ALEXANDRU LAPUSNEANUL - nuvela istorica

Nuvela Alexandru Lapusneanul este prima nuvela romantica de inspiratie istotica din literatura
romana. A fost publicata in primul numar al revistei Dacia Literara ca mai apoi sa fie inclusa in ciclul
Fragmente istorice din volumul Pacatele tineretilor.
Aceasta face parte din specia nuvelei deoarece are o constructie riguroasa cu un fir narativ central
observandu-se concizia intrigii si de asemenea tendinta de obiectivitate a perspectivei narative. Personajele
sunt putine, caracterizate succint si graviteaza in jurul personajului principal. De asemenea este o nuvela
romantica prin inspiratia istorica nationala, tema, conflict, personajele exceptionale construite in antiteza.
Nuvela istorica este o specie cultivata de romanticii care evoca trecutul istoric prin tema,
personajele si culoare epocii(vestimentatie, comportament, limbaj). Scriitorii pasoptisti s-au inspirat din
cronici sau din folclor conform esteticii romantice si recomandarilor din Introductie. Negruzzi este
intemeietorul nuvelei istorice romanesti si primul scriitor care valorifica cronicile moldovenesti intr-o creatie
literara. El preia din cronica lui Ureche imaginea personalitatii lui Lapusneanul, scene, fapte si replici, dar se
distanteaza de realitatea istorica prin fictiune si viziunea romantica asupra istoriei, influentat de ideologia
pasoptista.
Nuvela are ca tema lupta pentru putere in Evul Mediu si consecintele detinerii puterii de un
domnitor crud, evocand cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul. Naratorul este omnistient,
omniprezent, detasat si predominant obiectiv, intervenind doar prin cateva epitete de caracterizare.
Naratiunea la persoana a III a cu focalizare zero aminteste de obiectivitatea cronicarilor. Naratiunea se
desfasoara linear, prin inlantuirea secventelor narative si a episaodelor, particularitate narativa romantica
potrivit lui Manolescu. Timpul si spatiul actiunii sunt precizate si confera verosimilitate actiunii, in primele trei
capitole evenimentele se desfasoara dupa revenirea la tron, iar in al patrulea capitol evenimentele se petrec
patru ani mai tarziu, atunci cand domnitorul moare.
Incipitul si finalul se remarca prin sobrietate auctoriala, paragraful initial rezumand evenimentele
care motiveaza revenirea la tron a lui Lapusneanul, iar frazele finale consemneaza sfarsitul tiranului in mod
concis si obiectiv. Echilibrul compozitional este realizat prin organizarea textului narativ pe patru capitole
care fixeaza momentele subiectului, fiecare purtand un motto semnificativ. Capitolul I (Daca voi nu ma vreti,
eu va vreu) cuprinde expozitiunea, intoarcerea lui Lapusneanul in 1564 in fruntea unei armate turcesti si
intalnirea cu cei patru boieri trimisi de Tomsa si intriga, dorinta lui Lapusneanu de a-si relua tronul si de a se
razbuna pe boierii tradatori. Capitolul II (Ai sa dai sama, Doamna..) corespunde desfasurarii actiunii si
cuprinde o serie de evenimente declansate de reluarea tronului de catre Lapusneanul: fuga lui Tomsa in
Muntenia, incendierea cetatilor, desfiintarea armatei pamantene, uciderea unor boieri si interventia doamnei
Ruxandra pe langa domnitor pentru a inceta omorurile si promisiunea acestuia ca o va asculta. Capitolul III
(Capul lui Motoc vrem) cuprinde punctul culminant si contine mai multe scene romantice cu caracter
memorabil: discursul domnitorului de la slujba religioasa, uciderea celor 47 de boieri, omorarea lui Motoc si
leacul de frica pentru doamna Ruxandra. In capitolul IV (De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu) este
prezentat deznodamantul, moartea lui Lapusneanu prin otravire. Dupa patru ani de domnie, tiranul se
retrage la cetatea Hotinului unde este calugarit. Atunci cand isi revine din boala acesta ii ameninta ca ii va
omori pe toti, iar doamna Ruxandra accepta sfatul boierilor sa il otraveasca.
Conflictul nuvelei este complex si pune in lumina personalitatea puternica a domnitorului. Conflictul
principal exterior este de ordin politic; lupta lui Lapusneanu contra boierilor tradatori. Desi impunerea
autoritatii centrale a constituit un factor de progres in sec XVI, mijloacele tiranului feudal sunt sangeroase.
Acesta actioneaza pe baza unei motivatii psihologice: cruzimea este expresia dorintei de razbunare pentru
boierii care l-au tradat in prima domnie. Conflictul secundar, intre Lapusneanu si Motoc, particularizeaza
dorinta de razbunare anuntata in capitolul I si incheiata in capitolul al III lea. Conflictul social este intre boieri
si popor si este limitat la revolta din capitolul al III-lea. Conflictle exterioare plaseaza personajele intr-o
relatie de antiteza unde se poate vorbi despre contrastul dintre domnitor si doamna Ruxandra.
 Personajele sunt realizate conform esteticii romantice; personaje exceptionale care au calitati si
defecte iesite din comun ce iau parte la intamplari exceptionale, se foloseste antiteza ca procedeu de
constructie si se poate observa liniaritatea psihologica si replicile memorabile. Lapusneanul este personajul
principal al nuvelei, este un personaj romantic care intruchipeaza tipul domnitorului sangeros si crud. Este
construit pe baza contrastelor si a pshilogiei complexe avand calitati si defecte puternice. Echilibrul dintre
conventia romantica si realitatea individuala se realizeaza prin modul de construire: subordonarea
trasaturilor uneia principala: vointa de putere, care ii calauzeste actiunile. Este puternic individualizat direct
si indirect ca fiind crud, viclean, bun cunoscator al psihologiei umane si abil, dominand in general relatiile cu
celelalte personaje. Doamna Ruxandra este un personaj secundar de tip romantic construit in antiteza cu
Lapusneanul, neactionand din vointa proprie nici cand il roaga sa se opreasca, nici cand il otraveste,
definind un caracter slab, care pune in lumina vointa personajului principal. Boierul Motoc reprezinta tipul
boierului tradator, care nu urmareste decat interesele proprii. Este las in in fata primejdiei, incercand sa il
convinga pe Lapusneanul sa nu il dea multimii. Personajele Spancioc si Storici sunt construite in antiteza cu
boierul Motoc, avand rol justitiar si reprezentand boierimea tanara. O sfatuiesc pe doamna Ruxandra sa il
otraveasca pe domnitor si asista la ultimele clipe ale acestuia. Personajul colectiv, multimea revoltata de
targoveti, este surprins cu finete in mod realist: strangerea norodului la portile curtii domnesti,
descumpanirea gloatei, dar in acelasi timp se observa abilitatea lui Lapusneanul de manipulare si domniare
a gloatei, orientand miscarea multimii spre razbunarea tradarii de odinioara a boierului Motoc. Arta
naratorului este de a surpinde gradat starile psihologice ale multimii prin notatii scurte ,,Prostimea ramasa
cu gura cascata”.
Limbajul contine expresii populare si regionalisme fonetice, dar forta de sugestie o au neologismele
care confera forma de secol XIX. Naratiunea si descrierea sunt reduse, naratorul obiectiv limitandu-si
interventiile. Caracterul dramatic este dat de rolul capitolelor in ansamblul textului, de realizarea scenica a
secventelor si de folosirea predominanta a dialogului. Descrierile au valoare documentara, nu valoare epica
si confera culaorea locala. Descrierea cetatii Hotinului cu motive romantice are functie simbolica. Stilul
narativ se remarca prin sobrieritate, concizie si echilibru intre termeni arhaicii si neologici. Limbajul
personajelor este unul dintre principalele mijloace de caracterizare si concentreaza atitudini si reda trasaturi
in mod indirect.
Coexistenta elementelor clasice si romantice o incadreaza in specia nuvelei istorice in contextul
literaturii pasoptiste. Valoarea nuvelei este exprimata prin afirmatia criticului G. Calinescu ,,nuvela istorica
Alexandru Lapusneanul ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet daca ar fi avut in ajutor prestigiul unei
limbi universale”.