Nr 1

CAPITOLUL 28
a. Învierea lui Iisus (28,1-10) [Mc 16, 1-8; Lc 24,1-12; In 20,1-10]
b. Raportul gărzii de la paza mormântului (28,11-15)
c. Trimiterea ucenicilor la misiune (28,16-20) [Mc 16,14-18; Lc 24,36-49; In 20,19-23; Fapte 1,6-8]
1:18 Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte
împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.
1:19 Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.
1:20 Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe
Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.
1:21 Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.
1:22 Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:
1:23 "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte:
Cu noi este Dumnezeu".
1:24 Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.
1:25 Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus

Pericopa este unitară şi distinctă. După expunerea genealogiei şi relatarea pe scurt a naşterii minunate
a lui Iisus, Ev. Matei reproduce două evenimente generate de aflarea veştii privind naşterea lui Iisus:
închinarea magilor şi reacţia lui Irod faţă de noul născut. Cele două evenimente sunt evident legate, nu
numai istoric, ci şi teologic: În interpretarea Ev. Matei, prin închinarea magilor se afirmă faptul că
neamurile îl primesc pe Hristos,iar prin reacţia lui Irod, faptul că poporul iudeu îl respinge. Fuga în şi
întoarcerea din Egipt sunt strâns legate de atitudinea lui Irod.
Patru tipuri de erminii sunt citate de U. Luz

4. Prologul
Prologul este o caracteristică a Evangheliei după Luca (1,1-4), dacă avem în vedere cărţile Noului
Testament. După opinia majorităţii exegeţilor,2 prologul nu se referă numai la Evanghelie, ci şi la
cartea Faptele Apostolilor, programată şi, foarte probabil, redactată ca a doua parte a unei opere
unitare.3 58
Luca 1,1-4
Deoarece mulţi s-au încercat să alcătuiască o
istorisire despre faptele deplin adeverite
între noi, aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au c. Scopul evanghelistului este acela de a urmări şi de a
văzut de la început şi au fost slujitori ai expune evenimentele de la început, cât se poate de
Cuvântului, am găsit şi eu cu cale,
complet, cât se poate de exact şi în ordine cronologică.
preaputernice Teofile, după ce am urmărit
toate cu de-amănuntul de la început, să ţi le d. Lucrarea este adresată unui oarecare preaputernic
scriu pe rând, Ca să te încredinţezi despre Teofil, foarte probabil un cetăţean roman de rang înalt,
temenicia învăţăturii pe care ai primit-o devenit catehumen sau chiar încă păgân.
Prologul era obişnuit în istoriografia
antică. Autorul Evangheliei foloseşte
expresii clasice întâlnite în prefeţele
istoricilor, geografilor sau medicilor din
antichitate. Expresiile profane nu sunt,
însă, decât un veşmânt literar pentru un
conţinut creştin original. De aici aflăm
câteva lucruri clare şi importante:
a. Înainte de Luca şi alţi autori au relatat în
scris evenimentele respective
b. Relatările respective, şi în cazul
autorilor anteriori şi în cazul lui Luca se
sprijină pe mărturiile celor care au fost
dintru început „martori oculari şi slujitori
3. TITLUL
ai Cuvântului”
În cele mai vechi manuscrise această carte
apare cu titlul Pra,xeij vAposto,lwn -
Acta Apostolorum. Este puţin probabil ca
acest titlu să fi fost folosit iniţial. De
observat că sintacma nu este articulată.
Traducerea românească obişnuită Faptele
Apostolilor (articulat şi primul termen şi al
doilea termen) nu corespunde originalului.
Traducerea exactă ar fi Fapte de Apostoli,
pentru a ilustra cu exacte conţinutul cărţii,
în care nu sunt cuprinse nici toate faptele
şi nici ale tuturor Apostolilor.
Justificarea titlului
Cartea are, într-adevăr, în centrul său
activitatea unor apostoli. Deşi este
prezentat la început cărţii catalogul
complet al apostolilor şi chiar completarea
locului lăsat liber de Iuda prin alegerea lui
Matia (F.Ap. 1, 13, 26), conţinutul cărţii se
opreşte în special asupra activităţii a doi
apostoli: Sfântul Apostol Petru, unul dintre
cei 12, şi Sfântul Apostol Pavel, din afara
celor doisprezece, chemat la apostolie în
mod special şi direct de Mântuitorul pe
drumul Damascului.
Faptele Apostolilor fac însă referire – mai
pe scurt sau mai exstins - şi asupra
activităţii altor personaje care nu fac parte
din grupul celor doisprezece: Iacob, fratele
Domnului, Varnava, Arhid. Ştefan, Filip –
din cei 7- Apollo, Timotei, Sila etc.
De consemnat că deşi nu fac parte din
grupul celor doisprezece Apostoli, pe toţi
aceştia Biserica îi pomeneşte în calendar
ca „apostoli”.
O lipsă a titlului!
Titlul ilustrează o parte numai a
conţinutului cărţii, trecând sub tăcere o
componentă principală