Activitati enzimatice din sol

Acţiunea microorganismelor asupra substratului din mediu se face pe cale enzimatică

şi se realizează prin procesele de oxidoreducere şi hidroliză, respectiv, ca urmare a acţiunii
unor produşi finali ai metabolismului microbian. În acest sens, determinarea activităţii
enzimatice oferă rezultate sugestive şi în timp mult mai scurt asupra proceselor care au loc la
nivelul sedimentelor sau în alte habitate naturale decât analizele microbiologice.
Sedimentele sunt medii în care diferiţi factori participă la realizarea unor funcţiuni
complexe. Aceşti factori sunt consideraţi a fi matrixul mineral major, textura, cantitatea de
carbon organic, poziţia şi condiţiile geografice.

Multe studii au demonstrat scăderea C organic, a biomasei microbiene, și a activității

enzimelor cu cât pătrundem mai adânc în sol. Cercettorul Ross et Al. a arătat că îndepărtarea
a 10 cm din sol, dar mai ales a 20 cm de sol fertil din parcelele folosite la pășunat, a redus
semnificativ activitatea unui număr de enzime. Aceasta constatare nu este deloc
surprinzătoare, deoarece în partea de sus a solului au loc principalele activități biologice în
materia organică.

Solul este un sistem enzimatic, în care enzimele acumulate au, alături de enzimele
microorganismelor proliferante, o semnificaţie biologică deosebită, participând la ciclurile
biologice ale elementelor şi contribuind la fertilitatea solului, la crearea condiţiilor favorabile
pentru nutriţia plantelor superioare şi, implicit, la perpetuarea vieţii pe planeta noastră.

Participarea enzimelor în procese biochimice din

sol

Catalaza a fost prima enzimă investigată în sol. Este produsă atât de microorganisme
cât şi de plante, se caracterizează printr-o persistenţă ridicată. Se determină colorimetric şi are
rolul de a descompune apa oxigenată toxică, care se formează în procesul respiraţiei
microorganismelor aerobe, fiind produsă ca urmare a transportului mitocondrial de electroni
dar şi ca urmare a diferitelor reacţii de hidroxilare şi oxigenare. Catalaza se corelează cu
cantitatea humusului, cu pH-ul şi numărul microorgansimelor din sol.

Acumularea ca şi distrugerea catalazelor în sol este influenţată de fertilizarea minerală

în strictă interacţiune cu evoluţia microflorei solului. Solurile deficitare în substanţe nutritive
şi material energetic măresc, într-o mare măsură, gradul de acumulare a catalazelor ca urmare
a fertilizării minerale, dar nu pot atinge, în valoare absolută, nivelul acumulării acestei
enzime din solurile cu grad ridicat de fertilitate.

Activitatea catalazicǎ se determinǎ exprimând intensitatea de descompunere a apei

oxigenate care se formeazǎ în procesul respiraţiei microorganismelor aerobe. Catalazele se
gǎsesec în aproape toate celulele animale şi în cantitǎţi mai mici în plantele superioare. În
cazul microorganismelor, catalazele se gǎsesc numai în cele aerobe (cianobacterii).

În marea majoritate a oxidarii biologice nu are loc aderarea oxigen pentru oxidat
moleculă și hidrogen captarea de la substrat care urmează să fie oxidat. Acest proces este
numit de dehidrogenare catalizată de enzimele dehidrogenază.

Exista dehidrogenază aerobic sau oxidaza, și dehidrogenaza anaerobă sau reductază.

Atomi de hidrogen Oxidazei transporta sau electroni din substanța care trebuie oxidat de
oxigen din aer. Atomi anaerobe de transfer dehidrogenaza hidrogen și electroni la alte
acceptori enzime sau transportatori de hidrogen, fără a le transfera atomii de oxigen. Supus
oxidare numeroși compuși organici în sol cu plante și animale:. Proteine, grăsimi,
carbohidrați, fibre, acizi organici, aminoacizi, purine, fenoli, chinone, substanțe organice
specifice, cum ar fi acizii humici și fulvici și altele.

Activitatea dehidrogenazica a solului difera in functie de momentul recoltarii culturii,

influentand totodata si evolutia culturii care urmeaza. De exemplu, dupa recoltarea mazarii,
resturile vegetale, usor de descompus, au favorizat o activitate vitala a solului foarte intensa
in primele doua saptamani dupa dezmiristire, apoi o descrestere accentuata la sfarsitul lunii
iulie si inceputul lunii august, urmata de o noua crestere a acestei activitati, produsa de
lucrarea cu cultivatorul pentru distrugerea buruienilor, dar saltul este mult mai redus. Dupa
inca o saptamana se restabileste activitatea dehidrogenazica la un nivel foarte redus, care
practic se mentine pana la semanatul graului de toamna. O astfel de dinamica a activitatii se
constata si in cazul solei cultivate cu grau. Dupa recoltarea porumbului, activitatea de
respiratie este redusa, contribuind la aceasta atat lipsa umiditatii din sol, cat si temperatura
scazuta. Exista si ani cu conditii favorabile de descompunere a miristii de porumb, si in astfel
de situatii, cultura graului care urmeaza, asigura aceleasi productii ca in cazul rotatiei grau
dupa grau (dar nu monocultura de grau).

Activitatea fosfatazica.

Fosforul este un element esenţial pentru creşterea plantelor. În ciclul fosforului,

formele organice şi anorganice se asociază ca urmare a proceselor de mineralizare, mediată
de a activităţile biotice şi abiotice din mediu. În procesul de mineralizare, fosforul organic,
reprezită cea mai mare parte a fosforului în sol şi sedimente, iar aceasta este transformată
ulterior într-o formă anorganică ca şi rezultat al activităţii fosfatazice şi care este apoi
utilizată de către plante.

Mai multi cercetatori ca: Gheller si Dobrotvorskaia, Voets si Dedeken, Vlasiuk si

Lisoval au constatat ca activitatea fosfatazica este mai intensa in rizosfera plantelor decat in
solul nerizosferic.

In general, leguminoasele prezinta o activitate fosfatazica buna (trifoi anul I – 4,32

P2O5, mg/100 g sol uscat; mazare – 3,90 P2O5, mg/100 g sol uscat; mazariche – 3,74 P2O5,
mg/100 g sol uscat), dupa care urmeaza sfecla de zahar cu 3,53 P2O5, mg/100 g sol uscat,
graul si porumbul cu 3,48 P2O5, mg/100 g sol uscat.

S-au observat cresteri de activitate fosfatazica de la semanatul graului spre maturitatea

sa, dar asemanatoare in toate rotatiile. O confirmare a concluziei ca planta premergatoare nu
influenteaza in mod hotarator nivelul acumularii fosfatazei la cultura succesiva.Cercetatorii
au constatat ca, activitatea fosfatazica a scazut foarte mult in prima luna de la ararea
superficiala a mazarii si graului apoi a crescut, pana la semanatul graului ajungand la nivelul
initial. La porumb, activitatea fosfatazica s-a mentinut la acelasi nivel, similar cu cel atins la
mazare si grau. Prin urmare, graul, indiferent dupa care cultura vine in rotatie, gaseste in sol
aproximativ acelasi nivel de fosfataza acumulata.