CAPITOLUL I

1.1.Introducere

Agricultura este legată în mai multe sensuri de atmosferă, sol şi apă. Solul,
ca "organ natural" se constituie ca un rezervor de elemente nutritive, cu o mare
capacitate de absorbtie si schimburi de ioni şi cationi. Aşa după cum s-a
demonstrat, humusul asigura solului livrarea continua de elemente nutritive uşor
accesibile pentru plante fiind astfel elementul fundamental al fertilităţii solului.
Fertilitatea este pentru agricultor baza vieţii plantelor şi manipularea ei necesită
cunoaşterea diferiţilor factori care o determină ca: textura, conţinutul în humus,
structura solului, adâncimea şi capacitatea de înrădăcinare, apa, aerul, căldura,
substanţele minerale, aciditatea, ce se întrepătrund strâns.
Agricultura ecobiologică urmăreşte, de regulă, ca fertilitatea şi activitatea
biologică a solului să se menţină în limite constante şi dacă este nevoie să
sporească prin creşterea procentului de humus în compoziţia pământului folosit.
Plantele verzi, pentru a sintetiza materia organică vegetală, au nevoie,
printre altele de substanţe minerale pe care le procura din sol. Unele dintre
acestea sunt accesibile plantelor şi pot fi uşor asimilate, iar altele aflate în
compuşi minerali şi organici greu solubili sunt practic inaccesibile plantelor. Ori
tocmai pe valorificarea acestor rezerve se pune accentul în practica agricolă eco-
biologică.
O parte din aceste elemente inaccesibile pot deveni treptat accesibile în
urma dirijării unor procese fizico-chimice şi biochimice de transformare şi
formare aşa după cum s-a arătat la formarea humusului.
Nu putem omite şi influenţa de natură biologică pe care o are humusul din
sol prin asigurarea de material organic, substrat foarte prielnic activităţii şi
înmulţirii microorganismelor.
 Prin urmare sursa elementelor nutritive din sol o constituie, în primul rând,
componenta organica dar şi cea minerală, la care se adaugă azotul provenit din
atmosferă şi azotul din apa freatică şi din irigaţii. Nu încape nici îndoiala că
pământul este un mijlocitor dintre plantă şi materiile hrănitoare fapt ce se
confirmă şi prin legăturile dintre elementele nutritive în sol, a transformărilor şi
a relaţiilor cu mediul ambiant. Bilanţul substanţelor nutritive din sol nu poate fi
realizat în sistem închis. Din această cauză nu este posibil să se prindă integral
ceea ce se preia din sol, din atmosferă precum şi ceea ce se cedează în atmosferă
sau este antrenat de apa care se scurge prin sol.
În toate situaţiile trebuie să se ia în considerare relaţiile sistemului
(alternativ) agricol practicat în mediul ambiant.
Plantele agricole îşi iau substanţele nutritive din sol şi sunt interesate mai
ales a fi îndestulate cu N, P şi K din care cauză se limitează, de regulă
fertilizarea lui. Aceasta se justifică prin faptul că azotul este un element de bază
al creşterii. El este adus în sol prin ploi şi plantele fixatoare de azot din
atmosferă, prin administrarea de îngrăşăminte şi amendamente organice din
fermă. Fosforul favorizează şi el maturizarea organelor vegetale, formarea
fructului şi a seminţelor, în biosferă este destul de rar sub formă de fosfor
mineral şi devine accesibil plantelor prin mineralizarea lui de către
microorganisme, ceea ce impune o bună activitate biologică a solului.
Potasiul reglează metabolismul plantei şi intervine în fotosinteză favorizând
creşterea conţinutului de zahăr şi amidon. După înflorire el este restituit în mare
parte solului.
Pe lângă aceste elemente este cunoscut faptul că carbonul, oxigenul şi
hidrogenul intră în proporţie de aproximativ 95% în compoziţia materiei uscate
a plantei. Carbonul sub formă de CO2 prin asimilaţia clorofiliană sau
fotosinteză, sintetizează materia vie.
Oxigenul provine în esenţă din gazul carbonic din aer. Concentrarea de
oxigen este de 21% din compoziţia aerului. El este întotdeauna prezent în apă
dar în cantităţi limitate. Hidrogenul constituie aproximativ 5% din materia
vegetală este procurat din apă absorbită de către rădăcini şi frunze.
Esenţiale pentru plante sunt şi oligoelementele din care cităm: sulf, fier,
magneziul, molibdenul, cuprul, zincul ş.a. Ele trebuie să fie prezente în sol
pentru a acoperi nevoile plantelor.
După cum se poate vedea, agricultorul are datoria să menajeze solul şi
atmosfera iar creşterea vegetală să fie, pe cât este posibil, pe toată perioada
anului, dirijată cu ieşiri mai mari de N şi K decât intrările, în timp ce în cazul
PO2 relaţiile sunt mai echilibrate. Ţinând seama de aspectele prezentate,
practica agricolă pleacă de la faptul că elementele nutritive depind în cea mai
mare parte a lor de fertilitatea solului ce este un sistem deschis şi sensibil la
măsurile agrotehnice şi ameliorative aplicate. Agricultura eco-biologică
protejează mediul înconjurător şi tratează solul pentru a se echilibra din punct
de vedere al bilanţului substanţelor nutritive prin obligativitatea efectuării
anuale a analizelor pedologice şi agrochimice.
In fermele ecologice de crestere a animalelor echipamentele pentru
conservarea gunoiului de grajd trebuie concepute astfel încât sã fie exclusã orice
posibilitatea de contaminare a mediului înconjurãtor prin revãrsare sau infiltrare
in sol. Capacitatea facilitãtilor pentru stocare si conservare a gunoiului de grajd
trebuie sã fie mai mare de volumul necesar pentru cea mai lungã perioadã din
decursul anului, in care nu este potrivitã sau este interzisã introducerea
gunoiului in sol. Cantitatea maximã de gunoi de grajd introdusã in sol in
decursul unui an, nu trebuie sã depãseascã acea cantitate, care asigurã maxim
170 kg de azot/hectar de teren agricol. Numãrul maxim de animale din diferite
rase si categorii, care produc acesti 170 kg de azot /hectar este mentionat in
actele legislative. Gospodãrii, care nu au suprafete agricole suficiente pentru
utilizarea gunoiului de grajd rezultat in decursul anului, trebuie sã-l livreze altor
ferme ecologice pe baza unor contracte pentru a evita poluarea si contaminarea
mediului.
 CAPITOLUL II

Gunoiul de grajd

2.1. Definire şi importanţă.

Prin gunoi de grajd se înţelege atât amestecul proaspăt de dejecţii solide
şi lichide (urină) cu aşternut, rezultat ca reziduu de la animale crescute în sistem
tradiţional pe aşternut, cât şi compostul obţinut prin fermentarea (compostarea)
acestui amestec la care s-au adăugat sau nu alte deşeuri organice şi compuşi
minerali. Se poate considera că folosirea gunoiului de grajd e la fel de veche ca
şi agricultura: mai întâi, prin păstorit, au fost fertilizate inconştient păşunile cu
dejecţiile lăsate de animale în timpul păscutului, apoi, probabil că primul păstor-
cultivator, observând că plantele de păşune cresc mai bine unde au căzut
dejecţiile animalelor, a început să le strângă şi să le aplice la plantele pe care a
început să le cultive. Nu este întâmplător faptul că în vechime vaca reprezenta
simbolul fertilităţii.
Gunoiul de grajd compostat nu este pur şi simplu un compost oarecare
între composturi, ci ceea ce pe bună dreptate poate fi numit un ″compost nobil″.
Se prezintă mai jos câteva dintre numeroasele argumente:
- gunoiul de grajd, provenit de la animale furajate cu furaje de calitate,
compostat în mod corespunzător, este cel mai complex şi mai complet
îngrăşământ cunoscut;
- el are acţiune echilibrată, universală, putând fi folosit pe toate tipurile de sol şi
practic la toate culturile;
- prin gunoiul de grajd se restituie solului o cantitate importantă de macro şi
microelemente preluată de plantele folosite în furajare.
El este nu numai o sursă deosebită de elemente nutritive pentru plante, cu
eliberare lentă şi echilibrată evitându-se astfel focarele de concentraţie şi
dezechilibrele nutritive, dar şi o importantă sursă de materie organică şi energie
pentru microorganismele din sol, esenţială pentru sinteza humusului, pentru
regenerarea substanţelor humice mineralizate anual. Printr-o serie de substanţe
cu caracter hormonal, gunoiul stimulează atât activitatea microbiană din sol, cât
şi creşterea plantelor. Atât prin acţiunea sa directă, cât mai ales prin intermediul
humusului sintetizat, gunoiul are un efect pozitiv asupra însuşirilor biologice,
chimice şi fizice ale solului, îndeosebi a celor hidrofizice şi de aeraţie, cu atât
mai însemnat cu cât solurile sunt mai la extreme, prea nisipoase sau prea
argiloase, prea acide sau prea alcaline, ori prea sărăturate.
O coeziune mai bună a particulelor de sol, o mai bună capacitate de
reţinere a apei, creşterea capacităţii de schimb cationic şi reducerea pierderilor
de elemente prin levigare pe solurile nisipoase, o mai bună permeabilitate
pentru apă şi aer - cu reducerea băltirilor, reducerea gradului de compactare şi o
mai uşoară penetrabilitate a rădăcinilor în solurile argiloase, ameliorarea
acidităţii, contracararea efectului negativ al sodiului schimbabil pe solurile
soloneţizate, a carbonaţilor şi bicarbonaţilor solubili pe solurile alcalizate şi a
sărurilor solubile pe solonceacuri şi solurile sărăturate, sunt doar câteva
exemple ale acţiunii multiple a gunoiului de grajd.

2.2. Compoziţie şi caracteristici.

Compoziţia chimică. Din punct de vedere al compuşilor chimici, gunoiul
proaspăt conţine: hidraţi de carbon: celuloză, hemiceluloză, lignină, zaharuri
ş.a.; compuşi cu azot: proteine, aminoacizi, acizi organici, amoniac; lipide; un
număr însemnat de hormoni care stimulează microorganismele şi plantele ş.a.
Sub aspectul compoziţiei elementare, gunoiul de grajd conţine toate macro-şi
microelementele de care plantele au nevoie pentru creştere.
In lipsa unor analize concrete, se poate considera că gunoiul
semifermentat de bovine întreţinute pe aşternut de paie conţine în medie 22 %
substanţă uscată şi 0,5 %N, 0,25 % P2O5, 0,6 % K2O, 0,05 % S, 0,5 % CaO, 0,2
% MgO, 4 g B/t, 2 g Cu/t (Soltner, 1980, 1992).
Pentru limitarea pierderilor de N amoniacal, care încep încă din grajd, şi
a. îmbunătăţi calitatea compostului obţinut, se recomandă pudrarea aşternutului
cu făină de fosforite, superfosfat, sulfat de calciu, clorură de calciu sau chiar
sare potasică (de preferat săruri de Tazlău măcinate, care sunt mai ieftine).
Amoniacul trece în săruri de amoniu stabile (fosfaţi, sulfaţi, cloruri), dar
solubile, care într-o proporţie însemnată se pot scurge o dată cu urina în bazinul
de colectare a acesteia. Mannes (citat de Staicu) recomandă folosirea zilnică a
0,5 kg superfosfat simplu pentru o vită mare.
Compoziţia chimică a dejecţiilor proaspete, îndeosebi cea elementară,
variază mult cu: specia de animale, cu vârsta lor, cu calitatea furajelor folosite în
hrană, iar cea a gunoiului variază şi cu tipul şi cantitatea de aşternut, tipul şi
gradul de fermentare etc.

Tabelul 2.2.1.
Conţinutul în apă, substanţă uscată şi elemente nutritive din dejecţiile solide şi
lichide ale animalelor
Substanţă
Apă Substanţă N P2O5 K2O CaO MgO
Specia organică
% uscată % (%) (%) (%) (%) (%)
%
Dejecţii solide proaspete
Cabaline 75 24-25 23 0,44 0,35 0,35 0,15 0,11
 0,29
0,17-
Bovine 80 17-20 17 - 0,10 0,10 0,12
0,18
0,30
0,20- 0,15-
Ovine 63 35-37 30 0,55 0,40 0,15
0,31 0,20
0,41- 0,26-
Suine 82 18 17 0,60 0,05 0,10
0,50 0,38
Dejecţii lichide proaspete (urina)
Cabaline 89 10-11 7 1,55 0,01 1,50 0,45 0,22
0,58
Bovine 92,5 7-7,5 3 0,01 0,49 0,01 0,06
-0,9
Ovine 87,5 12,5-13 8 1,95 0,07 2,26 0,01 0,32
Suine 94 4-6 2,5 0,43 0,01 0,83 0,16 0,08

Specia. Dejecţiile solide cele mai concentrate în elemente nutritive sunt

cele de păsări, urmate de cele de ovine, apoi de cele de cabaline, concentraţiile
cele mai mici fiind la cele de bovine. Astfel, dejecţiile de păsări conţin până la
de 3-4 ori mai mult N decât cele de bovine, 7-8 ori mai mult P, 2 ori mai mult K
şi 2-4 ori mai mult Mg (tabelul 2.1). Dejecţiile lichide proaspete (urina) sunt
mai concentrate în N şi K decât cele solide, dar mult mai sărace în P, care
aproape că lipseşte. Referitor la vârstă, dejecţiile animalelor tinere sunt mai
sărace în substanţă uscată, N, P, K, Ca, Mg decât cele ale animalelor mature,
întrucât animalele în creştere folosesc pentru oase şi muşchi o mai mare
proporţie din elementele nutritive din furaje (Staicu, 1958).

Tabelul 2.2.2.
Compoziţia gunoiul de grajd proaspăt în funcţie de specia de animale
Specia Apă N P K Ca Mg
 Bovine 75 0,45 0,109 0,457 0,320 0,060

Cabaline 71 0,58 0,122 0,440 0,210 0,084

Ovine 68 0,85 0,109 0,562 0,210 0,110

Suine 72 0,45 0,083 0,457 0,035 0,054

Calitatea furajelor şi tipul de raţie furajeră influenţează esenţial calitatea

dejecţiilor şi, deci, a gunoiului rezultat. Se spune că gunoiul reflectă carenţele
plantelor şi ale solurilor locale, şi că în calitatea gunoiului se reflectă armonia
sau dezarmonia întregii gospodării. Animalele hrănite cu paie şi coceni dau
dejecţii sărace în N şi alte elemente (Staicu), în concordanţă cu conţinutul sărac
al acestor materiale, iar în cazul furajării cu nutreţuri suculente dejecţiile sunt
mai sărace decât în cel al furajării cu concentrate.
Aşternutul influenţează calitatea gunoiului atât prin natura sa
(compoziţie) cât şi prin cantitatea folosită. Cel mai mult se folosesc ca aşternut
paiele de cereale, iar cu utilizare mai restrânsă se foloseşte turba, frunzele de
copaci, rumeguşul. Există diferenţe mari între materialele care pot fi folosite ca
aşternut, atât în ce priveşte compoziţia lor chimică, cât şi capacitatea de
absorbţie şi reţinere a lichidelor. Cu cât capacitatea de reţinere a urinei de către
aşternut este mai mare, cu atât pierderile de N şi chiar de K sunt mai mici.
Rumeguşul reţine mai puţin N amoniacal, gunoiul fermentează mai lent
(10-12 luni), este mai sărac în N, iar după aplicarea pe teren favorizează
dezvoltarea viermilor sârmă în pomicultură (Lixandru, 1990). Cantitatea de
aşternut folosită diferă cu specia de animale, cu vârsta, cu modul de stabulaţie şi
cu natura aşternutului. In sistemul clasic de întreţinere se folosesc 4-6 kg paie la
bovine, 3-5 kg la cabaline, 0,5-1 kg la ovine, 6-7 kg la scroafe cu purcei şi 1-2
kg la tineret porcin la îngrăşat. în sistemele intensive de creştere a animalelor,
cantitatea de aşternut este mai mică sau acesta lipseşte (Lixandru, 1990).
 O cantitate corespunzătoare de aşternut în gunoi permite aşezarea uşoară
a acestuia în platforma de compostare şi o fermentare corespunzătoare. In cazul
lipsei aşternutului sau a unei cantităţi mici, gunoiul nu se aşează în platformă
sau se aşează prea îndesat, creând condiţii de descompunere anaerobă, ceea ce
nu este de dorit.
Tipul şi gradul de fermentare influenţează în mare măsură calitatea
gunoiului de grajd folosit ca îngrăşământ. în cazul unui gunoi care fermentează
în grămezi mici sau straturi subţiri, pierderile de elemente nutritive sunt foarte
mari. în principiu, în cazul unei fermentări corespunzătoare, concentraţia în
elemente nutritive a gunoiului creşte o dată cu creşterea gradului de fermentare
printr-un fenomen de concentrare ca urmare a pierderii unei părţi din apă. La
fermentarea în platformă, gunoiul pierde cel puţin un sfert din greutatea iniţială.
Dacă fermentarea se prelungeşte prea mult, pot avea loc pierderi de elemente
nutritive, în special de N, conţinutul procentual fiind mai mic decât cel al
gunoiului nefermentat (Staicu).

Tabelul 2.2.3.

Conţinutul mediu în elemente nutritive din gunoiul de grajd după fermentare

Macroelemente % Microelemente %
Specificare Limite Media Specificare Limite Media
N 0,2-0,6 0,5 Mn 30-50 40
P 0,04-0,3 0,1 Zn 10-20 15
K 0,1-0,8 0,5 B 3-5 4
Ca 0,07-1,0 0,8 Cu 1-3 2
Mg 0,06-3,0 0,1 Mo 0,1-0,2 0,15
Tabelul 2.2.4
Conţinutul în azot şi fosfor din gunoiul de grajd în funcţie de stadiul de
fermentare
Stadiul de fermentare N P
Proaspăt 0,50 0,109
Semifermentat 0,60 0,160
Fermentat 0,66 0,187
Mraniţă 0,72 0,210

Umiditatea şi conţinutul de substanţă uscată, s.u. După Mustin (1987),

baliga proaspătă de bovine arc o umiditate de 85-90 % (10-15 % s.u.) (după alţi
autori umiditatea este mai scăzută) şi o consistenţă intermediară între lichid şi
solid.
Dejecţiile solide de cabaline au o umiditate mai scăzută decât cele de
bovine, iar cele de ovine şi caprine cea mai scăzută. Umiditatea gunoiului scade
cu atât mai mult cu cât el este mai fermentat; astfel, ea poate varia între 82-70
%, iar s.u. între 18-30 %. Un gunoi semifermentat are în medie 22-25 % s.u.
Evident, conţinutul de s.u. şi de materie organică este mult mai ridicat în
dejecţiile solide ale animalelor decât în cele lichide.
Compostarea gunoiului de grajd. Aşa cum s-a mai precizat, deşi
frecvent se foloseşte termenul de fermentare a gunoiului de grajd, cel de
compostare este mai corect pentru procesele complexe care au loc în platforma
de gunoi. Compostarea se poate face: aerob sau la cald, prin aşezare afinată -
metoda biodinamică, metoda Indore / Howard; anaerob sau "la rece", prin
aşezare îndesată de la început - metoda Wurttenberg; mixt, prin aşezare afânată
la început (3-4 zile), urmată de îndesare - metoda Krantz.
 În afară de aceste metode de compostare, uneori poate fi întâlnită
fermentarea gunoiului în grămezi nesistematice. Este o metodă şi o practică care
nu trebuie folosită, deoarece au loc pierderi mari de N prin volatilizare sub
formă de amoniac, dar şi de alte elemente prin spălarea grămezilor de către apa
de ploaie. Acest mod de fermentare arată un spirit gospodăresc precar.
În funcţie de tipul şi de durata de compostare, în afara gunoiului proaspăt,
necompostat, putem avea: gunoi semifermentat, bine fermentat şi
suprafermentat sau mraniţă.

2.3. Construirea platformei de gunoi.

Platforma reprezinta spatiul de depozitare, pastrare si fermentare a
gunoiului de grajd, fiind construita in apropierea grajdurilor, la minimum 15 m
de acestea, dar la peste 50 m de locuinte si fantani cu apa potabila. Platforma
are la baza o placa dreptunghiulara, lata de 4 – 9 m si de lungime variabila.
Fundul platformei este impermeabilizat cu beton, dale, caramida, bile de lemn
sau argila. Bazinul se amplaseaza la 1,5 m sub punctual cel mai de jos al
pardoselei platformei, iar de jur imprejurul platformei se pot prevedea rigole de
scurgere spre bazinul collector al mustului de gunoi.
Platformele ecologice pentru colectarea si managementul gunoiului de
grajd, construite cu sprijinul Bancii Mondiale, al Guvernului României,
reprezinta una dintre solutiile posibile pentru reducerea poluarii apelor cu
nutrienti, în principal nitrati si fosfor, oferind totodata posibilitatea valorificarii
acestei resurse regenerabile care este gunoiul de grajd, prin folosirea ca
îngrasamânt natural.
Platformele servesc în principal pentru colectarea gunoiului de grajd si a
altor resturi menajere biodegradabile, atât din gospodariile locuitorilor care au
fost dotati în mod gratuit cu platforme individuale de gunoi si euro-pubele cât si
a celorlalti locuitori care doresc sa-si transporte gunoiul de grajd la aceasta
platforma.
 Platformele de gunoi de grajd au rolul de depozite temporare pentru
colectarea si compostarea gunoiului. Depozitarea temporara, pentru o perioada
apreciata la circa sase luni, este necesara atât pentru a se asigura stabilizarea
gunoiului prin compostare cât si datorita faptului ca aplicarea pe câmp a
gunoiului nu se poate face decât în perioadele de timp recomandate de bunele
practici agricole.
La nivelul gospodariilor individuale, colectarea gunoiului de grajd se va
face initial pe aceste platforme, dimensionate sa asigure un timp de depozitare
de circa o luna pentru o gospodarie cu un numar mediu de animale. Periodic,
gunoiul colectat pe aceste platforme se transporta, cu mijloacele proprii ale
gospodarului, la platforma comunala.
Pe platforma de gunoi din gospodarie se depoziteaza numai gunoi de
grajd. Daca este cazul, urina colectata din adaposturi se toarna peste gunoiul din
platforma pentru a fi absorbita de acesta. Celelalte resturi din gospodarie, cum
ar fi sticle, metale, materiale plastice, se colecteaza separat, utilizându-se în
acest scop euro-pubelele furnizate prin proiect. Si aceste deseuri vor fi
transportate la platforma comunala, unde vor fi depozitate în compartimentele
special construite pentru materialele refolosibile.
La platforma comunala gunoiul va fi descarcat sub forma de gramezi sau
siruri, ulterior urmând ca acestea sa fie sistematizate cu ajutorul încarcatorului
frontal sub forma unor siruri paralele cu peretii laterali ai platformei. Sirurile
vor avea o sectiune trapezoidala cu înaltimea de circa 2 m si latimea la baza de
circa 3-4 m. Primul sir va fi format în centrul platformei, astfel încât sa existe
spatiul necesar pentru mutarea laterala a acestuia în scopul unei bune aerari a
materialului. Frecventa cu care se va face întoarcerea sirurilor va fi determinata
în mod practic în functie de felul în care va decurge procesul de compostare
aeroba. Dupa completarea primului sir, se trece la asternerea gunoiului într-un
al doilea sir asezat la distanta de circa 0,5 m de primul, în partea dreapta a
acestuia, cum privim din partea frontala a platformei. Periodic, la durate de timp
care se vor stabili în urma observatiilor privind evolutia fenomenului de
compostare, sirurile se deplaseaza prin mutarea gunoiului cu ajutorul
încarcatorului frontal asigurat prin proiect.
Inainte de începerea depozitarii gunoiului pe platforma, bazinul pentru
colectarea fractiei lichide va fi golit de apa adunata din precipitatii. Modul de
utilizare a apei din precipitatii colectata în prezenta gunoiului din platforma va
fi stabilit ulterior, dupa efectuarea de analize chimice si bacteriologice, de catre
Serviciul de Gospodarire a Apelor sau Agentia de Protectie a Mediului.
In vederea asigurarii evidentei celor care utilizeaza platforma este
necesara înfiintarea unui registru în care persoana desemnata sa supravegheze
utilizarea platformei va înscrie numele gospodarului precum si cantitatea
aproximativa de gunoi adus. Acesta va supraveghea descarcarea gunoiului
conform fluxului descries mai sus si va interzice descarcarea pe platforma a
gunoiului amestecat cu alte deseuri (sticle, plastic, metal, materiale din
demolari, etc.).
Având în vedere caracterul pilot al platformelor de gunoi, durata de
depozitare si tehnologia de compostare vor fi stabilite pe parcursul utilizarii
acestora în functie de compozitia materialului colectat. Persoana desemnata
pentru administrarea platformei va avea obligatia de a participa la instruirile
periodice organizate de Unitatea de Management a Proiectului. Prezentele
norme de utilizare a platformelor comunale vor fi actualizate periodic în
consultare cu specialisti români si straini implicati în implementarea acestei
componente a proiectului. Operatorul va lua toate masurile prevazute de
legislatia în vigoare privind regulile de protectie a muncii si prevenirea si
stingerea incendiilor.