Once you upload an approved document, you will be able to download the document

Diaconu Petchenegues Bas Danube 1970

Don't want to upload?
Get unlimited downloads as a member

Once you upload an approved document, you will be able to download the document
Diaconu Petchenegues Bas Danube 1970
Don't want to upload?
Get unlimited downloads as a member

Kiel, M. 1989,
Urban
Development
in Bulgaria
1
in the
Turkish
Period: The
Place of
Turkish Arch
itecture in
the Process
2
 ,
International
Journal of
Turkish
Studies 4, 2,
În istoria românească, Constantin Brâncoveanu s-a remarcat nu doar ca o
personalitate de excepţie în domeniul ocrotirii şi dezvoltării artelor şi culturii, care în
timpul domniei sale au cunoscut o înflorire deosebită ci şi prin realizările sale în
domeniul politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării Româneşti, aproape 26
de ani, în condiţiile în care în această perioadă debutează „problema orientală” : lupta
pentru moştenirea Imperiului otoman.

3
 Constantin Brâncoveanu a preluat domnia în anul 1688 în vremuri de restrişte
determinate de decăderea Imperiului otoman, nevoit să facă faţă unei coaliţii care
cuprindea Imperiul HabsÎn istoria românească, Constantin Brâncoveanu s-a remarcat
nu doar ca o personalitate de excepţie în domeniul ocrotirii şi dezvoltării artelor şi
culturii, care în timpul domniei sale au cunoscut o înflorire deosebită ci şi prin
realizările sale în domeniul politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării
Româneşti, aproape 26 de ani, în condiţiile în care în această perioadă debutează
„problema orientală” : lupta pentru moştenirea Imperiului otoman.
În istoria românească, Constantin Brâncoveanu s-a remarcat nu doar ca o
personalitate de excepţie în domeniul ocrotirii şi dezvoltării artelor şi culturii, care în
timpul domniei sale au cunoscut o înflorire deosebită ci şi prin realizările sale în
domeniul politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării Româneşti, aproape 26
de ani, în condiţiile în care în această perioadă debutează „problema orientală” : lupta
pentru moştenirea Imperiului otoman.
Constantin Brâncoveanu a preluat domnia în anul 1688 în vremuri de restrişte
determinate de decăderea Imperiului otoman, nevoit să facă faţă unei coaliţii care
cuprindea Imperiul HabsÎn istoria românească, Constantin Brâncoveanu s-a remarcat
nu doar ca o personalitate de excepţie în domeniul ocrotirii şi dezvoltării artelor şi
culturii, care în timpul domniei sale au cunoscut o înflorire deosebită ci şi prin
realizările sale în domeniul politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării
Româneşti, aproape 26 de ani, în condiţiile în care în această perioadă debutează
„problema orientală” : lupta pentru moştenirea Imperiului otoman.

Constantin Brâncoveanu a preluat domnia în anul 1688 în vremuri de restrişte

determinate de decăderea Imperiului otoman, nevoit să facă faţă unei coaliţii care
cuprindea Imperiul Habsburgic, Polonia, Rusia, statul papal şi Veneţia cu intenţia de a
împărţi teritoriile aflate sub dominaţie otomană.
După un scurt episod de lupte, relaţiile cu imperiul Habsburgic s-au ameliorat,
Constantin Brâncoveanu urmărind să rămână în afara conflictului şi să conserve

4
statutul de autonomie al Ţării Româneşti, evitând o cooperare militare activă cu turcii,
dar ferindu-se în acelaşi timp de schimbarea dominaţiei otomane cu cea austriecă,
aflată în ofensivă. În acest sens, domnul Ţării Româneşti a sprijinit negocierile de
pace între cele două părţi, a oferit informaţii militare şi politice autriecilor care, la
rândul lor, i-au recunoscut dreptul de a cumpăra proprietăţi şi de a se refugia în caz de
primejdie în Transilvania. Pe de altă parte, el a obţinut sprijinul influenţilor dregătoÎn
istoria românească, Constantin Brâncoveanu s-a remarcat nu doar ca o personalitate
de excepţie în domeniul ocrotirii şi dezvoltării artelor şi culturii, care în timpul
domniei sale au cunoscut o înflorire deosebită ci şi prin realizările sale în domeniul
politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării Româneşti, aproape 26 de ani, în
condiţiile în care în această perioadă debutează „problema orientală” : lupta pentru
moştenirea Imperiului otoman.
Constantin Brâncoveanu a preluat domnia în anul 1688 în vremuri de restrişte
determinate de decăderea Imperiului otoman, nevoit să facă faţă unei coaliţii care
cuprindea Imperiul Habsburgic, Polonia, Rusia, statul papal şi Veneţia cu intenţia de a
împărţi teritoriile aflate sub dominaţie otomană.
După un scurt episod de lupte, relaţiile cu imperiul Habsburgic s-au ameliorat,
Constantin Brâncoveanu urmărind să rămână în afara conflictului şi să conserve
statutul de autonomie al Ţării Româneşti, evitând o cooperare militare activă cu turcii,
dar ferindu-se în acelaşi timp de schimbarea dominaţiei otomane cu cea austriecă,
aflată în ofensivă. În acest sens, domnul Ţării Româneşti a sprijinit negocierile de
pace între cele două părţi, a oferit informaţii militare şi politice autriecilor care, la
rândul lor, i-au recunoscut dreptul de a cumpăra proprietăţi şi de a se refugia în caz de
primejdie în Transilvania. Pe de altă parte, el a obţinut sprijinul influenţilor dregători
otomani prin bogate daruri în bani şi obiecte de lux, întreţinând o numeroasă clientelă
de slujitori otomani devotaţi intereselor sale şi asigurând pe înalţii demnitari de
credinţa sa faţă de Poartă. În acest fel, Ţara Românească s-a putut strecura relativ uşor
în timpul acestui război, încheiat cu pacea de la Karlowitz din ianuarie 1699, păstrând
astfel statutul de autonomie al ţării.

5
 Beneficiind de împrejurări favorabile şi de mijloace financiare rezultate ca
urmare a unei politici interne echilibrari otomani prin bogate daruri în bani şi obiecte
de lux, întreţinând o numeroasă clientelă de slujitori otomani devotaţi intereselor sale
şi asigurând pe înalţii demnitari de credinţa sa faţă de Poartă. În acest fel, Ţara
Românească s-a putut strecura relativ uşor în timpul acestui război, încheiat cu pacea
de la Karlowitz din ianuarie 1699, păstrând astfel statutul de autonomie al ţării.
Beneficiind de împrejurări favorabile şi de mijloace financiare rezultate ca
urmare a unei politici interne echilibraburgic, Polonia, Rusia, statul papal şi Veneţia
cu intenţia de a împărţi teritoriile aflate sub dominaţie otomană.
În istoria românească, Constantin Brâncoveanu s-a remarcat nu doar ca o
personalitate de excepţie în domeniul ocrotirii şi dezvoltării artelor şi culturii, care în
timpul domniei sale au După un scurt episod de lupte, relaţiile cu imperiul
Habsburgic s-au ameliorat, Constantin Brâncoveanu urmărind să rămână în afara
conflictului şi să conserve statutul de autonomie al Ţării Româneşti, evitând o
cooperare militare activă cu turcii, dar ferindu-se în acelaşi timp de schimbarea
dominaţiei otomane cu cea austriecă, aflată în ofensivă. În acest sens, domnul Ţării
Româneşti a sprijinit negocierile de pace între cele două părţi, a oferit informaţii
militare şi politice autriecilor care, la rândul lor, i-au recunoscut dreptul de a cumpăra
proprietăţi şi de a se refugia în caz de primejdie în Transilvania. Pe de altă parte, el a
obţinut sprijinul influenţilor dregători otomani prin bogate daruri în bani şi obiecte de
lux, întreţinând o numeroasă clientelă de slujitori otomani devotaţi intereselor sale şi
asigurând pe înalţii demnitari de credinţa sa faţă de Poartă. În acest fel, Ţara
Românească s-a putut strecura relativ uşor în timpul acestui război, încheiat cu pacea
de la Karlowitz din ianuarie 1699, păstrând astfel statutul de autonomie al ţării.
Beneficiind de împrejurări favorabile şi de mijloace financiare rezultate ca
urmare a unei politici interne echilibraÎn istoria românească, Constantin Brâncoveanu
s-a remarcat nu doar ca o personalitate de excepţie în domeniul ocrotirii şi dezvoltării
artelor şi culturii, care în timpul domniei sale au cunoscut o înflorire deosebită ci şi
prin realizările sale în domeniul politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării

6
Româneşti, aproape 26 de ani, în condiţiile în care în această perioadă debutează
„problema orientală” : lupta pentru moştenirea Imperiului otoman.
Constantin Brâncoveanu a preluat domnia în anul 1688 în vremuri de restrişte
determinate de decăderea Imperiului otoman, nevoit să facă faţă unei coaliţii care
cuprindea Imperiul Habsburgic, Polonia, Rusia, statul papal şi Veneţia cu intenţia de a
împărţi teritoriile aflate sub dominaţie otomană.
După un scurt episod de lupte, relaţiile cu imperiul Habsburgic s-au ameliorat,
Constantin Brâncoveanu urmărind să rămână în afara coÎn istoria românească,
Constantin Brâncoveanu s-a remarcat nu doar ca o personalitate de excepţie în
domeniul ocrotirii şi dezvoltării artelor şi culturii, care în timpul domniei sale au
cunoscut o înflorire deosebită ci şi prin realizările sale în domeniul politico-
diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării Româneşti, aproape 26 de ani, în
condiţiile în care în această perioadă debutează „problema orientală” : lupta pentru
moştenirea Imperiului otoman.
Constantin Brâncoveanu a preluat domnia în anul 1688 în vremuri de restrişte
determinate de decăderea Imperiului otoman, nevoit să facă faţă unei coaliţii care
cuprindea Imperiul Habsburgic, Polonia, Rusia, statul papal şi Veneţia cu intenţia de a
împărţi teritoriile aflate sub dominaţie otomană.
După un scurt episod de lupte, relaţiile cu imperiul Habsburgic s-au ameliorat,
Constantin Brâncoveanu urmărind să rămână în afara conflictului şi să conserve
statutul de autonomie al Ţării Româneşti, evitând o cooperare militare activă cu turcii,
dar ferindu-se în acelaşi timp de schimbarea dominaţiei otomane cu cea austriecă,
aflată în ofensivă. În acest sens, domnul Ţării Româneşti a sprijinit negocierile de
pace între cele două părţi, a oferit informaţii militare şi politice autriecilor care, la
rândul lor, i-au recunoscut dreptul de a cumpăra proprietăţi şi de a se refugia în caz de
primejdie în Transilvania. Pe de altă parte, el a obţinut sprijinul influenţilor dregători
otomani prin bogate daruri în bani şi obiecte de lux, întreţinând o numeroasă clientelă
de slujitori otomani devotaţi intereselor sale şi asigurând pe înalţii demnitari de
credinţa sa faţă de Poartă. În acest fel, Ţara Românească s-a putut strecura relativ uşor

7
în timpul acestui război, încheiat cu pacea de la Karlowitz din ianuarie 1699, păstrând
astfel statutul de autonomie al ţării. În istoria românească, Constantin Brâncoveanu s-
a remarcat nu doar ca o personalitate de excepţie în domeniul ocrotirii şi dezvoltării
artelor şi culturii, care în timpul domniei sale au cunoscut o înflorire deosebită ci şi
prin realizările sale în domeniul politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării
Româneşti, aproape 26 de ani, în condiţiile în care în această perioadă debutează
„problema orientală” : lupta pentru moştenirea Imperiului otoman.
Constantin Brâncoveanu a preluat domnia în anul 1688 în vremuri de restrişte
determinate de decăderea Imperiului otoman, nevoit să facă faţă unei coaliţii care
cuprindea Imperiul Habsburgic, Polonia, Rusia, statul papal şi Veneţia cu intenţia de a
împărţi teritoriile aflate sub dominaţie otomană.
După un scurt episod de lupte, relaţiile cu imperiul Habsburgic s-au ameliorat,
Constantin Brâncoveanu urmărind să rămână în afara conflictului şi să conserve
statutul de autonomie al Ţării Româneşti, evitând o cooperare militare activă cu turcii,
dar ferindu-se în acelaşi timp de schimbarea dominaţiei otomane cu cea austriecă,
aflată în ofensivă. În acest sens, domnul Ţării Româneşti a sprijinit negocierile de
pace între cele două părţi, a oferit informaţii militare şi politice autriecilor care, la
rândul lor, i-au recunoscut dreptul de a cumpăra proprietăţi şi de a se refugia în caz de
primejdie în Transilvania. Pe de altă parte, el a obţinut sprijinul influenţilor dregători
otomani prin bogate daruri în bani şi obiecte de lux, întreţinând o numeroasă clientelă
de slujitori otomani devotaţi intereselor sale şi asigurând pe înalţii demnitari de
credinţa sa faţă de Poartă. În acest fel, Ţara Românească s-a putut strecura relativ uşor
în timpul acestui război, încheiat cu pacea de la Karlowitz din ianuarie 1699, păstrând
astfel statutul de autonomie al ţării.
Beneficiind de împrejurări favorabile şi de mijloace financiare rezultate ca
urmare a unei politici interne echilibra
Beneficiind de împrejurări favorabile şi de mijloace financiare rezultate ca
urmare a unei politici interne echilibranflictului şi să conserve statutul de autonomie
al Ţării Româneşti, evitând o cooperare militare activă cu turcii, dar ferindu-se în

8
acelaşi timp de schimbarea dominaţiei otomane cu cea austriecă, aflată în ofensivă. În
acest sens, domnul Ţării Româneşti a sprijinit negocierile de pace între cele două
părţi, a oferit informaţii militare şi politice autriecilor care, la rândul lor, i-au
recunoscut dreptul de a cumpăra proprietăţi şi de a se refugia în caz de primejdie în
Transilvania. Pe de altă parte, el a obţinut sprijinul influenţilor dregători otomani prin
bogate daruri în bani şi obiecte de lux, întreţinând o numeroasă clientelă de slujitori
otomani devotaţi intereselor sale şi asigurând pe înalţii demnitari de credinţa sa faţă
de Poartă. În acest fel, Ţara Românească s-a putut strecura relativ uşor în timpul
acestui război, încheiat cu pacea de la Karlowitz din ianuarie 1699, păstrând astfel
statutul de autonomie al ţării.
Beneficiind de împrejurări favorabile şi de mijloace financiare rezultate ca urmare a
unei politici interne echilibraConstantin Brâncoveanu – coordonatele politicii
externe

În istoria românească, Constantin Brâncoveanu s-a remarcat nu doar ca o

personalitate de excepţie în domeniul ocrotirii şi dezvoltării artelor şi culturii, care în
timpul domniei sale au cunoscut o înflorire deosebită ci şi prin realizările sale în
domeniul politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării Româneşti, aproape 26
de ani, în condiţiile în care în această perioadă debutează „problema orientală” : lupta
pentru moştenirea Imperiului otoman.
Constantin Brâncoveanu a preluat domnia în anul 1688 în vremuri de restrişte
determinate de decăderea Imperiului otoman, nevoit să facă faţă unei coaliţii care
cuprindea Imperiul Habsburgic, Polonia, Rusia, statul papal şi Veneţia cu intenţia de a
împărţi teritoriile aflate sub dominaţie otomană.
După un scurt episod de lupte, relaţiile cu imperiul Habsburgic s-au ameliorat,
Constantin Brâncoveanu urmărind să rămână în afara conflictului şi să conserve
statutul de autonomie al Ţării Româneşti, evitând o cooperare militare activă cu turcii,
dar ferindu-se în acelaşi timp de schimbarea dominaţiei otomane cu cea austriecă,
aflată în ofensivă. În acest sens, domnul Ţării Româneşti a sprijinit negocierile de

9
pace între cele două părţi, a oferit informaţii militare şi politice autriecilor care, la
rândul lor, i-au recunoscut dreptul de a cumpăra proprietăţi şi de a se refugia în caz de
primejdie în Transilvania. Pe de altă parte, el a obţinut sprijinul influenţilor dregători
otomani prin bogate daruri în bani şi obiecte de lux, întreţinând o numeroasă clientelă
de slujitori otomani devotaţi intereselor sale şi asigurând pe înalţii demnitari de
credinţa sa faţă de Poartă. În acest fel, Ţara Românească s-a putut strecura relativ uşor
în timpul acestui război, încheiat cu pacea de la Karlowitz din ianuarie 1699, păstrând
astfel statutul de autonomie al ţării.
Beneficiind de împrejurări favorabile şi de mijloace financiare rezultate ca urmare a
unei politici interne echilibra
În istoria românească, Constantin Brâncoveanu s-a remarcat nu doar ca o
personalitate de excepţie în domeniul ocrotirii şi dezvoltării artelor şi culturii, care în
timpul domniei sale au cunoscut o înflorire deosebită ci şi prin realizările sale în
domeniul politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării Româneşti, aproape 26
de ani, în condiţiile în care în această perioadă debutează „problema orientală” : lupta
pentru moştenirea Imperiului otoman.
Constantin Brâncoveanu a preluat domnia în anul 1688 în vremuri de restrişte
determinate de decăderea Imperiului otoman, nevoit să facă faţă unei coaliţii care
cuprindea Imperiul Habsburgic, Polonia, Rusia, statul papal şi Veneţia cu intenţia de a
împărţi teritoriile aflate sub dominaţie otomană.
După un scurt episod de lupte, relaţiile cu imperiul Habsburgic s-au ameliorat,
Constantin Brâncoveanu urmărind să rămână în afara conflictului şi să conserve
statutul de autonomie al Ţării Româneşti, evitând o cooperare militare activă cu turcii,
dar ferindu-se în acelaşi timp de schimbarea dominaţiei otomane cu cea austriecă,
aflată în ofensivă. În acest sens, domnul Ţării Româneşti a sprijinit negocierile de
pace între cele două părţi, a oferit informaţii militare şi politice autriecilor care, la
rândul lor, i-au recunoscut dreptul de a cumpăra proprietăţi şi de a se refugia în caz de
primejdie în Transilvania. Pe de altă parte, el a obţinut sprijinul influenţilor dregători
otomani prin bogate daruri în bani şi obiecte de lux, întreţinând o numeroasă clientelă

10
de slujitori otomani devotaţi intereselor sale şi asigurând pe înalţii demnitari de
credinţa sa faţă de Poartă. În acest fel, Ţara Românească s-a putut strecura relativ uşor
în timpul acestui război, încheiat cu pacea de la Karlowitz din ianuarie 1699, păstrând
astfel statutul de autonomie al ţării.
Beneficiind de împrejurări favorabile şi de mijloace financiare rezultate ca
urmare a unei politici interne echilibrate, Constantin Brâncoveanu obţine rezultate
importante pe plan extern: ginerele său Constantin Duca este numit domn în Moldova
(1693-1695, 1700-1703), apoi în anul 1699 el însuşi este numit domn pe viaţă.
În ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea apar indiciile unor noi orientări în
domeniul politicii externe spre noua forţă apărută la orizont Rusia, curent promovat în
special de către exponenţii cercurilor ecleziastice şi culturale ce se considerau
păstrătorii tradiţiilor imperiale bizantine, ce au contribuit la întărirea legăturilor
religioase între Rusia, Balcani şi Orientul ortodox, ca o premisă a unor apropieri de
ordin politic. Totuşi, în această perioadă, ţarul Petru I era angajat într-un lung război
cu Suedia, pentru obţinerea ieşirii la Marea Baltică, problema orientală având doar un
rol secundar în politica rusească, lucru intuit corect de către Constantin Brâncoveanu
care a rămas în expectativă. Cu toate acestea ţarul Petru i-a acordat crucea de cavaler
al ordinului Sf. Andrei (1700) şi a întreţinut o intensă corespondenţă diplomatică.
În schimb, puternica familie a Cantacuzinilor dornică de a-şi asigura dominaţia
completă a ţării milita pentru o apropiere cât mai deschisă faţă de Rusia, promovând o
politică diferită de a lui Brâncoveanu, care a ripostat prin îndepărtarea spătarului
Mihai Cantacuzino din funcţie în 1706, fapt ce a marcat ruptura sa cu această grupare.
Izbucnirea războiului ruso-turc în 1710 şi trecerea lui Dimitrie Cantemir,
domnul Moldovei, de partea ruşilor, fost o grea lovitură pentru Brâncoveanu. În timp
ce Brâncoveanu era în expectativă, influenţat şi de inactivitatea austriecilor, spătarul
Toma Cantacuzino s-a alăturat cu un corp de oaste, ruşilor intraţi în Moldova. A
urmat capitularea ruşilor la Stănileşti, iulie 1711, fapt ce a pus capăt ambiţiilo ruseşti
pentru o perioadă, şi a marcat relansarea politicii agresive a Porţii, sub conducerea

11
sultanului Ahmed al III-lea, urmărind recăştigarea teritoriilor pierdute prin pacea de la
Karlowitz.
Ultimii ani de domnie ai lui Brâncoveanu au fost marcaţi de ruptura cu familia
Cantacuzinilor, cărora li s-au confiscat averile pentru „hainie” . Aceştia au întreprins
demersuri susţinute la Constantinopol pentru înlăturarea lui Brâncoveanu. În
condiţiile determinate de noua politica agresivă otomană ce necesita o conducere
fermă şi sigură a teritoriilor din preajma imperiului otoman, domnul Ţării Româneşti,
dispunând de mijloace financiare imense (era numit Altân bey de turci, prinţul
aurului), având legături strânse cu marile puteri din zonă, bucurându-se de o anumită
autonomie în domeniul politicii externe, nu îşi mai avea locul, astfel că a fost mazilit
în anul 1714.
Personalitate, cu lumini şi umbre, conducând ţara în mod autoritar şi impunând
o fiscalitate excesivă, protector al artelor şi al Orientului ortodox, diplomat abil
exponent remarcabil al politicii de echilibru intre imperiile habsburgic, otoman şi rus,
Brâncoveanu a ştiut să asigure Ţării Româneşti, un sfert de veac de linişte şi de
progres.

12
 Constantin Brâncoveanu a preluat domnia în anul 1688 în vremuri de restrişte
determinate de decăderea Imperiului otoman, nevoit să facă faţă unei coaliţii care
cuprindea Imperiul Habsburgic, Polonia, Rusia, statul papal şi Veneţia cu intenţia de a
împărţi teritoriile aflate sub dominaţie otomană.
După un scurt episod de lupte, relaţiile cu imperiul Habsburgic s-au ameliorat,
Constantin Brâncoveanu urmărind să rămână în afara conflictului şi să conserve
statutul de autonomie al Ţării Româneşti, evitând o cooperare militare activă cu turcii,
dar ferindu-se în acelaşi timp de schimbarea dominaţiei otomane cu cea austriecă,
aflată în ofensivă. În acest sens, domnul Ţării Româneşti a sprijinit negocierile de
pace între cele două părţi, a oferit informaţii militare şi politice autriecilor care, la
rândul lor, i-au recunoscut dreptul de a cumpăra proprietăţi şi de a se refugia în caz de
primejdie în Transilvania. Pe de altă parte, el a obţinut sprijinul influenţilor dregătoÎn
istoria românească, Constantin Brâncoveanu s-a remarcat nu doar ca o personalitate
de excepţie în domeniul ocrotirii şi dezvoltării artelor şi culturii, care în timpul
domniei sale au cunoscut o înflorire deosebită ci şi prin realizările sale în domeniul
politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării Româneşti, aproape 26 de ani, în
condiţiile în care în această perioadă debutează „problema orientală” : lupta pentru
moştenirea Imperiului otoman.
Constantin Brâncoveanu a preluat domnia în anul 1688 în vremuri de restrişte
determinate de decăderea Imperiului otoman, nevoit să facă faţă unei coaliţii care
cuprindea Imperiul Habsburgic, Polonia, Rusia, statul papal şi Veneţia cu intenţia de a
împărţi teritoriile aflate sub dominaţie otomană.
După un scurt episod de lupte, relaţiile cu imperiul Habsburgic s-au ameliorat,
Constantin Brâncoveanu urmărind să rămână în afara conflictului şi să conserve
statutul de autonomie al Ţării Româneşti, evitând o cooperare militare activă cu turcii,
dar ferindu-se în acelaşi timp de schimbarea dominaţiei otomane cu cea austriecă,
aflată în ofensivă. În acest sens, domnul Ţării Româneşti a sprijinit negocierile de

13
pace între cele două părţi, a oferit informaţii militare şi politice autriecilor care, la
rândul lor, i-au recunoscut dreptul de a cumpăra proprietăţi şi de a se refugia în caz de
primejdie în Transilvania. Pe de altă parte, el a obţinut sprijinul influenţilor dregători
otomani prin bogate daruri în bani şi obiecte de lux, întreţinând o numeroasă clientelă
de slujitori otomani devotaţi intereselor sale şi asigurând pe înalţii demnitari de
credinţa sa faţă de Poartă. În acest fel, Ţara Românească s-a putut strecura relativ uşor
în timpul acestui război, încheiat cu pacea de la Karlowitz din ianuarie 1699, păstrând
astfel statutul de autonomie al ţării.
Beneficiind de împrejurări favorabile şi de mijloace financiare rezultate ca
urmare a unei politici interne echilibrari otomani prin bogate daruri în bani şi obiecte
de lux, întreţinând o numeroasă clientelă de slujitori otomani devotaţi intereselor sale
şi asigurând pe înalţii demnitari de credinţa sa faţă de Poartă. În acest fel, Ţara
Românească s-a putut strecura relativ uşor în timpul acestui război, încheiat cu pacea
de la Karlowitz din ianuarie 1699, păstrând astfel statutul de autonomie al ţării.
Beneficiind de împrejurări favorabile şi de mijloace financiare rezultate ca
urmare a unei politici interne echilibraburgic, Polonia, Rusia, statul papal şi Veneţia
cu intenţia de a împărţi teritoriile aflate sub dominaţie otomană.
În istoria românească, Constantin Brâncoveanu s-a remarcat nu doar ca o
personalitate de excepţie în domeniul ocrotirii şi dezvoltării artelor şi culturii, care în
timpul domniei sale au După un scurt episod de lupte, relaţiile cu imperiul
Habsburgic s-au ameliorat, Constantin Brâncoveanu urmărind să rămână în afara
conflictului şi să conserve statutul de autonomie al Ţării Româneşti, evitând o
cooperare militare activă cu turcii, dar ferindu-se în acelaşi timp de schimbarea
dominaţiei otomane cu cea austriecă, aflată în ofensivă. În acest sens, domnul Ţării
Româneşti a sprijinit negocierile de pace între cele două părţi, a oferit informaţii
militare şi politice autriecilor care, la rândul lor, i-au recunoscut dreptul de a cumpăra
proprietăţi şi de a se refugia în caz de primejdie în Transilvania. Pe de altă parte, el a
obţinut sprijinul influenţilor dregători otomani prin bogate daruri în bani şi obiecte de
lux, întreţinând o numeroasă clientelă de slujitori otomani devotaţi intereselor sale şi

14
asigurând pe înalţii demnitari de credinţa sa faţă de Poartă. În acest fel, Ţara
Românească s-a putut strecura relativ uşor în timpul acestui război, încheiat cu pacea
de la Karlowitz din ianuarie 1699, păstrând astfel statutul de autonomie al ţării.
Beneficiind de împrejurări favorabile şi de mijloace financiare rezultate ca
urmare a unei politici interne echilibraÎn istoria românească, Constantin Brâncoveanu
s-a remarcat nu doar ca o personalitate de excepţie în domeniul ocrotirii şi dezvoltării
artelor şi culturii, care în timpul domniei sale au cunoscut o înflorire deosebită ci şi
prin realizările sale în domeniul politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării
Româneşti, aproape 26 de ani, în condiţiile în care în această perioadă debutează
„problema orientală” : lupta pentru moştenirea Imperiului otoman.
Constantin Brâncoveanu a preluat domnia în anul 1688 în vremuri de restrişte
determinate de decăderea Imperiului otoman, nevoit să facă faţă unei coaliţii care
cuprindea Imperiul Habsburgic, Polonia, Rusia, statul papal şi Veneţia cu intenţia de a
împărţi teritoriile aflate sub dominaţie otomană.
După un scurt episod de lupte, relaţiile cu imperiul Habsburgic s-au ameliorat,
Constantin Brâncoveanu urmărind să rămână în afara coÎn istoria românească,
Constantin Brâncoveanu s-a remarcat nu doar ca o personalitate de excepţie în
domeniul ocrotirii şi dezvoltării artelor şi culturii, care în timpul domniei sale au
cunoscut o înflorire deosebită ci şi prin realizările sale în domeniul politico-
diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării Româneşti, aproape 26 de ani, în
condiţiile în care în această perioadă debutează „problema orientală” : lupta pentru
moştenirea Imperiului otoman.

15