PROIECT LA POLITICA REGIONALA A UE

Baltariu Adrian
AFRUO I

TEMA NR. 3
Cum vedeţi viitorul Uniunii Europene, inclusiv din punctul de vedere al României?

Comentaţi caracteristicile celor două scenarii prezentate în schema de mai jos:

Scenariul optimist Scenariul pesimist

Europă unificată politic bazată pe Europă cu o transformare
principiul universalităţii valorilor, organizaţională prudentă, cu tendinţă
animată de spiritul educaţiei temporizată a ritmului reformelor
interculturale. interne, gripată de sincope periodice.

O construcţie europeană armonioasă, O filozofie a extinderii în trepte,

benefică atât pentru membrii Uniunii, persistenţa mai multor viteze în privinţa
cât şi pentru ţările aflate în proces de asumării uniunii monetare sau a altor
aderare. capitole controversate (principiul
geometriei variabile).

Din punctul meu de vedere cred că singura şansă a României este că va face parte dintr-o
construcţie federală dintr-o uniune economică, politică şi fiscală puternică. Cel puţin aceasta este
intenţia lui Barosso, când vine vorba de viitorul Uniunii. Europa trece printr-o criză şi se pare că
solutia văzută de oficialii europeni este o uniune politică sporită pentru toate cele 28 de state
membre.
Conform unor studii realizate de ESPON (European Observation Network for Territorial
Development and Cohesion) sau Global Europe 2050, declinul Europei este inevitabil în cazul în
care nu se va realiză un nou model organizaţional, la fel de îndrăzneţ ca cel al lui Jean Monnet şi
Robert Schumann.
În studiul Comisiei Europene, Global Europe 2050, sunt analizate cele trei scenarii
(Nobody Cares, EU under threat, EU renaissance) din perspective demografice, energetice,
economice, geopolitice, de cercetare, educaţie şi inovare :
1.Nobody Cares este primul scenariu analizat în care Uniunea nu are o viziune clară asupra
viitorului ei, un scenariu nici bun, nici rău, în care nimeni nu ia nici o initiaţivă.
2.EU under threat este scenariul pessimist, în care se prefigurează un declin economic şi mai
accentuat al Europei.
3.EU Renaissance este scenariul optimist care presupune o integrare economică, politică şi
militară mai accentuată, ceea ce i-ar permite să devină o forţă globală.
Toate cele trei scenarii sunt analizate prin analize cantitative şi calitative, iar mesajele de
final ale raportului condiţionează succesul construcţiei europene de « Creştere prin
Cunoaştere », investind în cercetare şi inovare şi printr-o mai accentuată integrare culturala şi
politică. Schimbările treptate, cu mici ajustări ale cadrului politic actual, nu vor rezolva nimic.
Pentru a evita un declin catastrofal al Uniunii, sunt necesare acţiuni politice îndrăzneţe,
ambiţioase care să fie coordonate şi formulate în aşa fel încât acestea se vor adresa direct
cetăţeniilor.
În cadrul unei conferinţe la Universitatea Catolică din Louvain, Belgia, filosoful german
Jürgen Habermas critica construcţia actuală europeană şi îndemna la renunţarea
interguvernamentalismului actual şi crearea unei veritabile uniuni politice, de la transformarea
Uniunii Monetare într-o Uniune Politică.
O viziune mult mai sumbră o are Lucian Boia în noua sa carte. Istoricul are un capitol
special dedicat viitorului Uniunii Europene. În viziunea sa există trei scenarii posibile :
1.Dispariţia euro, urmată de o destrămare a Uniunii;

2.O integrare mai puternică, ceea ce va duce la o centralizare a deciziilor politice, implicit o
Uniune mai puternică, însă o suveranitate mai slăbită a statelor membre;
3.O continuare a actualei construcţii inter-guvernamentale, ca soluţie de compromis, o Europă cu
două sau mai multe viteze (Nord versus Sud).
Valentin Lazea, economistul şef al BNR, explica anul trecut de ce moneda euro nu ar
putea rezista în lipsa unei uniuni politice. Dânsul considera că după ce uniunea fiscală va fi
realizată - (când şi dacă aceasta se va realiza)- va urma o integrare diplomatică şi militară, iar
dacă nu vor exista resurse pentru a realiza aceşti pasi în construcţia europeană, pieţele financiare
vor deveni sceptice, mizând pe dezmembrarea zonei euro.
România
Zilele trecute citeam două articole din care se distingeau clar două perspective, două
viziuni asupra viitorului României : prima a lui Dragoş Paul Aligica, care spunea că viitorul
înseamnă management, tehnologie şi ştiinţă, autorul punându-şi îndreptăţit următoarele
întrebări : « Cum stau românii în aceste domenii? Cum arată sămânţa pusă azi de sistemul de
educaţie, sămânţa ce va rodi în deceniile ce vin? Cum arată economia -organizarea şi
performanţa sa- de azi ce pune bazele pentru mâine? Cum arată clasa politică şi capacitatea ei
de guvernare? Cum arată centrele ştiinţifice şi tehnologice? Cum arată statul de drept,
instituţiile pieţei? Dar comunicarea publică, mass media şi cultura publică? ». Răspunsurile
acestor întrebări ne lasă un gust amar, ne înegresc orizonturile, nu ne lasă perspective. Este
situaţia la care se află România la ora actuală, este o situaţie văzută din interiorul ţării. Cea de-a
doua perspectivă, este una europeană, văzută de Dan Luca, de la Bruxelles, care lansa un
manifest, îndemnând clasa politică şi românii să se apropie de capitala Europei şi să înţeleagă
mecanismele afacerilor europene. Argumentele sale sunt puternice : 75% din legislaţia din
România îşi are originea la Bruxelles şi România, după 7 ani de la integrare nu este racordată la
UE prin lipsa românilor din mecanismul comunitar.
Un alt punct de vedere este că statul român nu ştie să facă lobby la Bruxelles şi nici nu
are mecanismele necesare pentru a realiza acest lobby. De aici rezultă şi proasta comunicare între
Bruxelles şi Bucureşti, şi implicit şi dezinteresul clasei politice româneşti faţă de ceea ce se
întamplă în capitala Europei. România nu a înţeles încă care pot fi beneficiile europenizării ei şi
refuză să colaboreze eficient cu partenerii din Vest.
Radu Magdin scria un text fantastic despre cum ar trebui să evolueze România, în
interiorul UE : parteneriat, prietenie şi proiecte UE. Avem atât de multe de învăţat de la
Germania sau Franţa, Italia sau Spania, Polonia sau Ungaria şi totuşi ne încăpăţânăm să nu o
facem. Ne lipsesc parteneriatele şi colaborarea intensă cu ţăriile mai dezvoltate, ne lipsesc
investiţiile strategice, ne lipsesc proiecte pilot în diferite domenii pentru a crea o inovare a
conceptelor şi a tehnologiei. Toate acestea le putem avea dacă întelegem cu adevărat, la nivelul
decidenţilor politici, ce înseamnă Europa şi cu ce se mănânca afacerile europene.
Viitorul construcţiei europene este incert şi neclar, iar noi practic nici nu am ajuns să fim
cu adevărat o ţară europeană. Noi nu avem încă parteneri strategici sau aliaţi politici în capitalele
Europei. Nu existăm la Bruxelles în materie de lobby. Refuzăm să ne europenizăm, deşi aceasta
pare să fie singura soluţie pentru viitorul ţării : să facă parte dintr-o construcţie federală
europeană puternică. Dar dacă Europa eşuează în construcţia sa? Dacă scenariul nu va fi cel
optimist? Îmi revin obsesiv în minte întrebările lui Dragoş Paul Aligica şi analizele şi studiile
organizaţiilor internaţionale care plasează România pe ultimele locuri la majoritatea capitolelor.
Cum se va dezvolta România, în cazul în care Uniunea Europeană va urma traseul pesimist ?
Ponderea Europei în economia mondială:
•În 1900 ponderea Europei (excluzând Rusia) în Produsul Brut Mondial era de circa 40 %.

•În anul 2000, deci 100 de ani mai târziu, ponderea Europei era de mai puțin de 25 %.
• În conformitate cu trendurile actuale ponderea Europei în 2050 va fi de circa 15 %

Centre de putere economică în secolul XX:

•1900 – 1940: o lume multipolară - Marea Britanie, Franța, Germania, Japonia;

•1945 – 1990: o lume bipolară – SUA, Uniunea Sovietică;

•1990 – 2007: o lume unipolară: SUA;

•2008 – 2020: trecerea graduală la o lume multipolară: SUA, China, India;

•2020 – 2030: o lume multipolară – SUA, China, India, Japonia, Federația Rusă, Brazilia, Coreea
de Sud;
Unde este Uniunea Europeană ?
Studii realizate de Uniunea Europeană - ESPON (European Observation Network for
Territorial Development and Cohesion) sau Global Europe 2050 semnalează faptul că dacă
Uniunea Europeană nu inițiază și nu propune un nou model organizațional, poate la fel de
îndrăzneț ca cel al lui Jean Monnet și Robert Schuman, atunci, declinul este inevitabil.

Dacă se continuă cu mici variațiuni situația actuală, la orizontul anilor 2030, după un
deceniu de stagnare (2010 – 2020) și unul de redresare fragilă (2020 – 2030) Uniunea
Europeană va fi doar o construcție slabă, cu membrii care își coordonează acțiunile doar în
anumite domenii, și doar în funcție de interesul lor, în vreme ce la nivel mondial ea avea un rol
marginal în raport cu noile centre de putere din bazinul Pacificului.
În 2012 cei 21 de membri ai Forumului de Cooperare Economică Asia – Pacific (APEC –
Asia Pacific Economic Cooperation) reprezentau:
•circa 40 % din populația mondială;

•circa 54 % din Produsul Brut Mondial;

•44 % din totalul comerțului mondial.

Mutarea spre est a centrului de greutate al economiei mondiale 1980 – 2050

 Sursa: Danny Quah, The Global Economy’s Shifting Centre of Gravity, Global Policy, London School
pf Economics, Volume 2, Issue 1, January 2011
Poziția Uniunii Europene privind perspectivele sale în economia mondială la orizontul anilor
2030 – 2050.
Conform Global Europe 2050, studiu elaborat de European Commission, Directorate-
General for Research and Innovation, Directorate B – European Research Area, Unit B.5. –
Social Sciences and Humanities, 2012 au fost identificate 3 posibile scenarii de evoluție ale
acestei organizații până în 2050:

• ”Nimeni nu ia nicio inițiativă” (Nobody cares), este un prim scenariu (scenariul mediu) în care
Uniunea Europeană nu are o viziune clară asupra direcției de urmat și a acțiunilor necesare.

•”Uniunea Europeană sub amenințare” (EU under threat) este un al doilea scenariu, cel pesimist,
care ia în calcul un declin economic pronunțat al Europei, caracterizat între altele de crize
alimentare și de energie periodice, urmat de recurgerea la măsuri protecționiste din partea
statelor membre.
•”Renașterea Europei” (European Renaissance) este cel de-al treilea scenariu, scenariul optimist,
în care Uniunea Europeană continuă să se extindă și să își întărească poziția în cadrul economiei
globale ca urmare a adâncirii integrării sale economice (inclusiv fiscale), politice și militare.
Ponderea principalelor țări și zone geografice în Produsul Brut Mondial 2010
Ponderea principalelor țări și zone grografice în Produsul Brut Mondial 2050
 Evoluția ponderii Uniunii Europene, SUA și Chinei în Produsul Brut Mondial
exprimat la Paritatea Puterii de Cumpărare (PPP) 2005

Urgența unor noi abordări pentru Uniunea Europeană. Grupul de Reflecție asupra
viitorului Uniunii Europene 2030 a sintetizat: ”Reformă sau Declin” .
 PASHMINA - Paradigm shifts modelling and innovative approaches – Modelarea
schimbării de paradigmă și abordări inovatoare care este finanțat de Uniunea Europeană în
cadrul Framework Project 7 propune 3 tranziții:
Șansa Uniunii Europene pentru deceniile ce vor veni va consta în realizarea a trei
tranziții.
De la ideea de creștere fără limite la ideea de creștere în cadrul unor limite. În vreme ce
creșterea fără limite nu este sustenabilă și conduce pe termen lung la stagnare, creșterea în cadrul
unor limite poate conduce la un nou fel de bunăstare.
De la ideea de a face lucrurile repede pe baza unui consum în creștere de bunuri materiale
realizate industrial la ideea de a face lucrurile încet, cu mai puțin consum de bunuri materiale și
mai mult consum de bunuri cognitive (informaționale).
De la ideea de a desfășura activitățile economice izolat, la nivel de firmă sau de entitate
economică, la ideea de a face lucrurile împreună, fie că este vorba de nivelul micro-economic (al
firmei) sau de nivelul macro-economic (al entităților economico-administrative).
Un proces de asemenea amploare nu poate avea succes decât dacă percepția publică
asupra nevoii și utilității schimbării este puternică și de durată, în contextul înțelegerii
schimbărilor ce au loc la nivel mondial. La orizontul anilor 2050 vor fi trei mari puteri
economice: China, India și SUA.

Între 2009 și 2050 creșterea cumulată a PIB al Chinei și Indiei va reprezenta circa 60 de
trilioane $, cât Produsul Brut Mondial total actual.
Ponderea celor mai importante economii din cadrul UE (Germania, Franța, Marea
Britanie, Italia) în cadrul grupului G20 se va reduce de la 24 % în 2009 la sub 10 % în 2050.
Promovarea și diseminarea acestor noi abordări, care poate fi sintetizată în formula
”Creștere prin Cunoaștere” (Growth through Knowledge) va implica noi modele culturale și
educaționale care vor avea un rol esențial.
În aceste condiții, singura posibilitate ca țările europene să aibă un rol semnificativ la
nivel mondial este aceea de a acționa concertat, în cadrul unei organizații, fie ea Uniunea
Europeană actuală sau o formă transformată a acesteia.