„Emilian Galaicu-Păun îmi povestea odată cum, la Soci fiind el cu părinţii (autori de literatură pentru

copii) la Casa de odihnă a scriitorilor sovietici, s-au dus să cumpere bilete de avion pentru întoarcerea
acasă. La coadă (căci, normal, era coadă la bilete) numai scriitori. La un moment dat, apare un
necunoscut, siberian după figură şi fizic, care, văzând coada, a început să strige «Ia pisatiel, ia pisatiel»
(«Eu scriitor, eu scriitor») şi s-a băgat în faţă. Politicoşi, ironici, cei de la coadă - printre care mari
scriitori ai imperiului răului: Voznesenski, Rasputin, Aitmatov, pe care respectivul obscur scriitor nu-i
recunoscuse - s-au dat la o parte, zâmbind, şi l-au lăsat să ia bilete peste rând.”