E dimineață!

Soarele îmi încălzește pleoapele și, chiar și cu ochii închiși îi văd culoarea jucăușă, ce îmi creează mici
figurine.

Reușesc să mă ridic. Îmi acopăr trupul gol cu un halat fin din mătase ce-mi alunecă pe mâini, șolduri
și coapse, mângâindu-mi firav genunchii.

Umerii mei, descoperiți, încă miros a el. Mi-i sărut ușor, simțind, pe buzele-mi uscate, gustul dulce,
aromat al buzelor lui, de cafea proaspăt prăjită.

Salut soarele și îmbrățișându-mă, cobor scările din lemn ce duc spre paradisul meu alb, cu calpe și
corzi.

Mă așez, în timp ce halatul îmi alunecă de pe umăr, lăsându-mă pradă razelor de soare, ce îmi
conturează corpul și îmi încălzește pielea albă.

Îmi aranjez părul pe spatele pe jumătate dezgolit și mângâi clapele pianului.

Îmi las degetele purtate de acordurile inimii, de notele lui Chopin, în Spring Waltz, de dorință și cânt.

Lacrimile se rostogolesc, arzând obrajii în drumul lor și se sparg violent de coapsele mele reu.

Ce dor mi-a fost de un sunet, de un cântec cu iubire, de o coardă vibrând!

Mi-e dor și e atât de dureros, că mă trezesc iar în pat. Și doare că a fost doar un vis.

www.adelenablog.com