SAREA

ÎN
BUCATE
(Adaptare după textul Sarea în bucate de Petre
Ispirescu)

1
 (În decor se vede un scaun împodobit ce reprezintă un scaun
împărătesc)

Primul povestitor:
-Dragii mei, eu vă salut
Şi mă prezint aici smerit,
Cu tot respectul meu profund
V-aduc un basm desăvârşit.

Al doilea povestitor:
Au fost pe vremuri împăraţi
Cu dragoste pentru popor,
Urâţi, iubiţi de ai lor fraţi,
Dezamăgiţi de fii lor.

Al treilea povestitor:
Aveau cai magici şi odoare,
Câte-un pitic sau câte-un spân,
Câte-o albină vorbitoare....
Dar toate-acestea le amân.

Al patrulea povestitor:
Vă spun acum de cele îndurate
De-o preafrumoasă fată de-mpărat.
Aţi auzit de „Sarea în bucate”?
Atunci vă spun ce am aflat.

A fost pe vremuri un împărat

Cum altul azi pe lume nu-i
Şi-n sipete a adunat
Belşug de-nmărmurit rămâi.

La bătrâneţe, scumpe-odoare,
Trei fiice dalbe el avea,

2
De puteai, priveai la soare
Dar la ele-ţi spun că ba!

(În scenă apare un împărat împovărat de ani, sprijinit de-o cârjă

aurită)
Împăratul:
Offf! Tu, bătrâneţe grea,
Nu credeam c-o să mai vii...
Rău de tine mi-ar părea
De te-ai duce pe pustii?

( În scenă apar cele trei fiice ale lui)

Împăratul:
-Fete dragi, minune mare!
Când pe voi eu v-am privit
S-a-ntâmplat ceva, se pare:
Pe loc am întinerit!

Aveţi cosiţe mătăsoase,

Ochi de zâne, minţi isteţe,
Şi bogate şi frumoase,
Ascultaţi şi de poveţe!

Fata cea mare şi cea mijlocie:

Noi întotdeauna ascultăm
Şi bunătatea-ţi binecuvântăm.

Fata cea mică:

-Povaţa ta-i un lucru sfânt
Şi am s-ascult de ea oricând!

Împăratul o întrebă pe fata cea mare:

-Fata mea, răspunde-mi la-ntrebare:
Cum mă iubeşti pe mine, oare?

3
 Fata cea mare, ezitând:
-Eu îţi răspund de asta-ţi este vrerea,
Eu te iubesc...eu te iubesc ca mierea!

Împăratul, privind către public:

-Dragii mei, aşa-s de fericit
Că sunt de fiica mea ca mierea de iubit!

Împăratul o întreabă pe fata mijlocie:

-Fata mea, răspunde-mi la-ntrebare:
Cum mă iubeşti pe mine, oare?

Fata cea mijlocie, încurcată:

-Tată drag, din suflet eu îţi spun:
Te iubesc ca zahărul cel bun!

Împăratul, privind spre public:

-Dragii mei, aşa-s de bucuros,
De fiica mea-s iubit ca zahărul cel tos!

Împăratul o întreabă pe fata cea mică:

-Fata mea cu ochii de cicoare,
Cum mă iubeşti pe mine, oare?

Fata cea mică, cu siguranţă în glas:

-Tată scump, mă iartă de greşesc,
Ca sarea în bucate te iubesc!

Împăratul, către public.

-Mi se pare că n-am auzit bine...
Cum a zis ca mă iubeşte pe mine?

Un copil din sală:

-Ca sarea în bucate

4
Te iubeşte fata, împărate!

Împăratul:
-Cum? Te-am crescut ca pe o floare
Şi tu acum eşti nerecunoscătoare?

Fata cea mică, plângând:

-Tată, de ce eşti aşa dezamăgit
Că eşti ca sare în bucate de iubit?

Împăratul:
-Să pleci cu ochii unde vei vedea
Din clipa asta nu mai eşti fiica mea!

Fata cea mare şi cea mijlocie:

-Taticule, ce drept ai procedat
Când pe sora noastră-ai alungat,
Doar noi pe tine straşnic te iubim,
De soarta ei nu vrem nicicând să ştim!

Primul povestitor:
-Plângea fetiţa de-mpărat
Când de acasă a plecat,
Căci cei dragi n-au înţeles
Că era-un suflet ales.

Al doilea povestitor:
A rătăcit plângând amar
Tărâmuri fără de hotar
Pân’ a ajuns la un castel
Şi odihnindu-se niţel

La poartă a bătut uşor

Şi, dusă fiind într-un pridvor,

5
S-a rugat umil să fie
Primită în împărăţie,

Al treilea povestitor:
Că ştie bine a găti
Prin odăi a curăţi,
Pregătind bucate-alese
Pentru-mpăraţi şi-mpărătese.

Şi zile-n şir deretica,

Pe cei din jur îi ajuta
Şi întâlnind-o într-o zi
Împărăteasa o-ndrăgi,

Al patrulea povestitor:
Cu ea la masă alături se-aşeza
Şi cu trăsura prin împărăţie o plimba,
Dar într-o zi în palat rănit sosi
Prinţul cel frumos din crunte bătălii.

Fata noastră cu drag şi cu răbdare,

Cu plante multe, tămăduitoare
L-a lecuit pe fiul de-mpărat,
După trei zile cu el s-a măritat.

Primul povestitor:
La nunta lor au fost poftiţi
Mulţi împăraţi din negură sosiţi,
Printre ei noi ştim că se afla
Şi împăratul cel nedrept, cu pricina.

Şi toţi mâncau, se veseleau,

Pe miri ei binecuvântau,
Numai al nostru împărat

6
Sta la masă, negru, supărat.

Împăratul, către vecinul său:

- Te îndopi, măi, frate, mi se pare
Că friptura ta e bună de mâncare,
A mea e dulce, dulce cum e mierea,
Dac-o mănânc se sparge-n mine fierea!

Vecinul:
-Vecine-al meu, bucate mai alese
Nu se găsesc nici la zei pe mese.
Mai presară şi tu puţină sare
Şi-or fi atunci mai bune de mâncare.

Al doilea povestitor:
Bietu-mpărat cu râvnă presăra
Sare din solniţa din faţa sa,
Dar bucatele erau asa de cătrănite
Că-mpăratului i se făcu lehamite.

Împăratul, ridicându-se de la masă:

-Văd că vă cam bateţi joc de mine...
Păziţi-vă!...Când mi-o veni mie bine
Am să pornesc în grabă un război
Şi o să fie-atunci amar de voi!

În ciorbă, sosuri miere voi mi-aţi dat,

Pe fripturi zahăr din belşug aţi presărat,
Asta chiar e o jignire cruntă...
Pentru ce m-aţi mai chemat la nuntă?

Mirele:
- Preaiubite împărate înălţate
Aşteaptă un moment, nu te grăbi,

7
Şi pe cel ce groazic a greşit
Noi pe loc, în faţa ta l-om pedepsi.

Să vină bucătarul meu cel mare

De cap degrabă l-om scurta.
-Spune, ce-ai pus în mâncare
Şi de ce ai procedat aşa?

Bucătarul, tremurând:
-Împărate înălţate, nu-s eu vinovat,
În toate astea nu-s eu cel implicat,
De toate cele întreab-o pe mireasă
Cu mâna ei s-a ocupat de masă.

Mireasa:
-Oaspeti dragi, cu-atenţie m-ascultaţi
Şi cu dreptate să mă judecaţi,
Eu am pus miere-n loc de sare
La-mpăratul nostru în mâncare.
Oaspeţii:
-Cum? De ce? Cu ce ţi-a greşit?

Mireasa:
- Sunt fata mică-a acestui împărat
Ce acum un an din prag m-a alungat
Ca pe cea din urmă cerşetoare
Pentru că i-am răspuns la o-ntrebare.

Oaspeţii:
-Ce-ntrebare?
Mireasa:
-Pe noi trei fete de-mpărat
Tatăl nostru ne-a-ntrebat

8
De îl iubim şi cât de tare.

Oaspeţii:
- Şi ce-aţi răspuns la întrebare?

Mireasa:
-Una ca mierea de dulce îl iubeşte,
Alta ca zahărul cel bun îl îndrăgeşte.
Iar eu - că îl iubesc mai mult ca toate:
Îl iubesc ca sarea în bucate.

Astăzi la nunta mea am vrut să ştie

Şi tata că în lume pot să fie
Iubiri atâtea, dar mai presus de toate
E dragostea ca sarea în bucate.

Împăratul:
-Fiica mea, în seara aceasta am aflat
Că pe tine rău, nedrept te-am judecat,
Că pe lângă frumuseţe ai şi-nţelepciune
Oaspeţii tăi din suflet pot a-ţi spune.

Hai, mai degrabă de rele să uităm

Şi un pahar în cinstea ta-nchinăm,
Să ştie şi cinstita adunare-aleasă
Cine le e de azi împărăteasă.

Al treilea povestitor:
Se spune c-ar fi trebuit să-ncălecăm pe-o şea
Dar noi v-am spus povestea fără ea,
Şi-am înghiţit pe nemestecate o căpşună
Să nu vă spunem din greşeală o minciună.