BIOLOGIA SOLULUI, APEI SI AERULUI

An III ISBE
Curs Partea I-a
 INTRODUCERE ÎN BIOLOGIA MEDIULUI
Definiție
Biologia = Știință care studiază manifestările vieții din punct de vedere
anatomic, fiziologic, etc. ♦ Știința organismelor vii, microbiene, animale
și vegetale.

Taxonomia = Un sistem de denumire a organismelor propus inițial

(1700) de Carolus Linnaeus, în latină - limba universala pentru
oamenii de știință care clasificau organismele.

Specia – Genul – Familia – Ordinul – Clasa – Încrengătura - Regnul

Fiecare organism e denumit prin 2 termeni (scriși cu caractere italice):

- Ex: Saccharomyces (genul)
- cerevisiae (specia)
Arborele filogenetic al vieții
Biosul
 BIOLOGIA SOLULUI
Ca factor de mediu solul îndeplinește următoarele trei funcții de maximă importanță:
 Suport mecanic
 Depozitar și furnizor de elemente nutritive și oligoelemente pentru plante, animale
și microorganisme
 Recipient și transformator de reziduuri vegetale și animale

• Solul conține microelementele esențiale: Co, Cr, Cu, Mn, Mo, Ni, Se, Zn și altele.
Mediul geochimic determină concentrația unor elemente minerale din apă, furaje și
alimente. În general, solurile care provin din roci bazice conțin mai multe
oligominerale solubile decât cele care provin din roci solide.
• Pentru biologia și microbiologia solului, o importanță deosebită are funcția solului de
sistem epurator. În sol ajung o serie de deșeuri organice și anorganice și o varietate
de microorganisme patogene. Solul funcționează ca un imens laborator natural în
care în permanență se desfășoară o varietate de procese de biodegradare și
biosinteză asigurându-se reciclarea continuă a materiei organice provenite din
moartea organismelor. Prin aceasta solul contribuie la menținerea salubrității
mediului înconjurător.
• Prin specificul său, solul contribuie la determinarea tipului vegetației.
 Compoziția solului
Toate solurile conțin componente minerale, componente organice, apă, aer,
micro și macro organisme.
Compoziţia solului
– Componente minerale.
– Componente organice.
– Componente vii
a. Componentele minerale – rezultă din fenomene de dezagregare și alterare a
mineralelor și rocilor pe care s-a format solul; principalele componente
minerale ale solului sunt:
– Sărurile, oxizii, hidrooxizii și mineralele argiloase – importante pentru viața plantelor
(azotați de Na, K, Ca, cloruri de Na, K, Mg, Ca, fosfați mono și dicalcici) precum și
minerale argiloase (silicați).
– Praful – include particule din diferite minerale și roci ca și nisipul și pietrișul; solurile
care conțin nisip și pietriș sunt mai puțin fertile, dar asigură buna circulație a apei și
aerului, promovând oxidarea rapidă a substanțelor organice; ele au o bună
capacitate de autopurificare naturală, fiind preferate pentru amenajarea câmpurilor
de infiltrație pentru epurarea biologică naturală a apelor reziduuale.
 Compoziția solului
b. Componentele organice – se găsesc într-o continuă descompunere și sinteză sub
acțiunea factorilor fizici și microbiologici
• Microorganismele din sol descompun polimerii din materialele vegetale (celuloze,
hemiceluloze, lignine, proteine, lipide) în substanțe mai simple: glucide, aminoacizi, acizi
grași etc. Descompunerea acestora depinde de ușurința cu care resturile se dispersează
în sol, de tipul microorganismelor care le atacă, precum și de temperatură, aerație și
umiditate. Produsele finale ale activității microbiene, rezultate din descompunerea
resturilor organice în sol, sunt: CO2, H3PO4, H2NO3, CH4, NH3, apă, H2SO4.
• Dintre substanțele de origine vegetală, cea mai rezistentă la acțiunea factorilor
distructivi este lignina; care se descompune lent sub acțiunea unor bacterii și fungi
rezultând fenoli. Acești fenoli formează substanțele de bază din care iau naștere acizii
humici în urma combinării fenolilor cu aminoacizi, peptide sau proteine. Acizii humici se
acumulează în sol și formează materia organică numită humus. Prin combinarea
humusului cu particulele de argilă rezultă complexul argilohumic, care fixează și reține
substanțele nutritive din sol și le pune treptat la dispoziția plantelor.
• Humusul ameliorează proprietățile solurilor argiloase, mărindu-le permeabilitatea
pentru aer și apă.
• Humusul influențează chiar și regimul termic al solului prin faptul că, dându-i o culoare
mai închisă, duce la mărirea capacității calorice.
 Compoziția solului
c. Componentele vii –
solul conține numeroase categorii de organisme
vii: bacteriofagi și bacterii, actinomicete, fungi,
alge, protozoare și organisme superioare.
 Microbiota solului
• Bacteriofagii și micofagii sunt virusuri care
paraziteaza bacteriile si respectiv fungii
microscopici.
• Bacteriile produc degradarea aerobă și anaerobă a
materiei organice, nitrificarea (Nitrosomonas),
denitrificarea, eliberarea sulfului și a fosforului din
combinațiile organice, oxidarea sulfului elementar și
a H2S în acid sulfuric (H2SO4), oxidarea combinațiilor
feroase la ferice (Fe2+ → Fe3+), fixarea N2
atmosferic în sol (Azotobacter, Clostridium
pasteurianus) etc
 Microbiota solului
• Actinomicetele se dezvoltă pe resturi vegetale și
animale după ce bacteriile și mucegaiurile și-au
încetat creșterea, atunci când majoritatea
substanțelor ușor asimilabile au fost descompuse.
Unele specii pot folosi ca sursă de C chiar și substanțe
cu mare stabilitate cum sunt cerurile, celuloza, lignina,
chitina, parafina etc. Preferă medii ușor alcaline și
tolerează cooncentrații mari de săruri. Multe dintre
ele produc antibiotice, reducând numeric patogenii
de origine animală. Produc substanțe puternic
mirositoare și dau mirosul caracteristic solului.
 Microbiota solului
• Fungii sunt răspândiți în toate solurile și
formează hife lungi care mor atunci când
umiditatea solului scade mult. Fungii sunt
distruși în mod natural de către unele bacterii
și de acarieni. Unii fungi formează cu
rădăciniile vii asociații simbiotice speciale
cunoscute sub numele de micorize
 Microbiota solului
• Microbiota e discontinu repartizată în sol. Datorită sarcinilor
electrice de la suprafața celulelor bacteriene, majoritatea
bacteriilor sunt adsorbite pe structuri minerale și organice din
sol. Biomasa bacteriilor din sol reprezintă cca 0,2% din
greutatea acestuia, fiind superioară masei algelor, protozoarelor
și nematodelor luate la un loc, dar este inferioară masei
fungilor.
• Pentru îmbogățirea solului cu microorganisme utile se folosesc
îngrășăminte bacteriene constând în culturi stabilizate de
bacterii din nodozitățile leguminoaselor: Azotobacter
chroococcum, Bacillus megaterius varietatea phosphaticus etc.,
care eliberează fosforul din compușii organici din sol.
 Microbiota solului
• Protozoarele se hrănesc cu diferite bacterii din
sol și duc alternativ o viață liberă și una
închistată, în raport de căldură, umiditate, pH
• PROTOZOARELE reprezentate mai ales de
flagelate si rizopode sunt condiţionate în
activitatea lor de umiditatea solului si de
prezenţa substanţelor organice. Ele limiteaza
înmulţirea microorganismelor cu care se
hrănesc.
 Noţiuni despre flora solului
Cuprinde organismele pluricelulare
fotosintetizante; se împart în:
• briofite (mușchi),
• pteridofite (ferigi),
• spermatofite (gimnosperme și angiosperme).
Plantele sunt organisme autotrofe, care își
pregătesc singure hrana din substanțe minerale,
apă și CO2 în procesul de fotosinteză folosind
drept sursă de energie, lumina solară.
 Noţiuni despre flora solului
• ALGELE AUTOTROFE, întâlnite în straturile superficiale din
sol, sintetizează materie organică deci, joacă rol important în
îmbogățirea solului cu substanțe organice. Prin procesul de
fotosinteză eliberează O2, dând posibilitatea dezvoltării
sistemului radicular al plantelor de pe terenurile inundabile.
Același O2 dă posibilitatea dezvoltării organismelor aerobe
din sol care produc mineralizarea substanțelor organice.
• Lichenii sunt asociații simbiotice ale fungilor cu algele verzi.
Se dezvoltă pe roci și pe alte substraturi neproductive și
pregătesc substrat pentru alte microorganisme.
 Noţiuni despre flora solului
Avantajele vieții terestre în comparație cu viața în
mediul acvatic:
• Lumina abundentă. Lumina este un factor esențial
pentru desfășurarea procesului de fotosinteză,
proces indispensabil vieții plantelor. În mediul
acvatic, factorul lumină este puternic restricționat
de: a) turbiditatea apei; b) adâncimea apei.
• CO2 din atmosferă este suficient și nu mai este un
factor restrictiv asupra fotosintezei, cum se
întâmplă adeseori în apă.
 Noţiuni despre fauna solului
Poate fi clasificată după dimensiuni în 4
categorii:
• Microfauna (protozoare și nematode mici)
• Mezofauna (acarieni, colembole, enchitreide,
miriapode)
• Macrofauna (râmele, insectele superioare,
păianjeni, moluște etc.)
• Megafauna (animale care sapă galerii)
 Noţiuni despre fauna solului
• Rolul faunei solului în biologia acestuia este de a asigura un
transport activ a diferiților constituenți din sol și un amestec al
componentelor organice și minerale, care permite combinarea
humusului cu argila. (1ha sol fertil 1t râme)
• Râmele produc galerii lungi și amestecă cca 1/5 din solul arabil.
Ele produc anual 60-80t excremente cu rol fertilizator al solului.
Sunt afectate de tratamentele de fertilizare chimică excesivă.
• Pe terenurile contaminate cu Bacillus anthracis și alți germeni
râmele contribuie la scoaterea lor la suprafață, răspândindu-i.
• Unele specii de râme sunt gazde intermediare pentru nematozi
paraziți.
Influenţa poluării solului asupra microbiotei,
florei şi faunei
Poluarea solului se poate produce prin:
• Exploatarea nerațională a solului
• Impurificarea cu diverse reziduuri
• Aplicarea unor substanțe pentru combaterea
dăunătorilor
 Principalele efecte ale poluării solului:
• Diminuarea rezervei de humus
• Acidifierea avansată a solului, care trebuie corectată
• Deficitul și carența în microelemente (P și alte
microelemente)
• Sărăturarea solului
• Textura excesiv nisipoasă
• Eroziunea solului prin exces de umiditate
Distingem 3 categorii de poluare:
 Categorii de poluare
A. Poluarea chimică - prin reziduurile provenite din activități industriale
și agrozootehnice, prin substanțe fertilizante, erbicide și pesticide.
B. Poluarea biologică – prin depunerea pe sol a apelor reziduale și a
nămolului din fermele zootehnice, abatoare, întreprinderi de ecarisaj,
spitale veterinare și umane, sau prin îngroparea necorespunzătoare a
cadavrelor.
• Cel mai semnificativi agenti în poluarea biologică a solului sunt apele
reziduale neepurate, utilizate pentru irigații. Ele pot conține specii ale
genurilor Salmonella, Pasteurella, Clostridium precum și Rikettsi și
virusuri, ouă și larve de helminți (Helminthes – viermi paraziți) paraziți.
• În general, microorganismele patogene nu se înmulțesc în sol, ci doar
supraviețuiesc temporar pe o perioadă variabilă (zile sau săptămâni).
 Bibliografie
• Radu D., Zdremţan M., 2007. Microbiologie
experimentală a mediului, Ed. Univ. Aurel Vlaicu,
Arad.
• D. Malschi. Elemente de biologie, ecofiziologie si
microbiologie, Editura Bioflux, Cluj-Napoca, 2009
• Decun, M., 2007. Igiena animalelor şi a mediului,
Ed. Mirton, Timişoara
• Lorentz JÄNTSCHI, 2005. Microbiologie,
Toxicologie şi Studii Fitosanitare, Editura Academic
direct, Cluj-Napoca