Sunteți pe pagina 1din 3

România

Judeţul Bihor Piaţa Unirii, nr. 1


Municipiul Oradea 410 100, Oradea
Tel. +40 0259-408 839
Poliţia Locală Oradea
Fax. +40 0259-408 839
E-mail: politia.locala@oradea.ro
Cod operator: 11747

Varianta 1
BAREM DE CORECTARE
a subiectelor extrase la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcţiei publice
specifice de execuţie de poliţist local clasa I grad profesional asistent din cadrul
Serviciul Ordine Publică și Rutieră al Poliţiei Locale Oradea,
organizat în data de 12.12.2017

1. Enumerați atribuțiile conducătorului structurii de ordine și liniște publică și pază


a bunurilor, conform H.G. nr.1.332/2010 - 20 puncte
Conducătorul structurii de ordine şi linişte publică şi pază a bunurilor se subordonează
şefului poliţiei locale şi are următoarele atribuţii specifice, în funcţie de
responsabilităţile încredinţate:
a) organizează, planifică, conduce şi controlează activitatea personalului poliţiei
locale cu atribuţii în menţinerea ordinii şi liniştii publice şi asigurarea pazei bunurilor; -
1,8 puncte
b) întocmeşte planurile de pază ale obiectivelor din competenţă; - 1,8 puncte
c) asigură cunoaşterea şi aplicarea întocmai de către personalul din subordine a
prevederilor legale ce reglementează activitatea de pază, menţinerea ordinii şi a liniştii
publice, regulile de convieţuire socială şi integritatea corporală a persoanelor; - 1,8
puncte
d) ţine evidenţa sancţiunilor contravenţionale aplicate de personalul din subordine; -
1,8 puncte
e) asigură pregătirea de specialitate a personalului din subordine, în conformitate
cu tematica stabilită; - 1,8 puncte
f) informează de îndată conducerea poliţiei locale despre toate evenimentele
deosebite înregistrate în activitatea de pază şi menţinere a ordinii publice şi ţine
evidenţa acestora; - 1,8 puncte
g) analizează lunar activitatea personalului din subordine; - 1,8 puncte
h) întreprinde măsuri eficiente pentru ca întregul personal să execute corespunzător
sarcinile ce îi revin, să aibă o comportare civilizată, să respecte regulile disciplinare
stabilite, propunând recompense şi sancţiuni corespunzătoare; - 2 puncte
i) participă, alături de conducerea poliţiei locale, la întocmirea sau reactualizarea
planului de ordine şi siguranţă publică al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale; -
1,8 puncte
j) întocmeşte zilnic nota cu principalele evenimente şi o prezintă şefului poliţiei
locale; - 1,8 puncte
k) asigură instruirea zilnică a poliţiştilor locali cu privire la cunoaşterea situaţiei
operative din zona de competenţă. - 1,8 puncte
2. Prezentați actele administrației publice locale și comunicarea acestora, conform
Legii nr. 215/2001 - 10 puncte

(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin:


a) primarul emite dispoziţii; - 1 punct
b) consiliul local adoptă hotărâri; - 1 punct
c) consiliul judeţean adoptă hotărâri. - 1 punct
(2) Dispoziţiile primarului se comunică în mod obligatoriu prefectului judeţului, în cel
mult 5 zile lucrătoare de la semnarea lor. - 1 punct
(3) Hotărârile consiliului local se comunică în mod obligatoriu:
a) primarului unităţii administrativ-teritoriale; - 1 punct
b) prefectului judeţului. - 1 punct
(4) Hotărârile consiliului judeţean se comunică în mod obligatoriu prefectului
judeţului. - 1 punct
(5) Comunicarea actelor între autorităţile administraţiei publice locale şi cu prefectul
judeţului se efectuează prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale. - 1
punct
(6) Actele autorităţilor administraţiei publice locale se vor aduce la cunoştinţă
publică prin grija secretarului unităţii administrativ-teritoriale. - 1 punct
(7) Dispoziţiile primarului, hotărârile consiliului local şi hotărârile consiliului judeţean
sunt supuse controlului de legalitate al prefectului în condiţiile legii care îi
reglementează activitatea. - 1 punct

3. Analizați termenul de prescripție al aplicării sancțiunii contravenționale și


termenul de prescripție al executării sancțiunilor contravenționale din
perspectiva prevederilor art. 13 și art. 14 din O.G. nr. 2/2001 - 30 puncte

ART. 13
(1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la
data săvârşirii faptei. - 10 puncte
(2) În cazul contravenţiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data
încetării săvârşirii faptei. Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea
obligaţiei legale durează în timp. – 5 puncte
(3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit ca ea constituie
contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a
aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în faţa instanţei de
judecata, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2).
Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de
la data săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel. - 5
puncte
(4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea
sancţiunilor contravenţionale. - 5 puncte
ART. 14
(1) Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de
constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult
două luni de la data aplicării sancţiunii. - 5 puncte
4. Prezentaţi modalităţile de ocupare a funcţiilor publice. Detaliaţi transferul
funcţionarilor publici - 20 puncte

Art. 56, 90 din Legea nr. 188/1999


- modalităţile de ocupare a funcţiilor publice - 5 puncte
- transferul în interesul serviciului - 4 puncte
- transferul la cerere- 4 puncte
- publicitatea funcţiilor publice vacante care pot fi ocupate prin transfer la cerere - 2
puncte
- capacitatea de analiză şi sinteză, claritatea, coerenţa şi logica exprimării ideilor - 5
puncte

5. Identificaţi norma de conduită aplicabilă şi precizaţi dacă, pentru următorul caz,


acceptaţi propunerea/oferta făcută: sunteţi poliţist local şi o firmă care
confecţionează articole de pielărie vă propune să deţineţi rolul principal într-un
spot publicitar pentru curele / centuri. Ideea spotului este că dacă centurile
produse de firma respectivă rezistă în medie 5 ani la folosirea zilnică a
poliţiştilor locali, acestea vor rezista o viaţă în condiţiile unui utilizator privat -
20 puncte

art. 11 din Legea nr. 7/2004


- identificare normă de conduită generală - 5 puncte
- identificare soluţie ( pozitiv/negativ) - 5 puncte
- motivare soluţie – Nu, deoarece în considerarea funcţiei publice deţinute,
funcţionarilor publici le este interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în
acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale. - 5 puncte
- capacitate de analiză, claritate în exprimare, logica exprimării ideilor - 5 puncte

Oradea, la data de 12.12.2017 ora 13

S-ar putea să vă placă și