1

1.Considerații generale
Libera circulație a capitalurilor este una dintre cele 4 libertăți fundamentale consacrate de
Tratatul de la Roma. Totuși până sa ajuns la promovarea acestor liberalități la nivel comunitar a
fost nevoie de implimentarea a unui numar mare de reforme.
Originea acestor principii este însăși motivul apariției ideii de „ Uniune Europeană”, având
ca scop creării unei pieți unice ce ar asigura libera circulație a bunurilor, serviciilor, persoanelor și
nu în ultimul rând a capitalurilor.
Rolul liberii circulații a capitalurilor este unu destul de accentuat. Printre funcțiile sale se
numără:
1) Contribuie la desăvârșirea pieții unice europene;
2) Favorizează progresul economic prin alocarea optimă a capitalurilor;
3) Permite crearea unui spațiu financiar de dimensiuni internaționale;
4) Contribuie la realizarea obiectivelor politicii economice și monetare a UE;
5) Deschide calea unei concurențe directe între fiscalitatea statelor membre;1
Obiectivul de bază este eliminarea tuturor restricțiilor privind circulația capitalurilor între
statele membre și între statele statele membre și țările terțe.
Toate acestea au fost făcute progresiv, începând cu adoptarea directivelor precum:
1) Directiva din 11 mai 1960 „Liberalizarea invesițiilor directe”;
2) Directiva 86/566 din 17 noiembrie 1986 „Liberalizarea operațiunilor de achiziție a
acțiunilor sau a obligațiilor emise de societăți comerciale”;
3) Directiva 88/361 din 24 iunie 1988 „Asigurarea principiului liberii circulații a capitalurilor
și stabilirii dimensiunii financiare necesare unei pieți interne eficiente”;
Tratatul de la Maastricht a fost cel care a desăvârșit libera circulație a capitalurilor, astfel au
fost recunoscute nu doar relațiile dintre statele membre, ci și relațiile cu statele terțe.
În prezent libera circulație a capitalurilor este reglementat de art. 63-66 din T.f.U.E, art.75,
143-144 și art. 215 din T.f.U.E.

1
Lavinia Tec, Dreptul comunitar al afacerilor, ED. Mirton , Timișoara 2009, p.81
 2

2. Domeniul de aplicare a liberii circulații a capitalurilor

Pentru a înțelege mai bine domeniul de aplicare este necesar să facem dinstincția dintre
libera circulație a capitalurilor și cea a plăților.
Noţiunea de plăţi şi cea de capitaluri pot fi înţelese ţinând seama de hotărârea pronunţată
de CJCE în cauza Luisi şi Carbone2.
Referitor la circulaţia capitaluirlor şi circulaţia plăţilor, Curtea a arătat că plăţile sunt
aferente prestării unui serviciu. În general, se poate reţine că plăţile reprezintă contra-prestaţii
în cadrul unor tranzacţii principale. Circulaţia capitalurilor este constituită din operaţiuni
financiare ce vizează în esenţă plasarea sau investirea fondurilor. Prin operaţiunile subsumate
circulaţiei capitalurilor se urmăreşte obţinerea unor venituri din investiţii, activităţi bancare,
activităţi bursiere, sporirea producţiei etc. Operaţiunile financiare subsumate circulaţiei
capitalurilor nu au legătură directă cu circulaţia mărfurilor sau a serviciilor Astfel când vorbim
de capital si anume deblasarea lor se întelege operațiunile financiare având ca obiect investirea
unei sume bănești. Pe de altă parte plățile sunt remunerațiile datorate în schimbul efectuării
unor prestații.
Sunt considerate deplasări de capitaluri următoarele operațiuni:
1) Investițiile imobiliare;
2) Investițiile efectuate în scopul constituirii sau extinderii activității unei societați;
3) Operațiunile privind achiziționarea titlurilor de valoare;
4) Plasamente financiare pe termen lung (consituirea unor depozite bancare în străinătate);
5) Transferuri de capital în interes personal ( donații, succesiuni, transferul economiilor dintr-
un stat în altul);
Anexa I a Directivei nr 88/361 din 24 iunie 1988 cuprinde nomenclatorul domeniilor de
circulaţie a capitalurilor, care potrivit Curţii de Justiţie, are caracter orientativ. În nomenclator,
domeniile de circulaţie a capitalurilor sunt clasificate în funcţie de natura economică a activelor şi
pasivelor la care se referă, exprimate fie în monedă naţională, fie în valută. Acestea se referă la:
- toate operaţiunile necesare realizării circulaţiei capitalului: încheierea şi efectuarea
tranzacţiilor şi transferurilor aferente. Tranzacţia se realizează, în general, între rezidenţii
diferitelor state membre, chiar dacă unele tipuri de deplasare a capitalului sunt efectuate de către o
singură persoană, în nume propriu (de exemplu, transferuri de active aparţinând emigranţilor);
- operaţiunile efectuate de către o persoană fizică sau juridică, inclusiv operaţiunile privind
activele sau pasivele statelor membre sau ale altor instituţii ale administraţiei publice şi organizaţii
publice, care se supun prevederilor articolului 68 alineatul (3) din Tratatul de la Roma;
2
CJCE, hotărârea din 31.01.1984, Luisi et Carbone / Ministero dello Tesoro, C-286/82
 3
- accesul operatorului economic la toate tehnicile financiare disponibile pe piaţă utilizate
pentru efectuarea operaţiunii în cauză. De exemplu, conceptul achiziţionării de valori mobiliare şi
alte instrumente financiare cuprinde nu numai operaţiunile la vedere, ci şi toate tehnicile de
tranzacţionare disponibile: tranzacţii la termen, tranzacţii cu primă sau garanţie, operaţiuni swap
contra alte active etc. Tot astfel, conceptul de operaţiuni în cont curent şi în contul de depozit cu
instituţiile financiare cuprinde nu numai deschiderea de conturi şi plasarea de fonduri în aceste
conturi, ci şi tranzacţiile valutare la termen, indiferent dacă acestea acoperă riscul valutar sau
adoptă o poziţie valutară deschisă;
- operaţiunile de lichidare sau cesiune a activelor, repatrierea veniturilor obţinute din
lichidarea acestora sau utilizarea imediată a acestor venituri în limitele obligaţiilor comunitare;
- operaţiunile restituire a creditelor sau împrumuturilor.
Directiva din 24 iunie 1988 defineşte şi enumeră investiţiile directe. Astfel, potrivit
directive investiţiile directe sunt toate tipurile de investiţii efectuate de persoane fizice sau de către
întreprinderi comerciale, industriale sau financiare, care servesc la stabilirea sau menţinerea unor
legături directe şi de durată între persoana care furnizează capitalului şi antreprenorul sau
întreprinderea cărora le-a fost pus la dispoziţie capitalului, în vederea desfăşurării unei activităţi
economice.
Sunt investiţii directe:
- Înfiinţarea şi extinderea de sucursale sau noi întreprinderi aparţinând doar persoanei care
deţine capitalul şi achiziţionarea completă a întreprinderilor existente.
- Participarea la întreprinderi noi sau deja existente în vederea formării sau menţinerii unor
legături economice durabile.
- Creditele pe termen lung în vederea formării sau menţinerii unor legături economice
durabile.
- Reinvestirea profiturilor în vederea menţinerii unor legături economice durabile:
 Investiţiile directe pe teritoriul naţional efectuate de către nerezidenţi
 Investiţiile directe în străinătate efectuate de către rezidenţi.
Sunt considerate investiţii imobiliare:
- Investiţiile imobiliare pe teritoriul naţional efectuate de către nerezidenţi;
- Investiţiile imobiliare în străinătate efectuate de către rezidenţi.
Bunăoară, în cauza 510/08 în ceea ce priveşte cuantumul impozitului aplicat unei donaţii
obţinute de doamna Mattner resortisant german cu reşedinţa în Ţările de Jos de la mama sa, care
este, de asemenea resortisant german cu reşedinţa în Ţările de Jos, Curtea a apreciat că dispoziţiile
articolului 56 CE coroborate cu cele ale articolului 58 CE trebuie să fie interpretate în sensul că se
 4
opun unei reglementări a unui stat membru, precum cea în cauză în acţiunea principală, care
prevede, pentru calcularea impozitului pe donaţii, că reducerea aplicată bazei impozabile în cazul
donaţiei unui imobil situat pe teritoriul acestui stat este inferioară, în cazul în care donatorul şi
donatarul locuiau, la data la care a fost efectuată donaţia, într-un alt stat membru, faţă de
reducerea care ar fi fost aplicată dacă cel puţin unul dintre ei ar fi locuit, la aceeaşi dată, în primul
stat membru. Aceste dispoziţii sunt de natură să descurajeze investiţiile imobiliare şi produc efect
restrictiv asupra circulaţiei capitalurilor3.
Obligaţiunile şi acţiunile şi alte valori mobiliare de natură participativă sunt operaţiuni cu
valori mobiliare tranzacţionate în mod obişnuit pe piaţa de capital.
Sunt considerate tranzacţii cu valori mobiliare pe piaţa de capital următoarele:
- Achiziţionarea de către nerezidenţi a valorilor mobiliare interne tranzacţionate prin bursa
de valori;
- Achiziţionarea de către rezidenţi a valorilor mobiliare străine tranzacţionate prin bursa de
valori;
- Achiziţionarea de către nerezidenţi a valorilor mobiliare interne netranzacţionate prin
bursa de valori;
- Achiziţionarea de către rezidenţi a valorilor mobiliare străine netranzacţionate prin bursa
de valori.
Potrivit Directivei sunt operaţiuni privind acceptarea de valori mobiliare pe piaţa de
capital următoarele:
- Introducerea la bursa de valori;
- Emiterea şi plasarea pe piaţa de capital:
 Acceptarea de valori mobiliare interne pe piaţa străină de capital;
 Acceptarea de valori mobiliare străine pe piaţa internă de capital.
Operaţiuni în unităţi ale întreprinderilor de plasament colectiv:
- Unităţi ale întreprinderilor de plasament colectiv în valori mobiliare tranzacţionate în
mod normal pe piaţa de capital (acţiuni, alte titluri de proprietate şi obligaţiuni).
- Unităţi ale întreprinderilor de plasament colectiv în valori mobiliare sau instrumente
tranzacţionate, în mod normal, pe piaţa monetară.
- Unităţi ale întreprinderilor de plasament colectiv în alte active.
Sunt tranzacţii în unităţi ale întreprinderilor de plasament colectiv:
- Achiziţionarea de către nerezidenţi a unităţilor de întreprinderi naţionale tranzacţionate
prin bursa de valori.

3
CJCE, hotărârea C-510/08, Mattner
 5
- Achiziţionarea de către rezidenţi a unităţilor de întreprinderi străine de plasament
colectiv tranzacţionate prin bursa de valori.
- Achiziţionarea de către nerezidenţi a unităţilor de întreprinderi naţionale netranzacţionate
prin bursa de valori.
- Achiziţionarea de către rezidenţi a unităţilor de întreprinderi străine netranzacţionate prin
bursa de valori.
Administrarea unităţilor întreprinderilor de plasament colectiv pe piaţa de capital se face
prin:
- Introducerea la bursa de valori;
- Emiterea şi plasarea pe piaţa de capital:
 acceptarea de unităţi de întreprinderi naţionale de plasament colectiv pe
piaţa străină de capital;
 acceptarea de unităţi de întreprinderi de plasament colectiv străine pe piaţa
intrenă de capital.
Operaţiunile cu valori mobiliare şi alte instrumente tranzacţionate în mod normal pe
piaţa monetară sunt următoarele:
- Tranzacţii cu valori mobiliare şi alte instrumente pe piaţa monetară, unde sunt încadrate
achiziţionarea de către nerezidenţi a valorilor mobiliare şi instrumentelor de pe piaţa monetară
internă şi achiziţionarea de către rezidenţi a valorilor mobiliare şi instrumentelor de pe piaţa
monetară externă;
- Acceptarea valorilor mobiliare şi a altor instrumente pe piaţa monetară, din care fac
parte: introducerea pe o piaţă monetară recunoscută şi emiterea şi plasarea pe o piaţă monetară
recunoscută, aici încadrându-se: acceptarea valorilor mobiliare şi a instrumentelor pe o piaţă
monetară străină şi acceptarea valorilor mobiliare şi a instrumentelor străine pe o piaţă monetară
străină.
Următoarele sunt operaţiuni în conturile curente şi în conturile de depozit ale instituţiilor
financiare: operaţiuni efectuate de către nerezidenţă cu instituţiile financiare interne şi operaţiuni
efectuate de către rezidenţi cu instituţiile financiare străine.
Credite privind tranzacţiile comerciale sau prestările de servicii la care participă un
rezident sunt următoarele: credite acordate pe termen scurt (mai puţin de un an), mediu (de la unu
la cinci ani), lung (cinci ani sau mai mult), credite acordate de către nerezidenţi rezidenţilor şi
credite acordate de către rezidenţi nerezidenţilor.
Împrumuturi şi credite financiare: pe termen scurt (mai puţin de un an), pe termen mediu
(de la unu la cinci ani), pe termen lung (cinci ani sau mai mult), credite acordate de către
nerezidenţi rezidenţilor şi credite acordate de către rezidenţi nerezidenţilor.
 6
Cauţiunile, alte garanţii şi drepturi de gaj sunt acordate de către nerezidenţi rezidenţilor şi
de către rezidenţi nerezidenţilor.
Sunt transferuri în derularea contractelor de asigurare:
- premii şi plăţi legate de asigurarea de viaţă. Aici se încadrează: contractele încheiate între
societăţile de asigurare de viaţă interne cu nerezidenţi şi contractele încheiate între societăţile de
asigurare de viaţă străine cu rezidenţii.
- prime şi plăţi legate de asigurarea creditelor, aici încadrându-se: contracte încheiate între
societăţile de asigurare a creditelor interne cu nerezidenţii şi contractele încheiate între societăţile
străine de asigurare a creditelor cu rezidenţii.
- alte transferuri de capital legate de contractele de asigurare.
În lumina Directivei sunt mişcări de capital cu caracter personal următoarele:
împrumuturile, cadourile şi donaţiile, zestrea, moştenirile sau succesiunile, plata datoriilor de
către emigranţi în statul anterior de reşedinţă, transferurile de active constituite de către rezidenţi,
în eventualitatea emigrarii, la momentul instalării lor sau în timpul perioadei de şedere în
străinătate, transferurile, în timpul perioadei de şedere, a economiilor emigranţilor în statul
anterior de reşedinţă, importul şi exportul fizic al activelor financiare (valori mobiliare, mijloace
de plată de orice tip), alte deplasări de capital (taxe de succesiune, daune interese – atunci când
acestea pot fi considerate capital, restituiri izvorâte din rezilierea contractelor şi restituirile plăţilor
nedatorate – atunci când acestea pot fi considerate capital, drepturi de autor, transferuri de
mijloace financiare necesare pentru furnizarea de servicii).
Directiva conţine şi o clauză de salvgradare specifică, în cazul deplasărilor în interiorul
Comunităţii sau în raporturile cu statele membre a capitalurilor pe termen scurt cu o amploare
excepţională, determinând tensiuni puternice şi perturbări pe pieţele de schimb şi asupra evoluţiei
politicii monetare. Această clauză era mai precisă decât cea prevăzută de art. 73 din Tratat, care
viza numai perturbările produse în cadrul funcţionări pieţelor de capital dintr-un stat membru4.
Numai cu autorizarea Comisiei şi după consultarea Comitetului monetar şi a Comitetului
guvernatorilor Băncii Centrale sau în caz de urgenţă, după informarea Comisiei pot fi luate
masurile de salvgradare.
Directiva impune măsurilor de salvgradare următoarele limite: să nu se aplice mişcărilor
de capitaluri enumerate în anexă şi în special capitalurilor pe termen scurt; durata nu trebuie să
depăşească 6 luni5.
Din cauza reticenţelor mai multor state membre, Directiva prevede numai faptul că statele
membre trebuiau să depună efortul de a-şi extinde raporturile cu statele terţe până la acelaşi nivel

4
A. Fuerea, op. cit., p. 156
5
L. Tec, op. cit., p.89
 7
de liberalizare ca acela existent între ele. Astfel, nu exista un efect erga omnes al liberalizării din
1988.
Libera circulaţie a capitalurilor în România

Libera circulaţie a capitalurilor se încadrează în Capitolul 4 al negocierilor purtate de

România în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar privind Capitolul 4. Libera circulaţie
a capitalurilor, în vigoare la data de 31 decembrie 1999, şi s-a angajat să întreprindă toate măsurile
necesare pentru implementarea efectivă a acestuia până la data aderării, cu excepţia achiziţionării
terenurilor de către persoane fizice străine, pentru care România solicita o perioadă de tranziţie de
7 ani pentru vânzarea către cetăţenii străini (persoane fizice) a terenurilor agricole, pădurilor şi
altor categorii de extravilan şi de 5 ani pentru cele din intravilan. Pentru cumpărarea de către
cetăţenii UE de teren pentru o reşedinţã secundară, România cere o perioadă de tranziţie de 5 ani
de la data aderării sale.
Liberalizarea circulaţiei capitalurilor a reprezentat pentru România o importantă piatră de
încercare. Aceasta s-a datorat, îndeosebi, sensibilităţii aspectelor pe care aceasta le implică pentru
economia unei ţări. Este vorba, în primul rând, de necesitatea pregătirii fiecărei noi etape astfel
încât efectele pe care acestea le antrenează asupra economiei naţionale să fie cât mai puţin
perturbatoare. La momentul întocmirii primului document de poziţie aferent acestui capitol de
negociere, în ţara noastră trebuiau să beneficieze de autorizare din partea autorităţii competente
următoarele operaţiuni:
- investiţiile directe ale rezidenţilor în străinătate;
- investiţiile imobiliare ale rezidenţilor în străinătate;
- achiziţionarea valorilor mobiliare străine de către rezidenţi;
- admiterea valorilor mobiliare româneşti pe o piaţă de capital străină;
- admiterea valorilor mobiliare străine pe pieţe de capital româneşti;
- achiziţionarea de instrumente ale organismelor de plasament colectiv străine de către
rezidenţi;
- admiterea instrumentelor organismelor de plasament colectiv româneşti pe o piaţã de
capital străină;
- admiterea instrumentelor organismelor de plasament colectiv străine pe pieţele de capital
româneşti;
- achiziţionarea de către nerezidenţi de instrumente româneşti specifice pieţei monetare;
- achiziţionarea de către rezidenţi de instrumente străine specifice pieţei monetare;
 8
- admiterea de instrumente româneşti de piaţã monetară pe pieţele monetare străine;
- admiterea de instrumente străine de piaţă monetară pe piaţa monetară românească;
- operaţiunile în conturi curente şi de depozit ale rezidenţilor deschise la instituţii
financiare nerezidente;
- împrumuturile şi creditele financiare cu termene de rambursare mai mici de un an;
- transferurile dispuse de rezidenţi în legãturã cu derularea contractelor de asigurări;
- unele operaţiuni dispuse de persoanele fizice.
În ceea ce priveşte liberalizarea tranzacţiilor de cont curent şi de cont de capital, instituţia
responsabilă cu ducerea la îndeplinire a obiectivului de liberalizare, respectiv Banca Naţională a
României (BNR), a elaborat şi implementat un calendar de liberalizare.
Calendarul, agreat cu Comisia Europeană, a suferit pe parcursul implementării sale o serie
de modificări. Cea mai importantã o reprezintă amânarea liberalizării operaţiunilor în cont curent
şi de depozit în RON ale nerezidenţilor pentru aprilie 2005. Raţiunile pentru care BNR a adoptat
această măsură au fost de natură să previnã o posibilă evoluţie nefavorabilă a monedei naţionale
ca impact al intrărilor / ieşirilor rapide de capital din ţarã (în special, este vorba despre capital
speculativ).
Principiile care au stat la baza fundamentării deciziilor de liberalizare au fost:
- Intrările înaintea ieşirilor;
- Fluxurile pe termen mediu şi lung înaintea celor pe termen scurt;
- Investiţiile directe înaintea celor de portofoliu;
- Respectarea secvenţei bănci - întreprinderi - populaţie.
Libera circulaţie a capitalurilor presupune însă şi o serie de alte măsuri ce au trebuit să fie
luate de cãtre România pentru a îndeplini angajamentele asumate în cadrul negocierilor la acest
capitol. Acestea au vizat revizuirea acordurilor de privatizare cu „acţiunea de aur”, ce reprezentau
dreptul Guvernului de a opta pentru păstrarea unei acţiuni nominative de control, stabilind
totodată şi cine va exercita drepturile decurgând din această calitate. În conformitate cu solicitarea
Comisiei Europene, acţiunea nominativă de control a fost transformată într-o acţiune comună, prin
hotărârea Guvernului.
Un alt domeniu de mare sensibilitate pentru libera circulaţie a capitalurilor o reprezintă
măsurile întreprinse în vederea combaterii spălării banilor. Astfel, pe lângă directivele ce au ca
scop stabilirea unui cadru de urmărire a tranzacţiilor financiare suspecte şi descurajare a
eventualelor acţiuni de spălare a banilor, un pas important constă şi în preluarea celor 40+9
Recomandări ale Financial Action Task Force, organismul inter-guvernamental al cărui scop
constă în dezvoltarea şi promovarea politicilor naţionale şi internaţionale în domeniu.