Mereu imi rasuna-n minte.

Acelea-si triste cuvinte....

Da ce ?....Pentru ce ?
Asemeni unui ecou,
dispret si egoist, ranim mereu.
E o placere sa vezi durerea
intiparita pe chipul celor dragi.
De ce ?....Pentru ce?....toate acestea!...
Viata ne e data sa o traim, sa iubim.
Ne rezumam la vise, oprimd in loc timpul.
Visam la maretie, ucigind sperantele.
Suntem rai constient.
Un zimbet, o vorba buna ne mingaie sufletul,
precum soarele ce mingaie fruntile
si diminetile cu roua ne scalda calcaiele.
Suntem saraci in suflet si gindire.
Nu stim sa traim clipa,
nu ne putem manifesta fericirea.
Suntem retardati in iubire.

A fi badanta....e dor,
durere, distanta.
Lacrimi, singuratate.
In inima si suflet
frigul a patruns,
incet...incet sloi de gheata
ma-nconjoara,
pustiu e si tacere.
Miros de moarte.

Ma identific cu natura
pentru a supravietui valurilor vietii.
Furtuni ce ma-nconjoara.
Astazi vorbesc florilor tristea ce o simt,
si ele ma privesc cu gingasie,
alintindu-mi cu tabloul multicolor
si imbatindu ma cu parfumul lor.
Maine voi sopti pasarilor trista mea poveste,
iar ele imi vor cinta dulcea serenada in graiul lor.
Lin noaptea coboara si osteneala ma toropeste,
Adorm visand, cantand..sperand ca maine va fi altfel.