Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Din acest punct de vedere, cea mai importanta functie a conducerii bancii este
de a controla calitatea portofoliului de credite. Aceasta, deoarece slaba calitate a
creditelor este principala cauza a falimentelor bancare. Dupa cum se arata intr-un raport
al Oficiului Controlului Monedei din SUA referitor la cauzele principale ale falimentelor
bancare din aceasta tara in anii ’80, intre acestea se inscriu:
Politicile de creditare variaza in timp si in functie de ciclul economic. Ele trebuie sa fie
actualizate si sa devina adaptabile la modificarile mediului concurential si economic.
Orice credit reprezinta o anticipare a unor incasari viitoare. Din aceasta perspectiva, ( a
fluxului de incasari), orice credit comporta riscul ca aceste incasari sa nu se realizeze
deloc sau partial. Acest risc mai este numit si risc de insolvabilitate a debitorului; el este
esential in activitatea bancara deoarece principala functie a unei banci o reprezinta
acordarea de credite. Aprecierea justa a riscului de credit este,deci, de o importanta
majora pentru banca. Pentru minimizarea expunerii la risc, cea mai importanta etapa a
procesului de creditare este selectarea cererilor de creditare.
Creditele de consum sunt acordate pentru cumparari de marfuri cu plata in rate, marfuri
care constituie, de regula, si garantia creditului. Pe piata acestor credite bancile sunt
puternic concurate de societati de credit de consum si de cooperativele de credit.
Valoarea creditului este sensibil mai ridicata dacat in cazul creditelor pe termen scurt.
Cauzele insolvabilitatii sunt insa aceleasi cu o probabilitate de aparitie mai ridicata
deoarece si creditarea este pe termen lung. Protectia este mai greu de realizat
deoarece termenul mai lung sporeste incertitudinea, atat in ceea ce priveste veniturile,
cat si comportamentul debitorului. Se impune, deci, solicitarea de garantii sub forma
asigurarilor de viata pentru debitori cu beneficiar de asigurare banca si sub forma de
ipoteci si alte garantii reale.
In practica regula care se aplica (formalizata sau nu in politica de creditare ) este aceea
ca ratele lunare nu trebuie sa depaseasca 25% din veniturile lunare ale solicitantului.
Nici ea nu protejeaza perfect caci acestea pot sa nu fie veniturile nete si dupa
contractarea creditului, s-ar putea (si este chiar foarte probabil ) ca pana la scadenta
clientul sa contracteze alte datorii care sa determine cresterea ponderii ratei de
rambursat fata de veniturile nete. De aceea se stabileste de regula doar 25% desi pot fi
suportate fara probleme si rate de rambursat relativ mai ridicate. In stabilirea acestui
procent importanta este si structura bugetelor de familie, serios perturbata in perioade
de inflatie ridicata, mai ales pentru familiile cu buget mic.
Riscul politic sau riscul suveran este primul element al riscului de tara si exprima
gradul de instabilitate politica. Aceasta poate provoca situatii de o gravitate deosebita
pentru creditor, intre care:
Toti acesti factori pot afecta negativ rambursarea creditelor contractate si a dobanzilor
aferente.
Cel mai adesea, insa, riscul politic, economic si de creditare propriu-zis sunt
impletite, situatia economica, politica si financiara a tarii putind fi deteriorata.In acest
context se impune o abordare globala a riscului de tara.
Metodele de analiza a riscului de tara sunt numeroase, caci numeroase sunt studiile
dedicate acestui subiect. Mai dezvoltate sunt doua directii de studiu:metoda indicatorilor
de risc si teoria valorii firmei.
Metoda indicatorilor de risc este cea mai utilizata si se bazeaza pe metode Delphi.
Riscul de tara se determina prin parcurgerea urmatoarelor etape:
Teoria valorii firmei are la baza evaluarea valorii economiei tarii respective prin
acpitalizarea unui flux de venituri reprezentat de excedentul balantei comerciale. Apoi
aceasta valoare a economiei se compara cu datoria interna.
Acest indicator a fost pus la punct in SUA unde este publicat periodic. Punctajul se
stabileste pe baza a 15 criterii,ponderate diferit, fiecare putand fi notat de la 0 la 4
puncte, in functie de risc ( 0 pentru risc maxim).
Tabelul nr.2.1.
ponderare (0 la 4)
1 2 3 4
1.Stabilitatea politica a tarii deditorului (evalarea 3.0
probabilitatii schimbarii si impactul acestei
schimbari aspra afacerilor)
2.Atitudinea autoritatilor fata de investitiile straine 1.5
si fata de repartizarea beneficiilor
3.Tendinte catre nationalizari 1.5
4.Restrictii birocratice (eficienta administratiei) 1.0
Respectarea acordurilor contractuale 1.5
6.Calitatea serviciilor de suprastructura 0.5
7.Calitatea infrastructurii (comunicatii si 1.0
transporturi)
8.Calitatea responsabililor intreprinderilor sau 1.0
entitatii debitoare
9.Cresterea economica in tara 2.5
10.Inflatia 1.5
11.Balanta de plati 1.5
12.Facilitati de conversie a monedei locale in 2.5
valuta
13.Costul fortei de munca/productivitatea 2.0
14.Disponibilitatea pe piata locala a creditelor pe 2.0
termen lung
1Posibilitatea finantarii pe termen lung in moneda 2.0
locala, mai ales sub forma cresterii de capital
<= 40 inaceptabile;
In functie de aceasta apreciere creditorii stabilesc daca acorda sau nu creditul, precum
si conditiile de creditare (garantii, termen de rambursare, rata a dobanzii).
Gestiunea riscului de credit global are la baza doua principii: diviziunea si limitarea
riscurilor.
-fixind o limita proprie, interna, angajamentul sau global in operatii riscante, (dar
rentabile). Se stabileste o limita maxima (de ex. 75%) pentru ponderea activitatilor
(plasamentelor) riscante in total active sau relativ la capitalul bancar.
-fixind plafoane de credite pe debitor, grup de debitori, sectoare de activitate sau zone
geografice pentru a preveni ca modificari semnificative ale situatiei economice a acestor
grupe sa ii afecteze negativ expunerea lor.
Se mai pot stabili plafoane de tip “stop-loss” care definesc riscurile maxime
referitor la pierderile constatate sau la provizioanele constituite.
Foarte utile se pot dovedi si limitele interne stabilite pe baza unor scenarii de
criza, limite greu de definit in momentul in care criza se produce;preferabil este ca
banca sa fie pregatita pentru eventualitatea producerii unei crize, oricat de improbabila
ar parea aceasta intr-un context dat.
In functie de aceste doua criterii, creditele se clasifica in cale cinci categorii astfel:(vezi
tabelul )
Sursa.BNR.Normele 3/1994
Creditele neperformante
Sunt cele la care apar evenimente la scadentar, intotdeauna creditele din categoriile
indoielnice si substandard. Pierderilea au inceput si ele prin a fi credite neperformante.
Creditele neperformante sunt cele care genereaza pentru banca cele mai mari cheltuieli
de gestiune a riscului. Nivelul maxim al costurilor este atins in cazul creditelor trecutela
pierdere, la care nu se mai poate recupera nimic si care sunt acoperite din fondul de
rezerva sau fondul de risc. Acoperirea lor duce la o diminuare corespunzatoare a
activului si pasivului banci, deci la o restrangere a volumului de activitate. Creditele
neperformante sunt pastrate in portofoliu caci nu sunt inca pierderi si au sanse reale de
a nu deveni pierderi daca sunt gestionate corespunzator.
Problema este ca ansamblul cheltuielilor legate de gestiunea lor este foarte mare.
Pentru banca, aceste cheltuieli includ:
-Garantarea defectoasa a creditelor; garantarea poate crea probleme fie bancii, fie
clientului in cazul in care ea nu se incadreaza in normele stabilite de banca. Pentru
client problemele pot sa apara la o garantare excesiva; el poate fi nemutumit si, daca nu
este client captiv sau foarte vechi si, mai ales atunci cand conditiile de servire oferite de
concurenti sunt mai avantajoase, banca il poate pierde. Pentru banca riscul este mare
daca nu s-au solicitat garantiile corespunzatoare din punct de vedere caliatativ si
cantitativ. Aceasta deoarece in caz de lichiditate a acestora banca nu poate acoperi
angajamentele clientului respectiv si, cu toata cheltuiala suplimentara legata de
angajarea unor proceduri specifice, ea se afla de fapt in pierdere. Inspectorul sau
personalul compartimentului de specialitate trebuie sa verifice cu atentie si cu
resposabilitate existenta, concordanta cu normele interne si valoarea garantiilor oferite.
-Controlul si urmarirea calitatii clientilor;s unt proceduri care se angajeaza atat initial cat si
periodic, pe parcursul derularii ansamblului raporturilor dintre banca si client si nu exclusiv pe
parcursul procesului de creditare. Permit inspectorului formarea unei imagini corecte si actuale
referitoare la capacitatea de plata a clientului si evolutia acestuia, esentiala pentru luarea unor
Ponderea creditelor in total active –cu cat aceasta pondere este mai ridicata, cu
atat activitatea bancara este perceputa ca fiind mai riscanta; prin politica de
creditare se pot stabili un plafon al acestei masuri si/sau praguri de alerta;
Ponderea rezervelor pentru pierderi din credite in total credite, raport care
exprima sintetic asteptarile manageriale privind evolutia calitatii portofoliului de
credite acordate;
Profitul brut / Provizioane pentru pierderi din credite * 100, respectiv costul
acoperirii riscului de credit asumat de banca.
Ponderea profitului net in total credite; profitul net este sursa principala de
finantare a pierderilor, dar acoperirea acestora nu este singura sa destinatie.
Calculat in aceasta forma, indicatorul este cel mai adesea supraunitar;
Desi nici unul dintre indicatorii mai sus mentionati nu reprezinta un instrment
de predictie perfect, putem afirma ca nivelul necorespunzator al unuia dintre acestia (
sau al mai multora ) constituie in sine un barometru al viitoarelor probleme de creditare.
- serviciul datoriei.
- B.N.R.;
- Registrul Comertului;
- organisme specializate;
Dintre produsele oferite de banca clientilor sai, creditul este cel mai important produse
in termeni de rentabilitate, dar si cu cel mai mare grad de risc, mai ales in conditiile unei
economii in care legea cererii si ofertei nu functioneaza.
Din momentul aprobarii acordarii creditului de catre banca in cadrul raportului juridic
care ia fiinta, societatii bancare creditoare ii revine nu numai obligatia de a pune la dispozitia
imprumutatului sumele de bani care fac obiectul contractului de credit, dar si aceea de a
monitoriza daca creditul este utilizat conform destinatiei contractale.
- boale sau decesul unuia dintre asociati, mai ales acolo unde sunt in numar mic
sau la societatile cu asociat unic si unde mostenitorii nu sunt intotdeauna in
masura sa conduca mai departe afacerea.
una care vizeaza valorificarea garantiilor prin executarea silita pe baza unei
hotarari judecatoresti a conturilor si a bunurilor aflate in garantie.
Calea amiabila de recuperare a debitelor este abordabila atunci cand neplata dobanzilor
si a ratelor restante se datoreaza in principal unor cauze obiective. Inca din fazele preliminare ale
acordarii creditului, ofiterul de credut trebuie sa urmareasca atent atitudinea clientului fata de
credit. Daca clientul este interesat de nivelul dobanzilor, a comisioanelor si a spezelor, daca se
straduieste sa negocieze cat mai mult conditii mai bune pentru el si firma sa, aceasta inseamna ca
afacerea il preocupa in mod serios si se gandeste la rambursarea imprumutului solicitat. In
situatia in care clientul trateaza cu usurinta aspectele privind costuriloe creditului, fiindu-I
indiferente sau neinteresandu-l nivelul dobanzilor, spezelor si comisioanelor ci doar rapiditatea
cu care poate primi banii, aceasta inseamna ca el se gandeste mai putin sau in ultimul rand la
restituirea catre banca a sumelor imprumutate.
acolo unde debitele restante nu sunt foarte mari, unde din studiul de
fezabilitate si din contractele de livrare a produselor sau serviciilor rezulta ca
exista o piata sigura si conditii pentru vanzarea produsului, unde intarzierile
platii costurilor creditului se datoreaza unor cauze obiective care nu
impieteaza in totalitate afacerea, unde clientul este serios si lucreaza de mai
mult timp cu banca, o solutie oportuna este suplimentarea creditului acordat
clientului. Aceasta presupune acordarea unui nou credit clientului, nu pentru
a-si plati debitele restante fata de banca, ci pentru a se asigura relansarea
afacerii sub supravegherea stricta a specialistilor bancii.
O alta modalitate de reechilibrare a situatiei create prin debitele restante este cea a
atragerii de noi garantii de la client, daca este posibil cat mai lichide. Solutia nu protejeaza
creditul pe termen scurt, insa in perspectiva transformarii sale intr-unul litigios, masura poate fi
binevenita.
Problema recuperarii debitelor restante este una complexa si delicata, mai ales in
conditiile unei economii instabile asa cum este mediul economic in care opereaza clientii
bancilor din Romania. Esentiala in aceasta problema ramane activitatea de prevenire a situatiilor
care pot conduce la credite neperformante, cu debite restante mari si greu de recuperat, iar
aceasta actiune trebuie sa inceapa, la fel ca si cea de urmarire a derularii creditelor inca de la
analiza facuta pentru acordarea creditului.
Ultimele mari crize monetare si financiare, crach-ul de pe piata obligatiunilor din 1994,
criza din Mexic 1994-1995, criza asiatica din 1997 au determinat o serie de dificultati in
gestionarea riscurilor, ceea ce a creat conditiile pentru intarirea rolului controlului bancar.
Concurenta sporita dintre banci si alte institutii financiare a conferit o importanta sporita
rentabilitatii in cadrul politicii de gestionare a bancilor si a perspectivelor lor de dezvoltare.
Identificarea “centrelor de profit“ a permis o mai buna gestionare si coordonare a rentabilitatii,
iar in cadrul politicii de creditare, bancile au trebuit sa-si flexibilizeze activitatea in scopul
ameliorarii rentabilitatii si a securitatii. Crizele manifestate la sfarsitul anilor ’80, ca urmare a
riscurilor imobiliare au impus institutiilor de credit o anumita orientare spre calitatea creantelor
bancare prin metoda previzionarii creantelor riscante, care reprezinta pentru banca, costul
reducerii riscului de credit.
Introducerea unei gestiuni dinamice a bilantului a fost realizata, pentru prima data in
SUA in decursul anilor ’70 sub denumirea de “Assets and Liabilities Management” si s-a
generalizat in celelalte tari sub denumirea de “managementul activelor si pasivelor”. O asemenea
modalitate de gestionare a activitatii consta in cautarea tuturor formelor de manifestare ale
riscului, pornind de la analiza fiecarui post de bilant, depasindu-se astfel, examinarea soldurilor
contabile. Gestiunea activelor si pasivelor bancare vizeaza toate riscurile financiare ( rate
dobanzii, rata de schimb, lichiditate, risc de faliment), iar metodologia presupune parcurgerea
urmatoarelor etape: inventar, evaluare, consolidarea riscurilor financiare, respectiv acoperirea
acestora.
Generalizarea acestor doua metode de evaluare a riscurilor dupa anul 1993 se explica
prin dorinta bancilor de a impune o alternativa la modelul standard dezvoltat de Comitetul de la
Basel, cosiderat inadecvat de o multime de banci comerciale.
Regulile prudentiale bancare care se exprima, cel mai adesea, prin anumite raporturi au
sfera de cuprindere principalele aspecte ale gestiunii bancare, respectarea acestora orientand in
mod decisiv strategia bancara si permitand armonizarea cu legislatia europeana si internationala.
Pentru tarile membre ale UE, prudenta bancara poate fi cuantificata prin urmatoarele
instrumente: solvabilitatea bancara, coeficientul riscurilor mari, coeficientul de adaptare la riscul
de piata, nivelul participatiilor finaciare, nivelul capitalului minim. La nivelul fiecarei tari exista
si niveluri proprii ale unor raporturi, precum raportul de lichiditate si coeficientul fondurilor
proprii si al resurselor permanente.
Dupa cum au evidentiat crizele financiare din ultimul deceniu, evenimentele de pe piata
de capital pot pune in pericol soliditatea institutiilor de credit si securitatea pietelor bursiere. In
aceste conditii, luarea in considerare a riscurilor de piata a devenit necesara pentru largirea
notiunii de raport de solvabilitate sau a Normei Cooke.
2. Coeficientul de lichiditate este impus tuturor bancilor si institutiilor de credit, care
sunt obligate sa respecte un raport egal cel putin cu 100% intre elementele de activ si elementele
de pasiv considerate exigibile pe o perioada de o luna. Acest coeficient este calculat pentru
fiecare luna pe baza elementelor disponibile in ultima zi a lunii precedente, iar nivelul minim de
100% trebuie respectat in permanenta.
- solvabilitate;
- lichiditate;
- riscul valutar;
Totodata, valoarea totala a investitiilor pe termen lung ale unei banci in valorile
mobiliare emise de o societate comerciala nu poate depasi:
Valoarea totala a investitiilor pe termen lung ale bancii in valorile mobiliare emise de
asemenea societati comerciale nu poate depasi 50 % din fondurile proprii ale bancii. Valoarea
totala a investitiilor unei banci in valori mobiliare, efectuate in nume si cont propriu, nu poate
depasi nivelul de 100% din fondurile sale proprii, cu exceptia celor in titluri de stat.
Procesul de evaluare a riscurilor trebuie sa includa identificarea atat a riscurilor care sunt
controlabile de catre institutiile de credit, cat si a celor necontrolabile. In cazul riscurilor
controlabile, institutiile de credit trebuie sa stabileasca daca isi asuma integral aceste riscuri sau
masura in care doresc sa le reduca prin proceduri de control. In cazul riscurilor necontrolabile,
institutiile de credit trebuie sa decida daca le accepta sau daca elimina ori reduc nivelul
activitatilor afectate de riscurile respective.
Evaluarea riscurilor se va realiza de catre specialisti din cadrul institutiilor de credit care
nu au responsabilitati in realizarea performantei comerciale si financiare.
Institutiile de credit vor stabili tipurile de riscuri pe care sunt pregatite sa le asume,
precum si pragul de la care un risc este considerat semnificativ. La stabilirea acestora se vor avea
in vedere natura, dimensiunea si complexitatea activitatii.
c) unui sistem de raportare a expunerilor la riscuri, precum si altor aspecte legate de riscuri
catre nivelurile de conducere corespunzatoare;
a) Acordarea de credite;
Riscul global este suma riscurilor individuale raportate de toate persoanele declarante
pentru aceeasi persoana recenzata, mai putin valoarea angajamentelor asumate de catre banci in
numele persoanei recenzate fata de alte banci. Riscul global reprezinta expunerea intregului
sistem bancar din Romania fata de o singura persoana recenzata, determinandu-se de catre
Centrala Riscurilor Bancare.
Perioada de raportare este intervalul cuprins intre datele de 1 si 15 ale lunii in care se
raporteaza informatia de risc bancar aferenta lunii anterioare.
CEN
TRA
LAR
ISC
URI
LOR
BAN
CAR
E
Transmiterea informatiei Inscrierea, prelucrarea Difuzarea informatiei
si stocarea informatiei
Centrala Riscurilor Bancare transmite lunar fiecarei persoane declarante, din proprie
initiativa, informatia referitoare la riscul global pentru fiecare debitor raportat de aceasta in luna
respectiva.
Orice unitate bancara poate solicita Centralei Riscurilor Bancare, prin intermediul
propriei persoane declarante, informatia de risc bancar referitoare la orice persoana fizica sau
juridica nonbancara rezidenta, cu conditia sa aiba acordul scris al acesteia ( in conformitate cu
prevederile Art.37 din Legea nr. 58/1998 ). In cazul in care informatia de risc bancar solicitata de
banca se refera la un debitor raportat de aceasta in ultima perioada de raportare incheiata , nu este
necesar acordul acestuia.
Dintre masurile adoptate de Banca Nationala a Romaniei in vederea imbunatatirii
calitatii prudentei bancare se remarca:
- adecvarea capitalului ( C );
- calitatea activelor ( A );
- management ( M );
- profitabilitate ( P );
- lichiditate ( L ).
Sistemul de avertizare timpurie permite detrminarea rating-ului pentru fiecare din cele 5
obiective urmarite si stabilirea unui scor final si a unui rating compus pentru fiecare banca, prin
atribuirea acestora a unuia din calificativele: foarte bun, bun, in observatie, nesatisfacator, critic.
La inceputul anului 2002, Banca Nationala a Romaniei a adoptat Normele nr. 3/2002
privind standardele de cunoastere a clientelei, norme care se aplica bancilor, persoane juridice
romane si reprezinta un cadru general pentru elaborarea de cate acestea a politicilor si
procedurilor proprii de cunoastere a clientelei, ca parte esentiala a unei gestiuni prudente a
riscului si a unor sisteme eficiente de control intern.
a) Obiect de activitate
d) Controlul unei entitati cu sau fara personalitate juridica de catre o persoana publica
Trebuie precizat faptul ca in cazul in care unui singur debitor i s-au acordat mai multe
credite, banca le va incadra intr-o singura categorie de clasificare, pe baza principiului declasarii
prin contaminare, respectiv luarea in considerare a celei mai slabe dintre categoriile individuale
de clasificare.
- standard
- pierdere.
- serviciul datoriei
- performanta financiara
Performanta financiara
A B C D E Nu s-au initiat
Servici 0-15 zile Standard In Substanda Indoielni Pierder procedurijudiciar
ul
observatie rd c e e*
datoriei
a.) In perioada 1 iulie 2002 - 31 martie 2003, necesarul de provizioane specifice de risc
de credit se va calcula atat conform Regulamentului nr.2/2000, cat si Regulamentului
nr.3/2002:
b.) Incepand cu data de 1 aprilie 2003, bancile vor constitui si/sau vor regulariza
provizioanele specifice de risc de credit in functie de nivelul necesarului de
provizioane specifice de risc de credit determinat potrivit Regulamentului nr.3/2003.