CUPRINS

1. Notiuni generale privind arderea combustibilului gazos......................................... 2

2. Calculul caracteristicilor tehnice şi energetice ale gazelor combustibile şi ale elementelor
arderii lor............................................................................................................. 3
3. Calculul arzătorului cu injecţie de presiune joasă................................................... 9
4. Dimensionarea arzatorului de gatit...........................................................................12
5. Arzătoarele cu injecţie de presiune medie............................................................... 12
6. Metoda de stabilire a arderii.....................................................................................14
7. Bibliografie............................................................................................................ 18
 GENERALITATI

Prezenta lucrare de curs se elaboreaza in cadrul disciplinei Procese si aparate de ardere a gazelor
combustibile.
In lucrare se va alege tipul, numarul si se va efectua calculul de dimensionare a arzatoarelor
pentru cazane si agregate, care se trec la functiune cu gaze combustibile.

1.Notiuni generale privind arderea combustibilului gazos.

1.1 Aspectul fizic al arderii.

In general arderea cuprinde doua procese importante:

---amestecarea combustibilului cu oxigen (proces de contact fizic dintre combustibil si aer
comburant);
---desfasurarea reactiilor chimice de oxidare.
Tipul necesar pentru arderea cobustibilului cuprinde timpul  1 pentru realizarea contactului fizic
dintre combustibil si oxidant si timpul  2 pentru desfasurarea reactiei chimice de oxidare.
In cazul in care combustibilul este amestecat cu oxidant intr-un process separat, care preda faza
de ardere, arderea se defasoara intr-un amestec omogen, iar timpul caracteristic fazei de
amestecare  1 este nul,  1 =0.
In cazul in care, in camera de ardere combustibilul si oxidantul sunt introdusi separat, astfel incit
inainte de a se desfasura reactia de ardere trebuie sa se produca prin difuzie contactul intre
combustibil si oxidant, tipul caracteristic fazei de amestecare, denumit timp de difuzie,  1  0 .

1.2 Instalatii pentru arderea gazelor combustibile.

Toate etapele descrise anterior (amestecarea, incalzirea amestecului si arderea se realizeaza) in

arzatoarele si camerele de ardere numite focare.
Arzatoarele de gaze sunt dispozitive destinate pentru introducerea in spatiu de ardere a
cantitatilor necesare de gaze combustibile si oxidant, aer sau oxigen, asigurind:
---amestecul gazului combustibil cu oxidant (comburant);
---transportarea amestecului format catre locul de ardere;
---arderea gazelor precedata de faza de incalzire a amestecului.
Se deosebesc arzatoare cu sau fara amestec prealabil.
Arzatoarele fara amestec prealabil, denumite si arzatoare cu aer secundar contin un canal de gaz
si un canal de aer, in timp ce arzatoarele cu amestec prealabil, denumite arzatoare cu aer primar,
au in plus o camera de amestec.
Arzatoarele de combustibil gazos se pot clasifica dupa diverse criterii.
---arzatoare cu amestecare preliminara completa, in care amestecul gaz-aer se realizeaza in
interiorul arzatorului, astfel ca la iesirea din arzator sa se obtina un amestec combustibil cu
coeficientul de exces de aer   1 ,si care funtioneaza conform principiului cinetic;
--- arzatoare cu amestecare preliminara partiala a gazelor cu aer in interiorul arzatorului;
--- arzatoare cu amestecare exterioara(in spatiul focarului, in limitele flacarii).
Simultan clasificarii de baza, arzatoarele pot fi clasificate si in conformitate cu urmatoarele
criterii:
-------presiunea gazelor combustibile:
---arzatoare de presiune joasa (pina la 5KPa);
---arzatoare de presiune medie (5…300KPa);
---arzatoare de presiune inalta (300…600KPa);
-------principiul de actiune a aerului:
 --- arzatoare, in care este partial sau total injectat datorita energiei cinetice a gazului (energia
jetului de gaze combustibile);
--- arzatoare fara insuflare, in care aerul este aspirat datorita asigurarii depresiunii (tirajului) in
focar;
--- arzatoare cu insuflarea aerului in focar, organizata cu ajutorul unei instalatii de ventilatoare.
-------modalitatea de realizare a arderii:
---arzatoare, la care arderea are loc in spatiul focarului cu flacara vizibila;
---arzatoare, la care arderea este cu flacara invizibila si are loc in tuneluri din material refractar.

1.3.Clasificarea arzatoarelor de combustibil gazos

Arzatoarele de combustibil gazos se pot clasifica dupa diverse criterii.Un criteriu important care
tine seama de procesele fizice ale arderii il constituie modul de realizare al amestecului gazului si
aerului . In acest caz arzatoarele se pot clasifica in trei grupe principale :
-- arzatoare cu amestecare preliminara completa , in care amestecul gaz-aer se realizeaza in
interiorul arzatorului , astfel ca la iesire din arzator sa se obtina un amestec combustibil cu
coeficientul de axces de aer α >1 , si care functioneaza conform principiului cinetic ;
-- arzatoare cu amestecare preliminara partiala a gazelor cu aer in interiorul arzatorului α < 1 si
finisare procesului de amestecare in zona de ardere prin introducerea separate a restului de aer in
spatial de ardere , si care functioneaza conform principiului cinetico-difuzional (flacara Bunzen)
-- arzatoare cu amestecare exterioara (in spatial focarului , in limitele flacarei) , care organizeaza
introducerea aerului si gazelor combustibile in spatial de ardere in fluxuri separate cu curenti
paraleli sau incrucisati si care functioneaza conform principiului difuzional .
La arzatoarele cu amestecare preliminara completa , caracteristica flacarii va depinde de gradul
de perfectiune al amestecarii realizat la iesire din arzator (dispersia concentratiilor de amestecare
realizate in arzator) .
La gradul de perfectiune ridicata a amestecarii (dispersia redusa a concentiilor ) flacara va fi
scurta , puterea si temperatura in zona de ardere vor fi mari si coeficientul de emisie radiala a
flacarii redus (flacari transparente).
Date iniţiale: Varianta-38
1. Componenţa gazelor cu care este alimentată localitatea:
Nr. Componenţa, %
variantei CH4 C2H6 C3H8 C4H10 C5H12 CO2 N2
38 90.40 1.10 2.30 3.20 2,10 0.7 0 0.30
2. Conţinutul de umiditate
D  0, 0184 kg mN3
3. Coeficientul de exces de aer
  1, 22
2.Calculul caracteristicii tehnice si energetice ale gazelor combustibile și
elementelor arderii acestora
Calculele se vor efectua în următoarea succesivitate:
Căldura inferioară de ardere în stare anhidră, kJ/m 3N – cu formulele:
anh
Qinf
m
 0,01 QinfC
j 1
 m Hn
 nC m H n  ;

unde: Qinf j – corespunzător căldura inferioară de ardere ale componentului "j" din amestec;
nj – conţinutul procentual al componentului "j" din amestec
kJ
anh
Qinf  0.01(35840  90.40  63730 1.10  93370  2.30  123770  3.20  146340  2.10)  42281.68
mN3
Căldura inferioară de ardere a amestecului în stare umedă, kJ/m 3N ,– din următoarele relaţii:
u
Qinf  Qinf
anh
k ;
 unde: k- este coeficientul de corecţie, calculat de relaţia:
0.804
k ;
0.804  d
unde: d-este conţinutul de umiditate, kg/m 3N ;
0.804 – densitatea vaporilor de apă la condiţii normale, kg/m 3N .
0.804
k  0.978
0.804  0.0184

kJ
u
Qinf  42281.68  0.978  41335.69
m N3
Densitatea amestecului de gaze în stare anhidră, kg/m 3N se va calcula cu formula:
m
 anh  0,01 c mHn
 nC m H n ;
j 1

 u   anh  d  K .
kJ
 anh  0.01(0.717  90.40  1.356 1.10  2.02  2.30  2.702  3.20  3.22  2.10  1.98  0.7  1.251 0.30)  0,881
mN3
kJ
 u  (0.881  0.0184)  0.978  0,880
m N3

2.1. Bilanțul material al reacției de ardere

2.1.1. Calculul indicelor componentelor inițiale ale reacției de ardere

Volumul teoretic de aer necesar arderii, m 3N /m 3N - cu formula:

1  n 
Vt   0,5H 2  0,5CO    m  Cm H n  1,5H 2 S  O2 
21   4 
3 3
Calcul volumului teoretic de aer necesar arderii, m N /m N , în cazul, în care amestecul
combustibil este alcătuit numai din hidrocarburi (saturate sau nesaturate) - cu formula:
1 1  4  6
Vt  · 0  0  2CH 4  3.5C2 H 6  5C3 H 8  6,5C4 H10  8C5 H12   ·(0  0  1    90.40   2   1.10 
21 21  4  4
 8  10   12 
  3    2.30   4    3.20   5    2.10)  11.13 mN3 mN3
 4  4  4
Volumul real de aer necesar arderii, m 3N /m 3N , se va determina folosind coeficientul de
exces de aer  = 1,05...1,3:
V r  Vt  
Vr  11.13 1, 22  13.58 mN3 mN3
Volumul de oxigen, m 3N /m 3N :
VO2  0,21   Vt
mN3
VO2  0.211.22 11.13  13.79
mN3
 2.1.2. Calculul volumului gazelor de ardere a amestecului combustibil

Volumul real de azot, m 3N /m 3N :

VN2  0,79  Vr  0,01N 2
VN2  0,79·13.58  0,01·0.3  10.73mN3 / mN3

Volumul gazelor triatomice, m 3N /m 3N , pentru   1.0 şi   1.0 :

VRO2  0.01CO2  CO   m  Cm H n  H 2 S 
Volumul bioxidului de carbon, m 3N /m 3N :
VCO2  0,01(CO2  CO   mCm H n )
VCO2  0,01· 0.7  1·90.40  2·1.10  3·2.30  4·3.20  5  2.10  1,235mN3 / mN3
Volumul teoretic de vapori de apă, pentru   1 şi conţinutul de umiditate a aerului d a  10 g la
1kg aer uscat:
VH02O  0.01H 2  0.5 n  Cm H n  H 2 S  0.124d  1,61L0 

VH02O  0,01[0.5(4  90.40  6 1.10  8  2.30  10  3.20  12  2.10)  0.124  0.0184  1.6111.13)]  2,348mN3 / mN3

Volumul real al vaporilor de apă:

VH2O  VH02O  0.0161 (  1)  L0  2.348  0.0161(1.22  1) 11.13  2.387mN3 / mN3

Volumul de oxigen:
VO2  0.21 ( 1) Vt  0.21(1.22 1) 11.13  0.514mN3 / mN3
Volumul total de gaze de ardere, m 3N , rezultate la arderea 1 m N3 gaze:
Vtot  VH2O  VCO2  VN2  VO2  2.387  1.235  10.73  0.514  14.866mN3 / mN3 ;

2.2 Bilanțul energetic al reacției de ardere

2.2.1 Calculul indicilor energetici, care condiționează desfășurarea reacției de ardere
Temperatura de autoaprindere a amestecului, oC, de gaze - cu relaţia:
m

t
j 1
aa

t am
aa 
m
unde: taa - sunt temperaturile de autoaprindere a componenţilor m din amestec,
în oC.
537  530  504  430  430
am.
t aa   486.2o C
5
Limitele de inflamabilitate (inferioară şi superioară) ale amestecului - cu formula:
n  n2  n3  ...  nk
Linf .sup.  1
n1 n2 n3 n
   ...  k
l1 l2 l3 lk
unde: l1, l2, l3 … lk – sunt limitele de inflamabilitate a compuşilor amestecului în
stare pură, %.
90.40  1.10  2.30  3.20  2.10
Linf .   4,38%
90.40 1.10 2.30 3.20 2.10
   
5 3, 2 2,37 1,86 1, 4
 90.40  1.10  2.30  3.20  2.10
Lsup.   14,14%
90.4 1.10 2.30 3.20 2.10
   
15 12, 45 9,5 8, 41 7.8
Viteza normală de propagare a flăcării amestecului - cu formula:
n U  n2U 2  n3U 3    nkU k
U nmax  1 1
n1  n2  n3    nk
unde: U1, U2, U3 …Uk – vitezele normale maximale de propagare a flăcării a
componenţilor respectivi din amestec, cm/s.
90.40  37  1.10  40  2.30  38  3.20  37  2.10  37
U nmax.   37, 056 cm s
90.40  1.10  2.30  3.20  2.10
2.2.2. Ecuația bilanțului energetic al reacției de ardere
Ecuaţia bilanţului căldurii:
u
Qinf  I gc  I a  I ga
u
unde: Qinf - căldura inferioară de ardere în stare uscată, m 3N ;
I g c - entalpia gazelor combustibile, kJ/m 3N ;
I a - entalpia aerului, kJ/m 3N ;
I g a - entalpia gazelor de ardere, kJ/m 3N .
Entalpia gazelor combustibile – cantitatea de căldură introdusă în focar – cu gazele combustibile:
I g c    C p Vg c  t g c   t g .c.  C p Vg c  25  (1.572  90.4  2.282 1.10  3.162  2.30 
4.2715  3.20  5.2975  2.10  0.7 1.299  0.3 1.625)  4452.05kJ / mN3
unde: V g c - conţinutul gazelor combustibile;
t g c - temperatura gazelor combustibile, C;
kJ
C p - capacitatea termică specifică izobară, .
m 3N C
Entalpia aerului – cantitatea de căldură introdusă în focar cu aerul de combustie:
I a  ta  C pa Vr  25 1.29795 13.58  440.65kJ/m3N ;
unde: t a - temperatura aerului,  C; t a  25 o C
kJ
C pa - capacitatea termică specifică izobară a aerului, ;
m 3N C
Vr - volumul de aer real, necesar arderii, m 3N /m 3N .
Valorile componentelor I g. c. şi I a. sunt comparativ mici în raport cu valoarea Qinf
u
, însă pot fi
mult mai mari, dacă combustibilul şi aerul se vor încălzi preliminar.
Entalpia gazelor de ardere – cantitatea de căldură care se conţine în produsele de ardere:

I ga   Cga Vga  t gka 
kJ
unde: C g a - capacitatea termică specifică a gazelor de ardere, ;
m 3N C
V g a - volumul gazelor de ardere, m N3 ;
t gk a - temperatura gazelor de ardere,  C.
 2.2.3 Determinarea temperaturii gazelor de ardere
Înlocuind relaţiile de mai sus şi rezolvând ecuaţia obţinută în raport cu t gk a obţinem
relaţia de calcul a temperaturii calorice a gazelor de ardere, care are forma:
u
Qinf  I g c  I a
t gk a  *
C p  VH 2 O  C p  VN 2  C p  VO2  C p  VCO2
Calculul temperaturii calorice t gk a se va efectua prin metoda aproximaţiilor succesive.
Iniţial se adoptă o temperatură arbitrară (în limitele 1500  1800 0 C), pentru care se calculează
I g a , după ce, cu formula (*) se verifică valoarea temperaturii calorice de ardere.
În cazul, în care temperatura obţinută prin calcul va diferi esenţial (mai mult de 20 o C ) de
temperatura adoptată, se recalculează t gk a prin adoptarea temperaturii gazelor de ardere, egală cu
cea obţinută prin calcul cu formula (*). Dacă temperatura gazelor de ardere, obţinută prin calcul,
va devia de t gk a adoptată în limitele  20 0 C, calculul se va considera terminat.
Adoptăm t gka  1600C;
Valorile capacităţii termice specifice a gazelor de ardere vor fi egale respectiv:
Cg.a(N2)=1.4588 kJm3 * oC Cg.a(CO2)=2.3552 kJm3 * oC
Cg.a(O2)=1.5379 kJm3 * oC Cg.a(H2O)=1.8762 kJm3 * oC

41335.69  4452.05  440.65

t gk .a   1589.95 oC
10.73 1.4588  0.514 1.5379  1.235  2.3552  2.387 1.8762

Deoarece temperatura gazelor de ardere obţinută prin calcul nu diferă cu mult de t gk.a.
adoptată, considerăm calculul corect.
Calculăm temperatura teoretică de ardere:
n

t t
tt  . i

n
Temperatura teoretică de ardere este considerată acea temperatură, până la care s-ar fi
încălzit produsele de ardere, în ipoteza că la încălzirea lor nu se va consuma toată cantitatea de
căldură introdusă în focar, însă numai cantitatea fără căldura pierdută prin arderea incompletă
Qin şi căldura, consumată la disocierea gazelor triatomice Qdis , care în condiţiile temperaturilor
înalte din spaţiul de ardere (1600...2000 0C) corespunzător vor varia în limitele Qin =
(0,002...0,012) Qr şi Qdis = (0,025...0,07) Qr . La temperaturi sub 1500 0C căldura pierdută prin
arderea incompletă Qin şi căldura, consumată la disocierea gazelor triatomice Qdis pot fi
considerate egale cu zero.
2040  2050  2107  2117  2120
tt   2086,8o C
5
Calculăm temperatura reală de ardere:
t r  K p  t gk a ,
unde: Kp– coeficient pirometric, Kp = 0,65...0,75 sau Kp = 0,8...0,85 pentru agregatele
energofage de performanţă.
tr  0,85 1589.95  1351.46 oC

3.Soluţii constructive ale arzătoarelor cu injecţie de combustibil gazos

Arzătoarele cu injector de combustibil gazos au o răspîndire largă în practica utilizării gazelor
naturale. Din punct de vedere funcţional şi constructiv, arzătoarele cu injector pentru
combustibili gazoşi pot fi clasificate după mai multe criterii:
- după starea termică a fluizilor participanţi la procesul de ardere- arzătoare cu şi fără
preîncălzirea aerului de combustie;
- după configuraţia gurii de ieşire a amestecului gaze-aer din arzător şi a ambrazurii;
- după destinaţie: arzătoare pentru aparate de uz casnic (maşini de gătit, cazane pentru
încălzirea locuinţei şi pregătirea apei calde menajere de consum); cazane tehnologice pentru
pregătirea apei calde sau a aburului; pentru cuptoare industriale;pentru procese de elaborare şi
tratament etc.
- după valoarea presiunii gazelor şi modul de amestecare gaze-aer: arzătoare de gaze de
presiune joasă (Pg<3 kPa) cu amestecare preliminară parţială gaze-aer în interiorul arzătorului şi
finalizarea procesului de amestecare în zona de ardere, care funcţionează conform principiului
cinetico-difuzional; de presiune medie (Pg=3…0,15MPa, Pnom=0,09 MPa) cu amestecare
preliminară completă gaze-aer în interiorul arzătorului, care funcţionează conform principiului
cinetic;
- după natura gazelor utilizate: gaz natural şi gaz lichefiat;
În modelele de arzătoare menţionate se folosesc camerele pentru amestecare de tip
injector. Ele îndeplinesc următoarele funcţii:
• aspiră automat aer din atmosferă şi îl amestecă cu gaze;
• creează presiunea necesară pentru învingerea rezistenţelor hidraulice ale capului arzătorului,
tunelului şi suprapresiunii din focar;
• creează viteza necesară de ieşire a amestecului combustibil;
Injectoarele sunt dispozitive perfecte de amestecare, constructiv simple şi fiabile în funcţionare.
Cel mai răspîndit sistem de automatizare a proceselor de ardere este modelul APOC1
(modificaţiile 0…7) utilizat la generatoarele de căldură pentru instalaţiile de încălzire locală cu
capacitatea termică pînă la 29 KW.

3.1. Arzătore cu injecţie de presiune joasă

La arzătoarele cu presiune joasă aerul necesar pentru ardere este introdus parţial (α'<1). La
aceste arzătoare procesul de amestecare a aerului cu gazul şi arderea se desfăşoară parţial
separat. Arzătoarele cu injecţie asigură un amestec bun al gazului cu aerul. În majoritatea
cazurilor arzătoarele cu injecţie de presiune joasă funcţionează la presiunea redusă a gazelor,
pînă la 2 KPa.
Caracteristicele tehnice ale arzătoarelor cu injecţie de presiune joasă.
Debitul nominal de gaze variază: Vg=0,08…12 m3/h.
Presiunea nominală a gazelor la intrare în arzător este:
Pnom=1,3 KPa pentru gaze artificiale;
Pnom=2 KPa pentru gaze naturale;
Pnom=3 KPa pentru gaze lichefiate;
Încărcarea termică a arzătoarelor maşinilor de gătit alcătuieşte: 3770 KJ/h, 5025 KJ/h,
pentru focare 100500…104700 KJ/h.
Coeficientul de exces de aer în focar variază: α=1,2…1,6.
Coeficientul de injecţie a aerului primar capătă valori pentru:
• metan- α'=0,4…0,6;
• propan-butan - α'=0,5…0,7;
• obţinerea flăcării luminoase- α'<0,4, între 0,2…0,4.
Compoziţia gazelor: metan, etan, propan, butan.
Depresiunea în focar variază respectiv pentru:
• sobe şi generatoare de căldură casnice: ∆P=2…15 Pa;
• cuptoare şi generatoare de căldură industriale, capacitatea mică: ∆P=20…30 Pa.
Viteza de ieşire a gazului din duză variază între 30…80 m/s.
Viteza de ieşire a gazelor din ajutajele colectorului distribuitor este de 2…6 m/s.
Arzătoarele cu injecţie de presiune joasă prezintă următoarele caracteristici:
− impun asigurarea controlată a aerului secundar;
− în punctele de instalare, trebuie să se realizeze destinderea gazului –căderea de presiune;
− asigură arderea gazului după principiul intervalelor – respectiv începutul arderii este cinetic,
iar sfârşitul difuzional;
− au o lungime mai mare decît arzătoarele cu injecţie de presiune medie şi realizează o
temperatură a flăcării mai mică;
− prezintă o rezistenţă mai mare la rupere şi întoarcerea flăcării, eliminînd necesitate folosirii
stabilizatorilor de flacără;
Arderea completă a gazului poate fi asigurată în aceste arzătoare numai cu aport de aer
secundar. Arzătoarele ci injecţie de presiune joasă (α'<1) se folosesc pe scară largă la plitele cu
gaz du uz casnic, la încălzitoarele de apă cu scurgere sau cu acumulatoare, la maşinile de gătit
din restaurante, în cazanele secţionale pentru încălzire de capacitate mică, în sobe etc.

3.2 Demensionarea arzatoarelor injecționale de presiune joasă

Date iniţiale:
Nr.
variantei
V , m3 h P, KPa  
38 7.0 2 1,57 0,57

Viteza medie de ieşire a gazului combustibil din duza arzătorului se determină cu formula, m/s:
2  p 2  2000
g    = 0.85   57.31m ;
g 0.880 s
unde:  g - densitatea gazelor, kg m N3 ;
 p - diferenţa de presiune, Pa ;
 p =P1-P2= 103325-101325=2000 Pa ;
 - coeficient de scurgere, evidenţiază repartizarea vitezelor fluxului de gaze în secţiunea duzei
şi rezistenţa fluxului, depinde de forma duzei şi se stabileşte conform literaturii de specialitate.
Pentru duzele cilindrice larg răspândite cu    45o ;   0,75 la L/D1=0,18,   0,87 la
L/D1=0,55 şi   0,85 la L/D1=1. Valoarea coeficientului  , care depinde de forma ajutajului
duzei şi care se determină pe cale experimentală, se adoptă în intervalul 0,6...0,65, iar pentru
duzele arzătoarelor industriale – se adoptă 0,8...0,87, în funcţie de configuraţia lor. Pentru duzele
cu unghiul de desfacere 45o  se adoptă egal cu 0,7, pentru unghiul de desfacere 25o -  =0,8,
iar pentru unghiul 8o -  =0,87.
L – lungimea canalului duzei, mm, la  =0,87 L/D1=0,55 sau L=0,55·D1;
D1 – diametrul ajutajului duzei, mm.
Aria secţiunii transversale a ajutajului duzei, mm2:
Vgk 106 0.35 106
f D1    1.69mm2 ;
3600 g 3600  57.31
Vg
în care: V gk - debitul unui colector care se determină cu formula V gk  , valoarea maximă a
nk
căruia este egală cu 0,4 m 3 h ;
n k - numărul de colectoare distribuitoare care se adoptă din şirul nk  1,2,3...
 7
Vgk   0,35 m3 h
20
Diametrul ajutajului se calculează cu formula, mm:
4  f D1 4 1.69
D1    1.467[mm]
 3,14
Diametrul camerei de amestecare D3, mm, se determină pe baza legii conservării cantităţii de
mişcare la amestecarea fluxurilor de gaze şi aer.
D3  D1 1  Va   1  Va   aer u 
unde:  aer - densitatea aerului, kg m3 ;
Va - cantitatea de aer, injectată de un metru cub de gaze.
Pentru arzătoarele atmosferice de ardere a gazelor naturale
m3
Va   '  Vt  0.57 11.13  6.3441 N ;
h
în care: Vt - cantitatea teoretică de aer necesară arderii, m3 h .
1.293
D3  1.467  (1  6.3441)(1  6.3441 )  12.77 mm
0,880
Diametrul confuzorului D2 şi difuzorului D4, mm, se adoptă constructiv în următorele limite:
D2  2.0...2.2  D3 ,
D4  1.5...2.0  D3 .
D2  2 12.77  25.54mm
D4  1.6 12.77  20.432mm
Lungimea confuzorului l1, mm, depinde de unghiul sumar de deschidere, care se adoptă în
intervalul 45o...90o. Pentru micşorarea unghiului de întâlnire a jeturilor de gaze – aer este
mai favorabil de adopta un unghi sumar de deschidre mai mic. Din aceste considerente:
l1  1,5...2,0  D3 .
l1  1.8 12.77  22.99mm
Lungimea camerei de amestecare se determină cu formula, mm:
l2  1,0...1,2  D3 .
l2  1,112.77  14.05mm
Lungimea difuzorului depinde de unghiul de deschidere   60...8o şi se calculează cu formula:
l3 
D4  D3  .
2  tg  2 
20.432  12.77
l3   55.52mm
2  0.069
Aria totală a ajutajelor se determină cu formula, m2:
V 1V 
 fo  3600am  Vg  3600 a ,
am am

 am  3.6 10 3  d o  T 2
1  Vt  [m/s];
1     Vt 
unde:  am - viteza de scurgere a gazului din ajutaje, m/s, se determină din diagramă, în funcţie de
diametrul ajutajelor d o , care se adoptă astfel ca să se evite fenomenele de rupere şi retur a
flăcării (3...6 mm).
 Adoptăm diametrul ajutajelor d o  6mm ,
T=25+273=298K

am  3.6 103  0.006  2982

1  11.13  3.17m / s
1  0.57 11.13
(1  6.3441)
f 0 7
3600  3.17
 0.0045m 2
Numărul ajutajelor se calculează cu relaţia:

z  4   fo   do2 
4  450
z  16 unitati
3,14  62
Pasul optimal dintre orificii S, mm, se stabileşte din literatura de specialitate. Pentru asigurarea
accesului uşor de aer secundar şi aprinderea succesivă (în lanţ) a flăcărilor colectorului, pasul S
al ajutajelor distribuitorului se adoptă în funcţie de diametrul d o şi coeficientul de injecţie a
aerului primar.
Smax  S ( '  0.4)   S ( '  0.4)  S ( '  0.6)    '  22  (22  18)  0.57  19.72;
Smin  S ( '  0.4)   S ( '  0.4)  S ( '  0.6)    '  16  (16  13)  0.57  14.29;
Lungimea colectorului arzătorului se determină cu formula, mm:
lcol.  z  1  S 2  2  S
lcol .  (16  1) 19.72 2  2 19.72  187.34mm
Distanţa optimală lo, mm, de la duză până la secţiunea de intrare în camera de amestec, după cum
au arătat rezultatele cercetărilor, poate fi adoptată în limitele:
lo  0,5...1,4  D3
l0  0.9 12.77  11.49mm
Deplasarea ajutajului spre camera de amestecare reduce coeficientul de injecţie.
În continuare calculăm parametrii flăcării.
Lungimea conului interior:
lin  C1  d 02  q0 107  1.12  62  2.8 107 107  112.90mm;
Lungimea totală a flăcării (conul exterior):
l f  C2  q0  d03 107  6.156  2.8  63 107 107  253.33mm
Încărcarea termică a ajutajelor distribuitorului:
Vgk  Qinf
u
0.35  41335.69
q0    2.8 107 kJ 2 ;
0.785  d 0  z 0.880  0.006 16
2 2
m h
Unde:C1 și C2-coeficienți care se determina din tabelul 5.5 și 5.6.

4.Dimensionarea arzatoarelor de gatit

Calculele se efectueaza cu urmatoarele date initiale:
P=2 kPa, Vg=7.0m3/h, α’=0.57, Vt=11.13 m3/h, ρg=0.880.
Sectiunea de iesire:
Vam Vg (1   Vt ) 273  tam 7(1  0.57 11.13) 273  25
'

Sf       78.7 104 m2
vf vf 273 1.98  3600 273
Se alege diametrul orificiului d0 rezultind astfel numarul de orificii:
Sf 7870
z   1114de.unitati
 3.14 2
 d0 3
4 4
Pasul de dispunere al orificiilor este :S=1.3  d 0 =1.3  3=3.9 mm
Diametru de asezare al orificiilor arzatorului:
S  z 3.9 1114
D   1384mm.
 3.14

5.Demensionarea arzatoarelor injecționale de presiune medie

Date iniţiale:
Nr.
V , m3 h P, KPa 
variantei
38 49 42 1,12

Viteza medie de curgere a gazelor din ajutaj se va determina conform formulei de curgere
adiabatică, m/sec.:

g   

2  k  p1  1   p 2 p1 
k 1 k

k  1   u
unde: k  c p cv - exponentul adiabatic pentru gazele naturale, k  1,3 ;
p1 - presiunea absolută a gazelor la intrare în duză, Pa;
p2 - presiunea absolută a mediului în care expandează gazul, Pa. Pentru arzătoarele
atmosferice presiunea joasă p2 este egală cu presiunea barometrică.
p1  p 0  p  101325  42000  143325Pa
p2  po  101325Pa
  0.87
 2 1.3 143325  1  (101325 143325)0.3 1.3  m
 g  0.85   280.06
0.3  0.880 s
Aria secţiunii transversale a ajutajului duzei, mm2:
Vg 106
f D1 
3600  g
49 106
f D1   48.60mm2
3600  280.06
Diametrul ajutajului duzei se determină cu relaţia, mm:
4  f D1
D1 

4  48.60
D1   7.87mm
3.14

Diametrul camerei de amestecare D3, mm, se determină din relaţia:


D3  D1  1  Va 1  Va aer  u 
unde: Va - cantitatea de aer injectată de un metru cub de gaze, m3 m3 , şi se calculează vu
formula:
Va  Vt  
în care:  - coeficientul de exces de aer la presiune medie = 1.07;
Vt - volumul teoretic de aer necesar pentru arderea completă a gazelor.
V   11.13 1.12  12.47
a

D3  7.87  (1  12.47)  (1  12.47 1.293 0.880)  126.97mm

Celelalte dimensiuni se determină în următoarea succesiune:
Diametrul confuzorului, mm:
D2  1,7...2,0  D3
D2  1.8 126.93  228.474mm
Diametrul difuzorului, mm:
D4  1,5...1,7   D3
D4  1.6 126.93  203.09mm
Lungimea confuzorului, mm:
l1  1,5...1,7   D3
l1  1.7 126.93  215.78mm
Lungimea camerei de amestec, mm:
l2  3...4  D3
l2  3.5 126.93  444.255mm
Lungimea difuzorului, mm:
l3 
D4  D3  ,   3,5o
2  tg  2
(203.09  126.93)
l3   1248.52mm
0.061
Lungimea capului arzătorului, mm:
l4  1,0...1,5  D3
 l4  1,5 126.93  190.39mm
Dacă în calitate de stabilizator sau element tehnologic, în care se realizează arderea, este utilizat
tunelul, atunci dimensiunile lui se determină cu relaţiile:
Diametrul craterului, mm:
Dcr .  1,07...1,1  D3
Dcr .  1.1126.93  139.623mm
Diametrul tunelului, mm:
Dt  2,5...2,6  Dcr .
Dt  2.5 126.93  317.325mm
Lungimea tunelului, mm:
lt  2,5...6,0  Dcr .
lt  4 139.623  558.492mm

7. Metodele de stabilizare a arderii

Stabilitatea arderii în intervalul larg de variaţie a debitelor de gaze şi volumelor de aer,
necesare arderii, constituie un factor decisiv, care determină fiabilitatea şi eficienţa funcţionării
arzătoarele de gaze. În regim laminar de scurgere a amestecului combustibil, cea mai stabilă este
partea flăcării lângă orificiile de foc, deoarece aici viteza scurgerii amestecului, micşorată prin
terciversarea lui de pereţii canalelor de foc, corespunde vitezei de propagare a flăcării, reduse din
contul răcirii frontului flăcării de aceiaşi pereţi. Datorită acestui fapt, la baza flăcării se formează
un inel de foc (de aprindere), care stabilizează procesul de ardere întru-un anumit interval de
variaţi a debitului amestecului combustibil, în acest caz, în procesul de ardere se stabileşte un
echilibru dinamic între tendinţa flăcării de a se deplasa spre fluxul de amestec combustibil şi
tendinţa fluxului de a arunca flacăra de la orificiile de foc. Însă în procesul utilizării gazelor
combustibile deseori sunt posibile şi alte situaţii:
• cu majorarea debitului amestecului (majorarea presiunii la intrare în arzător mai sus de nivelul
stabilit prin calcul, majorarea depresiunii în focar, micşorarea concentraţiei gazelor combustibile
în amestec prin dizolvarea lui cu o cantitate mai mare (de aer, urmată de micşorarea vitezei de
propagare a flăcării, etc.), regimul laminar trece în turbulent, inelul de aprindere se destramă,
arderea se destabilizează şi flacăra se rupe de la arzător;
• cu micşorarea debitului amestecului (micşorarea presiunii mai jos de nivelul stabilit prin
calcul), viteza propagării flăcării în fluxul din zona pereţilor poate depăşi viteza de scurgere a
amestecului şi flacăra va intra în interiorul camerei de amestecare a arzătorului.
Primul fenomen este numit "ruperea flăcării" şi se observă în cazul în care viteza
scurgerii amestecului combustibil în toate punctele frontului de ardere depăşeşte viteza
propagării flăcării, al doilea fenomen este numit "returul flăcării" şi are ioc, în cazul în care
viteza propagării flăcării într-un anumit punct al frontului de ardere depăşeşte viteza scurgerii
amestecului combustibil.
De menţionat că ruperea flăcării nu se produce instantaneu. La început apar ruperi
pulsatorii a flăcării la periferia bazei flăcării, care se intensifică pe măsura majorării vitezei
scurgerii amestecului combustibil. Aceasta creează condiţii, la care devierile neînsemnate a
mediului ambiant provoacă ruperea flăcării. Gazele naturale, care conţin mai mult de 90%
metan, având o viteză scăzută de propagare a flăcării (0,37 m/sec), au şi limite joase de rupere a
flăcării. Ruperea flăcării se observă, de obicei, la aprinderea sau stingerea arzătorului, iar în
timpul funcţionării - în urma modificării capacităţii termice sau coeficientului de exces de aer.
Ruperea flăcării duce la majorarea inadmisibilă a concentraţiei gazelor combustibile în focare,
canalele de evacuare a gazelor de ardere, care pot provoca explozii şi ca urmare serioase
deteriorări.
Returul flăcării apare mai frecvent în momentele aprinderii şi stingerii incorecte a
arzătoarelor, dealtfel şi la micşorarea bruscă a capacităţii lor termice, în rezultatul returului
flăcării sunt posibile:
- întreruperea arderii (de obicei cu micro explozie) şi ca urmare majorarea concentraţiei
gazelor combustibile în încăperi şi focare;
- pătrunderea flăcării în interiorul camerei de amestecare, care provoacă supraîncălzirea
arzătorului, împiedică aspiraţia aerului primar, elimină în mediul ambiant gaze
combustibile ne arse şi produse toxice, rezultate din arderea incompletă a gazelor.
Ruperea flăcării este funcţie de diametrul orificiilor de foc şi conţinutul aerului primar în
amestec. Este bine cunoscut că majorarea volumului aerului primar în amestec duce la
micşorarea vitezei de rupere a flăcării, iar cu mărirea diametrului secţiunii de ieşire a orificiului
de foc se va majora viteza de scurgere a amestecului combustibil, care stimulează aparenţa
fenomenului ruperii flăcării. Majorarea vitezei de rupere cu mărirea diametrului este rezultatul
neproporţionalităţii măririi frontului de flacără şi a suprafeţei secţiunii de ieşire a orificiului de
foc, consideră L.N. Hartin. T.Heller afirmă că una din cauzele ruperii flăcării este influenţa
aerului secundar, care intră în reacţie, deoarece la sarcini identice de căldură în secţiunea de
ieşire aspiraţia aerului secundar este proporţional cu diametrul orificiului, în acelaşi timp viteza
medie a amestecului combustibil în secţiunea orificiului este invers proporţională puterii pătrate
a diametrului. A. S. Iserlin ne asigură că mărirea diametrului orificiului de foc duce la majorarea
nivelului temperaturii în secţiunea orificiului. Majorarea nivelului temperaturii majorează
stabilitatea arderii în raport cu ruperea flăcării, dar totodată majorează tendinţa spre returul
flăcării în rezultatul creşterii vitezei normale de propagare a flăcării. Este demonstrat că cu cât
este mai mare diametrul orificiului, cu atât, la valori majorate a vitezei scurgerea amestecului
combustibil, fenomenul "returul flăcării" este mai frecvent.
Teoria arderii demonstrează că arzătoarele atmosferice cu injecţia aerului primar în
intervalul de volum 30...70 % funcţionează stabil fâră utilizarea dispozitivelor adăugătoare de
stabilizare a arderii. Micşorarea volumului de aer primar în amestec majorează stabilitatea arderii
şi lărgeşte intervalul de reglare a presiunii şi debitului de gaze. De menţionat însă că micşorarea
cotei aerului primar în amestec duce la îndepărtarea flăcării de arzător şi poate aduce la arderea
incompletă şi depuneri de funingină pe suprafeţele încălzite.
Stabilitatea arderii se asigură prin menţinerea frontului flăcării lângă orificiile de foc a
arzătorului balansând viteza normală de propagare a flăcării cu viteza fluxului de amestec
combustibil, care au direcţii diametral opuse, conform relaţiei:
ret    r
unde:  ret - viteza fluxului de amestec combustibil, care provoacă returul flăcării;
r - viteza fluxului de amestec combustibil, care provoacă ruperea flăcării.
Deci, factorii principali, care influenţează fenomenele ruperii şi returului flăcării sunt:
proprietăţile fizice şi chimice ale gazelor şi a amestecului combustibil;
diametrul orificiilor de foc a arzătorului;
regimul de scurgere a amestecului combustibil şi particularităţile constructive ale
arzătorului (utilizarea, stabilizatorilor).
Stabilizarea flăcării necesită creare în spaţiu de ieşire a amestecului combustibil (lângă
orificiile de foc) a condiţiilor pentru aprinderea lui fiabilă.
Aceasta se obţine prin utilizarea dispozitivelor de stabilizare şi metodelor aerodinamice.
Cele mai răspândite dispozitive de stabilizare a flăcării sunt tunelurile din material refractar,
stabilizatoarele inelare de aprindere, corpuri neuniforme, iar din metodele aerodinamice cel mai
des folosită este turbionarea aerului secundar la intrare în zona de reacţie, care la rândul său
creează zone de recirculare a produselor de ardere la baza flăcării.
Tunelurile din material refractar şi corpurile neuniforme, amplasate în centrul fluxului
aprins a amestecului combustibil, des folosite în generatoarele industriale de căldură, evită
ruperea flăcării prin organizarea recirculaţiei produselor de ardere supraîncălzite spre baza
flăcării, din contul depresiunii create de jetul de amestec combustibil.
Stabilizatoarele inelare de aprindere evită ruperea flăcării prin faptul că o parte mică de
amestec combustibil iese prin orificiile laterale şi din contul vitezei mici de scurgere creează un.
inel stabil de foc, care aprinde fluxul de bază a amestecului, în aceste cazuri returul flăcării este
exclus prin crearea unor viteze de scurgere a amestecului combustibil, care depăşeşte viteza de
propagare a flăcării de câteva ori.
Evitarea fenomenului "returul flăcării" se obţine prin majorarea vitezei de scurgere a
amestecului din orificiile de foc şi evacuarea călduri de la suprafaţa lor. Constructiv aceasta se
obţine prin:
• micşorarea secţiunii orificiului de foc până la diametru critic de propagare a flăcării;.
• instalarea unui set de plăci, distanţa dintre care este mai mică decât distanţa critică de propagare
a flăcării, unite între ele cu ajutorul unor electrozi, câte turbulizează fluxul de amestec ce
traversează spaţiul dintre ele şi provocă recircularea produselor de ardere supraîncălzite la baza
flăcării;
• prevederea grătarelor şi plaselor cu un număr mare de orificii cu secţiunea mai mică decât
diametrul critic de propagare a flăcării;
organizarea răcirii capului arzătorului prin echiparea iui cu dispozitiv de circulare a apei,
aripioare pentru mărirea suprafeţei lui de contact cu aerul şi gazele de combustie circulante.
Bibliografie:

1.Indicaţia metodică nr.78 „Teoria şi practica arderii gazelor combustibile”.

De C. Ţuleanu.

2. Manualul „ Procese şi aparate de ardere a gazelor combustibile” de C.Ţuleanu şi

V.Tonu.