TRANZACTII LA TERMEN

Tranzactiile la termen sunt acele tranzactii cu valori mobiliare incheiate pe pietele bursiere
care urmeaza a se lichida la o anumita scadenta si la un pret prestabilit (curs la termen). Cursul,
scadenta si celelalte conditii de derulare sunt stipulate in contractul la termen incheiat la
momentul initierii tranzactiei.

Printre caracteristicile pietei la termen se pot enumera:

 tranzactiile la termen permit speculatia pe un curs in scadere ('a la baisse') care nu este
posibila in cadrul tranzactiilor la vedere;

 aceasta piata este destinată obtinerii de profituri prin speculatii bursiere;

 se pot tranzactiona pe piata la termen cele mai active valori mobiliare (pentru care exista
o cerere si o oferta constant ridicate);

 nu pot fi tranzactionate pe piata la termen actiunile societatilor care sunt in proces de

fuzionare, obligatiunile aferente imprumuturilor care incep sa se amortizeze, valorile
mobiliare care nu prezinta un volum de tranzactionare sufficient de mare;

 prin angajarea de operatii inverse se pot obtine diferente pozitive certe;

 pe aceasta piata prezenta fizica a titlurilor si a capitalurilor nu este necesara la angajarea

tranzactiilor, ci investitorul trebuie sa dispuna doar de un procent minim ca depozit de
acoperire (marja);

 pe piata tranzactiilor la termen se manifesta “efectul de levier” ca urmare a faptului ca

tranzactiile la termen necesita doar o acoperire partiala (marja), iar rezultatul tranzactiei
(profitul obtinut) se multiplica cu atat mai mult cu cat previziunea privind evolutia
cursului a fost corecta si cu cat acoperirea initiala a fost mai mica. Efectul advers (“de
maciuca”) se manifesta insa la fel de puternic si in cazul unei decizii de investitii gresita
amplificand pierderile operatorului;

 posibilitatea efectuarii de tranzactii speculative la termen insotita de manifestarea

efectului de levier naste “efectul de avalansa”. In cazul in care o speculatie se desfasoara
favorabil (cumparare la termen cand cursul creste sau vanzare la termen cand cursul
scade), operatorul are posibilitatea de a lansa ordine succesive de acelasi fel cu ordinul
principal. Prin aceasta, profitul realizat prin fiecare noua tranzactie se adauga la
acoperirea initiala si astfel se creeaza posibilitatea pentru tranzactii cu un numar mai
mare de titluri, profitul crescand continuu pana la scadenta.

Tranzactiile la termen (forward) au ca suport produse bursiere primare: actiuni, obligatiuni,

bonuri de tezaur etc., iar la scadenta se primeste/ livreaza tocmai ceea ce s-a negociat, respectiv
contravaloarea acelor titluri/titlurile care formeaza suportul contractului la termen. Tranzactiile la
termen cu titluri primare pot imbraca forma tranzactiilor ferme sau conditionate.

TRANZACTIILE FERME reprezinta acele tranzactii la termen care se incheie la un

anumit moment si urmeaza a fi executate in mod obligatoriu dupa o anumita perioada de timp, in
ziua lichidarii. Acest interval de timp difera de la o piata bursiera la alta, si de regula este
reglementat de fiecare autoritate bursiera in parte (spre exemplu, in Franta, se practica
reglementarea lunara - 'reglement mensuel').
 Scopul acestor tranzactii vizeaza optiunea de modificare a structurii portofoliului de valori
mobiliare la o data viitoare, prin intermediul unor operatiuni initiate anterior la un curs
prestabilit.

Pentru realizarea tranzactiei, clientul da un ordin de cumparare/vanzare brokerului sau la un

curs determinat, iar pe baza acestui ordin, bursa va cauta contrapartida, adica un
vanzator/cumparator care sa accepte conditiile de cantitate si pret. Astfel clientul-cumparator se
angajeaza ca la scadenta sa plateasca vanzatorului cursul prestabilit pentru cantitatea fixata de
titluri. Respectiv, clientul-vanzator se angajeaza ca la scadenta sa cedeze cumparatorului
cantitatea fixata de titluri la cursul prestabilit. Pentru a se evita riscul neonorarii obligatiilor
asumate, intermediarii financiari solicita clientilor constituirea unor depozite de acoperire
(cuprinse intre 20-50% din valoarea tranzactiei asumate).

Datorita lichidarii tranzactiei la o data viitoare, se pot creea avantaje suplimentare pentru
operatori: cumpararea la termen ferm poate fi urmata de revanzarea titlurilor la un curs mai mare
sau vanzarea la termen ferm poate fi urmata de rascumpararea titlurilor la un curs mai mic,
ambele situatii aducand profit operatorului.

Cumpararea la termen este angajata de cel care spera la o crestere a cursului titlului
cumparat, in timp ce vanzatorul la termen vizeaza o scadere a cursului. Daca previziunile privind
evolutia cursului nu se adeveresc, investitorul va inregistra o pierdere cu atat mai mare cu cat
evolutia cursului se indeparteaza mai mult de previziunile sale. Pierderea uneia dintre parti
reprezinta castigul celeilalte. In aceasta situatie, pentru diminuarea pierderii sau chiar pentru
evitarea ei, investitorul poate angaja o tranzactie la termen inversa celei initiale (spre exemplu
vanzare la termen daca este cumparator). Astfel, la lichidare platile si incasarile se vor compensa
rezultand o pierdere mica sau deloc.

Principalul scop al angajarii unei tranzactii la termen inversa decat cea initiala este acela de a
obtine castig din speculatie. Astfel, daca in cazul clientului cumparator previziunea sa este
corecta si cursul creste, atunci in intervalul cuprins intre momentul initierii tranzactiei si
momentul scadentei, acesta va da un ordin pentru angajarea unei tranzactii de vanzare pentru
acea cantitate de titluri la aceeasi scadenta. Diferenta intre cursul la termen initial de cumparare
si cursul la termen de vanzare stabilit la tranzactia ulterioara reprezinta castigul sau. Acesta este
un castig sigur in proportie de 100% deoarece se deruleaza doua tranzactii ferme ce trebuie in
mod obligatoriu onorate. Aceeasi situatie poate fi si in cazul unei tranzactii de vanzare la termen
cand se poate specula scaderea continua a cursului prin angajarea unei tranzactii inverse, de
cumparare a aceleiasi cantitati de titluri si la aceeasi scadenta. Diferenta intre cursul de vanzare
la termen si cursul de cumparare la aceeasi scadenta reprezinta profitul cert al speculatorului.

Daca investitorul nu doreste initierea de tranzactii speculative concomitent cu tranzactia

ferma, el va asteapta pur si simplu lichidarea tranzactiei la scadenta cand va plati contravaloarea
titlurilor achizitionate si va intra in posesia lor (daca a cumparat la termen), respectiv va livra
titlurile si va incasa contravaloarea lor conform contractului (daca a vandut la termen) si va
castiga sau va pierde in functie de cum a evoluat cursul.

TRANZACTII PE PIATA CU REGLEMENTARE LUNARA

Se incheie la bursa intr-o anumita zi, urmand a fi lichidate (livrarea titlurilor/efectuarea platii)
intr-o perioada prestabilita (perioada de lichidare) corespunzatoare unui interval format din
ultimile sapte zile lucratoare ale lunii.

Caracteristicile tranzactiilor pe piata cu reglementare lunara vizeaza:

 - existenta calendarului bursier specific aferent perioadei de lichidare;

- finalizarea oricarei tranzactii initiata cel mai tarziu in ziua de lichidare generala, in cadrul
aceleiasi luni calendaristice;

- livrarea titlurilor catre noii posesori la momente diferite ale perioadei de lichidare (in
functie de natura titlurilor);

- tranzactionarea pe aceasta piata numai a celor mai active titluri;

- investitorul este obligat sa depuna la initierea tranzactiei o acoperire (in numerar sau in
titluri).

In cazul in care evolutia cursului nu a fost cea preconizata si lichidarea tranzactiei ar aduce
pierderi investitorului, acesta are posibilitatea de a initia o tranzactie de report/deport. Pentru
ca un investitor sa poata efectua o tranzactie de report/deport el trebuie sa gaseasca o
contrapartida (un investitor cu care sa realizeze o tranzactie de sens contrar). In practica se poate
intalni una din situatiile de mai jos:

a) cazul cel mai frecvent este acela cand numarul cumparatorilor ce efectueaza tranzactii de
report (adica cei care nu doresc sa isi ridice titlurile) depaseste pe cel al vanzatorilor ce
efectueaza tranzactii de deport (adica cei care nu doresc sa remita titlurile). In aceasta situatie
cumparatorii trebuie sa gaseasca posesori de fonduri dispusi sa ii imprumute pana la lichidarea
urmatoare. Imprumuturile vor fi garantate cu titlurile respective care la urmatoarea lichidare sunt
restituite la un pret stabilit la data reportarii, numit curs de compensatie. Astfel, aceste tranzactii
de report se efectueaza cu plata unei taxe de catre cumparator (cel interesat de amanare),
numita taxa de report.

Pentru cei ce poseda capitaluri disponibile, investitia in operatiunile de report reprezinta un

plasament avantajos din cel putin urmatoarele considerente:

 este un plasament pe termen scurt

 este garantat cu valoarea titlurilor si cu renumele intermediarului

 presupune o rata de randament ridicata comparativ cu termenul

b) situatia in care numarul vanzatorilor care efectueaza tranzactia de deport (adica titlurile care
nu se remit) depaseste pe cel al cumparatorilor ce efectueaza tranzactia de report (titlurile care nu
se doresc a fi ridicate); vanzatorii trebuie sa imprumute titluri pentru a-si putea amana pozitia lor
pana la lichidarea urmatoare. Aceste imprumuturi de titluri de la terti se realizeaza prin plata
unei taxe de deport.

c) cazul cel mai rar intalnit, in care numarul tranzactiilor de report este egal cu cel al tranzactiilor
de deport si cand nu se mai face nici plata reportului, nici a deportului, ci contrapartida partilor
se realizeaza la paritate.

Marimea procentuala a taxei de report/deport se stabileste la bursa si se afiseaza la inceputul

zilei respective. Ea se aplica la valoarea tranzactiei ce are la baza un curs tehnic stabilit de bursa
pentru acest tip de operatiuni (curs de compensatie). Tranzactiile de report/deport echivaleaza cu
o operatiune de sens contrar celei initiale si se pot derula de la o luna la alta insa nu mai tarziu de
sfarsitul anului calendaristic.
 Operatiunile derulate pe piata cu reglementare lunara genereaza costuri suplimentare
operatorilor datorita taxelor percepute, dar si faptului ca pe aceasta piata se practica un curs mai
mare comparative cu tranzactiile la vedere (pentru a remunera avantajele suplimentare oferite).

TRANZACTIILE CONDITIONATE (facultative) sunt tranzactii la termen dar spre deosebire

de cele ferme, acestea permit cumparatorului sa aleaga intre doua posibililtati: executarea
contractului sau renuntarea la acesta, in schimbul platii unei prime catre vanzator.

In categoria tranzactiilor conditionate se includ:

- tranzactiile cu prima

- tranzactiile de stelaj

- tranzactiile cu optiuni

Tranzactiile cu prima sunt operatiunile bursiere prin care cumparatorul contractului cu

prima isi creeaza posibilitatea ca in schimbul unei prime platita vanzatorului contractului sa
poata rezilia contractul daca finalizarea acestuia i-ar aduce pierderi.

Valoarea acestei prime este stabilita de bursa, insa nu poate depasi un anumit procent fata de
cursul titlului din momentul respectiv (de exemplu 10% pe piata bursiera franceza). Principala
caracteristica a acestora este ca pentru cumparatorul contractului pierderea este limitata la
valoarea primei platita.

La scadenta cumparatorul contractului are urmatoarele optiuni:

 daca cursul titlurilor a crescut peste cel din contract cumparatorul contractului va opta
pentru executarea contractului platind titlurile la cursul prestabilit din contract (pretul de
exercitare) si profitul sau este reprezentat de diferenta dintre aceste doua cursuri;

 daca cursul titlurilor scade, atunci cumparatorul contracului fie va rezilia contractul
platind prima astfel incat pierderea sa se limiteze doar la aceasta, fie va opta totusi pentru
executarea tranzactiei daca fie nu pierde (cand cursul de piata este egal cu pretul de
exercitare), fie pierderea este mai mica decat valoarea primei.

Previziunea cumparatorului de contract vizeaza cresterea viitoare a cursului peste pretul

stabilit in contract, castigul sau putand fi teoretic nelimitat, in timp ce pierderea este limitata.
Spre deosebire de acesta, vanzatorul contractului cu prima initiaza aceasta operatiune deoarece
anticipeaza o scadere viitoare a cursului si spera in abandonarea contractului de catre
contrapartida sa ceea ce I-ar adduce un castig maxim la nivelul primei incasate. In caz contrar, pe
masura ce cursul creste peste pretul contractual pierderea pentru vanzatorul contractului este din
ce in ce mai mare.

In cazul contractului cu prima, cumparatorul contractului are o serie de optiuni de a castiga

sau in cel mai rau caz de a-si limita pierderea la nivelul primei platite, vanzatorul contractului
(contrapatida) poate pierde practic nelimitat, insa el este atras si stimulat de cursurile mai ridicate
ale titlurilor la operatiunile conditionate comparativ cu cele de la tranzactiile la termen ferme.

Pretul de exercitare este cu atat mai mare cu cat scadenta este mai indepartata avand un nivel
mai ridicat decat la tranzactiile pe piata cu reglementare lunara sau la tranzactiile ferme deoarece
cumparatorul contractului are alternative renuntarii la contract si trebuie sa compenseze acest
avantaj prin diferenta de pret.

Efectuarea tranzactiilor cu prima vizeaza obtinerea unui castig, acoperirea impotriva riscului
de pierdere generat de fluctuatia viitoare a cursului, realizarea de arbitraje intre diverse tipuri de
tranzactii.

Pe pietele moderne aceste tranzactii sunt utilizate din ce in ce mai putin si au fost inlocuite cu
alte tipuri de tranzactii, spre exemplu cu tranzactiile de tip stelaj sau cu tranzactiile cu optiuni.

Tranzactiile de tip stelaj sunt acele operatiuni bursiere conditionate prin care cumparatorul
contractului are dreptul ca la una din scadentele fixate sa opteze fie pentru calitatea de
cumparator de titluri, fie pentru cea de vanzator de titluri.

Stelajul imbina caracteristicile unei tranzactii ferme (deoarece la scadenta operatorul are
obligatia sa execute contractul – sa cumpere sau sa vanda titluri) cu o tranzactie conditionata
(deoarece cumparatorul stelajului are dreptul ca la scadenta sa isi stabileasca pozitia de vanzator
sau cumparator de titluri, in functie de evolutia cursului).

Contractul astfel incheiat fixeaza doua preturi (borne ale stelajului) insemnand ca initiatorul
(cumparatorul contractului) va cumpara la scadenta titlurile la pretul cel mai mare (borna
superioara) sau le va vinde la cel mai mic pret (borna inferioara). Daca la scadenta cursul se va
situa in afara acestor limite, initiatorul (cumparatorul contractului) va castiga. In situatia in care
cursul la scadenta este mai mic decat borna inferioara va castiga optand pentru operatiunea de
vanzare de titluri, respectiv daca la scadenta cursul este mai mare decat borna superioara va
castiga prin operatia de cumparare de titluri. In situatia in care cursul se situeaza intre cele doua
borne, castigul va fi inregistrat de contrapartida cumparatorului contractului (adica vanzatorul
contractului).

Ratiunea acestor tranzactii de tip stelaj este fie una speculativa, fie de acoperire a riscurilor
(hedging). Speculatorul (investitorul) va efectua astfel de tranzactii in calitate de cumparator de
contract cu acele titluri pe care le considera foarte volatile si la care nu poate anticipa sensul
evolutiei acestora (crestere sau scadere). Partenerul intr-un astfel de contract de stelaj, adica
vanzatorul contractului se implica in situatia in care prevede o variatie redusa a cursului astfel
incat acesta sa evolueze intre bornele stelajului.

TRANZACTIILE IN MARJA

Tranzactiile in marja sau in cont de siguranta (“on margin”) sunt acelea in care investitorul
poate obtine din partea societatii de brokeraj sau a bancii de investitii cu care lucreaza
imprumuturi in vederea incheierii si executarii operatiilor de bursa pe care doreste sa le initieze.

Pentru obtinerea acestei creditari, investitorul trebuie sa isi deschida un cont special
numit cont de siguranta. Aici se va tine evidenta titlurilor tranzactionate pe credit, a preturilor
acestora, precum si a creditelor primite si a platii garantiilor pentru acestea. Aceste garantii se
refera la faptul ca pentru tranzactiile in contul de siguranta investitorul este obligat sa depuna un
avans de siguranta (numit si pondere de siguranta) si aceasta pentru ca societatea de brokeraj sau
banca de investitii nu finanteaza integral imprumuturile.

Astfel, suma necesara este formata din avansul depus de investitor plus imprumutul obtinut.
Acest avans de siguranta poate fi depus in bani sau in titluri de valoare acceptate de societatea de
brokeraj. Pentru ca aceasta din urma nu isi asuma riscul investitiei, titlurile de valoare vor fi
evaluate la o valoare de colateral calculata in functie de riscul acestora. Pana cand imprumutul va
fi restituit, aceste titluri colateral sunt pastrate in custodie intr-un cont al societatii de brokeraj
(serviciu cunoscut sub denumirea 'street name'). Investitorul ramane titularul acestor valori
mobiliare si se bucura de toate drepturile ce decurg (dividende, dobanzi), dar nu le poate vinde
decat dupa ce a restituit imprumutul.

Caracteristicile implicate de o tranzactie in marja vizeaza:

- creeaza clientului capacitate financiara suplimentara;

- garantia oferita de client este reprezentata de titlurile care fac obiectul contractului;

- nivelul dobanzii perceputa de societatea de intermediere depinde de rata medie a dobanzii

practicata pe piata capitalului de imprumut (care poate fi marita cu un spread al
intermediarului);

- in debitul contului deschis de client la broker se inregistreaza cumpararile de titluri la

cursul pietei din momentul adresarii ordinului, dobanda perceputa de intermediar pentru
creditul acordat, iar in creditul contului se inregistreaza acoperirea adusa de client (marja,
depozitul de garantie), vanzarile de titluri la cursul pietei din momentul adresarii
ordinului si eventualele dividende/dobanzi incasate de client pentru titlurile respective;

- investitorul poate derula mai multe cumparari/vanzari pe baza contului deschis la

intermediar fara sa fie necesara plata/incasarea pentru fiecare operatiune in parte
(tranzactiile de sens opus se compenseaza astfel incat intermediarul urmareste numai
soldul contului);

- contul deschis de client la intermediar poate reprezenta o modalitate de achizitionare de

titluri cu plata in rate (pe baza marjei initiale, clientul poate cumpara titluri pentru o
valoare mai mare si periodic el poate depune in contul sau fonduri banesti care sa reduca
datoria fata de intermediar, iar toate castigurile obtinute de client din derularea operatiunii
se varsa in contul sau ceea ce contribuie la reducerea imprumutului acordat de
intermediar).

Pe pietele bursiere investitorul poate obtine profit din tranzactii daca preturile urca sau chiar
daca ele scad, datorita diverselor tehnici si tipuri de tranzactii. Acest lucru este valabil si in cazul
tranzactiilor in marja. In practica americana exista doua tipuri de conturi de siguranta in functie
de pozitia pe care o ia investitorul fata de evolutia pietei in cadrul tranzactiilor pe care le
efectueaza: cont de siguranta de tip M (“long margin account”) si cont de siguranta de tip V
(“short margin account”).

Tranzactiile in contul de siguranta de tip M sunt acelea care se efectueaza pe piata in

crestere generand in acest fel profituri. Pe o astfel de piata, in vederea obtinerii de profit, se
efectueaza mai intai o tranzactie de cumparare, iar apoi dupa o anumita perioada urmeaza o
tranzactie de vanzare a acelor valori mobiliare la un pret mai mare. Acest proces de
cumparare/vanzare se inregistreaza in contul de siguranta de tip M. Este de remarcat ca acest gen
de tranzactie ofera investitorului posibilitati de castig teoretic nelimitate, iar riscul la care se
supune este limitat la pierderea sumei investite (adica valoarea titlurilor cumparate poate ajunge
la zero in cel mai rau caz).
 Regulile functionarii contului de siguranta impun investitorului depunerea unui avans
(ponderea de siguranta). Dupa incheierea procesului de vanzare/cumparare pot apare doua
situatii:

- inregistrarea unui castig de catre investitor (estimarile privind evolutia cursului au fost
corecte)

- inregistrarea unei pierderi de catre investitor (previziunile nu s-au adeverit)

Daca pretul titlurilor a crescut fata de momentul cumpararii, investitorul inregistreaza in

contul sau un excedent de valoare care este practic acea parte din contul de siguranta peste
minimul impus de ponderea de siguranta. Evidenta acestuia se tine intr-un cont separat numit
“memorandum” si se poate folosi fie pentru obtinerea unui imprumut suplimentar, fie pentru
cumpararea de titluri respectand regulile contului de siguranta.

Daca pretul titlurilor scade fata de momentul cumpararii se inregistreaza o pierdere de

valoare. Astfel, valoarea potentiala curenta este sub ponderea de siguranta si acest cont devine
un cont de siguranta “restrictionat”. Daca investitorul doreste sa vanda titlurile si contul sau este
restrictionat, tranzactia de vanzare se supune retentiei, adica o parte (un procent) din ceea ce se
obtine se repartizeaza in contul de siguranta restrictionat pentru reducerea debitului. Daca
siguranta imprumutului este amenintata, creditorul (societatea de brokeraj sau banca de
investitii) poate solicita investitorului sa efectueze o plata de echibrare pentru a scadea debitul
contului.

Daca investitorul nu isi achita la timp platile aferente contului de siguranta catre societatea de
bursa (fie ca este vorba de avansul de siguranta, fie de plati de echilibrare) aceasta poate trece la
efectuarea unei incheieri fortate a tranzactiei, lichidand valori existente in contul investitorului
pentru a acoperi datoriile acestuia.

Tranzactiile in contul de siguranta de tip V sunt acelea care se efectueaza pe o piata in

scadere. Aici, investitorul imprumuta valorile mobiliare respective si le vinde la pretul zilei,
sperand ca ulterior sa le rascumpere la un pret mai mic spre a le restitui. Se deruleaza un proces
de vanzare, apoi de cumparare, iar logica obtinerii profitului (vinde scump si cumpara ieftin) este
aceeasi ca la tranzactiile in contul de siguranta de tip M, insa ordinea tranzactiilor este inversa.
Deosebirea importanta este ca acest tip de tranzactii poate conduce la pierderi teoretic nelimitate
(datorita faptului ca pretul de cumparare al valorilor care trebuie restituite poate fi oricat de
mare), in timp ce profiturile pe care le poate genera sunt limitate (pot fi maxim egale cu valoarea
incasata la vanzare).

Fiind vorba de un cont de siguranta, investitorul trebuie sa depuna acel avans de asigurare,
reprezentand un anumit procent din valoarea titlurilor imprumutate ce vor fi vandute. Daca
estimarile operatorului se dovedesc a fi corecte si pretul respectivelor valori mobiliare pe care le-
a vandut a scazut, el obtine un excedent de valoare. In caz contrar, daca pretul a crescut,
investitorul va inregistra o pierdere de valoare in contul sau. In acest caz, cand valoarea detinuta
de investitor in contul de siguranta devine mai mica decat valoarea de echilibru (reprezinta un
anumit procent din valoarea curenta a titlurilor vandute in absenta) acesta trebuie sa efectueze
plati de echilibrare ca si in situatia pierderilor la conturile de tip M.

Astfel, vanzarile descoperite sau in absenta (engl. “short sales”) pot fi definite ca acel
procedeu folosit pe pietele bursiere prin care un operator vinde valori mobiliare pe care nu le
poseda la momentul initierii tranzactiei, dar le imprumuta de la societatea de brokeraj cu care
lucreaza, urmand sa le restituie acesteia pana la o data stabilita. Restituirea presupune
cumpararea valorilor mobiliare respective la pretul pietei de la data scadentei imprumutului, pret
pe care investitorul il estimeaza ca va fi mai mic decat cel de la momentul vanzarii, diferenta
reprezentand profitul sau.

Imprumutul de titluri este acordat clientului de regula de catre brokerul cu care lucreaza,
acesta preluand titlurile din conturile altor clienti. Daca aceste titluri nu sunt suficiente, brokerul
foloseste contul propriu al firmei de brokeraj sau, in cazuri mai rare, apeleaza la alti brokeri.

Vanzarile descoperite au ca principala motivatie castigul prin speculatie anticipand scaderile

de preturi sau speculand neconcordantele temporare intre preturi. Daca posibilitatile de castig
sunt mari, riscul la vanzarile descoperite este teoretic nelimitat. In scopul protejarii impotriva
acestor riscuri, speculatorul se poate folosi de anumite produse bursiere speciale cum sunt
contractele pe optiuni.