Dimpotrivă, sfera banilor, a creditului bancar şi a

pieţelor financiare rămâne o provocare formidabilă pentru teoreticieni şi un

mister pentru majoritatea cetăţenilor. Relaţiile sociale care implică direct sau
indirect banii sunt de departe cele mai abstracte şi mai dificil de înţeles,
iar ca urmare a acestui fapt cunoaşterea asociată acestora este cea mai
vastă, complexă şi incomprehensibilă. Din acest motiv, coerciţia sistematică pe care o exercită guvernele
şi băncile centrale în acest domeniu este,
indubitabil, cea mai dăunătoare şi nocivă1. Mai mult, elaborarea insuficientă a teoriei monetare şi bancare
afectează negativ dezvoltarea economiei globale. Acest lucru este probat de faptul că, în pofida
progreselor
teoretice şi a eforturilor guvernamentale, economiile moderne trebuie
încă să fie eliberate de spectrul boom-urilor şi al recesiunilor recurente.
Cu doar câţiva ani în urmă, în ciuda tuturor sacrificiilor făcute pentru
stabilizarea economiilor occidentale în urma crizei din anii 1970, sectorul
monetar, bancar şi cel financiar au avut din nou de suferit, fără întrerupere, din cauza aceloraşi erori
necugetate. Drept urmare, începutul anilor
1990 a marcat declanşarea inevitabilă a unei noi recesiuni economice
mondiale, de o severitate considerabilă, pe care lumea economică occidentală a reuşit de abia în ultima
perioadă să o depăşească2. O dată în
1 „Sfera banilor şi a structurii creditului a reprezentat,... alături de limbaj şi
morală, una dintre ordinile spontane cele mai rezistente în faţa eforturilor
depuse pentru o explicare teoretică adecvată şi rămâne obiectul unui dezacord substanţial între specialişti... [P]rocesele de selecţie
sunt supuse aici
unei interferenţe superioare oricărei alteia: selecţia prin evoluţie este împiedicată de monopolurile guvernamentale care fac
imposibil experimentul
competitiv... Istoria managementului guvernamental al banilor a fost...
caracterizată de o neîntreruptă fraudă şi înşelăciune. Din acest punct de vedere,
guvernele s-au dovedit cu mult mai imorale decât ar fi putut să fie orice
agenţie privată care ar fi oferit în context concurenţial tipuri diferite de bani.”
(Hayek, The Fatal Conceit, p. 102-104)
2 De asemenea, este interesant să remarcăm că excesele monetare şi financiare care au provocat această criză au
provenit, în principal, din politicile
aplicate la sfârşitul anilor 1980 de către administraţiile aşa-zis neoliberale din
Statele Unite şi Marea Britanie. De pildă, Margaret Thatcher a recunoscut recent
că principala problemă economică în perioada mandatului său şi-a avut originea
„în «cerere», deoarece banii şi creditul au fost expandate mult prea rapid, ceea ce
a urcat preţurile activelor”.Vezi Margaret Thatcher, The Downing Street Years,
Harper Collins, New York, 1993, p. 668. În plus, în sectorul banilor şi al creditului, Marea Britanie doar a copiat
seria iresponsabilităţii iniţiate în Statele Unite
pe parcursul celei de a doua administraţii Reagan. Aceste evenimente fac dovada deplină a importanţei elaborării
teoretice, pentru a împiedica alte autorităţi
politice – chiar din rândurile celor cu vederi pro-piaţă – să comită aceleaşi erori
ca Reagan şi Thatcher şi pentru a face posibilă identificarea limpede a tipului de
PROCESUL DE EXPANSIUNE A CREDITULUI 199
plus, mult mai aproape de momentul prezent (în vara anului 1997), o
criză financiară acută a devastat principalele pieţe asiatice, ameninţând
să se răspândească în restul lumii. Câţiva ani mai târziu (începând cu
2001), cele trei zone economice principale ale globului (Statele Unite,
Europa şi Japonia) au intrat simultan în recesiune.
Ţelul analizei economice a dreptului şi a reglementărilor legale este
acela de a studia rolul pe care acestea din urmă îl joacă în procesele spontane ale interacţiunii sociale.
Studiul nostru economic asupra contractului
de depozit bancar de bani va evidenţia rezultatele aplicării principiilor
tradiţionale de drept, inclusiv a cerinţei privind rata de 100% a rezervelor
în cazul contractului de depozit neregulat de bani. În acelaşi timp, va
clarifica consecinţele neanticipate care rezultă din faptul că, prin încălcarea acestor principii, bancherilor
li s-a permis utilizarea spre folos personal a depozitelor la vedere. Aceste efecte au rămas, până în
prezent, în mare
parte neobservate.

Capitolul III ”Finanţarea companiilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii cu ajutorul creditelor bancare şi
a instrumentelor pieţei de capital”
Creditarea reprezintă una din activităţile de bază ale băncilor comerciale, creditele
deţinând ponderea cea mai importantă în ansamblul activelor unei bănci.
Din punct de vedere tehnic, relaţia de creditare poate lua naştere în trei moduri:
vânzarea de mărfuri şi servicii pe credit, creditul bancar şi creditul pe bază de înscrisuri
financiare (de exemplu creditul obligatar, creditul prin emisiunea de hârtii comerciale).
Principalele tipuri de credite după tipul de client, sunt cele acordate companiilor, a
doua categorie adresându-se întreprinderilor mici şi mijlocii. În ceea ce priveşte creditele
acordate companiilor, am descris şi am exemplificat principalele tipuri de credite din această
categorie: linia de credit; creditele la termen cu scadenţă unică (creditele de trezorerie, credite
pe stocuri, creditele pe documente, creditele pentru producţia de export, creditele globale de
exploatare); credite la termen cu scadenţe multiple (creditele revolving, credite punte, credite
în descoperit de cont, leasingul); finanţarea prin factoring; creditele sindicalizate; creditele
pentru procurarea titlurilor de valori mobiliare (prin emiterea de acţiuni, împrumuturi
obligatare).
Creditele acordate sectorului IMM: acest tip de credite a deţinut un rol marginal în
activitatea de creditare a băncilor din România, unele dintre acestea acordând credite pentru
întreprinderi noi - credite start-up - abia după anul 2000, acceptându-se firme care au 5-6 luni
de funcţionare. Alte bănci au procedat la flexibilizarea condiţiilor de eligibilitate, astfel încât
să poată beneficia de credit şi firmele care nu pot prezenta bilanţ contabil (pe 3 ani). Unele
bănci au regândit fişa de cerere de credit în care au fost incluse şi date legate de afacere
(principali furnizori, concurenţii de pe piaţă, clienţii potenţiali, piaţa potenţială), după cum
sunt bănci care acordă credite start-up numai pentru firmele –clienţi care au deja o activitate
şi doresc să dezvolte o afacere într-un nou domeniu.
Conform unui sondaj de opinie efectuat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor
Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) în luna octombrie 2010, principalele
dificultăţi întâmpinate de întreprinzători în relaţia cu băncile sunt legate de: birocraţie;
dobânzile mari, rigiditatea indicatorilor de bonitate analizaţi, multe comisioane şi taxe
percepute; lipsa transparenţei în relaţia cu băncile (comisioane ascunse, comunicare
ineficientă); lipsa unei negocieri reale între bănci şi clienţi (contracte tip şi refuzul oricăror
modificări/completări); clauze nejustificate şi practici abuzive care creează o poziţie
disproporţionată în operaţiunile bancare între părţi (operaţiuni neautorizate în conturi, fraude
bancare); erori în procesarea tranzacţiilor.
Propunerile de îmbunătăţire a relaţiei bănci - IMM-uri, pe care le regăsim în sondajul
efectuat de CNIPMMR, venite din partea întreprinzătorilor, se referă la credite avantajoase şi
flexibile pentru IMM-uri şi tinerii întreprinzători, în privinţa comisioanelor şi dobânzilor, a
condiţiilor de creditare şi a garanţiilor solicitate; eliminarea clauzelor şi practicilor abuzive şi
sancţionarea băncilor care le practică; asigurarea unei transparenţe corespunzătoare în relaţiile
cu clienţii; negocierea reală a contractelor de creditare potrivit principiilor eticii în afaceri, a
contractelor de creditare; angajarea răspunderii băncii în cazul erorilor comise şi plata unor
despăgubiri.
În studiul de caz pe care l-am efectuat, referitor la structura în profil teritorial
(judeţul Argeş) a creditelor şi depozitelor agenţilor economici în perioada iunie 2010 – iunie
2011, am constatat următoarele:
creditele acordate în lei agenţilor economici în anul 2011 înregistrează o reducere
de 143,7 milioane lei, pe fondul deprecierii leului şi a creşterilor succesive ale dobânzii la
credite, fapt ce a condus şi la creşterea numărului de credite restante, în total credite în lei.
Comparativ cu anul 2010, numărul creditelor restante a crescut în 2011 cu 41,9 milioane lei
(graficul nr. 2)

Uneori aceste corelaţii nu sunt universal valabile, astfel:

Efectul de diminuare a ratei de dobândă asupra situaţiei băncii este favorabilă atunci când, aceasta
conduce la transformarea împrumuturilor pe termen scurt în împrumuturi pe termen lung cu rată fixă a
dobânzii, respectiv atunci când durata pasivelor bancare este inferioară celei a activelor. În plus, trebuie
ca structura ratei dobânzii să fie normală, crescătoare. În aceste condiţii, reducerea ratei de dobândă se
traduce printr-o creştere a marjei de intermediere, cel puţin pe termen scurt, întrucât costul de refinanţare
este mai elastic la scăderea ratei dobânzii, comparativ cu rata de randament a activelor. Efectul reducerii
ratei dobânzii este şi mai favorabil, dacă structura se deformează, respectiv scade rata dobânzii pe termen
lung mai mult decât se reduce rata dobânzii pe termen scurt (după cum a fost cazul în SUA în anii ’91 –
’92), mecanism cunoscut sub denumirea de
“discount window”. Reducerea ratei dobânzii este favorabilă, de asemenea, băncilor care au o puternică
activitate de piaţă, întrucât revalorizează portofoliile de titluri şi stimulează piaţa bursieră
şi implicit veniturile realizate sub formă de comisioane.
Un alt aspect ce trebuie evidenţiat îl constituie efectul pe termen lung şi efectele imediate ale scăderii
ratei de dobândă. Pe termen imediat, efectul scăderii ratei dobânzii este pozitiv, atunci când structura
bilanţului este normală, iar pe termen lung efectele se concretizează în elasticitatea creditelor la variaţiile
de rată de dobândă comparativ cu resursele. Dacă randamentul creditelor se ajustează, în funcţie de rata
dobânzii, atunci şi marja de intermediere se reduce.