Epoca lui Constantin cel Mare (306-337)

 existența lui Constantin nu trebuie nicidecum legată de existența creștinismului

 Diocles – Tetrarhia; nu putem vorbi despre Constantin dacă nu vorbim despre
Dioclețian, întrucât el a creat sistemul în care Constantin s-a evidențiat
 Războiul civil 306-312
 Pons Milvius – viziunea lui Constantin; este o viziune contestată de către teologi
 așa-numitul Edict de la Milan/Mliano/Mediolan (313)
 Constantin, singur Împărat al Imperiului roman – războaiele împotriva lui
Licinius
 Atitudinea lui Constantin față de Biserică
o Privilegiile Bisericii
o Sinodul de la Niceea (325) – a fost inițiat de Constantin și a creat un fel
de precedent în istoria bisericească
 Constantin și păgânismul
 Constantinopolul
 Reformele administrative dioclețiano – constantiniene

Bibliografie - Izvoare principale

 Lactanțiu, Despre moartea persecutorilor, Ed. bilingvă…
 Viața lui Constantin cel Mare
 Gabriele MARASCO (ed.), Greek and Roman Historiography in Late Antiquity.
Fourth to Sixth Century
 Emilian POPESCU, Curs de Bizantinologie (Anul I integral)

Diokles – Dioclețian
 Aparținea familiei Valerilor din Dalmația
 A urmat împăratului Carus (282-283), mort în urma unei campanii împotriva
perșilor, dintr-o neșansă. Cum intrase cu armata în teritoriul persan, a fost lovit
de fulger. După un lung timp de haos, imperiul s-a văzut și fără conducător. Fiul
său, aflat în Occident, era mult prea departe pentru a lua frâiele armatei. Astfel,
a fost ales împărat un ofițer de rang inferior, făcându-se astfel un compromis:
Dioclețian.
 Dioclețian este ales împărat de către tinerii ofițeri de rang înalt, pe 17 noiembrie
284
  S-a gândit la un sistem care a adus liniștea în imperiu și i-a oferit cadrul necesar
pentru a se dezvolta. S-a gândit să împartă puterea. A împărțit puterea, însă nu
a împărțit și imperiul.

Diarhia
 În 285, l-a ridicat la rangul de Caesar pe ilirul Maximian, un bun prieten de-al
său.
 În 286, îl ridică pe Maximian la rangul de Augustus, oferindu-i partea occidentală
a Imperiului, el (Dioclețian) păstrându-și partea orientală.
 Dioclețian își ia supranumele de lovius, iar Maximian de Herculius.
 Între cei doi Augusti exista totuși o diferență; unul era senior, iar celălalt junior.

Tetrarhia
 Fiecare august avea dreptul să-și ia câte un supus (ajutor).
 Împărații majori (20 de ani) vor fi succedați de Cezari; își iau titlul de Auguști și
își aleg, la rândul lor, alți Cezari; aceștia nu trebuiau să fie de neamul lor.
 2 Augusti și 2 Caesares
 Există în istoria romană trei tetrarhii:
o Dioclețian – Orientul (AUGUST)
 Nicomedia
o Galeriu – Iliricul (CAESAR)
 Sirmium și Tesalonic
o Maximian – Italia până la Dunărea de Sus (AUGUST)
 Mediolanum (Milano)
o Constantinus Chlorus – Galia și Britania (CAESAR)
 Eboracum (York) și Augusta Traeverorum (Trier)

1 mai 305
 Dioclețian, voluntar, renunță, potrivit sistemului pe care a încercat să-l impună,
la demnitatea de împărat și, obligat de el, renunță și Maximian
 Galeriu și Constantin devin augusti

Războiul civil (306-312)

 Constantin este ridicat de armată la rangul de împărat, împotriva voinței
tetrarhiei. Astfel, fără a avea dreptul de a ajunge vreodată la putere, el creează
o primă criză.
 Maximian avea și el un fiu: Maxențiu. Galeriu începea să aibă o politică anti-
romană, voind să anuleze scutirea de taxe a romanilor etc.. Romanii l-au ridicat
 pe Maxențiu la rangul de împărat. Galeriu vine cu armată la Roma, însă nu poate
s-o cucerească. Îl recunoaște pe Constantin, însă doar la rangul de Caesar.
Severus pleacă în 306 cu armata spre Roma, însă este lăsat baltă de o mare
unitate (nu se știu motivele exacte).
 Maximian căuta aliați.
 Constantin este lăsat singur Caesar. Maximian îi oferă mâna fiicei sale, Fausta
(307).
 Galeriu îl numește pe Licinius Augustus, deși nu fusese niciodată Caesar. Se
ajunge la o altă criză.
 În 308, Dioclețian organizează întâlnirea de mediere și îi cheamă pe toți.
Maximian este obligat să re-abdice, Constantin rămâne Caesar (excepție),
Licinius rămâne Augustus, Maxențiu este considerat dușman al patriei.
 Maximian încearcă o alianță cu Maxențiu. Augustus se întâlnește cu Constantin
la Milano, încercând să-l convingă să-l accepte. Constantin îl obligă să renunțe
la tron, îl arestează, însă Maximian scapă.
 O singură problemă: cum îl înlăturăm pe Maxențiu? Licinius face alianță cu
Constantin. Constantin reușește prin aceasta să cucerească multe din orașele
din nordul Italiei, înaintând spre Roma.
 Maxențiu, pentru a liniști revoltele din interiorul Romei, apelează la forță.
Constantin, înconjurând Roma cu armata, Maxențiu nu se mai considera stăpân
pe oraș. Maxențiu fuge din oraș.
 Maxențiu se îneacă, iar Constantin iese victorios. Este primit foarte frumos în
Roma, iar mai târziu, romanii i-au construit chiar și un forum.

Viziunea. O Teomahie?
 Lactanțiu (c. 250 – c. 325)
 El vorbește despre o viziune pe care împăratul Constantin ar fi avut-o în somn
(cartea apare în 315). „Lui Constantin i s-a poruncit noaptea în vis să graveze pe
scuturile soldaților cerescul semn (caeleste signum Dei)”

 Eusebiu de Cezareea (Vita Constantini, I. 28-29 – 339 d.Hr.)

 „Zicea Constantin că văzuse cu ochii săi chiar pe cei, străjuit deasupra soarelui,
semnul mărturisitor de biruință al unei cruci întocmite din lumină.” „Să biruiești
întru aceasta!”
„Întru aceasta vei învinge”
 Textul acesta mai poate fi întâlnit în timpul lui Constantin:
 o in hoc signo vinces pe monede
o în palatul familiei lui Constantin din Lateran/Roma

Contestarea viziunii
 Unii istorici, raționaliști, au contestat această viziune, mai ales pe cea a lui
Eusebiu. De ce nu apare în lucrarea din 324?

Contraargumente
 Eusebiu mărturisește că această întâmplare i-a fost povestită de însuși
împăratul, spre sfârșitul vieții acestuia.
 În Ist. bis., Eusebiu spune că împăratul „a invocat în rugăciune pe Dumnezeul
Cerului și al Cuvântului Său, pe Iisus Hristos, Mântuitorul tuturor”.
 În Panegiricul de la Trier, 313, se spune că împăratul a evitat să urmeze calea
tradițională a triumfătorului, adică drumul spre Capitoliu și se vorbește despre
„indicațiile divine directe” prin care ar fi câștigat lupta.

Dreptate și milostivire. Dementia Constantini

 Nu a trecut la represalii, decât asupra celor care erau din familia lui Maxențiu
 Caius Volusianus, prefect al orașului în timpul lui Maxențiu, își păstrează funcția
în timpul lui Constantin
 În loc să-i pedepsească pe cei care au fost de partea lui Maxențiu, a încercat să-
i atragă de partea sa.

Așa-numitul Edict de la Milan – 313

 În 313, Licinius și Constantin s-au întâlnit la Milano.
Edictul de toleranță al lui Galeriu de la Sardica (311). La 3 aprilie 311, Galeriu,
dă la Sardica un Edict de Toleranță pentru creștini. Galeriu moare pe 3 mai 311.
Toleranța nu este libertate! Una este un edict de toleranță și alta este un edict de
libertate. Acest edict acorda creștinismului statutul de „religio licita”. Creștinii aveau
dreptul locașuri de cult și cimitire proprii. Adunările cultice trebuiau să aibă loc în cadrul
„disciplinei” de stat. Nu aveau voie să întreprindă nimic împotriva statului.
 Pecetluirea alianței dintre Constantin și Licinius se face prin căsătoria surorii
celui dintâi cu cel de-al doilea.
 Aici este concepută o scrisoare care va fi trimisă guvernatorilor provinciilor din
Asia Mică și Orient.
 Edictul trebuia să fie scris pe table de piatră. Edictul imperial este o constituție
care privește întreg imperiul.
  Nu faptul că a fost numit sau nu Edict are importanță, ci actul religios al lui
Constantin.

Caracteristici și consecințe ale Edictului de la Milan

(Franz Tinnefeld)
 Nu repetă pur și simplu edictul lui Galeriu, ci formulează un nou program de
politică religioasă.
 Creștinismul nu este tolerat, ci este pus pe picior de egalitate cu toate
celelalte religii.
 Nu limitează cultul creștin la „disciplina” de stat, ca în cazul edictului lui
Galeriu.
 Acordă dreptul la alegerea religiei după propriile convingeri; libertatea
religioasă nu mai este o concesie, ci un principiu.
 Divinității creștine i se acordă o cinstire preferențială.
 Păgânismul devenea din religie oficială de stat, religie egală cu celelalte.
 Imobilele confiscate erau înapoiate sau se ofereau despăgubiri.

 Deducem de aici că împăratul Constantin nu era cu totul străin de creștinism.

 Prin acest act se restaurează situația și în Răsărit, așa cum fusese ea deja
restaurată în 306 în Apus de către Constantin și Maxențiu.

Constantin – singur împărat al Imperiului Roman

Primul război împotriva lui Licinius (314 sau 316)
 Constantin îi propune lui Licinius să cedeze teritoriul dintre lacul Constantz și
„Genunchiul Dunării” ca, împreună cu Italia, acest teritoriu să devină un
tampon, condus de Bassianus, soțul surorii vitrege a lui Constantin, Anastasia.
 Licinius îl corupe pe Bassianus și îl determină să uneltească împotriva lui
Constantin.
 Licinius distruge statuile lui Constantin din partea sa de imperiu.
 Bătălia de la Cibalae, Panonia, 8 octombrie 314 sau 316
 Licinius este iertat, însă este obligat să accepte condițiile lui Constantin
 În 317, sunt numiți cezari: Licinianus (2 ani), în Orient, Crispus (12 ani), în Apus
și Constantin II (nou-născut).
 Constantin se mută în apropierea lui Licinius, având control asupra sa.
 Al doilea război

 Licinius obține un rang inferior în fața lui Constantin

 Licinius se împotrivește lui Constantin și, mai mult, pornește persecuții
împotriva creștinilor.
 Constantin pregătește o armată (324). Au loc 3 lupte importante: Adrianopol
(iulie), Byzantion (august/septembrie) și Chrysopolis (18 septembrie).

Singur conducător
 Refuză să accepte formarea unui teritoriu tampon, format din Italia
 Decretează din nou dementia
 Constantin se dovedește din nou un diplomat. Pe Iulius Iulianus, prefectul
pretoriului lui Licinius își păstrează funcția sub Constantin. Fiica acestuia se
căsătorește cu fratele lui Constantin.
 Constantinius II (7 ani) este ridicat la rangul de caesar
 Fausta și Elena sunt ridicate la rangul de Augusta.

Politica la Dunăre
 După victoria asupra lui Licinius din 324, Constantin nu a mai fost nevoit să
poarte el însuși războaie. Fiii săi se ocupau de granițele imperiuli.
 În 328, granița dunăreană devine sigură.
 Tot în 328, Constantin construiește un pod peste Dunăre, la Constantiniana
Daphne, odinioară Sucidava.
 În 332, îi atacă pe vizigoți. Sunt primiți în imperiu 40000 de goți.