Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară

Bucureşti

Facultatea de Biotehnologii

Substanțe biogene din Rosa Canina

Student masterand:

Constatin Doina

Bucureşti

2020

1
 CUPRINS

1.INTRODUCERE.....................................................................................................1

2. Substanţe biogene din specia Rosa canina..........................................................2

2.1. Denumirea substanţelor biogene din specia Rosa canina...........................

2.2. Tipul de substanţe biogene din specia Rosa canina...................................

2.3. Descrierea substanţelor biogene din specia Rosa canina..............................

2.4. Efectul terapeutic al substanţelor biogene din specia Rosa canina................

3. Metode de extracţie a substanţelor biogene din specia Rosa canina...................

4. Multiplicarea speciei Rosa canina.prin tehnici de biotehnologii vegetale

moderne....................

4.1. Cultura de apexuri caulinare la specia Rosa canina................

4.1.1. Sursa de explante.............................................................................................

4.1.2. Metoda de aseptizare....................................................................................

4.1.3. Mediul nutritiv...............................................................................................

4.1.4. Tipul de inocul...............................................................................................

4.2. Embriogeneză somatică la specia Rosa canina...............

4.2.1. Sursa de explante.............................................................................................

4.2.2. Metoda de aseptizare....................................................................................

4.2.3. Mediul nutritiv...............................................................................................

4.2.4. Tipul de inocul...............................................................................................

4.4. Calogeneză la specia Rosa canina...................................…

2
4.4.1. Sursa de explante.......................................................................................…

4.4.2. Metoda de aseptizare....................................................................................

4.4.3. Mediul nutritiv...............................................................................................

4.4.4. Tipul de inocul...............................................................................................

4.5. Tabelul cu mediul nutritiv bazal MS (1962)......................................................

5. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE....................................................................................

3
1.INTRODUCERE

Rosa canina L. (Rosaceae), specie spontană, prezentă în Europa, Asia Occidentală şi în

Africa de Nord, este cunoscută în România sub nume ca măceş, rug, mărăcine, trandafir sălbatic etc.
O lungă perioadă de timp,măceşul a fost considerat în grupul de specii vegetale dăunătoare pentru
terenurile agricole şi pentru zonele împădurite. În urma evoluţiei ştiinţelor farmaceutice,
agronomice şi silvice, măceşul a fost reconsiderat,ca factor de stabilizare şi combatere a eroziunii
solului,portaltoi de trandafir, sursă de fructe vitaminizante, de flori pentru dulceaţă şi parfum.
Botaniştii au identificat peste 200 de varietăţi, forme şi chiar hibriziai speciei. Foarte asemănătoare
cu măceşul sunt: Rosa rugosa Thunb. –trandafirul de dulceaţăşi Rosa pendulina L.–măceşul de
munte.

În România, primele plantaţii experimentale cu varietăţi, tipuri şi forme selecţionate de

măceşi, s-au înfiinţat, în ultima vreme, în reţeaua de staţiuni a Institutului de Cercetare-Dezvoltare
pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni,unde s-au obţinut: Selecţia M1 -din flora spontană,Selecţia
H1 –hibrid din Rosa canina x Rosa multiftora,Selecţia H2–hibrid dinRosa caninax Rosa rugosa etc.

Incadrare sistematica:

Regnul: Plantae

Increngatura: Magnoliophyta

Clasa: Magnoliopsida

Ordinul: Rosales

Familia: Rosaceae

Genul: Rosa

Specia: Rosa canina

Figura 1 – Maces

(sursa https://hypericumimpex.ro/maces-rosa-canina/)

4
2.Substanţe Biogene din specia Rosa canina

Din arbustul de Rosa canina se pot utiliza frunzele, florile,fructele şi semintele.

Fructele de maceşe (Fructus cynosbati)in realitate pseudofructe (Semina cynosbati)

(rezultand din receptaculul care devine carnos) sunt globuloase sau elipsoide, cu suprafata
exterioara intreaga sau zbarcita. La baza pseudofructului se observa resturi de pediceli, iar la
extremitatea opusa un disc plan sau conic cu resturi de stile scurte, glabre sau paroase formand un
capitul mai mult sau mai putin evident. Au in interior numeroase achene, denumite impropriu
seminte, de culoare verde la inceput, apoi portocalie, iar la maturitatea completa rosie-caramizie.

Figura 2.1 Fructe de Maces

(sursa https://www.nutripharm.ro/2017/08/macesele-compozitie-utilizari-si-posibile-interactiuni-
cu-medicamentele/)

Recoltarea fructelor începe în luna septembrie şi se poate face până la apariţia primului
îngheţ.

Maceşele recoltate trebuiesc prelucrate cat mai repede sau conservate pentru păstrarea
principiilor active, respectiv prin uscare (metoda cea mai utilizată) la temperaturi înalte sau
congelare.

2.1 Denumirea substantelor biogene din specia Rosa canina.

5
 Princialul element valoros al maceşului din punct de vedere al substanţelor cu activitate
biogena este fructul (Fructus cynosbati) ce se face remarcat prin conţinut ridicat de Vitamina C(acid
ascorbic), carotenoide cu β-caroten, licopen şi izomeri ai rubixantinei –ca provitamine A, vitaminele
E, K, PP, D, B1, B2, zaharuri simple, pectine, taninuri, acid malic, acid citric, terpenoidele
reprezentate prin glicozide ale acidului oleanolic, b- sitosterolului,( glicozidele A, B şi C ), linalool,
citronelol, geraniol, nerol.

2.2Tipul de substanţe biogene din specia Rosa Canina

Sunt autori care susţin că măceșele provin de la mai multe specii de Rosa. În această
variantă, pe lângă Rosa canina L. (Rosaceae) este vorba de alte câteva specii din același gen,
cunoscute în România: Rosa gallica L. – răsură, trandafiraș, trandafir de câmp, Rosa pendulina L. –
măceș de munte, trandafir de munte, Rosa rugosa Thunb. – trandafir de dulceaţă , dar şi de specii
din zone îndepărtate: Rosa dahurica, Rosa acicularis, Rosa Beggeriana, Rosa Fedtscenkoana, Rosa
cinnamomea. Dacă se ia în considerare și observaţia că măceșele recoltate de la Rosa canina sunt
sărace în vitamina C, cu menţiunea că au un conţinut de numai 0.20–0.80%, sau de 0.1–1% acid
ascorbic, se ajunge la realitatea că, în unele teritorii mai îndepărtate, există alte câteva specii de
Rosa care prin calităţile lor sunt mai puţin asemănătoare cu Rosa canina și chiar sunt capabile de
performanţe biochimice superioare.

Tabelul 2.1 Compoziţia chimică a fructului de măceș

Compoziţie Cantitatea prezentă Compoziţie Cantitatea

chimică: în fruct (ppm) chimică: prezentă în fruct
(ppm)

Conţinut umiditate 502.000-913.000 Beta-caroten 25-62

carbohidrati 387600-779000 Manganati 12-40

ASH 24000-60000 Rubidiu 10-25

Malic-acid 15000-62200 Siliciu 10-25

Glucide 6,000-31100 Zinc 9-23

reducătoare

Celuloza 300000 Bor 8-22

Taninuri 20000-27000 Riboflavina 7.2

6
 Grăsimi 17000-26000 Potasiu 5,843-21,000

Ascorbic-acid 7400-25000 Fier 5-13

(vitamina C)

Citric-acid 15000 Aluminiu 5-12

Glucide 116,000-156000 Azot 3,600-9,000

Calciu 3500-8750 Thiamina 3.8

Sodiu 2930-4600 Bromuri 2-5

Flavonoide 100-3500 Cupru 1.8-36

Magneziu 560-2090 Flor 0.6-1.5

Fosfor 560-5,180 Nichel 0.4-1

Sulf 400-1000 Plumb 0.16-0.4

Clor 313 Cadmiu 0.03-0.075

Pectine 110,000 Crom 0.03-0.07

Alpha-tocopherol 41-204 Cobalt 0.01-0.025

(Vitamina E)

Proteina 72,300-133,000 Seleniu 0.002-0.005

2.3 Descrierea substanţelor biogene din specia Rosa Canina

Vitamina C (acidul ascorbic) face parte din grupul de vitamine hidrosolubile. Este una din
vitaminele cele mai răspândite. Se găsește la toate vegetalele. Toate animalele cu excepţia
primatelor și a cobaiului, pot realiza sinteza acestei vitamine.

Acidul ascorbic este un acid organic cu proprietăţi antioxidante. Enantiomerul L al acidului ascorbic
este cunoscut sub numele comun de vitamina C. În 1937, Premiul Nobel pentru Chimie a fost
decernat lui Walter Haworth pentru munca sa în determinarea structurii acidului ascorbic (împărţit
cu Paul Karrer, care a primit premiul său pentru munca depusă în domeniul vitaminelor), iar
premiul pentru Fiziologie și Medicină, din același an, a fost acordat lui Albert Szent-Györgyi pentru
studiile sale în privinţa funcţiilor biologice ale L-acidului ascorbic.

7
Structura chimică

Acidul ascorbic are formula empirică C6H8O6. Este un acid monobazic. Conţine în
moleculă patru grupări hidroxil, din care doi hidroxili au funcţie de hidroxil alcoolic (C5 și C6) și
doi hidroxili au caracter enolic (C2 și C3). Una din funcţiile hidroxil alcoolic este o funcţie alcool
primar. Reducerea catalitică a acidului ascorbic duce la fixarea a 2 H, ceea ce indică prezenţa unei
duble legături în moleculă. Prezenţa acestei duble legături este indicată și de caracterul enolic a
două din cele patru grupări hidroxilice din moleculă. Gruparea carboxilică din molecula acidului
ascorbic nu este o grupare acidă liberă, ci blocată sub forma unei legături lactonice. Acidul ascorbic
poate fi considerat lactona unui acid cetohexonic. Este o γ-lactonă, ceea ce indică localizarea dublei
legături între C2 și C3. Acidul ascorbic este astfel lactona acidului 2,3-dienol-L-gluconic.

Carbonii C5 și C4 din molecula acidului ascorbic sunt carboni asimetrici, astfel că se poate
prezenta sub forma a doi izomeri optic active. Există sub două forme:―L- și ―D-, care diferă prin
configuraţia la C4.

2.4 Efectul terapeutic al substanţelor biogene din specia Rosa Canina

a. Vitamina C

Concentrația de vitamina C din fructele de măceș atinge un nivel impresionant. Cantitatea prezentă
în 100 de grame de fructe este aceeași dintr-un kilogram de citrice. Cunoscută ca acid ascorbic, are
proprietăți imunostimulante.

b. Vitamina B

Măceșele se remarcă și prin aportul de B-uri, în principal de vitamina B1 (tiamina stimulează pofta
de mâncare și combate oboseala) și vitamina B2 (riboflavina servește pentru ameliorarea
inflamațiilor epidermice și pruritului).

c. Antioxidanți

Din grupul antioxidanților se remarcă polifenolii. Acești compuși au capacitatea să combată

activitatea radicalilor liberi, elemente responsabile de stresul oxidativ. Mecanismul, la rândul său,
cauzează îmbătrânirea și moartea celulelor.

d. Tanini

8
Este vorba despre molecule cu o acțiune antiinflamatoare, antibacteriană și astringentă. Au rolul să
intervină în scăderea tensiunii arteriale. În plus, prin reducerea peristaltismului, reușesc să combată
stările diareice.

e. Minerale

Din compoziția măceșelor, nu lipsesc nici oligoelementele. La o analiză mai amănunțită, fructele au
o concentrație semnificativă de săruri minerale, o concentrație semnificativă având-o sodiul,
potasiul, fosforul, magneziul, calciul și fierul.

Beneficiile măceșelor, prin prisma principiilor active conținute

• Echilibrează funcționarea sistemului imunitar;

• Favorizează prevenirea și vindecarea maladiilor sezonului rece;

• Contribuie la prevenirea astmului și alergiilor;

• Ajută la reducerea febrei și a durerilor articulare ce o însoțesc;

• Ameliorează problemele respiratorii de tip infecțios;

• Sunt eficiente în tratarea tulburărilor gastrointestinale;

• Cu acțiune astringentă, dau rezultate în combaterea diareei;

• Având efect diuretic, ajută la eliminarea toxinelor;

• Facilitează eliminarea acidului uric, reducând riscurile de gută;

• Protejează vasele de sânge, optimizând circulația;

• Sunt eficace pentru contrastarea anemiilor;

• Ajută la reducerea nivelului de zahăr din sânge;

• Reduc nivelul colesterolului ”rău” (LDL);

• Favorizează cicatrizarea rănilor cutanate și tăieturilor;

• Au proprietăți emoliente și protective pentru piele, etc.

9
4. Metode de extracţie a substanţelor biogene din specia Rosa Canina

Concentratele de vitamine din măceşe se obțin din fructe proaspete sau uscate. În cazul
folosirii fructelor proaspete există posibilitatea presării fructelor sau se poate efectua extracţia
apoasă a componentelor valoroase. Presarea fructelor nu se aplică în practică, datorită faptului că
sunt necesare utilaje care să lucreze sub presiune mare și randamentul de suc este foarte mic.

Extracţia apoasă a vitaminelor se poate executa prin două procedee: macerare și difuzie.

Extracţia prin macerare

Randamentul de extracţie al acidului ascorbic este de 88-90%. Datorită ușoarei oxidabilități a

acidului ascorbic, concentratul trebuie preluat neîntârziat, deoarece apar pierderi care pot ajunge la
10% în circa 4 ore.

Extracţia prin macerare aduce în soluţie în afară de acid ascorbic și cantităţi importante de
substanţe pectice. Acestea produc greutăţi la filtrare și în special la operaţia de concentrare (la o
concentrare mai avansată produsul se transformă în gel).

Procedeul de extracţie prin macerare este aplicat pe scară largă, însă prezintă o serie de dezavantaje
dintre care se menţionează:

- durata relativ mare de extracţie care limitează capacitatea de producţie și conduce la pierderi de
acid ascorbic;

- necesitatea mărunţirii materiei prime ceea ce duce la extracte bogate în acid ascorbic, dar și în
substanţe balast, fapt care implică purificarea extractelor.

Extracţie prin difuzie

Extracţia acidului ascorbic este aproape totală, reziduul după descărcare mai conţine 2-3% din
cantitatea iniţială. Funcţionarea difuzoarelor este aceeași ca în industria zaharului.

Extractul brut rezultat are un conţinut de acid ascorbic de 300 mg/100 ml și un extract
refractometric de 12˚. Substanțele balast sunt în proporţie mult mai redusă decât la extracţia prin
macerare. Procedeul discontinuu de difuzie este deosebit de complicat în ceea ce privește
întreţinerea și repararea și nu înlătură complet operaţiile ulterioare de purificare a extractelor brute.

10
4. Multiplicarea speciei Rosa Canina prin tehnici de botehnologii vegetale moderne

Tehnicile de cultură in vitroau depăşit barierele timpului, trecând mai bine de un secol de la
cercetările vizionare ale lui Haberlandt (1902), care a experimentat, pentru prima dată, cultura de
celule şi ţesuturi in vitro. După descoperirea fitohormonilor (a auxinelor în anii ‘30 şi a
citochininelor în anii ‘50 ai secolului trecut), a regulatorilor sintetici de creştere şi diferenţiere
celulară şi după formularea compoziţiilor unor medii nutritive cu aplicabilitate amplă, tehnicile de
cultură in vitro au acaparat în mod arbitrar şi exclusiv propagarea în masă şi ameliorarea multor
speciilor de plante.

4.1.Cultura de apexuri caulinare la specia la Rosa Canina

Regenerarea eficientă de novo de plante din culturile de celule şi ţesuturi somatice este
recunoscută ca o condiţie esenţială pentru aplicarea majorităţii tehnicilor in vitro de manipulare a
genomului (Nehra şi colab., 1990; Sullivan, 1991; Hammerschlag, 1992; Jain şi Pehu, 1992;
Popescu și colab., 1997; Popescu, 1998).

4.1.1.Sursa de explante

Pentru iniţierea culturii in vitro se utilizează apexuri caulinare cu 2-3 primordii foliare, cu
dimensiuni cuprinse între 0.1 şi 0.3 mm, excizate din vârful filamentelor recoltate de la plante
mature din câmp. În vederea iniţierii culturiiin vitroeste recomandată prelevarea explantelor în
lunile de vegetaţie activă a macesului, respectiv între lunile Martie şi Octombrie, pentru a evita
influenţa negativă a fitohormonilor implicaţi în procesul de dormanţă.

4.1.2.Metoda de aseptizare

După îndepărtarea primelor frunze cu ajutorul unei lame scalpel, filamentele se spală în apă
de robinet pentru îndepărtarea urmelor de substrat. Asepsizarea materialului biologic se realizeazăîn
două etape, prima etapă constând în imersia filamentelor în alcool etilic 94° timp de 1-2 minute, iar
în a doua etapă, în hipoclorit de calciu 6% timp de 14 minute, urmate de 3 clătiri cu apă distilată
sterilă. Prelevarea apexurilor caulinare după asepsizarese realizează la o lupă binoculară simplă şi în
atmosferă sterilă asigurată de hota cu flux laminar de aer steril, pentru a evita contaminările
secundare.

11
4.1.3.Mediu nutritiv

Mediul de bază recomandat pentru înrădăcinarea microlăstarilor este reprezentat de macroelemente

MS ½ n, microelemente LF ½ n şi vitamine MS, cu adaos de auxine, fie AIB, fie AIA, în diferite
concentraţii.

4.1.4Tipul de inocul

Figura 4.1 Cultura de apex

(sursa :https://www.researchgate.net/figure/Plantule-regenerate-prin-embriogeneza-somatica)

4.2Embriogeneza somatica la Rosa Canina

Embriogeneza somatică in vitro a fost semnalată la morcov de către Steward şi colab. (1958)
şi de către Reinert (1958, 1959). În inducerea embriogenezei somatice un rol important l-a avut
adăugarea în mediul de cultură a laptelui din nucă de cocos datorită citochininelor naturale, aflate
din abundenţă în acest produs natural.

4.2.1.Sursa de explante

Pentru iniţierea culturii in vitro se utilizează apexuri caulinare cu 2-3 primordii foliare, cu
dimensiuni cuprinse între 0.1 şi 0.3 mm, excizate din vârful filamentelor recoltate de la plante
mature din câmp. În vederea iniţierii culturiiin vitroeste recomandată prelevarea explantelor în
lunile de vegetaţie activă a macesului, respectiv între lunile Martie şi Octombrie, pentru a evita
influenţa negativă a fitohormonilor implicaţi în procesul de dormanţă.

12
4.2.2.Metoda de aseptizare

După îndepărtarea primelor frunze cu ajutorul unei lame scalpel, filamentele se spală în apă
de robinet pentru îndepărtarea urmelor de substrat. Asepsizarea materialului biologic se realizeazăîn
două etape, prima etapă constând în imersia filamentelor în alcool etilic 94° timp de 1-2 minute, iar
în a doua etapă, în hipoclorit de calciu 6% timp de 14 minute, urmate de 3 clătiri cu apă distilată
sterilă.

4.2.3.Mediu nutritiv

Se mai poate utiliza, de asemenea, un amestec de aminoacizi sau chiar un singur aminoacid
(glutamina sau alanina). . Maturarea acestora va fi favorizată de o reducere treptată a concentraţei
auxinei până la suprimarea totală a acesteia din mediul de cultură.

4.2.4.Tipul de inocul

Temperatura se încadrează în limitele parametrilor optimi explantelor cultivate „in

vitro”(22-25oC). La unele specii, pentru demararea embriogenezei somatice este favorabil un
tratament prealabil la frig (4-6oC), timp de 1-2 săptămâni.

4.3.Calogeneza la specia Rosa Canina

4.3.1 Sursa de explante

Se poate declanşa caulogeneza reducând concentraţia de auxină. Alteori, cel mai mare
număr de muguraşi este atins atunci când se folosesc concentraţii relativ ridicate de citochinină. Dar
nu există reguli general valabile. Adeseori fiecare experienţă reprezintă un caz aparte, iar reacţia
explantelor, la balanţa hormonală din substrat, variază mult, în dependenţă de tipul materialului
vegetal.

4.3.2. Metoda de aseptizare

La calus, în inducerea caulogenezei, se obţin, uneori, rezultate pozitive prin cultivarea

succesivă a acestuia, într-o primă etapă, pe un mediu fie cu o concentraţie foarte ridicată de 2,4D,
fie în prezenţa unei auxine mai slabe ca eficienţă, dar administrată în concentraţie mare, asociată
eventual cu o citochinină, în concentraţie moderată. Acest calus subcultivat pe un mediu cu aport

13
scăzut în auxină şi cu un conţinut ridicat în citochinină, ar putea conduce cu succes la declanşarea
procesului de înmugurire.

Factorii externi (lumina, temperatura, calităţile fizice ale mediului) sunt controversaţi în ceea ce
priveşte efectele lor asupra caulogenezei. Acţiunea acestora depinde foarte mult de tipul inoculilor
şi de etapele parcurse anterior.

4.3.3.Mediu nutritiv

Folosirea alternativă a mediilor lichide şi a celor solide poate exercita un efect benefic
asupra producerii proceselor de morfogeneză. Astfel, la orhidee, se cunoaşte că menţinerea
protocormilor în stare submersă favorizează multiplicarea acestora, dar este inhibată organogeneza.
Trecerea protocormilor din mediu lichid pe mediu agarizat declanşează organogeneza. Dacă după o
perioadă de menţinere a protocormilor pe mediu agarizat (câteva săptămâni) se submersează
protocormii, prin acoperirea lor cu soluţie nutritivă diluată, sau cu apă distilată sterilă, se reuşeşte o
stimulare a proceselor de organogeneză (Cachiţă, 1983).

4.3.4Tipul de inoclu

Cu toate că numeroase specii necesită o anumită fotoperioadă pentru inducţie florală, în general se
apreciază că formarea de muguraşi este independentă de fotoperioadă.

Temperatura recomandabilă pentru desfăşurarea optimă a proceselor de caulogeneză este aceea de

25 oC.

14
 Categoria de Simbolul Substanţa ml sol. mg V sol. g
substanţe soluţiei stoc / l substanţă/ l stoc substanţă /
stoc mediu mediu M S (ml) sol.
MS preparat stoc
preparat
A NH4NO3 20 1650 1000

MACROEL B KNO3 20 1900 1000

EMENTE
C CaCl2.2H2O 5 440 250

D KH2PO4 5 170 1000

E MgSO4.7H2O 5 370 500

ZnSO4.7H2O 8,6

MICROELE MnSO4.4H2O 22,3

MENTE
CuSO4.5H2O 0,025
F H3BO3 5 6,2 1000

KI 0,83

Na2MoO4.2H2O 0,25

CoCl2.6H2O 0,025

FeSO4.7H20 27,8
SEQUESTRIN G 5 1000
(Fe chelat) Na2EDTA 37,3

Acid nicotinic 0,5

(PP)
VITAMINE H Piridoxină 10 0,5 250
(B6)
Tiamină 0,1
(B1)
AMINOACID I Glicină 2 2,0 100

15
BIBLIOGRAFIE

1. ADINA ARSENESCU – POPA, PAULINA MLADIN, H. POPESCU – Studiu pentru

actualizarea monografiei produsului medicinal Cynosbati fructus (Fruct de măceș), vol.I, Editura
Medicală, Craiova, 2008.

2. ALEXANDRU STANCU, ION STANCU – Ingineria chimică – Operaţii și utilaje de bază,

Editura Gh. Asachi, Iași, 1977.

3. AUREL BLAGA, MIRCEA POPESCU, MARTA STROESCU – Tehnologie chimică generala și

procese tip, Editura Didactică și pedagogică, București.

4. CZECLAW STRUMILLO ; trd. Din lb. Polonă de IOLANDA PATRULIUS ȘI MIHAI BELCIU
– Bazele teoriei și tehnicii uscării, Editura Tehnica, București, 1984.

5. BRATU, A. E. – Operații unitare în ingineria chimică, Editura Tehnică, București, 1984.

6. CONSTANTIN BANU – Manualul inginerului de industrie alimentară, vol.I, Editura Tehnică,

București, 1998.

7. CONSTANTIN BANU – Manualul inginerului de industrie alimentară, vol. II, Editura Tehnică,
București, 1998.

8. CORNELIA FICA – Îndreptar practic pentru prepararea medicamentelor, Editura Medicală,

București, 1983.

9. CRĂCIUN F., BOJOR O., ALEXAN M. – Farmacia naturii, Editura Ceres, București, 1977.

10. DUMITRU LUPULEASA, IULIANA POPOVICI – Tehnologia farmaceutică, vol.I, Editura

Polirom, Iași, 1997.

11. GAVRILĂ LUCIAN – Operaţii și aparate în industria alimentară (note de curs).

12. GAVRILĂ LUCIAN – Fenomene de transfer (note de curs).

13. GIUPERCESCU MATACHE – VICTORIA – Vitaminele in industria alimentară, Editura

Tehnică, București, 1964.

16
14. ION RĂȘENESCU – Operaţii și utilaje în industria alimentară, vol.II, Editura Tehnică,
București, 1972.

15. MACOVEI V. – Caracteristici termofizice pentru biotehnologie și industria alimentară.

16. PÂRVU CONSTANTIN – Universul plantelor, Editura Enciclopedică, București, 1997.

17. V. STĂNESCU, M. TOMESCU – Tehnologia extractelor vegetale, 1977.

17