INGRASAMINTELE CHIMICE, SURSE DE POLUARE A APEI SI

SOLULUI

INGRASAMINTELE CHIMICE, SURSE DE POLUARE A APEI SI

SOLULUI

Ingrasamintele chimice sunt substante ce contin unul sau mai multe

elemente nutritive care, incorporate in sol, completeaza rezerva de substante
nutritive, in forme usor asimilabile in scopul sporirii fertilitatii solului si
cresterii productiei vegetale.

Prin completarea deficitului de elemente nutritive in sol, in raport cu

cerintele efective ale plantelor si prin influenta pe care acestea o exercita in
dinamica tuturor substantelor nutritive ca urmare a reactiilor la care dau
nastere in timpul descompunerii - hidrolizare, dizolvare, disociere, urmate de
noi recombinari si asimilari, ingrasamintele chimice minerale constituie
mijlocul cel mai important de dirijare a nutritiei plantelor.

Cerintele cresterii productiei agricole au determinat o exploatare

intensiva a solului care a condus la reducerea rezervelor de substante
nutritive disponibile plantelor.

Cunoasterea starii de fertilitate a solului se realizeaza prin cartarea

agrochimica diferentiata, pe parcele, ceea ce permite aplicarea rationala,
corecta si echilibrata a ingrasamintelor chimice in cadrul unor tehnologii
performante de cultura.

Principalele ingrasaminte chimice folosite in tara noastra se pot

imparti in urmatoarele grupe mari:

- ingrasaminte cu azot;

           -cu fosfor;

           -ingrasaminte cu potasiu;

           -ingrasaminte complexe;

           -ingrasaminte cu microelemente;
 Ingrasamintele chimice trebuie pastrate in incaperi uscate, la
temperaturi scazute, asezate de preferat pe pardoseala din scandura
gudronata sau asfalt.

Incaperile unde se pastreaza ingrasamintele chimice trebuie sa fie

construite din caramida, acoperite cu carton gudronat sau cu tigla si situate la
o distanta de 30 - 40 m de alte cladiri. Ele trebuie tinute sub observatie
stricta.

 In conditiile de astazi, cea mai mare parte a producatorilor agricoli

utilizeaza ingrasaminte chimice complexe si, in mod deosebit, ingrasaminte
care au ca substanta activa azotul. Depozitarea si utilizarea defectuoasa a
ingrasamintelor chimice cu azot pot produce prejudicii si intoxicatii dintre
cele mai grave pentru om si animale.

Utilizarea nerationala a ingrasamintelor determina aparitia unui exces

de azotati si fosfati care are un efect toxic asupra microflorei din sol si duce
la acumularea in vegetatie a acestor elemente. Limita dintre deficitul si
excesul unui element este greu de sesizat, totul depinzand de natura plantelor
si a mediului.

1   Ingrasaminte chimice cu azot

        Necesitatea aprovizionarii plantelor cu azot prin ingrasaminte chimice a

fost mult timp subestimata deoarece se consiera ca plantele consumau acest
element in cantitati mici si ca in sol el ar veni din atmosfera in cantitate
suficienta.Lavoisier studiind imbogatirea in nitrati a solurilor cu continut
ridicat de materie organica prin desompunerea acesteia , a intuit valoarea
acestora , pentru fertilitatea solurilor si cresterea plantelor.Compusii minerali
ai azotului au fost introdusi ca ingrasaminte abia in secolul al  XIX.

      Dezvoltarea industriei cu azot este dinamizata de o serie de factori

obiectivi:

-         cresterea popuatiei globului;

-         necesitstea imbunatatirii conditilor de alimentatie;

-         ritmul de industralizare si urbanizare;

-         scaderea mainii de lucru in agricultura;

 Ingrasamintele azotoase folosite in exces au efectul poluant cel mai
intens. Prin levigare, excesul de nitrati intensifica procesul de eutrofizare a
apelor de suprafata.

Supradozarile cu ingrasaminte chimice pe baza de azot altereaza flora

bacteriana din sol, modificand raporturile dintre distructori si celelalte grupe
de organisme ale agrosistemului si fac sa dispara sau inhiba bacteriile
fixatoare de azot, anuland regenerarea fertilitatii solurilor.

       Ingrasamintele cu azot – se pot clasifica dupa forma de azot continuta:

      • cu azot amoniacal - amoniac anhidru NH3

                                            - sulfat de amoniu (NH4)SO4

                                            - clorura de amoniu NH4Cl

       • cu azot nitric      - azotat de potasiu KNO3

                                          - azotat de calciu Ca(NO3)2

                                          - azotat de sodiu NaNO3

        • azotat nitric si amoniacal

                                      - azotat de amoniu NH4NO3

                                           - nitrocalcar NH4NO3 CaCO3

                                           - mefonitrat de amoniu NH4NO3(NH4)2SO4

         • cu azot amidic   - uree CO(NH2)2

                                           - cianamida de calciu CaCH2

       Ingrasamintele cu azot se mai pot clasifica si dupa gradul de solubilitate

al azotului: -ingrasaminte solubile (majoritatea ingrasamintelor cu azot)

                   -ingrasaminte greu solubile

       Se mai pot clasifica dupa starea fizica:

                     -ingrasaminte solide

                     -ingrasaminte lichide

2Circuitul azotului in ecosistemele agricole

          Azotul – este un component principal al proteinelor si protidelor, care

sunt parte componenta a enzimelor, care intervin in transformarile energetice
si de sinteza din planta.

            Carenta azotului duce la incetinirea formarii substantelor protidice si

la oprirea cresterii frunzelor si a tesuturilor.

          Astfel, plantele se opresc din crestere, frunzele raman mici, capata o

culoare verde-deschis, se ingalbenesc si cad. Prezenta azotului in sol este
datorata activitatii biologice, fara sa provina ca alte elemente nutritive din
roca pe care s-a format solul. Atmosfera constituie principalul rezervor, care
asigura materia prima pentru diferitii compusi ai azotului, necesar plantelor.
Rezervele  de azot din sol se reinoiesc permanent in mod natural prin
compusii adusi de precipitatii, de procesele microbiologice de sinteza si de
descompunere.

          Etapele principale in ciclul azotului in natura sub influenta

transformatoare a enzimelor specifice sunt:

  -   fixarea

  -   asimilarea

       -   amonificarea

       -   nitrificarea

       -   denitrificarea

           Asimilarea azotului este realizata de plantele verzi care absorb din

sol apa raurilor si a marilor, compusii anorganici de azot.

          Plantele autotrofe transforma acesti compusi in substante organice cu

azot, aminoacizi si proteine care la randul lor pot fi asimilate de animale.
          Amonificarea incepe inca din organismul animalelor prin hidroliza
proteinelor si a acizilor nucleici cu formarea de compusi azotati mai simpli,
proces care se desfasoara dupa incetarea din viata a acestora, cand are loc
descompunerea corpului si toti acesti compusi se reintorc in sol transformati
in NH3.

         Nitrificarea este procesul produs in sol, in conditii de aeratie

suficienta, reactie neutra sau usor alcalina, umiditate suficienta si
temperatura mai mare de 5sC, prin care amoniacul este oxidat de un grup de
bacterii si transformat in nitriti si  nitrati.

         Azotul este luat din sol sub forma de aburi de NH 4+ sau NO3- si intr-o
masura mai mica sub forma de NH 2 sau NO2-, forme care provin din materia
organica din sol sau prin procese de biosinteza.

         Ionul nitric NO3 se ia usor din planta din solutia solului, dar dupa
patrunderea in planta, necesita o energie suplimentara pentru a suferi un
proces de reducere in nitriti si apoi in amoniu, dupa care intra in reactie cu
acizii organici, care rezulta in procesul de metabolism.

         Denitrificarea consta in procesul de reducere a nitratilor in nitriti si

amoniac si eliberarea de azot N2 liber, fenomen care se desfasoara in ultima
etapa a ciclului natural al azotului in tesuturile plantelor si animalelor care
au intrat in degradare biologica si in sol.

             Comparativ cu alte elemente nutritive, azotul determina cele mai

mari sporuri de recolta (kg/ha), ducand si la imbunatatirea calitatii acesteia.
Este cel mai important factor de nutritie care limiteaza cresterea plantelor.

            Eficienta folosirii ingrasamintelor cu azot este discutata in raport cu

solul (continutul de humus, de azot mineral, de activ microbiana, de pH si de
continutul de argila), planta (specia, varsta), forma azotului din ingrasamant,
tehnica de aplicare si tehnologia de cultura.

             Nitratii si  nitritii avand sarcina negativa nu pot fi absorbiti de

complexul coloidal al solului si raman in solutia solului de unde, o parte sunt
absorbiti sau metabolizati in plantele superioare sau in biomasa
microorganismelor.
             O alta parte sunt antrenati  cu apa in profunzimea solului prin
procesul de levigare (spalare).

             Pierderi importante de azot pot avea loc si prin procesul de

volatilizare a amoniacului din ingrasamintele cu azot amoniacal, aplicate la
suprafata sau pe solurile nisipoase sau prin hidroliza enzimatica a
ingrasamintelor care contin azot amidic, precum si pierderi sub forma de
oxizi inferiori ai azotului (NO si N2O) si chiar azot molecular in procesul de
reducere a nitratilor.

              Circuitul azotului in ecosistemelor agricole e redat in fig 1, plansa 1

Fig.1 Circuitul azotului in ecosistemele agricole

3 Zone vulnerabile sau potential vulnerabile la poluarea cu nitrati
din surse agricole
           Metodologia pentru delimitarea zonelor vulnerabile a constat in
analiza fiecarui subsistem  (sol apa, corpuri de apa, surse de nitrati
din activitatea agricola)din perspectiva producerii si transmiterii
nitratilor proveniti din surse agricole catre corpurile de apa .

           Zonele vulnerabile au fost delimitate initial la nivelul unitatilor

teritorial administrative.In a doua faza au fost luate in considerare
bazinele hidrografice corespunzatoare localitatilor considerate
vulnerabile.

           Zonele vulnerabile au fost diferentiate in functie de tipul

surselor de nitrati:

          -surse actuale : activitatile agricole prezente produc un surplus

de nitrati ca urmare a densitatii mari de animale

           -surse istorice:complexe zootehnice care au fost functionale in

trecut si acum au fost dezafectate.

          Legislatia  pentru zone vulnerabile la poluarea cu nitrati fixeaza

o limita pentru incarcarile cu ingrasamint organic (azot), astfel:

                 -250 kg/ha de N total pe fanete

                 -210 kg/ha de N total pe terenurile arabile

           Acestea reprezinta valori medii pentru intregul teren agricol

incadrat ca zona vulnerabila la poluarea cu nitrati. Este necesar  a se
avea in vedere ca limita de incarcare pentru terenurile arabile scade
la 170 kg/ha dupa primii 4 ani de aplicare a planului national de
actiune.

Figura 3.1, 2, zone vulnerabile la nitrati in Bazinul Hidrografic Jiu.

           

Tabel 3.1 Lista comunelor vulnerabile la poluare  cu nitrati din surse

agricole din Bazinul Hidrografic Jiu
Nr.crt Comuna Judet Forma Agricol Arabil Surse N03 la
relief nivelul comunei

ha ha Surse Surse
actuale istoice

1 Balesti GJ deal 5562 4078 *

2 Ghercesti DJ campie 4596 4092 *

3 Garla MareMH campie 5485 4783 *

4 Isalnita DJ campie 2114 1833 *

5 Pristol MH campie 3269 3958 *

Fertilizarea rationala

       O fertilizare rationala trebuie sa asigure un compromis acceptabil intre

imperativul obtinerii unor randamente economice mai bune ale productiei
vegetale si cel de protectie al calitatii mediului, respectiv de protectie a
solului, a apelor de suprafata si subterane contra poluarii nutrientii minerali
din ingrasamintele aplicate.

      O practica de fertilizare rationala presupune procurarea unor informatii

tehnico-stiintifice care sa permita un raspuns pertinent la urmatoarele
intrebari:

-         ce fel de nutrienti trebuie aplicati in sol si/sau la o

anumita  cultura?

-         care sunt cantitatile adecvate din acesti nutrienti?

-         ce tip de ingrasaminte este indicat a fi utilizat tinind cont de

conditiile de sol, de clima si de particularitatile culturii?

-         care sunt epocile cele mai potrivite pentru aplicare?

 -         care sunt tehnicile de aplicare pentru a obtine o eficacitate marita
in asigurarea culturii cu nutrientii necesari?

    Numai o agricultura de inalta tehnica care conserva si amelioreaza

fertilitatea solului si potentialul sau productiv este capabila sa asigure
sisteme de cultura de inalta clasa si sa protejeze  calitatea mediului
ambiant.

      Pentru evitarea poluarii sunt necesare o serie de precautii atunci

cand se efectueaza fertilizarea cu ingrasaminte chimice:

 evitarea fertilizarii cu azot toamna;

 fertilizarea  cu azot primavara sa fie precedata obligatoriu de analize
privind rezerva de nitrati din sol pentru a se administra cantitatea strict
necesara pentru completarea continutului de azot specific tipului de
cultura practicat;
 adoptarea unei maxime prudente atunci cand terenul agricol prezinta
fenomenul de scurgere de suprafata, riscul este maxim cand terenul
este saturat de apa sau inghetat;
 adoptarea unor masuri de siguranta in cazul stocarii, manipularii si
administrarii ingrasamintelor chimice lichide;
 evitarea efectuarii fertilizarii  pe soluri  lucrate in profunzime pentru a
impiedica penetrarea nitratilor spre apele subterane;
 pe terenurile in panta, la culturile pomicole sau viticole, unde sunt
frecvente cazurile de eroziune a solului si pericolele de pierdere a
nutrientilor prin scurgeri de suprafata, este necesar sa se asigure toate
conditiile unei administrari corecte a ingrasamintelor;
 in cadrul culturilor in sere este obligatoriu sa fie evitat ca apele
provenite din irigatii, care contin printre alte substantesi fertilizanti, sa
fie evacuate in afara;
 se vor utiliza ingrasaminte uscate si cu granulatia optima;
 evitarea administrarii atunci cand umiditatea aerului este ridicata
(ceata, ploaie, burnita);

              Se recomanda extinderea cu precautie a folosirii

ingrasamintelor  foliare, care au patruns masiv in ultimii ani pe piata din
Romania.

              Folosirea acestor ingrasaminte reduce riscul de poluare a apelor cu

nitrati datorita cantitatilor mici utilizate, aplicate pe foliajul plantelor,
precum si prin stimularea  consumului de nutrienti existenti excedentar in
sol.  

             Aceste ingrasaminte se vor folosi numai ca o completare a

necesitatilor de productie si nu trebuiesc utilizate in exclusivitate, deoarece
evitarea sau neglijarea fertilizarii solului produce saracirea si degradarea
acestuia intr-un timp relativ scurt.

          3.1 Apa si importanta ei

In etapa actuala de dezvoltare a societatii datorita complexelor sale

utilizari, apa a devenit o resursa naturala deosebit de valoroasa.

Considerata alta data, inepuizabila ca rezerve, in prezent se observa

tot mai des nevoia unor cantitati sporite de apa atat de necesare pentru
alimenatarea populatiei, agricultura si industrie.

Desi tara noastra este inzestrata cu mari resurse de apa din cauza
deversarii tot mai accentuate a reziduurilor exista pericolul ca aceasta sa nu
mai poate fi utilizata la intreaga ei capacitate.

La nivel mondial imensa rezerva de apa este raspandita in natura dupa

cum urmeaza :

      -rezerva de apa dulce - fluvii, lacuri, apa subterana : 0.5 – 1 mil km3

                                         - calote glaciare – 25 mil km3

      - rezerva de apa in atmosfera – 50.000 km3 (vapori si nori)

      - precipitatii - 120.000 km3/ an

     - 500.000 km3/an se evapora.

          Total – 1370 milioane km3

Apa pura obisnuita, H2O, are in compozitie 88,89% oxigen si 11.11%

hidrogen, greutatea moleculara egala cu 18.
 In starea naturala la temperatura si presiune obisnuita, apa este un
lichid lipsit de miros, fara gust, iar in strat subtire incolor.

In natura apa se gaseste intr-un circuit continuu si complex.

Circuitul apei de la sursa pana la folosinta poate ingloba si transporta

o serie de reziduri rezultate din activitatea umana care modifica si altereaza
calitatile sale fundamentale.

Unitatea naturala de formare a resurselor de apa este bazinul

hidrografic definit ca teritoriul de pe care un rau isi colecteaza apele.In
studiul circulatiei apei in natura (ciclul hidrologic) bazinul hidrografic ca
unitate fizico-geografica care inglobeaza reteaua hidrografica pana la
cumpana apelor, actioneaza ca unitate functionala, fundamentala si deci ca o
unitate de baza pentru gestiunea, amenajarea si protectia resurselor de apa.

   Fig
ura 3.1.1 Ciclul hidrologic cu unele aspecte indusa de stresul uman

Dintre cei trei factori de mediu apa, sol, aer, apa este cea mai afectata
de poluare creand numeroase probleme pentru pastrarea si imbunatatirea
calitatii ei .Sursele de apa care pot fi folosite in aprovizionarea cu apa a
populatiei sunt reprezentate de cele trei faze ale circuitului apei in natura :
apele de precipitatii, apele de suprafata si apele subterane.

Trebuie precizat ca apele de suprafata au cele mai mari sanse sa fie

poluate, insa poluarea apelor subterane este mai periculoasa decat poluarea
apelor de suprafata intrucat ele constituite principala sursa de apa potabila.
 De exemplu : apa unui rau poluat se infiltreaza si ajunge in fantanile
sapate in terasa de catre locuitorii satelor.

Odata cu cresterea populatiei s-a pus tot mai acut problema alimentarii
acesteia si rezolvarea s-a gasit in intensificarea si chimizarea agriculturii.

Caracterul nociv al ingrasamintelor chimice se manifesta in doua

directii principale :

-         produc o modificarea a echilibrului biologic in rauri;

-         prin infiltrare produc o modificarea a mineralizarii apelor

subterane;

Circulatia apelor in natura ca: evaporarea, precipitatiile, infiltrarea in

sol constituie si un sistem nautral de purificare dar acesta nu este suficient in
cazul poluarii.

3.2 Poluarea apei cu nitrati.

In cadrul poluarii apelor cu substante chimice, poluarea cu nitrati

ocupa in prezent un loc destul de important, avand in vedere larga
raspandire a acestora, in special in mediul agricol.

         Folosirea pe scara tot mai larga a ingrasamintelor azotate in scopul

sporirii productiei agricole a dus la o crestere sensibila a continutului de
nitrati in apa.

          Nivelul  nitratilor in apa este foarte variat, de la valori mici, putin

deasupra limitei admise in apa potabila (30-50 mg/l) si pana la sute de mg/l.

          Concentratia azotatilor in sursele de apa din Europa se estimeaza la

300 – 500 mg / l, iar in tara noastra concentratiile de azotati din apa sunt
cuprinse intre 30 – 300 mg / l.

In teritoriile de ses, intens fertilizate, in care se face o agricultura

intensiva, apa de fantana contine cantitati de nitrati care ajung sau depasesc
100 mg/ l, in timp ce apa fantanilor si izvoarelor din zone impadurite sau de
deal nefertilizate contine cantitati scazute de nitrati.
          S-a semnalat faptul ca fantanile din interiorul localitatilor amplasate in
apropiere de surse de poluare au un continut de nitrati mult mai mare decat
fantanile amplasate in afara localitatilor sau decat instalatiile centrale ale
caror surse de apa sunt de regula la distanta de colectivitati.

Corelatia intre gradul de poluare a solului cu reziduuri si continutul de

nitrati crescut al apelor si produselor agricole cultivate din zonele respective
a fost frecvent semnalata de unde rezulta importanta amenajarilor si
respectarii zonelor de protectie sanitara  a surselor de apa utilizate in
alimentarea populatiei.

Examene sistematice privind continutul de nitrati ale apelor de fantana

au scos in evidenta faptul ca majoritatea acestor ape au un continut in nitrati
care depaseste cu mult cantitatiile maxime admise.

Totodata alaturi de cresterea concentratiilor de nitrati rezultati din

degradarea si mineralizarea materiei organice cresc si ceilalti indicatori
chimici (amoniac, nitriti) si bacteriologici de poluare a apei.

Cresterea in ultimii ani a continutului de nitrati in sol, ape subterane si

de suprafata si vegetatie ca urmarea fertilizarii solurilor cu ingrasaminte
azotoase e un fapt cunoscut.

Din datele prezentate de Directia de Sanatate Publica Gorj, in anul

2005, in fantanile publice din localitatile din judetul GORJ s-au inregistrat
valori peste limitele admise de Legea privind Calitatea Apei Potabile
nr.458/2002 (concentratia maxima admisa a nitratilor=50mg/l)in
majoritatea  comunelor investigate.

    Se redau aceste valori in tabelul 3.1, plansa 3 :

Nr Localitatea Nr fantani Valoarea Anul

investigate concentratiei
ionului Efectuarii
NO3(mg/l)
determinarilor
1 Arcani 4 57 2005
2 Balesti 10 198 2005
3 Baia de Fier 10 54 2005
4 Polovragi 7 62 2005
5 Tismana 7 58 2005
6 Bumbesti Pitic 5 140 2005
7 Bengesti 6 138 2005
8 Scoarta 7 154 2005
9 Pestisani 4 148 2005
10 Prigoria 3 154 2005

Exemplificam aceasta crestere prin fig 3.1, plansa 4, care

arata  variatia concentratiei  nitratilor din apa fantanilor din localitatile
studiate.

 
 Se constata astfel accentuarea procesului de acumulare a compusilor
cu azot in apele freatice chiar daca in ultimii ani cantitatile de ingrasaminte
chimice au fost diminuate.

O alta consecinta a acumularii unor mari cantitati de nitrati o

constituie eutrofizarea apelor.

Eutrofizarea este prezenta in apele de suprafata cu viteza mica de

curgere si in special in apele statatoare.

Cresterea rapida in apa a concetratiei de azot duce la o crestere

luxurianta a plantelor de apa si in mod special a algelor.

Fenomenul natural de eutrofizare este foarte lent, nitratii accelerand

considerabil acest proces.Procesul de eutrofizare prezinta multe
neajunsuri insa cel mai grav este faptul ca eutrofizarea creaza mari dificultati
la nivelul instalatiilor de tratare in scop potabil  al apelor de suprafata
ducand pana la alterarea proprietatilor organoleptice ale apei distribuite catre
populatie.

          Poluarea  cu nitrati a apelor a pus bazele dezvoltarii unui sistem de

monitorizare si control al calitatii apelor de suprafata si a apelor
subterane  din punct de vedere al poluarii cu azotati datorita activitatilor
agricole.

          La apele de suprafata se defineste o stare ecologica  care se clasifica

astfel : foarte  buna,  buna, moderata, satisfacatoare,  nesatisfacatoare.

          Evaluarea starii ecologice a apelor de suprafata are in vedere

elementele biologice, elementele hidromorfologice si elementele fizico
chimice ale apei.

          Evaluarea starii chimice a apelor de suprafata se bazeaza pe incadrarea

spatio- temporala in standarde de calitate, in baza unui program de
monitoring.

       Monitorizarea  poluarii apelor subterane are la baza urmarirea in timp a

distributiei, ariei de intindere a poluantilor si a concentratiilor acestora in
subteran.
        Factorii principali care intervin in mecanismele de poluare cu azotati
din surse agricole sunt :

             -structura si textura solului, care influenteaza viteza de infiltrare a

apei in soluri

             -panta parcelei-terenurile in panta sporesc riscul de scurgeri prin

siroire a fertilizantilor si transferul lor rapid in apa

             -distanta parcelei de teren in raport cu reteaua hidrografica

             -regimul precipitatiilor-ploaia mobilizeazaformele de azot prin

siroire sau infiltratie

             -regimul termic in perioada iernii (ierni blande si reci sau ierni

umede si uscate) care influenteaza viteza de mineralizare a azotului organic
in sol

              -natura si invelisul solului, care influenteaza capacitatea vegetatiei

de a extrage azotul

              -practici de  irigare, prin care aportul in exces al apei evacuate in

afara sistemului radicular antreneaza formele de azot, la traversarea solului
fie spre apele  de suprafata prin siroire fie spre apele subterane prin
infiltrare ;

            Supravegherea la scara regionala a apelor subterane  (bazine

hidrografice) implica stabilirea de zone de protectie pt captarile de apa
destinate potabilizarii (fig  3.2)

 
 Fig 3.2 zone de protectie pt captarile de apa in  Bazinul Hidrografic Jiu

     

3.3        Solul si starea lui de calitate

    Solul, prin pozitia, natura si rolul sau este un component al biosferei
si produs al interactiunii dintre mediul biotic si abiotic, reprezentand un
organism viu, in care se desfasoara o viata intensa si in care s-a stabilit un
anumit echilibru ecologic.

   Factorii care determina calitatea solului sunt:

   -   factorii naturali care determina calitatea solurilor din Romania

sunt: relieful, litologia, clima, vegetatia si timpul.

              -  factorii antropici sunt cei care au modificat si modifica sensibil

calitatea solurilor.

            Calitatea solului rezulta din interactiunile complexe intre elementele

componente ale acestuia si poate fi legata de interventiile defavorabile si
practicile agricole neadaptate la conditiile de mediu, introducerea in sol de
compusi mai mult sau mai putin toxici.

              Evaluarea calitatii solurilor consta in identificarea si caracterizarea

factorilor care limiteaza capacitatea productivaa acestora

               Solurile determina productia agricola si starea padurilor,

conditioneaza invelisul vegetal, ca si calitatea apei, in special a raurilor,
lacurilor si a apelor subterane, regleaza scurgerea lichida si solida in
bazinele hidrografice si actioneaza ca o geomembrana pentru diminuarea
poluarii aerului si a apei prin retinerea, reciclarea si neutralizarea
poluantilor, cum sunt substantele chimice folosite in agricultura, deseurile si
reziduurile organice precum si alte substante.

                Solurile, prin proprietatile lor de a intretine si a dezvolta viata, de a

se regenera, filtreaza poluantii, ii absorb si ii transform