DEtimologia cuvântului pleoapă

Există în vorbirea populară tendință de întrepătrundere între cei trei teremeni:

pleoapă,sprânceană și geană. Această întrepătrundere este generată din cauza confuziei
dintre semnificate, situație pe care “am moștenit-o” din limba latină. În latină palpebra și
pluralul palpebrae , desemna pleoapele și genele, iar cilium pleoapa ,geana și sprânceana,
gena având sensul de obraji, partea ce se află sub ochi. Limba română a păstrat din latină
gena(geană) și supercilia(sprânceană), cilium și palpebra fiind înlăturate.

Prin pleoapă, în limba română literară înțelegem: ”PLEOÁPĂ, pleoape, s. f. 1.

Fiecare dintre cele două cute mobile ale pielii, mărginite de gene, care acoperă și protejează
globul ocular în partea anterioară. 2. (Înv. și pop.) Capac (la sicriu). [Var.: (2) plioápă s. f.]
– Cf. bg. Pohlupka”1. Termenul se întâlnește mai ales în Muntenia și Moldova, dar a
pătruns și în celelalte regiuni.(ALR,VOL.1,h. 17). Lipsa lui totală din partea de vest a
dacoromânei, din Maramureș și Crișana, dar și din dialectele sud-dunărene ar susține
etimologia slavă (în ar. peană di ocl’u, deană di ocl’u, în ir. vâr de ocl’u=vârf de ochi, vârf
al ochiului ; formă din v. sl. vruhu ce o întâlnim în Șușnievița, Croația și pocrou de ocl’u
la Jeiăn, din cr.pokru, gen. pokrova=pokrot, gen. pokrova și deckel, adică capac, cu sens
secundar, imagine pe care o întâlnim și în alte zone romanice. Ov.Densusianu, în revista
Grai și suflet,2 pornind de la forma dialectală plehupă oferea cuvântului pleoapă etimologie
slavă, având rădăcina hlup= a acoperi, dar mai adaugă și blg. plohupka ,acoperiș ,capac,
acest dublu semantic regasindu-se în diverse limbi slave, germanice etc. Aceeași
etimologie o stabilește și Sextil Pușcariu : plehupă < plehlupă< prehlupă punctând etapele
de disimilare a consonantei l.

Putem justifica această soluție etimologică prin sârbescul prekriti care înseamnă a
acoperi și poate să se fi format la fel ca pre+ hlup ; r din prima silabă a fost asimilat complet
de l din grupul hl, de unde plehlupă, prim disimilarea lui l din al doilea grup consonantic

1
2
R. M. Grai ci Suflet, revista « Institutului de Filologie si Folklor » publicatà de Ovid Densusianu, Bucarest,
I, 1(1923) 1. In: Romania, tome 52 n°207, 1926. pp. 396-400, p.397.
redus la plehupă. La baza lui pleoapă trebuie să punem dubletul prehlopa , așa că avem alt
exemplu de reflectare în română,a unui element slav cu variațiuni de fonetism, după cum
el a fost împrumutat dintr-un grai sau altul ori în epoci deosebite. Doar că forma prehlupa
nu este atestată în slavă, avem doar cu sensul de a inchide ochii ,.sl. zaklopiti a inchide,
slov. zaklepati a inchide, și derivatele în cr. zaklopnica pleoapa și bg. klepac pleoapa.

Întorcându-ne la partea semantică și la sensul primar al cuvântului ,acela de parte a

corpului și nu capac, este mai greu de admis împrumutul slav , poate printr-o preluare
inițială a lui pohlupka și o preluare ulterioară și secundară a sensului de capac. Sensul de
bază a lui pleopă este cel de piele, membrană care acoperă globul ocular, iar forma actuală
a lui pleoapă presupune un prototip străromân: ple [.] opa , cu o consoană căzută între e și
o, adică un ν , a cărei restabilire duce fără ocoluri la baza etimologică pleνop , care conține
radicalul pel-, piele și cu sl. plĕvá, piele, pojghiță, membrană.
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A14875/pdf

plehupă. „pleoapă" < *pleh\upă < *preh-. \upă (CS. I, 145)

file:///D:/ada-master/BCUCLUJ_FP_279430_1938-1941_010_partea2.pdf