Curs 14 - 17.01.

2017

Actele de procedură comune

Actele de procedură comune sunt norme sau modalități care prezintă desfășurarea
procesului penal în ansamblul său. Ele sunt comune pentru că privesc toate regulile, întreaga materie
a procesului penal, de aceea ele sunt comune. Acestea au un caracter public care derivă din natura
materiei.
Actele de procedură comune sunt acte oficiale, deși oficialitatea nu figurează printre
principiile fundamentale. În realitate ea rez implicit, pentru că punerea în mișcare și exercitarea
acțiunii penale se realizează în mod obligatoriu și din oficiu de către organele judiciare atunci când
sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege. Titularul principal al acestor acte este procurorul. Actele
de procedură comune, pentru a fi valabile, trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond și formă
prevăzute de lege.
Dintre acestea, cele mai importante sunt cele de formă. Aceste acte de procedură sunt acte
care se consemnează în scris, se realizează de către organele judiciare care sunt competente potrivit
legii. Actele de procedură comune trebuie să conțină mențiunile care sunt prevăzute de lege și care
trebuie îndeplinite în termenul care este prevăzut de lege.

Actele procesuale și actele procedurale

Procedura penală face deosebire între actele procesuale și actele procedurale.

Actele procesuale
Actele procesuale sunt acele acte care conțin dispoziții procesule, adică manifestările de
voință ale acestora. Ele reprezintă latura dinamică a procesului penal, actele de procedură care
contribuie la desfășurarea procesului penal, care privesc începerea procesului penal, dezvoltarea,
revoluția acestuia și finalizarea procesului penal. Actele procesuale condiționează aplicabilitatea
actelor procedurale. Acestea din urmă sunt acte de executare care conțin dispoziții de punere în
executare a actelor procesuale, dar și a măsurilor procesuale prevăzute de lege. Există o asemănare
între actele procesuale și măsurile procesuale. Asemănarea este generată de conținutul acestora,
căci ambele conțin dispoziții procesuale. Dacă privim raporturile dintre ele putem să conșiderăm că
actele procesuale nu sunt altceva decât modalități de luare (după caz, de confirmare, de prelungire
sau de menținere) a măsurilor procesuale. În doctrină se vorbește și despre măsuri procedurale.
Acest lucru este greșit, căci nu există măsuri procedurale. Măsurile, întotdeauna, au caracter
procesual. Există doar acte procesuale și măsuri procesuale și, spre deosebire de acestea, există acte
procedurale care au rolul de a pune în executare, de a realiza punerea în executare în egală măsură
atât a actelor procesuale, cât și a măsurilor procesuale. De exemplu, măsura preventivă a arestării
este dispusă prin actul procesual al judecătorului sau instanței. Punerea în executare se realizează
prin actul procedural al mandatului de arestare. Sunt și măsuri preventive care conțin și actul de
executare. Există șituații în care actul prin care se dispune măsura are o natură juridică dublă: act
procesual și act procedural, cum este de exemplu: ordonanța de reținere, ordonanța de luare a
măsurii controlului judiciar sau a cntrolului judiciar pe cauțiune.
Distinct de actele procesuale și deactele procedurale există și documente procedurale care
sunt instrumente prin intermediul cărora se consemnează actele procedurale și procesuale care se
efectuează în cursul procesului penal. Ele se găsesc la dosarul cauzei, de aceea actele de procedură
au un rol fundamental în construirea procesului penal prin intermediul documentelor pe care le
conține un proces penal. Acestea au un rol fundamental și în constituirea dosarului care nu se poate
realiza înafără actelor de procedura. Actele procesuale și procedurale sunt prevăzute de lege,
existența acestora, precum și deosebirile dintre ele derivă din reglementarea unor instituții
procesuale: din reglementarea Comisiei rogatorii și a delegării, care sunt prevăzute în Art. 200-201
CPP, care în mod greșit au fost introduse în materia probelor, deoarece cele două sunt acte de
procedură comune.
În Art. 200 alin. 2 CPP se face mențiune expresă cu privire la actele procesuale și la măsurile
procesuale, iar în alin. 1 cu privire la actele procedurale. Distincția stă la baza reglementării celor
două, pentru că aceste instituții, în principiu, sunt aplicabile doar pentru actele procedurale. Ele nu
pot privi, sub nicio formă actele procesuale, care, la fel ca măsurile procesuale, nu pot forma obiectul
Comisiei rogatorii și a delegării. De asemenea, deosebirea dintre cele două ate de procedură stă și la
baza instituției comunicării actelor de procedură (Art. 264 CPP- potrivit căruia atât actele care
formează obiectul comunicării cât și actele care servesc la comunicare sunt acte procedurale).

1. Cererea

Cererea este cel mai șimplu act de procedură, încât legea nu-l reglementează. Cererea se
întâlnește în mod frecvent pe întreaga desfașurare a procesului penal. Aceasta se formulează de
părți, subiecții procesuali principali, și de ceilalți subiecți procesuali care nu au interes procesual (
martor, interpret) și în cursul procedurilor care se desfașoară în fața judecâtorului de drepturi și
libertăți, în faza de urmărire penală, de judecătorul de Camera Preliminară, în faza de Cameră
Preliminară, sau de instantă, în faza de judecâtă. însăși procurorul poate formula cereri privind
execitarea unor drepturi și a unor obligații procesuale. Ele sunt specifice în funcție de titularii cererii.
Pentru a fi valabilă nu trebuie să îmbrace o anumită formă, însă în marea majoritate cererile trebuie
să aibă formă scriă, pentru că se depun, întotdeauna, în scris la organul judiciar care are competența
de a decide cu privire la cererile formulate. Mai mult,pentru a fi valabilă trebuie să cuprindă
mențiunea privind titularul ei, ea poate fi formulată de către oricare dintre subiecții ei, însă de cele
mai multe ori trebuie formulată de titularul ei legal pentru a fi valabilă. Aceasta mai trebuie să
conțină mențiuni privind obiectul acesteia, care trebuie să fie foarte clar și va trebui sa fie semnată.
Pentru părți și subiecții procesuali principali, cererile se formulează de avocații aleși sau de avocații
din oficiu. Cererea este principalul miijloc judiciar procesual de exercitarea și a funcției de apărare în
cadrul procesului penal.

2. Citarea

Citarea reprezintă acel act de procedură prin care se realizează chemarea unei persoane în fața
organului judiciar, atunci când acesta conșideră necesar fie în vederea audierii sau ascultării, fie în
vederea efectuării unui act procesual sau procedural, pentru care legea prevede neceșitatea
prezenței persoanei. Chemarea unei persoane se poate realiza în diferite modalități. Ele sunt
menționate în Art. 257. Astfel, se prevede că o persoană poate fi chemată prin intermediul citării
acesteia, care reprezintă modalitatea principală, se realizează în principal prin citație scrisă. Ea se va
realiza conform Alin. 8 în plic închis pe care se menționează „pentru justiție a se înmâna cu
prioritate”. Această regula nouă este pozitivă, după părerea mea, pentru că se protejează dreptul la
viață privată și la secretul corespondenței acesteia. Atunci când citația nu este în plic închis, orice
persoană poate să aibă acces. Înafară de citația scrisă, chemarea se poate realiza în orice altă
modalitate ( telefonic sau prin telegraf). Prevederea este depășită conform proceselor tehnologiei,
deoarece nu știu cine mai utilizează azi telegraful. Chemarea se poate realiza prin telefon, în cazul în
care se întocmește un proces-verbal. Persoanelor vătămate sau părților civile aflate în număr mare
sau foarte mare, chemarea acestora se realizează prin reprezentantul lor comun și se poate realiza
printr-o publicație de circulație națională. După părerea mea, această reglementare este
neconstituțională, deoarece nu foarte multe persoane mai citesc presa scrisă.
Pentru situția minorilor care au vârsta sub 16 ani, chemarea se realizează prin intermediul
părinților, tutorelui sau oricărei alte persoane în îngrijirea sau ocrotirea căreia se află minorul.
Totodată, chemarea de către organul judiciar se mai poate realiza și prin intermediul poștei
electronice sau orice alt șistem, însă în acest caz este necesar acordul prealabil al persoanei care
formează obiectul chemării.
Totodată, chemarea se poate realiza și verbal atunci când persoana se află în fața organului
judiciar, ocazie în care acesta îi poate aduce la cunoștință termenul la care urmează să se prezinte. Se
întocmește întotdeauna un proces-verbal care este semnat de organul judiciar și de persoana care
este chemată. Procesul-verbal face dovada chemării și a luării la cunoștință a termenului. Chemarea
poate privi orice persoane( părțile, subiecții procesuali principali, subiecți procesuali care sunt
neinteresați, cum sunt martorul, expertul sau interpretul).
Aducerea la îndeplinire a dispozițiilor organului judiciar se realizează de către agentul
procedural care este un subiect procesual care are această obligație: de a aduce la îndeplinire
procedura de citare sau de comunicare a actelor dispuse de organul judiciar. Înafără lui, punerea în
executare a dispozițiilor se poate realiza de către angajații organelor judiciare, de către organele
poliției locale sau de către serviciul poștal sau de curierat. Ca regulă generală, persoana care este
însărcinată cu aducerea la îndeplinire a dispoziției de citare are obligația de a se deplasa la adresa
care este indicată de către organul judiciar în vederea înmânării citației persoanei care este chemată,
după care are obligația să întocmească dovezile necesare din care să rezulte îndeplinirea procedurii
de chemare, constând în întocmirea unei dovezi de înmânare a citației, și după caz, în șituațiile
prevăzute de lege, întocmirea unui proces-verbal, după caz de predare, de afișare sau de transmitere
a citației cțnd se transmite pe cale electronică, urmând ca apoi, după finalizare, să se restituie
organului judiciar care a dispus citarea, dovada îndeplinirii procedurii înainte de termenul la care
persoana trebuie să se prezinte. În toate cazurile, chemarea se dispune printr-un act procesual care
conține dispoziția acestuia de chemare, dispoziția organului judiciar în fața căreia se află cauza
penală. În faza de urmărire penală, citarea se dispune de procuror prin ordonanță sau de judecătorul
de drepturi și libertăți prin încheiere. În faza de Cameră Preliminară de judecătorul de Camera
Preliminară prin încheiere și la fel în faza de judecâtă de către instanța de judecâtă prin încheiere.
CPP conține reguli de procedură care trebuie respectate și care formează procedura legală de citare a
unei persoane. Acestea privesc locul citării, persoana căreia i se înmânează citația. În ceea ce privește
conținutul citației, pentru a fi valabilă, citația scrisă trebuie să indeplinească toate condițiile
prevăzute în Art. 258. O citație conține trei elemente:
a. chemarea - element esențial, pentru că reprezintă scopul, este așimilată prin două
categorii de mențiuni:
- esențiale - denumirea organului de urmărire penală, sediul organului judiciar, numele,
prenunele persoanei, adresa persoanei care este chemată ( exactă ), ora, ziua, luna și anul când
trebuie să se prezinte la organul judiciar, locul exact unde trebuie să se prezinte, sala de ședință sau
cabinetul organului de urmărire penală și numele și prenumele procurorului sau organului care face
urmărirea penală, invitația persoanei de a se prezenta la organul judiciar, semnată de către organul
judiciar care a dispus chemarea și ștampila organului judiciar din care face parte persoana care a
dispus chemarea.
- neesențiale- se referă la umărul dosarului, indicarea obiectului cauzei, calitătii persoanei,
denumirea infracțiunii și încadrarea juridică, data emiterii citației, - în situția în care citarea s-a făcut
prin încălcarea unei mențiuni esențiale va interveni nulitatea actului
b. comunicarea drepturilor procesuale - privește două drepturi: dreptul la un avocat și în
cazurile de la Art. 90 și dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu. Dacă persoana chemată este
suspect sau inculpat sau dacă are o altă calitate procesuală, este persoană vătămată sau parte în
proces, i se comunică prin citație și dreptul de consultare a dosarului în cond. prev. de lege.
c. sancțiunea în cazul nerespectării obligației de prezentare - este menționată în citație .
Persoana este avertizată de consecințe în cazul în care nu se prezintă. Dacă citarea îl privește pe
suspect sau inculpat, acesta poate fi adus șilit prin mandat de aducere. La ceilalți subiecți pot fi
avertizați că se poate aplica sancțiunea amenzii judiciare. Este poșibilă și emiterea unui mandat de
aducere dacă sunt îndeplinite cond. prev. de lege. Aducerea șilită = consecintă a neprezentării
persoanei chemate.
Locul citării - la orice persoană care este citată, se realizează la adresa unde locuiește persoana. Dacă
nu se cunoaște atunci citarea se realizează la locul de muncă (serviciul personal al unității ). Suspectul
sau inculpatul, acesta având obligația de informare a organului judiciar cu privire la orice schimbare a
locuinței, acesta poate indica și o altă adresă decât cea unde locuiește pentru a fi citat. Organul
judiciar e obligat să îl citeze la adresa pe care o indică. Dacă după prima citare legală acesta nu se
prezintă, acesta poate fi citat în mod valabi la sediul avocatului ales. Dacă nu se cunoaste nimic,
atunci citarea se realizează prin intermediul unei afișări a înștiințării de citare la sediul organului
judiciar. Această modalitate de citare se fundamenteaza pe o prezumție, nu pe o certitudine. Scopul
acestei proceduri de afișare nu este de așigurare a prezenței, ci acela de a așigura caracterul continuu
al procesului penal, pentru ca organele judiciare penale să nu fie impiedicate să desfășoare toate
activitățile de realizare a procesului penal. Această înștiințare trebuie să conțină: denumirea și sediul
organului judiciar, numarul dosarului, numele, prenumele și funcția persoanei care a făcut afișarea +
persoana care este chemată, adresa exactă, se indică sediul organului judiciar la care se face
înștiințarea și în fața căruia se află cauza penală, înștiințarea privește actul procedural al citării,
termenul înăuntrul căruia persoana are obligația să se prezinte la sediu pentru a ridica înștiințarea și
pentru a lua cunoștiință de actul procedural al citării. În situția în care persoana care este înștiințată
nu se prezintă la sediu pentru a lua cunostință de conținutul ei se conșideră că citația a fost primită în
momentul în care a expirat termenul de prezentare la organul judiciar penal. (prezumție de primire
de către pers ). Este necesară și semnătura persoanei din cadrul organului judiciar care a procedat la
afisare.
Locul citării pentru șituații speciale:
a. bolnavilor - citarea se realizează chiar la unitățile spitalicești, așezăminte prin intermediul
administrației acestora
b. persoanele private de libertate- locul de deținere
c. militarilor- unitatea militară
d. persoanele care se află în ehipajele maritime sau fluviale- căpitania portului unde este
înregistrată nava
 e. persoanelor care fac parte din mișiuni diplomatice, din oficii consulare, cele care se află în
strainătate în interes de serviciu- prin intermediul unităților care le-au trimis în străinatate.
f. suspectul sau inculpatul care se află în străinătate + celelalte persoane care se află în
străinătate- citarea se realizează după normele internationale sau se va ține seama de convențiile de
așistență juridică dintre noi și statul respectiv. Înafără acestor norme, citarea se realizează prin
scrisoare recomandată. Dovada de îndeplinire se face prin avizul de primire a citației sau prin
intermediul procesului-verbal în șituașia refuzului de primire a citației. Termenul înăuntrul căruia
este necesar ca citatia să fie înmânantă este cel prevăzut de normele internaționale (la persoanele
din străinătate). Citația trebuie înmânată persoanei cu cel putin 30 de zile înainte de termenul stabilit
pentru înfățișarea sa în fața organului judiciar care a dispus chemarea.
În cazul În care procesul penal se află în faza de judecâtă, dacă inculpatul se află în
străinătate, instanta îl atenționează să comunice instanței adresa pe teritoriuul României sau o
adresă electronică, iar dacă inculpatul nu îndeplinește, citarea se va face prin scrisoare recomandată,
dovada se va face prin precipisa de primire a scrisorii de către oficiul poștal.
În situția în care citarea privește o institușie publică, autoritate pub sau altă persoană
juridică, înștiințarea se va face la sediul acesteia. În ipoteza în care citarea se realizează prin
intermediul unei poste electronice sau alt șistem, la adresa electronică pe care o comunică persoana
sau la coordonatele pe care aceasta are obligația să le comunice. Se va întocmi un proces-verbal la
care se va atașa și dovada transmiterii lor.

Art. 260 CPP- pentru ca procedura să fie îndeplinită, citația să fie înmânată persoanei citate.
În acest caz, dovada citării se realizează prin dovada citației care este semnată de persoană. Când
refuză să o primească, citarea se realizează prin afișarea unei încunoștințări. Dacă refuză sau nu
poate să semneze, citația se lasă persoanei citate, însă se va întocmi proces-verbal care va reprezenta
dovada de îndeplinire a procedurii de citare. În șituatia suspectului sau inculpatului care se află în
străinătate, dacă nu poate să primească citația sau dacă nu este poșibilă datorita legislatiei statului în
care se află, pentru ca procedura sa fie îndeplinită, citația se afișează la sediul organului de urmărire
pânălă sau la sediul instanței care a dispus citarea. Se poate realiza și prin intermediul autorităților
străine dacă adresa este inexactă, necunoscută sau este impoșibil de trasmis prin serviciul poștal sau
este necorespunzător, șituație constatată de organul judiciar.
Citarea unei autorități publice, instituții publice, persoane juridice, înmânarea se va face
către serviciul de registraturp a persoanei juridice sau, dupa caz, persoanei care este însărcinată cu
primirea corespondenței. Dacă reprezentantii refuză să primească citația (în cazul persoanelor
juridice private)= afișarea unei înștiințări la sediul persoanei juridice.
În situția unei citări prin posta electronica - se întocmește proces-verbal la care se atașează și
dovada de transmitere electronică. Legea reglementează și situția în care citația se înmânează în mod
valabil și altor persoane decât destinatarilor. Când persoana care este chemată nu este gășită, însă
este gășită o alta persoană ( soțul, o rudă, o persoană cu care locuiește etc) se înmânează uneia
dintre aceste persoane. Nu se poate lăsa unui minor sub 14 ani sau unei persoane fără discernîmânt.
Dacă citarea se realizeaza la un imobil alcătuit din mai multe apartamnte sau adresa este cea a unui
hotel, într-o asemenea șituație dacă persoana nu este gășită, citatia se poate înmâna
administratorului, portarului sau persoanei care în mod obișnuit înlocuiește una din aceste
persoame. În toate aceste șituații, dovada de înmânare se semnează de persoana careia i se
înmânează citația. Înafără dovezii, în toate aceste cazuri se întocmește proces-verbal, altfel citatia nu
este valabilă.
 În situția în care nu este gășită nici persoana citată, nici altă persoană, se afișează citația pe
ușa locuinței sau pe ușa principală a blocului ( bloc, hotel etc). Exista 2 categorii de documente
procedurale prin intermediul carora se face dovaca citării care sunt restituite organului judiciar care a
emis citația după îndeplinirea procedurii. Dovada de primire a citatiei - principalul mijloc de probă
care va trebui să cuprindă mentiuni generale ( Art. 262 ) după care se va face mențiune cu privire la
data exactă la care a avut loc înmânanrea (Art. 262). Procesul-verbal- poate fi de predare, de afișare
a înștiințării și de transmitere pe cale electronică. Pentru a fi valabil trebuie sa conțină mențiunile din
Art. 262. Doar atunci procedura de citare se conșideră îndeplinită.

Incidentele privind citarea

-sunt mijloace juridice prin care se urmărește înlăturarea neregularității procedurii care pot fi
constate. Ele pot fi invocate pe calea excepțiilor de procedură. Astfel, se prevede cu referire la faza
de judecâtă că în situția în care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, partea față de care nu
a fost îndeplinită poate să invoce neregularitatea procedurii iar la termenul urmator la care se
prezintă în fața instanței. În schimb, procurorul, celelalte părti și instanța din oficiu ar putea să invoce
neregularitatea doar la termenul la care aceasta s-a produs, cu exceptia șituației în care prezența
inculpatului personal este obligatorie ( se deriva din felul nulității antrenate în acest caz - nulitatea
absolută care este supusă regimului prevăzut de Art. 281 alin. 4 )
Comunicarea actelor procedurale - ea se realizează conform art. 264 după regulile care sunt
aplicabile și procedurii de citare. După forme șimple, ea se realizează în scris, prin transmiterea
actelor procedurale în orice mod. Se poate realiza și prin înmânarea actului procedural care are
forma scrisă, persoanei destinatare. Se întocmește proces-verbal care face dovada comunicării.

Comișia rogatorie și delegarea

Comișia rogatorie este reglementată în art. 200 - sunt acte comune, ele nu se aplică numai în
cazul probelor și în general în privința tuturor actelor procesuale și procedurale- modalitatea prin
care se cere unui organul judiciar care are aceeași calitate și este de același grad, numai cu o alta
competență teritorială să îndeplinească un act procesual sau procedural în cauza penala pe care o
instrumentează. Pot forma obiect doar actele procedurale cum sunt: audierea sau scultarea unei
persoane, cercetarea la fața locului, ridicarea de obiecte sau înscisuri sau orice al act proceduraș. Nu
pot forma obiect: punerea în mișcare a acțiunii penale( nu este mijloc de proba) , măsurile
preventive, cererile de probe și niciun alt act procesual sau măsura procesuală.
Delegarea este mijlocul prin care un organ judiciar solicită unui alt organul judiciar ierarhic
inferior să îndeplinească un act procesual sau procedural înafără competenței sale materiale sau
funcționale . Dacă institușia Comișieo rogatorii determină o schimbare de competență teritorială a
organului judiciar, delegarea determină o schimbare de competență materială sau funcțională a
organului judiciar, ea avand loc în circcumscripția teritorială a organului judiciar care a dispus
delegarea. Problema care se pune este de a ști dacă declarația suspectului sau inculpatului poate
forma obiect al celor două având în vedere caracterul ei de act procedural. După părerea mea,
aceasta nu poate forma obiectul acestora, pentru că nu este mijloc de proba, ci mijloc de apărare, a
functiei de apărare.
Alin. 8 art 200 - vezi art.
 Instanța care este însărcinată cu efectuarea, după caz, a Comisiei rogatorii sau a Delegarii are
obligația de a-i așigura reprezentarea inculpatului de către un avocat din oficiu dacă nu are avocat
ales. Este evident că legiuitorul nu a putut avea în vedere și ascultarea, căci acesta nu poate fi
reprezentat cu ocazia audierii sau a ascultării. Aceastea nu pot forma obiectul reprezentării.
Procedura este comună cu art. 201. (vezi art.)
În situția în care obiectul îl formează audierea sau ascultarea unei persoane, organul judiciar
care a dispus Comișia rogatorie sau delegarea va stabili prin actul procesual, ordonanță sau încheiere,
după caz, întrebările la care trebuie să răspundă persoana. Asta nu înseamnă că organul judiciar care
fectuează Comisia Rogatorie sau delegarea nu poate pune și alte întrebări. În cazul celorlalte acte
procedurale care pot forma obiectul delegării sau al Comisiei Rogatorii, în actul procesual se vor
menționa toate lămuririle care sunt necesare pentru punerea în aplicare a Comisiei rogatorii și
delegării. În situația în care părțile formulează cerere expresă de participare la efectuarea acestor
proceduri ele pot fi citate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată. În această
șituație se pot prezenta și pot participa în mod activ la desfășurarea procedurii. Dacă parțile nu
participă, acestea pot solicita organului judiciar care dispune Comișia rogatorie sau delegarea să
transmită întrebările pe care doresc să le pună persoanei care urmează să fie audiată sau ascultată.

Mandatul de aducere

- modalitatea de aducere șilită a unei pers chemate de organul judiciar în șituatia în care
aceasta nu se prezintă dacă se apreciază că prezența personală este necesară fie în vederea audierii
sau ascultării, fie în vederea unui alt act procesual sau procedural prevăzut de lege. Art. 265 alin. 1 -
poate fi emis:
a. când o persoana care este chemată în mod legal nu se prezintă, deși este legal citată și
dacă se apreciază că prezența ei este necesară pentru desfășurarea unui act procesual sau al unui act
procedural;
b. când comunicarea citației nu a putut avea loc existând indicii că persoana care este citată
se sustrage de la primirea citației.
Această procedură privește orice persoană (= părtile, subiecții procesuali principali, oice alți
subiecți procesuali care sunt chemați de organul judiciar). Suspectul sau inculpatul are o șituație
particulară. Acesta poate fi adus direct cu mandat fără să fi fost citat anterior dacă organul judiciar
apreciaza că este necesar pentru rezolvarea urgentă a cauzei, în interesul rezolvării cauzei. Aceasta
excepție este motivată de urgența procedurii și de calitatea persoanei care este chemată. Procedura
este șimplă, mandatul se dispune de procuror sau de organul de cercetare penală prin ordonanță, de
instanța de judecâtă în cursul judecății, judecătorul de Cameră Peliminară (Art. 265 alin. 3). Pentru a
pune de acord reglementarea procesuală cu art. 27 din Constitutie se prevede că în situția în care se
are în vedere executarea unui mandat de aducere este necesară pătrunderea într-un spațiu locuit, în
faza de urmărire penală, organul de urmărire penală nu poate dispune emiterea unui mandat de
aducere, ci se prevede o porcedură de seșizae a judecătorului de drepturi și libertăți. Procurorul
întocmește o propunere motivată către judecătorul de Cameră Preliminară. Judecătorul de drepturi
și libertăți procedează la soluționarea propunerii în camera de conșiliu fără citarea păriților. Prezența
procurorului este obligatorie. Încheierea judecătorului de drepturi și libertăți nu este supusă vreunei
căi de atac. Dacă admite propunerea dispune menținerea mandatului de aducere. Cererea trebuie să
fie motivată, să arate împrejurări de fapt din care să rezulte îndeplinirea condițiilor mandatului de
aducere. Judecătorul se pronunță prin încheiere( act procesual ) emite și actul procedural al
mandatului de aducere, care îl reprezintă mandatul de aducere în șine. Conține toate datele necesare
pentru a fi executat (alin 8). Mandatul de aducere odată emis se va transmite organului de executare
în vederea punerii în executare. În faza de urmărire penală, dacă mandatul este emis de organul de
urmărire penală sau de instanta de judecată în faza de judecată trebuie să aibă același conținut ca și
acela emis de judecătorul de drepturi și libertăți. Aceste reguli sunt aplicabile și în situația în care
judecătorul de Cameră Preliminară dispune aducere unei persoaneîn baza unui mandat de aducere în
cadrul procedurii de Camera Prelimiinară.
Mandatul de aducere are caracterul unui act procedural care se efectuează prin
constrângere, de aceea mai poartă denumirea și de aducere șilită. Executarea mandatului de aducere
se realizează de organele de cercetare penală ale poliției judiciare sau de organele de ordine publică,
cum sunt organele jandarmeriei sau cele ale poliției locale. Procedura de punere în executare este
relativ simplă, organul de executare, primind mandatul de aducere în vederea executării, se
deplasează la adresa care este indicată în cuprinsul mandatului, procedează la trasmiterea
mandatului destinatarului acesteia care îi solicită să îl însoțească la organul judiciar care l-a chemat la
termenul stabilit. În situția în care persoana refuză să se supună mandatului sau încearcă să fugă,
punerea în executare se poate realiza prin utilizarea forței coercitive, inclusiv prin încătușare.
Mandatul de aducere nu poate fi emis înafara cadrului procesului penal, față de persoana care nu are
calitate procesuală ( față de un „faptuitor”). Din momentul în care persoana este prezentată în fața
organului judiciar, aceasta este audiată sau ascultată imediat, dacă scopul emiterii mandatului este
cel al ascultării sau al audierii. Dacă scopul este altul, atunci actul procesual pentru care a fost emis
mandatul va fi efectuat imediat. Întrucât mandatul de aducere este o măsura coercitivă, fiind
similară cu o măsură preventivă restrictivă sau privativă de libertate, se prevede că în faza
mandatului persoana poate rămâne la dispoziția organului judiciar pe un timp limitat, respectiv pe
durata audierii sau pe durata efectuării actului procedural pentru a ruit ef s-a dispus mandatul dar nu
mai putin de 8 ore. În situția în care mandatul este emis de judecător sau instanță, organul de
cercetare va pătrunde în spațiul unde se află persoana după regulile percheziției domiciliale. Nu
poate fi adus doar pentru motiv de boala ( excepția ).
Art 266 alin. 3 - constatarea bolii nu poate fi lăsata la latitudinea org de executare.

Modificarea actelor de procedura

- pot fi efectuate după regulile prevăzute de Art. 277-279 CPP când se constată anumite
greșeli, erori strecurate în cuprinsul unor acte procesuale sau procedurale.
a. o procedura de modificare chiar în conținutul unui act de procedură - în situția în care se
constată erori în conținutul unui act pot fi efectuate corecturi și, dacă este cazul, adăugiri sau chiar
suprimări. Sunt valabile doar dacă sunt consemnate în scris de către organul judiciar care a întocmit
actul. Se realizează chiar in cuprinsul actului, fie la sfărșit. Dacă modificările nu sunt esențiale, lipsa
confirmării nu produce nicio consecință procesuală. În situția în care se constată locuri libere ( mai
ales în declarații ) locurile care lipsesc se brează pentru a nu putea fi ulterior completate
b. îndreptarea erorilor materiale - Art. 278 (vezi) - poate privi nu numai un act procedural ci și
un act procesual. Se realizează șimplu, în cursul urmăririi penale de către organul de urmărire penală
printr-un proces-verbal și în procedurile care se realizează în fața judecătorului de drepturi și
libertăți, de Cameră Preliminară sau instanță printr-o încheiere. Încheierea nu este o hotărâre, deși
legea folosește această denumire, este vorba despre un proces-verbal care se dă de regula în
cabinetul judecătorului sau la grefier. Nu este reglementată o procedura nici în sedință publică și nici
nepublică. Atunci când este necesar, pot fi chemate și părțile pentru a da lămuriri. Aceste acte prin
care se realizează îndreptarea nu sunt supuse căilor de atac. Nici organul de urmărire penală nu
dispune prin ordonanță, ci se consemnează în proces-verbal. Se va consemna și la sfârșitul actului
care formează obiectul îndreptării. Îndreptarea face parte din conținutul actului.
c. înlăturarea unor omișiuni vădite -Art. 279 (vezi) - poate fi foloșită și în situția în care o
instanță a omis să se pronunțe cu privire la ridicarea măsurilor așiguratorii ori cu privire la rescrierea
lucrurilor, sau dacă omișiunea aparține unui organ de urmărire penală. Procedura este cea care este
aplicabilă la punctul b.

Cheltuielile judiciare

- sunt de două feluri: a. avansate de stat - b. sunt făcute de părți

În cheltuielile judiciare sunt incluse toate cheltuielile care au fost făcute în decursul unui
proces penal privind efectuarea actelor de procedură, al probelor, conservarea mijloacelor materiale
de probă, onorariile avocaților desemnați din oficiu. Aceste cheltuieli, dacă sunt avansate de stat , se
suportă din fondurile care sunt destinate acestora, special din cadrul Ministerului Justiției,
Ministerului Public sau a altui minister de resort. Pe lângă acestea, în categoria cheltuielilor intră și
sumele care se plătesc martorului, expertului sau intepretului ( Art. 273 CPP). Intra aici: sumele care
sunt necesare pentru transportul acestora, întretinere, locuință, sau alte cheltuieli pentru deplasarea
acestora la organul judiciar. Aceștia au dreptul și la venitul de care aceștia au fost lipșiți în aceste
intervale de timp, în șituașia în care sunt salariați. În acest caz, venitul se suportă de unitatea unde
aceștia sunt anagajați. În situția în care aceștia nu au calitatea de salariați, atunci, dacă una din aceste
persoane face dovada ca obține vreun venit din muncă, au dreptul la o compensație. Au dreptul și la
o retribuție care are denumirea de onorariu pentru activ prestată. În cazul onorariilor avocatului din
oficiu și a interpretului întotdeauna acestea se suportă de către stat. Având în vedere două categorii
de drepturi fundamentale recunoscute părtilor și subiecților procesuali principali: dreptul la un
avocat și dreptul la un interpret gratuit.
Obligarea la plata cheltuielilor avansate de stat - fundamentul îl reprezintă culpa infracțională
și, în unele cazuri, culpa procesuală. Astfel, în caz de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei,
amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la urmărirea penală, cheltuielile se suportă de supect sau
inculpatului. Dacă sunt mai mulți, instanța stabilește partea fiecăruia, iar în cazul în care există parte
responsabila civilmente, aceasta poate fi obligată în mod solidar și la plata cheltuielilor judiciare. În
caz de achitare a inculapatului, cheltuielile se suportă de către stat sau persoana vătămată dacă
aceasta se află în culpă procesuală, în măsura în care a contribuit la producerea cheltuielilor, sau
chiar de inculpat, care deși achitat a fost obligat.
Vezi Art. 275 Alin. 1 Pct 1, 2, 3 și 4. ( le-a dictat dl.profesor)
Dacă se formulează o plângere, dacă se respinge, cheltuielile rămân în sarcina persoanei care
a formulat plângerea. La fel și în șituașia în care se declară o cale de atac ( apel sau se introduce
recurs în casație, contestație în anulare, cerere de revizuire etc.) Dacă se respinge, se suportă de
persoana care a cerut. Dacă se admite, cheltuielile rămân în sarcina statelor.
Art.276 - inculpatul sau suspectul este cel care suportă cheltuielile. Soluție de achitarea -
persoana vătămată sau partea civilă dacă se retine culpa procesuală. În celelalte șituații, cheltuielile
judiciare se suportă potrivit legii civile.

Termenul - Art. 268-271

 Termenul este intervalul de timp înăuntrul căruia poate fi efectuat, nu poate fi efectuat, sau
trebuie efectuat în mod obligatoriu un anumit act procesual sau procedural sau poate fi luată o
măsură procedurală.
Procesul penal în desf ășurarea sa este guvernat, de regulă, termenului. Termnul este regula!
Orice act de procedură, procesual sau procedural și orice măsură, în principiu, aplică această regulă a
termenului. În cosecință, lipsa termenului este o șituație de excepție, ea este rar întâlnită în
procedura penală. De exemplu, în materia revizuirii, când cererea se introduce în favoarea persoanei
vătămate, ea poate fi introdusă oricând. Uneori chiar și în favoarea persoanei vătămate este prevăzut
un termen. Termenul are un rol esențial în desfășurarea procesului penal, pentru ca ține seama de:
principiul duratei rezonabile a procesului penal, are rolul de a garanta exercitarea drepturilor
procesuale prevăzute de lege, de a garanta durata rezonabilă a procesului penal și rolul de a garanta
libertatea persoanei. De aceea, termenele sunt de mai multe feluri: substanțiale sau procedurale.
Cele mai numeroase termene sunt cele procedural, care sunt justificate prin exercitarea unor
drepturi procesuale, celelalte prin exercitarea unor drepturi materiale. CPP reglementează termenele
privind măsurile procesuale, șingurele termene substanțiale.

Termenele procedurale sunt:

a. dilatorii sau prohibitive- interzic efectuarea unor acte pănă în momentul împlinirii lor- în
perioada cuprinsă între pronunțarea unei hotărâri penale și rămânerea ei definitivă este interzisă
punerea în executare. Punerea în executare se poate realiza numai după ce hotărârea rămâne
definitivă.
b. peremptorii sau imperative- obligă efectuarea unor acte procesuale și pocedurale
înăuntrul lor, astfel încât nerespectarea acestor termene atrage sancțiunea decăderii din exercițiul
drepturilor procesuale. Acestea sunt termenele de exercitare a actiunlor de atac și a căilor de atac
extraordinare.
c. de recomandare sau oranduitorii - care nu atrag în caz de nerespectare vreo consecință
procesuală. Termenul de redactare a unei hotărâri.
De asemenea, după modul lor de stabilire, termenele mai pot fi fixe sau, după caz, minime
sau maxime. Termenele mai pot fi termene de succeșiune, curgerea normală a curgerii timpului, sau
de regreșiune - se calculează în sensul invers al curgerii timpului.
Din punct de vedere al indicațiilor cronometrice pot fi pe ore, zile, luni și ani. Între termenele
proedurale- se calculează pe unități pline - Art. 269 și substanțiale sunt deosebiri în mod de calcul.
Termenele procedurale încep să curgă de la data care este indicată în actul procesual și procedural
înafără cazului în care legea nu prevede altfel. O asemenea particularitate se întâlnește și în cazul
măsurilor preventive. În cazul termenelor substanțiale există prevedere expresă potrivit careia durata
măsurii arestării prev incepe să curgă din momentul în care e avut loc punerea în executare a
măsuriii. În cazul termenelor procedurale, ele încep să curgă din chiar momentul care este indicat în
actul procedural care se află într-o legătură indisolubilă cu actul procesual. Actul procedural se emite
în baza unui act procesual! Actul procedural este o conditie de valabilitate a actului procesual, căci
dacă nu există, actul procesual nu poate fi aplicat.
Termenele de ore și pe zile se calculează, ora și ziua din care începe să curga termenul și ora
și ziua în care se sfârșește termenul nu intră în calculul termenul. Pe luni și pe an se socotesc
împlinite la sfârșitul zilei corespunzătoare ultimei luni sau ultimei zile și luni a ultimului an. Dacă ziua
cade intr-o lună care nu are zi corespunzătoare atunci termenul se conșideră împlinit în ultima zi a
lunii.

Prorogarea termenului - doar în cazul termenelor procedurale legale și judiciare. Ea nu este poșibilă
în cazul termenelor substanțiale. Din termenele procedurale pot fi prorogate doar cele pe zile și cele
pe luni sau pe ani. Termenele pe ore nu pot fi prorogate. Termenele pe zile, luni, ani se prorogă
potrivit legii : dacă expiră într-o zi nelucrătoare, atunci se conșideră împlinite la sfărșitul primei zile
lucrătoare care urmează. Zi nelucrătoarea este o zi de sâmbătă, duminica sau sărbătoare legală. Dacă
în intermediul termenului există zile nelucrătoare, acestea se iau în calcul.
Art. 270 -numai cu privire la actele procedurale- este reglementată o procedură de acte care
sunt conșiderate ca fiind în termen, unde intră: cele care au fost depuse în termen la locul de
detenție și la oficiul poștal. În acest caz, dovada depunerii actului se realizează prin înregistrarea și
atestarea care se face de la locul de deținere, comandatul unității militare și, de asemenea, în cazul
actelor care se depun la oficiul poștal dovada se face prin recipisa poștei. Actele care sunt întocmite
de procuror, care se conșideră în termen când sunt înregistrate la registratura internă, cu excepțiile
prevăzute de lege: actele care au fost depuse în termen dar a fost depuse la un organ necompetent.
La baza acestor reglementări se află procedeul ficțiunii juridice, care are la bază o prezumție legală de
respectare a termenului prevăzut de lege.
Consecințele nerespectării termenelor: ține seama de felul termenelor făcând deosebire
între termenele procedurale și substanțiale. Termenele procedurale peremptorii - Art.268 - atunci
când un act procesual sau procedural care are la bază exercitarea unui drept al părților sau subiecții
procesuali principali trebuie efectuat într-un termen, încălcarea lui atrage decăderea din exercițiul
dreptului procesul. Termenul nulității, după părerea mea, este o nulitatea absolută = Art.268 alin. 1 -
caz special de nulitate absolută. El se explică prin încălcarea unui drept procesual. Toate termenele
privind exercitarea căilor de atac sunt termene peremptorii care atrag nulitatea și decăderea din
drepturi.
Celelelate terme - Art.268 alineatul ultim- prevăd că se aplică regulile privind nulitățile.
Nerespectarea poate să atragă sancțiuni procesuale dacă face dovada unei vătămări procesuale.
Termene substanțiale- Art. 268 alin 2- nerespectarea termenelor substanțiale conduce la cele privind
măsurile preventive și la celelalte cu caracter procesual la încetarea efectelor măsurii. În materia
măsurilor preventive, împlinirea termenelor conduce la încetarea de drept a acestora.

Regimul sanctiunilor
Nulitățile 280-282

- nu acoperă, după părerea mea, intreg șistemul sancționator prevăzut de CPP pentru nerespectarea
regulilor privind desfășurarea procesului penal. Părere mea este că, înafară de nulități există și alte
sancțiuni procesuale care trebuie menționate cu titlu general: inexistența actului juridic, decăderea
din exercițiul dreptului. inadmișibilitatea.
Inexistența- nu este reglementată. Este o realitate faptică. Ea intervina ca o antiune in toate
cazurileîn care un act de procedura nu poate produce efecte juricice datorită modului în care acesta a
fost intocmit. Nu poate fi vorba de nulitate căci este un act care are doar aparența juridica, o
existență faptică ( ex: când o hotărâre judecătorească nu este semnată de un judecător, ci de un
grefier). Nu este necesară desființarea actului, căci este un act care nici nu există sau atunci când se
face referire la o declaratie care nu există.
 Decăderea din exercitiul dreptului - sancțiune care intervine în cazul încălcării unui termen
peremptoriu. Este o sancțiune autonoma care intervine înainte de întocmirea actului, dar dacă
nerespectarea este urmată și de un act, atunci actul este nul. Actul este sancționat cu nulitatea
absolută care intervine ca o sancțiune distinctă.
Inadmișibilitatea - lipșirea de efecte juridice a unui act care, fie nu este prevăzut de lege, fie
nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, fie a fost deja epuizat având la baza un drept procesual
care a fost exercitată anterior efectuării lui. Inadmișibilitatea apare menționată în CPP de
nenumărate ori în cazurile în care sunt îndeplinite condițiile inadmișibilității. Astfel, ea este
menționată în materia Apelului (Art. 421) când apelul este declarat de o pers care nu este titular; în
materia recursului în casație, este reglementată o procedura de examinare a condițiilor de
admișibilitate, când este inadmișibil, când nu se invocă vreunul din cazurile de casare; în materia
recuzării când organul judiciar în fața căruia se formulează cererea de recuzare poate respinge
cererea.
Nulitățile sunt nu numai sancțiuni, cum sunt considerate în general, ci sunt și remedii
procesuale, sunt mijloace juridice de sancționare a neregularităților, dar și mijloace de remediere sau
indreptare a acestor neregularităti, pentru că nulitățile sunt de două feluri : care nu pot fi refăcute și
care pot fi refăcute, la baza reglementării nulităților se află regula potrivit căreia, în principiu, orice
act nul trebuie refăcut de către organul judiciar care il constată atunci când aceasta este posibilă și
atunci când organul judiciar consideră necesară soluționarea actului în scopul îndeplinirii scopului
procedurii penale și a solușionării juste a cauzei penale. În reglementarea actuală, se constată o
tendință de restrângere a domeniului nulităților, motiv pentru care codul actual a menținut vechiul
sistem care ține seama de natura și calitatea încălcărilor de lege , a încăcării normelor de procedură
privind modul de desfășurare a procesului penal făcând distincție sub aspectul importanței între cele
care afectează interesul justiției, a aflării adevărului și a soluționării cauziei penale cărora le acordă o
importanță particulară, și celelalte care afectează drepturle părților și ale subiecților procesauli
principali cărora li se acordă o importanță redusă. În pofida acestor diferente, indiferent de felul
nulității privesc îndeplinirea :
a. să se constate o încălcare a legii de procedură - se prevede în art. 280 - (vezi art). În cazul în
care încălcarea legii afectează interesul justiției, nu este necesar ca aceasta să neceșite și îndeplinirea
altor conditii, de aceea, după modelul VCPP și în prezent legiuitorul a întocmit o listă de încălcări a
dispozițiilor legale care încalcă interesul justitiiei și interesul public și constituie nulitate absolută.
Vătămarea este nelipsita, ea există în toate cazurile, nefiind necesară dovedirea ei separat de
dovedirea încălcării legii. În acest caz vătămarea este atașată legii. De asemene, fiind vorba de
nulitatea absolută, vătămarea care este atașată legii, datorită încălcării legii, nu poate fi înlăturată în
niciun alt mod decât prin desființarea actului - Aceste cazuri sunt enumerate în Art. 281 alin. 1 -
nerespectarea dispozițiilor legale privind compunerea completului de judecată - după părerea mea,
acest caz trebuie extins și cu privire la procedurile care se realizează de judecătorul de drepturi și
libertăți sau de judecătorul de Cameră Preliminară nu numai cu privire la procedurile care se
realizează în fața unei instanțe. Noțiunea de complet trebuie să aibă în vedere atât aspectul
consitutiv, cât și aspectul funcțional al acestei noțiuni. În toate cazurile, nerespectare dispozițiilor
legale trebuie sa atragă nulitatea absolută - Art. 354 legea 304/2044.
b. competența după materie și după calitatea persoanei dacă judecâtă s-a efectuat de o
instanță inferioară. Necompetența după materie și după calitatea persoanei nu este caz de nulitate
absolută, ceea ce este o eroare. După părerea mea, sancșiunea trebuia să fie nulitatea absolută,
pentru că ele derivă din principiul legalității. Acesta este și considerentul după care CCR a decis că art
281 lit.b este neconstituțional în măsura în care exclude nerespectarea dispozițiilor legale referitoare
la materie sau după calitatea persoanei.
c. se constată nerespectarea dispozițiilor legale privind publicitatea ședinței de judecâtă -
nulitatea absolută. vătămarea este prezumtă.
d. nerespectarea dispozișiilor legale referitoare la participarea procurorului când ea este
obligatorie-îin toate cazurile participarea procurorului în procesul penal este obligatorie. Părerea
mea este că nu este vorba doar de participarea fizică, ci ne găsim și când, deși este prezent fizic,
acesta nu pune concluzii și este pașiv !
e. nerespectarea dispozitiilor legale privind prezența suspecului sau inculpatului când ea este
obligatorie -vătămarea este prezumată.
f. nerespectarea dispozițiilor legale privind asistența juridica obligatorie - a suspectului sau
inculpatului, a persoanei vătămate sau a celorlalte părți în cazurile de asisență juridica obligatorie.
Nulitățile absolute prezintă următoarele trăsături :
-Nu pot fi, în principiu, acoperite sub nici forma. Excepții: nulitățile prevăzute la lit e-f .
conform alin. 4 art 281 - nulitatea nu poate fi invocată in orice stare a procesului, ci cel mai târziu
până la incheierea procedurii in CP Dacă încălcarea a avut loc in faza de urmarire penala sau CP. Dacă
persoana interesata nu invoca nulitatea in term prev de lege, ea este acoperit ( renuntare atacita prin
neinvocare sau prin invocarea tardiva a nulității). Este o reglementare cu care nu putem fi de acord,
căci cele doua cazuri d nulitate se prevad ca nulități relative ceea ce este de inaccpetat.
-ele pot fi invocate in tot cursul procesului. Astfe, lit e-fDacă ele priesc încalcărle aparute in cursul
urm penale sau în CP, ele pot fi invocate cel mai târziu în CP. Dacă incălcările au parte în faza de
judecâtă, atunci pot fi invocate oricând. Pot fi invocate dacă sesizarea instanței s-a realizat prin acord
de recunoaștere a vinovăției
- Pot fi invocate din oficiu ( organul de urmărire penală în faza de urmărire penală, de
judecătorul de CP în faza de CP, de instanță, în faza de judecâtă). În faza de CP, nulitățile absolute pot
fi invocate și in etapa de contestație chiar dacă nu au fost invocate în etapa de CP

Nulitatea relativa

- este o nulitate virtuala - poate interveni în situația încălcării oricăror alte dispoziții legale decât cele
care figurează în mod expres în lista de nulități absolute pe care am menționat-o anterior. Pentru
orice alte încălcări poate interveni sancțiunea nulității relative - când sunt prevăzute de art. 282
În cazul nulității relative nu este suficient să se constate încălcarea unor dispoziții legale ci, în plus
este necesar:
- sa se faca dovada unei vătămări procesuale - constă în incălcarea drepturilor procesuale care sunt
recunosctue părților și subiectilor procesuali principali. Se poate vorbi de vătămare procesuala când
se constată neregularități a unor acte de procedură care au ca rezultat atingerea unor drepturi ale
părților și subiecților procesuali principali, dintre cele din art. 83 și art 81. Este vorba de încălcarea
unor norme privind desfășurarea procesului penal care nu sunt sancționate cu nulitatea absolută
cum sunt cele referitoare la regulile de bază ale procesului penal, cele privind competența organelor
judiciare , cele referitoare la sesizarea organului judiciar, la administrarea probelor sau cele
referitoare la efectuarea unor acte procesuale sau procedurale prevăzute de lege, cu excepția celor
care atrag sancțiunea nulității absolute. În legătură cu această condiție se pune problema de a ști
cine are sarcina probei în cazul în care e invocată producerea unei vătămări procesuale. Sarina probei
revine întotdeuna persoanei interesate, in acest caz nuitatea relativa poate fi invocată pe calea
excepției. Pentru nulitățile fazei de urmărire penală, CPP a creat o pocedura specifică care se
derulează într-o fază distinctă - procedura de CP. Sunt, insă, anumite încălcări care deși nu se
sancționează cu nulitatea absolută, nu necesita o dovedire, probarea vătămării, fiind suficient ca
vătămarea să fie doar indicată. Atunci când judecata are loc în lipsa inculpatului care nu a fos citat in
mod legal.
- vătămarea poata fi inlăturată în alt mod, decât prin desființarea actului. În cazu nulității absolute, ea
nu poate fi acoperită, ci doar în cazul unei nulităși relative, unei desființări a actului, nu trebuie să
intervina în toate cazurile ( încălcări minore fără consecințe grave, ci numai in cazul unor încălcări
care au afectat grav exercitarea drepturilor procesuale ale părților. De exemplu: situația în care
audierea unei persoane s-a efectuat cu efectuarea unor dispoziții legale: obligația organului de
urmarire penală de încuoștințare a avocatului de participare la audiere. Dacă se va putea relua
procedura, ea nu trebuie sa atragă anularea declarației obținute anterior Dacă persoana nu mai
poate fi reaudiată ulterior (decedată), vătămarea ar trebui să iși producă efectele și să conduca la
desfiintare actului căci nu mai poate fi reluată procedura.
- spre deosebire de nulitatea absolută, nulitatea relativă poate fi invocată- Art. 282 alin. 2 -în
termenii legii, de procuror, suspect sau inculpat, de celelalte părți și de persoana vătămată dacă
justifică un interes procesual. În privința părților și a subecților procesuali principali, după părerea
mea, acestea trebuie incluse în categoria persoanelor interesate, căci sunt titulari legitimi ai acțiunii
care decurge dintr-o nulitate relativă, pentru că aceștia pot justfica întotdeauna un interes procesual.
Procurorul poate fi titular al unei actiuni : a. Art. 263 alin. 2 - b. Art. 47 alin.2 .
CCR a constatat neconstituționalitatea art. 82 că nu are nicio justificare pentru că exclude
poșibilitatea judecătorului de drepturi și libertăți sau a instanței să invoce un caz de nulitate relativă
dacă este necesar pentru aflarea adevărului și soluționarea justă a cauzei penale, dacă este în
interesul justiției. Reactualizează o prevedere care exista in VCPP potrivit căreia instanța ar putea
invoca din oficiu nerespectarea unei dispoziții legale dacă ... idem sus- era denumită ca o nulitate
intermediară, pentru că împrumuta trăsături de la nulitate absolută și de la nulitate relativa. Atunci
când judecătorul sau instanța constată că o încălcare a unei dispoziții legale, sancționarea cu
nulitatea relativă o poate invoca din oficiu dacă apreciază că este în interesul aflării adevărului și a
justei soluționări a cauzei penale, fiind posibil ca ea să nu fie invocată de părți sau de persoana
vătămată. ținând seama și de importanța covârșitoare pe care o are rezolvării procedurii de CP pe
care o da judecătorul cu privire la modul de soluționare a fondului cauzei.
Termenul de invocare- chiar în timpul îndeplinirii actului, când persoana interesată este
prezentă la efectuarea actului, ea trebuie invocată sub sancțiunea tardivității, in oricare fază
procesuală ne-am afla, sau cel mai târziu imediat după efectuarea actului, ori cel mai târziu într-unul
din termenele care sunt prevăzute de lege:
a. până la inchiderea procedurii de CP dacă încălcarea a intervenit în faza de urmărire penală
sau in faza de CP Art. 281 alin.4 lit. a - cele două nulități (lit e -f) până la încheierea procedurii.
Nulitatea relativă până la închiderea . închiderea procedurii de CP la care se referă Art. 282 are în
vedere parcurgerea etapei în fața judecătorului de CP din cadrul primei instanțe: este exceptată
etapa de contestație, invocarea ei în etapa de contestație este tardivă. Nulitatea trebuie considerată
ca acoperită. La Art. 281 pot fi invocate și în etapa de constestație.
b. în cursul judecății- până la termenul de judecată următor. Dacă încălcarea a intervenit in
faza de urmărire penală însă sesizarea s-a făcut cu acord de recunoaștere a vinovăției- până la primul
termen de judecată
 Acoperirea:
a. când nulitatea nu a fost în termenul legal
b. renunțare tacită
c. când persoana interesată a renunțat în mod expres- consemnare într-un act scris

Consecințele
- efectele: legea nu face nicio deosebire intre nulități - efectul este desființarea actului
Art. 280 alin. 2 este legiferată teoria nulității actelor subsecvente= toate actele ulterioare
actului declarat nul dacă au legătură directă cu acesta, sunt nule ! După părerea mea, există
posibilitatea și a anulării actelor anterioare actului nul.
Refacerea actelor nule - după părerea mea, priveste doar actele sancționate cu nulitatea
relativă.

Amenda judiciară

Amenda judiciară este o sancțiune care nu este și remediu, care intervine în toate cazurile în
care se constata neîndeplinirea unor obligații procesuale și procedurale, de către părți, subiecții
procesuali principali, avocații acestora, de către alți subiecti procesuali, martori ,experți, interpreți,
organele de constatare sau de către organele de cercetare penală.
= obligarea acestora la plata unor sume de bani care este reglementată diferit în raport de
gravitate, cuprinsă între 500-5.000 de lei.
Amenda judiciară este prevăzută pentru încălcarea unor obligații - amenda judiciara poate fi
aplicată și în scopul sancționării unor comportament reverențioase lipsite de polițete, necuviincioase
în fața organelor judiciare. Se sancționează abuzul de drept, abuzul procesual, însă se sancționează
doar abuzul în exercitarea drepturilor procesuale. - art. 283 alin. 4 tot

Procedura
- competența de stabilire a abaterilor judiciare și de aplicare a sancțiunilor aparține organelor de
urmărire penală, judecătorului de drepturi și libertăți în faza de urmărire penală, judecătorul de CP în
procedura de CP, sau instanței în faza de judecată care se pronunță prin încheiere. Ordonanța sau
încheierea pot fi contestate printr-o cerere prin care se poate exercita fie anularea sau reducerea
amenzii. Ea poate fi formulată atunci când persoana care a fost sancționata invocă împrejurări de
fapt din care rezultă inexistența abaterii sau prezintă dovezi prin care demonstrează caracterul
justificat sau existența unor alte împrejurări care ar putea să justifice inoportunitatea aplicării unei
amenzi. Competența de soluționare- organele de urmărire penale, ordonanța procurorului,
judecatorul de drepturi și libertăți are competența din cadrul instanței compentente să judece cauza
în primă instanță. Dacă măsura amenzii a fost luată de judecător sau instanță, cerere se soluționează
de alt judecător sau de alt complet de judecată. Cererea trebuie intodusă în termen de 10 zile de la
comunicarea ordonanței sau încheierii. Deși se vorbește de cerere, aceasta are caracterul unei căi de
atac.