Fosfataza alcalină

Fosfataza alcalină (ALP) este o enzimă prezentă în majoritatea ţesuturilor

organismului, la nivelul membranei plasmatice a celulelor, cantităţi semnificative găsindu-se
în ficat, ţesutul osos, intestin, rinichi; fiecare din aceste țesuturi conține o izoenzimă distinctă
a ALP. Ea catalizează eliberarea hidrolitică a fosfatului din diverși compuși organici, având un
pH optim în domeniul alcalin (în jur de 9-10 in vitro); substratele naturale asupra cărora
acţionează în organism nu sunt cunoscute exact.
La nivelul ţesutului osos, ALP este sintetizată de către osteoblaste (celule implicate în
formarea de țesut osos) și este implicată în procesul de mineralizare osoasă: fosfatul eliberat
din diverși compuși sub acțiunea enzimei se combină cu ionii de calciu şi se depune pe
matricea organică a osului sub forma cristalelor de hidroxiapatită. Astfel, ALP promovează
procesul osteogenezei. Așa se explică faptul că, în perioada de creştere a oaselor (deci la
copii), fosfataza alcalină prezintă valori semnificativ mai mari faţă de cele ale adulţilor.

Principiul determinării

Fosfataza alcalină catalizează hidroliza p-nitrofenil fosfatului în mediu alcalin, cu

generare de fosfat anorganic și p-nitrofenol, compus colorat în galben care are maximum de
absorbție la  = 405 nm. Viteza de creștere a absorbanței este direct proporțională cu
activitatea ALP.
ALP
p-Nitrofenil fosfat + H2O p-nitrofenol + Pi

Mod de lucru

Într-o eprubetă se pipetează:

Reactiv de lucru 1 ml
Ser 20 μl

Se agită și după 60 sec se citește absorbanța la 405 nm din minut în minut, timp de trei
minute.

Calculul rezultatelor
∆A = diferența dintre ultima și prima citire
Activitatea ALP (U/L) = (∆A/3) × 2757

Valori de referință
Adulți: 20 - 120 U/L, copii: 60 - 380 U/L

Semnificaţie clinică

Fosfataza alcalină prezentă în serul normal provine în special din ficat și țesutul osos,
în proporţii aproximativ egale. Ca urmare, creşterea activităţii serice a ALP se întâlneşte în
afecţiuni hepatice şi osoase.

1. Afecțiuni hepato-biliare
  Obstrucţia căilor biliare se însoţeşte de creşterea nivelului seric al ALP, care se
explică prin stimularea sintezei de enzimă în celulele hepatice, în special cele adiacente
canaliculelor biliare (inducţie enzimatică), datorită colestazei. O parte din enzima nou
sintetizată trece în circulaţie, ducând la creşterea nivelului plasmatic al ALP. Pe de altă parte,
acizii biliari acumulaţi în bilă, prin proprietăţile lor tensioactive, produc lezarea membranei
lipoproteice a hepatocitelor şi determină eliberarea ALP din celule.
Creşterea este mai marcată în obstrucţia extrahepatică (cauzată de calculii biliari sau
de cancerul pancreatic cefalic), atingând valori de 10-12 ori mai mari faţă de normal.
Obstrucţia intrahepatică (provocată, spre exemplu, de un cancer hepatic sau de ciroza
biliară - boală inflamatorie cronică a căilor biliare mici şi medii) se însoţeşte de creşteri mai
puţin importante ale activităţii serice a ALP, de până la 2-3 ori faţă de limita superioară a
intervalului de referinţă.
Nivelul seric al ALP crește chiar şi în formele minore de colestază, când concentrația
bilirubinei directe este normală sau doar uşor crescută.
 În bolile hepatice care afectează parenchimul hepatic, cum sunt hepatitele infecţioase,
ALP creşte moderat şi, în general, numai dacă afectarea hepatocitelor este asociată cu lezarea
canaliculelor biliare sau cu stază biliară.
2. Boli cu afectare osoasă
 Activitatea ALP în ser creşte în rahitism, atingând valori de până la 4 ori mai mari faţă
de normal. Rahitismul apare la sugar şi copilul mic şi este cauzat de un deficit al vitaminei D,
care determină o reducere a absorbţiei intestinale a calciului. Hipocalcemia consecutivă
reprezintă un stimul pentru creşterea secreţiei de parathormon (hiperparatiroidism secundar),
care provoacă resorbţie osoasă cu demineralizare. Aceasta determină o reacţie osteoblastică,
cu creşterea compensatorie a activităţii fosfatazei alcaline în vederea remineralizării osoase.
Odată cu instituirea tratamentului cu vitamină D, nivelul seric al enzimei revine treptat la
normal şi această scădere constituie un indiciu al eficienţei terapeutice.
 Creşterile cele mai semnificative ale nivelului seric al ALP (de 10-25 ori faţă de
normal) se întâlnsc în boala Paget (osteita deformantă). Aceasta se caracterizează printr-o
resorbţie osoasă accentuată datorată creşterii numărului şi activităţii osteoclastelor,
manifestată prin apariţia de leziuni osoase osteolitice. Această osteoliză accentuată determină
o creştere compensatorie a procesului de osteogeneză, cu creşterea numărului și activităţii
osteoblastelor, ceea ce duce la creşteri importante ale nivelului fosfatazei alcaline osoase.
 Tumorile osoase osteogenice (caracterizate prin formare de ţesut osos, deci cu
interesarea osteoblastelor), primare sau secundare (metastatice) se însoţesc, de asemenea, de
creşteri semnificative ale activităţii ALP.