comunicáre sf [At: STAMATI, D.

/ Pl: ~cắri / E: comunica] 1-2 Informare orală sau prin

scris Si: comunicat1 (4-5). 3 Împărtășire. 4 Legătură. 5-6 (Iuz) Mijloc de a stabili legături (cu
cineva sau cu ceva). 7 Vorbire. 8 (Bis; înv) Cuminecare. 9 Prezentare, într-un cerc de specialiști,
a unei contribuții personale într-o problemă științifică. 10 (Îs) Mijloace de ~ în masă Totalitate a
mijloacelor tehnice de comunicare a informațiilor (poștă, telefon, telegraf, radio, televiziune,
presă, publicitate).

COMUNICÁRE, comunicări, s. f. Acțiunea de a comunica și rezultatul ei. 1. Înștiințare, știre,

veste; raport, relație, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialiști, a unei contribuții
personale într-o problemă științifică. – V. comunica

INTERN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al
unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală
și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor
care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare
dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o
secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre
medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat
numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care
locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină
admis pe bază de concurs să facă practică la un spital; medic angajat (prin concurs) la un spital.
– Din fr. interne, lat. internus.