Caracterizare Harap Alb

Ca orice basm, “ Povestea lui Harap-Alb “ ilustreaza o alta lume decat cea
reala, personajele fiind imparati si crai, Sf. Duminica, animale si gaze fermecate,
eroi cu trasaturi fabuloase, alaturi de personaje realiste aduse de Ion Creanga din
Humulestiul natal, ceea ce-i confera acestei creatii originalitate
inconfundabila.Personajele sunt reale si fabuloase, acestea din urma avand puteri
supranaturale si putandu-se metamorfoza in animale, plante, insecte, prin leacuri
miraculoase.

Harap-Alb, fecior de crai, este un Fat-Frumos din basmele populare, destoinic

si curajos, dar ramane in zona umanului, fiind prietenos, cuminte si ascultator,
ca un flacau din Humulesti. El este un personaj pozitiv si intruchipeaza inaltele
principii morale cultivate de orice basm: adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia,
curajul, trasaturi ce reies indirect din intamplari, fapte, din propriile vorbe si
ganduri, si direct din ceea ce alte personaje spun despre el.Calatoria pe care o
face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui
pentru a deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze. El
parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri decat cele obisnuite, de a invata
si altee aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci.

Semnificatia numelui reiese din scena in care Spanul il pacaleste pe fiul

craiului sa intre in fantana. Numele lui este un oximoron, acesta insemnand “ negru
alb “.Faptele eroului raman si ele in limita umorului, probele care depasesc sfera
realului fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje, inzestrate cu puteri
supranaturale. Lipsit de experienta, “ boboc in felul sau “, mezinul craiului
devine sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp
loialitate si credinta fata de stapanul sau, isi respecta cuvantul dat.

Cinstit din fire, Harap-Alb, nu-l tradeaza niciodata pe Span, desi un stapan
tiran ca acesta ar fi meritat.Probele la care il supune Spanul sunt menite a-l
deprinde pe flacau cu greutatile vietii, cu faptul ca omul trebuie sa invinga toate
piedicile ivite in viata ta. Ca si in viata reala, flacaul este ajutat de cei mai
buni prieteni ai sai.Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plange de soarta, cere
numai ajutorul acelora in care avea incredere, semn ca invatase ceva din experienta
cu Spanul.

In aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru

o fata de imparat, care vine, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-l pentru
casatorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale.
 Ca si critica, Harap-Alb parcurge o perioada de formare a personalitatii, care,
desi inzestrat cu importante calitati, are slabiciuni omenesti, momente de tristete
si disperare, de satisfactii ale invingatorului, toate conducand la desavarsirea
lor ca oameni.

Comentariu Harap Alb

Ion Creangă a fost un scriitor român, recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi
povestirilor sale. Acesta este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române, mai ales datorită
operei sale autobiografice “Amintiri din copilărie.

Basmul “Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat în anul 1877 în revista “Convorbiri literare.

Basmul cult este o specie a genului epic, de mari dimensiuni, în care acţiunea se desfasoară
într-o lume fabuloasă, la care iau parte personaje cu puteri supranaturale, iar binele triumfă în
detrimentul răului.

Tema operei de faţă o reprezintă lupta dintre bine şi rau. De asemenea, se reiau anumite
motive narative precum superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin viclesug, probele,
demascarea răufăcătorului, pedeapsa acestuia şi căsătoria.

Naraţiunea este modul de expunere predominant al operei, acesta se îmbină armonios cu

descrierea şi dialogul. Naraţiunea este realizată la persoana a III-a, naratorul fiind omniscient dar nu
şi obiectiv deoarece intervine adesea.

O primă scenă semnificativă este atunci când Harap-Alb decide să pornească spre unchiul să
u, cu toate că fraţii lui au fost întorşi din drum de un urs care era defapt tatăl lor. Din acest fapt
putem deduce că protagonistul nostru nu este ca şi fraţii lui, acesta are un caracter puternic şi este
curajos.
 O a doua scenă semnificativă este cea de la fântână în care protagonistul nostru nu ia în seam
ă sfatul tatălui său şi merge pe mâna spânului, care îl păcăleşte şi îi schimbă statutul. Astfel
spânul devine nepotul împăratului Verde, iar protagonistul nostru devine Harap-Alb, slugă a spânului.
În această scenă, Harap-Alb dă dovadă de lipsă de experienţă.

În text apar diferite personaje precum Craiul, Verde Împărat, Fraţii cei mari, Sfânta Duminică,
Spânul, Harap-Alb, Împaratul Roş etc.

Harap-Alb este personajul principal al basmului. Acesta este cel mai reprezentativ dintre eroii
pozitivi ai lui Creangă. El nu are trăsături supranaturale, puterea lui stă în gândul lui bun. La fel ca şi
alte personaje din operele autorului, acesta este omenos şi milostiv.

"Relaţiile temporale şi spaţiale sunt vagi. Timpul nu este determinat “a fost odată ca niciodat
ă”, iar locul acţiunii este “undeva la marginea lumii.

În incipit aflăm că Harap-Alb este cel mai mic fiu al craiului, care dezamăgit de eşecul fraţilor să
i şi încurajat de Sfânta Duminică doreşte să ajungă la unchiul său şi să spele ruşinea fraţilor săi.

"Finalul operei este unul fericit, specific basmului, deoarece spânul este demascat, iar veselia se
spune că a ţinut “ani întregi şi acum mai ţine încă.

În raport cu personajul colectiv numit furnicile, protagonistul nostru este de asemenea milostiv.
În drumul său spre împăratul Roş, acesta zăreşte pe un pod o nuntă de furnici, iar din milă pentru
vieţuitoare preferă să treacă râul cu cal cu tot, riscând astfel să se înnece. Iar pentru binele făcut
acesta primeşte o aripă care îi va fi de folos mai târziu."

În concluzie, datorită celor prezentate ulterior, putem afirma că „Povestea lui Harap-Alb”
întruneşte toate notele definitorii unui basm cult şi este totodată un triumf al binelui împotriva ră
ului.

Povestea lui Harap-Alb – relația dintre Harap Alb și Spânul

În basmul lui Ion Creangă, binele este reprezentat de mezinul Craiului

(protagonistul), care este lipsit de forțe supranaturale și care parcurge un
îndelungat proces de inițiere și de maturizare.

Răul este reprezentat de Spân (antagonistul), care nu cumulează numai trăsături

negative. Personaj demonizat, o posibilă metamorfoză a Diavolului, el este un ră
u necesar, principalul agent formator al protagonistului.

Spânul apare în destinul eroului la momentul oportun, în ultima probă preini

țiatică.

Fiul mai mic al Craiului este surprins în basm în trei ipostaze:

fiu de crai, neinițiat și orgolios;

 slugă a lui Spânu, etapă necesară în procesul de maturizare și ca viitor împ
ărat.

După ce este supus la o probă a bărbăției de către tatăl său, mezinul pleacă
într-o călătorie inițiatică, absolut necesară, pentru a asigura succesiunea la tronul
unchiului său, Împăratul Verde, care nu avea urmași pe linie masculină.

În drumul său, mezinul se rătăcește într-o pădure labirintică, în care se întâlne

ște de trei ori cu un om spân, îmbrăcat diferit, care îi propune să-l ia ca înso
țitor ori ca slugă. Refuză de două ori propunerile Spânului, respectând sfaturile
tatălui său.

A treia oara încalcă interdicția și-l acceptă pe Spân, dovedindu-se naiv și

influențabil. Spânul profită de naivitatea lui și îl atrage într-o capcană. Vars
ă plosca și îl convinge să intre într-o fântână fără găleată și cumpănă. Îl oblig
ă să-și divulge originea, în schimbul vieții. Prin jurământul din fântână, Spânul
îi fură identitatea și îl transformă în sluga sa, dându-i numele de Harap-Alb.
Numele primit este format dintr-un oximoron care indică statutul dublu al
protagonistului: slugă și nobil.

Spânul îi confisca armele, deposedându-l de protecție și de forța fizică. Așadar,

prima lecție învățată este anularea orgoliului și acceptarea umilinței de a fi o slug
ă, treapta socială cea mai de jos.

Ajunși la curtea unchiului său, fetele împăratului intuiesc identitatea slugii,

deoarece comportamentul său nobil se opune obrăzniciei Spânului.

Pentru că vrea să-l piardă, Spânul îl supune la trei probe grele, dar de fiecare
dată iese victorios, datorită ajutorului primit din partea Sfintei Duminici, a
calului năzdrăvan și a celor cinci prieteni.

Harap Alb culege roadele probelor la care este supus: respectul jurământului
dat, răbdarea, generozitatea, compasiunea pentru micile vietăți. Pe de altă parte,
și slăbiciunile omenești ale eroului ies la iveală prin aceste probe.

Fata împăratului Roș dezvăluie tuturor adevărata identitate a lui Harap Alb,
demascându-l pe impostor.

Crezând că sluga și-a încălcat jurământul, Spânul îl decapitează pe Harap Alb,

fiind la rândul său ucis de către cal. Harap Alb va fi readus la viață de către fiica
Împăratului Roș, cu care se și căsătorește.

Moartea este și ea necesară pentru a-l ajuta pe Harap Alb să renască, cu un

surplus de înțelepciune, eliberându-se, totodată, de sub puterea jurământului. Odat
ă încheiată inițierea, existența Spânului devine inutilă iar Harap Alb și va câștiga
noul statut – acela de împărat.

Relațiile dintre cele două personaje se bazează pe principiul că răul poate avea
și un rol constructiv, în sensul că răufăcătorul contribuie la inițierea și
maturizarea protagonistului, care își descoperă calitățile și își anihilează
defectele.