Sunteți pe pagina 1din 2

1

1.Considerații generale
Libera circulație a capitalurilor este una dintre cele 4 libertăți fundamentale consacrate de
Tratatul de la Roma. Totuși până sa ajuns la promovarea acestor liberalități la nivel comunitar a
fost nevoie de implimentarea a unui numar mare de reforme.
Originea acestor principii este însăși motivul apariției ideii de „ Uniune Europeană”, având
ca scop creării unei pieți unice ce ar asigura libera circulație a bunurilor, serviciilor, persoanelor și
nu în ultimul rând a capitalurilor.
Rolul liberii circulații a capitalurilor este unu destul de accentuat. Printre funcțiile sale se
numără:
1) Contribuie la desăvârșirea pieții unice europene;
2) Favorizează progresul economic prin alocarea optimă a capitalurilor;
3) Permite crearea unui spațiu financiar de dimensiuni internaționale;
4) Contribuie la realizarea obiectivelor politicii economice și monetare a UE;
5) Deschide calea unei concurențe directe între fiscalitatea statelor membre;1
Obiectivul de bază este eliminarea tuturor restricțiilor privind circulația capitalurilor între
statele membre și între statele statele membre și țările terțe.
Toate acestea au fost făcute progresiv, începând cu adoptarea directivelor precum:
1) Directiva din 11 mai 1960 „Liberalizarea invesițiilor directe”;
2) Directiva 86/566 din 17 noiembrie 1986 „Liberalizarea operațiunilor de achiziție a
acțiunilor sau a obligațiilor emise de societăți comerciale”;
3) Directiva 88/361 din 24 iunie 1988 „Asigurarea principiului liberii circulații a capitalurilor
și stabilirii dimensiunii financiare necesare unei pieți interne eficiente”;
Tratatul de la Maastricht a fost cel care a desăvârșit libera circulație a capitalurilor, astfel au
fost recunoscute nu doar relațiile dintre statele membre, ci și relațiile cu statele terțe.
În prezent libera circulație a capitalurilor este reglementat de art. 63-66 din T.f.U.E, art.75,
143-144 și art. 215 din T.f.U.E.

1
Lavinia Tec, Dreptul comunitar al afacerilor, ED. Mirton , Timișoara 2009, p.81
2
2. Domeniul de aplicare a liberii circulații a capitalurilor
Pentru a înțelege mai bine domeniul de aplicare este necesar să facem dinstincția dintre libera
circulație a capitalurilor și cea a plăților. Astfel cand vorbim de capital si anume deblasarea lor
se întelege operațiunile financiare având ca obiect investirea unei sume bănești. Pe de altă
parte plățile sunt remunerațiile datorate în schimbul efectuării unor prestații.
Concluzia reise că simplul transfer fizic de bancnote nu semnifică o deplasare de capital.

S-ar putea să vă placă și