Alexandru Lăpușneanul – caracterizare

Nuvela “Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura română,
o capodoperă a speciei și un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior.
Nuvela reconstituie artistic ce-a de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanul, lupta pentru impunerea
autorității domnești și consecințele deținerii puterii de un domnitor crud, pe fundalul realităților social-politice ale
secolului al XVI-lea, în Moldova.
Personajul principal al nuvelei este, așa cum arată și titlul, Alexandru Lăpușneanul, erou romantic, atestat
istoric. Imaginea personalității donitorului este conturată în cronica lui Grigore Ureche, cronică din care Costache
Negruzzi preia scene, fapte și replici, dar se diferențiază de realitatea istorică prin apelul la ficțiune și prin
viziunea romantică asupra istoriei, influențată de ideologia pașoptistă.
Ca orice personaj principal de nuvelă, Alexandru Lăpușneanul este foarte riguros construit, având
puternice trăsături de caracter.
Lăpușneanul este tipul domnitorului tiran și crud, cu voință puternică și spirit vindicativ, trăsături ce reies
indirect din faptele și vorbele personajului. În organizarea răzbunării împotriva boierilor trădători, Vodă
schingiuiește, ciuntește și-i omoară pe boieri, le ia averile profitând de “cea mai mică greșeală dregătorească, la
cea mai mică plângere”. Hotărât să-și ducă la îndeplinire planul, el este de neclintit, răspunzând cu manie “Dacă
voi nu mă vreți, eu vă vreu…”.
Voinței neabătute i se asociază alte trăsături. Abilitate in ceea ce privește relațiile umane, diplomația,
cunoașterea psihologiei umane sunt calități ale conducătorului, dar folosite pentru consolidarea puterii absolute
devin mijloace perfide. Face promisiuni liniștitoare pentru ceilalti, dar care ascund un plan de răzbunare. Este
elocventă aici promisiunea facută Vornicului Moțoc, “îți făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău”.
Planul său de răzbunare este însă crud, Moțoc sfârșind sfâșiat de mulțime. Sacrificându-l pe boier, Vodă se
răzbună pentru trădarea acestuia din prima domnie și liniștește mulțimea revoltată, de a cărui putere este
conștient. Stăpânirea de sine, sângele rece sunt dovedite în momentul pedepsirii lui Moțoc, pe care îl oferă
gloatei ca țap ispășitor.
“Leacul de frică” promis cu umor negru doamnei Ruxanda, piramida prin capetele boierilor, reflectă
sadismul celui care știuse să-și stăpânească impulsul violent în momentul când are impresia că, prin cererea ei,
doamna ar vrea să se amestece în conducerea țării. Detin arta disimularii, scena din biserică fiind foarte
semnificativă în acest sens. Cruzimea este trăsătura romantica si dominantă a lui Lăpușneanul, reieșind indirect
din unele scene cumplite: leacul de frică, linșarea lui Moțoc, amenințarea cu moartea a propriei familii,
schingiuirea și omorârea cu sage rece a boirilor etc. Moartea violentă, prin otrăvirea lui Lăpușneanul de catre
blânda lui soție, este tot de factură romanică.
Tot de factură romanică este prezentarea domnitorului în antiteză cu soția acestuia, domnița Ruxanda.
Astfel, autorul opune gingășie și sensibilitatea sufletească a domniței, cruzimii și sadismului domnitorului.
Cracterizarea directă făcută de narator conturează, prin redarea gesturilor și a mimicii personajelor, atât
fața de disimulare: “în momentul acela el era foarte galben la față , că și racla sfântului ar fi tresărit”, cât și ura
permanentă care-i determină comportamentul: “sangele într-însul incepu a fierbe”.
Tot prin caracterizarea directă, autorul realizează portetul fizic al personajului, prin descrierea
vestimentației: “purta coroana Paleologilor și, peste dulama poloneză de catifea stacoșie, avea cabanita
turcească”.
Caracterizarea realizată de alte personaje este succintă: “Crud și cumplit este omul acesta” (mitropolitul
Teofan), “sângele cel pângărit al unui tiran ca tine” (Spancioc)
Autocaracterizarea evidențiază trăsături morale: “n-aș fi un nătărău de frunte, când m-aș încrede în tine?”.
Monumentalitatea personajului, titanismul, excepționalitatea romantică, forța sa de a-și duce planurile la
bun sfârșit, indiferent de mijloace, spectaculosul acțiunilor, concizia replicilor fac din personajul principal al
nuvelei în al cărui titlu figurează numele său, Alexandru Lăpușneanul, un personaj memorabil.