5.

Apariţia şi dezvoltarea dreptului Chinez

Izvoarele dreptului chinez sunt obiceiul şi legea scrisă. Legile scrise cuprindeau uneori
amalgamat chestiuni de drept şi chestiuni religioase. Dintre codurile cele mai importante amintim:
Codul penal din sec.VI î.e.n., numit Ta-Tsing-Lu-Li.
PROPRIETATEA
Cea mai veche formă de proprietate este cea obştească, alături de ea apare şi proprietatea privată
asupra pământului, în cartea Şi-Ţîn se spune: "Să ude ploaia câmpiile noastre comune (hun-team) şi
apoi pe cele ale noastre personale (şi)". Interpretând acest citat, un cronicar scrie: "Aşa era învăţat să
muncească tot poporul şi el se bucura la început de proprietatea comună şi numai apoi de a sa
particulară".
Asupra întregului pământ, chiar şi asupra celui obştesc, împăratul avea un drept de proprietate
superioară. Cuvântul de huntean (câmp obştesc) înseamnă, în acelaşi timp, "câmp al căpeteniei".
Când hun (căpetenia) se transformă în van (împărat) atunci toate pământurile obştilor săteşti devin
proprietăţi de stat, controlate de împărat. Multă vreme economia funciară poartă pecetea vechiului
sistem de proprietate obştească. Astfel, în sate pământul se împarte în nouă parcele egale, pe care le
va prelucra populaţia rurală. Cea de-a noua parcelă va fi administrată, prin clasă, de către tot satul,
pentru asigurarea dregătorilor de stat. Asupra întregului pământ împăratul avea un drept de
proprietate eminentă, putând dispune după voia sa de el.
"Aici (în Asia) spune Marx, - statul este proprietarul suprem al pământului. Aici suveranitatea este
înţeleasă ca proprietate funciară concentrată pe scara religioasă. De aceea, în cazul acesta, nu există
nici un fel de proprietate particulară asupra pământurilor, deşi există o stăpânire şi o folosinţă".
Cu toate că împăratul dispunea de un drept de proprietate superioară asupra întregului pământ al
statului, el avea totuşi şi domeniile sale imperiale proprii, din care putea face donaţii marilor
aristocraţi şi dregătorilor din anturajul său.
OBLIGAŢIUNILE
Cu privire la materia obligaţiunilor, dreptul chinez stabileşte unele reguli, care urmăresc să oblige pe
debitor la îndeplinirea creanţei. Astfel, debitorul, pentru neplata datoriei răspundea din punct de
vedere al dreptului penal, iar uneori creditorul intra în stăpânirea bunurilor debitorului până când
acesta returna datoria. Sclavia pentru datorii nu era atestată.
Pentru încheierea diferitor operaţiuni comerciale existau nenumăraţi samsari, care, pentru a se
ocupa de această meserie, trebuiau să aibă autorizaţie din partea statului, cât şi să ţină anumite
registre ce trebuiau înfăţişate lunar.
Dobânda era fixată la 30%; dobânda percepută peste acest cuantum era considerată camătă şi
pedepsită de lege.
FAMILIA
Familia este alcătuită pe baze patriarhale; încă din epoca veche apare cuvântul ti care înseamnă şi
sclavă şi concubină. Familia chineză se caracterizează prin atotputernicia bărbatului şi a tatălui,
înrobirea femeii, poligamia şi, în sfârşit, printr-un cult exagerat al strămoşilor.
Căsătoria are loc prin următorul ceremonial: logodnicii beau din două pahare ce sunt legate cu
sfoară roşie, se beau paharele până la mijloc şi apoi sunt schimbate între logodnici şi golite. De
asemeni, logodnicii mănâncă din două farfurii ce, la fel, sunt schimbate între ei. Cu ocazia căsătoriei
are loc şi împărţirea unor boabe de cereale.
Chinezul se poate căsători cu mai multe soţii, dar numai una este socotită cu adevărat soţie, celelalte
femei au calitatea de soţii inferioare.
Copilul poartă numele tatălui, pe care-1 ia la naştere; adesea numele este schimbat de chinezi cu
ocazia căsătoriei, când devine funcţionar, etc.
Poliandria este pedepsită, iar preoţii lui Budha şi Loaţe nu pot să se căsătorească.
Căsătoria se poate desface prin despărţenie, dar dreptul de a divorţa aparţine doar bărbatului, care
poate invoca diferite motive: lipsa de copii, lăcomia femeii, obiceiul ei de a fura, gelozia, unele
infirmităţi, etc. Văduva se putea căsători, dar avea obiceiul să rămânăîn afara căsătoriei; adesea se
obişnuia ca văduvă să se jertfească pe mormântul soţului Totodată, se obişnuia să se jertfească pe
mormântul bărbatului lucrurile sale şi persoaneli care 1-au servit. Cu timpul, această jertfă a fost
înlocuită cu jertfa unor păpuşi sau cartoani de hârtie desenată.
în timpul căsătoriei, soţia stătea închisă într-o aripă a casei, într-o veche carte chinez; se spune:
"Dacă femeia n-a murit în odaia ei, tăbliţa spiritului ei nu trebuie aşezată alătur de tăbliţa spiritului
bărbatului ei". Cea mai gravă învinuire ce se putea aduce unui bărbat era că urmează sfaturile
nevestei sale.
Puterea părintească este mare şi este sancţionată de forţa coercitivă a statului. Astfel, în decretul
emis de împăratul Yuan, se spune: " Supusul nu are în nici un caz dreptul să se plângă împotriva
hotărârii şefului său direct, căci dacă lucrul acesta s-ar permite, fiii ar începe să se judece cu părinţii
lor şi nu ar mai exista deosebirea necesară între cei mari şi cei mici".
Copii deveneau majori la 20 de ani (băieţii) şu fetele la 15 ani. Cu această ocazie are loc un anumit
ceremonial: tânărul primeşte dreptul de a purta pălărie. Tinerii nu se puteau căsători, până la această
vârstă, se puteau doar logodi, în fapt, ei erau logodiţi de către părinţi, fără ca logodnicii să se vadă
anterior. Logodna obligă la căsătorie şi nu poate fi desfăcută decât în caz de comportare nedemnă a
unuia dintre logodnici, în caz de despărţire a unuia din logodnici şi când căsătoria este amânată mai
mult de cinci ani.
SUCCESIUNEA
Dreptul chinez cunoaşte numai succesiunile descendenţilor; dacă nu sunt descendenţi se face o
adopţiune, dar trebuie să se aleagă cineva care poartă acelaşi nume de familie (de pildă fiul fratelui).
Dacă cineva moare fără copii legitimi sau adoptaţi, are loc o adopţiune post-mortem: Consiliul
familial îi dă ca moştenitor, de obicei, o rudă apropiată.
CRIME ŞI PEDEPSE
Principalul izvor al dreptului penal, alături de cutumă, este Codul Ta-Tsing-Lu-Li din secolul VI
î.e.n. Acest cod oferă o rezolvare suficient de exactă diverselor instituţiuni juridice de drept penal:
instigare, ajutor, complicitate, tentativă, favorizare, etc. Un mare preţ se pune pe auto-denunţare,
primeşte o pedeapsă mai blândă.
În mod deosebit de aspru sunt sancţionate infracţiunile împotriva împăratului, înalta trădare este
pedepsită cu moartea şi, totodată, este pedepsită şi familia delicventului; cine ar tăia doar un copac
din jurul mormântului împăratului se pedepseşte cu decapitarea. Falsificarea documentelor publice
şi a monedelor, iarăşi este pedepsită cu moartea. Omorul intenţionat este pedepsit tot cu moartea.
Interesele patrimoniale ale clasei stăpânitoare sunt ocrotite de lege cu multă severitate. De exemplu,
furtul, este pedepsit cu moartea, iar concurenţa neloială - după regulile furtului. Tot cu moartea este
pedepsită paguba adusă cu intenţie bunurilor altuia.
Drept mijloc de dovadă se foloseşte mai ales tortura. Dreptul chinez păstrează unele resturi
gentilico-tribale. "Acela - spune Confucius - căruia i-a fost ucis tata sau mama, trebuie să doarmă pe
paie, iar scutul să-i fie pernă. El trebuie să se hotărască cu tărie că nu va trăi sub acelaşi cer cu
ucigaşul. Şi dacă îl va întâlni în piaţă sau la curte, să nu alerge după armă, ci să înceapă lupta cu el
de îndată."
Principiile dreptului chinez s-au transmis şi vechiului drept coreean.