„Și v-am spus aceste lucruri acum, _________ ca să se întâmple, pentru ca, atunci

când se vor întâmpla, ______________.” (Ioan 14:29) CONECTEAZĂ-TE

Scopul principal al profeției biblice este de a oferi o bază solidă pentru credința
în Dumnezeu. Prin intermediul profețiilor, El ne șoptește: Poți avea încredere în
Adevărul nu este o înșiruire de idei abstracte sau o
Mine! Mai mult decât atât, Dumnezeu nu doar că ne cunoaște pe fiecare dintre
noi, ci vrea ca și noi să-L cunoaștem. Vorbind cu Tatăl, Isus I-a spus: „Și viața colecție de informații. În schimb, adevărul este o realitate
veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine...” (Ioan 17:3). Verbul din limba întrupată; el reprezintă totalitatea revelației lui Dumnezeu,
greacă, ginōskō, se referă la o cunoaștere intimă, la acea cunoaștere pe care o așa cum se reflectă ea în viața lui Isus Hristos.
experimentezi într-o relație; aici nu este vorba despre o cunoaștere teoretică.
Spre finalul rugăciunii Sale din Ioan, capitolul 17, Isus aprofundează ideea
aceasta, cerându-I Tatălui un lucru cu adevărat uimitor: „Pentru ca dragostea cu
Întreaga Biblie, de la Geneza la Apocalipsa, este o descoperire a caracterului lui
care m-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei” (Ioan 17:26). Viața veșnică – sau
Dumnezeu. Ea ne arată cine este Dumnezeu în esență – cum gândește, cum simte
mântuirea – nu se referă doar la o cantitate nelimitată de timp, ci și la o calitate
și cum Se poartă El. Fiecare relatare, profeție și doctrină biblică ne invită să ne
a vieții care este dată de o relație strânsă de prietenie cu Dumnezeu. Dumnezeu
bucurăm de o relație personală cu Dumnezeu, pornind de la premisa îmbietoare
vrea să fie cunoscut și El poate fi cunoscut. Mai mult decât atât, El a luat orice
că El merită să fie cunoscut, că este atrăgător și că El este iubire. 1 Logica iubirii
măsură pentru ca acest lucru să fie posibil, punându-ne la dispoziție Biblia.
În fiecare dimineață te trezești și îți trăiești viața. Sunt sigur că lupți pentru diferite
lucruri, precum educație, carieră, bunuri materiale și experiențe palpitante. Însă
Esența oricărui adevăr undeva în adâncul sufletului tău știi că ai fost făcut pentru un scop mult mai măreț
Studiind Biblia, ne vom da seama că avem nevoie de o direcție, de o imagine – pentru ceva incredibil, uimitor și extraordinar. Acest ceva este relația cu Cel ce
de ansamblu a adevărului biblic, un cadru de referință care să ne ajute să ne te-a creat. Cunoașterea Lui este cel mai semnificativ lucru pe care-l poți face, iar
orientăm. În seria de studii biblice Truth Link, vom ajunge din nou și din nou la dacă vei începe să-L cunoști, toate celelalte lucruri vor căpăta sens.
acel adevăr care reprezintă de fapt esența tuturor celorlalte adevăruri, și anume
realitatea supremă că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:16). Dragostea lui
Dumnezeu este acel adevăr din care reies toate celelalte. Adevărul nu este doar
o multitudine de date și informații, ci mai degrabă este ca un puzzle care redă EXPERIMENTEAZĂ
imaginea caracterului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, din moment ce esența
caracterului lui Dumnezeu este dragostea, înseamnă că toate celelalte adevăruri
nu sunt altceva decât o extensie a acesteia. Așadar, trebuie să ne așteptăm ca Vreau să aud glasul lui Dumnezeu vorbind
orice doctrină autentică să ne descopere o latură a dragostei lui Dumnezeu; inimii mele, prin paginile Bibliei.
pe de altă parte, putem fi siguri că orice învățătură care nu este în armonie cu
dragostea Lui este, prin definiție, falsă. Aceasta va fi metodologia noastră în
seria de studii biblice Truth Link. Așadar, pornind de la premisa că „Dumnezeu Dumnezeu este în esență o Persoană socială. De aceea, El Se folosește de cuvinte
este iubire”, avem formula de bază care ne va ajuta să înțelegem orice alt adevăr. pentru a ne transmite gândurile și sentimentele Sale față de noi. Regele David
Acul busolei noastre indică acum adevăratul Nord. Pornind în această călătorie descrie foarte frumos experiența pe care o putem avea și noi când citim Biblia:
prin Scriptură, știm încotro ne îndreptăm și ceea ce căutăm. „Mă bucur de Cuvântul Tău ca cel ce găsește o mare pradă” (Psalmii 119:162).

© Copyright 2016 [Truth] Link

Cuvântul Lui este deosebit de valoros. Comoara pe care o descoperim în Biblie
este experiența neprețuită a cunoașterii personale a lui Dumnezeu și descoperirea
realității intime a dragostei Lui profunde.

descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

1 LOGICA IUBIRII
DESCOPERĂ
Unul dintre cele mai clare și de la sine înțelese adevăruri
despre dragoste este acela că, pentru a exista și
a se dezvolta, are nevoie de comunicare.
De ce Biblia?
A iubi și a fi iubit este cea mai arzătoare și stringentă dorință a inimii noastre. Intuitiv, fără
să ne spună cineva, știm cu toții că am fost creați pentru a lega relații autentice. Inimile
noastre tânjesc după relaționare, interacțiune și după sentimentul de apartenență.
Citind Biblia, vom descoperi că motivul care stă în spatele acestor dorințe este unul
simplu și profund. Pentru a-l afla, compară următoarele două versete: Geneza 1:27 și
1 Ioan 4:16.
Fiind făcuți după chipul lui Dumnezeu, suntem „proiectați” pentru a oferi și a primi
______________________.”
Concluzia logică este că acest Dumnezeu altruist, care i-a creat pe oameni după chipul
Său, este la rândul Lui o Persoană comunicativă, din moment ce comunicarea este
indispensabilă unei relații sănătoase bazate pe dragoste. În cazul acesta, ar trebui ca un
Dumnezeu iubitor să Își dorească, în mod natural, să fie cunoscut de aceia pe care i-a
creat – ori acesta este exact adevărul pe care-l descoperim în Biblie. Isus Hristos, care
a declarat că este Dumnezeu întrupat, pune punctul pe „i”, spunând:
„Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ___________ ce face stăpânul său, ci v-am
numit _______________, pentru că _________________________________tot ce am auzit
de la Tatăl Meu.” (Ioan 15:15)
Descoperim aici cel mai uimitor lucru cu putință: cea mai puternică Persoană din
Univers – Dumnezeu Însuși – nu caută să ne domine cu puterea Sa, ci vrea să comunice
cu noi pentru a ne împrieteni. Acesta este motivul pentru care ne-a dat o carte în care găsim
cuvintele Lui: BABILON
606–539 î.Hr.
„Toată ____________________ este ___________________ de Dumnezeu” (2 Timotei 3:16).
Biblia – numită aici „Scriptură” – face afirmația îndrăzneață că este mijlocul de comunicare al
MEDO-PERSIA
lui Dumnezeu. Nu uitați însă ceea ce a spus Isus: scopul comunicării dintre Dumnezeu și noi
este prietenia. Biblia nu caută să ne constrângă prin autoritatea ei, să ne forțeze rațiunea și 539–331 î.Hr.
să obțină o supunere oarbă. În schimb, ea este un mijloc prin care Dumnezeu Își descoperă
dragostea și ne deschide calea spre a-L cunoaște. Isus, descriind vorbirea oamenilor, a spus
că „ ... din prisosul inimii vorbește gura” (Luca 6:45). Într-un mod asemănător, dacă Biblia
este Cuvântul lui Dumnezeu, ne așteptăm să găsim în ea o reflectare a inimii lui Dumnezeu. GRECIA
Dar cât de siguri putem fi că Biblia este ceea ce pretinde? 331–168 î.Hr.
Un Dumnezeu care cunoaște și care poate fi cunoscut ROMA
Cu mult timp în urmă, a trăit un rege care era plin de sine. Fiind intoxicat de putere, nu mai
168 î.Hr.–476 d.Hr.
putea să se gândească la altceva în afară de propria lui măreție. Într-o noapte, Dumnezeu
l-a „bătut ușor pe umăr” oferindu-i un vis profetic în care i-a descoperit în avans – atenție!
– două mii cinci sute de ani din istoria acestui pământ; în urma visului, regele a fost umilit și
transformat. Găsim această relatare în Daniel 2–4.
ROMA DIVIZATĂ
În visul său, regele a văzut un chip de metal care avea capul de aur, pieptul și brațele de 476 d.Hr.–Prezent
argint, pântecele și coapsele de aramă, fluierele picioarelor de fier, iar picioarele din lut
amestecat cu fier; în timp ce îl privea, chipul a fost lovit din senin de o piatră care l-a distrus
complet, iar piatra a devenit un munte mare. Profetul Daniel, fiind captiv în Babilon, i-a ÎMPĂRĂȚIA VEȘNICĂ A LUI DUMNEZEU
explicat împăratului acest vis.
A doua venire a lui Hristos
Citiți și discutați interpretarea visului din Daniel 2:36-45.
Scrisă cu aproximativ șase sute de ani înainte de Hristos, profeția care i-a fost descoperită
regelui Nebucadnețar prevestea ridicarea și căderea a patru împărății succesive, precum
noi, continuă să ne iubească și să fie Prietenul nostru – nu un prieten superficial, care
și formarea Europei moderne. Studiind atent această profeție, vom găsi dovezi mai mult
este cu noi doar când ne merge bine și care ne încurajează să facem tot felul de lucruri
decât convingătoare pentru a susține originea supranaturală a Bibliei, adică faptul că a
rele, ci un prieten adevărat, care nu Se va împăca sub nicio formă cu egoismul nostru.
fost inspirată de Dumnezeu. Împlinirea visului poate fi urmărită cu exactitate în istoria lumii
Ceea ce a transformat cu totul inima lui Nebucadnețar a fost tocmai întâlnirea cu un
noastre: Babilonul a fost urmat de Medo-Persia, care, la rândul ei, a fost urmată de Grecia,
astfel de Dumnezeu.
iar Grecia, de Roma; aceasta din urmă a fost divizată în cele zece mari împărății ale Europei
de Vest. Împlinirea fidelă a primelor cinci părți ale profeției ne dă asigurarea că și ultima
etapă va deveni realitate: „Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită „_____, eu, Nebucadnețar, ______, ______ și ________ pe Împăratul cerurilor, căci
toate lucrările Lui sunt ____________, toate căile Lui sunt __________ și El poate să
niciodată” (v. 44).
smerească pe cei ce umblă cu mândrie!” (Daniel 4:37)
Această profeție uluitoare ne pune față în față cu un Dumnezeu care cunoaște viitorul, ceea
ce înseamnă că avem de a face cu un Dumnezeu care ne cunoaște și pe noi. El știe absolut Acum, Dumnezeu și împăratul erau prieteni. Profeția biblică ne invită și pe noi să
fiecare lucru pe care l-am făcut sau îl vom face, fiecare urmă de vinovăție de pe conștiință și intrăm într-o relație de prietenie cu Dumnezeu, oferindu-ne un argument rațional
fiecare defect sau slăbiciune care ne caracterizează. Cu toate acestea, deși știe totul despre pentru a ne încrede în El. Isus a explicat astfel scopul relațional al profeției biblice:
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
persoană reprezintă o amenințare. Poate ți s-a întâmplat să ai un prieten sau o
prietenă foarte apropiată și, brusc, altcineva să apară din senin și să vă strice
intimitatea relației. Deodată, observi că atenția prietenului tău e împărțită. Și
totuși, a treia persoană este mai mult decât benefică pentru sănătatea relației;
dacă este acceptată, egoismul va ceda locul dragostei cu adevărat altruiste.
Acum nu mai ești tu singurul beneficiar al dragostei prietenului/prietenei tale,
ci trebuie să te împaci cu gândul că prietenul tău mai are un prieten. Trebuie
să te obișnuiești cu ideea că nu ți se mai acordă toată atenția. Din acest motiv,
există un coeficient numeric minim pentru existența dragostei în forma ei
cea mai curată. Când este unul singur, dragostea nu poate exista. Când sunt
doi, fiecare este singurul beneficiar al dragostei celuilalt, lucru care poate
încuraja egoismul. Atunci când sunt trei însă, fiecare individ va ceda în umilință
în favoarea celui de-al treilea, lăsându-l să se bucure de atenția celuilalt, iar
fiecare va ocupa „ultimul loc” în raport cu ceilalți doi. Acum, altruismul autentic
se poate manifesta.
Dacă Dumnezeu ar fi caracterizat de singularitate și ar fi doar un individ solitar
care ar trăi o veșnicie fără niciun prieten, nu ar avea niciun sens să spunem că El
este dragoste. Imaginea biblică foarte logică din punct de vedere relațional, a
unui Dumnezeu triunic, ce este caracterizat de o dragoste desăvârșită, este un
argument mai mult decât convingător pentru faptul că Biblia este cu adevărat
revelația autentică a singurului și adevăratului Dumnezeu. Este adevărat că
sunt aspecte ale acestui adevăr pe care nu le putem înțelege. La urma urmei,
este vorba despre Dumnezeu, nu? Suntem doar niște ființe finite, încercând
să înțelegem ceva infinit. Și totuși, când Îl cunoaștem pe Dumnezeu în felul
acesta – ca trei ființe personale care, din veșnicie, sunt una în natură și caracter,
– începem să înțelegem că Dumnezeu este în esență o Ființă relațională, o
prietenie tandră de trei persoane care caută binele una alteia. Iar dacă așa este
Dumnezeu, mai putem să nu-L iubim? În lumina acestei frumuseți, ne trezim
deodată atrași de El.
CONECTEAZĂ-TE
Prin viața pe care a trăit-o pe acest pământ, Isus
a descoperit oamenilor adevărul sublim și glorios
al dragostei relaționale a lui Dumnezeu.
Conform Bibliei, înainte de a veni în această lume, Isus deja exista din veșnicie,
locuind „în sânul Tatălui”, sau „în cea mai apropiată relație cu Tatăl”, așa cum
citim într-o altă traducere (Ioan 1:8, NIV). Vorbind cu Tatăl despre relația pe care
au avut-o înainte de întrupare, Isus spune: „Tu M-ai iubit înainte de întemeierea
lumii” (Ioan 17:24). Apoi, Isus Îi spune Tatălui speranța pe care o avea pentru
omenire: „Pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei”
(Ioan 17:26).
Ce imagine frumoasă despre cine este Dumnezeu și despre ceea ce Își dorește
pentru noi!
El este mai mult, mult mai mult decât o Ființă supremă atotputernică, aflată la
conducerea Universului. El este „epicentrul” și originea oricărei prietenii autentice,
afectuoase și de încredere. „Dumnezeu este dragoste” — Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt
”— iar esența dorinței lor este ca fiecare dintre noi să Îi cunoaștem și să devenim
Cea mai frumoasă
părtași dragostei lor pentru a o putea reflecta. 2
inimă din univers
EXPERIMENTEAZĂ
Wow! Dumnezeu este mult mai frumos decât am
crezut. Eu sunt gata să cred într-un astfel de Dumnezeu
și deabia aștept să aflu mai multe despre El.
Din momentul în care ieșim din pântecele mamei, tânjim după interacțiune și
relaționare. Ne trăim viața cu un dor aprins după prietenie, loialitate, afecțiune și
încredere. În adâncul inimii noastre, suntem ființe sociale, pentru că suntem creați
după chipul unui Dumnezeu relațional. Fiecare relație interumană caracterizată de
moralitate, dragoste și frumusețe ne vorbește despre relația pe care Dumnezeu
ne invită să o avem cu El Însuși.
© Copyright 2016 [Truth] Link
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

2 CEA MAI FRUMOASĂ INIMĂ
DIN UNIVERS
DESCOPERĂ
Dumnezeu este iubire — în cel mai personal,
altruist și frumos mod cu putință.
Ce se află în spatele unui nume?
Un cuplu din Suedia a vrut să pună copilului lor numele: Brfxxccxxmnpcccclllmmnprx-
vclmnckssqlbb11116 și să-l strige Albin. Au spus că acest nume neobișnuit este de fapt
„o creație puternic expresionistă, pe care o considerăm o operă de artă”. Autoritățile
de la Curtea suedeză responsabile cu gestionarea acestor probleme au spus ceva de
genul: „Hmmmm, foarte interesant... Dar, NU!” și le-au cerut să se gândească la un alt
nume. Se pare că numele nu fusese ales la întâmplare, ci purta în el însuși un mesaj
bine gândit. De fapt, acest nume era o formă de protest față de o lege a guvernului
suedez care îi acorda statului ultimul cuvânt în alegerea numelui copiilor, acesta având
puterea de a refuza un anumit nume.
Orice om are un nume, iar orice nume are o semnificație. (Dacă nu știi încă ce semnificație
are numele tău, Google te va ajuta.) Acest lucru este adevărat mai ales când vine vorba
de Biblie. Fiecare nume poartă cu sine un mesaj care spune ceva despre persoana
care-l poartă sau despre istoria vieții ei. „Adam” înseamnă din pământ, iar Biblia spune
că Dumnezeu l-a făcut pe Adam – exact! – din pământ. „Iacov” înseamnă înșelător.
Privind la viața lui, putem vedea manifestarea acestei trăsături de caracter. „Israel”
înseamnă cel ce se luptă cu Dumnezeu; acesta este numele pe care-l primește Iacov
după ce spune adevărul și câștigă lupta cu tendința lui de a minți. Ați prins ideea – în
Biblie, numele poartă în ele însele un mesaj.
Primul loc din Biblie unde se vorbește despre Dumnezeu este în Geneza, unde este folosit
un nume special și distinct, un nume care ne descoperă unul dintre cele mai uimitoare
lucruri cu putință despre Creator:
„La început, _______________________ a făcut cerurile și pământul.” (Geneza 1:1)
Sunt sigur că în spațiul liber ai scris cuvântul „Dumnezeu”, din moment ce majoritatea
traducerilor biblice redau astfel acest verset. În limba în care a fost scrisă Biblia însă (limba
ebraică), nu este folosit cuvântul generic pentru „Dumnezeu”; nu este scris: „La început,
Divinitatea a făcut cerurile și pământul.” În schimb, este folosit un nume propriu – Elohim.
Ceea ce este straniu însă cu privire la acest cuvânt este că apare la plural; e ca și când
vecinul tău ți-ar spune: „Salut! Eu sunt Danieli.” Fiind puțin confuz, probabil vei crede că nu
se pricepe la gramatică sau poate își imaginează că este mai mult de o singură persoană.
Indiferent de cum interpretezi afirmația lui, cu siguranță că nu vei face vreo legătură între
numărul plural și persoana lui. De ce? Pentru simplul motiv că nu are nicio logică să te referi
la un individ ca la o entitate multiplă. Și totuși, acesta este exact felul cum ni Se prezintă
Dumnezeu în primul verset al Bibliei – ca o Ființă caracterizată de pluralitate. Această idee
apare și mai clar în versetul douăzeci și șase:
„Apoi, Dumnezeu a zis: «Să _________ om după chipul _________________»” (Geneza 1:26).
Se pare că, într-un anumit sens, Dumnezeu nu este doar „Eu” și „A Mea”, ci și „Noi”
și „a Noastră”. Realitatea ontologică (n.tr. care ține de existență, de starea de a fi) a lui
Dumnezeu implică o pluralitate de persoane. Dumnezeu este Elohim – „Cel Mulți”.
ELOHIM
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
UNUL ȘI TOTUȘI MULȚI
Ideea unui Dumnezeu care este de fapt mai multe ființe personale poate părea
dubioasă la prima vedere; cu toate acestea, dacă luăm în considerare adevărurile
fundamentale și esențiale pe care Scriptura le menționează despre Dumnezeu,
începem să înțelegem la ce se referă:
„Dumnezeu este dragoste.” (1 Ioan 4:16)
Mai exact, ce înseamnă acest lucru?
Când Biblia folosește cuvântul „dragoste”, se referă la ceva foarte specific:
„Dragostea... nu caută folosul său.” (1 Corinteni 13:4,5)
Dragostea este, prin definiție, altruistă și caută binele altora. Așadar, pentru ca
dragostea să existe, e nevoie de prezența mai multor persoane; este nevoie de o
relație. Dacă te încui singur într-o cameră pentru tot restul vieții, nu vei ști niciodată
ce înseamnă dragostea și asta pur și simplu pentru că un individ izolat nu poate
experimenta dragostea. Așadar, concluzia logică este că, din moment ce Dumnezeu
este dragoste, El este mai mult de o singură Persoană; în același timp însă, în esență,
El este o singură entitate divină.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu este un eu singuratic, ci o unitate socială caracterizată
de o dragoste dinamică.
De-a lungul Bibliei, Dumnezeu este descris ca un singur Dumnezeu, și totuși ca
o pluralitate: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Tatăl este
Dumnezeu (Isaia 64:8; Ioan 3:16), și totuși Dumnezeu nu este doar Tatăl. Fiul, Isus
Hristos, este Dumnezeu (Ioan 1:1; Filipeni 2:5-6;), și totuși Dumnezeu nu este doar
Fiul. Duhul Sfânt este Dumnezeu (Iov 33:4; Luca 1:35), și totuși Dumnezeu nu este doar
Duhul Sfânt. De aceea spunem că Dumnezeu este o Trinitate sau o Tri-unitate – pentru
că Dumnezeu este de fapt o unitate veșnică de trei Persoane divine distincte, care sunt
una în esență, scop, gândire și caracter și sunt caracterizate de o părtășie strânsă.
În spatele ideii biblice de trinitate, stă un principiu simplu și foarte evident. Haideți
să ne gândim împreună la felul cum interacționează trei persoane. Însă înainte de a
citi următorul paragraf, discutați următoarea situație: într-un grup de două persoane
între care este o prietenie strânsă, apare o a treia persoană. Cum se pot modifica
relațiile din acest punct înainte?
Se spune uneori că „cea mai bună tovărăşie e în doi”. Considerăm acest proverb ca
fiind adevărat și asta pentru că știm că suntem egoiști – motiv pentru care o a treia
propoziția: „Nu este (n.tr. există) ______________________” fără să facem referire
la realitatea existentă. Chiar și când ne imaginăm cele mai ciudate lucruri, nu
facem altceva decât să punem laolaltă diferite elemente reale. Faptul că noi avem
noțiunea de Dumnezeu este în sine un argument pentru faptul că, într-un fel sau
altul, El există.
și chipul Celui Ceresc [Isus]” (1 Corinteni 15:49). Încrezându-ne în Isus, chipul lui
Dumnezeu este refăcut în noi. Privindu-L, „suntem schimbați în același chip al Lui,
din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).

Să negi existența lui Dumnezeu este un lucru incoerent și din punct de EXPERIMENTEAZĂ
vedere rațional, și asta pentru că știm cu toții că viața are sens, că binele
și răul există și că fiecare dintre noi însetăm după o dragoste autentică, pe
care să ne putem baza fără rezerve, o dragoste care nu se poate găsi în Aleg să „privesc” doar la Isus și aștept cu
dezordinea morală a lumii noastre căzute. Din acest motiv, ateismul este nerăbdare să fiu schimbat după chipul Lui.
ilogic și presupune ocolirea unor dovezi intelectuale și emoționale care ne
arată clar pentru ce am fost creați.
Să „privești” la Isus nu înseamnă altceva decât să meditezi, să studiezi și să cunoști
Fiecare dintre noi avem o bănuială persistentă, o intuiție lăsată de Dumnezeu,
caracterul și învățăturile Lui. Ocupându-ne mintea și inima cu Persoana Lui –
care ne spune că am fost „proiectați” să fim oameni demni și nobili, și că răul, 3 Chipul lui Dumnezeu
activitate care ne transformă în mod real, chipul lui Dumnezeu se va contura și va
suferința și moartea sunt niște intruși. Nu se poate să nu ne întrebăm dacă
căpăta viață în noi – aceasta este promisiunea pe care ne-o face Biblia.
nu cumva, ne dorim atât de mult altceva tocmai pentru că acest „altceva”
există cu adevărat. Dumnezeu „a pus în mintea lor chiar și gândul veșniciei”
(Eclesiastul 3:11). În inimile noastre este așezată o conștiență a realităților
veșnice, conștiență pe care nu o putem evita ușor. Pentru că suntem creați
după chipul lui Dumnezeu, nu avem cum să fim împliniți în totalitate decât
atunci când ne întoarcem la El.

CONECTEAZĂ-TE

Privind la Isus Hristos, putem vedea ce înseamnă cu

adevărat să fii om, în sensul deplin și original al cuvântului.

Cuvântul-cheie al acestui studiu este „chip”. Am văzut că Dumnezeu l-a făcut

pe om după chipul Lui. Dacă mergem în Noul Testament, vom descoperi acest
cuvânt folosit în mod strategic, de data aceasta cu referire la Isus Hristos – care
este o demonstrație nouă, restaurată pentru ceea ce înseamnă să fii om. În 2

© Copyright 2016 [Truth] Link

Corinteni 4:4, Pavel ne spune că Isus este „chipul lui Dumnezeu”. Evrei 1:3
afirmă că Isus este „oglindirea slavei Lui [a lui Dumnezeu] și întipărirea Ființei
Lui”. Isus este acum descris astfel pentru că, în umanitatea Sa, El reprezintă noul
model de om. Cu alte cuvinte, viața Sa este o nouă manifestare a experienței
umane; ca om, El a trăit într-o relație armonioasă cu Dumnezeu, așa cum a fost
de dorit de la început în cazul oricărui om. Acum, identificându-ne cu Isus,
„după cum am purtat chipul celui pământesc [al lui Adam], tot așa vom purta descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

3 CHIPUL LUI DUMNEZEU
DESCOPERĂ
Dacă omul nu este nimic mai mult decât un simplu animal,
atunci toate speranțele noastre se rezumă la o viață
scurtă, condusă de porniri firești și o moarte care încheie
totul. Dar dacă am fost creați după chipul lui Dumnezeu,
demnitatea, noblețea și slava veșnică pot fi ale noastre.
Două povești total diferite
Citind Biblia, ne vom lovi de o întrebare pe care, la un anumit moment, ne-o punem
cu toții într-un fel sau altul:
„Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi
zic: «___ este ____, ca să Te _____________ la el?»” (Psalmii 8:3,4)
Aici, Regele David este pur și simplu copleșit de vastitatea Universului și, gândindu-se
la sine, se simte cu totul neimportant. Și totuși, undeva în adâncul ființei sale, el știe că
în ochii lui Dumnezeu, persoana lui este deosebit de importantă. Întrebarea pe care
o pune este simplă și profundă în același timp: Ce este omul în esență și de ce este
Dumnezeu interesat de noi?
O poveste foarte cunoscută explică astfel identitatea umană: „A fost odată ca niciodată
nimic – nici timp, nici spațiu, nici materie. Apoi, deodată, cu vreo 13,9 miliarde de ani în
urmă, acest nimic a dat naștere la o explozie de proporții, iar din nimic a apărut totul,
inclusiv noi. Viața nu este nimic mai mult decât o «nimereală» biologică, generată de
un proces de evoluție violent și întunecat, lipsit de orice înțeles special și de orice
semnificație durabilă în timp. Trăim după legea egoismului, apucăm ce putem, murim
și cam atât. În cele din urmă, rasa umană și toate celelalte forme de viață vor dispărea,
iar Universul va face implozie și va redeveni ceea ce a fost odată – nimic. Sfârșit.”
Nici vorbă de un final fericit – sau măcar un cuprins sau o introducere pentru acea materie.
Biblia ne descoperă o povestire cu totul diferită și – poate ți se va părea și ție așa – mult mai
credibilă. Spun mult mai credibilă pentru că această povestire se armonizează perfect cu un
simțământ ce este adânc înrădăcinat în ființa noastră – conștiența faptului că suntem mult
mai mult decât niște simple animale. Undeva în adâncul sufletului nostru, este o tensiune
între ceea ce suntem și ceea ce ar trebui să fim; ne dăm seama că am căzut dintr-o poziție
înaltă de demnitate morală și avem un dor aprins pentru o relaționare armonioasă. Așadar,
ce anume spune Biblia despre identitatea oamenilor?
„La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul” (Geneza 1:1). Așa începe povestirea
noastră. Capitolul unu al Realității începe cu actul creator intenționat al unui Dumnezeu
personal. Pe măsură ce raportul Genezei despre Creație se derulează pe parcursul celor
șase zile, un frumos mediu natural capătă formă, iar ca punct culminant al acestui raport,
citim:
„Dumnezeu [Elohim] a făcut pe om după ________________________ Său, l-a făcut după
________________ lui Dumnezeu; parte _________________ și parte ____________________
_________________ făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: «Creșteți,
înmulțiți-vă [...].»” (Geneza 1:27-28)
Vedem aici că imaginea, sau chipul lui Dumnezeu, se referă la bărbat și femeie, ca
unitate relațională înzestrată cu abilitatea de a procrea o comunitate crescândă de cercuri
relaționale – al treilea element al relației dintre cei doi. Acest lucru are sens pentru că, așa
cum am descoperit în studiul trecut, Dumnezeu poate fi reprezentat de un cerc relațional;
El nu este un eu solitar. Cu alte cuvinte, „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:16), ceea
ce înseamnă că Dumnezeu este altruist și caută binele altora, nu al Lui Însuși. Așa că,
dacă Biblia spune că oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, înseamnă că suntem
înzestrați cu capacitatea de a iubi așa cum iubește Dumnezeu.
Gândește-te puțin la următorul lucru: după ce Dumnezeu a inițiat actul creației, avea
la dispoziție doar trei variante: ar fi putut crea (1) roboți, (2) sclavi sau (3) agenți morali
liberi. Dintre acestea, doar ultima variantă este compatibilă cu dorința și capacitatea de a
iubi. Așadar, asta suntem noi – ființe de o importanță deosebit de mare și impresionantă,
ființe capabile să facă alegeri care au consecințe reale, consecințe ale căror efecte străbat
veșnicia, având un impact infinit. Suntem ființe înzestrate cu ceva unic și extraordinar – cu
darul propriei noastre personalități.
Dacă vrei să descoperi cât de importanți suntem pentru Dumnezeu, compară următoarele
versete: Psalmii 139:1-13; Psalmii 56:8; Ieremia 31:3; Matei 10:29-31 și Faptele 17:26-28.
Discutați ce înseamnă faptul că Dumnezeu este deosebit de atent la gândurile și faptele
noastre, ce înseamnă faptul că El ne știe până și lacrimile, că ne știe numărul firelor de păr
din cap și că intervine în mod providențial în viața noastră în anumite momente-cheie,
având speranța că noi Îl vom căuta și Îl vom găsi.
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
Viața fiecărui om poartă în ea însăși ceea ce Pavel numește „o greutate veșnică de
slavă” – o greutate de implicații morale și relaționale pe care doar veșnicia o poate
cuprinde. Influența exercitată prin viața fiecăruia dintre noi nu va putea fi niciodată
măsurată pe deplin, ci va pulsa în permanență, aducând roade. Pentru că suntem
ființe create după chipul lui Dumnezeu, avem puterea să realizăm lucruri și să legăm
relații deosebit de frumoase, care nu ar fi posibile fără alegerile personale. Fiecare
gest pe care-l faci din dragoste reprezintă un bine moral infinit, care produce o
schimbare în istoria acestui pământ și, prin urmare, modifică pentru veșnicie însăși
imaginea de ansamblu a realității lumii noastre. Dacă spui un cuvânt de încurajare
unei inimi apăsate, acest lucru contează enorm. Dacă vizitezi un bolnav și îi alini
suferința, ai făcut un gest de o valoare veșnică. Dacă hrănești un copil flămând, prin
generozitatea ta devii părtaș la o experiență cu totul specială pentru el, precum și
pentru Dumnezeu, care îl iubește ca pe El Însuși. Să fii creat după chipul lui Dumnezeu
este un lucru extraordinar și măreț.
Deci nu suntem doar niște animale?
Ateismul este din ce în ce mai răspândit în anumite cercuri datorită faptului că ideile
evoluționiste sunt susținute de știința seculară. Însă chiar este logică respingerea
credinței în Dumnezeu? Care ar fi implicațiile acestui lucru?
Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că oamenii nu sunt nimic mai mult decât niște
animale, doar niște ființe materiale conduse de instinctul autoconservării, ființe
care astăzi sunt, iar mâine vor dispărea. Să accepți această poziție despre originea
oamenilor înseamnă să accepți și că viața nu are niciun scop sau sens, că normele
morale de bine și rău nu există, iar noțiunile de compasiune, dreptate și bunăvoință
sunt doar niște invenții omenești, iar dragostea nu este decât o mare iluzie. În adâncul
inimii noastre însă, noi știm că nu este așa.
Gândește-te puțin la următoarea perspectivă biblică despre ateism, cu adevărat
provocatoare:
„____________________ zice în inima lui: «Nu este ________________!»” (Psalmii 14:1)
Textul nu vrea să fie o palmă dată ateismului, ci este o constatare logică despre
incoerența acestei filosofii. Este adevărat că mulți oameni inteligenți refuză să creadă
în Dumnezeu pentru că de multe ori religia L-a făcut pe Dumnezeu să pară respingător
și nedemn de încredere. În Psalmul 14:1 însă, Biblia oferă o perspectivă obiectivă cu
privire la nebunia respingerii credinței în Dumnezeu. Este o nebunie să spui: „Nu există
Dumnezeu” pentru simplul motiv că, dacă nu ar exista, nici nu ne-ar trece prin minte să
ne gândim la existența Lui. Cu alte cuvinte, doar acele lucruri care există pot influența
conștiența umană; lucrurile inexistente nu au nicio putere să o afecteze. Mintea umană
nu poate concepe niciun lucru care să nu aibă un corespondent în realitate. Nu există
nicio afirmație negativă care să fie mereu adevărată în totalitate. Nu putem completa
În gândirea biblică, răul nu este un principiu veșnic inerent și necesar proceselor
naturale și nici ceva intenționat de Dumnezeu. În schimb, răul este un produs
al unui agent moral liber, care mai întâi se răzvrătește între îngeri, după care
își continuă lucrarea între oameni. Vorbind despre răul din lumea noastră, Isus
spune că: „Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta” (Matei 13:28). Cu alte cuvinte,
nu Dumnezeu este sursa lucrurilor rele din lumea noastră, ci este un rezultat
al lucrării lui Satana, la care contribuie și omul prin acordul și cooperarea sa.
Așadar, principiul egoismului a fost implantat și în lumea noastră. „Dumnezeu a
făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe șiretlicuri” (Eclesiastul 7:29).
Dacă vreți să vă convingeți că tot răul, asuprirea, sclavia, prejudecata, ura,
violența, abuzul și toate lucrurile care sunt opuse dragostei, citiți și discutați
următoarele pasaje biblice: Isaia 14:15-17; Apocalipsa 12:12; 1 Petru 5:8 și
Romani 1:28-32.
Apoi citiți Iacov 1:17 și Galateni 5:22-23 pentru a vedea că tot ceea ce este
curat, plăcut, nobil, frumos, tot ceea ce aduce eliberare, vindecare, pace și
bucurie, își are originea în principiile Împărăției lui Dumnezeu.
Acest lucru ne conduce la ultima etapă a viziunii biblice despre rău, care ne
descoperă că, din moment ce răul este un principiu contrar caracterului lui
Dumnezeu și acțiunilor Sale izvorâte din dragoste, el este temporar și în cele din
urmă va fi înlăturat:
„Fiindcă cei răi vor fi __________________, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor
stăpâni ţara.” (Psalmii 37:9)
„Nu se va face niciun ________________ şi nicio _______________ pe tot muntele
Meu cel sfânt, căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării
de apele care-l acopăr.” (Isaia 11:9)
Pe măsură ce studiem Biblia, înțelegând adevăr după adevăr, vom descoperi
încetul cu încetul că planul lui Dumnezeu pentru eliminarea răului și pentru
restaurarea unei iubiri autentice în inimile oamenilor va deveni singura realitate
care ne va caracteriza existența.
CONECTEAZĂ-TE
Isus a luptat cu Satana pentru noi și a demonstrat
că dragostea este superioară răului.
Există două împărății, două principii antagonice, două motivații diametral opuse
care se luptă să pună stăpânire pe lumea noastră și pe fiecare inimă omenească.
Isus conduce Împărăția adevărului și a dragostei. Satana, adversarul a tot ceea ce
este bun, frumos și adevărat, conduce împărăția minciunii și a egoismului.
Isus a oferit o ilustrație a acestui adevăr: „Când omul cel tare şi bine înarmat
îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost. Dar, dacă vine peste el unul mai tare
decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea şi împarte
prăzile luate de la el” (Luca 11:21-22). Omul „cel tare” îl reprezintă pe Satana, dar
Isus declară că este și mai puternic decât el. Împărăția lui Satana este bazată pe
înșelăciune, înălțare de sine și violență. Împărăția lui Isus este condusă de adevăr,
altruism și de o dragoste care nu forțează voința. Când Isus a suferit pe cruce
mânia cruntă a oamenilor și a demonilor, fără să răspundă cu aceeași monedă
– răspunzând de fapt doar cu dragoste – împărăția lui Satana a fost înfrântă, iar
acuzațiile sale cu privire la caracterul lui Dumnezeu s-au dovedit greșite. Murind Războiul de
pe cruce de bunăvoie și manifestând o dragoste profundă pentru aceia care-i erau 4
dincolo de stele
dușmani, Isus a învins răul ca principiu și a declanșat un proces de refacere care va
duce la eradicarea lui definitivă.
EXPERIMENTEAZĂ
Înțeleg faptul că suntem implicați într-un război
între bine și rău și că Isus este Luptătorul ceresc,
trimis să ne salveze prin adevăr și dragoste.
Isus a venit să distrugă lucrările diavolului (1 Ioan 3:8). Toți cei care doresc pot fi
împuterniciți de dragostea Sa pentru a se elibera de jugul lui Satana. Prin viața și
moartea Sa, Isus a pornit o revoluție a adevărului și a dragostei, care va duce la
eradicarea răului. Ține de noi dacă Îi vom oferi sau nu lui Isus acces liber la viața
noastră pentru a fi eliberați de puterea amăgitoare a vrăjmașului.
© Copyright 2016 [Truth] Link
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

4 RĂZBOIUL DE DINCOLO DE STELE
DESCOPERĂ
Lumea noastră se află în centrul unei lupte cosmice între
bine și rău, luptă care a început cu o răzvrătire a îngerilor.
Originea răului
Biblia arată foarte clar că oamenii nu sunt singurele ființe din Univers înzestrate cu
rațiune, conștiență de sine și voință liberă. De la Geneza la Apocalipsa, întâlnim o
categorie de ființe numite îngeri. Citind Biblia, descoperim că îngerii au existat înainte
de oameni (Iov 38:4-7; Apocalipsa 1:20), că sunt numeroși (Evrei 12:22), puternici și
inteligenți (Psalmii 103:20; Daniel 4:17), că sunt organizați după un sistem ierarhic
foarte bine pus la punct, având lideri (Efeseni 3:10; Daniel 7:9-10), că se implică în mod
activ în lumea noastră, de cele mai multe ori în mod nevăzut, dar uneori și în mod vizibil
(Evrei 1:14; 13:2) și că realitatea răului care chinuie lumea noastră își are originea în ei
(Apocalipsa 12:7,12).
Unul dintre acești îngeri era numit „Lucifer” – purtător de lumină; numele primit de
la Creatorul său descria caracterul și misiunea lui. Această ființă maiestuoasă a fost
creată pentru a ocupa o poziție înaltă, foarte aproape de Dumnezeu. Misiunea lui era
de a descoperi celorlalți îngeri caracterul divin și, datorită poziției pe care o ocupa,
el putea face asta mai bine decât oricine altcineva. Despre Lucifer se spune că a fost
„fără prihană” în căile sale (gândirea, sentimentele și comportamentul lui), „până în
ziua când s-a găsit nelegiuirea” în el. De atunci încolo, a început să poarte numele de
„Satana”, care înseamnă adversar. Cu toate că imaginea lui Satana a fost banalizată și
caricaturizată, el fiind descris ca un omuleț roșu cu coarne și o furcă, descrierea biblică
este cu totul diferită, el fiind o ființă deosebit de puternică și inteligentă, cu o înfățișare
maiestuoasă, un înger foarte real care este sursa răului de care ne lovim zilnic și care
produce atâta suferință în lumea noastră.
Citiți și discutați următoarele pasaje biblice: Isaia 14:12-14 și Ezechiel 28:12-19. Pe o
foaie de hârtie, notați câteva trăsături de caracter ale lui Lucifer.
Ceea ce a stat la baza acțiunilor lui Satana a fost înălțarea de sine; acesta a fost „viermele”
care l-a făcut să își ducă la îndeplinire planurile, dând naștere la aspirațiile îndrăznețe de
a-I lua locul lui Dumnezeu în inimile celorlalți îngeri și de a le uzurpa loialitatea față de
El. Pe măsură ce Lucifer a nutrit mândria, a încetat să mai reflecte lumina caracterului lui
Dumnezeu și a început să-I atribuie lui Dumnezeu propriile sale motivații egoiste. După ce
spune: „Mă voi înălța”, el adaugă: „Voi fi ca Cel Preaînalt”; prin aceasta, Lucifer caută să se
justifice, atribuindu-I lui Dumnezeu propriile sale aspirații de înălțare de sine. Punându-L pe
Dumnezeu într-o lumină proastă, Satana a căutat să distrugă încrederea îngerilor în El și să-i
determine să se răzvrătească împotriva Lui.
Ca o consecință a acestor lucruri, citim: „Și în _____________________________ s-a făcut un
_________________________...” (Apocalipsa 12:7).
Cuvântul tradus cu „război” este cuvântul grecesc polemos, care este înrudit cu polemică și
politică. Acest detaliu ne dă un indiciu despre caracterul războiului pe care Satana l-a pornit
împotriva lui Dumnezeu. Acolo nu a fost vorba în primul rând de o confruntare fizică, o luptă
care să implice forța brațelor. A fost un război politic, o propagandă, un atac la persoană.
Satana a „alimentat” această luptă, răspândind idei despre caracterul lui Dumnezeu.
Biblia îl numește „mincinos și tatăl minciunii”, „acela care înșală întreaga lume” (Ioan 8:44;
Apocalipsa 12:9).
Puneți laolaltă toate aceste descrieri și veți descoperi noi dimensiuni ale problemei care a
stat la baza răzvrătirii lui Lucifer:
Ezechiel spune că Lucifer a fost dat afară din cer pentru că a păcătuit (Ezechiel 28:16).
Ioan numește păcatul „fărădelege” (1 Ioan 3:4).
Iar Pavel arată că ceea ce stă la baza legii lui Dumnezeu este dragostea (Romani 13:10).
Așadar, Lucifer s-a răzvrătit împotriva legii lui Dumnezeu, adică împotriva dragostei Sale. El
a început să-L acuze pe Dumnezeu și să critice legea dragostei, după care El guvernează
Universul. În timp ce Biblia declară că „Dumnezeu este dragoste” și că legea Lui este bazată
pe principii ce izvorăsc din dragoste (1 Ioan 4:8; Matei 22:37-40), Satana s-a hotărât să
trăiască în afara acestor principii. Așadar, interesul lui este să-L facă pe Dumnezeu să pară
mândru și să-i facă pe oameni să creadă că legea Lui este un set de reguli arbitrare, impuse
doar pentru a controla, dar care nu sunt necesare pentru viață.
De ce există răul și suferința?
Mai devreme sau mai târziu, fiecare ființă omenească se confruntă cu cea mai dureroasă
și semnificativă întrebare cu putință: „De ce există răul și suferința?” Aflând mai multe
despre răzvrătirea lui Lucifer, avem un punct de plecare în căutarea răspunsului la întrebarea
noastră. Acum, haideți să mergem mai departe, ținând cont în primul rând de faptul că
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
în tot orizontul gândirii umane, nu există decât patru ipoteze fundamentale pentru
existența răului:
1. Naturalismul (viziunea ateistă) susține că nu există binele și răul ca valori morale.
Tot ceea ce există este de fapt un proces natural. Suferința este parte a acestui proces
și este necesară pentru dezvoltarea celor puternici și pentru înlăturarea celor slabi.
2. Panteismul (viziune care susține că Dumnezeu se regăsește în tot ce există) declară
că nu există un Dumnezeu personal și că natura însăși, împreună cu fenomenele
firești ale vieții sunt o forță divină impersonală. Răul este considerat o forță care
aduce echilibru în natură, iar suferința – un proces inevitabil, care face parte din ciclul
vieții. La fel ca în viziunea naturalistă, totul se rezumă la procesele naturale.
3. Teismul determinant (viziune bazată pe ideea de control divin), care susține că
principala caracteristică a lui Dumnezeu este puterea Sa, iar principalul obiectiv –
controlul. Dumnezeu predestinează fiecare eveniment care are loc, iar oamenii nu
sunt altceva decât niște subiecți controlați de voința Lui. Răul și suferința sunt, în
consecință, cauzate de Dumnezeu și se află în armonie cu voința Lui suverană.
4. Teismul bazat pe dragoste (viziunea relațională) susține că principala caracteristică
a lui Dumnezeu este dragostea, și principalul Lui obiectiv este reflectarea acestei
iubiri de către noi, în mod voluntar. Răul și suferința sunt cauzate de o folosire greșită
a voinței libere și de urmarea unor scopuri egoiste.
Biblia susține în mod clar cea de-a patra variantă, declarând că dragostea este
principiul fundamental al caracterului lui Dumnezeu. Din premisa că Dumnezeu este
dragoste, reiese în mod natural ideea că El este o Ființă relațională, a cărei existență
este caracterizată de un curs neîntrerupt de primire și dăruire. Mergând mai departe,
putem spune că, din moment ce dragostea este esența caracterului divin, înseamnă
că ea este și obiectivul lui Dumnezeu pentru noi; pentru ca dragostea să poată exista,
Dumnezeu a fost nevoit să ne ofere și darul liberului arbitru, un dar care să fie o parte
integrantă a vieții noastre. Așadar, căutând să descoperim răspunsul la problema
existenței răului, ne lovim în mod natural de o ecuație cu trei elemente:
DRAGOSTE LIBERTATE RISC
Dragostea este un ideal care nu poate fi atins fără libertate, iar libertatea, odată
oferită, implică și asumarea unui risc. Riscul pe care Dumnezeu Și l-a asumat a fost
posibilitatea ca oamenii, înzestrați cu o mare capacitate de a iubi, să-și exercite
libertatea pentru a alege egoismul. Dumnezeu trăiește sub amenințarea acestui
risc, însoțit de toate posibilitățile sale glorioase, dar și de pericole înspăimântătoare;
acest lucru este valabil și pentru noi.
caracterul lui Dumnezeu, care este opus minciunii pe care Satana a răspândit-o
cu privire la El. Vorbind cu liderii religioși din vremea Lui, Isus a subliniat
caracterul singular al minciunii pe care ei o credeau, în contrast cu adevărul pe
care îl întruchipa El:
„Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să __________________ _______________
tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în ___________, pentru că în
el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o ______________, vorbeşte din ale lui,
căci este mincinos şi tatăl ___________________.” (Ioan 8:44)
Observați legătura dintre minciună, pofte și fapte. Acceptarea minciunii lui
Satana despre caracterul lui Dumnezeu dă naștere la dorințe contrare voinței
divine, care, la rândul lor, produc fapte de răzvrătire față de El. Gândurile
noastre (ceea ce credem) ne determină sentimentele; acestea ne determină
faptele, iar faptele ne consolidează gândurile. Căderea omului a început cu
acceptarea unor gânduri false despre Dumnezeu, lucru care a dus la distrugerea
încrederii sau la separare emoțională de El, iar aceasta la o răzvrătire morală în
plan comportamental.
G
GÂNDURI
SENTIMENTE
A ACȚIUNI
S Dumnezeu „voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa
CONECTEAZĂ-TE
Isus a fost nevoit să treacă exact pe unde au trecut Adam
și Eva, dar El a învins, menținând integritatea relațiilor atât
pe plan vertical, cât și pe plan orizontal. În dragoste, El
a rămas credincios față de Dumnezeu și față de noi.
Așa cum Diavolul a venit în mod subtil la primii noștri părinți, încercând să le
sugereze îndoieli cu privire la dragostea lui Dumnezeu și să le distrugă încrederea
în El, la fel a venit și la Isus. Conform descrierii oferite în Matei 4:1-11, atacul
Diavolului a constat în trei ispite. În primele două, Satana a vrut să strice relația
între Fiul și Tatăl, încercând să strecoare îndoiala între ei: „Dacă ești Fiul...”. Isuse, 5 Căderea omului
ești într-un impas, dar dacă Tatăl te iubește, cu siguranță că Îți va ușura suferința
și Te va apăra de orice rău. Dacă Isus S-ar fi îndoit de dragostea Tatălui, ar fi cedat
ispitei și ar fi acționat pe cont propriu. Însă încrederea Sa în dragostea Tatălui
a rămas nezdruncinată. În cea de-a treia ispită, Isus a fost ispitit să recunoască
autoritatea pe care Satana o are asupra omenirii, închinându-i-Se. Dacă ar fi cedat,
acest lucru ar fi însemnat abandonarea omenirii pentru niște interese egoiste.
Însă dragostea Sa pentru noi a rămas neschimbătoare. Isus a făcut în sens invers
pașii pe care i-au făcut părinții noștri și le-a reparat greșelile. În El, integritatea
relațională este pe deplin refăcută.
EXPERIMENTEAZĂ
Dorința mea este să experimentez o încredere deplină în
Dumnezeu, complet restaurată, crezând faptul că mă iubește.
adevărului” (1 Timotei 2:4). Cei care ajung să cunoască – nu doar ca informație, ci
© Copyright 2016 [Truth] Link
și ca experiență – adevărul despre cine este Dumnezeu vor fi salvați de efectele
cognitive, relaționale și morale ale căderii. Îți mulțumesc, Tată, pentru că, prin Isus,
Tu îți descoperi adevăratul caracter!
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

CĂDEREA OMULUI
5 așa ceva. De fapt, El le oferise oamenilor libertate din belșug, mărginită doar de o mică
DESCOPERĂ
Rasa umană, ca întreg, dar și fiecare dintre noi, ca indivizi,
experimentăm criza cognitivă, relațională și morală care a fost
declanșată de denaturarea frumuseții stării noastre originale.
O denaturare a percepțiilor (criză cognitivă)
În substratul psihologic al omului căzut a avut loc o deformare la nivelul percepțiilor, care
este adânc înrădăcinată în ființa noastră. În mod firesc, fiecare dintre noi Îl percepem
pe Dumnezeu ca fiindu-ne inamic, nutrind o doză semnificativă de repulsie față de El;
și totul se datorează primei minciuni care a intrat în mintea umană prin Adam și Eva,
primii noștri părinți. Relatarea se găsește în Geneza 3:1-5:
„Şarpele era mai ___________ decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul
Dumnezeu. El a zis femeii: «Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ‘________ _________
mâncaţi din toţi pomii din grădină’?» Femeia a răspuns şarpelui: «Putem să mâncăm
din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii,
Dumnezeu a zis: ‘Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.’»
Atunci, şarpele a zis femeii: «Hotărât că nu veţi muri, dar __________ _______________
că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi _________
_____________, cunoscând binele şi răul.»”
Haideți în primul rând să vedem cu cine avem de a face aici. Șarpele din această
relatare nu este altul decât Satana, îngerul căzut pe care l-am descris în studiul trecut.
Apocalipsa 12:9 arată clar acest lucru:
„Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit ________________ şi _____________,
acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost
aruncaţi şi îngerii lui.”
Diavolul i-a abordat pe oameni cu gândul de a-i înșela – de aceea este numit „viclean”. Ținta
înșelăciunii sale este mintea umană, iar subiectul înșelăciunii este caracterul lui Dumnezeu.
Mai întâi, le-a sugerat oamenilor gândul că Dumnezeu este restrictiv: „Oare a zis Dumnezeu
cu adevărat: «Să nu mâncați din toți pomii din grădină.»?” Dumnezeu nu spusese niciodată
restricție, care avea ca scop protejarea lor de anumite consecințe negative (Geneza 2:16).
Satana a venit pe ascuns și, într-un mod foarte subtil, a răstălmăcit cuvintele lui Dumnezeu
pentru a crea impresia unei restricții totale, complet lipsite de libertate. După aceea, Satana
L-a prezentat pe Dumnezeu ca fiind nedemn de încredere și mincinos: „Hotărât că nu veți
muri.” Dumnezeu a spus că veți muri, dar nu se va întâmpla asta. În cele din urmă – iar
acesta este punctul culminant al înșelăciunii –, Satana L-a făcut pe Dumnezeu să pară egoist;
le-a insinuat oamenilor ideea că El deține o stare superioară de existență de care ar putea
beneficia și ei, dacă Dumnezeu nu ar reține-o doar pentru El: „Dar Dumnezeu știe că, în
ziua în care veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând
binele și răul.”
Ideea principală pe care trebuie să o reținem este că problema păcatului a pornit de la o
minciună cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la cine este El cu adevărat. În esență, Satana
a respins adevărul că „Dumnezeu este dragoste” și L-a prezentat în mod greșit, ca un tiran
egoist; acest lucru ne duce la aspectul relațional al căderii omului.
O denaturare a relațiilor (criză relațională)
De îndată ce această primă minciună a fost acceptată la nivel mental, relațiile au început să
se strice. Vă invit să continuăm să citim raportul biblic al Genezei:
„Femeia a ______________ că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul
era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A ______________ deci din rodul lui şi a
_________________; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.
Atunci li s-au _____________________ ochii la amândoi; au ______________________ că erau
____________________, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, şi
omul şi nevasta lui s-au ___________________ de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii
din grădină. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: «Unde eşti?» El a răspuns:
«Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.» Şi
Domnul Dumnezeu a zis: «Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care
îţi poruncisem să nu mănânci?» Omul a răspuns: «___________________________ pe care
mi-______________ dat-o ca să fie lângă mine, _________ mi-a dat din pom şi am mâncat.»”
În primul rând, are loc o stricare a relațiilor pe verticală: omenirea este separată de
Dumnezeu. Pentru că nu au mai crezut în autenticitatea dragostei lui Dumnezeu, nu au mai
avut încredere în El și s-au aventurat într-o răzvrătire împotriva Lui, motivați de instinctul de
autoconservare. Apoi, ca rezultat direct al acestui lucru, s-au năruit și relațiile interumane,
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
pe plan orizontal. Când omul a avut ocazia să-și asume responsabilitatea propriilor
fapte, a intrat în acțiune impulsul de autoîndreptățire, care l-a făcut să arunce vina
asupra altuia și, în cele din urmă, asupra lui Dumnezeu. Odată ce au depășit această
limită, un simțământ de goliciune și vinovăție a pus instant stăpânire pe ei și asta
pentru că trăiau minciuna pe care o crezuseră și se purtau într-un mod contrar naturii
lor, natură care le cerea să trăiască o relație de dragoste și încredere, care acum era
ruptă.
O denaturare a moralității (criză morală)
Pavel arată foarte clar ce înseamnă de fapt păcatul, când scrie:
„Căci toți au păcătuit _____________________________________________________ .”
(Romani 3:23)
În Biblie, cuvântul „slavă” se referă la farmecul uimitor al acelor trăsături de caracter
care Îl definesc pe Dumnezeu; este conținutul intrinsec al caracterului Său care
strălucește prin faptele Sale. Se referă la felul în care gândește, simte și Se poartă El.
Citește Exodul 33:18-19 pentru a înțelege și mai clar ideea biblică de „slavă”.
Când Pavel spune că păcatul înseamnă lipsa slavei lui Dumnezeu, el îl definește ca
fiind ceva discordant cu esența caracterului divin – adică, dragostea care se jertfește,
așa cum este descrisă de Biblie (1 Ioan 4:8). Așadar, păcatul se referă la tot ceea ce
este străin caracterului lui Dumnezeu și, prin urmare, un afront la adresa integrității
dragostei Lui.
Compararea următoarelor două versete biblice te va ajuta să înțelegi și mai bine ce
înseamnă de fapt păcatul:
„Păcatul este _____________________________________________ .” (1 Ioan 3:4)
Și „dragostea este împlinirea _______________________________ .” (Romani 13:10)
Căderea omului a însemnat și o denaturare morală. Cu toate că Dumnezeu i-a
creat pe oameni pentru a trăi în dragoste (fidelitate relațională), căderea a dus la
transformarea oamenilor în ființe egoiste (abuz relațional). Ne rănim unii pe alții,
depășim granițele morale și tindem să ne îndeplinim dorințele în detrimentul altor
oameni. Cu alte cuvinte, căderea omului a fost și este înrădăcinată în egoismul
care a luat locul dragostei din inima omului, devenind forța motrice a faptelor
noastre.
La polul opus, în Hristos, vedem adevărul despre Dumnezeu în forma lui cea mai
curată. „Veți cunoaște adevărul”, a spus El, „și adevărul vă va face liberi” (Ioan
8:32). Nu adevărurile în sens general sau abstract, ci adevărul, la singular, despre
 490 ANI (70 SĂPTĂMÂNI) Aceasta este vestea înduioșătoare și remarcabilă a Vechiului Testament – că
Daniel 9:24–27 dragostea lui Dumnezeu este atât de profundă, atât de înflăcărată și atât de
altruistă, față de fiecare în parte, încât a fost dispus să ne salveze cu orice preț, iar
ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ prețul pe care L-a plătit a fost cu adevărat mare.
7 + 62 SĂPTĂMÂNI = 483 ZILE
3,5 3,5

457 î.Hr. 27 d.Hr. 31 d.Hr. 34 d.Hr.

CONECTEAZĂ-TE
Porunca pentru Isus botezat Isus crucificat Stefan
reconstruirea Ierusalimului „Uns” „Tăiat” omorât cu Când Biblia spune că Dumnezeu este dragoste, arată că
pietre
Dumnezeu este loial din punct de vedere relațional fiecăruia
dintre noi, oricât de mult L-ar costa acest lucru. Sacrificiul adus
Cele mai importante două aspecte ale profeției sunt acestea: de bunăvoie de Isus pe cruce este dovada acestui fapt.
1. Isus avea să fie „stârpit și nu va avea nimic” (n.tr: Traducerea NKJV redă acest
6 Cel Promis
verset puțin diferit: „Mesia va fi tăiat de la rădăcină, dar nu pentru El.”).
Promisiune făcută, promisiune păstrată – pe scurt, aceasta este Biblia în esență. În
Vechiul Testament, Dumnezeu spune: Te iubesc cu o dragoste loială, de neoprit,
2. Prin moartea Lui, avea să împlinească legământul.
care nu va înceta niciodată, iar în Noul Testament, El demonstrează această
dragoste în viața, moartea și învierea lui Isus. Privind la Isus, apostolul Pavel
Ideea de a tăia de la rădăcină este folosită în Biblie pentru a transmite separarea
spune: „În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt
completă de Dumnezeu. Cuvântul legământ indică cea mai puternică formă
«da»” (2 Corinteni 1:20). Cu alte cuvinte, tot ce a promis Dumnezeu prin profeți se
de angajament – este promisiunea lui Dumnezeu, o promisiune izvorâtă din
împlinește în Isus. Tot ce a promis că va face, a făcut. Dragostea Lui s-a dovedit a fi
dragostea Sa loială, prin care ne asigură că nu va înceta niciodată să ne iubească,
loială, de încredere, autentică. Putem avea încredere în El, pentru că este vrednic
oricât de mult L-ar costa acest lucru (Isaia 54:10; 55:3). Așadar, vedem că profeția
de încredere.
lui Daniel a prezis că Isus, Mesia, va suferi de bunăvoie cea mai teribilă moarte
cu putință – separarea completă de Dumnezeu (Matei 27:46). El avea să facă
asta „nu pentru El”, ci – lucru de necrezut! – pentru rasa umană căzută. El a
murit „pentru păcatele noastre” (1 Corinteni 15:3; Galateni 1:4; 1 Petru 2:24;
1 Ioan 2:2; 3:5; 4:10). Prin această moarte, El avea să descopere lumii cea mai
EXPERIMENTEAZĂ
profundă, puternică și frumoasă manifestare a dragostei cu putință – sacrificiul
de sine absolut pentru binele veșnic al ființelor omenești căzute.
Înțeleg acum că Isus reprezintă împlinirea promisiunii dragostei
Apostolul Ioan a declarat: „Noi am cunoscut ___________ Lui prin aceea că El loiale a lui Dumnezeu și aleg să-I răspund cu „da”.
Şi-a dat viaţa ______ ____” (1 Ioan 3:16)

Iar Pavel spune: „Dar Dumnezeu Îşi ______ __________ faţă de noi prin faptul Dacă te-ai opri și te-ai gândi puțin, ți-ai da seama că cea mai frumoasă idee pe
că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit ______ ____.” (Romani 5:8) care o poate concepe mintea umană este existența unei iubiri perfecte și loiale.

© Copyright 2016 [Truth] Link

Din fericire, acesta nu este doar un vis. Faptul că ne putem gândi la o astfel de
„Dragoste... pentru noi.” dragoste și că ne-o dorim este în sine un argument care ne arată că există și că
așteaptă să ne umple viața. Spunând-I „da” lui Isus faci primul pas în deschiderea
„Dragoste... față de noi.” inimii tale față de Dumnezeu, pentru a primi dragostea Lui loială.

Suferință și moarte pentru El.

descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

CEL PROMIS
6 hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea
DESCOPERĂ
Vechiul Testament este o promisiune izvorâtă dintr-o dragoste
loială, iar Noul Testament reprezintă împlinirea ei.
Protoevanghelia
Dicționarul Merriam-Webster definește cuvântul promisiune ca „o afirmație prin care îi
spui cuiva că în viitor, în mod sigur vei face ceva sau ceva se va întâmpla.”
Întregul Vechi Testament poate fi considerat o promisiune prin care Dumnezeu ne
asigură că va continua să iubească omenirea căzută indiferent cât de mult Îl va costa
acest lucru. Apoi, în Noul Testament, Îl vedem pe Dumnezeu lucrând pentru împlinirea
acestei promisiuni prin viața și moartea lui Isus Hristos.
Imediat după ce Adam și Eva au crezut minciuna lui Satana cu privire la caracterul lui
Dumnezeu, încetând să se mai încreadă în Creatorul lor și căzând în păcat, Dumnezeu
a luat inițiativa de a-i căuta, promițându-le că îi va salva de adversarul lor:
„Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: «___________ ________________?»
El a răspuns: «Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi
m-am ascuns.» Şi Domnul Dumnezeu a zis: «_________ ___________ _________ că eşti
gol? ________ _________ ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?»”
(Geneza 3:9-11)
Aici se vede foarte clar frumusețea de nedescris a inimii iubitoare a lui Dumnezeu. El
știa foarte bine unde se aflau. Când s-au ascuns printre pomii din grădină, ar fi putut să
apară deodată în spatele lor, să-i bată pe umăr și să-i sperie, dar nu a făcut-o. Ar fi putut
să izbucnească de furie și să le adreseze tot felul de acuzații dure, dar nu a făcut-o. Ar
fi putut să-i șteargă într-o clipă de pe fața pământului, dar nu a făcut-o. În schimb, El
a venit cu gândul să-i recâștige, chemându-i, dorind să intre din nou în contact cu ei,
și punându-le întrebări simple, dar cercetătoare, care să-i ajute să-și dea seama că nu
le vrea răul, chiar dacă minciuna pe care o crezuseră a produs un simțământ de teamă în
inima lor. Apoi, adresându-i-se lui Satana în auzul lor, Dumnezeu a făcut o promisiune pe
care teologii o numesc protoevanghelia. (n.tr. de la gr. protos, primul – prima vestire a
Evangheliei)
„_______________ voi pune între tine şi femeie, între _______________ ta şi _____________
ei. Aceasta îţi va zdrobi _______________, şi tu îi vei zdrobi _____________.” (Geneza 3:15)
Observați aspectele esențiale ale promisiunii:
Dușmănia: chiar dacă omenirea căzuse în păcat, Dumnezeu avea să pună în om o repulsie
față de rău, un simț al dreptății, o tendință de a se opune răului și un dor după revenirea la
starea de nevinovăție în care a fost creat. Compară următoarele versete: Ioan 1:9; Romani
7:14,15,23.
Sămânța: Dumnezeu avea să aducă mântuire pentru lumea noastră printr-o Sămânță
omenească deosebită (un Urmaș), în care vrăjmășia promisă avea să ajungă la apogeul
ei, într-o luptă finală în care Satana va fi învins, o luptă cu efecte pe termen lung. Pentru a
înțelege mai bine, citește următoarele versete: Ioan 14:30; Galateni 3:16; Evrei 1:9; 2:14;
1 Ioan 3:8.
Capul: Biblia folosește aici un limbaj foarte dur: „îi va zdrobi capul”. Sămânța femeii avea
să câștige lupta împotriva lui Satana, în folosul umanității. Compară următoarele versete:
Ioan 12:31,32; Coloseni 2:15.
Călcâiul: zdrobind capului șarpelui însă, Mântuitorul avea să fie rănit. Compară Isaia 53:4-6,
Matei 26:38 și Matei 27:46.
Odată oferită această promisiune a unui Mântuitor, Biblia continuă să descopere misiunea
și caracterul lui Mesia, uneori cu lux de amănunte și mult mai profund. Moise a prezis că
Cel Promis va veni în lume ca profet și va fi o jertfă pentru păcat (Deuteronom 18:15; Levitic
4:32). Regele David a scris despre chinurile prin care avea să treacă Mesia și despre faptul
că va fi părăsit (Psalmii 22; 88.). Isaia Îl descrie ca un rob care suferă și ca un revoluționar
pacifist, a cărui lucrare nu se încheie până ce dreptatea nu este instaurată (Isaia 42; 53).
Profet după profet, viziune după viziune, simbol după simbol, cântec după cântec, Vechiul
Testament descrie taina Celui Promis, a Celui ce avea să vină pentru a descoperi oamenilor
dragostea divină răscumpărătoare, demascând în felul acesta prima minciună enunțată de
Satana cu privire la caracterul lui Dumnezeu (Geneza 3:1-5).
Timpul prezis
Cu șase sute de ani înainte de venirea lui Isus, profetul Daniel a prezis timpul exact când El
avea să apară pe scena acestei lumi pentru a-Și începe lucrarea de salvare ca Mesia, precum
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
și timpul când va fi crucificat. Citește profeția uimitoare care este redată în Daniel
9:24-27.
Îngerul Gabriel i se descoperă lui Daniel și îi spune: „Şaptezeci de săptămâni au fost
fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la
aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi a prorociei şi până la
ungerea Sfântului sfinţilor.”
Poporul Israel primește aici un interval de timp de șaptezeci de săptămâni, perioadă în
care să-și demonstreze credincioșia în legământul încheiat cu Dumnezeu. În profeția
biblică, o zi este echivalentă unui an (Ezechiel 4:6; Numeri 14:34; Marcu 1:5), așa că
șaptezeci de săptămâni reprezintă o perioadă de patru sute nouăzeci de ani. Mai
departe, îngerul Gabriel îi spune lui Daniel care este evenimentul istoric ce avea să
reprezinte punctul de plecare al profeției și de la care, numărând patru sute nouăzeci
de ani, se poate afla exact data pentru începerea lucrării mesianice a lui Isus:
„Să ştii dar şi să înţelegi că, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului
până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci
şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de
strâmtorare” (șaizeci și nouă de săptămâni). (n.tr. În Noua Traducere Românească a
Bibliei, versetul acesta este redat și mai clar: „De la darea poruncii de restaurare și
rezidire a Ierusalimului până la Unsul, Conducătorul, va fi o perioadă de șapte ori
câte șapte ani și apoi încă o perioadă de șaizeci și două de ori câte șapte ani” ).
Porunca de rezidire a Ierusalimului a fost dată de regele persan Artaxerxe în anul 457
î.Hr. (Ezra 7:11-12). Șaizeci și nouă de săptămâni este echivalentul profetic pentru
483 de ani. Numărând 483 de ani de la anul 457 î.Hr., ajungem, în mod remarcabil,
în anul 27 d.Hr., exact anul în care Isus Și-a început în mod oficial lucrarea publică
în calitate de Mesia, care înseamnă Unsul lui Dumnezeu (Matei 3:16-17; Ioan 1:29;
Faptele 10:38).
Gabriel a continuat să îi explice lui Daniel profeția, spunându-i că „Unsul va
fi stârpit, şi nu va avea nimic” și că „El va face un legământ trainic cu mulţi timp
de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de
mâncare.” Cu alte cuvinte, pe la mijlocul celei de a șaptezecea săptămâni – adică
anul 31 d.Hr. –, Mesia va fi răstignit, punând astfel capăt sistemului de jertfe mozaic.
Astfel, prin dragostea plină de jertfire de sine manifestată la cruce, Isus a îndeplinit
cu credincioșie legământul încheiat cu Dumnezeu. Israel, ca națiune, a primit acum
ocazia să-L accepte pe Mesia și să beneficieze de împlinirea legământului pe care
El îl realizase în favoarea lor. În mod tragic însă, ei au pecetluit respingerea lui Mesia
ucigându-l pe Ștefan cu pietre în timp ce li-L predica pe Hristos; cu acest eveniment,
profeția celor patru sute nouăzeci de ani se împlinește pe deplin, în anul 34 d.Hr.
(Faptele 7:54-60).
Locul Preasfânt de șapte ori; acest gest era o asigurare profetică ce arăta că o
ispășire desăvârșită pentru păcat avea să fie făcută de sângele lui Mesia. Zi după
zi, de-a lungul anului, ceremonia aceasta era repetată.
CONECTEAZĂ-TE
Serviciul anual (Leviticul 16): Apoi, o dată pe an, era sărbătoarea Yom Kippur, Într-o izbucnire epică de frumusețe cerească,
Ziua Ispășirii. În acea zi culminantă, se făcea o ceremonie specială care arăta
spre rezolvarea definitivă a problemei păcatului, spre refacerea deplină a relației
toate simbolurile sanctuarului converg în
rupte dintre Dumnezeu și omenire și spre eradicarea totală a răului. „De Rosh Hristos, împlinindu-se în mod desăvârșit.
Hashanah (Anul Nou), Dumnezeu scrie destinul fiecărei persoane pentru anul
care urmează într-o carte – Cartea vieții – și așteaptă până la Yom Kipur pentru
a sigila verdictul.” (wikipedia.org, Yom Kippur). Așadar, Ziua Ispășirii era ziua Am citit în Psalmii 77:13 că Dumnezeu Își are calea în sanctuar. Isus a spus despre
recunoașterii finale, sau a judecății, în care cazul fiecărei persoane era clarificat. Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”
Când tot poporul se aduna în jurul sanctuarului, doi țapi erau aduși în fața (Ioan 14:6). Descriind călătoria pe care a făcut-o de la Tatăl până la noi și înapoi
la Tatăl, El a spus: „Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume; acum las lumea și mă
preotului. Unul era numit „pentru Domnul”, iar celălalt era țapul ispășitor (Azazel,
duc la Tatăl” (Ioan 16:28). Urmărind călătoria descrisă de sanctuar, vedem că Isus
în ebraică). Țapul pentru Domnul era junghiat, arătând spre jertfa lui Isus de pe
a venit din Locul Preasfânt în „tabăra” de pe acest pământ, care era despărțită de
cruce. O parte din sângele lui era adus în Locul Preasfânt și stropit de șapte ori
Dumnezeu. Apoi a mers înapoi în Locul Preasfânt pentru noi, invitându-ne să-L 7 Călătorie către
inima lui Dumnezeu
pe capacul ispășirii aflat deasupra legii care fusese călcată, arătând astfel că
urmăm pe calea pe care a deschis-o pentru noi; trecând de perdea, ajungem în
o ispășire desăvârșită și finală a fost făcută pentru toate păcatele mărturisite
curte, unde întâlnim jertfa Lui dezinteresată, adusă în favoarea noastră pe altarul
de Israel de-a lungul acelui an, în serviciul zilnic. Apoi, marele-preot își punea pentru jertfe; mai departe ajungem la ligheanul curățirii morale, în Locul Sfânt,
mâinile deasupra țapului ispășitor și mărturisea toate păcatele oamenilor. Spre unde avem parte de pâinea vieții, la sfeșnicul cu șapte brațe, unde avem parte
deosebire de primul țap, țapul pentru Azazel nu era junghiat. Acesta era trimis de lucrarea de iluminare a Duhului Sfânt, și mai departe ne putem apropia de
într-un ținut nelocuit, unde avea să moară în pustiu, în singurătate. Pentru că Dumnezeu prin rugăciune la altarul tămâierii; în final, ajungem în Locul Preasfânt,
țapul pentru Azazel în mod clar nu era pentru Domnul și pentru că sângele unde Legea dragostei Lui este scrisă în inimile noastre.
lui nu era vărsat, Azazel trebuie să simbolizeze un alt personaj care poartă
responsabilitatea pentru existența răului și pentru căderea omului. Poporul
evreu din vechime și cercetătorii evrei, până în ziua de azi, au înțeles că Azazel
trebuie să fie un simbol pentru Satana, sursa răului și ispititorul omenirii (vezi
EXPERIMENTEAZĂ
wikipedia.org, despre Azazel). Astfel, Ziua Ispășirii simboliza ultima parte a
istoriei umanității, când păcatul și Satana, sursa răului, vor fi în sfârșit nimiciți. Vreau să fac această călătorie către inima lui Dumnezeu,
simbolizată prin pașii descriși de sanctuar.

Discuție: dacă moartea lui Isus pe cruce împlinește etapa „curții” a planului
de mântuire, și dacă înălțarea Lui ca mare-preot împlinește a doua etapă, din Ce lucru uimitor este faptul că Dumnezeu mă iubește atât de mult, încât a creat
Locul Sfânt, care este etapa planului de mântuire în timpul căreia trăim acum, și o cale prin care relația mea cu El să fie pe deplin refăcută! „Dumnezeule, Tu eşti
Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte
care corespunde Locului Preasfânt? Vezi Daniel 7:9-10; Apocalipsa 14:6-7; Evrei
trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă. Aşa Te privesc eu în locaşul
10:1-25.

© Copyright 2016 [Truth] Link

cel sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava. Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta
mă sprijină” (Psalmii 63:1,2,8).

descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

CĂLĂTORIE CĂTRE INIMA
7 spălat.
LUI DUMNEZEU
DESCOPERĂ
Calea către cel mai strălucitor destin posibil nu este un mit,
iar sanctuarul pe care Dumnezeu l-a oferit poporului Israel
este harta pe care El ne-a lăsat-o pentru această călătorie.
Un drum simbolic
Fiecare ființă omenească își dă seama la un moment dat că este „pierdută” pe tărâmul
realității, simțind că viața trebuie să fie mai mult de atât – mai mult decât goliciune,
amărăciune, viciu, relații frânte și durere necontenită; cu toții tânjim după o cale
sigură prin viață către un loc mai bun, către libertatea și dragostea pentru care știm
că am fost creați. Conform Bibliei, așa cum am descoperit în studiile anterioare, am
fost făcuți pentru o relație vie, de dragoste, cu Cel care ne-a creat. Problema este
că am fost „înstrăinați” de Dumnezeu prin „păcat” (Efeseni 4:18). Biblia spune că
„________________________ voastre pun un ________________ de despărţire între voi
şi Dumnezeul vostru” (Isaia 59:2).
Din fericire, Dumnezeu ne-a oferit un fel de hartă spirituală care descrie drumul pe care
l-a făcut ca să ne salveze și pașii pe care trebuie să-i facem noi pentru a-L urma. Ne-a
lăsat această hartă sub forma unei parabole foarte ingenioase, și totuși simplă, numită
„sanctuarul”.
„Dumnezeule, ____________________ Tale sunt ____________________!” (Psalmii 77:13)
(n.tr.: versiunea NKJV redă versetul puțin diferit: „Calea Ta, O Doamne, este în Sanctuar”).
Cuvântul ebraic tradus prin „căile” este derek, și înseamnă cale, transmițând ideea
de călătorie. Așadar, conform Bibliei, sanctuarul descrie o cale. Nu este vorba de o
cale în sensul propriu, desigur, ci de o experiență pe care suntem invitați să o avem,
deplasându-ne de la starea noastră pierdută, înstrăinată de Dumnezeu, către o relație
refăcută cu El. Așadar, haideți să vedem în ce constă călătoria.
Mai întâi, observăm că sanctuarul era compus din trei subîmpărțiri, delimitate de câte o
perdea, având de la un capăt la altul, șase obiecte de mobilier simbolice (Exodul 26-27).
1. Curtea, cu (a) altarul de aramă, sau altarul pentru jertfe, și (b) ligheanul, sau vasul pentru
2. Locul Sfânt, în care se aflau (c) masa cu pâinile, (d) sfeșnicul cu șapte brațe și (e) altarul
tămâierii.
3. Locul Preasfânt, care conținea (f) chivotul legământului.
SANCTUARUL
CURTEA
LOCUL
PREASFÂNT
LOCUL
SFÂNT
Fiecare subîmpărțire simboliza o fază specifică a planului de mântuire și fiecare piesă de
mobilier simboliza un aspect specific al lucrării făcute de Isus în favoarea păcătoșilor, mai
ales în favoarea celor ce-L urmează în această călătorie. Folosind următoarele versete din
Noul Testament, găsiți semnificația pe care o are fiecare obiect din sanctuar, în contextul
lucrării lui Isus și al planului de mântuire.
Fiecare dintre cele trei părți ale sanctuarului era delimitată printr-o perdea, care arăta spre
Isus; El a declarat despre Sine: „Eu sunt _______________. Dacă _________________ cineva
prin Mine, va fi mântuit” (Ioan 10:9). Aplicând acest simbolism la sanctuar, apostolul Pavel
declară că prin Isus avem o „______________ nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin
________________ dinăuntru, adică ________________ Său” (Evrei 10:20).
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
Ritualul principal de la sanctuar era sacrificarea mielului pe altarul de aramă.
Arătând spre Isus ca jertfă pentru păcatele noastre, Ioan Botezătorul declară: „Iată
______________ lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29).
Vasul cu apă care era folosit pentru spălarea ceremonială ne învață despre
„______________ _______________ și prin __________ făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:5).
Masa din Locul sfânt, pe care erau așezate mereu pâini proaspete, arăta spre Isus
care a zis: „Eu sunt ____________ vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi
cine crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6:35).
Sfeșnicul cu șapte brațe era mereu aprins pentru a oferi lumină în sanctuar. Isus a
spus despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în
întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12).
Altarul tămâierii arăta spre un aspect specific al experienței creștine: „I s-a dat tămâie
multă, ca s-o aducă împreună cu ________________ tuturor sfinţilor” (Apocalipsa 8:3).
Cele Zece Porunci, cele zece principii veșnice ale lui Dumnezeu care au fost gravate
pe table de piatră, erau ținute în Locul Preasfânt, într-o cutie aurită numită chivotul
legământului. Acestea simbolizau, de fapt, dorința lui Dumnezeu de a așeza legea Sa
într-un alt loc: „Voi pune legile Mele în ____________ lor şi le voi scrie în ___________
lor” (Evrei 10:16).
Serviciul zilnic și cel anual
Prin ciclul anual de ceremonii simbolice care se derulau aici, sanctuarul descria
întreaga istorie a mântuirii. Toate dimensiunile esențiale ale planului divin de a salva
omenirea și de a eradica răul erau descoperite printr-o serie de simboluri. Sanctuarul
se afla în centrul taberei israelite. Din toate cele patru puncte cardinale se putea
vedea zidul înalt de pânză albă care înconjura sanctuarul, comunicând realitatea
tristă că păcatul îi separa pe oameni de Dumnezeu, dar și faptul că El a oferit o cale
de răscumpărare prin care relația poate fi refăcută.
Serviciul zilnic (Leviticul 1-4). În fiecare zi, dimineața și seara, se aduceau jertfe
pentru păcatele oamenilor, în general. Pe lângă aceste jertfe, israeliții puteau aduce
individual animale fără cusur, pentru a le jertfi. Punând ambele mâini pe capul
victimei nevinovate, păcatul era mărturisit, simbolizând transferul vinei de la păcătos
la înlocuitor. Apoi, cel ce păcătuise realiza actul dureros de înjunghiere a animalului,
arătând astfel că păcatul nostru avea să-L coste pe Dumnezeu suferință și moarte.
O parte din sânge era luată de preot într-un vas. Mielul junghiat era pus pe altarul
pentru jertfă și ars definitiv. Acum, păcătosul era liber de povara vinei sale. Apoi,
preotul continua ritualul, spălându-și mâinile și picioarele în lighean. După aceasta,
ducea vasul cu sânge în Locul Sfânt. Ajuns acolo, cu multă atenție, făcea un lucru
plin de însemnătate. Își afunda degetele în sânge și stropea perdeaua care acoperea
„Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când ______________
cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut
binele vor învia pentru _______________, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru
_________________” (Ioan 5:28-29).
Reiese deci în mod clar că fiecare om care a avut experiența primei morți va
învia – atât cei buni, cât și cei răi. Cei buni vor merge atunci să trăiască o veșnicie
împreună cu Hristos. „Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere” (Apocalipsa
20:6). Cei răi, pe de altă parte, vor învia pentru condamnare – nu o condamnare
în sens simplist, în care sunt arătați cu degetul, ci pentru condamnarea de la
judecata finală, când vor fi puși față-n față cu raportul vieții lor și vor experimenta
în psyche toată „condamnarea” inerentă păcatelor lor.
Condamnarea este mai mult o experiență psihologică decât una fizică. Are loc
în minte. Când apostolul Pavel descrie distrugerea finală a celor care nu au vrut
cu niciun chip să se întoarcă la Dumnezeu, spune că aceștia experimentează:
„urgie şi mânie [...] necaz şi strâmtorare peste orice suflet (psyche) omenesc care
săvârşeşte răul” (Romani 2:8,9.NTR). Cu alte cuvinte, a doua moarte! Povara
psihologică a „condamnării” lor îi va face în cele din urmă să cedeze psihic.
În următorul studiu vom vedea că, în momentul răstignirii, când Isus „a gustat
moartea pentru toți” (Evrei 2:9), El a trecut de fapt tocmai prin această experiență
cruntă a morții a doua, în beneficiul nostru. Conștiința Lui a suferit realitatea
deplină, teribilă a păcatelor și a rușinii noastre, biruind astfel moartea a doua
pentru noi.
Discutați despre natura vinei și despre efectul pe care îl are asupra minții. Cum
ar fi pentru un om să devină deodată conștient de întreaga realitate a păcatelor
personale?
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
În concluzie, fiecare persoană trece prin experiența primei morți, moment în
care trupul se întoarce în pământ, iar spiritul, la Dumnezeu, unde este păstrat
într-o stare de inconștiență până la înviere. Când cei neprihăniți sunt înviați, sunt
luați să trăiască împreună cu Dumnezeu pentru veșnicie. Când cei răi sunt înviați,
devin conștienți de realitatea vinei lor și sunt distruși pentru totdeauna – atât
trup, cât și suflet. (Într-un studiu ulterior, vom aprofunda subiectul distrugerii
celor răi.)
CONECTEAZĂ-TE
În inima lui Dumnezeu există iertare deplină pentru fiecare dintre
noi. Avem de ales între a ține mai departe de vina noastră și a
primi mila lui Dumnezeu, care ne face nevinovați înaintea Sa.
Fiecare act egoist pe care îl face o ființă omenească aduce cu sine o vină care
împovărează conștiința. Vina este epuizantă, pentru că nu am fost creați să o purtăm.
Dacă nu suntem despovărați de vina păcatelor noastre acceptând cu pocăință
iertarea lui Dumnezeu, ea rămâne ca o povară psihologică în subconștient și va
ieși la iveală la judecata finală: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului
de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele Și după, ce vine? –
sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (2 Corinteni 5:10). 8 Definiția biblică a morții
Dorința lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi este să fim eliberați de păcatul și
de vina noastră chiar acum, să fim pe deplin vindecați și eliberați de aceste lucruri.
„El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului
dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor”
(Coloseni 1:13,14). Deși cu toții am greșit, niciunul dintre noi nu trebuie să poarte
vina propriului păcat și să sufere a doua moarte. Isus „a gustat moartea pentru
toți” (Evrei 2:9). Făcându-Se de bunăvoie înlocuitorul nostru, El a experimentat
teroarea îngrozitoare a vinei noastre, pentru ca noi să nu mai fim nevoiți să trăim în
robia ei nici măcar pentru o clipă. Prin Isus, avem privilegiul să fim iertați pe deplin.
EXPERIMENTEAZĂ
Îmi pun toată încrederea în Isus ca Mântuitor personal
și accept iertarea oferită de Dumnezeu prin El.
Primind iertarea lui Dumnezeu, cred că trăiesc bucurându-mă de favoarea Lui și
© Copyright 2016 [Truth] Link
că sunt complet nevinovat înaintea Sa. Promisiunea aceasta este pentru mine:
„Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!
Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu
este viclenie!” Îți mulțumesc, Doamne, pentru dragostea Ta iertătoare!
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

ȘI DUPĂ, CE VINE? –
8 Ce titlu a pretins Isus că are? „Eu sunt ____________________ și ___________________ .”
DEFINIȚIA BIBLICĂ A MORȚII
DESCOPERĂ
Unul câte unul, la un moment dat, fiecare dintre noi
ne dăm ultima suflare. Și apoi? Ce urmează?
Prima moarte
Într-o zi, un băiețel, întorcându-se de la școală, a scurtat drumul spre casă printr-un
cimitir. În timp ce mergea, o piatră funerară i-a captat atenția într-un mod aparte.
Epitaful notat pe ea transmitea un mesaj ironic: „Așa cum ești, am fost și eu/ Așa cum
sunt, vei fi și tu;/ Fii gata deci, să mă urmezi.” Văzând mesajul, băiețelul a scos o cretă
din ghiozdan și a scris: „Să te urmez nu-s împăcat/ Până nu știu unde-ai plecat.”
Moartea este cel mai de temut mister cu care se confruntă omul. Nu avem cum să nu
ne întrebăm dacă mai există ceva după moarte sau dacă asta este totul. La un moment
dat, cu toții ne punem întrebarea: „Ce se întâmplă cu mine după ce mor?” Răspunsul
pe care-l dă Biblia este clar ca lumina zilei și plin de speranță.
În primul rând, Biblia arată că există două feluri de moarte:
„Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a ______ __________ ” (Apocalipsa 2:11).
„Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a ___________
_____________ n-are nicio putere” (Apocalipsa 20:6).
Dacă este o a „doua moarte”, înseamnă că există și prima moarte. E logic, nu? Haideți
să aflăm mai multe despre cele două!
Citiți cu atenție și discutați pasajele din Luca 8:52,53 și Ioan 11:11-26, pentru a defini
în mod clar prima moarte. După ce citiți cele două pasaje, răspundeți la următoarele
trei întrebări:
Ce cuvânt a folosit Isus pentru a descrie starea celor morți? __________________________ .
Când se aștepta Marta să fie înviat Lazăr? __________________________________________ .
Așadar, moartea este ca un „somn” din care vom fi „treziți”, înviați „în ziua de apoi”. Pentru
a înțelege însă și mai bine ce înseamnă prima moarte, haideți să „săpăm” mai adânc, lăsând
Scriptura să ne răspundă la o serie de întrebări:
Cât de multe lucruri știu cei morți? Eclesiastul 9:5,6 _________________________________ .
Sunt morții conștienți de existența lui Dumnezeu? Psalmii 6:5; 115:17 __________________ .
Ce se întâmplă cu gândurile omului după ce acesta moare? Psalmii 146:3,4 (n.tr.: În
traducerea KJV, în loc de „planuri”, este folosit cuvântul „gânduri”.)
_______________________________________________________________________________ .
Se întorc morții să-și bântuie casele? Iov 7:9,10
Faptul că cei morți sunt inconștienți și nu pot comunica sau interacționa cu cei vii este foarte
clar prezentat în Biblie; având în vedere acest lucru, înseamnă că oamenii care cred că cei
morți le transmit anumite mesaje, în realitate, nu comunică cu cei dragi ai lor care au murit.
Și atunci, cu cine interacționează ei prin aceste experiențe supranaturale?
„După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci
după urâciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe
fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor
al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile
sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o
urâciune înaintea Domnului [...]” (Deuteronomul 18:9-12).
Observați în pasajul de mai sus că necromanția, sau comunicarea cu cei morți, era unul
dintre obiceiurile macabre ale popoarelor păgâne și că este pusă alături de alte obiceiuri
precum sacrificiile umane și activitățile oculte. Acest lucru este deosebit de semnificativ și
asta pentru că Biblia arată că „dumnezeii” care i-au condus pe păgâni la aceste practici nu
erau altceva decât demoni, sau îngeri căzuți ce pretindeau că sunt zei (Deuteronomul 32:16-
17, 21; Psalmii 106:36-38). Așadar, devine clar faptul că Dumnezeu interzice necromanția
pentru că (1) în realitate este imposibil să comunici cu cei morți, aceștia fiind inconștienți și
(2) „morții” cu care avem impresia că dialogăm sunt de fapt demoni care pretind că sunt
persoane dragi nouă, care au murit.
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
Aceste lucruri capătă sens în lumina adevărului enunțat de Isus despre moarte, și
anume că este ca un somn. De fapt, Biblia folosește cuvântul „somn” de cincizeci și
patru de ori pentru a descrie starea morților. Când spunem: „Odihnească-se în pace”
despre cineva care a murit, avem foarte mare dreptate – omul respectiv se află într-o
stare inconștientă de „odihnă”, asemănătoare somnului.
Moartea a doua
Ce este atunci moartea a doua în contrast cu prima? În Matei 10:28, Isus arată care
este diferența principală dintre cele două:
„Nu vă temeţi de cei ce ucid ________________, dar care nu pot ucide _____________;
ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să ____________ şi ______________, şi
_______________ în gheenă.”
Așadar, prima moarte are de a face cu trupul, și nu cu sufletul, în timp ce a doua
moarte presupune distrugerea atât a trupului, cât și a sufletului. Dar ce înseamnă
mai exact acest lucru?
Cuvântul grecesc tradus aici prin „suflet” este psyche, cuvânt de la care avem
termeni precum psihologie sau psihiatric. „Suflet” nu este cea mai bună traducere
a acestui termen. Cuvinte precum minte sau chiar ființa ca întreg transmit mai bine
ideea din original. Cuvântul se referă la ceea ce Biblia numește în alte locuri „omul
dinăuntru” (Efeseni 3:16) și „duhul minții voastre” (Efeseni 4:23). Prima moarte este
moartea fizică obișnuită, de care au parte toți oamenii. Opusă acesteia, moartea a
doua reprezintă distrugerea întregii ființe, atât la nivel fizic, cât și la nivel psihologic;
această moarte îi face pe oameni complet non-existenți. Când cineva suferă prima
moarte, Biblia arată că se petrec următoarele lucruri:
„…până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la
Dumnezeu, care l-a dat” (Eclesiastul 12:7).
„Țărâna” de aici se referă la trup, care se întoarce în pământ ca materie organică
după prima moarte. „Duhul” care se întoarce la Dumnezeu este ceea ce Isus a
numit „psyche” – „conținutul” interior esențial al unui om: personalitatea, gândurile,
sentimentele, motivațiile – toate acele lucruri care definesc identitatea și caracterul
moral al unui individ. Am văzut deja că în moarte nu există conștiență, așa că „duhul”
care se întoarce la Dumnezeu la moartea unui om este pur și simplu păstrat de El
într-o stare inconștientă, așteptând învierea, când Dumnezeu va reuni trupul și duhul,
moment în care viața conștientă este reluată.
În continuare, citiți cu atenție această declarație crucială pe care o face Isus despre
înviere:
este contrar mecanismelor fundamentale ale vieții, așa cum au fost ele lăsate
de Dumnezeu să funcționeze. Din acest motiv, păcatul duce în cele din urmă
la moarte – moartea a doua! – dacă este lăsat să-și urmeze cursul. Aici Își intră
Isus în rol ca Mântuitor al nostru. Pavel afirmă că Isus „a osândit păcatul în firea
pământească” (Romani 8:3). El a biruit păcatul prin faptul că nu a avut nimic de
a face cu el și manifestând până la capăt o dragoste loială față de noi, fără să
țină cont de prețul pe care a fost nevoit să-l plătească. Astfel, a triumfat asupra
morții pentru că, în propria Sa experiență de viață, păcatul nu a „funcționat” și
nu a reușit să-L controleze. A trăit o viață curată și a murit de o moarte lipsită
de orice păcat, nepătată de egoism. Păcatul nu l-a stăpânit niciodată pentru
că nu i S-a supus. Ca Înlocuitor al nostru, Isus a purtat întreaga povară a vinei
noastre, rămânând însă nevinovat, neutralizând astfel puterea păcatului și a
morții. Învierea Sa este o dovadă a biruinței obținute.
Citiți și discutați următoarele pasaje biblice: Evrei 2:9,14-15; 2 Timotei 1:10;
Apocalipsa 1:18; 2:11; 20:6.
Ce anume a „gustat” (experimentat) Isus pentru toți? ______________________ .
Ce efect a avut moartea lui Isus asupra morții însăși?
______________________________________________________________________
Cine ține acum „cheile morții și ale Locuinței morților” și ce implică ideea de
„chei”?
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
În virtutea biruinței lui Isus, cât de multă „putere” mai are „a doua moarte”
acum, pentru a ne „răni”?
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
Moartea este un vrăjmaș înfrânt! Isus este învingător și este privilegiul nostru să
beneficiem de avantajele extraordinare ale biruinței Lui.
CONECTEAZĂ-TE
Când Isus a murit pe cruce, a demonstrat adevărul
uimitor că Dumnezeu ne iubește pe fiecare în parte
mai mult decât propria Sa existență și că, prin puterea
acestei iubiri, El a învins păcatul și moartea pentru noi.
Datorită învierii lui Isus, învierea și viața veșnică a tuturor urmașilor Săi este o
certitudine: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi
într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna,
morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul
acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să 9 Moartea, în sfârșit înfrântă
se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în
neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini
cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă” (1 Corinteni 15:51-
54). Imaginează-ți ce scenă cu totul specială va fi când toți cei ce au murit în
dragostea lui Dumnezeu sunt înviați și îmbrăcați în nemurire. Nimic din ceea ce
ar putea oferi această lume nu poate fi comparat cu acea zi măreață și glorioasă!
EXPERIMENTEAZĂ
În lumina dragostei plină de jertfire de sine a lui Dumnezeu
pentru mine, Îl aleg pe Isus Hristos ca Mântuitor personal și
aleg să umblu cu El atât acum, cât și pentru totdeauna.
Gândul că Dumnezeu prețuiește mai mult viața mea decât propria Sa existență
este un lucru de-a dreptul uluitor. Ca răspuns la marea Lui dragoste pentru mine,
dorința mea este să Îi răspund iubindu-L și eu. Vreau să experimentez ceea ce Ioan
descrie în 1 Ioan 4:19: „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” Din acest text
© Copyright 2016 [Truth] Link
reiese clar faptul că acceptarea dragostei Lui pentru mine va genera dragoste în
inima mea pentru El. Tată bun,Te rog să mă ajuți să înțeleg mai bine dragostea Ta
și să-mi dai putere să Te iubesc și eu.
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

9 MOARTEA, ÎN SFÂRȘIT ÎNFRÂNTĂ
DESCOPERĂ
Prin puterea iubirii care se jertfește, Isus a biruit
păcatul și moartea în favoarea noastră. Învierea
Sa este o dovadă a acestei biruințe.
Moartea lui Hristos
În studiul anterior am descoperit că există două feluri de moarte. Prima este moartea
fizică, obișnuită, de care au parte toți oamenii. Când cineva are parte de prima moarte,
trece într-o stare de inconștiență asemănătoare somnului. Din această moarte, toate
ființele omenești vor fi „trezite” sau înviate. „Cei ce au făcut binele vor învia pentru
viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5:29). Cei neprihăniți, fiind
îndreptățiți și schimbați prin harul mântuitor al lui Dumnezeu, vor începe să trăiască
într-o părtășie veșnică împreună cu El. Cei răi vor sta înaintea lui Dumnezeu, dând
socoteală pentru viețile lor și vor muri de moartea a doua – nu pentru că asta vrea
Dumnezeu, ci din cauza a ceea ce au devenit; identificându-se cu răul, ei se așază
în opoziție totală cu dragostea lui Dumnezeu, lucru care îi face incapabili să trăiască
pentru alții. Moartea a doua nu este doar o distrugere a trupului, ci atât a trupului, cât
și a „sufletului (psyche)” (Matei 10:28). Moartea a doua mai implică și responsabilitatea
morală deplină înaintea lui Dumnezeu pentru orice faptă rea, ceea ce înseamnă că
fiecare conștiință va purta propria vină.
Având această înțelegere fundamentală a diferenței dintre prima moarte și cea de-a
doua, suntem pregătiți să studiem despre moartea lui Isus și să fim lăsați fără cuvinte
de profunzimea de nedescris și de frumusețea iubirii Lui jertfitoare.
Citiți cu atenție următoarele pasaje biblice: Matei 26:36-39; Isaia 53 și 2 Corinteni
5:21. Urmăriți mai ales folosirea cuvântului „suflet” și discutați aspectul psihologic al
suferințelor îndurate de Isus. Discutați de asemenea aluziile repetate despre Isus care
poartă, suferă și Se identifică cu păcatul nostru. Întrebările următoare vă vor ajuta:
Înainte de orice suferință de natură fizică, Isus le-a spus ucenicilor că sufletul Lui (psyche)
era pe moarte. Dacă nu era o cauză fizică, atunci ce forță letală îi producea moartea lui Isus,
conform versetelor de mai sus?
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
Pavel spune că Isus a fost „făcut păcat pentru noi”, iar Isaia declară că El „a fost pus în
numărul celor fărădelege”. Discutați cum trebuie să Se fi simțit Isus, purtând pe conștiința
Sa păcatele noastre. Ce cuvinte vă vin în minte pentru a descrie aceste emoții?
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
Având pe conștiința Sa povara chinuitoare a păcatului nostru, Isus a strigat de pe cruce:
„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). În acest
context, citiți Ioan 1:18 și Ioan 10:30, unde ni se spune că Isus a trăit în cea mai strânsă
relație posibilă cu Tatăl.
Deși Tatăl era chiar acolo, suferind împreună cu El, Isus nu Îi putea simți prezența. În schimb,
Se simțea complet zdrobit de greutatea vinei noastre, ca și când ar fi fost a Lui. Discutați
cum trebuie să Se fi simțit Isus când a pătruns într-o beznă mentală și emoțională totală,
cauzată de despărțirea de Tatăl.
Aceasta ne duce cu gândul la cea mai uluitoare realitate imaginabilă. Urmăriți cu atenție
logica următoarelor afirmații:
Deși Isus vorbise cu încredere despre învierea Sa cu ceva timp în urmă (Matei 17:22,23),
acum, aflându-Se răstignit pe o cruce, purtând pe conștiință povara zdrobitoare a păcatelor
noastre, a fost învăluit în întuneric și S-a simțit complet separat de Tatăl din punct de vedere
spiritual. Învierea a dispărut dinaintea ochilor Săi. Psalmul 88 este o profeție mesianică ce
descrie adâncimea întunericului spiritual în care S-a avântat Isus:
„Căci mi s-a săturat sufletul de rele şi mi se apropie viaţa de Locuinţa morţilor. Sunt pus
în rândul celor ce se coboară în groapă, sunt ca un om care nu mai are putere. Stau întins
printre cei morţi, ca cei ucişi şi culcaţi în mormânt, de care nu-Ţi mai aduci aminte şi care
sunt despărţiţi de mâna Ta. M-ai aruncat în groapa cea mai de jos, în întuneric, în adâncuri.
Mânia Ta mă apasă şi mă năpădeşti cu toate valurile Tale. Ai îndepărtat de la mine pe
toţi prietenii mei, m-ai făcut o pricină de scârbă pentru ei; sunt închis şi nu pot să ies. Mi
se topesc ochii de suferinţă; în toate zilele Te chem, Doamne, şi-mi întind mâinile spre
Tine! Oare pentru morţi faci Tu minuni? Sau se scoală morţii să Te laude? Se vorbeşte de
bunătatea Ta în mormânt şi de credincioşia Ta în Adânc? Sunt cunoscute minunile Tale în
întuneric şi dreptatea Ta în ţara uitării?” (v. 3-12).
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
De necrezut!!! Isus S-a simțit ca și când ar fi fost „închis” într-o moarte din care nu
avea să mai „iasă” vreodată, ca și când avea să moară fără să mai învie vreodată.
Pentru o bună perioadă de timp, despărțirea de Tatăl a fost atât de radicală, încât nu
a mai putut vedea viața dincolo de mormânt.
Și totuși – rețineți asta! – Isus a suferit toate aceste lucruri în mod voluntar. Când
Petru a încercat să-I ia apărarea cu forța, Isus i-a spus: „Crezi că n-aş putea să rog
pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni
de îngeri?” (Matei 26:53). Într-o altă ocazie, le-a spus ucenicilor: „Nimeni nu Mi-o ia
cu sila, ci o dau Eu de la Mine” (Ioan 10:18). El nu trebuia să moară, ci a ales să-și
dea viața pentru noi. Nu a fost un fel de capcană din care nu a mai reușit să iasă. În
orice moment al acelui sacrificiu uimitor, El putea alege să ne abandoneze pentru a
Se salva. Cu toate acestea, nu a vrut să ne lase dintr-un singur motiv – unul simplu și
profund în același timp: pentru că ne iubește în mod real pe fiecare dintre noi, mai
mult decât propria existență. În vâltoarea acelor momente întunecate de despărțire
de Tatăl Său, Isus a trebuit să hotărască dacă viața noastră veșnică este mai prețioasă
pentru El decât propria Sa viață veșnică. Atât de mare este dragostea lui Dumnezeu
pentru noi! Pavel afirmă că ea „întrece orice cunoștință” (Efeseni. 3:19). Această
iubire depășește granițele gândirii omenești, iar pentru a fi înțeleasă, ea trebuie
primită în inimă.
Și totuși, chiar dacă Isus a experimentat realitatea deplină și teribilă a celei de-a doua
morți pentru noi, nu a putut fi ținut de ea.
Învierea lui Hristos
Biblia declară despre Isus:
„Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă
să fie ţinut de ea” (Faptele 2:24).
Apare întrebarea: De ce era imposibil să fie ținut de moarte? Pentru a găsi răspunsul,
trebuie să înțelegem că există o relație de cauză-efect între păcat și moarte:
„Fiindcă plata ________________ este _________________ ” (Romani 6:23).
„Și umblarea după lucrurile firii pământești este ________________ ” (Romani 8:6).
„[...] și păcatul, odată făptuit, aduce moartea” (Iacov 1:15).
Discutați pasajul din Romani 8:1-4. Aici, Pavel pune în contrast „legea Duhului de
viață în Hristos Isus” cu „legea păcatului și a morții” (Romani 8:2). Păcatul este o
lege, un principiu de genul cauză-efect care produce distrugere, și nu o gamă variată
de fapte interzise de un Dumnezeu tiran și capricios. Păcatul este în esență ceva
distructiv și asta pentru că în sine este ceva opus dragostei, ceea ce înseamnă că
„Căci dragostea lui Hristos ne strânge, fiindcă socotim că, dacă Unul singur a
murit pentru toţi, toţi deci au murit.
Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei
înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. Aşa că, de acum încolo, nu
mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii, şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos
în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. Căci, dacă este
cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile
s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat
cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu
era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor,
şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări” (2 Corinteni 5:14-19).
Discutați acest pasaj rând cu rând și puneți-i în evidență ideile frumoase cu
aceste întrebări:
Care este forța motivatoare a Evangheliei?
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
Odată ce „socotim” (înțelegem) că Hristos a murit pentru toate ființele omenești,
cum vom începe să-i vedem pe oameni și cum vom înceta să-i privim?
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
Care este poziția lui Dumnezeu față de lume și cum Se raportează El la greșelile
noastre? (la păcate)
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
Câte aspecte ale vieții noastre individuale sunt înnoite când suntem împăcați cu
Dumnezeu, ca răspuns la inițiativa Lui de a Se împăca cu noi?
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
CONECTEAZĂ-TE
Prin viața Sa desăvârșită de iubire, prin sacrificiul și
moartea Lui pe cruce, prin învierea și înălțarea Sa
la dreapta lui Dumnezeu, Isus a realizat mântuirea
în calitate de nou reprezentant al umanității.
Fiind primul om, Adam a fost reprezentantul, sau conducătorul, rasei umane.
Prin Adam, omenirea a fost aruncată în păcat, vină și moarte. În 1 Corinteni 15,
Pavel arată că Isus a venit în lumea noastră pentru a fi, să zicem așa, „al doilea
Adam… omul al doilea… Cel ceresc”. El a venit să răscumpere eșecul lui Adam:
„Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.”
Pavel face o comparație și un contrast între Adam și Hristos, ca doi reprezentanți 10 Un alt fel de „pământeni”
– în Hristos
a două experiențe umane distincte: primul om, Adam, este sursa căderii omului;
al doilea Adam, Hristos, este sursa răscumpărării omenirii. Fiecare dintre noi
suntem liberi să ne identificăm cu unul dintre cei doi. Cât despre cei care aleg
să se identifice cu al doilea Adam, Pavel spune: „Cum este Cel ceresc, aşa sunt
şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta
şi chipul Celui ceresc” (v. 21-22, 44-49). Cu alte cuvinte, cei care se identifică cu
Hristos vor fi refăcuți după chipul Lui.
EXPERIMENTEAZĂ
Prin credință aleg să mă identific cu Hristos, ca reprezentant
al meu înaintea Tatălui, și, prin harul lui Dumnezeu,
vreau ca El să fie Modelul cu care să mă asemăn!
Înțeleg foarte clar din Biblie că Dumnezeu L-a trimis pe Isus în lume ca să trăiască
viața plină de iubire pe care eu ar fi trebuit să o trăiesc, să moară pentru a-mi
© Copyright 2016 [Truth] Link
acoperi vina și să învie din morți biruitor peste păcat în folosul meu. Din această
zi, îmi pun încrederea, identitatea, toate relațiile și însăși viața mea în El.
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org
 crea climatul relațional necesar ca o transformare profundă și durabilă să poată avea loc din
interior spre exterior (2 Corinteni 15:14-21). Evanghelia ne spune ceea ce Dumnezeu deja
a făcut pentru noi în Hristos și ne invită să ne punem toată încrederea în El (Tit 3:3-8). Este
vestea bună a ceea ce a făcut El pentru noi, și nu un mandat a ceea ce trebuie să facem
10 UN ALT FEL DE „PĂMÂNTENI” pentru noi sau pentru El. Iar aceste realizări îndeplinite de El sunt complete și cu adevărat
benefice și mărețe!
Răspunsul subiectiv al credinței
Pornind de la fundația solidă a realizărilor trecute ale lui Hristos, Pavel construiește
un pod natural prin care acestea sunt integrate în experiența noastră prezentă
prin intermediul interacțiunii relaționale care se stabilește între noi și El. Aspectul
obiectiv al răscumpărării în Hristos caută să devină experiența subiectivă a
răscumpărării chiar în inimile și viețile noastre. Iar credința, explică Pavel, este calea

– ÎN HRISTOS
DESCOPERĂ
Noi nu ne câștigăm mântuirea prin faptele „bune” pe care
le facem. În schimb, prin credință, noi primim mântuirea
care deja a fost îndeplinită în Hristos, iar din aceasta
reies acele fapte care sunt cu adevărat bune.
Conform Evangheliei, tot ceea ce înseamnă salvarea omului este un eveniment trecut, o
realitate istorică îndeplinită în Persoana lui Isus Hristos. În El, vedem aspectele obiective ale
prin care ființa umană intră în legătură cu realitatea existentă a răscumpărării care
este în Hristos. Când omul crede Evanghelia, nu creează ceva nou. Credința nu
produce vreun fenomen, ci crede, se bazează pe ceva și se identifică cu realitățile
Evangheliei. El a devenit om. Apoi, având aceeași natură cu noi, El a trăit o viață desăvârșită
care deja există în Hristos.
caracterizată de dragoste neegoistă, a murit pentru păcatele noastre și în locul nostru, a
înviat din morți și S-a înălțat la cer în poziția de biruitor, stând la dreapta Tatălui (Efeseni 1:3- Discutați pasajele aflate în Galateni 2:20; 2 Timotei 1:8-10 și Tit 2:11-14. Răspunzând
3-7; 2:1-10). El a făcut aceste lucruri având natura noastră, făurind astfel o nouă umanitate la următoarele întrebări, veți scoate mai ușor la suprafață adevărul Scripturii:
în folosul nostru (1 Corinteni 15:21-22,45-47). Acesta este motivul pentru care Pavel descrie
realizările lui Hristos în termeni universali care circumscriu umanitatea ca întreg (1 Timotei Cine altcineva a mai fost răstignit cu Hristos atunci când El a murit?
4:10). În gândirea lui Pavel, viața desăvârșită a lui Isus a fost o viață reprezentativă pentru
fiecare ființă omenească; moartea lui Hristos pe cruce a fost o moarte reprezentativă pentru __________________________________________________________________________
fiecare om; iar învierea și înălțarea Lui au fost reprezentative de asemenea pentru toți
(Galateni 2:20; 2 Corinteni 5:14-15). Care este motivația care stă în spatele noii vieți de credință în Hristos?

Aspectele obiective ale Evangheliei
Evanghelia lui Isus Hristos este o veste bună, nu un sfat bun. Diferența dintre cele
două este că vestea descrie trecutul, în timp ce sfatul prescrie viitorul; vestea se referă
la ceva ce deja a avut loc, pe când sfatul specifică ceea ce trebuie făcut. Orice religie,
filozofie și tratament psihoterapeutic pe care omenirea le cunoaște nu oferă altceva
decât un sfat moral sau comportamental, cu scopul autocorectării, autodepășirii, auto-
ajutorării și autovindecării. O mulțime de oameni sinceri și onești caută scăpare în
aceste sisteme. Problema acestora însă este că toate se bazează pe ceea ce ființa
umană, distrusă din punct de vedere moral, trebuie, ar trebui sau ar fi trebuit să facă
pentru a-și rezolva problemele. Toate acestea prezintă ca soluție principală eul, propria
persoană.
Toate, cu o singură excepție: Evanghelia, sau Vestea Bună a lui Isus Hristos
Citiți și discutați în grupe 1 Corinteni 15:1-4. Care este, conform apostolului Pavel,
esența Evangheliei?
____________________________________________________________________________
Evanghelia lui Hristos reprezintă un mesaj, o soluție și un remediu complet diferite de
tot ceea ce au inventat oamenii (1 Corinteni 1:18-25). Ea mută atenția omului de la
sine și o îndreaptă în întregime spre un Mântuitor care a intervenit la un moment dat
în istorie, un Mântuitor care oferă iubire necondiționată, iertare, milă și har, pentru a
• Pavel vorbește despre „răscumpărarea care este în Isus Hristos” (Romani 3:24). __________________________________________________________________________
Răscumpărarea este o realitate îndeplinită în Hristos înainte de a deveni o realitate
experimentală în noi.
Dumnezeu „ne-a mântuit” (timpul trecut), iar prin acest act salvator, El „______________
cu o chemare __________________ .”
• Vorbind despre noua viață, Pavel scrie că „am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele
bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10). Ce rol au „faptele” noastre în actul de salvare al lui Dumnezeu în Hristos?
Faptele bune pe care Dumnezeu le are în minte pentru noi deja au fost făcute în Hristos.
Noi umblăm în ele după ce acestea deja au fost create în El. __________________________________________________________________________
• Tot Pavel scrie că, întrucât Isus „a murit pentru toţi, toţi deci au murit” (2 Corinteni 5:14). Câtor oameni li se arată harul lui Dumnezeu care aduce mântuire în Hristos?
Toți au fost reprezentați în moartea Lui. În această moarte, Isus a suferit realitatea deplină și
teribilă a întregii noastre vine, ca rasă umană. El a murit pentru noi, ca noi și în locul nostru. __________________________________________________________________________
• În cele din urmă, Pavel spune că „Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru În timp ce faptele noastre bune nu aduc mântuirea, cum ne învață să trăim harul lui
dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus Dumnezeu în lumea aceasta?
la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus
să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus” (Efeseni 2:4-6). Isus a murit, a înviat __________________________________________________________________________
din mormânt și S-a înălțat la cer și, pentru că El este acolo, suntem și noi împreună cu El, ca
reprezentant al nostru.
Pe scurt, aceasta este „Evanghelia”, în viziunea lui Pavel. Realizările istorice, obiective ale Toate lucrurile noi
Apostolul Pavel descrie cât este de puternică dragostea lui Dumnezeu și accentuează
lui Isus, în natura noastră umană, constituie vestea bună a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru
efectul transformator pe care-l are asupra celor care vin sub influența ei:
întreaga rasă umană, iar aceasta nu are nimic de a face cu ceea ce noi am făcut pentru a
câștiga, merita sau a fi vrednici de acest lucru; pur și simplu totul este „pentru dragostea
cea mare cu care ne-a iubit”.

I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
„Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om (păcatul lui Adam), cei mulţi
au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi
făcuţi neprihăniţi” (Romani 5:19).
Cu alte cuvinte, ascultarea lui Isus față de legea lui Dumnezeu este o ascultare
reprezentativă care este oferită ca dar tuturor celor păcătoși. Și totuși, Dumnezeu
nu Se raportează la noi ca și când am fi neprihăniți pentru a ne întări în nelegiuirea
noastră, ci cu scopul de a ne elibera inimile de orice simțământ de condamnare
și de încercarea de a ne câștiga mântuirea pe cont propriu, convingându-ne de
dragostea Lui necondiționată pentru noi, descoperindu-ne gândurile pe care
le are cu privire la noi și trezind în noi credința. Apoi, odată ce relația cu El a
fost refăcută pe baza harului Său – a favorii Lui nemeritate –, ascultarea față de
El începe să izvorască din interior spre exterior. Este credința ce răspunde la
credință și dragostea ce răspunde la dragoste.
Iar aceasta ne aduce la noul legământ.
Când Dumnezeu a dat legea Sa poporului Israel la Muntele Sinai, poporul
și-a supraevaluat condiția morală în care se afla și I-a făcut lui Dumnezeu o
promisiune plină de încredere în sine: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis
Domnul” (Exodul 24:7). Ceea ce a urmat a fost o lungă istorie de neascultare,
răzvrătire și păcate de toate felurile, presărată cu promisiuni repetate de a
asculta de legea lui Dumnezeu. Acesta a ajuns să fie cunoscut ca „primul”, sau
„vechiul”, legământ (Evrei 8:7,13). Însă Dumnezeu avea ceva cu totul diferit
în minte, încă de la început, iar acest „ceva” a devenit cunoscut ca „noul
legământ”, bazat pe promisiunea Lui de a ierta păcatele și de a scrie legea Sa
în inimile noastre.
Citiți Ieremia 31:31-34 și Evrei 8:7-12 și discutați aspectele specifice ale noului
legământ.
CONECTEAZĂ-TE
Fiind într-o nouă relație cu Dumnezeu, care are ca bază noul
legământ, noi nu păzim legea pentru a ne câștiga mântuirea,
ci o facem ca o consecință naturală izvorâtă din dragoste, ca
urmare a mântuirii pe care deja o avem fără plată în Hristos.
În Romani 7:1-6, Pavel folosește căsătoria pentru a ilustra diferența dintre vechiul
și noul legământ. Dacă o femeie este căsătorită, spune el, este legată prin lege
de bărbatul ei cât timp acesta trăiește. Dacă se căsătorește cu un altul, comite
adulter. Dar dacă-i moare bărbatul, ea devine liberă pentru a se recăsători.
În continuare, Pavel aseamănă primul „soț” cu efortul nostru de a ne câștiga
mântuirea prin ascultarea de lege, iar pe cel de-al doilea, cu Hristos, ca singura
cale adevărată către mântuire. El ne îndeamnă să „murim față de lege”, ca mod
de a câștiga mântuirea, și să ne „căsătorim” cu Hristos, ca Mântuitor al nostru.
Apoi, vom fi într-o relație cu Dumnezeu în care vom sluji „într-un duh nou, iar nu
după vechea slovă” (v. 6).
Cu alte cuvinte, în cadrul vechiului legământ, căutăm să ascultăm de litera legii
pentru a obține favoarea lui Dumnezeu, în timp ce în noul legământ noi relaționăm
cu El pornind de la premisa că deja avem favoarea Lui în Hristos, motiv pentru care
ascultăm de legea Sa din inimă, fiind motivați și împuterniciți de dragostea Lui. Viața ta, condusă
11
de dragostea Lui
EXPERIMENTEAZĂ
Dorința mea sinceră este să fiu un urmaș
al lui Hristos în noul Său legământ.
Mărturisesc lipsa mea totală de putere pentru a trăi în ascultare de legea divină
a dragostei și primesc prin credință neprihănirea lui Hristos, ca singura mea
speranță, cerându-I să scrie legea Sa pe inima mea. Fie ca și experiența mea să
fie cea descrisă de regele David în rugăciunea lui arzătoare: „Vreau să fac voia Ta,
Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele” (Psalmii 40:8).
© Copyright 2016 [Truth] Link
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

VIAȚA TA, CONDUSĂ DE
11
DRAGOSTEA LUI
DESCOPERĂ
Dumnezeu nu le dorește oamenilor decât un singur
lucru: să aibă dragoste unul pentru altul.
Cum arată dragostea pusă în practică?
Imaginați-vă un oraș cu o populație de câteva milioane de locuitori – ca Los Angeles-ul,
de exemplu, – unde în fiecare cuplu căsătorit există o dragoste profundă, iar cei doi
își trăiesc viața într-o credincioșie neabătută unul față de altul, unde fiecare om este
foarte mulțumit cu ceea ce are, fără să-și dorească ceea ce este al aproapelui său, unde
fiecare persoană este cinstită și spune mereu adevărul, unde toți își iubesc și respectă
părinții, unde fiecare prețuiește viața și binele altora și nu face niciodată vreun lucru
care să-i rănească pe ceilalți, fără urmă de violență sau abuz, unde nimeni nu suferă
din cauza vreunei relații frânte sau disfuncționale, un oraș în care toți Îl cunosc pe
Dumnezeu ca pe un Dumnezeu desăvârșit în dragoste, închinându-I-se pentru ceea ce
este El, adorându-L cu bucurie și fără nicio constrângere.
Vi se pare un loc bun sau unul rău, un mediu fericit sau unul mizerabil? Este genul de
loc în care v-ar plăcea să trăiți sau de care să fugiți cât mai departe? Desigur, știm cu
toții că ceea ce tocmai am descris reprezintă cel mai frumos stil de viață de care pot
avea parte oamenii. Dar iată ceva interesant: ceea ce am făcut de fapt a fost să descriu
cum ar arăta o societate în care toți oamenii trăiesc în armonie cu legea lui Dumnezeu,
cunoscută și ca „Cele Zece Porunci”. Așadar, ce fel de lege este aceasta? Ei bine, având
în vedere societatea pe care am descris-o, este o lege ce promovează integritatea
relațională. Primele patru porunci descriu cum arată dragostea pe „verticală”, în relația
cu Dumnezeu. Ultimele șase dintre cele zece descriu dragostea pe orizontală, în relația
cu ceilalți oameni.
Citiți Exodul 20:1-17 și Matei 22:36-40 și discutați cum descriu Cele Zece Porunci
manifestarea dragostei prin fapte.
Pentru că „Dumnezeu este iubire”, și legea Lui este bazată pe iubire. Iar pentru că
legea Sa este bazată pe dragoste, ea nu este altceva decât o reflectare a caracterului
Său. Mergând mai departe, putem spune că, din moment ce legea este o transcriere a
caracterului divin, ea este imuabilă, neschimbătoare și veșnică, la fel ca Dumnezeu. Caută
să urmărești logica acestor versete biblice pentru a înțelege natura neschimbătoare a
legii lui Dumnezeu:
Maleahi 3:6; Iacov 1:17; Evrei 13:8; 1 Ioan 4:8; Romani 13:10.
Legea libertății
Mulți oameni au o problemă cu ideea că Dumnezeu are o lege, însă de obicei acest lucru
are loc pentru că ei înțeleg greșit natura și scopul ei. Cuvântul „lege” ne trimite cu gândul
la control, restricție și legi arbitrare care sunt opuse libertății și plăcerii. Însă nimic nu este
mai departe de adevăr când vine vorba de legea lui Dumnezeu.
Iacov numește legea lui Dumnezeu „legea desăvârşită, care este legea ______________ ”.
(Iacov 1:25)
Iar David spune despre legea lui Dumnezeu: „_________________ pe calea poruncilor Tale,
căci îmi scoţi inima la ________________.” (Psalmii 119:32)
Potențialul uman pentru libertate și fericire crește în cadrul parametrilor largi ai credincioșiei
relaționale și scade drastic în contextul parametrilor înguști ai infidelității. De fapt, legea lui
Dumnezeu nu este restrictivă. Din contră, ea aduce o libertate nemaiîntâlnită. Ea nu reduce
experimentarea fericirii și a plăcerii, ci din contră – le dezvoltă până la cel mai înalt nivel cu
putință. Cine este mai fericit – omul care este cunoscut ca o persoană cinstită și, ca urmare,
toți au încredere în el sau cel care minte și înșală, în care nimeni nu are încredere? Cine se va
simți mai împlinit – cuplul în care cei doi rămân credincioși unul altuia toată viața, cunoscând
astfel nivele din ce în ce mai profunde de siguranță, intimitate și încredere, sau cuplul în care
cei doi calcă legământul încheiat, angajându-se în relații extramaritale? Cine este mai liber
– omul care este mereu nervos și se manifestă violent sau cel care nu are niciun resentiment
față de nimeni?
Răspunsul este simplu!
Faliment moral
Cu toate acestea, există o problemă, și este una gravă. Apostolul Pavel descrie foarte bine
situația gravă în care ne găsim:
„Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. [...] Ştim, în
adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu
ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc” (Romani 7:12,14-15).
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
Așadar, nu este nimic în neregulă cu legea lui Dumnezeu, ci noi suntem cei care avem
o mare problemă. Cuvântul folosit de Biblie pentru a descrie starea deznădăjduită în
care ne aflăm este „păcat”, iar acesta este definit foarte simplu ca o călcare a legii
(1 Ioan 3:4), a legii care este bazată pe dragoste (Romani 13:10). Așadar, cuvântul
„păcătos” arată că am decăzut de la dragoste la egoism. Ne aflăm într-o stare
descrisă de Martin Luther ca homo incurvatus in se, expresie latinească; tradusă mot
à mot înseamnă „om îndoit spre sine”. Înclinația de a ne sluji nouă înșine este atât de
puternică, încât Pavel folosește un limbaj împrumutat din comerțul cu sclavi: suntem
„vânduți robi păcatului”, spune el. Pe cont propriu, oricât de mult am încerca, ne va fi
imposibil să trăim o viață care să fie în armonie cu legea dragostei divine desăvârșite.
Suntem falimentari în ceea ce privește puterea morală. Avem nevoie de ceva mai
mult decât de literatură motivaționala, o practică religioasă, un medicament sau un
impuls al voinței care deja este demodat.
Avem nevoie de un Salvator.
Doamne, este rândul Tău!
Noul legământ: ascultare ce pornește din interior
Prin Isus Hristos, Dumnezeu a oferit o cale de mântuire pe care Biblia o numește
„neprihănire prin credință” (Galateni 5:5).
În două profeții mesianice, Ieremia Îi acordă Mântuitorului cel așteptat un titlu
foarte semnificativ: „DOMNUL, NEPRIHĂNIREA NOASTRĂ” (Ieremia 23:6; 33:16).
Aici apare ideea de neprihănire care este oferită în dar de undeva din exterior, care
este opusă ideii conform căreia omul trebuie să-și „fabrice” neprihănirea în el însuși.
Este neprihănirea Domnului, și totuși este a noastră. El Însuși este „NEPRIHĂNIREA
NOASTRĂ.”
Ajunși în Noul Testament, apostolul Pavel dezvoltă această idee extraordinară. El
arată că Dumnezeu îi salvează pe cei păcătoși, atribuindu-le neprihănirea lui Hristos.
Prin meritele vieții neprihănite și ale morții ispășitoare a lui Hristos, Dumnezeu face
pentru cei păcătoși un lucru de necrezut: El „cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum
ar fi” (Romani 4:17). Dumnezeu Se raportează la noi ca și când am fi neprihăniți, cu
toate că nu suntem, ca și când nu am fi păcătuit niciodată, cu toate că am făcut-o, ca
și când am fi nevinovați, cu toate că suntem.
Pavel numește această acțiune divină unilaterală „darul fără plată”, „harul lui
Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus
Hristos” și „darul neprihănirii” (Romani 5:15,17). Apoi, sumarizează totul în câteva
cuvinte:
Sabatul și noul legământ
Pentru că Sabatul este un simbol al mântuirii prin har, doar prin credința în
Hristos, el este un simbol și pentru noul legământ, care ne învață că adevărata
ascultare de legea lui Dumnezeu izvorăște din interior, fiind motivată de
dragoste. Pasajul din Isaia 56:1-7 vorbește despre venirea lui Mesia, Isus Hristos,
și despre formarea bisericii Noului Testament. Citiți profeția și discutați ce spune
despre credincioșii Noului Testament, atât evrei, cât și ne-evrei, în contextul
păzirii Sabatului. Observați fiecare folosire a cuvintelor salvare, legământ, Sabat
și fiecare referire la credincioșii ne-evrei.
Haideți să mergem acum în Noul Testament, în cartea Faptele apostolilor.
În capitolul 13, citim că apostolul Pavel a venit în orașul Antiohia: „În ziua
___________________, au intrat în sinagogă şi au şezut jos” (v. 14). Conducătorii
sinagogii l-au invitat să vorbească, iar el a acceptat. După ce a ținut predica,
citim:
„Când au ieşit afară, _____________________ i-au rugat să le vorbească şi în
__________________ viitor despre aceleaşi lucruri” (v. 42). Pavel a acceptat
propunerea, iar „în ________________ viitor, aproape toată cetatea s-a adunat
ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu” (v. 44).
Exact ca în profeția din Isaia 56, vedem cum credincioșii Noului Testament, evrei
și neamuri deopotrivă, păzeau Sabatul. Acest lucru are sens dacă ne gândim
la faptul că Sabatul este un simbol atât pentru lucrarea încheiată de creare a
Pământului, cât și pentru lucrarea încheiată de salvare a omului.
Totuşi circulă în creştinism o concepţie greşită, gravă şi nebiblică. Se spune că
Isus şi apostolii Săi au desfiinţat Sabatul şi au pus în loc păzirea duminicii, iar
păzirea Sabatului înseamnă legalism. Dar, după cum tocmai am aflat, situaţia
stă exact invers. În primul rând, Sabatul nu poate fi schimbat, deoarece a
fost instituit la creaţie pentru întreaga omenire şi este o parte a însăşi legii lui
Dumnezeu. În al doilea rând, Sabatul, care a debutat ca memorial al puterii
creatoare a lui Dumnezeu, este în acelaşi timp un memorial al puterii mântuitoare
a lui Dumnezeu şi, prin urmare, exact opusul legalismului, în virtutea a ceea ce
comemorează. Adevărul este că în Biblie nu există nicio afirmaţie prin care să se
instituie păzirea duminicii în locul Sabatului lui Dumnezeu. Cum se face atunci
că atât de multe biserici nesocotesc Sabatul şi ţin duminica? Istoria oferă un unic
răspuns: păzirea duminicii a fost introdusă în practica creştină de catolicism, de
la cultul închinării păgâne la soare din Imperiul Roman.
CONECTEAZĂ-TE
Înclinația de a ne încrede în noi înșine și de a căuta cu disperare
să câștigăm favoarea lui Dumnezeu prin faptele noastre este
absolut firească, fiind caracteristică ființelor umane căzute.
Isus ne invită să avem o experiență spirituală radical diferită.
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul
Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi
veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea
este uşoară” (Matei 11:28-30). Munca la care Se referă Isus aici nu este munca
fizică, ci mai degrabă o muncă psihică, emoțională, pe care o facem sub presiunea 12 Odihnă, în sfârșit!
sentimentului că trebuie să lucrăm pentru a ne câștiga mântuirea. Știm acest lucru
pentru că promisiunea are în vedere odihnă pentru „suflet”, (psyche, în limba
greacă), nu pentru trup. Aceasta este un alt fel de odihnă de care avem nevoie,
mai profundă, și se referă la liniștea pe care o descoperim știind că Dumnezeu
ne iubește și ne salvează datorită frumuseții caracterului Său, și nu pentru că am
fi făcut noi suficient de multe fapte bune pentru a ne face vrednici de dragostea
Lui. Când intrăm în odihna harului Său, suntem înviorați, primim forțe proaspete și
primim o motivație puternică și curată – dragostea, care este adevărata și singura
sursă a ascultării.
EXPERIMENTEAZĂ
Aleg să păzesc ziua de Sabat, ca simbol al lucrărilor
încheiate de creație și de răscumpărare.
Isus a spus că „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat; aşa că
Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului” (Marcu 2:27,28). Sabatul este ziua
© Copyright 2016 [Truth] Link
Domnului. Ea Îi aparține, la fel cum și eu Îi aparțin, fiind răscumpărat prin harul Lui,
în care mă odihnesc prin credință. Îl laud pe Dumnezeu pentru că a creat ziua de
Sabat pentru oameni, deci și pentru mine, ca simbol săptămânal al dependenței
mele totale de El pentru a fi mântuit.
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

ODIHNĂ, ÎN SFÂRȘIT!
12
DESCOPERĂ
Sabatul este un semn ce ne aduce aminte în fiecare
săptămână atât de creație, cât și de răscumpărare.
Acesta simbolizează odihna pe care o avem în relația cu
Dumnezeu – libertatea de care ne bucurăm atunci când
nu mai încercăm să ne asigurăm favoarea Lui prin eforturile
proprii, și ne încredem în faptul că deja o avem.
Simbol al Creației
Raportul Genezei din primele două capitole se derulează într-o manieră deosebit
de frumoasă, formând un procedeu literar numit chiasm, care înseamnă de fapt că
narațiunea respectă tiparul a două laturi ascendente care ating un punct culminant, ca
un munte sau o coloană. Prima zi corespunde celei de a patra; a doua corespunde celei
de a cincea, iar a treia, celei de a șasea, ziua a șaptea fiind chiar la vârf.
Prin această structură poetică foarte simplă, vedem cum Dumnezeu lucrează după
un tipar, mai întâi formând spațiul și apoi umplându-l cu conținut. În primele trei
zile, Dumnezeu formează niște spații, separând elementele materiale ale creației. În
următoarele trei zile, El umple aceste spații cu lucruri deosebit de frumoase. În prima
zi, Dumnezeu formează cerul și pământul, și separă lumina de întuneric, iar în cea de-a
patra zi, El umple acest spațiu, creând soarele, luna și stelele. În cea de-a doua zi,
Dumnezeu formează alte două spații – apa și cerul –, iar în a cincea zi, El le umple
cu pești și păsări. În ziua a treia, El formează uscatul, iar în ziua a șasea umple acest
spațiu cu animale și cu ființe umane. În cele din urmă, ajungem la punctul culminant
al procesului creației, la centrul chiasmului: Dumnezeu Se odihnește de munca Lui și
umple ziua a șaptea cu binecuvântare și sfințenie.
„Astfel au fost ________________ cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea,
Dumnezeu Şi-a ______________ lucrarea pe care o ______________ şi în ziua a şaptea S-a
_______________ de toată lucrarea Lui pe care o _____________. Dumnezeu a ______________
ziua a şaptea şi a ____________-o, pentru că în ziua aceasta S-a ________________ de toată
lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.” (Geneza 2:1-3)
Odihna aceasta nu a venit în urma epuizării fizice, care ar necesita somn, ci a fost de fapt o
odihnă în sensul de satisfacție, care implică bucurie. Dumnezeu nu este obosit, ci este fericit,
mulțumit, împlinit. Iar acesta este planul Lui și pentru noi – anume, să fim binecuvântați,
trăindu-ne viața cu bucurie și împlinire. Cuvântul „sfințit” înseamnă de fapt unic sau distinct.
Așadar, Dumnezeu ne-a oferit Sabatul ca un spațiu unic în timp, rezervat pentru bucuria și
părtășia dintre El și noi. Unii oameni au sugerat ideea că Sabatul a fost dat numai evreilor,
însă din raportul Genezei vedem că „Sabatul a fost făcut pentru om” (Marcu 2:27) cu mult
înainte ca poporul evreu să fi existat. Sabatul este un timp pus de-o parte, în care fiecare
om poate avea o părtășie deosebită cu Cel care l-a creat.
Acest lucru ne conduce la un alt element vital al istoriei creației: omul a fost creat în cea de-a
doua jumătate a zilei a șasea, după ce toată „munca” fusese deja încheiată de Dumnezeu.
Omul nu a contribuit cu nimic la procesul creării lumii și nici nu a fost martor la actul creării.
Adam și Eva s-au trezit la viață ca beneficiari ai harului divin, primind prin credință viața și
toate celelalte binecuvântări ca un dar. Aceeași calitate a relației este valabilă și în dreptul
actului de mântuire a omului, așa cum vom vedea în continuare.
Simbol al salvării
Citiți Exodul 20:8-11. Vedem aici că Sabatul este una dintre Cele Zece Porunci, ceea ce
înseamnă că este veșnic și de neschimbat. Dar care să fie oare logica din spatele acestui
adevăr? De ce este Sabatul parte din legea veșnică a lui Dumnezeu? Pentru că Sabatul ne
descoperă cine este Dumnezeu și cine suntem noi în relație cu El: El este Creatorul, iar noi
suntem ființe create de El; acest adevăr ne plasează într-o stare de dependență încrezătoare
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
față de El. Toată lucrarea pe care o facem are loc în parametrii lucrării pe care El deja
a făcut-o pentru noi, creându-ne pe noi și lumea materială în care trăim.
Citiți acum Deuteronomul 5:12-15 și comparați pasajul cu cel anterior. Aici, vedem
că Cele Zece Porunci sunt date pentru a doua oară. De data aceasta însă, Sabatul
nu mai este un simbol al creației, ci un semn pentru eliberarea din sclavie sau pentru
răscumpărare. După cum creația a avut loc prin puterea lui Dumnezeu în exclusivitate,
noi fiind beneficiarii darului Său, tot astfel, mântuirea este realizată doar prin puterea
lui Dumnezeu, iar noi suntem beneficiarii acestui dar.
În repetate rânduri, Biblia folosește pentru salvare un limbaj împrumutat din câmpul
semantic al creației:
„___________________ în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh
nou şi statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.
Dă-mi iarăşi bucuria ________________ Tale, şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!”
(Psalmii 51:10-12).
„Căci prin har aţi fost _______________________, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de
la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi
suntem lucrarea Lui şi am fost ________________ în Hristos Isus pentru faptele bune
pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:8-10).
Studiind Evanghelia după Ioan, vedem că Isus împrumută un limbaj folosit în
Geneza, în contextul Sabatului: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea
pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4). În Geneza citim despre încheierea lucrării de
creare. Aici, Isus vorbește despre încheierea lucrării de salvare a omului. Apoi, după
ce este răstignit, Isus strigă: „S-a sfârșit!” (Ioan 19:30). Astfel, Isus moare după ce a
„încheiat” „lucrarea” de răscumpărare a omului. El a murit în a doua jumătate a unei
zile de vineri, în ziua a șasea. Apoi, în ziua a șaptea, sâmbăta, S-a odihnit în mormânt,
iar duminică, în prima zi a săptămânii, a înviat (Luca 23:54 – 24:3). Prin moartea Sa pe
cruce, Isus a confirmat faptul că Sabatul este un semn veșnic al lucrării Sale încheiate
de salvare a omului.
Vedem deci că Sabatul este un semn care ne arată că mântuirea noastră este 100%
darul fără plată al lui Dumnezeu, că este în întregime o realizare ce Îi aparține doar
Lui, și că o putem primi în inimile noastre prin credință. Fiind conștienți de acest lucru,
Sabatul ne va păzi de legalism și încredere în sine, determinându-ne să ne punem
toată încrederea și speranța în Isus, care ne este atât Creator, cât și Răscumpărător.
Sabatul ne spune că faptele noastre bune nu contribuie cu absolut nimic la mântuirea
noastră, în timp ce ele sunt o mărturie pentru puterea creatoare a lui Dumnezeu în
noi, dând naștere unei ascultări autentice, care pornește din interior; acest lucru ne
conduce la relația dintre Sabat și noul legământ.
Sistemul zecimii este o ilustrație practică a Evangheliei, pentru că ne învață
că Dumnezeu este marele Dătător al tuturor lucrurilor bune, inclusiv al celor
materiale. Returnându-I 10% din venitul nostru, recunoaștem că tot venitul
nostru este în primul rând un dar de la El. Așadar, oferirea zecimii este un act
al credinței, ca răspuns la harul lui Dumnezeu. Pe lângă zecime, este privilegiul
nostru să manifestăm dragostea Lui pentru lume, oferind, în măsura în care
putem, și alte daruri pentru a alina, ajuta și binecuvânta oamenii care sunt în
nevoie.
Nicio constrângere
Evanghelia este vestea bună a salvării prin harul lui Dumnezeu, prin credință,
numai prin Hristos. În cei care o acceptă, ea dă naștere la un flux de fapte bune
care se întorc la Dumnezeu și spre lume, fapte ce sunt motivate de dragostea
lui Dumnezeu manifestată prin Hristos (2 Corinteni 5:14). Aceasta este esența
a ceea ce Biblia numește „noul legământ”, care presupune ascultare față de
legea lui Dumnezeu bazată pe dragoste, o ascultare ce izvorăște din interior, ce
nu este oferită cu speranța de a câștiga salvarea în schimbul a ceea ce facem. În
acest context al Evangheliei, apostolul Pavel scrie următoarele cuvinte despre
administrarea finanțelor noastre:
„Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera, iar cine seamănă mult, mult va
secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău
sau de silă, căci «pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu». Şi Dumnezeu
poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din
destul, să prisosiţi în orice faptă bună, după cum este scris: «A împrăştiat, a dat
săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.» «Cel ce dă sămânţă semănătorului şi
pâine pentru hrană» vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va
face să crească roadele neprihănirii voastre” (2 Corinteni 9:6-10).
Interdependența este singurul mod sigur de a trăi și singura cale de a fi împliniți
și bucuroși. Tot ceea ce înseamnă viață funcționează după modelul semănatului
și seceratului, al golirii și umplerii, al dăruirii și primirii. Desigur, Dumnezeu nu
caută să facă presiuni asupra noastră sau să ne manipuleze pentru a-I oferi. Nu
de banii noștri are El nevoie, ci de inimile noastre. El vrea să oferim pentru a ne
dezvolta și a fi mai asemănători cu El, care este marele Dătător.
CONECTEAZĂ-TE
Oferirea zecimii și a darurilor nu este un ritual religios
cu care să ne autoîndreptățim, ci un mod tangibil
și practic de a reflecta inima plină de dragoste a lui
Dumnezeu față de lume, și înapoi, față de El.
În timp ce Isus a arătat în mod clar că-Și dorește ca toți urmașii Săi să adopte
sistemul zecimii, El a mustrat cu asprime autoîndreptățirea manifestată în oferirea
zecimii și ne-a îndemnat să nu lăsăm „nefăcute cele mai însemnate lucruri din
Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuie să le faceţi, şi pe acelea
să nu le lăsaţi nefăcute” (Matei 23:23). Prin aceste cuvinte, Isus arată că, dacă
oferim zecimea ca pe o datorie religioasă, în timp ce neglijăm dreptatea, mila și 13 Interdependența umană
credincioșia, expresii ale „dragostei lui Dumnezeu” (Luca 11:42), suntem niște
fățarnici – jucăm un rol, ne prefacem.
Scopul sistemului economic al zecimilor și darurilor, pe care l-a creat Dumnezeu,
este slujirea oamenilor. Noi nu returnăm zecimea ca pe o îndatorire morală pentru
a fi mai „sfinți” decât alții – aceasta este mândrie spirituală. În schimb, noi oferim
zecimea pentru ca inimile noastre să devină mai sensibile și să manifeste mai multă
iubire pentru oameni și pentru ca binecuvântările noastre materiale să fie folosite
pentru a aduce vestea bună a dragostei lui Dumnezeu față de lume prin predicare,
prin facerea dreptății, acțiuni de salvare, slujire medicală și numeroase alte căi de
a ajunge la bărbați, femei și copii cu harul lui Dumnezeu.
EXPERIMENTEAZĂ
Vreau să pășesc prin credință, devenind parte a planului
financiar al lui Dumnezeu, returnând zecimile și darurile Lui.
© Copyright 2016 [Truth] Link
Este un lucru de-a dreptul incredibil să realizez că toate binecuvântările materiale
pe care le am sunt un dar de la Dumnezeu! „Totul vine de la Tine şi din mâna Ta
primim ce-Ţi aducem” (1 Cronici 29:14). Fie ca, prin harul lui Dumnezeu, inima și
mintea mea să fie mereu implicate în circuitul bunăvoinței pe care El l-a început!
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

13 INTERDEPENDENȚA UMANĂ
DESCOPERĂ
Împărăția lui Dumnezeu se bazează pe un singur principiu
deosebit de puternic: dăruirea. A da este cel mai evlavios
și de efect lucru pe care un om îl poate face.
Circuitul dăruirii
Fără nicio exagerare, putem spune că toată suferința și durerea din lume sunt un
rezultat al faptului că oamenii profită: ei profită pe plan emoțional, relațional și material.
În planul lui Dumnezeu, nu este loc pentru a profita, ci doar pentru a dărui și a primi.
Isus a explicat într-un limbaj foarte frumos faptul că dăruirea formează un circuit al
binecuvântării:
„___________, şi vi se va __________; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună,
îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu
aceea vi se va măsura” (Luca 6:38).
Aici, Isus descrie natura reciprocă a dragostei: ea ne determină să urmărim binele
celor din jurul nostru, după care este reflectată asupra noastră de cei care caută de
asemenea binele altora. Cei care oferă primesc, dar primesc doar pentru a oferi și mai
mult și apoi pentru a primi iarăși. Putem numi acest proces circuitul bunăvoinței. Totul
începe cu Dumnezeu, care este marele Dătător:
„Orice ni se dă bun şi orice ____________ desăvârşit sunt de sus, coborându-se
__________ luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17).
Natura generoasă a lui Dumnezeu L-a determinat să ne ofere darul suprem:
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca
oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).
„Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte
în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care
Sistemul financiar al lui Dumnezeu
Cele mai multe sisteme economice ale acestei lumi sunt bazate pe a primi și a păstra.
m-a __________ şi S-a ______________ Însuşi pentru mine” (Galateni 2:20).
Ținta este să adun cât pot de mult, după care să folosesc acest capital în interes
„Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul
Isus Hristos, care _______________________ca preţ de răscumpărare pentru toţi” (1 Timotei
2:5,6).
personal și pentru a avea un profit cât mai mare. Sistemul economic al lui Dumnezeu
are la bază actul dăruirii pentru binele altora, lucru ce are ca efect un câștig personal
și mai mare, ce depășește profitul material. Dumnezeu a creat un sistem ingenios
bazat pe bunăvoință financiară, care, pe de o parte ajută la susținerea predicării
Evangheliei și a alinării suferinței oamenilor, în timp ce, pe de altă parte ne învață
Ce altceva a demonstrat Dumnezeu că este gata să ne mai dea, oferindu-ne darul Fiului
despre principiul ce stă la baza Evangheliei.
Său? Romani 8:32 ____________________________________________ .
Însă generozitatea Lui caută să dea naștere la aceeași atitudine în inima noastră.
Acest sistem economic divin începe cu o viziune clară a poziției lui Dumnezeu
de posesor al tuturor lucrurilor materiale și mare Dătător și a poziției noastre de
Ce răspuns caută dragostea lui Dumnezeu din partea noastră? 1 Ioan 4:19 ______________ beneficiari și administratori.
__________________ .
Cui aparțin toate lucrurile materiale ale acestei lumi? Psalmii 24:1; Hagai 2:8
Generozitatea lui Dumnezeu inițiază o schimbare în felul cum noi suntem obișnuiți să ne _______________________.
trăim viața. Isus „S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege
Cine ne înzestrează cu puterea necesară pentru a câștiga lucruri materiale?
şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:14).
Deuteronomul 8:18 ___________________ .
Pentru că legea lui Dumnezeu se bazează pe dragoste (Romani 13:10), a fi răscumpărați „din
orice fărădelege” înseamnă a fi salvați de orice faptă care nu este în armonie cu dragostea.
Cu alte cuvinte, planul de mântuire ne transformă din profitori în dătători. Observați din ce
Care este cuvântul folosit de Isus pentru a descrie relația noastră cu lucrurile materiale
pe care ni le oferă? Luca 12:42-44 ________________________ .
ne scapă Dumnezeu, oferindu-ni-L pe Fiul Său:
Ce se întâmplă atunci când Îi oferim lui Dumnezeu și celor de lângă noi din ceea ce
„Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos! El
avem? 1 Cronici 29:14
_________________ pentru păcatele noastre ca să ne __________ din acest ___________ rău,
după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin” (Galateni
__________________________________________________________________________.
1:3-5).
Ce procentaj din venitul nostru pretinde Dumnezeu că-I aparține? Geneza 28:22;
Iar într-un alt loc, Pavel descrie principiile după care „funcționează” „acest veac rău”:
Leviticul 27:30 _________________________________.
„Căci oamenii vor fi iubitori de _____________, iubitori de _____________, lăudăroşi,
Pentru ce trebuie folosită zecimea? Numeri 18:21 ______________________________
trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească,
neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici,
Ce cuvânt destul de puternic folosește Dumnezeu pentru a-i descrie pe cei care nu-I
îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de
returnează zecimea? Maleahi 3:8,9 ___________________________________________
evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia” (2 Timotei 3:2-5).
Și, pe de altă parte, care este promisiunea și mai puternică oferită celor ce dau
Acestea sunt lucrurile de care Isus S-a oferit pe Sine să ne scape. Scopul sacrificiului Său
zecimea? Maleahi 3:10
a fost de a ne elibera de o viață egoistă și de a ne face să căutăm binele altora. El începe
cercul, iar noi îl încheiem, fiind împuterniciți și motivați de dragostea Lui. El ia inițiativa de __________________________________________________________________________
a ne binecuvânta inimile și viețile, iar noi, pur și simplu, răspundem cu mulțumirea și lauda
noastră. Pe lângă zecime, în ce măsură dorește Dumnezeu să mai oferim din mijloacele
noastre financiare? Deuteronomul 16:17
Cercul este închis!
__________________________________________________________________________
Și cât este de frumos!
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
ce ne predispune la o moarte prematură și la o suferință nenecesară. Vechea
dietă a lui Daniel se recomandă singură bunului nostru simț și se armonizează
perfect cu știința modernă din domeniul nutriției. Mesajul simplu al Bibliei cu
privire la dietă este acesta: consumați mâncare, și nu alte lucruri care sunt doar
„deghizate” în mâncare.
De ce a refuzat Daniel vinul de la masa împăratului? Pentru a descoperi răspunsul,
citiți și discutați Proverbele 20:1; 23:29-35 și 1 Corinteni 6:9-11.
Informațiile pe care le avem cu privire la efectele distrugătoare ale alcoolului
sunt cutremurătoare:
• În fiecare an, în întreaga lume, 2,5 milioane de oameni mor din cauza alcoolului.
• Alcoolul reprezintă al treilea factor de risc pentru îmbolnăvire în întreaga lume,
al doilea în Europa și primul în zona Pacificului de Sud și în Statele Unite.
• Alcoolul este sursa unor evenimente sociale distrugătoare, precum violența,
abuzul copiilor și absenteismul de la locul de muncă.
• În Statele Unite, un sfert din toate urgențele medicale, o treime din toate
cazurile de suicid și mai bine de jumătate din toate crimele sau incidentele de
violență domestică au legătură cu consumul de alcool.
• Consumul juvenil de alcool are mai multe șanse să ducă la moartea tinerilor
decât toate drogurile ilegale la un loc.
• În Statele Unite, 4,65 de studenți mor zilnic din cauza unor afecțiuni care au
legătură cu alcoolul.
• Problemele cauzate de alcool produc în Statele Unite o pagubă de 185
miliarde de dolari anual.
Nu ar trebui să ne surprindă faptul că Biblia vorbește foarte mult despre ceea
ce trebuie să mâncăm și să bem: la urma urmei, „Dumnezeu este iubire”, nu?
Orice părinte este preocupat de ceea ce copiii lui își introduc în corp, pentru că
este interesat de sănătatea lor. Și atunci, de ce L-ar preocupa pe Tatăl nostru
ceresc mai puțin acest subiect? Avem la îndemână un avantaj extraordinar de
puternic: Cel care a proiectat organismul nostru ne oferă instrucțiuni clare despre
cel mai bun „combustibil” pe care-l putem folosi pentru această mașinărie
extraordinară. Avem vreun motiv să nu facem ceea ce ne spune pentru a ne
bucura de sănătate, de o energie sporită și de longevitate?
CONECTEAZĂ-TE
Isus a venit în această lume ca un medic al inimii și al trupului.
Privind în viitor la salvarea pe care Isus urma să o realizeze pentru noi, Isaia scrie
că „prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53:5), ceea ce înseamnă că dragostea
pe care El a manifestat-o pentru noi prin sacrificiul adus exercită o influență
vindecătoare asupra inimilor bolnave de păcat. În ultima carte a Vechiului
Testament, profetul Maleahi a descris misiunea lui Hristos, care urma să vină, în
următoarele cuvinte: „Va răsări Soarele Neprihănirii şi tămăduirea va fi sub aripile
Lui” (Maleahi 4:2). Când Isus a venit pe acest pământ, un înger i-a spus Mariei:
„Îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”
14 Sănătate și bunăstare
(Matei 1:21). Biblia mai spune că Isus „umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca”
(Faptele apostolilor 10:38). Lucrarea Lui a fost caracterizată de două elemente
principale: (1) El a predicat vestea bună a dragostei lui Dumnezeu pentru a aduce
vindecare unor inimi împovărate de rușine și (2) El a vindecat trupurile oamenilor,
demonstrând că lui Dumnezeu Îi pasă de bunăstarea noastră fizică. Astăzi, El este
la fel de preocupat de sănătatea noastră spirituală și fizică.
EXPERIMENTEAZĂ
Ce mare binecuvântare este să știu că Dumnezeu
este preocupat de sănătatea și de bunăstarea mea!
Îl iubesc pentru asta și sunt hotărât, prin harul Lui,
să-L slăvesc prin obiceiurile mele sanitare.
Promisiunea lui Isus este și pentru mine: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o
aibă din belşug” (Ioan 10:10). Mă înscriu și eu! Vreau să învăț tot ce pot despre
principiile care mă fac să trăiesc o viață „din belșug”. Vă rog, dați-mi materiale
suplimentare despre subiectul sănătății și vindecării.
© Copyright 2016 [Truth] Link
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

SĂNĂTATE ȘI BUNĂSTARE
14
DESCOPERĂ
Pentru că Dumnezeu este dragoste, este numai
normal ca El să fie preocupat de sănătatea noastră
deplină și de starea noastră de bine.
Cauză și efect
Popoarele din vechime credeau că toate lucrurile bune sau rele care au loc au ca sursă
puterea arbitrară a lui Dumnezeu. În zilele noastre, sunt o mulțime de oameni care cred
același lucru. Ideea este că Dumnezeu este sursa oricărui eveniment, ca și când El ar sta
în cer și ar apăsa când butonul pentru binecuvântare, când pe cel pentru blestem. Cu
toate acestea, realitatea este diferită. Noi nu trăim într-un sistem închis, în care totul este
controlat la milimetru, ci într-un sistem deschis, în care deciziile noastre au consecințe.
Pentru că Dumnezeu este dragoste, El a creat lumea să funcționeze după niște legi
cauză-efect, ceea ce înseamnă că a proiectat-o în așa fel încât acțiunile noastre, fără să
fie constrânse de nimic, pot să creeze diferite rezultate. Pentru ca dragostea adevărată
să poată exista, este nevoie de o libertate autentică, iar pentru ca aceasta din urmă să
existe, este nevoie de prezența unor parametri cauză-efect, la toate nivelurile existenței
noastre. Exersarea unei autorități arbitrare ar însemna de fapt absența libertății, deci
absența dragostei. Iată cum descrie Biblia felul cum „funcționează” lumea noastră:
„Cum sare vrabia încoace şi încolo şi cum zboară rândunica, aşa nu nimereşte blestemul
neîntemeiat” (Proverbele 26:2).
„Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6:7).
În Biblie apare un termen numit „înțelepciune”, chokmah, în ebraică. Acest cuvânt
înseamnă în mod literar „abilitate” – abilitatea de a înțelege principiile vieții și de a
face alegeri bune. În cartea Proverbele, „Înțelepciunea” spune: „Ferice de omul care
m-ascultă, [...] Căci cel ce mă găseşte găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului.
Dar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi cei ce mă urăsc pe mine
iubesc moartea” (Proverbele 8:34-36). Când o persoană înțelege principiul cauză-efect și
ia decizii care au consecințe pozitive, arată prin aceasta că are înțelepciune. Rezultatul este
„binecuvântarea”, cuvânt ce înseamnă fericire și bunăstare.
Trăim într-o lume și într-un organism care sunt guvernate de principiul cauză-efect. Faptul
că Dumnezeu este preocupat de principiile după care ne trăim viața nu ar trebui să fie o
surpriză pentru noi. La urma urmei, ne iubește și pur și simplu nu poate să nu dorească ce
este mai bine pentru noi. De fapt, Biblia arată că mântuirea implică în sine un proces de
educare, prin care Dumnezeu caută să crească nivelul calității vieților noastre, învățându-ne
acele principii după care funcționează lumea și dându-ne putere să trăim în armonie cu ele.
Vindecare și bunăstare
Adeseori, mântuirea este privită într-un sens limitat, oamenii crezând că înseamnă să scapi
de iad și să ajungi în cer la sfârșitul vieții. Însă Biblia arată că este mult mai mult decât
atât. Verbul grecesc folosit în Noul Testament pentru „salvare” este sozo. Este un cuvânt
deosebit de frumos, care are implicații enorme în ceea ce privește calitatea vieților noastre
din prezent. Sozo înseamnă în mod literar a izbăvi, a elibera, a face bine, a vindeca, a
restaura sănătatea, a reface. Acest cuvânt ne comunică dorința lui Dumnezeu de a ne
bucura de sănătate și bunăstare aici și acum.
Citiți următoarele versete biblice și discutați ce spun ele despre interesul pe care-l are
Dumnezeu în ceea ce privește calitatea vieților noastre prezente: Ioan 10:10; 3 Ioan 2;
Romani 12:1-2; 1 Corinteni 6:19-20 și 1 Corinteni 10:31. Numiți trei idei principale care v-au
atras atenția în aceste versete.
1. _____________________________________________________________________________.
2. _____________________________________________________________________________.
3. _____________________________________________________________________________.
Mesajul biblic al sănătății
După cum tocmai am descoperit, Dumnezeu dorește sănătatea și prosperitatea noastră.
Dacă adevărul fundamental al Bibliei este că „Dumnezeu este iubire”, este numai normal
ca El să fie preocupat și de calitatea sănătății noastre.
Care a fost dieta originară, oferită de Dumnezeu omului? Geneza 1:29 _________________.
Organismul uman funcționează la potențial maxim atunci când este aprovizionat în mod
regulat cu fructe, vegetale, nuci, semințe, cereale integrale și legume. Acestea conțin din
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
abundență acei nutrienți de care organismul nostru are nevoie pentru a se opune și a
lupta împotriva bolii. Știința modernă a dovedit că aceasta este adevărata hrană de
care trupul nostru are nevoie. Având în vedere dieta originară prescrisă de Creator și
în același timp susținerea oferită de știința modernă, ce ar fi să te gândești mai serios
la adoptarea unei astfel de diete? Vei fi cu siguranță binecuvântat și nu vei regreta
niciodată decizia luată.
După ce potopul a distrus o mare parte din vegetația Pământului, Dumnezeu a îngăduit
folosirea anumitor animale pentru hrană. Aceasta a fost o adaptare la condiția în care
lumea noastră căzută se afla, însă nu acesta era planul ideal al lui Dumnezeu. Cum a
clasificat Dumnezeu animalele? Geneza 7:2 ______________________________.
Discutați pasajul din Deuteronomul 14:3-20. Pe o foaie de hârtie, alcătuiți două liste
– una cu animale curate și una cu animale necurate.
Sunt oameni care susțin că separarea aceasta, curat/necurat, pe care o face Vechiul
Testament, nu mai este valabilă în ziua de azi, pentru că trăim în dispensațiunea
Noului Testament. Dar acest lucru este ca și cum am spune că legea gravitației
era valabilă atunci, iar acum s-a anulat. Observațiile pe care Dumnezeu le face cu
privire la animalele curate și la cele necurate sunt niște legi sanitare, iar acestea sunt
diferite de legile ceremoniale, care au devenit inutile odată ce Isus a împlinit ceea
ce acestea simbolizau. Ele au efecte reale asupra oricărui om, indiferent de timp. Îți
va fi foarte greu să îți convingi arterele, inima și celelalte organe vitale de faptul că
legile sanitare ale Bibliei sunt simbolice. Iar știința modernă afirmă ceea ce Biblia a
susținut dintotdeauna.
Citiți și discutați pasajul din Daniel 1:8-16. Fiind rob în Babilon, Daniel s-a dovedit
foarte capabil din punct de vedere intelectual, motiv pentru care, împreună cu
prietenii lui, a primit „privilegiul” de a mânca zilnic la masa împăratului. Dieta ce
le-a fost oferită era compusă din „bucate alese” („carne” în traducere KJV) și „vin”
– ceea ce reprezintă de fapt dieta majorității lumii occidentale de azi. Daniel a cerut
să se facă un fel de studiu controlat, în cadrul căruia el și prietenii săi să primească
permisiunea să se lipsească de mâncarea împăratului și să primească „de mâncat
zarzavaturi şi apă de băut” timp de zece zile. Apoi a cerut ca înfățișarea lor să fie
analizată și comparată cu „a celorlalţi tineri care mănâncă din bucatele împăratului”
Rezultatul? „După cele zece zile, ei erau mai bine la faţă şi mai graşi decât toţi tinerii
care mâncau din bucatele împăratului.”
Incredibil! Scrisă în urmă cu două mii cinci sute de ani, istoria lui Daniel ne spune
ceea ce știința medicală descoperă de-abia astăzi! Principalele două cauze ale
mortalității în Statele Unite sunt boala de inimă și cancerul, de cele mai multe ori,
boli care au de a face cu stilul de viață, ce survin din cauza unor obiceiuri alimentare
precare, a lipsei de exercițiu fizic, a unor relații toxice și a stresului negativ. Mulți
dintre noi mâncăm fără să avem niciun principiu după care să ne ghidăm, lucru
Acesta este momentul în care primim darul locuirii lăuntrice a Duhului Sfânt.
Desigur, El a influențat în mod activ viețile noastre și înainte de a-L cunoaște pe
Hristos, lucrând pentru noi și în noi, în măsura în care o putea face fără să aibă
consimțământul nostru. Fiind botezați, practic Îi dăm lui Dumnezeu undă verde
să vină în inima noastră. Acum, relația noastră este bilaterală, așa că procesul de
iluminare și creștere va fi mult mai accelerat și mai profund. Citiți următoarele
versete și alcătuiți o listă cu acele lucruri speciale pe care Duhul Sfânt le face
în viețile noastre. Ioan 14:26; 15:26; 16:13-14; Faptele apostolilor 2:38; 4:31;
13:52; Romani 5:5; 15:13; Tit 3:5.
Botezați în Numele....
Înainte de a pleca din această lume, Isus a oferit o perspectivă specială asupra
botezului:
„Duceţi-vă şi _________________ din toate neamurile, __________________ în
_______________ Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească
tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul
veacului. Amin” (Matei 28:19,20).
Cuvântul folosit pentru „a boteza” este cuvântul grecesc baptizō, care înseamnă
a cufunda. Acesta este motivul pentru care Isus a fost botezat într-un râu și a
„ieșit” din apă (Matei 3:13-16). Din același motiv îi chema și Ioan Botezătorul
pe oameni într-un loc unde erau „multe ape” (Ioan 3:23). Botezul implică
scufundarea în apă pentru că simbolizează alegerea noastră liberă de a accepta
moartea, îngroparea și învierea lui Isus, în calitate de reprezentat al nostru, ca
fiind ale noastre. Tot din același motiv nu întâlnim în Biblie niciun caz de botez
al copiilor. Cufundarea propriei persoane în realitățile dragostei lui Dumnezeu
implică un consimțământ din partea noastră și identificarea voluntară cu această
dragoste ca nou mod de existență.
Isus Și-a învățat urmașii să-i boteze pe oameni „în Numele Tatălui şi al Fiului
şi al Sfântului Duh”. În Biblie, numele unei persoane, al unui loc sau al unui
lucru simbolizează caracterul acesteia. Isus, de exemplu, înseamnă „Dumnezeu
salvează”. Betleem înseamnă „casa pâinii”, pentru că, din câte se pare, cetatea
avea cel puțin o brutărie. A fi botezat „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh” înseamnă a fi botezat în caracterul lui Dumnezeu sau în dragostea pe care
Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt o au Unul pentru Altul. A alege să fiu botezat în întreitul
Nume al lui Dumnezeu înseamnă să mă declar părtaș al dragostei Lor și să aleg
în mod voluntar să-mi trăiesc viața căutând să reflect această dragoste. Isus a
exprimat tocmai această dorință pentru noi în rugăciunea Sa către Tatăl din Ioan
17:25-26. Citiți și discutați care sunt implicațiile acestui pasaj.
CONECTEAZĂ-TE
Botezul este un act simbolic ce indică decizia unei
persoane de a se cufunda pe deplin în realitatea dragostei
lui Dumnezeu, așa cum este aceasta manifestată
prin moartea, îngroparea și învierea lui Hristos.
După cum am descoperit în Matei 28:19,20, Isus a spus că cei care sunt botezați au
nevoie să fie învățați, să devină ucenici. Acest lucru arată că viața de om „născut
din nou” are un conținut bine definit, un conținut doctrinar ce compune o imagine
a lui Dumnezeu care seamănă întocmai cu Isus. Botezul înseamnă ceva specific. De
aceea, semnificația lui trebuie predată oamenilor, pentru ca ei să știe cu ce anume
se identifică. Desigur, nu trebuie să așteptăm până ce cunoaștem totul despre 15 Botezul
Dumnezeu, despre doctrine și despre teologie pentru a fi botezați. De fapt, noi vom
învăța o veșnicie întreagă. Însă, înainte de botez, trebuie să știm suficient de mult
încât să fim siguri că ceea ce vedem în Isus este și ceea ce ne dorim cu adevărat.
Dumnezeu ne respectă nespus de mult libertatea, pentru că El este iubire (1 Ioan
4:16). El nu caută să ne constrângă sau să ne păcălească pentru a obține ceva. De
fapt, tot ceea ce El Își dorește este să fim liberi, să fim liberi nu de dragul libertății,
ci de dragul dragostei. Tot ceea ce El Își dorește este să fim renăscuți pentru a ne
putea bucura de acea dragoste pe care El, Tatăl și Duhul Sfânt o au Unul față de
Altul. Aceasta înseamnă că trebuie să fim învățați ce anume presupune dragostea
lui Dumnezeu. Dacă acest lucru nu ar avea loc, ar însemna ca inteligența și libertatea
noastră să fie trecute cu vederea. Fiecare dintre noi suntem invitați ca agenți morali
liberi să examinăm conținutul caracterului lui Dumnezeu, așa cum este el descoperit
prin Hristos, și să spunem „da” dragostei Lui, prin actul exterior al botezului.
EXPERIMENTEAZĂ
Da, vreau să fiu botezat pentru a confirma identificarea mea cu
Hristos și faptul că accept tot ceea ce El a făcut pentru mine.
© Copyright 2016 [Truth] Link
Ce lucru uimitor este să știu că Dumnezeu mă iubește pe mine exact așa cum sunt!
Sunt uimit de faptul că El nu caută să mă controleze, să nege personalitatea mea
sau să-mi șteargă individualitatea, ci caută mai degrabă să îmi dea putere pentru
a deveni cea mai bună persoană cu putință. De azi înainte, scopul meu este să
trăiesc într-o relație din ce în ce mai profundă cu El.
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

15 BOTEZUL
DESCOPERĂ
Botezul reprezintă „cufundarea” noastră completă în
dragostea lui Dumnezeu, așa cum a fost ea manifestată
prin moartea, îngroparea și învierea lui Hristos.
O persoană cu totul diferită
Cum ar fi dacă ai putea deveni o variantă îmbunătățită a propriei persoane.... și nu doar
atât.... o variantă în care toate aspectele bune și uimitoare care te caracterizează ar fi
dezvoltate, iar toate cele negative ar fi șterse? Ei bine, dă-mi voie să-ți spun ceva! Acest
lucru este exact ceea ce Dumnezeu are în minte pentru tine și dorește cu ardoare să te
ducă acolo, dacă și tu îți dorești să mergi. Dar cum?
„_____________ iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi ____________ bunătatea Mea!”
(n.tr. „te-am atras prin bunătatea Mea”, în traducerea KJV) (Ieremia 31:3).
În primul rând, nu scăpa din vedere faptul că Dumnezeu te iubește pe tine, exact
așa cum ești acum. Și pentru că te dorește, El caută să intre într-o relație cu tine, fără
să-ți restrângă libertatea – atrăgându-te, și nu forțându-te. Acest lucru înseamnă că
personalitatea ta rămâne intactă în urma procesului de transformare. Individualitatea ta
este nespus de valoroasă pentru Dumnezeu. El nu este un maniac obsedat de control
sau un dictator. Este adevărat că religia Îl face uneori să pară așa, însă imaginea aceasta
nu are nimic de a face cu El. Dumnezeu nu caută să ne distrugă personalitatea și să
ne transforme în niște sclavi sau în niște roboți. De fapt, El te place. Și este fascinat,
văzând cât de extraordinar și de frumos și de uimitor ești! Dar poate vei spune: „Ei
bine.... Nu tot ceea ce ține de persoana mea este uimitor, iar unele aspecte sunt de-a
dreptul neplăcute.” Corect, El știe și acest lucru. Și cu siguranță că nu este încântat de
acele laturi ale personalității tale care îi rănesc pe alții și le produc suferință. Însă El are
un motiv foarte întemeiat pentru care îi displac aceste lucruri, și anume, faptul că te
place pe tine atât de mult, ceea ce Îl face să urască orice lucru care îți face rău. Așadar,
ținta Lui este să șteargă toate acele lucruri urâte din viața ta și să te ajute să devii cea
mai bună persoană care ai putea fi.
Citește următoarele pasaje biblice și ia-ți un timp de calitate în care să te gândești bine cât de El, și nu un fel de sclavie. Când sunt născut din nou, sunt tot eu – un nou eu, dar
de pasionat este Dumnezeu de persoana ta. aceeași persoană, acum inocentă, care are o tăbliță nouă pe care poate scrie o nouă
istorie. O foaie albă îmi stă înainte, iar istoria mea poate fi acum scrisă din nou.
Citește Luca 15:20. Ce anume face tatăl din parabolă (care Îl reprezintă pe Dumnezeu) când
își vede fiul (care te reprezintă pe tine) venind din depărtare? _________________________
_________________.
Renăscut din apă din și Duh
Întorcându-ne la versetul cinci din Ioan capitolul 3, Isus arată că trebuie să ne naștem
Citește Ioan 17:23. Dragostea pe care ți-o poartă Dumnezeu este asemănată cu dragostea
din nou „din _______________ și din _______________”. Oare ce vrea să spună?
pe care El o poartă _______________________________________.
Citește 1 Ioan 3:16. Ce sacrificiu infinit a făcut Dumnezeu pentru a-ți demonstra cât de mult
În contextul mai larg al evangheliilor, devine clar faptul că Isus Se referă la nevoia
de a primi botezul cu apă și Duhul Sfânt în inimile noastre. Isus Însuși a fost botezat,
te iubește?
oferindu-ne un exemplu, „căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”, iar
________________________________________________________________________________
când S-a ridicat din apă, Duhul Sfânt a coborât peste El „în chip de porumbel” (Matei
3:15-16). Suntem și noi invitați să Îi călcăm pe urme, fiind botezați și primind darul
Duhului Sfânt.
Vedem în aceste versete că avem o valoare infinită în ochii lui Dumnezeu, atât de mare încât a
fost dispus să treacă printr-o suferință infinită pentru a ne salva. Crucea lui Isus ne descoperă
Citiți și discutați Romani 6:1-11, unde Pavel explică ce este de fapt botezul – un act
acest lucru, așa cum am văzut în studiile trecute. Acum înțelegem că Dumnezeu are un plan
prin care ne identificăm cu moartea, îngroparea și învierea lui Hristos. Când sunt
de a ne transforma viețile fiecăruia în parte, păstrându-ne în același timp demnitatea și
botezat, declar că vechea mea viață de păcat și vină s-a încheiat, fiind născut pentru
individualitatea. Isus a descris această transformare ca o naștere din nou. În capitolul trei al
Evangheliei după Ioan, citim conversația lui Isus cu un om pe nume Nicodim, o conversație
o viață nouă în Hristos.
în care Isus ne-a avut în minte și pe noi. Fiecare dintre noi avem nevoie să fim „născuți din
Petru adaugă în acest peisaj un element-cheie:
nou”, a arătat El. Pare ceva foarte filozofic și chiar ciudat, dacă ne gândim la sensul literar.
Așa i s-a părut și lui Nicodim. Însă Isus avea în minte ceva mult mai profund decât nașterea
„«________________», le-a zis Petru, «şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui
fizică. El vorbea despre o experiență a înnoirii minții, a inimii, a motivațiilor și a voinței.
Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.»”
(Faptele apostolilor 2:38)
Citiți pasajul din Ioan 3:1-17 și discutați implicațiile nașterii din nou.
Botezul este un act pe care-l facem după ce am experimentat ceea ce Biblia numește
În primul rând, a fi născut din nou înseamnă a o lua de la capăt, a ne întoarce la început, în
pocăință – metanoia, în greacă. În mod literar, cuvântul descrie o transformare a
acea stare de inocență pe care am avut-o înainte de a acumula toată degradarea mentală,
minții. Așa cum am văzut și în studiile anterioare, starea neajutorată de păcat, care
emoțională și morală care ne caracterizează acum și înainte ca această degradare să ne
ne caracterizează, este adânc înrădăcinată în mintea noastră – în felul cum simțim și
transforme în oameni temători, prefăcuți, mânioși, lacomi, imorali și vinovați.
gândim despre Dumnezeu, iar acest lucru afectează felul cum ne gândim la noi înșine
și la alte persoane. Apoi, din felul cum gândim și simțim, izvorăsc faptele. Păcătuim. Îi
Observați acum diferențierea pe care o face Isus între două influențe principale:
rănim pe cei apropiați. Metanoia implică o schimbare radicală a felului cum percepem
realitatea. Încetăm să mai credem minciuni despre Dumnezeu și începem să credem
Ce anume L-a determinat pe Dumnezeu să-L ofere pe Isus pentru salvarea noastră? versetul
adevărul Evangheliei – vestea bună că Dumnezeu Tatăl este exact ca Isus. Când
16 _______________.
această schimbare fundamentală a minții are loc, are loc o schimbare și în felul cum
Ce anume nu dorește El să folosească în relația cu noi? versetul 17 __________________. ne trăim viața. Renunțăm la păcat și la a-i răni pe Dumnezeu și pe alții, și începem să
iubim așa cum iubește Dumnezeu. Iar Pavel ne spune foarte clar care este acel lucru
Faptul că Dumnezeu folosește dragostea, și nu condamnarea, pentru a produce nașterea care produce metanoia în noi: „Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință”
noastră din nou spune foarte mult despre cine este El și despre ceea ce dorește pentru (Romani 2:4). Atunci când avem o perspectivă clară a frumuseții caracterului Său,
noi. Dragostea este un factor motivațional care antrenează acțiunea voluntară a voinței suntem schimbați; este începutul unui proces de transformare radicală la toate
noastre. Condamnarea este o tactică de manipulare care urmărește supunerea, trecând nivelurile vieților noastre. Botezul este un simbol pentru această nouă direcție în care
peste voință. Vedem foarte clar că Dumnezeu urmărește atașamentul nostru voluntar față ne îndreptăm.
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
mărturie atractivă și credibilă. Cadrul istoric, desigur, este dat de poporul Israel.
Însă acest pasaj este de asemenea o profeție prin care Dumnezeu ilustrează
cum ar vrea El ca biserica să arate azi și cum nu vrea să arate. Citiți și discutați
întregul pasaj.
Este posibil ca religia să îi facă pe oameni aroganți, egoiști și preocupați doar
de ale lor? ____________________________________________________________
Versetele 3-5. Ce spune Dumnezeu când noi practicăm diferite ritualuri
religioase (precum postul), în timp ce ne implicăm în diferite afaceri prin care îi
„exploatăm” pe oameni pentru diferite avantaje materiale?
______________________________________________________________________
Versetul 4. Cum privește Dumnezeu dezbaterile sau dezbinările din biserică?
Este pro sau contra lor?
______________________________________________________________________
Versetele 6-7. Ce fel de acțiuni sociale dorește Dumnezeu cu nerăbdare să ne
vadă făcând?
______________________________________________________________________
Versetele 8-11. Ce se va întâmpla când poporul lui Dumnezeu va sluji nevoilor
lumii în acest fel? ______________________________________________________
Versetul 9. Ce crede Dumnezeu despre „amenințările cu degetul” în privința
lucrurilor religioase?
______________________________________________________________________
Citiți și discutați următoarele pasaje biblice despre apelul pe care Dumnezeu
îl adresează bisericii pentru a se angaja în slujirea nevoilor oamenilor și în
promovarea și susținerea dreptății sociale: Proverbele 31:8-9; Isaia 1:15-17;
Ieremia 22:3; Ezechiel 16:49-50; Zaharia 7:9-10; Luca 10:30-37; Romani 12:15-
18; Matei 7:12.
Rețineți această concluzie cuprinzătoare a scopului pentru care biserica există,
preluată dintr-o carte care prezintă istoria bisericii apostolice:
„Biserica este instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Ea a fost organizată pentru slujire, iar misiunea ei este aceea de a duce lumii
Evanghelia. [...] Biserica este depozitara bogățiilor harului lui Hristos; și, prin
biserică, se va descoperi, în cele din urmă, [...] ultima și deplina desfășurare a
iubirii lui Dumnezeu.” (E. G. White, Faptele apostolilor, p. 9)
CONECTEAZĂ-TE
Biserica ar trebui să fie cunoscută pentru dragostea
care este între membrii ei, pentru slujirea plină de jertfire
de sine de care dă dovadă față de lume și pentru
faptul că predică frumusețea caracterului divin.
Dragostea nu poate exista în singurătate: fiecare dintre noi avem nevoie de
părtășia bisericii lui Dumnezeu pentru a ne dezvolta capacitatea de a iubi așa cum
El iubește, și aceasta pentru că a oferi și a primi dragoste face parte din circuitul
dăruirii creat de Dumnezeu. În plus, dragostea nu poate fi întreținută fără acțiune.
Scopul pentru care există biserica este de a sluji lumea într-un mod practic, eficient
16 Biserica – medicament
pentru o lume bolnavă
și cu efecte vindecătoare. De aceea a spus Isus: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe
tine însuţi” (Matei 22:39). Iubirea manifestată în mod reciproc în biserică, însoțită
de o viață de slujire plină de iubire pentru nevoile celor din afară, reprezintă o
combinație puternică de factori ce dau credibilitate mesajului pe care biserica
îl predică. „Prin aceasta”, a spus Isus, „vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei,
dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:35). Această dragoste va duce
la convertirea altor oameni, la integrarea lor în familie și la creșterea acestora în
mediul prielnic creat de preocuparea celor mai maturi în credință.
EXPERIMENTEAZĂ
Mi-ar plăcea să fac parte dintr-o comunitate de
credincioși care încearcă, prin harul lui Dumnezeu,
să-și mobilizeze energia, talentele și resursele pentru
a cuceri lumea cu vestea bună a dragostei Lui.
Doamne, ajută-mă să experimentez părtășia din biserica Ta și arată-mi cum pot
© Copyright 2016 [Truth] Link
să-i slujesc pe cei din jurul meu. Prin relația cu ceilalți credincioși, învață-mă să
iubesc așa cum iubești Tu. Ajută-mă să descopăr care sunt acele daruri pe care mi
le-ai oferit pentru a sluji. Fie ca oamenii să ajungă să Te cunoască prin binele pe
care îl fac în Numele Tău!
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

16 BISERICA – MEDICAMENT PENTRU
O LUME BOLNAVĂ
DESCOPERĂ
La nivel mondial, Dumnezeu formează o comunitate prin care
să reabiliteze și să descopere dragostea Lui față de lume.
Părtășia
Atunci când suntem aduși pe lume, avem parte de o familie. Acest lucru este foarte
benefic pentru că, altfel, ne-ar fi aproape imposibil să creștem și să ne dezvoltăm
pentru a ajunge oameni mari. Același lucru este valabil și din punct de vedere spiritual.
Noi suntem născuți din nou în familia spirituală a lui Dumnezeu, pentru ca dezvoltarea
noastră spirituală să fie mai ușoară.
Așa cum am văzut și în studiul numărul doi, Dumnezeu este o Ființă socială, caracterizată
de o unitate strânsă de trei Persoane, care sunt orientate spre binele altora. Apoi, în
studiul numărul trei am descoperit că El l-a creat pe om după chipul Lui. Din aceste
două adevăruri fundamentale, deducem în mod logic faptul că ființele umane există
pentru părtășie, că suntem ființe sociale, „proiectate” din punct de vedere psihologic,
emoțional și biologic pentru a avea relații caracterizate de altruism. În cel de-al patrulea
studiu, am tratat problema păcatului și am descoperit că acesta a produs o ruptură
în relația dintre om și Creatorul Său, precum și în relațiile interumane. Am văzut că
păcatul este un abuz relațional care dă naștere la neînțelegeri în cadrul relațiilor. Planul
de mântuire, pe care l-am descoperit în studiile 6–15, nu-și propune să facă altceva
decât să refacă aceste relații. În studiul de față, vom vedea că Dumnezeu este în curs
de a forma o comunitate mondială, care să reabiliteze și să descopere dragostea Sa.
Această comunitate este numită de Biblie, „biserică”.
Vă invit pentru început să citim 1 Ioan 1:1-4. În primele două versete, Ioan ne spune că,
împreună cu alți oameni, s-a întâlnit cu Cel care este „Cuvântul Vieții”, cu Isus Hristos.
Apoi, în versetele 3 și 4, el descoperă un adevăr de-a dreptul incredibil despre această
întâlnire:
„Deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi ______________ cu
noi. Şi _____________ noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Şi vă scriem aceste
lucruri pentru ca ______________ voastră să fie ______________.”
Cuvântul tradus aici prin „părtășie” este cuvântul grecesc koinōnia, care înseamnă
comunitate, intimitate, viață împărtășită, a trăi împreună cu cineva. Ioan ne spune că
această koinōnia care este între noi, în contextul unei koinōnia cu Dumnezeu, are ca rezultat
o bucurie deplină și o fericire care depășește orice imaginație. Așadar, primul aspect pe
care trebuie să-l reținem despre biserică este acest simplu adevăr: este o comunitate de
credincioși care au părtășie unul cu altul și cu Dumnezeu.
Haideți acum să studiem mai în profunzime și să vedem latura practică a părtășiei care există
în biserică. Citiți și discutați împreună pasajul din Faptele apostolilor 2:40-47 și observați
cele patru activități-cheie pe care aceasta le desfășoară.
1. Cei care acceptă să fie membri ai părtășiei din biserică sunt „mântuiți” (v. 40, 47). Verbul
grecesc folosit aici este sozo, care, așa cum am văzut în studiul 14, înseamnă în mod literal
a vindeca, a restaura, a face întreg. Biserica este deci o comunitate în care oamenii trec
printr-un proces de vindecare și refacere.
2. Cei care fac parte din comunitatea bisericii stăruie „în învăţătura apostolilor, în legătura
frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”. Biserica este o comunitate în care adevărurile
Bibliei sunt studiate și predicate, unde oamenii petrec timp rugându-se împreună.
3. Membrii bisericii își folosesc bunurile materiale cu generozitate; ei fac acest lucru pentru
a-i ajuta pe cei aflați în nevoie.
4. Ca rezultat al unei astfel de părtășii, membrii bisericii primare „erau plăcuţi înaintea întregului
norod”. Biserica era atrăgătoare pentru cei din afară. Părtășia care exista între membri
descoperea lumii o viață caracterizată de dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni.
Așa arată koinōnia pusă în practică. Ce frumos trebuie să fie să ai parte de această experiență!
Predicarea
Biserica nu există pentru sine. Ea a fost chemată să predice un mesaj – nu o simplă
prezentare a unor informații teologice, ci un mesaj viu, care este preluat și comunicat cu
ajutorul koinōnia, al părtășiei cu Dumnezeu:
„Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe
care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să __________ ____________ minunate ale
______________ ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9).
Observați că biserica declară cu toată convingerea „lucrările” mărețe ale lui Dumnezeu –
acesta este mesajul ei. Cu alte cuvinte, mesajul Îl are pe El în centru – frumusețea încântătoare
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
a caracterului Său – iar ca efect, în inimile oamenilor se nasc laude față de El, pe măsură
ce ei Îl cunosc așa cum este în realitate. Adevărurile pe care biserica le deține și pe
care le predică nu sunt niște idei abstracte, teorii academice sau dogme religioase
care trebuie argumentate sau dezbătute, ci ele alcătuiesc o imagine de ansamblu a
caracterului vrednic de laudă al lui Dumnezeu, fiecare doctrină contribuind la întregirea
acestei imagini. Pavel este de acord cu Petru în privința mesajului pe care îl are biserica,
definindu-l ca „lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu [...],
lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos” (2 Corinteni 4:4,6). Cu
alte cuvinte, mesajul pe care biserica este chemată să îl predice reprezintă frumusețea
caracterului lui Dumnezeu, care nu este altceva decât iubire, o iubire care se jertfește
și care este descoperită prin viața lui Isus.
Înseamnă deci că spiritul care există între membrii bisericii și atitudinea pe care o au
atunci când predică adevărul lumii au o importanță vitală. Pasajul din Efeseni 4:1-16
face acest lucru foarte clar. Citiți-l verset cu verset.
Versetul 1. Ca membri ai bisericii lui Dumnezeu, cum ar trebui să ne purtăm și să ne
trăim viața?
__________________________________________________________________________
Versetele 2-3. Cum ar trebui să ne purtăm unii cu alții în cadrul bisericii?
__________________________________________________________________________
Versetele 7:11-12. Câți dintre noi am primit din partea lui Dumnezeu un har special,
manifestat sub forma darurilor spirituale, și câți dintre noi suntem chemați să ne
implicăm în „lucrarea de slujire”? _____________________________________________
Versetul 13. Care este marele scop pe care Îl urmărește Dumnezeu în timp ce lucrează
pentru dezvoltarea bisericii Sale? _____________________________________________
Versetele 15-16. Care este atitudinea cu care trebuie predicat adevărul și care este
scopul predicării?
_________________________________________________________________________.
În lumina acestor versete, devine clar faptul că mesajul pe care biserica îl predică are
credibilitate doar în măsura în care este înfrumusețat prin dragoste; acest lucru ne
conduce la chemarea bisericii de a sluji nevoilor practice ale lumii.
Slujirea
Isaia 58:1-11 este un pasaj biblic ce aduce multă lumină în privința scopului pentru
care există biserica și ne arată cum poate deveni mărturia acesteia față de lume, o
Babilonul a fost urmat de Medo-Persia, Medo-Persia de Grecia și Grecia de
Roma, la fel de clar vedem în istorie faptul că Imperiul Roman păgân, a fost
urmat de Imperiul Roman papal, adică Biserica-stat Romano-Catolică.
Pentru a identifica acest corn mic, sunt date câteva caracteristici:
1. Mândrie. El urma să rostească „vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt”
(v. 8, 11, 25). După desființarea Imperiului Roman și ridicarea Bisericii Catolice
pe ruinele acestuia, papa a venit să ocupe poziția înaltă pe care o avusese Cezar,
pretinzând că este înzestrat cu autoritatea lui Dumnezeu pe pământ.
2. Forță și violență în Numele lui Dumnezeu. El avea să „facă război sfinților” și
„va asupri pe sfinții Celui Preaînalt” (v. 21, 25). Timp de mai bine de 1 000 de
ani, în perioada în care a domnit pe parcursul Evului Mediu, Biserica Catolică
a măcelărit aproximativ 50 de milioane de oameni care au refuzat să accepte
supremația ei în probleme de conștiință.
3. Împotriva legii lui Dumnezeu. Această putere „se va încumeta să schimbe
vremurile şi legea” Celui Preaînalt (v. 25). Fiind atât de îmbătată cu propria-i
putere, Biserica Catolică a îndrăznit să șteargă a doua poruncă din Decalog,
care interzice închinarea la icoane, introducând astfel cultul închinării la idoli
preluat din păgânism; în plus, a pretins că are putere să schimbe Sabatul zilei
a șaptea (sâmbăta), în prima zi a săptămânii, duminica – ziua în care păgânii se
închinau soarelui.
Această profeție este de-a dreptul remarcabilă și deosebit de importantă, și
asta nu doar pentru că a prezis apariția Bisericii Catolice, ci pentru că ne arată că
acest sistem colosal numit de istorie „creștinătate” nu este în realitate adevărata
biserică a lui Hristos, ci un sistem apostat, o contrafacere care doar pretinde că
este adevărata biserică. Apelând la principii precum înălțarea de sine și forța,
Biserica Catolică a prezentat o imagine îngrozitoare a lui Dumnezeu. Cu toate
acestea, noi știm că Dumnezeu nu seamănă câtuși de puțin cu imaginea pe care
I-a creat-o Biserica Catolică. În Isus Hristos – în Cel care Se încinge să spele
picioarele murdare ale ucenicilor și care Își dă viața de bunăvoie pe o cruce, fără
nicio rezervă, în El vedem cum este Dumnezeu cu adevărat.
CONECTEAZĂ-TE
Dragostea lui Dumnezeu Îl determină să ne spună
adevărul, iar dragostea pe care El o pune în noi ne
va determina să păstrăm adevărul în umilință.
„[...] Cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte” (1 Corinteni 8:1). Identificând
catolicismul cu acel „corn mic” descris de Daniel și cu acea mare putere apostată
a istoriei descrisă de Pavel, Biblia condamnă un sistem, și nu niște indivizi, iar
singurul motiv pentru care sistemul este condamnat este faptul că Dumnezeu îi
iubește pe oameni nespus de mult. Un sistem religios care întunecă imaginea
caracterului Său prin învățături care-L fac să pară sever, crud și tiran nu poate O contrafacere de
genera în inima omenească decât două lucruri: ori o teamă tipică sclavilor, ori o
17 proporții mondiale
răzvrătire deschisă împotriva Lui. Așadar, un astfel de sistem trebuie identificat
ca ceva periculos și, în lumina dragostei lui Dumnezeu, trebuie declarat a fi fals.
Și totuși, înțelegând aceste profeții, nu trebuie să uităm un adevăr esențial:
niciunul dintre noi nu este mai bun decât restul oamenilor. Fiecare dintre noi avem
predispoziții spre mândrie, și nu spre umilință. Dumnezeu îl iubește pe fiecare om
în parte, iar Isus a murit pentru toți. În timp ce sistemul este declarat a fi periculos,
oamenii sunt prețuiți de Dumnezeu, fiind ținta dragostei Lui.
EXPERIMENTEAZĂ
Îmi doresc să-L cunosc pe Dumnezeu pentru
ceea ce este El, în toată frumusețea Lui, fără nicio
umbră dată de învățăturile false ale unor oameni
care au îndrăznit să se așeze în locul Lui.
Înțelegând aceste profeții, îmi doresc să cunosc tot adevărul descoperit în profeția
© Copyright 2016 [Truth] Link
biblică, iubindu-i în același timp pe cei care nu cunosc acest adevăr.
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

17 O CONTRAFACERE DE PROPORȚII
MONDIALE
DESCOPERĂ
În lumea în care trăim, asistăm la războiul dintre două împărății
diferite, două împărății care sunt guvernate după două principii
total opuse, și care au în spatele lor scopuri diametral opuse.
O împărăție cu susul în jos
În studiul anterior, am văzut că Dumnezeu construiește o comunitate mondială care să
reabiliteze și să descopere dragostea Sa. Noul Testament numește această comunitate
„Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului” (1 Timotei 3:15). Unicul
adevăr pe care Isus Și-a construit biserica este realitatea dragostei Sale jertfitoare, care
nu forțează pe nimeni (Matei 16:16-18). Vom vedea în continuare că Biblia a prezis
apariția unei apostazii care va încerca să eclipseze adevărul pe care Isus Și-a întemeiat
biserica.
Citiți și discutați pasajul din Luca 22:24-30, folosindu-vă de următoarele întrebări:
De ce se certau ucenicii? „Care să fie cel mai ___________________________________.”
Cum a descris Isus principiul după care împărații acestei lumi își guvernează împărăția?
„Domnesc ________________________ ele.”
Dar principiul care stă la baza Împărăției Lui? „Ci cel mai _____________ dintre voi să
fie ca cel mai mic şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce ______________.”
Care sunt cele două cuvinte pe care Isus le folosește pentru a Se descrie în Matei 11:29,
în calitate de Suveran al Universului? „Eu sunt ___________ şi ___________ cu inima.”
Fiind simbolizat de stăpânul din parabolă, cum descrie Isus în Luca 12:37 modul cum Se va Cornul cel mic
raporta la noi în Împărăția Sa eternă? _____________________________________.
Profetul Daniel a avut o viziune în care i-a fost arătat cum „cele patru vânturi ale
cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. Şi patru fiare mari au ieşit din mare,
Capitolul 13 din Evanghelia după Ioan începe cu aceste cuvinte: „[...] fiindcă ______________
pe ai Săi, care erau în lume, i-a __________________ până la capăt” (v. 1). Apoi, Isus face
un lucru uimitor, pentru a arăta caracterul nobil al dragostei Sale: Își înfășoară un ștergar în
deosebite una de alta” (Daniel 7:2,3).
Ce reprezintă cele patru „fiare” din viziunea lui Daniel? Daniel 7:17,23
jurul mijlocului, umple un vas cu apă, se pleacă în genunchi și spală picioarele murdare ale
ucenicilor Săi (v. 2–5). Apoi, în Ioan 14:9, Isus spune: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe
_______________.”
__________________________________________________________________________
Ce reprezintă „vânturile”? Ieremia 25:32; 49:36-37 _____________________________
În cele din urmă, Isus Se supune de bunăvoie furiei dezlănțuite a celor pe care venise
să-i salveze, oferind în acest fel revelația supremă pentru ceea ce înseamnă caracterul și
Dar „marea”? Apocalipsa 17:15 ______________________________________________
Împărăția lui Dumnezeu. Există un mit cunoscut ca „mitul violenței răscumpărătoare”, care
spune că, pentru a pune capăt violenței, trebuie să răspunzi cu violență. Murind pe cruce,
Citiți acum Daniel 7:4-7. Când scria aceste profeții, Daniel trăia ca rob în Babilon,
Isus a declanșat singurul principiu capabil să oprească cercul vicios al violenței: sacrificiul
fiind sub stăpânirea regelui Nebucadnețar. El a înțeles că, atât capul de aur din visul
de sine, dragostea lipsită de orice urmă de violență, care întoarce numai bine pentru rău.
Discutați acest principiu așa cum este el explicat în Luca 6:27-38 și 1 Petru 2:21-24. regelui, cât și leul din viziunea lui, simbolizau împărăția Babilonului (2:36-40). Trecând
din timpul acela în secolul XXI și privind în urmă în istorie, vedem întreaga succesiune
Așadar, este clar faptul că Isus Și-a construit biserica pe acest principiu al dragostei care se a împărățiilor.
jertfește. El a manifestat o putere care lucrează de jos în sus, și nu invers, în care măreția se
măsoară prin slujire, iar sacrificiul de sine învinge forța. Aceasta este împărăția pe care am Leul reprezintă Babilonul (Ieremia 4:7; 50:17,43-44). Aripile pe care le are reprezintă
putea să o descriem ca Împărăția cu susul în jos: măreția este definită prin umilință, înălțarea viteza cu care cucerește (Deuteronom 28:49).
prin slujire și puterea prin dragoste. Așa merg lucrurile în Universul creat de Dumnezeu.
Ursul reprezintă Imperiul Medo-Persan, care este „într-o rână” pentru că perșii au fost
mai puternici decât mezii. Cele trei coaste din gura lui reprezintă cele trei provincii pe
care Imperiul Medo-Persan le-a cucerit: Babilon, Lidia și Egipt.
Lepădarea de credință
În capitolul 2 din a doua Epistolă către Tesaloniceni, Pavel scrie că undeva în viitor urma Pardosul este Imperiul Grec; cele patru aripi pe care le are simbolizează viteza
să vină o „lepădare de credință” (v. 3), o apostasia, în limba greacă, termen de la care copleșitoare cu care Alexandru cel Mare a cucerit Imperiul Persan și orice alt imperiu
avem cuvântul apostazie, ceea ce înseamnă a abandona adevărul. Partea perfidă a acestei care-i stătea în cale. Cele patru capete ale leopardului reprezintă cele patru împărății
apostazii este că nu avea să ia forma unei rebeliuni ostentative și „pe față”, ci presupunea
în care imperiul a fost divizat după moartea lui Alexandru, împărății conduse de cei
înființarea unei biserici false care pretinde că este cea autentică. Pavel arată că apostazia
patru generali ai săi: Casandru, Lisimah, Ptolemeu și Seleuc.
urma să fie condusă de un personaj plin de sine, descris ca „omul fărădelegii, fiul pierzării,
potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte «Dumnezeu» sau de ce este vrednic
Cea de-a patra fiară, grozav de înspăimântătoare, cu dinții de fier, reprezintă Imperiul
de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu” (v.
Roman, care a cucerit Grecia. Cele zece coarne reprezintă cele zece regate principale
3 și 4). Pavel a prezis dezvoltarea unui sistem religios fals ce are în centrul lui un om care
ale Europei de Vest care s-au format după desființarea Imperiului Roman: vizigoții
pretinde că ocupă locul lui Dumnezeu. Apoi, el continuă spunând că „taina fărădelegii a și
(Spania), anglo-saxonii (Anglia), francii (Franța), alemanii (Germania), burgunzii
început să lucreze” (v. 7). Această apostazie avea să fie caracterizată de „fărădelege”, sau
(Elveția), lombarzii (Italia), suevii (Portugalia), herulii (care au fost distruși), ostrogoții
anomia, cuvânt care înseamnă împotriva legii, sau fără lege – făcând referire la legea lui
Dumnezeu bazată pe o dragoste care se jertfește. (distruși) și vandalii (distruși).
Așadar, pentru a identifica acest fals sistem religios, tot ce trebuie să facem este să căutăm După aceste lucruri, Daniel scrie că „un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor” (v. 8).
în istorie o putere religioasă care îl pune pe om în locul lui Dumnezeu și impune propriile O altă putere avea să domine cele zece coarne, adică împărățiile vest-europene.
reguli în detrimentul legii Sale. Nu este greu deloc. Înainte să facem acest lucru însă, haideți Ceea ce a prezis Daniel s-a împlinit cu exactitate. După cum istoria ne confirmă că
să citim și ce scrie profetul Daniel, care, cu mult înaintea lui Pavel, a prezis aceeași apostazie.
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
Cuvântul „rămășiță” nu înseamnă altceva decât materialul, sau cantitatea,
care a rămas din ceva. Ideea aceasta este preluată din Vechiul Testament,
unde se referă la un grup reprezentativ din poporul Israel, care, după ce
este ocrotit în mijlocul luptei și al captivității, reapare pe scena lumii, fiindu-I
credincios lui Dumnezeu (Isaia 10:20-22; 11:11,16; 37:31-32; Ieremia 23:3).
Într-un mod asemănător, „rămășița” din Apocalipsa 12:17 este formată de
cei care, după 1 260 de ani de persecuție papală, se ridică pentru a duce
mai departe Evanghelia pură, așa cum o aveau apostolii. Ioan ne spune că
„rămășița” va avea trăsături specifice după care va putea fi identificată – ea va
fi compusă din credincioși care „păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia
lui Isus Hristos”.
Și de data aceasta, istoria ne confirmă împlinirea profeției. Aproape de finalul
secolului al XVIII-lea, supremația papală se încheie datorită impactului cumulat
pe care îl au Reforma Protestantă, Revoluția Franceză și Revoluția Americană. În
sfârșit, oamenii erau liberi să gândească pentru ei înșiși și să-și declare credința
în mod public. Conform profeției, aceasta este perioada în care ar trebui să
găsim o rămășiță de oameni care „păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia
lui Isus Hristos.” Și exact asta găsim!
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Reforma Protestantă fusese divizată
în numeroase denominațiuni, fiecare având anumite adevăruri pe care le
redescoperise, dar și anumite erori doctrinare moștenite din catolicism. În
această perioadă, o nouă mișcare apare pe scena lumii și începe să adune laolaltă
diferitele adevăruri pe care celelalte ramuri ale protestantismului le recuperaseră
și să le sintetizeze pe toate într-un singur sistem teologic. Mișcarea Adventă era
compusă din credincioși de diferite denominațiuni – baptiști, baptiști de ziua
a șaptea, metodiști etc. Aceștia s-au strâns laolaltă și au început să studieze
Biblia. Ca rezultat, un întreg „puzzle” de adevăruri biblice a fost refăcut, piesă cu
piesă, acesta descoperind lumii măreția caracterului lui Dumnezeu cu o claritate
apostolică restaurată. „Rămășița” femeii ieșea din pustiu. În următorul studiu
vom afla și mai multe lucruri despre identitatea și misiunea rămășiței.
CONECTEAZĂ-TE
Este de-a dreptul uimitor faptul că profeția biblică a descoperit
cu câteva sute de ani înainte faptul că biserica lui Hristos va
fi persecutată de un sistem creștin contrafăcut, că va fugi
în pustiu timp de 1 260 de ani pentru a-și păstra credința
apostolică și că va reapărea pe scena lumii la sfârșitul timpului,
pentru a predica din nou Evanghelia în forma ei pură.
Pavel ne reamintește că trebuie să spunem adevărul „în dragoste” (Efeseni 4:15).
Conceptul biblic de „rămășiță” este un adevăr deosebit de important care, din
păcate, poate fi spus în așa manieră încât să-l facă fals în spirit. Ideea biblică de
rămășiță nu are nimic de a face cu elitismul; rămășița nu este compusă din oameni
care sunt mai buni decât ceilalți. Dumnezeu nu intenționează să producă în noi
o atitudine arogantă de genul „nu e nimeni ca noi”. Rămășița din Apocalipsa
este o mișcare condusă de misiunea pe care o are, din care oricine poate face
parte, pentru că este o chemare de a împărtăși adevărul despre caracterul iubitor
al lui Dumnezeu cu toată lumea. Ca ființe umane, cu toții am fost influențați de
întunericul care umple lumea în care trăim și fiecare dintre noi are nevoie de lumina
dragostei lui Dumnezeu, așa cum este ea descoperită în Isus Hristos. Rămășița
este formată din oameni căzuți și slabi care, la fel ca toți ceilalți, sunt păcătoși 18 Biserica din pustiu
dependenți de harul lui Dumnezeu. Aceia dintre noi care ajungem să cunoaștem
și să credem profeția despre rămășiță trebuie să ținem de acest adevăr cu umilință
și dragoste, și nu cu aroganță.
EXPERIMENTEAZĂ
Vreau și eu să fac parte din această mișcare condusă
de Dumnezeu și să duc lumii adevărul Evangheliei!
Ce privilegiu și ce responsabilitate este să înțelegi profeția din Apocalipsa 12!
Cunoașterea acestor lucruri mă face nerăbdător să învăț și mai multe și mă umple
cu dorința de a împărtăși aceste lucruri cu alții. Mă rog ca Dumnezeu să continue
să-mi deschidă mintea față de adevărurile din Cuvântul Său și să mă ajute să spun
adevărul cu dragoste!
© Copyright 2016 [Truth] Link
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

BISERICA DIN PUSTIU
18
DESCOPERĂ
Dumnezeu a avut mereu un popor care să răspândească
în această lume cunoștința despre adevăratul Său
caracter – chiar și în cele mai întunecate perioade din
istoria acestui pământ și sub cea mai grea persecuție.
Femeia din pustiu
Apocalipsa 12 este un capitol de-a dreptul remarcabil. Ne prezintă prin simboluri o
imagine profetică prin care este descrisă istoria bisericii lui Dumnezeu, începând cu
nașterea lui Hristos și până la sfârșitul acestei lumi pe care o știm atât de bine. Citiți
întregul capitol, oprindu-vă pentru a aprofunda și pentru a discuta versetele oferite,
pe măsură ce descoperim ce se află în spatele simbolismului bogat al acestei profeții
extraordinare.
„În cer s-a arătat un semn mare – o ______________ învăluită în _______________, cu
_____________ sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece ____________ pe cap.”
(Apocalipsa 12:1)
În simbolismul biblic, femeia reprezintă biserica (Ieremia 6:2; Isaia 51:16; 2 Corinteni
11:2; Efeseni 5:22-23). Soarele care învăluie biserica reprezintă adevărul vindecător al
dragostei lui Dumnezeu întrupate în Hristos, care este numit „Soarele Neprihănirii” și
„Lumina lumii” (Maleahi 4:2; Ioan 8:12). Luna de sub picioarele ei este un simbol foarte
potrivit pentru lumina mai mică a profețiilor și a simbolurilor Vechiului Testament, care
arătau înainte spre Hristos (Evrei 1:1-3; 10:1,5-10).
Pe măsură ce viziunea lui Ioan se derulează, el observă că femeia este însărcinată și
că este gata să nască (Apocalipsa 12:2). Apoi, în clipa imediat următoare, atenția lui
Ioan este îndreptată spre un „mare balaur roșu”, pe care-l identifică drept „șarpele cel
vechi, numit Diavolul și Satana” (v. 3 și 9). „Balaurul a stat înaintea femeii care stătea
să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte” (v. 4). Aici, Isus apare descris
ca Fiul legământului lui Dumnezeu, născut în această lume din poporul Israel, așa cum
Biblia arătase că se va întâmpla (Geneza 3:15; 12:1-3; Isaia 42:6). Satana este reprezentat în
profeție sub forma unui dragon care încearcă să mănânce Copilul, crudul Împărat Irod fiind
instrumentul uman prin care el caută să ducă la îndeplinire acest scop cumplit (Matei 2:16).
Încercarea de a-L ucide eșuează, așa că Isus crește și Își împlinește misiunea de a descoperi
lumii dragostea Tatălui (Ioan 1:14,18; 5:19; 14:9; 16:25-28; 17:3-4); apoi, El este răstignit,
înviază din morți și este „răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 12:5).
Astfel, biserica Noului Testament este chemată la existență, ca o continuare a poporului
Israel, aceasta fiind formată din toți cei care cred adevărul despre Tatăl, așa cum este el
descoperit prin Isus (Romani 9:6-9; Galateni 3:29).
În acest moment, în viziunea lui Ioan, timpul se derulează mult înainte, și el vede „femeia”,
adică biserica, trecând printr-o perioadă critică:
„Şi femeia a fugit în ______________________________, într-un loc pregătit de Dumnezeu,
ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.” (Apocalipsa 12:6)
Aici este descrisă biserica în timpul Evului Mediu, când Biserica Catolică îi persecuta din
greu pe urmașii credincioși ai lui Hristos și îi determina să se refugieze în diferite locuri. În
profeția biblică, o zi este echivalentă cu un an (Ezechiel 4:6), ceea ce înseamnă că cele 1 260
de zile sunt de fapt 1 260 de ani. În mod surprinzător, așa cum a fost prezis, istoria confirmă
faptul că perioada de supremație a Bisericii Catolice a fost de 1 260 de ani: aceasta a
început cu anul 538 d.Hr., când, prin decretul împăratului roman Iustinian, papa este făcut
conducătorul oficial și infailibil al creștinătății, și se încheie cu anul 1798, când generalul
Louis Alexandre Berthier, aflat în subordinea lui Napoleon, îl detronează și întemnițează pe
papa.
1 260 DE ANI DE SUPREMAȚIE PAPALĂ
Decretul lui Iustinian
În continuare, în versetele 7–12, înainte de a descrie ce se întâmplă cu biserica în timpul
petrecut în pustiu, Ioan face o paranteză în care introduce „războiul” originar dintre bine
și rău care a izbucnit în cer, între „Mihail și îngerii lui”, pe de o parte, și „balaur și îngerii
lui”, pe de alta. Ceea ce este deosebit de important să observăm aici este că Ioan face o
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
legătură directă între războiul care inițial a început în cer și lupta care s-a dat între
Hristos și Satana la cruce; acest lucru ne arată că, prin viața și moartea Sa, Isus l-a
înfrânt pe Diavol. Pentru a vedea această legătură, citiți și discutați următoarele
pasaje biblice:
Apocalipsa 12:7-12, Ioan 12:31-32 și Coloseni 2:15.
Mai departe, în versetele 13–16, viziunea lui Ioan revine la perioada în care biserica
este în pustiu. Fiind înfrânt de Hristos la Golgota, Satana urmărește femeia și o
persecută. Și de data aceasta, istoria ne arată lămurit că instituția omenească prin
care Satana a luptat împotriva urmașilor lui Hristos a fost nimeni alta decât Biserica
Catolică – moștenitoarea politică a Imperiului Roman păgân ce s-a fărâmițat.
Profeția continuă, spunând că urmașii lui Hristos vor fi hrăniți „o vreme, vremi şi
jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui”. În versetul 6, Ioan a menționat
că Dumnezeu a luat femeia în pustiu ca să o hrănească. Hrănirea femeii în pustiu
arată că în timpul secolelor lungi de persecuție papală din Evul Mediu, Dumnezeu
avea să-Și mențină biserica în viață prin Evanghelia pură. Ca împlinire a acestei
profeții, vedem pe paginile istoriei diferite comunități care trăiau în pustiu și care au
păstrat credința apostolică în forma ei pură; amintim doar valdenzii, hughenoții și
albigenzii; la aceștia s-au adăugat multe alte grupuri de credincioși care, generație
după generație, au păzit învățăturile Bibliei și și-au educat copiii cu adevărurile ei
„hrănitoare”.
Această profeție aduce deosebit de multă lumină asupra istoriei, pentru că ne
informează, spre marea noastră bucurie, că marele sistem catolic, așa-numit „creștin”,
care prin forță și cruzime a controlat pentru mult timp domenii importante ale acestei
lumi, nu reprezintă creștinismul autentic. Mai degrabă este o contrafacere care
funcționează după niște principii care-l pun în opoziție cu Hristos și adevărații Săi
urmași. Odată ce înțelegem că adevăratul creștinism a „dispărut” de pe scena lumii
în timpul Evului Mediu în „pustiu”, devine evident faptul că Inchiziția, cruciadele
și toate acele persecuții sângeroase practicate de Biserica Catolică în Numele lui
Hristos nu au făcut decât să-L prezinte într-un mod greșit, și nu să arate cum este El
în realitate.
Papa este detronat
Rămășița seminței ei
În ultimul verset din Apocalipsa 12, Ioan ne îndreaptă atenția spre un grup de oameni
care, în timpul sfârșitului, țin credința apostolică .
„Şi balaurul, ________ pe femeie, s-a dus să facă război cu _________ seminţei ei, cu
cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” (Apocalipsa
12:17)
Spiritul Profetic
În Apocalipsa 19:10, un înger îi spune lui Ioan că „mărturia lui Isus este duhul
prorociei”. Oare ce a vrut să spună? Cuvântul „duh” se referă la Duhul Sfânt.
El este Cel care a inspirat mintea profeților: „Căci nicio prorocie n-a fost adusă
prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”
(2 Petru 1:21). „Duhul prorociei” se referă la un fenomen supraomenesc prin
care o ființă umană primește gânduri inspirate din partea Duhului Sfânt. Apare
deci întrebarea: putem găsi vreo manifestare a „Spiritului profetic” în etapa
Bisericii numită „perioada rămășiței”? Răspunsul este un „da!” răsunător!
După ce Mișcarea adventă proaspăt formată a început să studieze Biblia cu
toată seriozitatea, o tânără de 17 ani, pe nume Ellen, a început să aibă viziuni
despre diferite subiecte. Comparând cu multă rigurozitate ceea ce ea spunea
cu adevărul biblic, Mișcarea adventă a fost nevoită să recunoască faptul că
„Spiritul profetic” fusese oferit acestei domnișoare. În următorii 70 de ani, Ellen
White a scris numeroase cărți și articole despre Isus, ca Fiu al lui Dumnezeu și
Mântuitor al lumii, despre marea luptă dintre Hristos și Satana, despre caracterul
lui Dumnezeu și despre lucrarea misionară a bisericii. În timp ce, în repetate
rânduri, declară Biblia ca singură sursă pe baza căreia să fie formulate doctrinele,
în scrierile ei îndeamnă la acordarea unei atenții sporite vieții și morții lui Isus, ca
descoperire desăvârșită a dragostei Tatălui.
„Hristos, și El răstignit – acesta este adevărul central și măreț pe care trebuie
să-l avem mereu în minte atunci când studiem Biblia. Orice alt adevăr capătă
influență și autoritate în funcție de relația lui cu această temă.” (The Faith I Live
By, p. 50).
„Se va vedea că slava ce strălucește pe fața lui Isus este slava iubirii ce se
jertfește pe sine. În lumina de la Calvar se va vedea că legea iubirii ce renunță
la sine este legea vieții pentru pământ și pentru cer; că iubirea care «nu caută
folosul său» își are izvorul în inima lui Dumnezeu și că în Cel blând și smerit se
manifestă caracterul Aceluia care locuiește în lumina de care niciun om nu se
poate apropia.” (Viața lui Isus, p. 19)
CONECTEAZĂ-TE
Minunea existențială și teologică la care este chemată
rămășița este unitatea armonioasă dintre Evanghelie și
Lege și dintre credință și fapte, dragostea manifestându-se
printr-o ascultare de bunăvoie față de Legea lui Dumnezeu.
Rămășița este chemată să prezinte lumii atât Legea lui Dumnezeu, cât și mărturia
lui Isus. Ei trebuie să păzească Legea divină în timp ce arată spre dragostea lui
Dumnezeu întruchipată în Isus, ca singura cale de a găsi mântuirea. Un pasaj
paralel cu Apocalipsa 12:17 este Apocalipsa 14:12, unde ni se spune că poporul
lui Dumnezeu de la sfârșitul timpului păzește „poruncile lui Dumnezeu şi credinţa 19 Rămășița
lui Isus”. Cea dintâi are loc în contextul imediat al celei de a doua. Poporul lui
Dumnezeu de la sfârșitul timpului păzește Legea lui Dumnezeu nu ca pe un mijloc
de a câștiga mântuirea, ci ca pe un rod al mântuirii primite în dar prin credința
în Isus. Cele două nu sunt opuse una alteia. Legea lui Dumnezeu nu exclude
Evanghelia, precum nici Evanghelia nu exclude Legea. Isus a spus: „Dacă Mă
iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” (Ioan 14:15), iar Pavel declară că „dragostea este
împlinirea Legii” (Romani 13:10). Lucrurile nu sunt deloc complicate: dragostea dă
naștere la dragoste – aceasta este întreaga istorie a mântuirii.
EXPERIMENTEAZĂ
Înscrieți-mă și pe mine! Vreau și eu să fiu parte din ceea
ce Dumnezeu face chiar acum în lume prin rămășița Lui.
Tată, Te iubesc pentru că Tu m-ai iubit mai întâi (1 Ioan 4:19). Îți mulțumesc pentru
că mi-ai atras atenția și mi-ai încredințat adevărurile din Cuvântul Tău. Gândindu-
mă la credincioșia Ta față de mine, dă-mi putere să-Ți fiu și eu credincios și să
© Copyright 2016 [Truth] Link
păzesc adevărul în umilință și dragoste.
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

RĂMĂȘIȚA
19
DESCOPERĂ
În ultima etapă a istoriei acestui pământ, Dumnezeu va avea un
popor care va păstra vie cunoștința Legii Lui și Îl va prezenta pe
Isus ca adevărata descoperire a caracterului lui Dumnezeu.
Păzitori ai Legii
Folosindu-se de simbolul unei femei învăluite în Soare, Apocalipsa 12 ne spune istoria
bisericii lui Dumnezeu în trei etape: perioada apostolică, perioada petrecută în pustiu
și perioada rămășiței. În studiul anterior am aprofundat primele două etape și am
introdus-o succint pe a treia, urmând ca mai departe să o studiem și pe aceasta pe
larg, examinând două caracteristici-cheie ale rămășiței:
„Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei
care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” (Apocalipsa 12:17)
În studiul șaptesprezece am văzut că una dintre trăsăturile caracteristice ale marii
apostazii prezise în profeția biblică este faptul că este un sistem antinomianist, ceea
ce înseamnă că se află în opoziție cu Legea lui Dumnezeu. Pavel numește în mod
intenționat acest sistem „taina fărădelegii”, iar pe liderul lui, „acel nelegiuit” (2
Tesaloniceni 2:7,8). Am văzut de asemenea că Biserica Catolică a atacat într-un mod
foarte concret Legea lui Dumnezeu.
În acest context istoric, faptul că „rămășița” care apare pe scena lumii după perioada
supremației papale din Evul Mediu este identificată ca o comunitate de credincioși
care „păzesc poruncile lui Dumnezeu” capătă un sens aparte. Cuvântul grecesc folosit
pentru „a păzi” este tēreō, care are sensul literar de a păstra, a apăra ceva, sugerând
astfel că lucrul păzit are nevoie să fie apărat de un atac. Așadar, „rămășița” este un
popor care, în contextul istoric dat de „cel nelegiuit”, apără și păstrează Legea lui
Dumnezeu
Exact cum a fost profetizat, Mișcarea adventă, formată în prima parte a secolului al
XIX-lea, chiar în contextul marii apostazii antinomianiste, a descoperit adevărul despre
atacul împotriva Legii lui Dumnezeu studiind profețiile biblice. Apoi, aceeași mișcare a
redat creștinismului adevărul despre Legea divină. În timp ce catolicismul și majoritatea
bisericilor protestante susțineau că Legea lui Dumnezeu este supusă modificărilor
impuse de oameni, alții susținând chiar că a fost desființată în întregime și că nu mai
are nicio relevanță pentru un creștin, Mișcarea adventă a început să predice natura
neschimbătoare a Legii lui Dumnezeu, Lege care este o descoperire a caracterului Său.
Ei au reafirmat a doua poruncă, respingând astfel orice formă de închinare la imagini și
au avut un rol vital în reașezarea Sabatului în locul pe care-l merită, ca zi pusă deoparte
de Dumnezeu pentru odihnă și închinare. Îndreptând atenția spre Legea lui Dumnezeu,
Mișcarea adventă a deschis calea pentru restaurarea cunoștinței despre adevăratul
caracter plin de dragoste al lui Dumnezeu și pentru înțelegerea subiectelor aflate în
discuție în marea luptă dintre bine și rău.
Mărturia lui Isus
Pe lângă faptul că rămășița păzește poruncile lui Dumnezeu, profeția mai spune și că ea
are „mărturia lui Isus Hristos”. În contextul istoric delimitat de Apocalipsa 12, această
caracteristică este deosebit de semnificativă, întrucât Biblia nu atribuie sistemului papal
doar caracteristica de antinomianist (împotriva Legii), ci și de antihrist (împotriva Evangheliei
lui Hristos). Apostolul Ioan ne avertizează în această privință:
„Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină antihristul,
să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti – prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe
urmă.” (1 Ioan 2:18)
Prefixul „anti-” înseamnă atât împotriva, cât și în locul. Traducerea Amplified a Bibliei
introduce după „antihristul” o notă interpretativă foarte prețioasă: „el se va opune lui
Hristos, luând chipul lui Hristos”.
„Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este
antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl.
Oricine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl.” (1 Ioan 2:22,23)
Cuvântul grecesc tradus aici cu „tăgăduiește” este folosit atât de Petru, cât și de Iuda
pentru a descrie învățătorii falși sau pe cei care pretind că-L reprezintă pe El, în timp ce o
fac într-un mod greșit (2 Petru 2:1; Iuda 1:4). Așa cum declară și Pavel în 2 Tesaloniceni 2:4,
antihristul nu Îl respinge în mod deschis pe Hristos, ci „se va aşeza în Templul lui Dumnezeu,
dându-se drept Dumnezeu”. Nu trebuie să uităm faptul că în momentul în care Ioan vede
„rămășița” venind pe scena lumii ca un popor care are „mărturia lui Isus Hristos”, antihristul
deja venise și deja Îl reprezentase greșit pe Hristos timp de 1 260 de ani. Vă invit acum să
descoperim din Biblie ce înseamnă această terminologie.
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
Înainte de toate, cuvântul mărturie se referă la un adevăr pe care o persoană îl
experimentează „pe propria-i piele” și pe care-l spune și altora. Ioan Botezătorul
declară că Isus a venit în această lume „de sus” cu o mărturie:
„El _____________________ ce a _____________________ şi a ________________, şi
totuşi nimeni nu primeşte _____________________ Lui. Cine primeşte ___________
Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune __________________________.”
(Ioan 3:32,33)
Isus mărturisește deci despre ceea ce El a văzut și a auzit. Dar care este conținutul,
subiectul, mărturiei lui Isus?
„Nimeni n-a _____________________ vreodată pe ___________________; singurul Lui
Fiu, care este în sânul ______________________, Acela L-a făcut ______________.”
(Ioan 1:18)
„Adevărat, adevărat îţi spun că noi ________________ ce ştim şi _________________
ce am _________________; şi voi nu primiţi mărturia noastră.” (Ioan 3:11)
„Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât
ce _____________ pe ______________ făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.”
(Ioan 5:19)
„Aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl, şi Eu Îmi dau viaţa
pentru oile Mele [...] Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc
despre Mine [...] Eu şi Tatăl una suntem. V-am arătat multe lucrări bune, care vin de
la Tatăl Meu [...].” (Ioan 10:15,25,30,32)
„Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe __________________________.” (Ioan 14:9)
„Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte...” (Ioan 16:27)
Concluzionând aceste versete, putem spune că „mărturia lui Isus” este „adevărata”
descoperire a caracterului pe care Îl are Tatăl, un caracter plin de dragoste și de
jertfire de sine; acesta este caracterul pe care Isus l-a descoperit lumii. În contextul
mai larg al relatării biblice și mai ales în contextul istoric în care a apărut rămășița,
mărturia lui Isus este adevărul descoperit de Isus cu privire la caracterul lui Dumnezeu,
în contrast cu mărturia falsă adusă de Satana împotriva Tatălui și de sistemul antihrist
care reflectă această mărturie falsă. Spunând că „rămășița… are mărturia lui Isus”,
Apocalipsa 12:17 declară că rămășița va da o mărturie specială despre caracterul
lui Dumnezeu, îndreptând atenția oamenilor către Isus, în toată frumusețea Lui,
ca Martor credincios și adevărat (Apocalipsa 3:14). Iar aceasta ne conduce la o
manifestare aparte a „mărturiei lui Isus”, pe care Ioan spune că o va avea rămășița
în timpul sfârșitului.

SANCTUARUL
CURTEA
LOCUL
PREASFÂNT
LOCUL
SFÂNT
această zi purta numele de Yom Kippur sau Ziua Ispășirii. Apoi, marele-preot
trimitea în deșert un al doilea țap, cunoscut ca „țapul pentru Azazel”, prin care
era simbolizat momentul când Dumnezeu va încheia definitiv problema răului
și distrugerea lui Satana, care este sursa răului. Așadar, Ziua Ispășirii era un
simbol pentru rezolvarea definitivă a problemei păcatului. Profeția lui Daniel
specifica timpul când adevărata Zi a Ispășirii avea să înceapă, iar Ioan a prezis
experiența dulce-amară prin care aveau să treacă cercetătorii Bibliei pentru a
descoperi acest lucru. Ei și-au dat seama că Ziua Ispășirii și curățirea templului
erau de fapt unul și același eveniment. În anul 1844, Isus începuse ultima etapă
a planului de mântuire. În calitate de mare-preot, El a început ultima etapă
a istoriei mântuirii, dinaintea celei de a doua veniri – rezolvarea definitivă a
problemei păcatului.
CONECTEAZĂ-TE
În calitate de mare-preot, Isus mijlocește pentru noi ca
„singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni” (1 Timotei 2:5)
Privind la Isus ca Mare-Preot al nostru, avem parte de niște binecuvântări
capabile să ne transforme întrutotul viața. El „are milă de slăbiciunile noastre”
și ne invită să ne apropiem „cu deplină încredere de scaunul harului ca să
căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei
4:15,16). El ne deschide calea pentru ca, prin credință, să pătrundem „dincolo
de perdeaua dinăuntrul Templului”, unde găsim „o puternică îmbărbătare”
(6:18,19). El împlinește în noi promisiunea noului legământ, scriind legea Sa
în mintea și inima noastră și oferindu-ne iertare în dar pentru „păcatele și
fărădelegile noastre” (8:10-12). El ne curăță „cugetul de faptele moarte” – de
faptele făcute sub presiunea vinovăției și a dorinței de a câștiga mântuirea –
ca să „slujim Dumnezeului celui Viu”, liberi de orice simțământ al nevoii de a
câștiga favoarea Lui (9:14). Iar prin meritele acestui sacrificiu care a fost adus „o
dată pentru totdeauna” pentru orice păcat, El a intrat în Locul Preasfânt pentru
noi, „după ce a căpătat o răscumpărare veșnică”, pentru ca noi să stăm în fața
judecății având asigurarea că ne-a șters păcatele „prin jertfa Sa”. (Evrei 7:27;
9:12,26-28)
EXPERIMENTEAZĂ
20 Ziua Ispășirii
Faptul că trăim în timpul Zilei Ispășirii ar trebui să
ne facă atât responsabili, cât și bucuroși.
Aleg să-mi pun toată speranța de a sta drept și nevinovat înaintea lui Dumnezeu,
în jertfa adusă de Isus pentru mine. Aleg să privesc doar la El ca Mijlocitor și Mare-
Preot al meu, și-L invit să-mi curețe conștiința de orice simțământ al nevoii de a
merita harul lui Dumnezeu, invitându-L în același timp să scrie Legea dragostei
Sale în mintea și inima mea. Faptul că accept și cunosc iubirea nemăsurată pe care
El o are pentru mine mă face să capăt îndrăzneală în Ziua Ispășirii (1 Ioan 4:16-18).
© Copyright 2016 [Truth] Link
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

ZIUA ISPĂȘIRII
20
DESCOPERĂ
Chiar în aceste momente, noi trăim în ultima etapă a
istoriei mântuirii, în care Dumnezeu va oferi o rezolvare
finală și deplină pentru problema păcatului.
Sigilând și desigilând
Dumnezeu este preocupat în permanență de problema comunicării cu noi, pentru că
Își dorește să știm ceea ce vrea să facă în lumea noastră, ca să fim și noi implicați. În
continuare, vom studia o profeție despre activitatea lui Dumnezeu din zilele noastre,
care apelează la dedicarea noastră.
Vom începe prin citirea capitolului 10 din Apocalipsa, după care vom compara cu
Daniel 8:14,26; 12:4-10.
Punctele comune ale acestor pasaje ne arată foarte clar că, deși sunt separați de
aproape 600 de ani, cei doi profeți scriu despre același subiect: sigilarea și desigilarea
profețiilor lui Daniel. Printre viziunile sale, este inclusă și cea despre 2 300 de zile, care
îl preocupa într-un mod deosebit:
„Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi ______________________ va
fi _____________________!” (Daniel 8:14)
Când Daniel se roagă să înțeleagă această viziune, îngerul îi spune că profeția are
în vedere „niște vremuri îndepărtate”, și nu timpul în care el trăia. Îngerul îi spune
deci: „Tu pecetluieşte vedenia aceasta”, iar mai târziu, i se spune: „Tu însă, Daniele,
tăinuieşte aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi
vor alerga încoace şi încolo şi cunoştinţa va creşte” (Daniel 12:4, Noua Traducere în
Limba Română). Această terminologie se referă la o veche metodă de studiu. Sulurile
pe care era scrisă Scriptura erau derulate pe niște mese lungi, iar cel care studia „alerga”
dintr-o parte în alta, comparând verset cu verset. Ceea ce îngerul îi spune lui Daniel este că
în timpul sfârșitului, „cartea” lui sigilată va fi deschisă pentru înțelegerea multora care vor
cerceta Biblia în această perioadă.
Același înger care îi spune lui Daniel să-și sigileze cartea vine la apostolul Ioan cu „o cărticică
deschisă” în mână (Apocalipsa 10:2). Apoi îi spune lui Ioan să facă o profeție:
„Du-te de ia ______________ ______________ din mâna îngerului [...] Ia-o şi ____________-o;
ea îţi va ______________ pântecele, dar în gura ta va fi ____________ ca mierea.” (v. 8, 9)
La sfârșitul timpului, cartea lui Daniel avea să fie „mâncată” sau studiată, iar profețiile ei
sigilate urmau să fie înțelese. Și totuși această experiență avea să fie dulce-amară.
Așa cum a fost profetizat, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe scena lumii apare un
fenomen religios unic, ce este caracterizat de interesul pentru profețiile din Daniel. „Mulți”
au fost cei care alergau „încoace și-ncolo” studiind Biblia. Un personaj-cheie care s-a aflat
chiar în prim-planul acestei mișcări a fost un predicator american baptist, pe nume William
Miller. Mulți pastori din întreaga lume au înțeles ceea ce este cunoscut ca principiul zi/
an al interpretării profetice (Ezechiel 4:6; Numeri 14:34). Ei știau că cele 2 300 de zile
din Daniel 8:14 reprezentau 2 300 de ani. Miller a observat că profeția celor șaptezeci de
săptămâni din Daniel 9 prezenta de fapt desfășurarea unor evenimente din primii 490 de
ani ai perioadei de 2 300 de ani (vezi Studiul 6). Acest lucru însemna că evenimentul despre
care îngerul Gabriel spusese că va marca începutul profeției celor 490 de ani va marca și
începutul profeției celor 2 300 de ani. Acest eveniment era „darea poruncii pentru zidirea
din nou a Ierusalimului” care a fost emisă de împăratul persan Artarxerxe, în anul 457 î.Hr.
(Daniel 9:25; Ezra 7:11,12). Având punctul de început al profeției, Miller și-a dat seama că
profeția celor 2 300 de ani avea să se împlinească în anul 1844.
2 300 ZILE/ANI
Daniel 8:14
2 300 ANI
70 SĂPTĂMÂNI = 490 ANI
69 SĂPTĂMÂNI = 483 ANI
3,5 3,5
457 î.Hr. 27 d.Hr. ︱ 31 d.Hr. ︱ 34 d.Hr.
Ordinul de reconstruire Isus crucificat
a Ierusalimului (tăiat)
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
Aceasta însemna că un eveniment deosebit de important din punct de vedere
profetic avea să aibă loc în 1844. Dar care să fie oare? William Miller, precum și alți
cercetători ai Bibliei au tras concluzia că evenimentul așteptat trebuie să fie a doua
venire a lui Isus. Mesajul: „Isus vine în 1844” a început să circule în lumea întreagă.
Și totuși, El nu a venit. Exact ca în profeția lui Ioan, ceea ce la început fusese dulce
„în gură” a devenit amar „în pântece”. Această experiență dureroasă a ajuns să fie
cunoscută ca „Marea Dezamăgire”. Înseamnă deci că Miller și ceilalți așteptători se
înșelaseră și că totul nu era decât o mare greșeală. Sau poate că nu!
Citiți Apocalipsa 10:11 și discutați ce a însemnat acest lucru pentru așteptătorii
descurajați ai celei de a doua veniri și ce înseamnă pentru noi, astăzi:
„Apoi mi-au zis: «Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri,
limbi şi împăraţi.»” (Apocalipsa 10:11)
Sanctuarul
Mai departe, o grupă mică de credincioși adventiști s-a format și au început să reia
drumul pe care-l parcurseseră în studiul Bibliei. Două lucruri au devenit clare:
În primul rând, ei consideraseră curățirea sanctuarului despre care vorbea Daniel, un
simbol pentru curățirea Pământului prin foc la a doua venire a lui Isus. Acum însă,
și-au dat seama că nu aveau niciun argument din Biblie care măcar să sugereze
că Pământul era sanctuarul din profeție. Aceasta era greșeala lor! Timpul pentru
împlinirea profeției era corect, fără nicio îndoială, însă ei așteptaseră evenimentul
greșit.
În al doilea rând, au descoperit că sanctuarul construit în vechime de poporul Israel,
era un simbol al adevăratului sanctuar din cer, unde Isus mijlocește pentru noi în
calitate de Mare-Preot. Pentru a înțelege această legătură, citiți și discutați Evrei
8:1-5 și Psalmii 102:19. Ei au descoperit că sanctuarul prezenta în mod simbolic o
desfășurare a planului de mântuire care avea să se desfășoare în trei faze istorice: (a)
viața și moartea lui Isus – simbolizate prin curtea sanctuarului; (b) învierea și înălțarea
lui Isus ca Mijlocitor care ne atribuie meritele jertfei Sale ispășitoare – simbolizate de
1 810 ANI Locul Sfânt; și (3) rezolvarea finală a problemei păcatului de către Isus, Marele nostru
Preot – simbolizată prin Locul Preasfânt.
În ceremoniile care se desfășurau la sanctuarul din vechime, animalele erau jertfite
în curte și apoi arse pe altar, lucru ce arăta spre jertfa lui Hristos. O parte din sângele
1844 d.Hr. jertfelor era dus în Locul Sfânt și era folosit pentru a stropi de șapte ori perdeaua
dinaintea Locului Preasfânt; acest lucru era un simbol pentru faptul că, după înviere,
Curățirea
Sanctuarului sacrificiul lui Isus avea să fie o sursă inepuizabilă pentru a face ispășire. Apoi, în luna
a zecea a celei de a șaptea luni din calendarul iudaic, marele-preot intra în Locul
Preasfânt pentru a face ispășire pentru ultima dată, folosind sângele unui țap;
4. Ceasul judecății Lui __________________________________________________.
Mai departe, primul înger anunță că „a venit ceasul judecății Lui”. Dumnezeu a
hotărât un timp pentru judecata finală a acestei lumi, un timp pe care atât Isus,
cât și Pavel îl vedeau undeva în viitor (Matei 12:36; Faptele 17:31). În Faptele
24:24,25, Pavel discută cu Felix despre „judecata viitoare”. Primul înger se
adresează celor care se află la punctul de întâlnire al unor perioade profetice,
când „a venit ceasul judecății Lui”.
Unii oameni privesc judecata cu ochi răi, dar ea este de fapt o veste bună.
Profetul Daniel ne spune și de ce. În primul rând, când judecata finală va avea
loc, „fiara” – termenul folosit de Daniel pentru a numi sistemul antihrist care face
război împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său – va fi „ucisă” (Daniel 7:9-11).
În al doilea rând, prin judecată se face „dreptate sfinților Celui Preaînalt” (Daniel
7:21,22). În lumina dragostei pline de credincioșie pe care o are Dumnezeu față
de noi, putem avea „deplină încredere în ziua judecăţii” (1 Ioan 4:16,17). Acesta
este motivul pentru care judecata este o veste bună – pentru că Judecătorul
este drept și iubitor în felul cum judecă (Psalmii 9:8; Isaia 33:22).
5. Închinați-vă Celui ce a făcut ___________________________________________.
Această parte din mesajul primului înger este preluată din porunca a patra, care
vorbește despre Sabat. Citiți Exodul 20:8-11 și observați de ce ne atrage atenția
asupra Sabatului acest mesaj oferit pentru cei care trăiesc pe ultima „sută de
metri” a istoriei acestui pământ. În primul rând, Sabatul este singura poruncă
din cele zece, care-I atribuie lui Dumnezeu (sau lui Isus Hristos) calitatea de
Creator al tuturor lucrurilor (Exodul 20:8-11; Coloseni 1:16, 17; Marcu 2:27,28).
În al doilea rând, Sabatul ne învață să ne odihnim în dependență de Creatorul
nostru în privința mântuirii, în loc să lucrăm noi înșine pentru a o câștiga; acesta
este adevărul central al Evangheliei (Efeseni 2:8-10). În al treilea rând, Sabatul se
încadrează foarte bine în contextul istoric al unui mesaj pentru timpul sfârșitului
pentru că, după cum am descoperit în Studiul 17, un sistem creștin contrafăcut
luptă atât împotriva Legii, cât și a Evangheliei. Afirmând Sabatul, primul înger
atrage atenția lumii la Legea iubirii divine, care este călcată în picioare și la
odihna mântuirii, pe care o găsim doar în Hristos.
CONECTEAZĂ-TE
Evanghelia lui Hristos impune minții noastre
o schimbare totală de perspectivă.
Pavel ne spune că Satana caută cu tot dinadinsul să ne împiedice să înțelegem
Evanghelia, ca să nu fim în stare să vedem caracterul lui Dumnezeu, dar în Isus,
lumina slavei lui Dumnezeu ne luminează inimile (2 Corinteni 4:3-6). Toate religiile
acestei lumi prezintă criza spirituală în care ne găsim ca o situație din care, cu
eforturi proprii, trebuie să ne ridicăm și să ne apropiem de Dumnezeu, salvându-
ne singuri. În contrast, Evanghelia ne spune că Dumnezeu a coborât până la
noi să ne salveze prin dragostea Sa loială. Religiile omenești nu oferă altceva
decât niște sfaturi bune cu privire la ceea ce ar fi bine, ar trebui sau ar fi trebuit
să facă pentru a-și îmbunătăți viața, pentru a se salva și a câștiga favoarea lui
Dumnezeu. Evanghelia lui Hristos este vestea bună a ceea ce Dumnezeu deja a
făcut pentru noi prin Hristos, datorită bunătății de nedescris care-L caracterizează.
Sfaturile bune care caută să corecteze comportamentul nu fac altceva decât să
trezească în noi un simțământ al obligației, determinându-ne să ne străduim și
mai mult, pentru ca, mai târziu, să ne simțim și mai vinovați când greșim. Vestea
bună a dragostei loiale a lui Dumnezeu, descoperite prin Hristos, dă naștere la
un simțământ profund de recunoștință și reverență, trezind în noi dorința de a trăi
21 Mesajul primului înger
pentru slava lui Dumnezeu. Motivația firească de autoconservare este înlocuită de
noua motivație a dragostei pentru Dumnezeu, care este o urmare a dragostei Lui
pentru noi.
EXPERIMENTEAZĂ
Ce mesaj de-a dreptul uimitor! Vreau să
contribui și eu la răspândirea Evangheliei!
Aleg să primesc mesajul primului înger în inima mea și să îl împărtășesc cu cei
de lângă mine. Toți oamenii au nevoie să audă vestea bună a dragostei plină
de credincioșie a lui Dumnezeu, să fie cuceriți de frumusețea Lui, să-I dea slavă
pentru tot ce a făcut pentru a ne salva, să se închine Lui ca Mântuitor și Creator și
să nu aibă nicio teamă înaintea judecății. Fie ca viața mea să-i îndrepte pe oameni
către El!
© Copyright 2016 [Truth] Link
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

MESAJUL PRIMULUI ÎNGER
21
DESCOPERĂ
Prin Hristos, Dumnezeu a demonstrat că este fidel relațiilor
pe care le are, indiferent care și cât de mare ar fi costul pe
care ar trebui să-l achite. Toți cei care cred Evanghelia I se
vor închina cu reverență, vor lăuda frumusețea caracterului
Său și vor sta plini de încredere înaintea judecății.
Un mesaj pentru lumea întreagă
În Apocalipsa 14:6-12 ne sunt descoperiți trei îngeri care zboară deasupra pământului,
predicând ultimul mesaj de avertizare dat de Dumnezeu lumii; acesta este un simbol
pentru lucrarea pe care o va face poporul lui Dumnezeu chiar înainte ca Isus să vină
a doua oară (v. 14-20). În studiul acesta vom aprofunda primul dintre aceste trei
mesaje.
Citiți acest mesaj redat în Apocalipsa 14:6,7 și observați cele cinci elemente din care
este compus:
1. Evanghelia _____________________________
2. ________________________ de Dumnezeu
3. dați-I ____________________
4. căci a sosit ceasul ____________________ Lui
5. și ____________________ Celui ce a ________________ cerul și pământul
După ce treceți prin fiecare secțiune în parte, întoarceți-vă la începutul fiecăreia și
scrieți o explicație proprie a subiectului respectiv.
Evanghelia
1. Evanghelia veșnică ____________________________________________________________.
Cuvântul „evanghelie” înseamnă pur și simplu veste bună. Cuvântul „veșnică” arată că un
lucru este etern sau permanent. Așadar, „Evanghelia veșnică” ne spune un lucru extraordinar
despre Dumnezeu, un lucru care a fost adevărat dintotdeauna și va fi adevărat pentru veșnicie.
Vă întrebați care este acel lucru? Observați cum este folosit cuvântul veșnic în Ieremia 31:3:
„Te ___________ cu o _______________ veşnică, de aceea îţi păstrez ______________ Mea!”
Cuvântul tradus aici prin „bunătatea” este cuvântul ebraic chesed. Acesta înseamnă
credincioșie sau dragoste statornică. Evanghelia este adevărul despre dragostea plină de
credincioșie pe care Dumnezeu Și-a exprimat-o prin Fiul Său. Scriind despre conținutul
Evangheliei, Pavel arată că „în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu”
(Romani 1:17) (n.tr. „în ea este descoperită neprihănirea lui Dumnezeu” în traducere NKJV).
Evanghelia este o veste bună pentru că ne arată cum este Dumnezeu în realitate; ea
descoperă înaintea înțelegerii noastre caracterul Lui și ne dezvăluie felul cum Dumnezeu
gândește, simte și Se poartă față de noi, ca oameni păcătoși. Ea este veste bună pentru că,
din câte se pare, Dumnezeu este neprihănit în felul cum relaționează cu noi.
„Neprihănire” este un cuvânt folosit în Biblie care este echivalent cu ideea de credincioșie
în relații sau un model neschimbător de altruism (Osea 2:19-20; Psalmii 36:5-8; 37:21;
40:10; 143:1). Spunând că Dumnezeu este neprihănit, Biblia arată că El face mereu ce
este drept pentru alții (Deuteronomul 32:4; Țefania 3:5). Neprihănirea înseamnă a trăi prin
credință (Habacuc 2:4; Romani 1:16) și de asemenea a avea o credință care lucrează prin
dragoste (Galateni 5:5,6). Cuvântul neprihănire este strâns legat de ideea credincioșiei în
cadrul legământului (Isaia 42:6; Daniel 9:4,7). În relația cu noi, Dumnezeu Își face partea,
menținând integritatea relației indiferent de ce facem noi (Plângerile lui Ieremia 3:22,23;
Isaia 11:5; 2 Timotei 2:13). El ne rămâne credincios oricât de mare ar fi durerea pe care o
implică acest lucru. Acesta este motivul pentru care neprihănirea lui Hristos L-a condus până
la cruce (Isaia 53:11; Romani 5:8). Întrebarea la care întregul Univers aștepta un răspuns
era: „Îi iubește Dumnezeu pe alții mai mult decât pe Sine?” Crucea a răspuns la această
întrebare cu un „da!” răsunător. Când Isus Și-a dat ultima suflare în agonia îndurată la Calvar,
fără să-Și folosească puterea pentru a Se răzbuna sau pentru a reacționa în vreun mod firesc,
a devenit clar ca lumina zilei faptul că Dumnezeu îi iubește pe alții mai mult și mai presus
decât pe Sine. Acesta este motivul pentru care Pavel pune semnul egal între moartea plină
de jertfire de Sine a lui Hristos și Evanghelie. La cruce, vedem manifestarea supremă a
neprihănirii caracterului divin, prin faptul că El îi pune pe alții mai presus de Sine (1 Corinteni
1:9,17,18; 2:2; 15:1-4). Aceasta este Evanghelia în toată frumusețea ei!
Așadar, ce înseamnă pentru noi neprihănirea lui Dumnezeu (dragostea Lui plină de loialitate)
în mod practic? Citiți și discutați Romani 3:20-31, pentru a vedea de ce considera Pavel că
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
neprihănirea lui Dumnezeu este baza mântuirii noastre. Gândiți-vă atent la ceea ce
spune Pavel în acest pasaj, pentru că este cea mai bună veste pe care o veți auzi
vreodată! Cu toții suntem niște păcătoși vinovați, iar dacă am fi lăsați pe cont propriu,
păcatul și vina noastră ne-ar distruge. Și totuși, datorită „neprihănirii lui Dumnezeu”
– datorită credincioșiei Sale care Îl îndeamnă să ne iubească în ciuda vinei noastre
–, El a ales să ne ofere starea de nevinovăție deplină înaintea Sa, cu prețul unei
mari suferințe din partea Lui. Prin neprihănirea lui Dumnezeu, suntem și noi făcuți
neprihăniți.
Aceasta, spune Pavel, este vestea cea bună! Și conform pasajului din Apocalipsa
14, acesta este mesajul pe care poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului îl va
împărtăși cu fiecare om care trăiește pe acest pământ.
Răspunsul nostru față de Vestea Bună
2. Temeți-vă de Dumnezeu _________________________________________________.
Care să fie atunci motivul pentru care, în acest context deosebit de pozitiv, primul
înger continuă spunând: „Temeți-vă de Dumnezeu”?
Cuvântul „teamă” are în Biblie două sensuri. Primul se referă la o teamă negativă,
un fel de teroare, pe care oamenii răi care se încăpățânează să facă răul o simt sub
presiunea gândului unui Dumnezeu drept înaintea căruia trebuie să dea socoteală
(Psalmii 9:20; 14:4-6; 36:1-3; Isaia 33:14). Al doilea sens al cuvântului este cel al
unei persoane copleșite de mila și bunătatea lui Dumnezeu (Psalmii 22:23; 25:14;
31:19; 33:8,18; 40:3-4; 89:7; 115:11; 130:4). Mesajul „temeți-vă de Dumnezeu”,
pe care-l transmite primul înger, poate însemna fie teamă, fie reverență. Ambele
sunt reacții emoționale pe care un om le poate avea față de Dumnezeu. Așa cum
ne spune și Ioan în 1 Ioan 4:16-19, în momentul în care cunoaștem și credem în
dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi – adică în Evanghelie – acea teamă
care poate fi asemănată cu teroarea dispare din inima noastră și este înlocuită
de încredere. Așadar, în cazul celor care cred Evanghelia, acest prim „înger” ne
spune: „În lumina veștii bune a dragostei loiale pe care o are Dumnezeu pentru
tine, lasă-te cuprins de reverență pentru ceea ce este El și pentru ceea ce a făcut
pentru tine.”
3. Dați-i slavă _____________________________________________________________.
Cuvântul „slavă” (doxa) înseamnă să declari o opinie, o judecată de valoare sau o
părere înaltă despre o persoană. În cazul de față, suntem chemați să Îi dăm slavă
lui Dumnezeu în lumina Evangheliei. Slava lui Dumnezeu se referă la caracterul
Său deosebit (Exodul 33:18,19). Să dai slavă lui Dumnezeu înseamnă să predici,
prin cuvânt și faptă, realitatea deosebit de frumoasă a bunătății Lui, mărturisind că
„neprihănirea, sfințirea și răscumpărarea” sunt un dar de la Dumnezeu, la care noi nu
contribuim cu nimic (1 Corinteni 1:30-31; Matei 5:16).
Citiți Apocalipsa 18 și, cu ajutorul acestor întrebări, discutați despre căderea
Babilonului de la sfârșitul timpului:
Versetul 1 — Căderea Babilonului este precedată de slava unui mesaj care
luminează lumea. La ce se referă cuvântul slavă? Comparați cu Exodul 34:18-19;
2 Corinteni 3:18; 4:6; Coloseni 1:27.
Versetul 2 — Care sunt acele influențe neomenești care influențează Babilonul?
Comparați Marcu 9:25; Apocalipsa 16:13.
Versetele 3, 9–20 — Cât de mult are de a face Babilonul cu sistemul economic
al lumii noastre și cu eșecul acestuia de la sfârșitul timpului?
Versetele 4, 5 — Care este chemarea lui Dumnezeu pentru poporul Lui care se
află în Babilon? Comparați cu Osea 2:23.
Versetul 7 — Pe cine slăvește Babilonul și pentru cine trăiește el? Comparați cu
Ioan 7:18; Evrei 5:5.
În concluzie, al doilea înger ne deschide ochii și ne descoperă că acest
sistem așa-zis creștin, care pretinde că este biserica adevărată și mondială a
lui Dumnezeu, de fapt a umplut lumea cu întuneric și confuzie cu privire la
Dumnezeu, impunându-se prin mândrie și forță, la fel ca Babilonul antic.
Vedem, de asemenea, că acest sistem religios este aliat cu un sistem politic mai
cuprinzător, care include mai multe țări. Cu toate acestea, mesajul celui de-al
doilea înger ne spune că Babilonul de la sfârșitul timpului va cădea în cele din
urmă, fiind învins de frumusețea adevărului despre Dumnezeu, adus la lumină
prin predicarea Evangheliei.
CONECTEAZĂ-TE
În Biblie, Babilonul este modelul perfect al împărăției
răului, întruchipând o multitudine de trăsături care
sunt în totală opoziție față de caracterul lui Dumnezeu,
în timp ce pretinde că Îl reprezintă pe El.
Contrar opiniei publice creștine, nu ateismul este cel mai rău lucru din lume, ci o
religie falsă. Motivul este evident. Mulți oameni din lumea noastră, fie Îl slujesc
pe Dumnezeu de teamă, ca niște sclavi, fie Îl urăsc, considerându-L un tiran
crud, și asta doar din cauza felului în care religia greșită Îl prezintă. Biblia vorbește
în mod direct despre religia falsă în general și despre creștinismul fals în particular.
Mesajul celui de-al doilea înger aduce eliberare de toate imaginile lipsite de
dragoste pe care o religie falsă le impune asupra lumii și ne cheamă pe fiecare
dintre noi să ieșim din confuzie pentru a avea parte de adevărul strălucitor al slavei
lui Dumnezeu, descoperit în Hristos. Și totuși, Babilonul nu este doar un sistem
religios politic undeva acolo, ci se află în fiecare dintre noi. Pavel ne îndeamnă să
recunoaștem că „umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva
lui Dumnezeu” (Romani 8:7), o afirmație care ne cuprinde pe toți. Însuși marele
protestatar Martin Luther a declarat: „Îmi este mai mare teamă de inima mea
decât de papa și de toți cardinalii lui. În mine însumi este cel mai mare papă
– eul.” Papalitatea nu este altceva decât o manifestare colectivă a înclinațiilor
omenești de a pune eul mai presus de Dumnezeu, de a îndreptăți eul în loc de a se
odihni în harul lui Dumnezeu care îndreptățește și de a-i controla pe cei de lângă
noi prin forță, în loc de a le oferi libertatea de conștiință.
22 Mesajul celui
de-al doilea înger
EXPERIMENTEAZĂ
Prin harul lui Dumnezeu, vreau ca viața mea să reflecte
în toate relațiile pe care le am, dragostea Lui care este
gata să se jertfească și nu forțează pe nimeni.
Ioan spune că Babilonul se „slăvește” pe sine și că „vinde” sufletele oamenilor
(Apocalipsa 18:7,13). Este foarte evident faptul că orice sistem religios care, din
mândrie, se așază deasupra altora, este greșit și opus dragostei lui Dumnezeu,
atât de clar descoperită în Hristos. Accept chemarea lui Dumnezeu de a ieși din
acest sistem religios și mă rog ca El să mă facă liber de principiile Babilonului.
© Copyright 2016 [Truth] Link
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

Mesajul celui de-al
22
doilea înger
DESCOPERĂ
Lumea în care trăim este plină de întuneric și confuzie cu privire
la caracterul lui Dumnezeu și la mijlocul prin care suntem mântuiți.
Dumnezeu ne cheamă să ieșim din acest haos pentru a avea parte
de lumina strălucitoare a dragostei Lui, manifestată în Hristos.
În studiul trecut am văzut că Apocalipsa 14:6-12 conține o serie de trei mesaje deosebit
de importante pentru toți locuitorii pământului, care-i pregătesc pentru a doua venire
a lui Isus Hristos. Primul înger, după cum am văzut, prezintă „Evanghelia veșnică” –
vestea bună a dragostei loiale a lui Dumnezeu, care ne este oferită prin Hristos. Mai
departe, vom studia mesajul celui de-al doilea înger.
„Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: «A căzut, a căzut ________________,
______________ cea mare, care a adăpat toate neamurile din _____________ mâniei
______________ ei! »” (Apocalipsa 14:8)
Babilonul este deseori amintit în Biblie. Îl întâlnim mai întâi în contextul Turnului Babel.
Apoi, Babilonul devine un imperiu caracterizat de înălțare de sine și un sistem fals
de închinare care se prăbușește sub greutatea propriei mândrii. Apoi, în Apocalipsa,
imaginea Babilonului antic este folosită ca un simbol pentru un sistem mondial care va
înșela și va domina lumea în timpul sfârșitului.
Babilonul antic
Studiați următoarele trăsături ale Babilonului antic, citind și discutând pe îndelete
fiecare pasaj biblic oferit:
1. Răzvrătire și necredință: Babelul a fost înființat de un om pe nume Nimrod, al cărui
nume înseamnă rebel. În relatarea biblică este dat un context foarte exact al răzvrătirii lui
Nimrod. Omenirea ajunsese coruptă aproape în totalitate și era pe punctul de a dispărea din
cauza violenței (Geneza 6:1-13). Dumnezeu a intervenit prin potop, oferind un nou început
prin Noe. După potop, El a încheiat un legământ cu Noe, prin care îi promitea că nu va
mai aduce niciodată potopul peste lume (8:20-22; 9:8-17). În acest context apare Nimrod,
rebelul, care se opune lui Dumnezeu și începe construirea unui turn, manifestându-și astfel
necredința în promisiunea divină (Geneza 10:8-10).
2. Mândria: Alăturându-se răzvrătirii lui Nimrod, locuitorii orașului Babel încearcă să
construiască un turn al cărui vârf să atingă cerul. În loc să accepte promisiunea lui Dumnezeu,
caută să se salveze prin propriile fapte de amenințarea unui alt potop, cu toate că Dumnezeu
le promisese că nu va mai fi unul. Ziditorii Turnului Babel și-au stabilit propriul sistem de a
câștiga mântuirea (Geneza 11:1-4).
3. Confuzia: După ce constructorii Turnului Babel s-au angajat în această inițiativă sfidătoare
pentru a se salva, Dumnezeu le-a încurcat limbile. Imposibilitatea de a comunica a pus
capăt planurilor lor și a dus la răspândirea oamenilor pe tot pământul, prevenind astfel
consolidarea puterii și a răului (fenomen ce avusese loc înainte de potop) (Geneza 11:4-9).
4. Închinare forțată: Babilonul a atins culmea dezvoltării lui în timpul regelui Nebucadnețar,
care era întruchiparea fidelă a mândriei, principiu care, de altfel, reprezenta esența acestei
cetăți (Daniel 4:30). Fiind condus de acest principiu, Nebucadnețar a construit un sistem
de închinare care-l avea pe el în centru, folosindu-se de legi civile și pedepse pentru
a-și consolida autoritatea. El a construit o statuie din aur care simboliza împărăția lui,
manifestându-și astfel disprețul față de orice altă împărăție, inclusiv față de Împărăția lui
Dumnezeu. Apoi a poruncit tuturor „popoarelor, neamurilor, oamenilor de toate limbile” să
se plece și să se închine înaintea chipului de aur, fiind amenințați cu pedeapsa cu moartea
(Daniel 3).
5. Căderea Babilonului: În Daniel 5 citim despre căderea Babilonului. Regele Belșațar a
organizat o petrecere idolatră, în timpul căreia s-a înălțat pe sine și a rostit blasfemii la
adresa lui Dumnezeu. În timpul petrecerii, o mână liberă a apărut deodată și a scris pe un
perete „MENE, MENE, TEKEL, UPHARSIN” – arătând că împărăția Babilonului avea să se
încheie și să cadă pradă mezilor și perșilor. Concluzia acestei relatări este că mândria și
înălțarea de sine vor duce întotdeauna și la distrugerea noastră.
6. Din cauza mândriei și a dorinței de a-i stăpâni pe alții, Isaia îl folosește pe împăratul
Babilonului ca simbol pentru Lucifer însuși (Isaia 17:1-17). Ieremia aseamănă Babilonul cu
un dragon, simbolul biblic al lui Satana, accentuând atributul violenței (Ieremia 51:34-35;
Apocalipsa 12:7-9).
Citiți și discutați Filipeni 2:5-11, observând cu atenție treptele pe care le coboară Isus,
trepte care duc în cele din urmă la înălțarea Lui veșnică, demonstrând că umilința și dăruirea
de sine sunt adevăratele principii ale măreției. Apoi, prin contrast, citiți Isaia 14:12-15, unde
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
se vorbește despre dorința de înălțare a lui Lucifer, și observați cum aceasta duce în
cele din urmă la distrugerea sa veșnică.
Babilonul de la finalul istoriei
Apocalipsa 17 ne dă o mulțime de informații care să ne ajute să identificăm fără greș
puterea care va reprezenta Babilonul de la finalul istoriei acestui Pământ.
1. Babilonul este descris prin simbolul unei femei desfrânate. În Biblie, poporul lui
Dumnezeu este simbolizat de o femeie curată sau o mireasă (Ieremia 6:2). Înseamnă,
deci, că o desfrânată reprezintă o biserică necredincioasă.
2. Desfrânata „șade pe ape mari”, reprezentând „noroade, gloate, neamuri şi limbi”
(v. 15). Acesta este un sistem religios internațional care are în stăpânire o mulțime
pestriță de oameni.
3. „Cu ea au curvit împăraţii pământului” (v. 2). Aceasta este o biserică ce se implică
în alianțe politice pentru a-și atinge scopul. Mai departe, îngerul îi spune lui Ioan
că femeia pe care a văzut-o este cetatea cea mare care „stăpânește peste împărații
pământului” (v. 18). Este o biserică ce funcționează și ca stat în același timp, un stat
care, în perioada domniei lui sfidătoare, are în subordine mai mulți împărați.
4. Desfrânata era „plină cu nume de hulă” (v. 3). Hula înseamnă că o persoană
pretinde să ocupe locul lui Dumnezeu (Ioan 10:33) sau puterea de a ierta păcatele
(Marcu 2:7).
5. Ioan spune că desfrânata „ținea în mână un potir plin de spurcăciuni și de necurățiile
desfrânării ei” (v. 4). Deci este vorba despre o biserică ce a comis fapte îngrozitoare
de-a lungul manifestărilor ei politice ilicite.
6. Ea era „îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus.” (v. 6). Este
o biserică ce a ucis mulți oameni în Numele lui Dumnezeu
7. În cele din urmă, ni se spune că desfrânata este cetatea cea mare, care este așezată
din punct de vedere geografic pe „șapte munți” (v. 9, 18).
Având în vedere aceste caracteristici, înțelegem că Babilonul este o biserică-stat
multinațională, care a pretins că ocupă poziția lui Dumnezeu pe pământ, a format
alianțe politice care au avut consecințe teribile asupra lumii și a vărsat sângele multor
martiri. Atunci când Ioan a scris această descriere a Babilonului în primul secol,
puterea despre care el scria nu exista. Astăzi însă, privind în istorie, este foarte clar
faptul că Ioan vorbea despre Biserica Catolică – singura care se încadrează perfect
în descrierea făcută.
„Este numai normal ca Biserica Catolică să recunoască faptul că a făcut această
schimbare [de la sâmbătă la duminică]. Lucrul acesta este un semn pentru
puterea ei ecleziastică și pentru autoritatea pe care o are în probleme religioase.”
CONECTEAZĂ-TE
(Faith of Our Fathers [Credința părinților noștri], p. 14, C. F. Thomas, cancelar
al Cardinalului Gibbons). Dragostea lipsită de orice constrângere este esența
Conform Apocalipsa 13, va veni o zi în care America protestantă, în calitate
caracterului lui Dumnezeu și orice sistem religios sau
de aliat politic al Bisericii Catolice, va vorbi ca un balaur și-și va folosi puterea guvernamental care folosește legile civile în materie
politică pentru a impune semnul autorității papale, și anume păzirea duminicii. de conștiință arată că nu Îl reprezintă pe El.
În acel moment, când duminica va fi impusă ca zi de odihnă prin lege, semnul
fiarei va fi fost dat.
Constituția Statelor Unite înglobează două adevăruri esențiale ale Evangheliei: în
primul rând, faptul că toate ființele omenești sunt create egale, anulând în felul
Rezistența acesta dreptul oricărui om, papă sau împărat, de a-și stăpâni aproapele; iar în al
Cel de-al treilea înger își încheie mesajul prezentând niște oameni care rezistă doilea rând, fiecare om este creat liber, recunoscând libertatea de conștiință ca
acestui sistem impus de fiară: stare naturală a umanității și ca un context exclusiv în care adevărata închinare 23 Mesajul celui
de-al treilea înger
poate avea loc. Cu toate acestea, al treilea înger ne avertizează că viziunea
„Aici este ________________ sfinţilor, care păzesc ______________ lui Dumnezeu Americii cu privire la libertate se va schimba. Această mare națiune va promulga
şi __________________ lui Isus.” (Apocalipsa 14:12) legi care vor călca libertatea de conștiință, devenind astfel factori catalizatori care
vor duce la o criză individuală de conștiință și caracter. Vor fi făcute presiuni care
Cuvântul tradus aici prin răbdare, hypomonē, înseamnă perseverență, rezistență, vor pune fiecare persoană în fața unei decizii.
constanță. În acest context, ideea este clară. Dumnezeu va avea un popor care
va rezista în timpul crizei date de semnul fiarei fără să se supună. Însă rezistența
lor nu va ține doar de propria putere a voinței. Acești oameni vor fi mișcați de
„credința lui Isus” pentru a păzi poruncile lui Dumnezeu. Vedem aici îmbinarea EXPERIMENTEAZĂ
vitală a celor doi factori majori care definesc teologia și experiența celor care vor
rezista în această criză. Ei au „credința lui Isus”, se încred în credincioșia Lui față
de om în calitate de Dumnezeu și în credincioșia Lui față de Dumnezeu în calitate Sunt de-a dreptul recunoscător pentru faptul că Dumnezeu vrea
de om – ca singură bază pentru mântuirea lor. Iar această dependență față de inima mea, și nu doar o supunere oarbă împotriva voii mele.
El îi determină să țină poruncile lui Dumnezeu. Ei experimentează credința
în Evanghelia curată pe care Pavel o descrie ca „neprihănire prin credință…,
credință care lucrează prin dragoste” (Galateni 5:5,6). „Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia”
(2 Corinteni 3:17). Faptul că Dumnezeu mă salvează, păstrându-mi în același timp
Semnul fiarei va veni peste această lume ca o violare a libertății religioase, fiind libertatea, este o veste extraordinar de bună! Îl voi sluji din toată inima mea, nu
bazat pe o imagine greșită a caracterului lui Dumnezeu. În contrast, teologia și pentru că trebuie, ci pentru că așa vreau.
experiența celor care rezistă semnului fiarei îi vor determina să adopte această
poziție, știind că forța și constrângerea distrug adevărata închinare, dragostea

© Copyright 2016 [Truth] Link

fiind singurul lucru care o poate motiva.

descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

Mesajul celui de-al
23
treilea înger
DESCOPERĂ
Tot ceea ce înseamnă închinarea adevărată izvorăște din dragostea
noastră față de Dumnezeu, care este o urmare a dragostei pe
care El o are pentru noi; doar dragostea poate trezi dragoste.
Fiara și chipul ei
Expresia „închinare forțată” este o contradicție de termeni. Acolo unde există
constrângere, închinarea autentică dispare. Când Biblia spune că Dumnezeu este
iubire, arată că, în esență, Dumnezeu nu-Și dorește decât o relație care să ne respecte
libertatea. Al treilea înger ne avertizează în privința unei crize globale viitoare, în care
vor fi impuse legi cu privire la închinare de către un sistem creștin contrafăcut.
Pentru început, citiți pasajul din Apocalipsa 14:9-12.
În profeția biblică, fiara este un simbol pentru o împărăție (Daniel 7:17,23). Fiara din
mesajul de avertizare al celui de-al treilea înger este identificată în Apocalipsa 13:1-10,
unde sunt date șapte trăsături distinctive:
Versetul 1 — Fiara se ridică să stăpânească „din mare”. Comparați cu Apocalipsa 17:15.
Versetul 1 — 17:9-10. Fiara avea „zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece
cununi împărăteşti”. Comparați cu Daniel 7:24 și Apocalipsa 17:9,10.
Versetul 2 — Fiara „semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi gură ca o gură de
leu”. Comparați cu Daniel 7:4-6.
Versetul 2 — „Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.”
Comparați cu Daniel 7:7,8; Apocalipsa 12:9.
Versetul 5 — A primit „putere să lucreze patruzeci şi două de luni”. Comparați cu Apocalipsa
12:6 și Ezechiel 4:6.
Versetul 6 — „Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu.”
Comparați cu Daniel 7:8,11,25.
Versetul 7 — „I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie.” Comparați cu Daniel 7:21,25.
Care este acea putere din istorie care s-a ridicat din mijlocul a zece împărății populate cu
oameni de diferite limbi, a venit la putere la momentul prezis în profeția lui Daniel despre
succesiunea împărățiilor, a primit putere politică de la fiara a patra din această profeție
(Roma), a domnit pentru o perioadă de 1 260 de ani, a rostit hule împotriva lui Dumnezeu
prin învățăturile ei și și-a exercitat puterea pentru a-i persecuta pe urmașii lui Isus? Nu există
decât un răspuns la aceste întrebări: Imperiul Roman Papal. Și chiar dacă acest răspuns poate
crea puțin disconfort la început, deschide o cale pentru eliberare, dându-ne permisiunea
să credem lucruri mai bune despre Dumnezeu decât acelea pe care le-a transmis biserica
Romei de-a lungul secolelor întunecate și sângeroase.
Al treilea înger continuă să ne avertizeze cu privire la „icoana” fiarei. Fiara folosește forța
în numele lui Dumnezeu; aceasta este trăsătura principală a modului în care ea operează.
Înseamnă, deci, că și icoana fiarei va căpăta formă atunci când Biserica Catolică va reuși să
convingă o putere politică să impună oamenilor autoritatea ei religioasă. Dar care este acea
putere politică? Apocalipsa 13:1-15 o identifică foarte clar pentru noi.
În timp ce papalitatea este descrisă ca o putere ce se ridică din mare sau dintr-un teritoriu
geografic populat, cea de-a doua fiară descrisă în Apocalipsa 13 se ridică „din pământ”,
dintr-un teritoriu nedezvoltat. În timp ce papalitatea este descrisă ca un hibrid de fiare
sălbatice, cea de-a doua fiară este ca un miel – animal care este un simbol al lui Hristos
(Ioan 1:29). În timp ce papalitatea este descrisă ca stăpânind un teritoriu geografic cu
zece coarne (țări), având pe cele zece coarne, zece coroane – un simbol al monarhiei, fiara
asemănătoare unui miel are două coarne fără coroane, indicând o țară fără împărat. Așadar,
care este acea putere care s-a ridicat după cei 1 260 de ani de supremație papală într-un
teritoriu relativ nedezvoltat, având o structură politică asemănătoare cu a unui miel și care
nu este condusă de un împărat? Este clar faptul că profeția biblică vorbește aici despre
ridicarea Americii protestante.
Semnul fiarei
Putem deduce foarte ușor care este semnul fiarei, observând cuvintele folosite pentru a
descrie natura ei:
„Dacă se __________________ cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte _______________ ei pe
frunte sau pe mână...” (Apocalipsa 14:9). Iar fiara care semăna cu un miel „vorbea ca un
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
balaur” „să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor ________________________ icoanei
fiarei... şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă _________________
acesta” (13:11,15-17).
Este clar deci faptul că semnul fiarei are de-a face cu închinarea și va fi impus prin
intermediul legilor civile. Acest lucru capătă sens pentru că, așa cum am văzut, fiara
este un sistem religios fals. Înseamnă deci că semnul fiarei va fi un mijloc prin care
fiara va primi atașament spiritual prin forță.
Al doilea indiciu este faptul că semnul este primit pe „frunte” sau pe „mână”. Pentru
că are de a face cu închinarea, implică loialitatea minții sau supunerea trupului. Unii
oameni vor crede în acest sistem, în timp ce alții se vor supune de teama consecințelor
amenințătoare.
Al treilea indiciu este „semnul lui Dumnezeu”, despre care ni se spune în Apocalipsa
că se află pe frunte (7:2-3). Dacă putem înțelege care este semnul lui Dumnezeu,
nu ne va fi deloc greu să identificăm semnul fiarei, acestea fiind expresii opuse ale
credinței în două sisteme opuse de închinare. Când Ioan vorbește despre semnul lui
Dumnezeu pus pe frunte, preia ideea din Deuteronomul 6:1-9 și Cântarea cântărilor
8:6,7. Aceste pasaje arată clar că semnul lui Dumnezeu are de-a face cu dragostea
și cu Legea Lui care este scrisă în inima noastră (pe frunte) și manifestată în faptele
noastre (mâna). Pavel adaugă la acest concept faptul că Duhul Sfânt este agentul
activ care imprimă în noi sigiliul lui Dumnezeu (Efeseni 1:13,14; 4:30).
Nu este surprinzător, deci, să descoperim că Legea lui Dumnezeu cuprinde toate
elementele unui sigiliu antic. Cuvântul „semn” vine de la cuvântul grecesc folosit
pentru ștampilă sau pecete. În Antichitate, pecetea era folosită de oamenii care
aveau autoritate, pentru a-și imprima semnul distinctiv pe documente și pe legi;
era un fel de semnătură. Pe aceste peceți erau incluse trei informații deosebit de
importante: numele persoanei a cărei autoritate era reprezentată, titlul și teritoriul pe
care îl stăpânea. Aceste lucruri apar, bineînțeles, și în Legea lui Dumnezeu, chiar în
cadrul poruncii care are de-a face cu închinarea. Citiți Exodul 20:8-11 și numiți cele
trei elemente care compun sigiliul:
1. Nume: ____________________________. 2. Titlu: ____________________________.
3. Teritoriu: ___________________________.
Sabatul este numit semnul dintre Dumnezeu și poporul Lui (Ezechiel 20:12,20).
Așa cum am descoperit și în Studiul 12, Sabatul este ziua sfântă de odihnă, care ne
amintește că El este atât Creatorul, cât și Răscumpărătorul nostru. De aceea, Sabatul
este semnul perfect al mântuirii pe care o avem prin harul și credința în Hristos. Prin
contrast, observați ce declară Biserica Catolică cu privire la semnul autorității ei:
nor L-a ascuns din ochii lor” (v. 9). Citiți acum versetele 10 și 11 și discutați cum
descriu îngerii felul revenirii lui Isus.
Pentru a avea o imagine și mai clară a revenirii lui Isus, permiteți următoarelor
versete biblice să răspundă la o serie de întrebări:
Câți oameni vor fi martori la a doua venire? Apocalipsa 1:7
______________________________________________________________________
Ce cuvânt folosește Pavel pentru a descrie „arătarea” lui Isus, spunând că va fi
un eveniment spectaculos? Tit 2:13 _______________________________.
Conform pasajului din 1 Tesaloniceni 4:13-18, ce se va întâmpla cu cei morți în
Hristos când Isus Se va întoarce? _______________________________________.
Iar când Isus va reveni, unde Îl vor întâlni credincioșii înviați și cei care vor fi găsiți
în viață? ______________________________________________________________.
Câți îngeri Îl vor însoți pe Isus când va reveni? Matei 25:31
______________________________________________________________________
Cel mai important, cum va face Isus diferența între cei credincioși (simbolizați de
oi) și cei necredincioși (simbolizați de capre)? Matei 25:32-46
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
CONECTEAZĂ-TE
Dumnezeul Bibliei este Iubitul credincios,
îndrăgostit de fiecare dintre noi.
Cântarea cântărilor este un poem profetic de dragoste, care ne deschide
o fereastră spre dragostea lui Hristos pentru biserica Sa. Verset cu verset,
expresiile de dragoste devotată sunt schimbate între Solomon și viitoarea lui
mireasă, Sunamita. Cu un talent poetic, ei își descriu calitățile și virtuțile unul
altuia. Se complimentează cu exuberanță și tânjesc cu multă pasiune să fie
împreună. Și înainte să ne gândim că este doar un cântec de dragoste obișnuit
și să ne întrebăm ce caută în Biblie, în punctul culminant al poemului, Sunamita îi
spune iubitului ei: „Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău;
căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca Locuinţa
morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului. Apele cele mari nu pot
să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile
din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ.” Deodată, ajungem să
realizăm că cea mai profundă formă de dragoste cunoscută oamenilor, aceea care
există între un mire și o mireasă, vorbește inimilor noastre despre dragostea pe
care Însuși Dumnezeu o are pentru noi. Murind pe cruce, Isus ne-a descoperit cu
adevărat o dragoste care este mai puternică decât moartea și pe care nicio forță
din lume nu o poate stinge (Romani 8:38,39). Acesta este Isus care a promis că Se
va întoarce pe pământ ca să ne ia pentru a fi cu El o veșnicie.
24 A doua venire
EXPERIMENTEAZĂ
Da, acum și eu privesc cu dor spre a doua venire a lui Isus,
la fel cum o mireasă tânjește după venirea iubitului ei.
Ce lucru extraordinar a făcut Isus prin faptul că a fost gata să moară pe cruce
pentru a-Și demonstra dragostea față de mine și față de noi toți! Ca o mireasă
credincioasă, fie ca și noi, ca biserică a Lui, să-I întoarcem dragostea și să fim gata
când va reveni să ne ia, pentru a fi cu El întreaga veșnicie.
© Copyright 2016 [Truth] Link
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

A DOUA VENIRE
24
DESCOPERĂ
Întreaga relatare biblică se concentrează către un singur punct
culminant care va excela în frumusețe. Isus va reveni să-Și ia
biserica la fel ca pe o mireasă, pentru a fi cu ea întreaga veșnicie.
De ce va reveni Isus?
În timpurile biblice, atunci când un bărbat era îndrăgostit de o femeie și voia ca
aceasta să-i devină soție, urma o serie de tradiții matrimoniale specifice acelei
culturi. Mai întâi, era etapa de cunoaștere în care interacționa cu femeia într-un
mod foarte respectuos pentru a-i atrage atenția și pentru a observa dacă și ea
este interesată de el. Apoi, treceau la etapa curteniei – o relație exclusivă în care
dragostea reciprocă se dezvolta. După ce o cerea în căsătorie, bărbatul se întorcea
la familia sa, asigurându-și iubita că se va întoarce curând și spunându-i că pleacă
doar pentru a-i pregăti un loc în casa tatălui. Odată ce pregătirile erau încheiate, se
întorcea să-și ia mireasa, se căsătoreau și o aducea în locul pregătit pentru ea, unde
locuiau împreună tot restul vieții.
În diferite pasaje ale Vechiului Testament, Dumnezeu Se descoperă ca un iubit care-și
curtează iubita, sau un „soț” iubitor al poporului Său. Studiați și discutați simbolistica
bogată din următoarele pasaje biblice: Isaia 54:5; Ezechiel 16:4-8; Osea 2:19-20.
Având în vedere acest frumos context matrimonial, nu este surprinzător faptul că
atunci când Isus a venit în lume, Ioan Botezătorul Îl considera „mirele” venit pentru
mireasa Lui (Ioan 3:29). Pe măsură ce lucrarea lui Isus căpăta amploare, mulțimi de
oameni erau atrase de El. Iar când lucrarea Sa era pe punctul de a se încheia, Isus
a spus: „Și, după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii”
(Ioan 12:32).
Atrage!
Nu poruncește, nici nu forțează, nici nu comandă, ci atrage!
Acesta este limbajul dragostei. Isus a murit pe cruce purtând vina noastră, pentru a descoperi
cât de mult ne iubește, sperând că frumusețea dragostei Lui ne va cuceri și ne va atrage la
El – Iubitul care este „îndrăgostit” de noi toți.
La scurt timp după ce Isus Își declară intenția de a atrage toată lumea la Sine, descoperind
prin cruce dragostea pe care o are pentru noi, Isus a avut o conversație cu ucenicii Săi, în
care a folosit ilustrații din tradițiile matrimoniale ale vremii:
„Să nu vi se _____________ inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine! În
casa Tatălui Meu sunt multe ________________, dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să
vă _______________ un _____________. Și, după ce Mă voi duce și vă voi _____________ un
_____________, Mă voi ______________ și vă voi ___________ cu _____________, ca acolo
_________________ sunt Eu să fiți și voi.” (Ioan 14:1-3)
Isus Se întoarce pe pământ pentru un singur motiv: pentru că are o dragoste profundă,
arzătoare și plină de pasiune pentru noi și vrea să petreacă întreaga veșnicie într-o relație
strânsă cu fiecare în parte. A doua venire a lui Isus va fi punctul culminant al istoriei umanității
și împlinirea scopului pe care dragostea Lui îl are pentru biserica Sa.
Când apostolul Pavel vorbește despre căsătorie, o folosește ca pe un simbol pentru a descrie
dragostea lui Hristos pentru biserica Lui. Citiți Efeseni 5:25-33 și căutați să descoperiți noi
perspective ale dragostei lui Isus pentru poporul Său.
Când va reveni Isus?
Cu puțin timp înainte de moartea Sa, Isus a dat glas unui strigăt amar pentru Ierusalim,
prezicând în același timp a doua Sa venire:
„Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte
ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi
se lasă casa pustie; căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi
zice: «Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!»” (Matei 23:37-29).
Ucenicii au fost în mod clar îngrijorați și tulburați de această viziune profetică atât de
negativă asupra lui Israel. Așa că Îi atrag atenția lui Isus la clădirile Templului. Isus le răspunde
spunând: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe
piatră care să nu fie dărâmată.” Fiind curioși cu privire la distrugerea Ierusalimului și la a
doua venire, ucenicii Îi pun lui Isus întrebarea:
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
„Spune-ne, _________ se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi _______ _______
Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” (Matei 24:1-3).
Ca răspuns, Isus descrie cel puțin nouă semne care vor precede a doua Sa venire.
Citiți Matei 24:4-14 și numiți aceste semne:
1. _________________________________ 6. ___________________________________
2. _________________________________ 7. ___________________________________
3. _________________________________ 8. ___________________________________
4. _________________________________ 9. ___________________________________
5. _________________________________
Este adevărat că toate aceste semne s-au desfășurat de-a lungul timpului, după
înălțarea lui Isus. Așa că evenimentele nu sunt unice în ele însele; cu toate acestea,
în versetul 8 Isus arată de ce aceste evenimente sunt semne ale venirii Lui: „Toate
acestea nu sunt decât începutul durerii”, a spus El. Cuvântul grecesc tradus aici prin
„durere” este odin care are sensul literar de „durerile nașterii”, cum este redat în
versiunea English Standard Version. Sunt două caracteristici ale durerilor nașterii.
Ele devin mai frecvente și mai intense pe măsură ce momentul nașterii se apropie.
Folosind acest simbolism, Isus ne arată că, deși lucruri precum bolile, foametea,
războiul și dezastrele naturale au afectat întotdeauna lumea într-o anumită măsură,
ele vor deveni mai frecvente și mai intense pe măsură ce timpul revenirii Sale se
apropie.
De asemenea, în 2 Timotei 3:1-15, apostolul Pavel oferă o listă cu douăzeci de
factori care ne informează când se apropie venirea lui Isus. Citiți pasajul și discutați
în ce măsură definesc aceste lucruri cultura lumii noastre în moduri din ce în ce mai
convingătoare și îndrăznețe.
Cum va reveni Isus?
După învierea Sa, Isus S-a întâlnit cu ucenicii pentru a defini misiunea bisericii de a
predica vestea bună a harului mântuitor: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile
sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o
putere când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în
toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Faptele 1:8). După ce le-a
spus aceste cuvinte de rămas-bun, „pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer şi un
că în timpul Mileniului, Dumnezeu va aduce ființele omenești răscumpărate, într-
un proces de judecată. Acum, aflându-se de cealaltă parte a stăpânirii răului și
fiind pe deplin vindecate de orice impuls egoist, ele sunt pregătite să evalueze
toată istoria și informațiile despre cazurile celor care sunt salvați pentru veșnicie
sau pierduți pentru veșnicie. Înainte de a trece la etapa executivă a judecății,
care are loc după Mileniu, Dumnezeu face un lucru remarcabil. El îi invită pe cei
răscumpărați să judece judecățile Lui, să evalueze pentru ei înșiși istoria marii
lupte dintre bine și rău și factorii care au contribuit la destinul fiecărei persoane.
În timp ce-i mustră pe credincioșii din Corint pentru că au eșuat în a-și exercita
judecata cu privire la propriile probleme mici și locale, Pavel le îndreaptă atenția
spre lucrarea măreață a judecății în care vor fi implicați cei răscumpărați în timpul
Mileniului:
„Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi
voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate? Nu ştiţi că noi vom
judeca pe îngeri?” (1 Corinteni 6:2-3).
Ideea este că Dumnezeu lucrează după principiul transparenței totale. El nu
dorește o supunere forțată sau confuză, ci doar o dragoste benevolă, care vine
din partea unor oameni care-L înțeleg și Îl apreciază. Dumnezeu cunoaște,
desigur, fiecare aspect al cazului unui om și știe că judecățile sale sunt drepte,
însă El dorește ca cei răscumpărați să știe întregul adevăr pentru ei înșiși, având o
satisfacție deplină. De ce este acest om salvat, iar acela pierdut? Ce oportunități
i-a oferit Dumnezeu lui sau ei, și cum a răspuns? Pentru ființele raționale și libere,
este absolut normal să apară întrebări despre ceea ce este drept și cinstit. În
timpul Mileniului, Dumnezeu ne încurajează să punem întrebări și Se expune
cercetării noastre, știind că-L vom găsi drept și adevărat în toate căile Lui.
„El este Stânca; lucrările Lui sunt __________________. Căci toate _____________
Lui sunt_________________; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate,
El este drept şi curat” (Deuteronomul 32:4).
„Dacă suntem ____________________, totuşi El rămâne ___________________,
căci nu Se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2:13).
Dumnezeu este pe deplin consecvent cu El Însuși, rămânând loial, drept și bun.
Timp de o mie de ani, Dumnezeu îi va așeza pe copiii Săi pe tronuri și le va
încredința judecata. Fiecare întrebare pe care o au despre conflictul dintre bine
și rău va primi un răspuns. Cazul fiecărei persoane va fi evaluat. Toate dovezile
vor fi luate în considerare, iar cei răscumpărați vor declara într-un mod liber și
rațional că Dumnezeu este drept și adevărat în toate căile Lui (Apocalipsa 15:3;
16:5-7; 19:2).
CONECTEAZĂ-TE
Biblia ne învață că Mileniul este bazat pe premisa faptului că
Dumnezeu guvernează cu dreptate și transparență totală.
Cartea lui Isaia se deschide cu o chemare: „Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule,
căci Domnul vorbeşte: «Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat
împotriva Mea»” (Isaia 1:2). Aici, locuitorii raționali ai cerului și ai pământului sunt
chemați să judece ei înșiși. Într-un mod uimitor, Dumnezeu cere creaturilor pe
care El le-a făcut să-și folosească mintea pentru a evalua acțiunile Lui. Mai târziu,
în Isaia 5, este intonat un cântec despre dragostea și grija lui Dumnezeu pentru
Israel și despre răzvrătirea neîntemeiată a lui Israel împotriva Lui: „Judecaţi voi
între Mine şi via Mea (Israel)! Ce aş mai fi putut face viei Mele şi nu i-am făcut?” 25 Mileniul
(Isaia 5:3-4). Aici Dumnezeu le cere oamenilor să gândească și să judece între El și
Israel și să-I spună dacă ar mai fi putut face ceva pentru a fi vrednic de credincioșia
Lui. Într-un mod incredibil, Dumnezeu le dă socoteală celor pe care i-a creat. El
nu are nicio obligație să facă astfel – sau nicio obligație cu excepția celei impuse
de autenticitatea și integritatea a ceea ce este El, iar aici se rezumă tot. Dacă ar fi
vrut, ar fi putut foarte simplu să ne domine și să ne distrugă, fără să dea socoteală
nimănui. Dacă ar fi vrut! Dar nu a dorit acest lucru. De ce? Ei bine, pentru că
Dumnezeu guvernează prin bunătatea caracterului Său, și nu prin autoritatea
puterii Lui, prin dreptate, și nu prin putere. Lui nu-I este teamă să fie judecat.
EXPERIMENTEAZĂ
Sunt copleșit de bunătatea lui Dumnezeu și aleg să
mă încred în El cu privire la judecățile drepte pe care
le face în privința mea și a celorlalți oameni.
Când Dumnezeu mă așază pe un tron în prezența Lui și mă invită să judec, sunt
© Copyright 2016 [Truth] Link
sigur că voi fi întărit de încrederea pe care mi-o pun în El, prin Isus Hristos. Pe
măsură ce istoria fiecărui om este revizuită, va deveni clar faptul că Dumnezeu a
făcut tot ce a putut pentru a salva fiecare persoană și că decizia pe care a luat-o
cu privire la fiecare dintre noi este în armonie cu dreptatea care izvorăște constant
din caracterul Său iubitor.
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org
 MILENIUL (1 000 DE ANI) „Dar ai fost aruncat în Locuinţa morţilor, în adâncimile _____________! Cei ce te văd
se uită ţintă miraţi la tine _____________________________ şi zic: «Acesta este omul
care făcea să se cutremure pământul şi zguduia împărăţiile, care prefăcea lumea în
Distrugerea totală a

MILENIUL
Satana este înlănțuit: Noul Ierusalim coboară pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?»” (Isaia 14:15-17).
25
Pământului în urma acțiunilor Apocalipsa 20:1-3 pe Pământ:
demonice și umane: Isaia 14:15-17 Apocalipsa 20:9; 21:1-2

PRIMA ÎNVIERE

A DOUA ÎNVIERE
Apocalipsa 11:18 ; 20:1
Isaia 14:12-17 ; 24:4-13 Cu alte cuvinte, oamenii își vor da seama că Satana, cu principiile lui bazate pe
Cei răi din toate
Cei răi din toate
egoism, a fost principala forță din spatele distrugerii și a ruinei aduse în lumea
timpurile sunt morți:
A doua venire a lui Hristos: Apocalipsa 19:21 ; 20: 5 timpurile sunt înviați și îl noastră. Adevărul Evangheliei va răzbuna caracterul lui Dumnezeu și va așeza
Apocalipsa 19:11-21 Ieremia 25:33 reîntâlnesc pe Satana:
Matei 24:29-31 Apocalipsa 20:5-8 responsabilitatea principală pentru rău și suferință la locul ei, asupra lui Satana.
1 Tesaloniceni 4:13-18
Pământul este pustiu
ca „adâncul“ Are loc faza executorie

Învierea celor drepți:

(Abyssos, gr., de unde
provine „abis”):
a judecății:
Apocalipsa 20:11-15
Scopul Mileniului?
Apocalipsa 20:4-5 Apocalipsa 20:1 Iată dar ce am înțeles până acum: Mileniul va începe la a doua venire a lui Isus Hristos,
DESCOPERĂ 1 Tesaloniceni 4:16-17 Ieremia 4:23-25
moment în care cei neprihăniți din toate timpurile vor fi răscumpărați și luați la cer
Cei răscumpărați din Satana și cei răi sunt distruși, împreună cu Mântuitorul lor. În acest moment, toți cei necredincioși sunt în mormânt,
toate timpurile se implică, Pământul este curățat prin
Cei răi sunt omorâți la a
împreună cu Hristos, în foc și apoi reînnoit:
așteptând învierea de la sfârșitul Mileniului, iar pământul este ruinat asemenea unui
Dumnezeu va pune capăt răului – nu printr-un doua venire a lui Hristos:
Apocalipsa 19.21
procesul de judecată: Apocalipsa 20:9-21:5 abis, Satana fiind închis aici pentru a contempla lucrarea rea, nemaiavând niciun om
Apocalipsa 20:4 2 Petru 3:10-13
decret, nici prin forță, ci într-un mod care va asigura 2 Tesaloniceni 2:8
1 Corinteni 6:2-3
pe care să-l ispitească sau pe care să-l înșele, timp de o mie de ani.

dispariția lui definitivă – prin descoperirea deplină a Acest lucru ne conduce la o întrebare evidentă și importantă: Care este scopul
caracterului Său iubitor și a dreptății căilor Sale. existenței Mileniului? Ce vor face cei răscumpărați împreună cu Hristos în această
perioadă specială de o mie de ani? Apocalipsa 20:4 ne descoperă răspunsul:

Diavolul înlănțuit „Şi am văzut _________________________; şi celor ce ________________ pe ele li

Ordinea evenimentelor din preajma Mileniului
Când marea luptă dintre bine și rău se va termina, dragostea va fi singurul lucru
care va pulsa în fiecare inimă. Pentru a facilita vindecarea completă și refacerea
emoțională pentru rănile provocate de istoria omenească în general și a fiecărui
om în parte, Biblia arată că Dumnezeu va oferi o perioadă specială de 1 000 de
ani, cunoscută sub numele de Mileniu. În acest timp, El îi va implica pe copiii Săi
răscumpărați într-un proces deschis al judecății, în care ei vor evalua pentru ei înșiși
întregul raport al dominației răului din lumea noastră și felul cum Dumnezeu S-a
purtat pentru a-i pune capăt.
În acest studiu, vom descrie mai întâi diferitele evenimente care vor avea loc în preajma
Mileniului, după care vom descoperi procesul transparent prin care Dumnezeu Își va
conduce copiii Săi răscumpărați în timpul Mileniului.
Înainte de Mileniu, sunt patru evenimente importante care vor avea loc, alte patru
care se vor desfășura în timpul Mileniului, și alte patru care vor avea loc după. Studiați
fiecare dintre aceste evenimente, citind și discutând versetele oferite:
Citiți Apocalipsa 20:1-3. Ce înseamnă faptul că Satana este „legat” cu un lanț mare în
„adânc” în timpul Mileniului?
Această idee își are un corespondent în Vechiul Testament, în ceremonia care se desfășura la
sanctuar, cu țapul pentru Azazel, care-l simboliza pe Satana (Leviticul 16). După ce ispășirea
era făcută în mod simbolic prin jertfirea țapului pentru Domnul, care arăta spre moartea
ispășitoare a lui Hristos, păcatele oamenilor erau așezate pe țapul pentru Azazel, simbol
ce arăta că Satana este în mod direct responsabil pentru păcat, fiind sursa și instigatorul
acestuia. Apoi, țapul pentru Azazel era condus de un om puternic în pustiu. Conform
acestei ceremonii, va fi un moment în cadrul războiului dintre bine și rău când Satana va
fi prins. Apocalipsa 20 ne descoperă acest moment din demiterea progresivă a lui Satana.
Evenimentele care preced Mileniul – cel mai semnificativ fiind descoperirea adevăratului
caracter al lui Dumnezeu prin predicarea Evangheliei la nivel mondial – vor sluji pentru
a pune capăt lungii cariere a lui Satana de a înșela lumea. El va fi legat printr-un lanț de
evenimente care-l vor priva de puterea și credibilitatea necesare pentru a înșela neamurile
(Apocalipsa 20:3).
Profetul Isaia descrie de asemenea acest moment din căderea lui Satana:
s-a dat ____________________. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din
pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor ce nu se
închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au
înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.”
Acest adevăr ne oferă o perspectivă uimitoare despre Dumnezeul cu care avem de-a
face, despre felul cum El guvernează și cum dorește să aducă o rezolvare completă
la problema răului. În timpul Mileniului, Dumnezeu îi va așeza pe cei răscumpărați pe
scaune de domnie și le va încredința judecata. Dar ce înseamnă acest lucru?
În Biblie, cuvântul „judecată” înseamnă în esență a discerne și a face ce este corect”.
Când spunem că un om judecă bine, spunem că are discernământ, că înțelege bine
ce este corect și ce este greșit în orice situație. În Biblie, un tron reprezintă o poziție
de autoritate din care dreptatea și corectitudinea sunt exercitate (Psalmii 97:2; Evrei
1:8). Dumnezeu discerne întotdeauna în mod corect și face ce este corect. De aceea
El domnește mereu cu dreptate (Psalmii 89:4; Isaia 9:7).
Ființele omenești căzute sunt lipsite de integritate morală, de înțelegere și de putere
emoțională pentru a îndeplini cu succes o poziție din care să facă dreptate; acest lucru
este evident de-a lungul istoriei monarhiilor căzute ale lumii noastre. Însă vedem aici

I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
Dar nu spune Biblia undeva că cei răi vor fi chinuiți pentru veșnicie? Ei bine,
nu. Cu toate acestea, Biblia folosește expresia în vecii vecilor pentru a descrie
distrugerea celor răi, dar o face într-un context biblic specific. Citiți Apocalipsa
CONECTEAZĂ-TE
14:11 și 20:9,10. Acestea sunt două pasaje dificile, care, dacă sunt scoase din
context, contrazic celelalte pasaje care vorbesc în mod clar despre distrugerea Cei nelegiuiți vor fi distruși din cauză că vor
veșnică a celor răi. Însă câteva versete biblice vor îndepărta într-o clipă
ajunge incapabili să mai iubească.
confuzia.

Iona spune că a fost în pântecele peștelui pentru trei zile și trei nopți, numind
Isus îi descrie pe cei care vor fi distruși ca oameni care „săvârșesc nelegiuirea”
această perioadă „pe vecie” (Iona 1:17; 2:6). Ana l-a oferit pe Samuel în slujba
(Matei 13:38-41). „Săvârșesc” este cuvântul grecesc poieō, care înseamnă a crea,
lui Dumnezeu „pentru totdeauna”, ceea ce însemna „atâta timp cât va trăi”
sau a face ceva din nimic. „Săvârșesc” este o traducere bună pentru că redă ideea
(1 Samuel 1:22,28). Dumnezeu îi spune lui Israel că, dacă un om va alege să
de acțiune repetată, care produce o stare de existență. „Nelegiuire” este anomia,
slujească pe cineva pentru toată viața, îl va sluji „pentru totdeauna”, însemnând
care înseamnă a fi fără lege. Legea lui Dumnezeu este „dragoste” (Romani 13:10).
până la moarte (Exodul 21:6). În Biblie, „pentru totdeauna” înseamnă „atâta
Vedem deci că cei nelegiuiți sunt cei care au urmat un stil de viață nelegiuit, lipsit
timp cât un eveniment durează” sau „până ce se încheie”; așadar, focul „veșnic”
de dragoste, până când au ajuns ființe lipsite de orice urmă de iubire, capabile 26 Sfârșitul luptei
va ține până la distrugerea celor răi.
să facă doar răul. Ei sunt pierduți pentru veșnicie, nu pentru o acțiune arbitrară
din partea lui Dumnezeu, ci pentru că au ales să devină corupți în totalitate. Prin
Observați, de asemenea, cum este folosită expresia „foc veșnic” în Biblie:
alegeri egoiste, ei au distrus mecanismele mentale, emoționale și voliționale ale
„Sodoma şi Gomora… ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc
naturii lor, fiindu-le astfel imposibil să mai trăiască pentru alții. De aceea, ca o
veşnic” (Iuda 7). Dar stați puțin! Aceste orașe nu mai ard și astăzi. Petru spune
acțiune care îmbină mila cu dreptatea, Dumnezeu îi va distruge pe cei nelegiuiți
că Dumnezeu „a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească
definitiv.
de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire” (2 Petru 2:6). Înseamnă, deci, că Biblia
folosește expresia „foc veșnic” pentru a arăta că efectele focului sunt veșnice,
și nu durata lui.

Promisiunea lui Dumnezeu este că răul va avea sfârșit. Ultima carte a Bibliei ne
spune că Dumnezeu va face „un cer nou și un pământ nou”, în care „moartea
nu va mai fi”, „nici tânguire, nici ţipăt, nici durere” (Apocalipsa 21:4). Acest
lucru nu ar putea fi adevărat dacă sufletele pierdute ar fi întemnițate undeva
în univers, plângând și suferind într-o tortură veșnică. Pentru că Dumnezeu
este dragoste, Satana și toți cei care continuă să producă durere, din milă
și dreptate, vor fi distruși și vor înceta să existe. Și totuși, chiar și acest lucru
este dureros pentru inima dragostei infinite: „Pe viaţa Mea, zice Domnul,
Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui
şi să trăiască” (Ezechiel 33:11). Dumnezeu tânjește după mântuirea fiecăruia,
dar nu va forța pe nimeni.
EXPERIMENTEAZĂ
Ce binecuvântare este să știi că tortura este un
lucru complet străin caracterului lui Dumnezeu!
Doamne, cu toată inima mea, Te accept pentru cât ești de bun. Îți mulțumesc
pentru că mântuirea a fost câștigată de Isus pentru toți oamenii, pentru ca niciunul
să nu piară, dar și pentru ca Tu să te porți cu dreptate și milă față de cei care
aleg răul cu încăpățânare și resping dragostea Ta, ajungând incapabili să se mai
întoarcă.

© Copyright 2016 [Truth] Link

descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

SFÂRȘITUL LUPTEI
26
DESCOPERĂ
Dumnezeu este dragoste chiar și în modul cum Se
poartă cu cei care vor fi pierduți pentru veșnicie.
Incompatibilitatea dintre dreptate și tortură
Pe 26 iunie 1987, Convenția Națiunilor Unite împotriva Torturii a devenit aplicabilă
ca legământ între națiuni. Conținutul acestui contract internațional este deosebit de
semnificativ, nu doar pentru protecția drepturilor omului, ci și pentru că ne descoperă
un adevăr despre repulsia generală a oamenilor față de tortură. Pentru că ființele
omenești au fost create după chipul moral al lui Dumnezeu, chiar și în starea căzută
păstrează un simțământ intrinsec de dreptate care în mod natural consideră tortura a fi
un lucru rău. Când un om este lipsit de simțul dreptății și comite acte de tortură fără să
se simtă vinovat, considerăm acea persoană un psihopat. Pur și simplu știm că tortura
nu poate fi în armonie cu dreptatea și că o persoană care torturează este, în cel mai bun
caz, bolnavă mental, iar în cel mai rău, o persoană malefică.
În ciuda acestor lucruri, mulți oameni i-au învățat pe alții să creadă că Dumnezeu
supune milioane de oameni la tortură pentru veșnicie. Cea mai celebră predică ținută
vreodată în America este intitulată Păcătoși în mâna unui Dumnezeu mânios, de
Jonathan Edwards. Câteva rânduri sunt suficiente pentru a ne arăta cât de teribilă era
ideea predicii:
„Este un lucru înfricoșător să suferi mânia Atotputernicului Dumnezeu – chiar și pentru
un moment; dar trebuie să o suferi o veșnicie întreagă… această suferință teribilă și
insuportabilă nu va avea sfârșit… va fi infinită… vei simți o disperare absolută știind
că nu vei mai fi scăpat niciodată… veacuri lungi vor trece… te vei lupta cu răzbunarea
nemiloasă și crudă… și apoi…, după ce atât de multe secole vor fi fost petrecute de
tine în acest fel, vei știi că nu a trecut decât o fărâmă din ce a rămas. Așa că pedeapsa
ta va fi cu adevărat infinită.”
Uau! Sună ca literatura horror a lui Edgar Allan Poe. Dar nu! Este o doctrină religioasă
acceptată: ființe conștiente arzând de vii pentru totdeauna. Este aproape imposibil să-ți
imaginezi ceva mai terifiant. Și ceea ce este și mai greu este să-ți imaginezi un Dumnezeu
al iubirii făcându-le oamenilor acest lucru! În acest studiu vom vedea că Biblia descrie o
imagine complet diferită, descoperindu-ne că Dumnezeu este drept și milostiv în toate
căile Lui, chiar și în felul cum Se va purta cu cei care, prin propriile alegeri, resping darul
mântuirii Lui.
Originea păgână a doctrinei despre iad
Interesant este că această doctrină a unui loc al torturii, undeva în centrul pământului
sau într-o altă parte a universului, după alte religii, în care sufletele condamnate ajung
atunci când mor, nu se regăsește niciunde în Biblie. Este o doctrină păgână ce-și are
originea în vechiul Babilon și apoi se regăsește în toate religiile și cultele Antichității, mai
ales în Egipt, Persia, Grecia și în cele din urmă în Roma, unde păgânismul atinge punctul
culminant. Apoi, pe măsură ce Biserica Romano-Catolică este integrată treptat în Imperiul
Roman păgân ca religie oficială, liderii bisericești au considerat că este un lucru avantajos
din punct de vedere politic să „creștineze” doctrina chinului veșnic, pentru a-și asigura
controlul maselor.
Erau două mari caracteristici ale doctrinei păgâne cu privire la Dumnezeu: (1) nevoia
oamenilor de a-și ispăși păcatele prin diferite ritualuri – inclusiv prin sacrificii umane,
pentru a scăpa de mânia divină și pentru a câștiga favoarea lui Dumnezeu, și (2)
amenințarea îngrozitoare a chinului veșnic din iad, ca o pedeapsă ce-i așteaptă pe cei
care mor.
În Biblie sunt amintiți câțiva dintre zeii păgâni: Dagon, Moloh, Chemoș, Iștar, Marduc, Tamuz
și Baal. În Ieremia 19:5, singurul și adevăratul Dumnezeu Se pune în contrast cu Baal, un
zeu fals, arătând în mod categoric faptul că El nu are nicio legătură cu aducerea sacrificiilor
umane.
„Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi-de-tot lui Baal – lucru pe
care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte.”
Acest Dumnezeu este diferit! Încercați să-L înțelegeți. Sacrificiile umane sunt un lucru
complet străin de caracterul Lui. Ideea aceasta nu I-a trecut niciodată prin minte. Cu cât
mai străină de El trebuie să fie ideea de a-i arde pe oameni de vii, fără nicio speranță de a
scăpa de flăcările iadului!
Așadar, dacă doctrina chinului veșnic își are originea în păgânism. Ce ne învață Biblia cu
privire la distrugerea celor răi?
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
Sfârșitul răului și al celor răi
Mai întâi, trebuie să știm că la baza doctrinei chinului veșnic, stă doctrina imortalității
inerente, ideea că sufletul nu poate muri. Din această premisă reiese ideea că oamenii
nelegiuiți trebuie să trăiască pentru veșnicie undeva în universul lui Dumnezeu, și din
moment ce nu pot trăi împreună cu sfinții în rai, ei trebuie să fie în altă parte, unde să
fie chinuiți. Dar Biblia nu spune nimic de genul acesta.
Citiți Geneza 3:1-5, observând mai ales versetul 4, pentru a descoperi de unde vine
ideea că oamenii nu pot muri.
Biblia arată în mod clar că doar Dumnezeu are nemurirea inerentă (1 Timotei
6:16). La fel de clar, Biblia declară că Dumnezeu va oferi darul nemuririi celor
răscumpărați, la a doua venire a lui Isus, când ceea ce este „muritor se va îmbrăca
în nemurire” (1 Corinteni 15:54). Nemurirea este un dar pe care Dumnezeu îl oferă
celor răscumpărați. Ea nu este un lucru pe care oamenii îl au „din oficiu”, fie că
sunt mântuiți sau nu. De fapt, declarația repetată a Scripturii este că cei nelegiuiți
nu vor trăi veșnic.
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru
ca oricine crede în El să nu ________________, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).
Nimeni să nu piară! Nici vorbă de vreun chin veșnic!
„Fiindcă plata păcatului este ___________________ (Romani 6:23). Nu chinul veșnic,
ci moartea!
„Păcatul, odată făptuit, aduce ___________________ (Iacov 1:15). Nu o viață veșnică
de ars în flăcări!
Iar profetul Maleahi, referindu-se la cei care vor locui Noul Pământ, spune despre
oamenii răi: Şi veţi călca în picioare pe cei răi vor fi „_________________________ sub
talpa picioarelor voastre”(Maleahi 4:3).
Ezechiel redă cuvintele pe care Dumnezeu i le adresează Diavolului: „Scot din mijlocul
tău un foc care te _______________ şi te prefac în ______________ pe pământ…. şi
nu vei mai ____________________ niciodată!” (Ezechiel 28:18-19). Așadar, nici chiar
Diavolul nu va suferi veșnic, ci va înceta să existe.
Iar Obadia, descriind distrugerea celor răi la judecata finală, spune: „Vor fi ca şi când
n-ar fi fost niciodată” (Obadia 15-16).
Psalmul 37:20 descrie distrugerea celor răi într-un mod foarte asemănător: „Dar
cei răi _______________ şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşuni:
____________, ____________ ca fumul.”
la starea nobilă în care au fost create, iar pământul nu va mai fi supus relelor pe
care oamenii le-au adus.
„Căci firea a fost supusă ___________________ – nu de voie, ci din pricina celui
ce a supus-o – cu nădejdea însă că şi ea va fi ________________ din ___________
______________, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar
ştim că, până în ziua de azi, toată firea ______________ şi ____________ durerile
naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului,
_____________ în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea _____________
nostru” (Romani 8:20-23).
Lumea materială va fi readusă la starea ei originală. Va fi eliberată de ororile pe
care umanitatea le-a adus asupra ei. Și chiar trupurile noastre vor fi răscumpărate:
„Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe
Domnul Isus Hristos. El va ________________ trupul __________________ noastre
_________________ şi-l va face asemenea trupului __________________ Sale”
(Filipeni 3:20,21).
Citiți următoarele versete pentru a înțelege mai bine că, după învierea Sa, Isus,
chiar dacă a avut un trup proslăvit și nemuritor, acesta era un trup fizic: Luca
24:36-43; Ioan 20:17-18, 24-29; 21:1-14.
Cu trupurile refăcute la starea dinainte de cădere și cu pământul readus la
starea din Eden, liberi de blestemul păcatului, vom trăi într-o părtășie veșnică cu
Dumnezeu, având parte de plăcerile pe care El le-a avut în minte dintotdeauna.
„[...] Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta”
(Psalmii 16:11).
Ce viitor extraordinar!
CONECTEAZĂ-TE
Dumnezeu are o singură mare dorință: să fie cu noi.
În Apocalipsa 21:9-27, Ioan descrie capitala Noului Pământ, Ierusalimul,
specificând dimensiunile care-i dau forma unui cub uriaș (v. 16). Cercetând
atent, descoperim că Locul Preasfânt din vechiul Templu al Noului Testament
avea o formă de cub (1 Împărați 6:10). Aici era manifestată slava lui Dumnezeu (1
Împărați 8:10-13), iar acesta este și locul despre care Dumnezeu a spus: „Acolo
Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi
aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui
Israel” (Exodul 25:22). Aici, marele-preot, ca mijlocitor între Dumnezeu și oameni,
stătea în prezența lui Dumnezeu. Făcând referire la slava lui Dumnezeu care
ocupa vechiul Templu, Ioan spune despre Noul Ierusalim: „În cetate n-am văzut
niciun Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt
Templul ei. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci
o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul” (Apocalipsa 21:22,23).
Apoi, vorbind despre cei răscumpărați și despre părtășia strânsă pe care o au cu
Dumnezeu pentru veșnicie, El spune că „ei vor vedea fața Lui” (22:4). Ideea lui
Ioan este clară. Noul Ierusalim este cea din urmă realitate spre care arăta Locul
Preasfânt. De-abia acum toți copiii lui Dumnezeu vor avea privilegiul să intre și să
stea în prezența Lui fără mijlocitor. Acesta este de fapt scopul întregului plan de 27 Prieteni pentru veșnicie
mântuire: refacerea relației strânse dintre om și Dumnezeu.
EXPERIMENTEAZĂ
Dorința mea este să fiu unul dintre viitorii locuitori
fericiți ai Noului Pământ și să trăiesc o viață de
părtășie strânsă cu Dumnezeu pentru veșnicie.
Doamne, înțeleg că mă iubești, și chiar mă placi, și că vrei să fiu cu Tine pentru
totdeauna. Cu mult dor privesc înainte la viitorul pe care îl vom avea împreună.
Mă supun oricărei pregătiri de care am nevoie pentru a trăi pentru totdeauna în
dragostea Ta.
© Copyright 2016 [Truth] Link
descoperă.conectează-te.experimentează
w w w.icor - e ud .org

27 PRIETENI PENTRU VEȘNICIE
DESCOPERĂ
Dumnezeu ne pune înainte promisiunea unui viitor
definit de o prietenie din ce în ce mai profundă, mai
înfloritoare și mai cuprinzătoare, într-o lume care este
liberă de orice principiu contrar dragostei.
O prietenie de durată (veșnică)
Imaginează-ți că cel mai bogat om din lume îți oferă în dar o insulă tropicală privată,
unde a construit pentru tine o vilă luxoasă, mobilată cu cele mai valoroase articole
imobiliare care ar putea exista, și aprovizionată cu cele mai bune mâncăruri posibile.
Ți-ar plăcea să o ai? Desigur că da.
Dar, după aceea ți-ar zice: „Ți-o dau din toată inima, cu o singură condiție. Tot ceea
ce trebuie să faci este să trăiești acolo singur pentru tot restul vieții, fără să-ți mai vezi
vreodată prietenii sau familia.” Sunt sigur că, într-o clipă, fără să eziți deloc (sau poate
puțin), răspunsul tău ar fi: „Nu, categoric!”
Dar de ce?
Ei bine, pentru că ești conștient de un lucru care se află adânc înrădăcinat în natura
umană. Știi că relațiile apropiate și sănătoase înseamnă mai mult decât orice, că fără ele
viața nu ar avea niciun sens și că datorită relațiilor, viața are un potențial extraordinar
pentru frumusețe și împlinire
Nu trebuie să ne surprindă deci faptul că, atunci când Biblia vorbește despre destinul
veșnic al celor răscumpărați, folosește un limbaj din domeniul relațiilor. Când Isus a
vorbit despre Sine, prezentându-Se ca Mântuitor care ne va lua din această lume de păcat
și suferință, destinația pe care ne-o pune înainte se referă mai mult la o Persoană cu un
caracter deosebit de frumos, și mai puțin la un loc plin de lux:
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine _________ _______________ decât prin
Mine.” (Ioan 14:6)
La Tatăl! Acesta este „locul” unde vom merge! Apoi Isus a spus: „Cine M-a văzut pe Mine L-a
văzut pe Tatăl”, asigurându-ne de faptul că în Tatăl vom găsi aceeași dragoste prietenoasă
și amabilă pe care o găsim în El. Isus vrea ca fiecare dintre noi să înțelegem un lucru foarte
important, și anume că „Tatăl Însuși vă iubește” (Ioan 16:27). În Evanghelia după Ioan, cu
excepția acestei ocazii, de fiecare dată când Isus vorbește despre iubirea pe care o are
Tatăl pentru noi, El folosește cuvântul „agape”, care reprezintă dragostea unilaterală a lui
Dumnezeu, neinfluențată cu nimic de faptul că suntem păcătoși. Dar de data aceasta, Isus
folosește cuvântul „phileo”, care se referă la atașamentul pe care îl simte un om pentru
prietenul lui. Tatăl nu doar că ne iubește pe fiecare dintre noi, ci ne și place. Într-un mod
uimitor, Creatorul Atotputernic al Universului ne invită să avem parte de o relație veșnică
de prietenie cu El.
De la un Eden la altul
Atunci când Dumnezeu a creat omul, l-a pus în Grădina Eden (Geneza 2:8). Cuvântul „Eden”
înseamnă plăcere; acest lucru ne oferă o perspectivă cu totul nouă, spunându-ne cine este
Dumnezeu în esență și cum ne-a creat. Oricât de ciudat ar părea acest lucru la început − și
pare ciudat, pentru că a fost reprezentat într-un mod greșit de un dușman – Dumnezeu
este creatorul, inventatorul și sursa plăcerii. Geneza 1 și 2 ne arată că Dumnezeu i-a creat
pe oameni adaptați din punct de vedere fizic, mental, emoțional și relațional, pentru a trăi
o viață caracterizată de plăcere pe mai multe planuri: ochii sunt capabili să distingă forma
și culoarea, urechile aud vocea și cântecul, nasul miroase arome deosebite, limba simte
gusturile delicioase, simțurile tactile sunt stimulate de îmbrățișarea cățelușilor și de strânsul
mâinilor, mintea explorează misterele creației, emoțiile, care ne ajută să simțim atașamentul
față de alții, și sunt învioarate de bucuria altruismului. Ființa omenească este o minune
inginerească, având un mare potențial pentru plăcere, fiind construită la fiecare nivel pentru
o interacțiune fericită cu lumea înconjurătoare. Și totuși, plăcerea senzorială nu a fost creată
de Dumnezeu cu un scop în sine. Întreaga creație a fost stabilită ca un cadru ideal în care
relațiile să evolueze într-o continuă dezvoltare a dragostei, a bucuriei și a păcii.
Citiți Geneza 1 și 2 și alcătuiți o listă cu lucrurile care înfrumusețează lumea fizică și care
creează un mediu perfect pentru interacțiunea dintre oameni și dintre ei și Dumnezeu.
Așa cum primele două capitole din Biblie descriu lumea într-o frumusețe răpitoare înainte
de căderea omului, ultimele două o descriu după ce problema păcatului va fi rezolvată pe
deplin. O comparație a acestor capitole ne arată că este planul lui Dumnezeu acela de a
I testi biblici riportati sono stati tratti dalla Bibbia Nuova Riveduta, salvo diversa indicazione.
reface lumea după modelul original. Haideți să citim împreună câteva versete-cheie
din Apocalipsa 21 și 22, îmbinate cu alte pasaje, pentru a descoperi viitorul veșnic pe
care Dumnezeu îl are pregătit pentru noi.
Apocalipsa 21 începe într-un mod care să ne capteze toată atenția: „Apoi am văzut un
cer nou şi un pământ nou” (v. 1). Odată curiozitatea noastră stârnită, Ioan continuă,
accentuând de trei ori un singur lucru:
„Iată cortul lui Dumnezeu ______________! El va locui __________ ei şi ei vor fi poporul
Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi __________ ei. El va fi Dumnezeul lor.” (v. 3)
Deși pare uimitor, Dumnezeu pur și simplu vrea să fie „cu” noi și să locuiască împreună
cu noi în această lume, pentru a comunica față în față și de la inimă la inimă.
Apoi, Ioan continuă descriind o imagine incredibilă a Noului Pământ, ca un cadru
perfect în care ne putem bucura pentru veșnicie de prietenia cu Dumnezeu. Primul
lucru pe care El îl face este să șteargă orice lacrimă din ochii noștri. Ceea ce urmează
este de-a dreptul uimitor și atractiv. Citiți versetele 4-8 și alcătuiți o listă cu toate
lucrurile care vor exista pe Noul Pământ.
Sumarizând întreaga descriere, Ioan afirmă succint că:
„Nu va mai fi nimic vrednic de ___________ acolo.” (Apocalipsa 22:3)
Acest limbaj reprezintă o referire directă la Geneza 3:7-19. Dumnezeu le spune lui
Adam și Evei că viața și planeta Pământ aveau să fie drastic influențate de păcat la
orice nivel. Lumea avea să fie blestemată din punct de vedere relațional, biologic și
ecologic. Dar Ioan spune că blestemul va fi retras. Tot ceea ce a stat în calea plăcerii
pe care Dumnezeu o planificase pentru noi, inclusiv durerea adusă de păcat, va fi
îndepărtat.
Viziunea lui Isaia despre Noul Pământ implică o descriere foarte frumoasă a animalelor
sălbatice, domestice și a copiilor care se joacă împreună cu ele fără nicio urmă de
violență. Citiți Isaia 11:6-9 și discutați ce fel de lume va fi când toate ființele vor locui
împreună, fără să se amenințe una pe alta.
Pavel descrie impactul pe care păcatul îl are asupra lumii, folosind cuvântul
„suferințe”, însă continuă, adăugând că ele „nu sunt vrednice să fie puse alături cu
slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi” în momentul când planul lui
Dumnezeu pentru lume va fi îndeplinit în întregime. Creația însăși, spune Pavel, se
află într-o stare afectată și tânjește după ziua în care ființele omenești vor fi readuse