INTRODUCERE – CURS INGINERIA MEDIULUI

Capacitatea planetei de susţinere a populaţiei lumii vizează asigurarea hranei, a

apei şi a spaţiului de locuit, inclusiv a condiţiilor de confort fizico-psihic.
Toate cerinţele de susţinere a populaţiei se regăsesc într-o corelaţie directă cu
mediul înconjurător, respectiv cu suprafeţele de pământ cultivate, resursele deapă,
resursele energetice şi minerale, cu terenurile ocupate cu spaţii de habitat, cu spaţii
tehnologice şi de infrastructură.
Excluderea unuia sau altuia dintre factorii acestei ecuaţii ar putea conduce la o
perturbare a mediului, cu efecte dramatice asupra populaţiei. Fenomene
ca:deşertificarea, încălzirea globală, distrugerea habitatelor acvatice, eroziunea solului,
dispariţia unor specii de animale sunt consecinţe ale unui comportament social lipsit de
o bază ştiinţifică, fundamentată pe cunoaşterea reală a condiţiilor de mediu.
Ignorarea sau lipsa unor cunoştinţe necesare înţelegerii capacităţii de susţinere a
vieţii este periculoasă întrucât cerinţele societăţii nu pot depăşi capacitatea de
susţinere a sistemelor naturale.
Guvernele sunt puse în situaţia soluţionării problemelor societăţii într-un
domeniu insuficient cunoscut, cel al relaţiei populaţie – resurse – mediu.
În ultimii 20 de ani specialiştii şi numeroşi politicieni au înţeles imperativul de
rezolvare a acestor probleme, căutând soluţii locale sau globale, economice, tehnice
sau politice.
Conceptele de dezvoltare au avut ca bază de analiză relaţiile dintre resursele
naturale, economie şi resursele umane.
Ecodezvoltarea – concept introdus în anul 1972, de către Maurice Straus,
secretar general al Conferinţei asupra mediului de la Stockholm exprimă relaţia dintre
mediul natural, economic şi social, cu plecare de la mediu spre celelalte două.
În anul 1974, în declaraţia de la Cocoyos Morelos (Mexic), din cadrul
„Simpozionului asupra modelelor de utilizare a resurselor: strategii pentru mediu şi
dezvoltare” s-a accentuat pe nevoia de valorificare a resurselor fiecărui ecosistem,
pentru satisfacerea nevoilor populaţiei, valorificarea urmând a se realiza cu multă
prudenţă, fără a perturba stabilitatea ecosistemului.
Ecodezvoltarea presupune o dezvoltare realistă, armonioasă şi prevăzătoare, în
concordanţă cu posibilităţile ecosistemelor de a produce pentru uzul societăţii.
Managementul ecologic, la fel ca medicina are la bază principiul prevenţiei:
„primum non nocere” , întrucât experienţa a dovedit că prevenţia este întotdeauna mai
avantajoasă decât tratarea.
Dezvoltarea economică este necesară dar nu suficientă pentru atingerea acestui
deziderat. Este necesară o stabilitate politică, democraţie şi o distribuţie echitabilă,
care să asigure participarea şi a celor săraci la beneficiile societăţii.
Termenul „dezvoltare sustenabilă” a fost utilizat pentru prima dată în raportul
din 1987 al Comisiei Mondiale a Mediului şi Dezvoltării (WCED), care a fost investit
de către Organizaţia Naţiunilor Unite să analizeze critic problemele globale de mediu
şi să formuleze propuneri realiste de rezolvare a lor, astfel ca să fie asigurat progresul
omenirii fără subminarea resurselor necesare generaţiilor viitoare. Comisia, condusă
de prim ministrul Norvegiei Gro H. Bruntland a definit dezvoltarea sustenabilă astfel:
„satisfacerea necesităţilor prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor
viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”.
Dezvoltarea durabilă înseamnă progres în bine al întregii omeniri (nu numai a
unui grup de privilegiaţi), ce poate fi prelungit pe mai multe generaţii, nu numai pe
câţiva ani. Pentru a asigura un viitor durabil pentru noi şi urmaşii noştri este necesar ca
fiecare om să dobândească cunoştinţe despre modul cum funcţionează mediul, în ce fel
trebuie să îl protejăm şi să îl gospodărim.