COMUNICAREA UMANĂ – COMUNICAREA

DIDACTICĂ

Înv. Olguţa Andrei

Şcoala Timişeşti, judeţul Neamţ

„Cuvântul este gândirea exterioară, iar gândirea este cuvântul

interior” ( Rivarol )

Comunicarea „trebuie să uşureze învăţarea rolurilor sociale şi

contactelor umane”, ceea ce înseamnă asimilarea deprinderilor de
dialogare civilizată, de a asculta şi a vorbi, de a pune întrebări şi a
răspunde, de a emite şi descifra mesajele verbale, paraverbale şi
nonverbale.
Comunicarea didactică este „un transfer complex, prin mai multe
canale ale informaţiilor, între două entităţi (indivizi sau grupuri) ce-şi
asumă simultan sau succesiv roluri de emiţători şi receptori,
semnificând conţinuturi dezirabile în contextul procesului educativ –
instructiv”. Învăţătorul care informează adoptă o formă de
comunicare ierarhică, iar cel care comunică cu elevii îşi asumă
poziţia de egalitate cu aceştia, schimbând mesaje reciproce. Între
învăţător şi elevi se „plimbă” mesajele fără inhibiţii, iniţiativa
exprimării opiniilor este încurajată, iar informaţiile pendulează între
cei ce comunică pe principiul reciprocităţii. Pe rând şi oricând,
emiţătorul (învăţătorul) ia locul receptorului (elevului), determinând
aceeaşi poziţie privilegiată a partenerilor, a educabilului şi a celui ce
educă. Tipul de comunicare reciprocă răspunde unui proces de
învăţământ democratic, în care învăţătorul nu rămâne un agent de
informatizare, iar elevul un asimilator de informaţie. Actul de
comunicare este bilateral, determinând opţiunea că „mesajul nu este
numai ceea ce se predă, ci şi ceea ce se recepţionează”. În termeni
didactici, mesajul este o competenţă din perspectiva educatorului şi o
performanţă din perspectiva educatului.
În Comunicarea şcolară un rol fundamental îl are comunicarea
orală şi comunicarea scrisă. Comunicarea orală sau verbală
presupune schimbul de mesaje, prin dialog. Aceasta presupune o
serie de „artificii” : gesturi, mimică, mişcare şi alte elemente.
Abilitatea de exprimare orală se formează prin însuşirea capacităţii
de conversaţie, de comentare. Pentru aceasta se impune un exerciţiu
permanent de îmbogăţire şi nuanţare a vocabularului, de promovare
şi provocare a comunicării orale pentru a înfrânge inhibiţiile şi a
disciplina dialogul.
Din perspectiva didactică, obiectivele comunicării scrise se
realizează progresiv şi presupune: învăţarea elementelor componente
ale literelor; desenarea literelor; legarea acestora în cuvinte şi a
cuvintelor în mesaje; cunoaşterea regulilor de ortografie, a normelor
de punctuaţie, a corectitudinii gramaticale; îmbogăţirea şi nuanţarea
vocabularului; deprinderea de a folosi cuvintele metaforic; asigurarea
unei logici în exprimarea scrisă.
În clasele primare, se va urmări formarea capacităţii de
comunicare prin dialog, observare, pronunţare, interpretare de rol,
povestire, denumire, memorare, alcătuire de mesaje, ordonare,
recunoaştere şi completare. Pentru realizarea acestor performanţe, se
pot folosi diferite strategii de organizare şi desfăşurare a lecţiilor:
observarea unei planşe, a unei ilustraţii sau a unui desen şi
elaborarea spontană a unor răspunsuri la întrebări; observarea unor
ilustraţii care prezintă momente din lumea poveştilor, a personajelor,
pe baza cărora elevii vor relata, în ordine logică, întâmplările, iar
întrebarea „ce s-ar fi întâmplat dacă.....” va completa lumea poveştilor,
solicitând inventivitatea copiilor; pentru formarea unei pronunţări
corecte, se vor provoca segvenţe didactice de denumire a lucrurilor şi
fiinţelor, de folosire a cuvintelor în propoziţii orale; adresarea de
întrebări reciproce şi provocarea unui dialog între elevi este o formă
importantă de asigurare a comunicării orale; efectuarea jocurilor de
rol constituie un procedeu important şi agreabil de a încuraja
capacitatea de comunicare reciprocă a elevilor. Jocul de rol „nu este
nici pe departe un antrenament pentru actorie, ci unul de participare
activă în comunicare”, astfel formându-se deprinderi precum
descrierea, caracterizarea, exprimarea opiniei, rezumarea, schimbarea
punctului de vedere, interpretarea, care pot fi provocate prin:
relatarea textului prin adăugarea de noi detalii, relatarea conţinutului
dintr-un alt punct de vedere (inventarea de situaţii paralele);
descrierea de situaţii şi exprimarea stărilor afective; alcătuirea de
propozişii cu ajutorul unor cuvinte date, cu acele cuvinte care încep
cu aceeaşi literă, schimbarea topicii în exprimare; memorarea unor
poezii scurte, recitarea lor şi comentarea unor cuvinte sau grupuri de
cuvinte; adresarea reciprocă de întrebări în legătură cu un text literar
şi evidenţierea calităţii răspunsurilor date; exerciţiu de îmbogăţire şi
nuanţare a vocabularului, de înţelegere a cuvintelor, cum ar fi: foi,
moi, joi, atribuire de însuşiri (om bun, harnic, leneş, frumos, urât).
Metoda de bază pentru realizarea obiectivelor comunicării este
exerciţiul, iar procedeul antrenament atitudinal şi o ocazie de învăţare
a jocurilor sociale, cu toate consecinţele majore. Asemenea jocuri pot
avea diferite conţinuturi: imitarea unor sunete din natură,
dramatizarea unor texte literare, a unor scenete, recitarea dramatizată
a unor fabule etc.
Orele de comunicare impun un alt fel de disciplină. Atmosfera din
clasă este mult mai agitată, copiii vorbesc, se mută, se agită. Astfel, ei
se deprind cu o atmosferă socială normală, de lucru, în care respectul
pentru ceea ce spune partenerul de dialog este necesar, ca la rândul
meu, când spun ceva să fiu ascultat. Comunicarea ca exerciţiu
didactic apropie formarea elevilor în şcoală de conduita lor publică şi
socială, de exersarea unor situaţii previzibile sau imprevizibile pe
care viaţa le oferă.
Educaţia pentru comunicare va trebui să includă între obiectivele
ei, sarcina de a-i învăţa pe elevi:
1. Să folosească întreaga gamă a repertoriilor unei comunicări
complete şi complexe prin: a) însuşirea stilului oral de exprimare,
adică iniţiere în arta conversaţiei; discutarea pe baza lecturilor pe care
le fac ei înşişi sau care le sunt făcute de învăţător; prezentarea unei
lucrări oral; înscrierea la cuvânt; ascultarea activă notându-şi pe caiet
ideile interesante în timp ce sunt expuse; atragerea în jocuri de
dramatzare, jocuri de rol b) însuşirea scris- cititului prin: focalizarea
atenţiei copilului asupra unor elemente particulare; revenirea asupra
unor expresii sau cuvinte pentru a li se evidenţia frumuseţea;
solicitarea alcătuirii unor liste de obiecte ori a relatării unor situaţii pe
baza informaţiilor oferite de text; legarea textului de unele experienţe
ale copilului; utilizarea comentariului moral care să activeze factorii
emoţionali; adresarea unor întrebări de interpretare „ce credeţi că....”,
„ce părere aveţi despre ....” ; evidenţierea anumitor caracteristici
plăcute ale modului de realizare şi tipărire a cărţii; încurajarea
copilului să reacţioneze faţă de ceea ce citeşte; familiarizarea cu
tehnica redactării unor scrisori şi a unor acte oficiale; încurajarea
producţiilor literare ale copiilor c) utilizarea şi valorificarea mesajului
vizual prin: descifrarea limbajului vizual convenţional ( orientarea pe
hărţi, atlase, albume cu imagini); încurajarea şi recompensarea
realizării de către elevi a unor desene, planşe, hărţi cu funcţii
didactice; vizitarea unor expoziţii şi comentarea lor ulterioară;
încurajarea preluării, interpretării şi redării unor informaţii culese din
mediile vizuale şi audio-vizuale de masă: tv., presă, biblioteci,
calculator etc.
2. Să-şi dezvolte atitudinile comunicative prin: solicitarea de
explicaţii şi informaţţii suplimentare; exprimarea opiniilor proprii cu
privire la unele probleme şi situaţii generate de sarcinile de învăţare şi
contextul şcolar; receptivitate şi toleranţă faţă de interlocutori;
depăşirea şi eliminarea blocajelor psihologice şi psiho-sociale;
aprecierea corectă a colegilor sau a situaţiilor şcolare; controlul şi
dirijarea comportamentului expresiv, gestica şi mimica generală, dar
şi pe aceea care îndeplineşte funcţiuni şcolare şi interpersonale: să
înveţe să-şi anunţe intervenţiile prin ridicarea mâinii, să păstreze
linişte şi să asculte activ când colegii sau educatorul îşi exprimă
punctul de vedere, să adopte o atitudine de respect faţă de colegi şi
cadre didactice, să evite gesturile agresive sau obscene etc.
Atunci când educatorul şi elevul ştiu să comunice, câştigul va fi,
pe lângă satisfacerea scopurilor care-i duce laolaltă, acela că asigură
şi o doză crescută de satisfacţie personală şi interpersonală.
Pentru realizarea unei comunicări corespunzătoare este necesar să
răspundem la întrebări de felul: Care este forma cea mai potrivită
pentru a mă autoprezenta ? Ce atitudine trebuie să adopt pentru a
afişa siguranţă de sine ? Când trebuie să apelez la limbajul familiar ?
Cum pot să-mi susţin şi să-mi apăr opiniile ?
Evaluarea comunicării este o acţiune complicată pentru că această
activitate este greu de măsurat. Cu toate acestea, pentru evaluare se
pot avea în vedere următoarele: mijloacele folosite de elevi pentru
transmiterea mesajelor, calitatea mesajului, adaptarea la condiţiile
partenerului, existenţa unei strategii clare în legătură cu realizarea
comunicării, abilităţi în conducerea discuţiei, puterea de a lua, pe
parcursul convorbirii, decizii de schimbare, în funcţie de evenimente
etc.
A comunica este numai aparent uşor. Trebuie să cunoşti şi să
stăpâneşti regulile fără de care mesajul transmis nu este perceput sau
nu produce efectele dorite.
Comunicarea şcolară este deosebit de importantă. Totul depinde
de cel care conduce lecţia. Ea poate fi grea sau plictisitoare dacă nu
este bine organizată, cu obiective clare, nu se realizează în forme de
activitate variate şi atrăgătoare. În lecţia de comunicare nu se transmit
reguli pe care elevii să le înveţe, ci se consolodează deprinderi de
comunicare.
 Preocuparea cdrelor didactice de a dezvolta vocabularul elevilor
nu este numai un obiectiv lingvistic, ci unul cultural în general şi mai
ales unul formativ – vizând perfecţionarea comunicării, dar şi
dezvoltarea capacităţilor intelectuale, în mod deosebit, dezvoltarea
gândirii : „Gândirea există ca gândire umană numai prin creativitate”.
( Immanuel Kant )