BIOLOGIA SOLULUI

Șef.lucr.dr. NICHITA MIHAELA

Biologia solului este știința care studiază microorganismele care trăiesc în sol,
activitatea lor metabolică, rolul lor în circuitele energetice și în descompunerea
nutrientilor (Atlas și Bartha, 1993).
Biologia solului are ca obiect de studiu cunoașterea organismelor care își desfășoară
viața în sol, a interacțiunilor dintre acestea, a proceselor biochimice, chimice și fizice
care se desfășoară în acesta (Ștefanic și colab. 2006).

Biologia solului este știința care se ocupă cu cunoașterea, clasificarea și activitățile

micro- și mezo-organismelor care trăiesc, în tot ciclul vieții lor și dezvoltă în stratul de
la suprafața rocilor terestre o biomasă proteică, cu compoziție complexă, din care, o
parte se mineralizează, prin procese biochimice microbiene, susținând nutriția minerală
și cu stimulatori de creștere ai vegetației superioare. O altă parte continuă procesele de
sinteză, formând humusul, care devine rezerva trofică și energetică a microflorei
heterotrofe din sol, în evoluția îndelungată a solului spre stadiul de pedo-climax, sub
influența climatului zonal, dar din ce în ce mai mult și sub influența nefastă a omului,
uneori și binefăcătoare (Ștefanic Gh. 2016).
Obiectul Biologiei solului îl reprezintă cunoașterea și conștientizarea faptului că solul este
sediul natural al proceselor de descompunere și mineralizare a majorității deșeurilor
biodegradabile și că în mod natural, de-a lungul mileniilor, prin agricultură s-au degradat
și unele au devenit pustii. Aceste consecințe obligă societățile civilizate ale omenirii să
cunoască legile naturii și în măsura posibilităților să oprească degradarea lor și chiar să le
amelioreze fertilitatea.

Scopul biologiei solului, în plan teoretic, este ca prin înţelegerea fenomenelor obiective,
care se petrec în sol, să se dea, în mod practic, un sens pozitiv bilanţului proceselor de
bioacumulare - mineralizare a materiei organice în sol. Această materie, reprezentând fie
viaţa (prin organismele vii ale solului), fie materia organică (în descompunere şi sinteză)
este principala sursă de energie, capabilă să întreţină procesele vitale din sol, conturând
astfel, o direcţie pozitivă evoluţiei proprietăţilor fizice şi chimice ale solului. Înţelegând
aceasta, se poate evalua corect fertilitatea solului ca fiind rezultanta unor însuşiri şi
procese, care-i direcţionează evoluţia.
Biologia solului a început să se contureze ca domeniu unitar de cunoaştere ştiinţifică şi de
activitate practică abia în deceniul al şaselea al secolului trecut, după ce microbiologia şi
biochimia solului şi-au realizat şi consolidat metodologiile şi concepţiile generale.

LOUIS PASTEUR ALEXANDER FLEMING ROBERT KOCH IOAN CANTACUZINO VICTOR BABES
1822 - 1895 1881 - 1955 1843 - 1910 1863 -1934 1854 - 1926
Cronologie
În 1590, fabricantul de ochelari Hans Jansen și fiul său Zacharias au inventat primul
microscop optic, cu o singură lentilă, convexă.
În 1609, Galileo Galilei construiește un microscop optic cu o lentilă convexă și una
concavă. Microscopul se numea occhioliono.
În 1619, Cornelius Drebbel construiește primul telescop cu două lentile de același tip (2
lentile convexe).
1674-Anton van Leeuwenhoek este primul om care studiază animale cu ajutorul
microscopului.
1931-Ernst Ruska creează primul microscop electronic.
1936-Erwin Wilhelm Müller inventează microscopul cu câmp de emisie care poate
vedea atomii, în 1951 inventeză microscopul cu câmp ionic cu care se puteau studia
atomii iar în 1967 îmbunătățește microscopul cu câmp ionic, pentru a fi capabil de a
studia nucleul și învelișul electronic al unui atom.
1986- Gerd Binnig, Quate și Gerber inventează microscopul cu forță atomică.
1988- Alfred Cerezo, Terence Godfrey, and George D. W. Smith sunt primii care pot
vedea un atom în 3D cu ajutorul microscopului.
1991-Este inventat microscopul cu forță de probă Kelvin
Cel mai precis miscroscop din lume a fost inaugurat în octombrie 2008 la Universitatea
In deceniul 9 al secolului trecut, au început să apară descoperirile lui S.N. Winogradsky
(1883 şi 1888): sulfobacteriile şi ferobacteriile; ale lui Berthelot (1885): fixarea
biologică, în sol, a diazotului atmosferic; ale lui H. Hellriegel (1886) şi Wilfarth (1888)
asupra bacteriilor din nodozităţile plantelor leguminoase, capabile să asimileze azotul
molecular din atmosferă şi ale lui L. Adametz (1886) asupra ciupercilor celulozolitice.
Odată cu invitarea lui S. Winogradsky la Paris (1892), ia fiinţă, pentru prima dată în
lume, un laborator de Microbiologia solului, la Institutul Pasteur.

La formarea concepţiilor ştiinţifice în microbiologia solului au contribuit, prestigioşii

microbiologi: M. Berthelot, S.N. Winogradsky (Franţa); V. Omelianski, N. Holodnâi,
N.A. Krasilnikov (Rusia şi URSS); S.A. Waksman şi R.L. Starkey (SUA); A. Rippel-
Baldes şi Stapp (Germania); J. Stoklasa (Austo-Ungaria şi Ceho-Slovacia); J.M.
Ziemiecka (Polonia); D. Feher (Ungaria); H.L. Jensen (Danemarca); E. Russel şi H.
Hutchinson (Anglia).

Serghei Marcelin Selman August

Winogradsky Berthelot Rippel-Blades Hermann
Waskman
Hellriegel
Solul este un depozit imens din care, se poate spune că nu lipseşte nimic din ceea ce
este materie vie sau moartă la suprafaţa globului pământesc. Dar acest depozit nu
reprezintă numai o aglomerare haotică de materie şi fiinţe, ci este un sistem deschis,
organizat, impregnat cu viaţă, capabil să orienteze sensul tuturor fenomenelor interne în
concordanţă cu mediul înconjurător (P. Papacostea, 1976).

Criterii de clasificare a microorganismelor din sol:

1.După dimensiune;
2.După caracteristicile celulei;
3.După modul de hrănire;
4.După diversitate
5.După biomasă și numărul lor;
6.După ciclul lor de viață;
7.După rolul lor ecologic.

Microflora solului prezintă o mare sensibilitate la variațiile factorilor de mediu. Speciile

de microorganisme cresc, se multiplică, sunt active și supraviețuiesc între anumite
limite de condiții extreme, care reprezintă spectrul lor de toleranță sau amplitudinea
ecologică (Alexander, 1971).
 Factorii care influenţează numărul şi activitatea microorganismelor sunt :

Principalii factori de mediu sunt: umiditatea, gradul de aerare, temperatura, pH, adâncimea
stratului de sol, variațiile sezoniere, hrana, covorul vegetal, capacitatea competitivă a
microorganismelor și tehnologiile agricole.
- Umiditatea: constituie un factor vital de mare importanță nu numai pentru plante ci și pentru
microorganisme. Nivelul optim de umiditate pentru activitatea microorganismelor aerobe este de
50 – 70% din capacitatea de apă în câmp, însă activitatea microbiologică nu depinde numai de
cantitatea de apă existentă în sol ci și de forma sub care se găsește.
- Gradul de aerare: oxigenul are o importanță deosebit de mare pentru dezvoltarea
microorganismelor, în mod deosebit a celor aerobe care în lipsa acestuia nu se pot dezvolta.
Compoziția calitativă a aerului din sol variază foarte mult în funcție de tipul de sol, condițiile
climatice și anotimp. În condiții de umiditate excesivă activitatea microorganismelelor din sol
este inhibată datorită faptului că aceasta înlătură aerul din sol.
- Temperatura: este un factor care guvernează toate procesele biologice, fiecare microorganism
are o temperatură optimă de creștere și limite dincolo de care acestea nu se mai dezvoltă.
Microorganismele din sol sunt mezofile, cu temperaturi optime cuprinse între 25 – 35 0C.
-pH: microorganismele din sol preferă o reacție a solului apropiată de neutru. În funcție de acest
factor microorganismele din sol pot fi grupate astfel :
- Hrana: microflora diferă de la un tip de sol la altul, factorul cel mai importand de variație fiind
capacitatea solului de a asigura elementele necesare hranei diferitelor grupe de micoorganisme.
De exemplu, bacteriile au o capacitate practic nelimitată de a se înmulți atunci când au asigurată
hrana necesară și nu există alte condiții potrivnice multiplicării lor (Ghinea, 1991).
- Covor vegetal: este bine cunoscut faptul că plantele superioare, prin substanțele eliminate de
rădăcini ca rezultat al metabolismului lor cât și prin descuamările de peri radicelari și de celule
ale epidermei rădăcinilor, crează la nivelul sistemului radicular un mediu ecologic fundamental
deosebit de cel obișnuit în restul solului. Microflora se înmulțește diferențiat în raport cu
capacitatea ei de a folosi ca hrană substanțele eliminate de rădăcini. În rizosferă întâlnim cea mai
intensă activitate microbiană.
-Adâncimea stratului de sol: este o variabilă ecologică care influențează microbiota solului.
Maximul de activitate biologică este întâlnită la adâncimea la care condițiile de mediu oferite
sunt cele mai apropiate de favorabil (prezența umidității, aerației, a stratului humifer al solului
etc.)
- Variațiile sezoniere: activitatea biologică a solului pentru zona temperată prezintă un maxim
primăvara și în unele cazuri și toamna.
- Capacitatea competitivă a microorganismelor: numărul de indivizi, prin care o specie este
reprezentată în mediul natural depinde și de capacitatea lor competitivă, aceasta este dată de :
capacitatea de supraviețiuire la condițiile nefavorabile de mediu, cel mai adesea cele mai multe
dintre microorganismele din sol se găsesc în stare de latență sau de înfometare, cu un nivel
metabolic scăzut.
- Tehnologiile agricole: pot exercita atât efecte pozitive dar și negative asupra
microorganismelor solului. Efectele pozitive sunt legate de faptul că prin lucrarea solului se pot
îmbunătății condițiile de mediu pentru microorganisme (regimul de aerație, corectarea reacției
solului, resturi vegetale) însă plin aplicarea acestor lucrări eronat se poate deteriora fertilitatea
solului. Este cunoscut faptul că într-un sol cu fertilitate scăzută cantitatea și calitatea
microorganismelor este redusă.
Distribuția microorganismelor în diferite orizonturi ale profilului de sol (Alexander, 1977)

Organisme/g de sol x103

Adâncimea Bacterii Bacterii Actinomicete Fungi Alge
cm aerobe anaerobe

3-8 7800 1950 2080 119 25

20-25 1800 379 245 50 5
35-40 472 98 49 14 0,5
65-75 10 1 5 6 0,1
135-145 1 0,4 - 3 -
 1.3. MICROORGANISMELE – ALIAȚI ȘI INAMICI

ASPECTE POZITIVE:
Putem spune că viața așa cum o știm astăzi se datorează acțiunii primordiale a
microorganismelor, în cele mai ostile medii terestre și oceanice de la începuturile
Pământului.
Tot lor le datoram și actuala structură a atmosferei cu toate calitățile ei de suport al vieții
pe Pământ precum și, păstrarea acestei structuri.
Descompunerea și mineralizarea materiei organice moarte și a dejecțiilor. Importanța
acestei acțiuni se observă când microorganismele sunt insuficiente în mediile respective și
aceste procese nu mai au loc normal.
Formarea și menținerea structurii fizice și chimice a solurilor, resursa esentială pentru
asigurarea subzistenței alimentare a speciei umane.
Menținerea circuitului natural al principalelor elemente chimice care susțin viața pe
pământ:oxigen, carbon, azot, hidrogen, fosfor, etc.
Reglarea populațiilor de plante, animale sau alte microorganisme și menținerea
echilibrului biologic, în interiorul unor organisme (și la om) și echilibrului ecologic față de
mediu în ansamblu. Rol esențial în sănătatea mediului.
Aportul în activitățile umane: știința (medicină) și cercetare (domenii de vârf din multe
discipline), economie (industria alimentară, metalurgică, agricultură), și în alte ramuri ce
dezvoltă noile tehnologii (biotehnologiile).
ASPECTE NEGATIVE:
Patologiile induse de microorganismele parazite care pot afecta omul sau plantele și
animalele de interes economic. Epidemiile și epizootiile sunt pericole grave ce amenință
permanent necesitând monitorizare atentă, măsuri de prevenire și tratament eficient, cu mari
consumuri de resurse.
Pagube economice aduse realizărilor umane din diferite domenii: construcții și arhitectură,
arta, industriile metalurgică, textilă, petrochimică și alimentară.
Dezechilibre biologice ce le pot induce în interiorul organismelor sau ecologice, la nivelul
ecosistemelor, putând merge până la dispariția unor populații sau specii și distrugerea
acestor ecosisteme.

FUNGI PE CLADIRI
VIRUSUL GRIPEI AVIARE BACILUL ANTRAX LA ANIMALE