POLUAREA AERULUI

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu

sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor (organismele vii şi mediul în care
trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi
erupţiile vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane.

Contaminarea umană a atmosferei Pământului poate lua multe forme şi a existat de când
oamenii au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire şi gătitul alimentelor. În timpul
Revoluţiei Industriale (sec.XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră.

Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de smog. Smogul este în general un
amestec de monoxid de carbon şi compuşi organici din combustia incompletă a combustibililor fosili
cum ar fi cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În timp ce smogul
reacţioneaza cu oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de picături, înteţind
ceaţa. Până în secolul XX smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.

Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra oraşelor mari
cum ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor şi
ale avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot şi eliberează hidrocarburi din combustibilii
"nearşi". Razele solare fac ca oxizii de azot şi hidrocarburile să se combine şi să transforme oxigenul în
ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, răneşte plante şi irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate
în substanţe care se condensează şi formează o ceaţă vizibilă şi pătrunzătoare.
1
 Sursele naturale de poluare a aerului nu provoacă decât în mod excepţional poluări importante
ale atmosferei. Cea mai comună dintre poluările naturale este poluarea cu pulberi provenite din
erodarea straturilor superficiale ale solului, ridicate de vânt până la o anumită altitudine. Furtunile de
praf pot constitui uneori factori de poluare care pot influenţa şi asupra sănătăţii populaţiei, în apropierea
unor zone aride sau de deşert. În anumite condiţii meteorologice s-au semnalat transporturi masive de
praf de sol până la distanţe apreciabile de locul de producere.

De asemenea, între sursele naturale de poluare putem menţiona erupţiile vulcanice, emanaţiile
de gaze din sol, poluarea produsă de procese naturale de descompunere în sol a substanţelor organice,
incendiile din păduri etc.

Sursele artificiale sunt mult mai importante, înmulţirea acestora constituind cauze pentru care
protecţia aerului reprezintă o problemă vitală a lumii contemporane. Aceste surse sunt o urmare a
activităţii omului, progresul societăţii, în primul rând procesul de industrializare şi urbanizare, având
drept fenomen de însoţire poluarea mediului – implicit şi poluarea aerului.

Procesele de combustie – arderea combustibilului pentru obţinerea de energie – sunt folosite în

scopuri industriale (centrale electrice etc.), pentru realizarea energiei calorice necesare încălzirii sau
pentru incinerarea reziduurilor.
Produşii de petrol reprezintă de asemenea combustibili frecvent folosiţi în procesele de
combustie din sursele staţionare. Principalii poluanţi emişi în atmosferă sunt oxizii de azot, oxidul de
carbon, bioxidul de sulf (dependent de concentraţia sulfului în petrol), hidrocarburi – printre care şi
hidrocarburi policiclice (benzopiren), precum şi suspensii conţinând carbon şi cenuşǎ bogatǎ în sulfaţi,
precum şi alte substanţe printre care sunt de menţionat seleniul şi vadiul.
Transporturile auto sunt surse deosebit de importante, constituind pentru anumite ţări sau
localităţi - principale surse de poluare. Astfel în S.U.A. 60% din totalul emisiilor poluante provin de la
autovehicule, iar în unele localităţi ajung pânǎ la 90%.
Emisiile de poluanţi ale autovehiculelor prezintă două particularităţi: în primul rând eliminarea se
face foarte aproape de sol, fapt care duce la realizarea unor concentraţii ridicate la înălţimi foarte mici,
chiar pentru gazele cu densitate mică şi mare capacitate de difuziune în atmosferă. În al doilea rând,
emisiile se fac pe întreaga suprafaţă a localităţii, diferenţele de concentraţii depinzând de intensitatea
traficului şi posibilităţile de ventilaţie a străzii. Ca substanţe poluante, formate dintr-un număr foarte
mare (sute) de substanţe, pe primul loc se situează gazele de eşapament. Volumul, natura şi

2
concentraţia poluanţilor emişi depind de tipul de autovehicul, de natura combustibilului şi de condiţiile
tehnice de funcţionare.

O alta sursă de poluare a aerului atmosferic sunt întreprinderile industriale.

Degajările industriale în ultima instanţă nimeresc în sol, e cunoscut faptul că în jurul uzinelor
metalurgice în perimetrul a 30-40 km în sol e crescută concentraţia de ingrediente ce intră în
compoziţia degajaţilor aeriene a acestor uzine.
Dispersarea în aer a prafului de ciment constituie până la 10 % din producţia de ciment. Acest
praf acoperă totul din jurul întreprinderii cu un strat cenuşiu.

Majoritatea poluanţilor sunt eventual "spălaţi" de către ploaie, zăpadă sau ceaţă dar după ce au
parcurs distanţe mari, uneori chiar continente. În timp ce poluanţii se adună în atmosferă, oxizii de sulf
şi de azot sunt transformaţi în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta ploaie acidă cade peste lacuri şi
păduri unde poate duce la moartea peştilor sau plantelor şi poate să afecteze întregi ecosisteme. În cele
din urmă, lacurile şi pădurile contaminate pot ajunge să fie lipsite de viaţă. Regiunile care sunt în
drumul vântului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi Europa şi estul Statelor Unite şi
Canadei, sunt cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să afecteze şi sănătatea umană şi obiecte
create de oameni; ele dizolvă încet statui istorice din piatră şi faţade din Roma, Atena si Londra.

Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creştere a
temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon.
Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentraţia de dioxid de carbon din
atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de
seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiaţiile Soarelui.

3
 Din cauza efectului de seră se asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8°
C până în anul 2100. Chiar dacă această tendinţă pare a fi o schimbare minoră, creşterea ar face ca
Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic,
afectând producţia agricolă, modificând distribuţia animalelor şi plantelor şi crescând nivelul mării.

Poluarea aerului poate să afecteze regiunea superioară a atmosferei numită stratosferă.

Producţia excesivă a compuşilor care conţin clor cum ar fi clorofluorocarbonaţii (CFC) (compuşi
folosiţi până acum în frigidere, aparate de aer condiţionat şi în fabricarea produselor pe bază de
polistiren) a epuizat stratul de ozon stratosferic, creând o gaură deasupra Antarcticii care durează mai
multe săptămâni în fiecare an. Ca rezultat, expunerea la razele dăunătoare ale Soarelui a afectat viaţa
acvatică şi terestră şi ameninţă sănătatea oamenilor din zonele nordice şi sudice ale planetei.

Bibliografie:

 “S.O.S.! Natura în pericol!” – Stelian Ţurlea; editura Politică, Bucureşti 1997;

 “Mediul înconjurător – poluare şi protecţie” – Sanda Vişan, Steliana Creţu, Cristina
Alpopi; editura Economică, Bucureşti;
 Internet: www. Google.com