PROGRESE ÎNREGISTRATE ÎN AJUSTAREA
2 Armonizarea legislaţiei şi crearea structurilor
STRUCTURALĂ A DEZVOLTĂRII REGIONALE ÎN
ROMÂNIA
4.1. Politici de ajustare structurală
4.1.1. Politicile macroeconomice
Principalul obiectiv al politicilor macroeconomice, stabilit
prin Programul Economic de Preaderare, a fost stabilizarea
economiei şi aşezarea ei pe o traiectorie de creştere durabilă,
cu scopul final de creştere a standardului de viaţă şi de
reducere, în continuare, a decalajului care separă România de
standardele medii ale Uniunii Europene.
Opţiunile strategice care au stat la baza configurării politicii
macroeconomice pentru perioada următoare (aşa cum au fost
prezentate şi în Programul Economic de Preaderare) au fost
următoarele:
• asigurarea creşterii economice;
• realizarea unei macrostabilizări consolidate prin asigurarea
unor progrese semnificative în cadrul reformei structurale şi
în domeniul disciplinei financiare;
• îmbunătăţirea substanţială a mediului de afaceri pe baza
asigurării unui cadru economico-financiar şi legal
corespunzător;
• accelerarea şi aprofundarea, în mod coerent, a reformei
fiscale – prin reducerea gradului de fiscalitate, îmbunătăţirea
controlului cheltuielilor bugetare, sporirea eficienţei
colectării impozitelor şi taxelor ;
• accelerarea procesului de privatizare şi restructurare, pe
baza principiului “privatizare pentru relansare”, astfel încât
transferul de proprietate să se concretizeze în capitalizare,
modernizare, investiţii;
• promovarea unor politici coerente, compatibile cu cele ale
Uniunii Europene vizând: restructurarea selectivă a
economiei, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii fizice,
ştiinţifice şi sociale, revitalizarea industriilor cu potenţial
competitiv, dezvoltarea unei agriculturi în concordanţă cu
potenţialul natural, economic şi uman de care dispune
România, sprijinirea activităţilor bazate pe tehnologia
informaţiei, dezvoltarea turismului, diversificarea sectorului
terţiar, astfel încât, în momentul aderării, România să fie
capabilă să facă faţă presiunilor concurenţiale din cadrul
Uniunii Europene.
Structurarea politicilor de dezvoltare ale Românei se bazează
pe următoarele principii mai importante:
• promovarea sectorului privat, ca o acţiune de forţă
majoră, în procesul de creare a unei cât mai depline
ocupări a populaţiei apte de muncă şi a unei economii a
bunăstării;
• stabilirea unui cadru democratic şi transparent pentru
luarea deciziilor;
• promovarea dezvoltării durabile şi protejarea mediului,
în toate domeniile activităţii economice;
• dezvoltarea procesului de învăţământ, în general, şi a
formării continue în special, cu promovarea mijloacelor
necesare pentru realizarea sistemului de învăţare pe tot
parcursul vieţii;
• promovarea oportunităţilor şi tratamentului egal pentru
toţi membrii societăţii.
4.1.2. Politicile de ajustare structurală
• Acţiunile de ajustare structurală vor urmări, prioritar,
sporirea productivităţii, a eficienţei şi calităţii
produselor şi serviciilor.
• Procesul de restructurare a economiei româneşti are în
vedere implementarea unui pachet de politici care să
asigure compatibilizarea structurilor intra-sectoriale cu
cele existente şi de perspectivă din ţările Uniunii
Europene, ajustarea şi consolidarea structurilor
economice pentru apropierea progresivă de nivelurile
de competitivitate din economia ţărilor comunitare,
inclusiv pentru imbunătăţirea condiţiilor de acces pe
piaţa Uniunii Europene a produselor româneşti.
• Procesul de ajustare sectorială va cuprinde, pe de o
parte, modernizarea şi dezvoltarea agenţilor economici
cu potenţial de competitivitate şi, pe de altă parte,
reorientarea, redimensionarea, închiderea parţială sau
totală a unor unităţi de producţie fără perspective de a
face faţă pieţei interne şi celei externe, acţiuni ce vor fi
precedate de rezolvarea problemelor sociale.
4.1.3. Politicile sociale şi ale resurselor umane
• În procesul de ajustare structurală un loc important îl
constituie creşterea gradului de ocupare a populaţiei şi
armonizarea legislaţiei interne privind piaţa muncii cu
acquis-ul comunitar. Politica în acest sector va trece
treptat de la măsuri pasive la măsuri active, punându-se
mai puţin accent pe asigurarea cu mijloace financiare a
şomerilor şi mai mult pe recalificarea lor şi pe crearea
de locuri de muncă.
• Politicile sociale şi cele privind resursele umane sunt
construite în baza prevederilor Cartei Sociale Europene
revizuite şi a Codului Social European. Ele vor reflecta
practicile instituite de Uniunea Europeană şi dezvoltate
de modelul social european.
• Principalele obiective în domeniul resurselor umane şi
al politicii sociale urmăresc, de asemenea,
implementarea reformei în domeniul muncii, educaţiei,
culturii, sănătăţii şi sistemului social.
• Politica socială vizează diferitele categorii de populaţie
care întâmpină dificultăţi în procesul de tranziţie
economică (persoane cu handicap, persoane în vârstă
sărace etc.) şi se referă la îmbunătăţirea sistemului de
pensii, axarea pe măsuri active în domeniul ocupării
populaţiei şi protecţiei şomerilor, armonizarea
legislaţiei cu normele Uniunii Europene, lupta
împotriva sărăciei şi continuarea reformelor sistemului
de ocrotire a copiilor.
4.1.4. Politicile de protecţie a mediului
• Politica de protecţie a mediului este concepută ca parte
integrantă a programului de dezvoltare şi restructurare
economică şi are ca scop armonizarea politicii şi
practicii româneşti în domeniul mediului cu directivele
Uniunii Europene în domeniu.
• Politica în domeniul mediului se referă nu numai la
măsurile şi acţiunile de refacere a zonelor afectate, ci şi
la cele de prevenire a producerii altor dezastre.
• În cadrul Planului Naţional de Adoptare a Acquis-ului
Comunitar de Mediu, România va asigura transpunerea
legislativă a acquis-ului comunitar de mediu, în special,
în domeniile evaluării impactului asupra mediului
(calitatea aerului, a apei, managementul deşeurilor,
controlul poluării industriale, a substanţelor chimice şi a
zgomotului), dar va asigura şi întărirea capacităţii
instituţionale specifice.
4.1.5. Politica regională
• Cadrul legal al politicii şi dezvoltării regionale este
asigurat, în principal, de Legea nr.151/1998 privind
dezvoltarea regională, care stabileşte obiectivele, cadrul
instituţional, competenţele şi instrumentele specifice
pentru realizarea politicii de dezvoltare regională în
România.
• Obiectivele generale ale politicii de dezvoltare
regională se referă la diminuarea dezechilibrelor
regionale existente, stimularea dezvoltării echilibrate,
revitalizarea zonelor defavorizate, prevenirea producerii
de noi dezechilibre, stimularea cooperării interregionale
interne şi internaţionale care contribuie la progresul
economic şi social.
Obiectivele strategice ale dezvoltării regionale în România
vizează:
• promovarea mecanismelor economiei de piaţă în toate
regiunile ţării, în vederea îmbunătăţirii competitivităţii
şi realizării unei creşteri economice permanente;
• promovarea unei dezvoltări spaţiale armonioase şi a
reţelei de localităţi;
• creşterea capacităţilor regiunilor de a-şi susţine propriul
proces de dezvoltare;
• crearea şanselor egale în ceea ce priveşte accesul la
informare, cercetare-dezvoltare tehnologică, educaţie şi
formare continuă a populaţiei din zonele periferice;
• promovarea unor politici diferenţiate, conform unor
particularităţi zonale;
• reducerea decalajelor de dezvoltare dintre judeţe, dintre
mediul urban şi rural, dintre zonele centrale şi
periferice;
• prevenirea apariţiei unor zone probleme.
Obiectivele generale şi strategice se realizează treptat şi
etapizat, prin implementarea Planului Naţional de Dezvoltare
Regională (PNDR), care este parte integrantă a Planului
Naţional de Dezvoltare. Prin PNDR sunt stabilite şi
fundamentate priorităţile naţionale de dezvoltare regională,
identificate măsurile şi programele prin care se pot realiza,
este asigurat cadrul instituţional pentru implementarea
acestora.
4.
instituţionale pentru gestionarea fondurilor structurale
• Datorită complexităţii şi implicaţiilor majore ale
angajamentelor privind armonizarea cadrului legislativ,
privind dezvoltarea structurii instituţionale şi aplicarea
principiilor şi mecanismelor specifice gestionării
asistenţei acordate de către Comisia Europeană, au fost
elaborate acte normative care constituie bazele
pregătirii instituţionale pentru implementarea asistenţei
comunitare şi sunt în curs analize pentru definirea
relaţiilor şi mecanismelor necesare pentru asigurarea
concordanţei cu cerinţele Regulamentelor comunitare.
• Pentru consolidarea gestionării eficiente a fondurilor
nerambursabile acordate de Uniunea Europeana prin
programele Phare, ISPA şi SAPARD a fost adoptată
Legea nr. 231/2002 pentru aprobarea Ordonanţei
Guvernului nr. 6/24.01.2002 privind modificarea şi
completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului
nr.63/1999 (aprobata prin Legea nr. 22/2000)
referitoare la gestionarea fondurilor nerambursabile
alocate României de către Comunitatea Europeană,
precum şi a fondurilor de co-finanţare aferente acestora.
• Ordonanţa prevede organizarea şi exercitarea auditului
public intern şi a controlului financiar preventiv în toate
structurile de implementare.
• Prin acest act normativ, Ministerul Finanţelor Publice
este abilitat să avizeze normele metodologice specifice
privind organizarea şi exercitarea auditului public intern
pentru operaţiunile finanţate din contribuţia financiară a
Comunităţii Europene, să evalueze la toate structurile
de implementare modul de aplicare a acestor norme,
precum şi să efectueze inspecţii la toate structurile de
implementare.
• În Hotărârea Guvernului nr. 1010/2002 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului
interministerial pentru programe şi obiective de
investiţii de mare importanţă, sunt create premizele
accelerării procesului de modernizare economico-
socială a României.
• Comitetul interministerial are sarcina de a elabora un
program de investiţii de interes naţional pe termen
mediu şi lung, în concordanţa cu cerinţele Planului
Naţional de Dezvoltare pentru perioada 2002-2005,
respectiv ale Programului Economic de Preaderare la
Uniunea Europeană.
• Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională a fost
modificată şi completată, într-o primă etapă, prin
Ordonanţa Guvernului nr. 27/2003. Prin acest act
normativ se stabileşte obligativitatea avizării statutului
de organizare şi funcţionare a fiecarui ADR de către
autoritatea centrală şi se introduce responsabilitatea
consiliilor judeţene, a celor locale, inclusiv a
municipiului Bucureşti, de a adopta hotărâri în vederea
aplicării deciziilor Consiliilor pentru Dezvoltare
Regională, în termen de 30 de zile de la data
comunicării lor.
• Prin Hotărârea Guvernului nr. 1323/2002 privind
elaborarea în parteneriat a Planului Naţional de
Dezvoltare, au fost reglementate rolul şi atribuţiile
partenerilor implicaţi în elaborarea PND, precum şi
structurile parteneriale create la nivel naţional şi
regional pentru analiza şi punerea de acord asupra
priorităţilor naţionale de dezvoltare regională ce vor fi
incluse în PND 2004 -2006.
• Hotărârea stabileşte, de asemenea, cu mai multă
claritate, rolul ministerelor, al Agenţiilor de Dezvoltare
Regională şi al altor instituţii implicate în elaborarea
PND.
Structurile parteneriale nou create pentru elaborarea
PND sunt:
• Comitetul Interinstitutional pentru elaborarea PND
(CIP), care include reprezentanţi ai ministerelor, ADR-
urilor, altor instituţii publice centrale, institute de
cercetări şi instituţii de învaţământ superior, precum şi
reprezentanţi ai partenerilor economici şi sociali, care
prin reprezentarea nivelului regional, nu este numai un
organism de coordonare interministerială, ci
interinstituţională, ceea ce face posibilă corelarea, în
cadrul acestei structuri, a obiectivelor de dezvoltare
sectorială cu cele regionale.
• Comitetele Regionale pentru elaborarea Planurilor de
Dezvoltare Regionale (CRP) includ reprezentanţi ai
ADR–urilor, reprezentanţi ai Prefecturilor, Consiliilor
Judeţene, serviciilor descentralizate ale instituţiilor
publice centrale, instituţii de învăţământ superior şi
institute de cercetări, precum şi reprezentanţi ai
partenerilor economici şi sociali. CRP-urile sunt
reprezentate în CIP de coordonatorii lor, având
posibilitatea nu numai de a prezenta şi susţine
obiectivele prioritare de dezvoltare ale regiunilor, ci de
a participa direct, efectiv, la analiza si dezbaterea
priorităţilor sectoriale de dezvoltare şi la armonizarea
obiectivelor regionale cu cele sectoriale, precum şi la
întreg procesul de realizare a consensului, între
partenerii implicaţi, asupra priorităţilor de dezvoltare
stabilite în PND.
• Legea auditului public intern nr. 672/2002 aduce noi
reglementări în legătură cu organizarea şi desfăşurarea
auditului public intern în România, astfel aceasta
defineşte modul de desfăşurare a auditului public intern
şi crează organisme noi cu atribuţii foarte clare, cum ar
fi:
• Comitetul de Audit Public Intern (CAPI), cu rol
consultativ, acţionand pentru definirea strategiei şi
îmbunătăţirea activităţii de audit public intern, în
sectorul public;
• Unitatea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public
Intern (UCAAPI), ce are ca obiectiv, printre altele
elaborarea, conducerea şi aplicarea unei strategii unitare
în domeniul auditului public intern, precum şi
monitorizarea la nivel naţional a acestei activităţi;
• Compartimentele de audit public intern din entităţile
publice.
4.3 Instituţiile şi organismele responsabile cu coordonarea,
implementarea şi gestionarea fondurilor structurale
• Instituţiile desemnate prin Hotărârea Guvernului nr.
1555/2002, cu modificările ulterioare, pentru a îndeplini
rolul de autorităţi de management şi de plata în
gestionarea Fondurilor Structurale sunt următoarele:
a) Ministerul Integrării Europene desemnat iniţial ca
Autoritate de Management pentru Cadrul de Sprijin
Comunitar, cu rolul de a asigura coordonarea implementării
asistenţei financiare comunitare din Fondurile Structurale, rol
care începând cu anul 2004 a fost preluat de Ministerului
Finanţelor Publice.
b) Pentru gestionarea financiară a Fondurilor Structurale a
fost stabilit un organism unic -Agenţia Naţională de
Plăţi, în cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Prin desemnarea unei Agenţii Naţionale de Plăţi, unice, s-a
urmărit simplificarea fluxului financiar prin concentrarea
activităţilor într-o singură instituţie responsabilă, o coordonare
mai rapidă şi nebirocratică şi implicarea unui personal
specializat.
Pentru fiecare Program Operaţional sunt
desemnate Autorităţi de Implementare, respectiv:
• Agenţiile pentru Dezvoltare Regionala (ADR) pentru
implementarea sub-programelor regionale;
• Centrul Naţional de Management Programe pentru
implementarea Programului Operaţional Sectorial
pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare;
• Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă
pentru implementarea Programului Operaţional
Sectorial pentru politica socială şi de ocupare a forţei de
muncă;
• Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru implementarea
Programului Operaţional Sectorial pentru agricultură,
dezvoltare rurală şi pescuit (pentru fondurile de
preaderare);
• Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
(pentru fondurile structurale de după aderare);
• Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit-
fostul SAPARD (pentru fondurile structurale de după
aderare);
Pentru implementarea dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr.
1555/2002 şi dezvoltarea capacităţii administrative adecvate,
toate ministerele desemnate, au elaborat planuri de acţiune şi
măsuri concrete având în vedere următoarele aspecte:
• definirea clară a rolului, responsabilităţilor şi funcţiilor
fiecărei autorităţi desemnate, atât la nivel naţional cât şi
la nivel regional, precum şi a relaţiilor dintre acestea şi
celelalte organisme implicate în asigurarea
funcţionalităţii sistemului de gestionare a Fondurilor
Structurale;
• precizarea modalităţilor de transformare/integrare a
actualelor structuri create pentru utilizarea fondurilor de
pre-aderare în structuri specifice Fondurilor Structurale;
• stabilirea calendarului precis privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea acestor structuri în cadrul
instituţiilor şi organismelor desemnate;
• identificarea şi evaluarea resurselor (materiale şi
umane) necesare funcţionării eficiente a acestor
structuri ;
• definirea strategiei de pregătire a personalului implicat
în gestionarea şi implementarea Fondurilor Structurale;
• identificarea măsurilor concrete de dezvoltare a
capacităţii administrative şi stabilirea calendarului
realizării acestora;
• precizarea mecanismelor de cooperare inter-
institutională, la nivel naţional şi regional, a
modalităţilor de transferare a atribuţiilor între
Autorităţile de Management şi organismele de
implementare şi între Agenţia Naţională de Plăţi şi
organismele de implementare;
• precizarea calendarului şi a modalităţii de organizare a
procesului de programare, rolul şi sarcinile instituţiilor
implicate la nivel naţional şi regional în diferite faze ale
programării, finanţării, evaluării şi monitorizării
asistenţei prin Fondurile Structurale;
• dezvoltarea sistemelor şi procedurilor prin care se va
asigura aplicarea principiilor fundamentale ale
Fondurilor Structurale: concentrarea, programarea,
parteneriatul, subsidiaritatea, adiţionalitatea;
• precizarea legislaţiei şi procedurilor prevăzute a fi
adoptate, precum şi modificările care sunt necesare
asupra cadrului legislativ existent pentru a asigura
conformitatea cu acquis-ul comunitar şi implementarea
efectivă a Fondurilor Structurale şi precizarea
calendarului de adoptare a acestei legislaţii.