Terorismul şi lumea de azi El terrorismo y el mundo de hoy
de Daniel Dragomirescu
Din 2001 şi până în prezent, fenomenul
terorist s-a aflat într-un progres constant, în
timp ce valori şi principii înscrise în
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
s-au erodat şi relativizat în viaţa noastră
cotidiană. Ţările europene cele mai afectate
de terorism, precum Franţa ori Spania, sunt
puse astăzi într-o situaţie pe care se pare că
nimeni nu a luat-o în calcul în mod serios
mai demult, când doar Israelul se confrunta
cu fenomenul acesta, iar măsurile adoptate
s-au dovedit mereu insuficiente.
Câteodată şi inadecvate. Este o eroare să
se creadă că terorismul ar putea fi stopat de
impresionantele desfăşurări de forte
poliţieneşti după fiecare atentat soldat cu
zeci ori sute de victime. Cei care au de
suferit după un atentat sunt tot cetăţenii
paşnici şi oraşele în care trăiesc, unde viaţă
normală este dată peste cap de către forţele
de ordine, ca în vremurile de război sau ca în
statele poliţieneşti. În schimb, grupările
teroriste pot vedea la televizor succesul
repurtat şi pun la cale alte atacuri, dintre
care cel puţin unul va avea şansa să ia – din
nou! - autorităţile prin surprindere şi să
reuşească.
Pe de altă parte, care om este atât de naiv
încât să creadă că poate opri spirala aceasta
a violenţei cu defilări pe bulevarde, după
atentatele sângeroase? Cu ce a putut
împiedica masacrul de anul trecut de la Nisa
fostul preşedinte Hollande, organizatorul
marii manifestaţii de după atacurile teroriste
din 2015, care s-au soldat cu uciderea
echipei redacţionale a revistei “Charlie
Hebdo”?! Le este cumva frică teroriştilor,
aceşti indivizi cu mentalitate de asasini şi
pregătiţi să ucidă cu sânge rece, care nu dau
un ban nici pe viaţa lor, nici pe viaţa
celorlalţi, de acele mii de manifestanţi care,
post factum, se adună într-o piaţă publică
por Daniel Dragomirescu
Desde el 2001 hasta el presente, el
fenómeno terrorista se ha encontrado en un
progreso constante, mientras que valores y
principios escritos en la Declaración
Universal de los Derechos Humanos se han
desgastado y relativizado en nuestra vida
cotidiana. Los países europeos más
afectados por el terrorismo, como Francia o
España, están hoy en una situación a la que
parece que nadie ha tomado en cuenta
seriamente hace tiempo, cuando sólo Israel
afrontaba este fenómeno, y las medidas
tomadas han demostrado ser siempre
insuficientes.
A veces hasta inadecuadas. Es un error
pensar que el terrorismo podría ser detenido
por los impresionantes desfiles de fuerzas
policiales luego de cada atentado que acaba
en decenas o cientos de víctimas. A los que
les toca sufrir después de un atentado son
igualmente los ciudadanos pacíficos y las
ciudades donde viven, donde la vida normal
está revuelta por las fuerzas de orden, como
en los tiempos de guerra o como en los
estados policiales. En cambio, los grupos
terroristas pueden ver en la televisión el
éxito cosechado y tramar otros ataques,
entre los cuales por lo menos uno tendrá la
oportunidad de tomar – ¡nuevamente! – a las
autoridades por sorpresa y triunfar.
Por otro lado, ¿qué persona es tan
ingenua como para creer que puede parar
esta espiral de la violencia con desfiles por
las avenidas, después de los ataques
sangrientos? ¡¿Cómo pudo impedir la
masacre del año pasado de Nisa el ex
presidente Hollande, el organizador de
grandes manifestaciones luego de los
ataques terroristas del 2015, que terminaron
en la matanza del equipo redaccional de la
revista “Charlie Hebdo”?! ¿Acaso tienen
unde a curs sânge, pentru a protesta? A
striga în piaţă că nu îţi este frică nu scuteşte
comunitatea de atentatele viitoare. N-ar fi
fost mult mai util şi nu s-ar fi putut salva
vieţi omeneşti, dacă aceiaşi temerari ar fi
fost pregătiţi să aibă prezenţa de spirit de a-l
bloca pe asasinul de 17 ani în microbuzul lui
mai înainte de a da iama în mulţimea din
centrul oraşului Barcelona? Sau dacă, mai
bine, acel individ de 17 ani nu s-ar fi urcat
niciodată la volanul unei maşini ca să ucidă
oameni, fiindcă n-ar fi avut de ce s-o facă?
În fine, ajungem la problema de ordin
ideologic, dogma noastră sacrosanctă de
care nu putem să ne atingem. Omul este bun
de la natură, doar societatea a mai pervertit
pe câte unul pe ici şi pe colo, care îşi agăţa
mai demult bomba de gât sau deturna un
avion, iar acum se urcă la volanul unei
maşini mai mari ori dă iama într-o mulţime,
ca un pitecantrop, înarmat cu ce se
nimereşte, pentru a provoca cât mai multe
victime. De fiecare dată cei care procedează
aşa sunt proveniţi din tări ca Maroc, Siria,
Libia etc., care altădată erau controlate şi
stăpânite fie de Imperiul Otoman, fie de ţări
care îşi creaseră imperii coloniale vaste şi
care – ce coincidenţă! – se numără azi între
statele europene cele mai afectate. Aceste
state, după decolonizare în special, au fost
luate cu asalt de milioane de cetăţeni din
fostele colonii, de copiii şi de nepoţii lor.
Dar odată cu imigranţii, legali sau
clandestini, aceştia din urmă introduşi peste
graniţă de mafii pe care poliţiile statelor în
cauză nu le-au putut niciodată combate
eficient, au apărut şi semnele altui stil de
viaţă şi, treptat, oraşe mai mult ori mai puţin
importante din Franţa, Germania, Olanda
etc. s-au transformat în aşezări hibride din
punct de vedere etnic, rasial, cultural,
religios. Aceste mase de imigranţi, se
afirmă, nu au putut să fie “integrate”.
Planurile de integrare a acestor oameni
veniţi din fostele colonii s-au soldat prin
eşec. Ce nu se bagă de seamă este faptul că,
miedo los terroristas, estos individuos con
mentalidad de asesinos y preparados para
matar a sangre fría, que no le dan la menor
importancia ni a su vida, ni a la vida de los
demás, de aquellas miles de manifestaciones
que, post factum, se juntan en una plaza
pública donde ha corrido sangre, para
protestar? Gritar en la plaza el no tener
miedo no le ahorra a la comunidad los
próximos atentados. ¿No habría sido mucho
más útil y no se habrían podido salvar vidas
humanas, si los mismos temerarios hubieran
estado preparados para tener la inteligencia
de detener al asesino de 17 años en su
microbús antes de entrar sin miramientos en
la muchedumbre del centro de la ciudad de
Barcelona? ¿O si, mejor, ese individuo de 17
años nunca se hubiera subido al volante de
un coche para matar gente, porque no
hubiera tenido por qué hacerlo?
En fin, llegamos al problema ideológico,
nuestro dogma sacrosanto al que no
podemos tocar. El ser humano es bueno por
naturaleza, sólo que la sociedad ha
pervertido a uno que otro por ahí, que se
colgaba desde hace mucho la bomba del
pescuezo o desviaba un avión, y ahora se
sube al volante de un coche grande o entra
sin miramientos en alguna muchedumbre,
como un pitecántropo, armado con lo que
sea, para provocar la mayor cantidad de
víctimas. Cada vez los que actúan de esta
manera provienen de países como
Marruecos, Siria, Libia etc., que alguna vez
estuvieron controlados y dominados por el
Imperio Otomano o por países que habían
creado grandes imperios coloniales y que –
¡qué casualidad! – hoy se encuentran entre
los estados europeos más afectados. Estos
países, especialmente después de la
descolonización, fueron asaltados por
millones de ciudadanos de las ex colonias,
por sus hijos y nietos. Pero a la vez con los
inmigrantes, legales o clandestinos, estos
últimos habiendo cruzado la frontera con la
ayuda de mafias a las que las autoridades de
din varii motive, imigranţii din lumea
islamică sunt nu doar reticenţi ori refractari
faţă de integrarea propusă de oficialităţile
europene, ci şi puţin apţi să se schimbe de
aşa natură, încât să ajungă să îşi abandoneze
normele sociale, culturale şi mentale, pentru
a le adopta, într-o generaţie sau chiar mai
multe, pe acelea din fostele metropole.
Politica de integrare, aşa cum o practică
ţările occidentale afectate în prezent de
explozia fenomenului terorist este nu numai
slabă şi nerealistă, dar şi contraproductivă.
În România comunistă s-au făcut astfel de
experimente prin anii ’50 cu ţiganii nomazi
şi, cu toată duritatea regimului de dictatură,
nomazii şi-au conservat modul lor
tradiţional de viaţă. Când li s-a pus la
dispoziţie pe ici şi colo, case construite de
stat, în care au fost obligaţi să se aşeze, ei au
dormit sub cerul liber şi nu în casele
construite pentru ei, iar ulterior, când
supravegherea a slăbit, le-au părăsit, pentru
a-şi relua pribegia lor ancestrală prin lume.
Chiar dacă există şi indivizi care se
“integrează”, numărul lor rămâne irelevant,
atâta vreme cât întreaga etnie se ţine de
codurile ei de vieţuire scrise şi mai ales
nescrise. În astfel de condiţii, orice politică
de integrare este din start sortită eşecului.
Sunt gata statele occidentale afectate de
fenomenul terorist să îşi abandoneze clişeele
ideologice atât de scumpe, pentru a concepe
o politică mai realistă – şi mai eficientă –
pentru a face faţă problemelor complicate pe
care le ridică masele de imigranţi venite din
fostele colonii? Judecând după modul
ineficient în care, din păcate, se actionează
în continuare, este mai probabil să asistăm,
în viitor, la prelungirea fenomenului terorist
din Europa şi, poate, la noi forme pe care
acest tragic fenomen le va putea lua, atunci
când sutele de mii de copii crescuţi pe
pamânt european ai imigranţilor, vor ajunge
la vârsta şoferului ucigaş care a condus în
ziua de 17 august 2017 maşina prin
mulţimea din centrul oraşului Barcelona.
los estados en causa nunca han podido combatir con
eficiencia, han surgido señales de otro estilo de vida
y, poco a poco, ciudades más o menos importantes de
Francia, Alemania, Holanda etc. se han convertido en
poblaciones híbridas desde el punto de vista étnico,
racial, cultural, religioso. Estas masas de inmigrantes,
afirman, no han podido ser “integradas”. Los planes
de integración de estas personas llegadas desde las ex
colonias han fracasado. Lo que no se toma en cuenta
es que, por varias razones, los inmigrantes del mundo
islámico no son solamente reticentes o refractarios a
la integración propuesta por las oficialidades
europeas, sino también poco aptos para cambiar de
tal manera que lleguen a abandonar las normas
sociales, culturales y mentales, para acoger, en una
generación o hasta varias, a aquellas de las ex
metrópolis.
La política de integración, así como es practicada
por los estados occidentales afectados en el presente
por la explosión del fenómeno terrorista es no sólo
débil y útopica, sino también contraproducente. En la
Rumanía comunista se han practicado semejantes
experimentos alrededor de los años ’50 con los
gitanos nómadas y, con todo el rigor del régimen
dictatorial, los nómadas han conservado su modo
tradicional de vida. Cuando se les puso a su
disposición por ahí casas construidas por el estado,
donde han sido obligados a establecerse, ellos han
dormido bajo el cielo libre y no en las casas
construidas para ellos y, ulteriormente, cuando la
vigilancia se ha debilitado, las han abandonado, para
retomar su vagabundeo ancestral por el mundo.
Aunque también existan individuos que se
“integran”, su número sigue siendo irrelevante,
mientras la etnia entera conserve sus códigos de
vivencia escritos y sobretodo inescritos. En tales
condiciones, cualquier política de integración está
desde el principio destinada al fracaso.
¿Están listos los estados occidentales afectados
por el fenómeno terrorista a dejar a un lado sus
clichés ideológicos tan caros, para concebir una
política más realista – y más eficaz – para afrontar los
problemas complicados que surgen de las masas de
inmigrantes llegadas desde las ex colonias? Juzgando
por la manera ineficiente en la que, lamentablemente,
se sigue actuando, es más probable que asistamos, en
el futuro, a la prolongación del fenómeno terrorista
de Europa y, tal vez, a nuevas formas que este trágico
fénomeno pueda tomar, en el momento en que los
cientos de miles de niños criados en tierra europea de
los inmigrantes, lleguen a la edad del chofer asesino
que ha manejado el día de 17 de agosto de 2017 el
coche por la muchedumbre del centro de la ciudad de
Barcelona.