Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar

Virginia Vallejo

Carnea la grătar este pe măsuracelei din Argentina, iar locul în care luăm prânzul este,
efectiv, de vis. Ceva mai retrasă faţă de restul grupului, contemplu în tăcere umbrişul
stufos, cu ochii unei Eve iertate dinaintea celei de-a doua vederi a paradisului. În anii ce
au urmat aveam să recompun în amintire, în repetate rânduri, frumoasa construcţie din tec
orientată spre zona mai liniştită a acelui Rio Claro, devenit pentru mine lac de smaralde,
şi spre desişul de pe malul opus, cu soarele strălucind pe fiecare frunză şi pe aripile
fluturilor. Multe luni mai târziu aveam să-l rog pe Pablo să ne întoarcem acolo, dar el
avea să-mi spună că nu mai este cu putinţă deoarece zona colcăia de luptători de gherilă.
Apoi, după o zi oarecare şi după alte două decenii, aveam să înţeleg sau să accept, în
sfârşit, că nu trebuie să te întorci în locurile splendid de frumoase unde, cândva, ai simţit
o fericire intensă preţ de câteva p. 36 ore, fiindcă nu mai eşti acelaşi şi tot ce a rămâne
este nostalgia culorilor şi, mai ales, a hohotelor de râs. p. 37

conchid că viaţa lui Pablito chiar p. 46 seamănă cu sloganul de la ţigaretele Virginia

Slims: 46 seamănă cu sloganul de la ţigaretele Virginia Slims: You've come a long way,
baby! p. 47

francoise sagan: e mai bine să plângi într-un mercedes decât într-un autobuz p. 67

arta războiului, sun tzu

eye candy, festin vizual

Stefan Zweig, autorul preferat al lui Gilberto Rodriguez

Câteva zile mai târziu, mă întâlnesc, din întâmplare, la salonul de cosmetică, cu Ana
Bolena Meza. Răspunsul pe care îl primesc de la copila aceea dulce este o lecţie de
deminitate pe care n-o voi uita niciodată. Schimbăm doar câteva fraze politicoase, dar
ochii ei mari şi albaştri sunt mai grăitori decât cuvintele. În adâncul inimii, simt o
profundă uşurare faţă de eşecul intervenţiei mele, care se împleteşte cu un sentiment de
nemărturisit şi straniu de bucurie: mai există pe lume oameni care nu pot fi cumpăraţi. p.
325

Ea îmi aruncă o privire dulce şi lipsită cu desăvârşire de invidie, la vederea costumului

meu scump, Thierry Mugler, care îmi conferă o siluetă de sirenă şi atrage toate privirile
când intru într-un restaurant din Bogota. L-am ales dintre peste o sută cincizeci de
costume de firmă de la Milano, Paris şi Roma, fiindcă am citit undeva că amintirea pe
care o păstrăm despre cineva se leagă de cum arată ultima dată când vedem persoana
respectivă. Oricât de mult aş mai ţine la Pablo, am hotărât să-mi iau rămas bun de la el
pentru totdeauna, nu doar fiindcă nu ne mai iubim, ci fiindcă prietenia noastră a devenit,
treptat, o sursă inepuizabilă de probleme, suferinţe şi primejdii pentru cineva atât de
vizibil, dar atât de lipsit de apărare cum sunt eu. p. 330

Am ştiut întotdeauna că are sufletul înflăcărat al războinicilor, în vreme ce rivalul său are
inima de gheaţă, la fel ca toţi bancherii. Cunosc mai bine decât oricine punctele tari şi
punctele slabe ale lui Pablo Escobar şi ştiu că, deşi contează pe avântul, orgoliul şi
încăpăţânarea celor excepţional de curajoşi, suferă şi de nerăbdarea, aroganţa şi
încăpăţânarea sinucigaşilor potenţiali care, într-o bună zi, hotărăsc să-şi atace toţi
duşmanii, nu numai în acelaşi timp, ci şi înainte de vreme. Simt o comapsiune profundă -
faţă de el, faţă de noi - şi cea mai adâncă şi mai dureroasă nostalgie pentru tot ceea ce
fiinţa aceasta, formidabilă şi unică, care deşi nu a împlinit încă 38 de ani şi pe care o
credeam sortită pentru cele mai măreţe fapte, ar fi putut fi, dar nu va fi niciodată. p. 331