Povestirile cu caracter oral au prevalat la începuturile culturii civilizatiilor, realizând

comunicarea între generatii, dar si între popoare si contribuind, în plus, la dezvoltarea diferitor
societăți. Multe dintre ele au devenit din ce în ce mai importante odată cu trecerea timpului, astfel că
oamenii au încercat să le reprezinte în imagini sau în scris, cu scopul de a le păstra pentru posteritate.

Epopeile au următoarele caracteristici principale:

1. Eroul are o statură impozantă, de o importanță națională sau internațională și de o

mare semnificație istorică sau legendară.

2. Locul acțiunii este întins pe mai multe regiuni.

3. Acțiunile necesită curaj supraomenesc.

4. Forțe supranaturale (zei, îngeri, demoni) iau parte la acțiune.

5. Este folosit un stil elevat.

6. Poetul păstrează viziunea obiectivă.

Au supraviețuit fragmente substanțiale din Epopeea lui Ghilgameș, scrisă pentru prima dată pe
tăblițe de lut în Sumeria, în jurul anului 2000 î.Hr. Cele mai vechi epopei complete, foarte diferite în
spirit, au fost scrise în Grecia antică și i-au fost întotdeauna atribuite poetului Homer. Acestea sunt
Iliada și Odiseea, opere atât de adorate de greci, încât aproape că ar putea fi numite cărți sfinte. La șase
secole după vremea lui Homer, Eneida urmează în mod deliberat tradiția homerică în care zeii (de data
aceasta zeii romani) intervin în treburile oamenilor.

Prima mare epopee din istoria lumii, Epopeea lui Ghilgameș, a fost redactata de scribii din
Mesopotamia, în scriere cuneiforma, pe douăsprezece tablițe de lut. Aceasta descrie faptele de vitejie
si suferințele lui Ghilgameș, legendarul rege al orasului-stat Uruk, care a domnit la sfârșitul mileniului
al IV-lea î.H. Ghilgameș, parțial om, parțial zeu, pleacă în căutarea vieții veșnice după ce a fost
pedepsit de zeii nemulțumiti de felul în care își asuprea poporul. ascultând rugăciunile oamenilor, zeii
creează un bărbat, o fiinţă sălbatică cu o forţă extraordinară, pe Enkidu. Cei doi se luptă, dar ajung să
se preţuiască reciproc şi între ei se naşte o sinceră prietenie. Ghilgameş şi Enkidu săvârşesc fapte
măreţe, ceea ce le atrage admiraţia oamenilor. Zeiţa Iştar se îndrăgosteşte de Ghilgameş, dar este
respinsă de regele din Uruk. Zeiţa hotărăşte să se răzbune şi trimite o boală cu care îl răpune pe
Enkidu. Peste măsură de îndurerat, Ghilgameş încearcă să evite soarta prietenului său. El pleacă în
căutarea leacului care să îi dăruiască viaţa fără de moarte şi tinereţea fără bătrâneţe. El găseşte o iarbă
miraculoasă pe care doreşte să o ducă locuitorilor din Uruk. Pe drum însă, leacul îi este furat de un
şarpe. Astfel, Ghilgameş se convinge că oamenilor nu le este hărăzită viaţa veşnică.

Ceea ce este fundamental în mitul lui Ghilgameș se poate numi drama existențială a omului,
lupta lui cu forțele oculte și perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia și raportul de prietenie între
oameni, teama de moarte și setea de nemurire; paralel, mitul rezumă alegoric istoria devenirii și
destinul oamenilor ca societate: vânătoarea, păstoritul, civilizația urbană, constituirea statului arhaic,
catastrofele cosmice, marile întrebări ale gândirii.

Epopeea lui Ghilgameș rămâne cel mai vechi imn închinat omului cunoscut până astăzi, care
îmbogățește moștenirea culturală universală.
 ILIADA

Iliada este o epopee atribuită lui Homer, din a doua jumătate a secolului VIII î.Hr.,
care a preluat în epopeele sale, Iliada și Odiseea, tradiții, fragmente și motive din mituri vechi
și cântece populare.

Iliada este compusă din 15 337 de hexametri dactilici și, din epoca elenistica, divizată
în 24 de cânturi. Tema epopeii o reprezintă războiul Troiei, în care se confruntă aheii veniți
din Grecia cu troienii și aliații acestora, fiecare tabără fiind susținută de diverse divinități, cum
ar fi Atena, Poseidon sau Apollo. În final, aheii înving grație victoriei lui Ahile care îl ucide
pe conducătorul troian în luptă directă.

În cele 24 de cânturi, Iliada relatează fapte de vitejie excepțională făcute de eroi

neînfricați, dintre care se detașează Ahile. Acesta nu cunoaște teama și preferă o moarte
glorioasă unei vieți tihnite, însă este neîndurător, refuzând familiei dușmanului său până și
consolarea de a-i preda corpul acestuia. Îl umanizează însă prietenia pentru Patrocle. Ahile
întruchipează virtuțile eroului războinic. Spre deosebire de el, Hector detestă războiul și nu
luptă pentru glorie, ci pentru a-și apăra cetatea; este iubitor de pace și de rațiune.

Din Iliada afăm că Paris, fiul mai mic al regelui Priam, a răpit-o pe Elena, soția lui
Menelau, regele Spartei. Basileii din Grecia, în frunte cu Agamemnon, regele Argosului,
hotărăsc răzbunarea insultei prin distrugerea Troiei. De partea aheilor vin și înțeleptul Ulise,
basileul din Itaca, viteazul Ahile, înțeleptul rege Nestor din Pilos și mulți alți eroi. În acest
război se amestecă și zeii, unii de partea aheilor (Atena, zeița înțelepciunii, sau Hera, soția lui
Zeus), iar alții de partea troienilor (Afrodita, zeița frumuseții și a dragostei, sau Apollo, zeul
Soare, al muzicii, al poeziei și al artelor frumoase). Neputând să-i învingă pe troieni, în al
zecelea an, aheii au recurs la un vicleșug plănuit de Ulise. S-au ascuns în pântecul unui uriaș
cal de lemn și au fost introduși în cetate, de unde au ieșit și au cucerit cetatea.
 ODISEEA

Odiseea alcătuiește, împreună cu Iliada, un grup de două opere grecești atribuite

rapsodului popular orb Homer. Ea prezintă peripețiile regelui Odiseu (Ulise) și ale
însoțitorilor lui din Itaca pe drumul de întoarcere acasă, după războiul troian. În multe limbi
termenul de „odisee”, inspirat de această epopee, desemnează o călătorie lungă și plină de
aventuri.

Opera este alcătuită din 12.200 de versuri împărțite în 24 de cânturi, descriind

rătăcirile regelui după zece ani de război și încă alți zece ani de peripeții în drumul său de
reîntoarcere pe mica insulă Itaca. Atunci când Războiul troian s-a încheiat, conducătorul grec
Ulise (sau Odiseu) a plecat de la Troia, împreună cu tovarășii săi, spre insula sa natală, Itaca.
Călătoria pe mare a durat zece ani, timp în care ei au trecut prin nenumărate aventuri: au ajuns
pe țărmuri străine, au fost prinși de ciclopul Polifem (un uriaș cu un ochi în frunte, pe care au
reușit să îl învingă), au rămas timp de un an la vrăjitoarea Circe. Ulise a reușit totuși să ajungă
în Itaca, unde era așteptat de Penelopa, soția sa, și de fiul său, Telemac.

Calatoria in sine simbolizeaza actul descoperirii, initierii, perfectionarii si cunoasterii,

insa simbolismul ei surprinde o paleta mult mai larga de semnificatii, desi, intr-un fel, se
rezuma la cautarea adevarului, a pacii, a nemuririi, la descoperirea unui centru spiritual. In
acest sens intoarcerea lui Ulise in Itaca este reprezentata de o serie de incercari pregatitoare
ale initierii ca progres spiritual, iar marea devine imaginea arhetipala pentru fiecare inceput si
pentru fiecare sfarsit, aceasta deoarece toate iau nastere din ea si tot in ea se intorc, explicatie
a faptului ca in mitologia greaca sufletele celor morti traversau raul Stix pana in „locasul trist
al lui Hades”.
 ENEIDA

Eneida, considerată epopeea națională a romanilor, este un poem epic aparținând

scriitorului latin Vergilius.

Primele șase cărți prezintă călătoria lui Aeneas de la plecarea din Troia până la sosirea
în Latium. Asemănătoare cu Odiseea, această parte a epopeei infățișează evenimentele care au
avut loc în al șaptelea an de rătăciri pe mare. După ce flota lui Aeneas este aruncată de furtună
pe țărmurile Africii, regina Cartaginei, Didona, îi găzduiește pe troieni și organizează în
cinstea lor un banchet. Ultimele șase cărți prezintă luptele dintre troieni și populațiile din
Latium, conduse de Turnus, regele rutuliilor. După ce pleacă din Cartagina, Aeneas debarcă la
gurile Tibrului, unde domnea Latinus; fiica acestuia, Lavinia, urma să devină soția lui Aeneas;
Turnus, logodnicul Laviniei, pregătește războiul împotriva lui Aeneas. Din această luptă,
eroul troian iese victorios, apropiindu-se de îndeplinirea misiunii sale istorice.

Fiind un bun cunoscător al istoriei, instituţiilor romane, credinţelor şi ritualurilor

izvorâte din acestea, al şcolilor filosofice, toţi aceşti factori vor contribui la tehnici literare de
excepţie, care, dublate de geniul său poetic, vor duce la realizarea celei mai mari epopei
naţionale a poporului roman. O astfel de capodoperă nu putea fi scrisă decât în consacratul
metru antic, hexametrul dactilic.

Prin unicitatea şi originalitatea sa, Eneida s-a dovedit a fi nu numai o valoare literară
universală, care a învins barierele spaţiale şi temporale, dar a fost, de asemenea, şi o
deschizătoare de drumuri pentru scriitorii iubitori de clasicism, care au găsit în opera
vergiliană modelul suprem, demn de urmat.