minescu

unt de tine...

nt de tine şi singur lângă foc,

inte viaţa-mi lipsită de noroc.
ani îmi pare în lume c-am trăit,
rân ca iarna, că tu vei fi murit.
minte pe suflet cad în picuri,
nd în faţă-mi trecutele nimicuri;
e-i vântul loveşte în fereşti,
n gându-mi firul duioaselor poveşti,
dinainte-mi prin ceaţă parcă treci,
ari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
amândouă de gâtul meu te-anini
rea a-mi spune ceva... apoi suspini...
a piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
unim noi sărmanele vieţi...
mintirii rămâie pururi mut,
eci norocul ce-o clipă l-am avut,
dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult...
n şi singur, vei fi murit de mult!