Student : Necula Cristina-Adina Prof. univ. dr.

:Marin Petrisor
Anul :I- master
Specializarea: Studii de românistică

-IANUARIE 2018-
 Originea limbii române este legată de procesul de formare a poporului român, proces
de sinteză daco-romană, asupra căruia s-au exercitat în timp și alte influențe. Procesul de
formare a limbii române este unul complex și de lungă durată.
Româna este o limbă romanică pentru că elementele sale constitutive ca sistemul
fonetic, structura gramaticală și mare parte a fondului lexical principal sunt de origine latină.
 Limba română face parte din familia limbilor romanice alături de limba franceză,

italiană, spaniol și portugheză. Toate limbile romanice au evoluat din limba latină populară,
folosită în vorbirea familiară.
Procesul de formare a limbii române a fost unul complex. începerea procesului de
romanizare este reprezentată de cucerirea Daciei de către romani în urma războaielor daco-
romane dintre anii 101-102 și 105-106. Dacia, transformată în provincie romană a fost
colonizată masiv de populații latinofone „din toată lumea romană” așa cum afirmă Eutropius.
Romanizarea Daciei a fost rezultatul unei acțiuni îndelungate în domeniul politic,
economic, social, cultural și spiritual.
Factorii romanizării: - administrația
- armata

- justiția

- veteranii

- coloniștii

- urbanizarea

- activitatea economică

- cultura

- religia

 Administrația: - guvernatorul și toți funcționarii cu atribuții administrative, ediliare,

fiscale etc. vorbeau limba latină

 Armata: - Dacia a fost împânzită de un puternic sistem de apărare format din castre,

turnuri de observație și valuri de apărare. în apropierea acestora au apărut așezări

numite canabae, armata jucând un rol important în procesul de urbanizare a
provinciei. Soldații din armata romană comunicau în limba latină populară (vulgară),
contactele cu populația ducând la răspândirea limbii. Justiția: - legile romane, mai ales
Constitutio Antoniniana (212d.IIr), au avut rol important în formarea modului de a
gândi și a acționa al populației daco-romane. Normele dreptului roman se vor regăsi
în dreptul românesc de mai târziu.
 Veteranii: - se bucurau de mare prestigiu, au ocupat diferite slujbe administrative

 au întemeiat familii și gospodării fiind împroprietăriți în provincia pe care au apărat-o

ca militari, erau disciplinați și ordonați și vorbeau limba latină
 Coloniștii: - ..coloniștii au fost aduși din toată lumea romană pentru popularea

orașelor și cultivarea ogoarelor" Eutropius

- rol deosebit în dezvoltarea meșteșugurilor, mineritului, agriculturii și
urbanizării
- relație activă cu autohtonii prin intermediul limbii latine
 Urbanizarea: - orașele au rol important în răspândirea culturii și civilizației romane

 așezările urbane în Dacia romană erau de două tipuri: - colonia

 municipia
Colonia = așezare urbană organizată după modelul Romei Municipia =
așezare urbană cu autonomie administrativă și juridică
- în mediul rural, rolul orașului a fost îndeplinit de „conacul stăpânului”
roman villa rustica
 Activitatea economică: - Dacia a fost integrată în sistemul economic roman și prinsă

într-un intens schimb de produse cu Roma și provinciile imperiului

- relațiile de muncă dintre autohtoni, coloniști, veterani și
administrația romană au facilitat procesul de romanizare
 Cultura: - rol decisiv în romanizarea Daciei

- învățarea limbii latine este probată de numeroase descoperiri de inscripții

(peste 3500), tăblițe cerate cu elemente de scriere și calcule aritmetice descoperite la

Alburnus Maior, instrumente de scris (stili) și existența unor școli (ludi literalii). Arta
romană s-a impus peste tot în Dacia.
 Religia: - se întâlnește frecvent sincretismul și adorarea vechilor zeități dace

 sub nume romane (interpretatio romana)

 un rol important l-a avut creștinismul care începe să se răspândească în

secolul I d.Hr. în Moesia și apoi în Dacia, devenind liantul spiritual al

comunităților după retragerea aureliană- între secolele II-III dovezile sunt
mai puțin numeroase din cauza persecuțiilor. După recunoașterea oficială a
creștinismului prin Edictul din Milano în anul 313, vestigiile creștine au
devenit din ce în ce mai numeroase.
Influența romană nu s-a limitat strict la teritoriile stăpânite efectiv de romani, ci s-a extins
și asupra dacilor liberi, fapt confirmat de numeroase descoperiri. Retragerea aureliană (271-
275 d.Hr) nu a însemnat oprirea procesului de romanizare.
Retragerea aureliană (271-275): - împăratul Aurelian decide retragerea armatei și
administrației romane din Dacia între anii 271 și 275.
- rămâne pe loc o populație numeroasă romanizată, daco-romană

- romanitatea nord-dunăreană nu a dispărut după retragere, ci s-a extins din

fosta provincie spre vest, nord și est prin mișcarea naturală a

populației, constituindu-se astfel un vast de cultură romanică
deosebită și superioară față de cea a migratorilor (slavi, goți, huni,
gepizi, longobarzi, avari)
- romanitatea nord-dunăreană păstrează legătura cu cea sudică

- daco-romanii au continuat să dezvolte o civilizație romanică în mediul

rural, satul fiind forma specifică de așezare, în cadrul căreia s-a

consolidat obștea sătească, formă de organizare social economică -
obștile sătești se regăsesc în special într-un anumit cadru geografic
(văile râurilor, depresiuni intramontane, locuri protejate de păduri,
dealuri și munți), grupate, de regulă în structuri autonome mai
puternice, uniuni de obști menite să reziste atacurilor migratorilor
Stabilirea slavilor în Peninsula Balcanică: - în anul 602 se prăbușește limesul danubian,
romanitatea nord- dunăreană pierzând astfel legătura cu cea
sudică și dezvoltându-se independent
 - romanicii de la sudul Dunării au fost împinși spre munți și izolați, având o evoluție
proprie
\ - slavii rămași la nord de Dunăre au fost asimilați de daco-romani

- la nord de Dunăre se constituie dialectul daco-roman

(vorbit astăzi în România, Republica Moldova și în

comunitățile românești din țările vecine.
- la sud de Dunăre se formează dialectele aromân, istro-

român și megleno-român
Substratul limbii române - mai puțin de 200 de cuvinte din limba traco-dacă, multe dintre
aceste cuvinte desemnează elemente fundamentale ale civilizației: vatră, copil, moș, a
moșteni.

PREZENTARE GENERALA
In 1639, Vasile Lupu, domn al Moldovei, sfârșește mănăstirea Trisfetitele, pe care o
va înzestra cu așezăminte culturale: o tipografie și un colegiu teologic, asemănător cu cel din
Kiev. care avea ca temelie de studii limba latină și limba greacă.
Tipografia a fost instalată în chiliile mănăstirii Trisfetitele, și, evitând cu grijă
concurența cărților de ritual în limba slavă, ieșite din tipografiile muntene și rutene, a lucrat,
sub călăuza mitropolitului Varlaam, numai la tipărirea de cărți românești.
Prima carte ieșită din această tipografie a fost Cazania: Carte românească de
învățătură Dumenecele preste an și la praznice împărătești. Cazania lui Varlaam cuprinde 74
de predici pentru toate duminicile dintr-un an și pentru sărbătorile mai însemnate ale bisericii.
Cele mai multe pleacă de la explicarea pasajului de Evanghelie citit în ziua respectivă și
cuprind sfaturi de înfrânarea viciilor și a patimilor, de înfrățire și ajutorarea aproapelui. Sunt
însă și câteva legende hagiografice care povestesc viața marilor mucenici ai ortodoxiei.
Originalul Cazaniei venea, probabil, din Ucraina. Dacă nu se poate delimita partea
personală a lui Varlaam în structura predicilor, totuși este cunoscut faptul că și-a adus aportul
în formarea limbii literare. Se susține în genere că limba Cazaniei lui Varlaam este limba
populară, pe care el a deprins-o în copilărie în munții Putnei. în textul lui Varlaam, cuvintele
și expresiunile slave se întâlnesc rar, la distanțe mari; și înțelese într-o vreme când cultul
divin se săvârșea în limba slavă, ele dau azi scrisului său un ușor caracter arhaic. Limba
Cazaniei lui este limba românească scrisă, așa cum fusese statornicită prin tipăriturile
coresiene, care circulau încă pe vremea sa în lași. Străduința lui Varlaam de a se dezbăra în
scris de unele moldovenisme cu care era obișnuit - alături de formele cu h inițial - scrie
adesea fireți, firea, fiară - dovedește munca lui de a-și însuși din tipăriturile coresiene formele
muntenești, care de fapt păstraseră mai bine fonetismul latin al limbii române.
Dar tocmai aici stă marele său merit: că scriind pentru întreaga "seminție
românească", cu simțul pentru limba literară în devenire, nu a rupt unitatea spirituală a
neamului și nu s-a abătut de la tradiția stabilită cu o jumătate de veac înaintea lui de Coresi.
Astfel munca lui de traducător reprezintă în procesul de formare a limbii noastre literare un
mare pas înainte curățind-o de slavonisme și apropiind-o de limba vie.
Incă din 1637 mitropolitul Varlaam cerea „ajutor pentru lucrul acesta" - adică
înființarea unei tiparnițe, de la țarul Moscovei. în 1640 Petru Movilă a trimis la lași primele
matrițe și meșteri tipografi de la Kiev. în 1643 (a fost dată în lucru în 1641), a ieșit de sub
teascurile tiparniței de la Trei Ierarhi Cazania, prima carte tipărită în limba română în
Moldova și una din cele mai de seamă din istoria vechii culturi românești. Este o lucrare
masivă, cu 506 file (1012 pagini), ilustrată cu numeroase gravuri în lemn, reprezentând scene
biblice, chipuri de sfinți, frontispicii, viniete, inițiale înflorate etc. Cazania a cunoscut cea mai
largă răspândire între vechile tipărituri românești, a fost „cea mai citită carte din trecutul
nostru" (Dan Simonescu). A circulat intens în toate cele trei provincii istorice românești, este
interesant că ea s-a răspândit mai mult în Transilvania. Banat, Bihor și Maramureș, unde s-au
găsit peste 350 de exemplare, contribuind nu numai la apărarea Ortodoxiei, ci și la întărirea
conștiinței de unitate națională românească.
Izvorul principal al Cazaniei lui Varlaam l-a constituit Cartea intitulată Comoara a lui
Damaschin Studitul, teolog grec din secolul al XVI-lea. Din această carte au fost traduse și
prelucrate 20 de cuvântări. Alte cuvântări au fost preluate după manuscrise care circulau în
vremea respectivă. S-a constatat că mitropolitul Varlaam „nu este traducătorul - și cu atât mai
puțin autorul - Cazaniei, care-i poartă numele. El numai a adunat traducerile mai vechi [...] el
are totuși meritul că a strâns într-o lucrare unitară vechile cazanii [...] le-a stilizat și le-a dat la
tipar, ca «dar» întregului neam românesc" (Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu).

VIAȚA Șl OPERA MITROPOLITULUI VARLAAM

Pe Varlaam, dacă ar fi să coborâm în timpul veacului trăirii lui, l-am imagina într-un
vestmânt de patriarh cu o privire blândă și cu brațul său încărcat de lauri pentru cei evlavioși.
Solemnitatea i-am vedea-o desfășurându-se în forul tăinuit al bisericii aplecat peste vrafuri
colbuite de scrieri alese și vechi. Mitropolitul Varlaam este cea mai impunătoare personalitate
culturală din perioada domniei lui Vasile Lupu, alături de un alt mare erudit, Grigore Ureche.
Lucrarea sa epocală,"Carte românească de învățătură", cunoscută și sub numele de
«Cazania lui Varlaam», tipărită la lași, în anul 1643, cuprinde predici și texte religioase scrise
într-o limbă de o expresivitate deosebită, săltându-se din adâncuri ca un izvor de inspirație
pentru mulți dintre scriitorii.
In secolul al XVII-lea scrisul românesc avea să înregistreze realizări de performanță.
Este perioada unor traduceri importante din literatura religioasă și laică, traduceri făcute de
umaniști precum Udriște Năsturel, Spătaru Milescu și frații Greceanu, la care se adaugă cu
succes lucrările mitropolitului.
Receptivi la epocala descoperire a lui Johan Guttemberg, românii s-au numărat printre cei
dintâi care și- au însușit-o și i-au folosit roadele de-a lungul veacurilor, nu numai pentru
„evlavios neam al patriei noastre, ci și pentru alte neamuri înrudite cu noi după credință",
după cuvintele voievodului muntean. Matei Basarab, ocupând, astfel, un loc binemeritat în
civilizația cărții.
Inițiată de domnie, avându-și rădăcinile la reședința de scaun a domnului, activitatea
tipografică de pe pământul românesc în epoca medievală va păstra. în continuare, legătura
indisolubilă cu orașul capitală, prin Domnul luminat și îngăduința vremurilor, indiferent dacă
teascul literelor va fi găzduit aici sau va da renume altei așezări.
Originar din părțile Putnei, dintr-o veche familie de răzeși din satul Balotești, se pare că într-o
primăvară de sfârșit de deceniu nouă a secolului al XVI-lea, într-o vreme a confruntărilor
dintre o lume veche și o alta nouă, un fiu de țăran român se năștea hărăzit ca de tânăr să o
pornească, ca toți cei chemați cu har, pe drumul fără de întoarcere și care va duce către târgul
cel mare din vale.
Acestea ar fi, poate, cele dintâi coordonate pentru destinul propriu al lui Varlaam și
pentru tot ceea ce a făcut el întru unitatea urmașilor săi. Pe tânărul Vasile, flăcău din neamul
lui Moțoc, îl găsim egumen al mănăstirii Secu, funcție care îi va da dreptul să semneze, în
anul 1610, pe un document de bună conviețuire cu călugării vecini de la Neamțu. Intrat în
cinul călugăresc cu numele de Varlaam va deveni în anul 1632 mitropolit al Moldovei,
funcția cea mai înaltă în ierarhia bisericească din acea vreme.
Ca duhovnic al domnitorului Miron Barnovski va călători în Rusia, într-o solie. împreună cu
Pavel Ureche și Eustratie logofătul în vederea încheierii unui tratat de prietenie. Părăsind la
13 decembrie 1628 cetatea de scaun a Sucevei va lua cu el un „Octoih" slavonesc pentru
Petru Movilă, ruda domnitorului Barnovski, care îi va fi gazdă ospitalieră pe toată șederea în
Rusia, și moaștele mucenicului lacov din Persia, pentru mitropolitul Moscovei, Filaret
Nichitici.
Intrevederea cu Petru Movilă a avut loc la 3 august 1629, dată la care Miron
Barnovski fusese deja mazilit bănuit ca unealtă a polonilor și executat în urma unor grave
învinuiri aduse de către boierii din țară, la 22 iunie 1633. Detronarea domnului nu va
întrerupe cu nimic misiunea delegației moldovenești din care făcea parte. Această întâlnire va
da prilejul mitropolitului român să poată povesti eruditei sale gazde despre minunile
moaștelor sfântului loan cel Nou care a mântuit în anul 1610 cetatea Sucevei de invazia
cazacilor. Credința în puterea miraculoasă a moaștelor era atât de mare în vremea aceea, de
vreme ce Petru Movilă cerea țarului să îngăduie moldovenilor să poată vedea și ruga la
moaștele sfinților marilor făcători de minuni ai lui Dumnezeu copiind jitiile acelor sfinți și
poruncind a se trimite „spre lauda și mângâierea dreptcredinciosului neam rusesc înaintea
celorlalte neamuri" mângâierea lui Dumnezeu. Primit de însuși țarul Rusiei, Varlaam va
profita de ocazie și va cere permisiunea să poată comanda zugravului Nazarie pictarea de
icoane cărora mitropolitul rus le-a oprit ieșirea din țară, sub motiv că sfinții erau pictați
șezând pe jilțuri, într-o atitudine necanonică. Vizita în marele imperiu al Rusiei țariste a
prilejuit acestui neobosit culegător de carte veche religioasă să cerceteze în liniște scripturile,
ca unul dintre cunoscătorii limbii ruse, să lege prietenii noi și să viziteze lăcașele de cult ale
acestei țări conservatoare de valori ortodoxe.

A doua domnie a lui Radu Alexandru lliaș îl va urca pe Varlaam pe scaunul de

mitropolit la 23 septembrie 1632, ocazie cu care învățatul dascăl grec, Meletie Syrigos, mare
teolog și predicator, traducător al lucrării lui Petru Movilă „Mărturisirea Ortodoxă", va rosti
un cuvânt de învestitură nebănuind, în acea zi de sfârșit de septembrie că, la numai o lună de
zile, protectorul său va fi învins în lupta de lângă mănăstirea Plumbuita de cel care avea să
devină peste Țara Românească, mare domn iubitor de cultură și artă, neobositul strateg și
comandant de oști, Matei Basarab.
Terminând de tradus "Cazania", Varlaam va ruga, printr-o scrisoare purtată de boierul
domnului, Vasile Lupu, pe țarul Mihail Feodorovici să-l ajute la publicarea acestei lucrări
pentru binele tuturor credincioșilor ortodocși. Scrisoarea ce avea să fie înmânată țarului era
deosebit de importantă pentru că în ea se menționa izvorul principal al scrierii acestei „Cărți
de învățătură" și data când a fost terminată traducerea. Ajutorul cerut însă nu a venit decât
prea târziu, în anul 1642, când cartea începuse deja a fi tipărită prin grija unui alt român
erudit, Petru Movilă. La sfârșitul verii aceluiași an, eruditul prelat participa la lucrările
sinodului deschis la lași pentru a lua atitudine față de confesiunea de credință a lui Chirii
Lucaris, fost patriarh al Constantinopolului, învinuit de Calvinism. Grecii voiau ca sinodul
ieșean să aprobe condamnarea lui Chirii Lucaris și să adopte procesiunea lui Meletie Syrigos
(1586 - 1664), însă, dat fiind că fostul patriarh luase în 1629 apărarea românilor din
Transilvania, pe care Bethlem Gabor voia să-i convertească silit la Calvinism, moldovenii s-
au arătat rezervați și au propus să discute mai curând o lucrare scrisă atunci de Petru Movilă:
„Mărturisirea ortodoxă" care apare în Moldova ca prima lucrare tipărită în iarna anului 1642.
Această remarcabilă lucrare redactată în latinește și tradusă apoi în rusește, grecește și
românește a devenit îndreptarul ortodoxiei Bisericii din răsărit. Prima ediție românească
apare în 1691, iar ultima ediție în anul 1942.
Conținutul lucrărilor sinodului conduse de domnitorul Vasile Lupu fiind secrete, nu se
cunoaște rolul pe care Varlaam l-a avut la întâlnirea aceea, dar trebuie presupus că prezența
lui nu a fost nesemnificativă deoarece atât el cât și Petru Movilă se bucurau de o mare
reputație în lumea ortodoxă care, la un moment dat, a figurat pe lista celor trei candidați la
scaunul vacant al Patriarhiei din Constantinopol.
Ca scriitor, Varlaam s-a remarcat prin claritatea, suplețea și plasticitatea limbii graiului folosit
în regiunea Neamțului. Mitropolitul, ca toți cărturarii epocii, cunoștea bine limba slavă
bisericească și tot la fel de bine și limba rusă.
Prin activitatea sa cărturărească, Varlaam va deschide lungul șir al traducerilor de cărți
religioase în limba română, care vor umple secolul al XVII-lea și al XVIII-lea, contribuind
într-o măsură remarcabilă la dezvoltatrea limbii literare românești. Limba română. în aceste
traduceri, capătă o putere de expresivitate care nu se va găsi în literatura secolului al XVI-lea
dar cu o largă răspândire printre cărturari.
Cunoscând greaca și slavona, în anul 1618, avea să traducă cea dintâi carte a sa, „Leastvița"
(Scara) lui loan Scărariul,Sinaitul.
Un îndreptar de monahism din secolul al VII -lea, traducere care din motive
necunoscute nu a văzut luminatiparului.
Opera lui loan Scărariul este un fel de manual de viață călugărească, compus din 30 de
cuvântări, ce corespund la 30 de trepte ale perfecționării sufletești ale călugărilor. Este o
scriere ascetică, în limba greacă, foarte apreciată de către călugări, scriere ce nu este lipsită de
unele calități literare și în care este vorba de acea « scară a cerului » sau a « raiului ».
Probabil că la mănăstirea Secu, mitropolitul Varlaam își va fi început tălmăcirea și
conceperea vestitei sale « Cazanii », o traducere în română a « Evangheliei învățătoare » a
patriarhului Constantinopolului Callist.
In legătură cu fonetismele regionale și cu concepția lui Varlaam despre limba literară,
nu putem neglija faptul că în Răspunsul împotriva catihismului calvinesc, autorul renunță la
aspectele cu f palatalizat. în prefața acestei cărți apar, consecvent, forme ca: ar fi, să fim, firea
mea, mai de-a firea fapt ce confirmă că această lucrare s-a executat în Țara Românească,
fiind clară influența fonetismelor muntenești și necesitatea unei limbi literare unitare.
Privind domeniul morfologiei ne-am opri doar la câteva fenomene specifice și anume forma
veche de plural mânule în loc de mâinile sau construcțiile prepoziționale cu de, cu valoare de
genitiv, în expresiile : Mitropolitul de Țara Moldovei, fecior de domnu de Moldova. Autorul
uzitează și vocativele de tipul, singular oame ! dar și alternarea ome !, ca și articolul posesiv
invariabil -a : toate faptele ceriului și a pământului precum și prezența la adjectivele
pronominale demonstrative a particulei -a când acestea precedă cuvântul determinat: într-
aciasta limbă, acela sămn, pre-aceștea nuări etc.
Pătrunzând în sintaxa folosită de autor în cuprinsul lucrărilor sale. de semnalat este
regimul acuzatival al unor prepoziții care cu timpul au fost înlocuite cu alte construcții : veni
oastea pregiur cetate sau o altă expresie veni derept acela loc. Atât prepoziția pregiur cât și
derept și-au pierdut cu timpul folosința, căpătând și alte valori gramaticale. Tendința de a nu
începe fraza sau propoziția cu cuvinte auxiliare, realizată prin inversiunea particulelor
auxiliare ale construcțiilor verbale, marchează încă o dată în plus cunoștințele despre
gramatică ale lui Varlaam, atenția mărită pe care o acorda nu numai cuvântului dar și
expresiei : dusu-s-a și să spălă, dusu-m-am de m-am spălat sunt câteva din formele elevate de
limbă unitară pe care autorul, conștient de folosirea lor o făcea cu mare grijă și interes. De
aceea, față de munca intelectuală, benefică și asiduă pe care mitropolitul Varlaam a dus-o
pentru dezvoltarea armonioasă a limbii literare române, nimeni nu are dreptul, din bun simț
față de tot ce a adus literelor românești marele erudit, să încerce a nega sau a critica,
părtinitor, conținutul operelor sale.
Fraza folosită de el se întinde ca o pânză de mătase peste o câmpie proaspăt înverzită,
liber, natural, bogată în comparații pitorești și expresii plastice, mult deosebită de fraza
forțată a traducerilor românești din secolul al XVI-lea și nu prea diferită de cele pe care le
utilizăm noi astăzi.
Opera eruditului mitropolit a avut o influență extrem de mare asupra vieții spirituale și
religioase a poporului român. Tipărită într-un număr mare de exemplare, Cartea sa de
învățătură, prima carte de învățătură exemplară a românilor se răspândește în toate colțurile
locuite de conaționalii noștri. Prin conținutul ei religios ortodox, prin simplicitatea expunerii
și prin vigoarea limbii, lucrarea se impune chiar și cititorilor de rând, nu numai bisericii.O
bună parte din predicile eruditului prelat va intra și în colecția de predici care va apărea la
Alba lulia, în anul 1699, sub denumirea de «Chiriacodromion» și tot în acest an, ca o vrere a
puterii lui Dumnezeu, noul domn al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, va trimite la
Alba lulia pe tipograful Mihail Stefanovici să tipărească prima carte didactică în limba
română."Bocoavna".

In 1639, Vasile Lupu, domn al Moldovei, sfârșește mănăstirea Trisfetitele, pe care o

va înzestra cu așezăminte culturale: o tipografie și un colegiu teologic, asemănător cu cel din
Kiev. care avea ca temelie de studii limba latină și limba greacă. Tipografia a fost instalată
în chiliile mănăstirii Trisfetitele, și, evitând cu grijă concurența cărților de ritual în limba
slavă, ieșite din tipografiile muntene și rutene, a lucrat, sub călăuza mitropolitului Varlaam,
numai la tipărirea de cărți românești.
Prima carte ieșită din această tipografie a fost Cazania: Carte românească de
învățătură Dumenecele preste an și la praznice împărătești. Cazania lui Varlaam cuprinde 74
de predici pentru toate duminicile dintr-un an și pentru sărbătorile mai însemnate ale bisericii.
Cele mai multe pleacă de la explicarea pasajului de Evanghelie citit în ziua respectivă și
cuprind sfaturi de înfrânarea viciilor și a patimilor, de înfrățire și ajutorarea aproapelui. Sunt
însă și câteva legende hagiografice care povestesc viața marilor mucenici ai ortodoxiei.

Originalul Cazaniei venea, probabil, din Ucraina. Dacă nu se poate delimita partea
personală a lui Varlaam în structura predicilor, totuși este cunoscut faptul că și-a adus aportul
în formarea limbii literare. Se susține în genere că limba Cazaniei lui Varlaam este limba
populară, pe care el a deprins-o în copilărie în munții Putnei. In textul lui Varlaam, cuvintele
și expresiunile slave se întâlnesc rar, la distanțe mari; și înțelese într-o vreme când cultul
divin se săvârșea în limba slavă, ele dau azi scrisului său un ușor caracter arhaic.
Limba Cazaniei lui este limba românească scrisă, așa cum fusese statornicită prin
tipăriturile coresiene, care circulau încă pe vremea sa în lași. Străduința lui Varlaam de a se
dezbăra în scris de unele moldovenisme cu care era obișnuit - alături de formele cu h inițial -
scrie adesea fireți, firea, fiară - dovedește munca lui de a-și însuși din tipăriturile coresiene
formele muntenești, care de fapt păstraseră mai bine fonetismul latin al limbii române. Dar
tocmai aici stă marele său merit: că scriind pentru întreaga "seminție românească", cu simțul
pentru limba literară în devenire, nu a rupt unitatea spirituală a neamului și nu s-a abătut de la
tradiția stabilită cu o jumătate de veac înaintea lui de Coresi. Astfel munca lui de traducător
reprezintă în procesul de formare a limbii noastre literare un mare pas înainte curățind-o de
slavonisme și apropiind-o de limba vie.
CAZANIA LUI VARLAAM
(PRIMA ÎNCERCARE DE UNFICIARE A LIMBII ROMÂNE)

Cazania a doua a lui Coresi apare în 1581; după ea. nu se mai tipărește. în secolul al
XVI-lea. decît Palia de la Orășlie (1582) și. apoi. activitatea inițiată atît de strălucit de
diaconul brașovean încetează aproape cu totul, pentru multă vreme.
Ea va fi reluată, după 61 de ani. în Moldova, la lași. de către mitropolitul Varlaam, una dintre
figurile cele mai reprezentative din cultura noastră veche.
Nu avem prea multe date asupra vieții lui. Știm doar. că activitatea sa este legată de
Mănăstirea Secu și de capitala Moldovei. Nu avem informații asupra dascălilor cu care s-a
instruit și asupra influențelor care s-au exercitat asupra lui. Din cauza aceasta nu putem
spune, cu siguranță, dacă numeroasele fapte de limbă provenite din graiurile ardelenești ori
din cele muntenești au fost împrumutate prin contactul direct al mitropolitului cu vorbitorii
respectivi sau ele trebuie explicate, mai degrabă, prin influențe cărturărești, de la distanță,
dacă putem spune așa.
Fiind originar din sudul Moldovei, din părțile Putnei. se înțelege că unele
.jnuntenisme" îi vor fi fost cunoscute încă din copilărie. Se știe. doar. că graiurile din sudul
Moldovei au fost vizibil influențate de vorbirea din Muntenia, după cum pe la Râmnicul Sărat
și pe la Buzău se semnalează multe particularități de vorbire moldovenească. Nu tot așa vom
putea explica numeroasele „ardelenisme". întîlnite în Cazanie. chiar dacă regiunea natală a
lui Varlaam este vecină cu Transilvania. Lăsînd la o parte faptul că. datorită munților care
despart Moldova de Transilvania în această zonă. Muntenia, trebuie să ne mai gîndim la un
lucru și anume; particularitățile de limbă aparținînd graiurilor de peste munți nu se
localizează în imediata vecinătate cu Moldova. Cele mai multe dintre ele. aș spune cele mai
caracteristice. își au originea tocmai în partea opusă a Transilvaniei, prin Hunedoara, și chiar
mai departe. în Banat și în Crișana.
N-ar fi imposibil ca Varlaam să-și fi făcut ucenicia pe la vreo mănăstire de peste
munți, eventual să fi avut legătură mai îndelungată cu unii călugări de grai nemoldovenesc.
Cum. însă. nu avem nici un fel de date. care să ne dea dreptul să tragem asemenea concluzie.
ne rămîne o singură explicație, aceea anume că particularitățile respective din limba Cazaniei
trebuie explicate pe cale cărturărească. Varlaam și-a însușit, odată cu conținutul cărților
traduse în Transilvania, și majoritatea particularităților lingvistice ale acestora. Lucrul nu pare
deloc imposibil nu numai pentru faptul că nu existau alte traduceri românești. în vremea
aceea, ci și din motivul atît de cunoscut că. în primele secole mai ales. cărturarii religioși erau
urmăriți de ideea că orice modificare a unui text poate constitui o încălcare a dogmelor
bisericii. Aceasta înseamnă că ei plecau, totdeauna, la elaborarea unei noi traduceri, de la un
model existent în limba noastră, de la o traducere anterioară. lucru pe care îl mai constatăm,
de altfel, pînă în momentul de față. și nu numai cînd e vorba de domeniul religios.
O comparație între Cazania lui Varlaam și tipăriturile coresiene. sub raportul folosirii
limbii, duce la concluzia că distanța între activitatea celor doi cărturari este. sub raportul
bogăției vocabularului, al construcției frazei, al înlăturării unor elemente improprii etc., mult
mai mare decît ne-o indică cei 62 de ani. cîți au trecut de la 1581 (Cazania a doua a lui
Coresi) pînă la apariția, la lași. a Cazaniei lui Varlaam (1643).
Nu știm pe baza căror izvoare a lucrat Varlaam. Nu s-a descoperit. încă. originalul
după care a fost tradusă Cazania. Numărul mare de elemente slave cărturărești, folosite de
dînsul. ne obligă să conchidem că el s-a orientat după un text de limbă slavă și nu după unul
grecesc spre exemplu.
Nu-i mai puțin adevărat. însă. că o serie de slavon- isme au putut fi luate, de cărturarul
moldovean, din traducerile anterioare. începînd cu manuscrisele rota- cizante.
Privită sub aspectul caracterelor generale, limba Cazaniei lui Varlaam conține, mai
ales. trăsături specifice graiurilor din nordul țării și numai rar ne întîmpină și particularități
sudice.
EI va scrie, de preferință dz nu z (audzire. dzice). gi nu; (giac. giunghe).
Folosește, pe scară largă, variantele fonetice în care diftongul ea este redus la simplă vocală:
dd-ini sd ban. clipald. greșald. Dă. de asemenea, preferință unor fonetisme arhaice astăzi, de
tipul ndroc, care aveau întîietate în epocă.
Intocmai ca în toate textele din secolul al XVl-lea. întîlnim la el forme
necorespunzătoare de plural, create pe cale analogică după singular (cariile, giudecaie). după
cum ne întîmpină paralelisme fonetice de tipul lucrure-lucruri.
In același timp unele substantive și adjective feminine fac pluralul ca în graiurile populare:
amard. Iiolard. izvoard.
Aceleași cauze care fac să se mențină în Cazania lui Varlaam formele de plural carii,
giadecaie. parii etc., cu a în locul lui d. ca la singular. îi datorăm și formele de genitiv-dativ
de tipul calei, pacei etc.
Sînt relativ răspindite construcțiile genitivale, considerate arhaice, poate chiar pentru epoca în
care scria Varlaam, cu de-. ..Mitropolitul de Țara Moldovei"; „întru viaci de viaci”; „pentru
voie de om"; „în mijloc de rod păcătos”.
Se înțelege că alături de această construcție, pe care limba de astăzi o mai păstrează doar
în nume topice de tipul „Baia de Aramă”, „Cetatea de Baltă", „Curtea de Argeș" etc., se
întîlnește și cea normală, cîteodată chiar
în aceeași frază.
întocmai ca în secolul al XVl-lea. ne întîmpină. și în Cazania lui Varlaam, aproape peste tot.
vocativul fără le: „o. creștine", „o. filosoafe", „o, oame". Excepție fac doar substantivele duh
și fiu. pe care le întîlnim sub forma de astăzi, duhule, fiule, în toate textele vechi1.
Ca peste tot. în secolul al XVl-lea. pluralul adjectivului gal apare cu / păstrat: „Toți
goli și smeriți vom sta acolo", iar formele pronominale și. uneori, și cele adverbiale sînt
„întărite” cu particula și: careși. careleș.
Acuzativul fără pre: .<curdiaște-m& mene păcătosu"; ,/Zd-mi săracul acesta și răstignitul":
„o. iubit fiul meu unde lași maicătaT alternează cu construcția normală din limba română
literară: .Deci împăratul chiamă pre patriarhul Țarigradului. Pre Alexandru, și-i dzise să
primească pre Arie. întru acesta chip să-l facă să hie. Iară patriarhul răspunse și dzise: Măria
ta. împărate. în ce chip dzici măria ta să priimăsc pre Arie?’.
Sub influența textelor ardelenești din secolul al XVl-lea. Varlaam menține. în Cazania
sa. variantele de imperativ negativ, plural, formate pe baza infinitivului lung. nu a celui scurt.
întocmai ca în graiurile actuale din Hunedoara și Banat: na adunareii. nu fireți. nu
giudecareii. Faptul că aceste forme se întîlnesc în secolul al XVll-lea și în unele documente
muntenești nu trebuie să ne ducă la ideea că fenomenul era general românesc. în limba veche.
Așa cum rotacismul. spre exemplu, cu toată semnalarea lui într-o serie de texte neardelenești,
trebuie considerat un fenomen regional, în secolul al XVl-lea. tot așa formele la care ne refer-
im aici nu puteau avea o răspîndire mult mai mare. în trecut, față de ceea ce cunoaștem noi
astăzi, din graiuri.
Încercînd să repartizăm pe graiuri diferitele particularități de limbă întîlnite în
Cazania lui Varlaam, vom spune că fonetisme ca acmu. gioc. giunghe. her. hi. hiecare.
hiecine. mdnule. menciunas, oare (în locul lui ori'.), prdvi (pentru privi'.) aparțin
subdialectului moldovenesc, după cum deschide, cenușe. izvorăște, pdșaște ne duc mai mult
spre Muntenia, cu toate că. pentru unele din ele cel puțin, s-ar putea descoperi „modele" și în
alte regiuni ale țării2. /Mături de riîne, rniine. piine. poimiine. fonetisme normale din punctul
de vedere al subdialectului muntenesc, mai întîlnim. în Cazanie, și demdineațd. rdmiine. noi
rdmiinem tdiiiene-sdu „creații" analogice ale lui Varlaam însuși care. în calitate de
moldovean, nu putea să-și dea seama pînă unde se întinde fenomenul muntenesc în discuție.
Mult mai numeroase ni se par a fi faptele de limbă pe care le-am putea pune pe seama
influenței ardelenești. în scrisul lui Varlaam. înțelegînd prin această influență contribuția
tuturor graiurilor de peste munți (Transilvania. Maramureșul, Crișana. Banatul!) la
„creșterea" limbii românești din Cazania lui Varlaam. Numeroase fonetisme, forme sau
cuvinte pe care le mai păstrează, pînă astăzi, graiurile de peste munți și nu le întilnim nici în
vorbirea moldovenilor, nici în cea a muntenilor, trebuie considerate de proveniență arde-
lenească. împrumutate de Varlaam prin intermediul traducerilor anterioare.
Ardelenești trebuie considerate și numeroasele derivate substantivale și verbale fără în-, pe
care la mențin. în cea mai mare parte, graiurile actuale de peste munți: bolnăvi. giunglie. griji,
podobi. sănătoși etc.
Tot graiurilor de peste munți îi aparține, cel puțin la origine. înlocuirea lui î prin i. în
exemple ca următoarele: atila, dinsul. osinda etc. Presupunerea mea se întemeiază nu numai
pe faptul că întilnim numeroase exemple asemănătoare atît în Codicele Voronețean. cît și în
Psaltirea Scheiană. ci și pe motivul că fenomenul caracterizează, pînă în momentul de față.
graiul hune- dorean. și numai pe acesta, cum se poate vedea și din prezența lui în Țiganiada
lui 1. Budai-Deleanu.
Poate tot ca o influență a graiurilor de peste munți trebuie interpretată și preferința lui
Varlaam pentru întoarce și neutilizarca Iui înturna. bine cunoscut și el în vorbirea și limba
literară a moldovenilor, de la C. Negruzzi pînă la M. Sadoveanu. De data aceasta, nu mai
rămîne nici o îndoială că influența s-a exercitat exclusiv pe cale cărturărească, prin
intermediul traducerilor din secolul al XVl-lea. O dovadă că așa stau lucrurile o constituie
faptul că atît în Codicele Voronețean. cît și în Psaltirea Scheiană nu întilnim. nici măcar o
singură dată. pe înturna. ci numai pe întoarce, întocmai ca în Cazania lui Varlaam.
Acest fapt nu-i tocmai ușor de explicat, dacă ne gîndim la numărul mare de sinonime
din Cazania lui Varlaam. Originea lui moldovenească, pe de o parte, contactul cu toate
realizările din limba română scrisă de pînă atunci, pe de altă parte, ne fac să înțelegem
deosebirea importantă dintre Varlaam și înaintașii săi. din acest punct de vedere, ne întăresc
convingerea că numărul foarte mare de sinonime. în raport cu ceea ce avem pînă la el. se
explică. în primul rînd. prin cultura lui superioară, prin cunoașterea temeinică a tuturor
realizărilor de pînă atunci în acest domeniu, prin tendința de a dirija într-o singură direcție
eforturile, disparate de pînă la el. spre o limbă literară unică.
Din prezentarea sumară a faptelor de limbă obișnuite în Cazania lui Varlaam rezultă că ne
găsim în fața unei sinteze, fără îndoială cea dintîi încercare conștientă de unificare a limbii
noastre literare.
Moldovean prin naștere și prin formație, marele mitropolit de la mijlocul secolului al
XVll-lea se găsea pe un teren aproape gol. Limba cărților lui Coresi și. cu atît mai mult. a
textelor rotacizante nu putea satisface exigențele unui om de gust și. în același timp. nu mai
putea servi ca mijloc sigur de comunicare cu masele largi de cititori și de ascultători, din toate
provinciile românești, cărora li se adresează în cunoscuta predoslovie. Varlaam și-a dat seama
de neajunsurile acestei limbi și a căutat o rezolvare în altă parte. El a început să clădească pe
graiul său de acasă, pe care l-a îmbogățit, cum am văzut, cu elemente muntenești și
ardelenești. Dacă muntenismele puteau să-i vină pe cale directă, prin contactul pe care l-a
avut. încă din copilărie, cu locuitorii de peste Milcov. ardelenismele n-au putut fi
împrumutate decît pe cale cărturărească, prin intermediul traducerilor din secolul al XVl-lea.
aproape toate efectuate peste munți. Bogăția materialului lingvistic care i-a stat la dispoziție,
capacitatea sa neobișnuită și puterea de înțelegere de care dispunea, cultura superioară, ca și.
mai ales. simțul înnăscut pentru limbă au tăcut din Varlaam unul dintre cei mai valoroși
cărturari români din trecut. El a știut. într-un moment hotăritor pentru limba noastră, să
distingă esențialul de locul comun și să traseze liniile directoare ale viitoarei limbi literare
românești. La aceasta a contribuit. desigur, și marea răspîndire a Cazaniei în toate regiunile
locuite de români' și. în special. în Transilvania, unde este de presupus că avea rolul să
contrabalanseze acțiunile reformatoare cunoscute.
La trei sute șaizeci și cinci de ani de la apariție. Cazania lui Varlaam continuă să
impresioneze prin bogăția și frumusețea limbii în care a fost scrisă. Condițiile tehnice în care
a apărut ediția de la 1643 sînt ele înseși un titlu de mîndrie la marea tradiție culturală care a
existat în lașul medieval și prin care strălucitul sfetnic al lui Vasile Lupu a pus bazele unei
activități care a constituit și va constitui un model și un îndemn pentru toți urmașii săi care s-
au îndeletnicit ori se vor îndeletnici cu plăcuta „zăbavă" a cărților și cu meșteșugul
imprimării acestora.
Note:
 Aspectul fonetic nu permitea o formă fără /. Pe de altă parte, un vocativ fie se putea

confunda ușor cu femininul.

 în textele rotacizante. ca și în Noul Testament de la Bălțtrad (1648). variantele cu

șuierătoarele muiate sînt mai răspindite decît celelalte.

 Nu neglijez faptul că in unele dintre retipăririle Cazaniei limba a fost ușor modificată,

sub influența unor particularități locale. Dar lucrul acesta nu schimbă, in mod fundamental.
idcca cxpnmată. înlocuirea unui cuvînt sau a unui fonetism, necunoscut în Muntenia ori în
Transilvania, nu duce la modificări importante și în construcție; fraza rămîne limpede, ușor
de înțeles, și biruința vorbirii populare asupra modelelor cărturărești, de origine slavă mai
ales. mi se parc definitivă.