Determinarea acidului uric în ser

 Informații generale

Acidul uric este produsul final al catabolismului nucleotidelor purinice, care sunt
componente ale acizilor nucleici (ADN, ARN) și altor compuși cu roluri importante (ATP, unele
coenzime, etc.). Sursele de nucleotide purinice pentru organism sunt: dieta, degradarea acizilor
nucleici celulari, sinteza de novo. În cursul procesului de degradare a purinelor, adenina din AMP
este transformată în hipoxantină, iar guanina din GMP este convertită în xantină.
Sub acțiunea xantin oxidazei, hipoxantina este oxidată la xantină, iar xantina este oxidată
la acid uric. Xantin oxidaza este abundentă în ficat (unde este implicată în catabolismul purinelor
de origine endogenă) și în intestin (unde intervine în catabolismul purinelor de proveniență
alimentară).
Acidul uric este eliberat în sânge, unde circulă sub formă de urat de sodiu (în proporție de
aprox. 95%) și este eliminat pe cale renală: aici este filtrat glomerular, apoi reabsorbit aproape în
totalitate în tubul contort proximal și ulterior secretat în tubul contort distal. Eliminările de acid
uric în urină sunt de 400-800 mg/24 ore.

 Principiul dozării

Acidul uric este oxidat sub acțiunea uricazei, cu formare de alantoină și peroxid de
hidrogen. Peroxidul de hidrogen este descompus cu ajutorul unui agent reducător (acid dicloro-
hidroxibenzensulfonic + aminofenazonă), sub acțiunea peroxidazei, cu formarea unui compus
chinoniminic de culoare roșie, care are maximum de absorbție la 546 nm. Absorbanța
compusului format este direct proporțională cu concentrația acidului uric în proba de ser.
Acid uric + O2 + 2 H2O → (Uricaza) → Alantoină + CO2 + H2O2
H2O2 + agent reducător → (Peroxidaza) → Chinonimină + 2 H2O

 Mod de lucru

Reactivi (μl) Probă Standard Martor

Reactiv de lucru 1000 1000 1000
Ser 20 - -
Soluție standard - 20 -

Se agită, se incubează 15 min la 20-25 oC sau 5 min la 37oC, apoi se măsoară absorbanța
probei (AP) și a standardului (AS) față de martor la 546 nm.

 Calculul rezultatelor
Uricemia (mg/dl) = (AP/AS) x CS (CS = 10 mg/dl)

 Valori de referință
3,5-7 mg/dl (bărbați)
2,5-6 mg/dl (femei)

1
  Semnificația clinică a valorilor patologice ale uricemiei

I. Hiperuricemii

Creșterea concentrației plasmatice a acidului uric poate apărea prin următoarele

mecanisme:
1. Creșterea producției de acid uric
a) Regim alimentar bogat în purine (viscere).
b) Creșterea sintezei de nucleotide purinice ca urmare a unor anomalii enzimatice cu
caracter genetic (hiperuricemii primare); nucleotidele purinice sintetizate în exces vor duce, în
urma degradării, la o producție crescută de acid uric:
- anomalii în calea de sinteză de novo a purinelor – activitate crescută a PRPP sintetazei
sau PRPP glutamin amido-transferazei;
- anomalii în calea de reutilizare a purinelor – sindromul Lesch-Nihan, cauzat de un
deficit al HGPRT (hipoxantin-guanin fosforibozil transferaza); în acest caz, hipoxantina și
guanina nemaiputând fi reutilizate pentru sinteza nucleotidelor, se acumulează și vor fi degradate
la acid uric.
c) Degradare accelerată a acizilor nucleici celulari, ca urmare a unor distrugeri celulare
excesive (hiperuricemii secundare): leucemii, administrare de medicamente citotoxice,
radioterapie.

2. Scăderea eliminării renale a acidului uric

a) Insuficiența renală – duce la acumularea în plasmă a produșilor reziduali de
metabolism care, în mod normal, sunt excretați prin urină: acid uric, uree, creatinină.
b) Scăderea secreției tubulare a acidului uric → hiperuricemie familială sau idiopatică
(reprezintă 99% din hiperuricemiile primare).
c) Inhibiția competitivă a secreției tubulare a acidului uric, de către: acidul lactic (în
acidoza lactică, cum ar fi cea din alcoolismul cronic), beta-hidoxibutirat (în cetoacidoza
diabetică), unele medicamente (diureticele tiazidice).

Diferențierea între cele două mecanisme de producere a hiperuricemiei se poate face prin
dozarea acidului uric în urina din 24 ore: o valoare normală sau scăzută sugerează o scădere a
eliminării renale a acidului uric, în timp ce o valoare crescută denotă o supraproducție de acid
uric.

Hiperuricemia duce la apariția gutei: uratul de sodiu și acidul uric au o hidrosolubilitate

redusă, astfel încât creșterea concentrației lor determină precipitarea în țesuturi sub formă de
cristale:
- depunerea în articulații, care antrenează fenomene inflamatorii, cu dezvoltarea artritei
gutoase (depunerile cronice de acid uric duc la formarea tofilor gutoși);
- precipitarea în țesuturile moi;
- precipitarea în căile urinare, ducând la formarea de calculi urinari (litiaza renală urică);
urinile acide (cu pH < 5,75, cât este valoarea pKa a acidului uric) favorizează formarea calculilor,
întrucât determină predominanța formei de acid uric (față de cea de urat de sodiu), care este mai
puțin hidrosolubilă.

2
 Tratamentul hiperuricemiilor se efectuează cu Allopurinol, care este un analog structural
al hipoxantinei și inhibă xantin oxidaza (este oxidat la oxipurinol, care rămâne ferm legat în
centrul activ al enzimei și nu mai permite fixarea substratelor sale naturale, hipoxantina și
xantina).

II. Hipouricemii

Au semnificație clinică mai redusă și pot apărea prin următoarele mecanisme:

1. Scăderea producției de acid uric
- insuficența hepatică;
- deficitul genetic de xantin oxidază: în acest caz, hipoxantina și xantina se elimină în
urină ca produși finali ai catabolismului purinelor (xantinuria ereditară).
2. Creșterea excreției renale a acidului uric
- administrarea de medicamente uricozurice, care scad reabsorbția tubulară a acidului uric
(probenicid, salicilați, fenilbutazonă).