PROTECŢIA MEDIULUI

Politica de mediu reprezintă un sistem integru al priorităţilor şi obiectivelor de mediu, al

metodelor şi instrumentelor de atingere ale acestora care este direcţionat spre asigurarea
utilizării durabile a resurselor naturale şi prevenirea degradării calităţii mediului.

Aspectele de bază ale definţiei în cauză:

 Reprezintă nu o activitate, principii, declaraţii sau mecanisme ale protecţiei mediului

ci, un sistem integru, compus din aceste elemente;

 Componentele politicii de mediu interacţionează între ele, fapt ce determină

considerarea ei drept un sistem integru;

 Conţine nu numai scopuri şi obiective sau priorităţi, ci şi metodele şi instrumentele

necesare atingerii lor;

 Bazată pe principiile durabilităţii este orientată nu numai spre conservarea mediului,

dar şi spre utilizarea lui durabilă, inclusiv a conservării resurselor.

1. Baza legală

Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele191-193 (foste 174 – 176)
ale Tratatului CE, la care se adaugă articolele 6 şi 95. Articolul 191 (fost 174) este cel care
trasează obiectivele politicii de mediu şi conţine scopul acesteia - asigurarea unui înalt nivel
de protecţie a mediului ţinând cont de diversitatea situaţiilor existente în diferite regiunii ale
Uniunii. În completarea acestuia, Articolul 175 (fost 130s) identifică procedurile legislative
corespunzătoare atingerii acestui scop şi stabileşte modul de luare a deciziilor în domeniul
politicii de mediu, iar Articolul 176 permite SM adoptarea unor standarde mai stricte.

3. Principii

Politica de mediu a UE s-a cristalizat prin adoptarea unei serii de măsuri minime de protecţie
a mediului, ce aveau în vedere limitarea poluării, urmând ca în anii ’90 să treacă printr-un
proces de orizontalizare şi să se axeze pe identificarea cauzelor acestora, precum şi pe nevoia
evidentă de a lua atitudine în vederea instituirii responsabilităţii financiare pentru daunele
cauzate mediului.

Această evoluţie conduce la delimitarea următoarelor principii:

 Protecţia mediului trebuie să constituie un element central al politicii economice şi
sociale a statului.

 Principiul „Poluatorul plăteşte”: are în vedere suportarea, de către poluator, a

cheltuielilor legate de măsurile de combatere a poluării stabilite de autorităţile publice.
Altfel spus, costul acestor măsuri va fi reflectat de costul de producţie al bunurilor şi
serviciilor ce cauzează poluarea;

 Principiul acţiunii preventive: se bazează pe regula generală că „ e mai bine să previi

decât să combaţi”;

 Principiul precauţiei: prevede luarea de măsuri de precauţie atunci când o activitate

ameninţă să afecteze mediul sau sănătatea umană, chiar dacă o relaţie cauză-efect nu
este deplin dovedită ştiinţific;

 Principiul protecţiei ridicate a mediului: prevede ca politica de mediu a UE să

urmărească atingerea unui nivel înalt de protecţie;

 Principiul integrării: prevede ca cerinţele de protecţie a mediului să fie prezente în

definirea şi implementarea altor politici comunitare;

 Principiul proximităţii: are drept scop încurajarea comunităţilor locale în asumarea

responsabilităţii pentru deşeurile şi poluarea produsă .

 Principiul subsidiarităţii care specifică că măsurile de protecţia mediului trebuie luate

la „nivel adecvat” ţinând seama de nivelul de poluare, acţiunile necesare şi zona
geografică ce trebuie protejată.

 Accesul liber la informaţia de mediu.

 Principiul exercitării de către stat a dreptului suveran de a exploata resursele sale

naturale, în aşa fel încât să nu aducă prejudicii altor state. Acest principiu se
desprinde din Declaraţia de la Stockholm din 1972. Exploatarea resurselor naturale în
concordanţă cu interesul naţional reprezintă şi o obligaţie a statului român, ea fiind
stipulată în art. 134 lit. d din Constituţie.
5. Instrumentele politicii de mediu

Se poate vorbi de dezvoltarea a trei tipuri de instrumente: legislative, tehnice şi

instrumente economico-financiare.

A. Instrumentele legislative creează cadrul legal al politicii comunitare de protecţie a

mediului sunt reprezentate de legislaţia existentă în acest domeniu, adică de cele peste 200 de
acte normative (directive, regulamente şi decizii2) adoptate începând cu anul 1970 (acestea
constituie aşa numitul acquis comunitar).

B. Instrumentele tehnice asigură respectarea standardelor de calitate privind mediul

ambiant şi utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile. În categoria instrumentelor tehnice
pot fi incluse:

2
Regulamentele sunt actele care au caracter obligatoriu de la data intrării lor în vigoare atât pentru statele
membre, cât şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul acestora. Regulamentele se aplică direct
pe teritoriul statelor membre, cărora le este interzis să adopte măsuri de transpunere sau orice alte măsuri
care ar putea îngrădi aplicarea lor directă. Dacă în text nu este precizată data intrării în vigoare, aceasta va fi
reprezentată de cea de a 20-a zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

Directivele sunt actele care stabilesc numai obiective obligatorii pentru statele membre, lăsând la latitudinea
acestora modalităţile de atingere a lor. În text este precizată data până la care statele membre trebuie să
adopte măsurile de adaptare la directiva în cauză. Directivele se aplică şi ele direct pe teritoriul statelor
membre, dar numai după expirarea termenului de transpunere.

Deciziile sunt actele cu caracter obligatoriu doar pentru statele membre sau persoanele juridice cărora le sunt
adresate. Unele au caracter individual (având un singur destinatar sau un număr limitat de destinatari), iar
altele au caracter general (sunt obligatorii pentru toate statele membre şi pentru persoanele fizice şi juridice
aflate pe teritoriul acestora).

Recomandările, rezoluţiile şi avizele sunt acte fără caracter obligatoriu, jucând rolul de instrumente indirecte
pentru apropierea legislaţiilor şi practicilor naţionale.

Acordurile şi convenţiile sunt înţelegeri în forma scrisă supuse dreptului internaţional dar încheiate fie de către
Comunităţi cu state terţe, fie de către acestea şi statele membre cu state terţe, fie numai între statele membre,
în conformitate cu competenţele stabilite prin tratatele constitutive.
- Standarde şi limite de emisii (sunt incluse în legislaţia specifică şi au menirea de a limita

nivelul poluării mediului şi de a identifica marii poluatori);

- Cele mai bune tehnologii disponibile (BAT, Best Available Technologies) : instituţii
specializate elaborează Ghiduri BAT pentru diverse domenii industriale (energie, metalurgie,
chimie etc.) şi a căror utilizare devine obligatorie;

- Denominarea „eco” (eco-etichetarea) : denominarea are rolul evidenţierii produselor

comunitare care îndeplinesc anumite cerinţe de mediu şi criterii „eco” specifice, criterii
stabilite şi revizuite de Comitetul Uniunii Europene pentru Denominare Eco;

- Criteriile aplicabile inspecţiilor de mediu în SM (au fost create pentru a asigura

conformitatea cu legislaţia de mediu a UE şi aplicarea uniformă a acesteia. Acest lucru este
posibil prin stabilirea unor criterii minime referitoare la organizarea, desfăşurarea, urmărirea
şi popularizarea rezultatelor inspecţiilor de mediu în toate SM).

C. Instrumente financiare

Principalele instrumente sunt reprezentate de diverse programe.

1. Programul LIFE a fost lansat în 1992 cu scopul de a co-finanţa

proiectele de protecţie a mediului în ţările UE, precum şi în ţările în curs de aderare.

Programul are deja trei faze de implementare: prima fază: 1992 -1995, cu un buget de 400
mil.Euro; a doua fază: 1996- 1999, cu un buget de 450 mil.Euro; a treia fază: 2000-2004, cu
un buget de 640 mil.Euro.

LIFE este structurat în trei componente tematice: LIFE - Natură, LIFE – Mediu şi LIFE –Ţări
terţe, toate trei urmărind îmbunătăţirea situaţia mediului înconjurător dar fiecare dintre ele
având buget şi priorităţi specifice. Componenta Măsuri însoţitoare funcţionează ca o
subcategorie a acestora şi are rolul de a asista cu materiale, studii şi informaţii
implementareacelor trei componente tematice, precum şi de a finanţa acţiuni de diseminare şi
schimb de bune practici. Toate componentele sunt supuse condiţiei co-finanţării de către
statele eligibile, cu excepţia componentei Măsuri însoţitoare - care beneficiază de finanţare
100% din partea UE.
 Proiectele finanţate prin programul LIFE trebuie să îndeplinească un set de criterii ce
reflectă relevanţa şi seriozitatea acestora şi care cer ca proiectele:

- să fie de interes comunitar şi să contribuie la realizarea obiectivelor LIFE;

- să fie implementate de parteneri serioşi din punct de vedere financiar şi tehnic;

- să fie fezabile în termeni de propuneri tehnice, planificarea acţiunilor, buget şi

costeficacitate.