Codul de Proiectare Seismica A Cladirilor P100-3 - Proiect

Cititi pe www.arenaconstruct.
ro stirile din constructii si imobiliare
PROIECT
COD DE PROIECTARE SEISMICĂ
– PARTEA A III-A –
PREVEDERI PENTRU
EVALUAREA SEISMICĂ
A CLĂDIRILOR EXISTENTE
INDICATIV P 100-3/2018
BENEFICIAR,
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI

PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE
– FEBRUARIE 2018 –
COD DE PROIECTARE SEISMICĂ -
PARTEA A III-A - PREVEDERI PENTRU
EVALUAREA SEISMICĂ A CLĂDIRILOR
EXISTENTE, INDICATIV P 100-3/2008:
REVIZUIRE COD;
REDACTAREA A II-A
CONTRACT NR. M.D.R.A.P 135/2017

NR. U.T.C.B. 120/2017
BENEFICIAR: MINISTERUL DEZVOLTĂRII
REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI
PUBLICE ȘI FONDURILOR
EUROPENE
RECTOR: PROF. UNIV. DR. ING. RADU VĂCĂREANU
ȘEF PROIECT: CONF. DR. ING. VIOREL POPA
2018
COLECTIV DE ELABORATORI (P 100-3/2018):

ELABORATORI:
Viorel Popa
Radu Văcăreanu
Radu Pascu
Șerban Dima
Ioan Paul
Daniel Stoica
Horațiu Popa
Eugen Lozincă
Helmuth Kober
Mihai Pavel
Ionuț Damian
Florin Pavel
Dietlinde Kober
Dan Bîtcă
Mircea Bârnaure
Andrei Papurcu
Tiberiu Pascu
Vasile Oprișoreanu
ȘEF DE PROIECT:
Viorel Popa
Această ediție a codului a fost elaborată ca revizuire a ediției din anul

2008, care a fost realizată de către Universitatea Tehnică de Construcții
București, coordonator Tudor Postelnicu și elaboratori Tudor Postelnicu, Radu
Petrovici, Dan Lungu, Radu Văcăreanu, Șerban Dima, Paul Ioan, Dan
Zamfirescu și Viorel Popa.
ELABORATORI PE CAPITOLE:
Capitolul 1 Viorel Popa, Radu Văcăreanu
Capitolul 2 Viorel Popa
Capitolul 3 Viorel Popa, Radu Văcăreanu
Capitolul 4 Viorel Popa, Eugen Lozincă
Capitolul 5 Viorel Popa, Radu Pascu
Capitolul 6 Viorel Popa, Ionuț Damian
Capitolul 7 Horațiu Popa
Capitolul 8 Viorel Popa, Mihai Pavel, Radu Văcăreanu
Anexa A Radu Văcăreanu, Florin Pavel
Anexa B Radu Pascu, Eugen Lozincă, Viorel Popa,

Ionuț Damian, Andrei Papurcu
Anexa C Șerban Dima, Paul Ioan, Dan Bitca, Helmuth Kober
Anexa D Dan Stoica, Mircea Bârnaure
Anexa E Dietlinde Kober, Viorel Popa
Anexa F Eugen Lozincă
Anexa G Viorel Popa, Radu Văcăreanu, Șerban Dima, Paul Ioan, Dan Bîtcă,
Helmuth Kober, Mircea Bârnaure, Dieltinde Kober
Anexas H Ionuț Daminan, Tiberiu Pascu, Vasile Oprișoreanu,

Dan Bîtcă, Mircea Bârnaure, Dietlinde Kober
Anexa I Andrei Papurcu
Anexa J Mihai Pavel, Dan Bîtcă, Daniel Stoica, Mircea Bârnaure

Cuprins:
1. Generalități 6
1.1. Obiect și domeniu de aplicare 6
1.2. Structura codului 8
1.3. Definiții generale 9
1.4. Unități de măsură 10
1.5. Simboluri 10
1.6. Documente de referință 10
2. Evaluare seismică 11
2.1. Generalități 11
2.2. Operațiile care compun procesul de evaluare 12
2.3. Metodologii de evaluare 12
2.3.1. Metodologia de nivel 1 13
3. Cerințe de performanță 15
3.1. Cerințe fundamentale 15
3.2. Clase de risc seismic 15
3.3. Necesitatea lucrărilor de intervenție 16
3.4. Proiectarea lucrărilor de intervenție 17
4. Informații pentru evaluarea seismică 18

4.1. Informații inițiale 18
4.2. Definirea nivelurilor de inspecție și de încercare 19
4.3. Niveluri de cunoaștere 20
4.3.1. Generalități 20
4.3.2. KL1 - Cunoaștere limitată 21
4.3.3. KL2 - Cunoaștere normală 22
4.3.4. KL3 - Cunoaștere completă 22
4.4. Factori de încredere 23
5. Evaluare calitativă 24
5.1. Obiectul evaluării calitative 24
5.2. Alcătuirea clădirii 24
1
5.2.1. Condiții privind configurația structurii 24
5.2.1.1. Condiții privind traseul încărcărilor 24
5.2.1.2. Condiții privind redundanța 24
5.2.1.3. Condiții privind neregularitățile pe verticală 25
5.2.1.4. Neregularități în plan 25
5.2.2. Condiții privind interacțiunile clădirii 25
5.2.2.1. Condiții privind distanța față de construcțiile învecinate 25
5.2.2.2. Condiții referitoare la supante 25
5.2.2.3. Condiții referitoare la componentele nestructurale 25
5.2.3. Condiții privind planșeele 26
5.2.4. Condiții privind alcătuirea elementelor structurale 26
5.2.5. Condiții privind infrastructura și terenul de fundare 27
5.3. Degradarea clădirii 27
6. Evaluare cantitativă 29
6.1.1. Starea Limită Ultimă 30
6.1.2. Starea Limită de Serviciu 30
6.2. Acțiunea seismică și combinațiile de încărcări 30
6.3. Modelarea structurii 31
6.4. Metode de calcul 31
6.5. Verificări ale elementelor structurale 31
6.6. Metodologia de nivel 1 – evaluare prin calcul 31
7. Evaluare a fundațiilor și terenului de fundare 36

7.2. Investigații geotehnice 37
7.3. Calculul infrastructurii și modelul de calcul 38
7.4. Măsuri de intervenție 39
8. Concluziile evaluării 40
8.1. Stabilirea clasei de risc seismic 40
8.1.1. Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică 41
8.1.2. Gradul de afectare structurală 41
2
8.1.3. Gradul de asigurare seismică 41
8.1.3.1. Metodologia de nivel 1 42
8.2. Conținutul raportului de evaluare seismică 44
Anexa A. Hazardul seismic 49
Anexa B. Structuri din beton 51

B.1. Domeniu de aplicare 51
B.2. Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire și a materialelor
din structura clădirii 51
B.2.1. Starea elementelor 51
B.2.2. Geometria 51
B.2.3. Detalii de alcătuire 51
B.2.4. Materiale 52
B.3. Evaluarea calitativă 52
B.3.1. Lista de condiții de alcătuire a structurilor de beton în zone seismice 52
B.3.1.1 Metodologia de nivel 1 52
B.3.1.2 Metodologiile de nivel 2 și 3 54
B.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale 56
B.4. Evaluarea cantitativă 57
B.4.1. Metodologia de nivel 1 57
B.4.1.1 Factori de comportare 57
B.4.1.2 Valori admisibile ale eforturilor unitare medii 57
B.4.2.1 Factori de comportare 57
B.4.2.2 Valori de proiectare ale capacităților de rezistență 59
B.4.2.3 Factorul de amplificare a deplasărilor 59
Anexa C. Structuri din oțel 62

C.1. Domeniu de aplicare 62
C.2. Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire și a materialelor
din structura clădirii 62
C.2.1. Starea elementelor 62
3
C.2.2. Geometria 62
C.2.3. Detalii de alcătuire 62
C.2.4. Materiale 63
C.3. Evaluarea calitativă 63
C.3.1. Lista condițiilor de alcătuire a structurilor din oțel amplasate în zone
seismice 63
C.3.1.2 Metodologiile de nivel 2 și 3 66
C.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale 68
C.4. Evaluare cantitativa 70
C.4.1. Metodologia de nivel 1 70
C.4.1.2 Valori admisibile ale tensiunilor în cazul aplicării metodologiei de nivel 1
71
C.5. Metodologia de nivel 2 71
C.5.1.1 Factori de comportare 71
C.5.1.2 Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 2 72
C.5.1.3 Factorul de amplificare a deplasărilor 72
C.6. Metodologia de nivel 3 72
C.6.1.1 Capacități de deformare inelastică în elementele structurale în cazul
aplicării metodologiei de nivel 3 72
Anexa D. Structuri din zidărie 76

D.1. Domeniu de aplicare 76
D.2. Informații specifice necesare pentru evaluarea siguranței construcțiilor din
zidărie 76
D.2.1. Date generale privind construcția 76
D.2.2. Date privind starea fizică a construcției 76
D.2.3. Date privind geometria structurilor din zidărie 77
D.2.4. Detalii constructive specifice structurilor din zidărie 78
D.2.5. Proprietățile materialelor 79
D.3. Evaluarea seismică 80
D.3.1. Generalități 80
D.3.2. Metodologii de evaluare pentru clădiri din zidărie 81
D.3.3. Evaluarea calitativă 82
D.3.3.1 Evaluarea calitativă preliminară 82
D.3.3.2 Evaluare calitativă detaliată 86
D.3.4. Evaluarea cantitativă 89
4
D.3.4.1 Evaluarea seismică pentru efectele acțiunii în planul peretelui 89
D.3.4.2 Siguranța față de acțiunea seismică perpendiculară pe planul pereților
97
D.3.4.3 Încadrarea clădirilor cu pereți structurali din zidărie în clase de risc seismic
99
Anexa E. Componente nestructurale 100

E.1. Generalități 100
E.1.1. Obiectivele evaluării seismice 100
E.1.2. CNS supuse evaluării seismice 100
E.1.2.1 Criterii de stabilire a CNS supuse evaluării seismice 100
E.1.2.2 CNS care sunt supuse evaluării seismice 102
E.2. Evaluarea seismică a CNS 104
E.2.1. Criterii de evaluare calitativă 104
E.2.2. Criterii de acceptare pentru evaluarea calitativă 105
E.2.3. Evaluarea cantitativă 107
E.2.3.1 Verificarea prin calcul a CNS pentru efectul direct al acțiunii seismice
108
E.2.3.2 Verificarea prin calcul a CNS pentru efectul indirect al acțiunii seismice
109
E.2.3.3 Alte prevederi privind verificarea prin calcul 110
Anexa F: Îndrumător de reabilitare seismică a clădirilor existente 111

Anexa G: Comentarii 378
Anexa H: Exemple de calcul a lucrărilor de intervenţie structurală la clădiri existente,
vulnerabile seismic 405
Anexa I: Îndrumător pentru întocmirea raportului de expertiza tehnică seismică la
clădiri
AnexaJ: Exemple de rapoarte de evaluare seismică
5
1. Generalități
Obiect și domeniu de aplicare

Obiectul Codului de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea
seismică a clădirilor existente, indicativ P100-3/2018 (numit în continuare P100-3), este
de a stabili criterii și proceduri pentru evaluarea seismică a clădirilor existente și, după
caz, fundamentarea lucrărilor de intervenție pentru reducerea vulnerabilității seismice a
acestora.
Prevederile P100-3 se utilizează împreună cu prevederile P100-1/2013 (numit în
continuare P100-1).
Prezentul cod se referă la evaluarea seismică a clădirilor individuale. Evaluarea
riscului seismic pentru populații sau grupuri de clădiri în diferite scopuri (de exemplu,
pentru determinarea riscului în asigurarea clădirilor sau pentru stabilirea priorităților de
intervenție în vederea reducerii riscului seismic) nu constituie obiectul prezentului cod.
P100-3 se aplică la evaluarea seismică a clădirilor și construcțiilor cu structuri
similare acestora amplasate pe teritoriul României, indiferent de perioada de realizare a
acestora. În P100-3 toate aceste categorii de construcții sunt denumite clădiri.
Evaluarea seismică a construcțiilor cu funcțiuni speciale (de exemplu, centrale
nucleare, platforme maritime, poduri, baraje, diguri, coșuri de fum, rezervoare, silozuri,
turnuri de răcire și altele asemenea) nu face obiectul codului P 100-3.
Prevederile P100-3 pot fi aplicate și în cazul clădirilor monument istoric în cazul în
care acestea nu contravin conceptelor, abordărilor și procedurilor cuprinse în
documentele normative specifice.
P100-3 se referă la clădirile existente cu structura realizată din beton, oțel sau
zidărie, și la componentele nestructurale (CNS) ale acestora.
Evaluarea seismică a clădirilor existente se face cu scopul determinării
susceptibilității avarierii acestora la acțiuni seismice severe.
Se recomandă evaluarea seismică cu prioritate a tuturor clădirilor realizate înainte
de intrarea în vigoare a normativului P100/78-81 precum și a celor cu mai mult de 5
niveluri supraterane realizate pe baza acestui normativ.
Prevederile codului P 100-3 sunt armonizate cu prevederile standardului național
SR EN 1998-3.
Codul cuprinde numai acele prevederi care trebuie respectate la evaluarea seismică
a clădirilor existente împreună cu prevederile codurilor destinate proiectării la alte tipuri
de acțiuni a structurilor din beton armat, oțel sau zidărie.
Expertizarea tehnică a clădirilor la acțiuni seismice implică evaluarea seismică a
acestora conform prevederilor P100-3 de către un expert tehnic atestat.
Expertizarea tehnică a clădirilor în situații în care evaluarea seismică nu este
necesară nu face obiectul acestui cod. Cazuri particulare de expertizare tehnică a
clădirilor pentru cerința fundamentală „rezistență mecanică și stabilitate” pentru care
evaluarea seismică a clădirii nu este necesară sunt date în reglementări tehnice specifice.
Prin prevederile codului se urmărește evaluarea seismică și stabilirea strategiei de
intervenție pentru reducerea vulnerabilității seismice a clădirilor existente astfel încât,
la incidența mișcărilor seismice severe, să se asigure cu un grad acceptabil de încredere:
6
(a) protecția vieții și integrității fizice a persoanelor;
(b) menținerea, fără întrerupere, a desfășurării de activități și servicii esențiale
pentru viața socială și economică;
(c) limitarea pagubelor materiale. ( )
Din cauza caracterului imprevizibil, pronunțat aleator, al cutremurelor, eficiența
măsurilor de protecție seismică prezintă un anumit grad de incertitudine. Astfel,
calitatea expertizelor tehnice și a documentațiilor tehnice pentru lucrările de intervenție
trebuie evaluată prin măsura în care se respectă prevederile documentelor normative în
vigoare la data elaborării acestora și nu prin prisma apariției, în cazul unei clădiri, a unor
efecte defavorabile, la incidența unei mișcări seismice severe.
Evaluarea seismică clădirilor existente se realizează cu un grad de încredere mai
redus decât cel asociat proiectării construcțiilor noi, în cele mai multe situații, deoarece:
(a) sunt realizate conform nivelului de cunoaștere de la momentul construirii
acestora;
(b) pot ascunde erori de proiectare și execuție și nu sunt realizate în sistemele actuale
de management și control al calității lucrărilor de construcție;
(c) au suferit degradări specifice exploatării;
(d) pot să fi suferit acțiunea unor cutremure precedente și a unor acțiuni neseismice
cu efecte necunoscute. ( )
Pentru evaluarea seismică sunt necesare valori diferite ale factorilor de siguranță
pentru materiale și structuri, stabilite în funcție de informațiile disponibile și de gradul
de incertitudine al acestora.
Condițiile stabilite prin prezentul cod au caracter minimal și nu sunt limitative.
Acest cod este supus actualizării periodice, pe măsura evoluției progresului tehnic
în domeniul evaluării și proiectării lucrărilor de intervenție la clădiri la acțiunea seismică.
Pe măsură ce prin cercetări teoretice și experimentale se vor obține noi informații
suplimentare privind performanțele, ipotezele, modelele, metodele și valorile de calcul
utilizate, acestea vor constitui baza fundamentării unor amendamente tehnice la
prezentul cod cu respectarea, în condițiile legii, a procedurii de actualizare/revizuire a
reglementărilor tehnice.
Prevederile codului reflectă nivelul de cunoaștere la data elaborării acestuia în ceea
ce privește acțiunea seismică, principiile și regulile de calcul și alcătuire ale
construcțiilor, precum și performanțele și cerințele privind construcțiile și produsele
pentru construcții utilizate.
Compararea directă a rezultatelor sintetice ale evaluărilor seismice realizate pentru
clădiri în diferite perioade nu este semnificativă pentru a obține o ierarhizare a clădirilor
din punct de vedere al susceptibilității de avariere la acțiuni seismice severe din cauza
schimbării periodice a documentelor normative pentru evaluarea seismică a clădirilor
existente.
Ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al susceptibilității de avariere la acțiuni
seismice severe se face utilizând proceduri specifice, care nu fac obiectul P100-3.
Concluziile și recomandările unei expertize tehnice devin caduce în cazul
schimbării documentelor normative, față de cele aflate în vigoare la data elaborării
expertizei, în cazul schimbării stării de degradare a construcției, față de situația de la
7
momentul expertizării, sau atunci când s-au produs modificări ale clădirii privitoare la:
funcțiune, sistem structural sau componente nestructurale.
Prevederile codului se adresează specialiștilor cu activitate în construcții (experți
tehnici, verificatori de proiecte, ingineri proiectanți), beneficiarilor, investitorilor sau
proprietarilor construcțiilor, autorităților locale, precum și autorităților de control în
construcții.
Prevederile prezentului cod presupun că procurarea datelor și testele sunt efectuate
de personal cu experiență și că inginerul evaluator are competențele și experiența
necesară pentru tipul de clădire evaluată. (0)
Structura codului
Structura codului P 100-3 este următoarea:
1. Generalități
2. Evaluarea seismică
3. Cerințe de performanță
4. Informații pentru evaluarea seismică
5. Evaluarea calitativă
6. Evaluarea cantitativă
7. Evaluarea fundațiilor și terenului de fundare
8. Concluziile evaluării
Anexa A: Hazardul seismic
Anexa B. Structuri din beton
Anexa C: Structuri din oțel
Anexa D: Structuri din zidărie
Anexa E: Componente nestructurale
Anexa F: Îndrumător de reabilitare seismică a clădirilor existente
Anexa G: Comentarii
Anexa H: Exemple de calcul a lucrărilor de intervenţie structurală la clădiri
existente, vulnerabile seismic
Anexa I: Îndrumător pentru întocmirea raportului de expertiza tehnică
seismică la clădiri
Anexa J: Exemple de rapoarte de evaluare seismică
Capitolele 1-8 și anexele A-E au caracter normativ. Anexele F-J au caracter
informativ. (0)
Definiții generale
În P100-3 sunt valabile definițiile date în P100-1 cu următoarele completări: (0)
Avarie seismică: Defecțiune structurală sau nestructurală (gravă) a unei construcții,
cauzată de acțiunea cutremurului.
8
Beneficiar: Persoană (fizică sau juridică) sau autoritate publică care comandă expertiza
tehnică și, în temeiul unui contract, i se prestează serviciile de expertizare tehnică și i se
predă raportul de expertiză tehnică.
Clasă de risc: indicator sintetic al susceptibilității de avariere seismică a unei clădiri
existente la acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită ultime.
Clădire: construcție supraterană și, după caz, subterană, având încăperi care servesc la
adăpostirea oamenilor, animalelor, materialelor etc.
Evaluarea seismică: ansamblul investigațiilor care se desfășoară pentru evaluarea
comportării seismice a unei clădiri la acțiunea mișcărilor seismice severe.
Evaluarea calitativă: evaluare pe baza unor proprietăți care sunt observate și care nu pot
fi în general măsurate, cu rezultate numerice, bazată pe judecata inginerească.
Evaluare cantitativă: evaluare prin metode de calcul inginerești care conduce la rezultate
numerice cu unități de măsură.
Examinarea vizuală: procedeu de verificare vizuală, prin măsurători efectuate prin
sondaj a unor elemente adecvat selectate, a corespondenței dintre geometria structurii
existente și planurile de ansamblu.
Expertiza tehnică: cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert tehnic atestat asupra
unei situații sau probleme cu caracter tehnic pentru lămurirea acesteia și, după caz,
pentru identificarea soluției optime de remediere.
Expertiză tehnică la acțiuni seismice: expertiză tehnică care se referă la evaluarea
seismică a unei clădiri, la necesitatea lucrărilor de intervenție și, după caz, la tipul și
anvergura acestora.
Expunere: populația, bunurile materiale, valorile culturale și activitățile economice
expuse la risc, aflate în clădire și în imediata vecinătate a acesteia.
Inspecția în teren: activitățile desfășurate în teren pentru verificarea și completarea
informațiilor privind detaliile clădirii din documentația tehnică de proiectare originală
sau din proiectarea simulată.
Lucrări de intervenție: lucrări de construcție realizate în vederea reducerii
vulnerabilității construcțiilor existente.
Planurile de ansamblu: piesele desenate, parte a documentației tehnice de proiectare,
care descriu geometria structurii și permit identificarea componentelor structurale și a
dimensiunilor acestora.
Notă: De exemplu, asemenea planuri sunt reprezentate de planurile de cofraj la construcțiile de
beton armat sau planurile de montaj la construcțiile de oțel.
Planurile de detaliu: piesele desenate, parte a documentației tehnice de proiectare, care
descriu detaliile de execuție.
Notă: De exemplu: planuri de armare ale elementelor de beton armat, planuri de execuție ale
elementelor metalice, ale nodurilor etc.
Proiectarea simulată: procedeu de reconstituire a unor informații privind detalierea
elementelor structurale și componentelor nestructurale pe baza documentelor normative
și practicii de proiectare sau de execuție din perioada realizării clădirii.
Raport de expertiză tehnică la acțiuni seismice: raport întocmit de către expertul tehnic
atestat în urma expertizării tehnice a unei clădiri la acțiuni seismice.
9
Relevarea clădirii: activitățile de identificare a componentelor structurale și a
principalelor componentelor nestructurale, de măsurare a gabaritelor clădirii,
elementelor structurale și componentelor nestructurale, și de reprezentare grafică a
planurilor de ansamblu.
Notă: Se pot obține, după caz, informații privind cantitatea și poziția armăturilor longitudinale
și transversale în elementele de beton, alcătuirea elementelor metalice etc.
Susceptibilitate de avariere seismică: capacitatea unei construcții de a suferi anumite
avarii sub influența cutremurului
Vulnerabilitate seismică: susceptibilitate la avariere a unei clădiri în urma unei acțiuni
seismice.
Unități de măsură
Se utilizează unitățile de măsură conform prevederilor P100-1. (0)
Simboluri
Se utilizează simbolurile așa cum sunt definite în P100-1. (0)
Documente de referință
Documentele normative de referință sunt cele prevăzute în P100-1 împreună cu
cele din tabelul 1.1
Tabelul 1.1 Standarde de referință specifice părții a III-a a codului P100.
1 SR EN 1997-2:2008 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 2:
Investigarea și încercarea terenului
2 SR EN 1998-3:2005 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru

rezistența la cutremur. Partea 3: Evaluarea și
consolidarea construcțiilor
3 SR EN 1998-3:2005/NA:2010 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru
rezistența la cutremur. Partea 3: Evaluarea și
consolidarea construcțiilor. Anexa națională
Întrucât documentele normative sunt supuse actualizării periodice, lista

documentelor de referință va fi consultată împreună cu lista documentelor normative
aflate în vigoare publicată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice
și Fondurilor Europene. (0)
10
2. Evaluare seismică
Generalități
Evaluarea seismică a clădirilor constă dintr-un ansamblu de operații pe baza cărora
se stabilește susceptibilitatea avarierii seismice, în raport cu hazardul seismic din
amplasament, corespunzător cu stările limită pentru care se face evaluarea și clasa de
importanță-expunere la cutremur a clădirii.
Activitatea desfășurată pentru evaluarea clădirii, rezultatele examinării și studiilor
efectuate în vederea evaluării, concluziile referitoare la siguranța seismică a structurii,
necesitatea lucrărilor de intervenție și, după caz, natura și proporțiile acestor lucrări,
sunt prezentate în raportul de evaluare seismică a construcției, parte a expertizei tehnice.
Conținutul detaliat al expertizei tehnice este prezentat la 8.2.
Scopul expertizelor tehnice la acțiuni seismice se stabilește în acord cu prevederile
P100-3 și cu solicitările beneficiarului.
Expertizele tehnice la acțiuni seismice se întocmesc pentru stabilirea
susceptibilității avarierii la acțiuni seismice severe, a necesității lucrărilor de intervenție
și pentru stabilirea tipului și anvergurii acestora.
Expertizele tehnice pot să nu conțină recomandări privind tipul și anvergura
lucrărilor de intervenție, în următoarele situații:
(a) Expertize tehnice comandate de către autoritățile judiciare sau alte autorități
publice, de către proprietari sau potențiali investitori necesare în cadrul unor
spețe;
(b) Expertize tehnice comandate de potențial investitori pentru stabilirea
oportunității investițiilor;
(c) Expertize tehnice comandate de către companii de asigurare pentru stabilirea
primelor de asigurare;
(d) Expertize tehnice comandate de către proprietari pentru a stabili măsura în care
este posibilă organizarea și desfășurarea de activități permanente și/sau
temporare în spațiile publice ale unor clădiri. ( )
Evaluarea seismică se realizează pentru ansamblul clădirii, alcătuit din structură și
elemente nestructurale, sub acțiunea componentelor verticale și orizontale ale acțiunii
seismice.
Evaluarea seismică se finalizează prin încadrarea clădirii într-o clasă de risc seismic
și stabilirea necesității lucrărilor de intervenție și, după caz, descrierea tipului și
anvergurii acestora.
În cazul în care expertiza tehnică conține recomandări privind tipul și anvergura
lucrărilor de intervenție, nivelul minim de asigurare care trebuie îndeplinit în urma
acestor lucrări se stabilește conform prevederilor capitolului 3.3.
În cazul realizării lucrărilor de intervenție recomandate, expertiza tehnică se poate
completa, detalia sau definitiva la încheierea lucrărilor de decopertare a elementelor
structurale, situație care poate influența volumul, costurile și durata lucrărilor de
reabilitare seismică a clădirii.
Evaluarea seismică poate să se refere exclusiv la documentația tehnică de proiectare
a unei clădiri. În această situație, concluziile expertizei se vor referi strict la
11
documentația analizată și nu la o eventuală clădire realizată pe baza acestei documentații.
(0)
Operațiile care compun procesul de evaluare

Evaluarea seismică a unei clădiri implică următoarele categorii de activități:
(a) colectarea informațiilor pentru evaluarea seismică a clădirii;
(b) stabilirea cerințelor fundamentale ale evaluării, a stărilor limită asociate și a
cerințelor seismice;
(c) stabilirea metodologiei de evaluare în corelare cu informațiile disponibile și
stările limită selectate;
(d) evaluarea propriu-zisă a clădirii;
(e) stabilirea măsurilor de intervenție, după caz;
(f) întocmirea raportului de evaluare seismică. ( )
Cerințele seismice și stările limită pentru care se face evaluarea susceptibilității de
avariere a clădirii se selectează în acord cu prevederile capitolului 3.
Colectarea informațiilor pentru evaluarea seismică a clădirii se face conform
prevederilor capitolului 4.
Pentru evaluarea seismică se utilizează una sau mai multe dintre metodologiile de
evaluare date în P100-3.
Criteriile de alegere a metodologiilor de evaluare și descrierea acestora sunt
prevăzute la 2.3.
Operațiile care alcătuiesc procesul de evaluare a clădirii se pot grupa în două
categorii care constituie:
(a) evaluarea calitativă;
(b) evaluarea cantitativă, prin calcul. ( )
Evaluarea calitativă a clădirilor se face pe baza criteriilor generale de evaluare
calitativă prevăzute în capitolul 5.
Evaluarea cantitativă a clădirilor se face pe baza modelelor și metodelor generale
de calcul prevăzute în capitolul 6.
Evaluarea sistemului de fundare se face conform prevederilor capitolului 7.
La evaluarea calitativă și cantitativă se va ține seama de aspectele specifice de
alcătuire a structurilor din diferite materiale, precizate în anexa B pentru structurile de
beton armat, în anexa C pentru structurile din oțel și în anexa D pentru structurile cu
pereți din zidărie. În cazul construcțiilor din zidărie, unele modele și procedee de calcul
prezintă forme specifice, respectând principiile generale valabile pentru structuri din
orice materiale.
Evaluarea componentelor nestructurale ale clădirilor se face pe baza procedeelor
date în Anexa E.
Raportul de evaluare se întocmește conform prevederilor 8.2. (0)
Metodologii de evaluare
12
P100-3 prevede trei metodologii de evaluare a clădirilor, definite prin baza
conceptuală, nivelul de rafinare a metodelor de calcul și nivelul de detaliere a
operațiunilor de verificare:
(a) Metodologia de nivel 1;
(b) Metodologia de nivel 2;
(c) Metodologia de nivel 3. ( )
Alegerea metodologiilor de evaluare se face pe baza unor criterii, cum sunt: (0)
- cunoștințele tehnice în perioada realizării proiectului și execuției construcției;
- complexitatea clădirii, în special din punct de vedere structural, definită de
proporții (deschideri, înălțime), regularitate etc.;
- datele disponibile pentru întocmirea evaluării (nivelul de cunoaștere);
- funcțiunea, importanța și valoarea clădirii;
- condițiile privind hazardul seismic pe amplasament, valorile accelerației
seismice pentru proiectare, ag, și condițiile locale de teren;
- tipul sistemului structural;
- nivelul de performanță stabilit pentru clădire
- scopul expertizei tehnice.
2.3.1. Metodologia de nivel 1

Metodologia de nivel 1 este o metodologie simplificată care se poate aplica la
clădirile aparținând claselor de importanță și expunere la cutremur III și IV, având
următoarele caracteristici:
(a) clădiri cu structura în cadre de beton armat cu până la 3 niveluri, cu sau fără
pereți de umplutură din zidărie, cu regularitate în plan și în elevație, amplasate
în zone seismice cu accelerația terenului cu valori ag≤0,15g conform P100-1;
(b) clădiri cu structura din pereți de zidărie nearmată sau de zidărie confinată, cu
planșee din beton armat sau cu planșee fără rigiditate semnificativă în plan
orizontal, în condițiile precizate în anexa D;
(c) clădiri cu structura cu pereți deși de beton armat monolit cu până la 5 niveluri,
amplasate în zone seismice cu ag≤0,2g conform P100-1;
(d) clădiri cu orice fel de structură amplasate în zone seismice cu accelerația
terenului ag=0,1g conform P100-1;( )
Metodologia de nivel 1 poate fi utilizată și pentru evaluarea altor clădiri decât cele
prevăzute la (1), în scopul obținerii unor informații preliminare.
Metodologia de nivel 1 este recomandată evaluarea seismică de ansamblu a
clădirilor concepute numai pentru încărcări gravitaționale, fără un sistem structural clar
pentru preluarea forțelor orizontale seismice, la care necesitatea lucrărilor de intervenție
este evidentă expertului tehnic. În acest caz, la proiectarea lucrărilor de intervenție se
vor utiliza metode de calcul mai complexe.
Metodologia de nivel 1 implică: (0)
13
(a) evaluarea calitativă a construcției pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire
și de detaliere a construcțiilor și a nivelului de degradare. Listele de condiții sunt
date în anexele specifice structurilor din diferite materiale.
(b) evaluarea cantitativă, utilizând metode simplificate de calcul structural și
verificări globale ale structurii (ale efectelor acțiunii seismice), în elementele
esențiale. ( )

Metodologia de evaluare de nivel 2 se aplică la toate clădirile la care nu se poate
aplica metodologia de nivel 1.
Pentru clădirile cu structura de zidărie condițiile de aplicare a metodologiei de nivel
2 sunt date în Anexa D.
Metodologia de nivel 2 implică:
(a) evaluarea calitativă a construcției pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire
și de detaliere a construcțiilor și a nivelului de degradare. Listele de condiții sunt
date în anexele specifice structurilor din diferite materiale.
(b) evaluarea cantitativă bazată pe un calcul structural elastic și factori de
comportare. ( )
În metodologia de nivel 2 factorii de comportare caracterizează structura în
ansamblu și se aleg conform prevederilor Anexelor B, C și D, corespunzătoare
structurilor din diferite materiale. Prevederi privind calculul structural și verificările
elementelor sunt date la capitolul 6.(0)

Metodologia de nivel 3 se aplică la clădiri la care se dorește o evaluare cu un grad
de încredere mai ridicat a performanțelor seismice.
Metodologia de nivel 3 nu poate fi aplicată pentru clădiri la care, în urma colectării
datelor pentru evaluarea structurală, nivelul de cunoaștere este KL1. Nivelul de
cunoaștere recomandat pentru această metodologie este KL3.
Pentru clădirile cu structura de zidărie condițiile suplimentare de aplicare a
metodologiei de nivel 3 sunt date în Anexa D.
Rezultatul evaluării prin metodologia de nivel 3 prezintă un grad de încredere
superior celui obținut prin aplicarea metodologiilor de nivel 1 și 2.
Metodologia de nivel 3 implică: (0)
(a) evaluarea calitativă pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire și de detaliere
a clădirilor și a nivelului de degradare. Listele de condiții sunt date în anexele
specifice structurilor din diferite materiale;
(b) evaluarea cantitativă prin calcul care ia în considerare în mod explicit
comportarea neliniară a elementelor structurale sub acțiunea cutremurelor
severe. ( )
14
3. Cerințe de performanță
Cerințe fundamentale
Evaluarea seismică a clădirilor existente urmărește să stabilească, cu un grad
adecvat de încredere, în ce măsură acestea satisfac cerințele fundamentale de referință
utilizate la proiectarea construcțiilor noi.
Cerințele fundamentale pentru proiectarea clădirilor noi (cerința de siguranță a
vieții și cerința de limitare a degradărilor) și stările limită asociate (Starea Limită Ultimă,
ULS, și Starea Limită de Serviciu, SLS), sunt definite în P100-1, unde se indică și
intervalele medii de recurență (IMR) ale acțiunilor seismice luate în considerare pentru
cele două stări limită.
Evaluarea poate avea în vedere cerințe superioare celor fundamentale, prin
adoptarea unor valori superioare ale IMR ale cutremurelor pe amplasament, conform
prevederilor din Anexa A, în funcție de scopul expertizei.
Beneficiarul expertizei tehnice la acțiuni seismice va fi informat de către expert cu
privire la modul de selectare a cerințelor prin adoptarea unor valori superioare ale IMR.
Cerințele fundamentale de referință se diferențiază în funcție de clasa de importanță
și de expunere la cutremur a clădirii evaluate conform P100-1, prin intermediul valorilor
diferențiate ale factorului I,e.
Exprimarea sintetică a susceptibilității avarierii seismice a unei clădiri existente la
acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător Stării Limită Ultime, se face prin
încadrarea acesteia într-o clasă de risc seismic.
În cazul clădirilor existente este permisă asigurarea cerințelor fundamentale definite
în P100-1 pentru mișcări seismice de intensitate mai redusă decât cele considerate la
proiectarea clădirilor noi corespunzătoare unor probabilități mai mari de depășire în 50
de ani decât cutremurul de proiectare.
Notă: Încadrarea unei clădiri din clasa III de importanță și expunere la cutremur în clasa III de
risc seismic arată orientativ că răspunsul așteptat al acesteia la acțiunea cutremurului cu 40%
probabilitate de depășire în 50 de ani (IMR de 100 de ani) este similar cu răspunsul unei clădiri
noi, din aceeași clasă de importanță și expunere la cutremur, proiectate pe baza P100-1 la
acțiunea cutremurului cu 20% probabilitate de depășire în 50 de ani (IMR de 225 de ani). (0)
Clase de risc seismic

Se definesc următoarele patru clase de risc seismic:
(a) Clasa de risc seismic RsI, din care fac parte clădirile cu susceptibilitate de
prăbușire, totală sau parțială, la acțiunea cutremurului de proiectare,
corespunzător stării limită ultime;
(b) Clasa de risc seismic RsII, din care fac parte clădirile susceptibile de avariere
majoră la acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită ultime,
care poate pune în pericol siguranța utilizatorilor, dar la care prăbușirea totală
sau parțială este puțin probabilă;
(c) Clasa de risc seismic RsIII, din care fac parte clădirile susceptibile de avariere
moderată la acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită
ultime, care nu afectează semnificativ siguranța utilizatorilor;
15
(d) Clasa de risc seismic RsIV, din care fac parte clădirile la care răspunsul seismic
așteptat sub efectul cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită ultime,
este similar celui așteptat pentru construcțiile proiectate pe baza documentelor
normative de proiectare în vigoare. ( )
Criteriile pentru încadrarea clădirilor în clase de risc seismic sunt prevăzute la 8.1.
(0)
Necesitatea lucrărilor de intervenție

În funcție de deficiențele constatate în urma evaluării seismice, lucrările de
intervenție se pot efectua, după caz, asupra structurii sau componentelor nestructurale.
Dacă în urma evaluării seismice o clădire a fost încadrată în clasa de risc seismic
RsI sau RsII sunt necesare lucrări de intervenție.
Dacă în urma evaluării seismice o clădire a fost încadrată în clasa de risc seismic
RsIII sau RsIV, necesitatea lucrărilor de intervenție pentru remedierea deficiențelor
constatate se stabilește de către expert în acord cu solicitările beneficiarului.
Pentru clădirile încadrate în urma evaluării seismice în clasa de risc seismic RsI sau
RsII, tipul și anvergura lucrărilor de intervenție se stabilesc astfel încât, după efectuarea
acestora, clădirea să poate fi încadrată cel puțin în clasa de risc seismic RsIII.
În cazul clădirilor aparținând integral domeniului public sau privat al statului sau al
unităților administrativ-teritoriale, la care lucrările de intervenție sunt însoțite de lucrări
de reparații capitale, tipul și anvergura lucrărilor de intervenție se stabilesc astfel încât,
după efectuarea acestora, clădirea să poate fi încadrată în clasa de risc seismic RsIV.
Dacă în urma evaluării seismice a unei clădiri s-a constatat o vulnerabilitate ridicată
a acesteia la acțiunea cutremurului corespunzător stării limită de serviciu, sunt necesare
lucrări de intervenție. Vulnerabilitatea ridicată se judecă în raport cu cerințele
fundamentale de referință date la 3.1.
În cazul în care expertiza tehnică se realizează pentru fundamentarea unor lucrări
de extindere sau de schimbare a funcțiunii cu creșterea expunerii, sunt necesare lucrări
de intervenție a căror tip și anvergură se stabilesc astfel încât, după efectuarea acestora,
clădirea să poată fi încadrată în clasa de risc seismic RsIV.
În cazul clădirilor vechi cu mai mult de două niveluri, realizate înainte de 1963,
care prezintă avarii seismice sau vicii evidente de conformare structurală în raport cu
cerințele pentru clădiri noi, amplasate în zone seismice cu ag≥0,2g, sunt necesare lucrări
de intervenție.
Prin excepție de la prevederile (4), în cazul în care nu este posibilă realizarea cu
celeritate a lucrărilor de intervenție pentru clădirile încadrate în clasa RsI de risc seismic,
se pot recomanda și lucrări de intervenție parțiale având ca scop prevenirea colapsului
clădirii la cutremurul de proiectare, corespunzător stării limită ultime, la decizia
expertului. Tipul și anvergura lucrărilor de intervenție parțiale se stabilesc astfel încât,
după efectuarea acestora, clădirea să poată fi încadrată în clasa de risc R SII. Aceste
recomandări vor fi cuprinse în raportul de expertiză suplimentar față de cele prevăzute
de (4). În cazurile prevăzute la (5) și (7) nu se pot recomanda lucrări de intervenție
parțiale.
Lucrările de intervenție parțiale stabilite conform (9) reduc semnificativ riscul de
prăbușire completă la acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită
ultime, dar nu sunt în măsură să asigure îndeplinirea cerințelor fundamentale prevăzute
16
de P100-3 și nu pot înlătura complet posibilitatea de prăbușire la acțiunea cutremurului
de proiectare, asociat Stării Limită Ultime.
Beneficiarul trebuie să asigure completarea lucrărilor de intervenție parțiale imediat
ce resursele necesare și situația din teren permit realizarea lucrărilor de intervenție
stabilite conform (4).
Prin lucrările de intervenție efectuate nu se poate reduce, în nicio situație, nivelul
de asigurare seismică a clădirii existente.
La decizia proprietarului clădirii, la proiectarea lucrărilor de intervenție se pot avea
în vedere cerințe superioare celor definite la (4).
Prin lucrările de intervenție se poate urmări creșterea oricărui indicator dintre cei
trei definiți la 8.1(2).
Expertul tehnic poate recomanda motivat desființarea unei construcții dacă aceasta
necesită lucrări majore de intervenție pentru punerea în siguranță, care depășesc
valoarea de înlocuire a clădirii existente. (0)
Proiectarea lucrărilor de intervenție

La proiectarea lucrărilor de intervenție se utilizează P100-1 împreună cu
prevederile suplimentare privind reprezentarea acțiunii seismice date în P100-3.
La proiectarea lucrărilor de intervenție, intervalele medii de recurență a accelerației
terenului pentru proiectare, ag, asociate acțiunilor seismice corespunzătoare celor două
stări limită definite în P100-1 se aleg conform prevederilor Anexei A.
La proiectarea lucrărilor de intervenție se va utiliza reprezentarea acțiunii seismice
dată în P100-1, cu scalarea spectrului de răspuns elastic al accelerațiilor absolute ale
mișcării terenului în amplasament conform prevederilor Anexei A.
Proiectul lucrărilor de intervenție se realizează pe baza soluției de principiu dată în
expertiza tehnică.
Nu se pot proiecta și realiza lucrări de intervenție pe baza expertizelor tehnice care
nu conțin recomandări privind tipul și anvergura lucrărilor de intervenție.
Prin proiect, soluțiile de principiu ale lucrărilor de intervenție recomandate prin
expertiza tehnică se dimensionează prin calcul și se detaliază pentru execuție.
Dacă în cadrul procesului de proiectare se constată de către proiectant că, prin
aplicarea soluției de principiu dată în expertiza tehnică, nu se poate asigura îndeplinirea
cerințelor fundamentale ale proiectării seismice, stabilite conform P100-3 și P100-1, sau
se descoperă vicii ale clădirii care nu au fost evidențiate în expertiza tehnică,
proiectantul semnalează situația expertului care, după caz, poate decide motivat
păstrarea, completarea sau modificarea raportului de expertiză.
În cazul lucrărilor de intervenție parțială stabilite conform 3.3 (9) proiectul se
realizează de către proiectant pe baza soluției de principiu dată în expertiza tehnică.(0)
17
4. Informații pentru evaluarea seismică
În vederea evaluării vulnerabilității seismice a clădirilor existente, informațiile

necesare se obțin din surse cum sunt: documentația tehnică de proiectare și de execuție
a clădirii care se evaluează (inclusiv documentele referitoare la eventualele intervenții
pe durata exploatării), reglementările tehnice în vigoare la data realizării construcției;
investigații pe teren, măsurători și teste in-situ și în laborator, documentații tehnice ale
unor clădiri similare etc.
În vederea alegerii datelor cele mai potrivite se vor compara informațiile din diferite
surse disponibile. (0)
Informații inițiale
Informațiile disponibile pentru evaluarea structurală trebuie să permită:
(a) Identificarea sistemului structural, inclusiv al fundațiilor clădirii;
(b) Identificarea condițiilor de teren;
(c) Stabilirea dimensiunilor generale și a alcătuirii secțiunilor elementelor
structurale, precum și a proprietăților mecanice ale materialelor de construcție.
În cazul oțelului este necesară cu prioritate identificarea proprietăților plastice
(rezistența la curgere, ductilitatea);
(d) Identificarea defectelor de calitate a materialelor și/sau deficiențelor de alcătuire
a elementelor, inclusiv ale fundațiilor, dacă există;
(e) Stabilirea procedurii de reprezentare și evaluare a acțiunii seismice de proiectare
și a criteriilor de proiectare seismică utilizate la proiectarea inițială;
(f) Stabilirea modului de utilizare a clădirii pe durata de exploatare, a modului de
utilizare planificat al acesteia și precizarea clasei de importanță și de expunere
la cutremur, conform P 100-1;
(g) Stabilirea acțiunilor asupra construcției, ținând cont de funcțiunea ulterioară a
acesteia;
(h) Identificarea naturii și a amplorii degradărilor structurale și a eventualelor lucrări
de reparații sau consolidare, executate anterior. Se au în vedere degradările
produse de acțiunea cutremurelor și cele produse de alte acțiuni, cum sunt
încărcările gravitaționale, tasările diferențiale, atacul chimic datorat condițiilor
de mediu sau tehnologice etc. După caz, se va identifica și comportarea seismică
a clădirilor de același tip sau similare. ( )
Pentru evaluarea componentelor nestructurale informațiile trebuie să permită
identificarea și localizarea componentelor care:
(a) în caz de prăbușire totală sau parțială pot afecta siguranța vieții oamenilor din
clădire sau din afara acesteia;
(b) prin interacțiuni necontrolate cu elementele structurii pot conduce la avarierea
acestora;
(c) prin ieșirea din lucru pot cauza întreruperea utilizării clădirii conform funcțiunii
acesteia;
(d) pot da naștere la efecte secundare periculoase (incendii, explozii etc);
18
(e) pot cauza pierderi materiale importante. ( )
În funcție de cantitatea și calitatea informațiilor obținute se adoptă valori diferite
ale factorilor de încredere (CF), conform 4.4.
Informațiile culese trebuie să fie suficiente pentru evaluarea calitativă și cantitativă.
(0)
Definirea nivelurilor de inspecție și de încercare

În funcție de numărul de elemente verificate pentru detalii se definesc trei niveluri
de inspecție: inspecție limitată, inspecție extinsă și inspecție cuprinzătoare.
Pentru identificarea proprietăților mecanice ale materialelor de construcție se pot
utiliza încercări nedistructive, însoțite obligatoriu și de încercări distructive.
În funcție de numărul de probe prelevate și încercate se definesc trei niveluri de
programe de încercări: încercări limitate în teren, încercări extinse în teren și încercări
cuprinzătoare în teren.
Clasificarea nivelurilor de inspecție și de testare depinde de proporția elementelor
structurale care sunt inspectate pentru identificarea alcătuirii de detaliu și, respectiv, de
numărul încercărilor pe materiale.
Nivelul de inspecție și nivelul de încercări se selectează de către expert în funcție
de informațiile disponibile și de nivelul de cunoaștere care poate fi atins.
Nivelul de inspecție se definește în funcție de procentul de elemente verificate
pentru detalii, pentru fiecare tip de element structural, p:
(a) Inspecție limitată: p=10%;
(b) Inspecție extinsă: p=20%;
(c) Inspecție cuprinzătoare: p=40%.( )
Nivelul de încercări se definește în funcție de numărul de probe de materiale
încercate la fiecare 500 m2 de suprafață desfășurată de planșeu, pentru fiecare tip de
element structural:
(a) Încercări limitate: n=1;
(b) Încercări extinse: n=2;
(c) Încercări cuprinzătoare: n=3.( )
Limitele indicate la (6) și (7) pot fi extinse în funcție de rezultatele inspecției și
încercărilor, la decizia expertului tehnic.
Încercările se vor efectua utilizând procedeele specifice fiecărui tip de material, în
conformitate cu documentele normative specifice în vigoare.
Activitățile de măsurare a gabaritelor clădirii, a dimensiunilor elementelor
structurale și componentelor nestructurale pot fi efectuate de către ingineri constructori
fără să fie necesare autorizări sau acreditări suplimentare.
Expertul tehnic va identifica zonele elementelor cu materiale degradate din diferite
cauze și va stabili, în funcție de amploarea acestor degradări, măsura în care acestea
afectează rezistența acestora și măsura în care încercările pe material sunt semnificative
pentru caracterizarea rezistenței elementelor în ansamblul lor.
19
Notă: Cauzele degradării pot fi, de exemplu, execuție defectuoasă, coroziune, degradare
mecanică.
După caz, expertul poate decide repararea locală a zonelor degradate. (0)
Niveluri de cunoaștere
4.3.1. Generalități
Se definesc următoarele niveluri de cunoaștere:
- KL1: Cunoaștere limitată
- KL2: Cunoaștere normală
- KL3: Cunoaștere completă
Factorii considerați în stabilirea nivelului de cunoaștere sunt:
(a) Geometria structurii: dimensiunile de ansamblu ale structurii, dimensiunile
elementelor structurale, precum și ale elementelor nestructurale care afectează
răspunsul structural (de exemplu, panouri de umplutură din zidărie) sau
siguranța vieții (de exemplu, elemente majore din zidărie-calcane, frontoane);
(b) Alcătuirea elementelor structurale și nestructurale, incluzând cantitatea și
detalierea armăturii în elementele de beton armat, detalierea și îmbinările
elementelor de oțel, legăturile planșeelor cu structura de rezistență verticală,
natura elementelor utilizate și modul de umplere a rosturilor cu mortar la zidării,
tipul și materialele componentelor nestructurale, prinderile acestora etc.;
(c) Materialele utilizate în structură și în componentele nestructurale, respectiv
proprietățile mecanice ale materialelor beton, oțel, zidărie, lemn, după caz. ( )
NOTĂ Informații suplimentare specifice structurilor din diferite materiale și componentelor
nestructurale sunt date în anexele B, C, D și E ale prezentului cod.
Alegerea nivelului de cunoaștere se face conform prevederilor de la 4.3.2, 4.3.3 și
4.3.4.
Nivelul de cunoaștere corespunde nivelului minim realizat pentru alcătuirea de
detaliu și materiale.
Expertul poate completa cercetarea inițială a construcției după decopertarea
structurii, o dată cu întreruperea exploatării clădirii și începerea lucrărilor de intervenție.
Pe baza noilor informații obținute se pot revizui concluziile expertizei și soluția de
intervenție. (0)
20
Tabelul 4.1 Nivelurile de cunoaștere
cunoașterii
Nivelul
Proprietățile mecanice ale
Geometria clădirii Alcătuirea de detaliu
materialelor
KL1 (1) din proiectul de (a) din documentația (a) din documentația tehnică
ansamblu original și tehnică de proiectare de proiectare originală
verificarea vizuală originală
sau
prin sondaj în teren
sau
(b) valori stabilite pe baza
sau
(b) Pe baza proiectării standardelor valabile sau
(2) dintr-un releveu simulate în acord cu practicilor de construcție din
complet al clădirii practica la data realizării perioada realizării
construcției și pe baza construcției și din încercări
unei inspecții limitate pe limitate în teren
teren
KL2 (a) din documentația (a) din documentația tehnică
tehnică de proiectare de proiectare originală și
originală, din rapoartele rapoartele originale privind
originale privind calitatea lucrărilor de
calitatea lucrărilor de construire
construire și dintr-o
sau
inspecție limitată pe
teren (b) din specificațiile de
proiectare originale și din
sau
încercări limitate în teren
(b) dintr-o inspecție
sau
extinsă pe teren
(c) din încercări extinse în
teren
KL3 (a) din documentația (a) din documentația tehnică
tehnică de proiectare de proiectare originală, din
originală, din rapoartele rapoartele originale privind
originale privind calitatea lucrărilor de
calitatea lucrărilor de construire și din încercări
construire și dintr-o limitate în teren
inspecție limitată pe
sau
teren
(b) dintr-o încercări
sau
cuprinzătoare în teren
(b) dintr-o inspecție
cuprinzătoare pe teren
4.3.2. KL1 - Cunoaștere limitată

Geometria clădirii, configurația de ansamblu și dimensiunile elementelor
structurale se determină din proiectul de ansamblu original și verificarea vizuală, prin
sondaj în teren. Se identifică vizual eventualele modificări realizate ulterior construirii
clădirii și se verifică prin sondaj dimensiunile de ansamblu și dimensiunile elementelor.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică de proiectare originală sau
clădirea a suferit modificări față de proiectul de ansamblu original, geometria clădirii se
determină dintr-un releveu complet al clădirii.
21
Alcătuirea de detaliu a elementelor se determină din documentația tehnică de
proiectare originală.
aceasta este incompletă, alcătuirea de detaliu a elementelor se determină prin proiectare
simulată în acord cu practica de la data realizării construcției și pe baza unei inspecții
limitate în teren. Se realizează sondaje în elemente considerate critice pentru a stabili
măsura în care ipotezele adoptate corespund realității.
Proprietățile mecanice ale materialelor se determină din documentația tehnică de
proiectare originală.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică de proiectare originală,
proprietățile mecanice ale materialelor se determină pe baza standardelor valabile sau a
practicilor de construcție din perioada realizării construcției și din teste limitate în teren
asupra elementelor considerate critice.
În cazul produselor metalice pentru construcții, în situația în care se pot identifica
standardele naționale de produs de la data realizării clădirii, proprietățile mecanice ale
materialelor se pot determina pe baza acestor standarde și încercări limitate în teren, la
decizia expertului tehnic.
Evaluarea cantitativă a structurii bazată pe KL1 va fi realizată prin calcul liniar prin
metoda forțelor laterale statice echivalente sau prin metoda de calcul modal cu spectre
de răspuns. (0)
4.3.3. KL2 - Cunoaștere normală

Se aplică 4.3.2 (1).
proiectare originală și dintr-o inspecție în teren limitată.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică de proiectare, alcătuirea de
detaliu se determină dintr-o inspecție în teren extinsă.
proiectare originală și din rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de construire.
În cazul în care nu se dispune de rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de
construire, proprietățile mecanice ale materialelor se determină din documentația
tehnică de proiectare originală și din teste limitate în teren.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică de proiectare originală,
proprietățile mecanice ale materialelor se determină din teste extinse în teren.
Evaluarea cantitativă a structurii bazată pe KL2 va fi realizată prin calcul liniar sau
neliniar, static sau dinamic. (0)
4.3.4. KL3 - Cunoaștere completă

22
proiectare originală, din rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de construire și
dintr-o inspecție în teren limitată
de rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de construire, alcătuirea de detaliu se
determină dintr-o inspecție în teren cuprinzătoare.
proiectare originală, din rapoartele originale privind calitatea lucrărilor de construire și
din încercări limitate pe teren.
În cazul în care nu se dispune de documentația tehnică originală sau de rapoartele
originale privind calitatea lucrărilor de construire, proprietățile mecanice ale
materialelor se determină dintr-o testare cuprinzătoare în teren.
În cazul produselor metalice pentru construcții, în situația în care se pot identifica
standardele naționale de produs de la data realizării clădirii, proprietățile mecanice ale
materialelor se pot determina pe baza acestor standarde și încercări limitate în teren, la
decizia expertului tehnic.
Evaluarea cantitativă a structurii bazată pe KL3 va fi realizată prin calcul liniar sau
neliniar, static sau dinamic. (0)
Factori de încredere
Valorile de proiectare ale caracteristicilor materialelor din structura existentă se
stabilesc în funcție de valorile factorilor de încredere, CF.
Valorile factorilor de încredere se aleg în funcție de nivelul de cunoaștere realizat,
astfel:
(a) Nivel de cunoaștere realizat, KL1: CF=1,35;
(b) Nivel de cunoaștere realizat, KL2: CF=1,20;
(c) Nivel de cunoaștere realizat, KL3: CF=1,00. ( )
În situații în care condițiile concrete de cercetare în teren nu permit investigațiile și
încercările prevăzute la 4.2, expertul tehnic va aprecia creșterea necesară a valorilor CF.
Factorul de încredere este unic pentru o clădire, caracterizând nivelul de cunoaștere
în ansamblu.
Prin excepție de la (4), în cazul în care prin metoda de calcul aleasă sistemul de
fundații se evaluează separat de suprastructură, se pot utiliza factori de încredere diferiți
pentru sistemul fundațiilor și suprastructură, la decizia expertului (0)
Notă: Această prevedere are în vedere că în cazuri curente nivelul de cunoaștere care poate fi
realizat la nivelul fundațiilor este mai redus decât cel potențial realizabil pentru suprastructură
din cauza dificultăților practice de dezvelire a fundațiilor.
23
5. Evaluare calitativă
Obiectul evaluării calitative

Evaluarea calitativă se referă la:
(a) modul de conformare generală a structurii și de detaliere a elementelor
structurale și nestructurale;
(b) degradările structurale și nestructurale. ( )
Tipul deficiențelor de alcătuire și anvergura acestora și nivelul de degradare al
clădiri reprezintă criterii esențiale în evaluarea seismică și în decizia de intervenție.
Principalele componente ale evaluării calitative privesc categoriile de condiții
prevăzute la 5.2 și 5.3.
O evaluare calitativă cuprinzătoare a unora dintre condițiile de alcătuire implică și
determinări prin calcul ale unor caracteristici de rezistență și de rigiditate ale
elementelor structurale. Evaluarea calitativă a răspunsului seismic va putea fi finalizată
după efectuarea calculului structural. (0)
Alcătuirea clădirii
Listele condițiilor de verificare pentru structuri din beton, structuri din oțel și
structuri din zidărie sunt detaliate în anexele B, C și D, corespunzătoare structurilor din
diferite materiale. (0)
5.2.1. Condiții privind configurația structurii

Se identifică abaterile de la condițiile de compactitate, simetrie și regularitate, care
pot afecta negativ răspunsul seismic. Se identifică neregularitățile distribuțiilor
rigidității la deplasare laterală, rezistenței laterale, maselor și neregularitățile geometrice.
(0)
Condiții privind traseul încărcărilor

Se verifică existența unui sistem structural continuu și suficient de rezistent care să
asigure un traseu neîntrerupt, cât mai scurt, al forțelor seismice din orice punct al
structurii până la terenul de fundare, pentru direcțiile principale orizontale ortogonale
ale clădirii.
Se identifică eventualele discontinuități în traseul încărcărilor și se vor evalua
efectele structurale ale acestora.
În cazul componentelor nestructurale se stabilește modul de transmitere a greutății
acestora și a forțelor seismice asociate la elementele structurii și se va evalua capacitatea
elementelor structurale și legăturilor respective de a prelua aceste forțe. (0)
Condiții privind redundanța

Se stabilește în ce măsură atingerea capacității de rezistență sau deformare într-unul
din elementele structurii sau într-un număr limitat de elemente expune structura
colapsului local sau general.
Se stabilește în ce măsură este posibilă mobilizarea la acțiuni seismice severe a unui
mecanism de plastificare, care să permită exploatarea rezervelor de rezistență ale
structurii și o disipare avantajoasă a energiei seismice. (0)
24
Condiții privind neregularitățile pe verticală
Se identifică eventualele niveluri slabe din punct de vedere al rigidității. Orientativ,
un nivel se considera flexibil (slab) în cazul în care rigiditatea laterală a acestuia este
mai mică cu cel puțin 25% decât cea a nivelurilor adiacente.
Se identifică nivelurile slabe din punct de vedere al rezistenței, la care se pot
concentra deformațiile plastice în structură. Orientativ, un etaj se consideră slab dacă
rezistența sa la forțe laterale este mai mică cu 25% decât cea a etajelor adiacente. La
fiecare nivel se va verifica posibilitatea formării unui mecanism de tip etaj slab.
Se identifică discontinuitățile geometrice semnificative. Se consideră
discontinuitate geometrică semnificativă situația în care dimensiunile pe orizontală ale
sistemului structural activ în preluarea forțelor orizontale prezintă diferențe mai mari de
30% în raport cu dimensiunile acestuia la nivelurile adiacente. La ultimul nivel se admit
reduceri în plan ale sistemului structural mai mari de 30% față de nivelul inferior.
Se identifică neregularitățile în distribuția maselor. Neregularitățile distribuției
maselor afectează semnificativ răspunsul seismic al structurilor în situația în care masa
unui nivel este mai mare cu cel puțin 30% față de cele ale nivelurilor adiacente. Se
exceptează de la această regulă nivelurile cu rol tehnic, având aria mai mică de 25% din
aria nivelului curent, amplasate la partea superioară a clădirilor.
Se identifică discontinuitățile în configurația sistemului structural. Evaluarea
trebuie să evidențieze efectele structurale ale acestor discontinuități. (0)
Neregularități în plan
Evaluarea clădirilor va urmări identificarea structurilor în care dispunerea
neechilibrată a elementelor, a subsistemelor structurale sau a maselor produce efecte
nefavorabile de torsiune de ansamblu. (0)
5.2.2. Condiții privind interacțiunile clădirii
Condiții privind distanța față de construcțiile învecinate

Se verifică dacă distanțele între clădirile vecine respectă condițiile date în P 100-1.
Se stabilesc efectele posibile ale coliziunii dintre cele două clădiri vecine. (0)
Condiții referitoare la supante

Prevederile din această secțiune se referă la planșeele cu suprafață limitată, dispuse
la interior, între nivelurile curente ale construcției, de regulă adăugate ulterior
construcției inițiale.
Se stabilește dacă supanta este asigurată la forțe laterale prin prevederea unei
structuri proprii de rezistență la forțe laterale sau prin ancorarea de structura principală,
care trebuie să fie capabilă să preia forțele aduse de planșeul intermediar. (0)
Condiții referitoare la componentele nestructurale

Examinarea efectuată în cadrul evaluării calitative trebuie să stabilească relațiile
dintre structură și componentele nestructurale precum și tipul și calitatea legăturilor
între acestea.
25
În cazul structurilor în cadre de beton armat sau din oțel se verifică, în principal,
următoarele aspecte:
(a) măsura în care distribuția pereților de umplutură considerați fără rol structural,
dar care prin realizarea efectivă acționează ca elemente structurale, afectează
regularitatea pe verticala construcției (de exemplu, prin crearea unor niveluri
slabe) și pe orizontală (prin crearea unei excentricități semnificative între centrul
maselor și centrul de rigiditate);
(b) interacțiunile necontrolate ale structurii cu pereții de umplutură sau cu alte
elemente de construcție (formarea de stâlpi scurți, de exemplu). ( )
Aspectele specifice care definesc calitativ comportarea seismică a elementelor de
construcție nestructurale, echipamentelor și instalațiilor din clădiri sunt prezentate în
Anexa E. (0)
5.2.3. Condiții privind planșeele

Se stabilește măsura în care planșeele își îndeplinesc rolul structural de diafragmă
prin transferul în condiții de siguranță a încărcărilor seismice orizontale la subsistemele
structurale verticale și între acestea.
Comportarea planșeelor este optimă în condițiile în care acestea sunt realizate ca
diafragme rigide și rezistente pentru forțe aplicate în planul lor.
În cazul structurilor cu pereți, planșeul trebuie să asigure rezemarea laterală a
pereților pentru încărcări normale pe planul median al acestora.
În cazul planșeelor de oțel se verifică rolul structural de diafragmă orizontală în
acord cu alcătuirea de detaliu a acestora.
Se stabilesc efectele pe care discontinuitățile create de golurile de scară le produc
asupra comportării structurii.
Pentru clădirile care au planșee fără rigiditate semnificativă în plan evaluarea
calitativă și cantitativă la acțiunea seismică se face utilizând criterii și procedee specifice
(a se vedea anexa D în cazul clădirilor cu pereți structurali din zidărie). (0)
5.2.4. Condiții privind alcătuirea elementelor structurale

Se verifică regulile de alcătuire corectă a structurilor și a elementelor structurale
considerate individual și a legăturilor dintre acestea, astfel încât răspunsul seismic
așteptat al construcției să fie unul favorabil.
Condițiile de verificare, a căror complexitate depinde de tipul metodologiei de
evaluare utilizată, se referă la alcătuirea corectă a elementelor sau ierarhizarea corectă a
rezistențelor.
Condițiile de rezistență pot fi apreciate doar aproximativ prin mijloacele evaluării
calitative, evaluarea riguroasă a acestora fiind realizată prin calcul.
Se va stabili dacă există o ierarhizare adecvată a rezistenței elementelor structurale,
în măsură să asigure dezvoltarea unor mecanisme de disipare a energiei seismice
favorabile, și dacă zonele critice sunt înzestrate cu suficientă capacitate de deformare în
domeniul postelastic.
Se vor identifica deficiențele de alcătuire care pot favoriza ruperea prematură de tip
fragil a unor elemente sau fenomene de instabilitate. (0)
26
5.2.5. Condiții privind infrastructura și terenul de fundare
Se stabilește măsura în care, prin alcătuirea sa generală, sistemul fundațiilor posedă
suficientă rigiditate și rezistență pentru a îndeplini în condiții optime rolul structural.
Se identifică natura terenului de fundare și eventualele tasări diferențiale sau
deformații remanente, produse de acțiunea cutremurelor sau de alte cauze, precum și
efectele acestora, manifestate sau potențiale, asupra elementelor structurii, inclusiv a
fundațiilor.
La examinarea sistemului fundațiilor (infrastructurii) se vor verifica și condițiile de
alcătuire prevăzute în NP 112.
Se identifică eventualele efecte ale prezenței apei subterane deasupra cotei de
fundare asupra comportării și durabilității fundațiilor și elementelor structurale
adiacente.
Prevederi privind evaluarea sistemului de fundații sunt date în capitolul 7.(0)
Degradarea clădirii
Evaluarea trebuie să stabilească dacă integritatea materialelor din care este realizată
structura a fost afectată pe durata de exploatare a clădirii și, dacă este cazul, măsura
degradării. La inspectarea construcției trebuie să se aibă în vedere că degradările pot fi
ascunse sub finisaje.
Evaluarea va conduce la identificarea cauzelor degradării materialelor:
(a) ca efect al cutremurelor anterioare;
(b) ca efect al tasării terenului de fundare;
(c) ca efect al altor deformații impuse: acțiunea variațiilor de temperatură, contracția
și curgerea lentă a betonului;
(d) ca efect al agenților de mediu sau al agenților tehnologici, în special al apei pure
sau încărcate cu substanțe agresive de diferite naturi;
(e) ca efect al unei execuții defectuoase;
(f) ca efect al incendiilor sau exploziilor. ( )
Examinarea stării elementelor și materialelor va fi înregistrată într-un releveu de
degradări detaliat (în plan și elevații) pentru a stabili efectele asupra siguranței de
ansamblu a structurii.
În cazul elementelor de beton armat se urmăresc:
(a) calitatea slabă a betonului și/sau degradarea lui fizică sau chimică;
(b) zonele cu defecte de execuție care afectează rezistența materialelor și a
elementelor structurale;
(c) existența și gradul de coroziune a armăturilor de oțel;
(d) starea aderenței între beton și armături;
(e) deformațiile remanente semnificative și fisurile din elementele structurale cu
diverse configurații și direcții. ( )
Notă: Se urmăresc, în special, fisurile deschise peste 0,5 mm. În cazul pereților structurali se vor
examina cu prioritate fisurile înclinate, mai ales cele în “x”. În cazul stâlpilor și grinzilor vor fi
27
urmărite situațiile cu cedare potențială cu caracter neductil și efectele interacțiunii cu pereții de
compartimentare și de închidere.
În cazul elementelor de oțel se urmăresc:
(a) rugina, coroziunea sau alte degradări ale oțelului (de exemplu fisuri de oboseală);
(b) deformațiile remanente rezultate din comportarea postelastică sau din pierderea
stabilității (flambaj, voalare);
(c) starea elementelor de îmbinare: suduri, șuruburi, nituri; ( )
În cazul elementelor de lemn se urmăresc:
(a) degradarea lemnului prin putrezire sau ca efect al acțiunii unor microorganisme;
(b) despicarea lemnului ca urmare a unor suprasolicitări locale;
(c) starea de fixare a cuielor și a altor elemente de prindere. ( )
Lista condițiilor de verificare pentru structuri din beton, structuri din oțel și din
zidărie sunt detaliate în anexele la prezentul cod (B, C și D) în funcție de tipul structurii
și natura materialului structural.
În cazul construcțiilor din zidărie, informațiile specifice necesare pentru evaluarea
seismică sunt date în anexa D.
În cazul elementelor nestructurale informațiile specifice necesare pentru evaluarea
seismică sunt detaliate în anexa E. (0)
28
6. Evaluare cantitativă
Generalități
Acest capitol se referă la evaluarea cantitativă a structurilor clădirilor existente.
Evaluarea componentelor nestructurale se face conform prevederilor Anexei E.
Prin evaluarea cantitativă se verifică numeric dacă clădirile existente satisfac
cerințele fundamentale descrise la 3.1.
Pentru evaluarea cantitativă se vor utiliza metodele generale de calcul indicate în
P100-1 împreună cu prevederile suplimentare date în P100-3, specifice procesului de
evaluare.
Reprezentarea acțiunii seismice pentru evaluarea structurilor și componentelor
nestructurale se face conform prevederilor P100-1 și Anexei A la P100-3.
Valorile factorilor de comportare, q, se aleg conform P100-3, după caz, în funcție
de tipul metodologiei de evaluare utilizată. Valorile maxim admise ale factorilor de
comportare, q, sunt date în Anexele B, C și D corespunzătoare structurilor din diferite
materiale.
În cazul clădirilor care nu respectă condițiile de regularitate prevăzute la 5.2.1.3 și
5.2.1.4 se utilizează metodologii de calcul mai complexe sau, în cazul utilizării metodei
forțelor laterale statice echivalente sau a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns,
se reduc valorile factorilor de comportare, q, față de valorile maxim admise.
Modul de verificare a elementelor structurale este diferit pentru elementele cu
comportare ductilă sau neductilă.
Verificarea elementelor ductile se face în termeni de deformații sau în termeni de
rezistență, în funcție de tipul metodei de calcul.
Verificarea elementelor neductile se face în termeni de rezistență.
Valorile medii ale proprietăților mecanice ale materialelor din lucrare se obțin din
documentația tehnică de proiectare originală, rapoartele originale privind calitatea
lucrărilor de construire, din încercări in-situ și din alte surse, conform prevederilor 4.2.
Pentru evaluarea cantitativă, în cazul elementelor cu cedare ductilă, valorile de
proiectare ale rezistențelor materialelor se obțin prin împărțirea valorilor medii ale
rezistențelor determinate conform (10) la factorii de încredere definiți la 4.4.
Pentru evaluarea cantitativă, în cazul elementelor cu cedare neductilă valorile de
proiectare ale rezistențelor materialelor se obțin prin împărțirea valorilor medii ale
rezistențelor determinate conform (10) la factorii de încredere definiți la 4.4 și la factorii
parțiali de siguranță ai materialelor.
Notă: Valorile atribuite factorilor parțiali de siguranță pentru beton, oțel, zidărie sau alte
materiale sunt stabilite prin codurile de proiectare specifice structurilor realizate din aceste
materiale.
Evaluarea cantitativă a structurilor de zidărie se realizează conform prevederilor din
anexa D.
Pentru materialele utilizate la realizarea lucrărilor de intervenție, nou adăugate, se
folosesc valorile de proiectare ale proprietăților acestora definite conform P100-1. (0)
29
6.1.1. Starea Limită Ultimă
Cerințele fundamentale ale verificării la Starea Limită Ultimă se stabilesc conform
prevederilor capitolului 3.
Acțiunea seismică relevantă pentru verificări la Starea Limită Ultimă se stabilește
în acord cu prevederile capitolului 3 și Anexei A.
Valorile așteptate ale eforturilor sau deformațiilor elementelor structurale se
determină prin calcul structural, conform P100-1, în acord cu prevederile specifice
pentru fiecare metodologie de calcul din P100-3.
Capacitatea de rezistență a elementelor structurale se determină conform
prevederilor Anexele B și C, corespunzătoare structurilor realizate din diferite materiale.
Valoarea limită a deplasărilor relative de nivel pentru verificări la Starea Limită
Ultimă se alege conform prevederilor P100-1.
Capacitatea de deformare a elementelor structurale se determină conform
prevederilor Anexele B și C, corespunzătoare structurilor realizate din diferite materiale.
(0)
6.1.2. Starea Limită de Serviciu

Cerințele fundamentale ale verificării la Starea Limită de Serviciu se stabilesc
conform prevederilor capitolului 3.
Acțiunea seismică relevantă pentru verificări la Starea Limită de Serviciu se
stabilește în acord cu prevederile capitolului 3 și Anexei A.
Valorile așteptate ale eforturilor și deformațiilor se determină prin calcul structural
distinct de cel efectuat pentru Starea Limită Ultimă, utilizând valorile de proiectare ale
acțiunii seismice stabilite conform (2).
Verificările la Starea Limită de Serviciu se fac în termeni de deplasare, prin
limitarea deplasărilor relative de nivel conform prevederilor P100-1 pentru această stare
limită.
Verificările la Starea Limită de Serviciu se pot face suplimentar și în termeni de
rezistență pentru a se observa dacă structura răspunde neliniar la acțiunea cutremurului
de serviciu.
În cazul utilizării metodelor de calcul neliniar, verificările la SLS se pot face și în
termeni de rotiri ale elementelor structurale, în acord cu cerințele fundamentale pentru
această stare limită.
La proiectarea lucrărilor de intervenție parțiale stabilite conform 3.3 (9) nu este
necesară verificarea la Starea Limită de Serviciu. (0)
Acțiunea seismică și combinațiile de încărcări

Reprezentarea acțiunii seismice pentru evaluarea prin calcul a clădirilor existente
se face conform prevederilor P100-1.
Pentru calculul structural la cele două stări limită se folosește spectrul de răspuns
elastic al accelerațiilor absolute sau, după caz, spectrul de proiectare prevăzute de P100-
30
1 scalate corespunzător în funcție de intervalele medii de recurență selectate.
Modalitatea și factorii de scalare sunt prevăzuți în Anexa A.
Acțiunea seismică de proiectare se combină cu alte acțiuni permanente și variabile,
conform CR 0. (0)
Modelarea structurii
Se aplică prevederile P 100-1 privind modelarea comportării structurale.
Modelarea pentru calcul a structurii se realizează pe baza informațiilor obținute în
conformitate cu prevederile capitolului 4.
Modelul de calcul permite determinarea efectelor acțiunilor în toate elementele
structurii pentru toate combinațiile relevante de încărcări. (0)
Metode de calcul
Se aplică prevederile P100-1 privind metodele de calcul structural.
Efectele acțiunii seismice pot fi evaluate printr-una din următoarele metode:
(a) calculul la forță laterală static echivalentă;
(b) calculul modal cu spectre de răspuns;
(c) calculul static neliniar;
(d) calculul dinamic neliniar. ( )
În cazul utilizării metodei forțelor laterale statice echivalente sau a metodei de
calcul modal cu spectre de răspuns, spectrul de proiectare se determină utilizând un
factor de comportare q ales în conformitate 6.1, (5) și (6).
Combinarea efectelor componentelor acțiunii seismice se face pe baza prevederilor
din P100-1. (0)
Verificări ale elementelor structurale

Verificările elementelor structurale constau în verificarea condiției ca cerința
seismică să fie mai mică, la limita egală, cu capacitatea elementului.
Verificarea se face în termeni de rezistență sau deformații, în funcție de tipul
metodei de calcul și modul de cedare a elementului.
Modul concret de realizare a verificărilor se indică pentru fiecare din metodologiile
prevăzute în prezentul cod la 6.6, 6.7 și 6.8. (0)
Metodologia de nivel 1 – evaluare prin calcul

Evaluarea efectelor acțiunii seismice de proiectare (eforturi și deformații) se face
considerând structura încărcată cu forța laterală echivalentă (conform P100-1), utilizând
procedee simplificate de calcul pentru determinarea perioadelor de vibrație proprii,
determinarea eforturilor, distribuția forțelor între elementele verticale ale structurii etc.
Se fac verificări numai la Starea Limită Ultimă.
Forța tăietoare de bază, corespunzătoare modului propriu fundamental de vibrație,
pentru fiecare direcție orizontală principală considerată în calculul clădirii, se determină
conform prevederilor privind metoda forțelor laterale statice echivalente din P100-1.
31
Valorile maxime ale factorilor de comportare q sunt date în Anexele B și C,
corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Perioada fundamentală de vibrație a clădirii în direcția considerată T1, necesară
pentru stabilirea valorii spectrale Sd, se poate calcula cu expresia:
3
T1  kT  H 4 (6.1)
în care:
H înălțimea clădirii măsurată deasupra cotei teoretice de încastrare (în metri)
kT coeficient care are valorile:
- 0,070 pentru structuri în cadre de beton armat
- 0,045 pentru structuri cu pereți de beton armat și pereți de zidărie
- 0,110 pentru structuri din oțel în cadre necontravântuite
- 0,075 pentru structuri din oțel în cadre contravântuite excentric
- 0,050 pentru structuri din oțel în cadre contravântuite centric
În cazul clădirilor cu structura din cadre de beton armat cu până la 10 niveluri
supraterane, pentru evaluarea aproximativă a perioadei fundamentale se poate utiliza,
alternativ, relația:
T1 = 0,1n (6.2)
în care n este numărul de niveluri deasupra cotei teoretice de încastrare.
Valorile medii ale eforturilor unitare normale în elementele verticale ale structurii,
produse de încărcările gravitaționale, se determină pe baza ariilor aferente de planșeu
utilizând valorile factorizate ale acțiunilor gravitaționale din combinația seismică de
proiectare, stabilite conform CR 0.
Pentru stâlpii marginali se evaluează componenta forței axiale cauzată de forța
seismică orizontală. Valoarea acesteia se determină pe baza valorilor estimate ale
forțelor tăietoare de la extremitățile grinzilor adiacente elementului vertical considerat.
Valorile medii ale eforturilor unitare tangențiale, νm în elementele verticale ale
structurii, stâlpi sau pereți, la nivelul situat imediat deasupra cotei teoretice de încastrare,
se determină cu relația aproximativă:
Fb
vm  (6.3)
Ac
în care Ac este suma ariilor pereților dispuși în direcția în care se face calculul sau suma
ariilor secțiunilor de stâlpi ai cadrelor orientate pe direcția în care se face calculul. În
cazul stâlpilor din oțel se consideră numai aria pereților secțiunii al căror plan median
este aliniat cu direcția pentru care se face calculul.
Valorile eforturilor normale unitare din stâlpi și ale eforturilor unitare tangențiale
din toate elementele structurale verticale ale construcției se compară cu valorile
considerate admisibile pentru structurile din diferite materiale. Valorile admisibile sunt
date în lista de condiții pe care trebuie să le respecte clădirea (a se vedea anexele B și
C).
32
Estimarea nivelului de siguranță al elementelor orizontale se face în special prin
procedeele evaluării calitative.
Notă: Dacă, în vederea obținerii unor informații mai complete, se dorește și o evaluare prin calcul
a grinzilor, se determină aproximativ capacitatea de rezistență a acestora și se compară cu
valorile eforturilor din încărcările verticale stabilite pe scheme statice simplificate. Comparația
între aceste valori și valorile eforturilor capabile evidențiază dacă aceste elemente au rezerve și
pentru preluarea unor acțiuni laterale.
În situația în care verificările de rezistență nu sunt satisfăcute se recomandă
aplicarea unei metodologii de nivel superior, dacă prin aceasta este posibil să se
încadreze construcția într-o clasă cu risc mai redus. În general, dacă sunt necesare,
măsurile de intervenție nu se bazează pe rezultatele metodologiei de nivel 1. Fac
excepție clădirile indicate la 2.3.1(3). (0)

Se realizează verificări la Starea Limită Ultimă și Starea Limită de Serviciu.
La Starea Limită Ultimă se verifică capacitatea de rezistență a elementelor și
deplasările laterale de nivel.
La Starea Limită de Serviciu se verifică deplasările laterale de nivel.
Calculul structural se realizează utilizând una dintre următoarele metode pentru
proiectarea curentă prevăzute de P100-1:
(a) metoda forțelor seismice statice echivalente;
(b) metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. ( )
În calculul structural se consideră spectrele de răspuns elastic al accelerațiilor
absolute, cu ordonatele reduse printr-un factor de comportare q, care caracterizează
structura în ansamblu.
Valorile maxime ale factorului de comportare q sunt prevăzute în Anexele B și C,
Factorii de comportare utilizați în calcul pot fi mai mari cu până la 30% față de
valorile maxime indicate la (6), în cazul în care se dispune de date suficiente și credibile
privind detaliile de alcătuire și redundanța clădirii și acestea permit considerarea unor
valori superioare celor maxime indicate.
Distribuția pe verticală a forțelor seismice orizontale, în cazul utilizării metodei
forțelor statice echivalente, efectele torsiunii de ansamblu, efectele fisurării asupra
elementelor cu rigiditate degradabilă prin fisurare se cuantifică conform prevederilor
P100-1.
Determinarea valorilor deplasărilor la Starea Limită de Ultimă se face în acord cu
prevederile P100-1. Factorul de amplificare a deplasărilor c se stabilește în acord cu
prevederile Anexelor B și C, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Determinarea valorilor deplasărilor la Starea Limită de Serviciu se face în acord cu
prevederile P100-1. Factorul de reducere care ține seama de intervalul de recurență mai
redus al acțiunii seismice, v, se stabilește conform prevederilor Anexelor B și C,
Verificarea rezistenței elementelor se realizează cu relația:
33
Ed  Rd (6.4)
unde Rd este valoarea efortului capabil
Valoarea de proiectare a efortului capabil, Rd, se determină pe baza prevederilor
Anexelor B și C, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Valorile de proiectare a efortului capabil, Rd, pentru elemente se calculează
utilizând valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor determinate conform 6.1,
(11) și (12).
Prin excepție de la (6), (7), (9), (10), (12) și (13), în cazul în cazul clădirilor realizate
până la intrarea în vigoare a acestui cod, dacă structura îndeplinește toate prevederile de
conformare generală și de alcătuire de detaliu date în P100-1 și materialele utilizate la
realizarea structurii sunt în acord cu prevederile din P100-1, în aplicarea metodologie
de nivel 2 se pot considera următoarele prevederi: (0)
(a) se consideră valorile maxime ale factorului de comportare, în funcție de
materialul structural și tipul structurii, date în P100-1;
(b) se consideră valorile rezistențelor de proiectare stabilite conform P100-1 reduse
cu factorul de încredere determinat conform 4.4;
(c) se determină valorile de proiectare ale capacităților de rezistență și valorile
admisibile ale deplasărilor relative de nivel în acord cu prevederile P100-1. ( )

Calculul structural se realizează pe baza prevederilor P100-1, cu considerarea
prevederilor suplimentare date în acest capitol, utilizând următoarele metode de calcul:
(a) metoda de calcul static neliniar;
(b) metoda de calcul dinamic neliniar. ( )
Metoda de calcul static neliniar este indicată în cazul structurilor la care contribuția
modurilor superioare de vibrație la comportarea în regim dinamic este mai puțin
importantă. În cazul structurilor la care se așteaptă amplificări dinamice majore ale
deplasărilor la anumite niveluri se recomandă utilizarea metodei de calcul dinamic
neliniar.
Se realizează verificări la Starea Limită Ultimă și Starea Limită de Serviciu.
La Starea Limită Ultimă se verifică:
(a) deplasările relative de nivel ale structurii;
(b) capacitatea de rezistență a elementelor cu cedare neductilă;
(c) capacitatea de deformare a elementelor cu cedare ductilă. ( )
Pentru verificările la Starea Limită Ultimă, deplasările relative de nivel ale
structurii, eforturile și deformațiile elementelor structurale se determină la cerința de
deplasare corespunzătoare acțiunii seismice asociate acestei stări limită.
La Starea Limită de Serviciu se verifică deplasările relative de nivel.
La Starea Limită de Serviciu se pot verifica și deformațiile elementelor structurale,
în acord cu cerințele fundamentale pentru această stare limită, la decizia expertului.
34
Pentru verificările la Starea Limită Serviciu, deplasările relative ale structurii se
determină la cerința de deplasare corespunzătoare acțiunii seismice asociate acestei stări
limită.
Pentru determinarea cerinței de deplasare ale sistemului SDOF echivalent la Starea
Limită de Serviciu și Starea Limită Ultimă se utilizează spectre de răspuns neliniar,
exprimate în deplasări. La calculul spectrelor de răspuns neliniar se utilizează modele
histeretice de comportare adecvate materialului structural.
Notă: Întrucât structurile existente pot prezenta deficit de rezistență în raport cu cerințele
seismice pentru structuri noi, mobilizarea unui mecanism de plastificare la cutremurul asociat
Stării Limită de Serviciu are probabilitate înaltă.
În calculul static neliniar este recomandată încărcarea structurii până la obținerea
unei deplasări la vârf egale cu 150% din valoarea cerinței de deplasare corespunzătoare
Stării Limită Ultime pentru a identifica eventualele mecanisme de rupere și deficiențe
structurale.
Valorile rotirilor plastice capabile se determină conform prevederilor Anexelor B
și C, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Valoarea de proiectare a efortului capabil, Rd, se determină pe baza prevederilor
Anexelor B și C, corespunzătoare structurilor din diferite materiale.
Valorile de proiectare a efortului capabil, Rd, pentru elemente se calculează
utilizând valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor determinate conform 6.1,
(11) și (12). (0)
35
7. Evaluare a fundațiilor și terenului de fundare
Generalități
Acest capitol cuprinde prevederi privind evaluarea seismică a sistemului de fundații
al clădirii și a terenului de fundare.
Evaluarea calitativă și cantitativă a fundațiilor trebuie să evidențieze măsura în care
este îndeplinit rolul lor în ansamblul structural și situațiile în care fundațiile și, după caz,
substructura clădiri constituie veriga slabă în traseul încărcărilor aplicate structurii către
terenul de fundare.
Pentru evaluarea seismică a fundațiilor și terenului de fundare se vor realiza
investigații geotehnice ale terenului din amplasament, prin mijloacelele cercetării
geotehnice.
Prin excepție de la prevederile (3), la clădirile din clasele de importanță și expunere
la cutremur III și IV, prin decizia expertului tehnic, se pot utiliza date din documentația
tehnică inițială a construcției, dacă aceasta conține date relevante și suficiente referitoare
la teren sau investigații geotehnice întocmite pentru terenuri din vecinătatea
amplasamentului, cu acordul elaboratorilor acestora.
Prin investigațiile geotehnice se va stabili măsura în care terenul de fundare este
sensibil la acțiuni seismice și poate reprezenta factorul decisiv al unei degradări parțiale
sau totale a clădirii (teren lichefiabil, teren în pantă, orizonturi necoezive afânate etc.).
Pentru recomandarea unor lucrări de intervenție asupra fundațiilor sau terenului de
fundare este necesară efectuarea de investigații geotehnice în amplasament.
Pentru proiectarea lucrărilor de intervenție este necesară realizarea de investigații
geotehnice ale terenului în amplasament.
La evaluarea seismică a sistemului de fundare a unei clădiri care nu a fost proiectată
pentru acțiuni seismice vor fi verificate următoarele aspecte:
(a) insuficiența bazei de rezemare, cu risc de rotire excesivă și răsturnare;
(b) depășirea presiunilor acceptabile pe teren;
(c) incapacitatea de a prelua întinderile (tendințele de ridicare), atât la fundații
directe de suprafață, cât și la fundații de adâncime (piloți, barete). ( )
Indicatorii de îndeplinire a cerințelor seismice definiți la capitolul 8 vor ține seama
de ponderea diferitelor categorii de deficiențe și a efectului acestora asupra calității
răspunsului seismic al ansamblului. (0)
36
Investigații geotehnice
La clădirile din clasele de importanță și expunere la cutremur III și IV, necesitatea
și metodele de investigare geotehnică necesare pentru stabilirea caracteristicilor
terenului sunt stabilite de către expertul tehnic.
La clădirile din clasele de importanță și expunere la cutremur I și II, metodele de
investigare geotehnică necesare pentru stabilirea caracteristicilor terenului sunt stabilite
de către expertul tehnic împreună cu un specialist în geotehnică.
Prin excepție de la (2), la decizia expertului tehnic, în cazul în care pentru terenul
din amplasamentul clădirii se dispune de un studiu geotehnic elaborat ulterior intrării în
vigoare a NP 074/2013, acesta poate fi utilizat la evaluarea seismică a clădirii.
Investigarea terenului de fundare se efectuează cu metode corespunzătoare cercetării
geotehnice, cu respectarea prevederilor normativului NP 074 și a standardului SR EN
1997-2. Amploarea investigării se stabilește ținând seama de categoria geotehnică a
lucrării.
Comportarea la acțiuni seismice a terenului de fundare (lichefiabilitate, stabilitate,
deformații excesive, reduceri ale rezistenței la forfecare etc.) va fi evaluată conform
cerințelor SR EN 1998-5.
La construcții fundate pe piloți se pot efectua încercări nedistructive în vederea
stabilirii integrității piloților de tipul testelor dinamice. În vederea stabilirii capacității
portante și a comportării sub solicitări se pot executa încărcări statice de probă cu
respectarea prevederilor normativului NP 045.
În afara lucrărilor de foraje sau de sondaje deschise, cu prelevare de probe în
vederea încercărilor de laborator geotehnic, se pot utiliza una sau mai multe încercări
pe teren, precum:
(a) încercarea de încărcare cu placa;
(b) încercarea de penetrare standard;
(c) încercarea de penetrare cu con sau cu piezocon;
(d) încercarea de penetrare dinamică;
(e) încercarea cu dilatometrul plat. ( )
În vederea determinării parametrilor dinamici ai terenului și a vitezei de propagare
a undelor seismice de forfecare vs se pot utiliza încercări de teren seismice de tip:
(a) downhole;
(b) crosshole;
(c) penetrare cu conul seismic;
(d) dilatometru seismic plat. ( )
Atunci când se urmărește determinarea condițiilor geotehnice la adâncime se vor
utiliza încercările de penetrare, după caz. (0)
37
Calculul infrastructurii și modelul de calcul
Calculul eforturilor și deformațiilor în elementele infrastructurii și calculul tasărilor
terenului se face utilizând un model de calcul adecvat și o modelare realistă a
proprietăților de deformare (rigiditate) ale terenului.
În vederea stabilirii modelului de calcul se respectă prevederile documentelor
normative P100-1, NP 112 sau NP 123, după caz, și ale standardului SR EN 1997-1.
Tipul modelului de calcul este stabilit de către expertul tehnic.
În calculul la acțiunea seismică trebuie considerate valori ale rigidității terenului
adecvate pentru condițiile acțiunii de scurtă durată și a vitezei mari de încărcare a
cutremurului.
Pentru clădirile din clasele de importanță și expunere la cutremur I și II parametrii
caracteristici de interacțiune teren – structură sunt stabiliți de către un specialist în
geotehnică.
Se recomandă utilizarea în calcule a mai multor valori ale caracteristicilor de
deformație ale terenului dintr-un domeniu posibil și probabil de variație, dată fiind
sensibilitatea calculului de interacțiune teren-structură în raport cu caracteristicile de
rigiditate ale modelului.
În calculul seismic al structurii și infrastructurii, în funcție de tipul acestora și de
importanța clădirii, pot fi abordate următoarele modele:
(a) în cazul clădirilor fără subsol, modelul de calcul se fixează la nivelul marginii
superioare a fundațiilor. Calculul fundațiilor se face prin izolarea lor și aplicarea
forțelor de legătură cu suprastructura. În cazul fundațiilor izolate și a sistemelor
de grinzi de fundații modelarea uzuală presupune adoptarea ipotezei de corp
rigid și a unei distribuții liniare a presiunilor pe teren;
(b) în cazul radierelor, modelul recomandat al fundației este de tip placă rezemată
pe resoarte caracterizate de proprietățile idealizate de deformare ale terenului;
(c) în cazul clădirilor cu subsoluri se pot alege mai multe tipuri de modele, cu
niveluri de complexitate diferite, ținându-se cont sau nu de interacțiunea cu
terenul de sub fundație și, eventual, cu terenul din jurul infrastructurii. În cazul
adoptării unor modele simplificate rezultatele vor fi interpretate ținând seama de
limitele modelului. ( )
Verificarea infrastructurii trebuie făcută atât în termenii ce privesc cedarea terenului
de fundare cât și în termenii cedării elementelor infrastructurii, în urma dezvoltării
mecanismului de cedare al suprastructurii.
Capacitatea structurală a sistemului de fundare trebuie verificată. Se vor verifica cu
precădere următoarele aspecte: (0)
(a) rigiditatea și rezistența fundațiilor izolate de mici dimensiuni necesare pentru
preluarea forțelor seismice;
(b) stabilitatea fundațiilor de suprafață sub acțiunea forțelor laterale;
(c) capacitatea de rezistență la compresiune sau tracțiune a piloților pentru preluarea
forțelor axiale generate de acțiunea seismică;
(d) capacitatea portantă laterală a piloților pentru preluarea forțelor orizontale
generate de acțiunea seismică;
38
(e) capacitatea structurală a radierului pentru solidarizarea piloților. ( )
Măsuri de intervenție
În urma evaluării seismice a clădiri pot fi stabilite, după caz, măsuri de intervenție
asupra sistemului de fundare în ansamblu. Acestea pot fi aplicate fundațiilor propriu-
zise, terenului de fundare sau ambelor.
Intervențiile asupra sistemului de fundare pot avea ca scop: mărirea capacității
structurale a fundației prin operații de cămășuire, mărirea capacității portante din punct
de vedere geotehnic a fundației prin subzidire sau prin îmbunătățirea proprietăților
terenului.
Pentru construcțiile din clasele de importanță și expunere la cutremur I și II, la
stabilirea măsurilor de intervenție asupra sistemului de fundare este necesară
colaborarea cu un specialist în geotehnică. (0)
39
8. Concluziile evaluării
Stabilirea clasei de risc seismic

Evaluarea susceptibilității de avariere la cutremur și încadrarea în clasele de risc
seismic se face pe baza a trei categorii de condiții care fac obiectul investigațiilor și
analizelor efectuate în cadrul evaluării:
(a) condițiile privind alcătuirea clădirii referitoare la îndeplinirea regulilor de
conformare structurală, de alcătuire a elementelor structurale și a regulilor
constructive pentru structuri care preiau efectul acțiunii seismice;
(b) condiții privind degradările structurale produse în trecut de acțiunea seismică și
de alte cauze;
(c) condiții privind capacitatea seismică a structurii și componentelor nestructurale,
exprimată, după caz, în termeni de rezistență sau deplasări; ( )
Măsura în care cele trei categorii de condiții sunt îndeplinite este cuantificată prin
intermediul a trei indicatori:
(a) gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1;
(b) gradul de afectare structurală, R2;
(c) gradul de asigurare seismică, notat cu R3. Acest indicator se determină pentru
starea limită ultimă. ( )
Valorile celor trei indicatori se asociază cu o anumită clasă de risc conform 8.1.1,
8.1.2 și 8.1.3.
Expertul tehnic decide încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc seismic pe
baza valorilor celor trei indicatori, claselor de risc seismic asociate și a unei analize
complexe și cuprinzătoare a ansamblului condițiilor de diferite naturi.
Expertul tehnic analizează relevanța fiecărui indicator pentru evaluarea seismică a
clădirii.
Clasa de risc seismic a clădirii este clasa minimă asociată celor trei indicatori R1,
R2 și R3.
Prin excepție de la (6), atunci când expertul tehnic apreciază că unul dintre
indicatorii R2 sau R3 are relevanță redusă în cazul clădirii evaluate, clasa de risc seismic
a clădirii este clasa minimă asociată celorlalți doi indicatori.
Expertul tehnic identifică elementele vitale pentru siguranța structurală la seism
care prezintă deficiențe majore și capacitate insuficientă față de cerințele
corespunzătoare stărilor limită selectate și estimează ponderea acestora în ansamblul
structurii și marja de siguranță.
Expertul tehnic identifică mecanismul de cedare probabil al structurii ca bază pentru
aprecierea corectă a răspunsului seismic așteptat al clădirii și pentru alegerea potrivită a
soluției de intervenție.
Semnificația gradului de afectare structurală R2 trebuie apreciată în funcție de vârsta
clădirii, intensitatea mișcărilor seismice care au afectat-o în trecut prin comparație cu
cerințele seismice corespunzătoare stării limită ultimă și factorii naturali și antropici
care au putut cauza degradări ale clădiri în trecut.
40
Gradul de asigurare seismică R3 este mai semnificativ în cazul clădirilor proiectate
pe baza unor documente normative pentru proiectare la cutremur, al căror răspuns la
acțiuni seismice poate fi descris prin modelele curente de calcul cu un grad de încredere
mai mare.
În cazul clădirilor vechi, realizate înainte de 1963, identificarea aproximativă a
mecanismului de cedare, cu grad de încredere acceptabil, nu este întotdeauna posibilă.
În acest caz, evaluarea corectă a susceptibilității de avariere seismică a clădirii trebuie
să se bazeze pe o analiză cuprinzătoare și pe o judecată inginerească a tuturor condițiilor
de alcătuire, a corelației între efectele acestora, operații care necesită competență înaltă
și experiență deosebită. (0)
8.1.1. Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică

Valoarea gradului de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismic, R1, se stabilește
pe baza punctajului atribuit fiecărei categorii de condiții de alcătuire, din anexa
corespunzătoare tipul de material structural, în funcție de nivelul metodologiei de
evaluare.
Valoarea de R1=100 corespunde unei construcții care îndeplinește integral toate
categoriile de condiții de alcătuire.
Clasa de risc asociată indicatorului R1 se stabilește astfel: (0)
(a) Clasa de risc seismic I, dacă R1<30;
(b) Clasa de risc seismic II, dacă 30≤R1<60;
(c) Clasa de risc seismic III, dacă 60≤R1<90;
(d) Clasa de risc seismic IV, dacă 90≤R1<100. ( )
8.1.2. Gradul de afectare structurală

Valoarea gradului de afectare structurală, R2, se stabilește pe baza punctajului
atribuit fiecărei categorii de condiții privind evaluarea stării de degradare a elementelor
structurale dat în lista specifică din anexa corespunzătoare materialului structural utilizat.
Valoarea de R2=100 corespunde unei construcții neafectată de degradări seismice
sau de altă natură.
Clasa de risc asociată indicatorului R2 se stabilește astfel: (0)
8.1.3. Gradul de asigurare seismică
41
Gradul de asigurare seismică, R3, evidențiază capacitatea de rezistență și de
ductilitate a structurii, în ansamblu, capacitatea de rezistență și stabilitatea
componentelor nestructurale, în raport cu cerințele seismice.
Gradul de asigurare seismică, R3, se stabilește în funcție de gradul de asigurare
determinat pentru structură și, după caz, de gradul minim de asigurare stabilit pentru
componentele nestructurale.
Modul de calcul pentru gradul de asigurare seismică pentru structură depinde de
metodologia de evaluare cantitativă utilizată.
Gradul de asigurare seismică pentru structură, R3, se determină distinct pentru
fiecare direcție orizontală principală ortogonală considerată în evaluarea clădirii.
Pentru clădirile cu pereți structurali din zidărie, gradul de asigurare seismică R3 se
stabilește conform prevederilor din anexa D.
Clasa de risc asociată indicatorului R3(%)se stabilește astfel: (0)(0)
Metodologia de nivel 1
Pentru elementele verticale ale structurilor de tip cadru sau cu pereți structurali,
gradul de asigurare seismică R3 pentru structură se stabilește în termeni de rezistență, la
nivelul situat imediat deasupra cotei teoretice de încastrare, astfel:
 adm
R3  (8.1)
m
unde
vm efortul unitar tangențial mediu calculat conform 6.6(9);
vad m valoarea de referință admisibilă a efortului unitar tangențial în elementele
verticale stabilită conform prevederilor anexelor B și C pentru elemente
de beton armat și, respectiv, oțel.
Pentru structurile din oțel contravântuite, gradul de asigurare seismică R3 pentru
structură se stabilește în termeni de rezistență, la nivelul situat imediat deasupra cotei
teoretice de încastrare, astfel: (0)
R3 
F adm
(8.2)
Fb
unde
ΣFadm suma valorilor de proiectare ale proiecțiilor pe orizontală ale forțelor
axiale capabile din diagonalele contravântuirilor verticale de la nivelul
considerat
Fb forța tăietoare de bază calculată conform 6.6(3).
42
Se determină valorile individuale ale indicatorului R3j, pentru fiecare element
structural j, astfel:
Rdj
R3 j  (8.3)
Edj
unde
Edj valoarea de proiectare a efortului secțional în elementul j, din combinația
seismică de proiectare relevantă, determinată conform prevederilor 6.7
Rdj valoarea de proiectare a efortului secțional capabil al elementului j
Se stabilește ponderea elementelor structurale cu cedare neductilă, cu precădere a
elementelor verticale aflate în această situație, raportul între valorile de proiectare ale
eforturilor capabile ale elementelor verticale și cele ale elementelor orizontale și se
estimează mecanismul structural probabil de disipare a energiei seismice.
Notă: Aceste informații constituie elemente esențiale în estimarea siguranței seismice a structurii
și pentru încadrarea construcției într-o anumită clasă de risc.
Gradul de asigurare R3 pentru structură se determină la nivelul situat deasupra cotei
teoretice de încastrare și, după caz, la celelalte niveluri dacă acestea prezintă deficit de
rigiditate sau rezistență comparativ cu nivelul de la bază.
Gradul de asigurare R3 pentru structură se determină la fiecare nivel considerat
astfel:
R3 
V Rd i
(8.4)
V Edi
unde
VRdi valoarea de proiectare a forței tăietoare asociate capacității de rezistență
a elementului vertical i de la nivelul considerat sau, după caz, proiecția
pe orizontală a valorii de proiectare a forței axiale capabile, în
diagonalele contravântuirilor verticale. Pentru elementele care se
plastifică din încovoiere, cu sau fără forță axială, valoarea VRdi se
consideră egală cu valoarea forței tăietoare din element asociată
plastificării din încovoiere pe mecanismul de cedare considerat. Pentru
elementele care cedează din forță tăietoare se consideră egală cu valoarea
de proiectare a forței tăietoare capabile. Valoarea VRdi se limitează
superior la forța tăietoare maximă care se poate mobiliza în elementul
structural i în situația cedării altor elemente structurale sau a terenului de
fundare;
VEdi valoarea de proiectare a forței tăietoare în elementul i, rezultată din
calculul structural în combinația de încărcare seismică relevantă.
Prin excepție de la prevederile (4) în cazul clădirilor la care cedarea neductilă a unui
element structural poate conduce la colapsul local al clădirii sub încărcări gravitaționale,
43
gradul de asigurare seismică va fi egal cu indicatorul R3j minim al elementelor verticale
de la nivelul considerat:
R3  min( R3 j ) (8.5)
unde R3j se calculează conform (1).
În cazul structurilor cu capacitate redusă de redistribuție a eforturilor între
elementele structurale, în calculul gradului de asigurare R3 conform (4) se ține seama de
posibilitatea redusă de redistribuire a eforturilor. În acest caz, valorile VRdj în elementele
cu surplus de rezistență vor fi limitate în funcție de posibilitățile reale ca aceste elemente
să se încarce suplimentar prin redistribuirea eforturilor de la elementele cu deficit de
rezistență și rigiditate, care pot ceda prematur. (0)
Gradul de asigurare seismică R3 se determină în termeni de deplasare, cu expresia:
(0)
du
R3  (8.6)
ds
ds deplasarea laterală impusă structurii de acțiunea seismică, la nivelul considerat
ca fiind caracteristic, de regulă la vârful construcției
du deplasarea laterală ultimă a clădirii, la același nivel, care corespunde depășirii
capacității de rezistență sau deformare a oricărui element din ansamblul teren-structură-
componente nestructurale, în acord cu cerințele Stării Limită Ultime.
Conținutul raportului de evaluare seismică

Raportul de evaluare seismică conține o sinteză a procesului de evaluare, furnizând
informații care fundamentează decizia de încadrare a construcției în clasa de risc seismic.
Se descriu scopul expertizei tehnice, cerințele seismice și stările limită selectate
pentru evaluarea seismică.
Se enumerează documentele tehnice normative utilizate la efectuarea evaluării
seismice.
Se descriu activitățile desfășurate pentru întocmirea expertizei cum sunt : vizite la
clădirea expertizată, discuții tehnice cu proprietarii sau utilizatorii clădirii, natura
investigațiilor efectuate.
Se include lista informațiilor colectate de către expert care au stat la baza evaluării
seismice (de exemplu: proiectul inițial al clădirii, releveul clădirii, rapoarte precedente
de expertiză tehnică, rapoarte de încercări pentru determinarea proprietăților mecanice
al materialelor de construcție, studii geotehnice, rapoarte privind măsurarea vibrațiilor
in-situ, mărturii ale proprietarilor sau utilizatorilor clădirii).
Se caracterizează amplasamentul prin informații generale care să descrie condițiile
seismice ale amplasamentului, alte surse potențiale de hazard natural, terenul de fundare,
adâncimea de fundare, nivelul hidrostatic al apei subterane etc.
44
Se descrie clădirea prin informații referitoare la sistemul structural și la ansamblul
elementelor nestructurale. Se vor face aprecieri globale, calitative, privind capacitatea
sistemului structural de a rezista la acțiuni seismice. Se vor include date istorice
referitoare la perioada construcției și nivelul reglementărilor de proiectare aplicate, dacă
sunt relevante pentru clădirea expertizată. Se vor descrie lucrările de intervenție
efectuate până la data expertizei, după caz.
Se prezintă nivelul de cunoaștere selectat și metodologia de evaluare.
Se prezintă evaluarea calitativă a gradului de îndeplinire a condițiilor de alcătuire
seismică, R1.
Se prezintă evaluarea calitativă a gradului de afectare structurală, R2.
Se prezintă evaluarea cantitativă a gradului de asigurare seismică R3.
Se prezintă sinteza evaluării, încadrarea clădirii în clasa de risc seismic, și
concluziile evaluării. Se prezintă relevanța fiecărui indicator (R1, R2 sau R3) în evaluarea
seismică a structurii, se motivează alegerea clasei de risc pentru clădire în raport cu
clasele de risc asociate indicatorilor R1, R2 și R3 și cu alte condiții specifice clădirii
evaluate.
Se formulează, după caz, propuneri de intervenție. Expertul tehnic descrie soluția
de principiu de intervenție și precizează, după caz, elementele structurale sau
componentele nestructurale asupra cărora trebuie intervenit. Expertul calibrează soluția
de principiu de intervenție printr-un calcul structural suficient de detaliat pentru acest
scop. În cazul lucrărilor de intervenție parțiale stabilite conform 3.3 (9) expertul
dimensionează lucrările de intervenție.
Conținutul cadru al expertizei tehnice pentru evaluarea seismică a clădirilor
existente este:
1. Date privind expertiza tehnică

1.1. Pagina de titluri și semnături
1.2. Copie după actul de atestare al expertului tehnic
1.3. Raportul sintetic
2. Raportul de evaluare
2.1. Scopul expertizei
2.2. Reglementări tehnice
2.3. Activități desfășurate pentru întocmirea expertizei
2.4. Date care au stat la baza expertizei tehnice
2.5. Caracterizarea amplasamentului
2.6. Descrierea clădirii
2.7. Nivelul de cunoaștere
2.8. Metodologia de evaluare
2.9. Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică R1
2.10. Gradul de afectare structurală R2
45
2.11. Gradul de asigurare structurală seismică R3
2.12. Verificări la starea limită de serviciu
2.13. Sinteza evaluării
2.14. Propuneri de intervenție
3. Concluzii
Anexe
Raportul de evaluare poate fi completat și cu alte informații, după caz.

Anexele includ informații care au stat la baza expertizei cum sunt: releveul clădirii,
breviarul fotografic, note de calcul, rapoarte de încercări sau măsurători, studiul
geotehnic, releveul degradărilor structurale sau nestructurale etc.
Raportul sintetic se întocmește conform modelului: (0)
46
Evaluare seismică Raport sintetic
Denumirea lucrării:
Scopul expertizei:
Data expertizei:
Expert tehnic: Legitimație:
Adresa:
Categoria de importanță (HG 766/1997):
Clasa de importanță și expunere la cutremur (P100-1):
Anul construirii:
Funcțiunea clădiri:
Înălțimea supraterană totală (m): Număr de niveluri:
Suprafața construită (mp): Suprafața desfășurată (mp):
Sistemul
structural:
Componente
nestructurale:
Acțiunea seismică (probabilitate de depășire în 50 de ani) SLS SLU
Verificarea la starea limită ultimă:
Metodologia de evaluare prin calcul folosită (P100-3): 1 2 3
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1 :
Gradul de afectare structurală, R2 :
Gradul de asigurare structurală seismică, R3:
Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcția: I II III IV
Descrierea clasei de
risc seismic:
Verificarea la starea
limită de serviciu:
Concluzii:
Necesitatea lucrărilor de intervenție: Da Nu
Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenție: I II III IV
47
48
Anexa A. Hazardul seismic
(1) Prevederile acestei anexe se aplică la evaluarea seismică și proiectarea lucrărilor

de intervenție a tuturor clădirilor, indiferent de tipul materialelor structurale.
(2) La proiectarea lucrărilor de intervenție având ca scop încadrarea în clasa de risc
seismic RsIII se utilizează valorile accelerației terenului pentru proiectare având
intervalul mediu de recurență de 100 de ani, pentru verificări la Starea Limită Ultimă,
și de 30 de ani pentru verificări la Starea Limită de Serviciu.
(3) La proiectarea lucrărilor de intervenție având ca scop încadrarea în clasa de risc
seismic RsIV se utilizează valorile accelerației terenului pentru proiectare având
(4) La proiectarea lucrărilor de intervenție parțiale, având ca scop încadrarea în clasa
de risc RsII, se utilizează valorile accelerației terenului pentru proiectare având
intervalul mediu de recurență de 40 de ani, pentru verificarea la Starea Limită Ultimă.
(5) În cazul proiectării lucrărilor de intervenție pentru cerințe superioare celor
fundamentale se pot utiliza valori ale accelerației terenului pentru proiectare având
(6) Valorile de vârf ale accelerației seismice orizontale corespunzătoare intervalelor
medii de recurență prevăzute la (2), (3) (4) și (5) se determină pe baza valorilor ag
stabilite conform zonării prevăzută de P100-1, pentru intervalul mediu de recurență de
225 de ani, prin multiplicare cu factorii de scalare din tabelul A.1.
(7) Pentru determinarea valorilor de vârf ale accelerației seismice verticale, avg, se
utilizează valorile accelerațiilor orizontale stabilite conform (6) multiplicate cu 0,70.
(8) Valorile spectrului de răspuns elastic al accelerațiilor absolute pentru
componentele orizontale și verticale ale mișcării terenului, Se(T) și Sve(T), și, după caz,
valorile spectrului de proiectare pentru componentele orizontale ale mișcării terenului
Sd(T) se determină conform P100-1 utilizând valorile accelerației terenului pentru
proiectare stabilite conform (6) și multiplicând valorile rezultate cu factorul de
importanță și expunere la cutremur.
(9) La proiectarea lucrărilor de intervenție, pentru verificarea deplasărilor laterale la
Starea Limită de Serviciu, factorul de reducere care ține seama de intervalul de
recurență mai redus al acțiunii seismice, v, se alege conform Tabelului A.1,
corespunzător cu intervalul mediu de recurență asociat acestei stări limită.
(10) Probabilitățile de depășire a valorii de vârf a accelerației terenului în 50 de ani
corespunzătoare intervalelor medii de recurență prevăzute la (2), (3) și (5) sunt date în
Tabelul A.2. (0)
49
Tabelul A.1: Factori de scalare pentru determinarea valorilor de vârf ale accelerațiilor
seismice orizontale
Județ ag30/ag225 ag40/ag225 ag100/ag225 ag225/ag225 ag475/ag225
Argeș, Bacău, Botoșani,
Brăila, București, Buzău,
Călărași, Constanta, Covasna,
Dâmbovița, Dolj, Galați,
Giurgiu, Gorj, Harghita, 0,40 0,45 0,80 1,00 1,25
Ialomița, Iași, Mehedinți,
Neamț, Olt, Prahova, Suceava,
Teleorman, Tulcea, Vâlcea,
Vaslui, Vrancea
Alba, Arad, Bihor, Bistrița
Năsăud, Brașov, Caraș
Severin, Cluj, Hunedoara, 0,35 0,40 0,80 1,00 1,35
Maramureș, Mureș, Sălaj, Satu
Mare, Sibiu, Timiș
ag30 valoarea de vârf ale accelerației seismice orizontale cu IMR=30 de ani
ag40 valoarea de vârf ale accelerației seismice orizontale cu IMR=40de ani
Tabelul A.2: Intervale medii de recurență și probabilități de depășire

Intervalul mediu de recurență Probabilitatea de depășire a
a valorii de vârf a accelerației valorii de vârf a accelerației
terenului, IMR, (ani) terenului în 50 de ani
30 80%
40 70%
100 40%
225 20%
475 10%
50
Anexa B. Structuri din beton
B.1. Domeniu de aplicare

(1) Această anexă conține informații specifice pentru evaluarea construcțiilor de
beton armat în situația în care se află la data evaluării. (0)
B.2. Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire și a

materialelor din structura clădirii
B.2.1. Starea elementelor

(1) Se examinează : (0)
Condiția fizică a elementelor de beton armat referitoare la prezența degradării
betonului prin carbonatare, a coroziunii betonului și oțelului produse de diferiți
agenți;
Eventualele degradări ale elementelor de beton armat produse de acțiunea
seismică;
Eventualele degradări ale elementelor de beton armat produse de alte acțiuni
cum sunt, contracția la uscare a betonului, tasarea diferențială a reazemelor,
deformațiile împiedicate datorate variației de temperatură etc.
B.2.2. Geometria
(1) Se identifică, după caz: (0)
Structura verticală și structura laterală a clădirii, în ambele direcții principale
ale clădiri;
Modul de descărcare a plăcilor către elementele de reazem;
Modul de descărcare a scărilor pe elementele verticale ale structurii;
Golurile de dimensiuni importante în planșee (inclusiv golurile de scară) și
pereți;
Dimensiunile secțiunilor transversale ale grinzilor și stâlpilor;
Lățimea active a plăcii la grinzile cu profil T;
Forma și dimensiunile pereților structurali;
Lungimea de rezemare a elementelor orizontale prefabricate;
Excentricitățile dintre axele grinzilor și stâlpilor, dezaxarea stâlpilor pe
verticală etc.
B.2.3. Detalii de alcătuire

(1) Datele colectate includ informații privind: (0)
Cantitatea de armătură longitudinală în grinzi, stâlpi și pereți;
Cantitatea de armătură transversală în grinzi, stâlpi, pereți și noduri;
Cantitatea și modul de distribuție a armăturii de confinare în zonele critice ale
grinzilor și stâlpilor și de la extremitățile secțiunii pereților, în zonele critice ale
acestora;
51
Raportul dintre secțiunile armăturilor longitudinale superioare și inferioare în
secțiunile de la extremitățile grinzilor;
Acoperirea cu beton a armăturilor longitudinale și transversale;
Lungimile de ancorare și de înnădire ale armăturilor longitudinale;
Forma cârligelor la etrieri și, eventual, la barele longitudinale.
B.2.4. Materiale
(1) Se determină minimal: (0)
Rezistența betonului la compresiune;
Limita de curgere, rezistența la rupere și deformația ultimă a oțelului. ++
B.3. Evaluarea calitativă
B.3.1. Lista de condiții de alcătuire a structurilor de beton în zone seismice
B.3.1.1 Metodologia de nivel 1

(1) Pentru metodologia de nivel 1, se verifică lista condițiilor de alcătuire conform
tabelului B.1
(2) Estimarea condițiilor referitoare la configurația structurii se face conform
capitolului 5.
(3) Punctajul atribuit fiecărui tip de condiții din tabelul B.1 este orientativ. În funcție
de situația concretă a fiecărei clădiri, expertul va putea face redistribuții ale acestor
punctaje între categoriile de condiții (i)…(iv).
(4) Punctajul maxim corespunzător ansamblului celor patru categorii de condiții, în
situația îndeplinirii lor în totalitate, este 100. În felul acesta, punctajul total rezultat în
urma analizei calitative reprezintă procentual măsura în care caracteristicile structurale
sunt satisfăcute. (0)++
52
Tabelul B.1 Lista condițiilor privind alcătuirea seismică – metodologia de nivel 1
Criteriul
neîndeplinit
Criteriul îndeplinit
Neîndeplinire
Neîndeplinire
Criteriu
moderată
majoră
(i) Condiții privind configurația structurii Punctaj maxim:50
Traseul încărcărilor este continuu
Sistemul este redundant (sistemul are suficiente legături pentru a avea
stabilitate laterală și suficiente zone plastice potențiale)
Nu există niveluri slabe din punct de vedere al rezistenței
Nu există niveluri flexibile
Nu există modificări importante ale dimensiunilor în plan ale sistemului
30 – 0–
structural de la nivel la nivel 50
49 29
Nu există discontinuități pe verticală (toate elementele verticale sunt continue
până la fundație)
Nu există diferențe între masele de nivel mai mari de 30 %
Efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate
Infrastructura (fundațiile) este în măsură să transmită la teren forțele verticale
și orizontale
(ii) Condiții privind interacțiunile structurii Punctaj maxim: 10
Distanțele până la clădirile vecine depășesc dimensiunea minimă de rost,
conform P100
Planșeele intermediare (supantele) au o structură laterală proprie sau sunt
ancorate adecvat de structura principală 10 5–9 0–4
Pereții nestructurali sunt izolați (sau legați flexibil) de structură
Nu există stâlpi captivi scurți
(iii) Condiții privind alcătuirea elementelor structurale Punctaj maxim: 30
(a) Structuri tip cadru beton armat
Nu există stâlpi scurți
20 – 0–
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp respectă condiția νd≤0,30 30
29 19
(calculat utilizând rezistența la compresiune a betonului stabilită conform 6.1,
11)
(b) Structuri cu pereți de beton armat
Grosimea pereților este ≥ 150 mm
Pereții au la capete bulbi sau tălpi cu dimensiuni limitate (prin intersecția 20 – 0–
pereților nu se formează profile complicate cu tălpi excesive) 30
29 19
Efortul axial mediu normalizat în fiecare perete respectă condiția νd≤0,15
11)
(iv) Condiții referitoare la planșee Punctaj maxim: 10
Prin grosimea plăcii și dimensiunile reduse ale golurilor planșeul poate fi 0–
10 5–9
considerat și diafragmă orizontală rigidă 4
53
B.3.1.2 Metodologiile de nivel 2 și 3
(1) Pentru metodologiile de nivel 2 și 3 se verifică lista condițiilor de alcătuire
conform tabelului B.2.
(2) Condițiile care se referă la rezistența elementelor structurale și natura ruperii
potențiale a acestora, se vor verifica după evaluarea capacității de rezistență a
elementelor structurale la diferite solicitări. (0)
Tabelul B.2 Lista condițiilor privind alcătuirea seismică – metodologiile de nivel 2 și 3
Criteriul
neîndeplinit
Neîndeplinire
Neîndeplinire
Criteriu
moderată
majoră
(i) Condiții privind configurația structurii Punctaj maxim:50
Traseul încărcărilor este continuu
Sistemul este redundant (sistemul are suficiente legături pentru a avea
stabilitate laterală și suficiente zone plastice potențiale)
Nu există niveluri slabe din punct de vedere al rezistenței
Nu există niveluri flexibile
Nu există modificări importante ale dimensiunilor în plan ale sistemului
structural de la nivel la nivel 30 – 0–
50
49 29
Nu există discontinuități pe verticală (toate elementele verticale sunt continue
Nu există diferențe între masele de nivel mai mari de 30 %
Efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate
Infrastructura (fundațiile) este în măsură să transmită la teren forțele verticale
și orizontale
(ii) Condiții privind interacțiunile structurii Punctaj maxim: 10
Distanțele până la clădirile vecine depășesc dimensiunea minimă de rost,
conform P100
Planșeele intermediare (supantele) au o structură laterală proprie sau sunt
ancorate adecvat de structura principală 10 5–9 0–4
Pereții nestructurali sunt izolați (sau legați flexibil) de structură
Nu există stâlpi captivi scurți
(iii) Condiții privind alcătuirea elementelor structurale Punctaj maxim: 30
(a) Structuri tip cadru de beton armat
Ierarhizarea rezistențelor elementelor structurale asigură dezvoltarea unui
mecanism favorabil de disipare a energiei seismice: la fiecare nod suma
momentelor capabile ale stâlpilor este mai mare decât suma momentelor
capabile ale grinzilor
Efortul axial mediu normalizat în fiecare stâlp respectă condiția νd≤0,30 20 – 0–
30
(calculat utilizând rezistența la compresiune a betonului stabilită conform 6.1, 29 19
11)
În structură nu există stâlpi scurți: raportul între înălțimea secțiunii și
înălțimea liberă a stâlpului este mai mic decât 3
Rezistența la forța tăietoare a nodurilor este suficientă pentru a se putea
mobiliza rezistența la încovoiere la extremitățile grinzilor și stâlpilor
54
Înnădirile armăturilor în stâlpi respectă condițiile din P100-1
Înnădirile armăturilor din grinzi se realizează în afara zonelor critice
Etrierii în stâlpi sunt dispuși astfel încât fiecare bară verticală se află în colțul
unui etrier (agrafe)
Distanțele între etrieri în zonele critice ale stâlpilor nu depășesc 10 diametre,
iar în restul stâlpului ¼ din latură
Distanțele între etrieri în zonele plastice ale grinzilor nu depășesc 12 diametre
și ½ din lățimea grinzii
Armarea transversală a nodurilor este cel puțin cea necesară în zonele critice
ale stâlpilor
Rezistența grinzilor la momente pozitive pe reazeme este cel puțin 30% din
rezistența la momente negative în aceeași secțiune
La partea superioară a grinzilor sunt prevăzute cel puțin 2 bare continue
(neîntrerupte în deschidere)
(b) Structuri cu pereți de beton armat
Distribuția momentelor capabile pe înălțimea pereților respectă variația cerută
de CR 2-1-1.1 și asigură dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare a
energiei seismice
Secțiunile pereților au la capete bulbi sau tălpi de dimensiuni limitate. Prin
intersecția pereților nu se formează profile complicate cu tălpi excesive în
raport cu dimensiunile inimii
Efortul axial mediu normalizat în fiecare perete respectă condiția νd≤0,15
11)
Rezistența la forță tăietoare a grinzilor de cuplare este suficientă pentru a se 20 – 0–
30
putea mobiliza rezistența la încovoiere la extremitățile lor 29 19
Rezistența la forță tăietoare a pereților structurali este mai mare decât valoarea
asociată plastificării peretelui din încovoiere, deasupra cotei teoretice de
încastrare
Înnădirea armăturilor verticale respect condițiile din P100-1.
Grosimea pereților este ≥ 150 mm
Procentul de armare orizontală a pereților este mai mare decât 0,2%
Procentul de armare verticală a inimii pereților este mai mare decât 0,15% și
armătura este adecvat ancorată
Etrierii grinzilor de cuplare sunt distanțați la cel mult 150 mm
(iv) Condiții referitoare la planșee Punctaj maxim: 10
Placa planșeelor cu o grosime ≥ 100 mm este realizată din beton armat
monolit sau din predale prefabricate cu o suprabetonare adecvată
Armăturile centurilor și armăturile distribuite în placă asigură rezistența
necesară la încovoiere și forța tăietoare pentru forțele seismice aplicate în
0–
planul planșeului 10 5–9
4
Forțele seismice din planul planșeului pot fi transmise la elementele structurii
verticale (pereți, cadre) prin eforturi de lunecare și compresiune în beton,
și/sau prin conectori și colectori din armături cu secțiune suficientă
Golurile în planșeu sunt bordate cu armături suficiente, ancorate adecvat
55
B.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale
(1) Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se face pe baza criteriilor
date în tabelul B.3.
(2) Distribuția punctajului din tabelul B.3 pe categorii de degradări este orientativă.
Expertul tehnic poate corecta această distribuție atunci când consideră că prin aceasta
se poate stabili o evaluare mai realistă a efectelor diferitelor tipuri de degradări asupra
siguranței structurale a clădirii examinate.
(3) Dacă starea de degradare constatată afectează semnificativ integritatea
elementelor structurale și a legăturilor dintre acestea, se va adapta modelul de calcul
încât acesta să reprezinte cât mai fidel comportarea probabilă a structurii. (0)
Tabelul B.3 Starea de degradare a elementelor structurale

Criteriul
neîndeplinit
Neîndeplinire
Neîndeplinire
Criteriu
moderată
majoră
(i) Degradări produse de acțiunea cutremurului Punctaj maxim: 50
Fisuri și deformații remanente în zonele critice (zonele plastice) ale
stâlpilor, pereților și grinzilor
Fracturi și fisuri remanente înclinate produse de forța tăietoare în grinzi
Fracturi și fisuri longitudinale deschise în stâlpi și/sau pereți produse de
eforturi de compresiune. 26 – 0–
Fracturi sau fisuri înclinate produse de forța tăietoare în stâlpi și/sau pereți 50
49 25
Fisuri de forfecare produse de lunecarea armăturilor în noduri
Cedarea ancorajelor și înnădirilor barelor de armătură
Fisurarea pronunțată a planșeelor
Degradări ale fundațiilor sau terenului de fundare
(ii) Degradări produse de încărcările verticale Punctaj maxim: 20
Fisuri și degradări în grinzi și plăcile planșeelor 11 – 0–
20
Fisuri și degradări în stâlpi și pereți 19 10
(iii) Degradări produse de încărcarea cu deformații (tasarea reazemelor, Punctaj maxim: 10
contracții, acțiunea temperaturii, curgerea lentă a betonului) 10 6–9 1–5
(iv) Degradări produse de o execuție defectuoasă (beton segregat, rosturi de Punctaj maxim: 10
lucru incorecte etc.) 10 6–9 1–5
(v) Degradări produse de factori de mediu: îngheț-dezgheț, agenți corozivi Punctaj maxim: 10
chimici sau biologici etc., asupra:
- betonului 10 6–9 1–5
- armăturii de oțel (inclusiv asupra proprietăților de aderență ale acesteia)
56
B.4. Evaluarea cantitativă
B.4.1. Metodologia de nivel 1
B.4.1.1 Factori de comportare

(1) Valorile maxime ale factorilor de comportare pentru aplicarea metodologiei de
nivel 1 sunt:
structuri în cadre de beton armat: q=2,5;
structuri cu pereți de beton armat: q=2,0;
structuri cu schelet de beton armat, în concepție gravitațională, cu panouri de
umplutură de zidărie: q=2,0.
(2) Valorile factorului q indicate la (1) sunt valori aproximative stabilite pentru
structuri care nu respectă decât parțial regulile de alcătuire a clădirilor amplasate în
zone seismice. (0)
B.4.1.2 Valori admisibile ale eforturilor unitare medii

(1) Valorile admisibile ale eforturilor unitare tangențiale medii în secțiunile stâlpilor
și pereților de beton armat, vadm, se consideră:
 adm  1,4 f ct (B.1)
unde f ct este valoarea de proiectare a rezistenței la întindere a betonului stabilită
conform 6.1 (12).
(2) În cazul cadrelor cu pereți de umplutură din zidărie în contact cu stâlpii și grinzile
structurii de beton armat verificarea se face ca pentru pereții din zidărie confinată.
(3) Valoarea admisibilă a efortului axial mediu de compresiune normalizat în fiecare
stâlp, calculată considerând valoarea de proiectare a rezistenței betonului la
compresiune stabilită conform 6.1 (11), este:
 adm  0,30 (B.2)
(4) Valoarea admisibilă a efortului axial mediu de compresiune normalizat în fiecare
perete, calculată considerând valorarea de proiectare a rezistenței betonului la
compresiune stabilită conform 6.1 (11), este:
 adm  0,15 (B.3)
(5) Metodologia de nivel 1 nu se aplică pentru clădirile care nu îndeplinesc condițiile
date la (3) și (4).(0)
B.4.2.1 Factori de comportare

(1) Valorile maxime ale factorilor de comportare pentru aplicarea metodologiei de
nivel 2, pentru principalele tipuri de structuri definite în P100-1, sunt:
57
Structuri în cadre de beton armat:
realizate înainte de 1963: q=2,0
realizate conform P13/1963 și P13/1970: q=2,5
realizate conform P100/1978-1981: q=3,5
realizate conform P100/1992: q=4,0
realizate conform P100-1/2006: q=4,5
structuri cu pereți:
realizate conform P13/1963 și P13/1970: q=2,5
realizate conform P100/1992:
cu pereți independenți q=3,5
cu pereți cuplați q=4,0
realizate conform P100-1/2006 (clasa DCM sau DCH)
cu pereți independenți q=3,5
cu pereți cuplați q=4,5
realizate conform P100-1/2006 (clasa DCL) q=2,0
Structuri duale:
realizate conform P100/1992: q=4,0
realizate conform P100/2006 (clasa DCM sau DCH): q=4,5
realizate conform P100/2006 (clasa DCL): q=2,0
Structuri tip pendul inversat:
realizate după 1992: q=2,0
Structură parter cu stâlpii în consolă conectați la partea superioară prin planșee
cu comportare de diafragmă
Realizate înainte de 1992 q=2,5
Realizate după 1992 q=3,0
Structuri flexibile la torsiune: q=1,5
(2) Pentru structurile cu schelet de beton armat, în concepție gravitațională, cu
panouri de umplutură de zidărie realizate înainte de 1963 valoarea maximă a factorului
de comportare este 2,0.
(3) Valorile maxime ale factorului q indicate la (1) sunt valori aproximative stabilite
pentru structuri care nu respectă decât parțial regulile de alcătuire a construcțiilor
amplasate în zone seismice din codul P100-1 aflat în vigoare. (0)
58
B.4.2.2 Valori de proiectare ale capacităților de rezistență
(1) Valorile de proiectare capacităților de rezistență și de deformație ale elementelor
se determină utilizând valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor determinate
conform 6.1 (11) și (12).
(2) Valorile de proiectare ale capacităților de rezistență încovoiere ale elementelor
structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă se determină pe baza modelelor
mecanice specifice tipului de element, considerând valorile de proiectare ale
rezistențelor stabilite conform (1).
(3) Valorile de proiectare ale capacităților de rezistență la forță tăietoare ale
elementelor structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă se calculează pe baza
modelelor mecanice specifice tipului de element, conform prevederilor capitolul
specific construcțiilor din beton din P100-1 și SR EN 1992-1-1.
(4) Capacitățile de rezistență determinate utilizând metode de calcul specifice
elementelor structurale aparținând construcțiilor noi se vor reduce pentru a ține seama
de deficiențele de realizare a elementelor structurale existente, prin raport cu cerințele
pentru elementele construcțiilor noi, și de starea de degradare a acestora.
(5) Alternativ prevederii de la (3), valorile de proiectare ale capacităților de rezistență
la forță tăietoare ale elementelor structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă
se determină conform SR EN 1998-3:2005 A3.3.1, considerând valorile de proiectare
ale rezistențelor stabilite conform (1) și factorul de ductilitate μΔ=4. (0)
B.4.2.3 Factorul de amplificare a deplasărilor

(1) Pentru verificarea deplasărilor laterale la Starea Limită Ultimă, factorul de
amplificare a deplasărilor, c, se determină astfel:
 4 dacă T1  Ti
 Ti  T1
cT1   4  3 dacă Ti  T1  Ts (B.4)
 Ti  Ts
 1 dacă T1  Ts
unde
T1 perioada proprie fundamentală de vibrație a clădirii
Ti, Ts valori limită care se aleg conform tabelului B.4
(2) Pentru verificarea deplasărilor laterale la Starea Limită de Serviciu, factorul de
reducere care ține seama de intervalul de recurență mai redus al acțiunii seismice, v,
se determină astfel:
 2,5 dacă T1  Ti
 T T
 T   2,5  2 i 1 dacă Ti  T1  Ts (B.5)
 Ti  Ts
 0,5 dacă T1  Ts
unde
T1 perioada proprie fundamentală de vibrație a clădirii
Ti, Ts valori limită care se aleg conform tabelului B.5
59
Tabelul B.4 Valori limită Ti și Ts pentru determinarea valorilor c
Perioada de realizare a clădirii
Înainte de 1963 1963-1981 1981-2006
Tc (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s)
1,6 0,50 1,30 0,40 1,20 0,25 1,10
1,0 0,40 1,10 0,25 1,00 0,20 0,80
0,7 0,30 0,80 0,20 0,70 0,10 0,60
Tabelul B.5 Valori limită Ti și Ts pentru determinarea valorilor ν

Perioada de realizare a clădirii
Înainte de 1963 1963-1981 1981-2006
Tc (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s) Ti (s) Ts (s)
1,6 0,2 1,2 0 1 -3,0 0,8
1,0 0,2 0,9 0 0,7 -3,0 0,6
0,7 0,1 0,6 0 0,5 -1,0 0,90
(3) Pentru verificarea deplasărilor laterale la Starea Limită Ultimă și la Starea Limită
de Serviciu a clădirilor realizate pe baza codurilor P100-1/2006 și P100-1/2013,
conform sistemului legal de asigurare a calității în construcții, factorul de amplificare a
deplasărilor, c, și, respectiv, factorul de reducere care ține seama de intervalul de
recurență mai redus al acțiunii seismice, v, se determină conform prevederilor codului
de proiectare seismică pe baza căruia a fost proiectată clădirea. (0)

(1) Valorile de proiectare capacităților de rezistență și de deformație ale elementelor
se determină utilizând valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor determinate
conform 6.1 (11) și (12).
(2) Valorile de proiectare ale rotirilor capabile ale elementelor structurale pentru
verificări la Starea Limită Ultimă se determină conform SR EN 1998-3:2005 A2.3.2
(1)-(6) la care se aplică un factor de reducere egal cu ¾, considerând valorile de
proiectare ale rezistențelor stabilite conform (1).
(3) Valorile de proiectare ale capacităților de rezistență la forță tăietoare ale
elementelor structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă se determină conform
SR EN 1998-3:2005 A3.3.1, considerând valorile de proiectare ale rezistențelor
stabilite conform (1).
(4) Valorile de proiectare ale capacităților de rezistență încovoiere ale elementelor
structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă se determină pe baza modelelor
mecanice specifice tipului de element, considerând valorile de proiectare ale
rezistențelor stabilite conform (1).
60
(5) Alternativ prevederii de la (3), valorile de proiectare ale capacităților de rezistență
la forță tăietoare ale elementelor structurale pentru verificări la Starea Limită Ultimă
se calculează pe baza modelelor mecanice specifice tipului de element, conform
prevederilor capitolul specific construcțiilor din beton din P100-1 și SR EN 1992-1-1.
(0)
61
Anexa C. Structuri din oțel
C.1. Domeniu de aplicare

(1) Această anexă conține informații specifice pentru evaluarea construcțiilor din oțel
în situația în care acestea se află la data evaluării.(0)
C.2. Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire și a

materialelor din structura clădirii
C.2.1. Starea elementelor

(1) Se vor examina cu atenție următoarele aspecte:(0)
Starea fizică generală a oțelului și a sistemelor de prindere (suduri, șuruburi,
nituri) care să includă prezența eventualelor deteriorări;
Condiția fizică generală a elementelor principale și secundare care preiau
acțiunea seismică cu evidențierea eventualelor degradări.
Eventualele degradări ale elementelor structurale produse de alte acțiuni cum
ar fi tasarea diferențială a reazemelor, deformațiile împiedicate datorate
variației de temperatură etc.
C.2.2. Geometria
(1) Datele culese trebuie să includă următoarele aspecte:(0)
Identificarea sistemelor de preluare a forțelor orizontale (în ambele direcții);
Identificarea diafragmelor orizontale (planșee, contravântuiri orizontale);
Forma inițială a secțiunii transversale și dimensiunile acesteia
Erori de execuție și montaj (excentricitățile dintre axele grinzilor și stâlpilor,
dezaxarea stâlpilor pe verticală, deformarea elementelor structurale în timpul
montajului etc.)
C.2.3. Detalii de alcătuire

(1) Datele colectate trebuie să includă informații privind:(0)
Dimensiunile secțiunii elementelor care să permită determinarea
caracteristicilor geometrice în secțiunile critice ale elementelor existente;
Poziția și dimensiunile elementelor constructive (gusee, rigidizări, eclise,
contrafișe etc.);
Modificări aduse secțiunilor elementelor (găuri, tăieturi, decupări, adăugiri
etc.), deteriorări cauzate de exploatarea defectuoasă (deformații din lovire,
diminuarea secțiunii prin uzură);
Modul de alcătuire și calitatea îmbinărilor (îmbinări de continuitate, îmbinări
dintre diferite elemente), așa cum sunt în realitate (lipsă rigidizări, lipsă
elemente de prindere, strângerea incompletă a piulițelor, distanțe neconforme
între axele tijelor respectiv până la marginile pieselor din îmbinare, lipsă
contact la îmbinările cu flanșe, organe de asamblare neconforme, realizarea
defectuoasă a cordoanelor de sudură etc.).
62
C.2.4. Materiale
(1) Datele colectate trebuie să cuprindă valorile limitei de curgere, rezistenței de
rupere, alungirii la rupere.
(2) Pentru prelevarea eșantioanelor de probă se vor alege zonele cu tensiuni reduse.
(3) Pentru determinarea proprietăților fizico-mecanice ale elementelor structurale
conformate ca zone disipative încovoiate (zone potențial plastice) se vor utiliza
eșantioane prelevate din inima secțiunii (în cazul secțiunilor din profile laminate)
respectiv din inima și tălpile secțiunilor (în cazul secțiunilor compuse), cu refacerea
ulterioară a capacității de rezistență și deformații acolo unde este cazul.
(4) Pentru determinarea proprietăților fizico-mecanice ale elementelor nedisipative
se vor utiliza eșantioane prelevate din tălpile secțiunii.
(5) Pentru determinarea proprietăților fizico-mecanice ale materialelor din zona
îmbinărilor se vor preleva probe de material din eclise, flanșe și organe de asamblare.
(6) Calitatea îmbinărilor cu sudură va fi atestată prin examinare vizuală,
măsurători și încercări nedistructive (ultrasunete, pulbere magnetică, lichide penetrante
etc.).
(7) Calitatea îmbinărilor cu șuruburi se va face prin verificarea strângerii șuruburilor
și determinarea caracteristicilor fizico-mecanice a materialelor și organelor de
asamblare. (0)
C.3. Evaluarea calitativă
C.3.1. Lista condițiilor de alcătuire a structurilor din oțel amplasate în zone

seismice
C.3.1.1. Metodologia de nivel 1

(1) Pentru metodologia de nivel 1, se va verifica lista condițiilor de alcătuire conform
tabelului C.1.
(2) Estimarea condițiilor referitoare la configurația structurii se face conform
capitolului 5.
(3) În cadrul fiecărei categorii de condiții (i)…(iv), distribuția punctajului între
diferitele exigențe va fi stabilită de expertul tehnic funcție de importanța fiecărei
exigențe pentru construcția analizată.
(4) Punctajul maxim corespunzător ansamblului celor patru categorii de condiții, în
situația îndeplinirii lor în totalitate, este 100. În felul acesta, punctajul total rezultat în
urma analizei calitative reprezintă procentual măsura în care caracteristicile structurale
sunt satisfăcute.
(5) Punctajul atribuit fiecărui tip de condiții din tabelul C.1 este orientativ. În funcție
de situația concretă a fiecărei clădiri, expertul va putea face redistribuții ale acestor
punctaje între categoriile de condiții (i)…(iv). (0)
63
Tabelul C.1 Lista condițiilor privind alcătuirea seismică pentru structuri din oțel –
metodologia de nivel 1
Criteriul
neîndeplinit
Neîndeplinire
Neîndeplinire
Criteriu
moderată
majoră
Condiții privind configurația structurii Punctaj maxim: 50
• Traseul încărcărilor este continuu
• Sistemul este redundant (sistemul are suficiente legături pentru a avea
stabilitate laterală și suficiente zone potențial plastice)
• Nu există niveluri slabe din punct de vedere al rezistenței (diferențele de
rezistență laterală între nivelurile succesive sunt mai mici de 20%)
• Nu există niveluri flexibile (diferențele de de rigiditate laterală între
nivelurile succesive sunt mai mici de 30%)
• Nu există modificări importante ale dimensiunilor în plan ale sistemului
structural de la un nivel la altul 30 – 0–
50
• Nu există discontinuități pe verticală (toate elementele verticale sunt continue 49 29
• Nu există diferențe între masele de nivel mai mari de 50 %
• Nu există tendința de torsiune în ansamblu
• Legătura dintre infrastructură și suprastructură are capacitatea portantă de a
asigura transmiterea eforturilor la terenul de fundare
• Infrastructura (sistemul de fundare) este în măsură să transmită la teren
forțele verticale și orizontale și să asigure stabilitatea la răsturnare a
construcției
Punctaj total realizat
Condiții privind interacțiunile structurii Punctaj maxim: 10
• Distanțele până la clădirile vecine depășesc dimensiunea minimă de rost,
conform P 100-1
• Planșeele intermediare (supantele) au o structură de susținere și preluare a 10 5-9 0-4
foțelor orizontale proprie sau sunt ancorate adecvat de structura principală
• Pereții nestructurali sunt izolați (sau legați flexibil) de structură
Condiții privind alcătuirea elementelor structurale Punctaj maxim: 30
Structuri tip cadre necontravântuite
- Grinzi:
● zonele potențial plastice (de la capetele grinzilor) au secțiuni din clasa 1 de 20 – 0–
30
secțiune și sunt prevăzute cu legături laterale la ambele tălpi 29 19
● prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de capacitate totală, putând transmite
la stâlp întregul moment încovoietor dezvoltat la capătul grinzii
64
- Stâlpi:
● zonele potențial plastice de la baza stâlpului și de la capătul superior al
stâlpului aflat la ultimul etaj au secțiuni din clasa 1 de secțiune

● grosimea inimii stâlpului în zona nodului de cadru (eventual suplimentată cu
plăci de dublare) are suplețea suficient de mică (conform P 100-1) astfel încât
este evitată pierderea stabilității locale
● în dreptul nodului de cadru stâlpul este prevăzut cu rigidizări de continuitate
la nivelul tălpilor (superioară și inferioară) grinzilor adiacente și/sau a vutelor

care asigură continuitatea transmiterii tensiunilor normale de la o grindă la alta
Structuri cu cadre contravântuite centric

● Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid
● Diagonalele dispuse în “X” au zveltețea 
E
1,3 e    2 ,0e; e   20 - 0-
fy 30
29 19
● Diagonalele dispuse în „V“ au zveltețea
  2,0 e
● Grinda de cadru este prevăzută în locul de prindere al diagonalelor în „V“ cu
legături laterale la ambele tălpi
(c) Structuri cu cadre contravântuite excentric

● Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid
● Bara disipativă are secțiunea încadrată în clasa 1 de secțiuni
● Inima barei disipative nu are prevăzute goluri în ea și nici nu este întărită cu
plăci de dublare
● La capetele barei disipative, la ambele tălpi sunt prevăzute legături laterale
20 – 0–
care împiedică pierderea stabilității generale 30
29 19
● La capetele barei disipative sunt prevăzute pe ambele fețe ale inimii rigidizări
transversale; în lungul barei disipative scurte sau intermediare sunt prevăzute

rigidizări transversale intermediare
● Diagonalele au secțiuni încadrate în clasa 1, 2 sau 3 de secțiune. Zveltețea
E
lor este   1,5   1,5 e
fy
Condiții referitoare la planșeu Punctaj maxim: 10
Prin grosimea plăcii din beton și dimensiunile reduse ale golurilor sau prin 0–
existența contravântuirilor orizontale, planșeul poate fi considerat diafragmă 10 5–9
4
orizontală rigidă
Punctaj total pentru ansamblul condițiilor R1 = ........... puncte
NOTĂ: 1. Punctajul atribuit fiecărui tip de condiții din tabelul C.1 este orientativ. Funcție de
situația concretă a fiecărei clădiri, expertul va putea face redistribuții ale acestor punctaje între
diferitele categorii de exigențe, astfel încât evaluarea structurii prin intermediul acestui
indicator să fie cât mai semnificativă. De asemenea, distribuirea punctajului atribuit fiecăreia
65
din cele patru categorii de condiții, fiecăreia din exigențele care le compun, va fi făcută de
către expertul pe baza ponderii estimate a acestor exigențe pentru construcția examinată.
C.3.1.2 Metodologiile de nivel 2 și 3

(1) Condițiile referitoare la configurația sistemului structural (i) și cele ce privesc
interacțiunile structurii (ii) sunt identice cu cele prezentate în tabelul C.1 pentru
metodologia de nivel 1. Din acest motiv ele nu se mai prezintă detaliat în tabelul C.2
în care este prezentată lista de condiții pentru cazul aplicării metodologiilor de
evaluare de nivel 2 si 3.
(2) Pentru metodologiile de nivel 2 și 3 se va verifica lista condițiilor referitoare la
alcătuirea și conformarea structurilor metalice din tabelul C.2.
(3) Condițiile care se referă la rezistența elementelor structurale și natura cedării
potențiale a acestora, se vor verifica după evaluarea rezistenței elementelor structurale
la diferite solicitări. (0)
Tabelul C.2 Lista condițiilor privind alcătuirea seismică pentru structuri din oțel –
metodologiile de nivel 2 și 3
Criteriul
neîndeplinit
Neîndeplinire
Neîndeplinire
Criteriu
moderată
majoră
Condiții privind configurația structurii Punctaj maxim: 50
Conform criteriu (i) din Tabelul C.1 30 – 0–
50
49 29
Condiții privind interacțiunile structurii Punctaj maxim: 10
Conform criteriu (ii) din Tabelul C.1 5– 0–
10
9 4
Condiții privind alcătuirea elementelor structurale. Punctaj maxim: 30
● Ierarhizarea eforturilor capabile ale elementelor structurale asigură
dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei seismice, zonele
disipative fiind situate la capetele grinzilor în vecinătatea îmbinării grindă-stâlp
- Grinzi:
● zonele potențial plastice (de la capetele grinzilor) au secțiuni din clasa 1 de 20 – 0–
secțiune. 30
29 19
● ambele tălpi sunt rezemate lateral împotriva pierderii stabilității generale în
zonele potențial plastice, valoarea forței ce trebuie preluată de respectivele

reazeme fiind conform P 100-1;
● prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de capacitate totală, putând transmite
la stâlp întregul moment încovoietor dezvoltat la capătul grinzii

- Stâlpi:
66
● zonele potențial plastice de la baza stâlpului și de la capătul superior al
stâlpului aflat la ultimul etaj au secțiuni din clasa 1 de secțiune;
● panourile de inimă ale stâlpilor în zona nodului de cadru (îmbinarea grindă-
stâlp) pot prelua forța tăietoare corespunzătoare momentelor plastice capabile

ale zonelor disipative ale grinzilor adiacente;
● grosimea inimii stâlpului în zona nodului de cadru (eventual suplimentată cu
plăci de dublare) are suplețea suficient de mică (conform P 100-1) astfel încât
este evitată pierderea stabilității locale;
● în dreptul nodului de cadru stâlpul este prevăzut cu rigidizări de continuitate
la nivelul tălpilor (superioară și inferioară) grinzilor adiacente care asigură

continuitatea transmiterii tensiunilor normale de la o grindă la alta;
● în zona nodului de cadru tălpile stâlpului sunt legate lateral la nivelul tălpii
superioare a grinzilor adiacente;

● zveltețea stâlpului, în planul în care grinzile pot forma articulații plastice este
E
limitată la valoarea:   0,7   0,7 e
fy

dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei seismice astfel
încât plastificarea diagonalelor întinse să se producă înainte de formarea
articulațiilor plastice sau de pierderea stabilității generale / locale în grinzi și
stâlpi;
● Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid astfel încât cadrele, cu sau fără
contravântuiri, pot prelua cel puțin 25% din acțiunea seismică în ipoteza în
care contravântuirile verticale au ieșit din lucru 20 – 0–
Diagonalele dispuse în “X” au zveltețea  1,3 e    2,0 e 30
● 29 19
● Diagonalele dispuse în „V“ au zveltețea
  2,0 e
● Grinda de cadru este prevăzută în locul de prindere a diagonalelor în „V“ cu
legături laterale la ambele tălpi
● Zveltețea stâlpilor în planul contravântuit este
E
  1,3   1,3 e
fy
Structuri cu cadre contravântuite excentric

dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei seismice astfel
încât barele disipative amplasate în structură sunt capabile să disipeze energia
prin formarea de mecanisme plastice de forfecare, încovoiere sau încovoiere
însoțită de forfecare;
●Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid astfel încât cadrele, cu sau fără
contravântuiri, pot prelua cel puțin 25%, din acțiunea seismică în ipoteza în 20 - 0-
care contravântuirile au ieșit din lucru; 30
29 19
● Bara disipativă are secțiunea încadrată în clasa 1 de secțiuni;
● Inima barei disipative nu are prevăzute goluri în ea și nici nu este întărită cu
plăci de dublare
● La capetele barei disipative, la ambele tălpi sunt prevăzute legături laterale
care împiedică pierderea stabilității generale (putând prelua o forță de

compresiune egală cu 0,06∙fy∙b∙tf)
● La capetele barei disipative sunt prevăzute pe ambele fețe ale inimii rigidizări
transversale cu grosimea mai mare de 75% din grosimea inimii dar cel puțin
67
de 10 mm și cu lățimea până la marginea tălpii. Rigidizările intermediare sunt
amplasate conform P 100-1;
● Axa diagonalelor se intersectează cu axa barei disipative în dreptul rigidizării
de capăt sau în interiorul lungimii barei disipative;

● Diagonalele au secțiuni încadrate în clasa 1, 2 sau 3 de secțiuni.
E
Zveltețea lor este   1,5   1,5 e
fy
● Stâlpii au secțiuni încadrate în clasa 1 de secțiuni în zonele potențial plastice.
E
Zveltețea lor în planul contravântuit este   1,3   1,3 e
fy
Condiții referitoare la planșeu Punctaj maxim: 10
● Placa planșeelor este realizată din beton armat monolit, armăturile distribuite
în placă asigură rezistența necesară la încovoiere și forța tăietoare pentru
forțele seismice aplicate în planul planșeului; golurile în planșeu sunt bordate
cu armături suficiente, ancorate adecvat 6– 0–
10
● Forțele seismice din planul planșeului pot fi transmise la elementele structurii 9 5
verticale (grinzi principale și secundare) prin intermediul conectorilor în cazul
planșeelor din beton sau prin platelajul metalic și/sau contravântuirile
orizontale în cazul planșeelor metalice;
Punctaj total pentru ansamblul condițiilor R1 = ......... puncte
NOTĂ: 1. Dacă condițiile concrete de investigare a construcției nu permit stabilirea suficient

de detaliată a condițiilor (iii) și (iv), nivelul de îndeplinire a acestora se estimează pe baza
practicii din perioada realizării clădirii, cu reducerea adecvată a punctajului. Funcție de gradul
de încredere al datelor astfel stabilite, punctajul se reduce prin înmulțirea cu factori cu valori
între 0,50 și 1,0.
C.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale

(1) Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se face pe baza criteriilor
date în tabelul C.3.
(2) Distribuția punctajului din tabelul C.3 pe categorii de degradări este orientativă.
Expertul tehnic poate corecta această distribuție atunci când consideră că prin aceasta
se poate stabili o evaluare mai realistă a efectelor diferitelor tipuri de degradări asupra
siguranței structurale a construcției examinate.
(3) Dacă starea de degradare constatată afectează semnificativ integritatea
elementelor structurale și a legăturilor dintre acestea, se va adapta modelul de calcul
astfel încât acesta să reprezinte cât mai fidel comportarea probabilă a structurii.
68
Tabelul C.3 Starea de degradare a elementelor structurale
Criteriul
neîndeplinit
Neîndeplinire
Neîndeplinire
Criteriu
moderată
majoră
Degradări produse de acțiunea cutremurului Punctaj maxim: 50
● Grinzi: deformații în domeniul plastic, voalarea pereților secțiunii, fisuri și
ruperi parțiale
● Bare disipative (link-uri): deformații plastice severe, fisuri și ruperi parțiale
● Stâlpi: deformații moderate, voalări ale tălpilor, incursiuni în domeniul plastic
(la unii stâlpi)
● Prindere grindă / bare disipative – stâlp: deformații pronunțate, ruperi ale
elementelor prinderii cu diminuarea rezistenței capabile (fără a fi afectate însă
mijloacele de prindere care transmit forța tăietoare)
● Nodul de cadru: deformații pronunțate, voalare, fisuri și ruperi parțiale ale
sudurilor
● Prinderi de continuitate ale stâlpilor și grinzilor: incursiuni în domeniul plastic 21 - 0-
40
fără ruperi ale elementelor de continuitate sau ale mijloacelor de prindere 39 20
● Contravântuiri verticale: flambaj, deformații plastice, cedarea prinderilor
● Baza stâlpilor: deformații plastice ale plăcii de bază, traverselor, deformații
plastice / ruperea șuruburilor de prindere în fundații
● Diafragme orizontale:
- metalice: deformații pronunțate, flambajul unor bare de contravântuire, ruperea
mijloacelor de prindere a barelor de contravântuire și/sau panourilor metalice de
structura de rezistență
- din beton armat: fisurarea sau ruperea planșeelor, distrugerea prinderii plăcii
din beton armat de structură metalică (smulgerea din conectori / ruperea
conectorilor)
Degradări produse de încărcările verticale Punctaj maxim: 20
Fisuri și degradări în plăcile planșeelor 11 – 0–
Pierderea stabilității generale a stâlpilor și grinzilor 20
19 10
Pierderea stabilității locale a elementelor componente ale stâlpilor și grinzilor
Degradări produse de încărcarea cu deformații (tasarea Punctaj maxim: 10
reazemelor, contracții, acțiunea temperaturii)
10 6–9 0–5
Degradări produse de o execuție defectuoasă (dezaxări ale Punctaj maxim: 10
69
stâlpilor, contravântuirilor, defecte în îmbinări sudate, defecte în îmbinări
cu șuruburi) sau de intervenții asupra elementelor structurale (reducerea 10 6–9 0–5
secțiunilor elementelor prin decupare, tăiere sau găurire)
Degradări produse de factori de mediu: agenți corozivi chimici Punctaj maxim: 10
sau factori biologici asupra:
- oțelului (coroziune, exfolieri) 11 – 0 –
20
19 10
- elementelor îmbinărilor
Punctaj total pentru ansamblul condițiilor R2 =........... puncte
NOTĂ 1. Punctajul atribuit fiecărui tip de condiții din tabelul C.3 este orientativ. Funcție de
situația concretă a fiecărei clădiri, expertul va putea face redistribuții ale acestor punctaje între
diferitele categorii de exigențe, astfel încât evaluarea structurii prin intermediul acestui
indicator să fie cât mai semnificativă. De asemenea, distribuirea punctajului atribuit fiecăreia
din cele cinci categorii de condiții, fiecăreia din exigențele care le compun, va fi făcută de către
expertul pe baza ponderii estimate a acestor exigențe pentru construcția examinată. De
exemplu, în cazul structurilor care nu au suferit în timpul exploatării nici un eveniment seismic
care să producă incursiuni în domeniul post-elastic în elementele structurale, valoarea
coeficientului R2 (de maxim 100 puncte) se estimează doar din criteriile (ii), (iii), (iv) și (v).
C.4. Evaluare cantitativa
C.4.1. Metodologia de nivel 1
C.4.1.1. Factori de comportare

(1) Valorile maxime ale factorilor de comportare q pentru aplicarea metodologiei de
nivel 1 sunt:
cadre necontravântuite: q=2,0;
cadre contravântuite cu diagonale în „X”: q=2,0;
cadre contravântuite cu diagonale în „V”: q=1,5;
cadre contravântuite excentric: q=2,0;
cadre cu contravântuiri cu flambaj împiedicat: q=2,0.
structuri care nu respectă decât parțial regulile de alcătuire a construcțiilor amplasate
în zone seismice.
(3) În cazul în care se dispune de date suficient de sigure privind detaliile de alcătuire
și redundanță a clădirii și acestea permit considerarea unor valori q mai realiste,
valorile factorilor de comportare precizați anterior se pot majora cu maxim 30% față
de valorile indicate.
(4) La structurile metalice de tip pendul inversat și la structurile metalice în cadre
necontravântuite cu rigle articulate nu poate fi aplicată metodologia de nivel 1.(0)
70
C.4.1.2 Valori admisibile ale tensiunilor în cazul aplicării metodologiei de nivel 1
(1) În condițiile aplicării procedeelor de calcul simplificate descrise la 8.1.3.1,
valorile admisibile ale tensiunilor medii în secțiunile stâlpilor și contravântuirilor
verticale se consideră: (0)
vadm  0,25 f y - pentru inimile stâlpilor
 adm  0,50 f y - pentru diagonalele contravântuirilor (întinse și comprimate)

unde f y este valoarea limitei nominale de curgere a mărcii oțelului în care a fost
încadrat materialul pe baza încercărilor.
NOTA: 1. Valoarea limitei nominale de curgere fy corespunzătoare mărcii oțelului în care se
încadrează materialul se obține pe baza încercărilor și a surselor de informare existentă,
diminuată prin aplicarea factorului de încredere CF.
C.5. Metodologia de nivel 2
C.5.1.1 Factori de comportare

(1) Valorile maxime ale factorului de comportare q pentru aplicarea metodologiei de
tip 2 sunt cele prevăzute în tabelul C.4:
Tabelul C.4 Valori maxime ale factorului de comportare pentru aplicarea
metodologiei de tip 2:
Tipuri de structuri Înainte de După
P100/921 P100/921
Structuri parter
cadre necontravântuite parter, cu rigle articulate: q=2,0 q=2,0
cadre necontravântuite cu o singura deschidere, cu rigle q=2,0 q=2,5
încastrate:
cadre necontravântuite cu o mai multe deschideri, cu rigle q=3,0 q=3,0
încastrate:
cadre contravântuite cu diagonale în „X”: q=2,5 q=3,0
cadre contravântuite cu diagonale în „V”: q=1,5 q=2,0
cadre contravântuite excentric: q=1,5 q=3,0
cadre cu contravântuiri cu flambaj împiedicat: - q=3,0
Structuri etajate
cadre necontravântuite (cu rigle încastrate): q=3,0 q=3,5
cadre contravântuite cu diagonale în „X”: q=2,5 q=3,5
cadre contravântuite cu diagonale în „V”: q=1,5 q=2,0
cadre contravântuite excentric: q=2,0 q=3,5
cadre cu contravântuiri cu flambaj împiedicat: - q=3,5
Structuri de tip pendul inversat: q=1,5 q=2,0
NOTĂ 1. Valorile maxime ale factorilor de comportare sunt dați în funcție de codul de
proiectare seismică aflat în vigoare la data elaborării proiectului clădirii.
71
(2) Valorile maxime ale factorului q indicate la C.4 sunt valori aproximative stabilite
pentru structuri care nu respectă decât parțial regulile de alcătuire a construcțiilor
amplasate în zone seismice din codul P100-1 aflat în vigoare.
(3) În cazul în care se dispune de date suficient de sigure privind detaliile de alcătuire
și redundanță a clădirii, expertul are posibilitatea de mărire a valorilor factorului de
comportare q conform prevederilor indicate la 6.7.(7).
C.5.1.2 Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 2

(4) Valorile de proiectare a capacităților de rezistență se calculează pe baza modelelor
mecanice specifice tipului de element, conform prevederilor capitolelor specifice
structurilor metalice din P100-1 și codurilor specifice structurilor metalice .
(5) Valorile de proiectare a capacităților de rezistență pentru elemente se calculează
utilizând valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor determinate conform 6.1
(10), (11) și (12). (0)
C.5.1.3 Factorul de amplificare a deplasărilor

Pentru verificările deplasărilor laterale la starea limită ultimă, factorul de
amplificare a deplasărilor c se determină conform P100-1.
C.6. Metodologia de nivel 3

În cazul construcțiilor cu structură metalică, metodologia de nivel 3 se va
aplica numai după ce acestea au fost evaluate prin metodologia de nivel 2 sau după ce
elementele structurii au fost verificate la stări limită ultime și de serviciu la solicitările
obținute dintr-un calcul static echivalent al structurii.
Valoarea deplasării laterale ultime capabile a structurii (du) este limitată la
atingerea rotirilor și deformațiilor axiale maxime în elementele structurale precizate la
subcapitolul C.4.3.1.
C.6.1.1 Capacități de deformare inelastică în elementele structurale în cazul

aplicării metodologiei de nivel 3
Capacitatea de deformare inelastică a elementelor structurale se calculează având în
vedere natura solicitării și sensibilitatea la pierderea stabilității locale a elementului
după cum urmează:
(1) Cadre necontravântuite
Rotirea inelastică maximă, θu, a grinzilor și stâlpilor supuși la încovoiere, pe care se
poate conta la verificările la ULS este exprimată în funcție de rotirea de la capătul
elementului (considerat cu axa nedeformată) în cazul în care curgerea materialului a
cuprins întreaga secțiune, θy.
72
N Ed
Pentru grinzi și stâlpi, pentru care  0,3 , rotirea inelastică este:
N p ,Rd
θu =8,0 θy pentru secțiuni clasa 1 (C.3)
θu =3,0 θy pentru secțiuni clasa 2 (C.4)
în care:
W p  f y   b
y  pentru grinzi (C.5)
6  E  Ib
W p  f y   c  
y  1  N Ed  pentru stâlpi (C.6)
6  E  I c  N p ,Rd 

Wp modulul de rezistență plastic
fy limita de curgere nominală a oțelului din element, determinată pe
baza valorii medii rezultată în urma încercărilor și a surselor de
informare existentă, corectată cu factorul de încredere CF
b, c lungimea teoretică a grinzii, respectiv a stâlpului
Ib, Ic momentul de inerție a secțiunii grinzii, respectiv a stâlpului
NEd forța axială din element
Np,Rd = A ∙ fy / γM0 forța axială capabilă plastică a elementului
γM0 coeficient parțial de siguranță pentru oțel, conform P100-1
Rotirea inelastică maximă, θu, a prinderilor grindă - stâlp pe care se poate conta la
verificările la ULS este:
θu = 0,040 rad. (C.7)
(2) Cadre contravântuite centric
Deformația inelastică maximă a diagonalei comprimate, c,u, pe care se poate conta la
verificările la ULS este exprimată în funcție de deformația axială a acesteia sub forța
de compresiune care produce flambajul, c, ca un multiplu al acestei deformații:
c,u = 6 c pentru secțiuni clasa 1 (C.8)
c,u = 2 c pentru secțiuni clasa 2 (C.9)
în care:
Nb, Rd  
c  (C.10)
A E
Nb,Rd = χ ∙ A∙ fy / γM1 forța capabilă la flambaj a barei comprimate
fy are semnificația de la (1)
 lungimea teoretică a diagonalei.
73
Deformația inelastică maximă a diagonalei întinse, t,u , pe care se poate conta la
verificările la ULS este exprimată în funcție de deformația axială a acesteia sub forța
de întindere care produce curgerea, t , ca un multiplu al acestei deformații:
t,u = 9 t pentru secțiuni clasa 1 și clasa 2 (C.11)
în care:
N t , Rd  
t  (C.12)
A E
Nt,Rd = A  fy / γM0 forța capabilă la întindere a barei

 lungimea teoretică a barei.
Deformația inelastică a grinzilor sau stâlpilor supuși la întindere, t,u , pe care se poate
conta la verificările la ULS este exprimată în funcție de deformația axială produsă de
forța de întindere, t, ca un multiplu al acestei deformații:
t,u = 5,0 t pentru secțiuni clasa 1 și clasa 2 (C.13)
în care:
N t , Rd  
t  (C.14)
A E
Nt,Rd = A ∙ fy forța capabilă la întindere a barei
 lungimea teoretică a barei.
NOTA: 1. Prevederile prezentului paragraf nu se aplică structurilor cu cadre contravântuite

excentric.
(3) Cadre contravântuite excentric

Rotirea inelastică maximă a barelor disipative, θu , pe care se poate conta la verificările
ULS este:
θu = 0,08 rad. pentru bare disipative scurte (C.15)

θu = 0,02 rad. pentru bare disipative lungi (C.16)
0,02 rad.  θu < 0,08 rad. pentru bare disipative intermediare (se determină prin
interpolare liniară între valorile de mai sus).
74
(4) În cazul structurilor existente din oțel care respectă cerințele de conformare
(ansamblu, elemente, prinderi) și comportare (mecanism de cedare favorabil)
prevăzute în P100-1 se pot adopta valori mai mari ale deplasărilor relative de nivel cu
până la 1/R3 (R3 evaluat conform capitolului 8) în condițiile în care structura se
încadrează în clasa de risc seismic III.
75
Anexa D. Structuri din zidărie
D.1. Domeniu de aplicare

(5) Prezenta anexă conține informații specifice pentru evaluarea construcțiilor cu
pereți structurali din zidărie în situația în care acestea se află la data evaluării.
(6) Prevederile se referă la clădirile cu pereți structurali din zidărie nearmată și din
zidărie confinată, cu planșee fără rigiditate semnificativă în plan orizontal și cu
planșee rigide în plan orizontal.(0)
D.2. Informații specifice necesare pentru evaluarea siguranței construcțiilor

din zidărie
D.2.1. Date generale privind construcția

(1) Informațiile cu caracter general privind clădirile din zidărie se referă la:
data (perioada) execuției;
numărul de niveluri;
forma și dimensiunile în plan;
forma și dimensiunile în elevație;
tipul zidăriei (nearmată, confinată);
natura elementelor pentru zidărie și modul de zidire (cu mortar, zidărie uscată);
tipul și materialele planșeelor;
tipul și materialele acoperișului (șarpantei);
natura terenului de fundare;
tipul și materialele fundațiilor;
tipul și materialele finisajelor și decorațiilor exterioare.
(2) Informațiile menționate la (1) vor fi colectate din documentele disponibile și prin
examinare vizuală. (0)
D.2.2. Date privind starea fizică a construcției

(1) Vor fi cercetate următoarele aspecte legate de starea fizică, relevante pentru
evaluarea siguranței la cutremur a clădirilor din zidărie:
degradarea fizică a materialelor structurii:
degradarea zidăriilor prin: ascensiunea capilară a apei, efecte de îngheț -
dezgheț, degradarea mortarului;
degradarea planșeelor din lemn prin: putrezirea lemnului, crăpături în lemn,
prezența microorganismelor și a ciupercilor;
degradarea elementelor metalice prin: coroziunea tiranților, ancorelor, grinzilor
de planșeu;
incendiu.
afectarea structurii din cauze neseismice:
cedarea terenului de fundare;
76
efectul împingerilor date de arce, bolți, cupole;
deteriorarea planșeelor din încărcări verticale (ruperi locale, deformații
excesive, vibrații).
afectarea structurii din acțiuni seismice:
identificarea și descrierea stării de fisurare, prin clasificarea fisurilor pe baza
tipologiei specifice (separare, rotire, lunecare, ieșire din plan) sau prin identificarea
deformațiilor aparente: ieșire din plan vertical, umflare, deformarea bolților etc.
(2) Informațiile de la (1) se colectează prin examinare vizuală și se consemnează sub
formă de desene, fotografii, texte.(0)
D.2.3. Date privind geometria structurilor din zidărie

(1) Principalele date privind geometria structurilor din zidăriei se referă la:
poziționarea în plan a pereților structurali și dimensiunile acestora;
continuitatea pe verticală a pereților structurali;
poziționarea și dimensiunile în plan și în elevație ale golurilor (uși, ferestre) și
ale zonelor de perete cu grosime redusă (nișe);
poziționarea în plan și în elevație a elementelor structurale din zidărie care
generează împingeri (arce, bolți, cupole) cu stabilirea tipologiei și a
principalelor dimensiuni (formă, grosime), precum și a elementelor care pot
prelua împingerile (contraforți, tiranți);
poziționarea în plan și dimensiunile elementelor principale ale planșeelor din
lemn sau metalice, grosimea plăcilor de beton, existența planșeelor parțiale sau
cu goluri mari;
pozițiile și dimensiunile elementelor de confinare (stâlpișori și centuri), ale
buiandrugilor și ale tiranților;
dimensiunile și geometria fundațiilor.
(2) Pentru toate nivelurile de cunoaștere, datele specifice privind geometria
structurilor se vor obține din documentele descrise la 4.3 cu următoarele precizări:(0)
Examinare vizuală: se recomandă ca rezultatele examinării vizuale să fie
prezentate sub formă de piese desenate, pentru fiecare nivel al clădirii, în care
se reprezintă: pereții cu rezistență semnificativă la forță tăietoare (poziționarea
în plan, principalele dimensiuni geometrice), elementele de zidărie care
generează eforturi de împingere (arce, bolți, cupole), direcțiile de rezemare ale
planșeelor și alcătuirea acestora (în zone semnificative, de exemplu în
încăperile cu deschideri mari);
Relevarea construcției: se recomandă ca releveul construcției să conțină desene
cotate complet, pentru fiecare nivel, în care să fie reprezentate cel puțin: toate
elementele din zidărie (atât cele structurale, cât și cele nestructurale, inclusiv
elementele de confinare, unde acestea există), elementele de zidărie care
generează eforturi de împingere (arce, bolți, cupole), inclusiv descrierea
tipologiei acestora (formă și grosime) și a umpluturilor peste acestea, detalii ale
rezemărilor tuturor planșeelor.
77
D.2.4. Detalii constructive specifice structurilor din zidărie
(1) Informațiile privind detaliile constructive specifice structurilor din zidărie sunt:
tipul și calitatea legăturilor între pereți la colțuri, ramificații și intersecții;
tipul și calitatea legăturilor între planșee și pereți; existența sau lipsa centurilor
la nivelul planșeului; existența sau lipsa ancorelor și tiranților;
tipul buiandrugilor;
alcătuirea elementelor structurale care generează împingeri și a elementelor
care pot prelua împingerile (contraforți, pilaștri, tiranți);
existența zonelor de zidărie slăbite de nișe, coșuri de fum, șlițuri etc.
detalii privind intervențiile în timp asupra construcției:
modificarea poziției sau dimensiunilor golurilor din pereții structurali; de
exemplu, modificarea deschiderii sau a înălțimii golurilor, desființarea totală sau
parțială a buiandrugilor sau arcelor etc.;
crearea de goluri noi;
desființarea de goluri: umpluturi din zidărie sau alte materiale cu sau fără
țesere;
spargerea șlițurilor orizontale și verticale pentru instalații.
alcătuirea elementelor structurale cu vulnerabilitate ridicată:
elemente majore de zidărie situate la ultimul nivel (pod sau mansardă),
ancorate sau neancorate: frontoane, timpane, calcane;
elemente minore de zidărie situate pe fațade (parapete, elemente decorative)
sau la nivelul acoperișului (atice, coșuri de fum și de ventilație).
alcătuirea planșeelor:
materialele și identificarea esențelor (în cazul planșeelor din lemn);
geometria planșeului (orientarea elementelor principale de planșeu, distanțele
între acestea);
dimensiunile elementelor principale;
detaliile constructive ale rezemărilor și prinderilor pe pereții structurali.
alcătuirea infrastructurii și fundațiilor:
existența subsolului, suprafața ocupată, tipul subsolului (parțial sau general);
materialele pereților subsolului: piatră, zidărie, beton simplu, beton armat;
alcătuirea planșeului peste subsol: planșeu drept (cu grinzi metalice și
bolțișoare de cărămidă, cu grinzi și podină din lemn, din beton armat), bolți din zidărie;
adâncimea de fundare;
materialele din care sunt alcătuite fundațiile: piatră, zidărie, beton simplu,
beton armat, soluții mixte;
existența hidroizolațiilor.
78
condițiile de teren:
topografia amplasamentului: teren plan, în pantă, teren inundabil;
natura terenului de fundare: normal, cu sensibilități (sensibil la umezire, cu
contracții și umflări mari, lichefiabil), agresiv față de materialele de construcție;
nivelul apei freatice;
existența rețelelor edilitare (apă sau canalizare) cu pierderi de apă.
(2) Informațiile de la (1) se obțin conform 4.2, cu următoarele precizări:(0)
Inspecție în teren limitată: va fi făcută numai prin examinare vizuală, de regulă,
după desfacerea tencuielilor. Se cercetează, pentru cel puțin 15% din numărul
pereților, următoarele elemente:
caracteristicile zidăriei la suprafață și în profunzime;
legăturile între pereții care se intersectează;
alcătuirea generală a planșeelor și prinderile acestora de pereți.
Inspecții în teren extinse și cuprinzătoare: vor fi făcute, de asemenea, prin
examinare vizuală pentru fiecare nivel al clădirii, și vor consta, cel puțin, în:
desfacerea tencuielilor (pe suprafețe suficient de mari, orientativ > 1,0 m2);
sondaje în zidărie pentru examinarea:
caracteristicilor în profunzime ale zidăriei;
legăturilor între pereți la intersecții;
legăturilor între pereți și planșee;
desfacerea tavanelor sau a pardoselilor pentru cercetarea alcătuirii planșeelor;
decopertarea fundațiilor (în zonele semnificative, stabilite de expertul tehnic).
Inspecția în teren extinsă se face pentru cel puțin 30% din numărul pereților,
iar inspecția în teren cuprinzătoare se face pentru cel puțin 50% din numărul
pereților.
D.2.5. Proprietățile materialelor

(1) Calitatea zidăriei se evaluează în funcție de:
Tipologia și calitatea zidăriei:
tipul și materialul elementelor pentru zidărie;
calitatea elementelor pentru zidărie: cărămizi formate manual sau presate,
uscate sau arse (cu precizarea gradului de ardere);
gradul de afectare (din îngheț-dezgheț, ascensiunea apei capilare etc.);
tipul și calitatea mortarului: tipul liantului și agregatelor, raportul liant / agregat;
gradul de afectare (carbonatare, îngheț-dezgheț sau alte acțiuni);
lungimile de suprapunere și regularitatea suprapunerii elementelor în rânduri
succesive și a grosimii rosturilor verticale și orizontale;
legăturile (țeserea) la intersecțiile pereților;
79
umplerea rosturilor cu mortar: toate rosturile umplute, rosturile verticale
neumplute, gradul de umplere, compactitatea mortarului, zidărie fără mortar.
Precizia execuției pereților: verticalitate, planeitate.
Rezultatele încercărilor nedistructive in-situ: încercări cu prese plate, încercări
sonice, endoscopie etc.
Rezultatele analizelor chimice și ale încercărilor mecanice pe elemente pentru
zidărie și mortare extrase din lucrare.
(2) Încercările specifice pentru determinarea caracteristicilor materialelor se fac
conform prevederilor de la 4.2 cu următoarele precizări: (0)
Încercări in-situ limitate: se fac prin examinarea vizuală a țeserii zidăriei și a
elementelor din care aceasta este alcătuită. Este necesar să se efectueze cel
puțin un examen, pentru fiecare tip de zidărie din clădire și, în toate cazurile,
pentru fiecare nivel al clădirii; nu sunt cerute date experimentale.
Încercări in-situ extinse: au ca scop obținerea informațiilor cantitative, cu
caracter general, asupra rezistențelor zidăriei. Pentru aceasta, se va efectua cel
puțin o încercare din cele menționate la punctul 0 de la aliniatul (1) la fiecare
nivel, pentru fiecare tip de material existent în structură (cu aceleași elemente
și tip de mortar), în plus față de verificările vizuale de la 0. Încercările
nedistructive menționate la punctul 0 de la aliniatul (1) sunt complementare
celor de la punctul 0 și nu le pot înlocui pe acestea.
Încercări in-situ cuprinzătoare: au ca scop evaluarea mai exactă a rezistențelor
materialelor și ale zidăriei. Pentru a se obține rezultate semnificative, se fac cel
puțin trei încercări pentru fiecare tip de material existent în lucrare și pentru
fiecare nivel al clădirii.
D.3. Evaluarea seismică
D.3.1. Generalități
(1) Evaluarea seismică a clădirilor cu pereți structurali din zidărie se face prin
coroborarea rezultatelor obținute prin două categorii de procedee:
evaluare calitativă;
evaluare cantitativă.
(2) Procedeele de evaluare calitativă au două niveluri de complexitate:
evaluare calitativă preliminară;
evaluare calitativă detaliată.
(3) Evaluarea cantitativă a siguranței seismice a clădirilor din zidărie, în prezența
încărcărilor verticale (permanente și utile), implică două categorii de verificări:
verificarea ansamblului structurii și a pereților structurali pentru acțiunea
seismică în planul pereților;
verificarea pereților pentru acțiunea seismică perpendiculară pe plan.
(4) Procedeele de evaluare prin calcul au două niveluri de complexitate:
evaluare preliminară pe ansamblul clădirii, pentru acțiunea seismică în planul
pereților;
80
evaluare detaliată, pentru acțiunea seismică în planul pereților și normal pe
plan.
(5) Evaluarea detaliată prin calcul se poate realiza prin următoarele metode de calcul,
definite în P100-1:
metoda forțelor seismice statice echivalente;
metoda de calcul modal cu spectre de răspuns;
metode de calcul static neliniar;
metode de calcul dinamic neliniar.
Condițiile de utilizare a acestor metode de calcul sunt prevăzute la D.3.4.1.
(6) Verificările de la (3) se referă la satisfacerea cerințelor de stabilitate și de
rezistență. (0)
D.3.2. Metodologii de evaluare pentru clădiri din zidărie

(1) Metodologia de nivel 1 se aplică următoarelor categorii de clădiri cu pereți
structurali din zidărie:
clădiri din zidărie confinată, cu regularitate în plan și în elevație, cu planșee din
beton armat monolit, având regim maxim de înălțime P+2E, în zone seismice
cu ag=0,20g, și P+4E, în zone seismice cu ag=0,15g;
clădiri din zidărie nearmată, cu regularitate în plan și în elevație, cu planșee din
beton armat monolit, având regim maxim de înălțime P+2E, în zone seismice
cu ag=0,15g
clădiri cu orice fel de structură amplasate în zone seismice cu ag=0,10g.
(2) Metodologia de nivel 1 constă în:
evaluare calitativă preliminară;
evaluare simplificată prin calcul, pentru efectul de ansamblu al acțiunii
seismice în planul pereților;
evaluare prin calcul pentru acțiunea seismică perpendiculară pe planul pereților,
dacă evaluarea calitativă preliminară a identificat existența pereților sau a altor
elemente majore de zidărie (calcane, timpane, frontoane) care prezintă risc de
prăbușire, parțială sau totală.
(3) Metodologia de nivel 2 se aplică:
tuturor clădirilor cu pereți structurali din zidărie nearmată și zidărie confinată
cu planșee fără rigiditate semnificativă în plan orizontal, indiferent de zona
seismică și de regimul de înălțime, cu precizările de la D.3.4.1.6;
clădirilor cu pereți structurali din zidărie nearmată și din zidărie confinată cu
planșee rigide în plan orizontal care nu se încadrează în condițiile de la (1)
pentru utilizarea metodologiei de nivel 1, dar care satisfac criteriile de la
D.3.4.1 pentru utilizarea metodelor de calcul liniar elastic;
clădirilor care îndeplinesc condițiile de la (1) pentru utilizarea metodologiei de
nivel 1, în condițiile în care se urmărește determinarea mai exactă a nivelului
de siguranță disponibil (se recomandă în cazul clădirilor din clasele de
importanță și de expunere la cutremur I și II).
81
(4) Metodologia de nivel 2 constă în:
evaluarea calitativă detaliată;
evaluarea prin calcul metoda forțelor seismice statice echivalente sau metoda
de calcul modal cu spectre de răspuns, pentru efectele acțiunii seismice în
planul pereților;
evaluarea prin calcul pentru acțiunea seismică perpendiculară pe planul
pereților.
(5) Metodologia de nivel 2 nu poate fi aplicată pentru clădiri la care, în urma
colectării datelor pentru evaluarea structurală, nivelul de cunoaștere este KL1.
(6) Metodologia de nivel 3 se aplică tuturor construcțiilor pentru care se dorește un
grad mai ridicat de precizie a evaluării.
(7) Metodologia de nivel 3 poate fi aplicată doar pentru clădiri la care, în urma
colectării datelor pentru evaluarea structurală, nivelul de cunoaștere este KL3.
(8) Metodologia de nivel 3 constă în:(0)
evaluare calitativă detaliată;
evaluare prin calcul, prin metoda de calcul static neliniar, pentru acțiunea
seismică în plan;
evaluare prin calcul pentru acțiunea seismică perpendiculară pe planul pereților.
D.3.3. Evaluarea calitativă
D.3.3.1 Evaluarea calitativă preliminară

(1) Evaluarea calitativă preliminară se face ținând seama de:
caracteristicile generale ale clădirii;
starea generală de afectare din cauza cutremurului sau a altor acțiuni.
(2) Caracteristicile generale considerate pentru evaluarea calitativă preliminară sunt:
regimul de înălțime;
rigiditatea planșeelor în plan orizontal;
regularitatea geometrică și structurală.
(3) Pe baza caracteristicilor generale se stabilește valoarea indicatorului R1 conform
prevederilor din tabelul D.1a și D.1b.
(4) Pentru evaluarea calitativă preliminară, starea generală de avariere a clădirii se
notează în funcție de tipul și de gravitatea avariilor conform prevederilor din tabelul
D.2.
82
Tabelul D.1a Valorile indicatorului R1 pentru zidăria nearmată
Condiții de regularitate
Rigiditate Regim de
planșee înălțime Cu regularitate în Fără regularitate în Fără regularitate în plan
plan și în elevație plan sau în elevație și în elevație
 P+2E 100 85 70
Rigide
> P+2E 85 70 60
Fără rigiditate  P+2E 75 55 40

semnificativă > P+2E 55 40 20
Tabelul D.1b Valorile indicatorului R1 pentru zidăria confinată

Condiții de regularitate
Rigiditate Regim de
planșee înălțime Cu regularitate în Fără regularitate în Fără regularitate în plan
plan și în elevație plan sau în elevație și în elevație
 P+2E 100 100 85
Rigide
> P+2E 90 85 75
Fără rigiditate  P+2E 85 70 60

semnificativă > P+2E 70 55 35
Tabelul D.2 Calculul indicatorului R2 pentru evaluare calitativă preliminară

Tipul avariilor Elemente verticale (Av) Elemente orizontale (Ah)
Nesemnificative 70 30
Moderate 60 20
Grave 45 15
Foarte grave 25 10
Notă: Elementele orizontale includ: planșee, bolți, cupole, șarpante.
(5) Indicatorul R2 se determină cu relația:
R2  Ah  Av (D.1)
(6) Avariile caracteristice în pereții din zidărie, care se iau în considerare pentru
evaluarea calitativă preliminară sunt următoarele:
Fisuri verticale în parapete, buiandrugi și arce;
Fisuri înclinate în parapete, buiandrugi și arce;
Fisuri înclinate în șpaleți;
Zdrobirea zidăriei provocată de concentrarea locală a eforturilor de
compresiune, eventual cu expulzarea materialului;
Fisuri orizontale la extremitățile șpaleților;
Avarii la intersecțiile pereților, cu tendință de desprindere;
83
Fisuri sau crăpături verticale la legăturile dintre pereții perpendiculari;
Expulzarea locală a zidăriei din elementele orizontale pe care reazemă
planșeele.
(7) Caracterizarea orientativă a severității avariilor elementelor structurale verticale,
definite la (6) pentru utilizare în tabelul D.2, este următoarea:
Avarii nesemnificative
pereți structurali:
fisuri orizontale foarte subțiri în rosturile de la bază;
fisuri diagonale și desprinderi minore la bază.
șpaleți între goluri:
fisuri foarte subțiri sau mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremități;
fisuri cu traseu discontinuu, foarte subțiri sau mortar sfărâmat în rosturile
orizontale și verticale (fără deplasări);
fisuri diagonale subțiri în cărămizi în < 5% din asize.
Avarii moderate
fisuri orizontale sau mortar desprins la bază și în apropierea acesteia cu
deplasări (< 56 mm) în planul de fisurare;
fisuri înclinate care pornesc de la bază și se extind pe câteva rânduri de
cărămidă;
fisuri înclinate în zonele superioare (inclusiv prin cărămizi);
șpaleți între goluri
fisuri foarte subțiri sau mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremități
și, uneori, și în alte rosturi apropiate de extremități;
fisuri orizontale și sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii
și deschiderea rosturilor verticale (< 56 mm); rupere în scară cu <5% din asize cu
crăpături în cărămizi;
fisuri diagonale (<56mm), cele mai multe prin cărămizi care ajung la colțuri
sau în apropierea acestora; la extremități nu se produce zdrobirea zidăriei.
Avarii grave
fisuri în rostul orizontal, la bază, < 1012 mm;
fisuri înclinate extinse pe mai multe asize;
fisuri înclinate cu deschideri < 1012 mm în partea superioară;
fisuri subțiri sau mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremități;
fisuri subțiri sau mortar sfărâmat și în alte rosturi orizontale apropiate de
extremități;
84
ieșirea din plan sau deplasări în plan;
cărămizi zdrobite la colțuri;
fisuri orizontale și sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii
și deschiderea rosturilor verticale (< 1012mm); rupere în scară cu >5% din asize cu
crăpături în cărămizi;
fisuri diagonale (>6mm), majoritatea prin cărămizi; câteva zone zdrobite la
colțuri sau deplasări mici în lungul sau perpendicular pe planul de fisurare.
Structura este considerată cu avarii grave dacă este îndeplinită una din
următoarele condiții:
capacitatea de rezistență însumată a pereților cu avarii grave
reprezintă mai mult de 2025% din capacitatea de rezistență totală a
structurii pe una dintre direcțiile principale de la un etaj;
numărul șpaleților cu avarii grave reprezintă mai mult de
2025% din numărul total al șpaleților pe una dintre direcțiile
principale de la un etaj.
Avarii foarte grave:
degradări care indică un risc de prăbușire sub încărcări verticale;
deplasări în scară importante, cu lunecarea unor cărămizi de pe cele pe care
erau zidite;
secțiunea de la baza peretelui a început să se dezintegreze la extremități;
deplasări laterale mari (în unele zone de margine zidăria a început să cadă).
degradări care indică un risc de prăbușire sub încărcări verticale;
deplasări semnificative în plan sau perpendicular pe plan;
zdrobirea extinsă a cărămizilor la colțuri;
deplasări în scară mari (cu căderea unor cărămizi de pe cele inferioare);
ruperea verticală a cărămizilor în majoritatea asizelor;
deplasări laterale mari, în zonele de margine zidăria a început să cadă;
deplasări și rotiri importante în lungul planurilor de fisurare.
Structura este considerată cu avarii foarte grave dacă este îndeplinită una din
următoarele condiții:
capacitatea de rezistență însumată a pereților cu avarii foarte grave
reprezintă mai mult de 1015% din capacitatea de rezistență totală a
structurii pe una dintre direcțiile principale de la un etaj;
numărul șpaleților cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de
1015% din numărul total al șpaleților pe una dintre direcțiile principale de
la un etaj.
85
(8) La clădirile cu avarii foarte grave, care necesită intervenții imediate pentru
punerea în siguranță provizorie a clădirii și interzicerea accesului tuturor persoanelor,
evaluarea preliminară nu mai este necesară și se trece direct la evaluarea calitativă
detaliată.
(9) Caracterizarea orientativă a severității tipurilor de avarii prezentate în tabelul D.2,
pentru elementele structurale orizontale, este următoarea:(0)
Avarii la planșee cu grinzi din lemn:
Avarii nesemnificative: fisuri izolate în tavan, paralele cu grinzile;
Avarii moderate: fisuri numeroase în tavan, paralele cu grinzile, însoțite de
fisuri transversale izolate;
Avarii grave: separarea de perete la reazeme pentru un număr mic de grinzi;
Avarii foarte grave: separarea majorității grinzilor principale de pereți la
reazeme; deplasarea laterală urmată de căderea unor grinzi de pe reazeme.
Avarii la planșee cu grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă:
Avarii nesemnificative: fisuri izolate în bolțișoare, paralele cu grinzile;
Avarii moderate: fisuri numeroase în bolțișoare, paralele cu grinzile, însoțite de
fisuri transversale izolate;
Avarii grave: fisuri cu deschidere peste 1 mm în bolțișoare, paralele cu grinzile
și însoțite de multe fisuri transversale;
Avarii foarte grave: separarea parțială a grinzilor de zidăria boltișoarelor,
zdrobirea zidăriei elementelor verticale în zonele de reazem ale grinzilor metalice,
căderea boltișoarelor.
Avarii la bolți și cupole:
Avarii nesemnificative: fisuri vizibile, cu deschidere până la 1 mm, la bolți sau
cupole cu tiranți;
Avarii moderate: fisuri vizibile, cu deschidere până la 1 mm, la bolți sau
cupole fără tiranți;
Avarii grave: fisuri cu deschidere peste 1 mm, la cheie și la reazemele pe
elementele verticale, la bolți sau cupole cu tiranți;
Avarii foarte grave: fisuri cu deschidere peste 1 mm, la cheie și la reazemele pe
elementele verticale la bolți sau cupole fără tiranți, fisuri cu deschideri mai mari ale
elementelor verticale, la bază și la reazemul bolții, eventual cu zdrobirea zonei
comprimate, deformații remanente importante (“coborârea” bolților) sau deplasarea
laterală a reazemelor.
D.3.3.2 Evaluare calitativă detaliată

(1) Evaluarea calitativă detaliată se face ținând seama de:
principiile de alcătuire constructivă favorabilă care, conform experienței
cutremurelor trecute, au influențat în mod pozitiv comportarea seismică a
clădirilor din zidărie;
amploarea fenomenului de deteriorare din cauza cutremurului și/sau a altor
acțiuni.
86
(2) Aprecierea calitativă detaliată se face prin notare în raport cu următoarele criterii:
Calitatea sistemului structural:
criterii de apreciere: eficiența conlucrării spațiale a elementelor structurii care
depinde de natura și calitatea legăturilor între pereții de pe direcțiile ortogonale și a
legăturilor între pereți și planșee; existența ariilor de zidărie suficiente și aproximativ
egale pe cele două direcții;
criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile CR 6 și P100-1.
Calitatea zidăriei:
criterii de apreciere: calitatea elementelor, omogenitatea țeserii, regularitatea
rosturilor, gradul de umplere cu mortar, existența unor zone slăbite de șlițuri sau nișe
etc.;
criteriul orientativ pentru punctajul maxim: calitatea materialelor și a execuției
conform reglementărilor în vigoare.
Tipul planșeelor:
criterii de apreciere: rigiditatea planșeelor în plan orizontal și eficiența
legăturilor cu pereții (capacitatea de a asigura compatibilitatea deformațiilor pereților
structurali și de a împiedica răsturnarea pereților pentru forțe seismice perpendiculare
pe plan);
criteriul orientativ pentru punctajul maxim: planșee din beton armat monolit la
toate nivelurile, fără goluri care le slăbesc semnificativ rezistența și rigiditatea în plan
orizontal.
Configurația în plan:
criterii de apreciere: compactitatea și simetria geometrică și structurală în plan,
exprimate prin raportul între lungimile laturilor și prin dimensiunile retragerilor în
plan;
criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1.
Configurația în elevație:
criterii de apreciere: uniformitatea geometrică și structurală în elevație
exprimate prin absența sau existența retragerilor etajelor succesive, existența unor
proeminențe la ultimul nivel, discontinuități create de sporirea ariei golurilor din pereți
la parter sau la un nivel intermediar;
criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1
Distanțe între pereți:
criterii de apreciere: distanțele între pereții structurali, pe fiecare dintre
direcțiile principale ale clădirii;
criteriul orientativ pentru punctajul maxim: sistem structural cu pereți deși
(fagure) definit conform CR 6.
Elemente care dau împingeri laterale:
criterii de apreciere: existența arcelor, bolților, cupolelor, șarpantelor, cu sau
fără elemente care limitează efectele împingerilor;
87
criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa elementelor structurale care
dau împingeri (bolți, șarpante etc.).
Tipul terenului de fundare și al fundațiilor:
criterii de apreciere: natura terenului de fundare (normal sau dificil),
capacitatea fundațiilor de a prelua și transmite la teren încărcările verticale, eforturile
provenite din tasări diferențiale și din acțiunea cutremurului;
criteriul orientativ pentru punctajul maxim: teren normal de fundare, fundații
continue din beton armat.
Interacțiuni posibile cu clădirile adiacente:
criterii de apreciere: riscul de ciocnire cu clădirile alăturate (clădire izolată,
clădire cu vecinătăți pe una sau mai multe laturi), înălțimile clădirilor vecine, riscul de
cădere a unor componente ale clădirilor vecine;
criteriul orientativ pentru punctajul maxim: clădire izolată.
Elemente nestructurale:
criterii de apreciere: existența unor elemente de zidărie majore (calcane,
frontoane, timpane), placaje sau alte elemente grele care prezintă risc de prăbușire;
criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa acestor elemente sau
asigurarea stabilității lor conform prevederilor din P 100-1.
Notarea se va face prin apreciere, cu următorul punctaj:
criteriul este îndeplinit 10 (punctaj maxim)
neîndeplinire minoră 810
neîndeplinire moderată 48
neîndeplinire majoră 04
Punctajul maxim total este 10 x 10 = 100 puncte.
Valoarea efectivă a punctajului între limitele menționate, pentru fiecare criteriu, se
stabilește de expertul tehnic în funcție de particularitățile clădirii respective.
(3) Rezultatul analizei calitative detaliate în raport cu criteriile de alcătuire se
cuantifică prin indicatorul
R1   pi (D.2)
unde pi sunt punctele acordate fiecărui criteriu.
(4) În funcție de amploarea și distribuția nivelului de avariere pe întreaga construcție,
punctajul detaliat pentru diferitele categorii de avarii se va lua din tabelul D.3
Tabelul D.3 Calculul indicatorului R2 pentru evaluare calitativă detaliată

Elemente verticale (Av) Elemente orizontale (Ah)
Categoria avariilor Suprafața afectată Suprafața afectată
 1/3 1/32/3 > 2/3  1/3 1/32/3 > 2/3
Nesemnificative 70 70 70 30 30 30
88
Moderate 65 60 50 25 20 15
Grave 50 45 35 20 15 10
Foarte grave 30 25 15 15 10 5
Notă: Elementele orizontale includ: planșee, bolți, cupole, șarpante.
(5) Indicatorul R2 pentru evaluarea calitativă detaliată se calculează cu relația (D.1)(0)
D.3.4. Evaluarea cantitativă
D.3.4.1 Evaluarea seismică pentru efectele acțiunii în planul peretelui
D.3.4.1.1D.3.4.1.1. Reprezentarea acțiunii seismice - metodologiile de nivel 1 și 2

(1) Pentru calculul structurii utilizând metoda forțelor seismice statice echivalente sau
metoda de calcul modal cu spectre de răspuns, valorile maxime ale factorilor de
comportare, q, sunt:
structuri din zidărie simplă (nearmată): q=1,5;
structuri din zidărie confinată: q=2,0;
(2) În aplicarea metodologiei de nivel 2, pentru clădiri cu pereți din zidărie confinată,
cu planșee rigide în plan orizontal, care îndeplinesc condițiile de regularitate în plan și
în elevație din P 100-1, valoarea factorului maxim de comportare q stabilită conform
(1) se corectează cu factorii de suprarezistență u/1 stabiliți conform P 100-1.
(3) Spectrul de răspuns elastic se corectează prin înmulțire cu coeficientul =0,88,
determinat admițând că fracțiunea din amortizarea critică este 8%, conform P 100-1.
structuri care nu respectă decât parțial regulile de alcătuire a clădirilor amplasate în
zone seismice.
(5) Metoda forțelor seismice statice echivalente poate fi utilizată dacă sunt respectate
cumulativ următoarele condiții:
clădirea satisface condițiile de regularitate în plan și în elevație, conform P
100-1;
planșeele au aceeași cotă superioară pe întregul nivel - pot fi acceptate decalări
ale feței superioare a planșeului mai mici decât înălțimea centurilor (1520cm);
planșeele au suficientă rigiditate în plan orizontal și sunt suficient de bine
legate de pereți pentru a se putea accepta că este asigurată distribuția forțelor
de inerție prin compatibilizarea deformațiilor laterale;
Nota: plinurile orizontale din zidărie (situate sub sau peste goluri de uși sau ferestre) pot fi
introduse în modelul de calcul numai dacă sunt executate din elemente țesute cu zidăria
alăturată sau sunt prevăzute cu armături de legătură cu aceasta.
(6) Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns poate fi utilizată dacă sunt
îndeplinite condițiile prevăzute la (5) sau în următoarele situații suplimentare:(0)
clădiri fără regularitate în elevație;
clădiri la care montanții pereților cu goluri sunt legați la nivelul planșeelor cu
elemente fără rigiditate la încovoiere.
D.3.4.1.2. Distribuția forțelor seismice orizontale
89
(1) Pentru calculul la acțiunea seismică în planul pereților, distribuția forței tăietoare
de bază pentru ansamblul clădirii (Fb), între pereții structurali, se face astfel:
În cazul planșeelor cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal: proporțional
cu masa totală aferentă fiecărui perete structural;
În cazul planșeelor rigide în plan orizontal: proporțional cu rigiditatea la
deplasări laterale a fiecărui perete, ținând seama și de efectele de răsucire de
ansamblu produse de excentricitatea structurală sau de excentricitatea
accidentală definită în P 100-1. Rigiditatea la deplasări laterale se calculează
considerând deformațiile din încovoiere și din forfecare pentru secțiunea de
zidărie fisurată (în lipsa unor date mai exacte, se folosește ½ din rigiditatea
secțiunii nefisurate).
(2) Distribuția forței tăietoare de bază în elevație, la nivelul fiecărui planșeu, se face
conform P 100-1.
(3) Tipul de model de calcul pentru pereții cu goluri depinde de rezistența și de
rigiditatea la încovoiere a plinurilor orizontale de zidărie sau a elementelor de beton
armat de la nivelul planșeelor, astfel:(0)
Plinuri de zidărie sau elemente de beton armat (grinzi de cuplare) cu rezistență
și rigiditate semnificativă la încovoiere: model de tip cadru;
Plinuri de zidărie sau elemente de beton armat (grinzi de cuplare) cu rezistență
și rigiditate nesemnificativă la încovoiere: model de tip console legate la
nivelul fiecărui planșeu cu bare articulate la capete;
Plinuri de zidărie fără centuri din beton armat: model de tip console
independente.
Notă: Pot fi utilizate și alte metode de calcul mai exacte dar mai laborioase: calcul cu elemente
finite, calcul cu macroelemente etc. Utilizarea acestor metode implică existența unor date certe
privitoare la caracteristicile de rezistență și de deformabilitate ale zidăriei.
D.3.4.1.3 Rezistența zidăriei pentru acțiunea seismică în planul pereților

(1) Valoarea de proiectare a rezistenței la compresiune pentru pereții solicitați la
încovoiere cu forță axială (fd) se consideră egală cu rezistența medie de rupere la
compresiune a zidăriei (fm) împărțită la factorul de încredere.
fm
fd  (D.3)
CF
(2) În lipsa unor date obținute prin încercări la lucrarea respectivă, rezistența medie la
compresiune a zidăriei se poate considera fm=1,3fk, unde fk este rezistența caracteristică
la compresiune a zidăriei stabilită conform CR 6;
(3) Rezistența medie de rupere la forfecare în rost orizontal (fvm) se obține din
rezistența caracteristică la forfecare (fvk) cu relația:
fm  1.33 fk (D.4)
în care
f k  f k 0  0.4 d (D.5)
unde valorile fvk0 și σd au semnificațiile din codul CR 6
90
(4) Pentru zidăriile vechi cu cărămizi pline și cu mortar de var, fvk, se calculează cu
relația de mai sus, în care rezistența unitară caracteristică inițială la forfecare a zidăriei
se ia:
N
fk 0  0.045 (D.6)
mm2
(5) Pentru rupere în scară sub efectul eforturilor principale de întindere (ftd):
0,04 f m
f td  (D.7)
 M CF
unde fm este rezistența medie de rupere la compresiune a zidăriei stabilită ca mai sus.
(6) Valoarea de proiectare a rezistenței pentru pereții solicitați la forță tăietoare (fvd),
pentru ruperea prin lunecare în rost orizontal se determină cu relația:
f vm
f vd  (D.8)
 M CF
unde fvm este rezistența medie de rupere la forfecare în rost orizontal iar M se ia
conform (7).
(7) Pentru evaluarea seismică a clădirilor existente coeficientul parțial de siguranță
pentru zidărie se ia egal cu:
M = 3,0 pentru zidăriile vechi cu cărămizi realizate manual și mortar de var
(orientativ, anterior anului 1900);
M = 2,75 pentru zidăriile vechi cu cărămizi presate și mortar de var-ciment /
ciment-var (orientativ, între anii 19001950);
M = 2,5 pentru zidăriile recente (orientativ, după anul 1950).
(8) În cazul zidăriei confinate sau armate în rosturi, pentru calculul capacității de
rezistență se folosesc valorile medii ale rezistențelor betonului și oțelului(0)
D.3.4.1.4 Capacitatea de rezistență a pereților structurali pentru forțe în plan

(1) Valoarea de proiectare a forței tăietoare asociată cedării prin compresiune
excentrică a unui perete de zidărie nearmată solicitat de forța axială de proiectare Nd se
calculează cu relația:
Nd
Vf 1  (1  1,15d ) (D.9)
c pp
unde
Hp
p  factorul de formă al peretelui de zidărie
lw
Hp înălțimea peretelui;
lw lungimea peretelui;
cp coeficient care depinde de condițiile de fixare la extremități ale
peretelui:
cp = 2,0 pentru perete consolă (montant);
91
cp = 1,0 pentru perete dublu încastrat la extremități (șpalet);
Nd
0  efortul unitar mediu de compresiune corespunzător forței axiale de
tl w
proiectare Nd
t grosimea peretelui;
0
d 
fd
fd valoarea de proiectare a rezistenței la compresiune a zidăriei.
(2) Valoarea de proiectare a forței tăietoare de rupere prin lunecare în rostul orizontal
se calculează cu formula:
1.33  lad 
V f 21   f k 0  0.4 d  tlc (D.10)
CF  M  lc 
unde
lc lungimea zonei comprimate a secțiunii care ține seama de efectul
alternant al forței seismice, determinată cu relația:
Md
lc  1.5lw  3
Nd
Md momentul încovoietor de proiectare;
Nd forța axială de proiectare;
lad lungimea pe care aderența este activă, calculată cu relația:
lad  2lc  lw
Dacă lad ≤0 valoarea de proiectare a forței tăietoare de rupere se calculează cu
relația
Nd
V f 21  0.53 (D.11)
CF  M
(3) Valoarea de proiectare a forței tăietoare de rupere prin fisurare diagonală se
calculează cu formula:
tl w ftd 
V f 22  1 0 (D.12)
b ftd
unde
b coeficient cu valori 1,0b=p1,5;
ftd rezistența de proiectare a zidăriei la eforturi principale de întindere.
(4) Valoarea de proiectare a capacității de rezistență la forța tăietoare a peretelui de
zidărie nearmată se calculează cu ecuația:
V f 2  min(V f 21,V f 22 ) (D.13)
92
(5) Rezistența unui perete din zidărie nearmată este egală cu forța tăietoare asociată
rezistenței la compresiune excentrică dacă valoarea forței tăietoare Vf1 este mai mică
decât valoarea forței tăietoare Vf2.
(6) Pereții care satisfac condiția de la (5) sunt clasificați ca pereți cu comportare
ductilă (pereți ductili)
(7) Rezistența unui perete din zidărie nearmată este egală cu rezistența la forță
tăietoare dacă valoarea forței tăietoare Vf2 este mai mică decât valoarea forței tăietoare
Vf1.
(8) Pereții care satisfac condiția de la (7) sunt clasificați ca pereți cu comportare
neductilă.
(9) În cazul pereților din zidărie confinată, pentru calculul forțelor tăietoare Vf1 și Vf2
se va ține seama de aportul elementelor de confinare. (0)
D.3.4.1.5 Verificarea preliminară prin calcul a capacității de rezistență pentru

ansamblul clădirii (metodologia de nivel 1)
(1) În cadrul metodologiei de nivel 1, evaluarea preliminară prin calcul constă în
determinarea capacității de rezistență la forță tăietoare a clădirii pe baza unor ipoteze
simplificatoare și compararea acesteia cu forța tăietoare de bază.
(2) Ipotezele pentru evaluarea simplificată a eforturilor unitare de compresiune și de
forfecare în pereții structurali sunt următoarele:
legăturile între pereții de pe cele două direcții și între pereți și planșee asigură
conlucrarea acestora pentru preluarea încărcărilor verticale și seismice;
planșeele constituie diafragme rigide în plan orizontal - ultimul planșeu poate
fi din lemn dacă sunt respectate condițiile din P100-1;
clădirea are regularitate în plan și în elevație;
distribuția pereților, inclusiv a golurilor, este identică la toate nivelurile (pereții
sunt continui până la fundații);
ruperea pereților se produce din forță tăietoare, prin fisurare diagonală din
eforturi principale de întindere (mecanismul de rupere în scară).
Nota: În cele mai multe cazuri, aceste ipoteze simplificatoare nu sunt satisfăcute de clădirile
proiectate înainte de apariția reglementărilor tehnice specifice clădirilor din zidărie.
(3) În ipotezele de la (2) efortul unitar de compresiune în pereții structurali se
calculează cu relația:
nnivqetaj Aetaj
0  (D.14)
Azx  Azy
unde
nniv numărul de niveluri al clădirii peste secțiunea de încastrare;
qetaj încărcarea totală verticală pe etaj, considerată uniform distribuită pe
suprafața planșeului;
Aetaj aria etajului, inclusiv balcoane și bovindouri;
Azx și Azy ariile totale ale pereților care au axa majoră pe cele două direcții
principale ale clădirii.
93
(4) Încărcarea echivalentă qetaj se calculează cu relația:
 zid Azx  Azy hetaj
qetaj  qzid , etaj  q planseu   q planseu (D.15)
Aetaj
unde zid (greutatea volumică a zidăriei) și qplanșeu (încărcarea pe m2 de planșeu) se

consideră în funcție de alcătuirea zidăriei și a planșeelor clădirii. Pentru zidăria cu
cărămizi pline din argilă arsă se poate considera suficient de precis valoarea zid=20
kN/m3 (inclusiv tencuiala). Valoarea qplanșeu include, în afara încărcărilor permanente,
și fracțiunea cvasi permanentă din încărcarea variabilă (de exploatare) conform CR 0.
(5) Forța tăietoare capabilă pentru ansamblul clădirii (Fb,cap) se calculează pentru
direcția în care aria de zidărie este minimă Az,min=min (Azx,Azy) cu relația:
2 0
Fb, cap  Az , min k 1  (D.16)
3 k
unde
k valoarea de referință (forfetară) a rezistenței la forfecare a zidăriei care se
poate considera, pentru zidăria cu elemente din argilă arsă, în lipsa unor date
mai precise:
k = 0,06 N/mm2 pentru zidărie cu mortar de var;
k = 0,12 N/mm2 pentru zidărie cu mortar de ciment.
Notă: Valoarea k se referă la pereții neavariați; în cazul pereților avariați, expertul tehnic va
aprecia nivelul de reducere care se impune. Orientativ, pentru zidăriile cu avarii moderate
valoarea k se reduce cu 2530% iar în cazul avariilor grave cu 5060%.
Pentru mortarele var-ciment sau ciment-var se recomandă interpolarea liniară între valorile de
mai sus în funcție de raportul între cei doi lianți (ciment/var).
(6) Indicatorul R3 care exprimă capacitatea de rezistență a clădirii se determină cu
relația: (0)
Fb, cap
R3  (D.17)
Fb
unde Fb este forța tăietoare de bază.
D.3.4.1.6 Verificarea capacității de rezistență pentru clădiri cu planșee fără

rigiditate semnificativă în plan orizontal (metodologia de nivel 2)
(1) Capacitatea de rezistență se calculează separat, pe ambele direcții principale,
pentru fiecare dintre pereții orientați cu axa majoră în direcția de acțiune a forței
seismice.
(2) Pentru fiecare perete (i) se determină, la fiecare nivel (j):
suprafața aferentă de planșeu;
greutatea de nivel (Gij) egală cu greutatea proprie a peretelui (câte o jumătate
din greutatea peretelui inferior și, respectiv, superior) plus greutatea planșeului
aferent.
(3) În secțiunea de la baza peretelui se determină pentru fiecare perete:
94
forța axială (G0i) prin însumarea greutăților de nivel aferente (Gij);
G0i  Gij
efortul unitar de compresiune centrică  0  
Azi Azi
unde Azi este aria secțiunii de zidărie la baza peretelui.
(4) Pentru fiecare perete se determină modul probabil de rupere Vfd (pentru rupere
ductilă) sau Vff (pentru rupere fragilă) și forța tăietoare capabilă minimă.
(5) Se determină forța tăietoare de bază pentru clădire (Fb).
(6) Forța tăietoare de bază (Fb,i) pentru fiecare perete se determină prin distribuirea
forței Fb proporțional cu greutatea G0i aferentă peretelui respectiv.
G0i
Fb,i  Fb (D.18)
G0i
unde G0i este greutatea totală a clădirii.
Pentru pereții fragili ai clădirilor din zidărie confinată la care forța Fb s-a calculat cu
factorul de comportare q, valoarea Fb,i, calculată cu relația (D.18) se multiplică cu
raportul q/1,5.
(7) Indicatorul R3i se calculează, pentru fiecare perete și pentru fiecare direcție, cu
relația:
Vcap,i
R3i  (D.19)
Fb,i
unde Vcap,i este forța tăietoare capabilă a peretelui "i" (exprimată, după caz, prin
valoarea cea mai mică dintre Vfd și Vff).
(8) Indicatorul R3 pentru ansamblul clădirii, pe fiecare direcție, se calculează cu
relația:(0)
V fd  V ff
R3  (D.20)
jd kf
 Fbi
unde
V
jd
fd suma capacităților de rezistență ale pereților cu rupere ductilă (j pereți)
V
kf
ff suma capacităților de rezistență ale pereților cu rupere fragilă (k pereți).
În ecuația (D.20):
Se introduc doar pereții semnificativi în preluarea forței tăietoare de bază pe direcția
considerată: Fbi  0.3 max( Fbi ) ;
Se limitează superior capacitatea de rezistență a unui perete pentru a ține cont de
posibilitățile reduse de redistribuire a eforturilor: Vfd,i (Vff,i)  1,5 Fb,i.
D.3.4.1.7 Verificarea capacității de rezistență pentru clădiri cu planșee rigide în

plan orizontal (metodologia de nivel 2)
95
(1) Pentru verificarea siguranței, efectele acțiunii seismice determinate prin calculul
liniar elastic cu spectrul de proiectare Sd (cu forță static echivalentă sau cu analiză
modală cu spectrul de răspuns) se iau după cum urmează:
pentru pereții ductili: cu valorile rezultate din calculul structurii;
pentru pereții fragili: cu valorile rezultate din calculul structurii multiplicate cu
raportul q/1,5.
(2) Siguranța seismică a pereților se determină în termeni de forțe. Pentru fiecare
stare limită, eforturile secționale de proiectare pentru fiecare perete, corectate, după
caz, conform (1), se compară cu capacitatea de rezistență a peretelui calculată conform
D.3.4.1.4.
(3) În cazul pereților cu goluri care au rigle de cuplare din beton armat, eforturile
secționale de proiectare în montanți și șpaleți se vor determina pentru situația formării
articulațiilor plastice în rigle la toate nivelurile. Această schemă de calcul se aplică
numai în condițiile în care zidăria poate prelua eforturile locale corespunzătoare
plastificării riglelor.
(4) Pentru ansamblul clădirii, indicatorul R3, pentru fiecare direcție, se calculează cu
ecuațiile de la D.3.4.1.6.(8).(0)
D.3.4.1.8 Verificarea prin calcul static neliniar pentru efectele acțiunii seismice în
planul pereților (metodologia de nivel 3)
(1) Modelul de calcul adecvat pentru calculul static neliniar implică următoarele
schematizări:
șpaleți (montanții) sunt caracterizați printr-o lege efort-deformație de tip "liniar
elastic-perfect plastic" pentru care rezistența și deplasarea (deformația) ultimă
sunt definite în funcție de tipul de rupere probabil;
parametrii limită ai legii constitutive, în lipsa unor date mai exacte, se vor lua
după cum urmează:
deplasarea ultimă este egală cu 0,8% din înălțimea peretelui dacă rezistența de
rupere prin forță tăietoare a peretelui (D.10) este mai mare cu cel puțin 30% decât
forța tăietoare asociată rezistenței de rupere la compresiune excentrică (D.9);
deplasarea ultimă este egală cu 0,4% din înălțimea peretelui în celelalte situații
Nota: pentru clădirile cu 13 niveluri este suficientă verificarea fiecărui etaj cu evaluarea
simplificată a rezistenței plinurilor orizontale.
(2) Verificarea siguranței se face în termeni de deplasare.
(3) Capacitatea clădirii se definește prin deformația laterală a ultimului planșeu pentru
care s-a produs scăderea forței tăietoare capabile cu mai mult de 20% datorită
degradării și ruperii progresive a unor componente ale structurii.
(4) Cerința de deplasare se stabilește conform procedeului general indicat la 6.8.
(5) Pentru clădirile cu nniv >2 se pot utiliza și alte metode de calcul neliniar: (0)
calculul elasto-plastic cu forțe crescătoare, pe model de cadru cu bare cu
extremități infinit rigide;
calculul cu modele cu tip element finit pentru care se definesc legi de
comportare elasto-plastică adecvate.
96
D.3.4.2 Siguranța față de acțiunea seismică perpendiculară pe planul pereților
(1) Avarierea unui perete sub efectul încărcărilor perpendiculare pe plan se poate
produce printr-unul dintre următoarele mecanisme:
ieșire din plan sau răsturnare, dacă peretele nu este legat cu planșeele sau cu
pereții perpendiculari sau dacă aceste legături cedează;
depășirea rezistenței la compresiune excentrică a zidăriei;
Notă: planul de rupere este, de regulă, paralel cu rosturile orizontale, la mijlocul distanței între
legăturile cu planșeele, sau, eventual, într-o secțiune slăbită de goluri sau șlițuri orizontale.
(2) Modelele de calcul pentru identificarea efectelor acțiunii seismice perpendiculare
pe planul peretelui se stabilesc, pentru fiecare mecanism de avariere al panoului de
perete, în funcție de caracteristicile constructive ale clădirii.
În funcție de legătura între perete și planșee, modelul de calcul poate fi:
Perete mărginit sus și jos de centurile planșeelor din beton armat, cu
continuitate completă sau parțială;
Perete cu prinderi articulate la nivelul planșeelor (cazul planșeelor cu grinzi
metalice sau din lemn, rezemate pe perete, cu sau fără ancore);
Perete nelegat de planșee (zidărie continuă, fără legătură cu planșeul - cazul
planșeelor cu grinzi metalice sau din lemn dispuse paralel cu peretele).
În funcție de legătura peretelui cu pereții perpendiculari modelul depinde de:
Existența sau lipsa pereților perpendiculari, la ambele extremități sau la o
singură extremitate;
Geometria peretelui: raportul între lungime (distanța între pereții
perpendiculari) și înălțime (distanța între planșee);
Eficiența legăturii cu pereții perpendiculari: zidărie țesută sau nețesută,
existența armăturilor.
(3) În cazul clădirilor cu planșee rigide, verificarea prin calcul a stabilității și
rezistenței pereților la acțiunea seismică perpendiculară pe plan se face conform
prevederilor P100-1 pentru pereți nestructurali considerând:
valoarea factorului q = 1,5 pentru toate tipurile de elemente din zidărie;
valoarea coeficientul de amplificare  = 1,0 pentru toți pereții din zidărie, cu
următoarele excepții:
β = 1,5 pentru pereți de fațadă cu legături pe toate patru laturile;
β = 2,0 pentru pereți de fațadă cu legături numai pe două laturi;
β = 2,5 pentru pereți și alte elemente din zidărie (frontoane, timpane, calcane) care
lucrează în consolă.
(4) Verificarea rezistenței legăturilor unui perete cu pereții perpendiculari se va face
ținând seama de toate eforturile care se dezvoltă în intersecție:
forțe tăietoare și momente încovoietoare produse de acțiunea seismică
perpendiculară pe perete;
forțe de lunecare verticale rezultate din încovoierea peretelui perpendicular sub
efectul forțelor seismice care acționează în planul său.
97
(5) Verificarea peretelui la răsturnare implică următoarele etape:
Identificarea mecanismelor posibile de răsturnare:
întreg peretele pe toate nivelurile;
numai pe un singur nivel;
numai o zonă a peretelui.
Pentru fiecare dintre mecanismele posibile de răsturnare, pentru zona de perete
antrenată de mecanismul respectiv, se determină:
încărcările statice verticale în combinația seismică de acțiuni (conform CR 0)
și excentricitățile de aplicare ale acestora;
eventualele forțe statice orizontale (împingeri din bolți, arce, șarpante etc.);
forța seismică orizontală calculată conform (3);
rezistențele de proiectare ale legăturilor care pot să împiedice deplasarea
peretelui în ambele sensuri pe direcția prinderii, calculate conform Anexei E;
Pentru fiecare dintre mecanismele de răsturnare, cu forțele și excentricitățile
determinate la 0 se calculează:
momentul de răsturnare (Mr);
momentul de stabilitate (Mst).
Notă: Pentru calculul momentului de stabilitate nu se iau în considerare forțele de legătură
datorate frecării, iar efectul favorabil al încărcărilor permanente va fi redus cu 10%.
Se calculează indicatorul R3,st, care definește gradul de asigurare al peretelui la
stabilitate.
M st
R3, st  (D.21)
Mr
(6) Verificarea peretelui pentru cedarea la compresiune excentrică implică
următoarele etape: (0)
Se calculează momentul efectiv maxim, Mmax,perp;
Se calculează momentul capabil al peretelui, Mcap, cu următoarele precizări:
Pentru starea limită ultimă (ULS), momentul capabil al secțiunii transversale a
peretelui la rupere din compresiune excentrică perpendiculară pe plan se poate calcula
acceptând diagrama de eforturi de compresiune dreptunghiulară, cu valoarea de
proiectare egală cu 0,85 fd (neglijând rezistența la întindere a zidăriei). Această situație
de echilibru implică acceptarea unei stări avansate de fisurare a peretelui.
Pentru evaluarea capacității unui perete la acțiunea seismică perpendiculară pe plan în
starea limită ultimă (ULS), se poate lua în considerare formarea liniilor de rupere pe
trasee compatibile cu geometria și condițiile de fixare pe contur ale peretelui.
Se calculează indicatorul R3,rez, care definește capacitatea de rezistență a
peretelui
M cap
R3,rez  (D.22)
M max, perp
98
D.3.4.3 Încadrarea clădirilor cu pereți structurali din zidărie în clase de risc
seismic
(1) Încadrarea clădirilor cu pereți structurali din zidărie în clase de risc în raport cu
acțiunea seismică în planul pereților se face în conformitate cu principiile generale
enunțate la capitolul 8, utilizând indicatorii R1  R3 calculați conform prevederilor din
prezenta anexă.
(2) Pereții structurali din zidărie pentru care, sub acțiunea seismică perpendiculară pe
plan, indicatorul R3,st, calculat cu relația (D.21), este mai mic decât 1,3 se consideră
nesiguri. Pentru acești pereți, lucrările de intervenție pentru asigurarea stabilității sunt
obligatorii indiferent de clasa de risc pentru acțiunea seismică în planul pereților
stabilită conform (3).
(3) Pentru pereții structurali care au R3,st > 1,3 încadrarea în clase de risc în raport cu
acțiunea seismică perpendiculară pe plan se face pe baza indicatorului R3,rez, calculat
cu relația (D.22). (0)
99
Anexa E. Componente nestructurale
E.1. Generalități
E.1.1. Obiectivele evaluării seismice

(1) Evaluare seismică a componentelor nestructurale (CNS) se face conform P100-1
împreună cu prevederile P100-3.
(2) Evaluarea seismică a CNS are ca scop identificarea CNS care necesită lucrări de
intervenție.
(3) Necesitatea, tipul și anvergura lucrărilor de intervenție asupra CNS se stabilesc în
funcție de cerințele fundamentale definite în capitolul 3.(0)
E.1.2. CNS supuse evaluării seismice
E.1.2.1 Criterii de stabilire a CNS supuse evaluării seismice

(1) CNS se supun evaluării siguranței seismice în funcție de:
cerințele de performanță seismică stabilite pentru clădire;
accelerația de vârf a mișcării terenului pe amplasament stabilită conform
E.2.3(6)
vulnerabilitatea componentei în funcție de categoria acesteia;
categoriile de risc seismic (de pierderi așteptate) cauzate de avarierea
componentei.
(2) Evaluarea seismică a CNS se face numai pentru elementele a căror avariere
seismică poate împiedica îndeplinirea cerințelor fundamentale pentru Starea Limită
Ultimă și Starea Limită de Serviciu.
(3) La Starea Limită Ultimă se vor verifica CNS a căror avariere poate pune în pericol
siguranța vieții utilizatorilor (SV).
(4) La Starea Limită de Serviciu se vor verifica CNS a căror avariere poate provoca
întreruperea funcționării normale a clădirii (IF) sau pierderi importante de valori
materiale și culturale (PV).
(5) Severitatea riscurilor respective pentru diferitele categorii de CNS, în funcție de
intensitatea acțiunii seismice, se poate aprecia, orientativ, din tabelele E.1a și E.1b.
(6) Riscul pentru siguranța vieții cauzat de căderea parțială sau totală a CNS este
diferențiat în funcție de poziția acestora în clădire:
în spații care pot adăposti aglomerări de persoane;
pe căile de evacuare (în interiorul/exteriorul clădirii);
în încăperile cu funcțiuni esențiale;
în spațiile/încăperile cu funcțiuni curente.
100
Tabelul E.1a Componente arhitecturale (elemente de construcție)
Tipul elementului ag Starea Starea Limită de
Limită Serviciu
Ultimă
SV IF PV
0,10g S (S) S (S) S (S)
Pereți despărțitori din zidărie 0,150,20g R (R) R (M) R (S)
(pe căile de acces) 0,25g R (R) R (M) R (S)
0,10g S (S) S (S) S (S)
Pereți despărțitori ușori 0,150,20g M (R) M (M) R (S)
(pe căile de acces) 0,25g M (R) R (M) R (S)
0,10g S (S) S (S) S (S)
Tavane suspendate 0,150,20g M (R) M (M) M (S)
(pe căile de acces) 0,25g R (R) R (M) R (S)
0,10g S S S
Corpuri de iluminat 0,150,20g R S S
suspendate
0,25g R M M
0,10g S S S
Iluminat de siguranță 0,150,20g M S S
0,25g R M S
0,10g S S S
Uși principale de acces 0,150,20g S S S
0,25g M M M
0,10g S S S
Scări 0,150,20g R M S
0,25g R M R
0,10g M M S
Parapete, cornișe, atice, 0,150,20g R R S
ornamente exterioare
0,25g R R S
0,10g S S S
Fațade din sticlă 0,150,20g M M S
0,25g R M M
0,10g S S S
Garduri de incintă 0,150,20g S S S
0,25g R R M
Tabelul E.1b Instalații și echipamente

Tipul elementului ag Starea Starea Limită de
Limită Serviciu
Ultimă
SV IF PV
0,10g S S M
Generator electric de rezervă 0,150,20g S M R
0,25g S R R
101
0,10g S S S
Transformator electric 0,150,20g S S S
0,25g M M M
0,10g S M M
Instalații de sprinklere 0,150,20g S M M
0,25g M R R
0,10g S S S
Rețele de apă caldă și rece 0,150,20g M M M
0,25g M M M
0,10g S S S
Componentele ascensoarelor 0,150,20g R M M
(cabluri, șine, contragreutate) 0,25g R M M
0,10g S S S
Scări rulante 0,150,20g S M S
0,25g S M S
0,10g S S S
Boilere și vase de presiune 0,150,20g M R S
în locuințe
0,25g M R S
0,10g S M S
Aparate de condiționare 0,150,20g S M S
montate pe acoperiș
0,25g M R M
0,10g S S S
Boilere și aparate de 0,150,20g R M S
condiționare în încăperi
0,25g R M S
0,10g S S S
Coșuri de fum și ventilație la 0,150,20g M M S
locuințe
0,25g R M M
S - risc scăzut
M - risc moderat
R - risc ridicat
(7) CNS a căror avariere conduce la întreruperea funcționării normale a unei clădiri
cu funcțiuni vitale vor fi stabilite de personalul de specialitate al unităților respective.
(8) CNS a căror avariere conduce la pierderi materiale importante se stabilesc de către
beneficiari sau specialiștii în evaluarea valorilor culturale, pentru bunurile ale căror
valori nu pot fi cuantificate prin prețuri. (0)
E.1.2.2 CNS care sunt supuse evaluării seismice

(1) Componentele nestructurale ale clădirilor sunt supuse evaluării seismice, conform
prezentului Cod, în mod diferențiat, în funcție de:
starea limită în raport cu care se face evaluarea;
intensitatea acțiunii seismice în amplasament.
(2) Evaluarea seismică la Starea Limită de Serviciu se face pentru toate CNS, cu
excepția celor care prezintă risc seismic redus conform prevederilor P100-1.
(3) Accelerația terenului pentru proiectare pentru verificări la Starea Limită de
Serviciu se stabilește în acord cu prevederile capitolului 3 și Anexei A.
102
(4) Pentru Starea Limită Ultimă, evaluarea seismică se face pentru CNS stabilite
conform tabelelor E.2a și E.2b, în funcție de valoarea accelerației terenului pentru
proiectare. (0)
Tabelul E.2a
Categoria și tipul componentelor nestructurale ag 0.15g ag0.10g
A.1. Elemente atașate anvelopei construcției:
- parapete, atice, coșuri de fum și de ventilație, Da Da
- ornamente, firme, reclame, antene de televiziune și similare, indiferent de modul Da Da
de prindere de structura principală
A.2. Elemente ale anvelopei
- elemente propriu zise Da Nu
- placaje și finisaje cu elemente și prinderi ductile Da Nu
- placaje și finisaje cu elemente și prinderi fragile Da Da
- prinderi și rigidizări ale elementelor anvelopei Da Da
A.3. Elemente de compartimentare, fixe sau amovibile, inclusiv finisaje și
tâmplării înglobate
- pereți nestructurali interiori din zidărie simplă/panouri de beton greu Da Nu
- pereți nestructurali ușori (tip gips-carton) Nu Nu
- pereți nestructurali/închideri către spații interioare din sticlă Da Da
A.4 Tavane false
- aplicate direct pe structură Nu Nu
- suspendate Da Nu
A.5 Garduri de incintă Da Nu
Tabelul E.2b
Categoria și tipul componentelor nestructurale ag0.15g ag0.10g
B. Instalații
B.1 Instalații sanitare (alimentare cu apă, evacuarea apelor uzate)
- sisteme de conducte pentru stingerea incendiilor Da Nu
- sisteme de conducte sub presiune Da Nu
B.2 Instalații electrice/iluminat
- sisteme de cabluri principale Da Nu
- sisteme de iluminat de siguranță Da Nu
- corpuri de iluminat incluse în tavane suspendate Da Nu
B.4 Instalații speciale cu utilaje care operează cu abur sau apă la temperaturi ridicate
- boilere, cazane Da Da
- vase de presiune rezemate pe manta sau așezate liber Da Da
C. Echipamente electromecanice
103
- ascensoare și scări rulante Da Nu
D. Mobilier
- mobilier din unități medicale, de cercetare, inclusiv sistemele de computere; Da Nu
mobilier de birou (rafturi, clasoare, dulapuri)
- mobilier din muzee de interes național Da Da
- mobilier și dotări speciale din construcții din clasa de importanță I: (panouri de Da Da
comandă ale dispeceratelor din servicii de urgență, din unități de pompieri,
poliție, centrale telefonice, echipamente din stații de radiodifuziune/televiziune)
- rafturi din oțel din magazine și din depozite accesibile publicului Da Nu
E.2. Evaluarea seismică a CNS

(1) Evaluarea siguranței seismice a CNS se face prin două procedee:
evaluare calitativă;
evaluare cantitativă.
(2) Evaluarea calitativă și evaluarea cantitativă pot fi utilizate împreună sau separat în
funcție de valoarea accelerației seismice a terenului pe amplasament, de starea limită
la care se face verificarea, de vulnerabilitatea seismică a componentei și de riscurile
care decurg din avarierea seismică a acesteia.
E.2.1. Criterii de evaluare calitativă

(1) Prin evaluarea calitativă se vor stabili:
Alcătuirea și legăturile CNS cu structura sau cu alte CNS care îi asigură
stabilitatea.
Starea de degradare a CNS și prinderilor în momentul expertizării.
Interacțiunile posibile ale CNS cu structura sau cu alte CNS.
(2) Evaluarea calitativă a CNS implică parcurgerea următoarelor etape:
inventarierea CNS din clădire (se stabilește categoria și poziția în clădire
pentru fiecare CNS care face obiectul evaluării);
evaluarea vulnerabilității fiecărei categorii de CNS, în raport cu criteriile de
acceptare;
identificarea riscurilor care rezultă din avarierea seismică pentru fiecare
categorie de CNS și pentru fiecare poziție identificată (orientativ din tabelele
E.1a și E.1b).
(3) Examinarea calitativă a CNS trebuie să fie efectuată pentru fiecare categorie de
CNS din clădire cel puțin pentru numărul de elemente prevăzut în continuare: (0)
În cazul în care este disponibilă documentația tehnică de proiectare, se va
examina cel puțin o componentă din fiecare categorie. Dacă, pentru proba
examinată, se constată conformitatea execuției cu proiectul, nu sunt necesare
investigații suplimentare și prevederile din proiect pot fi folosite pentru
evaluarea CNS. Dacă proba nu este conformă cu prevederile proiectului se vor
examina cel puțin 10% din totalul componentelor similare.
104
În cazul în care nu este disponibilă documentația tehnică de proiectare sau
aceasta nu conține informații relevante și complete, se vor examina cel puțin
trei componente din fiecare categorie. Dacă nu se constată diferențe între
acestea, caracteristicile respective pot fi considerate reprezentative pentru toate
componentele similare din clădire. Dacă există diferențe între cele trei
componente examinarea se va extinde la cel puțin 20% din totalul
componentelor din categoria respectivă.
E.2.2. Criterii de acceptare pentru evaluarea calitativă

(1) Caracteristicile CNS existente se compară cu cerințele din tabelul E.3 (informativ)
și cu prevederile P100-1 referitoare la CNS din clădirile noi.
(2) CNS și prinderile acestora care nu corespund condițiilor din tabelul E.3 vor fi
considerate nesigure, fără a mai fi necesară evaluarea prin calcul.
(3) Pentru CNS care satisfac condițiile din tabelul E.3. se va trece la examinarea
detaliată a următoarelor aspecte:
starea prinderilor (rupere, deplasare din poziție, coroziune, fisurarea
elementului în care este fixată ancora, etc.);
starea CNS (deplasare din poziție, coroziune, fisurare).
În cazul în care, din această verificare, rezultă că starea CNS sau a prinderilor acestora
în momentul expertizării este necorespunzătoare, elementele respective se declară
nesigure fără a mai fi necesară evaluarea prin calcul.
(4) Verificarea prin calcul a CNS și a prinderilor acestora nu este necesară dacă
acestea corespund prevederilor din P100-1.
(5) Evaluarea calitativă pot fi efectuată și pe baza prevederilor unor reglementări
specifice recunoscute (standarde internaționale, naționale, norme de produs) care
includ măsuri explicite privind protecția la acțiunea seismică, pentru următoarele
categorii de CNS: (0)
pereți cortină;
pereți despărțitori din sticlă;
tavane suspendate;
echipamente de încălzire și ventilații;
sisteme de conducte pentru stingerea incendiilor;
sisteme de conducte pentru substanțe periculoase;
corpuri de iluminat;
pardoseli înălțate;
ascensoare și scări rulante.
105
Tabelul E.3 Listă de verificare a riscului seismic al CNS
Tipul elementului Da Nu
Pereții despărțitori din zidărie sunt armați
Pereții despărțitori ușori (cu schelet) sunt fixați peste
nivelul tavanului
Pereții despărțitori ușori care suportă mobilier
suspendat sunt rigidizați sau fixați peste nivelul
tavanului
Tavanele suspendate sunt prinse cu elemente
diagonale (sârme) și verticale (montanți rigizi)
Panourile decorative ale tavanelor suspendate sunt
agățate cu elemente de siguranță de schelet
Tavanele din ipsos aplicate direct pe structură sunt
prinse cu elemente de siguranță
Corpurile de iluminat incluse în tavanul suspendat au
elemente proprii de susținere
Corpurile de iluminat suspendate , independente de
tavan au prinderi de siguranță împotriva căderii sau
balansului excesiv
Corpurile de iluminat de siguranță sunt protejate
împotriva căderii de pe suporți
Scările metalice din clădirile etajate sunt prevăzute cu
reazeme deplasabile care pot prelua deplasările
relative de nivel
Instalațiile clădirii care traversează căile de acces
sunt prinse cu elemente sigure împotriva căderii
Mobilierul aflat pe căile de acces este ancorat sigur
de pereți
Există suficient spațiu pe căile de acces pentru a
permite trecerea dacă mobilierul neancorat se
răstoarnă
Suprafețele vitrate sunt prevăzute cu spații pentru
preluarea deplasărilor laterale
Suprafețele vitrate de mari dimensiuni, inclusiv
vitrinele sunt executate cu geamuri de siguranță
Panourile de sticlă deasupra ușilor și luminatoarele
sunt executate cu geam de siguranță
Parapetele și aticele sunt armați și fixați adecvat
Ornamentele și placajele fațadelor sunt fixate sigur de
pereții suport
Generatorul electric de rezervă este asigurat
împotriva deplasării laterale dacă este montat pe
izolatori
Acumulatorii de rezervă sunt bine fixați de rafturi
Rafturile de baterii sunt fixate de planșeu/perete
106
Transformatoarele electrice sunt fixate de planșeu sau
de perete
Cablurile electrice pot prelua deplasările relative între
punctele fixe
Detectorii de fum și incendiu sunt asigurați împotriva
căderii
Componentele sistemului de sprinklere sunt fixate
împotriva deplasărilor laterale
Pompele de apă pentru incendiu sunt bine ancorate
Boilerele și vasele de presiune sunt bine ancorate de
perete sau de planșeu
Țevile de gaz sunt fixate lateral
Cabina ascensorului este bine fixată de șine
Contragreutatea ascensorului este bine fixată de șine
E.2.3. Evaluarea cantitativă

(1) Evaluarea cantitativă a CNS se face, diferențiat, în funcție de gradul de
sensibilitate la cele două efecte pe care mișcarea seismică le are asupra acestora,
conform prevederilor P100-1:
Efectul direct al forțelor de inerție asociate masei CNS;
Efectul indirect rezultat din deformațiile impuse CNS prin deplasările laterale
relative ale punctelor de prindere sau de contact cu structura principală.
(2) În ceea ce privește efectul direct, se efectuează minimal verificări pentru
următoarele categorii de CNS.
Categoria A1: Copertine, balustrade, atice, profile ornamentale, marchize,
statui, firme/reclame rezemate în consolă, antene;
Categoria A2: Elementele structurii proprii a anvelopei - panouri de perete
pline sau vitrate, montanți, rigle, buiandrugi, centuri și alte elemente care nu
fac parte din structura principală a construcției; tâmplăriile înglobate, inclusiv
geamurile/sticla;
Categoria A3: Elemente de compartimentare interioară fixe sau amovibile
(inclusiv finisajele și tâmplăriile înglobate): grele și ușoare;
Categoria A4: Tavane suspendate: aplicate direct pe structură și suspendate;
Categoria A5: Scări;
Categoriile B1-B4: Echipamente, utilaje, conducte și țevi;
Categoriile C1, C2: Echipamente electromecanice;
Categoriile D1-D3: Mobilier și alte dotări.
(3) În ceea ce privește efectul indirect, se efectuează minimal verificări pentru
următoarele categorii de CNS.
Categoria A1: Elemente atașate anvelopei: finisaje, elemente de protecție
termică sau decorațiuni din cărămidă, beton, piatră, materiale ceramice, sticlă
107
sau similare, care au ca suport elementele de închidere, structurale sau
nestructurale (elemente lipite de fațadă sau ancorate de fațadă) ;
Categoria A2: Elementele structurii proprii a anvelopei - panouri de perete
pline sau vitrate, montanți, rigle, buiandrugi, centuri și alte elemente care nu
fac parte din structura principală a construcției; tâmplăriile înglobate, inclusiv
geamurile/sticla;
Categoria A3: Elemente de compartimentare interioară fixe sau amovibile
(inclusiv finisajele și tâmplăriile înglobate): grele și ușoare;
Categoriile B1, B3 și B4: Conducte și țevi.
(4) În funcție de cerințele fundamentale ale evaluării, de solicitările beneficiarului și
de decizia expertului se pot efectua verificări ale CNS suplimentar față de situațiile
prevăzute la (2) și (3).
(5) La evaluarea siguranței seismice a CNS se va ține seama de faptul că intensitatea
celor două efecte asupra CNS depinde și de tipul răspunsului structurii la acțiunea
seismică:
Pentru structurile cu răspuns cvasi-elastic, CNS sunt sensibile îndeosebi la
efectele directe ale acțiunii seismice
În cazul structurilor cu răspuns neliniar puternic la acțiuni seismice, CNS sunt
sensibile îndeosebi la efectele indirecte ale acțiuni seismice.
(6) Valoarea de vârf a accelerației seismice orizontale a terenului, ag, se alege în
conformitate cu cerințele fundamentale pentru care se face evaluarea, respectiv
intervalul mediu de recurență al acțiunii seismice, conform prevederilor capitolului 3
și Anexei A.
(7) Valoarea de vârf a accelerației seismice verticale a terenului, agv, se calculează cu
relația:
agv  0,7ag (E.1)
(8) Efectele acțiunii seismice de proiectare se cumulează cu efectele altor acțiuni
conform CR0. (0)
E.2.3.1 Verificarea prin calcul a CNS pentru efectul direct al acțiunii seismice
(1) Evaluarea seismică a CNS se realizează utilizând metoda forțelor laterale statice
echivalente pentru CNS prevăzută de P100-1.
(2) Pentru evaluarea seismică a CNS se iau în considerare, după caz, componentele
orizontale și verticale ale mișcării terenului, conform prevederilor P100-1.
(3) Pentru evaluarea seismică la Starea Limită de Serviciu, valoarea de proiectare a
forței seismice orizontale se calculează conform prevederilor P100-1 pentru
componente nestructurale unde coeficienții de calcul CNS, CNS, qCNS și Kz se aleg
conform prevederilor din P100-1 pentru componentele nestructurale din clădirile noi.
(4) Pentru evaluarea seismică a CNS la Starea Limită Ultimă valoarea de proiectare a
forței seismice orizontale static echivalente se va calcula cu relația:
FCNS  4 CNS ag mCNS (E.2)
unde CNS se alege conform prevederilor P100-1 pentru componente nestructurale.
108
(5) Forțele seismice static echivalente se aplică în centrul de greutate al CNS,
independent, pe direcțiile principale ale CNS sau se distribuie proporțional cu masa
proprie a CNS.
(6) Condiția de stabilitate pentru CNS este considerată îndeplinită dacă momentul de
răsturnare rezultat din combinațiile seismice de proiectare, multiplicat cu factorul 1,5,
este mai mic sau egal cu momentul de stabilitate asigurat de greutatea proprie evaluat
ținând seama de legăturile capabile să preia atât întindere cât și compresiune. Pentru
calculul momentului de stabilitate efectul favorabil al greutății proprii va fi redus cu
15% iar efectul forțelor de frecare va fi neglijat.
(7) Condiția de rezistență pentru CNS este considerată îndeplinită dacă sunt
satisfăcute următoarele condiții:
eforturile secționale care se dezvoltă în CNS și în prinderile acesteia rezultă
mai mici sau egale cu eforturile capabile
în cazul prinderilor cu ancore înglobate în beton sau zidărie, eforturile capabile
ale prinderilor sunt cu 30% mai mari decât eforturile maxime transmise
ancorelor de către CNS.
(8) Pentru elementele de legătură (prinderi) care asigură stabilitatea la răsturnare a
CNS atașate anvelopei precum și a boilerelor și vaselor de presiune, condiția de
rezistență este:
1,25 CNS Eanc  Ranc (E.3)
unde
Eanc valoarea eforturilor de proiectare determinate pe baza valorilor de
proiectare ale acțiunilor considerând efectele acțiunii seismice majorate
cu 30%
Ranc valoarea eforturilor capabile.
(9) Valorile de proiectare ale rezistențelor materialelor se determină astfel:
Pentru materiale fragile rezistențele medii împărțite la coeficientul de siguranță
pentru material și la factorul de încredere determinat conform capitolului 4.
Pentru materiale ductile rezistențele medii împărțite la factorul de încredere
determinat în capitolul 4.
(10) Caracterul fragil sau ductil se stabilește în funcție de tipul materialului ancorei și
de tipul materialului de care este fixată ancora.
Notă: Prinderile cu ancore fixate în zidărie sau în beton vor fi considerate prinderi fragile.
(11) Eforturile capabile ale prinderilor se determină pe baza valorilor de proiectare ale
rezistențelor determinate conform (9)
E.2.3.2 Verificarea prin calcul a CNS pentru efectul indirect al acțiunii seismice
(12) Valorile de proiectare ale deplasărilor laterale se determină conform prevederilor
P100-1 pentru componente nestructurale din clădirile noi.
(13) Verificarea CNS la efectul indirect al acțiunii seismice este îndeplinită dacă: (0)
109
Pentru CNS așezate vertical (prinse de două planșee succesive), deplasarea
relativă a punctelor de prindere, este mai mică sau egală cu deplasarea
admisibilă a CNS
Notă: Astfel de CNS sunt pereții despărțitori, fațadele cortină etc.
Notă: Deplasarea admisibilă a CNS se stabilește prin calcul sau se extrage din fișa tehnică a
produsului.
Pentru sistemele de instalații ale căror componente nu sunt fixate rigid de
structură deplasarea relativă dintre acestea trebuie sa fie mai mică decât
deplasarea care poate fi preluată de elementele de legătură dintre componentele
sistemului.
Notă: Astfel de sisteme sunt, de exemplu, sistemele rezemate pe izolatori de vibrații.
E.2.3.3 Alte prevederi privind verificarea prin calcul

(1) În cazuri justificate pot fi folosite și alte metode, științific recunoscute, pentru
determinarea accelerației seismice a clădirii la nivelul punctelor de prindere ale CNS
(metoda spectrelor de etaj, de exemplu) și a deplasărilor relative între punctele de
prindere. (0)
110
ANEXA F (informativă) Îndrumător de reabilitare seismică a clădirilor existente
F.1. Introducere
F.1.1. Conținut și domeniu de aplicare

Îndrumătorul de reabilitare seismică a clădirilor existente cuprinde prevederi
de proiectare a intervențiilor la construcții afectate de acțiuni seismice sau la
construcții cu vulnerabilitate seismică.
Întocmirea proiectului de intervenție se va baza pe concluziile raportului de
evaluare seismică a construcției, care identifică deficiențele structurale și nestructurale,
și stabilește clasa de risc seismic în care se încadrează aceasta.
Prevederile prezentului îndrumător sunt aplicabile structurilor de clădiri din
beton armat, oțel, lemn sau zidărie, precum și componentelor nestructurale din aceste
construcții.
Îndrumătorul se referă la elementele de concepție generală a intervenției și
conține recomandări pentru alegerea soluțiilor și tehnicilor de consolidare. Având în
vedere varietatea practic nelimitată a condițiilor seismice, a tipurilor de construcții și a
tipurilor de deficiențe, îndrumătorul stabilește în special principiile măsurilor de
intervenție, descriind un număr limitat de soluții, cu o aplicabilitate mai largă pe
considerente de eficiență, condiții de execuție și economicitate.
Soluțiile prezentate în îndrumător trebuie considerate ca un set de măsuri
minimale, fiind posibilă aplicarea și a altor soluții care să respecte principiile de bază
ale proiectării seismice.
Îndrumătorul nu tratează proiectarea de detaliu a lucrărilor de consolidare.
F.1.2. Obiective de performanță. Stări limită

Îndrumătorul urmărește, în acord cu concepția de proiectare seismică stabilită
în P 100-1, două cerințe seismice fundamentale: siguranța vieții și, respectiv, limitarea
degradărilor.
Obiectivul de bază Siguranța vieții are în vedere, în principal:
- limitarea substanțială a deformației structurale față de deformația la care
intervine prăbușirea, pentru ca viețile oamenilor să fie protejate;
- limitarea degradărilor până la un nivel la care construcția rămâne reparabilă în
condiții economice;
- asigurarea căilor de ieșire din clădire;
- prevenirea accidentării sau pierderii vieții oamenilor din cauza desprinderii și
prăbușirii unor componente nestructurale (pereți despărțitori, cornișe, atice,
geamuri sau panouri opace ale fațadelor cortină etc.).
Din punct de vedere practic, acest obiectiv de performanță se consideră atins
dacă sunt satisfăcute verificările impuse de P 100-1 pentru starea limită ultimă (ULS)
pentru nivelul minim al acțiunii seismice precizat în P 100-3.
Obiectivul de bază Limitarea degradărilor are în vedere, în principal, limitarea
degradărilor elementelor nestructurale, astfel încât repararea acestora să nu afecteze
semnificativ utilizarea clădirilor. Din punct de vedere practic, acest obiectiv de
performanță se consideră atins dacă sunt satisfăcute verificările impuse de P 100-1
111
pentru starea limită de serviciu (SLS) pentru un nivel al acțiunii seismice redus în
raport cu cel definit la (1.2.2).
Diferențierea măsurilor de consolidare pentru a obține grade de asigurare
sporite, pentru construcții din clasele I și II de importanță – expunere la cutremur, se
realizează prin amplificarea valorii de proiectare a accelerației terenului, ag, cu
valoarea I,e > 1 a factorului de importanță și expunere la cutremur.
În cazul construcțiilor cu importanță deosebită și ori de câte ori proprietarii
clădirilor intenționează să realizeze un nivel sporit de asigurare se pot avea în vedere și
alte obiective de performanță decât cele de bază.
Prevederile îndrumătorului au în vedere considerarea unei construcții
individuale a cărei vulnerabilitate la acțiuni seismice a fost stabilită prin evaluarea
acesteia pe baza P 100-3.
În măsura în care construcția aparține unei anumite tipologii bine definite, de
exemplu, a fost realizată pe baza unui proiect tip, aplicat de numeroase ori, soluțiile de
intervenție stabilite pentru un exemplar din seria de construcții similare pot fi luate în
considerare și la stabilirea soluțiilor pentru celelalte, dacă condițiile locale pe
amplasament sunt similare (natura terenului de fundare, condițiile seimice, tipul de
fundație etc.).
Soluțiile de intervenție la nivel de principiu sunt prezentate în raportul de
evaluare (expertiză) seismică, întocmit pe baza prevederilor P 100-3. Fezabilitatea și
eficiența soluțiilor propuse trebuie fundamentate de un calcul structural suficient de
detaliat pentru acest scop.
Necesitatea și nivelul măsurilor de intervenție se stabilesc pe baza prevederilor
din P 100-3, în funcție de clasa de importanță și expunere la cutremur, de clasa de
risc seismic și de durata viitoare de exploatare a clădirilor.
F.1.3. Terminologie
În cadrul prezentului îndrumător, diferiții termeni sunt utilizați cu următoarele
semnificații:
Consolidare: refacerea sau înnoirea oricărei părți a unei construcții (a unor
elemente sau ansamblu de elemente) în scopul obținerii unei capacități structurale
sporite, de exemplu, capacitate de rezistență superioară, rigiditate mai mare, ductilitate
mai ridicată;
Reparație: refacerea sau înnoirea oricărei părți degradate sau avariate a unei
construcții cu scopul de a obține același nivel de rezistență, rigiditate și/sau ductilitate,
cu cel anterior degradării;
Remodelare: refacerea sau înnoirea oricărei părți a unei construcții având ca
efect schimbarea funcțiunii sau a gradului de ocupare;
Intervenție (structurală sau/și nestructurală): concept care include termeni de
consolidare, reparație si remodelare;
Reabilitare: refacerea sau înnoirea unei construcții degradate pentru a asigura
același nivel al funcțiunii pe care îl avea clădirea înainte de degradare;
112
Reabilitare seismică : totalitatea măsurilor prin care se obține ridicarea până la
limite considerate ca suficiente a performanțelor seismice potențiale ale unei clădiri
vulnerabile din punct de vedere seismic.
F.2. Bazele alegerii soluțiilor de intervenție
F.2.1. Criterii pentru alegerea soluțiilor de intervenție

Decizia de a interveni și alegerea strategiei și a tehnicilor de intervenție trebuie
să se bazeze pe mai multe criterii, care au în vedere:
(a) Caracterizarea cuprinzătoare a acțiunii seismice pe amplasament. Aceasta
include:
- identificarea surselor de hazard seismic;
- identificarea principalelor componente de hazard seismic pentru clădirile
investigate, ținând seama și de vulnerabilitatea acestora (amplitudinea și
componența de frecvențe a mișcării terenului);
- sursele induse de hazard (de exemplu, susceptibilitatea la lichefiere a terenului,
destabilizarea terenurilor în pantă, etc.).
(b) Caracterizarea funcțională a clădirii:
- precizarea tipului de clădire, a funcțiunii, a vârstei acesteia;
- perioada de exploatare ulterioară;
- cerințele arhitecturale de diferite tipuri;
- gradul de ocupare.
(c) Caracterizarea siguranței clădirii față de acțiunile de exploatare, în special a
celor seismice
- vulnerabilitatea structurală;
- vulnerabilitatea elementelor nestructurale, a instalațiilor și echipamentelor.
Stabilirea vulnerabilității construcției sub diferite aspecte reprezintă obiectivul
operației de evaluare seismică.
(d) Stabilirea nivelurilor de performanță necesară (siguranța vieții, limitarea
degradărilor și, eventual, ocupanța imediată, prevenirea prăbușirii) funcție de
clasa de importanță și expunere la cutremur și importanța construcției.
(e) Posibilitățile economice, tehnologice, de resurse de diferite tipuri.
(f) Gradul de afectare a funcțiunii construcției pe durata executării lucrărilor (de
exemplu, prin necesitatea de a evacua clădirea).
(g) Posibilitățile concrete de execuție pe amplasament referitoare la amenajarea
șantierului, a acceselor pe rețeaua stradală publică, a spațiilor necesare montării
macaralelor etc. ( )
În cadrul expertizei sau al studiului de fezabilitate, după caz, se vor analiza
două sau mai multe scheme alternative de intervenție. Pentru fiecare din acestea, se
evaluează reducerea vulnerabilității față de sursele de hazard seismic pe amplasament
și se selectează cea mai eficientă soluție pe baza celor mai importante criterii pentru
cazul considerat.
113
Calculele structurale și de dimensionare ale elementelor de consolidare se vor
face cu respectarea modelelor și metodelor din P 100-1 și a regulilor suplimentare date
în P 100-3.
F.2.2. Opțiuni pentru strategia de intervenție

Alegerea unei strategii de intervenție corecte este condiționată de înțelegerea
cât mai completă a deficiențelor individuale ale elementelor structurale și nestructurale,
a efectului combinat al acestora asupra mecanismului comportării seismice a clădirii,
precum și a deficiențelor de ansamblu privind rezistența, deformabilitatea, redundanța
și regularitatea structurală.
Măsurile de intervenție trebuie să fie corelate cu gradul de afectare (degradare)
a materialelor, ca efect al unor cutremure pe care le-a suportat construcția, al altor
acțiuni de exploatare specifice, al unor tasări diferențiale ale terenului sau al unor
factori de mediu.
Identificarea deficiențelor de rezistență și deformabilitate, a deficiențelor de
alcătuire individuală și de ansamblu, a stării de degradare este realizată în cadrul
evaluării seismice prin verificarea listelor de condiții specifice construcției și stabilirea
valorilor indicatorilor R1, R2 și R3 din P 100-3.
Măsurile de intervenție urmăresc să elimine sau să reducă semnificativ
deficiențele de diferite naturi ale structurii și ale componentelor nestructurale și, prin
aceasta, să se obțină condiția de siguranță: cerința seismică  capacitatea construcției.
Strategia de intervenție se poate baza pe:
- reducerea cerințelor seismice;
- îmbunătățirea caracteristicilor mecanice cu care este înzestrată construcția;
- măsuri combinate.
Reducerea cerințelor seismice se realizează prin:
(a) Reducerea cerințelor de rezistență, respectiv, reducerea forțelor seismice de
proiectare:
- prin sporirea proprietăților de rigiditate ale structurii și/sau reducerea masei
construcției, pentru a depărta cât mai mult perioada T1 a oscilațiilor proprii în
modul fundamental de perioada corespunzătoare amplificării maxime din
spectrul de răspuns în accelerații. O asemenea strategie este indicată în cazul
amplasamentelor caracterizate de perioada Tc = 1,6 sec din spectrul de
accelerație. Practic sporirea rigidității structurii se obține prin mărirea
dimensiunilor elementelor structurale și/sau adăugarea altor elemente
structurale.
Notă: Deși reducerea perioadelor proprii de oscilație pentru domeniul T  Tc al spectrului nu
duce la reducerea forțelor de proiectare, datorită adoptării în mod acoperitor a unei valori
constante (de palier) pentru accelerația spectrală în acest domeniu, îndepărtarea de condițiile de
cvasirezonanță din zona T1 = Tc reprezintă întotdeauna un obiectiv de urmărit.
- prin reducerea rigidității laterale a construcției în situațiile în care se poate
obține o perioadă a oscilațiilor proprii superioară perioadei Tc, situând
construcția într-un domeniu în care valorile spectrale ale accelerației scad cu
creșterea perioadei de oscilație. Practic aceasta se poate realiza prin izolarea
seismică a bazei sau, mai rar, prin tăierea unor legături structurale. De exemplu
114
prin separarea parapetelor de beton armat de stâlpi. Această strategie este
recomandabilă în special pe amplasamente cu valori Tc mici.
- prin introducerea unor amortizori în sistemul structural, care, prin absorbția și
disiparea unei părți semnificative din energia seismică indusă în structură,
limitează eforturile ce revin elementelor structurale.
(b) Reducerea cerințelor de deplasare: ( )
- prin reducerea perioadei oscilațiilor proprii ale structurii, respectiv prin
sporirea rigidității și/sau reducerea maselor.
- prin introducerea de izolatori seismici la bază, care, prin absorbția celei mai
mari părți a deplasării laterale produse de cutremur, limitează deplasările
relative ale elementelor structurale.
Îmbunătățirea caracteristicilor mecanice ale structurii urmărește:
(a) Sporirea rezistenței elementelor structurale, recomandabilă în special la
structurile cu deficit de deformabilitate în domeniul postelastic (ductilitate), în
condițiile în care îmbunătățirea proprietăților de ductilitate este dificil de
realizat practic.
(b) Sporirea rigidității la forțe laterale. Sporirea rigidității reduce nu numai
cerințele, ci și deplasările efective sub valori date ale forțelor laterale.
(c) Sporirea capacității de deformare în domeniul postelastic. Măsurile de
îmbunătățire a acestei proprietăți asigură, de regulă, și o comportare histeretică
mai stabilă, caracteristică deosebit de importantă pentru un răspuns seismic
favorabil. ( )
Notă: În multe cazuri intervenția asupra unei caracteristici structurale modifică și cerințele
seismice. Configurația și ordonatele spectrelor răspunsului seismic elastic și inelastic, în
accelerații și în deplasări, depind de parametrii structurali de rezistență, rigiditate și ductilitate.
De asemenea, în multe situații, intervențiile efectuate cu scopul îmbunătățirii unei anumite
proprietăți au efect și asupra altor caracteristici structurale. De exemplu, cămășuirea cu beton
armat aplicată in scopul sporirii ductilității locale a unui stâlp, funcție de modul concret de
realizare a armării, poate asigura și sporirea rezistenței la forță tăietoare și la moment
încovoietor.
F.2.3. Alte strategii posibile

În condițiile în care lucrările de consolidare impuse de starea construcției și
gradul insuficient de asigurare față de acțiunile seismice ar necesita mijloace materiale,
umane, financiare excesive și/sau ar implica întreruperea funcțiunii construcției timp
foarte îndelungat, făcând intervenția nerațională, pot fi avute în vedere și alte opțiuni.
Stabilirea strategiei celei mai indicate trebuie să fie rezultatul unei analize cost-
beneficiu a mai multor soluții posibile, care să ia in considerare aspectele precizate la
F.2.2.
Analiza ansamblului acestor exigențe și condițiilor materiale disponibile poate
conduce și la alte opțiuni pe lângă consolidarea construcției în ansamblul ei.
Asemenea soluții pot fi:
- reducerea gradului de ocupare a clădirii;
- scurtarea duratei ulterioare de exploatare a clădirii;
115
- modificarea funcțiunii clădirii, astfel încât să fie posibilă încadrarea acesteia
într-o clasă inferioară de importanță și expunere la cutremur;
- reducerea maselor și a solicitărilor seismice ale construcției prin: înlocuirea
unor pereți grei cu pereți ușori; mutarea unor utilaje și echipamente grele de la
nivelurile superioare ale clădirii, la subsol sau la parter etc.;
- reducerea numărului de niveluri prin demolarea unui număr de etaje de la
partea superioară a clădirii - soluția poate fi convenabilă mai ales în condițiile
în care clădirea prezintă retrageri substanțiale la aceste niveluri, cu efecte
nefavorabile de excentricizare a maselor, a caracteristicilor de rezistență și
rigiditate de ansamblu;
- desfacerea unor porțiuni de construcție, de exemplu, elemente de fațadă, cu
comportare defavorabilă la acțiuni seismice sau care prezintă un risc înalt de
dislocare și prăbușire;
- părăsirea clădirii și împiedicarea accesului în zona aferentă a clădirii până la
eventuala demarare a lucrărilor de consolidare necesare;
- demolarea completă a clădirii și construirea unei clădiri noi, moderne - soluția
poate fi indicată pentru clădiri existente amplasate pe terenuri cu valoare
ridicată în situația în care cheltuielile reabilitării seismice ar fi nejustificat de
mari, fără a fi posibile remodelări semnificative ale spațiului pentru
îmbunătățirea funcțiunilor.
F.2.4. Soluții pentru corectarea deficiențelor de alcătuire a structurii
F.2.4.1. Identificarea deficiențelor structurale

În afara capacităților insuficiente de rezistență, rigiditate și/sau ductilitate,
deficiențele pe care le poate prezenta un sistem structural în ansamblu se referă la
neregularități și discontinuități pe verticală și în plan. Acestea reduc gradul de
încredere asupra stării de eforturi și deformații furnizate de metodele de calcul curente
și creează importante incertitudini în ceea ce privește atingerea obiectivelor de
performanță propuse.
Dacă anumite exigențe privind caracterul regulat necesar al unei construcții nu
pot fi evitate, proiectantul intervenției trebuie să efectueze calculul structural pe
modele cât mai fidele comportării structurii și să ia măsuri constructive prin care să
compenseze controlul mai puțin sigur al răspunsului seismic în asemenea situații.
Diferitele tipuri de neregularități și discontinuități și efectele lor potențiale
trebuie să fie evidențiate în procesul de evaluare al construcției, conform P 100-3.
Acestea sunt reprezentate de:
(a) Neregularități pe verticala construcției:
- distribuții neregulate ale rigidității la deplasare laterală;
- distribuții neregulate ale capacității de rezistență;
- modificări semnificative ale gabaritelor clădirii pe verticală, incluzând
distribuții diferite ale maselor;
- discontinuități (devieri) în traseul, pe verticală, al încărcărilor către teren.
116
(b) Neregularități în planul construcției:( )
- neregularitățile distribuției în plan ale rigidității, masei, capacității de rezistență,
care toate produc efecte de torsiune de ansamblu;
- forme neregulate în plan, în special colțurile intrânde în planul construcției,
care pot crea concentrări excesive de eforturi;
- discontinuități ale planșeelor, în special prin prevederea de goluri sau
întreruperea legăturii pe anumite zone cu elementele sistemului vertical de
rezistență la forțe laterale;
- prevederea unor componente structurale (cadre, pereți) înclinate față de axele
ortogonale majore ale sistemului structural.
Alte deficiențe majore pe care le poate prezenta o structură, deficiențe
evidențiate în urma evaluării construcției, pot fi constituite de lipsa de redundanță a
clădirii, instabilitatea potențială a comportării unor elemente și îmbinări la încărcări
alternante, ca urmare a alcătuirii defectuoase a elementelor structurale, degradarea
materialelor.
F.2.4.2. Tipuri de soluții pentru remedierea neregularităților pe verticală

Soluțiile pot avea în vedere modificarea componentelor structurale existente
sau adăugarea altora noi pentru a elimina sau a reduce, cât mai semnificativ, aceste
neregularități.
O soluție comună pentru a întări nivelurile slabe, de exemplu, la nivelurile
unde se întrerup unii pereți structurali, este consolidarea stâlpilor de la aceste niveluri.
Alternativ, discontinuitatea de acest gen poate fi eliminată prin prevederea unor
elemente verticale chiar în dreptul peretelui superior, sub acesta, dacă o asemenea
intervenție este acceptabilă funcțional.
Intervenția nu trebuie să creeze efecte negative noi în elementele existente.
Notă: De exemplu, dacă se introduce un sistem de contravântuire sau se introduc pereți pentru
sporirea rezistenței unui etaj slab, este necesar să se stabilească efectul acestei modificări
asupra rigidității de ansamblu, de pildă, dacă nu creează condiții de creare a unui etaj flexibil la
etajul vecin sau dacă nu creează o excentricitate de torsiune semnificativă. De asemenea, este
necesar să se stabilească dacă planșeele situate imediat deasupra și imediat dedesubtul
nivelului la care se face intervenția sunt capabile să asigure modificarea distribuției și
transferul forțelor tăietoare de nivel. Este indicat să se continue acești pereți până la teren.
Dacă nu, trebuie examinat dacă suporții verticali ai peretelui pot prelua momentele de
răsturnare aferente peretelui.
În cazul în care nu este posibil să se elimine sau să se reducă substanțial
neregularitățile de distribuție a maselor (datorate greutății unor instalații și utilaje) sau
neregularitățile geometrice în elevația clădirii (create, de exemplu, de retrageri) se
recomandă aplicarea unor metode avansate de calcul care să estimeze cât mai realist
răspunsul seismic și să identifice zonele care trebuie întărite.
Modificarea structurii verticale la un anumit nivel antrenează, de regulă, și
intervenții asupra planșeelor (diafragmelor) implicate. Asemenea intervenții pot consta
în prevederea unor conectori care să transfere forțele seismice de la planșee la pereții
nou introduși, colectori-centuri care să culeagă aceste forțe din masa planșeului și să le
transfere la elementele verticale etc.
117
F.2.4.3. Tipuri de soluții pentru remedierea neregularităților în plan
Îmbunătățirea comportării seismice a structurilor cu efecte de torsiune de
ansamblu mari, datorate distribuției componentelor structurale și/sau masei în clădire
se realizează prin reducerea excentricității între centrul maselor și centrele de rigiditate
și de rezistență.
Introducerea unor componente rigide și rezistente, care să reducă
excentricitatea duce la reducerea forțelor și deplasărilor din torsiune în același timp și
la creșterea generală a capacității de rezistență la forțe laterale (Figura F.2.1).
CR CR
CM CM
CR  Centrul de rezistenţă (rigiditate) Pereţi existenţi

CM  Centrul maselor Pereţi nou introduşi
Figura F.2.1. Introducerea unor componente rigide și rezistente, care să reducă excentricitatea
În cazul structurilor cu concentrări de eforturi la colțurile intrânde ale

planșeelor se pot introduce elemente de armare în diafragma planșeului, bine ancorate,
în măsură să distribuie forțele concentrate pe suprafețe mai largi. Altă cale de a întări
diafragma este de a prevedea o suprabetonare armată locală, reducând local, acolo
unde este posibil, grosimea pardoselii. Eforturile în diafragmă pot scădea și prin
introducerea unor elemente verticale suplimentare intermediare.
Element nou introdus

Rost seismic
a) Clădirea existentă b) Intervenție prin realizarea unui rost seismic

Figura F.2.2. Intervenție prin realizarea unui rost seismic
În cazul în care planșeul prezintă discontinuități ca urmare a unor decalaje între

nivelurile unor zone vecine, elementele de la legătura acestora trebuie astfel alcătuite
și armate astfel ca transferul de eforturi între cele două zone să fie posibil.
Efectul defavorabil al unor forme neregulate în plan, cum este cea a structurii
reprezentate în Figura F.2.2 la care cele două “aripi” ale profilului planșeului pot avea
118
tendința să vibreze defazat, poate fi diminuat sau chiar eliminat prin “tăierea”
construcției prin rosturi seismice. Prevederea rosturilor implică o detaliere foarte
atentă structurală și arhitecturală și, de regulă, este mai costisitoare decât consolidarea
structurii existente. Din aceste motive o asemenea soluție devine acceptabilă dacă se
urmăresc modificări substanțiale din alte rațiuni. De exemplu, dacă o clădire
industrială s-ar transforma (și-ar schimba destinația) într-una de locuit.
F.2.4.4. Soluții pentru corectarea traseului încărcărilor

Evaluarea seismică a clădirii evidențiază traseul încărcărilor verticale și
orizontale, de la aplicarea lor la nivelul planșeelor până la terenul de fundare și trebuie
să identifice eventualele întreruperi ale acestui traseu. Acestea pot fi reprezentate, de
exemplu, de absența colectorilor din planșee care să transfere încărcările la elementele
verticale ale structurii, de absența conectorilor dintre aceste elemente și planșee, de
înnădiri și ancoraje insuficiente ale armăturilor la structurile de beton armat, înnădiri
prin sudură sau buloane subdimensionate la structurile de oțel, fundații mai slabe decât
suprastructura etc.
Corectarea acestor deficiențe se obține, de regulă, prin intervenții locale asupra
tuturor zonelor slabe.
O altă soluție posibilă este introducerea unor subsisteme sau elemente
structurale noi, suficient de puternice pentru a reduce solicitarea elementelor existente
până la un nivel la care aceste deficiențe să fie acceptabile.
Intervențiile operate trebuie să fie suficient de puternice, astfel, încât să poată
asigura o comportare în domeniul elastic a îmbinărilor și planșeelor.
Acest obiectiv se poate obține prin respectarea condițiilor de dimensionare date
în P 100-1.
F.2.4.5. Tipuri de soluții pentru corectarea deficitului de rezistență, rigiditate

și/sau ductilitate
Deficitul structurilor din punctul de vedere al proprietăților de rezistență,
rigiditate și/sau ductilitate se poate elimina sau reduce până la limite acceptabile prin
două categorii de măsuri:
- întărirea individuală a structurilor cu astfel de deficiențe (cămășuirea
secțiunilor elementelor de beton armat, adăugarea de piese în realizarea
secțiunilor compuse ale elementelor din oțel etc.);
- introducerea unor elemente sau subsisteme structurale noi, în măsură să
protejeze elementele structurii existente cu alcătuirea neadecvată.
Aceste tipuri de soluții de intervenție sunt prezentate în cadrul îndrumătorului
separat pentru construcțiile din beton armat, oțel, zidărie și lemn, în capitolele F.3, F.4,
F.5 și, respectiv, F.6.
Soluțiile aplicate pentru reducerea riscului seismic al componentelor
nestructurale ale construcțiilor sunt prezentate în capitolul Error! Reference source
not found..
Aplicarea sistemelor pasive de disipare a energiei în vederea sporirii siguranței
construcțiilor la cutremure este prezentată în capitolul 0, iar intervențiile bazate pe
izolarea seismică a bazei construcțiilor în capitolul F.9.
119
F.3. Procedee de intervenție pentru clădiri cu structura de beton armat
F.3.1. Tipuri de intervenții

În funcție de amploarea măsurilor, intervențiile la clădirile din beton armat,
afectate de seism sau vulnerabile din punct de vedere seismic, se împart în trei
categorii:
(a) Reparațiile superficiale care urmăresc să îmbunătățească aspectul vizual al
componentelor afectate. Aceste reparații pot să refacă, astfel, caracteristicile
nestructurale ale elementelor afectate, cum este, de exemplu, rolul de închidere
al unor elemente. Aportul lor asupra comportării structurale este neglijabil.
(b) Reparațiile structurale au drept scop de a reda proprietățile structurale inițiale
ale acestora.
Notă: un exemplu de reparație structurală îl constituie injectarea fisurilor din beton sau
înlocuirea barelor de armatură rupte.
(c) Lucrările de consolidare sunt intervențiile care implică adăugarea de elemente
structurale noi și/sau desfacerea și înlocuirea, sau întărirea, părților existente
avariate. Această intervenție are ca scop creșterea performanțelor structurale
(rezistență, ductilitate, rigiditate) peste nivelul inițial. ( )
F.3.2. Reparații la structurile de beton armat

Reparațiile cadrelor și a pereților structurali de beton armat se realizează prin
tehnici asemănătoare.
Reparațiile nestructurale au la bază în principal tehnici constând în acoperirea
suprafețelor vizibile pe care se marchează degradările elementelor structurale.
Reparațiile structurale ale elementelor de beton armat constau în injectări ale
fisurilor în beton, înlocuirea armăturilor avariate (rupte, puternic corodate sau cu
deformații plastice importante), plombarea unor goluri, acoperirea armăturilor
dezvelite cu mortare speciale etc.
Pentru injectare se pot utiliza diferite materiale cum sunt: rășinile epoxidice de
vâscozitate scăzută si mortarele pe bază de ciment. Metodele de aplicare diferă funcție
de performantele dorite.
Tehnologia de execuție a lucrărilor de reparație va respecta prevederile și
instrucțiunile tehnice specifice și nu se detaliază aici.
F.3.3. Tipuri de consolidare pentru structuri de beton armat

Soluțiile de consolidare a structurilor de beton armat sunt extrem de diverse.
Ele se pot clasifica funcție de scopul urmărit, rezultând categorii de măsuri de
intervenție prezentate în continuare. Lista de tipuri de soluții nu este exhaustivă,
putându-se imagina și altele.
F.3.3.1. Soluții care urmăresc sporirea rezistenței

La rândul lor, acestea se grupează în intervenții asupra elementelor individuale,
care nu schimbă sistemul structural, și intervenții care implică modificarea sistemului
structural.
120
(a) Intervenții care nu modifică sistemul structural. Acestea se realizează prin:
(i) cămășuirea elementelor structurale cu:
- beton armat, cu bare longitudinale și etrieri sudați sau suprapuși;
- elemente de oțel: platbande, țevi rectangulare/cilindrice, corniere cu
plăcuțe etc.;
- fâșii din polimeri armați cu fibre de diferite naturi (FRP), cu înfășurare
continuă sau la distanță.
(ii) umplerea golurilor (de cadru, de ferestre, de uși);
(iii) dezvoltarea secțiunilor elementelor cu prelungiri (sub formă de tălpi,
aripi) de beton armat conectate la elementul de bază;
(iv) măsuri care elimină comportarea fragilă a unor elemente de beton armat;
Notă: spre exemplu, transformarea unor elemente de tip scurt, în elemente cu proporții
și comportare de elemente lungi. Această modificare de comportare se poate obține prin
tăierea de legături (de exemplu, practicarea unor fante între stâlpi și parapetul unei
grinzi înalte de fațadă). ( )
(b) Intervenții care modifică sistemul structural. Acestea se realizează prin: ( )
(i) introducerea unor pereți de beton armat noi, cu înglobarea unor stâlpi ai
structurii; prin modul de dispunere al pereților se pot crea nuclee de
beton armat;
(ii) introducerea de contravântuiri metalice, cu sau fără ramă de contur, în
ochiurile unui cadru de beton armat;
(iii) atașarea unor contravântuiri la exteriorul clădirii conectate de structura
existentă;
(iv) umplerea ochiurilor de cadru cu panouri metalice;
(v) introducerea unor contravântuiri cu diagonale cu flambaj împiedicat;
(vi) introducerea unor contraforturi de beton armat;
(vii) atașarea adecvată a unei construcții noi cu rezistență substanțială. ( )
F.3.3.2. Intervenții care urmăresc sporirea ductilității elementelor de beton armat

Măsurile de sporire a rezistenței elementelor la forță tăietoare prin cămășuire în
diferite sisteme, indicate la (a)(i) duc și la creșterea deformabilității în domeniul
postelastic al acestor elemente.
F.3.3.3. Intervenții care urmăresc evitarea concentrării deformațiilor și

eforturilor în elementele structurale
Cele mai utilizate sunt:
(i) măsuri care reduc excentricitatea între centrul maselor și centrele de
rigiditate și de rezistență. Acestea au în vedere introducerea unor
elemente noi de rigiditate și rezistență substanțială sau/și introducerea
unor rosturi seismice verticale prin structură;
121
(ii) măsuri care sporesc local sau pe mai multe niveluri rigiditatea și/sau
rezistența unor elemente structurale verticale și orizontale în vederea
eliminării unor niveluri flexibile și/sau slabe. ( )
F.3.3.4. Intervenții care reduc forțele seismice

Acestea implică:
(i) măsuri care reduc masa construcției. De exemplu:
- prin înlocuirea unor pereți de compartimentare din materiale grele cu
pereți executați din materiale ușoare;
- prin înlocuirea straturilor grele ale terasei cu straturi din materiale ușoare
cu eficiență superioară;
- prin reducerea încărcării de exploatare la nivelurile superioare ale
clădirilor (prin mutarea spațiilor de depozitare la nivelurile inferioare,
prin scoaterea din clădire a unor rezervoare de apă etc.);
- prin desfacerea (demolarea) etajelor superioare.
(ii) măsuri de control al răspunsului seismic prin montarea de dispozitive
cum sunt:
- amortizori activi ai maselor;
- amortizori de acordare a maselor;
- amortizori metalici (histeretici);
- amortizori cu ulei (hidraulici).
(iii) izolarea seismică a bazei. ( )
F.3.4. Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
F.3.4.1. Caracterizarea tipului structural

Aceste structuri constau dintr-un sistem regulat și complet de stâlpi și grinzi,
legate prin noduri rigide. Comportarea ca nod rigid a zonei de intersecție dintre grinzi
și stâlpi este esențială pentru capacitatea structurii de a prelua încărcările verticale, și
mai ales, pe cele laterale.
La construcții mai vechi, proiectate exclusiv pentru rolul de a prelua încărcările
verticale, rezolvarea planșeelor cu grinzi principale și secundare duce la orientarea
cadrelor pe o singură direcție, pe cealaltă direcție cadrul fiind alcătuit din stâlpii
structurii și grinzile secundare care descarcă direct pe stâlpi.
Tipul structural tratat în această secțiune implică absența pereților despărțitori
și de închidere sau separarea lor de elementele structurii de beton, astfel încât pereții
din diferite materiale sunt numai elemente purtate și nu au alt rol structural în afara
preluării încărcărilor orizontale perpendiculare pe planul lor.
Notă: abaterea de la acest tip de alcătuire, în sensul unui contact nemijlocit între structură și
pereții de umplutură, este considerată o deficiență a sistemului care trebuie corectată, fie prin
separarea pereților de structură, fie prin angajarea premeditată a pereților în structură, ceea ce
schimbă încadrarea structurii într-un alt tip structural (vezi F.3.5). În acest din urmă caz, pereții
de umplutură trebuie concepuți și alcătuiți ca elemente structurale. Puține construcții din țara
noastră au fost consecvent concepute în cadre pure, cu excepția halelor industriale, depozitelor
și garajelor deschise. Clădirile civile curente, de locuit și de birouri, au structura împănată de
122
pereți de compartimentare. Multe dintre construcțiile vechi au ajuns să funcționeze ca structură
în cadre pure numai în fazele avansate ale atacului unor cutremure puternice, după degradarea,
practic integrală, a zidăriilor slabe de umplutură.
Codul actual de proiectare seismică, P 100-1, face, în această problemă, un compromis. La
construcțiile cu cadre împănate cu pereți de zidărie nestructurali, aceste elemente trebuie
protejate printr-o rigiditate suficientă a structurii de beton armat în cazul cutremurelor asociate
SLS, dar la cutremurul maxim prevăzut de cod (asociat ULS) zidăria se consideră complet
degradată și structura de beton armat este singura rezistentă la forțele laterale. În consecință,
cadrul de beton armat trebuie să fie alcătuit ca structurile pure. În codul de consolidare
seismică se adoptă această concepție.
Planșeele structurilor în cadre sunt realizate din plăci rezemate pe grinzi sau
direct pe stâlpi și pereți, lucrând pe una sau două direcții, funcție de configurația
panourilor și a reazemelor. Ele pot fi realizate din beton armat turnat în cofraje, din
dale prefabricate subțiri suprabetonate, sau pot fi complet prefabricate. În ultimul caz,
funcție de realizarea concretă, planșeele pot funcționa, integral, sau parțial, ca
diafragme orizontale.
F.3.4.2. Răspunsul seismic al structurilor tip cadru de beton armat

Referitor la comportarea seismică, se disting două categorii de structuri tip
cadru de beton armat. Prima categorie o constituie structurile din clădirile vechi,
neproiectate la acțiuni laterale, iar a doua, structurile construcțiilor mai recente, care
au fost proiectate pe baza unor coduri de proiectare seismică. În țara noastră, în a doua
categorie intră construcțiile realizate după 1963, data intrării în vigoare a primului
normativ de proiectare seimică.
Construcțiile vechi prezintă o structură extrem de flexibilă și, de multe ori, și
foarte slabă. Stâlpii, cu secțiuni de multe ori insuficiente, nu sunt, de regulă, mai tari
decât grinzile, cadrele fiind de tip stâlpi slabi - grinzi tari. Secțiunea mică și armarea
insuficientă expun stâlpii la ruperi la forțe tăietoare înainte de dezvoltarea articulațiilor
plastice. Pe de altă parte, valoarea mare a forței de compresiune normalizată și
înnădirile insuficiente ale armăturilor verticale nu pot asigura deformații plastice mai
consistente.
Aceste construcții, dacă au multe niveluri, sunt printre cele mai vulnerabile și
riscul de prăbușire la acțiuni seismice puternice este înalt.
În zonele seismice caracterizate prin valori mici ale accelerațiilor de proiectare
ale terenului, acest tip de construcții prezintă un risc mai mic de prăbușire, mai ales în
terenuri cu perioade de vibrație caracteristice mici.
Și structurile realizate după 1963, dar înainte de 1980, prezintă o serie de
deficiențe, în absența unei concepții consecvente de impunere a anui mecanism
structural de plastificare favorabil. Astfel, și aceste structuri pot evidenția degradări
semnificative în urma acțiunii cutremurelor de proiectare.
F.3.4.3. Deficiențe specifice de alcătuire seismică și tehnici de consolidare.

Aspecte generale
În această secțiune sunt descrise principalele tipuri de deficiențe seismice care
intervin la structurile tip cadru și se indică tipurile de intervenție.
Deficiențele seismice ale construcției sunt identificate în evaluarea seismică a
clădirii și sunt consemnate în raportul de expertiză. Deficiențele se referă la condițiile
de alcătuire de ansamblu și de detaliu precizate în codul de evaluare seismică.
123
Soluția de consolidare trebuie să urmărească impunerea unui mecanism
structural de disipare de energie favorabil. În cazul structurilor tip cadru de beton
armat, acest mecanism implică dezvoltarea zonelor plastice la extremitățile grinzilor și
la baza stâlpilor. De asemenea, soluția de consolidare trebuie să sporească, dacă este
cazul, rezistența laterală, rigiditatea și capacitatea de deformare plastică ale
elementelor structurale (grinzi, stâlpi, noduri) și ale ansamblului structurii.
Creșterea performanțelor individuale ale elementelor structurale ale cadrelor de
beton armat se realizează, de regulă, prin cămășuirea grinzilor, stâlpilor și nodurilor.
Tehnica de cămășuire a stâlpilor și a grinzilor existente, în soluția beton armat, poate fi
aplicată în scopul creșterii rigidității, a ductilității și a rezistenței la forță tăietoare, cu
sau fără sporirea rezistențelor la încovoiere. Creșterea rezistenței la forță tăietoare și a
capacității de deformare postelastică se poate realiza și prin cămășuirea cu alte
materiale: oțel, polimeri armați cu fibră de carbon sau fibră de sticlă etc.
În vederea sporirii performanțelor structurii în ansamblu se pot aplica tehnicile
indicate la F.3.3.1(b), și detaliate la F.3.4.5 care modifică sistemul structural.
Deficiențele pot reprezenta deficiențe de sistem sau deficiențe de alcătuire ale
elementelor considerate individual, după cum urmează:
F.3.4.3.1. Deficiențe de sistem

(a) Rezistența de ansamblu.
Alături de lipsa de ductilitate, rezistența slabă este o caracteristică definitorie a
structurilor în cadre de beton armat din clădirile vechi, responsabilă pentru proasta
performanță a sistemului. Multe structuri din fondul existent nu au fost proiectate la
forțe laterale seismice sau au fost proiectate la forțe prea mici.
Este dificil, de multe ori, inclusiv din considerente practice, să se sporească
suficient de consistent rezistența structurii numai prin sporirea rezistențelor
individuale ale elementelor structurale.
De cele mai multe ori se impune atașarea unor contravântuiri metalice, a unor
pereți de beton armat etc.
Pe lângă măsurile de întărire structurală sau, eventual, în locul acestora, se pot
lua măsuri de reducere a cerințelor seismice prin introducerea unor amortizori, sau
prin reducerea masei construcției și a eforturilor din forțele verticale și laterale,
reducându-se prin demolare unul sau mai multe niveluri de la partea superioară.
(b) Rigiditatea laterală.
Condițiile mai severe de protejare a elementelor nestructurale impuse de
normele de proiectare moderne fac, astfel, ca majoritatea structurilor în cadre din
fondul existent să prezinte un deficit de rigiditate care, în cazul construcțiilor vechi,
este foarte important.
Măsurile de remediere ale deficitului de rigiditate sunt similare cu cele utilizate
pentru sporirea rezistenței laterale a structurii.
(c) Configurația structurii.
Sunt vizate condițiile de alcătuire generală indicate la F.2.4.
În general, structurile tip cadru au o alcătuire ordonată, simetrică, fără
excentricități.
124
La construcțiile mai vechi intervin uneori retrageri la partea superioară. În
unele cazuri la nivelurile unde apar retrageri există rezemări indirecte. La construcțiile
antebelice, aceste rezemări indirecte pot apărea și la nivelurile inferioare.
Soluțiile de remediere a unor asemenea deficiențe constau în întărirea grinzilor
de reazem, eventual în introducerea (continuarea) stâlpilor la nivelurile la care aceștia
sunt întrerupți.
La unele niveluri, în special la parter, pot interveni înălțimi mari care fac, astfel,
ca respectivul nivel să fie flexibil sau slab ca rezistență. Dacă nu se introduc pereți
suplimentari sau contravântuiri, intervenția poate consta în întărirea locală substanțială
a stâlpilor.
În condițiile în care masele sunt distribuite neuniform, sau cadrele nu sunt
omogene, și pot apărea efecte de torsiune generală, soluțiile de consolidare implică
adăugarea de elemente rigide, pereți sau contravântuiri, pentru echilibrarea sistemului.
În cazul în care în planșee apar goluri mari sau colțuri intrânde, se va completa
planșeul cu centuri (corzi) de bordare din beton armat sau oțel.
O altă deficiență este distribuția neordonată a pereților de umplutură între
elementele cadrului, care poate provoca efecte de torsiune de ansamblu, sau niveluri
slabe și/sau flexibile.
Sunt posibile mai multe soluții de remediere: separarea pereților de elementele
cadrului, armarea pereților și angajarea lor ca elemente structurale (cu grija de a nu
creea neregularități de alcătuire) sau întărirea structurii de beton, astfel încât pereții de
umplutură, chiar în contact cu cadrul de beton armat, să fie protejați la cutremurele
mai frecvente considerate în SLS.
(d) Traseul încărcărilor.( )
La structurile în cadre nu apar probleme deosebite în transmiterea încărcărilor
verticale și orizontale spre terenul de fundare.
Puncte slabe ale acestui traseu pot fi constituite de ancorajele și înnădirile
insuficiente ale armăturilor de oțel sau de absența unor armături de suspendare a
încărcărilor orizontale în planșeu.
F.3.4.3.2. Deficiențe de alcătuire a elementelor structurale

La construcțiile vechi, deficiența majoră a sistemului structural tip cadru
spațial de beton armat este constituită de alcătuirea neadecvată a elementelor
structurale ce o compun. Cerințele pentru acest tip de construcție, rezultate din
codurile de proiectare seismică, implică procedee de ierarhizare a capacității de
rezistență care să asigure plastificarea din încovoiere, în grinzi și la baza stâlpilor,
evitând incursiunile postelastice în diafragmele orizontale și în fundații.
Procedeele de consolidare care urmăresc ductilizarea comportării structurii
sunt dificile și scumpe și afectează sever și timp îndelungat exploatarea clădirii. Din
acest motiv, ele sunt folosite relativ rar, fiind preferate măsurile mai radicale de
modificare a sistemului structural constând în introducerea de pereți sau contravântuiri
rigide și rezistente. Dacă introducerea unor asemenea elemente nu protejează suficient
elementele structurii existente, cel puțin o parte dintre acestea trebuie, la rândul lor, să
fie consolidate, pentru a face față unor incursiuni limitate în domeniul postelastic.
Cele mai frecvente deficiențe din această categorie sunt:
125
(a) Alcătuirea tip stâlpi slabi – grinzi puternice.
Remediul constă în cămășuirea stâlpilor cu beton armat.
(b) Rezistența insuficientă a stâlpilor la forță tăietoare.
În această situație se impune cămășuirea stâlpilor cu beton armat, piese de oțel,
sau FRP.
(c) Alcătuirea incorectă a nodurilor.
Deficiența se remediază prin cămășuire cu beton armat, și, uneori, cu piese
metalice, cu o preocupare specială pentru confinarea miezului de beton al nodului.
(d) Lipsa de ductilitate și/sau înnădiri prin suprapuneri insuficiente.
Aceste deficiențe se remediază prin aceleași măsuri ca în cazul celor de la (b).
(e) Deficiențele de alcătuire a diafragmelor orizontale (planșeelor).
Deficiențele, din punctul de vedere al răspunsului seismic, întâlnite la
structurile tip cadru ale clădirilor existente, sunt:
- Rezistența insuficientă pentru forțe în planul planșeului, în cazul unor structuri
cu distanțe mari între stâlpi și/sau cu plăci subțiri. Remediul îl constituie
suprabetonarea cu un strat de beton armat, sau aplicarea unor benzi, plăci de
oțel, uneori FRP, pentru a prelua eforturile de întindere.
- Lipsa monolitismului la unele structuri cu planșee prefabricate, cu îmbinări
slabe. Solidarizarea elementelor prefabricate se poate realiza prin turnarea unor
suprabetonări suficient de groase (> 60 mm), armate adecvat.
- Lipsa colectorilor și suspensorilor, care se poate întâlni la unele configurații ale
cadrelor, mai ales în vecinătatea unor goluri mari în placa planșeului. În aceste
situații se completează planșeul cu astfel de elemente realizate din beton armat
sau piese de oțel.
- Lipsa armăturilor pentru preluarea eforturilor din jurul golurilor sau al
marginilor neregulate, manifestate prin deschiderea de fisuri. Deficiența se
repară prin prevederea unor centuri adecvate, ancorate în masa betonului.
(f) Deficiențe ale fundațiilor. ( )
Acestea fac obiectul capitolului F.3.8.
F.3.4.4. Intervenții care nu implică modificarea sistemului structural
F.3.4.4.1. Aspecte generale

Creșterea performanțelor structurale ale cadrelor de beton armat se poate
obține și prin intervenții care nu schimbă esențial caracteristicile structurii inițiale.
Aceste intervenții se bazează, în principal, pe tehnici de cămășuire a elementelor
cadrelor, cu beton armat, cu piese de oțel sau cu polimeri armați cu fibre de diferite
naturi.
Ierarhizarea prin proiectare a rezistențelor elementelor structurale ale cadrului
consolidat trebuie să asigure impunerea unui mecanism de plastificare de tip stâlpi
puternici – grinzi slabe.
La aplicarea acestei tehnici de intervenție trebuie să se țină seama de
următoarele considerente:
126
(a) Cămășuirea elementelor cadrelor poate avea efecte diverse. Controlând aceste
efecte, în acord cu obiectivele urmărite, se pot limita și costurile intervenției.
(b) Intervențiile pot avea ca obiective creșterea rezistenței elementelor la forță
tăietoare, la moment încovoietor și/sau forță axială, creșterea rigidității sau
mărirea capacității de deformare postelastică.
(c) Deficiențe sistematice de alcătuire a elementelor de beton armat, cu efecte
negative asupra performanței cadrelor (armare transversală insuficientă,
înnădiri incorecte ale armăturilor, noduri slabe etc.) impun, de regulă,
intervenții generalizate bazate pe tehnici de cămășuire a elementelor existente.
În aceste cazuri, soluțiile localizate, bazate pe contravântuirea cadrelor sau
introducerea de pereți structurali, nu sunt în măsură să asigure în unele cazuri
protecția adecvată a elementelor structurii existente.
(d) Soluția de cămășuire a elementelor cadrelor nu modifică caracteristicile de
comportare inițiale ale acestor structuri caracterizată prin solicitarea relativ
uniformă și moderată a cadrelor și diafragmelor orizontale.
(e) Ca urmare, soluția de intervenție prin cămășuirea elementelor cadrelor duce și
la cerințe de rezistență și rigiditate ale infrastructurii și fundațiilor sensibil mai
mici, comparativ cu tehnicile de intervenție localizată (prin adaos de pereți
structurali, cu cadre cu pereți de umplutură sau contravântuite etc.).
(f) Execuția cămășuirii elementelor cadrelor cu beton armat poate afecta în măsură
importantă și elementele nestructurale ale construcției, astfel încât costul și
durata lucrărilor poate fi mai mare comparativ cu alte soluții. ( )
Indicații pentru dimensionarea elementelor de consolidare a elementelor
cadrelor de beton armat prin beton armat, piese de oțel sau FRP se dau în capitolul
F.3.9.
F.3.4.4.2. Sporirea rezistenței la forță tăitoare
F.3.4.4.2.1. Aspecte generale

Deficitul de rezistență la forță tăietoare se corectează prin adaos de material
structural pe suprafața laterală a elementelor, operație denumită curent cămășuire.
Cămășuielile se pot realiza din beton armat, oțel sau polimeri armați cu fibre
(FRP).
Cămășuielile pot avea simultan mai multe efecte. De exemplu, pe lângă
sporirea rezistenței la forță tăietoare, poate crește și rezistența la încovoiere și
deformabilitatea (ductilitatea). Pentru a mobiliza sau a evita aceste efecte trebuie luate
măsuri specifice.
Tehnicile de cămășuire se aplică cu detalii specifice pentru stâlpi, grinzi,
noduri.
F.3.4.4.2.2. Consolidarea prin cămășuirea cu beton armat

(a) Stâlpi
Pentru a fi la fel de eficientă în cele două direcții, cămășuirea stâlpilor se face
pe toate fețele. Atunci când interesează numai sporirea rezistenței la forță tăietoare, se
pot prevedea numai etrieri perimetrali (Figura F.3.1(a)).
127
Atunci când cămășuirea nu poate fi executată pe toate cele patru laturi ale
stâlpului și se acceptă un grad diferit de consolidare pe cele două direcții, se vor lua
măsuri pentru prevenirea desprinderii cămășii de stâlpul existent. În acest scop se pot
utiliza ancore post-instalate, fixate cu mortar sau rășină epoxidică, în găuri forate în
stâlpul existent (Figura F.3.1(b)). O altă soluție constă în montarea ramurii de
completare a etrierului în grosimea acoperirii cu beton a laturii care nu se cămășuiește
(Figura F.3.1(c)). Încercările de laborator evidenţiază totuşi o eficacitate limitată a
soluţiilor din Figura F.3.1(b) şi Figura F.3.1(c).
Ancore post- Se îndepǎrteazǎ stratul de

instalate acoperie cu beton
Stâlpul existent Stâlpul existent

Stâlpul existent
a) b) c)
Figura F.3.1. Cămășuirea stâlpilor
Dacă se dorește să se evite sporirea rezistenței la încovoiere prin cămășuire,

cămașa se oprește la cca. 30 mm de intradosul grinzii, respectiv fața planșeului.
Dacă stâlpul este “captiv”, fiind cuprins între un parapet înalt și grindă, stâlpul
este expus unei ruperi periculoase specifică elementelor scurte, dacă rezistența la forță
tăietoare este insuficientă. Cămășuirea se va face potrivit uneia dintre variantele
prezentate mai jos.
Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime mare se
recomandă să se execute cămășuirea numai pe înălțimea liberă a stâlpului.
Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime redusă se
recomandă executarea unui rost vertical între cele două elemente și efectuarea
cămășuirii pe întreaga înălțime a stâlpului (Figura F.3.2).
Alternativ, stâlpul poate fi cămășuit pe toate laturile, pe întreaga înălțime, fără
executarea rosturilor verticale, prin suprapunerea etrierilor cu bare introduse în găuri
forate în elementele adiacente (Figura F.3.3).
128
~ 30mm ~ 30mm
~ 30mm ~ 30mm
~ 30mm
~ 30mm
Parapet din beton armat Parapet din beton armat

de grosime mare de grosime redusă
Figura F.3.2. Cămășuirea unui stâlp adiacent unui parapet din beton armat – varianta 1
Cămaşă de
beton armat
Cămaşă de
beton armat Mortar
Secţiune transversală
Parapet din
beton armat
Figura F.3.3. Cămășuirea unui stâlp adiacent unui parapet din beton armat – varianta 2
Dacă stâlpul este adiacent unui perete nestructural se recomandă desfacerea

locală a unui rost vertical între cele două elemente, care să permită cămășuirea
stâlpului pe întreaga înălțime.
Grosimea cămășii trebuie să fie  100 mm în cazul executării din beton turnat
în cofraj și  60 mm în cazul betonului torcretat. Clasa de beton va fi  C20/25 și cel
puțin clasa betonului din stâlpul existent.
Armăturile orizontale reprezintă armăturile principale în preluarea forței
tăietoare. Armăturile verticale reprezintă armături de montaj și se vor dispune la
interiorul etrierilor. Dacă grosimea cămășii este  120 mm armarea se va realiza din
câte două planuri de armături.
În cazul utilizării barelor independente, diametrul minim al etrierilor este de 10
mm, iar distanța maximă intre etrieri este de 100 mm. Etrierii vor fi detaliați astfel
încât să se asigure și o bună confinare a stâlpului existent. Etrierii se vor închide prin
sudare, cu cârlige de tip seismic (de 10d, îndoite la 135) sau prin suprapunere. Atunci
când se prevăd cârlige, se va alege o grosime a cămășii care să permită realizarea lor.
129
În cazul utilizării plaselor sudate, trebuie asigurată o lungime suficientă de
suprapunere pentru închiderea plasei pe una dintre fețele stâlpului.
Pentru realizarea aderenței dintre cele două straturi de beton, fața stâlpului
existent va fi curățată complet de tencuială și asperizată. De regulă, nu este necesară
conectarea prin armături a cojii de beton nou de betonul stâlpului existent.
(b) Grinzi
Cămășuirea se aplică cel puțin pe cele două fețe laterale și va avea grosimea de
min. 100 mm.
Armăturile verticale (etrierii) trebuie ancorate eficient la capete pentru a putea
fi active pe toată înălțimea grinzii. Ancorarea se poate realiza prin unul din procedeele
din Figura F.3.4. Ancorarea armăturilor verticale poate face necesară completarea
cămășii și pe a treia sau și pe a patra latură a grinzii.
Diametrul minim al armăturilor transversale din cămașă este de 12 mm.
Distanța dintre aceste armături trebuie să fie mai mică de 150 mm.
Armătura din cămașă trebuie acoperită în întregime de beton sau mortar.
Grosimea stratului de acoperire se dimensionează în funcție de clasa de expunere a
elementului respectiv. Stratul de acoperire trebuie să aibă o grosime minimă de 25 mm.
Prinderea etrierului
Piuliţă Placă sau cornier de
prin sudură
ancoraj(t  8mm)
Bară de oţel în Betonul cămăşii

Betonul
formă de U cu cămăşii
filet la capete
(min 12/150mm)
Figura F.3.4. Cămășuirea grinzilor
În cazul în care nu se urmărește și sporirea rezistenței la încovoiere armăturile

orizontale sunt simple armături de montaj.
Dacă cămășuirile se realizează prin turnare, iar grinda face parte dintr-un
planșeu sunt necesare perforări ale plăcii adiacente grinzii pentru trecerea armăturilor
și turnarea betonului. Dacă golurile de turnare secționează placa pe mai mult din
jumătatea deschiderii se va analiza dacă este necesară sprijinirea provizorie a plăcii.
(c) Noduri
Cămașa de beton armat aplicată nodurilor are o eficacitate limitată asupra
rezistenței acestuia la forță tăietoare, din cauza poziției marginale a armăturilor
nodurilor față de zona de transfer a forței tăietoare. Armătura orizontală are si un efect
indirect asupra rezistenței la forță tăietoare a nodului prin sporul de rezistență al
130
diagonalei comprimate mobilizate în interiorul nodului, ca rezultat al creșterii
armăturii de confinare.
Pe înălțimea nodului trebuie asigurată continuitatea transmiterii eforturilor din
armăturile orizontale. Această condiție se poate realiza în două moduri:
- direct prin traversarea grinzilor prin găuri perforate;
- indirect prin ancore chimice (aderente) postinstalate în inimile grinzilor.
Cele două sisteme sunt prezentate în Figura F.3.5(a), în elevație și în Figura
F.3.5(b), în secțiune orizontală.
gol de turnare
gol de turnare
etrieri în nod
trecuţi prin
golurile forate
în grindă
completare etrier
armături verticale
în cămaşă ancoră aderentă
(a)
(b)
Figura F.3.5. Realizarea continuității armăturii orizontale în nod
Etrierii pe înălțimea nodului se realizează din mai multe tronsoane cu forme

diferite, funcție de dimensiunile nodului și de diametrul etrierilor, înnădite prin sudură
sau prin petrecere.
131
F.3.4.4.2.3. Consolidarea prin cămășuire cu piese de oțel
(a) Stâlpi
De principiu, cămașa trebuie să îmbrace toate laturile stâlpului (Figura F.3.6(a),
(b)). Dacă nu există acces pe una dintre laturile stâlpului și se acceptă un efect redus al
consolidării pe una din direcții se vor lua măsuri de împiedicare a desprinderii cămășii
metalice parțiale, bazate pe principiile detaliilor din Figura F.3.1(b).
Cămașa se poate realiza dintr-un tub continuu realizat din două jumătăți
îmbinate prin sudură după două generatoare (Figura F.3.6(a) și (b)) sau din plăcuțe
distanțate sudate pe 4 corniere montate în colțurile stâlpilor (Figura F.3.6(c)). Forma
rotundă a tubului (Figura F.3.6(b)) oferă și avantajele unei confinări eficiente a
betonului comprimat și ale sporirii performanțelor înnădirilor barelor longitudinale.
Spațiul dintre cămașa de oțel și fața stâlpului existent trebuie umplut bine cu
mortar de ciment sau epoxidic, cel mai bine prin presiune. Mortarul trebuie să fie
caracterizat de contracții reduse. Dimensiunea spațiului trebuie stabilită astfel încât
acesta să poate fi umplut cu mortar în bune condiții, de regulă fiind mai mare de 20
mm. Mortarul trebuie să aibă o rezistență la compresiune mai bună decât rezistența
betonului din stâlpul existent, dar cel puțin rezistența unui beton de clasa C25/30.
mortar fluid mortar cu profil cornier din oţel

(“grout”) vâscozitate redusă
tablă de tablă de platbandă de oţel

oţel oţel
mortar vâscos
sudură pe sudură pe sudură pe
şantier şantier şantier
platbandă de oţel
tablă de tablă de
oţel oţel profil cornier de oţel
sudură pe sudură pe sudură pe
şantier şantier şantier
(a) (b) (c)
Figura F.3.6. Cămășuirea stâlpilor cu piese de oțel
În cazul cămășuirii continue, tabla de oțel trebuie să aibă o grosime de cel

puțin 5 mm. Dacă se alege o cămașă cu secțiune dreptunghiulară, este necesar ca
aceasta să fie rotunjită la cele patru colțuri cu o rază egală cu triplul grosimii tablei. Se
132
recomandă ca părțile componente ale cămășii să fie fabricate în ateliere specializate,
iar la șantier să se realizeze doar asamblarea.
În cazul utilizării cămăși metalice discontinue cu platbande de oțel, acestea
trebuie să aibă o lățime de min. 100 mm. Platbandele, situate la un interval de max.
350 mm (măsurat interax), se sudează de profilele cornier de la colțurile secțiunii.
Dacă stâlpul este adiacent unui perete nestructural se recomandă a crea un rost
vertical suficient de larg între cele două elemente, care să permită efecturarea în bune
condiții a lucrărilor de consolidare (Figura F.3.7).
În cazul în care stâlpul este legat de parapeți de beton armat și trebuie
îmbunătățite condițiile de solicitare ale acestuia la forță tăietoare se poate proceda ca
în cazul cămășuirii cu beton armat (Figura F.3.8).
Sudură de şantier
Perete
Tablă de oţel
adiacent
Perete adiacent
Rost vertical
Tablă de oţel Rost vertical
Figura F.3.7. Cămășuirea stâlpilor adiacenți unui parapet cu piese de oțel
Tablă de oţel
Tablă de oţel
a≥h1/
Rost etanşat pentru a se 50
preveni curgerea mortarului Rost vertical
Parapet de grosime mare Parapet de grosime redusă
Figura F.3.8. Îmbunătățirea condițiilor de solicitare la forțe tăietoare pentru un stâlp legat de
parapeți din beton armat
133
(b) Grinzi
Pentru cămășuirea cu tablă de oțel a grinzilor se pot utiliza diferite soluții: cu
tablă continuă (Figura F.3.9), cu benzi din platbande sau etrieri aparenți din oțel beton
(Figura F.3.10).
Placă sau cornier de

ancoraj (t ≥ 8mm)
Bulon Tablă de oţel lipită cu

Mortar filetat
Tablă răşină epoxidică
de oţel
Piuliţă
Figura F.3.9. Cămășuirea grinzilor cu tablă continuă de oțel
Grosimea minimă a tablei va fi 5 mm. În cazul utilizării unei cămăși

discontinue, distanța maximă între platbande, măsurată interax, va fi 250 mm.
La cămășile continue spațiul dintre tabla de oțel și elementul de beton armat se
va umple cu mortar injectat sub presiune. În cazul în care este posibil (suprafețe netede
ale grinzilor) elementele de tablă pot fi lipite direct cu rășină epoxidică.
Piuliţe pentru Platbandă de Platbandă de

prinderea etrierilor oţel oţel
Etrier filetat
Etrirer de oţel în formă Bară cu profil Bară cu profil

de U filetate la capete cornier de oţel cornier de oţel
Figura F.3.10. Cămășuirea grinzilor cu benzi din platbande sau etrieri de oțel beton aparent
(c) Noduri
Cămășuirea nodurilor în vederea sporirii rezistenței la forță tăietoare nu poate
fi realizată integral cu piese din tablă deoarece prezența grinzilor nu permite realizarea
continuității în plan orizontal.
În cazul în care cămășuirea stâlpilor este executată cu piese metalice,
cornierele dispuse pe colțurile stâlpului se continuă pe verticală perforând placa
planșeului, secțiunea continuă de oțel în plan orizontal fiind realizată din bare de oțel
beton care traversează grinzile și care se sudează de corniere (Figura F.3.11).
134
În cazul în care diferența dintre lățimile stâlpilor și grinzilor nu este mare, și
atunci când se urmărește în principal sporirea rezistenței la compresiune a betonului
din nod și sporirea aportului acestuia la preluarea forței tăietoare, consolidarea nodului
se realizează prin montarea unor corniere de secțiune mare la colțurile stâlpilor legate
cu gulere metalice puternice (Figura F.3.12), situate imediat deasupra plăcii și imediat
sub grinzi. Cornierele cu rigiditate importantă la încovoiere exercită în acest caz un
efect de confinare la colțurile nodului, între acestea confinarea fiind asigurată de
grinzile care intră în nod.
„A”
(a) (b)
Detaliul „A”
gaură perforată
în grindă
bară de oţel
cornier
pat de
mortar
(c)
Figura F.3.11. Cămășuirea stâlpilor în zona nodurilor
135
A-A B-B
platbandă
groasădin oţel
cornier A A
cornier
din oţel
grinzi existente
suduri de
B B şantier
stâlp existent
platbandă de beton armat
groasă
Figura F.3.12. Detaliu cămășuire nod
F.3.4.4.2.4. Cămășuirea cu polimeri armați cu fibre (FRP)

(a) Stâlpi
Cămășuirea cu FRP trebuie aplicată pe întreg perimetrul stâlpilor.
Suprafața laterală a stâlpilor trebuie atent pregătită înainte de aplicarea foilor
din FRP. Orice neregularite care poate duce la degradarea fibrelor trebuie îndepărată.
Colțurile stâlpului trebuie racordate uniform pe înălțime cu o rază de cel puțin 20 mm.
Stâlpul trebuie înfășurat strâns cu foile din FRP. Fibrele trebuie dispuse
perpendicular pe axul longitudinal al stâlpului.
Fibrele se vor suprapune pe o lungime suficientă astfel încât să se evite cedarea
cămășii în zonele de îmbinare. Valorile minime ale lungimii de suprapunere sunt date
în Tabelul F.3.1 (Figura F.3.13(a)), și nu vor fi mai mici decât valorile minime
indicate de producător.
Zonele de îmbinare prin suprapunere se vor dispune alternativ pe cele patru
fețe ale stâlpului (Figura F.3.13(b)).
Substanțele adezive ce se vor utiliza pentru lipirea foilor de FRP pe suprafața
de beton trebuie să aibă o rezistență suficientă astfel încât să nu se piardă aderența
dintre fibre și stâlp.
Tabelul F.3.1: Lungimea de suprapunere minimă
Tipul foii Lungimea de suprapunere (mm)
200 g/cm2 200
300 g/cm2 250
136
Foi de FRP
Lungimea de Suprapunerea se va face

suprapunere alternant pe cele patru
feţe ale stâlpului
Foile se înfăşoară
strâns pe stâlp
a) b)
Figura F.3.13. Aplicarea foilor de FRP
După întărirea adezivului, cămașa de FRP va fi protejată prin tencuire, placare

sau vopsire (împotriva focului sau a acțiunilor mecanice ce o pot deteriora).
Dacă stâlpul este adiacent unui parapet sau unui perete nestructural, se
recomandă executarea unui rost vertical între cele două elemente care să permită
cămășuirea stâlpului pe întreaga înălțime (Figura F.3.14).
Foaie de FRP
Foi de Parapet / Perete
FRP
Rost vertical
Parapet Rost
(a) vertical (b)
Figura F.3.14. Aplicarea foilor de FRP în cazul unui stâlp adiacent unui parapet
Dacă secțiunea stâlpului prezintă o concavitate, este indicat ca aceasta să se

completeze realizând o secțiune fără intrânduri, după care se poate executa cămășuirea
prin înfășurarea foilor din FRP (Figura F.3.15).
137
Spaţiu umplut
cu beton
Perete adiacent
Figura F.3.15. Aplicarea foilor de FRP în cazul unui stâlp care prezintă o concavitate
(b) Grinzi( )
Cămășuirea continuă cu polimeri armați cu fibre poate fi utilizată pentru
sporirea capacității de rezistență la forță tăietoare a grinzilor din beton armat de formă
dreptunghiulară (independente). Aplicarea FRP se va face astfel încât direcția fibrelor
să fie orientată pe direcția forței tăietoare (normale la axa elementului).
În cazul aplicării cămășuielii cu benzi FRP situate la distanțe finite, soluția se
poate aplica și la grinzi de planșeu, trecând benzile prin goluri practicate în placă.
Benzile se vor fixa în betonul plăcii prin ancore specifice FRP sau se vor petrece pe
lungimi de suprapunere suficiente (a se vedea procedura de la stâlpi).
F.3.4.4.3. Sporirea rezistenței la moment încovoietor

Deficitul de rezistență la încovoiere se corectează prin sporirea secțiunii
(stâlpilor și grinzilor) prin adaos de beton armat sau elemente de oțel, care fac corp
comun cu elementele structurale existente.
Armăturile sau piesele de oțel trebuie să fie ancorate suficient dincolo de
secțiunile de la extremitățile elementelor pentru a putea fi mobilizate integral în aceste
secțiuni.
Tehnicile de cămășuire capătă detaliere specifică pentru stâlpi și grinzi.
F.3.4.4.3.2. Consolidarea prin cămășuire cu beton armat

Detaliile de cămășuire pentru sporirea rezistenței la forță tăietoare sunt în
general valabile și pentru sporirea rezistenței la încovoiere, cu completările date la
paragrafele următoare.
În general, creșterea rezistenței la încovoiere atrage și necesitatea creșterii
rezistenței la forță tăietoare întrucât valorile de dimensionare ale forțelor tăietoare sunt
cele asociate mecanismului structural de plastificare.
Armăturile verticale din stâlpi reprezintă armături de rezistență. În situația în
care armăturile lucrează la compresiune, ele trebuie asigurate împotriva flambajului. În
consecință barele longitudinale din cămășuiri trebuie să respecte regulile privind
prinderile în colțurile etrierilor (agrafelor) specifice stâlpilor din structurile în cadre
din zone seismice (Figura F.3.16). Pentru a putea monta etrierii de prindere a barelor
longitudinale intermediare se admite îndepărtarea locală a acoperirii cu beton a
elementelor existente (Figura F.3.16(b)). Dacă numărul barelor intermediare este mare,
o parte din ele pot fi fixate prin agrafe ancorate chimic (prin aderență) în elementul de
beton existent (Figura F.3.16(c)).
138
(b)
(c)
(a)
Figura F.3.16. Dispunerea armăturilor transversale
Armăturile longitudinale ale stâlpilor trebuie să îndeplinească condițiile date la

F.3.4.3.1 și vor trece prin placa planșeului.
În situația în care cămășuirea se oprește la un anumit nivel, ancorarea
armăturilor la extremitate se realizează printr-unul din procedeele următoare:
- prin ancorarea în betonul turnat în nodul terminal
- prin dispozitive cu plăci și piulițe filetate
- prin înnădirea cu cupoane de armătură ancorate chimic în grinda existentă;
soluția este acceptabilă în cazul unor armături de diametru mai mic.
În cazul grinzilor, continuizarea armăturilor în zona de reazem este stânjenită
de prezența stâlpilor care, de regulă sunt substanțial mai lați decât grinzile. Se pot
adopta soluții în care armăturile ocolesc stâlpul prin îndoirea sub unghiuri suficient de
mici pentru a limita tendința de îndreptare a armăturii în zona de deviere a acesteia,
sau soluții în care armăturile se sudează de gulere rigide și rezistente din piese
metalice (corniere cu rigidizări) montate imediat deasupra și dedesuptul grinzii. În
cazul armăturilor de diametru relativ mic (14 mm) se pot folosi cupoane de armătură
ancorate chimic în stâlp, înnădite prin petrecere cu armăturile cămășii din zonele de la
extremitățile grinzii.
F.3.4.4.3.3. Consolidarea cu piese de oțel

Sporirea rezistenței la încovoiere cu ajutorul unor piese de oțel se bazează pe
principiile enunțate la F.3.4.4.3.1.
În cazul stâlpilor, sporul de rezistență în zona nodurilor se poate realiza numai
prin piese de tablă sau din cornier care pot să treacă pe lângă grinzi, traversând placa
139
planșeului. Măsurile de armare transversală a nodului, indicate la F.3.4.4.2.3(c) sunt
eficiente și pentru a împiedica flambajul pieselor de oțel.
În cazul grinzilor, continuizarea pieselor de oțel pe reazeme se face cu
procedee similare cu cele indicate la F.3.4.4.3.2 pentru armăturile de oțel beton
utilizate în cămășile de beton armat.
F.3.4.4.4. Îmbunătățirea deformabilității (ductilității) elementelor structurale

Deficitul de ductilitate al elementelor cadrului, al stâlpilor în special, se
corectează prin sporirea secțiunilor și prin măsuri de fretare a betonului care să
limiteze deformația transversală a zonelor comprimate. Acest lucru se realizează prin
cămășuirea secțiunilor cu beton armat, piese metalice sau FRP.
Detaliile de cămășuire prezentate în vederea îmbunătățirii rezistenței la forță
tăietoare sunt adecvate și pentru sporirea ductilității secționale.
F.3.4.5. Intervenții cu transformarea sistemului structural

Soluțiile de intervenție care au în vedere transformarea sistemului structural în
cadre de beton armat pot utiliza una din următoarele tehnici principale:
(a) Contravântuirea cadrelor cu elemente din otel;
(b) Introducerea unor pereți structurali sau nuclee de beton armat;
(c) Umplerea ochiurilor de cadru cu zidărie armată sau cu panouri metalice;
(d) Atașarea de contraforturi la exteriorul construcției;
(e) Atașarea cadrelor existente la construcții noi, puternice, în care necesitatea de
extindere a clădirii permite aceasta. ( )
Transformarea structurii în cadre de beton armat este avantajoasă dacă
aplicarea soluției conduce la intervenții localizate. În general, introducerea unor
elemente mult mai rigide și rezistente față de cadrele existente poate determina o
reducere sensibilă a cerințelor de rezistență și ductilitate în elementele neconsolidate
ale cadrului. Astfel este posibil să se evite o intervenție generalizată asupra majorității
elementelor structurale.
Dacă elementele structurale nou introduse nu relaxează suficient cerințele de
rezistență și/sau ductilitate în elementele neconsolidate, poate apărea necesar să se
consolideze, prin cămășuire, și o parte din elementele existente.
Introducerea unor elemente noi, rigide și rezistente, modifică repartizarea
încărcărilor laterale între componentele structurii laterale astfel realizate. Pereții de
beton armat și panourile de cadru contravântuite urmează să preia o parte importantă
din aceste încercări, pe care trebuie să le transmită la terenul de fundare. Ca urmare, în
asemenea situații trebuie luate măsuri de întărire și dezvoltare a sistemului de fundație
existent, pentru a face posibilă satisfacerea cerințelor la baza structurii.
De asemenea, planșeele trebuie verificate dacă sunt capabile să preia eforturile
care le revin după consolidarea structurii verticale și dacă nu sunt, trebuie, la rândul lor,
să fie consolidate.
140
F.3.4.5.2. Introducerea de contravântuiri de oțel

Transformarea sistemului structural în cadre prin introducerea de
contravântuiri metalice oferă următoarele avantaje:
(a) Creșterea substanțială a rezistenței și a rigidității structurii;
(b) Realizarea mai simplă a golurilor necesare pentru iluminatul natural, circulație,
în panourile în care se intervine etc.;
(c) Creșterea masei introduse prin atașarea elementelor metalice de consolidare
este mult mai mică, în raport cu alte soluții de intervenție;
(d) Soluția de consolidare poate fi prefabricată și astfel durata de execuție se poate
reduce semnificativ. ( )
Dimensionarea elementelor de contravântuire va urmări limitarea deplasărilor
laterale până la valori acceptabile pentru elementele structurii de rezistență existente.
Se vor folosi modele de calcul complete în care să se ia în considerare aportul
structurii existente și a celei adăugate.
Stâlpii legați cu contravântuirile și grinzile existente vecine, situate în
continuarea panourilor contravântuite, își modifică semnificativ eforturile și, ca
urmare, aceste elemente trebuie analizate în mod special.
Sistemele de contravântuiri metalice pot fi introduse atât la exteriorul, cât și la
interiorul construcției. Amplasarea acestora la exterior permite în general o execuție
mai facilă și cu costuri mai mici, însă soluția de consolidare este vizibilă și poate avea
un impact negativ asupra aspectului estetic al fațadelor. În plus elementele metalice
sunt direct expuse agenților corozivi din mediul înconjurător și, în consecință, vor
necesita lucrări de întreținere mai frecvente.
În cazul contravântuirilor metalice introduse la interiorul construcției, acestea
urmează să fie dispuse în lungul cadrelor existente din beton armat, astfel încât să se
asigure o interacțiune optimă între cadrele existente și contravântuiri, iar grinzile
existente să poată fi utilizate drept elemente de colectare a încărcărilor inerțiale.
În unele situații poate fi avantajos ca elementele de contravântuire să fie
plasate alături (adosate) de stâlpii și grinzile cadrului existent, soluție care permite
simplificarea legăturii dintre elementele noi și cele existente și, în general, o execuție
mai simplă.
F.3.4.5.2.2. Tipuri de soluții

Soluția de contravântuire este caracterizată în principal prin:
- dispoziția contravântuirilor, care poate fi cu bare cu axele intersectate în noduri,
rezultând contravântuiri concentrice sau cu excentricitate la noduri, rezultând
contravântuiri excentrice;
- modul de conectare al contravântuirilor la structura existentă, care poate fi
directă sau prin intermediul unei rame metalice.
(a) Sisteme de contravântuiri concentrice
(i) Dispoziția barelor
141
În cazul contravântuirilor concentrice se poate alege una din schemele de
dispunere a contravântuirilor din Figura F.3.17:
- contravântuiri diagonale individuale (Figura F.3.17 (a));
- contravântuiri în X, pe fiecare nivel (Figura F.3.17 (b));
- contravântuiri în V sau Λ, cu sau fără bare de întârziere a flambajului (Figura
F.3.17 (c), (d));
- contravântuiri diagonale în X, pe două sau mai multe niveluri (Figura F.3.17
(e), (f)).
Figura F.3.17. Scheme de dispunere a contravântuirilor
(ii) Comportarea la acțiuni seismice

Proiectarea contravântuirilor de oțel în vederea consolidării structurilor
existente tip cadru de beton armat, se poate baza pe două concepții privind impunerea
mecanismului structural de disipare de energie. Cele două tipuri de comportare la
acțiuni seismice implică:
- disiparea cu prioritate a energiei în diagonalele întinse ale sistemului de
contravântuiri;
- disiparea energiei în elementele verticale ale structurii existente, întărite sau nu,
după caz, cu elemente de oțel suplimentare.
Primul tip de mecanism se caracterizează prin incursiuni postelastice
semnificative ale diagonalelor întinse și flambajul local al barelor comprimate.
Cedarea structurii intervine atunci când deplasările laterale devin excesive și duc la
ruperea la forță tăietoare sau la încovoiere a stâlpilor existenți de beton armat.
142
Comportarea structurilor astfel concepute este controlată mai puțin sigur prin
calculul structural. Capacitatea de disipare a energiei sub acțiunea ciclică a
cutremurelor puternice este limitată de degradarea rapidă a rezistenței și rigidității.
Principalele aspecte ale comportării care duc la o asemenea situație sunt:
- flambajul repetat al barelor produce un transfer brusc al eforturilor la diagonala
întinsă, amplificând, uneori foarte mult, solicitarea acesteia;
- flambajul repetat al barelor produce o reducere progresivă a buclelor histeretice;
- deformarea elementului comprimat supune prinderile, prin rotirile de la
extremități, la eforturi mari și, de asemenea, când este cazul, poate deteriora
pereții de umplutură;
- diagonalele întinse acumulează deformații tot mai mari, de la ciclu la ciclu,
sporind și deplasările laterale deoarece deformațiile de întindere nu sunt
recuperate la încărcarea în sens invers, ca urmare a flambajului prin
compresiune;
- diagonalele întinse nu sunt capabile să revină la forma rectilinie inițială pe care
au pierdut-o prin solicitarea la compresiune, în special dacă barele au flambat
„plastic”. Din acest motiv, prin proiectarea adecvată a zvelteței barelor trebuie
să se impune flambajul elastic al acestora.
- flambajul necontrolat al unor diagonale poate crea la nivel de structură efecte
generale de răsucire, greu de identificat la proiectare.
Ca urmare, utilizarea acestui tip de soluție este recomandată în zone cu
seismicitate redusă, pentru cerințe de deplasare limitate, și numai pe baza unei analize
cuprinzătoare a tuturor aspectelor de proiectare.
La dimensionarea elementelor consolidării, se recomandă adoptarea unor
valori q ale factorilor de comportare egali cu 2,0, în cazul contravântuirilor în V și Λ,
la care sunt active atât diagonalele întinse, cât și cele comprimate, și cu 3,5, în cazul
contravântuirilor din diagonale încrucișate, în situația în care doar diagonalele întinse
sunt considerate elemente disipative.
Se vor respecta prevederile P 100-1, referitoare la zveltețea diagonalelor.
Al doilea tip de mecanism implică limitarea deformațiilor diagonalelor întinse
în domeniul elastic, care să permită o cuplare foarte eficientă a stâlpilor panoului
contravântuit, asigurând un braț de pârghie egal cu distanța interax între stâlpi.
Disiparea de energie se realizează prin deformația plastică a armăturilor din
stâlpul întins, întărit, dacă este cazul, cu elemente de oțel longitudinale, și a grinzilor
de cadru. Această concepție decurge din metoda ierarhizării capacității lor de
rezistență și soluția poate fi controlată prin calcul.
Tipul de contravântuire recomandabil este cu diagonale individuale sau
încrucișate.
Această soluție poate fi aplicată ori de câte ori condițiile constructive o permit
și consumul de oțel este acceptabil.
Se recomandă ca la proiectarea soluției de intervenție dimensionarea
elementelor de consolidare să se facă pe baza unui factor de comportare q = 4,0.
143
(iii) Soluții constructive( )
Soluțiile constructive de consolidare prin contravântuiri de oțel se grupează,
din punctul de vedere al modului de realizare al conectării elementelor de oțel la
structura existentă de beton și al modului în care se transmit eforturile între sistemul
existent și cel adăugat, în următoarele categorii:
 Soluții în care diagonalele metalice sunt prinse direct de elementele structurii
existente de beton armat.
Legăturile diagonalelor cu grinzile și stâlpii cadrelor existente se fac prin gusee
solidarizate de gulere metalice aplicate pe capetele de grinzi și de stâlpi, la nodurile de
cadru (Figura F.3.18).
Grindă de
beton armat
Contravântuire Stâlp de
Guseu beton armat
Guseu metalic
metalic
Guler
metalic
Guler
metalic
Figura F.3.18. Prinderea contravântuirilor de elementele structurii existente cu gulere metalice
În eventualitatea că rezistența efectivă a grinzilor și stâlpilor nu este suficientă,

aceste elemente se vor întări prin elemente de oțel longitudinale continue, adosate și
conectate adecvat de betonul existent. Se poate aplica, la limită, cămășuirea în
întregime a elementelor de beton armat cu câte un tub metalic.
O variantă a acestei soluții este plasarea diagonalelor de contravântuire în
fațada clădirii, atunci când exigențele arhitecturale o permit. În acest caz, piesele de
oțel ale contravântuirii se prind de stâlpii și grinzile cadrelor marginale, cu buloane
pretensionate (Figura F.3.19).
Această soluție întâmpină o serie de dificultăți constructive. De exemplu,
numărul mic de conectori cu care trebuie realizată legătura concentrată între structura
existentă și cea adăugată.
144
Şuruburi
pretensionate
Stâlp Scaun
Contravântuire
Contravântuire
Figura F.3.19. Prinderea contravântuirilor de elementele structurii existente cu buloane
pretensionate
 Soluții în care cadrului existent i se adosează un cadru complet contravântuit

din oțel.
Plasarea cadrului metalic în planul cadrului existent întâmpină dificultăți de
ordin practic, astfel:
- legarea tălpii metalice de intradosul grinzii de beton prin conectori este uneori
foarte dificilă datorită distanțelor mici între barele longitudinale de la partea
inferioară a grinzilor;
- continuizarea montantului de oțel pe verticală, adăugat atunci când este necesar,
este împiedicată, în zona nodurilor, de grinzile existente;
- dimensiunile elementelor existente diferă de multe ori de cele din proiect și
variază de la nivel la nivel; în consecință, dimensiunile elementelor metalice
trebuie verificate prin măsurători în teren, dacă soluțiile de îmbinare nu admit
toleranțe suficient de mari.
Din acest motiv, poate fi preferabil să se monteze cadrul metalic alături de cel
existent. Cele două cadre trebuie conectate pentru a încărca noul cadru de oțel cu forță
verticală. Dacă stâlpul de beton este prevăzut să facă parte din talpa verticală întinsă,
trebuie verificate înnădirile armăturilor verticale și, dacă acestea nu sunt suficiente,
vor fi luate măsuri de îmbunătățire a aderenței prin cămășuirea adecvată a zonei de
îmbinare.
Câteva detalii de prindere sunt figurate în Figura F.3.20 și Figura F.3.21.
În Figura F.3.20 (a) și (b) se prezintă soluții de prindere a profilului dublu T,
care conține talpa orizontală a cadrului de oțel contravântuit, de grinda cadrului de
beton armat existent. Se pot folosi și alte forme de secțiune, de exemplu secțiuni
tubulare care permit îmbinări avantajoase cu diagonalele.
145
profil cornier
gaură forată
sudură
(a) uzinată
conector cu
aderenţă chimică
grindă
bară orizontală a cadrului metalic
interioară
contravântuit
conectori cu aderenţă
chimică
bară orizontală a cadrului

găuri forate metalic contravântuit
(b)
grindă
marginală
Figura F.3.20. Detaliu de prindere a unui cadru complet contravântuit de oțel de grinzile
structurii existente din beton armat
În Figura F.3.21 se prezintă câteva tipuri de soluții de prindere a montanților

verticali ai cadrului contravântuit metalic, de stâlpii existenți, trecând pe lângă grinzile
existente.
În Figura F.3.22 se prezintă detaliul care poate fi utilizat în cazul în care
dimensiunile în plan ale stâlpului sunt substanțial mai mari decât lățimea grinzilor. Un
astfel de caz se poate întâlni la unele clădiri la care stâlpii fațadelor sunt ieșiți în afară
pe considerente de aspect.
 Soluția în care contravântuirile de oțel sunt înrămate într-o ramă metalică, care
este conectată indirect prin intermediul unui strat de mortar armat introdus în spațiul
dintre cadrul de beton armat și rama metalică (Figura F.3.23).
Panoul metalic este dispus în axul cadrului de beton. Soluția este aplicabilă în
cazul în care forțele laterale nu sunt excesive. Conectarea se realizează prin două
rânduri de conectori, respectiv gujoanele sudate de rama metalică și conectorii aderenți
postinstalați la intradosul grinzii.
Pentru a evita armăturile din partea inferioară din grinzi, se folosesc conectori
de capacități mai mici și mai numeroși, care permit o transmitere mai uniformă a
eforturilor între rama metalică și elementele de beton armat.
Aplicarea acestei soluției presupune că barele structurii existente, prin
alcătuirea lor, sunt în măsură să preia eforturile ce le revin.
Soluția permite prefabricarea integrală sau parțială a panoului de
contravântuire din oțel întrucât spațiul intermediar de mortar permite toleranțe mai
146
mari, astfel încât se poate utiliza același panou la mai multe niveluri la care apar
dimensiuni ușor diferite ale grinzilor și stâlpilor.
Pentru calculul și alcătuirea de detaliu a elementelor contravântuirilor și a
prinderilor de oțel, se vor respecta prevederile specifice din codul de proiectare
seismică P 100-1, cap.6, și documentele normative conexe.
conector cu profil cornier

aderenţă chimică
sudură uzinată
sau de şantier
gaură forată
(a)
stâlp interior
montant vertical
profil dublu T
conectori cu găuri forate

aderenţă chimică
(b)
stâlp marginal
montant vertical
profil dublu T
Figura F.3.21. Detaliu de prindere a unui cadru complet contravântuit de oțel de stâlpii structurii
existente din beton armat
147
Figura F.3.22. Prinderea profilelor metalice când dimensiunile în plan ale stâlpului sunt
substanțial mai mari decât lățimea grinzilor
Cadru de beton armat

Conectori post-instalaţi
Fretă transversală
Ramă metalică
Gujon cu cap Suprafaţă
Fretă transversală buciardată
Mortar necontractil
injectat cu presiune
Suprafaţă Contravântuire
buciardată Ramă Contravântuire metalică
metalică
Figura F.3.23. Prinderea unei rame de oțel în ochiul cadrului existent din beton armat
(b) Sisteme de contravântuiri excentrice

(i) Dispoziția barelor
Prinderea excentrică a barelor la noduri duce la formarea unor bare cu lungimi
mici, în măsură să disipe în mod avantajos energia prin deformații plastice de forfecare
(în realitate, deformații plastice pe direcția eforturilor unitare principale), și/sau de
încovoiere. Aceste bare se numesc bare disipative (sau linkuri active).
Atunci când sunt utilizate pentru consolidarea structurilor tip cadru de beton
armat, contravântuirile excentrice se pot dispune numai în formă de Y, sau de Y întors
148
(Figura F.3.24). Este esențial să nu se monteze barele disipative în lungul grinzilor,
sau stâlpilor, astfel ca deformațiile linkurilor să se poată dezvolta neîngrădit.
Prinderea contravântuirilor excentrice se poate face direct pe elementele
structurii de beton existente (Figura F.3.25 (a)) sau prin intermediul unei rame care, la
rândul ei, poate fi prinsă direct sau prin intermediul unui strat de mortar armat (Figura
F.3.25 (b)).
Figura F.3.24. Contravântuiri excentrice în formă de Y, sau de Y întors
Guler metalic
pe grindă
Link
(a) (b)
Figura F.3.25. Prinderea contravântuirilor excentrice
(ii) Comportarea la acțiuni seismice

În funcție de proporții, alcătuirea secțiunii și implicit, funcție de raportul între
momentul plastic de încovoiere și forța tăietoare de plastificare, barele disipative se
clasifică în trei categorii:
- bare disipative (linkuri) scurte;
- bare disipative (linkuri) lungi;
- bare disipative (linkuri) cu lungime medie.
Concepția de proiectare seismică a structurilor cu contravântuiri excentrice are
în vedere ca disiparea energiei induse de cutremur să se realizeze, în cea mai mare
parte, prin deformarea ciclică a linkurilor în domeniul plastic.
149
Linkurile scurte evidențiază deformații de forfecare, linkurile lungi se plastifică
prin deformații de încovoiere, iar linkurile cu lungime medie prezintă o comportare
intermediară, cu deformații plastice combinate din forfecare și încovoiere.
Comportarea cea mai avantajoasă o oferă linkurile scurte.
Elementele structurii existente și ale celei adăugate trebuie să fie astfel
conformate încât formarea mecanismului structural de disipare de energie să se
realizeze după plastificarea linkurilor și a bazei stâlpilor.
În consecință, la proiectare capacitățile de rezistență ale elementelor structurale
vor fi verificate dacă satisfac această condiție, iar dacă nu, se vor lua măsuri de întărire
a elementelor și/sau se vor redimensiona linkurile.
(iii) Condiții constructive( )
Barele disipative se alcătuiesc astfel încât să fie încadrate în clasa 1 de secțiuni.
Pentru împiedicarea voalării și obținerea unor rotiri plastice consistente, barele
disipative scurte vor fi prevăzute cu rigidizări transversale pe toată lungimea lor.
Pentru evitarea voalării plastice a tălpii comprimate, linkurile lungi vor fi
prevăzute cu rigidizări la extremități (la reazeme), în zona de formare a articulațiilor
plastice.
La barele disipative cu lungime medie, se prevăd rigidizări, atât la reazeme, cât
și în câmpul acestora.
Pentru împiedicarea voalării tălpii comprimate și a inimii, rigidizările vor fi
sudate pe toată înălțimea inimii și pe talpă.
Modul de dimensionare a linkurilor, a rigidizărilor și a distanțelor dintre
acestea, se realizează respectând prevederile P 100-1, cap. 6.
(c) Sisteme cu contravântuiri cu flambaj împiedicat (BRB-Buckling Restrained
Braces). ( )
Contravântuirile cu flambaj împiedicat reprezintă dispozitive disipative ale
energiei induse de cutremur. Dispozitivul este constituit dintr-un miez realizat dintr-o
piesă de oțel moale (platbande individuale, platbande legate în cruce, profil dublu T
etc. – Figura F.3.27) îmbrăcat într-un tub de oțel umplut în general cu beton fin
(mortar special), care se opune flambajului miezului de oțel (Figura F.3.26).
Miezul de oțel este învelit într-un material care împiedică aderența mortarului
la suprafața acestuia. Materialul de separație are rolul de a împiedica transmiterea unei
părți din forța axială din miezul de oțel la cămașa înconjurătoare.
Diagonalele contravântuirilor BRB prezintă o comportare identică la
solicitările de întindere și de compresiune și o comportare histeretică foarte stabilă.
Condiția practică pentru ca tubul exterior să împiedice flambajul miezului de
oțel, este ca rezistența la flambaj a tubului (forța critică Euler) să fie mai mare decât
capacitatea rezistenței la curgere a miezului, sporită cu 50%. Acest spor reprezintă un
factor de siguranță.
150
Miez
Material de oţel Mortar
neaderent necontractil
Tub
de oţel
Figura F.3.26. Contravântuiri cu flambaj împiedicat (BRB)
M N T M N T M N T N T N T
N – nucleu central de oţel

M – mortar de ciment necontractil
T – tub metalic exterior
Figura F.3.27. Secţiuni uzuale la contravântuirile cu flambaj împiedicat (BRB)
Cadrele de beton armat contravântuite cu BRB pot fi protejate printr-o

dimensionare adecvată a diagonalelor cu flambaj împiedicat, astfel încât majoritatea
elementelor structurale existente să fie solicitate numai în domeniul elastic de
comportare.
Prinderile contravântuirilor de structură trebuie să fie astfel dimensionate încât
să poată prelua forța de curgere a barei disipative, sporită cu 50%. Diagonalele se
prind de plăci sau de gulere metalice ancorate la nodurile cadrului.
Aplicarea la consolidarea structurilor în cadre a contravântuirilor cu flambaj
împiedicat aduce o serie de avantaje în raport cu soluțiile de tip tradițional, cum sunt:
- modelarea structurii consolidate este simplă și calculul structural permite un
control sigur al comportării la acțiuni seismice;
- comportarea ciclică la acțiuni seismice este stabilă;
- montarea dispozitivului este simplă.
F.3.4.5.2.3. Măsuri constructive de conectare a contravântuirilor metalice

Se recomandă ca pentru conectarea dintre rama metalică și cadrul existent de
beton armat să se utilizeze conectori cu aderență chimică, mai rar conectori cu
expansiune. Nu este recomandată folosirea simultană a mai multe tipuri de ancore;
151
În cazul conectării directe dintre elementele metalice și structura existentă de
beton armat, pașii tehnologici de execuție sunt următorii:
- punerea în poziție a contravântuirilor metalice pentru a marca poziția găurilor
sau eventual pentru realizarea parțială a găurilor;
- îndepărtarea elementelor metalice și realizarea găurilor conform diametrului și
adâncimii din proiect sau din specificațiile tehnice;
- curățarea găurii conform instrucțiunilor date în fișa tehnică de producătorul
sistemului de ancorare;
- introducerea substanței adezive (răsină epoxidică, mortar bicomponent, mortar
special pe bază de ciment etc.) și ulterior a buloanelor/ancorelor;
- se așteaptă trecerea intervalului de timp necesar întăririi adezivului;
- montarea și fixarea contravântuirilor metalice.
Notă: În multe situații, realizarea găurilor în pozițiile dorite este împiedicată de prezența
armăturilor din elementele existente. În asemenea cazuri, găurile parțial forate trebuie umplute cu
un mortar necontractil, buloanele de ancorare trebuie repoziționate și implicit trebuie realizate noi
găuri în flanșele/scaunele elementelor metalice.
În cazul conectării indirecte dintre rama metalică și elementele cadrului de
beton armat, pașii tehnologici de execuție constau în:
- îndepărtarea stratului de tencuială și/sau a pereților de compartimentare de la
interiorul ochiului de cadru;
- buciardarea elementelor de beton armat adiacente pentru a crea o suprafață de
contact rugoasă;
- realizarea găurilor conform diametrului și adâncimii din proiect sau din
specificațiile tehnice;
- curățarea găurii conform instrucțiunilor date în fișa tehnică a sistemului de
ancorare;
- introducerea substanței adezive (răsină epoxidică, mortar bicomponent, mortar
special pe bază de ciment etc.) și ulterior a ancorelor;
- sudarea gujoanelor cu cap la exteriorul ramei metalice;
- introducerea ramei metalice;
- introducerea unor armături transversale pentru confinarea stratului de mortar;
- realizarea cofrajului pentru interspațiul dintre rama metalică și cadrul existent;
- injectarea cu presiune a unui mortar necontractil.
Această tehnologie de execuție este prezentată schematic în Figura F.3.28.
Diametrul minim al conectorilor post-instalați și al gujoanelor cu cap sudate de
rama metalică este de 16 mm. Pasul maxim dintre conectori/gujoane este de 250 mm.
Adâncimea minimă de înglobare în beton a conectorilor post-instalați cu
aderență chimică este de 8da, iar cea corespunzătoare conectorilor cu expansiune este
de 5da (da - diametrul ancorei).
152
Cadru existent de beton
armat
Perete de compartimentare
Componenta de oţel a
sistemului de cadre
contravântuite
Gujon cu cap
Componenta de beton armat a

sistemului de cadre
contravântuite
Contravântuire metalică
Componenta metalică se introduce la interiorul Bare suplimentare pentru

componentei de beton armat, iar în interspaţiul prevenirea flambajului
perimetral se injectează cu presiune mortar
necontractil Gujoanele cu cap se sudează
pe întreg perimetrul ramei
metalice
Figura F.3.28. Tehnologia de execuţie pentru montarea cadrelor contravîntuite de oțel
F.3.4.5.3. Introducerea de pereți structurali de beton armat

Introducerea de pereți de beton armat în structurile tip cadru de beton armat le
înzestrează pe acestea cu proprietăți de rezistență și de rigiditate substanțiale,
corectând deficitul construcțiilor cu caracteristici insuficiente din aceste puncte de
vedere.
Conlucrarea cadrelor existente cu pereții structurali de beton armat poate
conferi ansamblului o comportare specifică structurilor duale sau structurilor rigide cu
pereți. Prin aceasta, deplasările relative de nivel scad considerabil și în consecință se
153
diminuează riscul de degradare, atât al elementelor structurale ale cadrelor din beton
armat, cât și al elementelor nestructurale.
Printr-o alcătuire judicioasă, pereții nou introduși pot înzestra structura și cu
proprietăți de disipare de energie.
Soluția introducerii de pereți structurali poate fi aplicată și la construcțiile cu
parter flexibil și/sau slab din punctul de vedere al rezistenței.
Pereții structurali de beton armat pot fi plasați la exteriorul (Figura F.3.29(a))
sau la interiorul construcției (Figura F.3.29(b)). Funcție de poziția aleasă pentru noii
pereți, aceștia pot fi perforați de goluri de uși și ferestre.
a-a
(a) Pereți structurali de beton armat exteriori
curte de
lumină
(b) Pereți structurali de beton armat interiori (c) Elevație

Figura F.3.29. Introducerea de pereţi din beton armat la structurile în cadre de beton armat
Realizarea de pereți structurali la interior prezintă unele dezavantaje legate de

întreruperea funcționalității, modificarea compartimentării interioare și implicit
afectarea funcțiunilor existente. Aceste modificări implică, de regulă, înlocuirea
parțială a instalațiilor existente, ceea ce sporește costurile de execuție.
Plasarea pereților noi la exteriorul clădirii permite un acces mai simplu pentru
execuție și un cost mai mic. De asemenea, afectarea funcțiunii clădirii pe durata
execuției este minimă.
Pe de altă parte, intervenția este vizibilă, afectează finisajele și este expusă
mediului. De asemenea, modifică înfățișarea fațadei și poate implica închiderea sau
reducerea unor goluri de ferestre.
Un alt avantaj al soluției este că pereții adosați fațadei se pot conecta ușor la
elementele cadrului marginal (Figura F.3.29(a)).
154
Pereții nou introduși pot fi asamblați în nuclee. Se pot obține avantajele
pereților dispuși la exterior dacă nucleele se plasează în curți de lumină (Figura
F.3.29(b)) constituind contraforturi pentru clădirea existentă. Structura nou adăugată
poate fi utilizată pentru adăpostirea unor circulații pe verticală, sau pentru extinderea
suprafeței utile de planșeu (Figura F.3.30). Uneori, o nouă construcție lipită de
construcția existentă poate să ofere acesteia din urmă suplimentul de rezistență laterală
necesară.
Se va asigura o dispunere cât mai uniformă în plan și monotonă în elevație a
pereților structurali, pentru a evita apariția unor efecte semnificative de răsucire
generală, pentru a limita eforturile în diafragmele orizontale (planșee) și pentru a evita
variații bruște ale rigidității și rezistenței laterale a structurii pe înălțime.
Prin introducerea pereților structurali de beton armat, cadrele existente sunt
descărcate parțial de eforturile generate de acțiunile seismice și, ca atare, cerințele de
rezistență ale acestora pot fi reduse până la nivelul capacităților lor efective.
Mecanismul de comportare al pereților trebuie să fie de tip încovoiere de
ansamblu, cu deformațiile plastice localizate la baza pereților, în armăturile verticale
ale stâlpilor existenți și în armăturile din elementele nou introduse.
Ierarhizarea capacităților de rezistență prin proiectare trebuie să asigure
mobilizarea capacităților de deformare plastică, cu evitarea ruperilor premature la forțe
tăietoare și lunecarea în zona de conectare.
Dacă în pereți se prevăd goluri de uși și ferestre, zona de deasupra golului
poate fi concepută ca grindă de cuplare, element disipator de energie.
Dacă armătura verticală a stâlpilor este insuficientă sau dacă înnădirile barelor
din stâlpi sunt insuficiente, stâlpilor li se aplică o cămășuire legată de peretele nou, cu
armătura verticală continuizată prin planșee.
Conectarea inimii nou introduse de stâlpul existent, se realizează cu conectori
post-instalați sau prin petrecerea armăturilor orizontale, în cazul în care stâlpilor li se
aplică o cămășuire racordată la inima de beton armat. O altă soluție este dispunerea
inimii peretelui la marginea grinzii, situație în care ancorarea barelor orizontale se face
prin prelungirea acestora în cămășuiala stâlpului existent (a se vedea F.3.4.5.2.2,
Figura F.3.31 și Figura F.3.32).
Se va ține seamă dacă, după consolidare, forțele de inerție din planul planșeelor
se transmit cu prioritate la pereții nou introduși. Se va asigura transmiterea acestor
încărcări la pereți prin conectori și colectori suplimentari.
De asemenea, se va verifica dacă armarea centurilor existente este suficientă
pentru asigurarea diafragmei pe noua schemă de lucru sau va trebui întărită.
În cazul pereților asamblați în nuclee, concentrarea de forțe este maximă și
măsurile de conectare și colectare a forțelor prin conectori și tiranți trebuie sporite
adecvat (de exemplu, în cazul nucleelor adosate clădirii, Figura F.3.30).
Datorită concentrării acțiunii seismice, în urma consolidării, în câteva zone
structurale, apar sporuri locale importante la nivelul fundațiilor. Se va verifica dacă
fundațiile (infrastructura) sunt suficient de puternice pentru a prelua acest spor de
eforturi, sau dacă trebuie consolidate.
De asemenea, se vor verifica presiunile pe teren și, dacă este cazul, se va
dezvolta baza de rezemare. În unele situații, în special în cazul pereților și nucleelor de
155
pe conturul clădirii, forțele orizontale produc momente de răsturnare mari, care, în
absența unor lestări suficiente, duc la desprinderea fundațiilor de pe teren, sau la
depășirea presiunilor de proiectare pe teren. În aceste situații se vor prevedea fundații
de adâncime, piloți, barete, ancore pretensionate.
În cazul în care piloții trebuie plasați la interiorul clădirii, se vor prevedea
minipiloți a căror execuție este realizată de utilaje cu gabarite care permit introducerea
lor în clădiri cu afectarea minimă a structurii existente. Sporirea semnificativă a
eforturilor din sistemul de fundare datorat introducerii pereților de consolidare, obligă
de multe ori ca soluția de consolidare să fie dictată de posibilitatea realizării unor
fundații adecvate în condiții acceptabile sub aspectul costurilor și al posibilităților
concrete de execuție.
Nuclee de beton armat Tiranţi din oţel sau

adosate clădirii beton armat
Colectori
Figura F.3.30. Nuclee din beton armat adosate clădirii existente
F.3.4.5.3.2. Soluții constructive

Realizarea pereților structurali nou introduși se poate face utilizând
următoarele soluții constructive:
(a) Realizarea unei inimi de beton armat prin umplerea totală sau parțială la
interior a ochiului de cadru (Figura F.3.31(a)), ancorate adecvat de elementele
cadrului;
(b) Realizarea unei inimi de beton armat adosate grinzii existente și conectarea la
cămășuielile stâlpilor structurii (Figura F.3.31(b));
(c) Introducerea unor pereți, prevăzuți sau nu cu bulbi, în afara și la distanță de
planurile cadrelor. ( )
Soluțiile (a) și (b) beneficiază de avantajul că grinzile cadrelor existente pot
asigura funcțiunea de colectare a încărcărilor seismice la pereții nou introduși.
În cazul aplicării soluțiilor (a) și (b), stâlpii și grinzile existente, din panoul în
care se execută noua inimă din beton armat, fac parte din peretele astfel constituit,
156
dacă se realizează conectarea adecvată prin ancore post-instalate între elementele
existente și cele nou introduse.
Soluția (a) implică post-instalarea unor ancore de conectare la intradosul
grinzii, într-un spațiu strâmt, ca urmare a distanței mici între armăturile longitudinale,
operație care reclamă o acuratețe deosebită (fig. F.3.4.33a).
Soluțiile (b) și (c) permit o execuție mai simplă, cu un consum ceva mai mare
de materiale decât soluția (a). Turnarea betonului se face prin goluri practicate în placa
planșeului, prin care se trec și armăturile de continuitate și de traversare a rostului de
lucru. Golurile umplute cu beton constituie și pene de forfecare pentru preluarea
efortului de lunecare dintre perete și diafragma orizontală.
O variantă alternativă ce poate reduce simțitor durata de execuție a lucrărilor
de consolidare o reprezintă realizarea noilor pereți structurali din panouri prefabricate,
conectate adecvat de elementele existente. Panourile prefabricate se vor realiza astfel
încât dimensiunile acestora să permită introducerea și manipularea lor în spațiile
interioare ale clădirii.
(a)
Perete de b.a.
nou-introdus
(b)
Grindă
Cămaşă existentă
de b.a.
Figura F.3.31. Soluţie constructivă pentru realizarea pereţilor nou introduşi
157
A-A
marginea grinzii
ancoră
existente A chimică
ancoră
chimică A
(a)
stâlp
existent
B-B
B cămaşă beton armat gol de
turnare
B grindă existentă
stâlp
existent (b)
Figura F.3.32. Soluţie constructivă pentru realizarea pereţilor nou introduşi
F.3.4.5.3.3. Măsuri constructive pentru realizarea pereților noi de beton armat

La proiectarea pereților nou introduși se vor respecta toate prevederile
specifice din codurile P 100-1 şi CR 2-1-1.1.
Grosimea inimii peretelui structural introdus va fi cel puțin egală cu 1/4 din
latura perpendiculară a stâlpului, dar nu mai mică de 150 mm.
Pentru pereții având grosimea inimii mai mare sau egală cu 180 mm este
obligatorie armarea ambelor fețe cu plase de bare legate sau sudate.
Procentul de armare transversală a inimii va fi cel puțin egal cu 0,25%, dar nu
mai mare de 0,80%.
Clasa betonului utilizat pentru turnarea pereților introduși va fi cel puțin egală
cu clasa betonului din care este realizată structura existentă, dar nu va fi inferioară
clasei C20/25.
Eventualele goluri din pereții structurali introduși vor fi bordate cu bare de
armătură pentru care suma capacităților de rezistență este cel puțin egală cu cea a
armăturilor întrerupte de gol.
Tehnologia de turnare a betonului trebuie să asigure obținerea unui beton de
bună calitate și mai ales să evite apariția unui rost la partea superioară a peretelui nou
introdus.
Pentru pereții de beton armat realizați prin umplerea ochiului de cadru se
recomandă utilizarea uneia din următoarele tehnologii:
- Injectarea cu presiune a betonului pe la partea inferioară a cofrajului. Această
metodă necesită prevederea unui număr suficient de goluri, uniform distribuite
158
la partea superioară a cofrajului, care să permită eliminarea aerului și să
certifice umplerea completă cu beton a cofrajului.
- Turnarea betonului până la cca. 200 mm sub grinda existentă, urmată de
injectarea cu presiune a unui mortar necontractil în zona de la partea superioară
rămasă nebetonată (Figura F.3.33(a)).
- Turnarea betonului prin goluri perforate în placă într-un cofraj prelungit pe
lângă grinda existentă de intradosul acesteia (Figura F.3.33(b)).
Pentru pereții de beton armat realizați prin amplasarea inimii la exteriorul
ochiului de cadru, betonul se va turna de la nivelul superior prin găuri de dimensiuni
suficient de mari realizate în placa existentă (Figura F.3.34). În golurile de turnare se
pot concentra armăturile de continuitate, cu secțiune echivalentă barelor verticale
curente din inima peretelui. Golurile prin placă se vor realiza cu dispozitive roto-
percutoare. Pentru a evita tăierea armăturilor din placa existentă de beton armat se
interzice utilizarea unor dispozitive de tăiere a betonului
Eventualele goluri întâmplătoare între peretele nou și intradosul plăcii existente
se umplu, după caz, prin matare cu mortar vâscos sau prin injecție cu mortar.
Dacă este cazul se vor prevedea popi metalici pentru sprijinirea provizorie
plăcii existente.
Gol perforat în placă

pentru turnarea betonului
Conector post-instalat
Mortar necontractil injectat
≥ 200 mm
Fretă pentru prevenirea

despicării betonului
Surplusul de beton
se îndepărtează
(a) (b)
Figura F.3.33. Tehnologia de execuţie pentru pereţii din beton armat realizaţi în ochiul de cadru
159
ls = lungimea de suprapunere
ls
Gol de
Placã
turnare
existentã
45 o
a
Gaurã de dimensiuni mari a/
realizatã cu dispozitive 2
rotopercutoare fãrã a se
tãia armãturile din placã
Sunt figurate numai

barele verticale
Figura F.3.34. Tehnologia de execuţie pentru pereţii din beton armat realizaţi la exteriorul
ochiului de cadru
Pentru realizarea legăturii între elementele cadrului existent și pereții nou

introduși se utilizează conectori. La realizarea conectării se vor avea în vedere
următoarele:
(a) Se utilizează două tipuri de ancore post-instalate: conectori cu expansiune
mecanică și conectori cu aderență chimică. De regulă, la realizarea pereților se
utilizează numai unul din cele două tipuri de conectori;
(b) Pentru a realiza o conectare sigură și eficientă trebuie respectate următoarele
prevederi:
- Suprafețele de beton ale elementelor structurale existente și eventual suprafața
peretelui de compartimentare folosit drept cofraj, când inima de beton se
atașează acestuia, vor fi buciardate pentru a crea asperități care să permită o
conlucrare cât mai bună între betonul nou și materialele existente.
- Conectorii trebuie instalați în găuri forate în miezul de beton al elementului.
Este interzisă amplasarea conectorilor în zona stratului de beton de acoperire.
- Pentru a împiedica cedarea prin despicare a betonului din zona de conectare
trebuie prevăzută o armare transversală sub forma fie a unei armături spiralate
de tip fretă (Figura F.3.35), fie a unor ”scărițe” din plase sudate (Figura F.3.36).
- Pasul dintre conectorii post-instalați și distanțele dintre aceștia și marginile
elementelor de beton armat vor fi cel puțin egale cu valorile prezentate în
Figura F.3.37.
- Adâncimea minimă de înglobare în betonul existent este de 5da pentru
conectorii cu expansiune și de 8da pentru conectorii cu aderență chimică.
(c) Pentru a obține o sporire a conlucrării între betonul nou introdus și cel existent
se pot executa pene de forfecare la interfața celor două straturi prin: ( )
160
- Tăierea unor bucăți din stratul de beton de acoperire al elementelor cadrului
existent (Figura F.3.38).
- Utilizarea unor piese prefabricate ce se lipesc de elementele structurale
existente utilizând substanțe adezive eficiente (Figura F.3.39).
Figura F.3.35. Armături transversale spiralate (frete) dispuse pentru a împiedica cedarea prin
despicare a betonului
Grinda
existentă Grinda
existentă
min. 12 la interfaţă

~100 mm
„scăriţe” din
plase sudate
min. 12
Peretele Peretele
introdus introdus
Figura F.3.36. Armături transversale sub formă de „scăriţe” din plase sudate dispuse pentru a
împiedica cedarea prin despicare a betonului
e2≥5da ≥7,5da e2≥5da ≥7,5da
da – diametrul ancorei post-instalate
a) Dispunere ortogonală a) Dispunere în zig-zag
Figura F.3.37. Pasul dintre conectorii post-instalați și distanțele dintre aceștia și marginile
elementelor de beton armat (nu sunt trecute distante pe verticala)
161
Grinda Pană de Grinda
existentă forfecare existentă
Peretele Peretele
introdus Armături în formă de „U” introdus
min 10
Figura F.3.38. Pene de forfecare obţinute prin tăierea unor bucăţi din stratul de acoperire cu
beton a armăturilor din elementul existent
Grinda Pană
Adeziv
existentă prefabricată Grinda
existentă
Conector
Peretele Armătură în formă de „U” Peretele
introdus min. 10 Conector introdus
Figura F.3.39. Pene de forfecare obţinute prin utilizarea unor piese prefabricate
F.3.5. Lucrări de consolidare a structurilor în cadre de beton armat cu panouri

de umplutură din zidărie
F.3.5.1. Particularități de alcătuire

Structurile din această categorie constau dintr-un cadru spațial de beton armat
la care pereții exteriori și unii (uneori majoritatea) pereți interiori sunt realizați din
blocuri ceramice sau din beton cu diferite compoziții, care umplu spațiul dintre stâlpi
și grinzi, având contact practic continuu pe tot perimetrul. Astfel, pereții
interacționează cu elementele cadrului formând un element cu rezistență la forțe
laterale.
Structura în cadre a fost proiectată, fie numai la încărcări verticale (cazul
clădirilor construite înainte de 1965), fie a fost proiectată și la forțe laterale cu valori
prea mici astfel încât capacitatea de rezistență la forțe laterale este insuficientă față de
exigențele impuse de codurile moderne de proiectare seismică.
162
F.3.5.2. Comportarea la cutremur
Eficacitatea structurală a sistemului cadru – perete de umplutură depinde de
dimensiunile și numărul golurilor, precum și de calitatea zidăriei (cu rosturi orizontale
și verticale umplute în totalitate sau numai parțial) și de contactul perete-structură pe
perimetru, complet sau parțial.
În cazul panourilor pline sau cu goluri mici deformația ochiului de cadru este
împiedicată și astfel în planul peretelui se formează o diagonală comprimată a cărei
rigiditate și rezistență depinde de calitatea zidăriei.
În cazul unor goluri mari, mecanismul de grindă cu zăbrele nu se poate
constitui și structura tinde să lucreze ca un cadru, cu noduri rigidizate suplimentar prin
prezența zidăriei.
Umplerea parțială necontrolată a unora din ochiurile de cadru poate duce la
efecte structurale negative:
- crearea condițiilor de nivel slab, de exemplu la parterul unor construcții unde
sunt amenajate magazine;
- crearea unor efecte de torsiune de ansamblu.
La acțiuni puternice zidăria pereților fisurează și tinde să se zdrobească,
pierzând rigiditatea și prezentând risc de prăbușire, în special în afara planului acesteia.
Cadrul de beton armat creează a doua linie de rezistență, dar se degradează
rapid ca urmare a alcătuirii deficitare.
La acțiuni seismice de intensitate mică și medie pereții de cărămidă pot asigura
rigiditatea și rezistența laterală pentru a satisface cerințele de performanță necesare.
F.3.5.3 Deficiențe specifice de alcătuire seismică și tehnici de intervenție
Sunt prezentate principalele deficiențe ale sistemului împreună cu metodele
curente de intervenție care să îmbunătățească răspunsul seismic așteptat al structurii.
Analiza are în vedere deficiențele referitoare la satisfacerea cerințelor de
performanță evidențiate de evaluarea calitativă și evaluarea prin calcul.
Metodele de intervenție pot fi bazate pe una din opțiunile:
(a) Conservarea sistemului structural în care elementele cadrului împreună cu
zidăria de umplutură se comportă ca pereți neomogeni, cu inima realizată dintr-
un material mai puțin rigid și mai puțin rezistent decât elementele ramei
cadrului, care constituie bulbii și centurile pereților. Sunt necesare măsuri care
să asigure interacțiunea structurală cadru de beton armat – zidărie avută în
vedere prin concepție, incluzând dacă sunt necesari conectori de oțel post-
instalați. Sporirea rezistenței inimii impune de cele mai multe ori la
construcțiile multietajate placarea cu mortar armat, pe o parte sau pe ambele
părți ale peretelui.
(b) Schimbarea sistemului structural prin: ( )
- Introducerea unor pereți structurali sau elemente de contravântuire. In această
situație, rigiditatea laterală trebuie să fie suficiente pentru a proteja pereții de
închidere și de compartimentare, conform prevederilor codului de proiectare
seismică.
163
- Eliminarea pereților de zidărie și înlocuirea lor cu pereți ușori legați flexibil de
structură sau detașarea pereților de structură, detaliind adecvat în acest scop
legăturile pereți – structură. Trebuie luate măsuri pentru a evita răsturnarea
pereților în afara planului lor. Soluția trebuie însoțită, atunci când este cazul, de
consolidarea structurii de beton armat.
Principalele deficiențe structurale specifice tipului structural analizat în această
secțiune, împreună cu tehnicile de intervenție posibile se grupează după cum urmează:
(a) Deficit de rezistență laterală.
(i) În cazul unor dimensiuni insuficiente ale pereților și/sau a unor rezistențe
slabe ale zidăriei sunt indicate cămășuiri ale pereților cu beton armat sau
FRP. Introducerea de pereți de beton armat sau contravântuiri metalice
reprezintă soluții de consolidare care modifică sistemul structural inițial.
(ii) Măsurile indicate la (i) se pot utiliza și în cazul unor pereți slabi cu goluri
mari. În plus atunci când este posibil se recomandă umplerea golului.
(iii) În cazul pereților cu degradări ale zidăriei, soluția de reparație –
consolidare locală este injectarea fisurilor cu mortar de ciment și apoi
placarea cu FRP sau cu mortar armat. ( )
(b) Deficit de rigiditate.
Acesta se poate remedia prin măsurile indicate la (a).
(c) Deficiențe de configurație structurală.
(i) Rigiditatea și rezistența nivelurilor flexibile și/sau slabe se pot îmbunătăți
prin:
- introducerea la aceste niveluri a unor pereți de beton armat, de zidărie
armată sau a unor contravântuiri de oțel,
- prin cămășuirea elementelor verticale de la aceste niveluri cu beton armat
în vederea sporirii rezistenței acestora la forță axială și forță tăietoare.
(ii) Efectele de torsiune generală rezultate din dispunerea neechilibrată a
pereților de umplutură, parte a structurii laterale, se diminuează reducând
excentricitățile dintre centrul maselor și centrele de rigiditate sau de
rezistență prin introducerea în poziții adecvate a unor pereți de cărămidă
sau chiar a unor pereți de beton armat. Atunci când funcțiunea nu permite
introducerea pereților plini se pot introduce contravântuiri de oțel. ( )
(d) Deficiențe referitoare la traseul încărcărilor.
Întreruperile sau zonele slabe care apar mai frecvent în traseul încărcărilor
către terenul de fundare sunt reprezentate de lipsa legăturilor care să evite riscul de
prăbușire al pereților în afara planului lor și de absența colectorilor din planșeul care să
asigure transferul încărcărilor orizontale la elementele structurii laterale.
Pentru corectarea acestor deficiențe se vor introduce ancore post-instalate la
interfața pereți – elementele cadrului și se vor monta colectori de beton armat sau din
piese de oțel în planșeu.
(e) Deficiențe de alcătuire a elementelor cadrului de beton armat.
(i) Înnădirile insuficiente ale armăturilor longitudinale din stâlpi.
164
Înnădirile prin petrecerea armăturilor își îmbunătățesc performanța dacă se
aplică cămășuiri locale cu beton armat, piese de oțel sau FRP, ca urmare a sporirii
efectului de confinare exercitat de cămășuiri.
(ii) Rezistența insuficientă a stâlpilor, grinzilor și nodurilor. ( )
Aceste deficiențe se corectează prin cămășuire realizată după caz din beton
armat, piese metalice sau FRP, conform detaliilor prezentate la F.3.4.4.
(f) Rosturi slăbite neumplute între peretele de ceramică și rama de beton armat.
Acest defect se remediază prin curățarea rostului și/sau desfacerea asizelor
periferice și refacerea acestora și injectarea sau matarea spațiilor goale cu mortar.
(g) Deficiențe ale diafragmelor orizontale.
Acestea constau în armări insuficiente ale diafragmelor pentru preluarea
eforturilor de încovoiere și forță tăietoare și a eforturilor din zona golurilor cu
dimensiuni mari, precum și în absența conectorilor.
Remedierile specifice sunt descrise în cap. F.3.7.
(h) Fundații cu suprafețe de rezemare insuficientă și/sau cu deficit de rezistență.
Consolidarea fundațiilor se realizează prin măsurile descrise la cap F.3.8.
F.3.6. Consolidarea structurilor cu pereți de beton armat
F.3.6.1. Caracterizarea tipului structural

Elemente structurale cu rezistență și rigiditate consistente, pereții de beton
armat sunt introduși în structurile de clădiri în special atunci când configurația și
regimul de înălțime ale clădirii fac necesară realizarea unei structuri laterale puternice.
Funcție de modul în care se realizează preluarea încărcărilor verticale și
orizontale la structurile cu pereți, se disting două categorii de construcții cu pereți de
beton armat:
- Construcții cu pereți structurali deși, în care sistemul pereților este cel care
preia majoritatea încărcărilor gravitaționale și practic în întregime pe cele
orizontale. Structura este completată, eventual, numai local, cu stâlpi și grinzi.
- Construcții cu pereți rari, în care sistemul pereților, eventual asamblați în
nuclee, este asociat cu cadre din stâlpi și grinzi din beton armat, legate prin
noduri rigide. Deoarece cele două sisteme conlucrează în preluarea forțelor
laterale și ambele preiau încărcările verticale aferente, acest tip de structură
este denumit dual.
Prima categorie este utilizată cu prioritate la clădiri rezidențiale, la care
fixitatea poziției pereților nu constituie un inconvenient (blocuri de locuințe, hoteluri,
cămine) și la care pereții din beton armat sunt plasați la limita camerelor și a
coridoarelor. Uneori, și pereții exteriori, prevăzuți cu golurile de ferestre sau uși (spre
balcoane), sunt realizați tot ca elemente structurale. Limita acestui sistem o constituie
structurile tubulare, cu rigiditatea și rezistența laterală concentrată pe perimetrul
clădirii, utilizate la construcții foarte înalte.
165
Structura poate fi realizată din beton armat monolit, dar se pretează și la o
prefabricare avansată sub formă de „panouri mari”.
A doua categorie este aplicată la clădirile caracterizate de flexibilitate
funcțională, la care pereții sunt plasați în pozițiile în care nu deranjează funcțiunea
clădirii (la limita dintre celulele funcționale, în jurul caselor de scară și a lifturilor etc.).
Eficacitatea sistemelor structurale cu pereți depinde esențial de realizarea
funcțiunii planșeelor ca diafragme rigide și rezistente. Acest rol este îndeplinit, de
regulă, la construcțiile mai recente din beton armat monolit, dar nu este îndeplinit
întotdeauna la structurile cu planșee prefabricate, inclusiv cele din panouri mari,
datorită, în special, legăturilor inadecvate dintre panouri.
Tipurile de fundații ale construcțiilor cu pereți variază destul de mult, de la
fundațiile independente pentru pereți, de suprafață sau de adâncime, până la sistemele
de infrastructură de tip cutie rigidă și rezistentă, alcătuite din radier, pereții de contur și
de la interior ai subsolurilor, împreună cu planșeele acestora.
Până nu de mult, în practica proiectării seismice din țara noastră sistemul
fundațiilor și cel al infrastructurii nu erau alcătuite și calculate în concordanță cu
principiul, astăzi general acceptat, al ierarhizării capacității de rezistență asociat
mecanismului structural de disipare de energie dorit. Într-o situație nefavorabilă din
acest punct de vedere se află fundațiile construcțiilor de tip dual, cu concentrări mari
de eforturi la baza pereților structurali, relativ depărtați unul de altul.
F.3.6.2. Răspunsul seismic al structurilor cu pereți de beton armat

În deformarea sub încărcări crescătoare, primele elemente care fisurează și sunt
solicitate dincolo de pragul de curgere sunt grinzile și plăcile care cuplează pereții.
Plastificarea grinzilor produce o reducere semnificativă de rigiditate a structurii. Dacă
rezistența transversală este necorelată adecvat cu rezistența la încovoiere, intervine
plastificarea prin forfecare și degradarea pronunțată a rezistenței, mai ales dacă
detalierea armăturii transversale este incorectă. În final se pierde efectul de cuplare și
pereții ajung să lucreze pe schema de consolă verticală.
În funcție de modul de realizare al infrastructurii și fundațiilor și de relația între
rezistența infrastructurii și a pereților, „veriga slabă” a ansamblului structural poate fi
sistemul pereților sau elementele bazei acestuia.
Dacă consumul de energie se realizează cu prioritate în pereți, sunt posibile
două tipuri de comportare. Primul constă în dezvoltarea unei zone de plastificare prin
încovoiere la baza pereților. Dacă zonele de deformare plastică sunt alcătuite corect,
deformațiile de încovoiere nu produc degradări de rezistență, decât la deplasări mari.
Al doilea tip de comportare implică fisurarea și curgerea produsă de forfecare.
Acest mod de comportare este indezirabil pentru că este asociat cu o degradare rapidă
a rigidității și rezistenței pereților.
Dacă cerințele de deplasare sunt mici, ceea ce se întâmplă în anumite zone
seismice, sistemele care prezintă plastificarea armăturilor transversale pot oferi o
comportare seismică acceptabilă.
În condițiile unei rezemări pe teren limitate, poate apărea rotirea pe teren. În
general benefică, pentru că reduce răspunsul infrastructurii, rotirea pe teren mărește
însă deplasările laterale. Funcție de dezvoltarea fundațiilor, rotirea pe teren a pereților
166
poate fi un fenomen izolat, unul secvențial, sau unul de proporții mai mari. În aceste
condiții intervin transferuri de forțe între pereți.
În cazul construcțiilor cu subsoluri și infrastructuri mai puternice, cuplul
format de forțele de reținere apărute la nivelul radierului și planșeelor subsolurilor
poate fi mai puternic decât momentul dezvoltat pe teren și rotirea bazei este mai puțin
însemnată.
Este de subliniat că în practica proiectării dinainte de 1980, problema
proiectării infrastructurilor la forțe laterale era ignorată. Din acest motiv, există multe
situații în care, la construcții realizate anterior, intervin rotiri pe teren importante sau
elementele infrastructurii prezintă riscul unor ruperi premature.
F.3.6.3. Deficiențe specifice de alcătuire seismică și tehnici de reabilitare

În această secțiune sunt identificate tipurile de deficiențe seismice care intervin
la structurile cu pereți și se indică tipurile de intervenție.
Deficiențele se referă la condițiile de alcătuire de ansamblu și de detaliu
precizate în P 100-3 și se stabilesc prin evaluare calitativă și evaluare prin calcul.
Deficiențele seismice ale unei construcției sunt identificate în urma expertizei
și sunt consemnate în raportul de expertiză.
Lucrările de consolidare urmăresc impunerea unui mecanism structural de
disipare de energie favorabil.
În cazul structurilor cu pereți de beton armat, acest mecanism implică
dezvoltarea zonelor plastice în grinzile de cuplare și la baza pereților. Funcție de
dezvoltarea fundațiilor și de posibilitățile concrete de intervenție asupra acestora, se
poate avea în vedere și un răspuns seismic care să implice și rotirea pe teren.
Deficiențele structurilor cu pereți pot reprezenta deficiențe de sistem (la nivel
de ansamblu) sau deficiențe de alcătuire ale elementelor structurale considerate separat.
Aceste deficiențe sunt grupate astfel:
- deficiențe de sistem;
- deficiențe de alcătuire a elementelor structurale.
F.3.6.3.1. Deficiențe de sistem

Cele mai semnificative aspecte de deficiențe de sistem sunt:
(i) Rezistență insuficientă la forțe laterale.
Acest tip de deficiență poate apărea la multe construcții de tip dual.
Sporirea rezistenței laterale a structurii în ansamblu se poate realiza prin
măsuri cum sunt:
- introducerea unor pereți suplimentari, cu sporirea corespunzătoare a capacității
fundațiilor;
- consolidarea pereților existenți și a grinzilor de cuplare;
- izolarea seismică a bazei construcției.
(j) Rigiditatea laterală insuficientă.
167
O asemenea deficiență poate apărea, de asemenea, la structuri cu pereți dispuși
la distanțe mari.
Remedierea acestei deficiențe se realizează, ca și în cazul deficiențelor de
rezistență, prin:
- introducerea de pereți suplimentari;
- mărirea secțiunilor pereților existenți și a altor elemente structurale ale
construcției.
Sporul de rigiditate trebuie să fie suficient pentru ca cerințele seismice să nu
depășească capacitatea de deformație (ductilitatea) a elementelor care nu se
consolidează. În caz contrar, trebuie aplicate măsuri specifice pentru creșterea
proprietăților de deformare ale acestora.
(k) Configurația structurală neregulată.
Din acest punct de vedere, intervin următoarele tipuri de deficiențe:
(i) Pereți discontinui pe verticală;
De exemplu, pereții întrerupți la un anumit nivel, unde aceștia reazemă pe
stâlpi, sau decalarea planurilor pereților pe verticală.
Măsuri posibile:
- introducerea de pereți suplimentari, eventual completarea peretelui la nivelul
unde intervine discontinuitatea;
- întărirea stâlpilor de sub pereții întrerupți.
De multe ori, aceste măsuri trebuie însoțite de măsuri de îmbunătățire a
legăturii elementelor verticale ale structurii cu diafragma orizontală (planșeul).
(ii) Niveluri slabe sau flexibile;
Măsurile de intervenție au în vedere, în acest caz, mărirea rezistenței sau/și a
rigidității laterale a nivelului slab.
(iii) Colțuri intrânde sau goluri mari în planșeu;
Se poate completa total, sau parțial, suprafața planșeului, dacă este posibil, sau
se prevăd armături de centură, adecvat ancorate, pentru bordarea golurilor sau a
zonelor intrânde.
(iv) Dispoziții de pereți la care centrul de rigiditate sau centrul de rezistență,
sunt puternic excentrice față de centrul maselor. ( )
În această situație, intervenția structurală va urmări corectarea acestei
deficiențe prin introducerea unor pereți de echilibrare.
(l) Traseu întrerupt al încărcărilor către terenul de fundare. ( )
În construcțiile existente, cu precădere în cele vechi, pot apărea numeroase
tipuri de situații în care este afectată continuitatea fluxului de încărcări către baza
construcției. De exemplu, absența elementelor care asigură colectarea încărcărilor din
planșee, a elementelor de conectare între planșee și pereți.
În asemenea situații, se introduc, în planșeu și la interfața pereților cu planșeele,
centuri și elemente noi de conectare, realizate cu diferite tehnici.
168
În aceeași categorie de deficiențe intră ancorajele și înnădirile de armături
insuficiente, care se corectează prin cămășuiri cu beton armat, piese de oțel sau FRP.
F.3.6.3.2. Deficiențe de alcătuire a elementelor structurale

Cele mai semnificative aspecte de alcătuire deficitară sunt:
(a) Insuficientă rezistență la încovoiere a pereților.
Deficitul individual de rezistență la încovoiere al pereților se remediază, în
general, prin cămășuiri din beton armat (mai rar cu piese de oțel sau polimeri armați),
cu armături verticale continue.
(b) Insuficientă rezistență la forță tăietoare a pereților.
Remediul obișnuit este cămășuirea cu beton armat monolit, plăci de oțel, sau
polimeri armați cu fibre, a inimii pereților.
În anumite situații se poate reduce cerința de solicitare la forță tăietoare a
pereților cu suprarezistență excesivă la încovoiere, fragmentând pereții prin șlițuri
verticale adecvat poziționate.
(c) Rezistență insuficientă a grinzilor de cuplare la moment încovoietor și/sau la
forță tăietoare.
Tehnica curentă de sporire a rezistenței este cămășuirea cu diverse materiale,
după caz, beton armat, polimeri armați cu fibre, sau piese metalice. În cazul unor
grinzi de cuplare grav degradate în urma cutremurului, o soluție rațională este
demolarea și returnarea lor cu armări îmbunătățite.
(d) Insuficientă capacitate de deformare a pereților.
Căile de remediere sunt dezvoltarea secțiunilor, în special la capetele pereților,
prin cămășuirea bulbilor și, în general, a zonelor de la extremitățile secțiunilor.
(e) Deficiențele de alcătuire a planșeelor – diafragmă.
La proiectarea marii majorități a construcțiilor existente, proiectarea planșeelor
a avut în vedere exclusiv preluarea încărcărilor verticale, nu și rolul de diafragme
orizontale. Ca urmare, planșeele pot evidenția deficiențe din acest punct de vedere,
cum sunt:
(i) Absența unor centuri, suficient dezvoltate, de bordare a marginilor
planșeelor sau a golurilor de dimensiuni mari; în asemenea cazuri se
completează planșeele existente cu elemente realizate din beton armat,
piese de oțel, sau fâșii din FRP, capabile să preia eforturile de întindere
aferente.
(ii) Legături slabe la interfața planșeu-perete, incapabile să transfere
lunecările care apar la limita dintre aceste elemente; sporul de capacitate
necesar acestor legături se realizează cu ancore de diverse tipuri, piese din
cornier etc.
(iii) Lipsa unor legături eficiente ale planșeelor din elemente prefabricate, care
să asigure comportarea acestor planșee ca diafragme; în această situație,
soluția optimă de consolidare o constituie turnarea peste elementele
prefabricate a unui strat de beton suficient de gros (funcție de deschiderea
planșeului), armat adecvat. ( )
169
Soluțiile de consolidare ale planșeelor sunt prezentate la F.3.7.
(f) Capacitatea de rezistență insuficientă a fundațiilor sau a terenului de fundare. ( )
Și în cazul fundațiilor, proiectarea, în practica de dinainte de 1980, nu avea în
vedere alcătuirea acestei părți a construcțiilor în acord cu acțiunea asociată
mecanismului de plastificare a structurii. Ca urmare, multe fundații de clădiri vechi,
indiferent de modul de realizare, prezintă importante deficiențe sub aspectul rezistenței
și rigidității.
Problema reabilitării fundațiilor este tratată în capitolul F.3.8.
F.3.6.4. Soluții de consolidare a pereților, ca elemente structurale individuale

Consolidarea pereților de beton armat se face pentru sporirea:
- rezistenței la încovoiere;
- rezistenței la forță tăietoare;
- deformabilității (ductilității);
- rigidității;
- performanțelor zonelor de înnădire ale armăturilor.
Un tip de intervenție poate avea efecte multiple. De exemplu, măsurile de
sporire a rezistenței la forță tăietoare pot crește și capacitatea de deformație.
Consolidarea pereților din beton armat individuali se obține în mod obișnuit
prin cămășuirea pereților cu beton armat, piese de oțel sau polimeri armați cu fibre.
Uneori când este posibil din punct de vedere funcțional, sporirea rezistenței se poate
obține prin umplerea unor goluri de uși și ferestre.
La alegerea soluției de cămășuire se vor avea în vedere avantajele și
inconvenientele fiecăreia din cele trei tipuri de materiale folosite. Sintetic acestea sunt
următoarele:
(a) Tehnologia cămășuirii cu beton armat prezintă avantajele unui cost redus și a
unei aderențe bune la elementul existent, fără măsuri speciale de conectare.
Inconvenientele sunt majorarea uneori substanțială a dimensiunilor, cu
reducerea spațiului liber, și masa adăugată relativ mare. De asemenea, această
tehnologie întâmpină dificultăți serioase pentru consolidarea pereților de rost.
(b) Tehnologia cămășuirii cu piese de oțel nu modifică semnificativ dimensiunile
elementelor structurale, adaugă o masă sensibil mai mică decât cămășuirea cu
beton armat și se realizează într-un timp mai redus decât aceasta.
Inconvenientele soluției sunt necesitatea protecției la foc, costurile superioare
ale materialelor și de manoperei și necesitatea unor măsuri pentru realizarea
aderenței la betonul existent.
(c) Tehnologia cămășuirii cu FRP nu duce practic la modificarea secțiunilor și a
masei inițiale ale elementelor și se realizează în timp foarte scurt, cu afectarea
minimă a funcțiunii. Printre cele mai importante inconveniente sunt necesitatea
protecției la foc, costul mai ridicat decât în cazul celorlalte două tehnologii și
tehnicitatea necesară punerii în operă. ( )
170
F.3.6.4.2. Creșterea rezistenței la încovoiere a pereților
Creșterea capacității de rezistență la încovoiere a pereților se realizează prin
introducerea unor elemente noi de beton armat sau de oțel, în special la extremitățile
acestora.
În această situatie este necesară realizarea continuității pe verticală a
elementelor nou introduse pe înălțimea necesară (Figura F.3.40 (a) și (b)), ceea ce
presupune spargerea locală a elementelor orizontale (plăci și/sau grinzi) întâlnite pe
înălțimea peretelui. Se pot aplica și soluții în care grinzile, dacă există, să fie ocolite,
spargerea acestora fiind evitată.
Detaliile de consolidare recomandate sunt cele din Figura F.3.41, Figura F.3.42
și Figura F.3.43. Consolidarea se poate realiza prin:
(a) prin adăugarea sau mărirea unor bulbi din beton armat (Figura F.3.41);
(b) prin adăugarea unor elemente din oțel: ( )
- Corniere la colțuri rigidizate orizontal cu benzi din oțel (Figura F.3.42);
- Plăci metalice (Figura F.3.43).
Pentru realizarea conlucrării dintre piesele metalice și betonul pereților
existenți trebuie luate măsuri de asperizare a suprafețelor de beton în contact cu plăcile
de oțel și trebuie aplicate soluții de injectare care să asigure umplerea spațiilor dintre
elemente. Când aceste măsuri nu sunt suficient de sigure se vor prevedea conectori.
În situațiile în care sporirea rezistenței la încovoiere duce la creșterea forței
tăietoare de proiectare peste capacitatea elementelor, vor fi necesare și măsuri de
sporire rezistenței lor la forța tăietoare (Figura F.3.43).
171
(a)
cămăşi de b.a.
continue pe perete existent
înălţime cu bulbi
(b)
corniere de oţel
continue pe perete existent
înălţime cu bulbi
Figura F.3.40. Creșterea capacității de rezistență la încovoiere a pereților prin introducerea unor
elemente noi din beton armat sau oțel
172
element nou din b.a
element nou din b.a
perete existent
perete existent
fără bulbi
Figura F.3.41. Detalii de consolidare - cămăși din beton armat
plăci de oţel
perete existent
cu bulbi
spaţiu umplut cu
mortar matat sau
răşini epoxidice
corniere corniere
Figura F.3.42. Detalii de consolidare – corniere și benzi din oțel
benzi de oţel pentru sporirea

capacităţii la forţă tăietoare
placă de oţel placă de oţel

continuă pe continuă pe
înălţime înălţime
conectori aderenţă realizată cu

răşini epoxidice
Figura F.3.43. Detalii de consolidare – plăci metalice
173
F.3.6.4.3. Creșterea deformabilității (creșterea ductilității)
Creșterea capacității de deformare (creșterea ductilității) se face prin
confinarea zonelor de capăt ale pereților, introducând cămăși de beton armat, oțel sau
polimeri armați cu fibre (FRP).
Dacă se intenționează ca aceste intervenții să nu producă și sporirea rezistenței
la încovoiere și, implicit, a forței tăietoare de proiectare (asociate) se va întrerupe
continuitatea pe verticală a cămășii în dreptul planșeelor. În acest sens se vor
prevederea rosturi de cca. 50 mm între extremitățile cămășii și planșeele învecinate.
Exemple de rezolvare a detaliilor se dau în Figura F.3.44(a), în cazul cămășuirii cu
beton armat și în Figura F.3.44(b), pentru cămășuirea cu piese de oțel.
În cazul pereților fără bulbi la extremități, detaliile de consolidare a zonelor de
capăt pot fi rezolvate ca în Figura F.3.45.
În cazul utilizării cămășilor de FRP, detaliile de principiu sunt similare celor
care utilizează piese de oțel.
spaţiu liber spaţiu liber

50 mm 50 mm
cămăşi de corniere şi
beton armat perete existent perete existent
cu bulbi plăci din oţel
cu bulbi
(a) (b)
Figura F.3.44. Creșterea ductilității fără a se spori rezistența la încovoiere
benzi de oţel benzi de oţel

perete existent
fără bulbi
conectori
Figura F.3.45. Consolidarea zonelor de capăt la pereții fără bulbi
174
F.3.6.4.4. Creșterea rezistenței la forță tăietoare
Creșterea capacității la forță tăietoare se face prin consolidarea inimii pereților.
Se pot utiliza cămăși din beton armat, oțel sau FRP.
Pentru a se evita sporirea capacității la încovoiere și a forței tăietoare de
proiectare este necesar ca elementele nou introduse să nu aibă continuitate pe înălțime.
Acestea se vor întrerupe la nivelul planșeelor. Se recomandă prevederea unui rost de
50 mm la partea superioară și inferioară.
Cămășile din beton armat, oțel sau FRP se pot aplica funcție de necesarul de
rezistență sau de constrângerile tehnologice și arhitecturale, pe una sau pe ambele fețe
ale peretelui existent.
Indiferent de soluția aleasă pentru cămășuire, elementele nou introduse trebuie
ancorate adecvat în zonele de capăt ale pereților.
Detaliile de cămășuire a inimii pereților cu beton armat pot fi rezolvate ca în
Error! Reference source not found.(a) și (b). Cămașa se poate arma cu o singură
plasă de armătură amplasată în planul median.
conectori
perete cămăşuit cu beton armat pe
ambele feţe
(a)
conectori
perete cămăşuit cu beton armat pe o
singură faţă
(b)
Figura F.3.46. Consolidarea inimii peretelui cu cămăși din beton armat
Cămășuirea cu elemente de oțel se poate face prin dispunerea pe una sau

ambele fețe ale peretelui a unor benzi de oțel în direcție orizontală (Figura F.3.47) sau
a unor panouri continue de tablă din oțel.
În cazul utilizării polimerilor armați cu fibre detaliile pot fi rezolvate ca în
Figura F.3.48(a),(b),(c) și Figura F.3.49 pentru pereți și grinzi de cuplare. Înainte de
aplicarea FRP este esențială respectarea condițiilor tehnologice privind curățirea,
netezirea suprafețelor și rotunjirea colțurilor.
Orientarea fibrelor va fi unidirecțională (paralelă cu direcția de acțiune a forței
tăietoare) (Figura F.3.49). Este esențială, de asemenea, asigurarea unei ancorări
adecvate a FRP, prin petrecerea după capătul peretelui sau grinzii, după caz, și prin
175
prevederea conectorilor specifici FRP realizați tot cu fibre, răsfirați în evantai (Figura
F.3.50).
Dimensionarea fâșiilor sau plăcilor va asigura o rezistență în exces față de
valoarea forței tăietoare asociate mecanismului de plastificare, pentru a asigura
dezvoltarea deformațiilor plastice de încovoiere.
Întrucât rezistența FRP este limitată de capacitatea de aderență, este inutilă
sporirea numărului de straturi peste cel asociat capacității de aderență.
benzi din tablă de oţel pe benzi din tablă de oţel pe o

ambele feţe pentru sporirea singură faţă pentru sporirea
rezistenţei la forţă tăietoare rezistenţei la forţă tăietoare
(a) (b)
Figura F.3.47. Consolidarea inimii peretelui cu benzi din tablă de oțel
FRP
colţ rotunjit R30 mm

(a)
 150 mm
FRP
colţ rotunjit R30 mm

 150 mm (b)
 150 mm
ancore mecanice FRP

(c)
Figura F.3.48. Consolidare folosind polimeri armați cu fibre
176
Placă existentă
A de beton armat
Benzi de FRP Benzi de FRP

cu fibrele cu fibrele
orientate orientate
vertical A B B orizontal
Gol de uşă
Perete existent
Bulb existent perpendicular
de beton armat
ELEVAŢIE Detaliu de ancorare a benzilor de FRP
Secţiune A-A Secţiune B-B

placă ancoră din
fibre colţ rotunjit
ancoraj straturi
FRP
ancoră din fibre

perete
cămaşă FRP
grindă existentă rotunjire realizată

cu răşină
colţ rotunjit
Figura F.3.49. Consolidarea pereților și a riglelor de cuplare folosind polimeri armați cu fibre
rozeta de ancorare
primul strat FRP
ultimul strat FRP
extinderea ancorajului
perete
ancoraj din fibre

colţ rotunjit
Figura F.3.50. Ancorarea polimerilor armați cu fibre
177
F.3.6.4.5. Sporirea capacității de cuplare a pereților structurali
Cuplarea pereților poate fi îmbunătățită prin consolidarea grinzilor de cuplare
existente sau prin introducerea unor grinzi de cuplare noi.
Consolidarea grinzilor de cuplare poate fi făcută pentru sporirea capacității de
rezistență la încovoiere, a capacității de rezistență la forță tăietoare și/sau pentru
sporirea deformabilității. Detaliile de consolidare a grinzilor de cuplare existente pot fi
rezolvate ca în Figura F.3.51 sau Figura F.3.52.
Soluția uzuală este atașarea unei grinzi de cuplare la cea existentă și conectarea
prin ancore cu aderență a celor două elemente. Această soluție face necesară
îngroșarea locală a pereților pentru a asigura o ancorare adecvată a armăturilor din
grindă. Dezvoltarea pereților implică, de asemenea, necesitatea unor măsuri de
conectare a elementelor noi de cele existente.
Betonarea elementelor noi se poate face prin goluri practicate în placa
planșeului.
Detaliile de consolidare prin aplicarea FRP sunt date la F.3.6.4.4.
Introducerea de grinzi de cuplare noi este recomandată în cazul structurilor cu
pereți cu planșee dală. În Figura F.3.53 este dat un exemplu de consolidare prin
introducerea unei grinzi de cuplare la intradosul plăcii.
perete existent
A-A
A gol de turnare
gaură
carcase forată
înclinate
A grindă nouă ancoră din

oţel beton
1,5 la
zonă de ancoraj ataşată
peretelui
Notă: În elevaţie este reprezentată doar

armătura principală a grinzii noi.
Figura F.3.51. Detalii de consolidare pentru grinzi de cuplare existente – varianta 1
178
perete existent
A-A
A gol de turnare
gaură
forată
grindă de
1,5 la A ≥ 200
cuplare nouă ancoră din
oţel beton
Zonă de ancoraj
ataşată peretelui
Notă: Dacă se iau măsuri de sprijinire provizorie a plăcii, grinda nouă se poate executa
cu înălţimea grinzii existente prin realizarea unui gol continuu în placă.
Figura F.3.52. Detalii de consolidare pentru grinzi de cuplare existente – varianta 2
A-A goluri de turnare

perete existent
găuri
A B forate
≥ 100mm
B-B goluri de turnare
A B
grindă de
cuplare nouă
zonă de ancoraj
ataşată peretelui
Figura F.3.53. Introducerea unei grinzi de cuplare la intradosul plăcii
F.3.6.5. Soluții de consolidare cu modificarea structurii în ansamblu

Din această categorie fac parte soluții care constau din adăugarea de pereți
structurali, contravântuiri metalice sau atașarea unor pereți-contrafort sau cadre la
exteriorul construcției.
Soluțiile sunt similare celor prezentate la cap. F.3.4.3 și nu se mai detaliază aici.
179
F.3.7. Intervenții asupra planșeelor
F.3.7.1. Probleme generale

Intervențiile asupra planșeelor construcțiilor existente prezentate în această
secțiune au în vedere numai rolul lor de diafragme orizontale, rigide și rezistente,
pentru încărcări aplicate în planul lor.
Intervențiile determinate de rezistența insuficientă a planșeelor față de
încărcările verticale aplicate normal pe planșee impun măsuri specifice, care nu fac
obiectul prezentului ghid.
Eforturile secționale în diafragmele orizontale ale clădirilor se determină pe
modele de calcul specifice proporțiilor acestor elemente, respectiv pe modele de grinzi
pereți, sau grinzi cu zăbrele rezemate pe componentele structurii verticale a clădirii.
Eforturile secționale se stabilesc potrivit celor mai defavorabile (acoperitoare)
scheme de încărcare, în care acțiunile seismice de proiectare corespund mecanismului
de plastificare (de disipare de energie) al structurii.
În funcție de deficiențele de alcătuire ale planșeelor intervențiile care au în
vedere funcția de diafragme orizontale, pot avea unul sau mai multe din următoarele
obiective:
- creșterea rezistenței la forță tăietoare;
- creșterea rezistenței la încovoiere;
- creșterea rezistenței la lunecare a zonelor de conectare între elementele
structurii verticale și planșee, prin care se asigură transferul forțelor masice de
la planșeu la structura care preia forțele laterale;
- realizarea unor elemente capabile să colecteze încărcările masice aplicate în
grosimea planșeului și transportul lor către elementele structurii verticale sau
pentru suspendarea lor în zona comprimată a diafragmei, atunci când aceste
încărcări produc întinderi perpendiculare pe axul grinzii perete orizontale;
- creșterea rezistenței diafragmei în zonele cu slăbiri locale (în special în
vecinătatea golurilor de dimensiuni medii și mari).
Măsurile de consolidare ale planșeelor pot deveni necesare mai ales dacă prin
soluțiile de consolidare ale structurii verticale, de exemplu, prin introducerea unor
pereți structurali puternici, la distanțe relativ mari, deschiderile planșeelor ca grinzi
orizontale cresc în raport cu situația anterioară intervenției.
Îmbunătățirea condițiilor de solicitare ale planșeelor se poate obține și prin
reducerea deschiderii lor pe schema de grindă orizontală prin introducerea unor
elemente structurale verticale suplimentare sau prin întărirea celor existente.
F.3.7.2. Soluții de sporire a rezistenței la forță tăietoare

În cazul în care rezistența la forță tăietoare în planul planșeului este
insuficientă se poate aplica una din următoarele soluții:
- suplimentarea grosimii diafragmei orizontale printr-un strat de beton armat
monolit turnat deasupra planșeului existent (suprabetonare);
180
- reducerea valorii eforturilor de forfecare prin introducerea unor elemente
verticale suplimentare (pereți de beton armat, contravântuiri) care reduc
deschiderea diafragmei pentru forțele inerțiale aplicate în planul planșeului.
Soluția suprabetonării reprezintă soluția obișnuită. Aplicarea acestei tehnici
obligă la realizarea unor legături adecvate cu elementele structurii verticale, de regulă
prin conectori post-instalați (Figura F.3.54) și a conlucrării dintre stratul nou turnat și
stratul de bază de beton.
armături armături
centură suprabetonare
placă
ancore
existentă
post-instalate
Figura F.3.54. Realizarea unei legături adecvate între elementele verticale și suprabetonare
Câteva soluții de realizare a aderenței dintre cele două straturi de beton armat
sunt prezentate în Figura F.3.55.
În cazul din Figura F.3.55 (a), conlucrarea este realizată prin intermediul unui
strat de pietriș lipit cu adeziv epoxidic de placa planșeului existent. În Figura F.3.55
(b), conectarea celor două straturi se realizează prin ancore post-instalate, cu capăt
expandabil sau cu aderență chimică. În Figura F.3.55 (c), se prezintă o soluție care se
poate aplica în cazul unor planșee prefabricate alcătuite din fâșii cu goluri. Prin
spargerea bolții de deasupra unor goluri și umplerea acestora odată cu turnarea
suprabetonării se realizează pene care preiau tendința de lunecare între cele două
straturi de beton. O altă soluție este prezentată în Figura F.3.55 (d) în care conlucrarea
între suprabetonare și placa existentă se realizează prin corniere fixate cu bolțuri de
placa planșeului existent.
(a) (b)
(c) (d)
Figura F.3.55. Realizarea aderenței între placa existentă și suprabetonare
181
Suplimentarea grosimii planșeelor prin suprabetonare duce la mărirea greutății
permanente a construcției și implicit a forței seismice. În consecință la verificarea
elementelor structurale, inclusiv a fundațiilor se va ține seama de acest spor de
încărcare.
Prin reducerea deschiderii diafragmelor ca urmare a introducerii unor elemente
structurale suplimentare (pereți, contravântuiri) se pot evita sau reduce măsurile de
consolidare a planșeelor.
Asemenea situații apar de regulă de la sine, când structura verticală trebuie
întărită ca urmare a unei rezistențe sau a unei rigidități laterale insuficiente.
F.3.7.3. Soluții de sporire a rezistenței la încovoiere

Deficitul de rezistență la încovoiere în plan orizontal (în planul diafragmei) se
poate elimina prin creșterea rezistenței centurilor de pe conturul planșeului.
Soluțiile care pot fi aplicate în acest scop sunt următoarele:
- demolarea marginii plăcii planșeului și returnarea zonei desfăcute după ce în
prealabil s-au montat armăturile centurii (Figura F.3.56);
- montarea unor armături de centură continue în lungul marginii diafragmei, în
grosimea suprabetonării, atunci când planșeul se suprabetonează (Figura
F.3.54);
- introducerea unor elemente de oțel (platbande, corniere) în lungul marginilor
planșeelor conectate adecvat de placă (Figura F.3.57);
- prin reducerea eforturilor de încovoiere în planul planșeului prin diminuarea
deschiderilor acestuia ca urmare a introducerii unor elemente verticale
suplimentare.
În cazul realizării centurii într-o fâșie de planșeu desfăcută și returnată (Figura
F.3.56), trebuie luate măsuri pentru susținerea provizorie a planșeului pe durata
lucrărilor și pentru a asigura continuitatea neîntreruptă a armăturilor de centură în
dreptul eventualelor obstacole (traversarea unor grinzi, pereți etc.).
De asemenea, atunci când legătura cu reazemul plăcii este subdimensionată, cu
ocazia executării centurii trebuie îmbunătățită și conectarea dintre planșeu și
elementele verticale.
Figura F.3.56. Instalarea armăturilor din centuri prin demolarea marginii plăcii
182
Centurile de pe perimetrul planșeului se pot realiza și cu profile și platbande de
oțel, dispuse, după caz, la partea superioară sau la partea inferioară a plăcii (Figura
F.3.57). În al doilea caz trebuie luate măsuri pentru traversarea grinzilor orientate
perpendicular pe centură, de exemplu, prin traversarea acestor elemente cu bare de oțel
beton de secțiune echivalentă, solidarizate de elementele centurii.
Centurile metalice se prind de diafragma de beton armat prin conectori post-
instalați cu aderență chimică sau cu expansiune mecanică.
Soluțiile indicate pentru realizarea centurilor cu armături în suprabetonare sau
elemente de oțel, se pot aplica și pentru realizarea colectorilor și suspensorilor
diafragmelor.
Figura F.3.57. Introducerea unor elemente din oțel în lungul marginilor planșeului
F.3.7.4. Sporirea capacității de transmitere a forțelor de lunecare între placă și

elementele structurii verticale
Soluțiile pentru sporirea legăturii între planșeu și elementele structurii verticale,
pereți structurali și/sau grinzi de cadru au în vedere preluarea forțelor de lunecare prin
forfecarea unor elemente metalice sau prin frecare echivalentă.
gol realizat cu
burghiul
conector de
suprabetonare
oţel-beton
armată
(a) (b)
Figura F.3.58. Soluții pentru sporirea legăturii între planșeu și elementele verticale ale structurii
183
Elementele care contribuie la preluarea forțelor transmise de la placă la pereți
sau grinzi pot fi armături de oțel-beton montate în suprabetonare, care traversează
elementul de reazem prin goluri perforate, umplute ulterior cu mortar epoxidic (Figura
F.3.58(a)) sau conectori care transmit aceste forțe de la placă la piesele de oțel de
legătură și de la acestea la grinzi sau pereți (Figura F.3.58(b)).
F.3.7.5. Soluții de sporire a rezistenței în jurul golurilor

În situațiile în care diafragmele orizontale prezintă un deficit de rezistență în
jurul golurilor sau al unor discontinuități în plan (de exemplu, la colțuri intrânde) se
poate spori rezistența planșeelor prin următoarele categorii de măsuri:
- realizarea unor bordaje metalice ale golurilor prin care se distribuie eforturile
în corpul planșeului;
- realizarea unor bordaje cu bare de oțel beton plasate la marginea golurilor în
suprabetonarea plăcii existente;
- reducerea sau chiar eliminarea concentrărilor de eforturi din jurul golurilor prin
umplerea parțială sau totală a golului, atunci când funcțiunea clădirii o permite.
Bordajele din profile sau platbande de oțel vor fi fixate cu conectori post-
instalați de placa planșeului existent și prelungite dincolo de marginea golului, cu
lungimi de ancorare suficiente pentru a transmite în corpul planșeului eforturile
aferente armăturilor întrerupte prin dispunerea golului (Figura F.3.59).
Bordajele realizate cu bare din oțel-beton dispuse în suprabetonare se
alcătuiesc similar cu centurile, tiranții și colectorii dispuși în suprabetonare, așa cum s-
a arătat la paragraful F.3.7.3. Armăturile de bordare vor fi ancorate adecvat dincolo de
marginea golurilor (Figura F.3.60).
Figura F.3.59. Fixarea elementelor de oțel nou introduse de placa planșeului existent
184
la
armături de bordare
suprabetonare
45°
Figura F.3.60. Ancorarea adecvată a armăturilor de bordare
F.3.7.6. Introducerea colectorilor noi

Introducerea colectorilor noi este necesară de multe ori atunci când structura a
fost întărită prin introducerea unor pereți sau contravântuiri și forțele orizontale
dezvoltate în planșeu trebuie adunate și transmise la aceste elemente suplimentare care
urmează să preia majoritatea solicitărilor generate de forțele seismice.
Pentru a îndeplini acest rol, funcție de configurația structurii și a poziției
elementelor rigide și rezistente în plan, colectorii trebuie dezvoltați într-una sau mai
multe deschideri, astfel încât să realizeze transferul forțelor de întindere din corpul
planșeului.
Colectorii pot fi realizați din piese de oțel sau din beton armat.
Colectorii din beton armat, în eventualitatea că nu se aplică o suprabetonare, se
dispun de regulă la intradosul planșeului. Colectorii din oțel pot fi plasați la partea
superioară.
Atunci când se utilizează colectori din piese de oțel, pentru îmbunătățirea
aderenței la interfața beton-oțel, se recomandă sablarea suprafeței piesei de oțel și
aplicarea unui strat de rășină epoxidică.
Pentru prinderea piesei de oțel de placa de beton se folosesc ancore dispuse în
găuri forate, umplute cu adeziv sau rășină epoxidică.
În cazul colectorilor de oțel poate interveni o incompatibilitate între
deformațiile colectorilor și cele ale plăcii de beton, mai ales la conectorii lungi.
Pe măsură ce în colector se acumulează eforturi până la legătura cu noul perete,
în aceeași măsură sporește și alungirea acestuia. În aceste condiții tija conectorului
poate fi solicitată până la rupere de placa pe care sprijină conectorul. Cedarea unui
conector produce suprasolicitarea conectorului adiacent. Pentru a evita asemenea
efecte pot fi luate următoarele măsuri:
- secțiunile plăcilor colectori să fie proporționale cu eforturile, astfel încât
deformațiile specifice să fie relativ uniforme;
185
- secțiunile plăcilor să fie suficiente pentru a limita alungirile la cca. 20-30 mm;
- găurile din placa de oțel prin care se introduc ancorele să fie suficient de largi
pentru a evita rezemarea tijelor de marginea găurii (Figura F.3.61);
- transferul de încărcare între colector și placa planșeului să se realizeze prin
frecare prin intermediul unor șaibe elastice care să asigure dezvoltarea unor
eforturi de compresiune între colector și placa planșeului.
În cazul în care colectorii sunt realizați ca elemente de beton armat, trebuie
luate măsuri pentru asigurarea conlucrării între betoanele de vârste diferite și pentru
realizarea unei bune betonări (Figura F.3.62).
Lungimea colectorului depinde în principal de rezistența plăcii planșeului; cu
cât acesta este mai slab armată, lungimea necesară a colectorului va fi mai mare.
Dacă colectorul intersectează grinzile planșeului, acestea trebuie perforate,
apoi în găurile realizate se montează bare orizontale de oțel care se vor înnădi
corespunzător cu armăturile colectorului. Golurile practicate în grinzi și plăci, vor
evita pe cât posibil, tăierea armăturilor existente.
Colectorii pot fi plasați și adosați la grinzile planșeului existent (Figura F.3.63).
gol dimensionat pentru

a permite alungirea ancoră montată cu adeziv
colectorului
şaibă elastică pentru piuliţă
pretensionare
placa existentă
de beton armat
Figura F.3.61. Montarea conectorilor chimici utilizați pentru ancorarea colectorului din oțel
goluri de betonare
suprafaţă asperizată
etrieri
colector nou de
beton armat
agrafe
armăturile colectorului
Figura F.3.62. Asigurarea conlucrării între betoanele de vârste diferite
186
gol de turnare
agrafă etrier
dornuri
armăturile
colectorului
suprafaţă rugoasă
Figura F.3.63. Colectori adosați la grinzile planșeului existent
F.3.8. Tehnici de consolidare a fundațiilor
F.3.8.1. Aspecte generale

Consolidarea fundațiilor reprezintă o parte integrantă a strategiei de intervenție
asupra structurii în ansamblu. Deficiențele sistemului fundațiilor sunt identificate în
procesul de evaluare.
Asemenea deficiențe sunt:
- rezistența insuficientă a elementelor sistemului de fundare la încovoiere și forță
tăietoare;
- rigiditate insuficientă;
- baza de rezemare insuficientă și ca urmare, presiuni excesive pe talpa de
fundare și pericol potențial de rotiri remanente mari sau chiar risc de răsturnare.
Măsurile de consolidare ale sistemului de fundare trebuie să fie în concordanță
cu impunerea mecanismului de disipare de energie structurii consolidate.
În cazurile obișnuite sistemul fundațiilor se alcătuiește astfel încât să nu
constituie sediul unor deformații plastice semnificative.
În anumite situații, unele structuri rigide pot fi proiectate astfel încât absorbția
energiei seismice să se realizeze în bună parte prin rotirile ciclice alternante pe teren.
Problematica specifică materializării acestui concept prin proiectare nu
constituie obiectul prezentului ghid.
Măsurile de consolidare a fundațiilor și/sau infrastructurii trebuie astfel
concepute încât să minimizeze redistribuția eforturilor din încărcările gravitaționale în
sistemul existent.
De asemenea, este necesar ca fundațiile atașate să nu slăbească semnificativ
fundațiile existente, nici în timpul construcției, nici pe termen lung.
În calculul fundațiilor consolidate se va ține seama de rigiditatea diferită a
terenului de sub fundațiile noi și vechi, având în vedere consolidarea în timp a
terenului de sub construcția existentă.
187
F.3.8.2. Aspecte specifice ale lucrărilor de consolidare
Lucrările de consolidare ale fundațiilor întâmpină dificultăți specifice de
execuție, de regulă mai mari decât în cazul consolidării altor elemente structurale.
Reducerea acestor dificultăți poate conduce în unele situații chiar la modificarea
soluției de consolidare de ansamblu a suprastructurii.
Accesul pentru executarea lucrărilor de consolidare a fundațiilor este dificil.
Astfel, măsurile aplicate fundațiilor de suprafață necesită lucrări de decopertare,
executate de regulă cu metode manuale sau utilaje de mici dimensiuni.
Execuția unor lucrări de fundații de adâncime, atunci când cele existente nu
sunt satisfăcătoare, este restricționată de faptul că acestea trebuie realizate din
interiorul clădirii. Înălțimea de nivel și dimensiunile golurilor de acces limitează
gabaritul instalației de săpat și eficacitatea acestuia. De regulă se pot utiliza minipiloți
care pot fi executați de instalații cu înălțimi relativ mici de 2,6 – 3,5 m.
Considerente de limitare a zgomotului și a vibrațiilor într-o clădire existentă
impun, la rândul lor, soluții de fundare la adâncime cu minipiloți întrucât forarea
piloților de dimensiuni mari produce, în general, vibrații și zgomote inacceptabile.
La efectuarea lucrărilor de intervenție la fundații trebuie avut în vedere că sub
clădire este posibil să existe rețele de instalații de diferite categorii. În consecință,
pentru a nu deteriora aceste instalații, săparea sub fundațiile existente trebuie realizată
cu atenție, adesea prin mijloace manuale.
Execuția lucrărilor de consolidare a fundațiilor poate face necesară desfacerea
unor instalații în subsolurile utilizate ca spații tehnice.
F.3.8.3. Tipuri de intervenție asupra fundațiilor unei construcții existente

Elementele de fundații adăugate la sistemul existent de fundații al clădirilor
sunt clasificate de regulă în fundații de suprafață (directe), care pot fi fundații izolate
sub elementele verticale portante, grinzi de fundare și radiere, respectiv fundații de
adâncime, în general minipiloți, și dacă condițiile permit, piloți forați.
La executarea săpăturilor se vor adopta soluțiile potrivite, funcție de natura
terenului, coeziv sau necoeziv, și adâncimea și tipul excavației: cu taluz sau verticală
cu sau fără structură de sprijinire. De asemenea, funcție de condiții, turnarea betonului
se poate realiza cu sau fără cofraj, recuperabil sau nu.
Se identifică mai multe tipuri de intervenții asupra sistemului de fundații:
(a) Suplimentarea fundațiilor existente, în situația în care elementele verticale sunt
cămășuite. Acest caz intervine în general în soluțiile de intervenții care implică
consolidarea pereților. Suplimentarea fundațiilor se poate face prin fundații de
suprafață adăugate, sau în cazuri mai rare, prin fundații de adâncime.
(b) Dezvoltarea fundațiilor de suprafață existente, atunci când acestea sunt
deficitare din punctul de vedere al transmiterii eforturilor de compresiune la
teren. Deficiențele se pot referi la suprafața de rezemare insuficientă sau la
rezistența insuficientă a fundațiilor.
(c) Suplimentarea fundațiilor de adâncime existente, în condițiile indicate la (a).
188
(d) Dezvoltarea fundațiilor de adâncime. ( )
În secțiunile F.3.8.3.2, F.3.8.3.3 și F.3.8.3.4 se dau indicații cu caracter
orientativ pentru realizarea acestor lucrări.
F.3.8.3.2. Suplimentarea fundațiilor de suprafață

Sub cămășuielile pereților, de regulă, trebuie suplimentate și fundațiile (Figura
F.3.64). Pentru angajarea solidară a celor două fundații se montează ancore în găuri
forate în fundația existentă.
La dimensionarea suprafeței fundației suplimentare trebuie evaluată distribuția
forței axiale totale la cele două suprafețe de rezemare. Este recomandabil, în acest
scop, să se țină seama de diferența de rigiditate între terenul de sub fundația existentă,
consolidat în timp, și cel situat sub fundația nouă.
Figura F.3.64. Suplimentarea fundației în urma cămășuirii peretelui
Nivelul inferior al fundației noi trebuie corelat cu cel al fundației existente

astfel încât aceasta din urmă să nu fie supraîncărcată sau subminată, similar condițiilor
întâlnite la fundațiile de rost.
La nivel de principiu, se întâlnesc următoarele situații posibile:
(a) Nivelul fundației noi trebuie coborât sub talpa fundației existente.
Se prevăd elemente de subfundare, continue sau la distanțe discrete, suficient
de apropiate însă. În absența acestora, în timpul execuției, fundația existentă va fi
expusă unei rotiri periculoase, mai ales în cazul terenurilor necoezive (Figura F.3.65).
Execuția se realizează în ploturi alternative, conform tehnologiei de subzidire.
Situații similare apar și atunci când fundațiile sunt la același nivel, dar este
necesară spargerea marginii fundației existente pentru a lega armătura din fundațiile
existente cu armătura fundației adăugate. În aceste cazuri, temporar capacitatea
fundației este redusă și apar excentricități de aplicare a încărcării. Se impune realizarea
verificărilor necesare și, eventual, dispunerea unor măsuri de sprijinire.
189
fundaţie
existentă
fundaţie
nouă
Figura F.3.65. Nivelul fundației noi trebuie coborât sub talpa fundației existente
(b) Talpa fundației noi nu trebuie să fie la aceeași adâncime cu fundația existentă.
În această situație, fundația nouă supraîncarcă excentric fundația existentă.
Soluția comună este coborârea fundației noi la nivelul fundației existente (Figura
F.3.66).
fundaţia
existentă
nivel posibil de fundare
nivel necesar de fundare
Figura F.3.66. Nivelul fundației noi nu trebuie să fie la aceeași adâncime cu fundația existente
(c) Suplimentarea fundațiilor de suprafață prin atașarea unei fundații de adâncime.

Această situație se poate întâlni, de exemplu, atunci când pereții unei încăperi
(sau a unei curți de lumină) sunt cămășuiți cu beton armat în intenția realizării unui
nucleu care să concentreze o bună parte a rezistenței laterale a clădirii. Forțele mari de
compresiune și de întindere care trebuie transmise la teren la baza nucleului impun
introducerea de minipiloți sau, dacă este posibil, de piloți forați (Figura F.3.67).
La proiectarea acestui sistem de fundare compozit se vor adopta scheme de
calcul acoperitoare (implicând, de exemplu, mai multe ipoteze posibile referitoare la
valorile relative ale rigidității celor două sisteme de fundare și la repartizarea
încărcărilor verticale și laterale la teren).
190
perete
perete adăugat
existent
grindă pe capul
piloţilor
fundaţie
existentă mustăţi
piloți
Figura F.3.67. Suplimentarea fundațiilor de suprafață prin atașarea unei fundații de adâncime
F.3.8.3.3. Dezvoltarea (consolidarea) fundațiilor de suprafață existente

Dezvoltarea fundațiilor de suprafață (fundații izolate, grinzi de fundație) cu
baza de rezemare insuficientă urmărește sporirea capacitații de preluare a compresiunii
și/sau întinderii la interfața cu terenul și creșterea rezistenței elementelor fundațiilor.
Procedeele folosite pentru sporirea capacitații de a prelua compresiune sunt:
- dezvoltarea bazei de rezemare;
- înlocuirea fundațiilor (atunci când sunt prea mici și executate din materiale
prea slabe) cu fundații lărgite din beton armat;
- introducerea de minipiloți sau piloți forați, atașați fundațiilor existente;
- legarea fundațiilor izolate printr-un sistem de grinzi de fundare.
În situațiile în care trebuie evitată desprinderea fundației de pe teren și
preluarea unor forțe de întindere pe suprafața de rezemare pe teren a acesteia se prevăd
piloți sau tiranți ancorați adecvat în teren.
Cele mai comune tehnici de consolidare a fundațiilor, cu caracter orientativ, la
nivel de principiu, sunt:
(a) Dezvoltarea bazei de rezemare.
Dezvoltarea bazei de rezemare se poate obține prin atașarea unor volume de
beton la marginea fundației existente conectate adecvat de aceasta (Figura F.3.68).
Prin introducerea unor armături suplimentare se poate spori, până la nivelul
necesar, momentul capabil al fundației. Pentru sporirea rezistenței la forță tăietoare
este necesară și sporirea secțiunii fundației, fie prin suprabetonare, atunci când este
posibil, sau prin subbetonare.
191
găuri forate
beton
nou
(a) armături
suplimentare
fundaţie existentă
armături în
suplimentul
de fundaţie
(b)
Figura F.3.68. Dezvoltarea bazei de rezemare
(b) Sporirea capacității de a transmite compresiuni sau întinderi la teren prin

atașarea unor minipiloți.
Capacitatea de a transmite compresiuni sau întinderi la teren a unei rețele de
grinzi de fundații se poate spori, prin atașarea unor minipiloți conectați de grinzi
(Figura F.3.69).
Transmiterea compresiunilor se realizează corespunzător raportului dintre
rigiditățile terenului de sub și din jurul minipiloților, respectiv al terenului de sub
grinzile de fundare.
Tendința de ridicare a fundației este împiedicată de piloți.
Alcătuirea capului piloților și armăturilor de încovoiere suplimentare trebuie
astfel realizate încât să se poată asigura echilibrul eforturilor din elementele fundațiilor.
192
grinda de fundaţie
existentă
armături suplimentare suprafaţa asperizată
placa de ancoraj
mustăţi
armătura minipiloţilor
ţeavă
gol forat şi betonat
Figura F.3.69. Sporirea capacității de a transmite compresiuni sau întinderi la teren prin atașarea
unui sistem de minipiloți
(c) Introducerea unor pereți suplimentari la subsol. ( )

În cazul construcțiilor cu pereți structurali cu subsol, capacitatea de rezistență a
fundațiilor și suprafața de rezemare pe teren se pot spori substanțial prin introducerea
unor pereți suplimentari la subsol, conectați adecvat de pereții existenți, planșee și
radier. La limită se pot obține condițiile de comportare ale unei infrastructuri de tip
cutie rigidă și rezistentă (Figura F.3.70).
pereţi adăugaţi
perete marginal
radier
existent
Figura F.3.70. Introducerea unor pereți suplimentari la subsol
193
F.3.8.3.4. Dezvoltarea sistemului de fundare la adâncime
Consolidarea fundațiilor de adâncime urmărește sporirea capacității de a
transmite compresiuni și/sau întinderi la teren, sporirea rezistenței laterale a acestora
sau/și îmbunătățirea, în general, a alcătuirii deficitare a elementelor și legăturilor în
interiorul sistemului de fundare.
Procedeele de consolidare curente constau în:
- suplimentarea fundațiilor de adâncime (minipiloți, eventual piloți forați, pentru
sporirea capacității de a transmite compresiuni și întinderi la baza structurii);
- dezvoltarea (dacă este necesar, cu spargerea parțială prealabilă) a grinzilor și
dalelor groase de la capătul piloților, pentru îmbunătățirea alcătuirii acestor
elemente.
Se adaugă la nevoie armături/piese metalice care să asigure ancorarea adecvată
a armăturilor întinse din piloți, precum și armături de încovoiere la partea superioară a
zonei de la capul piloților, poziționate de regulă într-un strat substanțial de
suprabetonare conectat adecvat cu elementul existent.
Câteva tehnici de intervenție de tip curent, indicate orientativ, la nivel de
principiu, sunt prezentate în continuare:
(a) Suplimentarea numărului de piloți.
Suplimentarea numărului de piloți, poate rezolva deficitul de capacitate la
compresiune sau/și cel de întindere, la contactul cu terenul, dar și deficitul de
rezistență al piloților existenți la forțe laterale.
Soluția este expusă în Figura F.3.71 pentru fundația unui perete structural.
Funcție de gabaritele disponibile și mărimea forțelor, se pot adăuga piloți forați
sau minipiloți.
Dacă este necesară mărirea secțiunii dalei groase (radierului) din capul piloților
se poate aplica un strat de suprabetonare conectat de fundația existentă.
Capetele piloților existenți și noi se conectează între ele. Dacă este necesar să
se obțină o simplificare a execuției, fundația existentă se poate demola parțial, zonele
desfăcute urmând să fie betonate odată cu turnarea capetelor piloților noi.
Dimensionarea piloților și a zonei de beton armat de la capătul piloților se va
face pe modele în măsură să stabilească distribuția forțelor la cele două serii de piloți.
(b) Suplimentarea capacității unui pilot izolat.
Figura F.3.72 exemplifică suplimentarea capacității insuficiente a unui pilot
izolat, pe care descarcă un stâlp puternic solicitat (ex.: un stâlp sub un perete întrerupt).
Soluția implică introducerea unui guler de beton armat puternic în jurul
pilotului existent în care se ancorează armătura minipiloților noi, dar și mustățile
cămășuielii stâlpului.
Se impune ca distabțele dintre piloți să fie suficient de mari pentru a limita
efectul de grup.
194
perete fundaţie
structural
piloţi noi existentă
ancoraj
piloţi zona
existenţi adăugată
perete
piloţi noi
structural
Figura F.3.71. Suplimentarea numărului de piloți
minipiloţi noi
stâlp
pilot existent
stâlp existent
mustăţi în cămăşuiala stâlpului

guler pe capul
minipiloţilor
pilot existent
Figura F.3.72. Suplimentarea capacității unui pilot izolat
(c) Îmbunătățirea alcătuirii dalei groase din capul piloților (Figura F.3.73). ( )
Aceasta are drept scop crearea condițiilor pentru a transmite eforturile de
întindere generate de momentul de răsturnare de la baza elementelor verticale la teren.
Forțele de ridicare au fost ignorate de multe ori în proiectarea inițială, fie datorită
195
forțelor laterale de proiectare insuficiente, fie pentru că reacțiunile de la bază nu erau
asociate dezvoltării mecanismului de plastificare la încovoiere.
Deficiențele întâlnite sunt ancorarea și înnădirea prea scurtă a mustăților din
piloți și stâlpi și lipsa armăturii de la partea superioară a dalei din capul piloților.
Soluția de remediere implică un strat de suprabetonare suficient de gros cu
armătura ancorată adecvat în goluri forate în dala groasă existentă. Prin mărirea
secțiunii de beton din capul piloților se mărește implicit și lungimea de ancorare a
mustăților din stâlpi.
Datorită proporțiilor elementului de beton armat din capul piloților,
dimensionarea acestuia se poate face pe modele de tip grindă cu zăbrele.
suprabetonare
armături fundaţie
de ancorare existentă
goluri forate
umplute cu
mortar epoxidic
Figura F.3.73. Îmbunătățirea alcătuirii dalei groase din capul piloților
F.3.8.3.5. Măsuri de consolidare a terenului de fundare

Obiectivul consolidării terenului îl constituie mărirea capacității de rezistență
la nivelul tălpii fundației prin îmbunătățirea caracteristicilor încărcare-deformație ale
terenului de fundare.
În anumite situații consolidarea terenului de fundare reprezintă o soluție mai
rațională și mai economică decât consolidarea individuală a unui număr mare de
fundații.
Tehnologiile de consolidare a terenului implică injectarea de substanțe care pot
avea două tipuri de efecte: compactarea (îndesarea) terenului sau impermeabilizarea
acestuia.
196
F.3.8.3.5.2. Injectarea terenului pentru compactarea acestuia
Injectarea unui mortar special la o presiune foarte înaltă comprimă particulele
într-un pachet dens și sporește astfel capacitatea portantă a terenului.
Această tehnică este eficientă pentru o gamă mai largă de soluri, decât alte
metode. Este indicată la argile, unele tipuri de nisipuri, având o eficacitate mai mică la
nisipuri și pietrișuri rugoase curate, precum și la terenuri cu plasticitate limitată.
Mortarul este realizat din nisip, ciment și apă. Pentru a stabili raportul între
volumul de mortar și sporul de densitate se fac teste prealabile într-o zonă adiacentă.
Injectarea se face în etape, după o schemă reticulară, cu stațiile situate între 1,5
și 4,0 m. Cel mai obișnuit procedeu este cel cu injectarea inițială a stratului celui mai
profund, continuând operațiile prin retragere spre suprafața.
În cazul fundațiilor de suprafață, zona injectată se întinde de la talpa fundației
până la un strat dens și rigid aflat mai la adâncime.
În cazul fundațiilor de adâncime, injectarea are scopul măririi frecării dintre
piloți și terenul înconjurător.
F.3.8.3.5.3. Injectarea terenului în vederea impermeabilizării

Această tehnologie constă în injectarea unei substanțe chimice (mortare de
ciment, mortare speciale etc.) în spațiile dintre particulele de teren, fără a le deplasa
din poziție. Rezultatul este creșterea rezistenței la forfecare și a capacității portante.
Metoda se pretează solurilor nisipoase cu cantități reduse de particule fine.
Structura și mărimea golurilor din teren condiționează tipul de mortar folosit.
Injectarea se face în etape, după o schemă reticulară. Nivelul de solidificare
realizat se verifică exhumând bucăți de sol, preparând carote și încercând epruvetele la
compresiune.
În cazul fundațiilor de suprafață se urmărește realizarea unei mase solidificate
de sol nisipos, sub amprenta fundației, între talpa acesteia până la stratul dens.
În cazul fundațiilor de adâncime se urmărește crearea unei zone de nisip
solidificat în jurul piloților. Zona injectată se întinde de la fundul grinzii din capul
piloților până la stratul dens.
F.3.8.3.5.4. Reducerea riscului de alunecare a terenului

Construcțiile pot fi expuse riscului de pierdere a stabilității, nu doar din cauza
cedării terenului de sub fundație, dar și din cauza unor efecte globale ale acțiunii
seismice asupra terenului, cum sunt lichefierea terenului, ruperea faliilor sau
alunecărilor de teren. Aceste accidente afectează stabilitatea generală a ansamblului
structural și pot duce la prăbușirea construcției.
Dintre aceste surse colaterale de hazard seismic, se prezintă în continuare, la
nivel conceptual, doar măsurile uzuale care urmăresc reducerea (evitarea) efectelor
alunecărilor de teren provocate de acțiunea seismică.
În funcție de poziția clădirii față de planul potențial de lunecare se pot
manifesta mai multe tipuri de efecte:
197
- În Figura F.3.74(a), alunecarea are ca efect deplasarea pământului de sub
clădire producând prăbușirea acesteia. Remediul poate fi realizarea unui pinten
masiv de pământ la piciorul pantei.
- În Figura F.3.74(b), alunecarea afectează un volum mare de pământ, deplasarea
în lungul acesteia fiind mult mai mare decât cea de la baza clădirii. Fisurile
deschise sub clădiri afectează puternic integritatea clădirii. Remediul poate fi
realizarea unei structuri puternice de sprijinire ancorată adecvat în masivul de
teren stabil. Sistemele speciale de ancorare în pământ pot fi eficiente și în cazul
scenariului din Figura F.3.74(a).
- În Figura F.3.74(c), alunecarea masivului de pământ din amonte, conduce
la ”curgerea” terenului peste clădire și la avarierea semnificativă a acesteia.
Soluțiile uzuale constau în stabilizarea pantei fie adoptând soluția prezentată în
Figura F.3.74(b), fie realizând un zid de sprijin care să protejeze clădirea.
(a) suprafaţa potenţială de rupere

contrafort
de pământ
umplutură compactată
suprafaţa potenţială de rupere
pământ excavat
(b) ancore
structură de sprijinire
(pereți mulați/palplanşe)
zid de
sprijin
plan de
rupere
(c)
Figura F.3.74. Reducerea efectelor alunecărilor de teren
198
F.3.9. Recomandări de proiectare pentru lucrările de consolidare a elementelor
structurale de beton armat

Prezenta anexă conține recomandări de proiectare pentru elemente structurale
de beton armat consolidate prin cămășuire cu beton armat (F.3.9.2), polimeri armați cu
fibre – FRP (F.3.9.3) sau piese de oțel (F.3.9.4).
La evaluarea capacității de rezistență și de deformație a elementelor de beton
armat consolidate, caracteristicile mecanice ale secțiunilor elementelor existente se
determină conform P 100-3, anexa B.
Caracteristicile mecanice ale zonelor adăugate de beton armat se stabilesc pe
baza documentelor normative pentru proiectare în vigoare.
F.3.9.2. Recomandări de proiectare a elementelor consolidate prin cămășuire cu

beton armat

Cămășuirea cu beton armat se aplică elementelor structurale de beton armat
(stâlpi, grinzi, pereți) pentru:
- creșterea rezistenței la încovoiere și/sau forță tăietoare;
- creșterea capacității de a prelua forța axială de compresiune (în special la
stâlpi);
- sporirea capacității de deformație;
- îmbunătățirea rezistenței înnădirilor armăturilor de oțel.
Grosimea cămășii de beton trebuie să permită dispunerea adecvată a
armăturilor longitudinale și transversale.
Dacă se urmărește sporirea rezistenței la încovoiere, armăturile longitudinale
trebuie prelungite dincolo de secțiunile de la extremitățile deschiderii libere (lumina)
cu lungimile de ancorare necesare.
Dacă se dorește doar creșterea rezistenței la forță tăietoare și a capacității de
deformație, atunci cămașa de beton armat (atât betonul, cât și armătura) se oprește la o
distanță de cel puțin 20 mm de marginea nodului.
F.3.9.2.2. Recomandări de calcul

La evaluarea capacității de rezistență și a capacității de deformație, elementul
consolidat poate fi considerat ca monolit. Dacă suprafața elementului existent este
asperizată se poate conta pe conlucrarea completă a betonului nou cu cel vechi, fără a
fi necesare măsuri de conectare suplimentare.
Forța axială se poate considera aplicată uniform elementului compozit astfel
realizat.
Calculul rezistenței la încovoiere se face considerând aportul armăturilor
longitudinale din elementul existent și din cămașa de beton adăugată.
Se vor utiliza (a) valorile medii ale betonului și armăturii existente, obținute
din încercări in-situ sau din alte surse, împărțite la factorii de încredere corespunzători
199
nivelului de cunoaștere atins și la factorii parțiali de siguranță, și (b) valorile de
proiectare ale rezistențelor betonului și oțelului din cămașă.
Calculul rezistenței la forță tăietoare se face considerând în mod acoperitor
numai armăturile transversale ale cămășii. Rezistența betonului din elementul existent
se obține împărțind rezistențele medii la factorul de încredere și la factorul parțial de
siguranță al betonului.
Valorile rezistenței oțelului și betonului din cămașă sunt valorile de proiectare.
Valoarea rezistenței la forță tăietoare a elementului consolidat utilizată în
verificările de rezistență, V*R, este 0,9 din valoarea VR calculată pe baza rezistențelor
materialelor, determinate ca mai sus.
VR*  0,9 VR
Rotirile ultime de încovoiere utilizate în verificări se pot lua egale cu valorile
rotirilor ultime calculate pentru elementul considerat monolit. Se va considera
deformabilitatea oțelului cu ductilitatea minimă din secțiune.
Etrierii nodului grindă-stâlp dispuși în cămașă vor fi dimensionați la forța
tăietoare asociată capacității grinzilor consolidate. Ancorajul armăturilor din stâlpi și
grinzi în interiorul nodului vor satisface regulile pentru noduri din construcțiile de
beton armat noi.
Capacitatea de rezistență a elementelor de beton armat consolidate va
corespunde mecanismului structural de disipare de energie proiectat.
F.3.9.3. Recomandări de proiectare a elementelor de beton armat consolidate

prin cămășuire cu FRP

Cămășuirea elementelor de beton armat cu polimeri armați cu fibre (de carbon,
sticlă, aramidă) se face pentru:
- sporirea rezistenței la forță tăietoare a stâlpilor, grinzilor și pereților, prin
aplicarea FRP cu fibrele orientate perpendicular pe axul elementului (paralel cu
armăturile de forță tăietoare);
- sporirea capacității de deformație în domeniul plastic (ductilitate) în zonele
plastice potențiale (critice) ale elementelor structurale, cu fibrele orientate în
lungul perimetrului secțiunii transversale;
- îmbunătățirea performanțelor înnădirilor armăturilor prin creșterea confinării
aplicate zonei de înnădire, de asemenea prin FRP cu fibrele orientate în lungul
perimetrului secțiunii transversale.
Asocierea fibrelor orientate unidirecțional cu matricea polimerică produce un
material cu proprietăți liniar elastice.
Caracteristicile materialului rezultat, rezistența la întindere ff și modulul de
elasticitate Ef, sunt date de relațiile:
f f  k f f fib și
E f  k f E fib
200
unde:
ffib, Efib rezistența și modulul de elasticitate al fibrelor;
kf proporția volumului de fibre în volumul FRP (între 40 - 65%).
Cămășile cu FRP trebuie astfel proiectate încât să nu se atingă rezistența
materialului înainte de dezvoltarea deformațiilor plastice de încovoiere ale elementului
de beton armat.
F.3.9.3.2. Calculul la forță tăietoare

În vederea sporirii rezistenței la forță tăietoare se poate aplica o cămășuire pe
toate laturile sau parțială, pe trei sau două laturi (de exemplu, la grinzi, laturile paralele
cu direcția forței tăietoare).
Consolidarea poate fi făcută cu o cămășă continuă pe zona care trebuie întărită
sau cu benzi și fâșii dispuse la anumite distanțe interax.
Rezistența la forță tăietoare a elementului consolidat este dată de suma
contribuției elementului de beton armat existent, calculată considerând rezistența
betonului conform F.3.9.2.2, și a contribuției FRP, determinate pe baza prevederilor
date în continuare pentru secțiuni dreptunghiulare și circulare.
În cazul secțiunilor dreptunghiulare, forța tăietoare preluată de FRP se
determină cu expresia:
VRd , f  0,9  E f  fd   f bwd (F.3.1)

în care:
 fd valoarea de proiectare a deformației specifice efective a FRP;
bw dimensiunea secțiunii perpendicular pe direcția forței tăietoare;
d înălțimea efectivă a secțiunii;
f coeficientul de armare cu FRP.
Valoarea de proiectare a deformației specifice efective a FRP se determină cu

relația:
 fk 0,8 f
 fd    0, 62 f (F.3.2)
f 1,3
în care:
εfk valoarea caracteristică a deformației specifice efective a FRP;
εf valoarea medie a deformației specifice efective a FRP;
f factorul parțial de siguranță.
Valoarea medie a deformației specifice efective a FRP se determină cu relațiile:

- în cazul elementelor înfășurate complet, la care cedarea cămășii se atinge prin
ruperea în secțiune înclinată:
201
0,30
 f 2/3 
 f  0,17  cm   fu (F.3.3)
 Ef  f 
 
în care:
fcm rezistența medie la compresiune a betonului (MPa);
Ef modulul de elasticitate al FRP în lungul fibrelor (GPa);
εfu deformația ultimă de rupere a FRP.
- în cazul elementelor cămășuite pe 2 sau 3 laturi (cu o cămașă în formă de U,
aplicată de multe ori la grinzi, la care nu se străpunge și placa):
  f cm 2/3 
0,56
 f cm 2/3 
0,30


εf = min 0, 65  
3
10 ; 0,17    fu  (F.3.4)
  Ef  f  Ef  f 
     
Notă: În relația (F.3.4) primul termen corespunde unei cedări prin pierderea aderenței
(dezlipirea) cămășii FRP de beton, iar cel de-al doilea, care coincide cu expresia (F.3.3),
unei cedări prin ruperea în secțiune înclinată.
Coeficientul de armare cu FRP se determină cu relațiile:

- pentru cămașa completă, respectiv înfășurată continuu și aderentă pe toată
suprafața laterală a elementului:
2t f
f  (F.3.5)
bw
în care tf este grosimea FRP;
- pentru armarea cu benzi de fibre cu lățimea bf , dispuse la distanța sf interax
(Figura F.3.75):
2t f b f
f  (F.3.6)
bw s f
Figura F.3.75. Notații pentru armarea cu benzi de fibre
Când înfășurarea completă a secțiunii nu este posibilă, se recomandă ancorarea

capetelor fâșiilor FRP în beton prin ancore mecanice sau prin ancoraje specifice în
evantai din FRP, fixate de piesa de beton.
În cazul secțiunilor circulare (de diametru D) înfășurate cu FRP forța tăietoare
preluată de acestea se stabilește cu relația:
202
VRd , f  0,5 Ac  f  fd E f  (F.3.7)
în care:
Ac aria secțiunii de beton;
ρf coeficientul de armare cu FRP, ρf = 4tf /D.
F.3.9.3.3. Efectul de confinare al FRP

Sporirea capacității de deformare se obține prin confinarea betonului prin
cămășuirea elementului cu FRP în zonele potențial plastice (critice).
Caracteristicile de deformare inelastică ale zonelor cămășuite cu FRP se vor
determina pe baza valorilor caracteristicilor de deformare ale betonului confinat așa
cum se arată în continuare.
fcc
fcu
Ecc
Esec,u

cc cu
Figura F.3.76. Caracteristicile de deformare ale betonului confinat prin cămășuire cu FRP
Valoarea maximă a efortului unitar de compresiune în betonul confinat, fcc, se

determină cu relația:
 f f 
f cc  f c  2, 25 1  8 l  2 l  1, 25  (F.3.8)
 fc fc 
 
în care:
fc rezistența specifică atinsă la efortul unitar maxim al betonului
neconfinat, conform SR EN 1992-1-1;
fl presiunea maximă acceptată în cămașa FRP.
Valoarea maximă a deformației specifice a betonului confinat, cc, se determină

cu relația:
  f cc 
 cc   c 2 1  5  1 (F.3.9)
  fc 
în care:
203
c2 deformația specifică atinsă la efortul unitar maxim al betonului
neconfinat, conform SR EN 1992-1-1.
Modulul de deformație secant în stadiul ultim, Esec,u, se calculează cu:
Ecm
Esec,u  (F.3.10)
1  2 fd
în care:
Ecm modulul de elasticitate al betonului neconfinat;
 fd deformație specifică acceptată în cămașa FRP, calculată cu relația:
 fd  min 0,004; 0,50 fu ,k 
în care  fu ,k este valoarea caracteristică a deformației specifice ultime a
foii FRP;
 factor calculat cu relația:
5700
  500
f c MPa
Valoarea deformației specifice în stadiul ultim,  cu, se determină cu relația:

1 Ecc Ecm
 2 fd Ecc 
 cu   cc   (F.3.11)
 Ecm  Ecc 
în care Ecc  fcc  cc
Valoarea rezistenței în stadiul ultim, fcu, se determină cu relația:
Ecm  cu
f cu  (F.3.12)
1 2 fd
Valoarea presiunii transversale de confinare, fe, se calculează cu relația:
1
fe  ke  j E f  fd (F.3.13)
2
în care:
ke coeficient de eficiență a confinării;
j coeficient volumetric de armare cu FRP;
Ef modululul de elasticitate al FRP;
Coeficientul de eficiență a confinării, ke, se determină astfel:

- pentru secțiuni circulare:
204
ke = 1 (F.3.14)
- pentru secțiuni dreptunghiulare:
 b  2r    hw  2r 
2 2
ke  1 w (F.3.15)
3bw hw
unde r este raza de racordare la colțurile secțiunii, r ≥ 25 mm.
Coeficientul volumetric de armare cu FRP,  j, se determină astfel:

- pentru secțiuni circulare (cu diametrul D):
4t j
j  (F.3.16)
D
unde tj este grosimea totală a straturilor FRP;

- pentru secțiuni dreptunghiulare (Figura F.3.77):
2t j  bw  hw 
j  (F.3.17)
bw hw
bw
hw
Figura F.3.77. Secțiune dreptunghiulară confinată prin cămășuire cu FRP
În cazul în care confinarea se realizează prin benzi (fâșii) de FRP dispuse la o

distanță interax, sf, presiunea transversală de confinare calculată cu relația (F.3.13) se
reduce suplimentar cu factorul:
2
 sf 
ks  1    în cazul secțiunilor circulare
 2D 
și
2
 sf 
ks  1    în cazul secțiunilor dreptunghiulare.
 hw 
205
F.3.9.3.4. Strângerea zonelor de înnădire
Lunecarea relativă a barelor înnădite insuficient prin suprapunere se poate
preveni prin aplicarea unei presiuni laterale,  l, exercitate de FRP.
Pentru secțiuni circulare cu diametrul D, grosimea necesară a FRP se
determină cu:
D  l   sw 
tf 
2  E f  0, 001
(F.3.18)
în care:
sw efortul unitar de strângere exercitat de etrieri la o deformație specifică
de 0,001,
 sw  0,001Es ; (F.3.19)
1 efortul unitar de strângere ce trebuie aplicat zonei de înnădire de
lungime Ls,
As f yL
l 
 p  (F.3.20)
 2n  2  dbL  c   Ls
în care:
As aria unei bare longitudinale înnădite;
fyL rezistența de curgere a armăturii longitudinale de oțel egală cu
valoarea medie obținută din teste in-situ și alte surse
suplimentare de informare;
p perimetrul secțiunii transversale a stâlpului, măsurat la axul
armăturilor longitudinale;
n numărul de bare înnădite în lungul perimetrului p;
dbL diametrul barei celei mai groase din înnădire;
c acoperirea cu beton a armăturii longitudinale.
Pentru secțiuni rectangulare, grosimea necesară a FRP se determină cu relația
(F.3.18) în care diametrul D se înlocuiește cu lățimea secțiunii, bw, și efortul unitar de
strângere,  1, se calculează cu relația:
As f yL As
l  
 p  (F.3.21)
 2n  2  dbL  c   Ls
As ,c
în care:
As,c armătura longitudinală situată în zona confinată a secțiunii
(hașurată în Figura F.3.77).
În cazul secțiunilor dreptunghiulare alungite (hw1,5bw) sau/și cu dimensiunea
minimă > 600 mm se vor prevedea ancorări intermediare ale cămășii din FRP de
206
miezul de beton. În acest caz aria ancorelor se adaugă la aria cămășii calculată cu
grosimea determinată din relația (F.3.18) în care distanța D se înlocuiește cu distanța
dintre punctele de prindere ale cămășii.
Aceleași măsuri sunt recomandate și atunci când se urmărește sporirea
confinării secțiunii.
F.3.9.4. Recomandări de proiectare a elementelor de beton armat consolidate cu

piese de oțel

Cămășuirea elementelor de beton armat cu piese din oțel urmărește:
- sporirea rezistenței la forță tăietoare a elementelor structurilor tip cadru sau a
celor cu pereți de beton armat;
- sporirea capacității de deformație în zonele plastice ale elementelor structurale
prin efectul de confinare al betonului comprimat;
- îmbunătățirea comportării îmbinărilor armăturilor cu lungimi de suprapunere
insuficiente, obținută, de asemenea, prin efectul de strângere (confinare) a
zonei de înnădire.
Rolul cămășilor de oțel este similar cu cel obținut prin cămășuire cu FRP. Spre
deosebire de acestea, oțelul este un material izotrop, astfel încât conferă pe lângă
efectele indicate mai sus și rigiditate și rezistență în direcție longitudinală.
Creșterea rezistenței la încovoiere se poate obține mai simplu la structurile cu
pereți, la care continuitatea pe verticală a elementelor de oțel atașate pereților nu este
împiedicată de prezenta grinzilor.
În cazul cadrelor, continuitatea pe verticală a elementelor de oțel atașate
stâlpului poate fi asigurată doar în zonele colțurilor stâlpului. Întrucât comportarea
histeretică a pieselor de oțel longitudinale pe zona nodului este nesatisfăcătoare (prin
manifestarea flambajului pieselor de oțel comprimate) creșterea rezistenței la
încovoiere prin cămăși metalice nu este totdeauna recomandabilă. Din acest motiv, de
regulă, elementele longitudinale ale cămășilor de oțel se opresc la o distanță de 15-20
mm de marginea grinzii. În acest fel, cămășile de oțel pot spori doar rezistența la forță
tăietoare și confinarea, nu și rezistența la încovoiere.
Prin această măsură se evită și creșterea nedorită a forței tăietoare de
dimensionare (asociată rezistenței la încovoiere), atunci când cămășuirea se aplică
pentru obiectivele enumerate mai sus.
Cămășile discontinue din oțel aplicate stâlpilor, realizate în varianta cu
corniere dispuse la colțurile secțiunii solidarizate cu plăcuțe transversale pot asigura
un efect inițial de confinare al betonului prin preîncălzirea plăcuțelor înainte de
sudarea lor de corniere.
F.3.9.4.2. Calculul la forță tăietoare

La seism, comportarea la forță tăietoare a unui element de beton armat
consolidat cu cămașă de oțel este una favorabilă, atâta timp cât degradarea betonului
este limitată. Această condiție este realizată dacă cămașa metalică nu este solicitată
dincolo de pragul elastic.
207
În această situație rezistența elementului consolidat la forță tăietoare este dată
de rezistența elementului de beton armat la care se adăugă contribuția cămășii de oțel.
Se recomandă ca la dimensionarea cămășii de oțel să se conteze doar pe 50%
din valoarea de proiectare a rezistenței de curgere a oțelului cămășii (rezistența
caracteristică împărțită la factorul parțial de siguranță).
Adoptând ipoteza indicată mai sus, relația pentru evaluarea rezistenței
suplimentare, Vjs, furnizate de cămașa metalică este:
t j bd
V js  f yj ,d (F.3.22)
s
în care:
tj grosimea benzii (plăcuței) de oțel;
b lățimea benzii de oțel;
s distanta interax a benzilor de oțel în lungul elementului;
d înălțimea utilă a secțiunii transversale a elementului din beton armat;
fyj,d valoarea de proiectare a rezistenței de curgere a oțelului benzilor de oțel.
În cazul prevederii unei plăci continue în lungul elementului, raportul b/s = 1.
F.3.9.4.3. Efectul de confinare al cămășii metalice

Efectul de confinare exercitat de cămășile metalice asupra betonului se poate
echivala cu efectul de confinare datorat etrierilor în elementele de beton armat.
Se poate folosi modelul dat în P 100-3 sau SR EN 1992-1, în care:
- cămașa exterioară continuă în cazul cămășii complete sau realizată din plăcuțe
dispuse la distanțe discrete se echivalează cu etrierii perimetrali;
- ancorele intermediare se echivalează cu etrierii intermediari.
Notă: În absența ancorelor, cămașa metalică, continuă sau nu, exercită un efect de confinare numai la
colțuri, pentru că, din cauza grosimii mici, cămașa nu are rigiditate la încovoiere și se deformează.
Pentru a realiza o confinare eficientă în cazul stâlpilor cu secțiune
dreptunghiulară cu dimensiuni relativ mari ( 450 mm), cămașa trebuie prinsă
intermediar cu ancore (Figura F.3.78).
Figura F.3.78. Confinarea secțiunii cu cămașă metalică ancorată corespunzător
208
Relațiile de dimensionare ale elementelor cămășii metalice pe criterii de
confinare sunt cele date în codurile de proiectare pentru construcții noi și nu se
detaliază aici.
F.3.9.4.4. Proiectarea zonelor de înnădire ale armăturilor longitudinale

Când se dispun cămăși de oțel cu intenția de a se îmbunătăți comportarea
zonelor de înnădire prin suprapunere ale armăturilor longitudinale, eficiența acestora
este asigurată fără verificarea prin calcul, dacă sunt îndeplinite condițiile:
- lungimea cămășii va fi cu cel puțin 50% mai mare decât lungimea de
suprapunere;
- cămașa va avea grosimea de cel puțin 5 mm;
- cămașa va fi strânsă de miezul de beton al elementului prin cel puțin două
rânduri de ancore montate pe fiecare latură, perpendicular pe direcția de
aplicare a încărcării;
- în cazul zonei de înnădire a armăturilor de la baza stâlpilor, cele două rânduri
de bolțuri se montează, unul la extremitatea zonei de înnădire, al doilea, la o
treime a acestei zone de baza stâlpului (Figura F.3.79).
cămaşă de oţel
mortar
ancoră ls
ls
3
Figura F.3.79. Cămășuirea bazei stâlpului
F.4. Procedee de intervenție pentru clădiri cu structuri de oțel
F.4.1. Principii de bază

Îmbunătățirea performanțelor structurilor din oțel existente poate fi realizată
aplicând unul sau mai multe din principiile următoare:
(a) Îndepărtarea sau diminuarea neregularităților în plan și elevație a structurilor.
Structurile existente pot conține una sau mai multe tipuri de neregularități
209
structurale (de exemplu: rigidități deferite al nivelurilor, rigidități la torsiune
care pot varia de la un nivel la altul) care conduc la performanțe structurale
slabe.
(b) Mărirea rigidității de ansamblu a structurii cu scopul de a diminua deplasările
laterale care pot genera incursiuni în domeniul inelastic, cu depășirea rotirilor
plastice admisibile ale zonelor și barelor potențiale plastice. Mărirea rigidității
poate duce, însă, la mărirea efectului acțiunii seismice asupra elementelor
structurii.
(c) Mărirea ductilității elementelor și a ansamblului structural în vederea
micșorării efectelor acțiunii seismice prin disiparea acesteia, prin incursiuni în
domeniul inelastic a zonelor și barelor potențial plastice.
(d) Reducerea masei structurii are ca efect micșorarea acțiunii seismice, a
deplasărilor laterale și implicit a deteriorărilor provocate de acestea. Exemple
de reducere a masei construcției pot fi: înlocuirea închiderilor și a pereților
despărțitori cu greutate mare, cu sisteme ușoare (sticlă, gips carton, panouri
tristrat), demolarea unuia sau mai multor etaje.
(e) Introducerea de izolatori și amortizori seismici care au rolul de a diminua
acțiunea seismică ce se aplică structurii. ( )
F.4.2. Tipuri de intervenție

Intervențiile asupra construcțiilor cu structura din oțel sunt necesare când
acestea nu mai îndeplinesc exigențele de rezistență și stabilitate, când prezintă zone cu
incursiuni în domeniul elasto-plastic, când apar zone cu pierderi de stabilitate locală
sau generală.
Intervențiile se grupează conform capitolului F.1 punctul F.1.3 în consolidări,
reparații, remodelare și reabilitare.
F.4.3. Reparații

Reparațiile sunt intervenții care se aplică elementelor care și-au pierdut o parte
din performanțe prin apariția unor defecte, cu scopul obținerii nivelului anterior de
performanțe ale respectivelor elemente.
Reparațiile sunt funcție de natura solicitării din bare sau îmbinări cât și de
natura defectului depistat.
La alegerea soluției de intervenție se vor avea în vedere următoarele:
- stabilirea cauzei care a produs defectul;
- descărcarea parțială de eforturi a elementului înainte de a se face intervenția
(îndepărtarea încărcărilor variabile și cvasipermanente, introducerea de
reazeme intermediare active);
- menținerea neschimbata a poziției centrului de greutate și a axialității barei;
- stabilirea proprietăților fizico-mecanice și sudabilității oțelului.
210
F.4.3.2. Mijloace generale de reparare
Repararea elementelor din oțel și a prinderilor acestora se poate efectua prin
sudare sau cu șuruburi.
F.4.3.2.1. Reparații prin utilizarea sudurii

Condiția necesară pentru utilizarea acestei metode este sudabilitatea oțelului.
Este necesar să se cunoască următoarele aspecte referitoare la:
(a) Proprietățile materialului.
Acestea pot fi determinate prin verificarea următoarelor caracteristici ale
metalului de bază și sudurii: compoziția chimică, caracteristicile mecanice, tendința de
fisurare la cald și la rece. Pentru interpretarea datelor obținute despre compoziția
chimică este necesar să se determine valoarea carbonului echivalent, care se compară
cu valorile limită până la care sudarea se poate executa fără precauții speciale.
În ceea ce privește numărul de teste necesare pentru determinarea proprietăților
materialului, dacă marca oțelului este cunoscută din documentația de execuție, nu sunt
necesare teste; dacă documentația nu este disponibilă, este necesară încercarea a cel
puțin unei probe din fiecare element structural și a cel puțin unei îmbinări sudate.
(b) Condițiile tehnologice ale sudării manual.
Pentru a asigura calitatea reparațiilor se vor respecte câteva condiții
obligatorii:
(i) lucrarea de reparare se execută de către personal calificat atestat;
(ii) temperatura mediului ambiant nu trebuie să coboare sub +50oC;
(iii) caracteristicile materialului de adaos trebuie să fie în concordanță cu
caracteristicile metalului de bază;
(iv) tehnologia de sudare se elaborează de către ingineri sudori pentru fiecare
caz în parte;
(v) în scopul reducerii fenomenului de fragilizare a oțelului se recomandă ca:
()
- numărul straturilor de sudură depuse să fie în concordanță cu grosimea

tablelor sudate și cu condițiile de exploatare ale elementului; astfel, cu
cât condițiile de exploatare sunt mai severe, se crește numărul
straturilor depuse, pentru a beneficia de efectul de tratament termic al
straturilor de sudură asupra celor depuse anterior;
- cordoanele lungi de sudură pot fi fracționate în cordoane scurte depuse
alternativ, ceea ce permite reducerea valorilor deformațiilor, respectiv a
tensiunilor remanente. În cazul sudurilor multistrat cu lungime mare se
aplică procedee de sudare “în cascadă”, “ în cocoașă”, sau “ în blocuri”
(Figura F.4.1).
211
“în cascadă” “în cocoașă” “ în blocuri”
Figura F.4.1. Tehnologii de execuție a cusăturilor de sudură multistrat lungi
(c) Soluțiile constructive adoptate.

Acestea trebuie concepute ținând seama de posibilitățile de acces, având în
vedere că elementele care necesită reparații sunt deja montate:
- se interzic detalii de sudare ale unor piese în poziții imposibil de realizat sau
sub unghiuri în care sudura nu se poate executa de calitate: sudurile în relief
pot fi realizate cu unghiuri cuprinse între 60° și 120°; pentru unghiuri mai mici
de 60° sudurile în relief se pot înlocui cu suduri în adâncime cu pătrundere
parțială (Figura F.4.2);
- se va ține seama că elementele cu grosime mare se deformează mai puțin, însă
valorile tensiunilor reziduale vor fi mai mari;
- se vor evita detaliile de execuție complicate sau în cazul în care acest lucru nu
este posibil acestea vor fi însoțite de indicații suficiente cu privire la ordinea în
care se vor efectua operațiunile necesare executării lor și tehnologia care
trebuie folosită;
- dacă elementele structurale sunt chesonate sau dacă este vorba de un recipient
se va indica și verifica etanșeitatea sudurilor.
Figura F.4.2. Soluții de execuție a cusăturilor
(d) Concepția îmbinărilor sudate. ( )

Aceasta trebuie să nu favorizeze apariția fenomenelor de fragilizare, ruperi prin
oboseală și destrămare lamelară:
- se recomandă înlocuirea sudurilor în relief cu suduri în adâncime, mai ales
atunci când piesele care se îmbină au grosimi mari, prin aceasta evitându-se și
fenomenul de desprindere lamelară (Figura F.4.3);
- la elaborarea detaliilor de reparare prin sudare se va evita întâlnirea mai multor
cordoane de sudură, care conduc la apariția de noduri termice și induc în
element concentrări de tensiuni.
212
Figura F.4.3. Recomandări privind forma cordoanelor de sudură la prinderi de colț
F.4.3.2.2. Repararea îmbinărilor cu șuruburi

Îmbinările cu șuruburi reprezintă o alternativă la sudură, beneficiind de
avantajul unei tehnologii relativ simple de execuție și de posibilitatea execuției
îmbinărilor pe timp friguros. Deteriorările acestor tipuri de prinderi constau în ruperea
sau slăbirea tijelor sau în cedarea materialului la presiune pe pereții găurii. Atât în
cazul niturilor cât și în cazul șuruburilor obișnuite, soluția de reabilitare constă de
obicei în înlocuirea elementelor defecte cu șuruburi noi și în înlocuirea porțiunii de
material deteriorată prin presiune pe pereții găurii.
Șuruburile de înaltă rezistență pretensionate parțial se folosesc la îmbinările
elementelor cadrelor parter sau etajate cu sau fără contravântuiri verticale.
Deteriorările întâlnite în cazul acestui tip de îmbinare sunt slăbirea strângerii
șuruburilor sau desfacerea totală a acestora. Soluția de reparare, în aceste cazuri,
constă de obicei în înlocuirea șuruburilor de înaltă rezistență slăbite sau lipsă cu
șuruburi având aceleași caracteristici tehnice cu cele inițiale.
F.4.3.3. Procedee generale de reparare a elementelor
F.4.3.3.1. Repararea fisurilor prin sudare

Reparațiile realizate prin sudură refac fie îmbinările dintre elemente, fie
continuitatea materialului fisurat.
Defectul cel mai des întâlnit al îmbinărilor sudate este fisurarea cordonului de
sudură în lungul său, fisura dezvoltandu-se în limitele cordonului de sudură sau cel
mult până în Z.I.T (zona influențată termic).
Procedeul indicat de remediere al acestui defect constă în îndepărtarea prin
crăițuire a cordonului de sudură fisurat și refacerea sudurii prin aplicarea unui
procedeu de sudare corespunzător. Excavarea obținută prin crăițuire nu trebuie să
depășească 10 mm pe fiecare parte a sudurii.
Consolidarea îmbinărilor cu sudură se realizează în funcție de posibilități prin
mărirea grosimii sau lungimii cordoanelor. Aplicarea straturilor suplimentare de
sudură se va face numai după curățarea la luciu metalic a sudurii existente. Când
această soluție nu poate fi utilizată, se poate accepta efectuarea de suduri frontale și
contând pe conlucrarea acestora cu sudurile laterale.
Pentru repararea fisurilor din material prin sudare electrică manuală se
utilizează următorul procedeu:
213
- se practică cu burghiul, la extremitățile fisurii, câte o gaură în vederea stopării
extinderii acesteia;
- se prelucrează marginile fisurii prin crăițuire;
- se sudează fisura în adâncime, pe plăcuța suport sau cu resudarea rădăcinii;
- se polizează cordonul de sudură.
În Figura F.4.4 sunt arătate dimensiunile minime recomandate pentru execuția
acestui tip de reparații.
Se recomandă ca în cazul fisurilor pătrunse reparate prin sudură manuală să se
aplice eclise sau rigidizări pe direcția efortului principal transmis de componenta
fisurată.
Figura F.4.4. Dimensiuni recomandate pentru reparația prin sudură
F.4.3.3.2. Înlocuirea materialului degradat

Metoda este utilizată în cazul în care unele bare, elemente de dimensiuni
reduse, sau porțiuni din elemente structurale au fost avariate car urmare a pierderii
stabilității locale sau generale.
Reparația constă în înlocuirea porțiunii degradate a elementului cu material
nou având aceleași proprietăți fizico-mecanice ca și cel inițial. Din punct de vedere
tehnic, înlocuirea propriu-zisă a barei sau refacerea secțiunilor scoase din lucru este
simplă, prinderea noului element sau părți de element realizându-se prin sudură sau cu
șuruburi.
Piesele necesare înlocuirii porțiunilor avariate trebuie să fie executate după
relevee de mare precizie.
Se va ține seama că elementele care trebuie înlocuite integral sau parțial se află
de obicei sub efort. Dacă tăierea porțiunii avariate se face fără o descărcare temporară
și fără asigurarea stabilității structurii pe tot timpul reparațiilor, eforturile existente în
aceasta se vor redistribui brusc în alte elemente, cu consecințe imprevizibile.
Din acest motiv este de preferat ca, oricând este posibil, să se apeleze la alte
metode de intervenție în care să se păstreze pe poziție zona degradată.
F.4.3.3.3. Eclisarea
Prin această metodă de reparare se urmărește refacerea continuității între două
părți ale aceluiași element, a căror legătură a fost întreruptă total sau parțial, ca urmare
214
a apariției unei fisuri sau rupturi. Eclisarea constă în aplicarea, peste zona degradată
(ruptă), a unor platbande având secțiunea mai mare cu  25% față de cea a elementului
întrerupt. Prinderea ecliselor se poate realiza cu sudură sau cu șuruburi.
Eclisarea se poate utiliza în două moduri: ca metodă în sine de reparare a
fisurilor și rupturilor și ca măsură de siguranță a reparațiilor executate fie prin sudură
electrică manuală, fie prin înlocuire de material.
Eclisarea ca metodă de reparare este indicată numai atunci când utilizarea
sudurii electrice manuale nu este posibilă (de exemplu la secțiuni compuse din
platbande nituite sau oțeluri nesudabile) întrucât prezintă dezavantajul devierii
eforturilor pe lungimea eclisei.
Pentru eliminarea excentricităților locale, eclisele se dispun astfel încât axa lor
să coincidă cu axa elementului. În cazul în care această condiție nu poate fi respectată,
la dimensionare trebuie luate în considerare eforturile suplimentare rezultate.
În cazul eclisarii barelor comprimate, pentru eclise se vor avea în vedere
următoarele reguli:
- dacă barele nu sunt prelucrate pentru transmiterea efortului prin contact direct,
eclisele trebuie să fie capabile să transmită efortul din dreptul îmbinării,
inclusiv momentele provenite din excentricitățile existente, date de
imperfecțiunile inițiale și de deformațiile de ordinul doi;
- în cazul în care elementele sunt pregătite pentru transmiterea efortului de
compresiune prin contact direct, eclisele trebuie să fie proiectate astfel încât să
asigure continuitatea rigidității elementului față de ambele axe ale secțiunii și
concomitent să asigure transmiterea eforturilor de întindere provenite din
momente.
Un tip de eclisare întâlnit mai rar utilizat este eclisarea elementelor rupte
complet. Aplicarea ecliselor în acest caz se face numai după readucerea elementelor la
lungimea inițială, prin intermediul unor dispozitive de strâns, ca cele prezentate în
Figura F.4.5, care se desfac după executarea reparației. Această măsură este
obligatorie pentru a asigura intrarea în lucru a elementului după aplicarea ecliselor.
Figura F.4.5. Dispozitive de strâns
Eclisarea ca măsură de siguranță respectă aceleași reguli de dimensionare și

dispunere a ecliselor, aplicarea acestora realizându-se în funcție de axul de simetrie a
reparației efectuate prin sudură (Figura F.4.6).
215
Figura F.4.6. Eclisarea de siguranță
F.4.3.3.4. Îndreptarea elementelor deformate

Metoda se aplică elementelor care au suferit deformații permanente (în
domeniul plastic) din cauze diverse, precum procedee de sudare greșite, transport sau
depozitare necorespunzătoare, montaj defectuos, loviri accidentale, acțiuni voite de
utilizare a elementelor structurale drept reazeme pentru ridicarea sau tragerea unor
greutăți, etc.
Modalitățile prin care se poate interveni în aceste situații sunt îndreptarea la
rece și la cald, prin spănuire sau presare, ambele procedee având dezavantajul că
introduc în element tensiuni remanente. Din acest motiv este mult mai convenabil ca
elementul să fie lăsat deformat de câte ori acest lucru este posibil, sau în caz contrar să
se repare prin metoda înlocuirii de material.
O situație în care se poate renunța la îndreptarea elementului este reprezentată
de barele solicitate la întindere. Dacă elementul deformat este comprimat, efectele de
ordinul II pot deveni periculoase, astfel încât este recomandată remedierea deformației.
Barele comprimate care-și pot pierde stabilitatea nu trebuie îndreptate, ci înlocuite.
Presarea este un procedeu mecanic de îndreptare la rece sau la cald a
deformațiilor prin utilizarea unor dispozitive (Figura F.4.7), capabile să forțeze
elementul să revină la forma inițială. Îndreptarea la rece este admisă numai în cazul
pieselor cu deformații sau grosimi mici. În celelalte cazuri se recomandâ încălzirea
uniformă a întregului element, urmată de îndreptarea prin presare.
a) potcoave pentru îndreptări locale b) juguri pentru îndreptări de amploare

Figura F.4.7. Dispozitive pentru îndreptarea deformațiilor la rece
Încălzirea cu flacăra de oxigaz se utilizează pentru remedierea deformațiilor

specifice mai mici de 20 mm/m. La răcire, partea încălzită se va contracta mai mult și
ca urmare se vor produce deformații de sens contrar, așa cum este arătat în Figura
F.4.8.
216
Figura F.4.8. Îndreptarea prin încălzire cu flacăra
F.4.3.4. Repararea elementelor structurale din oțel
F.4.3.4.1. Repararea stâlpilor
F.4.3.4.1.1. Repararea plăcilor de bază deformate

Deformarea plastică a plăcii de bază apare de obicei la baze de stâlpi fara
rigidizări (Figura F.4.9). Etapele reparării sunt:
- se fixează calaje sub placa de baza;
- se îndepărtează betonul de subturnare deteriorat aflat sub aceasta;
- se curăță suprafețele prin suflare cu aer cald și apă sub presiune;
- sub placa de bază se injectează beton de subturnare preparat cu ciment
expansiv;
- se consolidează placa de bază deformată prin sudarea unor rigidizări verticale;
- se strâng șuruburile de ancoraj.
Figura F.4.9. Soluție de reparare a plăcii de bază deformate
217
F.4.3.4.1.2. Repararea șuruburilor de ancoraj rupte/deformate plastic
În cazul în care cedarea s-a produs în buloanele de ancoraj este obligatorie
înlocuirea acestora.
Pentru remedierea defectului sunt recomandate două soluții, care se aplică în
funcție de condițiile existente.
Prima soluție este aceea de înlocuire a șuruburilor de ancoraj cu unele noi
fixate cu rășini sintetice în betonul existent, iar cea de-a doua constă în înlocuirea
părții deteriorate din șuruburi.
(a) Șuruburi de ancoraj noi, fixate cu rășini sintetice.
Aplicarea acestei soluții este posibilă doar în cazul în care fundația are
dimensiuni în plan suficiente, pentru amplasarea corectă a noilor șuruburi de ancoraj,
se vor asigura distanțele necesare între axele șuruburilor și marginea fundației, astfel
încât să nu interfereze cu betonul din jurul șuruburilor existente, care ar putea fi fisurat
ca urmare a preluării forțelor de ancoraj.
Etapele de executare ale reparației (Figura F.4.10) sunt:
- se fixează șuruburile de ancoraj noi prin intermediul rășinilor sintetice
introduse în găuri forate în betonul fundației;
- se sudează în adâncime, cu sudură în ½V câte o placă de bază nouă, găurită, pe
ambele părți ale plăcii de bază existente;
- noua placă de bază se întărește cu rigidizări verticale dispuse în funcție de
geometria rezemării;
- se îndepărtează betonul de subturnare deteriorat de sub placa de bază existentă;
- se injectează beton de subturnare preparat cu ciment expansiv sub placa de
bază consolidată.
Figura F.4.10. Soluție de reparare a buloanelor rupte prin înlocuire (ancore fixate cu rășini
sintetice)
218
(b) Reconstituirea șuruburilor de ancoraj existente. ( )
Soluția constă în îndepărtarea părții plastificate sau rupte ale șurubului de
ancoraj existent și înlocuirea acesteia cu o zonă nouă, identică din punctul de vedere al
caracteristicilor secțiunii și materialului cu cea existentă.
Etapele de excuției (Figura F.4.11) sunt:
- După realizarea sprijinirilor necesare, betonul fundației se cioplește cu dalta în
jurul șuruburilor de ancoraj până se ajunge la  40 mm sub zona deteriorată a
fiecărui șurub, pe o suprafață în plan suficientă pentru execuția corectă a
sudurilor;
- Se taie șuruburile existente cu cel puțin 20 mm sub zona afectata(rupte sau
deformație plastică);
- Se execută în atelier zonele noi de șuruburi cu lungimea necesară;
- Acestea vor fi fixate în capul șuruburilor existente prin sudură în adâncime,
polizată;
- Se verifică îmbinarea sudată cu ultrasunete și lichide penetrante;
- Se toarnă sub placa de bază beton de subturnare preparat cu ciment expansiv;
- Pentru siguranță se poate îngloba toată baza stâlpului în beton armat. Legătura
dintre suprabetonare bazei stâlpului și fundația existentă se face prin
intermediul ancorelor chimice.
a) Tăiere buloane defecte b) Sudare buloane noi

Figura F.4.11. Soluție de reparare prin refacerea ancorelor rupte
219
F.4.3.4.1.3. Repararea stâlpilor
Ruperea unui stâlp poate să apară sub acțiunea forțelor orizontale provenite
din seism, ca urmare a unei loviri accidentale sau ca urmare a coroziunii.
(a) Reparare prin sudare.
Aplicarea acestei soluții este condiționată de rămânerea porțiunii rupte pe
poziția inițială. Avantajele soluției constau în viteza de execuție a reparației și în faptul
că sprijinirile nu sunt necesare.
Soluția de reparare a unui stâlp rupt prin sudare și rigidizare (Figura F.4.12 și
Figura F.4.13) constă în:
- Sudarea pe tălpile secțiunii a minimum două rigidizări verticale. Dimensiunile
și poziționarea acestora trebuie să respecte regulile descrise la pct. F.4.3.3.3
pentru eclisele secțiunilor. Rigidizarea secțiunii rupte înainte de sudare permite
susținerea stâlpului până la realizarea sudurii.
- Prelucrarea prin crăițuire a marginilor rupte ale stâlpului și execuția unei suduri
în adâncime pătrunsă, pe plăcuță suport sau resudată. Sudura se polizează după
execuție. Rigidizările sunt lăsate pe poziție, pentru a lucra ca eclise ajutătoare.
Figura F.4.12. Repararea prin sudare și eclisare a stâlpilor cu inimă plină
t1 b
b  t2  D t2  L2  2  b
2 12
Figura F.4.13. Repararea prin sudare și eclisare a stâlpilor chesonaţi
220
(b) Reparare prin înlocuirea zonelor degradate. ( )
Această soluție de remediere prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, față de
soluția prezentată anterior.
Dezavantajul principal constă în aceea că soluția este mai greu de aplicat și mai
costisitoare. Pentru aplicarea acestei soluții este necesar să se execute o sprijinire
provizorie, cu stâlpi capabili să preia eforturile celor existenți. Din această cauză, atât
materialele, cât și manopera necesară conduc la ridicarea costului intervenției.
Avantajul principal constă în aceea că soluția de reparare prin înlocuirea zonei
afectate prezintă o siguranță mai mare, fiind recomandată în special în cazul stâlpilor
solicitați puternic.
Pentru stâlpii cu inimă plină, soluţia de reparare (Figura F.4.14) constă în:
- Se confecționează și se amplasează stâlpii de sprijinire provizorie (eventual cu
fundații proprii), capabili să preia și să transmită forțele verticale și orizontale
care acționează asupra stâlpului deteriorat.
- Zona de stâlp deteriorată se îndepărtează prin tăiere cu flacăra oxiacetilenică.
Marginile tăieturii se prelucrează prin polizare, dându-li-se forma necesară
executării sudurii în adâncime.
- Pentru înlocuirea porțiunii de stâlp ruptă se fabrică un element nou similar cu
cel inițial.
- Se amplasează la poziție elementul nou și se execută sudura în adâncime,
resudată și polizată, precum și sudurile în relief dintre tălpi și inimă.
Figura F.4.14. Refacerea stâlpilor cu secțiune dublu T
O soluție pentru înlocuirea porțiunilor deteriorate ale stâlpilor cu secțiune

chesonată este prezentată în Figura F.4.15. Soluția este recomandată în cazul rupturilor
cauzate de seism, motiv pentru care se recomandă ca porțiunea nouă să fie executată
cu grosime mai mare față de cea inițială. Elementul nou poate fi fabricat cu sau fără
rigidizări transversale. Sudurile se execută pe plăcuțe suport, din cauza imposibilității
221
accesului în interiorul chesonului, iar ca măsură suplimentară se recomandă injectarea
sub presiune a betonului în interiorul stâlpilor, pe la partea inferioară a acestuia.
Figura F.4.15. Refacerea stâlpilor chesonați fisurați în urma seismului.
F.4.3.4.1.4. Repararea stâlpilor cu pereți voalați

Soluțiile de reparare a stâlpilor cu pereți voalați constau fie în rigidizarea lor
pe porțiunea afectată, fie în înlocuirea zonei afectate. Soluțiile de înlocuire a zonelor
afectate sunt similare cu cele descrise la repararea stâlpilor rupti, astfel că în
continuare se vor descrie numai soluțiile de remediere prin rigidizare. Soluțiile de
reparatii diferă în funcție de secțiunea stâlpului și de gravitatea defectului.
(a) Pentru stâlpii cu secțiune dublu T (Figura F.4.16), soluția recomandată constă
în:
- Introducerea unei rigidizări orizontale pe inima stâlpului în dreptul deformației
maxime. În cazul unor deformații accentuate se recomanda introducerea câte
unei rigidizări în dreptul fiecărui punct de inflexiune al barei deformate.
- Prelucrarea marginilor tălpilor deformate astfel încât să permită așezarea unei
eclise verticale.
- Confecționarea și sudarea în relief a câte unei eclise paralele cu inima de
ambele părți ale stâlpului, peste zona deformată. Se recomandă ca grosimea
acestor eclise să fie mai mare decât grosimea inimii stâlpului. Lungimea eclisei
222
va depăși cu cel puțin 500 mm zona afectata. Se recomanda amplasarea eclisei
pe toata lungimea stâlpului.
Figura F.4.16. Repararea stâlpilor voalați
(b) În cazul stâlpilor chesonați, soluțiile de reparare depind de mărimea

deformațiilor produse prin voalare și de eforturile pe care stâlpul trebuie să le
transmită. ( )
În cazul în care secțiunea stâlpului este o țeava rectangulară soluția este cea din
Figura F.4.17 și constă în:
- Îndreptarea la cald a peretelui voalat (unde este posibil);
- Confecționarea și sudarea unor eclise executate dintr-un material similar cu cel
al stâlpului, cu dimensiunile alese astfel încât să depășească zona voalată cu
minimum 200 mm pe contur și grosimea mai mare decât cea a peretelui.
Figura F.4.17. Soluție de reparatie recomandată în cazul pereților voalați
O variantă a soluției anteriore, aplicabilă în cazul în care stâlpul trebuie să

transmită eforturi mari, constă (Figura F.4.18) în aplicarea peste zona voalată a unei
223
eclise de rigidizare verticala. Grosimea eclisei este mai mare decât grosimea peretelui
voalat.
F.4.3.4.2. Repararea grinzilor cu inima plină
F.4.3.4.2.1. Repararea grinzilor fisurate

Dacă fisura este extinsă atât în inima cât și într-una din tălpile grinzii, repararea
se poate face printr-una din următoarele metode:
- sudarea fisurii, urmată de eclisare;
- înlocuirea materialului afectat.
(a) Reparare prin sudarea fisurii urmată de eclisare. ( )
Soluția de reparare recomandata pentru grinzile fisurate folosește ca metodă de
reparare sudura. La elaborarea detaliului s-a procedat astfel încât să se evite
intersectarea cordoanelor de sudură pe trei direcții.
Pentru aceasta, după ce se execută gaura de stopare a fisurii din inimă (singura
care poate progresa), se îndepărtează sudura dintre talpă și inimă, pe o zonă ceva mai
extinsă, astfel încât să se formeze o gaură cu margini prelucrate (Figura F.4.18(a)).
Apoi, se prelucrează marginile fisurii inimii, prin crăițuire, astfel încât să se
poată realiza sudarea ei în V. Sudura se polizează pe ambele părți, după care se
eclisează inima, prin aplicarea pe o singură parte a acesteia a unei eclise cu aceeași
grosime ca a inimii, sudată pe trei laturi cu sudură de colț. Dimensiunile în plan ale
eclisei trebuie să depășească cu cca 100 mm pe contur dimensiunile fisurii (Figura
F.4.18(b))
Apoi, se sudeaza în adâncime fisura de pe talpă, care se execută pe plăcuță
suport, după prelucrarea marginilor fisurii, după care se polizează în vederea aplicării
eclisei (Figura F.4.18(c)).
a) gaura de stopare b) sudare, eclisare inima c) sudarea fisurii tălpii
d) eclisarea tălpii după sudură

Figura F.4.18. Repararea grinzilor fisurate prin metoda sudării și eclisării de siguranță
224
Eclisarea tălpii se realizează prin sudarea cu sudură de colț a unei eclise cu aria
cel puțin egală cu aria tălpii grinzii, având o lungime totală cel puțin egală cu lățimea
tălpii (Figura F.4.18(d)).
F.4.3.4.2.2. Repararea grinzilor cu talpa voalată

În cazul tălpilor comprimate este posibilă apariția fenomenului de pierderea
stabilității locale, fapt ce reduce capacitatea de rezistență a grinzii în secțiunile afectate.
Pentru repararea grinzilor aflate în această situație se pot aplica mai multe
soluții, în funcție de gradul în care s-a produs voalarea.
În cazul în care deformația tălpii este mică este suficientă introducerea a două
perechi de rigidizări verticale, de grosime medie ( 12 mm), sudate la marginile zonei
voalate de talpă (Figura F.4.19(a)) şi a doua eclise verticale pe talpa voalată.
Dacă talpa este puternic deformată, după aplicarea rigidizărilor la marginile
zonei deformate, talpa se poate bloca între două eclise laterale sudate de rigidizări și
de tălpile grinzii (Figura F.4.19(b)). În cazul în care este necesar, se poate consolida
grinda la încovoiere, prin adăugarea unui subansamblu format din talpă și inimă, care
va fi sudat în prelungirea inimii grinzii, pe zona afectată de voalarea tălpii (Figura
F.4.19(c))
a) soluție de reparare în
cazul deformațiilor
mici
b) soluție de reparare în
cazul deformațiilor
mari
c) soluție de consolidare
în cazul deformațiilor
mari
Figura F.4.19. Soluții de reparare a grinzilor cu tălpi voalate
225
F.4.3.4.2.3. Repararea grinzilor cu inima voalată
Repararea grinzilor cu inimă voalată se poate realiza fie numai prin rigidizarea
inimii voalate, fie prin rigidizare și placare laterală a zonei afectate.
(a) Repararea inimii voalate prin rigidizare.
Îmbunătățirea comportării la voalare a inimilor grinzilor se poate realiza prin
soluții diferite în funcție de caracterul permanent sau temporar al deformațiilor
produse.
Dacă deformațiile inimilor sunt temporare, cea mai simplă soluție constă în
adăugarea unor rigidizări suplimentare, care pot fi transversale scurte sau
longitudinale și transversale scurte. O soluție de reparare posibilă, aplicabilă mai ales
dacă inimile grinzilor sunt rigidizate numai transversal, constă în adăugarea unor
nervuri de rigidizare diagonale, solicitate la compresiune (Figura F.4.20).
Se recomandă legarea prin gusee a acestor diagonale atât de tălpi, cât și de
rigidizările transversale.
Figura F.4.20. Soluție de reparare cu rigidizări diagonale a inimilor voalate
O variantă a acestei soluții pentru situația în care deformațiile inimilor grinzilor

sunt permanente constă în utilizarea rigidizărilor diagonale, necesare pentru
consolidarea inimii, drept pârghii pentru aparatul de îndreptare al inimii (Figura
F.4.21).
1- inima deformată; 2- rigidizare înclinată; 3- bridă; 4- pană metalică.

Figura F.4.21. Detalii de îndreptare a deformațiilor permanente ale inimii
226
După aducerea inimii în poziția nedeformată, rigidizările se prind de aceasta cu
sudură.
O altă soluție (Figura F.4.22(a)), constă în aplicarea prin sudare a mai multor
rigidizări dispuse pe ambele părți ale zonei voalate a inimii. Rigidizările se decupează
după forma voalată a inimii, astfel încât să poată fi sudate atât de tălpile grinzii, cât și
de inima voalată, împiedicând astfel dezvoltarea deformațiilor.
(b) Repararea inimii voalate prin rigidizare și placare laterală. ( )
Soluția (Figura F.4.22(b)) reprezintă o variantă a celei precedente. Pe lângă
rigidizările inimii secțiunea este întărită prin aplicarea unor eclise laterale, cu aceeași
grosime ca a inimii, sudate pe rigidizări și pe tălpile grinzii. În acest fel, secțiunea
devine chesonată, comportându-se mai bine în cazul eforturilor de torsiune, rigidizările
sunt asigurate împotriva voalării, iar forțele tăietoare din grindă se vor transmite prin
eclise. Etapele realizării consolidării sunt următoarele: se sudează rigidizările centrale,
eclisele laterale se sudează de tălpile grinzii și de rigidizările centrale, apoi se introduc
și se sudează de la centru către exterior restul rigidizărilor.
a) rigidizarea inimii voalate b) rigidizarea și placarea inimii voalate

Figura F.4.22. Soluție de reparare a inimilor voalate
F.4.3.4.2.4. Repararea grinzilor cu talpa și inima voalate

(a) Reparare prin placare laterală.
Soluția de reparare reprezentată în Figura F.4.23, utilizează metodele eclisării și
adăugării de material, iar realizarea ei se efectuează prin parcurgerea următoarelor
etape:
- se prelucrează prin polizare marginile tălpii în zona deformată pentru a ușura
aplicarea ecliselor;
- pe ambele părți ale tălpii grinzii se sudează câte o eclisă cu grosime mai mare
decât a inimii voalate;
- la extremitățile zonei afectate se amplasează câte o nouă rigidizare verticală,
sudată atât de inima și tălpile grinzii, cât și de eclise;
- dacă deformațiile tălpii sunt importante, se consolidează secțiunea grinzii prin
sudarea sub aceasta a unui element care să contribuie la mărirea capacității de
rezistență la încovoiere.
227
Figura F.4.23. Soluție de reparare prin placare laterală
(b) Reparare prin înlocuirea zonei afectate. ( )

Utilizarea acestei soluții prezintă dezavantajul că înaintea aplicării sale grinda
trebuie scoasă de sub efort prin realizarea de sprijiniri provizorii, ceea ce conduce la
creșterea costului intervenției. Cu toate acestea, soluția este recomandată atunci când
deformațiile produse prin voalare au valori foarte mari și aplicarea soluției anterioare
nu este posibilă.
Soluția de înlocuire a zonei afectate a grinzilor (Figura F.4.24) se aplică astfel:
- grinda se descarcă prin sprijiniri aplicate de ambele părți ale zonei defecte;
- se marchează liniile de tăiere de jur împrejurul zonei voalate;
- la intersecția liniilor se execută cu burghiul găuri de stopare cu diametrul de
minim 20 mm;
- se taie și se îndepărtează zona avariată;
- se prelucrează marginile tăiate prin polizare și se aplică plăcuțe suport pe tot
conturul ce urmează a fi sudat;
- se execută în atelier un subansamblu sudat, alcătuit din talpă și inimă, cu
aceleași dimensiuni și din același material ca și porțiunea îndepărtată;
- se amplasează acesta la poziție și se sudează pe contur cu sudură în adâncime,
executată în straturi succesive, funcție de grosimea elementelor;
- pentru grinzi solicitate dinamic, sudura de joantare se polizează.
Figura F.4.24. Reparare prin înlocuirea zonei afectate
228
F.4.3.4.3. Repararea nodurilor de cadru
Defectele curent întâlnite la nodurile de cadru sunt arătate în Figura F.4.25,
adică:
- fisuri în sudura dintre talpa grinzii și stâlp (Figura F.4.25(a));
- fisuri în ZIT în talpa grinzii, de obicei la baza decupajului inimii grinzii în
rigidizarea orizontală a stâlpului, în afara acestuia (în cazul stâlpilor cu
secțiune chesonată) (Figura F.4.25(a));
- fisuri care afectează atât talpa cât și inima grinzii (Figura F.4.25(b));
- voalarea inimii nodului de cadru (Figura F.4.25(c)).
a) fisuri în tălpile grinzii b) fisuri în tălpi și inima c) voalare inima

Figura F.4.25. Defecte ale nodurilor de cadru
F.4.3.4.3.2. Repararea nodului cu fisuri pătrunse în talpa și inima grinzii

Soluțiile de reparare se aleg în funcție de dimensiunea fisurii, de gradul de
distrugere al tălpii, de apariția sau nu a fenomenului de voalare etc.
(a) Reparare prin înlocuirea zonei afectate.
Soluția constă în înlocuirea unei porțiuni relativ reduse din grindă, ceea ce
implică costuri mai mici la materialele utilizate. În schimb, înaintea aplicării soluției,
grinda trebuie scoasă de sub efort prin realizarea de sprijiniri provizorii. Execuția
soluției cuprinde următoarele etape (Figura F.4.26):
- Se marchează liniile de tăiere împrejurul zonei afectate și la intersecția lor se
execută cu burghiul găuri de stopare cu diametrul minim de 20 mm;
- Se taie și se îndepărtează zona avariată, după care marginile se prelucrează prin
polizare;
- Pe tot conturul ce urmează a fi sudat se aplică plăcuțe suport pentru sudură;
- Se execută în atelier un subansamblu sudat, alcătuit din talpă și inimă, cu
aceleași dimensiuni și din același material ca și porțiunea îndepărtată;
- Se amplasează la poziție subansamblul și se sudează pe contur cu sudură în
adâncime executată în straturi succesive, funcție de grosimea elementelor.
Inima subansamblului se sudează de talpa stâlpului cu sudură în relief.
229
Figura F.4.26. Etapele de realizare a soluției de reparare prin înlocuirea zonei afectate
(b) Reparare prin înlocuirea ramurii stâlpului.

Soluția este recomandată numai în cazul în care ramura stâlpului este foarte
afectată și nu poate fi reparată prin înlocuire parțială sau eclisare. Execuția soluției
cuprinde următoarele etape (Figura F.4.27):
- Se execută sprijiniri pentru grindă;
- Se îndepărtează platelajul metalic, sau placa de beton armat pe o lungime de
cel puțin 0,2l;
- Se suflă sudurile grinzii de pe stâlp prin procedeul arc-aer sau se desfac
șuruburile, dupa caz;
- Se taie prin procedee mecanice grinda la distanta de 0,2l de fața stâlpului;
- Se execută în atelier zona de grinda ce urmează a fi înlocuită;
- Se așează la poziție și se refac sudurile de prindere de stâlp;
- Se reface prinderea de grindă.
Figura F.4.27. Soluție de reparare a nodului prin înlocuirea în întregime a ramurii
(c) Repararea nodului prin eclisare. ( )

În cazul în care ramura stâlpului este numai fisurată și nu a suferit deformații
plastice, repararea acesteia se poate realiza numai prin sudarea fisurilor și aplicarea
unor eclise peste zonele reparate (Figura F.4.28). Eclisele trebuie să depășească zona
avariată cu minim 300 mm de fiecare parte.
230
Figura F.4.28. Reparare prin sudură și eclisare
F.4.3.4.3.3. Repararea nodului de cadru cu inima voalată

Soluțiile de reparare constau fie în rigidizarea nodurilor, fie în înlocuirea zonei
afectate similar celor prezentate la pct. F.4.3.4.1.4. O soluție de prevenire/consolidare
a nodului constă în aplicarea pe inima nodului a unor rigidizări diagonale (Figura
F.4.29).
1- rigidizare suplimentară; 2-rigidizare existentă

Figura F.4.29. Rigidizarea nodurilor de cadru împotriva voalării
F.4.3.4.4. Repararea contravântuirilor
F.4.3.4.4.1. Repararea barelor

Defectele sau avariile întâlnite în mod uzual la barele contravantuirii, în care
eforturile sunt predominant axiale, sunt fie pierderea stabilității generale a barelor
solicitate la compresiune, fie plastificarea secțiunilor barelor întinse (Figura F.4.30).
De asemenea, independent de starea de eforturi din barele contravântuirilor,
pot fi constatate ocazional defecte produse acestora în timpul montajului sau
exploatării. Acestea sunt îndoiri pronunțate, în unghi, ale barelor, cauzate de loviri
accidentale sau de folosirea lor ca reazem pentru ridicarea unor greutăți, sau lipsa unor
bare din ansamblul structural al contravântuirii provocată prin tăierea acestora pentru
trecerea unor utilaje sau conducte amplasate ulterior proiectării.
În cazul barelor flambate, nu este permisă îndreptarea la rece sau la cald, pe de
o parte din cauza eforturilor remanente introduse în secțiuni și pe de altă parte din
cauză că nu se poate reveni la forma inițială a barei. Barele întinse cu secțiuni
231
plastificate, apar la elementele slăbite prin fabricație, montaj sau din solicitări
seismice majore.
Întotdeauna barele ce și-au pierdut stabilitatea generală sau a avut incursiuni în
domeniul elasto - plastic trebuie înlocuite.
Figura F.4.30. Avarii produse la barele contravântuirilor
Mărirea capacității de rezistenta a barelor comprimate ale contravântuirilor se

poate realiza prin micșorarea lungimi de flambaj introducând o diagonala suplimentara
(Figura F.4.31).
Figura F.4.31. Introducerea unor bare suplimentare, pentru micșorarea lungimii de flambaj
F.4.3.4.4.2. Repararea prinderilor barelor la noduri

Defectele prinderilor barelor contravântuirilor, pot fi localizate în șuruburile
sau sudurile de prindere (Figura F.4.32), sau pot afecta guseele aferente acestora
(Figura F.4.33).
Defectele apărute la guseele de prindere ale barelor constau în ruperea guseului,
ruperea sudurii de prindere a acestuia, sau voalarea guseului.
232
Figura F.4.32. Defecte ale elementelor de prindere
Figura F.4.33. Defecte ale guseelor
În cazul în care șuruburile de prindere sunt rupte sau lipsesc, soluția de

intervenție constă în înlocuirea acestora cu șuruburi noi, strânse corespunzător. În
cazul în care defectul s-a produs sub încărcări care au fost considerate la proiectare
este necesară fie mărirea diametrelor șuruburilor, dacă distanțele dintre ele permit
acest lucru, fie în caz contrar, întărirea prinderii cu sudură (Figura F.4.34).
Figura F.4.34. Soluție de consolidare în cazul ruperii prinderii
În cazul ruperii guseului, soluția de reparare constă în înlocuirea acestuia cu

unul nou, realizat dintr-un material cu caracteristici superioare. Dacă defectul constă în
ruperea sudurii, acestea se repara prin crăițuire și resudare. Ca măsură suplimentară
de siguranță se poate întări guseul prin aplicarea pe ambele părți ale guseului a câte
unei rigidizări sudate, perpendicular pe sudură. Guseele voalate se consolidează prin
aplicarea unor rigidizări capabile să asigure rigiditatea laterala a acestuia.
233
F.4.4. Consolidări

Consolidările sunt intervenții care se aplică elementelor, prinderilor acestora și
structurilor de rezistență, care necesită sporirea capacității de rezistență, cerute în
general de condiții noi, de exploatare mai severe decât cele avute în vedere la
proiectarea și executarea structurii, dar și din motive de întreținere defectuoasă care au
condus la pierderi de material (ex. ruginire).
Tipul de reparație este funcție de natura solicitării din bare sau îmbinări sau de
natura defectului depistat.
La alegerea soluției de intervenție se vor avea în vedere următoarele:
- stabilirea cauzei care a produs defectul;
- descărcarea parțială de eforturi a elementului înainte de a se face intervenția
(îndepărtarea încărcărilor variabile și cvasipermanente, introducerea de
reazeme intermediare active);
- menținerea poziției centrului de greutate și a axialității barei;
- stabilirea proprietăților fizico-mecanice și sudabilității oțelului (materialului de
bază).
F.4.4.2. Mijloace de consolidare a elementelor

Consolidarea elementelor din oțel și a prinderilor acestora se poate efectua prin
sudare (a se vedea F.4.3.2.1) sau prinderea cu șuruburi (a se vedea F.4.3.2.2), potrivit
celor prezentate la F.4.3.2.
F.4.4.3. Metode de consolidare a elementelor
F.4.4.3.1. Consolidarea secțiunilor prin adăugare de material

Metoda constă în adăugarea de platbande, profile sau subansamble aplicate pe
toată lungimea sau pe o porțiune a elementului care trebuie consolidat.
Mărirea secțiunii prin adăugarea de material este o metodă simplă, care poate fi
aplicată majorității elementelor structurale, însă din considerente economice este
recomandabilă doar dacă este necesară aplicarea pe porțiuni restrânse, la un număr
redus de elemente.
La aplicarea metodei trebuie respectate anumite condiții tehnice generale:
(a) Distribuirea materialului adăugat secțiunii originare se face în funcție de natura
și mărimea eforturilor, astfel încât elementul consolidat să se comporte optim
sub încărcările aferente, atât din punct de vedere al tensiunilor, cât și al
stabilității generale și locale:
- la elementele încovoiate, materialul se adaugă la tălpi pentru a crește momentul
de inerție al secțiunii;
- la elementele comprimate, materialul trebuie adăugat cât mai departe de centrul
de greutate, astfel încât să se mărească raza de inerție a secțiunii consolidate;
- în cazul secțiunilor supuse la forță tăietoare mare, materialul se orientează în
direcția acesteia.
234
(b) Materialul adăugat se dispune în mod simetric față de secțiunea existentă
pentru a se evita apariția eforturilor suplimentare datorate excentricităților.
(c) Între materialul adăugat și cel existent trebuie asigurată o conlucrare perfectă
prin utilizarea sudurii sau șuruburilor. Prinderea cu sudură este preferabilă,
întrucât nu micșorează secțiunea elementului.
(d) Distribuirea materialului nu trebuie să creeze variații bruște de secțiune sau o
schimbare a raportului de rigidități între elementele componentele ale structurii.
(e) La confecționarea și punerea în operă a materialului de adaos, se respectă
aceleași reguli ca și pentru construcțiile noi. Elementele de adaos trebuie ca să
fie confecționate în ateliere, în strânsă concordanță cu releveele efectuate la
fața locului, astfel încât să se obțină un contact perfect al pieselor de adaos pe
conturul elementelor existente.
(f) Înainte de aplicarea pieselor de adaos, este obligatorie curățarea suprafețelor
pana la luciu metalic, în special a elementelor existente, care sunt acoperite cu
straturi succesive de vopsea sau pot fi corodate.
(g) După consolidarea elementelor prin această metodă trebuie să fie refăcută
protecția anticorozivă. ( )
Dimensionarea secțiunii de material adaugat capata forme specifice, dupa cum
secțiunea consolidată urmează să lucreze în funcție de domeniul elastic sau plastic.
Pentru elementele consolidate sub sarcină și la care se urmareste ca secțiunea
consolidată să lucreaze în domeniul elastic, se vor lua masuri ca elementul structural la
care se intervine să fie descărcat de sarcinile pe care le suportă într-o măsură cât mai
mare posibilă, astfel încât materialul adăugat să preia o fractiune cât mai mare din
încărcările aferente elementului.
F.4.4.3.1.1. Consolidarea stâlpilor

Dacă este depășită capacitatea de rezistență a stâlpilor, metoda utilizată de
regulă, este mărirea secțiunii acestora prin adăugare de material. De obicei această
soluție se aplică stâlpilor aflați sub sarcină, din cauza dificultăților de a realiza
descărcarea lor. Pentru utilizarea eficientă a materialului de consolidare este
recomandabila descărcarea parțială a acestora, prin indepartarea unor incarcari de
exploatare.
Sudurile aplicate la marginile tălpilor profilelor dublu T schimbă distribuția
tensiunilor remanente de la extremitățile tălpilor din compresiune în întindere, sporind
capacitate portantă superioară a secțiunii comprimate a stâlpului astfel consolidat.
În Figura F.4.35 sunt arătate soluții de consolidare prin adaos de material a
stâlpilor din profile laminate. Aceste soluții se pot utiliza și pentru consolidarea
stâlpilor realizați din table tăiate cu flacără și sudate.
Tehnologia de sudare trebuie să asigure păstrarea parametrilor de siguranță pe
timpul consolidării. Din acest motiv se interzice realizarea sudurilor transversale pe
talpa stâlpului fără sprijinire, deoarece prin încălzire la temperatura de sudare
capacitatea portantă a tălpii respective se diminuează semnificativ.
235
a) Soluții recomandate b) Soluții nerecomandate
Figura F.4.35. Soluții pentru consolidarea stâlpilor realizați din laminate
În cazul stâlpilor cu tălpi voalate se poate utiliza soluția de consolidare care

constă în aplicarea pe tălpi a unor table sudate în relief (fig. F.4.36), aplicate simetric
pe toate tălpile. Consolidarea trebuie aplicată de la baza stâlpului până cel puțin la 500
mm deasupra defectului, după care secțiunea tablelor de consolidare se va micșora
treptat astfel încât să se realizeze o trecere lina de la secțiunea consolidată la secțiunea
inițială.
Figura F.4.36. Soluție pentru repararea tălpilor voalate ale stâlpilor
F.4.4.3.1.2. Consolidarea grinzilor cu zabrele

Defectele grinzilor cu zabrele constau, de regulă, în deformații plastice ale
barelor, produse în timpul montajului, mișcării seismice sau în corodarea elementelor
componente și îmbinărilor. Comportarea fermelor poate fi influentata de incararea
suplimentară prin agățarea de acestea a unor echipamente tehnologice, care nu au fost
considerate la proiectare.
Consolidarea barelor fermelor trebuie realizată după descărcarea acestora în
cea mai mare măsură posibilă, pentru a da posibilitatea materialului de adaos să preia
o parte mai mare din efortul total aferent barei.
Alegerea soluției de consolidare în cazul fermelor trebuie să se facă diferențiat
în funcție de efortul existent în bara asupra căreia se intervine.
(a) Consolidarea barelor întinse
Consolidarea barelor întinse trebuie să se realizeze pe întreaga lungime a
acestora prevazand lungimea necesară de sudura pentru a transmite la nod efortul din
secțiunile de adaos.
236
Soluția de consolidare pentru tălpile întinse ale fermelor consta în aplicarea
simetrică față de inima tălpii a unor profile laminate (Figura F.4.37).
a) cu bare pătrate b) cu bare rotunde c) cu platbande

Figura F.4.37. Soluții de consolidare pentru talpa întinsă a grinzilor cu zăbrele
Consolidarea acestor secțiuni se poate realiza prin atașarea prin sudură în relief
a unor bare cu secțiune pătrată ori circulară sau a unor platbande.
În cazul în care diagonalele sau montanții sunt apropiați de talpa grinzii, încât
nu este posibilă aplicarea uneia dintre soluțiile descrise, se poate atașa la partea
inferioară liberă a tălpii, o platbandă sudată. Dezavantajul față de folosirea profilelor
este, în acest caz, imposibilitatea menținerii axei neutre a tălpii la poziția inițială sau
cât mai aproape de aceasta.
Pentru diagonalele întinse, executate de regulă, din câte două corniere, soluțiile
prezentate nu permit sudarea profilelor de adaos de gusee, astfel încât este
recomandabilă rezolvarea din Figura F.4.38, care permite echilibrarea secțiunii, astfel
încât poziția axei neutre să rămână neschimbată. Platbandele adăugate se pot introduce
în „furculiță” pe guseu și suda, transmițându-și direct eforturile la acesta.
Figura F.4.38. Soluție de consolidare a diagonalelor întinse
(b) Consolidarea barelor comprimate

În cazul barelor comprimate cedarea poate intervenii prin pierderea stabilității
generale. Consolidarea se aplică în zona centrală a barei pe cca. 75% din lungimea sa,
urmărindu-se ca, prin modul de amplasare a noilor elemente în secțiune, să se
mărească raza de girație a secțiunii, fără modificarea pozitiei axei neutre.
În cazul tălpilor comprimate ale grinzilor cu zăbrele, soluțiile de consolidare
recomandate sunt arătate în Figura F.4.39, iar în cazul diagonalelor și montanților
comprimați în Figura F.4.40.
237
a) cu profile b) cu platbande
Figura F.4.39. Soluții pentru consolidarea tălpilor comprimate
Zona consolidată a) cu profile b) cu platbande

Figura F.4.40. Soluții pentru consolidarea diagonalelor și montanților comprimați
(c) Consolidarea prinderilor la noduri( )

Necesitatea consolidării prinderilor la noduri apare, de obicei, la barele întinse
consolidate. Soluția constă în completări ale guseelor din nodurile adiacente barei și
sudarea barei de acestea (Figura F.4.41).
1-plăci suplimentare 2-suduri în adâncime 3-suduri în relief

Figura F.4.41. Soluții pentru consolidarea prinderilor la noduri
F.4.4.3.2. Schimbarea schemei statice (de lucru) a elementelor

Prin schimbarea schemei statice se urmărește redistribuirea favorabile a
eforturilor în elementele structurale existente.
Aplicarea metodei poate consta în schimbarea gradului de nedeterminare al
structurilor existente, prin transformarea celor static determinate în structuri static
nedeterminate sau prin mărirea gradului de nedeterminare a structurilor static
nedeterminate prin introducerea unor reazeme suplimentare, crearea de legături
suplimentare, (de exemplu introducerea unor bare noi în structurile triangulate).
238
Având în vedere că acest tip de consolidare se execută asupra elementelor
aflate sub sarcină, la executia metodei trebuie respectate câteva condiții care să-i
asigure calitatea și eficiența:
- Structura sau elementul structural supuse schimbării schemei statice trebuie să
fie descărcate în cea mai mare măsură posibilă, pentru ca elementele nou
introduse să se încarce într-o măsură cât mai mare;
- Calculul static se efectuează în două etape: în etapa 1, pe schema initiala se
calculează eforturile în elementele existente din încărcările aplicate la
momentul interventiei, iar în etapa a II-a, pe schema statică modificate se
calculează, pe de o parte, suplimentul de efort în barele existente, iar pe de altă
parte, efortul din barele noi, ambele provenind din încărcările suplimentare
celor existente în momentul aplicării consolidării;
- Detaliile constructive trebuie să corespundă schemei statice nou adoptate;
- Prin schimbarea schemei statice nu trebuie să fie induse în nici un element
structural, în nici o fază a procesului de consolidare, tensiuni pe care acestea să
nu le poată prelua;
- Se vor luate toate masurile pentru împiedicarea pierderii stabilității în timpul
consolidării sau al exploatării.
Consolidarea elementelor prin modificarea schemei statice se pretează grinzilor
indiferent de alcătuire.
Procedeele uzuale de consolidare a grinzilor cu secțiune dublu T prin
modificarea schemei statice sunt:
- introducerea unor reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor;
- tasarea controlată a reazemelor, pentru uniformizarea eforturilor;
- transformarea grinzilor simplu rezemate în grinzi continui;
- introducerea unor tiranți nepretensionați în schema statică a elementelor;
- introducerea unor tiranți pretensionați în schema statică a elementelor.
F.4.4.3.2.1. Introducerea de reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor

Metoda constă în utilizarea unor contrafise sau stâlpi, amplasați sub grinda
care trebuie consolidată astfel încât să-i micșoreze acesteia deschiderea de calcul.
Prin micsorarea deschiderii de calcul, eforturile în elementul astfel consolidat
se reduce substantial astfel încât pot fi preluate de element fără alte intervenții. Un alt
avantaj constă în mărirea gradului de nedeterminare al grinzilor, ceea ce oferă rezerve
superioare de rezistență în cazul solicitării acestora în domeniul elasto - plastic.
Dezavantajele metodei constau în condițiile pe care structura trebuie să le
îndeplinească:
- metoda se poate aplica numai atunci când elementele suplimentare de reazem
nu stânjenesc activitatea;
- este necesar să se asigure intrarea în lucru a reazemelor noi pentru a controla
cu certitudine starea de eforturi din grindă (Figura F.4.42);
239
- trebuie asigurată descarcarea noilor reazeme la teren sau elemente ale
structurii.
Figura F.4.42. Elemente de rezemare
F.4.4.3.2.2. Transformarea grinzilor simplu rezemate în grinzi continue

Metoda se poate aplica numai grinzilor simplu rezemate solicitate static. Prin
aplicarea acestei metode se obține atât micșorarea eforturilor din câmpul grinzilor cât
și mărirea rezervelor de rezistență consecință a creșterii gradului de nedeterminare
statică al acestor grinzi.
Pentru realizarea continuității grinzilor cu inimă plină se pot utiliza eclise
aplicate secțiunilor de reazem. Pentru grinzile cu zăbrele este necesară pe lângă
eclisarea tălpii superioare și introducerea unor bare pentru asigurarea continuității
tălpii inferioare (Figura F.4.43).
a) Grinzi cu
zăbrele
b) Grinzi cu
macaz
Figura F.4.43. Soluții pentru realizarea continuității grinzilor
240
F.4.4.3.2.3. Introducerea unor tiranți nepretensionați pe deschiderea grinzilor
Micșorarea eforturilor în grinzile existente prin introducerea unor tiranți se
poate realiza prin transformarea grinzilor în grinzi cu macaz. Prin introducerea
tiranților se schimbă în sens favorabil și schema statică a elementului la care se
intervine, prin creșterea gradului de nedeterminare.
În cazul grinzilor cu zăbrele (Figura F.4.44), schimbarea schemei statice în
grindă cu macaz introduce în toate barele grinzii existente un efort de compresiune,
astfel încât barele solicitate la întindere se descarcă, în funcție de valorile inițiale ale
eforturilor existente. Dacă barele initial întinse ale grinzii se transformă în bare
comprimate este obligatorie asigurarea lor împotriva pierderii stabilității generale. De
aceea, pe cât posibil tirantul va fi astfel dimensionat încât să nu modifice sensul
eforturilor din barele grinzii cu zăbrele.
La aplicarea acestei metode se va actiona impotriva tendinței macazului de a-și
pierde stabilitatea în sens perpendicular axului său, prin contravântuiri verticale
amplasate în dreptul montanților grinzii macaz.
a) grinda simplu rezemată
b) grinda continuă
Figura F.4.44. Transformarea grinzilor cu zăbrele în grinzi cu macaz
F.4.4.3.2.4. Suplimentarea barelor din alcătuirea grinzilor cu zăbrele

Sistemele cu zăbrele sunt des întâlnite în alcătuirea elementelor clădirilor, în
special sub formă de ferme, contravântuiri orizontale și verticale. Metoda de
consolidare prin suplimentarea barelor se poate realiza în două moduri:
- suplimentarea barelor se realizează păstrând gabaritul inițial al grinzii (Figura
F.4.45(a));
- grinda se consolidează prin mărirea înălțimii sale, realizată prin adăugarea unor
tălpi noi și prelungirea sistemului de zăbrele până la acestea (Figura F.4.45(b)).
241
a) consolidare păstrând gabaritul grinzii inițiale
b) consolidare cu mărirea gabaritului inițial

Figura F.4.45. Suplimentarea barelor ce alcătuiesc sisteme triangulate
F.4.4.3.3. Consolidarea elementelor metalice cu beton

Metoda de consolidare constă în umplerea cu beton sau înglobarea în beton a
elementelor verticale sau ușor înclinate, aplicându-se în special stâlpilor (Figura
F.4.46).
Prin aplicarea metodei se obține mărirea capacității de rezistență și rigidității
elementului consolidat.
a) stâlpi înglobați în beton b) stâlpi umpluți cu beton

Figura F.4.46. Protejarea și consolidarea stâlpilor metalici
Cămășuirea stâlpilor metalici se realizează prin îmbrăcarea acestora în beton

armat.
Dacă între metal și beton se realizează conlucrarea prin intermediul
conectorilor, atunci sistemul constructiv devine de tip B.A.R. În cazul în care
consolidarea stâlpului se realizează sub sarcină, secțiunea elementului consolidat va
prelua doar incarcarile care intervin după intrarea în lucru a betonului, adică încărcări
suplimentare celor existente în momentul consolidării. Un dezavantaj al metodei îl
reprezintă greutatea foarte mare adusă de beton ceea ce conduce la creșterea acțiunii
seismice.
Dacă grosimea stratului de beton armat este mică în raport cu secțiunea
stâlpului se poate conta numai pe îmbunătățirea comportării la stabilitate locala a
elementelor componente a secțiuni stâlpului.
242
Consolidarea prin umplerea cu beton a elementelor metalice se folosește numai
pentru secțiuni închise, pentru secțiuni alcătuite din elemente depărtate la care
solidarizarea ramurilor este făcută cu plăcuțe sau zabrele și pentru secțiuni „Cruce de
Malta”.
F.4.4.3.4. Îmbunătățirea comportării elementelor la pierderea stabilității generale

Metoda constă fie în prevederea de legături care reduc lungimile de flambaj
ale elementelor, fie prin modificarea secțiunii elementelor comprimate, încovoiate sau
comprimate și încovoiate.
Metoda se utilizează numai dacă sunt îndeplinite două condiții: pe de o parte
elementele care și-au pierdut stabilitatea trebuie să fie solicitate în domeniul elastic, iar
pe de altă parte, prevederea de legături sau modificarea secțiunilor trebuie să se
realizeze după descărcarea elementului afectat de pierderea stabilității și revenirea lui
la poziția inițială. Dacă elementele au fost deformate în domeniul plastic, acestea se
înlocuiesc.
În Figura F.4.47 este arătat modul în care pot fi consolidați stâlpii unei hale
industriale, care aveau tendința de flambaj, prin introducerea de legături suplimentare.
Figura F.4.47. Consolidarea stâlpilor unei hale prin introducerea de legaturi suplimentare
F.4.4.3.5. Îmbunătățirea comportării elementelor la pierderea stabilității locale

prin rigidizarea pereților sectiunilor
Metoda este utilizată pentru îmbunătățirea comportării la stabilitate locală a
pereților elementelor metalice.
Dacă stabilitatea generală este asigurată, atunci voalarea nu este periculoasă,
însă afectează capacitatea de rezistență a elementului. Pentru consolidarea acestor
elemente se rigidizează pereții voalați.
Dacă după descărcare se constată că deformația nu este permanentă, tablele
voalate se pot consolida fie prin prevederea unor rigidizări care reprezintă reazeme
pentru tabla respectivă, fie prin adăugare de material în zona centrală a panoului de
tablă (Figura F.4.48).
243
Dacă deformația este permanentă, se va aplica refacerea geometriei
elementelor deformate în domeniul plastic prin prevederea de rigidizării.
Aceasta constă în îndreptarea deformațiilor pereților prin intermediul unor
rigidizări diagonale prevăzute cu șuruburi sau cu bride în care se introduc pene. După
îndreptarea pereților rigidizările diagonale se sudează pe perete pe întreaga lungime,
devenind astfel reazem pentru acesta și prevenind o voalare ulterioară (vezi cap
F.4.3.4.2.3).
Figura F.4.48. Rigidizarea inimii unui cadru
F.4.4.4. F.4.4.4 Metode de consolidare a ansamblurilor structurale

Structurile clădirilor necesită consolidări în următoarele situații:
- au apărut avarii în urma unui seism;
- s-au schimbat condițiile de solicitare avute în vedere la proiectare;
- construcția nu îndeplinește condițiile de exploatare.
F.4.4.4.1. Consolidarea structurilor avariate din încărcări seismice
F.4.4.4.1.1. Avarii frecvente

Avariile frecvente sunt:
(a) Ruperea îmbinărilor grindă – stâlp realizate cu sudură;
(b) Ruperea îmbinărilor de continuitate a grinzilor de cadru realizate cu eclise și
șuruburi de înaltă rezistență;
(c) Pierderea stabilității locale a tălpilor și/sau a inimii grinzilor în vecinătatea
îmbinării grindă – stâlp;
(d) Pierderea stabilității locale a elementelor componente ale secțiunii stâlpilor în
vecinătatea prinderii în infrastructură a acestora;
(e) Pierderea stabilității locale a inimii nodului de cadru;
(f) Pierderea stabilității generale a diagonalelor contravântuirilor verticale;
(g) Ruperea diagonalelor întinse ale contravântuirilor verticale și/sau a prinderii
acestora de cadru;
(h) Pierderea stabilității generale a grinzilor cadrelor;
(i) Deformarea remanentă a structurii. ( )
244
F.4.4.4.1.2. Soluții de consolidare
Pentru avariile enumerate mai sus sunt propuse următoarele soluţii de
consolidare:
(a) Refacerea continuității îmbinării grindă – stâlp și mărirea capacității de
rezistență a acesteia se realizează prin prevederea unei vute la talpa inferioară a
grinzii și a unor rigidizări verticale amplasate în lungul grinzii la talpa
superioară (Figura F.4.49). Se vor prevedea rigidizări transversale pe stâlp,
sudate în adâncime de tălpi, la nivelul vutei. De asemenea, se vor prevedea
rigidizări transversale pe stâlp, în zona nodului de cadru, mărindu-se rigiditatea
acestuia.
Figura F.4.49. Fisuri în îmbinarea grindă – stâlp
(b) Îmbinările de continuitate a grinzilor, amplasate în zonele potențial plastice,

realizate cu eclise și șuruburi se consolidează prin:
- Înlocuirea ecliselor și a șuruburilor de prindere.
- Îndepărtarea zonelor cu deformații plastice și înlocuirea acestora cu elemente
noi care au caracteristici mecanice superioare, astfel încât fenomenul să nu se
mai repete.
- Adăugarea la partea inferioară a unei secțiuni „T” (cu talpa în jos) pe o
lungime care să depășească îmbinarea deteriorată cu cel puțin jumătate din
înălțimea grinzii. Eclisele existente se vor suda de grindă cu cordoane de
sudură în relief. Se va mări capacitatea de rezistență a stâlpului funcție de noua
245
capacitate plastică de rezistență a grinzii consolidate pe înălțimea etajelor
adiacente grinzii consolidate. Consolidarea stâlpului se face prin mărirea
secțiunii tălpilor prin adaos de material sudat (Figura F.4.50).
a) îmbinare cu șuruburi fisurată
b) consolidare prin adăugarea unei secțiuni T
c) consolidare stâlpi
Figura F.4.50. Sisteme de consolidare a stâlpilor de la etajul superior/inferior îmbinării

consolidate
(c) Zonele de grindă care sunt afectate de pierderea stabilității locale a tălpilor
și/sau inimii vor fi consolidate în conformitate cu soluțiile din Figura F.4.19 și
Figura F.4.22.
(d) Zonele voalate din vecinătatea prinderii stâlpilor în infrastructură se vor
consolida conform principiilor prezentate în Figura F.4.16 și Figura F.4.17.
246
(e) Nodurile de cadru care au inima voalată se consolidează prin prevederea a
două plăci de dublare a inimii, sudate de tălpile stâlpului, care să depășească
înălțimea nodului sus și jos pe o distanță egală cu cel puțin lățimea tălpii
stâlpului (Figura F.4.51).
a) nod de cadru cu inima voalată
b) consolidare cu inimi de dublare
Figura F.4.51. Consolidarea nodului de cadru prin plăci de dublare a inimii
(f) Diagonalele contravântuirilor verticale care și-au pierdut stabilitatea generală

prezentând deformații remanente precum și diagonalele care prezintă fisuri /
ruperi se consolidează prin înlocuirea acestora cu altele care au o capacitate de
rezistență mai mare. Prinderile vor fi redimensionate la noua capacitate de
rezistență a diagonalei (Figura F.4.30).
(g) Grinzile cadrelor care și-au pierdut stabilitatea generală în zona îmbinării
grindă – stâlp (talpa inferioară fiind comprimată) se consolidează prin
transformarea secțiunii dublu T a grinzii într-o secțiune cheson, prin sudarea a
două inimi laterale și o talpă inferioară suplimentară, care să depășească cu cel
puțin hgrindă/2 zona afectată. Lungimea efectivă a consolidării va fi stabilită
astfel încât cordoanele de sudura a inimilor suplimentare de talpa inferioară a
247
grinzii existente nedeformată să aibă capacitatea de rezistență necesară
transmiterii forței tăietoare. Se va mări capacitatea de rezistență a stâlpului
funcție de noua capacitate plastică de rezistență a grinzii consolidate pe
înălțimea etajului inferior și superior față de grinda consolidată. Consolidarea
stâlpului se face prin mărirea secțiunii tălpilor prin adaos de material sudat (fig.
F.4.52).
a) grinda ce și-a pierdut stabilitatea generală
b) consolidare prin transformarea în secțiune cheson
Figura F.4.52. Consolidarea grinzilor ce și-au pierdut stabilitatea generală
(h) Structurile cu elemente care au avut incursiuni în domeniul elasto – plastic în

urma acțiunii seismice prezintă o deformație remanentă. Consolidarea acestor
structuri nu își propune anularea acestei deformații, ci mărirea ductilității și a
capacității de rezistență a elementelor în această poziție deformată a structurii.
248
Se recomandă ca starea de eforturi și deformații în elementele structurale să se
calculeze pe structura deformată. ( )
F.4.4.4.2. Măsuri pentru ridicarea siguranței seismice a structurilor

(a) Introducerea de elemente structurale noi pentru mărirea ductilității de
ansamblu a structurii și a rigidității locale:
- Contravântuiri verticale pe toată înălțimea structurii, dispuse în plan astfel încât
să fie evitată nesimetria geometrică și torsiunea de ansamblu a structurii. Este
eficient ca aceste contravântuiri să fie amplasate pe axele perimetrale ale
construcției.
- Panouri de forfecare metalice amplasate perimetral nodurilor de circulație pe
verticală.
- Elementele structurale existente (grinzi și stâlpi) care vor face parte din noile
subansambluri de preluare a forțelor seismice vor fi recalculate în conformitate
cu starea de eforturi corespunzătoare noii scheme statice. De regulă apare
necesitatea măririi capacității de rezistență a stâlpilor la eforturi axiale.
(b) Asigurarea conlucrării spațiale a cadrelor prin planșee. Planșeele trebuie să
aibă rigiditatea și capacitatea de rezistență în planul lor pentru a asigura
efectul de diafragmă rigidă și rezistentă la nivelul fiecărui etaj. Prin mărirea
grosimii planșeului (suprabetonarea) se poate obține sporirea rezistenței la
forță tăietoare în planul planșeului și micșorarea perioadei proprii de vibrații
pentru asigurarea confortului ocupanților (a se vedea cap. F.3.7). ( )
F.5. Procedee de intervenție pentru clădiri cu structura din zidărie
F.5.1. Obiect și domeniu de aplicare

Obiectul prezentului capitol este stabilirea cerințelor și a principiilor generale
pentru proiectarea lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic al
construcțiilor din zidărie existente.
Lucrările de reducere a riscului seismic, prevăzute în acest capitol se aplică
următoarelor categorii de clădiri existente din zidărie:
- clădiri care au suferit avarii cu diferite niveluri de severitate din acțiunea
cutremurului;
- clădiri care nu satisfac nivelurile de performanță corespunzătoare obiectivelor
de performanță stabilite de investitor / utilizator.
Măsura în care sunt satisfăcute nivelurile de performanță corespunzătoare
diferitelor obiective de performanță se determină prin evaluarea seismică conform P
100-3, anexa D.
Soluțiile de principiu și rezolvările constructive de reducere a riscului seismic
pentru clădirile din zidărie date în acest capitol nu pot fi aplicate pentru clădirile
monument istoric fără acordul autorităților competente.
249
F.5.2. Categoriile și scopul lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului
seismic al clădirilor din zidărie
F.5.2.1. Categorii de lucrări pentru reducerea riscului seismic

Lucrările pentru reducerea riscului seismic al clădirilor din zidărie se grupează
în două categorii, conceptual diferite:
(a) Lucrări de reparație;
(b) Lucrări de consolidare. ( )
La rândul lor, în funcție de amploare și de complexitate, lucrările de
consolidare se clasifică după cum urmează:
(a) Consolidare individuală, care implică intervenții asupra unui număr redus de
elemente structurale care au avarii grave și foarte grave sau care au capacitate
de rezistență insuficientă în raport cu nivelul de performanță propus;
(b) Consolidare de ansamblu a structurii care implică intervenții asupra unui
număr mare/totalitatea elementelor structurale și poate fi făcută: ( )
- cu menținerea sistemului structural existent;
- cu modificarea sistemului structural existent.
F.5.2.2. Scopul lucrărilor pentru reducerea riscului seismic

Lucrările de intervenție asupra clădirilor din zidărie vulnerabile seismic au ca
scop reducerea următoarelor categorii de risc:
- afectarea siguranței vieții;
- pierderi importante, directe și indirecte, de valori materiale și culturale.
Amploarea și complexitatea lucrărilor necesare pentru reducerea riscului
seismic al clădirilor din zidărie depinde de:
- starea de deteriorare a structurii din cauze seismice și neseismice;
- nivelul de vulnerabilitate seismică al structurii (nivelul de siguranță disponibil
în momentul expertizării), identificat conform P 100-3, anexa D;
- obiectivele de performanță stabilite pentru clădire după reabilitare;
- severitatea acțiunii seismice de proiectare la amplasament.
Având în vedere variabilitatea aleatoare a caracteristicilor geometrice, ale
materialelor și a manoperei precum și efectele unor solicitări repetate dincolo de limita
elastică a materialului, lucrările de intervenție prevăzute în acest capitol nu pot evita,
în unele cazuri, producerea unor avarii majore sau ireparabile dar trebuie să elimine
situațiile de risc pentru siguranța vieții cum sunt cele generate de prăbușirea pereților
sau căderea de pe reazeme a planșeelor.
F.5.2.2.1. Scopul intervențiilor de reparație

Prin lucrările de reparații se urmărește ridicarea nivelului disponibil de
siguranță structurală al clădirii la acțiunea seismică, în raport cu un obiectiv/nivel de
performanță cerut de investitor/utilizator, fără ca prin aceasta să poată fi depășit
nivelul de siguranță inițial (NPI).
250
Pentru reducerea riscului seismic pot fi avute în vedere două niveluri de lucrări
de reparație:
(a) Pentru revenirea la nivelul de siguranță disponibil (NPD) în momentul
producerii ultimului cutremur (curba 1 din Figura F.5.1). Nivelul de siguranță
disponibil are în vedere și scăderea în timp a nivelului de siguranță din cauze
neseismice;
(b) Pentru realizarea unui nivel de siguranță apropiat sau egal cu cel inițial (NPI)
(curba 2 din Figura F.5.2). ( )
În cazul (b) se obține și prelungirea duratei de exploatare a clădirii peste
"durata proiectată, Tpr.
Figura F.5.1. Efectul lucrărilor de reparație
Lucrările de intervenție de reparație se recomandă, de regulă, pentru:

- clădirile din zidărie puțin afectate (cu degradări limitate la un număr redus de
elemente) și, mai ales, pentru afectări din cauze neseismice (acțiuni fizice,
chimice și biologice);
- structurile clădirilor situate în zone de seismicitate redusă - zonele cu ag 
0,12g.
Notă: Lucrările de reparații se recomandă și în cazul monumentelor istorice, pentru situațiile în care
intervenția de consolidare nu este posibilă fără alterarea/pierderea semnificativă a valorii
culturale.
Lucrări de reparație se execută și la clădirile cu avarii grave, ca măsuri
pregătitoare pentru lucrările de consolidare sau complementare acestora.
F.5.2.2.2. Scopul intervențiilor de consolidare

Lucrările de intervenție de consolidare urmăresc eliminarea totală sau, după
caz, parțială, a deficiențelor care conduc la un nivel de siguranță structurală insuficient
în raport cu obiectivele de performanță stabilite de investitor/utilizator.
Aceste deficiențe pot proveni din:
- defecte de alcătuire a ansamblului structurii;
- dimensionarea insuficientă și/sau alcătuirea necorespunzătoare a
subansamblurilor structurale/elementelor de structură;
- degradarea proprietăților de rezistență și deformabilitate ale materialelor de
construcție provocată de acțiunile agenților fizici, chimici și biologici;
251
- lipsa/insuficiența lucrărilor de întreținere, reparație și/sau consolidare.
Intervențiile de consolidare individuală au ca scop eliminarea uneia sau mai
multor dintre deficiențele de dimensionare/alcătuire identificate la F.5.3.1.2.3 pentru
un număr redus de ansambluri/elemente structurale. Intervenția de consolidare
individuală a unui element structural este precedată, în toate cazurile, de o intervenție
de tip reparație pentru restabilirea continuității aparente a zidăriei.
Intervențiile de consolidare de ansamblu au ca scop eliminarea uneia sau mai
multor deficiențe de alcătuire de ansamblu identificate conform F.5.3.1.2.2 și includ și
consolidarea individuală a unui număr important de elemente structurale.
Consolidarea clădirii la un nivel superior nivelului de performanță seismică
inițial (NPI) are, de regulă, următoarele efecte favorabile:
- eliminarea/reducerea probabilității producerii unor avarii semnificative la un
cutremur ulterior;
- prelungirea duratei de exploatare a clădirii până la atingerea nivelului minim
admisibil de siguranță.
Figura F.5.2. Efectul lucrărilor de consolidare
F.5.3. Alegerea categoriei lucrărilor de intervenție
F.5.3.1. Criterii pentru alegerea categoriei lucrărilor de intervenție
F.5.3.1.1. Starea de deteriorare a structurii

Starea de deteriorare a zidăriei din acțiunea seismică poate fi încadrată în
următoarele clase:
I. Deteriorare nesemnificativă;
II. Deteriorare moderată;
III. Deteriorare gravă;
IV. Deteriorare foarte gravă.
Descrierea stărilor de deteriorare este dată în continuare.
Deteriorarea zidăriei din cauza acțiunii seismice este favorizată, în foarte multe
cazuri de existența unor deteriorări preexistente provenite din acțiunea cutremurelor
anterioare după care nu s-au luat măsuri de remediere sau din acțiunea unor cauze
neseismice.
252
Starea de deteriorare nesemnificativă a zidăriei este descrisă, orientativ, după
cum urmează:
(a) Pereți structurali (Figura F.5.3(a)):
- fisuri orizontale foarte subțiri în rosturile de la bază (1);
- posibile fisuri diagonale și desprinderi minore la bază (2).
(b) Şpaleți între goluri (Figura F.5.3(b) și Figura F.5.3(c)): ( )
- fisuri foarte subțiri/mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremități
(pentru efect dominant: încovoiere cu forță axială) (3);
- fisuri cu traseu discontinuu, foarte subțiri /mortar sfărâmat în rosturile
orizontale și verticale (fără deplasări); nu sunt fisuri în cărămizi (pentru efect
dominant: forță tăietoare-lunecare în rosturi) (4);
- fisuri diagonale subțiri în cărămizi în < 5% din asize (pentru efect dominant:
forță tăietoare-eforturi principale de întindere) (4).
a) b) c)
Figura F.5.3. Starea de deteriorare nesemnificativă a pereților și șpaleților
Starea de deteriorare moderată a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum

urmează:
- fisuri orizontale/mortar desprins la bază și în apropierea acesteia; deplasări <
56 mm în planul de fisurare (1);
- posibile fisuri înclinate care pornesc de la bază și se extind pe câteva rânduri de
cărămidă (2);
- posibile fisuri înclinate în zonele superioare (inclusiv prin cărămizi) (3).
(b) Şpaleți între goluri (Figura F.5.4(b) și Figura F.5.4(c)): `( )
- fisuri foarte subțiri/mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremități și,
uneori și în alte rosturi apropiate de extremități (pentru efect dominant:
încovoiere cu forță axială) (4);
- fisuri orizontale și sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii
și deschiderea rosturilor verticale (< 56 mm); rupere în scară cu < 5% din
asize cu crăpături în cărămizi (pentru efect dominant forță tăietoare - lunecare
în rosturi) (5);
253
- fisuri diagonale (< 56 mm), cele mai multe prin cărămizi care ajung la colțuri
sau în apropierea acestora, dar fără să se producă zdrobirea zidăriei (pentru
efect dominant: forță tăietoare-eforturi principale de întindere) (6) (7).
a) b) c)
Figura F.5.4. Starea de deteriorare moderată a pereților şi şpaleților
Starea de deteriorare gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum

urmează:
- Capacitatea de rezistență însumată a pereților cu avarii grave reprezintă mai
mult de 2025% din capacitatea de rezistență totală a structurii pe una dintre
direcțiile principale de la un etaj;
sau,
- Numărul şpaleților cu avarii grave reprezintă mai mult de 2025% din numărul
total al șpaleților pe una dintre direcțiile principale de la un etaj.
Avariile caracteristice pentru această starea de avariere/deteriorare sunt
următoarele:
- fisuri în rostul orizontal, la bază, < 1012 mm (1);
- fisuri înclinate extinse pe mai multe asize (2);
- posibile fisuri înclinate cu deschideri < 1012 mm în partea superioară (3);
(b) Şpaleți între goluri (Figura F.5.5(b) și Figura F.5.5(c)): ( )
- fisuri foarte subțiri/mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremități (4),
plus una sau mai multe dintre:
 uneori fisuri foarte subțiri/mortar sfărâmat și în alte rosturi orizontale
apropiate de extremități;
 posibil, ieșirea din plan sau deplasări în plan (sus/jos);
 cărămizi zdrobite la colțuri (efect dominant: încovoiere cu forță axială);
- fisuri orizontale și sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii
și deschiderea rosturilor verticale (< 1012 mm); rupere în scară cu > 5% din
asize cu crăpături în cărămizi (efect dominant forță tăietoare - lunecare în
rosturi) (5) (6);
- fisuri diagonale (> 6 mm), majoritatea prin cărămizi; câteva zone zdrobite la
colțuri și/sau deplasări mici în lungul sau perpendicular pe planul de fisurare
(efect dominant: forță tăietoare-eforturi principale de întindere) (7) (8).
254
a) b) c)
Figura F.5.5. Starea de deteriorare gravă a pereților și spaleților
Starea de deteriorare foarte gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum
urmează:
- Capacitatea de rezistență însumată a pereților cu avarii foarte grave reprezintă
mai mult de 1015% din capacitatea de rezistență totală a structurii pe una
dintre direcțiile principale de la un etaj;
sau,
- Numărul șpaleților cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de 1015% din
numărul total al șpaleților pe una dintre direcțiile principale de la un etaj.
Avariile caracteristice pentru această stare de deteriorare sunt următoarele:
(a) Pereți structurali:
- risc de pierdere a capacității portante pentru încărcări verticale;
- deplasări în scară importante, unele cărămizi au lunecat de pe cele pe care erau
zidite;
- secțiunea de la baza peretelui a început să se dezintegreze la extremități;
- deplasări laterale mari (în unele zone de margine zidăria a început să cadă).
(b) Şpaleți între goluri: ( )
- risc de pierdere a capacității portante pentru încărcări verticale, plus una sau
mai multe dintre:
 deplasări semnificative în plan și/sau perpendicular pe plan;
 zdrobirea extinsă a cărămizilor la colțuri (efect dominant: încovoiere cu
forță axială);
 deplasări în scară mari (unele cărămizi au căzut de pe cele inferioare);
 ruperea verticală a cărămizilor în majoritatea asizelor;
 deplasări laterale mari, în zonele de margine zidăria a început să cadă;
(efect dominat forța tăietoare-lunecare în rosturi);
 deplasări și rotiri importante în lungul planului de fisurare.
 (efect dominat forța tăietoare-eforturi principale de întindere).
Deteriorarea buiandrugilor din zidărie, care este funcție de mecanismul de
cedare, se caracterizează prin următoarele niveluri de severitate:
255
(a) Buiandrugi ductili (Figura F.5.6):
- deteriorare nesemnificativă: cel mai adesea se produc fisuri verticale și
sfărâmarea mortarului dar este afectat cel mult un element de la fiecare
extremitate (1);
- deteriorare gravă: se produc fisuri verticale și sfărâmarea mortarului, pe toată
grosimea buiandrugului, la fiecare extremitate; în peste 1/3 din asize fisurile
străbat elementele pentru zidărie (2); sunt posibile deteriorări ale elementelor
pentru zidărie de la fața inferioară a buiandrugului dar nu se produc deplasări
pe verticală (3).
a) deteriorare nesemnificativă b) deteriorare gravă

Figura F.5.6. Starea de deteriorare a buiandrugilor ductili
(b) Buiandrugi fără ductilitate (Figura F.5.7): ( )

- deteriorare moderată: fisuri diagonale cu deschideri mai mici de 5÷6 mm;
fisurile pornesc de lângă colțuri și, în cele mai multe cazuri traversează și
elementele; nu se produce zdrobirea elementelor la colțuri (1);
- deteriorare gravă: fisuri diagonale cu deschideri peste 6 mm care pornesc de
lângă colțuri și traversează, de multe ori, și elementele (1); fisurile sunt însoțite
de zdrobirea locală a elementelor la colțuri (2) și de deplasări pe traseul fisurii
în lung sau transversal (3).
a) deteriorare nesemnificativă b) deteriorare gravă

Figura F.5.7. Starea de deteriorare a buiandrugilor fără ductilitate
Deteriorarea zidăriei, cu forme de manifestare specifice și cu niveluri de

severitate asemănătoare celor de mai sus, se poate produce și din cauze neseismice
prin:
- acțiuni mecanice (cedarea fundațiilor/terenului de fundare);
256
- acțiuni fizice, chimice și biologice asupra materialelor de construcție.
Identificarea acestor situații este absolut necesară pentru aplicarea unei soluții
de intervenție adecvate. În acest scop sunt necesare studii geotehnice dar și analize
fizice, chimice sau biologice întocmite de specialiști care sunt competenți să
recomande/aleagă cele mai bune soluții (expertul structurist nu se poate substitui
acestora).
La evaluarea siguranței seismice a clădirii conform procedurilor indicate în P
100-3 în vederea stabilirii deciziilor de intervenție, expertul trebuie să identifice în
detaliu cauzele principale ale deteriorării elementelor structurale (cauze seismice sau
neseismice).
Între cauzele neseismice posibile de avariere/deteriorare a clădirilor din zidărie
expertul trebuie să includă și cele provenite:
- din exploatare necorespunzătoare (încărcări de exploatare peste valorile
normale);
- din intervenții necontrolate (suprimarea unor elemente de structură);
- din evenimente cu caracter excepțional (explozii, impactul vehiculelor).
Avarierea/deteriorarea clădirilor din zidărie datorată acțiunilor mecanice
neseismice provine, în cele mai multe cazuri, din una sau din mai multe din
următoarele cauze:
(a) Cauze datorate naturii terenului de fundare:
- teren de fundare necorespunzător (teren macroporic sensibil la umezire, teren
cu umflări și contracții mari etc.);
- variația nivelului apelor subterane (inclusiv efectul apelor de infiltrație, sau al
pierderilor din rețele);
- modificări ale terenului în vecinătatea construcției.
a) Cedare în zona centrală b) Cedare în zona de capăt

Figura F.5.8. Alura fisurilor în fațadele de zidărie în cazul cedării terenului de fundare
(b) Cauze datorate interacțiunii sol-structură: ( )

- alcătuirea necorespunzătoare a fundațiilor;
- amenajarea necorespunzătoare a spațiului exterior care nu asigură îndepărtarea
apelor din precipitații de construcție;
257
- acțiuni dinamice asupra terenului de fundare.
Deteriorarea clădirilor din zidărie ca urmare a acțiunii seismice poate fi cauzată
nemijlocit sau facilitată și de acțiunile fizice, chimice și biologice asupra materialelor
care se manifestă prin:
- reducerea rezistenței și/sau proprietăților termotehnice ale zidăriei prin:
 ascensiunea capilară a apei (igrasie);
 cicluri repetate de îngheț-dezgheț.
Figura F.5.9. Zidărie cu elemente GVP expusă fără protecție la intemperii circa 20 de ani
- reducerea secțiunii elementelor metalice prin coroziune (de exemplu,

deteriorarea tiranților și a plăcilor de ancoraj);
Figura F.5.10. Elemente metalice de susținere a balcoanelor deteriorate prin coroziune
- reducerea rezistenței/secțiunii elementelor din lemn prin degradare biologică

(insecte, ciuperci etc.) sau prin efectul umidității (de exemplu, putrezirea
capetelor de grindă în pereții de fațadă).
258
Figura F.5.11. Planșee din lemn deteriorate prin de putrezire sau de ciuperci
F.5.3.1.2. Vulnerabilitatea seismică

Pentru stabilirea categoriei lucrărilor de intervenție, vulnerabilitatea seismică a
clădirii se determină ținând seama de:
- indicatorul de vulnerabilitate R3 sau Rconv determinat conform F.5.3.1.2.1;
- influențele deficiențelor de alcătuire ale ansamblului structurii, sau ale
elementelor structurale.
F.5.3.1.2.1. Stabilirea nivelului de vulnerabilitate prin coeficienții R3 și Rconv

Pentru stabilirea nivelului de vulnerabilitate al clădirilor din zidărie se
procedează astfel:
(a) Dacă evaluarea cantitativă se face cu procedeul evaluare preliminară de
ansamblu, conform P 100-3, pentru stabilirea nivelului de vulnerabilitate se
folosește indicatorul R3.
(b) Dacă evaluarea cantitativă se face cu procedeele de calcul static liniar elastic (P
100-3, Anexa D) sau static neliniar elastic (P 100-3, Anexa D), pentru
evaluarea nivelului de vulnerabilitate se utilizează indicatorul Rconv, definit
după cum urmează: ( )
- în cazul structurilor în care domină pereții cu comportare de tip ductil
indicatorul Rconv se determină împărțind capacitatea de deformare limită la
deplasarea calculată cu spectrul de proiectare;
- în cazul structurilor în care domină pereții cu comportare de tip fragil,
indicatorul Rconv se determină împărțind forța tăietoare de bază la suma forțelor
tăietoare capabile ale pereților structural.
Pentru stabilirea categoriei lucrărilor de intervenție nivelurile de vulnerabilitate
se clasifică conform tabelului F.5.1.
Tabelul F.5.1: Niveluri de vulnerabilitate

Indicatorul R3 sau Rconv <0,4 0,4 ....0,6 0,61....0,8 >0,8
Vulnerabilitate foarte ridicată moderată redusă
ridicată
259
F.5.3.1.2.2. Influența deficiențelor de alcătuire de ansamblu asupra nivelului de
vulnerabilitate determinat prin calcul conform F.5.3.1.2.1
Deficiențele de alcătuire de ansamblu ale structurilor cu pereți din zidărie se
referă, în principal, la lipsa de regularitate structurală în plan și/sau în elevație și, în
special, la:
- lipsa continuității traseului forțelor verticale/seismice;
- lipsa de redundanță.
Notă: Lipsa continuității pe verticală a traseului forțelor verticale conduce implicit și la formarea
etajelor slabe.
Deficiențele menționate mai sus pot proveni din:
- prevederile proiectului inițial al clădirii/structurii;
- intervențiile efectuate în timpul exploatării.
Influența acestor deficiențe asupra nivelului de vulnerabilitate seismică
determinat prin calcul poate fi apreciată după cum rezultă din tabelul F.5.2.
Tabelul F.5.2: Influenţa deficienţelor de

alcătuire de ansambru asupra nivelului de
vulnerabilitate seismică
Severitatea Discontinuitatea Lipsă de
efectelor traseului redundanță
forțelor
Influență majoră Da Da
Influență moderată Da Nu
Influență redusă Nu Da
F.5.3.1.2.3. Influența deficiențelor de dimensionare/alcătuire ale

subansamblurilor și/sau elementelor structurale asupra nivelului de
vulnerabilitate determinat prin calcul conform F.5.3.1.2.1
Principalele deficiențe de dimensionare/alcătuire constructivă ale elementelor
structurale verticale (pereți plini, pereți cu goluri, stâlpi) sunt următoarele:
- rezistență insuficientă;
- ductilitate insuficientă.
Notă: În cazul pereților cu secțiune compusă (T, L, I), lipsa conlucrării pereților structurali de pe cele
două direcții, contribuie la rezistență și ductilitate insuficiente.
Aceste deficiențe pot proveni de asemenea din:
- prevederile proiectului inițial al clădirii/structurii;
- intervențiile efectuate în timpul exploatării.
Influența deficiențelor de dimensionare/alcătuire constructivă ale elementelor
structurale verticale asupra nivelului de vulnerabilitate seismică determinat prin calcul
poate fi apreciată după cum rezultă din tabelul F.5.3.
260
Tabelul F.5.3: Influenţa deficienţelor de
dimensionare/alcătuire constructivă asupra nivelului de
vulnerabilitate seismică
Severitatea Rezistență Ductilitate
efectelor
Influență majoră insuficientă insuficientă
Influență moderată suficientă insuficientă
Influență redusă insuficientă suficientă
Principalele deficiențe de alcătuire ale subansamblurilor/elementelor

structurale orizontale din punct de vedere al comportării ansamblului clădirii la
cutremur sunt:
- rigiditate și/sau rezistență insuficiente în plan orizontal;
- lipsa legăturii cu pereții structurali;
- existența elementelor care dau împingeri laterale.
NOTĂ: Lipsa legăturii subansamblurilor orizontale cu pereții structurali este, de regulă, cauza lipsei de
stabilitate a pereților sub efectul acțiunii seismice perpendiculară pe planul peretelui sau al
împingerilor laterale.
Deficiențele legate de rezistența și/sau rigiditatea insuficiente în plan vertical
(pentru efectul forțelor verticale) vor fi luate în considerare în cadrul proiectului
lucrărilor de intervenție în corelare cu lucrările pentru reducerea riscului seismic.
F.5.3.2. Categorii de lucrări de intervenție recomandate

Prevederile referitoare la alegerea categoriei de lucrări de intervenție în funcție
de criteriile descrise la F.5.3.1 au caracter de recomandare. Evident, în condițiile
concrete ale fiecărei clădiri expertul trebuie să aibă în vedere și oportunitatea adoptării
unor alte măsuri.
(a) Lucrările de intervenție asupra structurii nu sunt necesare, de regulă, dacă sunt
îndeplinite următoarele două condiții:
- deteriorarea zidăriei, determinată conform F.5.3.1.1 este nesemnificativă sau
vulnerabilitatea calculată conform F.5.3.1.2.1 este redusă;
- deficiențele de alcătuire de ansamblu și ale subansamblurilor/elementelor
structurale identificate conform F.5.3.1.2.2 și F.5.3.1.2.3 au efecte reduse.
De regulă, în aceste cazuri este necesară numai refacerea finisajelor.
(b) Pentru cazurile în care:
- deteriorarea pereților structurali determinată conform F.5.3.1.1 este moderată
sau vulnerabilitatea calculată conform F.5.3.1.2.1 este moderată
şi
- deficiențele de alcătuire de ansamblu și ale subansamblurilor/elementelor
structurale identificate conform F.5.3.1.2.2 și F.5.3.1.2.3 au efecte reduse
261
pentru satisfacerea obiectivelor de performanță de bază (OPB) sunt necesare, de regulă,
numai lucrări de intervenție de reparație.
(c) În condițiile de la (b), dacă efectele deficiențelor de alcătuire au efecte
moderate sau dacă investitorul/utilizatorul solicită ca prin efectuarea lucrărilor
de intervenție structura să satisfacă obiective de performanță superioare (OPS),
expertul va analiza și oportunitatea unor lucrări de intervenție de consolidare
individuală a unor elemente structurale.
(d) În cazurile în care zidăria este avariată grav, în condițiile descrise la F.5.3.1.1
sau dacă vulnerabilitatea este ridicată, pentru satisfacerea obiectivelor de
performanță de bază (OPB) pot fi necesare:
- lucrări de intervenție de consolidare de ansamblu a structurii dacă deficiențele
de alcătuire de ansamblu sunt moderate sau majore;
- numai lucrări de consolidare individuală a unor elemente, dacă deficiențele de
alcătuire de ansamblu sunt reduse.
(e) Pentru clădirile la care numărul elementelor cu avarii grave este mai mic,
aproximativ ⅓½ din cel menționat la F.5.3.1.1, expertul poate examina și
adoptarea unor lucrări de intervenție de consolidare/reparare numai pentru
elementele avariate cu obligația verificării prin calcul a eficienței acestora
pentru siguranța ansamblului structurii.
(f) În condițiile de la (d), dacă investitorul/utilizatorul solicită ca, prin efectuarea
lucrărilor de intervenție, structura să satisfacă obiective de performanță
superioare (OPS), expertul va analiza și eficiența economică a lucrărilor prin
care se asigură această cerință, în raport cu costurile înlocuirii clădirii. ( )
În cazurile în care zidăria este avariată foarte grav, în condițiile descrise la
F.5.3.1.1 sau dacă vulnerabilitatea calculată este foarte ridicată, indiferent de
severitatea deficiențelor de alcătuire, sunt necesare lucrări de consolidare de ansamblu.
Și în acest caz se recomandă compararea costurilor directe și indirecte ale lucrărilor de
intervenție cu costurile de înlocuire.
F.5.4. Calculul și verificarea lucrărilor pentru reducerea riscului seismic
F.5.4.1. Bazele calculului lucrărilor de intervenție

Calculul elementelor structurale consolidate cu măsuri individuale și al
structurilor consolidate cu măsuri de ansamblu se va baza pe următoarele principii:
(a) Elementele structurale noi, introduse pentru corectarea deficiențelor de
alcătuire de ansamblu (a se vedea F.5.6.3) se calculează conform prevederilor
din CR 6 pentru solicitările respective. În acest caz, legăturile dintre pereții
existenți și cei care se adaugă se dimensionează pentru preluarea eforturilor de
lunecare verticale astfel încât să fie asigurată conlucrarea lor în toate stadiile de
solicitare.
(b) În cazul zidăriilor placate cu tencuială armată sau cu beton armat (turnat sau
torcretat) determinarea eforturilor unitare în cele două materiale se face în
ipoteza conlucrării celor două materiale până în stadiul ultim de solicitare al
celui mai slab dintre ele; dincolo de această limită aportul materialului cel mai
slab se neglijează. În acest caz eforturile în zidărie și în materialul de placare
pot fi determinate: ( )
262
- considerând separat modulii de elasticitate ai zidăriei și betonului/mortarului de
placare;
- neglijând aportul zidăriei și dimensionând straturile de placare pentru a prelua
în totalitate eforturi secționale; soluția este recomandată în cazul zidăriilor din
materiale slabe (de exemplu, cu mortare de argilă sau cu mortare de var cu
conținut foarte mic de liant) sau în cazul zidăriilor cu elemente lipsite de
robustețe (orientativ, zidăriile care au deformația specifică ultimă mai mică de
2‰, astfel încât cedează înainte ca betonul să atingă rezistența maximă).
În cazul în care se ia în considerare aportul zidăriei existente, caracteristicile
mecanice de rezistență și de rigiditate ale acesteia se introduc în calcul cu valorile
determinate conform P 100-3, anexa D, ținând seama și de "factorii de încredere, CF"
stabiliți în funcție de "nivelul de cunoaștere". În toate cazurile caracteristicile
mecanice ale mortarului/betonului de placare și ale armăturilor se introduc cu valorile
corespunzătoare construcțiilor noi.
În cazul în care legătura/conlucrarea între zidăria existentă și elementele
existente sau noi se realizează prin ancore pentru zidărie, acestea se verifică pentru
rezistențele de proiectare la smulgere și la forfecare precum și pentru efectul combinat
al acestor solicitări. Rezistențele de proiectare ale zidăriei se determină prin împărțirea
rezistențelor medii ale zidăriei existente la coeficientul de siguranță pentru material
(γM) și la factorul de încredere (CF).
F.5.4.2. Modele și metode de calcul

Modelele și metodele de calcul pentru structurile din zidărie consolidate sunt
cele date în P 100-3.
Factorii de comportare, q, se iau în considerare în funcție de neregularitățile în
plan și în elevație, care rămân necorectate după efectuarea lucrărilor de consolidare,
conform prevederilor din P 100-1, cap. 8, considerând următoarele valori ale factorilor
de suprarezistență:
- u/1 = 1,0 dacă forțele seismice sunt preluate prin conlucrarea elementelor de
consolidare cu zidăria existentă;
- u/1 = 1,25 dacă forțele seismice sunt preluate numai prin elementele de
consolidare.
În cazul calculului liniar elastic, modelul și metoda de calcul se aleg conform
prevederilor din tabelul 4.1 din P 100-1, în funcție de neregularitățile în plan și în
elevație care rămân după efectuarea lucrărilor de consolidare.
Pentru verificarea pereților structurali la acțiunea seismică normală pe planul
peretelui, forța statică echivalentă se determină conform P 100-3, anexa D.
F.5.4.3. Criterii de verificare

Criteriile de verificare a siguranței seismice a elementelor din zidărie după
consolidare sunt cele date în P 100-3, anexa D.
F.5.5. Lucrări de reparație

Lucrările de reparații au ca scop principal refacerea continuității aparente a
zidăriei. Alegerea unuia dintre procedeele prezentate în continuare se face de către
expert în funcție de:
263
- tipul zidăriei (elemente/mortare/țesere);
- starea de degradare din cauze seismice și/sau neseismice;
- disponibilitatea procedeelor tehnologice.
Lucrările de reparație prezentate în continuare preced, după caz, toate
categoriile de lucrări de consolidare.
F.5.5.1. Refacerea mortarului din rosturi

Refacerea mortarului din rosturi este recomandată în cazul în care mortarul
este degradat din acțiunea unor factori de mediu (precipitații cu sau fără
îngheț/dezgheț, agenți agresivi din atmosferă etc.) și de asemenea, în cazul mortarelor
foarte slabe (mortare de argilă sau mortare cu dozaj de var mic - orientativ mai mic
decât 1:5). Înlocuirea mortarului are ca rezultat sporirea rezistenței la compresiune a
zidăriei în cazul pereților de grosimi moderate (până la două cărămizi). Pentru grosimi
mai mari, sporul de rezistență care rezultă nu mai este semnificativ deoarece
adâncimea zonei în care se poate interveni este limitată. Operația implică scoaterea
mortarului existent din rosturi pe o adâncime de 60÷80 mm și înlocuirea acestuia cu
un mortar cu proprietăți mecanice superioare. Orientativ, rezistența mortarului de
înlocuire va fi minimum M5 (5 N/mm2) și va fi de tip ciment - var pentru asigurarea
unei comportări mai puțin fragile decât cea a mortarelor care conțin numai ciment.). În
toate cazurile rezistența mortarului nou trebuie să fie inferioară rezistenței cărămizilor
existente pentru a se evita concentrarea eforturilor și ruperea zidăriei prin cedarea
cărămizilor în zona de parament unde s-a introdus mortarul nou.
a) Pregătirea rostului b) Rost curăţat c) Armarea rostului cu d) Armarea rostului cu

platbandă metalică bară din oțel rotund
e) Armarea rostului cu bară f) Produse FRP care se folosesc pentru armarea zidăriei în rosturi
rotundă din FRP
Figura F.5.12. Bare/platbande metalice și din FRP introduse în rosturile orizontale ale zidăriei
Compoziția mortarului, în volum, în ordinea descrescătoare a rezistenței, poate

fi aleasă dintre următoarele:
- 1 parte ciment Portland: 1 parte pastă de var: 6 părți nisip;
264
- 1 parte ciment Portland: 2 părți pastă de var: 9 părți nisip;
- 1 parte ciment Portland: 4 părți pastă de var: 15 părți nisip.
Dacă în rosturi se introduc bare rotunde/platbande din oțel sau din polimeri
armați cu fibre (FRP) se poate obține și creșterea rezistenței peretelui la forță tăietoare.
În cazul utilizării FRP acestea au forma unor fâșii plate cu grosime de 1,0 ÷ 2,0 mm și
lățimi între 4,0÷6,0 mm.
F.5.5.2. Rețeserea zidăriei

Rețeserea/rezidirea zonelor cu fisuri/crăpături constă în înlocuirea elementelor
pentru zidărie care prezintă fisuri cu deschideri mari/crăpături sau care sunt
rupte/zdrobite. Rețeserea se face utilizând elemente pentru zidărie și mortar cu
proprietăți cât mai apropiate de cele din zidăria originară din punct de vedere al formei,
al dimensiunilor și al proprietăților mecanice de rezistență și de deformabilitate. Se
obține astfel refacerea continuității zidăriei pe traseul fisurii/crăpăturii. Rețeserea
elementelor se face prin legături/ștrepi atât în planul peretelui cât și perpendicular pe
acesta în cazul pereților cu grosime mare (de exemplu în cazul zidurilor din
monumentele istorice). În unele cazuri în rosturile orizontale pot fi introduse și bare
din oțel (a se vedea F.5.1).
1- Traseul fisurii 2 - Cărămizi care se înlocuiesc

Figura F.5.13. Înlocuirea cărămizilor rupte
În mod analog trebuie făcută rețeserea zidăriei în cazul în care prin proiectul de
intervenție se prevede închiderea unor goluri existente (a se vedea F.6.3.1) sau
umplerea nișelor din zidăria pereților. În toate cazurile, este necesar ca eventualele
goluri închise fără țeserea zidăriei (așa cum este arătat în Figura F.5.14(a)) să fie
desfăcute și umplutura să fie refăcută cu legături corespunzătoare așa cum se arată în
acest articol.
265
a) Gol pentru care umplutura trebuie refăcută b) Umplerea golului cu beton c) Detaliu de ancorare
1 - Ancore montate în găuri forate umplute cu mortar epoxidic; 2 - Strat de mortar fără contracție (circa
50 mm); 3 - Beton de umplutură; 4 - Perete existent.
Figura F.5.14. Umplerea golurilor în pereți
Pentru asigurarea conlucrării cu elementele existente sunt necesare și măsuri

pentru punerea sub efort a elementelor nou introduse. În principal se recomandă:
- sprijinirea provizorie a planșeelor atunci când se desface zidăria existentă;
- transmiterea progresivă a eforturilor prin pene de lemn;
- utilizarea straturilor subțiri de mortar pentru evitarea contracției și a
deformațiilor verticale diferențiate.
F.5.5.3. Injectarea fisurilor/crăpăturilor

Scopul injectării fisurilor este "refacerea continuității aparente a zidăriei".
Totodată injectarea permite umplerea golurilor/fisurilor existente provocate de cauze
neseismice (fenomene fizice sau chimice). Deși în mod curent se vorbește despre
"refacerea integrității inițiale" a zidăriei, procedeul nu poate fi aplicat pentru toate
categoriile de fisuri și ca atare trebuie avut în vedere că integritatea inițială nu poate fi
complet refăcută. Ca atare procedeul trebuie încadrat în categoria "reparații" și nu în
grupa procedeelor de "consolidare" așa cum este considerat de multe ori. Menționăm
și faptul că această intervenție nu poate corecta degradarea rezistenței și a rigidității
zidăriei care rezultă din parcurgerea mai multor cicluri de deformații inelastice la
cutremurele puternice.
În cazul lucrărilor de consolidare de toate categoriile, injectarea fisurilor este o
etapă premergătoare, obligatorie chiar în cazul în care aportul zidăriei existente este
neglijat pentru evaluarea capacității clădirii după intervenție.
F.5.5.3.1. Injectarea cu amestecuri pe bază de ciment

Procedeul de injectare a amestecurilor pe bază de ciment se aplică diferențiat
pentru principalele tipuri de fisuri care pot să apară în pereții din zidărie nearmată
(ZNA) din cauze seismice sau neseismice.
Indicații privind folosirea injecțiilor, preluate din reglementările din California,
sunt date în fig. F.5.15.
266
Figura F.5.15. Fisuri caracteristice în pereți din ZNA care se tratează prin injectare
Pentru fiecare categorie de fisură dintre cele menționate în desen sunt stabilite
condițiile de reparare prin injectare și, după caz, unele măsuri suplimentare apreciate
ca folositoare:
- Fisurile 1 și 5 pot fi reparate prin injectare. În plus, se recomandă:
 verificarea condițiilor de rezemare pentru planșeele care descarcă pe
zidurile perpendiculare (la colțuri) care ar putea fi afectate prin deplasarea
acestora;
 prevederea unor legături pentru preluarea forței tăietoare adusă de planșee
(dacă aceste legături nu există sau sunt avariate).
- Fisura 2 poate fi reparată prin injectare. Dacă peste golul de ușă/fereastră există
un buiandrug de oțel sau de lemn injectarea trebuie făcută de pe ambele fețe
pentru a se asigura pătrunderea completă a mortarului.
- Fisurile 3, 4 și 6 sunt în general închise sub efectul încărcărilor verticale. Prin
injectare pot legate fragmentele de cărămidă și pot fi umplute numai rosturile
verticale longitudinale interioare.
- Fisura 7 nu poate fi reparată prin injectare. Arcele sunt, de regulă executate cu
îngrijire astfel încât nu există rosturi neumplute sau goluri interioare. Arcele în
care cărămizile sunt rupte sau deplasate trebuie rezidite.
- Fisura 8 nu poate fi reparată prin injectare. Această fisură este, de regulă,
înclinată și a rezultat din forfecarea cărămizilor; refacerea reazemului implică
rezidirea locală după eliminarea cărămizilor crăpate/rupte.
- Fisura 9, poate fi reparată prin injectare dacă deschiderea nu depășește 18÷20
mm (~3/4"). Reparația se poate executa în următoarele condiții:
 zonele cu fisuri analoage cu 8 se repară așa cum s-a arătat mai sus;
 dacă fisurile sunt într-un șpalet care face parte dintr-un perete solicitat în
planul său de forțe seismice, rosturile orizontale pe care s-a produs
lunecarea se desfac pe o adâncime de 35÷40 mm, pe ambele fețe și vor fi
reumplute cu mortar;
 este necesar ca structura să fie reevaluată având în vedere suprasolicitările
datorate fisurilor din forță tăietoare care s-au produs în șpaleți.
267
- Fisurile 10 pot fi reparate prin injectare. Aceste fisuri sunt datorate unor cauze
neseismice (de regulă, cedării fundațiilor) iar intervențiile se fac numai după
identificarea cauzelor.
Prin injectarea fisurilor cu amestecuri pe bază de ciment se asigură sporirea
rezistenței zidăriei la compresiune și la forfecare și a rigidității pereților avariați până
la valori apropiate de cele inițiale, sau chiar peste acestea:
- circa 80% din rezistența inițială la compresiune;
- între 0,8÷1,1 din rigiditatea peretelui în plan și 0,8÷1,4 din rezistența peretelui
în plan.
Amestecul care se injectează poate fi:
(a) grout cu următoarea compoziție (părțile măsurate în volum):
- 3 părți nisip fin;
- 1 parte nisip grosier;
- 1 parte ciment Portland;
- ½ parte var tip S;
- ½ parte cenușă tip F.
Se adaugă circa 2 ½ părți de apă astfel încât să fie asigurată fluiditatea necesară.
Pe parcursul execuției se poate adăuga apă pentru menținerea consistenței necesare.
Durata de folosire a amestecului este de 2 ½ ore din momentul adăugării apei în
amestecul uscat.
(b) mortar (tip "N"):( )
- 4,5÷6 părți de nisip pentru zidărie;
- 1 parte de ciment alcalin (tip I sau II);
- 1 parte var tip "S".
În Italia se recomandă folosirea unui amestec cu dozaj de 150 ÷ 200 kg
ciment/m3, cu raport apă/ciment cuprins între 1,0÷2,0 și cu adaosuri pentru sporirea
lucrabilității.
F.5.5.3.2. Injectarea cu amestecuri pe bază de rășini epoxidice

Injectarea fisurilor cu amestecuri pe bază de rășini epoxidice are ca efect
sporirea de 2÷4 ori a rezistenței la forțe laterale în planul peretelui dar creșteri mult
mai mici (10÷20%) ale rigidității. Din acest motiv, dacă se adoptă procedeul de
injectare cu rășini epoxidice este necesar să se verifice efectele asupra întregii structuri
a sporului deosebit de rezistență care ar putea fi obținut pe această cale.
Rășinile epoxidice expansive își măresc volumul de până la patru ori pe
parcursul perioadei de întărire de șapte zile. Comportarea sub sarcină a acestui produs
este de tip ductil ceea ce îmbunătățește răspunsul seismic al pereților din zidărie
nearmată. Utilizarea rășinilor expansive este eficientă, în raport cu alte tehnici de
reabilitare în special în cazul zidăriilor vechi, cu mortare slabe sau deteriorate.
Pentru adoptarea soluției de injectare a zidăriei cu rășini epoxidice se
recomandă să se țină seama de următoarele caracteristici:
(a) Avantaje:
268
- grosimi foarte subțiri;
- lipsa de contracție;
- rezistență ridicată (100 N/mm2);
- domeniul larg de folosire;
- ușurință de punere în operă;
- poate umple fisuri microscopice;
- întărire rapidă;
- aderența foarte bună la zidărie;
- rezistență la coroziune.
(b) Dezavantaje: ( )
- cost ridicat;
- deformație curgere vâscoasă ridicată, mai ales la rășinile pure;
- substanțe inflamabile, pierd rezistența la temperaturi ridicate;
- comportare fragilă;
- rezistență moderată când este folosită în combinație cu materiale inerte;
- modul de elasticitate scăzut (Er  1/10 Ec);
- necesită manoperă specializată.
Așa cum s-a arătat mai sus, injectarea nu poate fi realizată pentru toate tipurile
de fisuri. Trebuie să se țină seama de faptul că eficiența procedeului depinde de mai
mulți factori dintre care cei mai importanți sunt:
- alcătuirea zidăriei;
- compoziția amestecului care se injectează (compatibilitatea acestuia cu zidăria
existentă din punct de vedere fizico-chimic și al proprietăților mecanice -
rezistența și aderența);
- tehnologia de execuție: numărul și dispunerea găurilor de injectare, presiunea
și viteza de injectare;
- eficiența controlului de calitate asupra materialelor și a tehnologiei de execuție.
De regulă, în fisuri cu deschiderea mai mică de 2 mm se injectează rășină
epoxidică iar pentru deschideri mai mari se injectează amestecuri pe bază de ciment.
În condiții de laborator s-a realizat și injectarea cu amestecuri pe bază de
ciment a unor fisuri cu deschideri chiar sub 1 mm dar, în mod curent, procedeul
utilizat nu este aplicabil pe scară largă în șantiere.
Principalele etape ale operației de injectare sunt următoarele:
- forarea golurilor cu diametre 30÷50 mm la distanțe de 300÷500 mm; se
recomandă ca găurile să fie înclinate față de corpul zidăriei;
- montarea tuburilor de injectare cu diametrul de circa 20 mm și lungime de
circa 100 mm;
269
- închiderea fisurilor și a spațiilor din jurul tuburilor de injectare (se folosește, de
regulă, pastă de ipsos);
- curățarea cu apă a fisurilor și a golurilor prin introducerea apei în tuburi de jos
în sus;
- injectarea amestecului cu o presiune între 0,1÷0,5 MPa în funcție de starea și
de tipul zidăriei, succesiv în fiecare tub începând cu cel situat la partea
inferioară;
- operația se repetă, cu un amestec mai fin, pentru fisurile cu deschideri mici
(eventual cu rășină epoxidică).
Injectarea zidăriilor mixte alcătuite din două straturi exterioare de cărămizi sau
blocuri de piatră și un strat interior din cloțuri/moloz (întâlnite, în special, la
monumentele istorice) se va face cu deosebită grijă pentru a se evita căderea pereților
exteriori sub presiunea mortarului injectat.
Eficiența injectării cu amestecuri pe bază de ciment a fost verificată
experimental. Încercările au arătat că injectarea fisurilor cu mortar (grout) de ciment
are următoarele efecte:
- asigură refacerea rezistenței zidăriei de calitate curentă;
- sporește rezistența zidăriei de calitate slabă;
- în cele mai multe cazuri nu influențează rigiditatea zidăriei.
Din acest motiv injectarea trebuie considerată numai ca o operație pregătitoare
pentru alte tipuri de intervenții (placarea cu tencuieli/betoane armate sau cu FRP).
F.5.5.3.3. Injecții armate

Injecțiile însoțite de introducerea unor elemente metalice (platbande, bare
rotunde), denumite în mod curent în practica din România injecții armate, sporesc
rezistența la întindere și forfecare în zonele importante pentru realizarea conlucrării
spațiale a pereților de pe direcțiile principale ale clădirii (colțuri, ramificații,
intersecții).
Efectul injecțiilor armate este bazat pe confinarea laterală a zidăriei datorată
barelor metalice. Intervenția poate fi asociată cu placarea cu beton armat pe ambele
fețe ale peretelui în scopul de a îmbunătăți confinarea laterală și de a mări secțiunea
rezistentă. În felul acesta, sporesc:
- aderența între straturile zidăriei;
- rezistența la forfecare a zidăriei;
- ductilitatea zidăriei.
Intervenția presupune o zidărie cu proprietăți mecanice bune; în caz contrar se
recomandă o consolidare prealabilă.
270
F- fisura sau zona nețesută care se tratează
Figura F.5.16. Injecții armate la colțuri, ramificații și intersecții
În practica curentă din România repararea zidăriilor prin injectarea fisurilor se

face în următoarele condiții:
- fisurile mici (cu deschideri < 2 mm) nu se pot injecta sau injectarea lor implică,
în general, materiale, dispozitive și utilaje care nu se găsesc în dotarea curentă
a întreprinderilor din România;
- fisurile mari (cu deschideri între 210 mm) pot fi injectate cu procedee
manuale sau mecanice;
- pentru fisurile foarte mari (cu deschideri > 10 mm) injectarea nu este eficientă.
F.5.5.4. Alte procedee
F.5.5.4.1. Plombarea cu beton a crăpăturilor din zidărie

Eliminarea cărămizilor rupte și înlocuirea lor cu beton este o soluție mai ușor
de executat decât rețeserea cu cărămidă.
Desfacerea zidăriei deteriorate se face cu grijă pentru a nu se afecta zonele
adiacente. Fețele cărămizilor care vor veni în contact cu betonul de umplutură se
curăță de resturile de mortar prin frecare energică cu peria de sârmă. Înainte de
turnarea betonului pe aceste fețe se aplică un strat de lapte de ciment cu adaos de
aracet sau de rășini epoxidice pentru facilitarea aderenței. Betonul turnat va avea
rezistență comparabilă cu a cărămizilor înlocuite (orientativ clasa C8/10) și o
lucrabilitate adecvată pentru a pătrunde în spațiile dintre cărămizi.
Introducerea plaselor de armare cu bare ancorate în rosturile zidăriei existente
contribuie și la preluarea eforturilor din contracție din beton. Și în această soluție se
recomandă ca la partea superioara a plombei să se introducă un strat de mortar cu
ciment fără contracție.
271
Figura F.5.17. Plombarea cu beton a crăpăturilor din zidărie
F.5.5.4.2. Montarea scoabelor în zonele cu crăpături/fracturi extinse

Procedeul a fost folosit în România după cutremurul din 1977 dar nu este
întâlnit în literatura de specialitate din alte țări. Scoabele se montează pe traseul fisurii
(după injectare) în goluri forate în zidăria neafectată. Câmpul de scoabe se acoperă
apoi cu tencuială cu mortar de ciment. Folosirea "coaserii" fisurii cu scoabe fără
injectare/matare prealabilă cu mortar de ciment are o eficiență îndoielnică și nu este
recomandabilă.
Figura F.5.18. Repararea fisurilor prin "coasere" cu scoabe
F.5.5.4.3. Placarea locală, pe traseul fisurii/crăpăturii, cu tencuială armată

Procedeul se aplică pentru repararea elementelor de zidărie în cazul existenței
unor fisuri cu deschideri mici sau moderate. Este aplicat de asemenea pe plinurile
orizontale de zidărie în cazul în care se urmărește sporirea capacității de rezistență la
forfecare (în special șpaleții și buiandrugii de zidărie - a se vedea și F.5.6.1.2).
272
Figura F.5.19. Placarea locală, pe traseul fisurii, cu tencuiala armată
F.5.5.4.4. Repararea panourilor de zidărie de umplutură

Panourile de umplutură din zidărie pot fi afectate atât de acțiunea seismică
perpendiculară pe plan peretelui cât și de acțiune seismică în planul peretelui.
F.5.5.4.4.1. Repararea deteriorărilor datorate acțiunii seismice în planul peretelui

Deteriorarea panourilor de zidărie înrămate în cadre de beton armat sau din oțel
se datorează în principal incompatibilității între deformațiile impuse de structură și
capacitatea de deformare laterală a zidăriei. În funcție de nivelul/amploarea
deteriorării în continuare sunt recomandate soluțiile de intervenție.
Desprinderea mortarului pe conturul panoului și zdrobirea izolată la colțuri
(Figura F.5.20(a)) este o deteriorare nesemnificativă care se poate remedia prin
injectarea fisurilor și refacerea rostului de mortar așa cum se arată la F.5.5.1.
Deteriorarea moderată (Figura F.5.20(b)) constă în zdrobirea mortarului și
producerea fisurilor/crăpăturilor în element (uneori cu desprinderea feței exterioare la
elementele cu goluri). Pentru remediere se iau următoarele măsuri:
- se înlătură elementele deteriorate și se înlocuiesc cu elemente de aceleași
dimensiuni (pentru a se asigura țeserea);
- se injectează fisurile formate pe perimetrul panoului;
- se aplică un strat de FRP pe zona afectată (eventual).
Deteriorarea gravă constă în zdrobirea completă a elementelor din zona
colțului, care se manifestă prin expulzarea fețelor laterale la elementele cu goluri,
precum și fisurarea la 45o și/sau lunecarea în rostul orizontal (Figura F.5.20(c)).
273
a) b) c)
Figura F.5.20. Deteriorarea panourilor de umplutură la colțuri
În acest caz dacă aportul zidăriei nu influențează siguranța seismică a clădirii

se recomandă ca măsură de intervenție înlocuirea peretelui din cărămidă cu un perete
ușor, cu schelet din lemn sau metalic, montat astfel încât să nu fie afectat de
deformațiile impuse de structură.
Dacă peretele de umplutură contribuie la preluarea forței seismice sunt
necesare măsuri pentru sporirea rezistenței sale la deformațiile impuse de structură:
- În cazul panourilor executate cu elemente cu ruperi fragile (cărămizi, blocuri
ceramice cu pereți subțiri, blocuri din BCA) se procedează la refacerea
peretelui cu cărămizi pline sau cu procent redus de goluri și eventual la
consolidarea structurii de beton pentru a prelua diferența de greutate. La
refacerea panoului se recomandă și armarea acestuia în rosturile orizontale.
- Placarea peretelui cu tencuieli armate cu oțel sau FRP.
În toate cazurile se va verifica rigiditatea panoului consolidat astfel încât să nu
se producă deteriorarea stâlpilor cadrului prin interacțiunea cu acesta.
F.5.5.4.4.2. Repararea deteriorărilor datorate acțiunii seismice perpendiculare pe

planul peretelui
Panourile de umplutură amplasate în cadre de beton sau de oțel sunt expuse
riscului de fisurare, rupere sau răsturnare sub acțiunea forței seismice care acționează
perpendicular pe planul peretelui. În cele mai multe cazuri acțiunea seismică
perpendiculară pe planul peretelui se produce simultan cu acțiunea în planul peretelui
ceea ce dă naștere unei stări de eforturi care, practic, nu poate fi evaluată analitic.
Deteriorarea moderată este caracterizată prin zdrobirea mortarului și ieșirea
acestuia din rosturi în unul sau mai multe rosturi orizontale (la bază, la mijlocul
înălțimii, sub grindă) și uneori fisuri foarte fine în "X" în zona centrală a panoului
(Figura F.5.21(a)). Pentru remediere se recomandă refacerea
mortarului în rosturile orizontale și placarea peretelui cu beton/mortar/FRP.
Deteriorarea arătată în Figura F.5.21(b) este considerată gravă. Aceasta constă
în fisurare diagonală extinsă (din colț în colț) completată cu zdrobirea mortarului în
rosturile orizontale de la bază, de la mijlocul înălțimii și de sub grindă. Panoul prezintă
deplanare vizibilă.
În acest caz remedierea constă în desfacerea și refacerea zidăriei cu eventuale
măsuri asigurare a stabilității împotriva răsturnării.
274
a) b)
Figura F.5.21. Deteriorarea panourilor de umplutură sub efectul combinat al acțiunii seismice
În cazul pereților de umplutură alcătuiți dintr-un singur strat trebuie luate, în

primul rând, măsuri pentru împiedicarea deplasării perpendicular pe plan. În acest
scop se montează la partea superioară, pe fiecare față a peretelui, corniere fixate de
grinda de beton (cu ancore mecanice sau chimice) sau sudate de grinzile cadrelor
metalice.
Cutremurele recente au arătat că, în cazul pereților alcătuiți din două straturi de
cărămizi cu gol de aer la interior, stratul exterior are riscul cel mai ridicat de răsturnare
dacă nu sunt prevăzute legături transversale sau acestea sunt insuficiente.
Figura F.5.22. Căderea stratului exterior al panoului de zidărie de umplutură în lipsa legăturilor
transversale
O astfel de avariere este posibilă la multe clădiri interbelice din România la

care panourile exterioare de închidere sunt de acest tip (zidăria "americană").
O soluție acceptabilă pentru asigurarea stabilității este în această situație
placarea stratului exterior cu plase din FRP ancorate la nivelul planșeului și refacerea
tencuielii. Montarea în pereții existenți a ancorelor de legătură prevăzute de standardul
SR EN 845-1 pentru acest tip de alcătuire este deosebit de dificilă și implică durate
lungi de execuție.
În cazul panourilor care nu sunt în contact nemijlocit cu cadrul este necesară
asigurarea împotriva răsturnării prin profile metalice dispuse de fiecare parte a
peretelui și fixate de cadru (de exemplu, prin ancore chimice/mecanice - în cazul
cadrelor din beton armat sau prin sudură - în cazul cadrelor din oțel) așa cum se
procedează cu pereții nestructurali.
275
F.5.5.4.5. Repararea intervențiilor necontrolate asupra pereților din zidărie
În multe clădiri se constată că rezistența pereților din zidărie, structurali și/sau
nestructurali, a fost slăbită prin practicarea de goluri și/sau șlițuri pentru trecerea
instalațiilor.
În aceste cazuri se recomandă ca măsurile de intervenție stipulate în proiecte să
se refere și la remedierea acestor defecte.
În această categorie se înscriu:
- șlițurile orizontale sau oblice executate prin spargere sau zidire, indiferent de
lățime și de adâncime, pentru clădirile situate în zone cu accelerația seismică
de calcul ≥ 0,16g;
- șlițurile orizontale sau oblice executate prin spargere sau zidire, cu lungime
mai mare de 1500 mm și adâncime mai mare de 25 mm în pereți structurali cu
grosime ≥ 240 mm pentru clădirile situate în zone cu accelerația seismică de
calcul ≤ 0,12g;
- șlițurile verticale cu adâncime mai mare de 30 mm și lățime mai mare de 200
mm în pereți structurali cu grosime ≥ 240 m pentru clădirile situate în zone cu
accelerația seismică de calcul ≥ 0,16g;
- toate șlițurile orizontale și înclinate în pereți nestructurali cu grosimea ≤ 150
mm cu excepția șlițurilor cu adâncimea maximă de 20 mm executate prin
frezare, pentru montarea instalațiilor electrice.
În cazul în care, în urma verificărilor prin calcul rezultă că rezistența secțiunii
reduse este insuficientă se procedează la consolidarea locală prin:
- plombarea golurilor sau șlițurilor cu beton;
- umplerea nișelor cu zidărie țesută sau cu beton;
- înlocuirea zidăriei degradate;
- placarea cu tencuială armată a zonei slăbite sau a întregului perete;
- consolidarea cu procedee specifice a elementelor din beton armat.
În cazul buiandrugilor sau arcelor din zidărie perforate pentru trecerea
instalațiilor ca în Figura F.5.23(a) se modifică instalația (schimbarea traseului și/sau a
punctelor de traversare) și apoi se reface elementul deteriorat sau se consolidează
elementul pentru compensarea reducerii de rezistență. Aceleași măsuri se aplică și în
cazul în care instalațiile perforează elementele planșeelor (Figura F.5.23(b)).
276
a) b)
Figura F.5.23. Perforarea arcelor de zidărie și a grinzilor de beton armat pentru trecerea
instalațiilor
F.5.6. Lucrări de consolidare
F.5.6.1. Intervenții de consolidare individuală a elementelor structurale
F.5.6.1.1. Consolidarea zidăriei prin placare cu materiale cu proprietăți

superioare
Consolidarea pereților structurali din zidărie pentru sporirea rezistenței se face,
de regulă, prin placarea peretelui pe una sau pe ambele fețe cu tencuiala armată cu
plasă din oțel, grile polimerice de înaltă rezistență și rigiditate.
Placarea se poate aplica și parțial, numai pe unele părți ale peretelui pentru
remedierea unor deficiențe locale, de exemplu, dacă se constată rezistența insuficientă
la forță tăietoare a unora dintre șpaleții între uși/ferestre.
F.5.6.1.1.1. Placare cu beton/mortar armat cu plase legate/sudate din oțel beton

Placarea zidăriilor existente cu mortar de ciment sau cu beton este un procedeu
de consolidare folosit pe scară largă în România dar și în multe alte țări.
Placarea se aplică pe una sau pe ambele fețe după pregătirea corespunzătoare a
zidăriei asupra căreia se intervine.
Pregătirea suprafeței zidăriei constă în:
- desfacerea tencuielilor și curățarea cărămizilor de resturile de mortar (la roșu);
- desfacerea rosturilor de mortar pe o adâncime de circa 10÷15 mm;
- injectarea fisurilor cu pastă/mortar de ciment sau cu rășini epoxidice;
- curățirea suprafeței de resturi de praf și umezirea cărămizilor prin spălare cu jet
de apă sub presiune;
- aplicarea unui strat subțire de mortar (tinci) pentru amorsarea tencuielii;
- aplicarea unui prim strat de mortar cu grosimea de circa 10÷15 mm;
- montarea armăturii și fixarea acesteia de ancorele montate în găuri forate în
perete (circa 4÷6 ancore/m2, cu diametre 6÷8 pe fiecare față);
277
- aplicarea celui de al doilea strat de mortar în grosime de circa 15÷20 mm astfel
încât grosimea totală a placării să fie de minimum 30 mm.
1 - Zidăria existentă; 2 - Traseul fisurii; 3 - Ștuț pentru injectare;

4 - Închiderea spațiului de lângă ștuț cu ipsos; 5 - Tencuiala armată.
Figura F.5.24. Injectarea și placarea cu tencuială armată a pereților fisurați
Materialele folosite sunt, de regulă, următoarele:

- Mortar de ciment cu rezistența la compresiune de circa 20÷30 N/mm2;
- Plasă din bare de oțel OB 37 sau PC 52 cu diametrul între 6÷10 mm dispuse la
circa 100÷150 mm pe orizontală și pe verticală; în jurul golurilor se pot monta
bare mai groase. Barele vor fi legate cu sârmă neagră iar pentru asigurarea
ancorajului la margini se recomandă ca barele orizontale să fie sudate de două
bare verticale cu grosimea de 10 mm dispuse la circa 100 mm distanță una de
alta. Folosirea plaselor sudate din oțel STNB trebuie evitată având în vedere
lipsa de ductilitate a acestui material. În mod excepțional, folosirea plaselor
sudate se poate face numai în condițiile prevăzute de CR 6 (și de P 100-1,
pentru clădirile noi din zidărie cu inimă armată (ZIA)). În plus dificultățile de
introducere a plaselor în interiorul clădirilor existente prin golurile de uși și
ferestre implică tăierea acestora în fâșii și, în consecință, prevederea unui
număr mare de suprapuneri.
Placarea cu beton se face cu grosimi mai mari care pot ajunge la 75÷100 mm
în cazul turnării în cofraje și la 50÷60 mm în cazul aplicării prin torcretare.
Eficiența conlucrării între straturile de placare și zidărie existentă depinde de
aderența mortarului/betonului la suprafața zidăriei și de condițiile de ancorare a
plaselor de zid. În mai multe lucrări se subliniază că încercările efectuate pe zidării
placate cu tencuieli armate cu grosimea de circa 30 mm au arătat că, în cazul unui
număr insuficient de ancore (în medie, mai puțin de 6 ancore/m2 de perete), cedarea s-
a produs prin desprinderea stratului de placare.
Aceleași încercări au arătat că în cazul placării pe ambele fețe rezistența la
forță tăietoare a pereților a fost sporită semnificativ. Efectele placării sunt însă diferite
278
în funcție de geometria elementului. Mai mult decât atât, din încercări a rezultat că
pentru pereți cu raport înălțime/lungime mai mare decât unitatea, mecanismul de
cedare s-a modificat: în loc de cedare prin forfecare, elementele placate au cedat prin
încovoiere. Modificarea comportării impune ca efectul placării să nu poată fi exprimat
prin valoarea absolută a rezistenței la forță tăietoare ci numai prin raportul între
rezistența la forțe laterale a peretelui înainte și după placare (a se vedea și F.5.6.1.1.2).
În mod evident placarea are un efect relativ mai important asupra pereților cu
zidărie de proastă calitate (de exemplu pentru zidăriile cu rezistență la forfecare de
circa 0,05 N/mm2) pentru care sporul de rezistență este foarte important, între
300÷400%, în timp ce pentru pereții din zidărie de bună calitate sporul care se obține
este numai de circa 30%.
a) Detaliu în câmp curent b) Detaliu la intersecții
c) Detaliu în zona de d) Detaliu montare e) Detaliu montare ancore la colțuri-plan

modificare a grosimii peretelui ancore la colțuri-vedere
Figura F.5.25. Detalii de placare a zidăriei cu tencuieli armate/beton armat utilizate în România
Pentru creșterea capacității de rezistență la încovoiere a peretelui armăturile din

straturile de placare trebuie să aibă continuitate la toate nivelurile placate și să fie
ancorate la fundație (a se vedea F.5.6.2.2).
Continuitatea armăturilor de la un nivel la altul se realizează prin traversarea
planșeelor cu grupuri de bare la interax de 50÷60 cm care se suprapun pe lungimi de
cel puțin 50 diametre cu barele din straturile de placare. Aria barelor din grup este cel
puțin egală cu aria armăturilor din stratul de placare pe zona respectivă.
279
Figura F.5.26. Continuitatea barelor din straturile de placare
F.5.6.1.1.2. Calculul rezistenței pereților placați cu tencuială armată sau cu beton

armat
Calculul rezistenței pereților placați cu tencuială armată, cu grosimea ≤ 50 mm,
se face considerând că rezistența inițială a peretelui crește proporțional cu raportul
dintre rigiditatea peretelui placat (Rzid, placat) și rigiditatea peretelui existent (Rzid, existent).
Rigiditatea laterală a peretelui placat se determină prin însumarea rigidității
peretelui de zidărie și a rigidității straturilor de placare:
Rzid, placat = Rzid,existent + Rplacare
Prin urmare dacă rezistența de proiectare la forfecare a peretelui existent este
Vcap,existent, rezistența de proiectare la forfecare a peretelui placat cu tencuială armată
este:
Rzid , placat
Vcap, placat  Vcap,existent
Rzid ,existent
Pentru cazul pereților placați cu beton armat, se neglijează capacitatea de
rezistență a zidăriei existente și a betonului de placare și, prin urmare rezistența de
proiectare la forța tăietoare a peretelui placat se determină numai în funcție de
rezistența la întindere a armăturilor orizontale și de rezistența armăturilor verticale,
prin efectul de dorn, cu relația:
Vcap,placat = (0,8Ash + 0,2Asv)fyd
unde :
Ash aria totală a armăturilor orizontale intersectate de o fisură la 45o;
Asv aria totală a armăturilor verticale intersectate de o fisură la 45o;
fyd rezistența de proiectare a oțelului din straturile de placare.
Pentru calculul forței tăietoare capabile a panoului placat (Vcap,placat) s-a luat
factorul de reducere a capacității armăturilor orizontale egal cu 0,8 și factorul de
reducere a capacității armăturilor verticale egal cu 0,2 (a se vedea CR 6).
280
F.5.6.1.1.3. Placare cu produse din polimeri armați cu fibre (FRP)
În prezent nu există în nici o țară reglementări tehnice detaliate privind
utilizarea polimerilor armați cu fibre pentru repararea/consolidarea pereților din
zidărie.
Standardul european SR EN 1998-3 prevede, în principiu, posibilitatea
consolidării pereților existenți prin placare cu rețele/plase de FRP aplicate pe una sau
pe ambele fețe. Standardul face precizarea că acestea trebuie să fie ancorate pe zidurile
transversale, dar nu furnizează reguli de aplicare în proiectare.
În aceste condiții majoritatea informațiilor privind utilizarea FRP (detalii de
montare și elemente de calcul) provin de la furnizori.
Placarea se realizează cu plase, benzi sau bare din fibre de sticlă sau de carbon
înglobate într-o rășină epoxidică.
Placarea cu benzi așezate numai pe o singură direcție se folosește dacă este
necesară sporirea rezistenței peretelui la acțiunea perpendiculară pe plan pe direcția
respectivă (numai benzi verticale/orizontale sau rețea de benzi).
Figura F.5.27. Placarea pereților de zidărie cu benzi din FRP
În mod analog se dispun în perete barele din FRP.
Figura F.5.28. Dispunerea pe perete a barelor din FRP
281
Figura F.5.29. Montarea barelor din FRP în perete
Placarea se aplică pe pereții din zidărie după pregătirea corespunzătoare a

acestora. Peretele se curăță de resturile de finisaje/tencuială prin frecare cu peria de
sârmă fără a fi necesare metode mai puternice (sablare, de exemplu).
Placarea zidăriilor cu FRP are următoarele efecte principale:
- sporirea rezistenței pereților la forțele seismice în plan și perpendiculare pe
plan; sporirea rezistenței la forfecare este în funcție de eficiența legăturii dintre
panoul de zidărie și fibre; în cazul mortarelor pe bază de ciment cedarea se
produce prin desprinderea stratului de fibre;
- sporirea ductilității zidăriei.
În ceea ce privește efectele placării pereților de zidărie cu FPR subliniem că
acestea trebuie examinate cu atenție deoarece pot fi diferite în funcție de modul de
aplicare pe ansamblul peretelui, de exemplu:
- în cazul în care folia/plasa se aplică pe șpaleți ductili (care cedează din
compresiune excentrică - rocking critical wall), fără a fi legată cu plinurile
orizontale de zidărie, capacitatea de rezistență și modul de rupere nu se
modifică, dar scade degradarea ciclică;
- dacă placarea leagă șpaletul de plinurile orizontale de zidărie (parapet și
buiandrug), capacitatea de rezistență la compresiune excentrică sporește ceea
ce poate modifica modul de rupere, favorizând ruperea fragilă prin forță
tăietoare.
Placarea pe ambele fețe este indicată în special pentru a spori rezistența la
acțiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui.
Eficiența placării pereților cu FRP depinde și de:
- asigurarea conlucrării cu zidăria existentă;
- ancorarea plaselor /benzilor la capete.
În general ancorarea plaselor de FRP este dificilă deoarece acestea nu pot fi
îndoite la unghi drept pe pereții transversali. În aceste condiții ancorarea trebuie să se
realizeze cu dispozitive speciale capabile să transmită eforturile ridicate din fibre la
masa zidăriei. De exemplu se poate folosi un profil "U" din FRP montat într-un șanț
creat prin frezare în zidărie. Țesătura de FRP se suprapune peste profilul "U" iar
legătura dintre acesta și zidărie se realizează cu rășini compatibile cu matricea
armăturii.
282
a) în câmp curent b) la colțuri
Figura F.5.30. Ancorarea țesăturii FRP la capete.
Dacă placarea urmărește sporirea rezistenței la încovoiere perpendicular pe

plan este necesar ca plasa/banda sau barele să fie ancorate corespunzător în planșeu. Și
în acest caz sunt necesare detalii speciale din cauza dificultăților de a realiza îndoirea
la unghi drept fără a se asigura o anumită rază de curbură. În cazul în care placarea
urmărește sporirea rezistenței peretelui pentru acțiunea seismică în plan este necesar să
se asigure continuitatea placării de la un nivel la altul și la bază, prin legare cu
fundațiile.
Rezultate similare se obțin și prin placarea zidăriei cu grile polimerice.
a) Forarea găurilor și montarea b) Montarea și fixarea plasei c) Aplicarea tencuielii

ancorelor
Figura F.5.31. Placarea pereților de zidărie cu grile polimerice
Principalele avantaje ale placării cu tencuieli armate cu grile polimerice sunt

următoarele:
283
- grosimea stratului de tencuială poate fi mai mică decât în cazul folosirii
plaselor sudate din oțel;
- tencuiala se poate executa folosind mortar de var (sau cu foarte puțin adaos de
ciment);
- nu există riscul apariției petelor de rugină dacă acoperirea este redusă.
F.5.6.1.2. Consolidarea locală a plinurilor orizontale de zidărie de peste goluri

Consolidarea plinurilor orizontale de zidărie de peste goluri (uși/ferestre) are
următoarele efecte:
(a) Sporirea rezistenței la încovoiere, prin introducerea imediat deasupra golului a
unor profile laminate asociate cu zidăria și ancorate în pereții alăturați;
(b) Sporirea rezistenței la forță tăietoare prin placare cu tencuială armată cu plase
de oțel sau cu alte materiale cu rezistență ridicată la întindere;
Figura F.5.32. Placarea parțială pentru consolidarea buiandrugilor și a șpaleților între ferestre
(c) Sporirea simultană a rezistenței la încovoiere și la forță tăietoare prin

următoarele elemente: ( )
- buiandrug metalic peste gol, prins în zidărie cu șuruburi/ancore sau înglobat în
beton; buiandrugul plasat peste arc elimină încărcarea verticală a acestuia;
- centură tirant la planșeu din oțel rotund/ profile sau beton armat;
- injecții armate în zidărie și placare cu tencuială armată.
Figura F.5.33. Buiandrug metalic peste gol
284
F.5.6.1.3. Consolidarea zidăriei cu centuri și stâlpișori din beton armat
Consolidarea zidăriei prin introducerea de centuri și stâlpișori din beton armat
aduce următoarele avantaje:
- crearea unei stări de eforturi multiaxiale prin introducerea unei forțe de
compresiune în direcție perpendiculară pe sarcina aplicată;
- sporește rezistența în faza elastică;
- sporește capacitatea portantă ultimă la compresiune excentrică;
- sporește ductilitatea la rupere.
Totodată introducerea centurilor și stâlpișorilor din beton armat contribuie la
asigurarea conlucrării pereților de pe cele două direcții ale clădirii pentru preluarea
forțelor date de cutremur.
Figura F.5.34. Amplasarea stâlpișorilor în pereții clădirilor existente
La alegerea acestei soluții trebuie să se țină seama și de următoarele implicații:

- prin creșterea capacității de rezistență la compresiune excentrică sporește forța
tăietoare asociată astfel încât, de cele mai multe ori, sunt necesare și măsuri
pentru sporirea capacității de rezistență la forță tăietoare pentru evitarea
ruperilor fragile;
- sunt necesare intervenții la fundații pentru ancorarea armăturilor sau pentru
asigurarea capacității de rezistență corespunzătoare sporului de moment
capabil ultim obținut prin confinare.
Din punct de vedere al execuției soluția este relativ dificilă deoarece pentru
introducerea stâlpișorilor este necesar să se spargă un volum important de zidărie;
spargerea trebuie efectuată cu grijă pentru a nu se afecta zidăria adiacentă ceea ce
implică o cantitate mare de manoperă.
În situațiile în care nu există condiții speciale din punct de vedere al
funcțiunilor și al aspectului, stâlpișorul poate fi turnat la fața zidăriei (Figura
F.5.35(a)). În pereții groși stâlpișorii. ca și centurile, pot fi turnați în șanțuri săpate
numai pe o parte din grosimea peretelui (Figura F.5.35(b)).
285
a) Stâlpișor exterior b) Stâlpișor cu grosime mai mică decât cea a peretelui
Figura F.5.35. Posibilități de introducere a stâlpișorilor în pereții de zidărie
O altă variantă este amplasarea unor lamele din beton armat (stâlpi lamelari) la
colțuri, intersecții și ramificații legate între ele cu centuri din beton armat. Grosimea
lamelelor variază între 12÷15 cm fiind determinată în primul rând de necesitatea
turnării corecte a betonului. Pentru asigurarea conlucrării cu peretele se prevăd ancore
de legătură între lamele care străpung zidul iar suprafețele de contact se pregătesc așa
cum s-a arătat în cazul placării cu beton armat. Aplicarea acestui procedeu implică
intervenții corespunzătoare la nivelul fundațiilor.
Figura F.5.36. Consolidarea zidăriei cu stâlpi lamelari
F.5.6.1.4. Consolidarea pereților cu profile metalice aparente

Consolidarea pereților cu profile metalice aparente poate fi aplicată în
încăperile sau în spațiile în care această rezolvare este acceptabilă din punct de vedere
funcțional și al aspectului (de exemplu în spații de producție sau de depozitare).
Montarea profilelor la exterior implică asigurarea unei protecții anticorozive eficiente
(sau întreținerea frecventă).
Intervenția are ca scop consolidarea pereților cu înălțime mare (orientativ cu
raport h/t ≥ 20) care nu pot prelua în siguranță acțiunea seismică perpendiculară pe
planul peretelui. Distanțele între profile și dimensiunile acestora se stabilesc, de regulă,
prin calcul în funcție de dimensiunile peretelui și de accelerația seismică de proiectare.
Profilele se aplică, ori de câte ori este posibil pe ambele fețe ale peretelui și se
solidarizează cu buloane strânse la un efort inițial de circa 0,5 limita de elasticitate a
oțelului. Montarea profilelor se face după curățirea peretelui de tencuială și asigurarea
unei suprafețe plane care să permită contactul între perete și profil pe toată lungimea
acestuia.
286
a) Elevaţie b) Secţiune verticală c) Secţiune orizontală
Figura F.5.37. Consolidarea pereților cu profile metalice
F.5.6.1.5. Consolidarea elementelor nestructurale majore de zidărie ale fațadelor

Calcanele și frontoanele înalte prezintă risc de răsturnare sub efectul acțiunii
seismice perpendiculare pe plan.
Reducerea riscului seismic al acestor elemente se poate obține pe una din
următoarele căi:
(a) Modificarea formei acoperișului astfel încât să se reducă înălțimea calcanelor
și frontoanelor. Soluția poate fi aplicată numai clădirilor pentru care se poate
accepta modificarea formei/volumului (în nici un caz nu se aplică la
monumente istorice) sau pentru care proprietarul poate renunța la folosirea
unei părți din spațiul din pod.
Figura F.5.38. Reducerea înălțimii calcanelor prin modificarea formei acoperișului
(b) Refacerea calcanelor și frontoanelor cu zidărie consolidată cu pilaștri;

(c) Refacerea calcanelor și frontoanelor din materiale ușoare (schelet metalic,
placat cu cărămidă sau tencuit);
(d) Ancorarea calcanelor și frontoanelor de șarpanta existentă. Această soluție este
cea mai des folosită dar implică, aproape în toate cazurile, consolidarea
287
șarpantei existente iar uneori și consolidarea zidăriei (de exemplu prin placare).
Măsurile pentru consolidarea șarpantei depind de alcătuirea acesteia și de
starea de conservare în care se află și constau, de regulă, în: ( )
- eliminarea elementelor deteriorate (cu crăpături puternice, afectate de
microorganisme etc.);
- introducerea unor elemente suplimentare pentru sporirea rigidității (diagonale,
clești etc.);
- refacerea/consolidarea prinderilor între elementele șarpantei (se recomandă
introducerea plăcilor metalice în locul prinderilor cu cuie sau scoabe);
- ancorarea zidăriei cu ancore metalice prevăzute cu placă de ancorare
dimensionată ca în cazul tiranților (a se vedea Figura F.5.43); eforturilor de
proiectare pentru dimensionarea ancorelor se face pe o schemă analoagă cu cea
din Figura F.5.41.
Calcan/fronton triunghiular
Calcan/fronton dreptunghiular
1 - Ancore metalice; 2 - Calcanul existent; 3 - Element suplimentar pentru sporirea rezistenței/rigidității
șarpantei; 4 - Elementele șarpantei existente; 5 - Pilaștri din zidărie (în cazul refacerii
calcanului/frontonului existent).
Figura F.5.39. Ancorarea calcanelor/frontoanelor
F.5.6.2. Intervenții de consolidare de ansamblu fără modificarea alcătuirii

structurale existente
F.5.6.2.1. Realizarea conlucrării subansamblurilor structurale verticale și

orizontale
Comportarea spațială a clădirii se realizează prin:
288
- conlucrarea pereților de pe direcțiile principale ale clădirii, ceea ce implică
existența unor legături sigure între aceștia la colțuri, ramificații și intersecții;
- conlucrarea pereților de pe direcțiile principale cu planșeele intermediare și cu
structura acoperișului ceea ce implică existența unor legături capabile să
transmită forțele tăietoare produse de acțiunea seismică de la planșee la pereții
structurali.
În condițiile în care prin măsuri adecvate se realizează aceste legături se poate
efectua un calcul de ansamblu al clădiri, de exemplu cu modele plane care introduc și
efectul torsiunii de ansamblu.
Asigurarea legăturilor pereților în plan și pe verticală elimină sau reduce la
minimum efectele acțiunii seismice perpendiculare pe planul peretelui solicitarea
dominantă rămânând compresiunea excentrică cu forță tăietoare în planul pereților
F.5.6.2.1.1. Lucrări pentru realizarea conlucrării între pereții de pe direcțiile

principale ale structurii
Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care legăturile între
pereți, la colțuri, ramificații și intersecții lipsesc sau sunt insuficiente pentru a asigura
transmiterea forței de lunecare verticală corespunzătoare comportării ca secțiune
compusă (cu forma în plan I, L, T).
Situația menționată mai sus poate proveni din:
- deficiențe de execuție: de exemplu, ziduri nețesute ca urmare a folosirii
elementelor pentru zidărie cu înălțimi diferite în pereții respectivi;
- intervenții ulterioare: de exemplu, pereți structurali adăugați fără țesere cu cei
existenți.
În continuare sunt prezentate unele lucrări pentru realizarea conlucrării între
pereţii de pe direcţiile principale ale structurii:
(a) Inserția barelor/platbandelor în rosturile zidăriei
Pentru realizarea/refacerea/consolidarea legăturilor se utilizează de regulă
următoarele procedee:
- inserția de bare de oțel rotund în găuri forate înclinat în zidărie și umplute
ulterior cu mortar (injecții armate, a se vedea F.5.5.3.3);
- inserția de bare de oțel rotund/platbande în rosturile de așezare ale elementelor;
- inserția profilelor metalice la colțuri, ramificații și intersecții.
289
a) Inserția platbandelor în rosturile
orizontale b) Inserția profilelor laminate
Figura F.5.40. Legarea pereților perpendiculari la colțuri și intersecții
(b) Introducerea tiranților

Introducerea tiranților metalici are ca rezultat, în primul rând, asigurarea
stabilității pereților structurali sub efectul acțiunii seismice perpendiculare pe plan, în
cazurile în care aceștia nu sunt legați eficient cu pereți transversali sau la nivelul
planșeelor. Totodată introducerea tiranților îmbunătățește conlucrarea pereților cu cei
ortogonali asigurând astfel formarea unor profile compuse (cu secțiune I, L sau T) care
au rezistență și rigiditate sporite pentru acțiunea seismică în planul lor.
Tiranții se montează la nivelul planșeelor intermediare și la nivelul ultimului
planșeu în dreptul colțurilor, ramificațiilor și intersecțiilor de ziduri. La extremități
tiranții se fixează cu plăci sau profile. Întinderea tiranților se face prin strângerea
piulițelor la capete sau, în cazul unor tiranți mai lungi cu dispozitive de întindere cu
șuruburi inverse.
Deoarece eforturilor de întindere din tirant le corespund eforturi de
compresiune locală importante asupra zidăriei este necesar să se verifice starea zidăriei
din zona în care se montează plăcile de ancorare. Dacă se constată deficiențe de
alcătuire (țesere, de exemplu) sau existența unor materiale slabe (de exemplu mortar
cu liant puțin/cu argilă) este necesar ca înainte de montarea tirantului să se facă o
reparație/consolidare locală a zidăriei (refacerea mortarului din rosturi, înlocuirea
cărămizilor rupte, injecții etc.).
Prin utilizarea tiranților se obține și:
- îmbunătățirea legăturii între structura orizontală (planșee sau bolți) și structura
verticală;
- reducerea sau eliminarea împingerilor arcelor și bolților;
- sporirea forțelor de compresiune în zidărie pentru creșterea rezistenței la forță
tăietoare.
Pentru proiectarea tiranților se parcurg următoarele etape:
290
(i) Determinarea forței seismice de proiectare;
(ii) Dimensionarea tirantului: stabilirea diametrului și calității oțelului;
(iii) Dimensionarea piesei de ancoraj: ( )
- Alegerea formei: placă sau profil laminat;
- Stabilirea dimensiunilor (lungime/lățime) în funcție de rezistența
zidăriei la compresiune locală şi la forfecare;
- Stabilirea grosimii plăcii sau alegerea profilului laminat din condiția
de rezistență la încovoiere și forfecare.
Dimensionarea tiranților se face astfel încât aceștia să aibă rezistența necesară
pentru a împiedica răsturnarea pereților de zidărie datorită acțiunii seismice
perpendiculară pe planul acestora.
Forța seismică perpendiculară pe planul peretelui (fperete) se determină conform
P 100-1, cap. 10, cu parametrii de calcul βCNS și qCNS, stabiliți conform P 100-3, anexa
D.
Figura F.5.41. Schema mecanismului de răsturnare
În Figura F.5.41 notațiile sunt următoarele:

Hacop împingerea dată de șarpantă (dacă există);
Ssup forța seismică aferentă planșeului superior (dacă acesta reazemă pe
perete);
Gacop greutatea acoperișului (dacă reazemă pe perete);
Gsup greutatea planșeului superior (dacă reazemă pe perete);
fperete forța seismică aferentă peretelui
Forța (T) pentru care se dimensionează tirantul rezultă din condiția:
T htirant ≥ Mrăsturnare
în care htirant este cota tirantului în raport cu axul de rotire.
Secțiunea tirantului rezultă din relația:
T = Atir fyd
291
unde:
Atir aria secțiunii transversale a tirantului;
fyd limita de curgere de calcul a oțelului.
Dimensionarea piesei de ancoraj implică, în primul rând, alegerea formei
pentru se ține seama de următoarele considerente:
- aspectul exterior (în cazul plăcilor montate pe fațade);
- condițiile de expunere și de întreținere: se evită formele care pot favoriza
acumularea apei din precipitații;
- intensitatea forțelor din tiranții care se ancorează: pentru forțe ridicate sunt mai
indicate profilele laminate deoarece au rigiditate mai mare și asigura astfel
distribuția uniformă a eforturilor de compresiune pe zidărie.
Există o mare diversitate de forme ale pieselor de ancoraj din clădirile existente.
În cazul clădirilor care se supun lucrărilor de intervenție se recomandă adoptarea unor
soluții/forme similare celor existente (dacă este cazul).
Figura F.5.42. Piese de ancorare cu caracter decorativ pe fațade
La clădirile la care exigențele arhitecturale nu sunt importante și de asemenea

în cazul tiranților cu capetele acoperite se folosesc profile laminate din sortimentul
curent (de regulă profile tip "U").
Dimensiunile piesei de ancorare se stabilesc în funcție de rezistența zidăriei pe
"zona angajată" de efectul tirantului, definită ca în Figura F.5.43.
Vedere laterală Secțiune

Figura F.5.43. Zona de zidărie angajată pentru preluarea eforturilor din tirant
292
Se consideră că zona de zidărie angajată pentru preluarea eforturilor din tirant
depășește laturile l1 și l2 ale plăcii de ancorare cu jumătate din grosimea peretelui (0,5tz)
de fiecare parte, astfel încât avem : L1 = l1 + tz și L2 = l2 + tz.
Verificarea zidăriei la compresiune locală sub placa de ancorare se face
considerând o presiune convențională egală cu:
fk L1 L2 f
 loc  2 k
CF l1l2 CF
unde:
fk rezistența caracteristică a zidăriei la compresiune;
CF factorul de încredere care depinde de nivelul de cunoaștere a
proprietăților mecanice ale zidăriei existente.
În cazurile în care tirantul/tiranții se montează în câmpul peretelui (la o distanță
mai mare de 2tz de un perete transversal suficient de rezistent pentru a prelua
compresiunile), zona de zidărie angajată pentru preluarea eforturilor tiranților se
verifică la străpungere (forfecare pe conturul zonei angajate).
(c) Inserția stâlpișorilor din beton armat la intersecția pereților( )
Introducerea stâlpișorilor și centurilor din beton armat pentru confinarea
zidăriei contribuie și la realizarea unor legături eficiente între pereții de pe cele două
direcții ale clădirii. Soluția este indicată mai ales în cazurile în care pereții sunt
executați în etape diferite, fără țesere și cu cărămizi cu dimensiuni diferite.
F.5.6.2.1.2. Lucrări pentru realizarea legăturilor între pereți și planșee/șarpantă

Lucrările pentru legarea pereților de planșee sunt necesare, în primul rând, în
cazul clădirilor cu planșee alcătuite din elemente care descarcă pe o singură direcție
(cu grinzi din lemn sau metalice) astfel încât pereții paraleli cu grinzile rămân, de
regulă, fără legături laterale pe mai multe niveluri, fiind expuși astfel unui risc ridicat
de răsturnare (a se vedea și Figura F.5.41).
Legarea pereților de planșeele cu grinzi din lemn sau profile din oțel se face, de
regulă, prin ancore metalice fixate la exteriorul peretelui și de mai multe grinzi ale
planșeului.
În toate situațiile în care se procedează la consolidarea planșeelor pentru
sporirea rezistenței și a rigidității în plan orizontal se introduc în pereții existenți
ancore capabile să preia forțele tăietoare corespunzătoare conlucrării spațiale a
pereților (inclusiv cele rezultate din efectul de răsucire de ansamblu a clădirii).
În unele cazuri pentru a nu modifica aspectul exterior al clădirii (în special în
cazul monumentelor istorice) piesele de ancorare se montează în interiorul peretelui
(Figura F.5.44(b)). Această soluție se poate adopta numai dacă grosimea zidului este
mai mare sau cel puțin egală cu 1½ cărămizi. Se desface zidăria existentă pe zona
aferentă, se montează piesa de ancorare și apoi paramentul zidăriei se reface cu
cărămizile originare.
293
a) b)
Figura F.5.44. Legarea pereților cu planșeul cu ancore
În afara centurilor din beton armat, sporirea rigidității perpendiculare pe plan a

pereților cu deformabilitate mare (orientativ cu distanțe între pereții transversali ≥ 2h)
se pot folosi centuri metalice amplasate la mijlocul înălțimii nivelului realizate din
platbande sau profile laminate montate pe ambele fețe ale peretelui și legate între ele
prin conectori care traversează peretele. Această soluție poate fi folosită și pentru
bordarea golurilor de uși și ferestre. În cazul pereților de contur se evită montarea
profilului exterior și centura se realizează numai cu un profil așezat la interior și fixat
în zidărie cu ancore. Se preferă ancore blocate la exterior asemănător capetelor de
tirant care sunt mai sigure decât ancorele fixate prin aderență.
Forțele de calcul pentru dimensionarea legăturilor dintre planșeele fără
rigiditate (în particular planșeele din lemn) și pereții structurali trebuie să fie mai mari
cu circa 20÷25% decât forțele rezultate din calculul static cu forțe seismice echivalente.
Costurile acestei dimensionări suplimentare sunt reduse în comparație cu
costurile avariilor care sunt evitate/limitate prin aceste măsuri.
F.5.6.2.1.3. Lucrări pentru sporirea rigidității în plan orizontal a planșeelor

În majoritatea clădirilor din zidărie nearmată planșeele sunt executate din
grinzi și podină din lemn și/sau din profile metalice laminate și boltișoare de cărămidă
astfel încât au rigiditate nesemnificativă în plan orizontal. În plus acest tip de planșee
nu asigură, de regulă, o rezemare laterală eficientă pentru pereții paraleli cu grinzile
astfel încât aceste clădiri sunt expuse, în foarte mare măsură riscului de prăbușire
totală sau cel puțin parțială prin răsturnarea pereților sub acțiunea forțelor seismice
perpendiculare pe plan.
În multe cazuri, clădirile relativ noi, din anii 1950÷1960, cu pereți din zidărie
confinată au, de asemenea, planșee cu rigiditate nesemnificativă executate din grinzi
din beton și corpuri de umplutură de beton sau din fâșii cu goluri cu lățimi mici (la
interax de 40÷60 cm), fără suprabetonare.
294
a) b)
Figura F.5.45. Planșee fără rigiditate semnificativă în plan orizontal
Consolidarea planșeelor cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal are ca

scop:
(i) sporirea rigidității și a rezistenței planșeului în plan orizontal pentru a
putea realiza:
- conlucrarea tuturor pereților de pe direcțiile principale ale clădirii pentru
preluarea forțelor seismice, inclusiv a celor rezultate din efectele de
torsiune, chiar în lipsa unor legături directe, prin țesere, între aceștia;
- compatibilizarea/egalizarea deplasărilor elementelor structurale verticale
la nivelul planșeului respectiv;
- transferul forțelor seismice între elementele verticale astfel încât forțele
aferente elementelor care au cedat să poată fi preluate de elementele care
au încă rezerve de rezistență.
(ii) asigurarea legăturilor necesare între pereții structurali și planșee pentru
realizarea efectului de "cutie spațială".( )
Sporirea rigidității planșeelor impune totodată verificarea de ansamblu a
structurii clădirii pentru a ține seama de efectele distribuției forțelor laterale care
rezultă din compatibilizarea deplasărilor de nivel. În particular, este necesară
verificarea siguranței pereților de contur, mai ales în clădirile cu neregularități
semnificative în plan.
În continuare sunt prezentate unele lucrări pentru sporirea rigidității în plan
orizontal a diferitelor tipuri de planșee:
(a) Planșee din lemn
Planșeele din lemn calculate și detaliate numai pentru a prelua încărcările
verticale se întâlnesc în majoritatea clădirilor vechi din zidărie nearmată.
La adoptarea soluțiilor de intervenție asupra planșeelor din lemn se va urmări
în primul rând menținea acestora. Înlocuirea planșeelor din lemn cu planșee din beton
armat trebuie să reprezinte o soluție limită atunci când diferitele variante de
îmbunătățire a comportării planșeelor existente nu sunt aplicabile. Un prim argument
care trebuie avut în vedere este legat de sporul important de încărcare permanentă care
rezultă prin această înlocuire.
Pentru planșeele din lemn, procedeele pentru sporirea rigidității în plan
orizontal sunt, în principal, următoarele:
295
- realizarea unei suprabetonări armate, legată corespunzător cu grinzile din lemn
și cu pereții de contur;
- prinderea de grinzile de lemn, sus și jos sau numai pe o singură parte, a unui
sistem de zăbrele din platbande din oțel care se ancorează în pereții de contur;
- prinderea la fața inferioară a grinzilor a unui sistem de tiranți din oțel;
- adăugarea, pe grinzile existente, sus și jos sau numai pe o singură parte, a unui
strat de scânduri/dulapi (perpendicular sau înclinat la 45o față de direcția
grinzilor).
(i) Consolidarea prin suprabetonare
Consolidarea planșeelor din lemn prin suprabetonare armată este o soluție care
poate fi folosită pentru:
- sporirea capacității portante a planșeului pentru încărcări verticale de
exploatare;
- sporirea rigidității planșeului în plan vertical (reducerea deformațiilor și a
vibrațiilor);
- sporirea rigidității planșeului în plan orizontal și legarea acestuia cu pereții
structurali.
În structura mixtă betonul preia eforturile de compresiune iar lemnul grinzilor
originare preia eforturile de întindere. Pentru asigurarea conlucrării între cele două
componente este necesară prevederea unor conectori capabili să preia eforturile de
lunecare.
Suprabetonarea va fi prevăzută cu o armătură minimă (de exemplu, rețea 56)
pentru preluarea eforturilor din contracția betonului. Pentru legarea suprabetonării de
pereții de contur se folosesc ancore montate în zidărie așa cum se arată în Figura
F.5.52. Betonul se toarnă pe un strat impermeabil (folie) pentru a se evita pierderea
apei și umezirea scândurilor. Pentru reducerea greutății proprii suprabetonarea poate fi
turnată pe un strat de termoizolație rigidă, ca în Figura F.5.46(c).
a) Secțiune prin planșeu b) Suprabetonarea turnată direct c) Suprabetonarea turnată pe un strat de

pe podină izolație termică)
Figura F.5.46. Suprabetonarea planșeelor din lemn
(ii) Consolidare cu platbande metalice

Sporirea rigidității planșeelor din grinzi și podină de lemn se poate obține și
prin aplicarea unor platbande de oțel fixate cu cuie/șuruburi de elementele podinei
(scânduri/dulapi). În acest fel se blochează în parte deplasările diferite ale
296
componentelor planșeului în timpul mișcării seismice. În prealabil este necesar să se
verifice legătura dintre podină și grinzi; dacă prinderile respective sunt insuficiente se
va suplimenta numărul cuielor sau se vor introduce șuruburi capabile să preia
lunecările în plan orizontal. Pentru preluarea diferenței de nivel care se creează în
acest mod între platbande se așează un material ușor (tip polistiren rigid).
Figura F.5.47. Consolidarea planșeelor din lemn cu platbande metalice
(iii) Consolidarea cu tiranți metalici dispuși la intrados

Indeformabilitatea în plan orizontal a planșeelor din lemn se poate obține prin
crearea unei grinzi cu zăbrele având diagonale din metalici dispuși în "X". Tiranții, de
regulă bare din oțel rotund, se fixează de grinzile planșeului, la partea inferioară, cu
piese metalice (platbande sau profile) și cu șuruburi. Elementele comprimate sunt
grinzile planșeului existent.
Figura F.5.48. Consolidarea planșeelor din grinzi și podină de lemn cu tiranți de oțel
(iv) Consolidarea prin adăugarea de dulapi/panouri din lemn la una sau la

ambele fețe( )
Procedeul este recomandat în special de experiența practică și ce cercetările
efectuate în USA.
În varianta clasică sporirea rigidității și a rezistenței la forță tăietoare în planul
planșeului se realizează prin adăugarea de scânduri/dulapi din lemn la una sau la
ambele fețe ale grinzilor planșeului. Experiențele au arătat că efectul cel mai important
se obține prin fixarea scândurilor/dulapilor înclinat față de direcția grinzilor (de regulă
la 45o) deoarece în acest fel se creează un sistem de zăbrelire cu deformabilitate redusă.
Aplicarea a două straturi de scânduri/dulapi mărește rigiditatea planșeului și valoarea
297
forței tăietoare capabile astfel încât, în cele mai multe cazuri se poate conta pe
conlucrarea spațială completă a pereților de pe cele două direcții. Secțiunea compusă
are și rigiditate mai mare în plan vertical și din acest motiv procedeul poate fi aplicat și
în cazul planșeelor cu flexibilitate ridicată (mai ales atunci când se manifestă vibrații
supărătoare din încărcările de exploatare).
Scândurile/dulapii se prind de grinzi cu un număr suficient de cuie pentru
preluarea lunecărilor.
1 - Grinzile existente; 2 - Primul strat de scânduri/dulapi așezat la 45o față de direcția grinzilor;
3 - Al doilea strat de scânduri/dulapi (dacă este cazul) așezat perpendicular pe primul strat; 4 –
Pardoseala.
Figura F.5.49. Consolidarea planșeelor din lemn prin scânduri/dulapi așezați la 45 o față de
grinzile existente
Sporirea rigidității planșeelor se poate face și prin fixarea pe grinzi a panourilor

din lemn de tip OSB, soluție care reduce considerabil manopera. În general sporul de
rezistență și de rigiditate obținut prin adăugarea unui panou de 20÷25 mm grosime
este satisfăcător.
În comparație cu soluțiile de suprabetonare/înlocuire cu planșeu de beton armat
monolit, placarea cu lemn a grinzilor are două avantaje majore:
- sporul de greutate este nesemnificativ, raportat la greutatea proprie a pereților;
- întervenția este mai simplă și durate de execuție este mai scurtă (în cazul fixării
scândurilor/panourilor numai pe o față a grinzilor activitatea poate continua în
încăperile celelalte).
(b) Planșee din profile metalice laminate și bolțișoare de cărămidă
Planșeele alcătuite din profile metalice laminate și bolțișoare de cărămidă sunt
considerate conform CR 6 ca "planșee fără rigiditate semnificativă în plan orizontal".
În construcțiile existente din România au fost utilizate la sfârșitul secolului XIX și
începutul secolului XX pentru planșeele peste subsol (de regulă) dar pot fi întâlnite și
la planșeele etajelor supraterane în clădiri cu 4÷5 niveluri cu structural din zidărie.
În varianta inițială folosită, de exemplu, în Germania, profilele erau
solidarizate cu tiranți dispuși la talpa inferioară, care aveau și rolul de a împiedica
deplasările laterale date de împingerile bolților plate de zidărie.
298
Figura F.5.50. Planșeu din profile laminate și bolți plate de cărămidă cu tiranți din oțel rotund
Acest tip de planșeu aduce încărcări verticale cu valori mari din cauza
umpluturii așezată la extradosul bolțișoarelor, și pe această cale, conduce la forțe
seismice ridicate.
În cadrul lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic se au în
vedere următoarele măsuri:
- sporirea rigidității în plan orizontal prin legarea profilelor cu platbande / bare
rotunde din oțel sudate la talpa inferioară (soluția curentă, care nu necesită
desfacerea pardoselii) sau la talpa superioară; pentru clădirile din secolul XIX
se recomandă verificarea sudabilității oțelului din grinzi;
- introducerea tiranților transversali pentru a evita ruperile locale ale
bolțișoarelor;
- introducerea tiranților longitudinali pentru a prelua eforturile de întindere din
încovoierea diafragmei orizontale;
- legarea diafragmei de pereții de zidărie prin ancore montate în găuri forate;
- în cazul planșeelor cu deschidere mare se recomandă ancorarea suplimentară a
pereților cu profile (corniere) de margine;
- eliminarea umpluturii (de regulă, moloz/cloțuri) de sub pardoseală sau
înlocuirea acesteia cu materiale mai ușoare.
1 - Perete de zidărie; 2 - Grinzi metalice (de regulă profile I); 3 - Bolțișoare de cărămidă;
4 - Platbande de oțel sudate la talpa inferioară a grinzilor; 5 - Tirant longitudinal; 6 - Tirant transversal;
7 - Ancore montate în găuri forate în zidărie.
Figura F.5.51. Consolidarea planșeelor cu grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă (după FEMA
547)
299
În unele cazuri se poate realiza sporirea rigidității în plan orizontal prin
turnarea unei plăci din beton armat monolit cu grosimea de 5÷6 cm peste stratul de
umplutură; soluția este posibilă numai dacă profilele pot prelua încărcarea
suplimentară și, evident sporește greutatea supusă acțiunii seismice. Legătura între
stratul de beton și grinzile metalice se asigură prin conectori sudați. Legătura dintre
stratul de suprabetonare și pereții de zidărie se realizează cu ancore înglobate în perete
ca în Figura F.5.52.
a) Grinzile metalice paralele cu peretele b) Grinzile metalice perpendiculare pe perete

Figura F.5.52. Legarea planșeului cu pereții
Figura F.5.53. Suprabetonarea planșeelor cu grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă
(c) Planșee din elemente prefabricate din beton armat fără suprabetonare( )
Pentru planșeele din elemente prefabricate de tip "fâșie" cu bucle sau cu bare
de legătură la extremități, fără suprabetonare armată se adaugă o suprabetonare cu
grosime  60 mm armată cu plasă de oțel beton cu aria  250 mm2/m. Dacă planșeul
are numai șapă nearmată aceasta se îndepărtează (pentru a evita supraîncărcarea) și se
adaugă șapa armată menționată.
Realizarea conlucrării dintre prefabricatele existente și stratul de suprabetonare
este favorizată dacă se montează conectori între acestea.
300
Figura F.5.54. Suprabetonarea fâșiilor cu goluri
F.5.6.2.1.4. Eliminarea/preluarea împingerilor orizontale

O primă cale pentru reducerea mărimii împingerilor date de arce și bolți este
reducerea încărcărilor aplicate la extradosul acestora. În cazul planșeelor realizate din
bolți de zidărie reducerea se poate obține prin eliminarea umpluturilor grele așezate la
extrados (de regulă moloz/cloțuri de cărămidă) și înlocuirea lor cu materiale ușoare.
Această operație reduce și masa totală a construcției și, prin urmare forța seismică.
Pentru eliminarea împingerilor orizontale date de arce/bolți sau de unele tipuri
de șarpante, soluția cea mai des folosită este introducerea tiranților metalici la nivelul
reazemelor.
Dimensionarea tiranților se face astfel încât aceștia să preia împingerile date de
arc/boltă împiedicând astfel transmiterea acestora la zidăriile de sprijin. De regulă, la
montarea tiranților se introduce și un efort de preîntindere calibrat pentru a compensa
o parte din împingeri. Calculul trebuie să țină seama de caracteristicile de deformație
ale zidăriei și ale tirantului, de efortul inițial de preîntindere, precum și de condițiile în
care se realizează ancorarea tirantului în zidărie.
Un efect asemănător se obține prin introducerea unui sistem de centuri din
beton armat în zona de rezemare a șarpantei. Centurile se ancorează în zidul existent
cu ancore din oțel rotund care trebuie să fie dimensionate la întindere (smulgere) și la
forfecare. La rândul său șarpanta se leagă cu piese metalice și ancore de centura de
beton armat.
Figura F.5.55. Centură la nivelul de rezemare a șarpantei
În cazuri mai rare, pentru preluarea împingerilor se prevăd pilaștri (contraforți)

din zidărie sau pereți interiori suplimentari pentru consolidarea zidurilor respective.
Eficiența pilaștrilor depinde de rezistența legăturilor dintre zidăria acestora și zidăria
301
existentă. Legăturile se realizează prin țesere (operație mai dificilă) sau prin turnarea
unui stâlpișor de beton armat. În ambele cazuri se prevăd și ancore metalice. Este
necesar ca fundația contrafortului să fie legată cu fundația peretelui existent și
dimensionată pentru întreaga forță orizontală (care include și forța aferentă masei
peretelui).
F1 - fundația zidului (existentă); F2 - fundația pilastrului.

Figura F.5.56. Contraforți pentru preluarea împingerilor acoperișului
În toate cazurile, arcele și bolțile avariate se repară prin injectare sau prin
placare la extrados cu tencuieli armate cu plase din oțel sau din polimeri armați cu
fibre.
În cazul șarpantelor care dau împingeri asupra pereților de la ultimul nivel
intervenția poate consta în:
- modificarea schemei statice a șarpantei prin introducerea unor elemente
suplimentare din lemn sau din oțel, recomandabil la nivelul tălpilor inferioare,
destinate să preia împingerile;
- refacerea șarpantei după o schemă statică fără împingeri.
Totodată se recomandă examinarea îmbinărilor între elementele șarpantei
pentru a se limita deformabilitatea acestora. În acest scop, la noduri se pot introduce
platbande metalice sau buloane suplimentare
F.5.6.2.2. Lucrări pentru consolidarea fundațiilor

Lucrările pentru consolidarea fundațiilor pot fi necesare în următoarele situații:
- pentru fundațiile din materiale slabe: piatră, cărămidă sau beton simplu;
- pentru fundațiile care nu pot prelua solicitările capabile (N, M, V) ale pereților
structurali din secțiunea de la bază;
302
- pentru clădirile la care soluția de intervenție implică adăugarea unor încărcări
permanente importante prin: placarea cu beton armat a pereților, înlocuirea
planșeelor din lemn cu planșee din beton armat, supraetajarea clădirii;
- clădirea a suferit avarii din cauze neseismice legate de natura terenului și/sau
interacțiunea sol/structură.
Procedeele de consolidare a fundațiilor pentru eliminarea acestor deficiențe
sunt următoarele:
(a) Pentru sporirea reducerea presiunii pe teren:
- lărgirea fundațiilor prin placare cu beton armat turnat sau torcretat;
- subzidirea fundațiilor existente pentru atingerea adâncimii de îngheț sau a
straturilor cu rezistență suficientă;
- introducerea micropiloților.
Figura F.5.57. Fundație pentru stratul de placare
(b) Pentru sporirea capacității de rezistență: ( )

- injectarea mortarului în fundațiile de zidărie din piatră fără mortar;
- armarea în rosturi a fundațiilor din zidărie nearmată;
- placarea cu beton armat; în acest caz se recomandă ca placarea să fie realizată
ca grindă Vierendel pentru a nu favoriza ascensiunea umidității în zidăria
parterului.
F.5.6.3. Intervenții de consolidare de ansamblu cu modificarea alcătuirii

structurale existente
F.5.6.3.1. Eliminarea excentricității centrului de rigiditate față de centrul de

masă
Această categorie de lucrări este necesară în cazul structurilor cu planșee rigide
în plan orizontal dacă dispunerea pereților cu rigiditate mare este nesimetrică, sau a
devenit nesimetrică prin intervenții în timpul exploatării (prin suprimarea
totală/parțială a unor pereți), astfel încât rezultă efecte de răsucire de ansamblu
importante.
303
Pentru remedierea acestei deficiențe se adaugă pereți structurali cu rigiditate
suficientă pentru a se reduce torsiunea de ansamblu. Pentru sporirea eficienței acestei
intervenții se recomandă:
- introducerea pereților noi în poziții cât mai depărtate de centrul de rigiditate al
planșeului;
- examinarea posibilităților de creștere a rigidității pereților de contur prin
închiderea unor goluri; soluția este recomandată în special în cazul în care
golurile au fost create prin intervenții ulterioare.
În cazurile în care măsurile preconizate mai sus nu pot fi realizate din diferite
considerente, expertul va examina, printr-o metodă de calcul spațial, care ia în
considerare toate neregularităților structurale, starea de eforturi din structură și va
stabili soluțiile necesare de consolidare locală a elementelor ale căror solicitări totale
depășesc capacitățile de rezistență respective cu mai mult de 1015%. Consolidarea
locală are în vedere sporirea rezistenței și a ductilității elementelor respective.
Eficiența acestor intervenții este condiționată de:
- gradul de afectare a funcțiunilor clădirii (adăugarea unor pereți structurali
poate modifica defavorabil distribuția funcțiunilor în clădire, iar închiderea
golurilor de pe fațade modifică aspectul clădirii);
- asigurarea conlucrării cu elementele și ansamblul structurii existente pentru
toate tipurile de încărcări și pentru toate nivelurile de solicitare (până în stadiul
ultim);
- integrarea fundațiilor elementelor noi în ansamblul fundațiilor clădirii, luând
măsuri pentru evitarea tasărilor diferențiate.
Lucrările constau, de regulă, în:
- adăugarea unor elemente structurale noi (pereți, stâlpi din zidărie) având
caracteristicile geometrice și pozițiile stabilite în funcție de categoria
deficiențelor pe care trebuie să le corecteze;
- închiderea unor goluri în pereții interiori sau în cei de fațadă; pentru pereții
respectivi este necesară verificarea fundațiilor și eventual consolidarea acestora.
Figura F.5.58. Corectarea deficiențelor de alcătuire de ansamblu prin închiderea golurilor în

pereţi
304
În cazul clădirilor cu planșee rigide care au forme complexe în plan astfel încât
acțiunea seismică poate genera efecte de torsiune importante se poate examina și
oportunitatea introducerii rosturilor de separație. Operația este complicată și constă în:
- separarea completă a pereților și planșeelor pentru realizarea unui rost de circa
20÷30 mm; se atrage atenția că prin această operație se întrerupe continuitatea
armăturilor din planșeu în zona rostului astfel încât rezistența acestuia poate
diminuată;
- introducerea unor pereți structurali suplimentari, legați cu cei existenți (prin
țesere sau cu stâlpișori din beton armat) pentru închiderea "cutiei spațiale";
pentru pereții suplimentari sunt necesare și lucrări de intervenție la fundații.
Pentru clădirile cu planșee flexibile colțurile intrânde constituie zone de
concentrare pentru eforturile din forța tăietoare. Transferul forțelor se face cu ajutorul
elementelor capabile să antreneze pereți cu rigiditate și rezistență suficiente pentru a
echilibra forța seismică.
C - colector
Rost de separaţie în C
Pereţi
pereţi şi în planşeu structurali noi
C
a) Introducerea unui rost de separaţie b) Introducerea colectorilor
Figura F.5.59. Corectarea deficiențelor de alcătuire de ansamblu
F.5.6.3.2. Asigurarea continuității traseului forțelor verticale și seismice până la

fundații
Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care:
- unii pereți structurali nu continuă până la fundații;
- legătura între planșeu și unii pereți este întreruptă pe lungimi mari (de exemplu,
golul scării lângă perete);
- centurile perimetrale nu sunt continue (de exemplu, lipsește centura de la
nivelul planșeului la casa scării).
Pentru corectarea acestei deficiențe se poate proceda după cum urmează:
- Se adaugă pereți structurali, pentru completarea discontinuităților din sistemul
inițial de scurgere a eforturilor sau pentru refacerea sistemului structural inițial
dacă discontinuitatea se datorează unei intervenții ulterioare;
305
- Se adăugă elemente verticale noi, eventual numai stâlpi, pentru preluarea
directă a forțelor verticale în cazul planșeelor cu rezemări de ordin superior;
- Se completează sistemul de centuri.
Perete Perete
demolat refăcut
a) b) c)
a) Discontinuitate rezultată prin desființarea șpaletului central la parter pentru realizarea unei vitrine;
b) Asigurarea continuității prin refacerea peretelui demolat;
c) Asigurarea continuității prin introducerea unor stâlpi de beton armat.
Figura F.5.60. Asigurarea continuității traseului forțelor verticale
În cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite

considerente, este necesar ca expertul să examineze traseele "deviate" pe care se scurg
forțele, pentru a identifica punctele slabe susceptibile de avariere/deteriorare
prematură și a stabili soluțiile necesare de consolidare locală.
F.5.6.3.3. Sporirea redundanței

Aceste lucrări sunt necesare când structura existentă nu îndeplinește cerințele
de redundanță structurală precizate în P 100-1.
Sporirea redundanței se realizează prin:
- adăugarea unor elemente structurale noi, pereți sau stâlpi din zidărie/din beton
sau metalici în zonele în care ruperea unui singur element poate provoca
pierderea stabilității întregii clădiri (de exemplu, în cazul șpaleților/stâlpilor cu
dimensiuni mici de la colțurile clădirilor sau când zidăria este rezemată numai
pe rama ferestrei, Figura F.5.61);
- înzestrarea altor elemente structurale cu ductilitate sporită prin lucrări adecvate
de consolidare prin care se realizează sporirea capacității de rezistență la forță
tăietoare fără a spori capacitatea de rezistență la compresiune excentrică.
306
Figura F.5.61. Consolidarea colțului dacă zidăria reazemă pe rama ferestrei
Elementele adăugate trebuie să aibă rezistența și rigiditatea de același ordin de

mărime cu cea a elementelor cu care vor conlucra la preluarea forțelor orizontale.
În cazul în care se recurge la consolidarea elementelor a căror rupere pune în
pericol stabilitatea clădirii, această opțiune poate fi acceptată numai dacă prin
procedeul folosit se asigură și o ductilitate finală suficientă.
Această soluție de intervenție poate fi aplicată numai dacă prin măsurile
preconizate nu sunt afectate funcțiunile clădirii sau aspectul exterior al acesteia în
cazul clădirilor protejate prin lege.
F.6. Procedee de intervenție pentru clădiri cu structura din lemn
F.6.1. Criterii pentru alegerea soluției de intervenție

Decizia de intervenție, strategia și tehnicile de intervenție se bazează pe
criteriile date la Error! Reference source not found..
Soluțiile de intervenție se bazează pe evaluarea efectuată în cadrul raportului
de expertiză și a propunerilor de consolidare din acest raport.
F.6.2. Principii de bază pentru stabilirea soluțiilor de intervenție

La stabilirea soluțiilor de intervenție în scopul asigurării unui răspuns seismic
favorabil se va avea în vedere că:
- Lemnul nu prezintă proprietăți de deformare plastică, astfel încât prin
proiectare trebuie să se asigure nedepășirea rezistenței materialului;
- Comportarea neliniară și disiparea de energie este realizată numai prin
deformarea îmbinărilor lemn-oțel, care permit curgerea oțelului și strivirea
lemnului.
F.6.3. Tipuri de intervenție

Intervențiile la construcțiilor de lemn se clasifică în:
- Reparații, care se aplică elementelor individual cu scopul refacerii
proprietăților inițiale ale acestora;
307
- Lucrări de consolidare, aplicate elementelor structurale individual sau structurii
în ansamblu constând în întărirea elementelor sau desfacerea și înlocuirea
părților avariate ale acestora. Prin acest tip de intervenție se sporesc
performanțele structurale (rezistență, rigiditate, deformabilitate) peste nivelul
inițial.
În cazul prezentului capitol se tratează succint conceperea și detalierea
intervențiilor asupra:
- planșeelor de lemn;
- șarpantelor de lemn;
- elementelor verticale, stâlpi și pereți de lemn.
F.6.4. Evaluarea degradărilor înregistrate pe durata exploatării

Exploatarea timp îndelungat a construcțiilor de lemn poate duce la degradări
ale elementelor structurale, care trebuie identificate înainte de efectuarea măsurilor de
consolidare. Odată cu aceste lucrări de intervenție se vor lua și măsuri pentru
eliminarea sau diminuarea în cât mai mare măsură a cauzelor care au produs aceste
degradări.
Degradările pot proveni ca efect al încărcărilor orizontale (vânt, cutremur), sau
verticale.
Degradările din ultima categorie se manifestă prin:
- deformații excesive, rezultat al subdimensionării sau unor supraîncărcări
neprevăzute;
- curgerii lente a materialului lemnos;
- slăbirea elementelor de îmbinare.
Comportarea elementelor planșeelor și șarpantelor de lemn este evidențiată de
deformațiile elastice sau remanente, sub încărcările verticale. Depășirea valorilor
admisibile ale săgeților relative (raportul între săgeți și deschideri) relevă dimensionări
insuficiente, care trebuie corectate prin măsurile de intervenție.
Degradările care nu sunt produse de acțiunea încărcărilor sunt:
- crăpăturile în elementele produse de contracția și umflarea lemnului, funcție de
umiditatea mediului;
- putrezirea lemnului produsă de câmpurile lignifore;
- îmbătrânirea materialului lemnos;
- consumul lemnului produs de insectele xilofage;
- degradările produse de temperaturile ridicate (de exemplu, la elementele
șarpantelor din vecinătatea coșurilor);
- degradările produse de eventualii agenți chimici din mediul ambiant.
308
F.6.5. Intervenții asupra planșeelor de lemn
F.6.5.1. Consolidarea elementelor degradate sau slabe ale planșeelor

Consolidarea grinzilor slabe sau degradate ale planșeelor de lemn se realizează
prin una sau mai multe din următoarele tipuri de intervenție:
- Desfacerea părților degradate și înlocuirea cu material sănătos conectat adecvat
la elementul structural, de regulă prin eclise de lemn sau oțel;
- Consolidarea elementelor prin adăugarea de piese de lemn, prinse cu cuie,
lipite, după caz, sau piese de oțel prinse cu buloane. Piesele suplimentare de
oțel vor fi suficient de lungi astfel încât găurile necesare montării buloanelor să
nu slăbească zonele cu eforturile cele mai mari. În Figura F.6.1 (a) și (b) se
prezintă exemplificativ două soluții de întărire a grinzilor de lemn cu piese
metalice;
- Modificarea mecanismului de preluare a încărcărilor a grinzilor (transformarea
în grinzi cu zăbrele, grinzi macaz etc.) prin introducerea unor bare din oțel
beton sau profil de oțel pentru preluarea întinderilor din sistemul astfel
constituit. Două soluții de acest tip sunt prezentate în Figura F.6.2 și Figura
F.6.3;
- Înlocuirea completă a elementelor degradate sau slabe și înlocuirea lor cu
elemente noi, suficient de rezistente și rigide. La limită, în cazul unor planșee
complet degradate sau foarte slabe în raport cu încărcările aferente, soluția
poate fi înlocuirea completă a planșeului.
Pentru asigurarea stabilității planșeului pe durata lucrărilor de consolidare se
vor prevedea sprijiniri adecvate.
a) b)
Figura F.6.1. Consolidarea grinzilor de lemn cu piese de oțel
309
Figura F.6.2. Consolidarea grinzilor planșeelor din lemn – soluţia 1
Figura F.6.3. Consolidarea grinzilor planșeelor din lemn – soluţia 2
F.6.5.2. Măsuri pentru îmbunătățirea legăturilor dintre planșeul de lemn și

pereții de zidărie
Alcătuirea planșeului trebuie să permită transmiterea încărcărilor masice
orizontale la structura verticală a construcției. Când acest rol nu poate fi îndeplinit în
condiții de siguranță (rezemări insuficiente ale grinzilor, forțe verticale insuficiente pe
zidărie care să asigure o frecare eficientă, mortarul zidăriei este degradat etc.) sunt
310
necesare măsuri speciale de legare a elementelor planșeului de pereții structurali de
zidărie.
În vederea realizării acestei cerințe se introduc dornuri de prindere care
lucrează la forfecare (Figura F.6.4) sau/și se montează tiranți de oțel, de preferat
pretensionați, prevăzuți cu ancoraje adecvate la legătura cu peretele. Tiranții care pot
îndeplini și suplimentar rolul de solidarizare a pereților de pe cele două direcții se vor
dispune cu precădere în lungul pereților paraleli cu direcția de atac seismic pentru care
se prevăd tiranții.
a) Transferul forței prin frecare b) Transferul forței prin frecare și conectori

Figura F.6.4. Legătura între grinzi și pereți
F.6.5.3. Măsuri pentru sporirea rigidității planșeelor în planul lor

Sporirea rigidității în planul planșeelor este necesară pentru multe din
construcțiile de zidărie cu planșee de lemn, la care aceste elemente nu au fost
concepute ca diafragme orizontale.
Cu caracter exemplificativ în Figura F.6.5, Figura F.6.6 și Figura F.6.7 se
prezintă câteva soluții de rigidizare a planșeelor de lemn.
(a) Soluția din Figura F.6.5 constă în introducerea unor tiranți de oțel, de o parte și
de alta a grinzilor secundare și a unei podine rigide din plăci de placaj gros de
lemn prinsă cu cuie de grinzile de pe cele două direcții.
Placaj fixat cu cuie

Grinzi principale
Antretoaze
Cuie Toroane de oţel

(cabluri, tiranţi)
Figura F.6.5. Planșeu de lemn alcătuit din grinzi (pe direcția y), antretoaze și toroane de oțel (pe
direcția x) și acoperite de elemente de placaj fixate cu cuie de grinzi și antretoaze
311
(b) Soluția prezentată principial în Figura F.6.6 constă în introducerea de
contravântuiri metalice, pentru a realiza împreună cu elementele de lemn ale
planșeului grinzi cu zăbrele pe ambele direcții. Aceste elemente rigide sunt în
măsură să transmită forțele de inerție orizontale la pereții structurali.
Figura F.6.6. Diafragma parțială. Cazul unui planșeu de lemn cu grinzi și antretoaze (fără
panouri fixate cu cuie), rigidizate prin contrafise de rigidizare alcătuite din elemente de lemn și
toroane de oțel
(c) Turnarea unui strat de beton (mortar) armat peste podina planșeului de lemn,
conectat de pereții de zidărie. Această soluție este aplicabilă dacă fundațiile și
terenul de fundare sunt în măsură să preia suplimentul de încărcare dat de
greutatea plăcii de beton. Dacă se contează pe grinzile de lemn ca grinzi de
planșeu (când placa de beton este subțire), trebuie realizată conectarea între
cele două elemente. Dacă grinzile de lemn nu au capacitatea de a susține placa
de beton armat pe durata turnării și întăririi betonului (în situația în care placa
de beton armată este concepută să preia singură încărcarea verticală a
planșeului) se vor prevedea susțineri provizorii pe durata execuției.
(d) În situația în care grinzile de lemn din panouri de planșeu situate de o prte și de
lta a pereților structurali au orientări diferite, pentru solidarizarea celor două
zone de planșeu și rigidizarea planșeului în ansamblu se pot aplica
contravântuiri locale în X, ca în Figura F.6.7. ( )
312
Figura F.6.7. Rigidizarea planșelor din lemn cu grinzi rezemate pe direcții diferite în cadrul
aceluiași nivel
F.6.6. Consolidarea șarpantelor

Măsurile de consolidare ale șarpantelor de lemn au în vedere de regulă, unul
sau mai multe din următoarele obiective:
- îmbunătățirea legăturii între baza șarpantei și pereții structurali de zidărie
pentru realizarea unui transfer eficient al forțelor orizontale de la nivelul
șarpantei la pereți;
- sporirea rigidității în planul acoperișului pentru realizarea în cât mai mare
măsură a unei acțiuni solidare a pereților de zidărie, în preluarea forțelor
orizontale;
- sporirea rigidității elementelor principale ale structurii acoperișului (arcelor,
fermelor) în planul acestora.
Legăturile dintre șarpanta de lemn și pereții structurali de zidărie se pot
îmbunătăți prin măsuri ca în Figura F.6.8, constând în introducerea unor conectori
metalici, piese cornier sau plăci de oțel sudate prinse ca buloane și pene de nodul
inferior al șarpantei și cosoroabă.
313
Figura F.6.8. Legătura între grinzile de acoperiș și perete
314
Rigidizarea șarpantei se poate realiza prin (Figura F.6.9):
- prevederea unor contravântuiri în planul căpriorilor;
- introducerea unor grinzi la nivelul tălpii (corzii) inferioare, perpendicular pe
aceasta, suspendată de căpriori, la coama șarpantei.
Figura F.6.9. Rigidizarea ansamblului acoperișului șarpantelor cu ferme
Creșeterea rigidității arcelor la acoperișuri cu deschidere mare se poate obține

prin introducerea unor zăbrele (montanți și diagonale, între arc și tirant) (Figura
F.6.10).
Figura F.6.10. Rigidizarea acoperișurilor din arce sau ferme cu deschideri mari – soluţia 1
În cazul fermelor de lemn, sporirea rigidității în planul lor se poate obține prin
îndesirea zăbrelelor (Figura F.6.11).
315
Figura F.6.11. Rigidizarea acoperișurilor din arce sau ferme cu deschideri mari – soluţia 2
F.6.7. Consolidarea elementelor structurii verticale a construcțiilor de lemn

(stâlpi, pereți)
Lucrările de reparații a elementelor degradate sau defomate se realizează prin
înlocuirea părților degradate sau/și întărirea lor cu piese de lemn sau oțel prinse cu
cuie sau buloane, direct sau prin intermediul ecliselor.
Îndepărtarea părților degradate se face prin tăieturi transversale la 90, care să
asigure un contact cât mai complet, pe toate suprafața între piesele înnădite.
Consolidarea pereților structurali de lemn are drept scop sporirea rigidității
și/sau rezistenței structurii la forțe orizontale şi se realizează prin măsuri cum sunt:
- pevederea unor montanți la distanțe mici cu legături transversale sau diagonale
de contravântuiri din lemn;
- aplicarea unei închideri din plăci de placaj, PAL (plăci aglomerate din lemn),
fixate cu cuie sau buloane de structura verticală (stâlpi și rigle);
- introducerea unor contravântuiri din oțel-beton sau din profile metalice.
a) Cu montanți amplasați la distanțe reduse continue pe un nivel b) Cu diagonale de contravântuire

Figura F.6.12. Structuri de rezistență cu schelet portant
F.7. Procedee de intervenție pentru componentele nestructurale din clădiri (CNS)
316
F.7.1. Obiect și domeniu de aplicare
În condițiile în care, până în prezent în România nu există documentația și
experiența necesară pentru proiectarea lucrărilor de reducere a riscului seismic pentru
componentele nestructurale (CNS) ale clădirilor, prezentul capitol are ca scop:
- stabilirea principiilor pentru fundamentarea lucrărilor de reducere a riscului
seismic al CNS din clădirile existente;
- formularea criteriilor generale pentru alegerea soluțiilor de intervenție;
- prezentarea unor soluții tehnice de intervenție utilizate curent în practică pe
plan mondial.
Ansamblul lucrărilor și procedurilor de intervenție folosite pentru reducerea
riscului seismic al CNS va fi denumit generic în cele ce urmează reabilitare seismică a
CNS.
Diferitele categorii de lucrări de intervenție prezentate în acest capitol au ca
scop general aducerea CNS din clădirile existente cât mai aproape de nivelul de
asigurare preconizat pentru CNS din clădirile noi. Este evident că, din cauza
diversității practic nelimitate a CNS și, în particular, a condițiilor în care acestea sunt
atașate de elementele de construcție structurale și/sau nestructurale procedeele de
reducere a riscului seismic date în continuare nu pot decât să rămână la nivelul
principiilor și al recomandărilor generale și nu pot fi aplicate în toate situațiile fără o
analiză inginerească prealabilă. În cele mai multe cazuri, în special în cazul
echipamentelor și mobilierului, dar și în cazul altor categorii de CNS (pereți
despărțitori ușori, de exemplu) măsurile de asigurare la acțiunea seismică a CNS
trebuie să fie stabilite de producător pe baza studiilor și experimentărilor proprii.
Acestea trebuie să se refere la definirea regimului seismic în care produsele respective
pot fi utilizate (prin studiile de calificare seismică) și la condițiile de prindere de
elementele de construcție.
Lucrările de intervenție pentru reabilitare seismică prezentate în acest capitol
se aplică tuturor CNS din clădiri definite în P 100-1, dacă acestea nu satisfac cerințele
fundamentale pentru Starea Limită Ultimă și Starea Limită de Serviciu.
Pentru componentele care prezintă risc seismic redus, prevăzute în P 100-1,
lucrările de reabilitare se execută numai în situațiile în care s-a produs deteriorarea
componentei și/sau a prinderilor respective astfel încât aceasta prezintă pericol pentru
siguranța vieții sau nu își mai poate îndeplini funcțiunea în clădire.
În această categorie se încadrează:
I. Componentele arhitecturale, în afara celor din grupele A1 și A2, care sunt
așezate pe fațadele către spații publice sau cu aglomerări de persoane, pentru:
- clădirile din clasa de importanță II, pentru zona seismică cu ag < 0,20g;
- clădirile din clasa de importanță III, pentru zona seismică cu ag < 0,30g;
- clădirile din clasa de importanță IV, pentru toate zonele seismice.
II. Echipamentele electromecanice și mobilierul, pentru:
317
III. Componentele de instalații, în afara celor din grupa B4, se exceptează de la
aplicarea măsurilor sistematice de reabilitare seismică pentru:
Excepție fac și componentele din grupa B1, pentru instalațiile de stingere a
incendiilor.
IV. Componentele din categoriile B (cu excepția B4), C și D, din clădirile din
clasele de importanță II și III, indiferent de acelerația seismică de proiectare (ag)
dacă îndeplinesc următoarele două condiții:
- sunt montate la înălțime mai mică de 1,50 m peste nivelul planșeului;
- au greutate totală maximă în exploatare mai mică de 0,20 kN.
Soluțiile de reabilitare seismică a CNS date în acest capitol nu pot fi utilizate
pentru reabilitarea seismică a CNS din clădirile monument istoric fără acordul
autorităților competente.
F.7.2. Scopul reducerii riscului seismic al CNS

Lucrările de reabilitare seismică a CNS au ca scop reducerea următoarelor
categorii de risc seismic:
- afectarea siguranței vieții (SV);
- pierderi importante de valori materiale și culturale (PV);
- întreruperea funcționării normale a clădirii (IF).
Afectarea siguranței vieții se încadrează la Starea Limită Ultimă. Pierderile
importante de valori materiale și culturale respectiv întreruperea funcționării normale a
clădirii se încadrează la Starea Limită de Serviciu.
F.7.3. Criterii generale pentru alegerea și verificarea soluției de intervenție

Alegerea soluției de reducere a riscului seismic al CNS care determină, în cele
din urmă, amploarea și complexitatea lucrărilor necesare, se face având în vedere:
(a) Răspunsul seismic al structurii principale (ductil/fragil).
Structurile cu răspuns ductil impun deplasări relative de nivel mari
componentelor nestructurale pentru cerința de siguranța vieții. Există premizele ca
pentru acest nivel de solicitare deteriorarea CNS să fie mult mai extinsă și ca un număr
mare de CNS să se desprindă de structură.
Figura F.7.1. Curbele "Forță seismică - deplasare laterală" pentru structuri ductile/neductile
318
(b) Efectul dominant pentru răspunsul CNS: efectul seismic direct și/sau indirect
(conform P100-3, Anexa E).
Componentele sensibile la efectul indirect sunt mai vulnerabile în cazul
structurilor ductile. De asemenea trebuie remarcat și faptul că, în cazul unei grupe de
CNS, preponderența efectului direct/indirect se poate inversa. De exemplu, pentru
elementele atașate anvelopei, efectul direct poate deveni predominant sau cel puțin
echivalent cu efectul indirect atunci când greutatea proprie a CNS este excesivă
(elemente decorative cu dimensiuni/ grosimi mari din piatră sau din beton).
(c) Nivelul de vulnerabilitate seismică al CNS, identificat conform P 100-3, anexa
E.
(d) Categoria de risc seismic, dintre cele menționate mai sus, care decurge din
diferitele tipuri de deteriorare probabile.
(e) Cerințele de performanță stabilite pentru clădire după reabilitare.
(f) Severitatea acțiunii seismice de proiectare în amplasament.
Așa cum s-a arătat anterior, în zonele seismice cu intensitate scăzută/moderată
a acțiunii seismice preocupările privitoare la reducerea riscului seismic al CNS se
restrâng numai la acele componente care prezintă risc pentru siguranța vieții
persoanelor din exteriorul clădirii și la cele care asigură funcționarea clădirilor din
clasa de importanță I. Dimpotrivă, în zonele seismice cu accelerații așteptate
mari/foarte mari (orientativ ≥ 0,20g) reducerea riscului seismic al CNS poate fi
necesară și pentru satisfacerea cerinței de limitare a degradărilor (mai ales în clădirile
în care valoarea CNS reprezintă un procent ridicat din valoarea totală a clădirii).
(g) Costurile estimate. ( )
Acest parametru este adesea neglijat sau interpretat în mod eronat.
Pentru analiza oportunității lucrărilor de intervenție trebuie să se țină seama de
cele trei componente ale costului lucrărilor:
(i) Costul reabilitării structurale.
Depinde de nivelul de avarii produs de cutremur sau prognozat printr-o
expertiză tehnică și de nivelul de performanță seismică propus după intervenție;
(ii) Costurile reabilitării componentelor nestructurale.
Raportul între costurile reabilitării elementelor structurale și cele aferente
componentelor nestructurale este variabil în limite largi.
Acest raport depinde de:
- raportul valoric între subsistemul structură și subsistemul CNS al clădirii;
- nivelul de protecție seismică inițială al CNS;
- efecte conexe ale intervențiilor (de exemplu necesitatea modificării traseelor de
instalații ca urmare a consolidării unor elemente structurale/nestructurale).
(iii) Costurile refacerii finisajelor (care, în general depind indirect de
severitatea cutremurului, prin amploarea intervențiilor la structură și la
elementele nestructurale). ( )
319
Valoarea costurilor reabilitării componentelor nestructurale și a refacerii
finisajelor este în cele mai multe cazuri superioară costurilor reabilitării structurale
propriu zise. Sporurile cele mai mari se regăsesc în cazul clădirilor pentru care
ponderea elementelor nestructurale și a mobilierului în costul total este mare.
Figura F.7.2. Ponderea relativă a costurilor CNS pentru clădiri cu diferite funcțiuni
Ca și în cazul costurilor unei investiții noi, costurile reabilitării trebuie să fie

analizate având în vedere:
- Costurile inițiale ale reabilitării - care sunt mai mari atunci când intervenția
este mai amplă (adică pe măsură ce probabilitatea de deteriorare Pf scade,
respectiv probabilitatea lipsei de avarii (1- Pf) crește.
- Costurile avarierii seismice ulterioare reabilitării - provenite din pierderile care
se produc după alte cutremure și costurile lucrărilor de intervenție care pot
deveni necesare după acestea în restul perioadei de exploatare. Este evident că
în măsura în care lucrările de intervenție sunt mai importante - și deci mai
costisitoare - probabilitatea apariției unor avarii ulterioare scade și prin urmare,
cheltuielile ulterioare vor fi mai reduse.
Figura F.7.3. Variația costurilor reabilitării seismice în funcție de nivelul de siguranță obținut
Eficiența măsurilor constructive și a detaliilor de execuție prevăzute în soluția

tehnică de reabilitare seismică, se verifică conform P 100-1, cap.10:
- calitativ, în raport cu măsurile constructive prevăzute pentru CNS din clădirile
noi;
- prin calcul pentru:
320
 componenta reabilitată;
 prinderile acesteia de structură sau, după caz, de o altă CNS;
 elementul structural sau CNS de care este prinsă componenta reabilitată
(verificarea locală a capacității de rezistență a acestora).
F.7.4. Definirea cerințelor fundamentale pentru clădire după reabilitarea

seismică
Proiectarea lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea seismică a CNS se face
pe baza cerințelor fundamentale pentru clădirea în ansamblu. Cerințele fundamentale
definesc modul de comportare/nivelul de deteriorare acceptat după reabilitare, în cazul
producerii unui cutremur de o anumită severitate (cu un anumit Interval Mediu de
Recurență).
Se definesc două categorii de cerințe fundamentale:
(a) Cerințe fundamentale asociate Stării Limită Ultime:
- siguranța vieții (SV)
(b) Cerințe fundamentale asociate Stării Limită de Serviciu: ( )
- clădire complet funcțională: dacă s-au produs numai deteriorări foarte ușoare
ale CNS astfel încât toate categoriile de CNS din clădire sunt capabile să
satisfacă funcțiunile pe care le îndeplineau înainte de cutremur, (IF);
- prezervarea valorilor materiale și culturale (PV).
Investitorul / utilizatorul poate emite cerințe suplimentare, care se stabilesc
prin tema de proiectare astfel:
- încât să nu fie, în nici un caz, inferioare prevederilor din reglementările tehnice
corespunzătoare Stării Limită Ultime;
- pot fi inferioare prevederilor din reglementările tehnice corespunzătoare Stării
Limită de Serviciu, dacă adoptarea acestei soluții este justificată de un calcul
economic; o cerință redusă poate fi acceptată/adoptată, dacă perioada de
exploatare prevăzută după intervenție este mai scurtă decât intervalul mediu de
recurență pentru seismul corespunzător Stării Limită de Serviciu.
În cazul clădirilor existente din clasele de importanță și de expunere I și II,
datorită diversității și complexității funcțiunilor, stabilirea cerințelor fundamentale se
poate face diferențiat (pe părți ale clădirii/zone funcționale).
F.7.5. Stabilirea nivelurilor de performanță ale CNS

Nivelul de performanță seismică a unei componente nestructurale este definit
prin gradul de afectare/deteriorare după cutremur.
Pentru fiecare categorie de CNS se pot defini mai multe niveluri de deteriorare
mergând de la nivelul definit convențional "0" - nici un efect negativ, până la nivelul
maxim definit convențional "1" - ieșire din funcțiune/distrugere totală. Ieșirea din
funcțiune a unei CNS într-o clădire cu cerință fundamentală IF constituie un
eveniment de nivel "1". Ruperea/prăbușirea unei CNS constituie eveniment de nivel
"1" pentru toate cerințele fundamentale.
321
Pentru respectarea cerințelor fundamentale seismice de către clădire după
efectuarea lucrărilor de reabilitare seismică, sunt necesare următoarele condiții:
- realizarea nivelurilor de performanță corespunzătoare pentru structura clădirii;
- realizarea nivelurilor de performanță specifice pentru fiecare categorie de CNS.
Nivelurile de performanță seismică ale CNS după reabilitare, asociate Stării
Limită Ultime, se stabilesc, de regulă, diferențiat, în funcție de riscul potențial care
decurge, în primul rând, din poziția în clădire a componentelor care sunt susceptibile
de cădere parțială/totală, în următoarea ordine descrescătoare:
- în/către spații unde sunt posibile aglomerări de persoane;
- către/pe căile de evacuare (în interiorul/exteriorul clădirii);
- în interiorul încăperilor cu funcțiuni esențiale, în cazul clădirilor din clasa de
importanță I;
- în spațiile/încăperile cu funcțiuni curente.
CNS a căror deteriorare poate conduce la întreruperea funcționării normale (IF)
și nivelul de performanță seismică al acestora după reabilitare, se stabilesc de
personalul de specialitate al unităților respective.
Riscurile asociate neîndeplinirii cerințelor fundamentale pentru Starea Limită
Ultimă (SV) respectiv pentru Starea Limită de Serviciu (IF, PV) de către CNS sunt
date în P 100-3, anexa E.
F.7.6. Inventarierea CNS

Inventarierea CNS din clădire este o operație care precede stabilirea lucrărilor
de intervenție și permite aprecierea volumului general al acestora. Inventarierea se
face pe categorii/tipuri de componente, pe grupe diferențiate având în vedere riscul
asociat Stării Limită Ultime, care ar putea fi generat de deteriorarea CNS. În principal
acest risc depinde de poziția CNS în clădire:
- către/pe căile de acces/evacuare (în interiorul/exteriorul clădirii);
- în interiorul încăperilor cu funcțiuni esențiale, în cazul clădirilor din clasa de
importanță I;
- în spațiile/încăperile cu funcțiuni curente/secundare.
Pentru fiecare dintre acestea se consemnează numărul elementelor și poziția lor
în clădire.
Tabelul de inventariere prezentat în continuare poate conține și o rubrică
destinată aprecierilor privind necesitatea intervenției (în principal în funcție de riscul
pe care îl prezintă componenta respectivă).
Tabelul F.7.2
Nr. camera + Descrierea Starea
Descrierea CNS Cant U.M. Interv.
localizare prinderilor generală
Parter-1/Acces Tavan suspendat 50 m2 numai verticale bună Da
Parter-2/Depozit Tavan suspendat 100 m2 numai verticale bună Nu
…… ……. … … …… …. …
322
Inventarierea se referă la componentele nestructurale prevăzute în P100-1.
Separat se face inventarierea componentelor nestructurale exceptate de la
lucrările de reabilitare, numai dacă acestea prezintă deficiențe sau avarii care pun în
pericol siguranța vieții sau împiedică funcționarea normală a clădirii.
F.7.7. Evaluarea vulnerabilității și a riscului seismic ale CNS

Evaluarea vulnerabilității seismice și a riscului seismic se face pentru toate
grupele de componente incluse în documentele de inventariere.
F.7.7.1. Evaluarea vulnerabilități seismice a CNS

Evaluarea vulnerabilității seismice a fiecărei categorii/tip de CNS se face în
raport cu criteriile de acceptare, calitative și cantitative, date în P 100-3, anexa E.
Criteriile calitative se referă la alcătuirea și starea de conservare a legăturilor și
a CNS, iar criteriile cantitative la capacitatea de rezistență a CNS și a prinderilor
respective raportată la cerința fundamentală care se verifică (după caz, SV și/sau IF
sau PV).
Pe baza acestor criterii, folosind raționamente inginerești și/sau în funcție de
rezultatele calculului condus conform P 100-3, anexa E, fiecare CNS este încadrată
într-una din următoarele categorii de vulnerabilitate:
(a) Vulnerabilitate seismică ridicată:
Componenta nu este ancorată sau prinderile au calitate necorespunzătoare (de
exemplu, sunt insuficiente, executate incorect sau puternic degradate) și din această
cauză există o probabilitate ridicată de cădere la cutremurul cu intensitatea
corespunzătoare Stării Limită considerate. Căderea poate fi provocată de acțiunea
directă sau indirectă a cutremurului.
În aceeași categorie pot fi încadrate și CNS care nu prezintă defecțiuni majore
de ancorare dar pentru care există una dintre următoarele limitări ale capacității de
rezistență:
- forța capabilă este mai mică decât ½ din forța de proiectare dată de relația (E.2)
din P 100-3;
- deplasarea relativă capabilă între punctele de prindere este mai mică decât ½
din deplasarea relativă calculată conform P 100-1, cap. 10.
(b) Vulnerabilitate seismică moderată:
Componenta este ancorată dar prinderile prezintă un grad redus de siguranță
astfel încât există o probabilitate de cădere care nu poate fi neglijată la cutremurul cu
intensitatea corespunzătoare Stării Limită considerate. Căderea poate fi provocată de
acțiunea directă sau indirectă a cutremurului.
În aceeași categorie pot fi încadrate și CNS care sunt ancorate corespunzător
dar pentru care există una dintre următoarele limitări:
- forța capabilă este cuprinsă între ½  ⅔ din forța de proiectare dată de relația
(E.2) din P 100-3;
- deplasarea relativă capabilă între punctele de prindere este cuprinsă între ½ 
⅔ din deplasarea relativă calculată conform P 100-1, cap. 10.
323
(c) Vulnerabilitate seismică scăzută: ( )
Componenta este corect ancorată (în condiții comparabile cu cele cerute pentru
clădirile noi, conform P 100-1, cap. 10) și prinderile prezintă un grad suficient de
siguranță, astfel încât există o probabilitate de cădere care poate fi neglijată la
cutremurul cu intensitatea corespunzătoare Stării Limită considerate. Căderea poate fi
provocată de acțiunea directă sau indirectă a cutremurului.
În cazul în care componenta se află pe/către spațiile cu aglomerare de persoane
sau pe căile de evacuare, pentru a fi încadrată în această categorie, componenta trebuie
să satisfacă și următoarele condiții suplimentare:
- forța capabilă să fie mai mare decât ¾ din forța de proiectare dată de relația
(E.2) din P 100-3;
- deplasarea relativă capabilă între punctele de prindere să fie mai mare decât ¾
din deplasarea relativă calculată conform P 100-1, cap. 10.
F.7.7.2. Evaluarea riscului seismic al CNS

Evaluarea riscului care rezultă din deteriorarea seismică se face folosind
tabelele E.1a și E.1b din P 100-3.
F.7.8. Ordinea de prioritate a lucrărilor de reabilitare seismică a CNS

Stabilirea ordinii de prioritate a lucrărilor de reabilitare seismică a CNS are ca
scop:
- identificarea CNS care prezintă cel mai ridicat nivel de risc, în raport cu cerința
fundamentală considerată, pentru abordarea cu prioritate a lucrărilor de
reabilitare a acestora;
- optimizarea duratei de intervenție și a efortului financiar al investitorului.
Ordinea de prioritate se stabilește prin asocierea categoriei de vulnerabilitate a
CNS cu nivelul de risc care decurge din deteriorarea seismică a componentelor
conform tabelului:
Tabelul F.7.3
Categoria de Nivelul de risc
vulnerabilitate R-ridicat M-moderat S-scăzut
Ridicată 1 4 7
Moderată 2 5 8
Scăzută 3 6 9
Notă: În cazul în care reabilitarea se face pentru Starea Limită Ultimă în tabelul F.7.3 se introduc
nivelurile de risc corespunzătoare coloanei SV din tabelele E.1a și E.1b, P100-3, pentru
accelerația seismică de proiectare a terenului din amplasament.
Notă: În cazul în care reabilitarea se face numai pentru Starea Limită de Serviciu în tabelul F.7.3 se
introduce cel mai ridicat nivel de risc din coloanele IF sau PV din tabelele E.1a și E.1b, P100-3,
pentru accelerația seismică de proiectare a terenului din amplasament.
324
F.7.8.1. Exemple
F.7.8.1.1. Clădire situată în București (ag = 0,30g)

(a) Parapeți din zidărie nearmată:
- risc pentru siguranța vieții "R" (conform tabel E.1a, P100-3);
- vulnerabilitate ridicată (identificată prin examinare vizuală și/sau calcul:
parapet înalt h = 1,00 m, cu grosime, inclusiv tencuiala, 15 cm, fără elemente
de legătură cu structura);
- grupa de prioritate "1" pentru Starea Limită Ultimă.
(b) Tavan suspendat pe căile de evacuare:( )
- risc de pierderi importante de valori materiale "S" (conform tabel E.1a, P100-
3);
- risc de întrerupere a funcționării normale (conform tabel E.1a, P100-3) "M" >
"S";
- vulnerabilitate moderată (identificată prin examinare vizuală și/sau calcul:
legături insuficiente, rezemări insuficiente ale unor panouri);
- grupa de prioritate "2" pentru Starea Limită Ultimă;
- grupa de prioritate "5" pentru Starea Limită de Serviciu.
F.7.8.1.2. Clădire situată la Sibiu (ag = 0,20g)

(a) Fațadă cortină:
- risc pentru siguranța vieții "M" (conform tabel E.1a, P100-3);
- vulnerabilitate moderată (identificată prin examinare vizuală și/sau calcul:
spații libere insuficiente la unele panouri de sticlă rezultate din inexactități de
montaj);
- grupa de prioritate "5" pentru Starea Limită Ultimă.
(b) Tavan suspendat pe căile de evacuare: ( )
- risc de pierderi importante de valori materiale "S" (conform tabel E.1a, P100-
3);
- risc de întrerupere a funcționării normale (conform tabel E.1a, P100-3) "M" >
"S";
- vulnerabilitate scăzută (identificată prin examinare vizuală și/sau calcul: există
legături înclinate întinse, nu există elemente rigide care să preia tendința de
deplasare pe verticală);
- grupa de prioritate "3" pentru Starea Limită Ultimă;
- grupa de prioritate "6" pentru Starea Limită de Serviciu.
Abordarea lucrărilor de reabilitare a CNS, în ordinea de prioritate stabilită ca
mai sus, nu se referă la clădirile la care CNS prezintă avarii grave sau care prezintă
325
degradări majore ale materialelor de construcție care pot conduce la prăbușiri parțiale /
totale ale acestora, cu precădere către spații accesibile publicului, sub efectul unor
cutremure de intensitate scăzută (de exemplu în cazul replicilor la șocul principal al
unui cutremur major).
F.7.9. Categorii de lucrări de intervenție și criterii pentru alegerea acestora

În funcție de tipul și de severitatea deficiențelor constatate vizual sau prin
calcul sau de starea de afectare suferită la un cutremur, se poate alege una dintre
următoarele soluții de reabilitare seismică a CNS:
(a) Eliminare/înlocuire/modificare;
(b) Împiedicarea deplasărilor (răsturnare/deplasare laterală);
(c) Reparare;
(d) Consolidare. ( )
Alegerea soluției tehnice de reabilitare seismică a CNS dintre cele enumerate
mai sus se face având în vedere următoarele criterii de decizie:
- starea de afectare a integrității fizice a CNS, provocată de cauze seismice și/sau
neseismice, așa cum aceasta se constată în momentul inventarierii;
- vulnerabilitatea seismică a CNS la acțiunea directă/indirectă a cutremurului,
rezultată în urma evaluării efectuate conform P 100-3;
- funcțiunea/importanța CNS în clădire;
- complexitatea tehnică/tehnologică și durata de realizare a lucrărilor de
reabilitare;
- influențele posibile ale lucrărilor (soluției) de reabilitare asupra rezistenței și
stabilității clădirii;
- considerente economice.
F.7.9.1. Reabilitarea seismică a CNS prin eliminare/înlocuire/modificare

Eliminarea CNS vulnerabile seismic este o soluție radicală și, de multe ori,
avantajoasă din punct de vedere tehnic și/sau economic. Pentru adoptarea acestui
procedeu este necesară o analiză prealabilă complexă care să stabilească în ce măsură
componentele respective sunt sau nu esențiale pentru funcționarea clădirii sau dacă
sunt sau nu definitorii pentru aspectul clădirii.
În categoria CNS vulnerabile seismic care pot fi eliminate sunt elementele cu
dimensiuni mari adăugate pe fațadă sau pe acoperișul clădirilor (antene, panouri
publicitare, firme) care nu au făcut parte din proiectul inițial al clădirii și care sunt
montate, de cele mai multe ori, fără măsurile corespunzătoare pentru asigurarea la
acțiunea cutremurului. Operațiile de eliminare a acestor CNS nu au nici un fel de
influență asupra funcționalității clădirii. Subliniem și faptul că, prin amplasarea lor,
aceste CNS reprezintă un risc foarte ridicat pentru siguranța vieții persoanelor din
exteriorul clădirii mai ales în cazurile în care prinderile respective sau elementele de
construcție - structurale sau nestructurale - de care sunt prinse, nu au capacitatea de
rezistență necesară.
Înlocuirea CNS vulnerabile implică eliminarea completă a acestora (inclusiv a
prinderilor de structură) și înlocuirea lor cu elemente noi, care îndeplinesc aceleași
326
funcțiuni în clădire. Înlocuirea CNS implică și realizarea unui sistem nou de
prinderi/legături cu structura precum și refacerea izolațiilor, finisajelor și uneori, a
instalațiilor.
Reducerea riscului seismic al CNS prin înlocuirea celor vulnerabile este
posibilă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
- prin înlocuirea componentei nu sunt afectate funcțiunile și aspectul clădirii sau
aceste afectări sunt limitate și/sau acceptabile pentru investitor/utilizator;
- eliminarea și înlocuirea componentei nu afectează rezistența și stabilitatea altor
CNS din clădire;
- există posibilitatea realizării unor prinderi sigure de structura clădirii sau de
altă CNS cu rigiditate și rezistență corespunzătoare.
Prin înlocuirea CNS se pot realiza următoarele modificări favorabile ale
răspunsului seismic:
(a) Înlocuirea permite reducerea masei CNS și, în consecință, reducerea forței
seismice în prinderile componentei de structură și a eforturilor în elementele
structurii de care este prinsă CNS respectivă. Următoarele măsuri pot realiza
acest cerință:
- înlocuirea pereților de compartimentare din zidărie cu pereți din gips carton -
un perete din cărămidă plină așezată pe cant, tencuit pe ambele fețe cântărește
circa 200 daN/m2 perete în timp ce un perete din două panouri de gips carton
cu schelet metalic cântărește 30÷40 daN/m2, adică numai 15÷20%;
- înlocuirea tavanelor grele din ipsos cu tavane din elemente ușoare;
- înlocuirea coșurilor de fum/ventilație din zidărie de cărămidă cu coșuri din oțel;
- înlocuirea placajelor grele de pe fațade (piatră, cărămidă) cu elemente similare
din materiale ușoare; idem în cazul parapeților/aticelor.
(b) Înlocuirea placajelor și a învelitorilor realizate din elemente cu dimensiuni mici
(plăci ceramice/cărămizi de fațadă sau țigle/olane) ale căror prinderi nu pot fi
controlate, cu elemente cu dimensiuni mai mari și ale căror prinderi pot fi
asigurate corespunzător.
(c) Modificarea favorabilă a caracteristicilor răspunsului dinamic al CNS
concretizată prin reducerea coeficientului de amplificare dinamică, CNS și
creșterea factorului de comportare, qCNS. Acest rezultat se poate obține prin:
- limitarea numărului de grade de libertate dinamică (eliminarea oscilațiilor
verticale de exemplu la CNS rezemate în consolă, Figura F.7.11);
- prin înlocuirea/modificarea sistemului de prindere, eliminând prinderile
"fragile";
- schimbarea materialului din care este alcătuită componenta (de exemplu,
înlocuirea, la sistemele de conducte, a racordurilor rigide cu racorduri flexibile,
capabile să preia deplasările relative între acestea).
(d) Eliminarea riscului ruperilor fragile ale CNS și/sau ale prinderilor de structură:
- înlocuirea sticlei vitrinelor/fațadelor cortină cu sticlă securizată;
- aplicarea unei pelicule de siguranță pe sticla fațadelor/vitrinelor;
327
- eliminarea/înlocuirea prinderilor cu ancore scurte înglobate în zidărie/beton și
refacerea lor cu prinderi "normale";
(e) Eliminarea/reducerea interacțiunilor nefavorabile între CNS și structura clădirii
prin înlocuirea CNS cu rigiditate mare (zidărie) și/sau a prinderilor dispuse în
poziții defavorabile (centuri intermediare, podeste și grinzi de scară care dau
naștere la stâlpi scurți, de exemplu).
(f) Eliminarea este și soluția de reabilitare în cazul CNS pentru care testele de
calificare seismică au arătat rezultate nesatisfăcătoare. ( )
F.7.9.2. Reabilitarea seismică a CNS prin blocarea/limitarea deplasărilor și/sau a

deformațiilor
Reducerea riscului seismic al CNS prin măsuri care au ca scop blocarea /
limitarea deplasărilor și/sau a deformațiilor se utilizează pentru componentele
nestructurale care necesită, în principal, asigurare față de efectul direct al acțiunii
seismice.
Acest efect se manifestă prin:
(a) Răsturnare sau deplasare laterală în cazul componentelor rigide.
H<B H≈B H >> B

Figura F.7.4. Posibilitățile de deplasare laterală sau răsturnare pentru CNS rigide
Acest tip de răspuns seismic este caracteristic pentru utilajele și echipamentele

din sistemele de instalații ale clădirilor și pentru obiectele de mobilier.
Modul de deplasare laterală depinde de raportul între înălțimea componentei
(H) și dimensiune minimă a bazei sale (B).
Blocarea/limitarea deplasărilor și/sau a deformațiilor CNS se realizează prin
legarea acestora cu structura sau cu o altă CNS sau prin suplimentarea legăturilor
existente. De regulă, blocarea deplasărilor laterale se face prin ancorare de planșeu sau
de un perete suficient de rezistent.
Stabilirea sistemului de prindere se face în funcție de:
- tipul deplasărilor care trebuie împiedicate: răsturnare, deplasare laterală;
- poziția și capacitatea de rezistență a elementelor în care se pot fixa piesele de
prindere: prindere numai de planșeul pe care reazemă CNS, prinderi de
elemente verticale, structurale sau nestructurale, adiacente.
La proiectarea prinderilor mecanice pentru reabilitarea seismică a CNS se vor
respecta toate cerințele pentru prinderile CNS din clădirile noi, date în P 100-1.
328
Alcătuirea și dimensionarea prinderii se va face pentru asigurarea capacității de
a prelua efectele combinate ale forței seismice de proiectare, SCNS:
- forța tăietoare (FCNS);
- forțele de întindere, T, sau compresiune, C, date de momentul de răsturnare
calculat cu relația MR = zCG FCNS, în care zCG este cota centrului de greutate al
CNS în raport cu planul planșeului.
Figura F.7.5. Elemente de calcul pentru dimensionarea prinderilor
Prinderile suplimentare pentru reabilitarea CNS nu trebuie să împiedice

deplasările datorate unor cauze neseismice (de exemplu variațiile de temperatură
pentru elementele componente sau atașate fațadelor).
În funcție de categoria deplasărilor împiedicate și de alcătuirea constructivă,
prinderile pot fi solicitate la întindere, forfecare, sau încovoiere cu forfecare (Figura
F.7.6).
a) Întindere (CNS suspendată b) Forfecare (CNS suspendată c) Încovoiere + forfecare

de planșeul superior) de un perete)
Figura F.7.6. Eforturi în prinderile componentelor nestructurale
În cursul solicitării seismice eforturile menționate mai sus au caracter ciclic iar
starea masivului de beton se poate deteriora astfel încât prinderea să se afle într-o
fisură sau în imediata vecinătate a acesteia ceea ce modifică esențial condițiile în care
eforturile din ancore se transmit la beton.
329
Figura F.7.7. Solicitarea seismică a prinderilor CNS
În cazul lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic prinderile se

fac cu ancore post instalate. Ancorele din oțel se montează în goluri forate în beton sau
în zidărie. Forarea golurilor se va face fără a afecta armăturile din beton; se recomandă
identificarea prealabilă a poziției barelor prin teste nedistructive (pachometru, de
exemplu).
Transmiterea eforturilor de la ancoră la elementul suport se poate face prin:
- efecte mecanice: frecare, încleștare între ancoră și masivul de beton → ancore
mecanice;
- aderență asigurată prin substanțe chimice introduse în spațiul dintre ancoră și
masivul de beton → ancore chimice.
Măsurile speciale de calcul și de alcătuire constructivă prevăzute de diferitele
reglementări, inclusiv cele din P 100-1, au în vedere faptul că răspunsul seismic al
prinderilor este influențat de un număr mare de parametri dintre care cei mai
importanți sunt:
- numărul de cicluri de solicitare și caracteristicile acestora;
- tipul solicitării dominante (dintre cele arătate în Figura F.7.6);
- caracteristicile elementului în care este fixată ancora (de exemplu, existența
armăturilor în vecinătatea ancorei) și starea betonului (fisurat/nefisurat);
- tipul ancorei (materialul, lungimea de înglobare) și mecanismul de transfer al
eforturilor.
În reglementările europene armonizate (SR EN 1998-3) nu există prevederi
speciale referitoare la utilizarea ancorelor pentru preluarea încărcărilor seismice.
Documentul ETAG 020, octombrie 2004, „Guideline for European Technical
Approval of Plastic Anchors for Multiple Use in Concrete and Masonry for Non-
structural Applications” se referă numai la ancore cu solicitări statice cu valori
moderate.
În SUA condițiile de folosire a diferitelor tipuri de ancore, inclusiv pentru
preluarea încărcărilor de tip seismic sunt date, cu toate detaliile, inclusiv condițiile de
verificare, în textele elaborate de ICC EVALUATION SERVICE, INC., „ICC
Acceptance Criteria for Adhesive Anchors in Concrete and Masonry Elements”, AC58,
noiembrie 2005, „Acceptance Criteria for Anchors in Unreinforced Masonry
Elements”, AC60, mai 2005, „Acceptance Criteria for Fasteners Power-driven into
330
Concrete, Steel and Masonry Elements”, AC 70, noiembrie 2004. Condițiile tehnice
stabilite prin aceste documente se folosesc în concordanță cu prevederile
reglementărilor tehnice pentru proiectarea lucrărilor de intervenție pentru reducerea
riscului seismic pentru elementele structurii și pentru CNS.
(b) Deformații și sau vibrații cu amplitudini inadmisibile în cazul componentelor
flexibile sau al celor suspendate.
Componentele flexibile ale instalațiilor (țevi de diametru mic și mediu, cabluri
electrice), corpuri de iluminat suspendate, unele obiecte de mobilier suspendate,
oscilează puternic in timpul cutremurului.
Acest tip de răspuns poate avea mai multe consecințe negative:
- ruperea sau ciocnirea țevilor sau cablurilor;
- ciocnirea obiectelor aflate în vecinătate;
- rănirea persoanelor aflate în vecinătate.
Limitarea deformațiilor sau vibrațiilor se face prin:
- introducerea unor legături suplimentare cu structura (reducerea lungimii libere,
între prinderi, în cazul conductelor, împiedicarea oscilațiilor laterale în cazul
CNS suspendate) (Figura F.7.8);
- înlocuirea legăturilor flexibile (prin fire sau cabluri) cu legături rigide (profile
laminate);
- asocierea țevilor/conductelor în "pachete" pentru sporirea rigidității.
Figura F.7.8. Legarea suplimentară a unei conducte pentru scurtarea lungimii libere
(c) Interacțiuni necontrolate între componentele care alcătuiesc un sistem și care

pot avea mișcări diferite în timpul cutremurului. ( )
În acest caz se pot face următoarele categorii de intervenții:
- introducerea unor legături flexibile care să permită deplasări relative limitate și
să nu transmită șocurile între componente;
- blocarea deplasărilor excesive ale unor componente ale sistemului
(echipamente montate pe izolatori de vibrații, de exemplu).
În cazul CNS care sunt susceptibile de a fi afectate și de efectul indirect al
cutremurului (a se vedea tabelul F.7.1), detalierea prinderilor suplimentare va ține
seama de acest efect. De exemplu, prinderile pereților nestructurali din zidărie sau
beton, prevăzute pentru a asigura stabilitatea la acțiunea seismică perpendiculară pe
331
perete, nu trebuie să împiedice posibilitatea de deplasare a peretelui în planul său sau
să conducă la formarea stâlpilor scurți.
Reducerea riscului seismic al CNS prin introducerea unor legături suplimentare
cu structura nu elimină necesitatea evaluării rezistenței componentei pentru forța
seismică de proiectare și, dacă rezultă necesar, reabilitarea acesteia prin
reparare/consolidare.
F.7.9.3. Reabilitarea seismică a CNS prin lucrări de reparații

În cazul unor CNS care au fost afectate de cutremur sau din alte cauze, sau
care au defecte inițiale minore, care afectează în principal aspectul și funcțiunile
acestora, dar care nu prezintă risc pentru siguranța vieții, reabilitarea seismică se poate
realiza prin lucrări de reparație.
Prin această categorie de lucrări nivelul de siguranță seismică al CNS nu poate
fi sporit astfel încât acesta rămâne inferior, cel mult egal, cu cel avut înainte de ultimul
cutremur.
Lucrările de reparație se fac fără demontarea/ înlocuirea CNS și constau, de
regulă, în:
- înlocuirea unor părți ale CNS, de exemplu: înlocuirea geamurilor
fisurate/sparte sau înlocuirea garniturilor de la fațadele cortină;
- refacerea izolațiilor termice, acustice și a etanșeității;
- refacerea finisajelor, de exemplu: refacerea tencuielilor la pereții nestructurali
din zidărie, înlocuirea benzilor de legătură și a tapetului la pereții din plăci de
ipsos, completarea pe suprafețe limitate a placajelor ceramice interioare și
exterioare etc.;
- reparații minore ale zidăriilor nestructurale prin injecții și/sau prin refacerea
sau completarea mortarului din rosturi;
- înlocuirea unui număr redus de prinderi, de exemplu: firele de ancorare ale
tavanelor suspendate, ale conductelor și canalelor, unele prinderi afectate de
coroziune la elementele nestructurale de pe fațade, unele fire care au fost tăiate
la montarea instalațiilor;
- remedierea locală a unor conducte, în special la prinderi și la îmbinări unde se
constată pierderi minore de fluid;
- alte lucrări similare, a căror realizare nu este necesară/prioritară pentru
utilizarea în siguranță a clădirii.
F.7.9.4. Reabilitarea seismică a CNS prin lucrări de consolidare

Lucrările de consolidare pentru reabilitarea seismică a CNS constau în
adăugarea unor elemente suplimentare cu rolul de a spori rezistența și rigiditatea
componentei.
Pentru a fi eficiente, la proiectarea lucrărilor de consolidare trebuie să
urmărească:
- amplasarea elementelor suplimentare astfel încât să existe un traseu direct al
eforturilor de la acestea la structura clădirii;
332
- eliminarea alcătuirilor care pot produce interacțiuni defavorabile între
elementele de consolidare și structură sau o altă CNS;
- alegerea materialelor și dimensionarea elementelor de consolidare și a
prinderilor acestora de structură pentru obținerea unei comportări ductile;
- realizarea conlucrării între CNS care se consolidează și materialul/elementul de
consolidare, de exemplu, aderența dintre zidărie și elementele de placare
(tencuiala, țesătura de fibre polimerice – FRP).
F.7.10. Procedee specifice de intervenție pentru diferite categorii de CNS
F.7.10.1. Procedee specifice de intervenție pentru componentele arhitecturale

Lucrările de intervenție asupra componentelor arhitecturale se proiectează
astfel încât, după executarea lucrărilor, sub acțiunea cutremurului de proiectare a cărui
intensitate corespunde Stării Limită pentru care se realizează intervenția,
componentele respective și prinderile lor să poată prelua:
- forțele seismice de proiectare stabilite conform P 100-1.
- deplasările relative între punctele de prindere stabilite conform P 100-1.
F.7.10.1.1. Elemente atașate pe fațade

Reabilitarea seismică a tuturor tipurilor de componente adăugate anvelopei
construcției, se realizează în principal prin adăugarea unor legături dimensionate
pentru forțele de proiectare determinate conform P 100-1 și capabile de a prelua
deplasările relative de nivel determinate conform P 100-1.
În cazul decorațiilor și finisajelor grele se recomandă și examinarea posibilității
de înlocuire a acestora cu materiale ușoare (beton ușor, metal, materiale plastice).
F.7.10.1.1.1. Parapete și atice din zidărie

În cazul parapetelor și aticelor din zidărie sau beton în practică sunt cunoscute
mai multe procedee:
- Elementele respective se consolidează prin placare cu tencuială armată/beton
armat sau prin sisteme metalice de contravântuire. Piesele metalice nou
introduse se protejează împotriva coroziunii. Operația necesită desfacerea și
refacerea hidroizolației acoperișului inclusiv prevederea unor piese speciale în
jurul prinderilor contrafișelor pentru a se evita infiltrațiile de ape din ploaie sau
zăpadă.
- Se reduce înălțimea acestora, în limitele permise de cerința de siguranță în
exploatare în cazul parapetelor sau aticelor din zonele accesibile publicului.
- Se înlocuiesc cu parapete sau atice din metal, lemn sau din alt material ușor.
333
Figura F.7.9. Consolidarea aticelor din zidărie
În cazul în care înlocuirea cu materiale mai ușoare nu este acceptabilă,

placajele din piatră sau cărămidă se consolidează prin legături (prinderi) suplimentare
dimensionate pentru a prelua forțele normale pe plan și deplasările relative de nivel ale
stratului suport. Această operație implică însă desfacerea și refacerea placajelor ceea
ce reprezintă operații extrem de costisitoare.
Cornișele și alte elemente decorative din piatră cu dimensiuni reduse se
ancorează de peretele pe care sunt aplicate cu platbande metalice dacă eliminarea sau
înlocuirea lor nu este posibilă din considerente legate de identitatea clădirii (Figura
F.7.10).
Figura F.7.10. Ancorarea elementelor decorative din piatră
În cazul CNS montate în consolă în raport cu planul fațadei (firme, reclame) se

iau următoarele măsuri pentru reducerea riscului seismic:
- se limitează oscilațiile verticale prin introducerea unor contrafișe rigide (nu se
folosesc cabluri pentru susținerea panourilor montate în consolă;
- toate prinderile CNS se fac numai de elemente structurale care au rezistență și
rigiditate suficiente;
- se recomandă folosirea oțelului inoxidabil pentru toate piesele și prinderile
pentru a se evita reducerea secțiunilor prin coroziune.
334
Figura F.7.11. Limitarea oscilațiilor verticale la CNS rezemate în consolă
F.7.10.1.1.2. Coșuri de fum sau de ventilație din zidărie

Coșurile de fum/de ventilație din zidărie prezintă risc ridicat de cădere chiar în
cazul cutremurelor de intensitate moderată ținând seama și de faptul că rezistența la
întindere/forfecare a zidăriei coșurilor este diminuată, în timp, din cauza acțiunii
agresive a gazelor arse asupra mortarului.
În aceste condiții, există mai multe posibilități de intervenție pentru reducerea
riscului seismic al coșurilor de zidărie:
- Demolarea parțială a coșului, până la limita la care se asigură tirajul normal.
- Demolarea totală a coșului și refacerea conform prevederilor din CR 6.
- Demolarea coșului și înlocuirea cu un coș metalic, ancorat conform indicațiilor
producătorului. În unele soluții coșul metalic este susținut printr-o structură
metalică proprie.
- Cămășuirea coșului cu tencuială armată cu oțel beton, sau cu schelet metalic
înglobat în tencuială (armăturile se ancorează în planșeul inferior). Soluția este
cea din CR 6.
- Ancorarea coșului de șarpanta existentă cu platbande (coliere) și contrafișe
metalice, protejate împotriva coroziunii. Locurile unde hidroizolația este
străpunsă se protejează cu piese speciale.
335
Figura F.7.12. Consolidarea coșurilor din zidărie
În toate cazurile se recomandă desfacerea mortarului alterat și rostuirea cu

mortar preparat cu ciment rezistent la acțiunea sulfatică.
F.7.10.1.1.3. Placaje aderente și ancorate.

Placajele aplicate pe anvelopa clădirilor curente sunt în multe cazuri realizate
din materiale grele - tencuieli profilate, cărămizi aparente, piatră și alte materiale
similare. De regulă, aceste placaje sunt prinse de elementul suport de cărămidă sau de
beton numai printr-un strat de mortar de ciment, eventual cu un adaos pentru sporirea
aderenței.
În multe cazuri placajele din tencuială acoperă elemente de susținere metalice
afectate puternic de coroziunea atmosferică (sursă de deteriorare neseismică).
Remedierea, obligatorie, constă în acest caz în înlocuirea elementelor degradate și
refacerea finisajelor cu prinderi corespunzătoare. Elementele metalice noi trebuie să
fie protejate anticoroziv și să aibă grosimi suficient de mari.
Placajele aderente sunt vulnerabile în special la deformațiile impuse stratului
suport dar, în cazul căptușelilor groase - din piatră masivă de exemplu - pot fi avariate
și prin efectul direct al accelerației seismice de etaj. În acest caz forța seismică
asociată masei panoului poate conduce la desprinderea elementului de placare de
stratul suport prin ruperea aderenței. Sub efectul cutremurelor de intensitate medie sau
chiar redusă, placajele pot fisura sau se pot desprinde parțial de stratul suport ceea ce
sporește vulnerabilitatea acestora la cutremurele ulterioare. În plus, în aceste situații
apele pluviale pot pătrunde în spatele placajului și se infiltrează în elementele
anvelopei. În perioadele cu temperaturi negative, apa pătrunsă în spatele placajului
336
îngheață și poate accentua desprinderea de stratul suport și căderea placajului chiar
fără producerea unui cutremur.
Din aceste motive intervenția de reabilitare asupra placajelor care prezintă
desprinderi și/sau deplasări chiar din cauze neseismice, este o măsură pentru reducerea
riscului seismic.
Figura F.7.13. Placaje din piatră desprinse de stratul suport
Căderea placajelor constituie un risc important pentru siguranța vieții

persoanelor din exteriorul clădirii dar, în unele cazuri, și pentru persoanele din interior
(căderea placajelor din spațiile interioare, de exemplu atriumuri).
Există mai multe posibilități de reducere a riscului de cădere:
- modificarea structurii pentru sporirea rigidității - această intervenție se face
numai atunci când este necesară consolidarea clădirii în ansamblu;
- desfacerea placajului și refacerea lui fără a mai fi aderent la elementele
anvelopei - cu schelet propriu sau cu prinderi mecanice care permit preluarea
deplasărilor relative de nivel;
- înlocuirea placajului rigid cu un material care poate prelua deformații
unghiulare mai mari.
Unele posibilități de ancorare a finisajelor aderente sunt arătate în Figura
F.7.14. În cazul lucrărilor de intervenție pe clădiri existente consolele din Figura
F.7.14(c) se fixează în perete cu ancore mecanice sau chimice.
337
a) b) c)
Figura F.7.14. Fixarea placajelor aderente
În cazul clădirilor monumentale, se întâlnesc placaje grele, din piatră sau din
elemente prefabricate din beton, cu grosimi care ajung, uneori, până la 12÷15 cm. În
cele mai multe cazuri, acestea sunt prinse de elementele anvelopei cu legături
mecanice - ancore, plăci înglobate sudate sau alte dispozitive care blochează complet
deplasările relative în raport cu suportul.
În cazul acestor placaje, acțiunea seismică poate afecta fie numai câteva
elemente fie suprafețe mari ale anvelopei, producând:
- fisurarea sau chiar ruperea elementelor de placaj;
- cedarea prinderilor - deformarea, smulgerea sau ruperea ancorelor.
Ambele tipuri de avarii se produc, în special în zonele unde există
discontinuități ale placajului (mai ales în vecinătatea imediată a golurilor).
Soluțiile de intervenție sunt analoge celei din Figura F.7.14(c).
F.7.10.1.1.4. Pereți nestructurali exteriori din zidărie sau beton

Lucrările de intervenție asupra pereților nestructurali exteriori grei (din zidărie
sau din beton) trebuie să aibă în vedere atât peretele propriu zis cât și placajele și
tâmplăriile înglobate.
În clădirile din fondul construit existent din România se întâlnesc mai multe
categorii de fațade nestructurale realizate din elemente prefabricate din beton:
- pentru clădiri de locuit și social - culturale:
 panouri mari, cu înălțimea etajului, care închid, de regulă o încăpere
(lățime de 3,30÷4,20 m);
 panouri mici, de regulă, parapet și șpalet;
- pentru clădiri industriale:
 panouri tip fâșie, cu lungimea egală cu traveea clădirii (de regulă 6,00 m).
338
În cazul clădirilor etajate, panourile mari sunt prinse sus și jos de planșee în
timp ce pentru clădirile industriale panourile sunt prinse lateral de stâlpi.
Toate aceste tipuri de panouri sunt sensibile atât la acțiunea directă a
cutremurului cât și la acțiunea indirectă.
Sub efectul ambelor tipuri de acțiuni deteriorarea se manifestă, în principal,
prin:
- afectarea parțială sau totală a rosturilor dintre panouri (expulzarea mortarului,
a garniturilor sau a masticului) sau zdrobirea locală a betonului;
- deformarea, smulgerea sau ruperea pieselor de legătură cu structura;
- deformarea sau chiar ruperea panourilor prefabricate.
Afectarea rosturilor, cu pierderea etanșeității la ploaie și la aer, poate fi
amplificată și de cauze neseismice (contracția betonului, tasări, efectele variațiilor de
temperatură). Acest tip de deteriorare nu reprezintă risc pentru siguranța vieții dar
necesită intervenții relativ rapide pentru a se asigura funcționarea normală a clădirii.
În acest scop sunt necesare lucrări pentru refacerea etanșeității la apă și la aer pentru
încăperile adiacente panourilor respective.
Atât deteriorarea prinderilor cât și ruperea panourilor se produc atunci când
proiectarea elementului/prinderii nu au ținut seama de intensitatea forțelor/deplasărilor
laterale sau când s-au produs greșeli de execuție/montaj. Ruperea panourilor și/sau a
prinderilor reprezintă un risc important pentru siguranța vieții persoanelor din
exteriorul clădirii astfel încât se impun măsuri imediate de interzicere a accesului în
zonele respective.
Avariile fațadelor nestructurale grele sunt mai importante în cazul structurilor
în cadre și în particular al celor proiectate cu factori de comportare mari (cu valori
mari ale driftului).
Conform datelor din literatura din SUA valoarea driftului limită pentru cerința
de siguranța vieții este 2% care corespunde unor avarii extinse ale elementelor de
fațadă. Conform aceleiași surse, pentru cerința de limitare a avariilor se poate accepta
valoarea driftului 1% care este considerată o limită superioară a avariilor moderate.
Evident, ținând seama de caracterul aleator al răspunsului seismic valorile menționate
mai sus sunt orientative și este necesar ca la elaborarea proiectului de intervenție să fie
amendate în funcție de particularitățile structurii, ale panourilor sau ale prinderilor.
Măsurile de remediere a deteriorărilor acestor elemente pot fi următoarele:
- intervenție asupra structurii pentru micșorarea deplasărilor relative de nivel; în
general această soluție nu poate fi justificată dacă elementele structurale nu
prezintă defecțiuni importante;
- modificarea prinderilor panourilor pentru a prelua deplasările relative de nivel;
- remedierea/înlocuirea prinderilor existente dacă acestea au fost avariate.
Ultimele două alternative implică demontarea și remontarea panourilor și a
prinderilor. Operația de remediere a panourilor/prinderilor sau de înlocuire a acestora
este complicată și de multe ori necesită un timp lung pentru realizarea unor panouri
identice/asemănătoare cu cele din proiectul inițial. În acest caz o alternativă poate fi
înlocuirea definitivă a panourilor prefabricate din beton cu panouri metalice ușoare sau
cu zidărie de cărămidă ceea ce schimbă însă imaginea exterioară a clădirii.
339
În ceea ce privește riscul seismic asociat panourilor nestructurale din zidărie
cele mai importante deficiențe care trebuie remediate se referă la structurile în cadre:
(a) Eliminarea alcătuirilor care generează interacțiuni necontrolate între structură
și panourile de zidărie.
Panourile parapet, cu înălțime parțială, din zidărie împănată între stâlpi,
modifică schema geometrică/statică a cadrului și prin aceasta se produce distrugerea
betonului stâlpilor, avarie care poate avea ca urmare formarea unui mecanism de etaj
deosebit de periculos. Soluția de intervenție în acest caz este demontarea panourilor și
refacerea lor cu spații libere între zidărie și stâlp (Figura F.7.15(c)).
Operația este scumpă și de lungă durată dar poate salva uneori, clădirea de la
prăbușire sau de la avarii ireparabile.
a)
b)
c)
Figura F.7.15. Formare a stâlpilor scurți prin parapetul de zidărie
(b) Asigurarea legăturilor (agrafe, ancore) în cazul panourilor multistrat cu gol

interior. ( )
Lipsa legăturilor dintre straturile unui panou poate conduce la desprinderea
completă și căderea acestuia ceea ce reprezintă un risc important pentru siguranța
vieții. În cazul în care la faza de evaluare se constată lipsa acestor legături, lucrările de
intervenție pot fi:
- desfacerea pereților și refacerea lor cu legături conform prevederilor din
reglementările referitoare la clădirile noi (SR EN 1998-1, SR EN 845-1)
operația este costisitoare și de lungă durată;
- solidarizarea celor două straturi cu piese metalice de tipul celor propuse în SR
EN 845-1, sau similare, introduse în rosturile orizontale ale zidăriei și blocate
la fața zidului; este necesară o tencuială suficient de groasă pentru a se evita
formarea petelor de rugină.
340
a) Desprinderea stratului exterior în lipsa b) Tipuri de agrafe recomandate de
agrafelor de legătură SR EN 845-1
Figura F.7.16. Solidarizarea straturilor în pereții dubli cu gol interior
F.7.10.1.1.5. Fațade cortină

În cazul fațadelor cortină, lucrările de reabilitare seismică au ca scop, în
principal, să asigure preluarea deplasării relative de nivel a structurii sub acțiunea
cutremurului cu intensitatea corespunzătoare cerinței fundamentale care trebuie atinse
după intervenție.
Măsurile care se adoptă depind de deficiențele care generează vulnerabilitatea
fațadei:
(a) În cazul în care nu există spațiu suficient între panourile de sticlă și scheletul
metalic al fațadei este necesară modificarea dimensiunilor panourilor de sticlă
pentru ca acestea să se poată deplasa liber în rama existentă și/sau înlocuirea
garniturilor și/sau a masticurilor de etanșare. Dacă se recurge la demontarea și
modificarea dimensiunilor panourilor se recomandă și rotunjirea colțurilor
acestora, soluție care și-a dovedit eficiența în încercările de laborator. Cu
notațiile din Figura F.7.17, după modificare lățimea panoului de sticlă trebuie
să fie:
Bst = Ltr - 2δpanou
Pentru menținerea sticlei în rame, este necesar ca lățimea montantului să fie
mai mare decât 2δpanou.
341
Figura F.7.17. Stabilirea lățimii panoului de sticlă
(b) Dacă structura proprie a fațadei cortină nu poate prelua deplasarea relativă de
nivel a structurii principale se poate adopta una dintre următoarele soluții: ( )
- Se modifică prinderile și/sau alcătuirea structurii proprii a cortinei, ceea ce
implică demontarea și remontarea fațadei; soluția poate fi aplicată în condiții
acceptabile numai în situația în care activitatea în clădire este oprită pentru
reparații/consolidări cu caracter de ansamblu pe o durată mai lungă (face parte
dintr-un program complex de reabilitare seismică);
- Pe fațadă se montează elemente de construcție care pot prelua fragmentele de
sticlă care cad de la înălțime; dispozitivele pentru reținerea cioburilor se
realizează, dacă această soluție este acceptabilă pentru plastica fațadelor, ca:
 elemente adăugate peretelui cortină;
 elemente care fac parte din structura principală (de regulă, la primul sau al
doilea nivel peste parter);
- Sticla obișnuită se înlocuiește cu sticlă "securizată";
- Pe sticlă se aplică o peliculă transparentă/translucidă care nu permite căderea
fragmentelor de sticlă nici chiar pentru valori mari ale driftului, așa cum se
vede în Figura F.7.18(b); operația de aplicare a peliculei protectoare nu implică
cerințe și/sau cunoștințe tehnologice speciale și poate fi executată de
utilizatorul clădirii.
342
a) Aplicarea peliculei transparente b) Menținerea cioburilor în ramă pentru valori
mari ale deformației unghiulare
Figura F.7.18. Pelicula transparentă pentru reducerea riscului de cădere a cioburilor de sticlă
Măsuri similare pot fi aplicate și pentru alte suprafețe vitrate: vitrine, ferestre
de mari dimensiuni, etc. Astfel în cazul în care se constată că s-a produs spargerea
geamurilor și eventual deformarea ramelor, ca în Figura F.7.19, este necesară
modificarea ferestrelor/ușilor și a modului de prindere a acestora în elementul de
închidere (panou prefabricat, panou de zidărie de umplutură). La proiectarea
intervenției se va urmări asigurarea spațiilor libere în jurul sticlei necesare pentru
preluarea deplasărilor relative de nivel cu aceleași condiții ca și în cazul clădirilor noi.
Figura F.7.19. Asigurarea spațiilor necesare în jurul tâmplăriei pentru a se evita deformarea
ramelor
F.7.10.1.2. Pereți nestructurali interiori

Pentru reabilitarea seismică a pereților despărțitori din zidărie de cărămidă, din
beton normal sau din BCA (blocuri sau fâșii) se pot adopta, după caz, următoarele
măsuri:
(a) Fixare la partea superioară pentru a se evita răsturnarea/ruperea sub efectul
forței seismice normale pe planul peretelui.
Între perete și planșeu se lasă un spațiu liber pentru a permite deformațiile
verticale ale planșeului (inclusiv cele din curgerea lentă a betonului); în acest scop
cornierele de fixare se prevăd cu găuri ovale.
343
a) Fixarea pereților despărțitori din
zidărie b) Eforturi în elementele de prindere
Figura F.7.20. Asigurarea pereților despărțitori împotriva răsturnării
Se folosesc, orientativ următoarele materiale:

- Corniere de fixare 75 x 75 (100) x 6 mm;
- Buloane de ancoraj 12 mm la circa 1,00÷1,20 m interax;
- Spațiul liber are circa 10÷15 mm;
Dimensionarea cornierelor se face astfel încât:
- aripa orizontală a cornierului să poată prelua încovoierea produsă de reacțiunea
verticală, C, care ia naștere sub efectul forței seismice perpendiculară pe planul
peretelui, Q (Figura F.7.20(b));
- efortul unitar de compresiune pe placa planșeului să nu depășescă rezistența
betonul la compresiune locală.
Pereții de compartimentare care nu sunt executați pe toată înălțimea etajului se
asigură împotriva răsturnării prin:
- legături cu pereții perpendiculari (dacă există în proiectul de arhitectură);
- rigidizarea cu pilaștri din zidărie dispuși conform prevederilor din CR 6;
- centuri turnate la partea superioară;
- adăugarea unui schelet de contravântuire din metal sau lemn legat
corespunzător de planșeul superior al nivelului.
În nici un caz acești pereți nu vor fi fixați de tavanul suspendat. În cazul
structurilor în cadre de beton armat, centurile nu vor fi legate cu stâlpii.
Soluția recomandată de FEMA 172 și FEMA 274 și preluată și de Canada
pentru fixarea pereților cu înălțime parțială la partea superioară, pentru a se evita
răsturnarea sau ruperea sub efectul forței seismice normale pe planul peretelui este
arătată în fig. F.7.21(a). Alcătuirea propusă are însă și un dezavantaj: legătura
prevăzută fixează rigid peretele la partea superioară de planșeu și astfel îl obligă să fie
suficient de rezistent și la acțiunea seismică în planul său pentru a prelua deplasarea
relativă de nivel ceea ce poate constitui o cerință chiar mai severă. Pentru a evita
344
această situație s-a propus soluția din Figura F.7.21 în care stabilitatea la acțiunea
normală pe plan este asigurată printr-o bară rigidă comprimată care sporește
capacitatea de rezistență la încovoiere normal pe plan prin adăugarea unei forțe de
compresiune (un efect de precomprimare). Încercările au arătat că procedeul conduce
la sporirea cu circa 30% a capacității de rezistență la acțiunea seismică normală pe
plan ceea ce justifică propunerea de aplicare a acestuia pentru reabilitarea seismică a
pereților despărțitori.
Figura F.7.21. Fixarea pereților despărțitori cu înălțime parțială - soluția "clasică" propusă de
FEMA
Figura F.7.22. Fixarea pereților despărțitori cu înălțime parțială - soluție alternativă
În soluția FEMA contrafișele din corniere 75 x 75 x 6 mm sau 100 x 100 x 6

mm se montează la circa 1,00÷1,20 m interax.
(b) Înlocuirea cu pereți ușori, tip gips-carton, cu schelet din lemn sau metalic,
legați cu structura clădirii astfel încât să poată prelua deplasările laterale
impuse.
Montarea pereților noi se face asigurând spații laterale libere cu dimensiune
suficientă pentru a prelua deplasările relative de nivel ale clădirii. Aceste spații se
345
umplu cu materiale permanent plastice pentru asigurarea etanșeității, izolării fonice și
a protecției la foc. Detalii de montare care satisfac aceste cerințe sunt date în Figura
F.7.23.
a) Perete cu schelet din lemn
b) Perete cu schelet din profile metalice cu pereți subțiri
c) Prinderea pereților la planșee

Figura F.7.23. Detalii pentru montarea pereților despărțitori ușori din panouri de gips carton
346
(c) Placare pe ambele fețe cu tencuieli armate cu oțel beton, cu fibre sau cu grile
polimerice, dacă din calcule rezultă că nu au capacitatea de rezistență
necesară. ( )
Soluția prezintă dezavantajul sporirii greutății proprii a peretelui în cazul
tencuielilor armate cu bare din oțel deoarece tencuiala trebuie să aibă o grosime de cel
puțin 40 mm pentru a se evita apariția petelor de rugină în zonele în care barele sunt
apropiate de fața peretelui. Dacă peretele este placat cu țesătură din polimeri armați cu
fibre (FRP) nu este necesară îngroșarea tencuielii.
Detaliile pentru aplicarea acestui procedeu au fost arătate în capitolul F.5.
Placarea, inclusiv cu tencuială armată cu oțel beton, se face numai în condițiile
în care zidăria nu a suferit deformații sau deplasări importante (ieșirea din plan sau
deschiderea excesivă a rosturilor). Spre exemplu pentru pereții care au avarii de tipul
celor din Figura F.7.24 soluția demolării și înlocuirii cu pereți ușori poate fi cea mai
rațională.
Figura F.7.24. Perete despărțitor grav avariat pentru care se recomandă înlocuirea
Măsurile de reabilitarea seismică a pereților de compartimentare se aplică cu

prioritate pereților aflați pe căile de evacuare și celor din încăperile care adăpostesc
funcțiuni care nu pot fi întrerupte. De asemenea, în muzee sau în laboratoare se
consolidează cu prioritate pereții de compartimentare care, prin cădere integrală sau
parțială, ar putea distruge exponatele sau aparatura.
F.7.10.1.3. Tavane suspendate și corpuri de iluminat

Măsurile de reabilitare seismică a tavanelor suspendate au ca scop:
- limitarea oscilațiilor laterale și a deplasărilor în plan vertical;
- creșterea rigidității scheletului în plan orizontal;
- împiedicarea căderii panourilor din rame.
Pentru limitarea oscilațiilor tavanului în timpul cutremurului soluția
recomandată este introducerea în nodurile scheletului a legăturilor diagonale pe patru
direcții în spațiu (la circa 45o față de planul tavanului) și a unei bare verticale rigide
pentru preluarea deformațiilor tavanului în plan vertical. Punctele de fixare vor fi
amplasate la circa 3.003.50 m interax pe ambele direcții. Firele înclinate vor fi fixate
de planșeul superior cu ancore chimice sau mecanice având rezistența la întindere cu
forfecare de cel puțin 150 daN.
347
Figura F.7.25. Măsuri pentru limitarea oscilațiilor tavanelor suspendate
Pentru asigurarea rigidității tavanului în plan orizontal, se recomandă

solidarizarea la intersecții a riglelor principale ale scheletului cu cele secundare, prin
sudură sau cu șuruburi autofiletante.
Pentru evitarea căderii plăcilor de tavan de pe schelet se recomandă folosirea
agrafelor și clemelor metalice similare celor din Figura F.7.26. Pot fi examinate și alte
detalii de fixare în cazul în care riglele scheletului nu sunt profile T.
Figura F.7.26. Cleme pentru fixarea panourilor de structura tavanului
348
O altă posibilitate de fixare a tavanelor suspendate este sudarea scheletului de
piesele de închidere (cornierele) montate pe perete. Scheletul se va suda pe două laturi
ortogonale, extremitățile opuse fiind proiectate pentru a permite deplasări libere de cel
puțin 20 mm. În nici un caz sudurile nu se vor face pe trei sau patru laturi. Dacă
scheletul este suficient de rigid, montarea cornierelor de închidere și sudarea riglelor
de margine de acestea poate fi, în unele cazuri, o soluție mai avantajoasă decât
montarea legăturilor înclinate și a montanților rigizi.
În cazul în care tavanele suspendate au suprafețe mari, orientativ care depășesc
250 m2, sau au cote diferite de montare, se recomandă fragmentarea acestora cu rosturi.
Operația de fragmentare implică modificarea locală a scheletului tavanului și montarea
unor legături suplimentare. Această soluție trebuie avută în vedere în special în
încăperile care trebuie să rămână operaționale după cutremur și în încăperile cu
aglomerări de persoane.
Pentru corpurile de iluminat incluse în tavanele suspendate se vor crea spații
libere pe contur iar sistemul de susținere va fi modificat pentru a fi independent de cel
al tavanului. Pentru a împiedica deplasările laterale pe cele două direcții se montează
patru sârme, câte una la fiecare colț al lămpii, înclinate la circa 45o față de planul
tavanului. Sârmele se ancorează de planșeu cu ancore mecanice sau chimice.
a) Crearea unui rost în tavanele denivelate

sau cu suprafețe mari b) Fixarea separată a corpurilor de iluminat
Figura F.7.27. Intervenții asupra tavanelor suspendate
În timpul cutremurului corpurile de iluminat independente pot avea oscilații cu

amplitudini importante care pot provoca ciocnirea cu alte obiecte aflate în vecinătate
sau chiar căderea lor. Ca măsură de intervenție se vor elimina toate obiectele aflate în
zona oscilațiilor probabile iar sistemul de suspendare va fi modificat, prin adăugarea
unor legături laterale, pentru a limita amplitudinea oscilațiilor laterale și riscul de
cădere a lămpilor.
349
Figura F.7.28. Protecția corpurilor de iluminat suspendate
F.7.10.2. Procedee specifice de intervenție pentru instalații, utilaje și echipamente
F.7.10.2.1. Procedee specifice pentru sistemele de conducte

Sistemele de conducte, care asigură transportul fluidelor (lichide/gaze) se
reabilitează, în funcție de natura defecțiunii, prin:
(a) Repararea avariilor locale.
Se practică în special în cazul îmbinărilor care au suferit deformații datorită
cărora și-au pierdut etanșeitatea (se produce scurgerea lichidului, pierderea aburului).
Implică desfacerea îmbinărilor și refacerea etanșărilor.
(b) Sistemele de conducte pentru stingerea incendiilor (sprinklere) se separă de
tavanul suspendat.
(c) Modificarea/refacerea legăturilor existente și/sau prevederea unor legături
suplimentare pentru limitarea deplasărilor laterale.
a) Prindere flexibilă b) Prindere rigidă
Figura F.7.29. Legături laterale pentru conducte suspendate
350
Stabilirea distanțelor între prinderi și dimensionarea prinderilor se poate face
prin calcul astfel încât să fie satisfăcute cerințele de siguranță prevăzute pentru
sistemele de conducte noi.
Principalele măsuri preconizate pentru fixarea conductelor:
(i) Dimensiunile minime începând de la care este necesară prevederea
dispozitivelor de blocare a deplasărilor:
- canale dreptunghiulare cu suprafața mai mare de 0,55 m2;
- canale circulare cu diametrul mai mare de 70 cm (circa 0,40 m2);
- țevi cu diametrul mai mare de circa 6,5 cm (dar și pentru diametre mai
mici în cazul țevilor pentru gaze medicale, petrol, aer comprimat, etc).
(ii) Distanțele maxime de amplasare a dispozitivelor de prindere:
- prinderile laterale (transversale) se prevăd la distanțe maxime stabilite
astfel:
 pentru canale, la interax de circa 9,00 m, la fiecare modificare de
direcție și la capătul traseului;
 pentru țevi, la distanțe de circa 12,0 m;
- prinderile longitudinale se prevăd astfel:
 pentru canale, la distanțe de maximum 18,0 m;
 pentru țevi, la distanțe de maximum 24,0 m.
(iii) Nu sunt necesare prinderi (transversale/longitudinale) în cazul canalelor,
dacă acestea sunt suspendate la mai puțin de 30 cm sub elementele
structurii și banda de susținere este prinsă de partea superioară a canalului.
()
a) Conducte de diametru mare b) Conducte de diametru mic

Figura F.7.30. Fixarea transversală a conductelor
Prinderile verticale și cele înclinate se pot realiza atât cu elemente flexibile

(cabluri) cât și cu contrafișe rigide (profile laminate) sau cu o combinație a acestora
(de exemplu, bare verticale rigide și cabluri înclinate).
În cazul conductelor cu trasee frânte în plan/în spațiu este necesar ca fiecare
tronson drept să fie prevăzut cu prinderi transversale/longitudinale (în raport cu axa sa).
Pentru tronsoanele scurte se prevăd legături transversale numai la extremități iar
351
pentru cele mai lungi se verifică prin calcul necesitatea unor legături intermediare.
Fiecare tronson drept trebuie să aibă cel puțin o legătură longitudinală. Legăturile
amplasate la schimbările de direcție pot fi considerate că funcționeză pe ambele
direcții (de exemplu transversal pentru unul dintre tronsoane și longitudinal pentru
tronsonul perpendicular).
Figura F.7.31. Legături transversale și longitudinale pentru conducte cu trasee frânte
La dimensionarea prinderilor transversale și longitudinale este necesar să se

țină seama de forțele care sunt generate de dilatarea/contracția conductelor provocate
de variațiile de temperatură ale fluidelor transportate.
Dispozitivele omologate pentru împiedicarea deplasărilor laterale ale
componentelor/sistemelor suspendate trebuie fabricate după standarde proprii care
corespund însă în totalitate cerințelor reglementărilor tehnice.
(d) În cazul conductelor care traversează rosturile între tronsoane adiacente, pentru
reducerea riscului seismic se poate adopta una dintre următoarele soluții:
- eliminarea prinderilor fixe la limita rostului;
- modificarea instalației astfel încât traversarea să se facă numai la subsol
(unde deplasările relative sunt nesemnificative) (Figura F.7.33(b));
- introducerea racordurilor flexibile la fiecare traversare în elevație.
a) Prindere fixă b) Prindere flexibilă

Figura F.7.32. Moduri de prindere
352
a) b)
Figura F.7.33. Măsuri pentru evitarea ruperii conductelor la rosturi
(e) În cazul țevilor sau conductelor cu diametre mici, orientativ sub 200 mm, care
în clădirile existente sunt susținute numai cu prinderi verticale flexibile (sârme),
reducerea riscului seismic se poate realiza prin executarea unor măsuri
constructive similare celor prevăzute pentru țevile noi (conform P 100-1). ( )
Aceste măsuri constau în introducerea contrafișelor înclinate, sau, dacă lipsesc
spații disponibile suficient de mari, fixarea unor prinderi rigide verticale și laterale. Se
recomandă, din considerente de eficiență economică gruparea traseelor astfel încât
dispozitivul de contravântuire să asigure stabilitatea unui număr cât mai mare de țevi.
În funcție de configurația spațiilor prin care trec conductele sistemul de contravântuire
acesta se poate proiecta cu contrafișe înclinate (sistem trapez) sau cu prinderi verticale,
pentru preluarea sarcinilor verticale și o prindere laterală pentru preluarea forței
seismice.
Figura F.7.34. Fixarea laterală a grupurilor de țevi
F.7.10.2.2. Procedee specifice de intervenție pentru utilaje și echipamente

aferente instalațiilor
Principalele cauze de deteriorare la cutremur a utilajelor și echipamentelor
mecanice și electrice aferente instalațiilor sunt răsturnarea, deplasarea laterală sau
ruperea suporților. În afara deteriorării utilajului/echipamentului, modificarea poziției
353
conduce în cele mai multe cazuri și la afectarea mai mult sau mai puțin gravă a
sistemelor de conducte care sunt legate de acestea (ruperea racordurilor).
Figura F.7.35. Deteriorarea seismică a utilajelor și echipamentelor
În cazul utilajelor și echipamentelor care, în construcțiile existente, sunt

montate pe planșee fără a fi prinse cu buloane, reducerea riscului de deplasare se
obține prin fixarea utilajului sau echipamentului de planșeu sau de un perete suficient
de rezistent. Dacă planșeul are grosime mică de regulă, se toarnă un postament din
beton în care se încastrează buloanele de ancoraj.
Fixarea se realizează cu buloane de ancoraj pentru beton (în cazul planșeelor)
sau pentru zidărie (în cazul pereților din zidărie).
Detaliile de fixare depind de alcătuirea utilajului/echipamentului sau de
sistemul de rezemare preconizat de producătorul respectiv.
a) Boiler suspendat de planșeu b) Rezervor rezemat pe eșafodaj

Figura F.7.36. Fixarea boilerelor și rezervoarelor
354
O categorie importantă de echipamente pentru instalații, cu risc seismic ridicat
sunt boilerele alimentate cu gaz. Răsturnarea boilerele neasigurate conduce la ruperea
conductei de alimentare cu gaz și la declanșarea ulterioară a incendiului. În SUA,
boilerele de acest tip sunt livrate împreună cu dispozitivele de ancorare care sunt
disponibile, de asemenea, și pentru asigurarea celor existente. Colierele de prindere se
fixează în pereți structurali (din zidărie sau din beton) sau nestructurali (din gips
carton, de exemplu). În cazul fixării boilerelor mari, orientativ peste 300 litri, de pereți
nestructurali din gips carton este necesară consultarea prealabilă a furnizorului
peretelui, sau verificarea tehnică a acestuia (verificarea rezistenței peretelui și a
prinderilor).
a) Boiler distrus de incendiul provocat de b) Prinderea boilerului c) Dispozitiv de prindere livrat

ruperea conductei de alimentare cu gaz pentru împiedicarea de producătorul boilerului
răsturnării odată cu aparatul
Figura F.7.37. Reducerea riscului seismic prin asigurarea boilerelor împotriva răsturnării
În cazul utilajelor montate pe izolatori de vibrații s-au constatat, în numeroase

cazuri, deplasări laterale excesiv de mari și chiar căderea de pe postament. Pentru
limitarea deplasărilor laterale se prevăd piese speciale care mențin posibilitatea de
mișcare pe verticală (este prevăzut un spațiu liber față de utilaj). În cazul
echipamentelor cu înălțime mare în raport cu baza, este necesar să se verifice și
stabilitatea la răsturnare și capacitatea prinderilor nou introduse de a prelua eforturile
de întindere care rezultă.
O altă posibilitate este înlocuirea izolatorilor de vibrație existenți cu izolatori
de conceptie avansată care asigură și limitarea deplasărilor laterale în cazul
cutremurului (Figura F.7.38).
355
Figura F.7.38. Deteriorare și dispozitiv pentru protecția seismică a utilajelor rezemate pe izolatori
de vibrații
Figura F.7.39. Dispozitive de izolare cu blocarea deplasărilor laterale
Chiar dacă deplasările laterale au fost blocate, chiar și în cazul utilajelor

montate pe izolatori de vibrații, se recomandă introducerea pieselor flexibile de
legătură cu sistemele de conducte sau cu alte utilaje și echipamente.
a) b)
Figura F.7.40. Piese de legătură flexibile între utilaje și sistemele de conducte
Pentru a se asigura funcționarea sistemelor de rezervă de alimentare cu energie

electrică, în afara instrucțiunilor producătorului, rafturile pentru baterii vor fi asigurate
împotriva răsturnării/deplasărilor laterale prin elemente de contravântuire și prinderi
rigide de planșeu (cu buloane de ancoraj). Între acumulatori se introduce un strat
elastic pentru evitarea șocurilor în timpul cutremurului. Idem între acumulatori și rama
rigidă care împidică răsturnarea acestora. Rezistența rafturilor se verifică pentru forța
seismică de proiectare.
Totodată cu sisteme similare se asigură și stabilitatea rezervorului de
combustibil.
356
Figura F.7.41. Asigurarea acumulatorilor de rezervă împotriva răsturnării
F.7.10.2.3. Procedee specifice de intervenție pentru instalații interioare de

transport
În cazul ascensoarelor și scărilor rulante lucrările de intervenție au ca scop
eliminarea surselor posibile de accidente și urmăresc satisfacerea în cât mai mare
măsură a prevederilor P 100-1 pentru echipamentele din clădiri noi.
Documentația de intervenție se întocmește de întreprinderile specializate și
trebuie să aibă în vedere, în principal, următoarele măsuri:
(a) Pentru ascensoare:
- prevederea unor piese de limitare a deplasărilor cabinei și a contragreutății
pentru a se evita ieșirea acestora de pe șinele de ghidare și/sau ciocnirea între
ele;
- idem, pentru limitarea deplasării cablurilor;
- asigurarea utilajelor și echipamentelor aferente împotriva deplasării/răsturnării.
(b) Pentru scări rulante: ( )
- verificarea reazemelor și eventual modificarea lor dacă nu au lungimea
necesară;
- prevederea unor piese de limitare a deplasărilor pentru a împiedica, astfel,
căderea scărilor de pe reazeme.
Pentru cazul în care unele componente ale ascensoarelor și/sau scărilor rulante
nu satisfac cerințele din P 100-1, acestea vor fi modificate/consolidate pe baza
documentației elaborate de furnizor sau de un proiectant de specialitate atestat.
F.7.10.2.4. Procedee specifice de intervenție pentru mobilier și alte bunuri

Mobilierul profesional, în unități medicale, de cercetare și similare, se asigură
împotriva răsturnării, deplasărilor laterale și decuplării de sistemele de alimentare
conform prevederilor producătorului și folosind dispozitivele speciale furnizate de
357
acesta. Se atrage atenția că nu în toate cazurile mobilierul profesional este dotat cu
sisteme proprii de asigurare împotriva deplasării/răsturnării în timpul cutremurului.
Mobilierul de birou și sistemele de computere se asigură, împotriva răsturnării
sau deplasărilor laterale cu măsuri simple, conform principiilor de la F.7.7.
În clădirile cu aglomerări de persoane se recomandă eliminarea tuturor pieselor
de mobilier dispuse pe căile de evacuare, chiar dacă acestea sunt prinse de pereți și/sau
de planșeu. Prevederea urmărește eliminarea oricăror surse de creare a panicii prin
blocarea căilor de evacuare din clădire.
A - Dispozitiv automat de închidere; B - Mobilier care poate bloca deschiderea ușii

Figura F.7.42. Mobilier amplasat pe căile de evacuare
F.7.10.2.5. Procedee specifice de reabilitare seismică pentru mobilier

Pentru obiectele de mobilier reducerea riscului seismic se realizează prin
măsuri de ancorare pentru împiedicarea tendinței de deplasare/răsturnare.
(a) Ancorarea de planșeu.
a) Planșeu din beton armat b) Planșeu din lemn

Figura F.7.43. Fixarea mobilierului de planșeu
(b) Ancorarea de perete. ( )

Fixarea obiectelor grele de perete se face numai dacă acesta are capacitatea de
a prelua forța laterală aferentă. Se atrage atenția că nu este recomandată fixarea
ancorelor în pereții subțiri (o cărămidă pe cant sau un perete cu schelet din lemn și
placaj de ipsos, de exemplu). În acestă situație poate fi necesară consolidarea locală a
358
pereților cu profile metalice aparente (a se vedea capitolul F.5). Ori de câte ori este
posibil se recomandă prinderea atât de planșeu cât și de perete.
Ancorarea se face cu bride sau alte tipuri de piese metalice (corniere, de
exemplu).
Figura F.7.44. Posibilitați de fixare a obiectelor de mobilier de perete și planșeu
Figura F.7.45. Posibilități de alcătuire a pieselor de prindere de planșeu
F.7.10.2.6. Protecția obiectelor așezate pe mese și rafturi

Protecția mobilierului profesional din clădirile din clasa de importanță I
reprezintă o condiție a asigurării funcționării neîntrerupte a acestora.
În clădirile administrației centrale sau locale, protejarea bazelor de date este
absolut necesară pentru asigurarea continuității exercitării actului de conducere, cu
precădere în situațiile create după producerea unui cutremur sever. Protecția se
realizează prin ancorarea calculatoarelor și a monitoarele de masa de lucru sau de
pereții încăperii. Se asigură de asemenea dupalurile în care sunt păstrate "bibliotecile"
informatice.
În mobilierul laboratoarelor din unele institute de cercetare și din instituții
productive se pot afla surse de risc (bacterii, viruși, substanțe toxice și/sau radioactive,
etc.) deosebit de periculoase pentru cazul în care s-ar produce eliberarea lor
necontrolată ca urmare a răsturnării/spargerii recipienților in care se află.
Obiectele așezate pe rafturi pot fi protejate împotriva căderii/răsturnării prin
aplicarea unor benzi orizontale de plastic sau a unor șipci din lemn. Măsura este
obligatorie dacă pe raft sunt depozitate substanțe toxice sau inflamabile.
359
Figura F.7.46. Protecția obiectelor așezate pe rafturi
F.7.10.2.7. Protecția exponatelor din muzee

Măsurile de reducere a riscului seismic al mobilierului și obiectelor din muzee
au în vedere protejarea patrimoniului cultural, artistic și istoric. Pierderile care ar putea
fi înregistrate în acest domeniu sunt practic irecuperabile și nu pot fi cuantificate ca
valori materiale.
În Figura F.7.47 sunt enumerate câteva posibilități de a împiedica
răsturnarea/deplasarea obiectelor fără a afecta imaginea pe care trebuie să o perceapă
vizitatorul.
În Figura F.7.48 este arătat un dispozitiv de protecție "inteligent" care fixează
obiectul protejat prin acțiunea unui dispozitiv declanșat de un senzor seismic reglat
pentru o anumită accelerație a mișcării seismice (de regulă 0,05g).
360
Figura F.7.47. Procedee clasice de protecție a obiectelor de artă din muzee
Figura F.7.48. Dispozitiv automat de protecție împotriva răsturnării obiectelor de artă din muzee
361
F.8. Reabilitarea seismică a clădirilor folosind sisteme de disipare a energiei
F.8.1. Introducere
Prevederile prezentului capitol se referă la reabilitarea seismică a clădirilor
folosind sisteme pasive de disipare energiei.
Sistemele pasive de disipare a energiei considerate în prezentul capitol sunt
alcătuite din elemente de tip vâscos (de ex.: amortizori cu fluid vâscos, Figura F.8.1).
Figura F.8.1. Alcătuirea unui amortizor cu fluid vâscos
Avarierea structurală și nestructurală indusă de cutremurele puternice este o

consecință directă a deformațiilor elementelor clădirii. Pentru limitarea stării de
avariere, și implicit a pierderilor directe produse de cutremurele puternice, este
necesară limitarea deformațiilor prin controlul deplasărilor laterale ale clădirii. Acest
control al deplasărilor laterale se poate face fie prin mărirea rigidității structurii, fie
prin limitarea deplasărilor laterale ca urmare a amortizării vâscoase suplimentare
introduse în clădire. Această amortizare suplimentară se poate obține prin introducerea
de amortizori cu fluid vâscos în structura de rezistență a clădirii; amortizorii
transformă energia cinetică dată de forțele exterioare în energie calorică (căldură).
Sistemele de disipare a energiei seismice prin amortizare vâscoasă sunt
adecvate pentru structuri relativ flexibile. Pretabilitatea structurilor flexibile la
echiparea cu sisteme de amortizori cu fluid vâscos rezultă din faptul că amortizarea
vâscoasă este proporțională cu viteza relativă între capetele amortizorilor, viteză
relativă ce crește odată cu creșterea flexibilității structurii. Amortizorii cu fluid vâscos
se pot introduce diagonal în ochiurile de cadru ale structurii de rezistență, sau în
contravantuiri de tip chevron (Figura F.8.2).
Sporirea fracțiunii din amortizarea critică reduce amplitudinea ciclurilor de
răspuns structural (Figura F.8.3) și este eficientă pentru evitarea fenomenului de
rezonanță între perioada de vibrație a structurii și perioada predominantă de mișcare a
terenului în timpul cutremurelor puternice (Figura F.8.4).
362
În proiectarea sistemelelor de disipare a energiei vor fi considerate condițiile
de mediu ce includ vântul, efectul îmbătrânirii, curgerea lentă, oboseala, umezeala,
temperatura mediului interior și cea a mediului exterior.
Figura F.8.2. Structură în cadre echipată cu amortizori cu fluid vâscos
3 Vibratii libere - viteza initiala 2%

5%
10%
20%
2
50%
1
Deplasare, cm
t, s
0
0 1 2 3 4 5 6 7
-1
-2
-3
Figura F.8.3. Vibrații libere amortizate pentru diferite fracțiuni din amortizarea critică
363
25 Acceleratie sinusoidala 2%
5%
10%
20%
Factorul de amplificare al deplasarii..
20 50%
15
10
0
0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1 1.1 1.2 1.3 1.4 1.5
Perioada cladirii/Perioada excitatiei
Figura F.8.4. Factorul de amplificare al deplasării versus raportul între perioada de vibrație a
clădirii si perioada excitației seismice
F.8.2. Cerințe generale

Modelul de calcul al clădirii reabilitate seismic va conține distribuția în plan și
pe verticală a elementelor de disipare a energiei.
Elementele de disipare a energiei vor fi capabile să susțină viteze mai mari
decât cele maxime calculate pentru cutremurul de proiectare în conformitate cu
următoarele criterii:
(a) Dacă într-o direcție principală la orice nivel al clădirii sunt prevăzute patru sau
mai multe elemente de disipare a energiei, cu minimum două elemente
amplasate de o parte și de alta a centrului de rigiditate al nivelului în direcția
considerată, toate elementele de disipare a energiei vor fi capabile să susțină
forța asociată cu o viteză sporită cu 30% față de viteza de proiectare a
elementului de disipare a energiei.
(b) Dacă într-o direcție principală la orice nivel al clădirii sunt prevăzute mai puțin
de patru elemente de disipare a energiei, sau sunt prevăzute mai puțin de două
elemente amplasate de o parte și de alta a centrului de rigiditate al nivelului în
direcția considerată, toate elementele de disipare a energiei vor fi capabile să
susțină forța asociată cu o viteză dublă față de viteza de proiectare a
elementului de disipare a energiei. ( )
Factorii de comportare q pentru clădirile reabilitate seismic folosind elemente
de disipare a energiei seismice se vor lua conform prevederilor din P 100-1 și P 100-3,
considerând tipologia structurală a clădirii neechipate cu elemente de disipare a
energiei.
364
Folosirea elementelor de disipare a energiei seismice este recomandată și
eficientă în cazul clădirilor flexibile deoarece amortizarea suplimentară este activată
de vitezele relative între capetele elementelor de disipare a energiei, viteze relative ce
cresc odată cu creșterea flexibilității structurii.
Sporirea fracțiunii de amortizare critică este eficientă și pentru evitarea
fenomenului de amplificare puternică a răspunsului seismic provocat de rezonanța
între perioada de vibrație a structurii și perioada predominantă a mișcării terenului în
amplasamentul clădirii în timpul mișcărilor seismice puternice.
Fracțiunea de amortizare critică adițională indusă de elementele de disipare a
energiei nu va depăși 30% pentru modul fundamental de vibrație al clădirii. Valori mai
mari ale fracțiunii de amortizare critică nu mai sunt eficiente din punct de vedere
tehnic si economic pentru reducerea răspunsului seismic al clădirii.
F.8.3. Modelarea elementelor de disipare a energiei

Elementele de disipare a energiei dependente de viteză (de tip vâscos)
introduse în elementele structurale vor fi modelate folosind modelul Maxwell în care
componenta vâscoasă (amortizorul) este legată în serie cu componenta elastică
(resortul).
Forțele ce se produc în elementele de disipare a energiei de tip vâscos sunt
dependente de viteza relativă pe direcție axială între cele două capete ale elementelor.
Forța dezvoltată în elementele de disipare a energiei de tip vâscos se calculează cu
relația:
F  C  v (F.8.1)
unde:
F forța de amortizare;
v viteza relativă pe direcție axială între capetele elementului de disipare a
energiei;
C constanta de amortizare;
 constanta exponențială care, pentru aplicații seismice uzuale, are valori
cuprinse între 0,3 și 1,0. Pentru cazul  se consideră o amortizare
liniară (element disipativ liniar), în timp ce pentru   1 se consideră o
amortizare neliniară (element disipativ neliniar).
Atunci când elementele de disipare a energiei sunt folosite în paralel cu
elemente de izolare a bazei pentru modelare se folosește modelul Kelvin în care
componenta vâscoasă (amortizorul) este legată în paralel cu componenta elastică
(resortul).
F.8.4. Spectrul de răspuns elastic pentru diferite fracțiuni din amortizarea critică
Spectrul de răspuns elastic pentru o altă fracțiune din amortizarea critică, ξef,
diferită de cea convențională, ξ0 = 5%, se poate obține prin utilizarea următoarei relații
de conversie a ordonatelor spectrale:
S e T  ef 5%  S e T 0 5%  (F.8.2)

unde:
365
Se(T)ξ0 = 5% spectrul de răspuns elastic pentru componentele accelerației
terenului în amplasament corespunzător fracțiunii din
amortizarea critică convențională, ξ0=5%;
Se(T)ξef ≠ 5% spectrul de răspuns elastic pentru componentele accelerației
terenului în amplasament corespunzător unei alte fracțiuni din
amortizarea critică, ξef ≠ 5%;
η factorul de corecție ce ține cont de amortizare, determinat cu
relația:
10
  0,55 (F.8.3)
5   ef
În cazul proiectării soluțiilor de reabilitare seismică a clădirilor care utilizează

sisteme de disipare a energiei, fracțiunea din amortizarea critică, ξef, este determinată
cu relația:
 ef   0   s (F.8.4)
unde:
s fracțiunea din amortizarea critică adițională (suplimentară), exprimată
în procente, ce cuantifică amortizarea vâscoasă provenită din utilizarea
elementelor vâscoase de disipare a energiei, calculată cu relaţia:
1 ED
s  (F.8.5)
2 E S
unde:
ES energia maximă de deformație elastică a sistemului structural într-
un ciclu de mișcare;
ED energia disipată într-un ciclu de mișcare prin amortizare vâscoasă
provenită din utilizarea elementelor vâscoase de disipare a
energiei, Figura F.8.5;
0 fracțiunea din amortizarea critică pentru structura neechipată cu sisteme
de disipare a energiei, considerată 5%.
Forta
ED
ES
Deplasare
Figura F.8.5. Energia disipată prin amortizare vâscoasă într-un ciclu de mișcare, ED și energia
maximă de deformație elastică, ES
366
F.8.5. Cerințe suplimentare
Prin proiectare se va demonstra că introducerea sistemelor de disipare a
energiei nu conduce la formarea unui mecanism plastic defavorabil pentru clădirile
reabilitate seismic.
Calculul structural al clădirii reabilitate seismic va ține cont de eventualele
modificări în relațiile forță-viteză-deplasare produse de variațiile temperaturii
ambientale și de ridicarea temperaturii elementelor de disipare a energiei în timpul
cutremurului.
Prin proiectare se va asigura spațiul de acces pentru inspecția și eventuala
înlocuire a elementelor de disipare a energiei.
Pentru clădirile reabilitate seismic cu elemente de disipare a energiei este
necesară revizuirea proiectului de către un grup de ingineri independenți ce va
cuprinde persoane cu experiență în analiza seismică, în teoria și aplicațiile metodelor
de disipare a energiei. In procesul de revizuire al proiectului se vor considera
următoarele aspecte:
- Proiectarea preliminară, inclusiv dimensionarea elementelor de disipare a
energiei;
- Testarea prototipurilor conform instrucţiunilor de mai jos;
- Proiectul final al clădirii reabilitate și notele de calcul.
Proiectantul va stabili un program de mentenanță și de testare a elementelor de
disipare a energiei în vederea asigurării unui răspuns performant al acestora pe durata
de serviciu proiectată. Prin programul de testare se va lua în considerare fenomenul de
oboseală a elementelor de disipare a energiei și/sau a componentelor acestora.
Oboseala se poate manifesta la un număr redus de cicluri, în cazul acțiunii
cutremurului, sau la un număr mare de cicluri, în cazul acțiunii vântului.
Testele vor fi efectuate pentru a:
- confirma caracteristicile de amortizare și relațiile forță-viteză-deplasare a
elementelor de disipare a energiei folosite în proiectare;
- demonstra robustețea elementelor la excitații seismice extreme.
Proiectantul va stipula criterii de acceptanță explicite pentru valorile
caracteristicilor de amortizare obținute din teste. Aceste criterii vor reflecta valorile
considerate in proiectare, vor ține cont de variațiile posibile ale proprietăților de
material și vor furniza valori limită ale răspunsului în afara cărora elementele de
disipare a energiei vor fi considerate necorespunzătoare.
Testele se vor realiza pe prototipuri ale elementelor de disipare a energiei.
Procedurile de fabricație și procedurile de control ale calității folosite în fabricarea
prototipurilor vor fi identice cu cele folosite în fabricarea elementelor de disipare a
energiei.
Testarea prototipurilor se va face pentru fiecare tip de element de disipare a
energiei și pentru un număr minim de două elemente în mărime naturală din fiecare tip.
Un tip de element de disipare a energiei este definit de forța vâscoasă maximă capabilă,
de constanta de amortizare, de exponentul vitezei și de deplasarea pe direcție axială
367
maximă capabilă între capetele elementului de disipare a energiei. Prototipurile testate
nu vor fi folosite în procesul de construcție fără aprobarea scrisă a proiectantului.
Relația forță-deplasare-timp pentru fiecare ciclu de testare va fi achiziționată
digital și va fi înregistrată electronic.
Secvențele de testare ale prototipurilor cuprind următoarele:
- Fiecare element testat va fi încărcat cu un număr de cicluri egal cu cel așteptat
pe durata de serviciu a clădirii din acțiunea vântului luată cu valoarea de calcul,
dar nu mai puțin de 2000 de cicluri complete de încărcare-descărcare la
amplitudini ale deplasării așteptate din acțiunea vântului cu valoare de calcul;
frecvența de încărcare va fi egală cu inversul perioadei fundamentale a clădirii
reabilitate, f1;
- Fiecare element testat va fi încărcat cu 20 de cicluri complete de încărcare-
descărcare la amplitudini ale deplasării așteptate în timpul cutremurului de
proiectare; frecvența de incărcare va fi egală cu inversul perioadei
fundamentale a clădirii reabilitate, f1.
Dacă relația forță-deplasare a elementelor de disipare a energiei se modifică cu
mai mult de 15% atunci când frecvența de testare f1 se modifică de la 0,5 f1 la 2,0 f1,
testele de mai sus se vor efectua la frecvențe egale cu 0,5 f1, f1 și 2,0 f1.
Performanța prototipurilor testate conform celor specificate mai sus este
considerată satisfăcătoare dacă sunt indeplinite următoarele condiții:
- Pentru fiecare test efectuat, forța maximă pentru un prototip și pentru orice
ciclu, nu diferă cu mai mult de 15% față de forța maximă calculată ca medie
din toate ciclurile de testare ale prototipului;
Notă: Limita de 15% poate fi crescută cu acordul proiectantului dacă se demonstrează prin
calcul că aceasta nu are un efect defavorabil asupra răspunsului clădirii reabilitate
seismic.
- Pentru fiecare test efectuat, aria buclei de histerezis, ED, pentru un prototip și
pentru orice ciclu, nu diferă cu mai mult de 15% față de aria buclei de
histerezis calculată ca medie din toate ciclurile de testare ale prototipului.
Notă: Limita de 15% poate fi crescută cu acordul proiectantului dacă se demonstrează prin
calcul că aceasta nu are un efect defavorabil asupra răspunsului clădirii reabilitate
seismic.
- Sunt îndeplinite criteriile de acceptanță conform celor stabilite mai sus.
F.9. Reabilitarea seismică a clădirilor prin izolarea seismică a bazei
Prevederile date în acest capitol sunt întocmite la nivel de principii şi măsuri

generale. Metodele şi tehnologiile de izolare seismică urmează să constituie obiectul
unei norme de proiectare specială.
F.9.1. Aspecte generale. Domeniu de aplicare

Izolarea seismică reprezintă o metodă de îmbunătățire a performanțelor
seismice ale construcțiilor existente, prin reducerea cerințelor seismice ale elementelor
acestora.
În acest scop se interpun, de regulă, între baza structurii și fundație dispozitive
cu rigiditate laterală mică. Se obține o perioadă fundamentală de vibrație mult mai
368
mare decât perioada construcției cu baza fixă și decât a componentelor dominante ale
mișcării terenului. Sistemul de izolare se deformează numai în modul fundamental și
nu transmite structurii energia asociată modurilor superioare ale mișcării terenului.
Deformarea ansamblului izolatori-structură este reprezentată schematic în
Figura F.9.1.
dg – deplasarea terenului
db – deplasarea izolatorilor
ds – deplasarea relativă a structurii
Figura F.9.1. Deformarea ansamblului izolatori-structură
Izolarea seismică prezintă importante avantaje în raport cu metodele

tradiționale de consolidare, cum sunt:
- controlul performanței seismice a construcției cu un grad înalt de încredere;
- obținerea unui nivel de performanță (siguranță) superior;
- reducerea cerințelor seismice ale structurii (forțe și deplasări relative de nivel);
- reducerea cerințelor seismice ale componentelor nestructurale, și ale
elementelor adăpostite în clădiri de toate tipurile.
Izolarea bazei este o metodă de intervenție mai scumpă decât metodele de
consolidare de tip curent. Evaluată pe termen lung, ținând seama și de intervențiile
necesare postseism, metoda poate fi în multe situații preferabilă.
Se recomandă mai cu seamă la construcțiile de patrimoniu, în intenția de a
reduce cât mai mult măsurile de intervenție asupra suprastructurii care să afecteze
elementele de valoare istorică ale clădirii sau la construcțiile foarte importante, care
trebuie să rămână funcționale după atacul unor cutremure puternice.
De asemenea este indicat să se aplice izolarea bazei la construcții din materiale
neductile, dificil de consolidat prin alte procedee, cum sunt construcțiile din zidărie
nearmată.
Rezultatele intervenției prin izolarea bazei pot fi îmbunătățite prin asocierea
acesteia cu introducerea de amortizori care suprimă eventualele efecte de rezonanță și
reduc durata oscilației. Această masură se recomandă în special în cazul zonelor
seismice cu perioade caracteristice înalte.
F.9.2. Obiective de performanță

Obiectivele de performanță urmărite prin izolarea bazei sunt cele asociate stării
limită ultime (ULS) și stării limită de serviciu (SLS).
Este indicat ca atunci când se utilizează izolarea seismică, în special pentru
construcții importante și/sau de mare valoare istorică sau arhitecturală, acestea să fie
dimensionate și pentru a prelua deplasările laterale produse de cutremurul maxim
considerat (MCE) la amplasament, în cadrul stării limită de prevenire a prăbușirii
369
(CPLS). Acest cutremur corespunde unei perioade de recurență de referință de cca
1000 ani.
Atunci când se aplică izolarea bazei, cerințele seismice se stabilesc, de regulă,
corespunzător acțiunii seismice utilizate la proiectarea construcțiilor noi.
Condițiile de mai sus se consideră satisfăcute dacă:
(a) În cazul SLS, construcția nu va fi degradată, comportându-se esențial elastic.
În termeni de deplasare aceasta înseamnă limitarea deplasărilor relative de
nivel la 0,3%.
(b) În cazul ULS, se acceptă incursiuni moderate în domeniul inelastic de
deformație, cerințele de ductilitate nedepășind valoarea 2. În termeni de
deplasare, valorile deplasărilor relative de nivel se limitează la 1,0%.
(c) În cazul CPLS, sistemul izolant trebuie să suporte deplasările impuse de MCE,
fără a pierde capacitatea de a suporta încărcarea verticală a construcției. Poate
fi necesară înlocuirea izolatorilor după cutremur, dar capacitatea structurii care
susțin izolatorii nu trebuie depășită. ( )
Structura existentă vulnerabilă seismic, eventual degradată, trebuie reparată și
întărită minimal, dacă este cazul, pentru a suporta deplasările relative indicate la (a), (b)
şi/sau (c).
F.9.3. Oportunitatea introducerii izolatorilor seismici

Introducerea izolării bazei la construcțiile existente reprezintă o intervenție
scumpă și complexă și din acest motiv eficiența ei trebuie să fie cât mai mare.
Oportunitatea izolării bazei se evaluează pe baza criteriilor următoare:
(a) Criterii structurale:
(i) Flexibilitatea (rigiditatea) structurii existente.
Izolarea seismică a bazei construcțiilor este mai eficientă când perioada
fundamentală a clădirii izolate poate fi mărită cu cca 2,0 secunde dincolo de perioada
corespunzătoare răspunsului maxim (perioada Tc a spectrului de răspuns).
De ceea, construcțiile rigide sunt cele mai apte pentru aplicarea izolatorilor. În
schimb construcțiile cu perioada fundamentală a oscilațiilor proprii peste 1,5 – 2,0 sec
nu beneficiază prea mult de izolarea bazei, decât dacă nu se prevede și introducerea
unei amortizări semnificative prin amortizori și disipatori.
(ii) Rezistența structurii existente. ( )
Dacă în urma izolării bazei, cerințele seismice depășesc capacitatea unor
elemente ale structurii existente de rezistență este necesară și consolidarea elementelor
structurii. Dacă intervențiile necesare sunt limitate la câteva elemente slabe, iar
măsurile de consolidare nu sunt excesive, soluția izolării seismice rămâne acceptabilă.
Dacă construcția prezintă o rezistență laterală de ordinul 0,1 – 0,2 din greutatea
clădirii și este rezonabil de robustă este posibil să se evite consolidarea părții de
deasupra interfeței de izolare.
(b) Criterii constructive: ( )
(i) Distanța față de clădirile existente.
370
Deplasările laterale ale sistemului izolat se consumă în cea mai mare parte la
nivelul planului de izolare.
De asemenea, este necesar un spațiu pentru execuția excavării și a incintei.
Dacă acest spațiu perimetral nu există, soluția nu poate fi aplicată.
(ii) Existența subsolului.
Izolatorii au o înălțime relativ importantă la care se adaugă înălțimea structurii
(de regulă grinzi rigide) necesară pentru repartizarea încărcărilor. Astfel, montarea
izolatorilor necesită un anumit spațiu.
Dacă clădirea dispune de subsol, aceștia pot fi montați la acest nivel,
consumând o parte însemnată din spațiul util al acestuia. În caz contrar sunt necesare
excavații suplimentare pentru a plasa izolatorii, fundațiile acestora și structura de
distribuție a încărcărilor de deasupra acestora.
Costurile și problemele de execuție în acest din urmă caz pot să ducă în unele
cazuri la renunțarea la soluția izolării bazei.
(iii) Accesul pentru execuția și întreținerea izolatorilor. ( )
Accesul pentru montarea și întreținerea ulterioară a izolatorilor reprezintă o
condiție importantă.
Dacă nu există subsol, problema accesului este foarte dificil de rezolvat. Chiar
dacă instalarea izolatorilor și execuția fundațiilor acestora se poate face prin găuri
practicate prin pardoseala subsolului, menținerea lor pentru accesul în vederea
întreținerii dispozitivelor izolatoare nu este întotdeauna posibilă.
Cea mai bună soluție din punct de vedere funcțional este construirea unui nou
subsol, dar costurile aferente pot fi prohibitorii.
F.9.4. Probleme specifice de proiectare

Indicațiile din această secțiune se referă la situația în care planul în care se
montează izolatorii se află în apropierea bazei structurii.
Deasupra izolatorilor trebuie să existe o structură rigidă capabilă să transmită

încărcările verticale și laterale la izolatori, evitând supraîncărcarea vreunui dispozitiv
de izolare.
Dedesubtul interfeței de izolare trebuie realizată o structură capabilă să
transfere forțele laterale de la dispozitivele izolatoarelor la teren.
Cele două structuri de transfer pot fi alcătuite din elementele structurii
existente (de exemplu, de rețele de grinzi existente), consolidate sau nu, după caz.
Dacă asemenea elemente nu există, trebuie realizate unele noi cu acest rol.
Elementele situate în contact direct cu izolatorii trebuie să fie proiectate pentru
a prelua mișcarea seismică de proiectare la bază, fără reduceri de forță, ceea ce
dezvoltă eforturi înalte în aceste elemente.
Pentru a limita eforturile din efectul excentricității create între punctele de
aplicație a forțelor de compresiune de la cele două fețe ale izolatorilor și pentru a
împiedica apariția unor tendințe de instabilitate, dimensiunile și proporțiile
371
izolatoriilor (raportul între înalțime și diametrul secțiunii orizontale) vor fi stabilite
adecvat.
Transmiterea încărcărilor de la clădirea existentă la noile reazeme reprezintă o
problemă esențială a proiectării măsurilor de intervențe cu izolarea bazei.
Aceste probleme de proiectare esențiale implică conceperea unor detalii
potrivite pentru :
- modificarea traiectoriei forțelor verticale și sprijinirea adecvată a construcției
existente;
- tăierea stălpilor sau pereților la bază;
- executarea unor fundații noi;
- executarea unei structuri orizontale de transfer deasupra izolatorilor;
- instalarea izolatorilor;
- transferarea încărcării verticale la izolatori fără deplasări care să degradeze
suprastructura.
O problemă specială de proiectare o reprezintă preluarea eventualelor forțe de
întindere de la interfața izolatorilor cu structura.
Izolatorii cu cauciuc natural sunt prea puțin rigizi și prea puțin rezistenți la
eforturi de întindere pentru a putea conta că pot prelua asemenea forțe.
De asemenea, izolatorii cu miez de plumb sunt creditați cu o capacitate limitată
de a prelua întinderea.
Ca urmare, proiectarea izolatorilor și a structurilor de beton atașate acestora
trebuie să urmărească minimizarea sau chiar anularea tensiunilor din izolatori, prin
angajarea spațială a elementelor de deasupra lor sau chiar prin mărirea greutății
acestora.
Datorită faptului că fiecărui tip de izolator îi corespund soluții diferite pentru
detaliile de execuție, cunoașterea caracteristicilor izolatorilor este esențială și din acest
motiv alegerea tipului de izolator și a furnizorului trebuie făcută încă din primele faze
de proiectare.
Pentru ca sistemul de izolare să fie efectiv, elementele construcției nu trebuie

să intersecteze planul de izolare.
Scările de intrarae trebuie să lucreze în consolă sau trebuie să fie rezemate pe
suporți alunecători, iar instalațiile trebuie să aibă legături flexibile.
De jur împrejur trebuie creat un spațiu liber, acoperit cu grătare sau plăci, astfel
detaliate încât să nu pătrundă în spațiul respectiv pe durata cutremurelor și să afecteze
deplasarea liberă pe orizontală a izolatorilor.
Se recomandă elementele de compartimentări și alte elemente de arhitectură să
fie realizate din plăci de gips-carton și astfel detaliate încât să urmărească deplasările
SLS fără a necesita reparații. Unele elemente pot fi selectate pentru a fi sacrificate și
înlocuite.
372
Puțurile de lift necesită o soluție specială. Soluția cea mai potrivită constă în
suspendarea cajelor de lift de structura de deasupra interfeței de izolare, asigurând un
spațiu liber suficient de jur împrejurul lor, sub planul de izolare.
F.9.5. Metodologia de proiectare și calcul a intervenției bazate pe izolare seismică

Calculul structurilor existente la care se aplică izolarea bazei se efectuează
conform prevederilor date în P 100-1, împreună cu completările date în continuare.
Dimensionarea sistemului de izolare urmărește controlul accelerațiilor
transmise structurii, limitarea deplasărilor impuse izolatorilor sau să realizeze o
acordare cât mai favorabilă a celor două categorii de cerințe.
F.9.5.2. Etapele proceselor de proiectare

Procesul de proiectare este constituit, în mod obișnuit din următoarele etape
principale
(i) Stabilirea concepției de intervenției;
(ii) Selectarea inițială a izolatorilor;
(iii) Construirea modelului de calcul;
(iv) Determinarea cerințelor seismice;
(v) Dimensionarea preliminară a izolatorilor;
(vi) Calculul structural detaliat;
(vii) Stabilirea parametrilor de detaliu ai izolatorilor și amortizorilor;
(viii) Verificarea răspunsului seismic al construcției consolidate prin calcul
dinamic inelastic recomandat în anumite situații.( )
Pentru etapele proiectării, care nu sunt tratate sau sunt tratate insuficient în P
100-1, se dau indicații în continuare.
F.9.5.3. Selectarea inițială a izolatorilor

Rezultatele calculului sunt influențate semnificativ de valorile parametrilor
care descriu proprietățile izolatorilor (a materialelor din care sunt realizate acestea). Ca
urmare, trebuie considerate mai multe ipoteze privind aceste proprietăți, pe baza
informațiilor oferite de furnizor privind variabilitatea acestor caracteristici, cu factori
cum sunt modul de fabricație, natura și intensitatea încercării, gradul de uzură, vârsta.
Alegerea sistemului de izolare include și alegerea dimensiunilor inițiale și a
proporțiilor izolatorilor (raportul dintre înălțimea și dimensiunea bazei) și a dispunerii
izolatorilor în planul construcției. Raportul între mărimea încărcării verticale și
rezistența la compresiune a izolatorilor constituie criteriul principal pentru
dimensionarea izolatorilor.
Dispunerea finală a izolatorilor rezultă în urma unui proces de optimizare care
urmărește limitarea excentricităților la nivelul sistemului izolator, a excentricității
dintre acesta și suprastructură, evitarea ridicării de pe izolatori.
373
F.9.5.4. Construirea modelului de calcul
Modelul de calcul se întocmește pe baza prevederilor date în cap. 11 din P 100-
1. Dacă sunt îndeplinite condițiile date în cap. 11 din P 100-1, se pot adopta modele și
procedee de calcul simplificate.
Pentru dimensionarea preliminară a izolatorilor se poate aplica modelul
simplificat definit de caracteristicile următoare:
(a) Sistemul alcătuit din ansamblul izolatorilor și suprastructura clădirii se
echivalează cu un sistem cu un grad de libertate, caracterizat de rigiditatea
secantă și factorul de amortizare echivalente răspunsului neliniar al izolatorilor
(Error! Reference source not found.).
(b) Factorul de amortizare vâscoasă echivalentă amortizării histeretice a sistemelor
cu izolatori cu cauciuc, plumb sau cu frecare, caracterizate de comportarea
biliniară reprezentată în Error! Reference source not found. se poate
determina cu relația: ( )
2  Fy dy 
h     (F.9.1)
  Fmax d max 
în care:
h amortizarea văscoasă echivalentă;
Fy forța de curgere a sistemului izolator;
Fmax forța maximă impusă sistemului de izolare;
dmax deplasarea maximă impusă sistemului;
dy deplasarea la curgere.
Modelul se bazează pe ipoteza că suprastructura este rigidă, care este
acceptabilă dacă sistemul izolat are o perioadă efectivă cel puțin de 3 ori mai mică
decât perioada fundamentală a structurii fixate la bază.
Figura F.9.2.
F.9.5.5. Evaluarea cerințelor seismice

Cerințele seismice se cuantifica prin spectrele răspunsului seismic, în cazul
utilizării calculului structural prin metoda calcul dinamic cu spectre de răspuns sau
374
prin accelerograme specifice amplasamentului în cazul utilizării calculului dinamic
liniar sau neliniar.
Spectrele răspunsului elastic de accelerație Se(T) se stabilesc conform cap. 3
din P 100-1. Se pot determina spectre specifice stărilor limită SLS și ULS, sau prin
prelucrarea unor accelerograme specifice amplasamentului.
Asigurarea diferită pentru clădirile aparținând diferitelor clase de importanță se
face prin multiplicarea ordonatelor spectrului cu factorul I,e.
Spectrele corespunzătoare diferitelor valori ale factorului de amortizare se
obțin prin utilizarea factorului de corecție , dat în P 100-1.
În vederea efectuării calculului dinamic se selectează cel puțin 3 accelerograme
compatibile cu spectrul de proiectare.
Spectrele de deplasare se obțin din spectrele de accelerație pe baza procedeului
dat în P 100-1, utilizând relația:
1
Sd  Sa (F.9.2)
2
în care:
Sd deplasarea pseudo-spectrale;
Sa accelerația spectrală;
ω pulsația sistemului.
F.9.5.6. Dimensionarea preliminară a izolatorilor

Pentru dimensionarea preliminară a sistemului de izolatori se aplică procedee
de calcul bazate pe utilizarea spectrelor bipartite ale răspunsului seismic și a curbei
forță-deplasare laterală a structurii izolate, construite pentru un sistem cu un grad de
libertate echivalent. Metoda este denumită în mod curent metoda spectrului capacității.
Spectrele bipartite ale răspunsului seismic se obțin reprezentând într-un sistem
de coordonate Sa – Sd valorile spectrale ale accelerației și deplasării. Se obține familia
de spectre, fiecare corespunzând unei anumite valori a factorului de amortizare, h.
Variabila, perioada de oscilație a sistemului cu un grad de libertate a modelului
simplificat (a se vedea F.9.5.4), este reprezentată de drepte care trec prin originea
sistemului de axe, având diferite înclinări (Error! Reference source not found.).
Se alege preliminar o valoare a factorului de amortizare. O valoare potrivită
este 20%.
Stabilirea cerințelor pentru sistemul de izolare ales implică efectuarea
următoarelor operații:
(i) construirea curbei forță-deplasare pentru sistemul izolat și suprapunerea
acesteia peste familia de spectre bipartite;
(ii) evaluarea în primă aproximație a cerințelor seismice corespunzător
punctului aflat la intersecția curbei capacității cu spectrul pentru valoarea
inițială a factorului de amotizare,  = 20%;
375
(iii) corectarea aproximației inițiale a factorului h > pe baza relației (F.9.1), în
care dmax și Fmax corespund coordonatelor punctului de intersecție
determinat în etapa (ii). ( )
Operațiile (ii) și (iii) se repetă până când diferența dintre valorile h din două
iterații succesive se înscriu în limitele de toleranță admise.
Punctul de intersecție al curbei capacității cu curba spectrală corespunzătoare
factorului h astfel obținut, determină valorile cerințelor seismice de forță și deplasare.
Figura F.9.3. Curbă spectrală
Procedeul se aplică în același mod pentru SLS și ULS.

Forța seismică transmisă suprastructurii se distribuie la nivelul etajelor pe baza
relației dată în cap. 11 din P 100-1 și se determină într-o estimare preliminară
eforturile în elementele acesteia.
Se controlează eficacitatea intervenției prin izolarea bazei, prin verificarea
îndeplinirii unor obiective asociate răspunsului la întrebări cum sunt:
(i) Se îndeplinesc condițiile structurale pentru SLS?
(ii) Izolatorii pot urmări cerințele de deplasare la ULS fără să se rupă, iar
deplasările laterale ale acestora se pot înscrie în spațiul rezervat pe
conturul clădirii?
(iii) Sistemul de izolare reduce suficient de mult accelerația transmisă
suprastructurii?
(iv) Suprastructura, așa cum este realizată, poate prelua eforturile în domeniul
elastic?
(v) Dacă răspunsul la (iv) este negativ, incursiunile în domeniul inelastic sunt
suficient de mici pentru a nu depăși capacitatea de deformare a
elementelor existente și dacă nu, care este amploarea măsurilor necesare
de consolidare ale suprastructurii.
376
Dacă răspunsul la întrebări nu este satisfăcător se va reconsidera aranjamentul
inițial izolatorilor și procesul de proiectare preliminară se repetă.
F.9.5.7. Calculul detaliat al structurii

Calculul detaliat al structurii se realizează cu modelele și metodele prevăzute
în cap. 11 din P 100-1.
În cazul construcțiilor regulate se admite utilizarea modelelor condensate, care
echivalează structura cu o consolă cu mase concentrate la nivelul planșeelor, cu
proprietăți echivalente de deformare și de rezistență la ficare nivel.
Modelul condensat al structurii se obține prin calculul static neliniar (biografic)
al acesteia, care permite stabilirea relației forță laterală – deplasare la fiecare nivel.
Pentru sistemele de izolare cu comportare inelastică, dispozitivele izolatoare
vor fi modelate utilizând rigiditatea secantă pentru nivelul de deplasare așteptat.
Calculul implică iterația până la obținerea convergenței (conform F.9.4). Modelul va
cuprinde și amortizori, necesari în multe din cazuri.
În cazul în care centrele de rigiditate și de rezistență ale sistemului de izolare
ale suprastructurii nu sunt aliniate în interiorul unei distanțe de 5% din dimensiunea
clădirii perpendiculare pe direcția atacului seismic, sau/și dacă structura situată
deasupra planului de izolare nu satisface criteriile date în cap. 11 din P 100-1, pentru
aplicarea metodei simplificate de clcul, trebuie utilizate modele și metode complete, în
măsură să evidențieze mai riguros efecetele de torsiune generală.
F.9.5.8. Proiectarea de detaliu a măsurilor de intervenție

În această etapă vor fi detaliate toate aspectele de realizare a sistemului de
izolare și cele referitoare la eventualele măsuri necesare de consolidare a structurii
inițiale.
Se va acorda o atenție particulară efectelor rezultate din deplasarea izolatorilor,
inclusiv efectele de ordinul 2.
În această fază se stabilesc toate datele privind caracteristicile izolatorilor și
amortizorilor pe baza specificațiilor furnizorilor selectați.
Obiective majore ale acestei faze le constituie:
- proiectarea sistemului de sub planul de izolare rigid și rezistent care transmite
încărcările la terenul de fundare;
- proiectarea sistemului de rezemare al structurii situat deasupra planului de
izolare, care să asigure rolul de diafragmă orizontală în distribuirea forțelor
orizontale și în același timp, să transmită încărcările verticale izolatorilor;
- realizarea spațiului necesar în jurul perimetrului clădirii care să permită
deplasările laterale seismice ale izolatorilor;
- realizarea unor legături adecvate, flexibile pentru instalațiile și conductele
clădirii, care să nu fie afectate de deplasările laterale ale izolatorilor.
Este indicat ca performanțele izolatorilor să fie verificate prin teste.
Proiectul măsurilor de intervenție va fi însoțit de un proiect de tehnologie care
va preciza succesiunea operațiilor și va detalia modul de execuție al fiecăruia.
377
Probleme speciale pe care trebuie să le rezolve acest proiect sunt asigurarea
accesului pentru montarea izolatorilor și realizarea transferului încărcărilor verticale al
clădirii la sistemul izolatorilor.
378
Anexa G Comentarii
În această anexă se regăsesc comentarii asupra prevederilor părții normative a
codului P100-3. Se reia structura de titluri a codului și anexelor A, B, C, D și E, cu
particula „G.” adăugată fiecărui titlu. Se introduc comentarii la unele paragrafe.
Numărul paragrafului comentat este reținut la începutul fiecărui comentariu.
G.1. Generalități
G.1.1. Obiect și domeniu de aplicare

(2) P100-3 este cod subsecvent codului P100-1. Principiile privind proiectarea
seismică a clădirilor noi se vor utiliza principii de referință la evaluarea seismică a
clădirilor existente.
(3) Pentru evaluarea riscului seismic pentru populații sau grupuri de clădiri se vor
utiliza proceduri specifice de evaluare rapidă care să asigure caracterul unitar al
evaluării seismice pentru toate clădirile. Clasificarea clădirilor din punct de vedere al
susceptibilității de avariere la acțiuni seismice se face pe baza evaluării seismice unitare
utilizând aceleași proceduri de evaluare și având în vedere cerințe fundamentale identice.
Evaluare seismică pe baza codurilor de evaluare aflate în vigoare în diferite perioade nu
poate fi utilizată pentru ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al susceptibilității de
avariere la acțiuni seismice.
(5) Pentru evaluarea seismică a construcțiilor cu funcțiuni speciale (de exemplu,
platforme maritime, poduri, baraje, diguri, coșuri de fum, rezervoare, silozuri, turnuri
de răcire și altele asemenea) pot fi utilizate parțial, cu caracter informativ, unele
prevederi ale codului P100-3 în condițiile în care acestea nu contravin prevederilor
documentelor normative specifice.
(7) Anexele normative ale P100-3 (A, B, C, D și E) se referă la clădirile cu structura
realizată din beton, oțel sau zidărie. Pentru evaluarea seismică a clădirilor cu structura
din alte materiale se pot utiliza prevederile normative din capitolele 1-8 împreună cu
documentele normative specifice pentru proiectare.
(9) Aceste clădiri au, de regulă, susceptibilitatea cea mai ridicată de avariere la
acțiuni seismice severe și trebuie prioritizate în cadrul programelor de punere în
siguranță a fondului construit.
(11) Pentru clădirile cu structuri realizate din alte materiale (lemn, beton cu armătură
rigidă etc.) se vor utiliza prevederile aplicabile din capitolele 1-8 ale P100-3, împreună
cu prevederile documentelor normative de proiectare specifice.
(13) Expertizarea tehnică a clădirilor nu necesită întotdeauna evaluarea seismică. În
cazul în care evaluarea seismică nu este necesară, nu se aplică prevederile P100-3. Dacă
asupra unei clădiri existente se execută lucrări de construcție, evaluarea seismică trebuie
făcută în cazul în care, prin lucrările executate, se schimbă semnificativ rigiditatea,
rezistența sau capacitatea de deformare sub acțiuni seismice sau când se modifică
semnificativ masa clădirii. Orientativ, schimbarea masei unei clădirii cu 1-2% nu
necesită evaluare seismică de ansamblu. Această observație nu este valabilă în cazul
construcțiilor vechi, elaborate înainte de 1963, care sunt deosebit de vulnerabile la
acțiunea seismică.
La data elaborării acestei ediții a P100-3, este în vigoare reglementarea tehnică
„Îndrumător privind cazuri particulare de expertizare tehnică a clădirilor pentru cerința
379
fundamentală „rezistența mecanică și stabilitate” – indicativ C254/2017” în care se
descriu unele cazuri particulare și se formulează recomandări privind domeniul de
aplicare și conținutul cadru al rapoartelor de expertiză în aceste situații.
(18) Expertul tehnic și proiectantul soluțiilor de intervenție pot propune lucrări de
intervenție care depășesc cerințele minimale date în acest cod pentru reducerea
susceptibilității de avariere a clădirii la acțiunea seismică. Depășirea acestor condiții
minimale nu poate fi imputată expertului sau proiectantului dacă ea servește creșterii
siguranței clădirii.
(22) Pentru ierarhizarea clădirilor din punct de vedere al susceptibilității de avariere
la acțiuni seismice severe sunt necesare metodologii unitare de evaluare, simplificate,
care pot fi aplicate rapid pentru un număr mare de clădiri. P100-3 nu prevede astfel de
metodologii.
(23) Concluziile expertizelor tehnice sunt valabile atâta timp cât documentele tehnice
normative relevante nu s-au schimbat, îndeosebi sub aspectul cerințelor fundamentale
ale evaluării seismice, dacă clădirea nu a suferit degradări semnificative, schimbări de
funcțiune sau intervenții structurale și nestructurale de la data elaborării expertizei.
G.2. Evaluare seismică
G.2.1. Generalități
(1) Prin susceptibilitatea avarierii seismice se înțelege predispunerea deosebită a
unei clădiri existente la avariere în urma unei acțiuni seismice severe din cauza unor
caracteristici constructive favorizante. Acțiunea seismică se stabilește în acord cu
cerințele fundamentale ale evaluării seismice.
(3) Beneficiarul expertizei comunică expertului tehnic motivele efectuării expertizei.
Expertul tehnic stabilește scopul expertizei conform solicitărilor beneficiarului, în raport
cu prevederile legale și normative în vioare.
(6) În general, la clădiri existente expertul trebuie să stabilească natura structurală
sau nestructurală a unor elemente de construcție. Elementele structurale alcătuiesc
structura clădirii care este evaluată seismic. Elementele nestructurale trebuie verificate
în măsura în care, prin avarierea sau pierderea stabilității acestora, se pune în pericol
siguranța utilizatorilor sau împiedică funcționarea construcției în raport cu cerințele
fundamentale ale evaluării.
(7) Încadrarea clădirii într-o clasă de risc seismic și stabilirea necesității lucrărilor
de intervenție sunt obligatorii în cazul unei evaluări seismice conform P100-3.
Descrierea tipului și anvergurii lucrărilor de intervenție se face atunci când este necesară
conform scopului expertizei.
(8) Expertul tehnic și beneficiarul au dreptul de stabili nivelul de asigurare al clădirii
după realizarea lucrărilor de intervenție dar sunt obligați să respecte nivelul minim de
asigurare conform prevederilor capitolului 3.3.
(9) În acord cu scopul expertizei, expertul tehnic stabilește tipul și anvergura
releveelor și măsurătorilor in situ și de laborator necesare pentru a menține un echilibru
volumul informațiilor colectate despre clădire și acuratețea expertizei tehnice. De multe
ori, din rațiuni funcționale, nu sunt posibile relevări și măsurători complete ale clădirii.
De aceea, în cazul realizării lucrărilor de intervenție recomandate prin expertiză,
380
expertiza tehnică se poate completa, detalia și definitiva la încheierea lucrărilor de
decopertare a elementelor structurale. Această situație poate influența volumul, costurile
și durata lucrărilor de reabilitare seismică a clădirii. Modificarea costurilor și duratei
lucrărilor de intervenție ca urmare a unor informații colectate pe perioada lucrărilor de
intervenție, care nu erau observabile la data elaborării expertizei, nu poate fi imputabilă
expertului tehnic.
(10) Expertizarea documentației tehnice de proiectare urmărește să stabilească
susceptibilitatea avarierii la acțiuni seismice a clădirii proiectate, conform acestei
documentații. Această expertiză poate conține, după caz, recomandări privind
îmbunătățirea documentației tehnice de proiectare.
G.2.2. Operațiile care compun procesul de evaluare

(4) Metodologiile de nivel superior utilizează instrumente de evaluare mai avansate
și au un grad de încredere mai ridicat. Dacă la evaluarea unei clădiri se utilizează două
sau trei metodologii de evaluare, concluziile evaluării ar trebui să se bazeze pe
rezultatele obținute utilizând metodologia de calcul cea mai complexă. Dacă două sau
trei metodologii de evaluare conduc la rezultate contradictorii, rezultatele obținute prin
metodologia cea mai complexă prezintă gradul cel mai înalt de încredere.
(6) Ambele tipuri de evaluări sunt relevante în stabilirea susceptibilității de avariere
seismică.
(9) Sistemul de fundare este parte a sistemului structural al clădirii. Prevederile cap.
7 privesc operațiile și competențele care sunt specifice sistemului de fundare.
(11) Evaluarea componentelor nestructurale ale clădirilor este importantă în stabilirea
susceptibilității de avariere seismică a clădirii și trebuie făcută de către expertul tehnic
care evaluează clădirea în ansamblu.
G.2.3. Metodologii de evaluare

(2) Alegerea metodologiei de evaluare este în sarcina expertului tehnic, cu
condiționările date în acest capitol. Pentru a crește gradul de încredere a evaluării
seismice este recomandabilă utilizarea metodologiei de nivel 3. Totuși, utilizarea
metodologiilor de nivel superior este tributară colectării unui volum ridicat de informații
relevante privind structura analizată. În lipsa informațiilor necesare, aplicarea
metodologiilor de nivel superior nu este justificată și nici recomandată. (0)
G.2.3.1. Metodologia de nivel 1

(1) Metodologia de nivel 1 este o metodologie de calcul simplificată care nu necesită
efectuarea unui calcul structural de ansamblu. Se verifică numai elementele structurale
verticale (stâlpi, pereți sau contravântuiri) în secțiunea învecinată cotei teoretice de
încastrare. Valorile eforturilor capabile se stabilesc simplificat. Metoda este simplă și
poate fi aplicată chiar în condițiile unui deficit major de informații privind structura
clădirii. Totuși, acuratețea rezultatelor este limitată. Se recomandă ca această metodă să
fie aplicată cu precădere în cazul clădirilor fără un sistem structural clar care se pretează
unor modelări avansate pentru calcul structural. De asemenea, metodologia de nivel 1
poate fi aplicată în zone cu seismicitate redusă pentru orice tip de clădire.
(2) Expertul tehnic poate utiliza metodologia de nivel 1 pentru o apreciere globală,
rapidă, a susceptibilității de avariere la acțiuni seismice a oricărui tip de clădire, care nu
se încadrează în mod necesar în prevederile de la (1) cu condiția ca această apreciere
381
simplificată să fie urmată de aplicarea unei metodologii de nivel superior, conform
prevederilor codului.
(3) În cazul structurilor care nu pot fi modelate pentru calcul structural cu element
finit în mod pertinent (cu grad adecvat de încredere), care sunt în mod evident
vulnerabile la acțiunea seismică (conform degradărilor existente sau a degradărilor
suferite de clădiri asemănătoare la cutremure anterioare), se poate aplica metodologia
de nivel 1 pentru evaluarea susceptibilității la acțiunea seismică cu condiția ca la
proiectarea lucrărilor de intervenție să se utilizeze metode de calcul structural conform
P100-1. Calculul structural al clădirii reabilitate va evidenția gradul de asigurare la
acțiunea seismică.
Asemenea construcții sunt, de exemplu, unele clădiri multietajate (orientativ, cu
peste 6 etaje), realizate înainte de 1963. Conformarea și alcătuirea acestor clădiri
prezintă vicii evidente, și, în consecință, rezistența și rigiditatea lor la forțe orizontale
este insuficientă. Astfel de clădiri prezintă susceptibilitate ridicată de avariere la acțiuni
seismice severe. Din cauza lipsei unui sistem structural clar definit, evaluarea cantitativă
prin metode complexe de calcul nu este posibilă în cazuri curente și nici recomandabilă.
Structura nu poate fi modelată pentru calcul decât formal, deoarece defectele intrinseci
de alcătuire și conformare sunt incompatibile cu ipotezele modelelor teoretice. Efortul
de modelare și de calcul nu se justifică pentru că precizia rezultatelor este redusă și
necuantificabilă, iar concluziile sunt de previzibile. În cazuri curente, la clădirile de
acest tip se poate trece direct la proiectarea soluției de intervenție, numai pe baza
rezultatelor pe care le poate furniza metodologia de tip 1.

(1) Metodologia de evaluare de nivel 2 este metodologia curentă de evaluare. Se
poate aplica la toate tipurile de clădiri, are grad de complexitate mediu și necesită un
volum moderat de informații privind structura.
(3) Lista de condiții de alcătuire structurală dată în Anexele B, C și D,
corespunzătoare structurilor din diferite materiale, este mai detaliată decât în cazul
metodologiei de nivel 1.
(4) În aplicarea metodologiei de nivel 2, se efectuează calculul structural printr-o
metodă de calcul static liniar: metoda forțelor laterale statice echivalente sau metoda de
calcul modal cu spectre de răspuns. Pentru reprezentarea acțiunii seismice în calculul
liniar se utilizează un factor de comportare compatibil cu caracteristicile de ductilitate
și redundanță ale structurii analizate. Valori maxime ale factorilor de comportare pentru
diferite tipuri de structuri sunt date în Anexele B, C și D.

(1) Metodologia de nivel 3 se bazează pe calculul structural utilizând metode de
calcul neliniar.
(2) Pentru aplicarea metodologiei de nivel 3 este necesar un volum mare de
informații referitoare la structură. De exemplu, în cazul structurilor de beton armat este
necesar să se cunoască detaliile de armare pentru elementele structurale, inclusiv
informații privind ancorajul barelor în noduri, calitatea îmbinărilor prin suprapunere,
etc.
382
(5) Lista de condiții de alcătuire structurală dată în Anexele B, C și D,
corespunzătoare structurilor din diferite materiale, este aceeași ca în cazul metodologiei
de nivel 2.
G.3. Cerințe de performanță
G.3.1. Cerințe fundamentale

(1) Evaluarea seismică a unei clădiri existente se face în raport cu cerințele
fundamentale ale proiectării la cutremur definite conform P100-1 pentru clădiri noi.
(2) Conform P100-1, proiectarea la cutremur a clădirilor noi urmărește satisfacerea,
cu un grad adecvat de siguranță, a următoarelor cerințe fundamentale:
- cerința de siguranță a vieții - structura va fi proiectată pentru a răspunde acțiunii
seismice cu valoarea de proiectare cu o marjă suficientă de siguranță față de nivelul de
deformare la care intervine prăbușirea locală sau generală, astfel încât viețile oamenilor
să fie protejate. Valoarea de proiectare a acțiunii seismice, considerată pentru cerința de
siguranța vieții corespunde unui interval mediu de recurență de 225 ani (probabilitate
de depășire de 20% în 50 de ani).
- cerința de limitare a degradărilor: structura va fi proiectată pentru a răspunde
acțiunilor seismice cu probabilitate mai mare de apariție decât acțiunea seismică de
proiectare, fără degradări sau scoateri din funcțiune, ale căror costuri să fie exagerat de
mari în comparație cu costul structurii. Acțiunea seismică considerată pentru cerința de
limitare a degradărilor corespunde unui interval mediu de recurență de 40 ani
(probabilitate de depășire de 20% în 10 de ani).
(3) Cerințele de fundamentale ale proiectării la cutremur ale clădirilor noi sunt
cerințe de referință pentru evaluarea seismică. Evaluarea seismică nu se poate face în
raport cu cerințe mai puțin exigente decât acestea. Expertul tehnic împreună cu
beneficiarul expertizei pot stabili cerințe superioare (mai exigente) ale evaluării
seismice, în funcție de scopul expertizei. De exemplu, evaluarea seismică poate avea în
vedere o valoare de proiectare a acțiunii seismice pentru cerința de siguranță a vieții care
corespunde unui interval mediu de recurență de 475 de ani (probabilitatea de depășire
de 10% în 50 de ani), conform recomandării standardului SR EN 1998-1.
(4) Expertul tehnic trebuie să informeze beneficiarul privind caracterul minimal al
cerințelor fundamentale și posibilitatea de considerare a unor cerințe superioare (mai
exigente) în evaluarea seismică.
(5) La evaluarea clădirilor din clasele I și II de importanță-expunere la cutremur,
multiplicarea valorilor de proiectare ale accelerațiilor seismice cu factorul γI,e egal cu
1,4 și, respectiv, 1,2, este echivalentă cu considerarea unor intervale medii de recurență
ale accelerațiilor orizontale mai lungi.
(6) Clasa de risc seismic este un indicator privind susceptibilitatea de avariere a
clădirii la cutremurul asociat Stării Limită Ultime. Clasa de risc seismic nu este un
indicator privind răspunsul clădirii la cutremurul asociat Stării Limită de Serviciu.
(7) Necesitatea și anvergura lucrărilor de intervenție asupra clădirilor existente,
vulnerabile seismic, se stabilește pe baza unor criterii precum: nivelul de asigurare
necesar, resursele financiare, materiale și umane disponibile pentru reducerea riscului
383
seismic al construcțiilor din fondul existent, raportat la dimensiunile acestui fond și
perioada mai mică de exploatare a clădirilor existente comparativ cu cele nou construite.
G.3.2. Clase de risc seismic

(1) Sintagma de clasă de risc, prezentă și în versiunea precedentă a codului, se
păstrează deoarece este adoptată în legislația primară și secundară și e utilizată în mod
obișnuit pentru a descrie susceptibilitatea de avariere la acțiuni seismice. Se
menționează caracterul impropriu de utilizare a termenului „risc” deoarece în accepțiune
inginerească riscul înglobează trei componente: hazard, vulnerabilitate și expunere.
Expunerea nu este cuantificată explicit prin clasa de risc. Integrarea vulnerabilității în
conceptul de clasă de risc ar presupune analiza evolutivă a stării așteptate de avariere la
variația amplitudinii parametrului mișcării terenului care caracterizează hazardul
seismic în amplasament.
G.3.3. Necesitatea lucrărilor de intervenție

(2) În această situație expertul trebuie să menționeze explicit în raportul de expertiză
că lucrările de intervenție sunt necesare dacă clădirea a fost încadrată în clasele de risc
seismic RsI sau RsII indiferent de alte condiționări subiective cum sunt perioada de
exploatare ulterioară a construcției, resursele financiare
(3) Expertul poate decide că sunt necesare lucrări de intervenție și în cazul clădirilor
care au fost încadrate în clasele de risc RsIII sau RsIV. Această decizie se ia în funcție
de deficiențele constatate ale clădirii. Se pot recomanda, de exemplu, lucrări de
intervenție privind consolidarea locală a unor elemente structurale sensibile la
deformații laterale, fixarea unor componente nestructurale susceptibile la pierderea
stabilității, inclusiv a mobilierului, detașarea unor componente nestructurale sensibile la
deformații de structură, remedierea anvelopei clădirii și instalațiilor pentru evitarea
degradării elementelor structurale și nestructurale ca urmare a acțiunilor etc.
(4) Prevederea privind încadrarea minimală a clădirilor în clasa re disc seismic RsIII
după consolidare are în vedere stimularea procesului de punere în siguranță a clădirilor.
Se iau în considerare dificultățile practice de punere în siguranță a întregului fond de
clădiri la nivel național până la nivelul corespunzător clădirilor noi. Creșterea periodică
a exigențelor de proiectare seismică pentru construcții noi, în acord cu așteptările
societății privind riscul acceptat, nu poate fi transferată și asupra fondului construit
existent pentru care procesul de punere în siguranță este anevoios.
Încadrarea în clasa de risc RsIII sau RsIV se asigură prin proiectarea lucrărilor
de intervenție conform prevederilor acestui cod. Nu este necesară re-expertizarea
construcției după proiectarea sau implementarea lucrărilor de intervenție.
(5) Această prevedere este în acord cu politicile publice de reducere a costurilor
multi-anuale de întreținere și reparații pentru clădirile aparținând domeniul public sau
privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.
(7) În cazul clădirilor care se extind sau schimbă funcțiunea prin creșterea expunerii
motivele menționate la (4) privind încadrarea minimală în clasa RsIII a clădirilor după
efectuarea lucrărilor de intervenție nu pot fi luate în considerare. Alternativ acestei
prevederi, beneficiarul poate alege încadrarea minimală a clădirii după efectuarea
lucrărilor de intervenție în clasa RsIII fără extindere sau schimbare de funcțiune prin
creșterea expunerii.
384
(8) Nu se încadrează în această categorie clădirile la care s-au efectuat în trecut
lucrări de intervenție pentru punerea în siguranță la acțiuni seismice. Prevederea vine în
sprijinul expertului care poate decide pe baza unei analize sumare necesitatea lucrărilor
de intervenție. La proiectarea acestor lucrări se vor utiliza metode de calcul specifice,
bazate pe calcul structural de ansamblu prin una dintre metodele prevăzute de P100-1.
(9) Scopul acestei prevederi este acela de a facilita intervențiile structurale pentru
clădirile deosebit de vulnerabile în scopul reducerii riscului de prăbușire. Se are în
vedere creșterea ritmului de consolidare pentru punerea în siguranță împotriva prăbușirii
chiar în condițiile în care exigențele pentru evaluarea și proiectarea lucrărilor de
intervenție la clădirile existente au crescut. Expertul identifică situațiile în care, prin
lucrări de intervenție parțiale, poate fi redus semnificativ riscul de prăbușire al clădirilor
cu vulnerabilitate ridicată. În multe situații practice, intervenții structurale minimale
asupra clădirilor existente, care se pot realiza cu resurse reduse și în timp scurt, pot
reduce semnificativ vulnerabilitatea seismică a clădirii și, îndeosebi, riscul de prăbușire.
În accepțiunea acestui cod, intervențiile parțiale nu sunt intervenții de urgență.
(10) Scopul lucrărilor de intervenție parțiale este acela de reduce susceptibilitatea de
prăbușire a clădirii la acțiunea cutremurului de proiectare, asociat stării limită ultime.
Acest risc nu poate fi eliminat însă complet prin astfel de lucrări.
(11) În raportul de expertiză trebuie menționată necesitatea completării lucrărilor de
intervenție parțiale atunci când condițiile o vor permite.
(12) Expertul are responsabilitatea întotdeauna de a propune numai lucrări de
intervenție care cresc gradul de asigurare la acțiuni seismice. Nu se vor propune lucrări
de intervenție care pot îmbunătăți răspunsul seismic al clădirii în unele privințe, dar pot
crește vulnerabilitatea structurală pe ansamblu clădirii. De exemplu, desființarea
pereților despărțitori din zidărie așezați în ochiurile cadrelor de beton poate fi favorabilă
sub aspectul reducerii masei a clădirii dar poate crește vulnerabilitatea seismică prin
reducerea rezistenței și rigidității la acțiuni orizontale.
(13) Încadrarea clădirii în clasa de risc RsIII după efectuarea lucrărilor de intervenție
are caracter minimal. Expertul informează beneficiarul care poate decide ca tipul și
anvergura lucrărilor de intervenție să se stabilească astfel încât, după efectuarea acestora,
clădirea să poată fi încadrată în clasa RsIV.
(14) În cazul construcțiilor la care s-au observat degradări sistematice, remedierea
acestora poate fi în măsură să reducă vulnerabilitatea seismică de ansamblu. În acest caz,
factorul R2 poate crește. Evidențierea explicită a degradărilor structurii în calculul
structural cu grad suficient de încredere, nu este în multe situații posibilă, deci
remedierea degradărilor nu produce în mod necesar și o creștere a factorului R3.
În cazul structurilor cu neregularități în plan, remedierea acestor neregularități
prin lucrări de intervenție poate reduce vulnerabilitatea seismică de ansamblu. În acest
caz, factorul R1 crește. Evidențierea explicită a efectelor neregularităților structurale în
calculul structural nu este posibilă decât prin aplicarea unor metode de calcul cu
complexitate ridicată. Remedierea neregularităților structurale nu produce în mod
necesar și creșterea factorului R1.
O altă situație este, de exemplu, realizarea de lucrări de intervenție pentru
închiderea conturului unor planșee cu forme poligonale cu concavități pronunțate.
(15) În această situație raportul de expertiză tehnică nu poate ține loc de analiză
tehnico-economică dar poate sta la baza elaborării unei astfel de documentații. Expertul
385
poate aprecia, pe baza experienței, dacă lucrările de intervenție necesare pentru punerea
în siguranță a clădirii sunt justificate din punct de vedere economic. Desființarea
clădirilor existente și edificarea clădiri noi în amplasamentele eliberate astfel constituie
practica cea mai des întâlnită în țări cu inginerie seismică. De regulă, lucrările de
consolidare sunt anevoioase, costisitoare, necesită perioade lungi de execuție fără a avea
ca rezultat direct aducerea clădiri la standarde moderne de funcționare.
G.3.4. Proiectarea lucrărilor de intervenție

(1) Proiectarea lucrărilor de intervenție se face utilizând metodele de calcul
structural date în P100-1. Cerințele fundamentale ale proiectării lucrărilor de intervenție
se stabilesc conform P100-1, considerând acțiunea seismică de proiectare modificată
conform prevederilor P100-3. Reprezentarea acțiunii seismice în proiectare se face
conform prevederilor P100-1. Evaluarea capacităților de rezistență și de deformare
pentru elementele nou introduse face conform prevederilor P100-1.
(2) Codul P100-1 prevede valorile de proiectare ale accelerației orizontale a
terenului pentru mișcarea seismică pentru cerința de siguranță a vieții care corespunde
unui interval mediu de recurență de 475 de ani. Anexa A prevede factori de amplificare
sau reducere ale valorilor accelerațiilor prevăzute de P100-1 pentru determinarea
valorilor de proiectare ale accelerației terenului corespunzătoare altor intervale medii de
recurență.
(3) Modalitățile de reprezentare ale acțiunii seismice pentru evaluarea construcțiilor
existente sunt aceleași cu cele utilizate la proiectarea construcțiilor noi.
(4) Expertul poartă responsabilitatea soluției de principiu a lucrărilor de intervenție.
Expertiza trebuie să cuprindă note de calcul justificative pentru alegerea soluției de
intervenție.
(5) În nici o situație, un proiectant nu poate utiliza o expertiză tehnică care nu
cuprinde soluții de principiu privind lucrările de intervenție ca bază pentru proiectarea
unor astfel de lucrări. Într-o astfel de situație, dacă proprietarul clădirii dorește
efectuarea de lucrări de intervenție pentru punerea în siguranță a imobilului, este necesar
să comande efectuarea unei noi expertize tehnice sau completarea expertizei existente
de către expertul care a elaborat-o inițial.
(6) Proiectantul realizează calculul structural de ansamblu, dimensionează și
detaliază elementele structurale în acord cu obiectivele lucrărilor de intervenție,
menținând soluția de principiu recomandată de expert. Calculul structural al clădiri
consolidate se face conform P100-1, cu prevederile suplimentare date în P100-3.
Prevederi informative privind proiectarea lucrărilor de intervenție sunt date în Anexa F.
G.4. Informații pentru evaluarea seismică

(2) Expertul are competența de a decide care sunt sursele de informații cele mai
credibile. În cazul unor informații contradictorii, expertul decide care informații pot fi
utilizate mai departe în procesul de evaluare.
386
G.4.2. Definirea nivelurilor de inspecție și de încercare
(2) Exemple de încercări nedistructive sunt sclerometria, testarea cu ultrasunete etc.
Exemple de încercări distructive sunt încercările de laborator pe probe prelevate din
clădirea evaluată cum sunt: carote de beton sau zidărie, sau eșantioane, inclusiv pilitură,
prelevate din elementele din oțel. La elemente de beton armat identificarea detaliilor se
realizează prin decopertări locale, pahometrie etc.
G.4.4. Factori de încredere

(5) Această prevedere are în vedere că în cazuri curente nivelul de cunoaștere care
poate fi realizat la nivelul fundațiilor este mai redus decât cel potențial realizabil pentru
suprastructură din cauza dificultăților practice de dezvelire a fundațiilor.
G.5. Evaluare calitativă
G.5.2. Alcătuirea clădirii
G.5.2.1. Condiții privind configurația structurii
G.5.2.1.1. Condiții privind traseul încărcărilor

(1) Forțele seismice, care iau naștere în toate elementele unei clădiri multietajate ca
forțe masice inerțiale, trebuie transmise prin intermediul diafragmelor orizontale
(planșee) la elementele verticale ale structurii de rezistență (de exemplu, pereți
structurali sau cadre), care la rândul lor le transferă la fundații și teren.
(2) Astfel de discontinuități sunt, de exemplu, un gol de dimensiuni mari în planșeu,
lipsa colectorilor și tiranților din planșee, legătura slabă între pereți și planșee,
ancorajele și înnădirile insuficiente ale armăturilor în betonul armat, sudurile cu
capacități insuficiente la elementele din oțel etc., care reprezintă devieri, întreruperi sau
puncte slabe în traseul încărcărilor. Planșeele fără rigiditate suficientă în planul lor nu
pot asigura, în multe situații, transmiterea forțelor orizontale la elementele principale
ale structurii laterale. Deficiențe din punctul de vedere al traseului încărcărilor se pot
întâlni relativ frecvent la clădirile vechi în care s-au efectuat transformări ale structurii.
G.5.2.1.3 Condiții privind neregularitățile pe verticală

(1) Efectele negative ale discontinuităților de rigiditate laterală se concentrează la
nivelurile slabe din punct de vedere al rigidității. La aceste niveluri efectele de ordinul
II sunt sporite și aici trebuie verificate cu prioritate condițiile referitoare la deformațiile
structurale.
(3) Prevederea unui gol de dimensiuni mari în planșee, la săli de conferință și
spectacole, cu întreruperea locală a unor elemente ale structurii laterale sau retragerea
spre interior a structurii la nivelurile superioare, poate reprezenta o asemenea
neregularitate.
(5) Astfel de discontinuități sunt: întreruperea la anumite niveluri a unor pereți sau
stâlpi, modificarea dimensiunilor unor pereți, devierea în plan a unor elemente de la un
nivel la altul. Se vor stabili, de exemplu, sporurile de eforturi din acțiuni seismice
orizontale în stâlpii care susțin pereții întrerupți, starea de eforturi din planșeul-
diafragmă care realizează transferul între două niveluri cu alcătuiri diferite. (0)
387
G.5.2.2. Condiții privind interacțiunile clădirii
G.5.2.2.1. Condiții privind distanța față de construcțiile învecinate

(2) În cazul în care planșeele clădirilor sunt decalate, acestea pot produce șocuri prin
lovirea stâlpilor construcției vecine. În cazul în care construcțiile sunt diferite ca
înălțime, construcția mai joasă și mai rigidă poate acționa ca reazem pentru construcția
mai înaltă; efectele posibile sunt aplicarea unei forțe suplimentare construcției joase, în
timp ce construcția înaltă va suferi o discontinuitate însemnată a rigidității, care
modifică răspunsul seismic. În cazul în care construcțiile sunt egale ca înălțime și cu
sisteme structurale similare, cu planșeele la același nivel, efectul coliziunilor este
nesemnificativ, astfel încât se pot accepta dimensiuni de rosturi oricât de reduse.(0)
G.5.2.3. Condiții privind planșeele

(2) Această condiție este îndeplinită la nivel optim de planșeele de beton armat
monolit cu grosimea plăcii egală cu cel puțin 10 cm.
(5) Astfel de efecte sunt: solicitarea de tip element scurt a stâlpilor, cauzate de
interceptarea lor de către rampele scării și la alte cote decât la cotele planșeelor, sau
întreruperea continuității centurilor
(6) Astfel de planșee sunt: planșeele din grinzi și podină din lemn, planșeele cu
grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă, planșeele din prefabricate mici fără
suprabetonare
G.6. Evaluare cantitativă
(4) Modelele de reprezentare a acțiunii seismice în evaluarea clădirilor sunt aceleași
cu cele prescrise de P100-1 pentru proiectarea construcțiilor noi. Valorile de proiectare
a acțiunii seismice, indiferent de modul de reprezentare în calcul, se determină conform
prevederilor Anexei A.
(5) P100-3 prevede valori maxime ale factorilor de comportare care pot fi utilizate
în calcul. Pentru alegerea factorilor de comportare, ductilitatea și redundanța structurilor
este judecată în raport cu materialul structural, tipul structurii și perioada de realizare a
construcției. Prin îmbunătățirea practicii de realizare și proiectare a clădirilor, structurile
mai noi au ductilitate și redundanță mai ridicată decât cele vechi ceea ce se reflectă în
valori mai mari ale factorilor de comportare maxim admiși. Pentru o clădire dată, în
funcție de caracteristicile acesteia, expertul tehnic stabilește valoarea factorului de
comportare cu condiția ca valoarea aleasă să fie mai mică sau, la limită, egală cu
valoarea maximă prescrisă de P100-3. Valorile prevăzute de cod sunt stabilite astfel
încât să se țină seama că în procesul de evaluare se lucrează cu rezistențe medii ale
materialelor și, ca urmare, factorii de comportare nu pot încorpora și componenta
atribuită suprarezistenței așteptate a structurii datorată subevaluării proprietăților
mecanice ale materialelor structurale, așa cum se face în codul de proiectare seismică.
(14) Capacitatea elementele nou introduse se va evalua utilizând valorile de
proiectare ale rezistențelor materialelor, așa cum sunt acestea determinate pentru
structuri noi, conform P100-1. (0)
388
G.6.1.1. Starea Limită Ultimă
(2) Pentru verificări la Starea Limită Ultimă, valorile de proiectare ale accelerațiilor
date în P100-1 multiplicate cu factorul de importanță-expunere la cutremur, se utilizează
ca atare sau se amplifică cu factori supraunitari pentru a determina valori ale
accelerațiilor având intervalul mediu de recurență mai mare decât 225 de ani.
G.6.1.2. Starea Limită de Serviciu

(2) Pentru verificări la Starea Limită Ultimă, valorile de proiectare ale accelerațiilor
date în P100-1 multiplicate cu factorul de importanță-expunere la cutremur, se înmulțesc
cu factori subunitari pentru a determina valori ale accelerațiilor având intervalul mediu
de recurență mai mic decât 225 de ani.
G.6.3. Modelarea structurii

(3) Pentru clădirile la care deformabilitatea fundațiilor, infrastructurii sau terenului
de fundare are o influență semnificativă asupra eforturilor și deformațiilor
suprastructurii, modelul de calcul trebuie să cuprindă atât suprastructura cât și
infrastructura sau fundațiile. (0)
G.7. Evaluare a fundațiilor și terenului de fundare
(4) Expertul apreciază dacă investigațiile geotehnice întocmite pentru terenuri din
vecinătatea amplasamentului sunt relevante pentru clădirea analizată. Prin vecinătate se
înțelege, de regulă, un teren cu care amplasamentul construcției are o limită de
proprietate comună. În cazul terenurilor expuse alunecărilor este recomandată realizarea
de investigații geotehnice în amplasament.
G.8. Concluziile evaluării
G.8.1. Stabilirea clasei de risc seismic

(5) Valorile celor trei indicatori, măsuri ale comportării seismice așteptate a clădirii,
sunt orientative în decizia expertului tehnic în stabilirea concluziei finale privind
răspunsul seismic așteptat, susceptibilitatea avarierii la acțiuni seismice, încadrarea
clădirii într-o anumită clasă de risc seismic și, după caz, în stabilirea deciziei de
intervenție.
(7) Evaluările efectuate au scopul de a identifica verigile slabe ale sistemului
structural și deficiențele semnificative ale elementelor nestructurale. Aceste deficiențe
trebuie ierarhizate din punctul de vedere al efectelor potențiale asupra stabilității
structurii în cazul atacului unui cutremur puternic și al riscului de pierdere a vieții
oamenilor și de vătămare a acestora, sau a pagubelor materiale.
(11) Motivele sunt: absența unei structuri bine definite pentru preluarea forțelor
laterale, lipsa datelor care să permită evaluarea comportării structurii în domeniul
postelastic (de exemplu, la clădirile de beton armat, datele referitoare la lungimile de
ancorare și înnădire ale armăturilor, la armarea transversală în zonele critice), riscul
necontrolabil al unor ruperi neductile prin acțiunea forței tăietoare (0)
G.8.2. Conținutul raportului de evaluare seismică

(17) Raportul sintetic se întocmește conform modelului: (0)
389
(a) Scopul expertizei: scopul expertizei, așa cum a fost stabilit împreună cu
beneficiarul expertizei
(b) Data expertizei: data încheierii (finalizării) raportului de expertiză în format
lună/an
(c) Expert tehnic: numele și prenumele expertului tehnic
(d) Legitimație: seria și numărul legitimației expertului tehnic
(e) Adresa: adresa clădirii supuse evaluării seismice
(f) Categoria de importanță: categoria de importanță a clădirii stabilită conform HG
766/1997, cu modificările și completările ulterioare – A, B, C sau D .
(g) Clasa de importanță și expunere la cutremur (P100-1/2013): Clasa de importanță
și expunere la cutremur conform P100-1/2013 - I, II, III sau IV
(h) Anul construirii: Anul construirii sau anul inițial al construirii pentru
construcțiile care au fost supuse unor lucrări de extindere sau consolidare
(i) Înălțimea totală supraterană: înălțimea măsurată de la baza clădirii până la cota
superioară a acesteia stabilită considerând și eventualele componente
nestructurale atașate clădirii
(j) Numărul total de niveluri: numărul total de niveluri subterane și supraterane în
următoarea formă kSP+lS+D+P+M+mE+nEP unde SP semnifică „subsol
parțial”, S semnifică „subsol general”, D semnifică „demisol”, P semnifică
„parter”, M semnifică „mezanin”, E semnifică „etaj”, EP semnifică „etaj parțial”,
după caz
(k) Sistemul structural: tipul sistemului structural conform tipologiilor indicate în
P100-1 pentru fiecare tip de material structural
(l) Componente nestructurale: tipul componentelor nestructurale cele mai
importante în ceea ce privește răspunsul seismic al structurii
(m) Acțiunea seismică (probabilitate de depășire în 50 de ani): se indică
probabilitățile de depășire în 50 de ani ale accelerațiilor orizontale de proiectare
ale terenului considerate în evaluarea seismică conform Anexei A2 (de exemplu,
pentru IMR=225 ani, 70% pentru SLS și 20% pentru SLU)
(n) Metodologia de evaluare prin calcul folosită (P100-3): Se marchează valoarea
corespunzătoare metodologiei utilizate 1, 2 sau 3.
(o) Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1 : Se scrie valoarea
determinată pentru R1
(p) Gradul de afectare structurală, R2 : Se scrie valoarea determinată pentru R2
(q) Gradul de asigurare structurală seismică, R3: Se scrie valoarea determinată
pentru R3
(r) Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcția: Se marchează câmpul
corespunzătoare clasei de risc selectate
(s) Descrierea clasei de risc seismic: se descrie clasa de risc strict conform definiției
din codul P100-3
(t) Verificarea la starea limită de serviciu: se descriu constatările verificării la SLS
390
(u) Concluzii: se preiau succint concluziile expertizei
(v) Necesitatea lucrărilor de intervenție: se marchează câmpul corespunzător,
conform concluziilor expertizei
(w) Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenție: se marchează
câmpul corespunzător clasei de risc țintă care trebuie atinsă după efectuarea
lucrărilor de intervenție
G.A. Hazardul seismic

(3) Aceste intervale medii de recurență corespund cerințelor fundamentale pentru
proiectarea seismică a clădirilor noi conform prevederilor P100-1.
(4) Aceste intervale medii de recurență corespund cerințelor fundamentale pentru
proiectarea seismică a clădirilor noi recomandate de standardul european EN 1998-1.
(6) Factorii de scalare pentru determinarea valorilor de vârf ale accelerațiilor seismice
orizontale din Tabelul A.1 sunt grupați în două categorii corespunzătoare (i) influenței
relative a sursei seismice de adâncime intermediară Vrancea asupra hazardului seismic
în amplasament, și (ii) poziției amplasamentelor față de arcul Carpatic. Aceste două
criterii influențează hotărâtor panta curbei de hazard seismic pe amplasament, și implicit
rapoartele valorilor de vârf ale accelerației seismice orizontale pentru diferite valori ale
intervalelor medii de recurență. Pentru exemplificare, în Figura C.A.1 sunt reprezentate
curbele de hazard seismic pentru municipiile Bacău și Cluj-Napoca, curbe ce au pante
extrem de diferite pe domeniul de definiție. Hazardul seismic al municipiului Bacău este
generat în cvasi-totalitate de sursa seismică de adâncime intermediară Vrancea, în timp
ce hazardul seismic corespunzător municipiului Cluj-Napoca este dominat de surse
seismice crustale (de ex., sursa Transilvania). Mai mult, poziția celor două municipii
relativ la arcul Carpatic este diferită. Aceste două diferențe majore conduc la pantele
diferite ale curbelor de hazard seismic corespunzătoare celor două municipii.
391
Figura G.A.1Curbe de hazard seismic pentru valorile de vârf ale accelerației seismice orizontale
(ag, cm/s2) (Bacău – sus, Cluj-Napoca – jos)
Valoarea ag100/ag225 din Tabelul A.1 provine din raportul accelerațiilor seismice
orizontale asociate izoliniilor din codurile de proiectare P100-1/2006 și P100-1/2013.
Trebuie subliniat faptul că toate amplasamentele cuprinse între două izolinii de
accelerații au asociate valori egale ale accelerației de proiectare, cu toate că valorile
accelerației orizontale maxime a terenului cu 39% și, respectiv 20% probabilitate de
depășire în 50 de ani, calculate în diferite puncte dintre izolinii, nu sunt egale. Zonarea
oricărui hazard natural folosind izolinii implică valori egale ale parametrului de
proiectare în interiorul unei zone cuprinse intre două izolinii. Toate valorile obținute
probabilistic din curbele de hazard seismic sunt rotunjite superior la valorile
corespunzătoare izoliniilor de accelerație din codul de proiectare. Ca urmare, raportul
între valorile de accelerație corespunzătoare izoliniilor din cele două coduri este 0,8.
Pentru celelalte valori ale rapoartelor din Tabelul A.1, numărătorul este stabilit din curba
de hazard seismic și numitorul este asociat valorii din P100-1/2013. Aceste valori au
fost mediate pentru cele două grupe de județe definite în Tabelul A.1, variabilitatea
asociată grupelor fiind suficient de redusă pentru a menține această grupare.
G.B. Structuri din beton
G.B.3. Evaluarea calitativă
G.B.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale

(2) De exemplu, când degradările produse de acțiunea cutremurelor sunt foarte
importante, cu efect esențial asupra stării de siguranță a clădirii, și nu există efecte
semnificative ale celorlalte cauze posibile de degradări, expertul va putea mări ponderea
(punctajul) condițiilor de la (i) într-o măsură adecvată cu situația din teren.
G.B.4. Evaluarea cantitativă
G.B.4.1. Metodologia de nivel 1
G.B.4.1.2 Valori admisibile ale eforturilor unitare medii
392
(3) Valoarea de 0,30 stabilită considerând valoarea de proiectare a rezistenței betonului
la compresiune stabilită conform 6.1 (11) corespunde valorii de 0,55 calculată pe baza
valorii de proiectare a rezistenței betonului la compresiune definită conform P100-1.
(4) Valoarea de 0,15 stabilită considerând valoarea de proiectare a rezistenței betonului
la compresiune stabilită conform 6.1 (11) corespunde valorii de 0,35 calculată pe baza
valorii de proiectare a rezistenței betonului la compresiune definită conformP100-1.
G.B.4.2.2. Valori de proiectare ale capacităților de rezistență

(3) Aceste proceduri, destinate proiectării clădirilor noi, sunt în general mai
acoperitoare decât cele prevăzute la Error! Reference source not found..

(2) Factorul de reducere de ¾ ia în considerare diferența dintre cerințele fundamentale
ale Stării Limită Ultime definită în P100-1 și cerințele asociate Stării Limită de
Prevenirea Colapsului din SR EN 1998-3:2005.
(5) Aceste proceduri, destinate proiectării clădirilor noi, sunt în general mai
acoperitoare decât cele prevăzute la (3).
G.C. Structuri din oțel
G.C.2. Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire și a materialelor

din structura clădirii
G.C.2.1. Starea elementelor

(1) Starea tehnică a elementelor structurale se verifică prin inspecție vizuală și releveul
defectelor elementelor structurale cu evidențierea degradărilor (deformații remanente,
coroziune, uzură, fisuri sau cedări locale) cu precizarea abaterilor de la forma inițiala, a
extinderii, a adâncimii de pătrundere, după caz.
G.C.2.2. Geometria
(1) Geometria structurii se stabilește prin măsurare sau printr-un releveu topometric (în
funcție de complexitatea structurii), pentru a pune în evidență starea deformată a
sistemului structural, eventuala lipsă a unor elemente structurale, modificări față de
proiectul inițial.
G.C.2.3. Detalii de alcătuire

(1) Deteriorările cauzate de exploatarea defectuoasă se referă la: deformații din lovire,
decupări sau tăieturi în secțiunea elementelor, diminuarea secțiunii prin erodare.
G.C.2.4. Materiale
(2) Pentru determinarea caracteristicilor mecanice ale oțelului din elementele structurale,
se recomandă prelevarea eșantioanelor de probă din zonele cu solicitare redusă, de
exemplu:
- barelor comprimate: extremitățile tălpilor de la capetele elementelor;
393
- elemente încovoiate, elemente comprimate și încovoiate: inima profilului laminat
respectiv inima și tălpile elementelor cu secțiune compusă;
- elemente întinse: din zonele de prindere unde secțiunea elementului este mai
dezvoltată din motive constructive.
Prelevarea eșantioanelor de probă se poate efectua din rigidizări sau muchiile exterioare
ale flanșelor/plăcilor de bază etc. dacă din documentația tehnică disponibilă rezultă că
aceste piese sunt realizate din același oțel cu secțiunea curentă a elementelor structurale.
Prelevarea se va realiza cu mijloace de tăiere/decupare mecanică, este interzisă folosirea
mijloacelor termice de tăiere sau decupare. După prelevarea eșantioanelor secțiunea
elementului va fi refăcută.
Se va evita prelevarea eșantioanelor de probă din zonele elementelor structurale
susceptibile de a se deforma în domeniul postelastic.
Stabilirea proprietăților fizico-mecanice ale oțelului se realizează prin metode
agrementate (spectrografie, duritate, analiză chimică a oțelului, încercare la tracțiune,
încercare la încovoiere prin șoc) pe epruvete extrase din elementele structurale prin
sondaj din fiecare tip de element structural (grindă, stâlp, contravântuire, link, perete de
forfecare);
Pentru construcții de importanță normală sau redusă în cazul utilizării metodologiilor de
nivel I și II se poate realiza o verificare a elementelor structurale metalice luându-se în
considerare caracteristicile mecanice corespunzătoare mărcii celei mai slabe de oțel din
momentul realizării construcției.
Limita de Conținutul
Rezistenta Alungire pe
curgere de carbon
Calitate la rupere epruveta lunga Observații
minima informativ
[kgf/mm2] minimum [%]
[kgf/mm2] (mediu) [%]
OL00 - sub 50 - 0.10 -
OL34 19 34 – 42 26 0.12 sudabil
OL38 22 38 – 47 21 0.18 sudabil
OL42 24 42 – 52 19 0.25 puțin sudabil
OL50 27 50 - 60 18 0.35 greu sudabil
Notă. Valorile din tabelul de mai sus sunt preluate din STAS 500-49
Rezistențele materialelor metalice folosite în construcțiile istorice înainte de apariția

reglementărilor naționale (1949) pot fi apreciate în baza reglementărilor europene (în
particular, cele germane).
Limita de Modul de
Limita elastică Rezistența de rupere
Denumire 2 proporționalitate elasticitate
[N/mm ] [N/mm2]
[N/mm2] [N/mm2]
Fontă - 120÷140 ~ 100.000
Fier pudlat 180÷260 130÷160 330÷400 ~200.000
Oțel moale St.37 ≥ 200 180÷230 370÷450 210.000
Oțel St.48 ≥ 300 280÷320 480÷580 210.000
Notă. Valorile din tabelul de mai sus sunt preluate din lucrarea Victor Asquini, Indicator tehnic
în construcții, București, Editura Cartea Românească, București 1938.
394
La structuri cu planșee mixte se analizează elementele metalice (grinzi) acolo unde
betonul este deteriorat (fisurat sau strivit), existând și probabilitatea deteriorării
elementelor metalice în zona respectivă.
Verificarea cusăturilor sudate se efectuează în conformitate cu normativul C150 în
vigoare la data expertizării structurii.
Verificarea organelor de asamblare implică determinarea tipului de tijă (șurub sau nit),
a calității materialelor, geometriei și dimensiunilor acestora, inclusiv lungimea zonei
filetate a șurubului.
Se recomandă refacerea protecției anticorozive în zonele în care aceasta a fost
deteriorată sau lipsește și în zonele afectate de operațiunile de prelevare a probelor
pentru determinarea proprietăților fizico mecanice ale oțelului.
G.C.3 Evaluarea calitativă
G.C.3.1. Lista condițiilor de alcătuire a structurilor din oțel amplasate în zone

seismice
G.C.3.1.2. Metodologiile de nivel 2 și 3

(2) Zveltețea stâlpilor din cadrele contravântuite pe direcția în care nu există
contravântuiri va fi limitată la:
- dacă grinzile pot forma articulații plastice λadm ≤ 0.7λe;
- dacă grinzile nu pot forma articulații plastice λadm ≤ 1.3λe.
G.C.3.2. Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale

(1) În urma întocmirii releveului de avarii și degradări în elementele structurale se va
cuantifica punctajul pentru stabilirea gradului de afectare structurală R2.
G.C.4. Evaluare cantitativa
G.C.4.1. Metodologia de nivel 1
G.C.4.1.1. Factori de comportare

(1) Pentru structurile de tip pendul inversat și la structurile în cadre necontravântuite cu
rigle articulate nu poate fi aplicată metodologia de nivel 1, deoarece relațiile simplificate
de verificare numai pentru forță tăietoare sunt insuficiente având în vedere componenta
de tensiune provenind din forța axială și moment încovoietor.
G.C.4.1.2. Valori admisibile ale tensiunilor în cazul aplicării metodologiei de nivel

1
(1) Valoarea limitei de curgere fy utilizată în relațiile de verificare, corespunzătoare
mărcii oțelului în care se încadrează materialul, se obține pe baza valorii limitei de
curgere determinată în urma încercărilor sau obținută din sursele de informare existente,
diminuată prin împărțire la factorului de încredere CF.
G.C.4.2.1 Factori de comportare
395
(1) Valorile reduse ale factorilor q din tabelul C.4. reflectă situația unei analize mai puțin
detaliate a sistemului structural în condițiile unui grad limitat de cunoaștere a
construcției expertizate. Prin termenul de „rigle articulate” din tabelul C.4 se vor
înțelege și cadrele a căror alcătuire a prinderilor riglă-stâlp nu corespunde unei prinderi
rigide.
G.C.4.2.2. Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 2

(1) Verificările de rezistență și stabilitate ale elementelor nedisipative se efectuează cu
valorile eforturilor corespunzătoare mecanismului plastic de cedare, ținându-se cont de
valoarea suprarezistenței sistemului structural.
Starea de eforturi în elementele structurale se va determina pe structura omogena fără a
ține seama de rigiditatea la încovoiere a planșeelor din beton armat, acestea fiind
modelat cu element finit de tip membrană (sau de tip shell, declarat cu rigiditate la
încovoiere nesemnificativă).
G.C.4.2.3. Factorul de amplificare a deplasărilor
G.C.4.3.1. Capacități de deformare inelastică în elementele structurale în cazul

aplicării metodologiei de nivel 3
(1) Lungimea teoretică a barei se măsoară (între noduri) pe schema de axe a structurii.
Pentru zonele sau elementele nedisipative limita de curgere a oțelului determinată prin
încercări va fi redusă prin aplicarea la factorul de încredere.
Pentru zonele sau elementele disipative se va utiliza limita de curgere a oțelului
determinată prin încercări fără a fi redusă cu factorul de încredere CF.
Pentru verificări ale elementelor structurale solicitate din grupările de încărcări care nu
conțin acțiunea seismului, limita de curgere a oțelului determinată prin încercări va fi
redusă prin aplicarea factorului de încredere.
Pentru aprecierea ductilității structurii se va efectua calculul static sau dinamic neliniar.
Discretizarea structurii existente se va modela în poziția deformată a acesteia, alte efecte
ale acțiunii seismice fiind mai greu de cuantificat (de exemplu starea de tensiuni
remanente, de multe ori semnificativa, din elementele ce au dezvoltat articulații plastice).
Modelul structural trebuie să conțină explicit pozițiile tuturor zonelor potențial plastice.
Se va investiga existența legăturii dintre planșeu și grinzile metalice iar în funcție de
rezultate, la realizarea modelului structural, se va lua în calcul rigiditatea la încovoiere
corespunzătoare ansamblului grindă - planșeu.
G.D. Structuri din zidărie
G.D.2. Informații specifice necesare pentru evaluarea siguranței construcțiilor din

zidărie
G.D.2.2 Date privind starea fizică a construcției

(1) Lista are caracter minimal.
396
G.D.2.3 Date privind geometria structurilor din zidărie
G.D.2.4 Detalii constructive specifice structurilor din zidărie

G.D.2.5 Proprietățile materialelor

(1) Identificarea proprietăților materialelor este o condiție esențială pentru o evaluare
corectă a comportării probabile a clădirii la acțiuni seismice și stabilirea măsurilor de
intervenție în vederea consolidării (când acest lucru este necesar).
Proprietățile materialelor pot fi stabilite utilizând metodele de testare distructive și
nedistructive prevăzute în standardele naționale și europene relevante.
(2) De multe ori, pentru a limita costurile legate de testele pe materiale și pentru a ține
cont de faptul că clădirile sunt în funcțiune, beneficiarii rapoartelor de expertiză solicită
un nivel minim de testare. Este important ca beneficiarii să fie informați referitor la
prevederile codului privind nivelul de cunoaștere, factorii de încredere și metodologiile
de calcul posibile. Dacă se realizează un număr mai mare de teste, gradul de încredere
în valorile obținute este mai ridicat. Aceasta permite utilizarea unor coeficienți de
încredere mai mici și metodologii de evaluare mai complexe, care pot conduce la o
încadrare mai bună a clădirii existente în clase de risc și, când lucrările de consolidare
sunt necesare, la o amploare mai redusă a acestora. Prin urmare, o investigație mai
amănunțită a clădirii existente poate conduce la o reducere a costurilor de consolidare,
reducere semnificativă față de costul suplimentar al investigațiilor (față de nivelul
minimal).
G.D.3. Evaluarea seismică
G.D.3.1. Generalități
(3) Evaluarea siguranței trebuie făcută pentru efectele acțiunii seismice atât în planul
peretelui cât și perpendicular pe acesta. Deși aceste efecte pot fi simultane pentru un
perete, verificările pentru acțiunea seismică în planul pereților și perpendicular pe
aceasta pot fi făcute separat, deoarece în majoritatea situațiilor clădirile au pereții
structurali dispuși pe două direcții ortogonale.
G.D.3.2 Metodologii de evaluare pentru clădiri din zidărie

(1) Criteriile pentru aplicarea metodelor liniare sunt mai puțin restrictive decât cele din
Eurocode (SR EN 1998-3).
(3) Evaluarea cu metode liniare poate avea un grad de acuratețe redus când este aplicată
pentru clădiri cu neregularitate structurală semnificativă.
(6) Aplicarea metodelor neliniare necesită un grad de cunoaștere realizat KL3 –
cunoaștere completă. Pentru clădiri obișnuite, costurile necesare atingerii nivelului KL3
sunt de multe ori mai mari decât posibilitățile financiare ale beneficiarilor.
G.D.3.4 Evaluarea cantitativă
G.D.3.4.1 Evaluarea seismică pentru efectele acțiunii în planul peretelui
397
G.D.3.4.1.3 Rezistența zidăriei pentru acțiunea seismică în planul pereților
(3) Pentru determinarea rezistenței medii la rupere prin forfecare în rost orizontal, s-a
menținut relația de calcul utilizată în ediția anterioară a codului P100-3. Formula de
calcul a rezistenței caracteristice este în concordanță cu formula din codul CR6.
(4) Valoarea a fost stabilită prin raportare la valorile indicate în vechile reglementări
(STAS) din România, considerate reprezentative pentru tipurile de zidărie utilizate în
țara noastră.
(5) Pentru determinarea valorii rezistenței la rupere în scară sub efectul eforturilor
principale de întindere, a fost menținută relația de calcul din ediția anterioară a codului
P100-3. Aceasta ține cont de valorile indicate în vechile reglementări (STAS) din
România, considerate reprezentative pentru tipurile de zidărie utilizate în țara noastră.
(7) Valorile propuse pentru coeficientul parțial de siguranță pentru zidărie, M, țin cont
de nivelul mai redus de control al calității întâlnit în diferitele perioade istorice, care au
condus la o lipsă de omogenitate mai semnificativă a caracteristicilor mecanice a
materialelor decât în cazul clădirilor moderne. Ca termen de comparație, codul P100-
1/2013 prevede, pentru verificarea la starea limită ultimă (ULS) a clădirilor noi cu pereți
structurali din zidărie, valori ale coeficienților parțiali de siguranță mai mari sau cel
puțin egali cu 1.8.
G.D.3.4.1.4 Capacitatea de rezistență a pereților structurali pentru forțe în plan

(1) A fost păstrată relația de calcul pentru determinarea forței tăietoare asociată cedării
prin compresiune excentrică din ediția anterioară a codului P100-3. Relația este similară
cu cea utilizată în norma americană FEMA 306 (ATC, 1998: FEMA-306 Evaluation of
earthquake damaged concrete and masonry wall buildings. Basic Procedures Manual,
Applied Technology Council, Washington DC). Diferența dintre formule provine din
considerarea, în codul P100-3 a ipotezei că rezistența la încovoiere, Md, asociată unei
forțe axiale, Nd, se poate calcula considerând că blocul eforturilor de compresiune are
formă dreptunghiulară cu valoare 0.85fd. Această ipoteză este în concordanță cu

prevederile din codul CR6. Pentru valori ale d  0 mai mari de 0.25, este
fd
recomandabil să se stabilească valoarea momentului capabil în funcție de legea
constitutivă specifică a zidăriei.
(2) Pentru determinarea forței tăietoare de rupere prin lunecare în rostul orizontal, au
fost menținute relațiile de calcul utilizate în ediția anterioară a codului P100-3, cu
excepția coeficientului de frecare, a cărui valoare a fost modificată la 0.4.
(3) Relația de calcul pentru forța tăietoare de rupere prin fisurare diagonală (în scară)
este aceeași cu cea din ediția precedentă a codului. Relația se bazează pe ipotezele din
lucrarea Turnšek, V.,Cacovic,F Some experimental results on the strength of brick
masonry walls. Proc. of the 2nd Intern.Brick Masonry Conference, Stoke-on-
Trent,1971, pp.149-156: panourile sunt zvelte, se neglijează anizotropia zidăriei.
Coeficientul b depinde de proporțiile panoului h/l. Valorile coeficientului b sunt identice
cu cele din codul CR6.
G.D.3.4.1.5 Verificarea preliminară prin calcul a capacității de rezistență pentru

ansamblul clădirii (metodologia de nivel 1)
398
(5) Au fost păstrate relațiile de calcul și valorile de referință (forfetare) din ediția
precedentă a codului P100-3. Acestea se bazează pe lucrarea Turnšek, V.,Cacovic,F
Some experimental results on the strength of brick masonry walls. Proc. of the 2nd
Intern.Brick Masonry Conference, Stoke-on-Trent,1971, pp.149-156.
G.D.3.4.1.8 Verificarea prin calcul static neliniar pentru efectele acțiunii seismice
în planul pereților (metodologia de nivel 3)
(1) Valorile recomandate pentru deplasarea ultimă, adică 0.8% pentru pereții ductili,
respectiv 0.4% pentru pereți fragili se regăsesc și în documente normative din alte țări,
cum ar fi cele din Italia (Primi Elementi in Materiali Di Criteri Generali Per La
Classificazione Sismica DelTerritorio Nazionale E Di Normative Tecniche Per Le
Costruzioni in Zona Sísmica, Come Modificato Dall’OPCM 3431 Del 3/5/05 - în
Italiană).
(2) Prevederile de la (2) și (3) sunt similare celor din SR EN 1998-3
G.E.3.4.2. Siguranța față de acțiunea seismică perpendiculară pe planul pereților

(1) Avarierea sub efectul încărcărilor perpendiculare pe plan se poate produce în special
în cazul clădirilor vechi, cu planșee fără rigiditate în plan orizontal și cu legături
ineficiente între pereții perpendiculari și între pereți și elementele de planșeu. În cazul
clădirilor cu planșee din beton armat, verificarea pentru încărcări perpendiculare pe
planul pereților se poate, în general, face ca pentru elementele nestructurale din zidărie.
Cele mai vulnerabile elemente sunt cele care lucrează în consolă (pereți de fronton și de
calcan, parapete). O atenție sporită trebuie acordată elementelor de la nivelul podurilor,
care trebuie să preia și eventuale împingeri ale șarpantei.
(2) Modelul de calcul trebuie să țină cont de mecanismele posibile de avariere, așa cum
sunt prezentate la (5)
399
(5) Mecanismele de avariere a pereților din zidărie constituie un subiect de studiu
important în zonele cu seismicitate semnificativă. O lucrare publicată în Italia în anul
2007, Regione Marche, ITC CNR L’Aquila: Repertorio dei meccanismi di danno, delle
tecniche di intervento e dei relativi costi negli edifici in muratura (în italiană), prezintă
cele mai des întâlnite mecanisme de avariere observate în cursul cutremurelor recente
din Italia.
(6) Calculul la starea limită ultimă considerând valoarea de proiectare la compresiune
egală cu 0.85 fd și neglijând rezistența la întinderi se regăsește și în documente normative
din alte țări, cum ar fi cele din Italia (Primi Elementi in Materiali Di Criteri Generali Per
La Classificazione Sismica DelTerritorio Nazionale E Di Normative Tecniche Per Le
Costruzioni in Zona Sísmica, Come Modificato Dall’OPCM 3431 Del 3/5/05 - în
Italiană).
Pentru evaluarea capacității pereților, în funcție de geometrie și de legăturile pe cele 4
laturi, se pot utiliza relațiile de calcul din codul CR6, care sunt armonizate cu cele din
SR EN 1996.
G.E. Componente nestructurale
400
G.E.1. Generalități
G.E.1.1. Obiectivele evaluării seismice

(1) Evaluarea riscului seismic al CNS din clădirile existente și stabilirea măsurilor de
intervenție necesare pentru reducerea riscului sunt probleme importante cărora expertul
trebuie să le dea un răspuns bazat pe criterii obiective. Examinarea în profunzime a
acestor categorii de probleme nu a constituit, până în ultimul deceniu, o preocupare
consecventă a specialiștilor, aceștia concentrându-se, aproape în exclusivitate, pe
domeniul siguranței seismice a structurii și având în vedere în principal, evitarea, prin
măsuri de consolidare, a colapsului parțial sau total al clădirii. În acest context, au fost
neglijate, aproape complet, preocupările referitoare la fundamentarea măsurilor pentru
eliminarea sau reducerea celorlalte categorii de consecințe directe și/sau indirecte care
sunt asociate în exclusivitate avariilor CNS. În prezent, pe plan mondial, se fac eforturi
susținute pentru găsirea unor rezolvări adecvate tehnic și, mai ales, economic, ale
acestor probleme.
(2) Identificarea CNS care necesită lucrări de intervenție implică inventarierea, pe tipuri
și număr de componente similare din fiecare tip, și localizarea acestora pe planurile
clădirii.
G.E.1.2 CNS supuse evaluării seismice
G.E.1.2.1 Criterii de stabilire a CNS supuse evaluării seismice

(1) Vulnerabilitatea CNS depinde în mare măsură de condițiile de protecție seismică
inițială asigurată la proiectare prin prevederile reglementărilor tehnice.
Pentru orientarea experților în ceea ce privește nivelul de protecție disponibil al
CNS reamintim că în reglementările anterioare din România prevederile referitoare la
proiectarea seismică a CNS au avut următoarea cronologie:
- P13-63 : a stabilit forța seismică de calcul SCNS = cCNSQCNS unde coeficientul global
cCNS era multiplu al coeficientului Ks (Ks = 0.05 pentru gradul seismic 8 MSK); s-
a dat un număr foarte restrâns de prevederi referitoare la "elemente care nu fac parte
din structura principală de rezistență";
- P13-70 : a păstrat în principal același nivel de forțe seismice de proiectare ca și P13-
63; idem în ceea ce privește prevederile constructive;
- P100-78 : a prevăzut unele sporuri ale nivelului de forțe seismice de proiectare dar
prevederile constructive pentru CNS lipsesc complet;
- P100-81 : a menținut nivelul forțelor seismice din P100-78; a apărut un capitol
important Măsuri privind proiectarea și execuția instalațiilor pentru construcții;
- P100-92 : a menținut nivelul forțelor seismice din P100-81 (cu unele precizări) iar
capitolul referitor la proiectarea instalațiilor a căpătat o dezvoltare mai mare
(inclusiv o anexă explicativă);
- P100-2006 : standard armonizat cu Normele Europene; a crescut nivelul forțelor
seismice față de P100-92; introduce calculul la acțiuni seismice caracterizate prin
intervale medii de recurență diferite; conține un capitol distinct destinat proiectării
CNS.
401
(3) Principalele CNS a căror avariere poate afecta siguranța vieții persoanelor din
exteriorul clădirii, poate bloca accesele în clădire și/sau poate provoca pagube materiale
clădirii și terților, sunt:
- pereți exteriori nestructurali (fațade grele și ușoare/pereți cortină), inclusiv
placajele/finisajele și decorațiunile atașate acestora, copertinele de la intrări;
- elemente de protecție termică de pe pereții structurali;
- elemente decorative sau atașate pe fațade: parapeți, jardiniere, firme, antene și
similare;
- elemente de construcție aflate la nivelul acoperișului: lucarne, cornișe, atice, coșuri
de fum și de ventilație, piese ale învelitorilor ceramice;
- garduri de incintă.
Principalele CNS a căror avariere poate afecta siguranța vieții persoanelor din
interiorul clădirii, poate împiedica accesul echipelor de intervenție sau evacuarea în
siguranță a clădirii, sunt:
- pereții de compartimentare, mai ales cei de pe căile de acces/evacuare;
- tavanele suspendate, inclusiv corpurile de iluminat;
- instalațiile sau echipamentele a căror avariere poate provoca accidente: boilere,
cazane sub presiune, transformatoare electrice, etc.
Riscul pentru siguranța vieții este cel mai important dintre toate cele care pot fi
asociate cutremurelor. Acest risc se manifestă prin:
- pierderi de vieți omenești;
- persoane rănite;
- epidemii (în unele situații cu incidență rară).
Pierderile de vieți omenești și rănirea persoanelor se pot produce ca efect direct al
ruperii/căderii unor CNS sau, în anumite situații, ca urmare a unor consecințe indirecte
(întreruperea surselor de alimentare de rezervă, incendii, explozii, etc).
În multe cazuri avarierea CNS poate avea și alte consecințe care pun în pericol
siguranța vieții sau amplifică acest tip de risc:
- contribuie la amplificarea panicii deoarece căderea unor CNS pe coridoare sau pe
scări împiedică locatarii să părăsească rapid clădirea;
- provoacă incendii, explozii sau scurgeri de substanțe periculoase pentru
sănătatea/viața oamenilor.
(4) Pierderile de valori materiale se referă atât la valoarea de înlocuire a componentelor
arhitecturale, a instalațiilor și a echipamentelor avariate cât și la bunurile adăpostite în
clădire, care sunt distruse sau degradate.
Valoarea pierderilor provocate de avarierea CNS (inclusiv a bunurilor adăpostite în
clădire) poate fi importantă deoarece acestea reprezintă o pondere majoră în costul total
al clădirii. În ceea ce privește pierderile materiale provocate de distrugerea sau
degradarea bunurilor adăpostite în clădire se poate aprecia că acestea reprezintă circa
1/3 din totalul pierderilor cauzate de cutremur. [FEMA, 1981, An Assessment of the
Consequences and Preparations for a Catastrophic California Earthquake: Finding and
Actions Taken Washington D.C.]
402
Pierderile directe și indirecte cauzate de afectarea seismică a CNS dețin o pondere
ridicată în ansamblul cheltuielilor generale de reabilitare post seism și justifică atenția
pe care specialiștii au început să o acorde proiectării seismice a CNS.
De asemenea, în multe cazuri, consecințele unor avarii ale CNS pot amplifica mult
costurile directe, legate de valoarea de înlocuire.
Câteva situații de acest tip au fost semnalate după unele cutremure importante din
trecut:
- ca urmare a pierderilor de apă provocate de avarierea unui rezervor sau chiar numai
a unei conducte de apă sub presiune poate fi necesară refacerea unor suprafețe mari
de finisaje degradate; din aceeași cauză se poate produce degradarea documentelor
aflate în dulapuri sau pe rafturi sau distrugerea calculatoarelor împreună cu bazele
de date respective;
- în cazul în care ruperea unei conducte de gaz provoacă un incendiu, pagubele totale
pot fi incomparabil mai mari decât valoarea de înlocuire a conductei;
- răsturnarea calculatoarelor poate provoca pierderea informațiilor stocate cu
consecințe deosebit de grave pentru desfășurarea activității întreprinderilor
mergând până la blocarea activității pe o perioadă importantă de timp.
(5) Avarierea CNS care poate produce scoaterea din funcțiune a unor clădiri cu funcțiuni
esențiale (de exemplu, în cazul spitalelor, centrelor de comunicații, etc.) pune în pericol
siguranța vieții utilizatorilor. În această categorie se încadrează aparatura specifică,
rețelele de alimentare, mobilierul tehnologic, elemente ce trebuie să fie identificate, în
fiecare clădire în parte, de către specialiștii utilizatori.
(8) O categorie specială de pierderi sunt cele legate de avarierea/distrugerea unor valori
culturale. Acestea, chiar dacă sunt evaluate în prețurile curente de piață, sunt de fapt "de
neprețuit", înlocuirea unor piese distruse sau degradate fiind practic imposibilă. Din
acest motiv pierderile valorilor culturale pot fi asemănate, forțând puțin comparația, cu
pierderile de vieți omenești.
G.E.2. Evaluarea seismică a CNS
G.E.2.1. Criterii de evaluare calitativă

(3) Analiza calitativă trebuie să pună în evidență premizele unei eventuale comportări
nefavorabile în cazul cutremurului cum ar fi :
- lipsa unor legături eficiente cu structura, în planul elementului sau perpendicular pe
acest plan (armături de continuitate, piese sudate, buloane de ancoraj, etc), sau
deteriorarea acestor legături;
- deteriorarea materialelor ca urmare a unor suprasolicitări precedente sau datorită
acțiunilor diferiților agenți fizici, chimici sau biologici;
- raportul "înălțime/dimensiunea minimă a bazei" pentru elementele simplu rezemate
pe planșee (parapeți, atice, coșuri de fum, etc);
- lipsa unor spații de separare între elementele nestructurale și structura principală a
clădirii (de exemplu, situația panourilor vitrate în cazul structurilor alcătuite din
cadre);
403
- existența unor rosturi antiseismice care nu traversează componentele arhitecturale
(de exemplu, prezența pereților despărțitori continui peste rost) sau de instalații (de
exemplu, conducte fără dispozitive de compensare a deplasărilor la rost);
- existența unor legături rigide, necontrolate, între elementele nestructurale și
structura principală care pot crea premizele unor avarii structurale (de exemplu,
"scurtarea" stâlpilor prin buiandugi sau centuri din beton armat);
- existența unor materiale/utilaje/echipamente care pot produce incendii sau explozii.
G.E.2.3. Evaluarea cantitativă

(1) Răspunsul seismic al CNS prezintă numeroase particularități care duc la folosirea
unor concepte și metode de proiectare specifice, diferite substanțial de cele folosite
curent pentru proiectarea elementelor structurale.
Diferențele principale provin din:
- comportarea la acțiunea seismică directă: datorită amplificării rezultate din
răspunsul dinamic al structurii, accelerația seismică la care sunt supuse CNS
amplasate peste nivelul de încastrare al suprastructurii este mult superioară
accelerației seismice a terenului. Măsurătorile efectuate pe diferite tipuri de clădiri
arată că accelerația la nivelul planșeelor crește pe înălțimea clădirii ajungându-se
până la amplificări de 34 ori ale accelerației terenului la ultimul planșeu al clădirii.
Ca atare, în afară de caracteristicile mișcării terenului și de caracteristicile dinamice
ale structurii principale, răspunsul seismic al unei CNS depinde și de poziția
acesteia în clădire.
- comportarea la acțiunea seismică indirectă: Elementele subsistemului CNS care au
prinderi multiple de structură sau care se află în contact direct cu elementele
structurii sunt solicitate prin deformațiile impuse de mișcarea structurii principale
în timpul cutremurului. Acest tip de solicitare a unei CNS se produce deoarece
fiecare punct de prindere are o mișcare diferită și în unele cazuri defazată (de sens
opus) fața de mișcarea celorlalte; intensitatea acestei solicitări depinde direct de
măsura în care distanțele între punctele de prindere se modifică în timpul
cutremurului.
- proprietățile dinamice ale CNS: masa, rigiditatea și amortizarea proprie ale CNS
sunt, de regulă, mult mai mici decât masa, rigiditatea și amortizarea structurii.
Perioada proprie de vibrație a unei CNS poate fi, uneori, apropiată de perioada
unuia dintre modurile de vibrație ale structurii, rezultând din această cauză, și fiind
favorizată și de amortizarea proprie redusă, o situație de cvasi-rezonanță, cu
amplificarea foarte importantă a mișcării la baza CNS (la nivelul unde aceasta este
rezemată). În cazurile, mai rare, în care masa și rigiditatea CNS au mărimi apropiate
de cele ale structurii principale se poate produce un fenomen de interacțiune,
semnificativ ca intensitate, între CNS și structura principală. Ca urmare sistemul
compus "structură + CNS" poate căpăta perioade proprii apropiate astfel încât
răspunsul seismic maxim poate corespunde la două sau chiar trei perioade proprii
ale structurii.
- proprietățile mecanice ale materialelor și echipamentelor au unele particularități
care pot amplifica efectele acțiunii seismice
404
De regulă, materialele din care sunt alcătuite CNS nu sunt adecvate pentru preluarea
solicitărilor seismice: au comportare fragilă (sunt lipsite de ductilitate) și au rezistențe
mecanice reduse, în particular la eforturi unitare de întindere;
Componentele echipamentelor și mai ales prinderile (asamblările) dintre acestea
pot fi deteriorate / desfăcute cu ușurință de mișcarea construcției în timpul cutremurului
ducând la ieșirea din funcțiune a instalației / echipamentului. Ca atare răspunsul seismic
al fiecărei CNS este diferit în funcție de domeniul de comportare – fragil sau ductil - al
materialului din care aceasta este alcătuită. În cazul echipamentelor electro-mecanice
răspunsul seismic depinde și de capacitatea acestora de a suporta mișcările individuale
diferite ale componentelor în timpul cutremurului.
Avarierea/ruperea CNS prin efectul direct al cutremurului se poate produce prin:
- depășirea rezistenței materialului;
- răsturnarea datorită ancorării insuficiente sau lipsei de ancorare;
- deplasarea prin lunecare, datorită ancorării insuficiente sau lipsei de ancorare.
Avarierea/ruperea CNS prin efectul indirect al cutremurului se poate produce din
una dintre următoarele cauze:
- deplasarea relativă de nivel excesivă a structurii;
- incompatibilitatea rigidității CNS cu rigiditatea structurii;
- interacțiuni necontrolate între elementele structurii și CNS alăturate;
- prinderea CNS de două structuri (tronsoane) independente;
- prinderea CNS de structură în mai multe puncte.
(10) Estimarea stării de avariere a CNS din clădiri trebuie făcută separat pe tipuri de
componente în funcție de parametrii care caracterizează tipul efectului seismic care
produce avarierea:
- în cazul avarierii prin efectul direct al cutremurului, parametrul care definește
nivelul de avariere este valoarea de vârf a accelerației seismice de etaj;
- în cazul avarierii prin efectul indirect al cutremurului, parametrul care definește
nivelul de avariere este driftul (deplasarea relativă de nivel raportată la înălțimea de
nivel).
405
406
H.1. Structuri în cadre de beton armat
H.1.1. Tema exemplului de evaluare

Prezentul exemplu demonstreză aplicarea procedurilor din codul de evaluare și
reabilitare seismică pentru cazul unei structuri tip cadru, proiectate și executate în
anii ’60 ai secolului trecut. Structura analizată este tipică pentru construcțiile în cadre
din stocul existent realizate înaintea cutremurului distrugător din 1977 pe baza
cunoștintelor de inginerie seismică și inginerie structurală din epoca respectivă.
Proiectarea clădirii a fost efectuată pe baza normativului P 13/63 [1], document
normativ ce poate fi considerat complet depășit în raport cu nivelul codurilor în
vigoare astăzi.
Structurile în cadre din această categorie sunt caracterizate de o rigiditate și
rezistență laterale insuficiente în raport cu cerințele seismice ale teritoriului României,
fără un control eficient al mecanismelor structurale de disipare de energie.
Exemplul tratează atât aspectele evaluării seismice, cât și pe cele ale reabilitării
structurale. Analizele utilizează instrumentele de calcul cele mai performante care
evidențiază caracterul spațial, neliniar și dinamic al răspunsului seismic al
construcțiilor de beton armat.
H.1.2. Prezentarea structurii

Sistemul structural al construcţiei evaluate corespunde cunoştinţelor şi practicii
timpului în care a fost construită cădirea, respectiv mijlocul anilor ’60 din secolul
trecut. Primele prescripţii de proiectare seismică, P13/63 [1], apărute cu numai un an
înainte de anul întocmirii proiectului, deşi au reprezentat prin elaborarea lor un pas
înainte semnificativ în acţiunea de proiectare seismică a clădirilor, erau departe de
codurile de proiectare moderne, atât conceptual, cât şi la nivelul regulilor de detaliere.
Cu toate acestea, din examinarea planurilor de execuţie ale structurii
construcţiei rezultă că proiectul a fost întocmit cu un spirit ingineresc remarcabil, în
care au fost considerate şi aspectele esenţiale ale proiectării seismice a structurilor de
beton armat.
Structura este amplasată în localitatea Ploiești, având următorii parametri de
proiectare seismică:
 accelerația terenului pentru proiectare ag=0.35g;
 perioada de colț TC=1.6s.
Clădirea este încadrată în clasa III de importanță.
Structura prezintă un subsol parțial, situat între traveile centrale si are un regim
de întalțime parter + 6 etaje. Înalțimea subsolului este de 3.30m, a parterului de 3.25m,
iar cea a nivelului curent de 3.13m.
Structura verticală de rezistenţă este constituită din cadre ortogonale de beton
armat monolit. Stâlpii sunt dispuşi în punctele de intersecţie ale celor 16 axe
transversale (15 travei de 3.6 m) şi ale celor 2 axe longitudinale (2 deschideri de
6.00m).
Stâlpii, atât cei interiori, cât şi cei marginali, au secţiune variabilă pe înălțime,
pornind de la 35x70cm sau 30x60cm la parter și subsol pană la 30x40cm sau 30x50cm
la ultumul nivel. Stâlpii sunt orientaţi cu latura lungă pe direcţia transversală.
407
Grinzile cadrelor transversale au dimensiunile secţiunii transversale variind pe
verticală: 30x65cm la parter, 30x60cm la primele 2 etaje, 30x55cm la etajele 3 şi 4 şi
35x50cm la ultimile 2 niveluri.
Grinzile cadrului longitudinal central au dimensiunile secţiunii transversale
30x40cm, la toate nivelurile, iar grinzile cadrelor longitudinale din faţadă, 30x45cm,
de asemenea pe toată înălţimea clădirii.
Din compararea proprietăţilor de rigiditate şi rezistenţă ale celor 2 serii de
cadre, apare cu evidenţă că structura principală este mai puternică în direcţia
transversală decât în direcţia longitudinală.
Structura verticală este completată cu nuclelul de pereţi care îmbracă golurile
ascensoarelor. Legătura acestuia cu planşeul de nivel este realizată numai pe una
dintre laturi, astfel încât transmiterea forţelor inerţiale, care acţionează la nivelul
planşeelor, la pereţii lifturilor, este una limitată.
Placa planşeului este completată de grinzile secundare care susţin peretele
longitudinal al culoarului. Acestea au secţiunea 30x40cm pe toată înălţimea clădirii.
Placa planşeului are grosimea de 10 cm.
Armarea este realizată cu oţel cu suprafaţa netedă OB37, iar betonul folosit
este B250, echivalentul clasei C16/20. Examinarea planurilor de armare evidenţiază
prezenţa unei cantităţi substanţiale de armătură, atât în stâlpi, cât şi în grinzi. Aceasta
se datorează şi faptului că încărcările considerate, 350 kgf/m2, pentru încărcarea
permanentă, şi 300 kgf/m2, pentru încărcare utilă, sunt sensibil mai mari decât cele
efective, cât şi, posibil, intenţiei de a obţine o asigurare suficientă faţă de acţiunile
orizontale. Această ipoteză este dovedită de reducerea armării grinzilor de la bază
către partea superioară a construcţiei.
Pe de altă parte, prevederea unei cantităţi importante de armatură continuă la
reazemele grinzilor reprezintă, de asemenea, o caracteristică de alcătuire favorabilă
pentru comportarea la cutremur.
Principalul deficit constatat din examinarea planurilor de armare este cantitatea
mai mică de armare transversală, prevăzută în grinzi şi stâlpi, în raport cu practica
actuală rezultată din cerinţele mai mari prevăzute de codurile de proiectare în vigoare
astăzi.
Subsolul este dezvoltat pe suprafaţa definită de axele 5 şi 13, respectiv A şi C.
Pereţii de contur ai subsolului sunt realizaţi din zidărie de cărămidă, practică
des utilizată la acea vreme.
Fundaţiile stâlpilor structurii sunt realizate cu grinzi de fundaţie de tip cuzinet
de beton armat şi tălpi de beton simplu. Este de remarcat că fundaţiile tuturor stâlpilor
sunt situate la aceeaşi adâncime, stâlpii din afara subsolului coborând până la cota de
fundare a stâlpilor zonei cu subsol a clădirii.
Atat dimensiunile elementelor, cât și armarea longitudinală și transversală din
grinzi și stâlpi sunt sintetizate în tabelul H.1.1. Planul de cofraj al etajului curent este
prezentat în figura H.1.1.
Din tabelul H.1.1 se observă cu ușurință că structura în cauză prezintă o
rigiditate mai mare pe direcția transversală, având stâlpii orientați pe această direcție și
grinzi mai înalte. De asemenea armarea longitudinală, cât și transversală este mai
consistentă pe direcția transversală a structurii decât pe cea longitudinală. Încă din
408
acest stadiu al evaluarii ne putem aștepta ca structura să aibe o comportare
nesatisfacatoare la acțiuni seismice, în special pe direcția longitudinală.
Exemplul tratează numai calculul pe direcția transversală, prezentarea
planurilor de armare și a rezultatelor fiind mai clară pe această direcție, datorită
simplității structurale. Calculele detaliate se prezintă numai pentru cadrul transversal
curent.
Planurile de armare și secțiunile cadrelor din axele 2, 3, 14 și 15 (considerate
curente) sunt prezentate în figurile H.1.2 – H.1.6. Sunt de remarcat următoarele detalii
de armare specifice zonelor seismice, dar atipice perioadei în care s-a proiectat
clădirea:
 la partea superioară a grinzilor se țin continui minim 2Φ25 pe toată
lungimea;
 la partea inferioară a grinzilor, se țin continui minim 2Φ20 pe toată
lungimea;
 etrierii sunt îndesiți pe lungimea de suprapunere a armăturilor
longitudinale din stâlpi;
 fiecare armătură armătură longitudinală a secțiunii stâlpului se găsește
la colțul unui etrier.
Ținând cont că există planurile integrale ale proiectului de execuție, s-a
considerat nivelul de cunoaștere KL3: cunoaștere completă.
Tabelul H.1.1: Dimensiuni elemente și procente de armare longitudinal/transversal

Grinzi
Amplasare b [cm] h [cm] Plong. superior [%] Plong. inferior [%] Ptrans. [%]
Curenta 30 50-65 1.25-1.63 0.42-0.75 0.17
Cadru
transversal Stalpi
curent
Amplasare b [cm] h [cm] Ptotal [%] Ptrans. [%]
Marginal 30 40-60 2.43-2.53 0.28
Central 30-35 50-60 1.94-3.00 0.24-0.28
Grinzi
Amplasare b [cm] h [cm] Plong. superior [%] Plong. inferior [%] Ptrans. [%]
Curenta 30 45 0.74-1.17 0.30-0.73 0.14
Cadru
longitudinal Stalpi
de fatada
Amplasare b [cm] h [cm] Ptotal [%] Ptrans. [%]
Marginal 40-60 30 2.60-2.90 0.28
Central 40-60 30 2.43-2.53 0.28
409
Figura H.1.1: Plan cofraj etaj curent
410
Figura H.1.2: Armarea cadrelor transversale 2, 3, 14 și 15
411
Figura H.1.3: Secțiuni caracteristice stâlp marginal
412
Figura H.1.4: Secțiuni caracteristice stâlp central
413
Figura H.1.5: Armături longitudinale stâlpi (în stânga stâlpii
marginali)
414
Figura H.1.6: Secțiuni caracteristice și armări grinzi
415
H.1.3. Evaluare cantitativă a structurii utilizând metodologia de nivel 3
Metodologia de nivel 3 de evaluare cantitativă este bazată pe analize neliniare
ale structurilor. Acest tip de analize permit o evaluare globală a unei structuri și o
corelare mai exactă între cerințele impuse de acțiunea seismică și capacitatea structurii
de a prelua aceste solicitări. Metodologia de nivel 3, reprezintă cea mai avansată
metodă de evaluare permisă de P100-3 [2]. Metodologia este recomandata, însa numai
în situația în care există proiectul original al structurii, avand în vedere nesitatea
cunoașterii cu precizie ridicată a armării elementelor structurale.
Se recomandă ca primă modalitate de evaluare, analizele static neliniare,
întrucât acest tip de analize sunt relativ ușor de realizat, timpul de analiză și procesare
a datelor este mic, iar informațiile oferite au un grad sporit de transparență. Această
analiză este indicată în cazul structurilor în cadre care răspund preponderent pe
translație. În cazul structurilor cu pereți sau al structurilor neregulate la care modurile
de vibrație sunt cuplate, se recomandă folosirea analizei dinamice neliniare. Această
analiză furnizează rezultate realiste pentru eveluarea forței tăietoare în pereți și pentru
evaluarea efectelor torsiunii.
H.1.3.1. Ipoteze de calcul

Chiar dacă se folosesc cele mai avansate metode de calcul, trebuie reținut
faptul că rezultatele sunt tributare într-o oarecare măsură ipotezelor, motiv pentru care
se face o descriere succintă a acestora.
Programul de calcul utilizat este PERFORM 3D [3], dezvoltat în trecut de
profesorul Graham Powell de la universitatea Berkeley din California, special
conceput pentru a efectua analize statice și dinamice neliniare. Actualmente,
programul este dezvoltat de firma Computers and Structures din Berkeley. Programul
a fost ales deoarece are mai multe avantaje în fața programelor de inginerie uzuale
existente pe piață:
 are încorporate o multitudine de elemente neliniare, inclusiv pentru
pereți;
 formularea elementelor neliniare este simplă, inginerească, permițând
verificarea rapidă a rezultatelor;
 are încorporate legi hysteretice și modele de comportare specifice
elementelor din beton armat;
 timpul de rulare este scurt comparat cu restul programelor;
 este robust din punct de vedere numeric.
H.1.3.1.1. Evaluarea încărcărilor

Funcțiunea clădirii este de sediu administrativ. Din punct de vedere arhitectural,
între axele B și C există un culoar central de circulație longitudinal delimitat în planul
de cofraj de grinda principală din axul B și grinzile secundare dintre axele B și C. Din
acest culoar se face accesul în încăperi. Închiderile fațadelor longitudinale sunt din
zidărie, fiind perforate de multe goluri de geam, în timp ce frontoanele realizate tot din
zidărie de cărămidă plină nu au goluri. Culoarul central este delimitat de pereți de
zidărie plină perforați de goluri de uși.
Încărcările pe placă pentru etajul curent și pentru terasă sunt prezentate în
tabelele H.1.2 și H.1.3. Pereții de zidărie ai culoarului central și cei perimetrali sunt
modelați cu forțe uniform distribuite pe grinzi.
416
La etajul curent există două tipuri de pardoseli:
 Pardoseli grele între axele 8-10, în dreptul casei de scară;
 Pardoseli ușoare în rest.
De asemenea, există două tipuri de încărcări utile:
 Utila circulații pe culoarul central și între axele 8-10;
 Utila curentă în rest.
Tabelul H.1.2: Încărcări etaj curent
Incarcare Valoare caracteristică UM

Pardoseli, compartimentari (zonă pardoseală ușoară) 1.25 kN/m2
Pardoseli, compartimentari (zonă pardoseală grea) 3 kN/m2
Utila încăperi 2 kN/m2
Utilă circulații 3 kN/m2
Zidărie fațade 4.85 kN/m
Zidărie frontoane 12.75 kN/m
Zidărie culoar central 6.5 kN/m
Tabelul H.1.3: Încărcări terasă
Incarcare Valoare caracteristică UM

Straturi terasă 4 kN/m2
Zăpadă 1.6 kN/m2
Atic 2.9 kN/m
H.1.3.1.2. Ipoteze generale

Structura a fost considerată încastrată la cota inferioară a subsolului. S-a
preferat acest tip de modelare datorită rigidității reduse a subsolului, acesta fiind
parțial și realizat din pereți de zidărie înrămată.
Grinzile și stâlpii au fost modelate cu elemente de tip bară, nodul
considerându-se infinit rigid.
Planșeele au fost considerate diafragme infinit rigide și rezistente în planul lor,
respectând grosimea minimă dată în P100-1 [4]. Plăcile nu au fost modelate efectiv în
calcul, încărcările fiind dispuse pe grinzile adiacente fiecărui ochi de placă. Masele au
fost atribuite centrului de masă al fiecărui planșeu. S-au considerat numai mase de
translație orizontală și mase rotaționale față de axa verticală. Centrele de masă și
greutățile sunt prezentate în tabelul H.1.4. În mod aproximativ, dacă se consideră că
masa este uniform distribuită pe suprafața planșeului, în cazul formelor
dreptunghiulare rigiditatea la rotire se poate calcula în mod aproximativ cu relația:
417
I G
 L2x  L2y 
(H.1.1)
12
în care:
G este greutatea de nivel;
Lx , Ly reprezintă dimensiunile în plan ale planșeului;
Tabelul H.1.4: Centre de masă și greutăți de nivel
Nivel X [m] Y [m] G [kN] Iθ [kN m2]

1 27 6 7606.2 1973200
2 27 6 7223.5 1876100
3 27 6 7095.9 1842000
4 27 6 6938.9 1800400
5 27 6 6742.6 1749300
6 27 6 6762.2 1756200
7 27 6 7066.4 1833900
8 27 6 7498.3 1947300
Efectele de ordinul II sunt foarte importante în cazul structurilor cu deficit de

rezistență și capacitate, sporind semnificativ cerințele de ductilitate. În general,
efectele de ordinul II sunt supraapreciate în cazul analizei statice neliniare, fiind în
acest caz neglijate.
H.1.3.1.3. Rigiditatea de calcul

Rigiditățile de calcul sunt întotdeauna corelate cu modul de modelare a
neliniarităților. Deoarece neliniaritățile sunt modelate utilizând articulații plastice
punctuale, trebuie folosite rigidități secante la punctul de curgere. Acest lucru este
practic imposibil, deoarece rigiditatea depinde de mai mulți parametri, printre care cei
mai importanți sunt:
 nivelul de solicitare la forță axială;
 coeficentul de armare longitudinal;
 tipul de partiții.
De aceea, se consideră în mod convențional că rigiditatea secantă la punctul de
curgere este 50% din rigiditatea brută a secțiunilor nefisurate, conform indicațiilor
codului P100-1 [4], pentru structuri în cadre care nu interacționează cu pereții de
compartimentare.
Secțiunea de calcul a grinzilor este T, luând în calcul două grosimi de placă de
o parte și de alta a grinzii.
H.1.3.1.4. Modelarea neliniarității

Atât pentru grinzi, cât și pentru stâlpi, neliniaritatea a fost modelată cu
articulații plastice punctuale. Pentru grinzi, au fost introduse articulații plastice de
moment, în timp ce pentru stâlpi au fost introduse articulații plastice ce țin seama de
418
interacțiunea dintre moment încovoietor și forță axială. Curba de comportare moment-
rotire are o ușoară consolidare după curgere.
Modelarea se face în spiritul proiectării capacității de rezistență, adică nu sunt
permise cedările din forță tăietoare, iar ductilitatea este infinită pentru solicitarea de
încovoiere. După rularea analizei, se verifică explicit dacă ipotezele de calcul sunt
corecte, adică se verifică rezistența tuturor elementelor la forță tăietoare și capacitatea
de rotire în articulațiile plastice.
Pentru grinzi, momentul de curgere se consideră aproximativ egal cu momentul
capabil al secțiunii. Capacitatea de rezistență se evaluează cu rezistențele medii ale
materialelor, pentru a rezulta mecanismul de plastificare cu cea mai mare probabilitate
de apariție.
Tabelul H.1.5: Rezistențele materialelor
Material Tip Solicitare Rezistenta Notatie Valoare [MPa]

De calcul fcd 11.07
Compresiune Caracteristica fck 16.6
Medie fcm 19.37
BETON B250
De calcul fctd 0.95
Intindere Caracteristica fctk 1.43
Medie fctm 1.66
De calcul fyd 210
OTEL OL38 Compresiune/Intindere Caracteristica fyk 242
Medie fym 284
Există câteva probleme ce trebuie rezolvate pentru evaluarea momentelor

încovoietoare capabile:
 poziția articulațiilor plastice punctuale la grinzi;
 lungimile de ancoraj și suprapunere.
În primul caz, nu este foarte clar în ce secțiune se va deschide articulația
plastică, din cauza faptului că există armături înclinate, care urcă de la partea de jos în
zona reazemului. Din punct de vedere teoretic, modelul corect este cu câte o articulație
plastică în fiecare secțiune cu capacitate diferită. Din punct de vedere practic, efortul
de modelare nu se justifică. Se consideră în mod simplificat că articulațiile plastice se
deschid la capetele grinzilor, fără a se lua în calcul ultimul rând de armături înclinate.
În al doilea caz, trebuie evaluate lungimile de ancoraj și suprapunere, evaluând
astfel dacă o armătură poate ajunge la curgere. SR EN 1992-1-1 [5] nu prevede modul
de calcul al lungimilor de ancoraj și suprapunere în cazul armăturilor netede. De aceea,
noul cod de evaluare a structurilor existente propune pentru armături netede terminate
cu cioc curba de variație din fig. H.1.7.
Pentru armăturile φ25 din grinzi în reazemul marginal, lungimea de ancoraj
efectivă minimă (la ultimele două etaje) este 45+35=80cm, adică 32φ, în consecință
419
nu-și poate atinge integral momentul capabil. Raportul între aria de armătură efectivă a
unei armături și aria reală a unei armături rezultă:
 lbd 
   17
As, ef  d bl  ef 32  17 (H.1.2)
 0.1  0.9  0.1  0.9  0.85
As 18 18
Figura H.1.7: Evaluarea momentului capabil în funcție de

lungimea de ancoraj a barelor
Se evaluează ariile efective de armătură în stâlpi pentru secțiunea 8-8 din fig.
2.2. Lungimea de suprapunere este 100cm, deci lungimea de ancoraj efectivă este
100/1.5=67cm, adică 27φ pentru armăturile φ25 și 33φ pentru armăturile φ20. În
consecință, ariile efective considerate pentru trasarea curbei de capacitate sunt:
 pentru Φ20:
 lbd 
   17
As, ef  d bl  ef 33  17
 0.1  0.9  0.1  0.9  0.90
As 18 18
 pentru Φ25:
 lbd 
   17
As, ef  d bl  ef 25  17
 0.1  0.9  0.1  0.9  0.50
As 18 18
Cu ariile efective determinate se trasează curba de interacțiune.

Articulațiile plastice se modelează fără degradare de rezistență, neavând
informații în acest sens. Curba înfășurătoare de comportare a articulațiilor plastice este
prezentată în fig. H.1.8. Punctele caracteristice ale curbei sunt:
420
 Y – punctul de curgere;
 U – punctul în care se atinge capacitatea de rezistență;
 X – punctul de rupere.
Figura H.1.8: Curba înfășurătoare de comportare a articulației

plastice de grindă în PERFORM 3D [3]
Figura H.1.9: Declararea articulației plastice pentru grinzi în

PERFORM 3D [3]
Pentru fiecare punct caracteristic se introduce momentul încovoietor și

deformația plastică. În general, pentru punctul de curgere (Y) se introduce momentul
încovoietor capabil. Consolidarea în domeniul postelastic este controlată de momentul
încovoietor și rotirea plastică asociată punctului U (FU și DU). În general, acești
parametri se introduc astfel încât consolidarea în domeniul plastic să fie foarte mică
(fig. H.1.9).
Definirea articulației plastice de stâlp implică:
 Definirea curbei de interacțiune N-Mx-My;
 Definirea deformațiilor specifice pentru punctele U și X.
În PERFORM 3D [3], curba de curgere este analitică, ecuația curbei de
interacțiune pentru un plan (Mx sau My) fiind:
421
  P  P l  M  
 B 
   , P  PB
  PT  PB 

 M YB 
f Y P , M    u  (H.1.3)
 P  PB   M 

 P  P     
 M  , P  PB
 C B   YB 
Pentru o forță axială dată (P), ecuația curbei de curgere este:
 
 MX   MY 
f Y P, M X , M Y        (H.1.4)
 M YPX   M YPY 
în care:
P este forța axială;
PT este forța axială capabilă la întindere;
PC este forța axială capabilă la compresiune;
PB este forța axială asociată punctului de balans;

M YB este momentul încovoietor capabil asociat punctului de balans;
M YPX este momentul încovoietor capabil asociat forței axiale P pentru
încovoiere față de axa X;
M YPY este momentul încovoietor capabil asociat forței axiale P pentru
încovoiere față de axa Y;
Figura H.1.10: Declararea curbei de interacțiune pentru stâlp în

PERFORM 3D [3]
422
 u , l ,  sunt parametri ce trebuie calibrați.
Parametrii curbei de de interacțiune αu și αl se calibrează obligând curba de
interacțiune să treacă prin punctele asociate momentului încovoietor capabil pentru
forță axială nulă în cele două planuri principale de încovoiere (fig. H.1.10). Parametrul
β se calibrează pe baza momentului încovoietor capabil asociat forței axiale de balans
la 45° (Mx=My).
În alte programe, curba de interacțiune este furnizată direct de utilizator prin
puncte discrete.
Pereții de zidărie de la subsol au fost modelați prin intermediul unor diagonale
echivalente ce pot prelua numai compresiune. Pentru determinarea grosimii
diagonalelor, în absența unor prevederi în codurile naționale, s-au utilizat prevederile
din codul FEMA 356 [6] pentru rigiditate.
H.1.3.2. Analiză modală

Tabelul H.1.6 prezintă rezultatele analizei modale. Se observă că modurile de
vibrație sunt decuplate, iar direcția cea mai flexibilă este cea longitudinală, așa cum
era de așteptat.
Tabelul H.1.6: Rezultatele analizei modale
MOD T [s] εX εY εθ
1 1.35 0.75 0.00 0.00
2 1.15 0.00 0.72 0.00
3 1.07 0.00 0.00 0.71
H.1.3.3. Analiză statică neliniară

Deoarece modurile de vibrație sunt decuplate, analiza statică neliniară poate
oferi informații suficient de exacte asupra modului de comportare al structurii. Un
prim pas îl reprezintă modelarea acțiunii seismice în programul de calcul.
H.1.3.3.1. Modelarea acțiunii seismice

Acțiunea seismică este modelată prin forțe aplicate static pe structură. Pentru a
avea o anvelopă a comportării posibile, se consideră două distribuții:
 una la care forțele laterale sunt distribuite conform modului fundamental
de vibrație pe direcția de calcul (modal);
 una la care forțele laterale sunt distribuite proporțional cu masele de nivel
(accel).
Unele programe de analiză neliniară distribuie automat forțele orizontale
conform celor două distribuții. Există însă și programe la care utilizatorul trebuie să
introducă manual forțele orizontale. De aceea se exemplifică modul de determinare a
forțelor orizontale pentru ambele distribuții posibile.
Forțele de la un anumit nivel se determină cu relația:
Fk  Gk  k (H.1.5)
423
în care:
Gk greutatea nivelului k;
k forma deformată la nivelul k a distribuției considerate.

Pentru distribuția de tip modal, forma deformată este cea a modului
fundamental de vibrație, în timp ce pentru distribuția de tip accel, se consideră o
deformată cu valori unitare la fiecare nivel. În prectică, forțele laterale se normalizează
la forța de la vârf:
F
fk  k (H.1.6)
Fn
Tabelul H.1.7: Evaluarea forțelor orizontale pentru distribuția modală a acțiunii seismice
Nivel Gk [kN] φk Fk [kN] fk

1 7606.2 0.049 370 0.049
2 7223.5 0.159 1151 0.153
3 7095.9 0.295 2090 0.279
4 6938.9 0.437 3033 0.404
5 6742.6 0.581 3916 0.522
6 6762.2 0.716 4840 0.645
7 7066.4 0.839 5928 0.791
8 7498.3 1.000 7498 1.000
Tabelul H.1.8: Evaluarea forțelor orizontale pentru distribuția proporțională cu masele de nivel a
acțiunii seismice
Nivel Gk [kN] φk Fk [kN] fk

1 7606.2 1.000 7606 1.014
2 7223.5 1.000 7224 0.963
3 7095.9 1.000 7096 0.946
4 6938.9 1.000 6939 0.925
5 6742.6 1.000 6743 0.899
6 6762.2 1.000 6762 0.902
7 7066.4 1.000 7066 0.942
8 7498.3 1.000 7498 1.000
Pentru cazul de față, se utilizează numai distribuția de tip “modal”. De altfel,

această distribuție duce în toate cazurile la rezultate mai realiste decât distribuția de tip
“accel”.
H.1.3.3.2. Rezultate primare ale analizei

Un prim pas după rularea analizei statice neliniare este să se identifice
mecanismul de plastificare. Figurile H.1.11 și H.1.12 prezintă configurația
articulațiilor plastice pentru axul 2 (transversal) și axul B (longitudinal) la atingerea
mecanismului de plastificare. Concluziile sunt următoarele:
424
 Subsolul este suficient de rigid, având o comportare elastică;
 Pe direcția transversală, mecanismul de plastificare este cel dorit, cu
articulații plastice la capetele grinzilor și la baza stâlpilor;
 Pe direcția longitudinală, mecanimsul de plastificare este unul combinat,
ultimele două niveluri având o comportare elastică.
Curba forță-deplasare este prezentată în fig. H.1.13. Informații de ansamblu
calitative furnizează evaluarea factorului de redundanță structurală și compararea
forței asociate mecanismului de plastificare cu forța de cod pentru o structură calculată
conform normativelor în vigoare. Coeficientul seismic rezultă:
a g   T  2.5
cs   I     1  0.35   0.85  0.11 (H.1.7)
g q 6.75
în care:
 I 1 coeficient de importanță-expunere al clădirii;
a g  0.35 g accelerația terenului pentru proiectare;
 T   2.5 factor de amplificare dinamică asociat perioadei fundamentale de

vibrație;
q  6.75 factor de comportare;
  0.85 coeficient de echivalență.
Forța de cod rezultă:
Fcod  cs  G  0.11  56934  6273kN (H.1.8)
Valoarea factorului de redundanță structurală este:
 u 9538
  2.40 (H.1.9)
1 3967
Suprarezistența structurii este:
F 9538
qovs  mec   1.52 (H.1.10)
Fcod 6273
Se observă că pe direcția transversală structura are o redundanță sporită
datorită numărului mare de cadre și o rezistență la solicitări de încovoiere
asemănătoare cu cea a unei structuri proiectată conform normelor în vigoare.
În continuare se fac următoarele verificări:
 Driftul unghiular (la cerința de deplasare);
 Rotirile plastice în elemente (la cerința de deplasare);
 Forțele tăietoare în elemente (la mecanism).
Un prim pas este determinarea cerinței de deplasare.
425
Figura H.1.11: Mecanismul de plastificare pe direcție longitudinală
(ax B)
Figura H.1.12: Mecanismul de plastificare pe direcție transversală

(ax 2)
426
Figura H.1.13: Curba forță-deplasare pe direcție transversală
H.1.3.3.3. Evaluarea cerinței de deplasare

Deoarece structura nu este înzestrată cu rezistența minimă furnizată de codurile
actuale, cerința de deplasare se poate evalua numai pe baza analizei dinamice neliniare
a sistemului cu un singur grad de libertate echivalent. În continuare se prezintă etapele
de calcul.
1) Efectuarea analizei modale
Analiza modală furnizează:
 perioada proprie fundamentală a structurii pe direcția de calcul: T1=1.15s;
 forma deformată a modului fundamental de vibrație φ.
Tabelul H.1.9: Calculul parametrilor modali ai structurii
Nivel Gk [kN] mk [kNs2/m] φk ϕk mkϕk [kNs2/m] mkϕk2 [kNs2/m]

1 7606.2 775 0.049 0.049 38 2
2 7223.5 736 0.159 0.159 117 19
3 7095.9 723 0.295 0.295 213 63
4 6938.9 707 0.437 0.437 309 135
5 6742.6 687 0.581 0.581 399 232
6 6762.2 689 0.716 0.716 493 353
7 7066.4 720 0.839 0.839 604 507
8 7498.3 764 1.000 1.000 764 764
Forma deformată a modului fundamental de vibrație se normalizează astfel

încât să rezulte valoarea unitară la vârf:
k
k  (H.1.11)
n
427
Adițional, se calculează următorii parametri (tab. H.1.9):
 masa totală a structurii:
m   mk  5804kNs2 / m (H.1.12)
 masa modală generalizată:

 
m*   mk   k2  2075kNs2 / m (H.1.13)
 factorul de participare modal:

l*   mk   k   2938kNs2 / m (H.1.14)
 coeficientul de echivalență modal:

l *2 2938 2
   0.72 (H.1.15)
m  m * 5804  2075
2) Biliniarizarea curbei forță-deplasare
Biliniarizarea curbei forță deplasare se efectuează până la deplasarea la vârf
dm=40cm. Rezultă următorii parametri:
 energia totală Em=3128kNm;
 rigiditatea elastică a curbei forță-deplasare:
2 2
 2   2 
K e     l*     2938  87615kN / m (H.1.16)
 T1   1.15 
 forța de curgere a structurii cu mai multe grade de libertate rezultă:

 2 2  Em   2 2  3128 
Fy  Ke  d m  d m    87615  0.40  0.40  

 Ke   87615  (H.1.17)
 8967kN
 forța normalizată de curgere a structurii este:
Fy 8967
cy    0.158 (H.1.18)
G 56934
Adițional, rigiditatea elastică se putea determina direct din curba forță-
deplasare, pe baza primului punct al curbei, rezultând valori apropiate:
F 1983
Ke  1   86217kN / m (H.1.19)
d1 0.023
Curba biliniarizată este prezentată în figura H.1.14.
3) Calculul parametrilor SDOF echivalent
 perioada: T*=T1=1.15s;
 forța normalizată de curgere:
428
cy 0.158
c*y    0.219 (H.1.20)
 0.72
Pentru a avea un sistem dinamic complet, se propune fracțiunea din
amortizarea critică 5% și modelul hysteretic Takeda.
Figura H.1.14: Curba forță-deplasare biliniarizată
4) Efectuarea analizei dinamice neliniare pentru SDOF

Se consideră un set de 10 accelerograme artificiale compatibile cu spectrul
elastic de accelerații din amplasament Accelerogramele sunt generate în programul
MATLAB® utilizând o familie de subrutine incluse în cd-ul lucrării Postelnicu et. al.
[7]. Accelerogramele sunt generate de la 0, pe baza teoriei vibrației aleatoare, folosind
un număr de 10 iterații. Pentru a da o formă naturală semnalelor generate, se folosește
o anvelopă trapezoidală. Pasul de timp al accelerogramelor este 0.01s, iar numărul de
puncte al unei accelerograme este 2048. Indicatorii statistici ai setului de
accelerograme folosiți sunt prezentați în fig. H.1.15.
Pentru fiecare accelerogramă se efectuează analiza dinamică neliniră, rezultând
un set de deplasări maxime ale SDOF. Analiza dinamică neliniară se efectuează cu
ajutorul programului MATLAB®, utilizând o familie de subrutine incluse în cd-ul
lucrării Postelnicu et. al. [7]. Deplasarea medie a SDOF rezultă d*=34cm pentru SLU
și d*=12cm pentru SLS. La SLS accelerogramele au fost scalate cu factorul 0.45,
conform anexei A a codului.
5) Calculul cerinței de deplasare pentru MDOF
Se aplică relația de transformare:
l* 2938
d d*  0.34  0.48m ( SLU ) (H.1.21)
m* 2075
429
l* 2938
d d*  0.12  0.17m ( SLS )
m* 2075
Se observă că dm≈d, deci se poate concluziona că cerința de deplasare este
corect calculată. În general, în cazul structurilor în cadre, biliniarizarea se poate face la
atingerea mecanismului, fără a efectua iterații.
Figura H.1.15: Indicatorii statistici ai setului de accelerograme

folosit
Figura H.1.16: Driftul unghiular la cerința de deplasare
H.1.3.3.4. Verificarea driftului unghiular

Verificarea driftului unghiular se face la SLU și SLS. Driftul unghiular se ia
direct din programul de calcul în pasul în care se atinge cerința de deplasare, fără a
mai fi amplificat cu alt termen. Driftul unghiular este prezentat în figura H.1.16. Se
430
observă că pe această direcție driftul unghiular maxim este mai mic decât limita
impusă de cod la SLU (2.5% rad), deci verificarea este îndeplinită. La SLS însă, driftul
unghiular maxim este 0.88% rad, mai mare decât limita impusă de cod în cazul
partițiilor grele din zidărie (0.5% rad). În consecință, sunt de așteptat degradări
semnificative în compartimentările din zidărie la acțiunea unui seism asemănător celui
de serviciu.
H.1.3.3.5. Verificarea rotirilor în articulațiile plastice

Rotirile efective în articulațiile plastice sunt furnizate de programul de calcul
pentru pasul în care se atinge cerința de deplasare. Capacitatea de rotire plastică se
evaluează conform anexei B a codului, cu parametrii din pasul în care se atinge cerința
de deplasare. Codul face trimitere către SR EN 1998-3 [8].
Se exemplifică calculul capacității de rotire pentru stâlpul central la bază,
corespunzătoare secțiunii 8-8 din figurile H.1.2 și H.1.4. Pentru ușurință, secțiuniea
este reprodusă și în figura H.1.17. În secțiunea de la bază pasul etrierilor este 100mm.
Pentru stâlpi, relația de calcul a capacității de rotire asociată SLU este:
f ywm
  sw
3 0.0145 1  max 0.01,  '
0.3 0.35
pl 0.2  Lv 
 um      25 f cm (H.1.22)
4  el 4  max 0.01,   
f cm
 h 
Figura H.1.17: Secțiunea de calcul pentru stâlpul central
Figura H.1.18: Geometria necesară evaluării factorului de eficiență

a confinării
în care:
431
 el  1.8 coeficient parțial de siguranță;
 este forța axială normalizată;
 ' ,  coeficienți mecanici de armare ai armăturii comprimate/întinse;
f cm rezistența medie la compresiune a betonului;
Lv lungimea brațului de pârghie;

h înălțimea totală a secțiunii;
 este factorul de eficiență a confinării;
 sw este coeficient de armare transversală;
f ywm este rezistența medie a armăturii transversale.
În relația de calcul, toți parametrii se introduc în N și mm, rotirea plastică

rezultând în radiani.
Se prezintă detaliat etapele de calcul.
i) Calculul rezistențelor medii ale materialelor se face pe baza prevederilor
vechiului STAS 10107-0/90 [9], ținând cont de marca betonului utilizat
f cm  1.75 f cd  1.75  11.07  19.37 MPa
(H.1.23)
f ywm  f ym  1.35 f yd  1.35  210  283.5MPa
ii) Calculul caracteristicilor geometrice ale secțiunii

 dimensiunile secțiunii utile:
b0  b  2ce  ep  300  2  25  8  242mm
(H.1.24)
h0  h  2ce  ep  600  2  25  8  542mm
 distanța dintre două bare longitudinale aflate la colț de etrier pe cele două
direcții (fig. H.1.18):
h 542
bix  0   271mm
2 2
(H.1.25)
b 242
biy  0   81mm
3 3
 suma pătratului distanțelor dintre două bare aflate la colț de etrier:
 bi2  4  bix2  6  biy2  4  2712  6  812  333130mm2 (H.1.26)
iii) Calculul factorului de eficiență a confinării


  1   bi2

 1 
s 
1 
s 

 6  b0  h0   2  h0  2  b0 
  (H.1.27)
 333130  100  100 
 1  1  1    0.415
 6  242  542  2  542  2  242 
432
Figura H.1.19: Variația forței axiale la baza stâlpilor în funcție de
deplasarea normalizată la vârf
iv) Calculul coeficientului de armare transversal în lungul direcției de calcul

Asw 2 8  2 8 cos  50.32  2  0.96
 sw     0.0066
bs 300  100 300  100
(H.1.28)
 biy   81 
  a tan   a tan   0.29rad
 bix   271 
v) Calculul forței axiale normalizate (forța axială din pasul corespunzător cerinței
de deplasare)
N Ed 1265  103
   0.36 (H.1.29)
b  h  f cm 300  600  19.37
Tabelul H.1.10: Eforturi la baza stâlpilor la cerința de deplasare
Stalp Comprimat Central Intins

M [kNm] 615 760 415
V [kN] 230 280 130
N [kN] 1570 1265 155
vi) Calculul lungimii brațului de forfecare pe baza eforturilor la cerința de

deplasare (tabelul H.1.10)
M 760
L' v    2.71m (H.1.30)
V 280
433
Deoarece există suprapunere în zona plastică și armăturile sunt netede,
lungimea brațului de forfecare se modifică conform relației:
Lv  L'v l0  2.71  1  1.71m (H.1.31)
în care:
l0  1m este lungimea de suprapunere a armăturilor φ25.
vii) Calculul coeficienților mecanici de armare. Pentru stâlpi, armătura
comprimată este ultimul rând de armături, iar armătura întinsă este
reprezentată de restul armăturilor. Deoarece există suprapuneri în zonă
plastică, coeficientul mecanic de armătură comprimată se dublează.
As' f ym 2  6 25 283.5 2  6  491 283.5
'        0.480  0.01
Ac f cm 300  600 19.37 300  600 19.37
A f ym 6 25  2 20 283.5 6  491  2  314 283.5 (H.1.32)
 s      0.291  0.01
Ac f cm 300  600 19.37 300  600 19.37
viii) Calculul rotirii plastice capabile de bază asociate SLU (relația H.1.22)
f ywm
   sw
3 0.0145 1  max 0.01,  '
0.3 0.35
0.2  Lv 
 um
* pl
     25 f cm

4  el 4  max 0.01,   
f cm
 h 
283.5
 0.480 
0.3 0.35 0.415 0.0066 
3 0.0145 1 0.2  1710 
    19.37    25 19.37  0.0126rad
4 1.8 4 0.36  0.291   600 
ix) Calculul rotirii plastice capabile asociate SLU
Deoarece se folosesc armături netede și există suprapuneri în zona plastică,
rotirea capabilă de bază trebuie afectată de anumiți coeficienți. În aceste condiții,
coeficientul de reducere rezultă:
  l   l0 
C  0.0035 60  min  50, 0   1   
  dbl    Lv 
(H.1.33)
  1000    1000 
 0.0035 60  min  50,  1    0.146
  25    1710 
Dacă nu exista suprapunere în zone critice, capacitatea de rotire plastică se
multiplica doar cu coeficientul 0.375 în cazul utilizării de armături netede.
Rotirea plastică capabilă rezultă:
 um
pl
 C   um
* pl
 0.146  0.0126  0.0018rad  0.18%rad (H.1.34)
Pentru restul stâlpilor, rotirile plastice capabile la bază sunt prezentate în
tabelul H.1.11.
De asemenea, se exemplifică și calculul capacității de rotire plastică pozitivă
pentru grinda de peste etajul 3 în reazemul central (secțiunea 13-13 în figura H.1.2 și
434
H.1.6). În cazul grinzilor, factorul de eficiență a confinării este neglijabil, așa că relația
generală de calcul poate fi simplificată după cum urmează:
3 0.0145  max0.01,  ' 

0.3 0.35
0.2 
Lv 
 um
pl
    (H.1.35)
4  el  max0.01,   
f cm
 h 
Tabelul H.1.11: Evaluarea rotirii plastice capabile la baza stâlpilor

Stalp Sectiune b [mm] h [mm] l 0 [m] dbL [mm] ω'/ω ρsw α M [kNm] V [kN] N [kN] Lv [m] ν θ*umpl [rad] C θumpl [rad]
Comprimat 3-3 300 550 1.0 20 1.334 0.0065 0.431 615 230 1570 1.67 0.49 0.0102 0.155 0.0016
Central 8-8 300 600 1.0 25 1.648 0.0066 0.415 760 280 1265 1.71 0.36 0.0126 0.146 0.0018
Intins 3-3 300 550 1.0 20 1.334 0.0065 0.431 415 130 155 2.19 0.05 0.0206 0.209 0.0043
Armarea grinzii este următoarea:

 la partea inferioară, 2φ25, cu un moment capabil de 150kNm;
 la partea superioară în reazemul central 4φ25, cu un moment capabil de
278kNm;
 la partea superioară în reazemul marginal 5φ25, cu un moment capabil de
348kNm.
Încărcarea uniform distribuită pe grindă este p=24.37kN/m.
În continuare se prezintă etapele de calcul.
i) Calculul coeficienților mecanici de armare:
As f ym 4  491 283.5
      0.160  0.01
Ac f cm 300  600 19.37
A  f ym 2  491 283.5
  s     0.080  0.01
Ac f cm 300  600 19.37
ii) Calculul brațului de pârghie
Brațul de pârghie este distanța dintre punctul de moment maxim și punctul de
moment nul. Acesta poate fi furnizat de diagrama de momente la cerința de deplasare,
sau poate fi calculat pe baza încărcării uniform distribuite pe grindă, considerând că se
atinge capacitatea la cele două capete. Lumina grinzii este L0  5.45m . Efectuând
calculul pe baza, valorile brațelor de pârghie negativ, respectiv pozitiv rezultă:
2
M   M Rm
L 
 M Rm 
 M Rm L  
2  M Rm
Lv  Rm  0    0  
p  L0 2  p  L 2  p
 0 
2 (H.1.36)
278  348 5.45  278  348 5.45  2  348
        2.26m
24.37  5.45 2  24.37  5.45 2  24.37
Lv  L0  Lv  5.45  2.26  3.19m
iii) Calculul rotirii plastice capabile de bază asociate SLU
435
Rotirea plastică capabilă pozitivă de bază rezultă (relația H.1.35):
0.3 0.35
3 0.0145      
0.2  Lv  3 0.0145  0.160 
0.3
0.2  3190 
0.35
 um
* pl
   f cm     19.37    0.024rad
4  el    


 h 
 4 1.8  0.080   600 
iv) Calculul rotirii plastice capabile asociate SLU

În acest caz, deoarece este respectată lungimea de ancoraj și armătura este
netedă, coeficientul de reducere este C  0.375 .
 um
pl
 C   um
* pl
 0.375  0.024  0.009rad  0.9%rad
Figura H.1.20: Armări longitudinale ale grinzilor și momente

capabile asociate acestora
Armăturile longitudinale ale grinzilor și momentele capabile asociate acestora

împreună cu încărcările uniform distribuite pe grindă sunt prezentate în figura H.1.20.
Rotirile plastice pentru fiecare articulație plastică a grinzilor transversale sunt
prezentate în tabelul H.1.12. Se observă că rotirile plastice capabile pozitive sunt în
general mai mari decât cele negative, datorită brațului de forfecare mai mare și a
cantității mai mare de armătură comprimată.
Configurația articulațiilor plastice pentru cadrul din axul 2 la cerința de
deplasare este prezentată în fig. H.1.21. Cerința de rotire plastică este trecută cu roșu,
iar capacitatea de rotire plastică este trecută cu albastru. Se observă că rotirile plastice
capabile sunt mult depășite în majoritatea cazurilor.
436
Tabelul H.1.12: Evaluarea rotirii plastice capabile în grinzi
Articulatie p [kN/m] MRm+ [kNm] MRm- [kNm] As' [mm2] As [mm2] ω' ω Lv [m] θ*umpl [rad] θumpl [rad]
+
AP1 24.37 226 278 2455 1473 0.200 0.120 3.03 0.022 0.008
-
AP1 24.37 226 342 1473 2455 0.120 0.200 2.42 0.015 0.006
AP2+ 24.37 226 342 1964 1473 0.160 0.120 3.37 0.022 0.008
-
AP2 24.37 226 278 1473 1964 0.120 0.160 2.08 0.015 0.006
AP3+ 16.97 226 342 1964 1473 0.160 0.120 3.61 0.022 0.008
-
AP3 16.97 278 226 1473 1964 0.120 0.160 1.84 0.015 0.006
+
AP4 16.97 278 226 2455 1473 0.200 0.120 2.77 0.022 0.008
AP4- 16.97 226 342 1473 2455 0.120 0.200 2.68 0.016 0.006
+
AP5 24.37 131 251 2455 982 0.218 0.087 2.72 0.025 0.009
-
AP5 24.37 131 313 982 2455 0.087 0.218 2.73 0.015 0.005
+
AP6 24.37 131 313 1964 982 0.174 0.087 3.13 0.025 0.009
-
AP6 24.37 131 251 982 1964 0.087 0.174 2.32 0.015 0.006
AP7+ 16.97 131 313 1964 982 0.174 0.087 2.77 0.024 0.009
-
AP7 16.97 131 251 982 1964 0.087 0.174 2.68 0.015 0.006
+
AP8 16.97 131 251 2455 982 0.218 0.087 2.37 0.024 0.009
-
AP8 16.97 131 313 982 2455 0.087 0.218 3.08 0.015 0.006
+
AP9 24.37 75 223 2455 628 0.240 0.061 2.55 0.029 0.011
AP9- 24.37 75 278 628 2455 0.061 0.240 2.90 0.013 0.005
+
AP10 24.37 75 278 1964 628 0.192 0.061 3.01 0.029 0.011
-
AP10 24.37 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.44 0.014 0.005
AP11+ 16.97 75 278 1964 628 0.192 0.061 2.52 0.027 0.010
-
AP11 16.97 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.93 0.014 0.005
AP12+ 16.97 75 223 2455 628 0.240 0.061 2.08 0.027 0.010
-
AP12 16.97 75 278 628 2455 0.061 0.240 3.37 0.014 0.005
+
AP13 23.13 75 223 982 628 0.096 0.061 4.09 0.026 0.010
AP13- 23.13 75 111 628 982 0.061 0.096 1.36 0.014 0.005
+
AP14 23.13 75 111 1964 628 0.192 0.061 2.93 0.029 0.011
AP14- 23.13 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.52 0.014 0.005
+
AP15 20.33 75 111 1964 628 0.192 0.061 2.75 0.028 0.010
-
AP15 20.33 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.70 0.014 0.005
AP16+ 20.33 75 223 982 628 0.096 0.061 3.96 0.026 0.010
-
AP16 20.33 75 111 628 982 0.061 0.096 1.49 0.014 0.005
Este evident că există un indicator R3 care reprezintă raportul între capacitatea

de rotire plastică și cerința de rotire plastică pentru fiecare articulație plastică. Se pune
problema determinării unui indicator global. În cazul de față, este justificat ca
indicatorul R3 global să fie asociat cedării stâlpului comprimat, element vital pentru
asigurarea stabilității structurii. În acest caz, indicatorul global devine:
 um
pl
0.16%
R3    0.15 (H.1.37)
 efpl 1.08%
Este de reținut amendarea severă a capacității de rotire pentru deficiențe de

detaliere cum sunt lungimea de ancoraj, de suprapunere și utilizarea de armături
netede.
437
Figura H.1.21: Configurația articulațiilor plastice la cerința de
deplasare
H.1.3.3.6. Verificarea forțelor tăietoare

Verificarea forțelor tăietoare în grinzi și stâlpi se efectuează la atingerea
mecanismului de plastificare. Capacitatea de rezistență se poate calcula în două feluri:
 Conform prevederilor SR EN 1992-1-1 [5] și P100-1/2013 [4];
 Conform prevederilor din anexa B, care face trimitere la SR EN 1998-3
[8].
Pentru ambele verificări, rezistența materialelor se consideră:
f cm 19.37
fc    12.91MPa
 c  CF 1.5  1.0
(H.1.38)
f ywm 283.5
f yw    246.5MPa
 s  CF 1.15  1.0
Se exemplifică modul de calcul pentru stâlpul central (secțiunea 8-8 în figurile
H.1.2 și H.1.4), determinant pentru stabilirea indicatorului R3, ținând cont că cedarea
unui stâlp duce la colapsul structurii. Forța tăietoare de calcul asociate atingerii
mecanismului de plastificare este aproximativ 280kN.
438
Pentru început se prezintă calculul capacității de rezistență la forță tăietoare
conform SR EN 1992-1-1 [5] și P100-1/2013 [4]. În acest model, înclinarea
diagonalelor comprimate se consideră 45° pe toată lungimea stîlpului.
Etapele de calcul sunt:
 calculul înălțimii utile a secțiunii:
d  h  as  600  40  560mm (H.1.39)
 calculul brațului de pârghie:

z  0.9d  0.9  560  504mm (H.1.40)
 calculul ariei de armătură transversală dintr-o secțiune (etrier φ8/200mm

pe lungimea de deasupra zonei de suprapunere):
Asw1  2 8  2 8  cos   2  50.31  0.96  196mm2
 calculul forței tăietoare capabilă:
z 504
VRd , s  Asw1  f ywd   196  246.5   122  103 N  122kN (H.1.41)
s 200
Calculul capacității de rezistență conform SR EN 1998-3 [8] este puțin mai
laborios, presupunând efectuarea mai multor operații:
i) Calculul brațului de forfecare cu relația H.1.30:
M 760
Lv    2.71m
V 280
ii) Calculul înălțimii zonei comprimate pentru forța axială corespunzătoare

atingerii mecanismului de plastificare:
N 1265  103
x   327mm (H.1.42)
b  f c 300  12.91
iii) Calculul rigidității la rotire a consolei echivalente a stâlpului (se
introduce modulul de elasticitate considerat în analiza statică):
3  Ec  I c 3  0.5  26830000 0.3  0.63
k     80112rad / m (H.1.43)
Lv 2.71 12
iv) Calculul rotirii aproximative de curgere a stâlpului:
M mec 760
 y  0.6  0.6   0.0057rad (H.1.44)
k 80112
v) Calculul componentei plastice a ductilității:
 efpl 0.0107
 pl    1.88 (H.1.45)
y 0.0057
vi) Calculul ariei secțiunii de beton:
439
Ac  b  h  300  600  180000mm2 (H.1.46)
vii) Calculul coeficientului total de armare longitudinală:
As 12 25  2 20
 tot    0.036 (H.1.47)
bh 300  600
viii) Calculul înălțimii aproximative a brațului de pârghie:
z  h  2a  600  2  40  520mm (H.1.48)
ix) Calculul coeficientului de armare transversal:
Asw 2 8  2 8 cos  50.32  2  0.96

 sw     0.0033
bs 300  200 300  200
x) Calculul capacității date de armătura transversală:
Vw   w  b  z  f yw  0.0033  300  520  246.5  127  103 N  127kN (H.1.49)
xi) Calculul capacității de rezistență dată de biela înclinată:
VRN 
hx
2  Lv
 min N ;0.55 Ac  f c  
600  327
2  2710

 min 1265  10 3 ;0.55  180000  12.91  
(H.1.50)
 0.050  min 1265;1278  10 3  63  10 3 N  63kN
xii) Calculul factorului de ductilitate:
 
K   1  0.05 min 5;  pl  1  0.05 min 5;1.88  0.91 (H.1.51)
xiii) Calculul capacității date de beton:
  L 
VRc  0.16  max 0.5;100   tot   1  0.16  min  5; v   f c  Ac 
  h 
  2.71 
 0.16  max 0.5;100  0.036  1  0.16  min  5;   12.91  180000 (H.1.52)
  0.6 
 0.576  0.28  3.59  180000  104  10 3 N  104kN
xiv) Calculul capacității de rezistență:
VR 
1
 el
VRN  K  VRc  Vw   1.115 63  0.91104  127  237kN (H.1.53)
Trebuie menționat faptul că primul termen din paranteză pleacă de la ipoteza

că încovoierea este în dublă curbură, și reprezintă proiecția orizontală a bielei înclinate
formate între cele două capete de stâlp. Acest lucru nu se întâmplă de obicei pentru
nivelul de la bază unde în majoritatea cazurilor încovoierea este în simplă curbură.
Considerarea în calcul a primului termen trebuie analizată cu atenție. Pentru
cazul de față, se ignoră deoarece încovoierea este în simplă curbură, rezultând:
440
K  VRc  Vw   0.91104  127   183kN
1 1
VR  (H.1.54)
 el 1.15
În consecință indiactorul R3 corespunzător solicitării de forfecare este:
VR 183
R3V    0.65 (H.1.55)
VEd 280
În realitate, indicatorii R3 corespunzători rezistenței la forță tăietoare trebuie
calculați pentru toate elementele structurii cu scopul de a putea fundamenta soluțiile de
intervenție.
Se prezintă modul de calcul al capacității de rezistență a grinzilor pe baza
metodei din SR EN 1992-1-1 [5] și P100-1/2013 [4].
Diagramele de forță tăietoare asociate mecanismului de plastificare pentru
grinzile de la etajul 3 sunt prezentate în figura H.1.22. Valorile maxime de forță
tăietoare se ating în secțiunea unde momentul este la partea de sus, deci în evaluarea
capacității de rezistență intră și ultimul rând de armături înclinate, pentru acest sens
armăturile fiind străbătute de fisură.
Figura H.1.22: Diagrame de forță tăietoare în grinzile de peste

etajul 3

 calculul înălțimii utile a secțiunii:
d  h  as  550  40  510mm
 calculul brațului de pârghie:
z  0.9d  0.9  510  459mm
 calculul ariei de armătură transversală dintr-o secțiune (etrier φ8/200mm):
Asw1  2 8  2  50.3  101mm2
 calculul forței tăietoare capabilă fără armătură înclinată:

z 459
VRd , s  Asw1  f ywd   101  246.5   57  103 N  57kN
s 200
 calculul aportului de rezistență adus de armăturile înclinate:
441
VRd , i  Asi  f yw  sin    491  246.5  0.707  86  103 N  86kN (H.1.56)
 calculul forței tăietoare capabile în reazemul cu moment negativ:

VRd  VRd , s  VRd , i  57  86  143kN (H.1.57)
Indicatorul rezistenței la forță tăietoare minim în grinzile de peste etajul 3 este:
V 143
R3V  Rd   0.82
VEd 175
H.1.3.4. Concluzii
Clădirea evaluată are o vechime de circa 45 de ani, fiind proiectată într-o
perioadă de timp în care cunoștințele inginerilor proiectanți în domeniul ingineriei
seismice erau forte limitate, prima reglementare de proiectare seismică (P13/63 [1]
aparută înainte de proiectarea construcției expertizate) având prevederi mult inferioare
codurilor de proiectare actuale. În aceste condiții, construcția a fost proiectată într-o
concepție preponderent gravitațională, reflectata în planurile de execuție.
Structura prezintă o serie de deficiențe de alcatuire în raport cu prevederile
codurilor de proiectare actuale și de rezistență și ductilitate.
O altă deficiență majoră a structurii este flexibilitatea înaltă la forțe orizontale
de tip seismic. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că elementele au cedări
fragile din forță tăietoare.
Conform calculelor, rezultă următoarele valori ale indicatorului R3 în
elementele verticale principale, după cum urmează:
 la deformații plastice R3  0.15  0.30 ;
 la forță tăietoare R3V  0.65 .
Trebuie subliniat faptul că deși valoarea indicatorului R3V corespunde clasei

III de risc seismic, este vorba de o cedare fragilă, fiind recomandată intervenția. Sunt
de remarcat amendarea drastică a rotirilor plastice capabile din cauza utilizării de
armături lise și a suprapunerii în zone plastice potențiale.
Pe baza celor prezentate mai înainte construcția se incadrează în clasa I de risc
seimic (RsI), ceea ce implică necesitatea consolidării contrucției în vederea creșterii
performanțelor seismice, ideal aducerii ei la nivelul de siguranță impus de codurile
actuale.
H.1.3.5. Soluții de consolidare

Soluțiile de consolire urmăresc să elimine principalele neajunsuri semnalate în
cazul fazei de evaluare a structurii și anume lipsa de rigiditate și rezistență la încarcări
laterale, în special pe direcția longitudinală, precum și creșterea capacității de
deformabilitate a elementelor structurale. În cazul prezenței de elemente cu cedare
fragilă se va urmări eliminarea acestora prin cresterea capacității la forță taietoare sau
a reducerii forței tăietoare maxime la care este solicitat elementul.
Consolidarea structurii se poate face în doua moduri.
Prin soluții ce nu implică modificarea sistemului structural de preluarea a
încarcărilor laterale
442
Acest mod de consolidare presupune păstrarea sistemului existent de preluarea
a încarcarilor laterale și corectarea neajunsurilor acestuia. De regulă, pentru structurile
în cadre se folosește cămășuirea stâlpilor și/sau a grinzilor, introducerea de noi
elemente (de exemplu grinzi suplimentare, adiacente). În cazul de față se recomandă în
primul rând cămășuriea tuturor stâlpilor cu beton, pentru creștrea rigidității și a
rezistenței la acțiuni laterale și rezolvarea unor probleme de suprapunere ale barelor
longitudinale din stâlpi.
Este de notat faptul că structura are destulă rezistență (figura H.1.13), însă a
fost amendată din punctul de vedere al ductilității în principal din cauza utilizării
oțelului neted. De aceea, pe lângă intervențiile de la stâlpi, trebuie realizate grinzi
suplimentare adosate celor existente, cel puțin în unele cadre. Acestea au, pe lângă
rolul de sporire a rigidității, și rolul de sporire a rezistenței la încovoiere, reducând
astfel cerințele de rotire plastică în grinzile existente.
Prin soluții ce implică modificarea sistemului structural de preluarea a
încărcărilor laterale
Acest mod de consolidare presupune introducerea unui sistem nou de preluarea
a forțelor laterale și descărcarea sistemului existent. Astfel, consolidarea se poate
realiza fie prin introducerea de prereți de beton armat, fie prin introudcerea de alte
elemente disipative, cum ar fi diagonale metalice, linkuri metalice, diagonale cu
flambaj impiedicat.
Trebuie verificat în prealabil că planul arhitectural permite amplasare de pereți
sau elemente de contravântuire în zonele dorite. De asemenea, modificarea sistemului
structural de preluare a încărcărilor laterale presupune în toate cazurile intervenții
majore la nivelul infrastructurii și a sistemului de fundare, deoarece momentul de
răsturnare global este transmis local la teren și nu uniform ca în cazul structurilor în
cadre. Este de menționat faptul că în astfel de cazuri se acceptă și descărcarea pe
reazemele izolate ce pot fi reprezentate de fundațiile izolate ale stâlpilor.
H.1.4. Consolidarea structurii prin introducerea de pereți de beton armat
H.1.4.1. Prezentarea soluției de consolidare

O modalitate eficientă de a utiliza punctele forte ale structurii existente, și
anume procentele mari de armare longitudinală din stâlpi, este să se realizeze un
sistem structural cu pereți din beton armat la care stâlpii existenți să aiba rol de bulbi.
Vor fi introduse inimi de beton cu grosime de 30 cm în ochiurile de cadru, atât pe
direcția longitudinală, cât și pe direcția transversală. Pe direcția longitudinală, pentru a
nu afecta funcționalitatea structurii și a păstra configurația acesteia, pereții pot fi
introduși doar în ochiurile cadrului central. În aceasta situatie este indicată
consolidarea cu pereți și pe directia transversala pentru a crea o structură cu torsiune
împiedicată și cu rezistențe comparabile pe cele două direcții principale. Amplasarea
preților de consolidare este prezentată în figura H.1.23.
Soluția adoptată este în majoritatea cazurilor mai eficientă decât cea bazată pe
cămășuirea stâlpilor și realizarea de grinzi adosate celor existente, din mai multe
motive:
 presupune realizarea de intervenții locale atât la nivelul suprastructurii, cât
și la nivelul infrastructurii și a sistemului de fundare;
 se pierde mult mai puțin spațiu sau chiar deloc din partiul de arhitectură.
443
Figura H.1.23: Plan amplasare pereți de consolidare
444
Figura H.1.24: Elevație perete ax 2 la bază
Figura H.1.25: Secțiune transversală perete ax 2 la bază
445
Trebuie menționat că realizarea oricărei soluții de intervenție se efectuează
numai după descărcarea la minimul posibil al structurii existente. De exemplu, pe
lângă eliminarea sarcinilor utile, se vor dezafecta partițiile grele și pardoseala (evident
în cazul în care se are în vedere modificarea acestora).
H.1.4.2. Detalii constructive

Figurile H.1.24 – H.1.30 prezintă câteva dintre detaliile proiectului de execuție.
Pentru realizrea încastrării la bază și descărcarea momentului de răsturnare global a
peretelui din axul 2 între B și C, se realizează un nou perete în prelungirea acestuia,
sub cota 0 (figura H.1.24). În același scop se dispune un perete transversal, numai sub
cota 0 între axele 1 și 3 (figura H.1.25). Un detaliu important este conexiunea la bază a
peretelui de stâlpul din axul C (figura H.1.26), astfel încât peretele nou introdus între
axele 1 și 3 să lucreze corespunzător. S-a optat pentru cămășuirea integrală a stâlpului.
La suprastructură, în cadrul de înrămare se dispun ancore chimice în zig-zag la
pas de 200mm (figura H.1.29). Ancorele chimice au rolul să conecteze panoul nou de
cadrul de înrămare. Armăturile orizontale și verticale se suprapun cu ancorele chimice,
conform detaliului din figura H.1.27. În zona panoului vecină cu cadrul de înrămare se
dispune o fretă cu rolul de a confina betonul, sporind astfel rezistența acestuia la
forfecare.
Detaliile propuse conduc către o comportare de perete monolit. Nu este
determinantă rezistența la întindere a ancorelor verticale din grinzi, momentul
încovoietor fiind preluat în mare măsură datorită cantității mari de armătură din stâlpii
existenți la capetele peretelui.
Figura H.1.26: Detaliu de conectare perete ax 2 la nivelul

fundațiilor de stâlpul din axul C
446
Figura H.1.27: Armarea peretelui înrămat (etaj 1 și etaj 2)
Figura H.1.28: Ancore chimice dispuse în cadrul perimetral (etaj 1

și etaj 2)
447
Figura H.1.29: Detalii poziționare ancore chimice în elemente
adiacente
Figura H.1.30: Secțiune verticală prin panoul de perete nou

introdus
H.1.4.3. Dimensionarea soluției de consolidare
H.1.4.3.1. Ipoteze de calcul

Într-o primă fază, pentru dimensionarea soluției de consolidare se va realiza un
calcul bazat pe metoda spectrelor de răspuns pe un model tridimensinal utilizând
factorul de comportare q corespunzător clasei de ductilitate înaltă, prevazut de P100-
1/2013 [4] și anume:

q  4 u  4  1.15  4.6 (H.1.58)
1
Stâlpii de la capetele pereților propuși nu respectă prevederile de detaliere
corespunzătoare bulbilor de structuri detaliate DCH, motiv pentru care soluția nu poate
448
fi confirmată decât după realizarea unui calcul neliniar care să permită verificarea în
termeni de deformații plastice a ductilității pereților. În cazul în care ductilitatea este
insuficientă, este necesară cămășuirea zonei de bulb cu scopul de a crește
caracteristicile de deformabilitate ale peretelui. O altă soluție poate fi folosirea de
pânze din FRP, cu rol de a crește confinarea bulbului.
Rezistențele folosite pentru beton și oțel sunt prezentate în tabelul H.1.13.
Tabelul H.1.13: Rezistențele materialelor nou introduse
Material Tip Solicitare Rezistenta Notatie Valoare [MPa]

De calcul fcd 16.67
Compresiune Caracteristica fck 25
Medie fcm 33
BETON C25/30
De calcul fctd 1.2
Intindere Caracteristica fctk 1.8
Medie fctm 2.6
De calcul fyd 435
OTEL BSt 500 C Compresiune/Intindere Caracteristica fyk 500
Medie fym 575
În urma intervenției structurale nu se modifică destinația clădirii, motiv pentru

care codul permite evaluarea acțiunii seismice la SLU pentru IMR 100 ani și la SLS
pentru IMR 30 ani. În aceste condiții, conform anexei A a codului, coeficientul de
importanță și coeficientul de scalare la SLS rezultă:
a100
g
 ISLU   0.8
ag225
a30
g
 ISLS   0.4
a g225
Pentru comparație, se evaluează și eforturile globale corespunzătoare metodei

forțelor seimice echivalente. Coeficientul seismic de calcul devine:
ag  T  2.5
cs   I     0.8  0.35   0.85  0.129
g q 4.6
H.1.4.3.2. Analiza modală

Tabelul H.1.15 prezintă rezultatele analizei modale. Se observă că rigiditatea
structurii crește semnificativ față de cea inițială, practic perioada fundamentală de
vibrație scade cu 50%. De asemenea, modurile de vibrație rămân decuplate, asigurând
o comportare predictibilă la acțiunea seismică.
449
Tabelul H.1.14: Rezultatele analizei modale a structurii consolidate
MOD T [s] εX εY εθ
1 0.71 0.64 0.00 0.00
2 0.69 0.00 0.61 0.00
3 0.57 0.00 0.00 0.63
H.1.4.3.3. Verificarea driftului unghiular

Verificarea driftului unghiular se face numai la SLS. Deoarece consolidarea nu
se face la IMR 225 ani, factorii de scalare al deplasărilor la SLS se calculează conform
anexei B, încadrând clădirea în perioada de realizare 1981-2006. Pentru intervalul
selectat rezultă:
Ti  3s
Ts  0.8s
Factorii de amplificare a deplasărilor la SLS rezultă:
Ti  Tx 3  0.71
 x  2.5  2  2.5  2  2.5  2  0.98  0.54
Ti  Ts 3  0.8
(H.1.59)
Ti  Ty 3  0.69
 y  2.5  2  2.5  2  2.5  2  0.97  0.56
Ti  Ts 3  0.8
Drifturile unghiulare rezultate sunt prezentate în fig. H.1.31. Se observă că
verificarea deplasărilor laterale este îndeplinită.
Figura H.1.31: Verificarea deplasărilor laterale a soluției

proiectate
H.1.4.3.4. Verificarea la moment încovoietor

Se prezintă numai calculul pe direcția transversală a peretelui din axul 2.
Verificarea la încovoiere a pereților este prezentată în tabelul 4.3. Momentul capabil a
fost determinat cu metoda generală de calcul, utilizând rezistențele de calcul ale
materialelor. Armarea verticală a inimii a fost ignorată în mod acoperitor.
450
Tabelul H.1.15: Verificarea peretelui din axul 2 la moment încovoietor
Etaj NEd [kN] M'Ed [kNm] Armare bulb Armare inima MRd [kNm] Ω MEd [kNm] MRd/MEd
Parter 4392 20741 8φ25+2φ20 2φ14/200 21819 20741 1.05
Etaj 1 3823 15797 8φ25+2φ20 2φ14/200 21014 21604 0.97
Etaj 2 3238 11636 10φ20 2φ12/200 16942 15913 1.06
Etaj 3 2629 8424 10φ20 2φ12/200 15978 1.05 11520 1.39
Etaj 4 2011 5684 8φ20+2φ16 2φ12/200 14695 7774 1.89
Etaj 5 1380 3929 8φ20+2φ16 2φ12/200 13621 5374 2.53
Etaj 6 750 3323 8φ20+2φ16 2φ12/200 12409 4544 2.73
H.1.4.3.5. Verificarea la forță tăietoare

Verificarea la forță tăietoare a peretelui din axul 2 este prezentată în tabelul
H.1.16. Se exemplifică calculul capacității de rezistență pentru etajul 3, efectuat
conform CR2-1-1.1 [10]. În mod acoperitor se ia în calcul numai secțiunea inimii
dintre bulbi.
i) Evaluarea forței tăietoare de calcul:
VEd  kV   Rd V 'Ed  1.511401  2116kN (H.1.60)
ii) Evaluarea caracteristicilor geometrice ale secțiuni (arie și arie de
forfecare). Se consideră activ la forfecare numai panoul de perete nou
introdus.
Ac  0.3  6.6  1.98m 2
Av  0.3  5.4  1.62m 2
iii) Calculul capacității de rezistență asociate zdrobirii bielei diagonale:
VRd ,max  0.18  Av  fcd  0.18 1.62 16667 
(H.1.61)
 4860kN  VEd  2116kN
iv) Calculul efortului mediu de compresiune pe perete:
N Ed 3238
 cp    1635kPa (H.1.62)
Ac 1.98
v) Calculul capacității betonului la forfecare:
VRd ,c  0.5  Av   cp  0.5 1.62 1635  1324kN (H.1.63)
vi) Calculul ariei de armătură intersectate de fisura diagonală
(2φ12/200mm):
5400
Asw   2  113  6102mm2
200
vii) Calculul capacității armăturii transversale:
VRd , s  Asw  f ywd  6102  435  2654  103 N  2654kN (H.1.64)
451
viii) Calculul forței tăietoare capabile:
VRd  VRd ,c  VRd , s  1324  2654  3978kN  VEd  2116kN
Tabelul H.1.16: Verificarea peretelui din axul 2 la forță tăietoare
NEd V'Ed Asw VEd VRd,max σcp VRd,c VRd,s VRd

Etaj Armare VRd,max/VEd VRd/VEd
[kN] [kN] [mm2] [kN] [kN] [kPa] [kN] [kN] [kN]
Parter 4392 1786 2φ14/200 8262 2697 4051 1.50 2218 0 3594 3894 1.44
Etaj 1 3823 1665 2φ14/200 8262 2514 4861 1.93 1931 1564 3594 5158 2.05
Etaj 2 3238 1401 2φ12/200 6102 2116 4861 2.30 1635 1324 2654 3979 1.88
Etaj 3 2629 1250 2φ12/200 6102 1887 4861 2.58 1328 1076 2654 3730 1.98
Etaj 4 2011 922 2φ12/200 6102 1393 4861 3.49 1015 823 2654 3477 2.50
Etaj 5 1380 457 2φ12/200 6102 690 4861 7.05 697 565 2654 3219 4.67
Etaj 6 750 887 2φ12/200 6102 1339 4861 3.63 379 307 2654 2961 2.21
În secțiunea de la bază trebuie efectuată și verificarea la lunecare în rost.

 calculul ariei de armături verticale:
Asvb  8 25  2 20  8  491  2  314  4556mm 2
5400
Asvi  216 / 200 5.4m   2  201  10854mm 2
200
 calculul efortului de lunecare capabil:
LRd   f   Asv  f ydv  N Ed  

 0.6 4556  210  10854  435  4392 103   (H.1.65)
 6042 103 N  6042kN  VEd  2697kN
H.1.4.4. Concluzii
Se consideră că în urma consolidării, structura se încadrează în clasa III de risc
seismic (RsIII). Adițional mai trebuie verificat dacă există elemente care cedează
fragil din forță tăietoare la SLU. În aceste cazuri, este necesar să se realizeze detalii
locale pentru îndepărtarea acestui neajuns. Se pot folosi cămășuiri locale cu FRP sau
juguri metalice.
H.1.5. Referințe
[1] P13-63 – Normativ condiționat pentru proiectarea construcțiilor civile și
industriale din zone seismice, CSCAC, 1963
[2] P100-3/2017 – Cod de proiectare seismică – Partea a III-a – Prevederi pentru
evaluarea seismică a clădirilor existente, Redactarea I, MDRAP, 2017
[3] CSI – Perform Components and Elements for PERFORM-3D and PERFORM
COLLAPSE, Computers and Structures, Berkeley, California, 2006
452
[4] P100-1/2013 – Cod de proiectare seismică – Partea I – Prevederi de proiectare
pentru clădiri, MDRAP, 2013
[5] CEN – Eurocode 2 – Design of concrete structures: Part 1-1 – General rules and
rules for buildings, EN 1992-1-1, Brussels, Belgium, December 2004
[6] FEMA/ASCE – Prestandard and Commentary for the Seismic Rehabilitation of
Buildings, FEMA 356, November 2000
[7] Postelnicu, T., Damian, I., Zamfirescu, D., Morariu, E. – Proiectarea structurilor de
beton armat în zone seismice, Editura MarLink, Bucureşti, 2013
[8] CEN – Eurocode 8 – Design of structures for earthquake resistance. Part 3 –
Assessment and retrofitting of buildings, EN 1998-3, Brussels, Belgium, June
2005
[9] STAS 10107/0-90 – Calculul și alcătuirea elementelor structurale din beton, beton
armat și beton precomprimat, IRS, 1990
[10] CR2-1-1.1/2013 – Cod de proiectare a construcțiilor cu pereți structurali din beton
armat, MDRAP, 2013
453
454
H.2. Structuri cu pereti de beton armat

În exemplul de faţă se prezintă modul de evaluare seismică a unei structuri cu
pereţi de beton armat, existentă, conform normelor româneşti în vigoare, codurile
P100-3, P100-1, CR 2-1-1.1, standardele româneşti SR EN 1992-1-1 şi SR EN 1998-
3:2005. Se tratează atât problema evaluării seismice cât şi pe cea a consolidării acestei
structuri, consolidare realizată prin metode clasice (cămăşuirea pereţilor structurali).
H.2.2. Prezentarea structurii de beton armat

Clădirea analizată a fost proiectată şi executată în anul 1966, proiectul de
rezistenţă fiind elaborat de Institutul Proiect Bucureşti (Proiect nr. 3505/1966).
Aceasta este o structură cu pereţi de beton armat, caracteristică pentru modul
de proiectare a structurilor cu pereţi din beton armat din acea perioadă, şi este
amplasată în Bucureşti. Regimul de înălţime este de P+10E, iar conformarea în plan
este prezentată în figura H.3.1. Înălţimea de nivel este constantă la toate nivelurile şi
egală cu 2,76m. Înălţimea totală a clădirii este de 30,35 m. Dimensiunile în plan sunt
13x24,5m (Figura H.3.1).
Sistemul de preluare al forţelor laterale produse de seism este dominat de doi
pereţi în formă de ”T” dezvoltaţi atât pe direcţia longitudinală cât şi pe direcţia
transversală dispuşi la capetele structurii. Pe direcţia longitudinală (direcţia X) aceştia
sunt practic singurii pereţi ce participă în preluarea forţelor laterale, iar pe direcţia
transversală (direcţia Y) mai apare suplimentar o serie de pereţi lamelari. Pe laturile
exterioare longitudinale mai există şi nişte stâlpi cu secţiunea de 30x80cm.
Planşeele de beton armat au o grosime variabilă de 9, 10, 13 sau 14cm.
Dimensiunile de 13cm şi 14cm sunt în zona centrală.
Betonul utilizat este de tip B200 (actual C12/15), iar armătura utilizată este din
oţel cu suprafaţă netedă de tip OB37 (actual S235).
Sistemul de fundare a clădiri este pe tălpi continue de beton armat cu o lăţime
medie de 2.2m (sub pereţii structurali). Acest sistem este alcătuit dintr-un cuzinet de
beton simplu (marcă B50) respectiv tălpi continue de beton armat (marca B150 –
actual C8/10). Armătura utilizată pentru armarea tălpilor este tot de tip OB37. Cota de
fundare a structurii este de – 3.25, structura fiind prevăzută şi cu subsol.
Conform P100-1, pentru Bucureşti, zona este caracterizată de o acceleraţie de
vârf a terenului pentru proiectare ag = 0,30g şi o perioadă de control (colţ) a spectrului
de răspuns Tc = 1,60sec, iar clasa de importanţă este II (clădiri cu înălţimea cuprinsă
între 28m şi 45m).
H.2.3. Evaluarea seismică a structurii

Codul P100-3 prevede trei metodologii pentru evaluarea seismică a clădirilor:
metodologia de nivel 1, de nivel 2 şi de nivel 3. Cele trei metodologii cresc în
complexitate de la 1 spre 3. Practic, metodologia de nivel 1 este cea mai simplă şi se
aplică la construcţiile cu regim redus de înălţime şi de importanţă redusă, descrise în
P100-3. Ea nu se aplică la celelalte tipuri de clădiri decât facultativ, şi anume, dacă se
urmăreşte obţinerea unor observaţii preliminare. Metodologia de nivel 2 este
metodologia obligatoriu de aplicat la toate celelalte categorii de construcţii care nu se
455
încadrează în metodologia de nivel 1. Metodologia de nivel 3 se aplică la construcţiile
la care se doreşte o evaluare mai precisă a performanţelor seismice determinate prin
metodologia de nivel 2, având un grad de încredere superior.
Figura H.2.1Plan
cofraj etaj curent

Fiecare din cele trei metodologii conţine trei evaluări: două evaluari calitative
(indicatorii R1 şi R2) şi una cantitativă (indicatorul R3). Prin evaluarea calitativă, care
se face conform prevederilor capitolului 5 din P100-3, se determină gradul de
îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică (indicatorul R1) şi gradul de degradare
structurală (indicatorul R2). Evaluarea cantitativă se face conform capitolului 6 din
456
P100-3 şi presupune evaluarea prin calcul a gradului de asigurare seismică. Pentru
structurile de beton armat, în funcţie de metodologia de nivel 1, 2 sau 3, sunt date
prevederi şi clarificări suplimentare pentru determinarea indicatorilor R1, R2 şi R3 în
anexa B a codului P100-3. În tabelul H.3.1. se prezintă schema de culegere a datelor
pentru fiecare metodologie:
Tabelul H.3.1. Schema datelor pentru cele trei metodologii în anexa B a codului P100-3
Evaluarea calitativă – Cap. 5 Evaluarea
cantitativă – Cap. 6
Gradul de îndeplinire Gradul de Evaluarea prin
a condiţiilor de degradare calcul a gradului de
alcătuire seismică - structurală - R2 asigurare seismică –
R1 R3
Metodologia de nivel 1 Tabel B.1 Tabel B.3 Paragraf B.4.1.
În continuare, în prezentul exemplu, pentru evalarea calitativă se exemplifică

modul de determinare a indicatorilor R1 şi R2 pentru metodologia de nivel 2, identică
cu metodologia de nivel 3. Determinarea indicatorului R3 se face pentru fiecare din
cele trei metodologii în parte.
H.2.3.1. Evaluarea calitativă a structurii. Determinarea gradului de îndeplinire a

condiţiilor de alcătuire seismică - indicatorul R1.
Gradul de îndeplinire a condiţiilor de conformare structurale, de alcătuire a
elementelor structurale şi a regulilor constructive pentru structuri care preiau efectul
acţiunii seismice este cuantificat cu ajutorul unui indicator. Acesta se notează cu R1 şi
se denumeşte prescurtat gradul de îndeplinire al condiţiilor de alcătuire seismică.
Pentru structurile din beton armat, criteriile şi condiţiile utilizate în
metodologia de nivel 2 pentru determinarea factorului R1 sunt enumerate în tabelul
B.2. din Anexa B a codului P100-3. Construcţiei analizate i s-au atribuit următoarele
punctaje:
(i) Condiţii privind configuraţia structurii – 30 de puncte (dintr-un maxim de 50)
Sistemul este redundant şi prezintă un traseu clar şi continuu a încărcărilor. Nu
există discontinuităţi pe verticală, cu efecte de torsiune moderate.
(ii) Condiţii privind interacţiunile structurii – 5 puncte (dintr-un maxim de 10)
Structura nu prezintă stâlpi scurţi captivi dar distanţa până la clădirile
învecinate nu are dimensiunea minimă impusă de cod. Pereţii nestructurali sunt legaţi
rigid de structura de rezistenţă.
(iii) Condiţii privind alcătuirea (armarea) elementelor structurale – 15 puncte (din
maxim de 30)
Deşi pereţii structurali au grosimi egale cu 150mm, iar încărcarea axială pe
aceştia are valori moderate, structura a fost depunctată în special din cauza faptului că
pereţii structurali prezintă tălpi extinse şi forme complicate în plan (Figura H.3.2). Tot
din figura 2 se mai poate observa că inima peretelui DT are o grosime mică (15cm)
raportat la lungime (765cm pe X şi 935cm pe Y).
457
De asemenea, structura prezintă un număr insuficient de zone potenţial plastice
şi cel mai important aspect ce trebuie menţionat este acela că structura prezintă
diferenţe mari de rezistenţă pe înălţime. Între etajele 3 şi 9 în inima pereţilor structurali
nu există armătură transversală pentru preluarea forţei tăietoare, fapt des întâlnit la
blocurile executate în acea perioadă (Tabelul H.3.2.).
Figura H.2.2Secţiune perete DT

Distribuţia pe înălţime a momentelor capabile nu respectă variaţia cerută în
codurile în vigoare astfel încât să se asigure formarea unui mecanism favorabil de
disipare a energiei seismice. Rezistenţa la forţă tăietoare este mică şi insuficienţă
pentru a mobiliza rezistenţa la încovoiere.
Tabelul H.3.2. Procente de armare longitudinală şi transversală perete DT
Longitudinal Transversal
Etaje
Bulb(%) Inima(%) Bulb(%) Inima(%)
0.65 0.38 0.188
P 0.497 0.334 0.107 0.223
0.863 0.334 0.134
0.668 0.214 0.094
E1-E2 0.447 0.254 0.188 0.126
0.485 0.254 0.094
0.631 0.048 0.094
E3-E9 nu există
0.389 0.111 0.188
0.631 0.216 0.094
E10 0.126
0.387 0.246 0.188
Înnădirea armăturilor nu respectă o lungime minimă de 45 de diametre, iar

procentele minime de armare orizontală, respectiv verticală nu sunt respectate.
(iv) Condiţii referitoare la planşee – 5 puncte (dintr-un maxim de 10)
458
Grosimea planşeelor de 9 cm nu respectă condiţia de grosime minimă. Cu toate
acestea, având în vedere faptul că golurile din planşeu sunt reduse ca dimensiune, se
poate considera că acesta va îndeplini rolul de diafragmă infinit rigidă.
Armătura din planşeu nu este suficientă pentru a transmite forţele seismice la
elementele verticale, o serie de fisuri la nivelul acestor planşee a fost pus în evidenţă
după fiecare eveniment seismic major.
Cumulând punctajul obţinut la fiecare criteriu în parte obţinem valoarea
indicelui R1= 30+5+15+5 = 55 puncte. Conform paragrafului 8.1.1.(3), prezentat în
codul P100-3, şi valorii rezultate pentru indicele R1, structura poate să fie încadrată în
clasa II de risc seismic (Tabelul H.3.3.). Conform aceluiaşi cod, paragraful 3.2.(1), în
Clasa II de risc seismic se încadrează clădirile care sunt susceptibile de avariere
majoră la acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită ultime,
punând în pericol siguranța utilizatorilor, dar la care prăbușirea totală sau parțială este
puțin probabilă.
Tabelul H.3.3. Valorile R1 asociate claselor de risc seismic
Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R1
< 30 30 ÷ 59 60 ÷ 89 90 ÷ 100
H.2.3.2. Evaluarea calitativă a structurii. Determinarea gradului de degradare

structurală - indicatorul R2.
Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se cuantifică prin
calculul valorii „gradului de degradare structurală - R2”. Determinarea lui se face pe
baza punctajului dat conform tabelului B.3 din Anexa B a codului P100-3, pentru
diferitele tipuri de degradări identificate. Alte tipuri de degradare pot fi considerate
ulterior printr-o reducere a factorului R2.
Distribuţia punctajului din tabelul B.3 pe categorii de degradări este
orientativă, inginerul evaluator putând corecta această distribuţie atunci când
consideră că prin aceasta se poate stabili o evaluare mai realistă a efectelor diferitelor
tipuri de degradări asupra siguranţei structurale a construcţiei examinate.
Astfel, pentru evaluarea factorului R2 s-au stabilit următoarele punctaje:
(i) Degradări produse de acţiunea cutremurului (Fisuri şi deformaţii remanente în
zonele critice (zonele plastice) ale stâlpilor, pereţilor şi grinzilor. Fracturi şi fisuri
remanente înclinate produse de forţa tăietoare în grinzi. Fracturi şi fisuri longitudinale
deschise în stâlpi şi/sau pereţi produse de eforturi de compresiune. Fracturi sau fisuri
înclinate produse de forţa tăietoare în stâlpi şi/sau pereţi. Fisuri de forfecare produse
de lunecarea armăturilor în noduri. Cedarea ancorajelor şi înnădirilor barelor de
armătură. Fisurarea pronunţată a planşeelor. Degradari ale fundaţiilor sau terenului de
fundare.). Punctaj - 15 puncte (dintr-un maxim de 50 atunci când nu există degradări);
(ii) Degradări produse de încărcările verticale. Punctaj - 20 puncte (dintr-un
maxim de 20 atunci când nu există degradări);
459
(iii) Degradări produse de încărcarea cu deformaţii (tasarea reazemelor, contracţii,
acţiunea temperaturii, curgerea lentă a betonului). Punctaj - 8 puncte (dintr-un maxim
de 10 atunci când nu există degradări);
(iv) Degradări produse de o execuţie defectuoasă (beton segregat, rosturi de lucru
incorecte etc.). Punctaj - 8 puncte (dintr-un maxim de 10 atunci când nu există
degradări);
(v) Degradări produse de factori de mediu: îngheţ-dezgheţ, agenţi corozivi chimici
sau biologici. Punctaj - 10 puncte (dintr-un maxim de 10 atunci când nu există
degradări).
Cumulând punctajul obţinut la fiecare criteriu în parte obţinem valoarea
indicelui R2= 15+20+8+8+10 = 61 puncte. Conform paragrafului 8.1.2.(3), prezentat
în codul P100-3, şi valorii obţinute pentru indicatorul R2 structura poate să fie
încadrată în clasa II de risc seismic (Tabelul H.3.4.).
I II III IV
Valori R2
< 50 50 ÷ 69 70 ÷ 89 90 ÷ 100
H.2.3.3. Evaluarea cantitativă a structurii. Gradul de asigurare seismică -

indicatorul R3.
Evaluarea seismică a structurilor clădirilor constă dintr-un ansamblu de
operaţii care trebuie să stabilească vulnerabilitatea acestora în raport cu natura şi
modul de manifestare al diferitelor categorii de hazard seismic pe amplasament.
Evaluarea este precedată de colectarea informaţiilor referitoare la geometria structurii,
calitatea detaliilor constructive şi a calităţii materialelor utilizate în construcţie. Pe
baza informaţiilor strânse trebuie stabilit care este nivelul adecvat de cunoaştere.
P100-3 defineşte trei niveluri de cunoaştere: KL1: Cunoaştere limitată; KL2:
Cunoaştere normală; KL3: Cunoaştere completă. Astfel, nivelul de cunoaştere selectat
determină metoda de calcul permisă şi valoarea factorului de încredere (CF). Pentru
aplicarea metodologiei de nivel 3, P100-3 impune ca nivelul minim de cunoaştere să
fie KL2: cunoaştere normală.
În cazul structurii analizate există în arhive proiectul tehnic şi de execuţie
complet. Clădirea în discuţie a fost supusă unui proces amplu de urmărire a
comportării în timp; iar după fiecare eveniment seismic major (1977, 1986, 1990) a
fost făcut un releveu complet al degradărilor. Având în vedere toate aspectele
menţionate mai sus precum şi faptul că autorii exemplului de faţă au avut acces la
rezultatele obţinute în cadrul unui studiu privind comportarea post-elastică a aceleaşi
structuri (studiu făcut în anul 1990 în cadrul institutului IPCT) s-a considerat că există
un grad ridicat de cunoaştere a structurii, grad corespunzător nivelului KL3, iar
valoarea factorului de încredere ”CF” este 1,00.
Gradul de asigurare structurală seismică, notat cu R3, se stabileşte prin calcul şi
reprezintă raportul între capacitatea şi cerinţa structurală seismică, exprimată în
termeni de rezistenţă sau în termeni de deplasare în funcţie de metodologia aleasă.
460
H.2.3.3.1. Metodologia de nivel 1: Calculul simplificat în domeniul elastic de
comportare al materialelor - verificări numai la Starea Limită Ultimă.
Conform P100-3, metodologia de nivel 1 se poate aplica construcţiilor regulate
în cadre de beton armat, cu sau fără pereţi de umplutură din zidărie cu până la 3
niveluri, amplasate în zone seismice cu valori ag ≤ 0,15g, structurilor cu pereţi deşi de
beton armat monolit amplasate în zone seismice cu valori ag ≤ 0,20g. Cu toate acestea,
metodologia de nivel 1 poate fi utilizată în scopul obţinerii unor informaţii preliminare
şi pentru structuri mai complexe.
În această metodologie evaluarea efectelor acţiunii seismice de proiectare
implică determinarea într-un mod simplificat a eforturilor unitare normale şi
tangenţiale în elementele verticale ale structurii. Aceste eforturi se împart la eforturile
unitare admisibile şi se obţin astfel valori diferite ale gradului de asigurare structurală
seismică: valori R3N asociate forţelor axiale şi valori R3V asociate forţelor tăietoare.
Pentru a determina valoarea acceleraţiei normalizate de proiectare este necesar
să se determine perioada fundamentală de vibraţie a structurii. Aceasta se estimează
simplificat utilizând ecuaţia:
3 3
T  kT  H 4
 0,045  30,35 4
 0,58 s
Acestei perioade fundamentale îi corespunde o acceleraţie normalizată de
proiectare de   2,50 .
Conform Anexei B din P 100-3, în metodologia de nivel 1 pentru structuri de
beton armat, valoarea factorului de comportare este q  2,0 .
Deoarece clădirea supusă evaluării are o înălţime supraterană mai mare de 28m,
se impune încadrarea acesteia în clasa II de importanţă, caracterizată printr-un factor
de importanţă γI de 1,20, conform tabelului 4.3 din P 100-1.
Întrucât suprafaţa nivelului curent este de circa 318,0 mp, iar pentru acest tip
de construcţie încărcarea echivalentă este de aproximativ 12,0 kN/mp, rezultă o
greutate totală de aproximativ 42000 kN şi o forţă seismică statică echivalentă de:
 T1  g
Fb   I  S d T1   m     I  a g 
0,3g 2,5
   m     1,2    0,85  G
q g g 2,0
Fb  0,383  G  0,383  42000  Fb  16070 kN
În metodologia de nivel 1 gradul de asigurare structurală seismică asociat
forţelor tăietoare din elementele verticale se determină cu relaţia (8.1) din P 100-3:
 adm
R3V  , unde:
 med
 med reprezintă efortul tangenţial mediu, calculat ca raportul dintre forţa
tăietoare de nivel şi aria totală a secţiunilor transversale ale pereţilor şi stâlpilor de la
nivelul respectiv, iar  adm este valoarea de referinţă admisibilă a efortului unitar
tangenţial în elementele verticale.
Conform Anexei B din P 100-3 valoarea de referinţă admisibilă a efortului
unitar tangenţial în elementele verticale este egală cu  adm  1,4  f ct , unde f ct este
461
rezistenţa de proiectare la întindere a betonului determinată conform 6.1.(12). Astfel
f ct  1,067 N / mm2 pentru un beton de clasă C12/15, cu un factor de încredere de
CF=1,0; rezultă  adm  1,493 N / mm2 .
Datorită faptului ca nu există o variaţie a secţiunilor transversale ale pereţilor şi
stâlpilor pe înălţimea structurii, valoarea minimă a gradului de asigurare structurală se
înregistrează la nivelul parterului, pe direcţia X unde R3V  0,50 (Tabelul H.3.5.).
Tabelul H.3.5. Distribuţia pe cele două direcţii principale a gradului de asigurare
structurală R3V
Forţa tăietoare Aria totală a Efortul tangenţial

Nivel la nivelul „P” pereţilor mediu
 med (N/mm2)
R3V
(kN) Ac (m2)
P-dir.X 16070 5,34 3,01 0,50
P-dir.Y 16070 7,61 2,11 0,71
Pentru a calcula valorile gradului de asigurare structurală asociate forţelor
axiale din pereţi şi stâlpi este necesar să se determine valorile medii ale eforturilor
unitare normale în secţiunile pereţilor şi stâlpilor din încărcările verticale asociate
grupării de încărcări care include acţiunea seismică. Încărcările gravitaţionale se
determină pe baza ariilor aferente de planşeu, iar componenta forţei axiale “indirecte”
generată de forţa seismică orizontală nu se ia în considerare în stâlpi.
Pentru a reduce volumul de calcule s-a optat pentru determinarea indicatorilor
R3N doar la primul nivel pentru trei pereţi şi un stâlp.
Astfel pe baza ariilor aferente ale pereţilor şi stâlpilor şi considerând că în
gruparea de încărcări ce include acţiunea seismică sarcina echivalentă este de circa
12,0 kN/mp de planşeu, au rezultat valorile forţelor axiale din stâlpi şi pereţi din
încărcările gravitaţionale (Tabelul H.3.6.).
Tabelul H.3.6. Centralizator forţe axiale adimensionale pereţi şi stâlpi.
Parter DL DB S1 DT
N [kN] 2339 2153 1465 8745
Aria [mp] 1,09 0,52 0,24 3,55
Aria af. [mp] 17,72 16,31 11,10 66,25
 0,108 0,207 0,305 0,123
adm 0,15 0,15 0,30 0,15
R3N  1,39 0,73 0,92 1,22
Conform 6.1.(11) din P 100-3 valoarea de proiectare a rezistenţei la

compresiune a betonului pentru metodologia de nivel 1 este egală cu rezistenţa medie
împărţită la factorul de încredere, f cd . Astfel f cd  20,0 N / mm2 pentru un beton de
clasă C12/15, cu un factor de încredere de CF=1,0.
Conform Anexei B din P 100-3, valoarea admisibilă a forţei axiale normalizate
de compresiune pentru pereţi este  adm  0,15 , iar pentru stâlpi  adm  0,30 , astfel
încât rezultă valoarea minimă:
462
 adm 0,15
R3N    0,73
 max 0,207
În concluzie, în metodologia de nivel 1, gradul global de asigurare structurală
seismică este:
 
R3  min R3V ; R3N  min 0,50 ; 0,73  R3  0,50  50 %
Clasa de risc seismic asociată punctajului obţinut de indicatorul R3 se stabileşte
conform punctului 8.1.3.(6) din codul P 100-3 (Tabelul H.3.7.).
Având în vedere valoarea factorului R3 = 50 % clădirea analizată se încadrează
în clasa de risc seismic RsII, clădiri care la acțiunea cutremurului de proiectare,
corespunzător stării limită ultime, pot suferi degradări structurale sau nestructurale
majore punând în pericol siguranța utilizatorilor, dar prăbușirea totală sau parțială este
puțin probabilă.
I II III IV
Valori R3 (%)
< 35 35 ÷ 64 65 ÷ 89 90 ÷ 100
H.2.3.3.2. Metodologia de nivel 2: Calculul simplificat în domeniul elastic de

comportare al materialelor - verificări la Starea Limită Ultimă şi la Starea
Limită de Serviciu.
În această metodologie efectele cutremurului sunt aproximate prin forţe
laterale aplicate construcţiei, mai mici decât cele elastice. În consecinţă, pentru
metodologia de nivel 2, forţele laterale aplicate structurii sunt cele corespunzǎtoare
rǎspunsului seismic neelastic evaluat pe baza spectrului de rǎspuns redus prin factorul
q  2,5 . Mărimea forţelor laterale trebuie stabilită astfel încât deplasările obţinute în
urma unui calcul liniar al structurii la aceste forţe să aproximeze deformaţiile impuse
structurii de către forţele seismice.
În cazul în care perioada construcţiei este mai mare decât valoarea perioadei de
colţ Tc a spectrului este valabilǎ aşa-numita regulă a “deplasării egale” ce precizează
că deplasǎrile rǎspunsului elastic reprezintǎ o limitǎ superioarǎ a deplasǎrilor seismice
neliniare.
În cazurile în care perioada fundamentală a clădirii este inferioară perioadei de
colţ deplasǎrile inelastice efective depăşesc valorile corespunzatoare rǎspunsului
elastic şi pentru evaluarea lor trebuie aplicate corecţii. Astfel, în cazul cutremurelor
vrâncene înregistrate în Câmpia Română, pentru care Tc = 1.6 sec, majoritatea
clădirilor existente se înscriu în domeniul 0 – Tc. Din acest motiv, deplasările asociate
stării limită ultime obţinute din calculul structural cu încărcările seismice elastice
(nereduse) se corectează înmulţindu-le cu coeficientul de amplificare „c” din anexa B
din P100-3, conform 6.7.(9).
În metodologia de nivel 2, verificarea structurii se face la starea limită ultimă şi,
respectiv, starea limită de serviciu, similar condiţiilor prevăzute de P100-1 la
463
proiectarea structurilor noi. În cazul SLS se efectuează numai verificări ale
deplasărilor laterale, în timp ce în cazul SLU se efectuează şi verificări ale
rezistenţelor elementelor structurale.
Conform anexei E din codul P100-1 şi capitolului 6 din CR 2-1-1.1, pentru
verificarea deplasărilor rigidităţile elementelor structurale s-au considerat jumătate
faţă de cele iniţiale:
Ec I c  0,5Ec I c
*
Pentru a obţine deplasările şi eforturile secţionale în elementele structurale de

beton armat s-a realizat un model tridimensional al structurii de rezistenţă.
În urma analizei modale au rezultat modurile proprii de vibraţie, prezentate în
tabelul H.3.8.
Tabelul H.3.8. Perioadele modurilor proprii de vibraţie
Factori de participare modală (%)
Mod T (s)
UX UY RZ
1 0,655 0,03 69,30 0,02
2 0,602 24,22 0.00 46,20
3 0,563 50,05 0,05 22,87
Din tabelul H.3.8. se poate observa că primul mod de vibraţie este pur de
translaţie pe direcţia Y în timp ce modul 2 respectiv modul 3 sunt caracterizate de un
anumit grad de cuplare între translaţie pe direcţia X, respectiv torsiune.
Spre deosebire de metodologia de nivel 1 la care greutatea totală a clădirii a
fost evaluată simplificat la aproximativ 42000 kN, metodologia de nivel 2 a fost
efectuată folosind un program de calcul specific, care a furnizat o valoare de 39200 kN
pentru greutatea totală a construcţiei.
În consecinţă rezultă o forţă tăietoare de bază corespunzǎtoare rǎspunsului
seismic elastic de:
a g   T1  0,30 g  2,5
Fb   I  S d T1   m     I 
G G
   1,2   0,85 
q g 2,5 g
Fb  0,306  G  0,306  39200  Fb  12000 kN

Această forţă laterală a fost distribuită pe verticală conform formei proprii a
modului fundamental de vibraţie pe cele două direcţii principale.
a. Verificarea deplasărilor relative de nivel
Deoarece perioada de vibraţie în modul 1 fundamental are valoarea maximă pe
direcţia Y şi, deci, deplasările mai mari sunt pe direcţia Y calculul se va face numai pe
această direcţie.
Conform prevederilor din P100-1, deplasările relative de nivel asociate SLS se
obţin înmulţind valorile corespunzătoare răspunsului elastic cu un factor de reducere
care ţine seama de intervalul de recurenţă al acţiunii seismice asociat verificărilor
pentru SLS. Pentru construcţiile existente valoarea factorului de reducere  se
deteremină conform paragrafului B.4.2.3.(2), formula (B.5) din anexa B a codului
P100-3 :
464
Ti  T1 y 0, 0  0, 655
 (T1 y )  2,5  2  2,5  2  1,19
Ti  Ts 0, 0  1, 0
În mod similar pentru SLU deplasările elastice sunt amplificate cu un
coeficient de amplificare ce ţine seama că pentru construcţii având perioada
fundamentală de vibraţie inferioară perioadei de colţ specifică amplasamentului
respectiv deplasările seismice calculate în domeniul inelastic sunt mai mari decât cele
corespunzătoare răspunsului seismic elastic. Conform paragrafului B.4.2.3.(1),
formula (B.4), acest coeficient este egal cu:
Ti  T1 y 0, 4  0, 655
c(T1 y )  4  3  43  3, 04
Ti  Ts 0, 4  1, 2
Rezultă următoarele valori maxime ale deplasărilor relative de nivel:
Tabelul H.3.9. Deplasările relative de nivel asociate SLS şi SLU
Deplasare as. Înălţime Drift as. Drift as. Drift as.
Nivel răsp. elastic de nivel răsp. elastic SLS SLU
[m] [m] [ %] [ %] [ %]
E7 0,1113 2,76 0,630 1,876 4,791
E6 0,0939 2,76 0,634 1,886 4,819
E5 0,0764 2,76 0,625 1,859 4,750
Cum valorile admisibile ale deplasărilor relative de nivel sunt de 0,5% pentru
SLS şi de 2,5% pentru SLU, rezultă:
d rSLS 0,5
R3d , SLS  , adm
SLS
 
d r ,max 1,886
R3d ,SLS  26,51% pentru starea limită de serviciu (SLS)

şi
d rSLU 2,5
R3d , SLU  , adm
SLU
 
d r ,max 4,819
R3d ,SLU  51,88% pentru starea limită ultimă (SLU).

b. Verificarea elementelor structurale de beton armat
Efectuarea verificărilor de rezistenţă în cazul SLU depinde de modul de cedare
ductil sau neductil al elementului structural sub acţiunea efortului considerat.
Conform paragrafului 6.1.(11) din P100-3, în cazul elementelor cu cedare
ductilă valorile de proiectare ale rezistențelor se obțin prin împărțirea valorilor medii
ale rezistențelor la factorii de încredere definiți la 4.4. din P100-3.
În cazul cedărilor neductile valorile de proiectare ale rezistențelor se obțin prin
împărțirea valorilor medii ale rezistențelor la factorii de încredere și la factorii parțiali
de siguranță ai materialelor, conform 6.1.(12) din P100-3.
Deoarece la structura din exemplu stălpii şi grinzile nu aduc, practic, nici un
aport la preluarea forţelor orizontale date de acţiunea seismică s-a trecut direct la
verificarea pereţilor.
465
Verificarea pereţilor
În continuare se prezintă spre exemplificare modul de efectuare al verificărilor
de rezistenţă pentru pereţii ‘DT’ (prezentaţi în figura H.3.2), pe direcţia Y, la moment
şi forţă tăietoare.
Momentul efectiv are valoarea de 56800kNm. Momentul capabil, pentru o
forţă axială de 8000 kN, este de 43500kNm. Rezultă:
M Rd , y 43500
R3M    R3M  0,766  R3M  76,6%
M Ed , y 56800
Momentul capabil a fost determinat considerând o cedare de tip ductil.
Pentru calculul la forţă tăietoare se consideră o cedare neductilă. Această
ipoteză are la bază, în principal, armarea transversală foarte slabă la primele trei
niveluri (parter, etaj 1 şi 2) şi inexistentă la nivelurile următoare, cu exepţia nivelului
11.
Verificările se fac doar la nivelul parterului.
- Verificarea secţiunii inimii peretelui:
VRdc, y  (0,15 150  9350  20 / 1,5) / 1000  2805kN
VEd , y  1,5  3570kN  5350kN
VRdc, y 2805
R3Vc    R3Vc  0,524  R3Vc  52,4%
VEd , y 5350
- Verificarea armăturii:
Armarea pe nivelul parterului este de 2 8 / 30 , iar la următoarele două niveluri
este de 2 6 / 30 . Lungimea peretelui ‘DT’ pe direcţia Y este de 9,35m. Conform CR
2-1-1.1, în zona critică (zona A) forţa tăietoare capabilă este dată doar de armături,
influenţa betonului neglijându-se:
VRds , y  451kN
VEd , y  1,5  3570kN  5350kN
VRds , y 451
R3Vs    R3Vs  0, 0843  R3Vs  8, 43%
VEd , y 5350
 
R3  min R3M ; R3Vc , R3Vs  min  76,6;52, 4;8, 43  R  8, 43%
3
Având în vedere valoarea factorului R3 = 8,43% clădirea analizată se
încadrează în clasa de risc seismic RsI, clădiri cu risc ridicat de prăbușire totală sau
parțială la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării limită ultime.
466
H.2.3.3.3. Metodologia de nivel 3: Calculul în domeniul postelastic de comportare
al materialelor
Metodologia de nivel 3 se aplică la construcţii importante şi complexe la care
se doreşte o analiză mai precisă a performanţelor seismice ale construcţiei şi la
construcţii care nu îndeplinesc condiţiile de regularitate care să permită utilizarea
metodologiei de nivel 2.
Metodologia de nivel 3 implică evaluarea calitativă constând în verificarea
listei complete de condiţii de alcătuire structurală dată în anexele codului
corespunzătoare structurilor din diferite materiale şi o evaluare prin calcul care ia în
considerare în mod explicit comportarea inelastică a elementelor structurale sub
acţiunea cutremurelor severe.
Pentru aplicarea metodologiei de nivel 3 este preferabil să se dispună de
proiectul iniţial al clădirii analizate, datorită necesităţii unor detalii de execuţie precise.
Se pot utiliza două metode de calcul şi anume:
- metoda bazată pe calculul static neliniar (vezi paragraful „A” de mai jos);
- metoda bazată pe calculul dinamic neliniar (vezi paragraful „B” de mai jos).
În cazul structurii de faţă, având în vedere faptul că proiectul complet era
disponibil precum şi faptul că armarea pereţilor la forţă tăietoare este discontinuă pe
înălţime s-a preferat o evaluare de nivel 3 considerată mult mai exactă decât celelalte
metodologii prezentate în cod.
Metoda de calcul static neliniar realizează:
- evaluarea directă a structurii în ansamblul ei şi nu prin intermediul unor
verificări pe elemente structurale considerate individual. Rezultatul evaluării prezintă
un grad de încredere superior celui obţinut prin aplicarea metodologiilor de nivel 1 şi
2;
- verificarea structurii prin intermediul caracteristicii celei mai semnificative
pentru răspunsul seismic, respectiv deformaţiile structurii.
Metoda de calcul static neliniar este indicată în cazul structurilor la care
contribuţia modurilor superioare de vibraţie este puţin importantă pentru comportarea
în regim dinamic. În cazul structurilor la care se aşteaptă amplificări dinamice majore
a deplasărilor la anumite niveluri se recomandă folosirea metodei calculului dinamic
neliniar.
Evaluarea coeficientului R3 - Prezentarea modelului de calcul
Pentru o evaluarea cât mai riguroasă a structurii se propune ca principală
metodă de evaluare metodologia de nivel 3 prezentata in P100-3, bazată pe calculul
neliniar al structurilor. Acest tip de calcul permite o evaluare globală a unei structuri şi
o corelare mai exactă între cerinţele impuse de acţiunea seismică şi capacitatea
structurii de a prelua aceste solicitări.
Se recomandă ca primă modalitate de evaluare analizele static neliniare,
întrucât acest tip de analize sunt relativ uşor de realizat, timpul de analiză este mic, iar
informaţiile oferite au un grad sporit de transparenţă.
467
Ipotezele calculului static neliniar
În continuare se vor prezenta ipotezele care au stat la baza calculului neliniar
precum şi cele luate în calcul la stabilirea eforturilor capabile pentru secţiunea de
perete considerată.
 Rigiditatea de calcul:
Pentru elementele structurale s-a considerat o rigiditate în domeniul fisurat
egală cu jumătate din rigiditatea în domeniul nefisurat.
(EI)fis = 0.5 (EI)nefis - pentru toate elementele structurale
 Rezistenţele materialelor:
Din punct de vedere al rezistenţelor materialelor utilizate pentru determinarea
eforturilor capabile ale secţiunii de perete considerată s-au ales valorile medii afectate
de factori de siguranţă specifici fiecărei norme considerate în parte, conform P100-3,
anexa B, paragraf B.4.3.(1)÷(5):
P100-1 şi SR EN1992-1-1
Conform normelor româneşti în vigoare rezistenţele materialelor luate în calcul
pentru o evaluare a performanţelor seismice ale unei structuri pe baza metodologiei de
nivel 3 sunt cele medii afectate de un coeficient de încredere şi un coeficient de
siguranţă. Coeficientul de încredere este funcţie de nivelul de cunoaştere al structurii
(cunoaşterea planurilor de armare, existenţa şi accesul la proiectul tehnic de execuţie
etc.). Pentru structura analizată au exista planurile originale de armare precum şi
rezultatele unei expertize mai vechi efectuate după cutremurul din 1977, din acest
motiv s-a considerat că există un grad ridicat de cunoaştere a structurii, iar factorul de
încredere s-a ales CF = 1. Anexa B din codul P100-3 prevede ca la determinarea forţei
tăietoare capabile să se utilizeze rezistenţele medii şi rezultatul obţinut să fie afectat de
un factor parţial de siguranţă al materialului:
Vcap ef. = Vcap med / (CF * γ),
unde:
Vcap ef. – efortul capabil efectiv;
Vcap med. – efortul capabil obţinut cu rezistenţe medii;
CF – factor de încredere;
γ – factor parţial de siguranţă al materialului.
SR EN1998-3:2005
Estimarea capacitaţii la forţa tăietoare a elementelor de beton armat si cu
precădere a pereţilor de beton armat la acţiuni ciclice a reprezentat o preocupare
constanta pe plan mondial. Din păcate, din cauza complexităţii comportării
elementelor de beton armat la forţa tăietoare nu există la ora actuala un model de
calcul unanim acceptat care sa ofere valori cu o precizie acceptabila. In proiectare se
prefera estimarea acoperitoare a capacitaţii la forţa tăietoare bazată pe modele simple.
Ca o excepţie codul european EN1998-3, respectiv SR EN1998-3, de evaluare a
performanţelor seismice ale unei structuri existente, prevede utilizarea unei relaţii
empirice determinate experimental, pe un număr totuşi restrâns de cazuri. Pentru
exemplul de faţă a fost considerată de interes comparaţia între valorile oferite de P100-
1 şi valorile determinate din formula prevăzută în SR EN1998-3. Pentru estimarea
468
capacităţii la forţă tăietoare conform EN1998-3 s-au folosit rezistenţele medii afectate
de coeficienţi de siguranţă pentru material, γs = 1.15 pentru oţel respectiv γc = 1.5
pentru beton.
Vcap ef. = funct( fym/ γs ; fcm/ γc),
unde:
fym – rezistenţa medie la curgere a oţelului, afectată de factorii de
încredere;
fcm – rezistenţa medie a betonului, afectată de factorii de încredere.
 Modelarea neliniarităţii:
Elementele structurale au fost modelate cu o comportare neliniară utilizându-se
diferite modele neliniare în funcţie de tipul elementului structural:
Elemente de tip bară (grinzi şi stâlpi)
Pentru acest tip de elemente s-au utilizat modelele de articulaţie plastică
punctuală de tip moment (M) pentru grinzi şi de tip forţă axială moment (PMM)
pentru stâlpi. Pentru ambele tipuri de articulaţii plastice s-a optat pentru o lege de tip
elastic perfect plastic fără consolidare post-elastică (Fig. H.3.3).
Figura H.2.3Tipul modelelor neliniare utilizate la grinzi (stânga) şi stâlp (dreapta)

Elemente de tip perete
Pentru acest tip de element structural s-a optat pentru un model de tip fibră. În
acest model fiecare secţiune de perete a fost discretizată într-un număr de fibre ce au
fost modelate să aibă o comportare neliniară la încovoiere, respectiv o comportare
liniară la forfecare. Pentru fiecare fibră în parte s-a introdus coeficientul de armare
longitudinală, iar comportarea aleasă a fost de tip elastic perfect plastic fără
consolidare sau cădere de capacitate.
Figura H.2.4Model de fibră pentru un element de perete
469
Algoritmul utilizat pentru determinarea eforturilor capabile
În continuare sunt prezentaţi pe scurt algoritmii ce au stat la baza determinării
eforturilor capabile pentru secţiunea de perete prezentată mai sus. Rezistenţele
utilizate în calcul sunt cele prezentate mai sus.
 Moment încovoietor
Pentru determinarea momentului încovoietor capabil s-a utilizat metoda
generală de calcul. Calculul a fost făcut cu ajutorul programului de calcul secţional
Xtract.
 Forţă tăietoare
Determinarea forţei tăietoare capabile a secţiunii peretelui pentru cele două
direcţii (X respectiv Y) s-a făcut utilizând normativele româneşti în vigoare. În
continuare se prezintă într-un mod sintetic algoritmul de calcul prezentat în codul CR
2-1-1.1, precum şi algoritmul recomandat de SR EN1998-3:2005.
P100-1 şi SR EN1992-1-1
Pentru calculul la forţă tăietoare al pereţilor codul de proiectare seismică P100-
1 specifică folosirea codului CR 2-1-1.1. Calculul la forţă tăietoare se face în secţiuni
înclinate. În cazul pereţilor structurali cu raportul între înălţimea în elevaţie a peretelui
şi înălţimea secţiunii Hw / hw ≥ 1, determinarea capacitaţii la forţă tăietoare în
secţiunile înclinate se face pe baza relaţiei:
Vcap= VRd,c + ∑Ashfyd,h,
unde:
Ash = suma secţiunilor armăturilor orizontale intersectate de o fisură
înclinată la 45º, incluzând armăturile din centuri, dacă fisura traversează planşeul;
VRd,c = forţa tăietoare preluată de beton, care se ia cu valorile:
VRd,c = 0 în zona A
şi
VRd,c = 0,5bwo lw σcp în zona B;
σcp – efortul unitar mediu de compresiune în secţiune;
bwo, lw – lăţimea, respectiv înălţimea secţiunii de beton.
SR EN1998-3:2005
Conform normei europene, respectiv româneşti, rezistenţa la forfecare a unui
perete de beton armat este determinată în funcţie de modul de cedare asociat:
 Rezistenţa la forfecare ciclică VR:
Rezistenta la forfecare ciclică, VR, se reduce cu cerinţa de ductilitate,
exprimată în raport cu factorul de ductilitate al săgeţii transversale, a deschiderii de
forfecare sau al rotirii la capătul elementului:   pl =   - 1. In acest scop   pl se
poate calcula ca raportul dintre partea plastica a rotirii, , împărţită la rotirea la curgere,
y.
Expresia următoare se poate folosi pentru rezistenţa la forfecare:
470
VR 
1
 el
{h2L x min( N , 0.55 A f )  1  0.05 min(5, 
c c
pl
 )  
v
 Lv 
0.16 max(0.5,100 tot )  (1  0.16 min(5, h ))  f c  VW  }
 
unde:
el - este egal cu 1.15 pentru elemente principale şi 1 pentru elementele
secundare;
h - este înălţimea secţiunii transversale;
x – este înălţimea zonei comprimate;
N – este forţa axială de compresiune (pozitivă, luată egala cu 0 pentru
întindere);
Lv= M / V reprezintă raportul moment / forţa tăietoare în secţiunea din capătul
elementului;
Ac – este aria secţiunii transversale;
fc - este rezistenta de compresiune a betonului (MPa) vezi cap.3,
tot – este indicele de armare longitudinală;
VW - este contribuţia armăturii transversale la rezistenţă la forfecare, luată
egală cu:
VW = W bW z fyW,
în care:
W – este coeficientul de armare transversală;
bW – grosimea secţiunii;
z – este lungimea braţului de pârghie intern;
fyW – este limita de curgere a armaturii transversale (rezistenţa medie împărţită
la factorul de încredere şi la factorul parţial de siguranţă al materialului (MPa).
 Rezistenţa la forţă tăietoare controlată de cedarea inimii VR,max
Rezistenţa la forfecare a peretelui de beton, VR, nu poate fi luată mai mare
decât valoarea corespunzătoare cedării prin strivirea inimii, VR,max, care, sub încărcări
ciclice, se poate calcula folosind următoarea expresie:
0.85  1  0.06 min(5, pl )   N 

VR ,max   1  1.8 min(0.15, )
 el  Ac c 
f
L
(1  0.25 max(1.75,100 tot ))  (1  0.2 min(2, v ))  f c bw z
h
Rezistenţa la forţă tăietoare sub încărcări ciclice controlată de zdrobirea inimii
peretelui, anterioară curgerii la încovoiere, este obţinută din expresia de mai sus pentru
  pl = 0.
471
A. Prezentarea sintezei rezultatelor calculului static neliniar
Analiza static neliniară a fost făcută cu ajutorul programului de calcul
structural Perform 3D. În acest program toate elementele structurale au fost modelate
având o comportare neliniară. Pentru modelarea pereţilor structurali s-a utilizat un
model de tip macro cu fâşii, fiecare făşie fiind de fapt o anumită zonă de perete pentru
care s-au atribuit caracteristici geometrice şi de material. Pentru fiecare secţiune de
perete s-a definit şi o lege de comportare neliniară. Pentru elementele de tip grindă şi
stâlp s-au utilizat modele de articulaţii plastice punctuale dispuse la capetele
elementului. Materialele utilizate în analiză au fost beton de tip B200 respectiv
armătură de tip OB37, legile de comportarea pentru fiecare tip de material s-au ales
cele date de către codul european EUROCODE2.
Structura analizată în exemplul de faţă prezintă un deficit cert de capacitate la
forţă tăietoare şi o capacitate mare la moment încovoietor (în principal datorită
secţiunilor de pereţi puternic dezvoltate). În modelul de calcul utilizat elementele
structurale au fost modelate astfel încât să avem o comportare în domeniul neliniar
pentru componenta de moment încovoietor şi o comportare în domeniul liniar pentru
solicitarea de forţă tăietoare. Cu alte cuvinte în modelare s-a impus un mecanism de
cedare din încovoiere. S-a preferat acest mod de modelare a structurii în principal
datorită faptului că unul dintre dezideratele procesului de consolidare este de a obţine
un mecanism de plastificare ductil (din încovoiere). Astfel din modelul de calcul se
poate obţine într-un mod direct forţa tăietoare asociată plastificării la încovoiere a
peretelui, cu alte cuvinte cerinţa de forţă tăietoare.
Analiza Push-Over s-a făcut pornind de la o distribuţie pe înălţime a forţelor
corespunzătoare modului de vibraţie fundamental pe direcţia în discuţie (modul 1
pentru direcţia Y respectiv modul 2 pentru direcţia X).
În figura H.3.5 se prezintă de asemenea şi o propunere de biliniarizare a curbei
forţă – deplasare. Biliniarizarea s-a obţinut prin egalizarea arilor de sub cele două
curbe şi considerarea unei rigidităţi iniţiale tangente la curbă. Prin biliniarizare s-a
obţinut o forţă de curgere egală cu Fy = 8460 KN, forţă ce corespunde unui factor cy =
0.21 (unde cy reprezintă raportul între forţa de curgere şi greutatea totală a structurii).
Curba PD pt. x
10000
9000
8000
7000
Base Shear
6000
5000
4000
Curba PD
3000
2000
1000
0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1
Deplasare (m)
Figura H.2.5Curba Forţă - Deplasare pe direcţia X

Pornind de curba biliniarizată prezentată mai sus s-au determinat cerinţele de
deplasare impuse structurii pentru trei nivele de performanţă SLS (Stare limită de
serviciu) caracterizată de un IMR = 40ani, SLU (Starea limită ultimă) cu IMR =
472
225ani – P100-1, respectiv SLU (Starea limită ultimă) cu IMR= 475ani – EN 1998-1.
Determinarea cerinţelor de deplasare s-a făcut cu ajutorul programului SINEL în care
s-au considerat 5 accelerograme artificiale compatibile cu spectrul. Aceste
accelerograme au fost scalate în PGA pentru a obţine gradul de intensitate
corespunzător nivelului de performanţă considerat. În tabelul H.3.10. se prezintă
cerinţele de deplasare obţinute pentru fiecare accelerogramă în parte şi pentru fiecare
nivel de performanţă în parte:
Tabelul H.3.10. Cerinţa de deplasare pe direcţia X
IMR=225 IMR=40 IMR=475
Cerinta Cerinta Cerinta
deplasare deplasare deplasare
(PGA=0.30g) (PGA=0.135g) (PGA=0.375g)
Acc1 0.2554 0.0585 0.5054
Acc2 0.1936 0.0563 0.3280
Acc3 0.1517 0.0504 0.3619
Acc4 0.1344 0.0500 0.3005
Acc5 0.1920 0.0548 0.3197
Average 0.1854 0.0540 0.3631
Drift demand 0.0061 0.0018 0.0120
Trebuie menţionat că cerinţele de deplasare prezentate în tabelul H.3.10. sunt

în metri şi au fost obţinute considerând o perioadă fundamentală pe direcţia X egală cu
Tx = 0.56s.
În figura următoare se prezintă curba obţinută pentru direcţia Y:
Curba PD pt. y
10000
9000
8000
7000
Base Shear
6000
5000
4000
Curba PD
3000
2000
1000
0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1
Deplasare (m)
Figura H.2.6Curba Forţă - Deplasare pe direcţia Y

Prin biliniarizare s-a obţinut o forţă de curgere egală cu Fy = 7920 KN , forţă
ce corespunde unui factor cy = 0.19. În tabelul H.3.11. se prezintă cerinţele de
deplasare obţinute pentru fiecare accelerogramă în parte şi pentru fiecare nivel de
performanţă în parte:
Tabelul H.3.11. Cerinţa de deplasare pe direcţia Y
IMR=225 IMR=40 IMR=475
473
Cerinta Cerinta Cerinta
deplasare deplasare deplasare
(PGA=0.30g) (PGA=0.135g) (PGA=0.375g)
Acc1 0.2950 0.0773 0.5338
Acc2 0.2273 0.0736 0.3538
Acc3 0.1919 0.0627 0.4007
Acc4 0.1559 0.0540 0.3389
Acc5 0.2210 0.0669 0.3428
Average 0.2182 0.0669 0.3940
Drift demand 0.0072 0.0022 0.0130
Deplasarile prezentate în tabelul H.3.11. sunt în metri şi au fost obţinute

considerând o perioadă fundamentală pe direcţia Y egală cu Ty = 0.59s.
Evaluarea performanţelor seismice (Calcul Static Neliniar)
La evaluarea performantelor seismice prin metodologia de nivel 3 se urmăresc:
 Identificarea tipului de mecanism;
 Verificarea cedărilor fragile din elemente;
 Evaluarea capacităţii de deformaţie plastica a elementelor.
Având în vedere că în cazul structurii analizate mecanismul de cedare la forţe
laterale este dominat strict de cedarea la forţă tăietoare a pereţilor structurali DT în
continuare se prezintă evaluarea prin calcul a capacităţii la forţă tăietoare a peretelui
DT conform codului P100-3. De asemenea, pentru a forma o imagine mai amplă
asupra capacităţii la forţă tăietoare a acestor pereţi s-a considerat util ca aceasta să se
determine şi conform codului european EN1998-3. La final se va face o sinteză a
rezultatelor şi se va prezenta o concluzie a procesului de evaluare.
Direcţia X
 Evaluare conform codului românesc CR2-1-1.1 (coroborat cu P100-3)
Evaluarea structurilor existente la acţiunea seismică se face la noi în ţară
conform codului P100-3 PREVEDERI PENTRU EVALUAREA SEISMICĂ A
CLĂDIRILOR EXISTENTE. Din punct de vedere al evaluării performanţei seismice
a pereţilor de beton armat se face trimitere la codul ce reglementează calculul şi
proiectarea structurilor noi de beton armat P100-1, iar acesta la CR2-1-1.1.
Rezistenţele utilizate în evaluare capacităţii de preluare a forţelor laterale a
peretelui în discuţie (DT) au fost cele medii afectate cu un coeficient de încredere.
Având în vedere că nivelul de cunoaştere privind proiectul de execuţie al structurii
studiate este ridicat (există date privind armarea şi detalierea elementelor structurale)
în procesul de evaluare s-a considerat un nivel ridicat de încredere ce corespunde unui
coeficient de încredere egal cu 1.
În continuare se prezintă rezultatele obţinute la baza perete DT, considerând
acţiunea seismică pe direcţia X în ambele sensuri de acţiune. Rezultatele sunt
prezentate printr-o curbă la baza peretelui unde pe abscisă este rotirea (θ) în secţiunea
de la baza peretelui iar în ordonată forţa tăietoare (Ft) în aceeaşi secţiune.
De asemenea pe grafic sunt evidenţiate şi rotirile la bază corespunzătoare
fiecărui nivel de performanţă considerat.
474
DT-PushX stg-dr(Base) DT-PushX DT dr-stg (Base)
8000 7000
7000 6000
Forta taietoare (KN)

6000 PushX
CR2 5000 PushX
5000 0.15*b*l*fcd CR2
IMR=40 4000 0.15*b*l*fcd
4000 IMR=225 IMR=40
IMR=475 3000 IMR=225
3000 IMR=475
2000 2000
1000 1000
0 0
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012
θ (rad) θ (rad)
Figura H.2.7Curba Forţă – Rotire la bază perete DT – DIR X
FT_DTc_SLU (CR2-1-1.1) FT_DTi_SLU (CR2-1-1.1)
E10 E10
E9 Vcap (CR2) E9 Vcap (CR2)
E8 FT (IMR 225) E8 FT (IMR 225)
E7 E7
E6 E6
Etaje
Etaje
E5 E5
E4 E4
E3 E3
E2 E2
E1 E1
P P
0 2000 4000 6000 0 2000 4000 6000

Forta taietoare (KN) Forta taietoare (KN)
Figura H.2.8Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT
În figura H.3.7 se prezintă curbele de forţă tăietoare – rotire la baza peretelui
DT pentru ambele sensuri ale acţiunii, compresiune în talpa profilului T (dreapta)
respectiv compresiune în inima profilului T (stânga). De asemenea pe figură este
reprezentată capacitatea la forţă tăietoare a peretelui funcţie de rotirea secţiunii de la
bază (notată cu CR2 - magenta) respectiv limita maximă admisă de cod pentru nivelul
de forţă tăietoare în perete (0,15*bwlwfcd - galben). Se poate observa că pentru ambele
sensuri ale acţiunii capacitatea peretelui este depăşită înainte de atingere nivelului de
rotire corespunzător SLS (IMR=40).
În figura H.3.8 sunt prezentate de asemenea eforturile efective în perete pe
toată înălţimea, precum şi capacitatea la forfecare la fiecare etaj.
 Evaluare conform codului românesc SR EN 1998-3 (EN 1998-3)
Evaluarea structurilor existente conform normelor europene se face ţinând cont
de prevederile din codul EUROCODE8 partea a treia. În acest cod capacitatea la forţă
tăietoare se consideră ca fiind valoare minimă dintre capacitatea considerând o cedare
prin armătura dispusă pentru preluarea efortului de forfecare (VR) şi capacitatea
obţinută când se consideră o cedare prin diagonala comprimată de beton (VRmax). În
continuare se vor prezenta rezultatele obţinute pentru acelaşi perete al structurii,
peretele DT respectiv pentru ambele sensuri ale solicitării.
475
DT PushX-DTi (Base) DT PushX-DTc (Base)
7000
8000 PushX
7000 6000 PushX
VR
6000 VRmax 5000 VR
IMR=40 VRmax
5000 4000 IMR=40
4000 IMR=225
3000 IMR=225
IMR=475 IMR=475
3000
2000 2000
1000 1000
FB (KN)
FB(KN)
0 0
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012
θ (Rad) θ (Rad)
Figura H.2.9Curba Forţă – Rotire la bază pentru perete DT (CR

În figura H.3.9 se poate observa că pentru sensul acţiunii care conduce la o
compresiune în talpă (figura H.3.9-dreapta) capacitatea peretelui la forfecare este
determinată de capacitatea diagonalei de beton comprimat (VR,max – linia galbenă) la
o valoare a rotirii asociată nivelului SLS (IMR=40). Pe de altă parte în situaţia în care
solicitarea conduce la o zonă comprimată în inima peretelui (figura H.3.9-stânga)
capacitatea la forfecare a peretelui este dictată de componenta de cedare prin armătură
(VR – linia magenta) iar cedarea se produce la o rotire mult mai mică decât rotirea
asociată nivelului SLS.
În figura H.3.10 sunt prezentate diagramele de forţă tăietoare efectivă şi forţă
tăietoare capabilă conform EC8 pentru tot peretele DT, asociate Stării Limită Ultime,
pentru ambele sensuri ale solicitării. Se poate observa cum capacitatea la forţă
tăietoare conform codului european este influenţată de forţa axială din perete, dar
având în vedere complexitatea formulelor propuse pentru evaluarea capacităţii la
forfecare precum şi a multitudinii de factori care intervin în aceste formule, modul în
care capacitatea la forfecare este influenţată de forţa axială este greu de cuantificat.
FT_DTi_SLU (EC8-3) FT_DTc_SLU (EC8-3)
E10 E10
Vcap (EC8-3)
E9 Vcap (EC8-3) E9
E8 E8 FT (IMR=225)
FT (IMR=225)
E7 E7
E6 E6
Etaje
Etaje
E5 E5
E4 E4
E3 E3
E2 E2
E1 E1
P P
0 2000 4000 6000 0 2000 4000 6000

Direcţia Y
În continuare sunt prezentate o serie de date obţinute pentru aceeaşi secţiune de
perete analizată pe direcţia Y de solicitare.
476
Din figura H.3.11 se poate observa că pentru direcţia Y conform codului
românesc peretele îşi atinge capacitate (CR2 – linia magenta) la o rotire asociată
stării limită de serviciu (SLS – IMR=40). Cu toate aceste limita de forţă tăietoare
admisă (0,15*bwlwfcd - galben) nu este atinsă.
DT-PushY (Base)
4500
4000
3500
3000 PushY
CR2
2500
0.15*b*l*fcd
2000 IMR=40
1500 IMR=225
IMR=475
1000
500
0
0 0.01 0.02 0.03
θ (rad)
Figura H.2.11Curba Forţă – Rotire la bază perete DT – DIR Y
FTy_DT_SLU (CR2-1-1.1)
E10
E9 Vcap (CR2)
E8
FT (IMR 225)
E7
E6
Etaje
E5
E4
E3
E2
E1
P
0 1000 2000 3000 4000

Din figura H.3.12 se observă că la o rotire la baza asociată Stării limită ultime,
pe baza evaluării capacităţii la forţă tăietoare pentru toată înălţimea peretelui conform
codului CR2 capacitate de preluare a forţei tăietoare este depăşită aproape toate etajele.
 Evaluare conform codului european EUROCODE8-3
Din figura H.3.13 se poate observa că pentru direcţia Y conform codului
european peretele îşi atinge capacitate la o rotire apropiată stării limită de serviciu
(SLS – IMR=40). De menţionat faptul că înainte de atingere a rotirii asociată nivelului
SLU (IMR=225) sunt depăşite atât valorile forţei capabile controlată de cedarea
armăturii (VR – linia magenta) cât şi valoarea forţei capabile controlate de cedare prin
diagonala de beton comprimată (VR,max – linia galbenă).
477
DT PushY-DT (Base)
5000

4000
3000
2000 PushX
VR
VRmax
1000 IMR=40
IMR=225
IMR=475
0
0 0.005
Figura H.2.13Curba Forţă – Rotire0.01 0.015
la bază perete DT –0.02
DIR Y 0.025
θ (Rad)
FTy_DT_SLU (EC8-3)
E10
E9
Vcap (EC8-3)
E8 FT (IMR=225)
E7
E6
Etaje
E5
E4
E3
E2
E1
Figura H.2.14Diagramă Forţă0tăietoare1000 2000

efectivă (SLU) şi Forţă 3000 4000 pentru DT
tăietoare capabilă
Din figura H.3.14 se poate observa că la o rotire la bază egală cu cea asociată
stării limită ultimă capacitatea de a prelua forţă tăietoare a peretelui calculată conform
formulelor din codul european este depăşită aproape pe toată înălţimea peretelui.
B. Prezentarea sintezei rezultatelor calculului dinamic neliniar

În această fază a studiului s-a dorit o verificare a rezultatelor obţinute prin
calculul static neliniar cu ajutorul unul calcul dinamic neliniar. Calculul dinamic
neliniar a fost efectuat tot cu ajutorul programului Perform3D. Ipotezele considerate la
calculul static neliniar privind rigiditatea structurii, modelarea neliniarităţii respectiv
rezistenţele de calcul considerate sunt valabile şi pentru calculul dinamic.
Pentru a modela comportarea histeretică a elementelor de beton armat s-a optat
pentru un model triliniar cu degradare de rigiditate.
Încărcarea seismică a fost modelată cu ajutorul accelerogramei înregistrate în
timpul seismului din 1977 la INCERC Bucureşti. Pe lângă accelerograma naturală şi
pornind de la aceasta au fost utilizate şi accelerograme scalate în PGA pentru a obţine
nivelul acceleraţiei corespunzătoare stărilor limită prevăzute de cod: Starea Limită de
478
Serviciu (IMR = 40ani), Starea Limită Ultimă conform P100-1 (IMR = 225ani) şi,
respectiv, Starea Limită Ultimă conform SR EN1998-3 (IMR = 475ani). În continuare
se vor prezenta rezultatele obţinute prin analiza dinamic neliniară rezultate obţinute
pentru accelerograma naturală înregistrată în martie 1977 respectiv accelerograma
scalată pentru nivelul asociat la SLU (Figura H.3.15).
Accelerograme Input
3
VN_SLU 0.30g
2
VN_Nat
Acc (m/s^2)
1
0
0 5 10 15 20 25 30 35 40
-1
-2
-3
Figura H.2.15Accelerograme input în analiza
Time dinamică
În figura H.3.16 sunt prezentate diagrame de forţă tăietoare pe direcţia X
obţinute prin analiza dinamic neliniară atât pentru accelerograma naturală (Stânga) cât
şi pentru cea asociată SLU (Dreapta). Se poate observa că prin calculul dinamic
neliniar sunt confirmate concluziile la care s-a ajuns în urma calculului static neliniar
(paragraful ”A” de mai sus). Capacitatea la forţă tăietoare este depăşită aproape pe
întreaga înălţime a peretelui DT.
Direcţia X
FT_Max/Min_VN77nat FT_Max/Min_VN77-0.30g
E10
Vcap(neg) E10
Vcap(neg)
E8
Vcap(poz) Vcap(poz)
E8
Ftneg(Natura) Ftneg(0.30g)
E6 FTpoz(Natura) E6 FTpoz(0.30g)
Etaje
Etaje
E4 E4
E2 E2
P P
-7500 -5000 -2500 0 2500 5000 7500 -7500 -5000 -2500 0 2500 5000 7500
Figura H.2.16Diagramă Forţă Tăietoare Capabilă (Vcap) - Forţă tăietoare efectivă (Ft) pe Dir. X
479
Direcţia Y
FT_Max/Min_VN77nat FT_Max/Min_VN77-0.30g
E10 E10
E9
Vcap(neg)
Vcap(neg)
E8 E8
Vcap(poz)
E7 Vcap(poz)
E6 Ftneg(Natura) E6
Ftneg(0.30g)
Etaje
Etaje
E5
E4
FTpoz(Natura) FTpoz(0.30g)
E4
E3
E2 E2
E1
P P
-5000 0 5000 -5000 0 5000
Figura H.2.17Diagramă Forţă Tăietoare Capabilă (Vcap) - Forţă tăietoare efectivă (Ft) pe Dir. Y
În figura H.3.17 sunt prezentate diagrame de forţă tăietoare pe direcţia Y
obţinute prin analiza dinamic neliniară atât pentru accelerograma naturală (Stânga) cât
şi pentru cea asociată SLU (Dreapta). De asemenea rezultatele obţinute confirmă
rezultatele obţinute din analiza static neliniară.
Evaluarea coeficientului R3
Concluzia generală a evaluării seismice este că peretele analizat este înzestrat
cu o capacitate mare în preluarea momentului încovoietor (în principal datorită
faptului că secţiunea este puternic dezvoltată pe ambele direcţii) dar cu un deficit clar
de capacitate la forţă tăietoare. Prevederile codurilor de evaluare utilizate în studiu au
dovedit o capacitate redusă la forţă tăietoare la baza peretelui DT, care este atinsă
pentru rotiri mult mai mici decât cele asociate Stării Limită Ultime.
Conform definiţiei din codul P100-3 indicele R3 se obţine din raportarea dintre
deplasarea laterale impuse structurii la vârf de solicitarea seismică asociată stării limită
ultime şi deplasarea laterală capabilă a întregii structuri. Cum se poate observa din
rezultatele procesului de evaluare, mecanismul de cedare asociat structurii analizate
este unul de forfecare deci în această situaţie raportarea indicelui R3 în deplasări
devine irelevantă. Din acest motiv valoare indicelui R3 s-a obţinut prin raportarea
forţei tăietoare cerinţă asociată stării limită ultimă, la forţa tăietoare capabile asociată
fiecărui caz de solicitare. În cele ce urmează sunt prezentaţi indicii R3 obţinuţi pentru
fiecare situaţie de încărcare.
Direcţia X:
877
SLU  DTI : R3   0.18(18%)
4813
877
SLU  DTC : R3   0.23(23%)
3802
Direcţia Y
1048
SLU  DT : R3   0.32(32%)
3183
480
Conform P100-3, la asemenea valori ale indicelui R3 structura poate să fie
încadrată în clasa I de risc seismic. În această clasă fac parte construcţiile cu risc
ridicat de prăbuşire la cutremurul de proiectare corespunzător stării limită ultime.
Concluzii
În cazul structurii în discuţie, evaluarea seismică a confirmat presupunerile
iniţiale privind comportarea sistemului structural. Având în vedere că pereţii de beton
armat analizaţi (DT) sunt puternic dezvoltaţi în plan pe ambele direcţii, aceste posedă
în mod natural o capacitate mare la moment încovoietor. Principala problemă ce reiese
ca o concluzie a evaluării seismice este lipsa de capacitate în preluare forţei tăietoare
impuse de acţiunea seismică. Această problemă a fost relevată atât prin evaluare
capacităţii peretelui conform normelor româneşti cât şi conform normelor europene.
Cu alte cuvinte orice strategie de reabilitare şi consolidare a structurii presupune în
primul rând asigurarea capacităţii de preluare a forţelor tăietoare de către pereţi.
De asemenea se poate observa că pe direcţia X a structurii (vezi Fig.H.3.1)
pereţii DT analizaţi reprezintă singurele elemente structurale care preiau forţele
seismice, din acest motiv pe această direcţie lipsa de capacitate la forţă tăietoare
relievată prin calcul este mult mai mare decât pentru direcţia Y.
Clădirea are o vechime de aproximativ 45 de ani, fiind proiectată într-o
perioadă de timp în care cunoştinţele inginerilor proiectanţi în domeniul ingineriei
seismice erau limitate; prima reglementare de proiectare seismică (P 13 - 63 apăruta
inainte de proiectarea construcţiei expertizate) având valori mult inferioare codurilor
de proiectare actuale. În aceste condiţii, construcţia a fost proiectata într-o concepţie
preponderent gravitaţionala, reflectata în planurile de execuţie ale construcţiei.
Într-o perioada de exploatare relativ lungă, pe amplasamentul construcţiei s-au
manifestata trei cutremure importante, în 1977, 1986 şi 1990.
Deşi degradările vizibile ale structurii şi ale elementelor nestructurale sunt
moderate (indicatorul R2), aceste cutremure au avut, fără îndoială, efecte mai extinse,
neevidenţiate prin finisajele existente, asupra integrităţii elementelor structurale şi
nestructurare.
Structura prezintă şi o serie de deficiente de alcătuire în raport cu prevederile
codurilor de proiectare actuale (sintetizate de indicator R1) şi de
rezistenta/deformabilitate (vezi valorile indicatorului R3). O alta deficienta majoră a
structurii este capacitatea extrem de mică la forţă tăietoare a pereţilor structurali ceea
ce conduce la o vulnerabilitate ridicată la acţiune seismice.
Prin evaluarea indicilor R1 respectiv R2 s-a ajuns la concluzia generală că
structura evaluată poate să fie încadrată în clasa II de risc seismic. Evaluarea indicelui
R3 pune în schimb în evidenţă un mecanism de cedare nefavorabil (de forfecare) şi de
asemenea un deficit semnificativ de capacitate la forţă tăietoare. Conform acestui
indice structura face parte din clasa I de risc seismic. Ţinând cont că prin lipsa
evidentă de capacitate la forfecare structura prezintă o vulnerabilitate ridicată în cazul
unui eveniment seismic major, se consideră că o încadrare în clasa I de risc seismic
(RsI ) este mult mai aproape de realitate.
481
H.2.4. Propuneri de consolidare a structurii
H.2.4.1. Consolidare prin cămăşuirea pereţilor

Conform codului P100-3, consolidarea şi reabilitarea unei structuri având
sistemul structural realizat din pereţi de beton armat trebuie să realizeze în funcţie de
cerinţă :
- creşterea capacităţii la încovoiere;
- creşterea capacităţii la preluarea forţei tăietoare;
- creşterea ductilităţii (respectiv ca capacităţii de deformaţie a structurii);
- creştere rigidităţii.
În cazul de faţă creşterea capacităţii de preluare a forţei tăietoare de către
pereţii de beton armat se va face printr-o abordare „tradiţională” ce presupune
creşterea capacităţii peretelui prin introducerea unor întăriri ale elementelor structurale
cu rol în preluarea efortului de forfecare (cămăşuirea inimilor pereţilor). Aceste
cămăşuiri trebuie să nu crească şi capacitatea la moment încovoietor (pentru
asigurarea unui mecanism de plastificare corect).
Această abordare presupune dispunerea unor inimi de beton armat paralele cu
inima deja existentă la fiecare nivel.
În continuare este prezentat într-un mod sintetic modul de proiectare a unei
astfel de soluţii de consolidare. Trebuie menţionat faptul ca pentru evaluarea
capacităţii de preluare a forţei tăietoare se va folosi codul românesc în vigoare, P100-1.
 Rezistenţele materialelor:
În vederea consolidării s-au ales ca materiale un beton de clasă C20/25
respectiv armătură de clasă S500. În calcul s-au utilizat rezistenţele de calcul conform
P100-1, respectiv P100-3.
 Rigiditatea elementelor:
Pentru elementele structurale nou introduse s-a considerat o rigiditate în
domeniul fisurat egală cu jumătate din rigiditatea în domeniul nefisurat.
(EI)fis = 0.5 (EI)nefis - pentru toate elementele structurale
H.2.4.1.1. Dimensionarea cămăşuirilor de beton armat.

Dimensionarea cămăşuirilor din beton armat s-a făcut pornind de la deficitul de
forţă tăietoarea capabilă a pereţilor observat la mecanism. Dimensionarea s-a făcut
conform codului românesc de calcul a structurilor cu pereţi (CR2.1.1-1).
Algoritmul de dimensionare presupune următorii paşi ce trebuie să fie parcurşi:
1. Propunerea materialelor utilizate la consolidare (în cazul nostru beton
clasa C20/25 respectiv oţel S500);
2. Determinarea deficitului de capacitate la forţă tăietoare a peretelui ce
urmează să fie consolidat (în cazul nostru determinarea deficitului de forţă tăietoare s-
a făcut la nivelul de forţe asociate SLU – IMR225ani);
3. Determinarea unui diametru de armătură necesar şi a pasului la care se
dispune acesta (în situaţia de faţă s-a ales ca normativ de calcul codul românesc în
vigoare la data realizării acestui studiu pentru a determina capacitatea noului element
482
introdus, s-a ales o grosime, respectiv un pas de dispunere a armăturii şi s-a determinat
diametrul necesar);
4. Stabilirea modului constructiv de punere în practică a soluţiei obţinută
la punctul anterior.
Pentru simplitate s-a ales prezentarea calculului doar pe direcţia Y şi la nivelul
bazei (zonei A, conform CR 2-1-1.1).
- Determinarea secţiunii inimii peretelui:
VRdc, y  (0,15 150  9350 12 /1,5) /1000  1683kN
VEd , y  1,5 1940kN  2910kN
VEd , y  VRdc, y  2910  1683  1227kN

Se alege o cămăsuire cu o grosime de 70mm, pe ambele feţe ale peretelui (Fig.
H.3.18). Grosimea a fost aleasă astfel încât să permită înglobarea corespunzătoare a
barelor de armătură în beton (cămăşuială).
VRdc, y  (0,15 140  9350  20 /1,5) /1000  3273kN  1227kN
Figura H.2.18Detaliu cămăşuire de 70mm grosime pe ambele feţe

- Determinarea armăturii:
Aşa cum s-a arătat deja, armarea pe nivelul parterului este de 2 8 / 30 , iar la
următoarele două niveluri este de 2 6 / 30 . Lungimea peretelui ‘DT’ pe direcţia Y
este de 9,35m. Conform CR 2-1-1.1, în zona critică (zona A) forţa tăietoare capabilă
este dată doar de armături, influenţa betonului neglijându-se:
VRds , y  393kN
VEd , y  1,5 1940kN  2910kN
VEd , y  VRds , y  2910  393  2517kN

Se alege o armare orizontală cu bare de Ø8/15 pe ambele feţe ale peretelui:
VRds, y  2  60  50.24  435  2622kN  2517kN
483
H.2.4.1.2. Concluzii
În concluzie, prin introducerea unor noi elementele de beton armat sub forma
unei cămăşuiri de o parte şi de alta a inimilor existente creşte capacitatea la forţă
tăietoare a întregului ansamblu structural, corespunzătoare mecanismului de disipare
de energie aşteptat.
Este evident că, pentru mărirea capacităţii la forţă tăietoare, se pot folosi şi alte
metode moderne de consolidare, de exemplu prin folosirea fâşiilor de carbon.
H.2.4.2. Consolidare prin izolarea seismică a bazei

În esenţă, izolarea seismică constă în instalarea unui sistem special care să
decupleze structura de mişcarea terenului cauzată de cutremure ce pot provoca pagube
materiale şi/sau omeneşti. Această decuplare se obţine prin creşterea flexibilităţii
laterale a sistemului împreună cu prevederea unui nivel potrivit de amortizare. În
izolarea seismică, principalul scop este reducerea substanţiala a forţelor seismice şi a
energiei transmise în structură. Acest lucru este obţinut prin „aşezarea” structurii pe un
strat izolator cu rigiditate laterala foarte scăzută astfel încât în timpul unui cutremur de
pământ, când terenul vibrează puternic, în structură să fie induse doar mişcări
moderate. Datorita rigidităţii laterale scăzute a acestui strat de izolare, structura are o
perioadă fundamentală mult mai mare decât perioada fundamentală a aceleiaşi
structuri, dar cu baza fixă.
Creşterea perioadei fundamentale peste valoarea perioadei de control, adică
după domeniul de amplificare dinamică, duce la scăderea pseudo-acceleraţiei şi
implicit a forţelor induse de către cutremur în structura, dar în acelaşi timp duce şi la
creşterea deplasărilor.
Aceste deplasări se concentrează în mare măsura la nivelul sistemului de
izolare, în structura dezvoltându-se doar deformaţii mici. Dacă valorile reale ale
deplasării maxime, neamortizate pot atinge şi 1 m în cazul unor cutremure severe prin
amortizare aceste valori se pot reduce la 50-400mm. Toate clădirile izolate seismic
trebuie prevăzute cu un aşa-numit “gol seismic” care să permită aceste deplasări în
timpul cutremurelor.
Astfel, un sistem de izolare practic se obţine în urma unei negocieri între
gradul de izolare (în alte cuvinte gradul de reducere a forţelor seismice transmise în
structură) şi deplasările relative acceptabile la nivelul izolatorilor în timpul unui
cutremur. Prin prevederea sistemului de izolare cu un nivel de amortizare potrivit şi
rigiditate laterala redusă se pot obţine deplasări acceptabile la nivelul izolatorilor
concomitent cu un grad mare de izolare.
H.2.4.2.1. Determinarea perioadei țintă a sistemului izolat seismic

Predimensionare sistemului de izolare-amortizare se poate face, într-o primă
etapă, printr-o metodă simplificată ce constă în modelarea sistemului de izolare
biliniar într-un sistem liniar cu rigiditate secantă. Această metodă simplificată se poate
aplica doar dacă sunt îndeplinite condițiile prezente în paragraful 11.9.3(3) din codul
P100-1/2013. De asemenea, în faza de predimensionarese poate considera că sistemul
structural situat deasupra nivelului de izolare se comportă ca un solid rigid.
Deoarece pentru structura analizată, amplasată în Bucureşti, metoda izolării
bazei nu este eficientă, se propune schimbarea amplasamentului. Astfel, pentru
exemplul de mai jos, se consideră că structura este amplasată în orașul Sibiu.
484
Pentru structura analizată în acest exemplu numeric s-a determinat, în etapa de
evaluare a răspunsului structural, nivelul forței tăietoare capabile pentru cele două
direcții principale. Din evaluarea răspunsului structural al clădirii neizolate a rezultat o
forță tăietoare de bază capabilă de Fcap,x =1025 KN pentru direcția X, respectiv Fcap,y
=2524 KN pentru direcția Y.
Având în vedere că pentru direcția X există un deficit de capacitate mult mai
accentuat, în dimensionarea preliminară a sistemului de izolare se va considera ca
referință capacitatea la forță tăietoare pe această direcție.
Printre obiectivele principale ce stau, de obicei, la baza deciziei de a consolida
utilizând metoda izolării seismice a bazei este acela de a evita necesitatea realizării
unor intervenții asupra sistemului structural situat deasupra nivelului de izolare
seismică. Printr-o astfel de strategie se dorește evitarea necesitatea întreruperii
funcțiunii clădirii reabilitate seismic. Din acest motiv, prin soluția de izolare seismică
proiectată trebuie să ne asigurăm că sistemul structural situat deasupra nivelului de
izolare rămâne în domeniul elastic de comporare. Cu alte cuvinte, că forțele tăietoare
generate de acțiunea seimică sunt sub nivelul celor capabile.
Pornind de la forța tăietoare de bază capabilă a sistemului cu baza fixă se poate
determina care este necesarul de izolare seismică.
(H.2.1)
unde:
forța tăietoare de bază capabilă, pentru direcția X;
coeficientul seismic capabil, pentru direcția X,
greutatea totală a clădirii.

Dar,
(H.2.2)
(H.2.3)
Deși ecuația (H.2.3) este corectă doar dacă T1 este mai mare sau egal cu TB, în
cazul structurilor cu baza izolată seismic această afirmație este întotdeauna adevărată.
Perioda sistemului cu baza izolată fiind situată în domeniul 2-4 s. Pornind de la
ecuația (H.2.3) se poate determina care valoarea necesară a componentei spectrale
pentru care forța tăietoare de bază este egală cu forța tăietoare capabilă..
(H.2.4)
Pentru structurile izolate seismic amortizarea sistemului este mai mare

comparativ cu amortizarea sistemelor cu baza fxă, valoarea acesteia oscilând între 15-
30%. Din acest motiv, codurile de proiectare definesc un factor de corecție a spectrului
de proiectare funcție de amortizarea reală a sistemului. În codurile europene (precum
și în cele românești) factorul de corecție al spectrului de proiectare este factorul η.
(H.2.5)
485
Ținând cont ca în cazul sistemului cu baza izolată valoarea amortizării va fi
mai mare de 5%, spectrul elastic de proiectare trebuie afectat cu factorul η (vezi anexa
A din codul P100-1/2013). În consecință, ecuația (H.2.4) devine:
(H.2.6)
(H.2.7)
Având valoarea componentei spectrale , se poate determina perioada

țință pentru care se va proiecta sistemul de izolare seismică a bazei. În continuare
se determină perioada izolată țință pentru structura ce urmează să fie izolată seismic.
(H.2.8)
Considerăm în această fază o amortizare a sistemului de izolare în jurul valorii

de 25%.
(H.2.9)
Pentru structura izolată seismic se consideră un factor de comportare q=1,5

(vezi paragraf 11.10 (5) din codul P100-1/2013). Se face ipoteza că sistemul structural
situată deasupra nivelului de izolare se comportă ca un solid rigid rezultă =1,0.
Factorul de importanță-expunere în acest caz este 1,2, clădirea fiind plasată în clasă II
de importanță având o înălțime totală de 30 m.
(H.2.10)
Se pune conditia ca perioada izolată țintă să fie mai mare de 2 s.
(H.2.11)
(H.2.12)
H.2.4.2.2. Proiectarea unei soluţii de intervenție prin izolarea seismică a bazei

În exemplul de față pentru sistemului de izolare a bazei s-au utilizat dispozitive
(izolatori) realizate din cauciuc înzestrat cu proprietăți de disipare a energiei (HDLRB).
Soluția obținută a fost verificată printr-un calcul dinamic neliniar efectuat cu ajutorul
programului Perform3D.
Acest tip de izolatori HDLRB sunt realizați dintr-un cauciuc sintetic înzestrat
cu proprietăți de amortizare. Deși testele de laborator au relevat faptul că natura
amortizarii este hibridă, fiind o combinație între o amortizare vâscoasă și una
histeretică, în studiu s-a considerat că această amortizare este strict vâscoasă
reprezentând 25% din amortizarea critică.
Algoritmul de dimensionare a dispozitivelor HDLRB, prezentat la Figura
H.2.19, capătă forme distincte după modul de aborare:
486
a) O procedură în tensiuni;
b) O procedură în deformații;
În studiul de față s-a optat pentru o abordare în tensiuni. La începutul
procesului de dimensionare s-a fixat o perioadă țintă de 4,40 s. Spectrul utilizat în
calcul a fost cel din regiunea Sibiu corectat astfel încât să țină cont de nivelul de
amortizare propus (ξ = 15%). Materialul elastomeric utilizat este uzual având modulul
transversal de elasticitate G=0,7 MPa.
Figura H.2.19Algoritm de dimensionare izolatori elastomerici cu amortizare înaltă
487
Procedura în tensiuni poate să fie parcursă în două moduri diferite: în primul
caz se impune un efortul vertical de compresiune și se determină un modul de
elasticitate transversal necesar, iar în cazul al doilea se impune un modul de
elasticitate și se determină efortul vertical de compresiune maxim ce poate fi preluat
de izolator. În figura 1sunt introduși următorii parametri: M – masa suprastrcuturii
situate deasupra izolatorilor, W – încărcarea verticală de pe un singur izolator, obținută
prin împărțirea greutății totale la numărul de izolatori; Th (Tv) – perioada orizontală
(verticală) a sistemului izolat; Kh (Kv) – rigiditatea orizontală (verticală) a sistemului
izolat; γad.s – deformația de forfecare maximă (admisă) în izolator; σad – tensiunea
maximă admisibilă de compresiune permisă în izolator; Sd (Th, ξ) – deplasarea
maximă impusă în timpul seismului la nivelul izolatorului; tr – grosimea totală a
straturilor de cauciuc; G(γad.s) – modulul de elasticitate transversal asociat deformației
transversale maxime; σ – tensiunea de compresiune din izolator;  – diametrul
izolatorului; t – grosimea unui singur strat de cauciuc; S – factorul de formă primar al
izolatorului.
În procedura în deformații, determinarea grosimii totale de cauciuc și a
grosimii unui singur strat se face similar cu abordarea în tensiuni. Se consideră
cunoscută valoarea modulului elastic transversal, iar diametrul izolatorului rezultă din
aria necesară A. Parametrul εc,m reprezintă deformația specifică admisibilă la
compresiune, rezultată din impunerea criteriului de limitare a deformației transversale
dintr-un strat de cauciuc; γtd – reprezintă deformația de forfecare de proiectare totală,
γc,e – reprezintă deformația de forfecare rezultată din efortul de compresiune; γq,E –
reprezintă deformația de forfecare rezultată din acțiunea seismică și γα,d – reprezintă
deformația de forfecare rezultată din rotire la partea superioară a izolatorului (codurile
impun o valoare minimă pentru unghiul de rotație α = 0,003 rad). Ecuația (n) din
schema bloc se referă la izolatorii pătratici.
Ținând cont de faptul că pentru izolatorii cu factori de formă moderați modulul
de elasticitate la compresiune este Ec = 6S2G(γ), că deformația transversală medie
produsă de compresiune este γave.c = 61/2S εc precum și de faptul că atât γave.c și γad.s
sunt mult mai mari de 20%, ipoteza făcută la punctul (s) (vezi Figura H.2.19) este
adevărată. (Naeim & Kelly, 1999)
După determinarea geometriei generale a izolatorilor este necesar să se verifice
dacă aceștia satisfac condițiile impuse de testele de stabilitate atât la flambaj cât și la
răsturnare. În cazul în care aceste teste nu sunt satisfăcute este necesară o
redimensionare a dispozitivelor, algoritmul de dimensionare fiind astfel unul iterativ
(dar rapid convergent).
Codurile europene prevăd următoarele verificări pentru reazemele elastomerice
ce au la bază rezultatele obținute în subcapitolul precedent, precum și ecuațiile ce
conduc la obținerea forței critice asociate pierderii stabilității (ecuația (H.2.15))
respectiv la obținerea deplasării critice asociate răsturnării (ecuația 4.41).
Pentru starea limită de răsturnare (Roll-out):
(H.2.13)
Pentru starea limită de pierdere a stabilității:
(H.2.14)
488
(H.2.15)
În ecuațiile de mai sus s-au introdus următorii parametri: db – deplasarea laterală

maximă impusă izolatorului în timpul acțiunii seismice; NEd,min – forța verticală
minimă din izolator asociată mișcării seismice; Kh – rigiditatea laterală maximă a
izolatorului obținută în urma testelor de laborator; γR = 1.5 – coeficient de siguranță;
a’(D’) – lățimea efectivă (diametrul efectiv) al izolatorului; λ = 1.1 – constantă ; AR –
aria orizontală a izolatorului din care s-a scăzut aria eventualelor găuri existente în
dispozitiv; S – factor de formă (primar).
S-au utilizat pentru utilizarea a două tipuri distincte (HDLRB1 și HDLRB2)
singura diferență între cele două tipuri fiind geometria lor. Stratul de izolare s-a plasat
la interfața dintre infrastructură și suprastructură iar dispunerea izolatorilor în plan s-a
făcut astfel încât să se evite introducerea unor excentricități la nivelul de izolare.
Modul de dispunere a izolatorilor în plan poate să fie urmărit în Figura H.2.20.
Figura H.2.20Modul de dispunere a izolatorilor HDLRB în planul de izolare
În algoritmul de dimensionare s-a considerat că dispozitivele de tip HDLRB1

sunt supuse la un efort mediu de compresiune de 1480 KN, iar dispozitivele de tip
HDLRB2 la unul de 1320 KN. Pornind de la masa întregii structuri și de la perioadă
țintă aleasă s-a determinat nivelul de rigiditate laterală necesar stratului de izolare.
După determinarea rigiditații laterale necesare s-a trecut la proiectarea fiecărui izolator
în parte. Dispozitivele obținute au fost verificate dacă îndeplinesc criteriile de
stabilitate impuse de codurile în vigoare. Dacă criteriile de stabilitate nu sunt
îndeplinite se modifică iterativ geometria dispozitivului până la satisfacerea acestor
489
criterii. Parcurgerea pas cu pas a algoritmului de dimensionare poate să fie urmărită în
tabelul 1 pentru dispozitivele HDLRB1, respectiv tabelul 2 pentru HDLRB2.
Se constată că atât în cazul izolatorilor HDLRB1 cât și a izolatorilor HDLRB2
testul privind starea limită de pierdere a stabilității prin răsturnare nu a putut să fie
satisfăcut. Normativele în vigoare prevăd ca obligatorie verificarea la răsturnare doar
pentru dispozitivele ce nu sunt conectate de elementele structurale prin prinderi
bulonate. În cazul de față s-a considerat existența unei conexiuni bulonate capabile să
transmită eforturi de întindere astfel încât verificarea la răsturnare nu mai trebuie să fie
îndeplinită. Cu toate acestea, o regulă de bună practică impune ca deplasarea laterală a
dispozitivului să nu fie mai mare decât limita impusă de verificarea la răsturnare chiar
și pentru dispozitivele capabile să preia întindere, regulă care nu a putut fi satisfăcută.
În vederea atingerii unei deplasări la nivelul sistemului de izolare mai mică decât cea
asociată răsturnării este necesară ridicarea nivelului rigiditații laterale a sistemului de
izolare la un nivel ce conduce la o severă reducere a eficienței.
490
HDLRB1
Iterative Algorithm Step 2
Фnec Anec Kh Th dadm Buckling Roll-out Buckling Buckling
tr (mm) S β(Th) Se(Th) Sd(Th) tr (mm) Pcr (KN) δ
(mm) (mm^2) (KN/mm) (s) (mm) (δ) test Test (Pcr) Test (δ)
300 70686 150.639 0.328 4.258 24.835 0.290 0.328 0.151 150.639 188.600 2691.924 0.502 -1.222 Pass Pass Fail
350 96211 150.639 0.447 3.650 21.287 0.394 0.446 0.151 150.639 215.596 3664.007 0.430 -0.167 Pass Pass Fail
400 125664 150.639 0.584 3.194 18.626 0.515 0.583 0.151 150.639 240.793 4785.642 0.377 0.743 Pass Pass Fail
410 132025 150.639 0.614 3.116 18.172 0.541 0.613 0.151 150.639 245.606 5027.915 0.367 0.912 Pass Pass Fail
415 135265 150.639 0.629 3.078 17.953 0.554 0.628 0.151 150.639 247.984 5151.295 0.363 0.996 Pass Pass Fail
420 138544 150.639 0.644 3.042 17.739 0.567 0.643 0.151 150.639 250.342 5276.170 0.359 1.078 Pass Pass Pass
Tabel H.3.12: Algoritm dimensionare dispozitive HDLRB1
HDLRB2
Iterative Algorithm Step 2

Buckling
Фnec Anec Kh dadm Buckling Roll-out Buckling
tr (mm) Th (s) S β(Th) Se(Th) Sd(Th) tr (mm) Pcr (KN) δ Test
(mm) (mm^2) (KN/mm) (mm) (δ) test Test (δ)
(Pcr)
300 70686 150.639 0.328 4.006 23.365 0.327 0.371 0.151 150.639 187.216 2532.605 0.502 -0.981 Pass Pass Fail
320 80425 150.639 0.374 3.756 21.904 0.372 0.422 0.151 150.639 197.953 2881.542 0.471 -0.552 Pass Pass Fail
340 90792 150.639 0.422 3.535 20.616 0.420 0.476 0.151 150.639 208.389 3252.991 0.443 -0.152 Pass Pass Fail
360 101788 150.639 0.473 3.339 19.471 0.471 0.534 0.151 150.639 218.513 3646.952 0.418 0.226 Pass Pass Fail
380 113411 150.639 0.527 3.163 18.446 0.525 0.595 0.151 150.639 228.318 4063.425 0.396 0.583 Pass Pass Fail
400 125664 150.639 0.584 3.005 17.524 0.582 0.659 0.151 150.639 237.798 4502.410 0.377 0.924 Pass Pass Fail
420 138544 150.639 0.644 2.862 16.689 0.612 0.693 0.144 143.689 246.948 4963.907 0.342 1.311 Pass Pass Pass
Tabel H.13: Algoritm dimensionare dispozitive HDLRB2
491
H.2.4.2.3. Determinarea eficienței sistemului de izolare prin analize dinamic
neliniare (Time History)
Eficiența sistemul de izolare propus în secțiunea precedentă a fost determinată
printr-o serie de analize dinamic neliniare. Analizele au fost efectuate cu ajutorul
programului PERFORM 3D. Acțiunea seismică a fost modelată cu ajutorul unor
accelerograme compatibile cu spectrul de proiectare recomandat pentru regiunea
București. În continuare se vor prezenta schematic ipotezele care au stat la baza
acestor analize, modul de realizare a modelului de calcul, modelarea acțiunii seismice
respectiv rezultatele obținute.
Pentru suprastructură s-a utilizat același model de element finit ca în etapa de
evaluare. Din acest motiv în acest capitol este detaliat strict modelul elementului finit
utilizat pentru realizarea sistemului de izolare.
Dispozitivele de tip HDLRB sunt caracterizate de două proprietăți esențiale din
punct de vedere mecanic, rigiditatea latereală și capacitate de disipare a energiei
printr-un mecanism vâscos. Rigiditatea laterală a acestor dispozitive a fost modelată cu
ajutorul modelului de Rubber Izolator prevăzut în program, un element finit de tip
resort. Constanta de elasticitate definită pentru fiecare tip de dispozitiv, este valoarea
rigidității laterale obținută prin algoritmul de dimensionare. Pentru fiecare izolator în
parte s-a considerat o lege liniară de comportare. Modelarea capacității de disipare
vâscoasă a izolatorilor HDLRB s-a făcut cu ajutorul unor elemente de tip amortizor
vâscos. Pentru acestă proprietate s-a considerat o lege de comportare liniară. Prin
dispunerea în paralel ca celor două elemente finite prezentate mai sus se obține în
esență un model de tip Kelvin.
Figura H.2.21Amortizare de tip Rayleigh pentru suprastructura clădirilor cu baza izolată seismic
Pentru modelarea amortizării suprastructurii s-a considerat modelul de

amortizare Rayleigh, proporțional cu rigiditatea. Având în vedere că unul din
dezideratele metodei este acela de a reduce gradul de degradare din suprastructură, atât
la nivelul elementelor structurale cât și la cel al elementelor nestructurale, amortizarea
structurală s-a considerat egală cu 3% din amortizarea critică. În Figura H.2.21 se
492
prezintă graficul de amortizare definit pentru suprastructură. Cum se poate observa,
amortizarea de tip Rayleigh este în model doar pentru modurile de vibrație superioare
( așa numitele moduri de vibrație neizolate). În cazul modului de vibrație fundamental
(izolat) amortizarea este localizată strict în sistemul de izolare.
Acțiunea seimică a fost modelată prin accelerograma patru accelerograme
artificiale compatibile cu spectrul de proiectare recomandat de coduri pentru regiunea
Sibiu. În Figura H.2.22 se prezintă spectrele elastice de accelerații pentru patru
înregistrări utilizate în analiză, spectrele recomandate de codul P100 pentru regiunea
Sibiu. În analiza dinamic neliniară cele patru înregistrări seismice s-au aplicat pe rând
pe cele două direcții principale ale structurii.
Figura H.2.22Spectrul de accelerație pentru accelerogramele utilizate în analiza dinamic neliniară
În comparație cu structurile cu baza fixă, structurile izolate seismic trebuie să

satisfacă o serie de niveluri de performanță mult mai înalte. Rezultatele analizei
neliniare se grupează după cum urmează:
a) Evaluarea nivelului de accelerație înregistrat la nivelul sistemului de izolare, în
suprastructură imediat deasupra dispozitivelor de izolare respectiv la vârful
clădirii. Unul dintre obiectivele metodei este acela de a reduce semnificativ
nivelul acceleraților de etaj deci a degradărilor de la nivelul elementelor
nestructurale. De asemenea, pentru componentele clădirii sensibile la
accelerații, prezintă interes modul în care accelerațiile sunt amplificate de la
bază spre vârful structurii.
493
b) Evaluarea cerinței de deplasare înregistrată la nivelul sistemului de izolare
(imediat deasupra izolatorilor) respectiv la vârful structurii. Acest parametru
este extrem de util în evaluarea stabilității sistemului de izolare în ansamblu
precum și în determinarea distorsiunii generale a structurii.
c) Determinarea domeniului de comportare pentru elementele structurale. Această
evaluare se face prin intermediul unor analize de bilanț energetic, analize ce
evidențiază modul în care energia indusă de seism este disipată pe parcursul
întregii analize, evidențind mecanismele de disipare a acestei energii.
d) Nivelul forței tăietoare înregistrat în elementele structurale. Având în vedere
concluziile procesului de evaluare seismică, este extrem de important să se
determine dacă sistemul de izolare seismică a bazei este suficient de eficient,
încât să asigure singur o reducere a cerinței sub valoarea capacității, sau sunt
necesare și intervenții suplimentare la nivelul suprastructurii.
Determinarea cerinței în accelerație la nivelul suprastructurii
În Figura H.2.23 sunt prezentate cerințele de accelerațiile înregistrate pentru

accelerograma sintetica 1, cea care conduce la cel mai defavorabil caz de încărcare,
pentru direcția longitudinală. Cu linia de culoare albastră este reprezentată accelerația
de la nivelul terenului (input), cu linie de culoare roșie este reprezentată accelarația
înregistrată la bază, deasupra stratului de izolare, iar cu linie de culoare verde,
accelerația înregistrată la vârful structurii. Se observă că nivelul accelerației input este
păstrat la nivelul suprastructurii, nu apare amplificarea accelerațiilor pe înălțime. Din
examinarea nivelului de accelerație se constată că acestea sunt puternic amortizate
comparativ cu situația unei structuri cu baza fixă unde accelerațiile pot fi amplificate
pe înălțime și de până la 6 ori. Concluzia generală este însă aceea, că sistemul de
izolare propus reușește să reducă semficativ valoarea accelerațiilor de la nivelul
suprastructurii.
Figura H.2.23Accelerațiile cerință pentru accelerograma sintetica ACC1
Determinarea cerinței în deplasări la nivelul suprastructurii

În Figura H.2.24 sunt prezentate cerințele de deplasare înregistrate la nivelul
suprastructurii pentru accelerograma sintetică ACC1. Prin culoarea albastră este
reprezentată deplasarea înregistrată la baza structurii deasupra nivelului de izolare, în
494
timp ce culoare roșie reprezintă deplasarea înregistrată la vârful structurii. Se observă
că cerința de deplasare obținută este mai mică decât deplasarea laterală capabilă a
dispozitivelor. De asemenea, se poate observa că diferența dintre deplasarea
înregistrată la vârful structurii și deplasarea înregistrată la bază este foarte mică, cele
două diagrame fiind aproape suprapuse. Cu alte cuvinte, se poate concluziona ca
suprastructura are o deplasare de solid rigid, drift-ul total al acesteia fiind foarte mic.
O valoare redusă a drift-ului total înseamnă un nivel redus de degradare atât la nivel de
elemente structurale cât și la cel de elemente nestructurale.
Figura H.2.24Deplasări cerință – pentru accelerograma sintetica ACC1
O concluzie generală a studiului că din punct de vedere al deplasărilor laterale

sistemul de izolare seismică proiectat este eficient. Deplasările înregistrate la nivelul
sistemului de izolare sunt mai mici decât cele care ar conduce la pierderea stabilității
acestuia. Din punct de vedere al suprastructurii, prin deplasarea de solid rigid al
acesteia se elimină practic degradarea elementelor structurale și nestructurale. Cu toate
că deplasarea înregistrată la nivelul izolatorilor este în limitele admise de codurile de
proiectare, aceasta este mai mare decât deplasarea asociată unei stări limită de
răsturnare ceea ce poate conduce la unele probleme în cazul unui seism cu o intensitate
mai ridicată.
Determinarea mecanismului de disipare a energiei induse
Scopul acestei analize este acela de a determina detaliată modul în care este
disipată energia indusă în sistem în timpul seismului. În acest scop este necesară
efectuarea unei analize de bilanț energetic. Acest tip de analiză identifică mecanismul
prin care se disipă energia indusă. Cu toate acestea acest tip de analiză trebuie privit ca
un instrument calitativ ci nu unul cantitativ. Cea mai importantă informație pe care
poate să o ofere este evaluarea ponderii din energia totală care este disipată print-un
anumit tip de mecanism, și nu cât este în valoare absolută cantitatea de energie
disipată. Din acest motiv în graficele de mai jos energia disipată prin diferite
mecanisme este exprimată în procente.
495
Figura H.2.25Analiză de bilanț energetic – pentru accelerograma sintetica ACC1
În Figura H.2.25 se prezintă rezultatele obținute din analiza de bilanț energetic

pentru direcția longitudinală respectiv transversală. Codul de culori de reprezentare a
datelor obținute este: cu albastru deschis energia cinematică, cu mov energia potențială
de deformație elastică, cu verde energia disipată prin mecanism de tip Rayleigh, cu
roșu energia disipată în sistemul de izolare, iar cu albastru închis energia disipată prin
deformație în domeniul neliniar al elementelor structurale. Ceea ce se poate observa
pentru ambele situații este că o mare parte din energia indusă este disipată prin
sistemul de izolare adică de către izolatorii HDLRB. Deoarece drift-ul total al
suprastructurii este mic energia Rayleigh disipată este redusă. Un rezultat interesant
este acela că pentru direcția longitudinală, suprastructura rămâne în domeniul elastic
de comportare și nu se consumă energie prin comportarea neliniară a elementelor
structurale. Pe direcția transversală, în schimb, o mică parte din energia totală indusă
este disipată prin deformație în domeniul neliniar a structurii. Deoarece elementele
structurale ce alcătuiesc suprastructura nu sunt înzestrate cu ductilitate trebuie analizat,
dacă local, nu sunt necesare unele intervenții la elementele structurale.
496
H.3. Structură duală cu cadre contravântuite centric și cadre necontravântuite
cu structură metalică

Obiectul lucrării îl reprezintă expertizarea seismică a clădirii Stație electrică
(cod ST03) situată în incinta S.C.......................S.A, amplasată în mun. Buzău,
str........................... nr........., jud. Buzău.
Clădirea care se expertizează va fi supusă unor intervenții de retehnologizare și
reabilitare pentru a corespunde cerințelor tehnologice actuale. Se vor înlocui
echipamentele tehnologice aflate pe planșeele clădirii cu echipamente similare, fară a
se aduce modificări ale încărcărilor tehnologice transmise structurii. De asemenea se
vor înlocui elementele arhitecturale (nestructurale) degradate și se vor realiza lucrări
de reabilitare a instalațiilor aferente clădirii.
Prezentul document cuprinde note de calcul pentru evaluarea capacității de
rezistență a elementelor structurale și a deplasărilor relative de nivel la Starea Limită
Ultimă și la Starea Limită de Serviciu.
H.3.2. Modelarea structurii

Pentru determinarea eforturilor în elementele structurale structura a fost
modelată într-un program de calcul spațial. În programul de calcul s-au modelat
elementele structurale astfel:
- pentru stâlpi şi grinzi – element finit de tip beam;
- pentru contravântuiri prinse articulat - element finit de tip truss;
- pentru platelajul metalic - element finit de tip membrană.
Notă: planșeele nu au fost modelate cu elemente de tip shell deoarece placa de beton
armat a fost turnată peste platelajul metalic și nu se cunoaște detaliul de conexiune
dintre elementele metalice și elementele din beton armat, este probabil ca între aceste
elemente structurale sa nu existe elemente de conectare (conectori elastici sau rigizi).
Elementul de tip membrană conferă rigiditate în plan orizontal la nivelul planșeelor,
făra a perturba semnificativ starea de eforturi din grinzi.
Determinarea stării de eforturi şi deformații s-a realizat pe structura în poziție
deformată.
În Figura H.3.1Figura H.3.12 se prezintă modelarea structurii în programul
de calcul spațial.
497
Figura H.3.1: Vederi 3D ale modelului structural
Figura H.3.2: Elevație ax 1
498
499
Figura H.3.8: Elevație ax A
500
Figura H.3.9: Elevație ax B
Figura H.3.10: Elevație ax C
501
Figura H.3.11: Elevație ax D
Figura H.3.12: Elevație ax E
502
H.3.3. Evaluarea încărcărilor
Centralizatorul acţiunilor permanente în urma evaluării este prezentat în tabelul
H.3.1.
TABEL H.3.1
Valoarea
caracteristică Reglementări
Tipul acţiunilor Relaţia de calcul
tehnice
[kN/m2]
1. Acţiuni permanente
1.1. Greutatea proprie a structurii determinată
--- automat cu
ajutorul ---
programului de
calcul utilizat
1.2. Placa b.a. peste platelajul etajului 1
--- 3.75 ---
Estimat grosime placa 15cm
1.3. Inchideri perimetrale 1,00 kN/m
distribuita
--- ---
perimetral pe
grinzile etajului 1
1.4. Echipamente amplasate peste placa
de la etajul 1 (130t, distibuite uniform
--- 6.00 ---
pe placa peste etajul 1, intre axele 1-6
si A-D)
1.5. Echipamente amplasate peste placa
de la etajul 1 (80t, distibuite uniform pe
4.00
placa de peste parter 1, intre axele 1-6
si A-D)
2. Acţiuni variabile
s   Is   i  c e  c t  sk
2.1 zăpada 1,84 CR 1-1-3/2012
2.2 vânt Presiune: 0,906

we = Iw x cpe x qp(ze) CR 1-1-4/2012
Sucţiune: 0,567
2.3 încărcări datorită exploatării:
- utilă parter 3,0 SR EN 1991-1-
---
1: 2004/NA
- utilă peste etaj 1 (intre axele D-E si 1- SR EN 1991-1-
--- 3,0
6) 1: 2004/NA
3. Acţiunea seismică
3.1 seism Fb,k   I e Sd Tk  mk P 100-1/2013
503
H.3.3.1. Evaluarea acţiunilor permanente
Încărcările permanente date de greutatea proprie a elementelor structurale,
modelate în programul de calcul au fost evaluate automat de program, pe baza
dimensiunilor secționale ale elementelor și pe baza geutății specifice a materialelor.
Greutatea proprie a elementelor de închidere (înclusiv a elementelor
arhitecturale – uși, ferestre, goluri de acces) au fost evaluată ținănd seama de greutatea
specifică pe unitatea de suprafață a elementelor de închidere și de înălțimea de nivel.
Pe planseele clădirii reazemă echipamente tehnologice. Greutatea proprie a
acestor echipamente a fost furnizată de Beneficiar. Greutatea instalațiilor aferente
clădirii (instalații electrice, instalații sanitare pentru stingerea incendiilor, lichide
tehnologice) a fost introdusă tot în încărcarea permanentă dată de instalații.
H.3.3.2. Evaluarea acțiunilor variabile
H.3.3.2.1. Evaluarea acţiunii zăpezii (conform CR 1-1-3/2012)

Valoarea caracteristică a încărcării din zăpada pe acoperiş: s= Is ∙ i ∙ ce ∙ ct ∙ sk
în care:
Is - factor de importanţă - expunere pentru acțiunea zăpezii;
Is =1,15 - clasa I de importanță-expunere (tabelul 4.1 – statii de transformare a
energiei);
i - coeficientul de formă al încărcării din zăpada pe acoperiș (Capitolul 5);
i = 1=0,8 - (Tabelul 5.1);
ce - coeficientul de expunere al construcţiei în amplasament;
ce = 1,0 - acoperiş cu expunere normala (Tabel 4.2 din cod);
ct - coeficientul termic;
ct = 1,0 – acoperiş cu termoizolație uzuală (relatia (14) pct.4.1);
sk - valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă pe sol [kN/m2], în amplasament;
sk=2,0 kN/m2- amplasament municipiul Buzau (tabel A1, Anexa A);
s = 1,15 x0,8x1,0x2,0=1,84kN/m2
H.3.3.2.2. Evaluarea acţiunii vântului (conform CR 1-1-4/2012)

Presiunea / sucţiunea vântului ce acționează pe suprafețe rigide exterioare ale
clădirii/structurii:
we = Iw x cpe x qp(ze) (3.1) – CR 1-1-4/2012
în care:
Iw - factor de importanţă-expunere la vânt
Iw =1,15 - clasa I - (pct.3.1, tabelul 3.1 – statii de transformare a energiei)
qp(Ze) – valoarea de vârf a presiunii dinamice a vântului evaluată la cota ze;
qp(Z) = cpq(z) x qm(z) (2.15)-CR-1-1-4/2012
cpq(z) - factorul de rafală pentru presiunea dinamică medie a vântului la înălțimea z
504
cpq(z)=1+2gIv(z) = 1+7Iv(z) (2.16)-CR-1-1-4/2012)
Iv(z) - intensitatea turbulenţei la înălțimea z
unde:
teren categoria III - zone acoperite uniform cu vegetație (pct. 2.3, tabelul 2.1)
z0 - lungimea de rugozitate
z0 = 0.3 - (pct. 2.3, tabel 2.1)
z = 7.0m - înălțimea construcției deasupra terenului
rezultă:
Iv(z)= 0,299
cpq(z)=3.090
qm(z) - valoarea medie a presiunii dinamice a vântului la înălțimea z deasupra
terenului
(punctul 2.7 din CR-1-1-4/2012)
unde:
(punctul 2.9 din CR-1-1-4/2012)
qb - presiunea dinamică a vântului

qb = 0,7kPa - amplasament Buzau (Anexa A, tabelul A1 din CR-1-1-4/2012)
rezultă:
rezultă:
qp(Z) = 0.985kPa
ze - înălțimea de referință pentru presiunea exterioară (vezi capitolul 4 din cod);
cpe - coeficientul aerodinamic de presiune/sucţiune pentru suprafețe exterioare
(vezi capitolul 4 din codul amintit);
cpe =0,8 (presiune) (tabelul 4.1 din CR-1-1-4/2012)
cpe = 0,5 (sucţiune) (tabelul 4.1 din CR-1-1-4/2012)
Presiune: we = 1,15 x 0,8 x 0.985 = 0,906kPa
Sucţiune: we = 1,15 x 0,5 x 0.985 = 0,567kPa.
505
H.3.3.2.3. Evaluarea încărcărilor datorită exploatării
În conformitate cu standardul SR EN 1991-1-1: 2004/NA, încărcarea utilă la
nivelul planșeelor cladirilor industriale este de 3,00kN/m2.
H.3.3.3. Evaluarea acţiunii seismice (cod P 100-3)

Pentru evaluarea acțiunii seismice se utilizează „Metoda de calcul modal cu
spectre de răspuns” (paragraf 6.4. aliniatul (3) din P 100-3).
Forţa tăietoare de bază Fb,k aplicată pe direcţia de acţiune a mişcării seismice în
modul propriu de vibraţie k este
Fb,k   Ie Sd Tk  mk ( conform punctului 4.8 din P 100-1)
unde:
mk - masa modală efectivă asociată modului propriu de vibraţie k;
Tk - perioada proprie în modul propriu de vibraţie k ;
Ie -factorul de importanţă- expunere al construcţiei la acțiunea seismică;
Ie = 1,2 pentru clasa de importanţă II (conform Tabel 4.2 din P 100-1);
Sd T  - spectrul de proiectare pentru acceleraţii, exprimat în m/s2;
Tc=1,6s şi TB=0,32s – amplasament Buzau (conform pct.3.1, fig.3.2 din P100);
(T )
S d (T)  a g deoarece T>TB (T perioada fundamentală este estimată la 0,4s  0,5s );
q
ag =0,35g=0,35x9,81=3.43m/s2 - acceleraţia terenului pentru proiectare, amplasament
situat în apropierea municipiului Buzău
În calcul s-a considerat factorul de comportare prevăzut de codul P100-3:
q=2.5 - structura metalica in cadre contravantuite in X, proiectata inainte de intrarea în
vigoare a normativului P100/92 (conform P 100-3/2018, anexa C)
Figura H.3.13: Spectrul normalizat de răspuns elastic pentru Tc=1,6s

În programul de calcul utilizat s-a introdus spectrul de proiectare Sd(T)
conform (pct. 3.2 din P 100-1).
H.3.4. Combinații de încărcări
506
Au fost definite 12 combinaţii de încărcări:
- 6 combinaţii de încărcare în gruparea fundamentală de calcul (SLU- GF);
- 4 combinaţii de încărcări în gruparea seismică (SLU- GS);
- 2 combinații de încărcări de referință (S.L.S.) - a se vedea CR 0-2012.
Combinaţiile de încărcări în conformitate cu CR 0-2012 sunt prezentate în
Tabelul H.3.2.
Combinații de încărcări pentru Starea Limită Ultimă TABEL H.3.2
Coeficient parţial Tipul

Combinaţia Ipoteze
de siguranţă incărcării
Greutate proprie 1,35 Static
Placa b.a. 1,35 Static
Încărcări Inchideri 1,35 Static

C1 gravitaționale Echipamente 1,35 Static
(SLU-Z-1)
Zapada 1,50 Static
Vant X 1,05 Static
Utila 1,05 Static
Starea Limită Ultimă (S.L.U.) – GRUPAREA FUNDAMENTALĂ


(SLU-Z-2)
Zapada 1,50 Static
Vant Y 1,05 Static
Utila 1,05 Static

(SLU-Vx)
Zapada 1,05 Static
Vant X 1,50 Static
Utila 1,05 Static

(SLU-Vy)
Zapada 1,05 Static
Vant Y 1,50 Static
Utila 1,05 Static
Încărcări Greutate proprie 1,35 Static

C5
gravitaționale Placa b.a. 1,35 Static
507
(SLU-U-1) Inchideri 1,35 Static
Echipamente 1,35 Static
Zapada 1,05 Static
Vant X 1,05 Static
Utila 1,50 Static
Inchideri 1,35 Static
Încărcări
(SLU-U-2)
Zapada 1,05 Static
Vant y 1,05 Static
Utila 1,50 Static

Seism pe directia Inchideri 1,0 Static

C7 X Echipamente 1,0 Static
(SLU-SX)
Starea Limită Ultimă (S.L.U.) – GRUPAREA FUNDAMENTALĂ
Zapada 0.4 Static

Utila 0,4 Static
Seism X 1,2 Spectru
Seism pe directia Inchideri 1,0 Static

C8 Y Echipamente 1,0 Static
(SLU-SY) Zapada 0.4 Static
Utila 0,4 Static
Seism Y 1,2 Spectru
Inchideri 1,0 Static
Seism pe directia Echipamente 1,0 Static
C9 X+0.3SY
(SLU-SX+0.3SY) Zapada 0.4 Static
Utila 0,4 Static
Seism X 1,2 Spectru
Seism Y 0,36 Spectru
Seism pe directia Greutate proprie 1,0 Static

C10
Y+0.3SX Placa b.a. 1,0 Static
508
(SLU-SY+0.3SX) Inchideri 1,0 Static
Echipamente 1,0 Static
Zapada 0.4 Static
Utila 0,4 Static
Seism X 0,36 Spectru
Seism Y 1,2 Spectru
Combinații de încărcări pentru starea limita de serviciu în gruparea fundamentală TABEL H.4.3
Combinaţia Ipoteze Coeficient parţial Tipul

de siguranţă incărcării

(SLS-X) Zapada 0,7 Static
Vant X 0,7 Static
Utila 1,0 Static
Starea Limită de Serviciu (SLS)


(SLS-Y) Zapada 0,7 Static
Vant Y 0,7 Static
Utila 1,0 Static
H.3.5. Modelarea structurii

S-a realizat un calcul static liniar. Determinarea stării de eforturi şi deformaţii
în elementele structurale s-a realizat cu un program de calcul spațial, în domeniul
elastic.
Modelarea structurii: stâlpi şi grinzi – element finit de tip beam, contravântuiri
- element finit de tip truss, platelajul metalic - element finit de tip membrană.
Nu s-a considerat rigiditatea in plan a placii de beton armat turnata peste
platelajul metalic întrucât nu exista legătură prin elemente de conectare între aceasta și
grinzile de planșeu. Placa de beton armat a fost considerata numai ca incărcare care
acționeaza asupra platelajului metalic.
H.3.6. Determinarea stării de eforturi și deformații

Determinarea stării de eforturi și deformații se realizează în domeniul elastic,
evaluarea acțiunii seismice se face prin prin metoda spectrului de răspuns.
509
H.3.7. Evaluarea maselor
Pentru analiza modală a structurii, masele (m) se evaluează din combinaţia de
încărcări conform tabel 7.4 din CR 0-2012. Pentru structura analizată evaluarea
maselor este prezentată în tabelul H.3.4.
TABEL H.3.4
Încărcarea Coeficient parţial de siguranţă

Greutatea proprie 1,0
Echipamente pe planşeul etajului 1 1,0
Greutate planșeu din beton etaj 1 1,0
Greutate inchideri perimetrale 1,0
Utilă 0,4
510
H.3.8. Rezultatele analizei modale
TABEL H.3.5
Mase modale de translaţie pe Suma maselor modale de Mase modale de rotaţie pe Mase modale de rotaţie pe direcţiile
direcţiile principale ale structurii translaţie pe direcţiile principale direcţiile principale ale principale ale structurii (%)
Mod
Perioada (%) ale structurii (%) structurii (%)
propriu de
(sec.)
vibrație SUM SUM
UX UY UZ SUM UZ RX RY RZ SUM RX SUM RY SUM RZ
UX UY
1 0.56 0.000 0.918 0.000 0.000 0.918 0.000 0.004 0.000 0.011 0.004 0.000 0.011
2 0.48 0.794 0.000 0.000 0.794 0.918 0.000 0.000 0.004 0.000 0.004 0.004 0.011
3 0.42 0.000 0.013 0.000 0.794 0.931 0.000 0.000 0.000 0.743 0.004 0.004 0.754
4 0.32 0.000 0.000 0.427 0.794 0.931 0.427 0.000 0.002 0.000 0.004 0.006 0.754
5 0.31 0.001 0.000 0.012 0.795 0.931 0.439 0.000 0.354 0.000 0.004 0.361 0.754
6 0.29 0.001 0.000 0.068 0.796 0.931 0.507 0.000 0.016 0.000 0.004 0.377 0.754
7 0.28 0.000 0.001 0.000 0.796 0.932 0.507 0.000 0.000 0.005 0.004 0.377 0.758
8 0.26 0.002 0.000 0.007 0.798 0.932 0.514 0.000 0.041 0.000 0.004 0.418 0.758
9 0.24 0.000 0.000 0.000 0.798 0.932 0.514 0.000 0.000 0.081 0.004 0.418 0.840
10 0.22 0.000 0.000 0.000 0.798 0.933 0.514 0.000 0.000 0.027 0.004 0.418 0.867
11 0.18 0.165 0.000 0.000 0.963 0.933 0.515 0.000 0.027 0.000 0.004 0.445 0.867
12 0.15 0.000 0.000 0.078 0.963 0.933 0.592 0.000 0.001 0.000 0.004 0.446 0.867
Comentarii:
a) Modul 1 de vibratie generat de program: translaţie pe direcţia Y cu factor de participare a maselor 91.8% (mod fundamental de vibratie);
b) modul 2 de vibraţie generat de program: translaţie pe direcţia X cu factor de participare a maselor 79.4% (mod fundamental de vibratie);
c) modul 3 de vibraţie generat de program: torsiune cu factor de participare a maselor 74.3;
d) suma maselor modale pentru primele 12 moduri proprii de vibraţie este mai mare de 90%.
511
H.3.9. Calculul static liniar
Cu elementele definite la punctul 2 se va efectua calculul spaţial în domeniul
elastic pentru stabilirea stării de eforturi şi deformaţii în elementele structurale în
combinaţiile de acţiuni la Starea Limită Ultimă (SLU) şi Starea Limita de Serviciu
(SLS), considerând structura realizata conform proiectului initial.
Se realizează un calcul static în starea proiectată a structurii, pentru a
determina capacitatea portanta la acțiuni seismice a structurii, în conformitate cu noile
norme de calcul seismic.
H.3.10. Verificarea deformaţiilor

Verificarea deformaţiilor (deplasărilor laterale) la SLS (Starea Limită de
Serviciu) conform codului P 100-1/2013.
d r    q  d re  0,01h
Verificarea deformaţiilor (deplasărilor laterale) la SLU (Starea Limită Ultimă)
la seism conform P 100-1/2013, anexa E.
d r  c  q  d re  0,025h
în care:
dr- deplasarea unui punct din sistemul structural ca efect al acţiunii seismice;
q = 2.5 - factorul de comportare
dre - deplasarea aceluiaşi punct din sistemul structural determinată prin calcul static
elastic sub încărcări seismice de proiectare;
 =0.5 - factor de reducere care ţine seama de intervalul de recurentă al acţiunii
seismice asociat verificărilor pentru SLS (Starea Limita de
Serviciu) conform P 100-1/2013 - Anexa E;
h – înălțimea de nivel (h=3,50m)
c – factor de amplificare al deplasarilor (Anexa E; P 100-1/2013)
Pentru structurile de otel
ΩT- valoarea suprarezistentei sistemului structural; Valoarea factorului trebuie sa fie

mai mică decât valoarea factorului de comportare q
Pentru structura prezentata valoarea factorului de suprarezistenta a fost aleasa:
ΩTx=2.0 (structura in cadre contravantuite centric) respectiv
ΩTy=2.5 (structura in cadre necontravantuite)
512
În Figura H.3.14  Figura H.3.16 sunt prezentate deplasările de nivel pe
direcţia X, respectiv direcţia Y.
Figura H.3.14: Deplasarea pe direcția X (Axul 1)- SLU-SX
Figura H.3.15: Deplasarea pe direcția Y (Axul C) -SLU-SY
Rezultă:
drex=1,20cm – 0,48cm =0,72cm;
drey=3,57cm – 1,54cm =2,03cm
unde:
513
d re x ; d rey  deplasări relative de nivel (diferenţa între deplasarea nivelului superior şi
deplasarea nivelului inferior)
Verificarea la SLU
 direcţia transversală:
d r X  c  q  d re X  1.46  2.5  0,0072  0,0126m ≤0,025h  0,0875m
 direcţia longitudinală:
d r Y  c  q  d reY  1.00  2.5  0,0203  0,0510m ≤0,025h  0,0875m
Verificarea la SLS
 direcţia transversală:
dr X    q  dre X  0,4  2,5  0,0072  0,0072m ≤0,01h  0,035m
 direcţia longitudinală:
d r y    q  d reY  0,4  2,5  0,0203  0,0203m ≤0,01h  0,035m
Relațiile de verificare sunt satisfăcute
Figura H.3.16: Deformatele structurii din grupările seismice SLU-SX (stânga) şi SLU-SY (dreapta)
514
H.3.11. Starea de eforturi pe structura
Figura H.3.17: Diagrama de moment Ax C din gruparea seismică SLUSY0.3X [kNm]
Figura H.3.18: Diagrama de efort axial Ax C din gruparea seismică SLUSY0.3X [kN]
515
Figura H.3.19: Diagrama de forța tăietoare Ax C din gruparea seismică SLUSY0.3X [kN]
Figura H.3.20: Diagrama de moment M22 Ax 1 din gruparea seismică SLUSX0.3Y [kNm]
516
Figura H.3.21: Diagrama de moment M33 Ax 1 din gruparea seismică SLUSX0.3Y [kNm]
Figura H.3.22: Diagrama de efort axial Ax 1 din gruparea seismicăbSLUSX0.3Y [kN]
517
Figura H.3.23: Diagrama de forța tăietoare Ax 1 din gruparea seismică SLUSX0.3Y [kN]
H.3.12. Verificarea de rezistenţă şi stabilitate

Verificarea de rezistență și stabilitate se realizează în conformitate cu SR EN
1993-1-1. În figura de mai jos este arătat gradul de solicitare structurală exprimat ca
raport SEd / SRd (eforturi maxime / capacitate portantă).
Figura H.3.24: Vedere 3D – SEd / SRd în combinaţia cea mai defavorabilă
518
Verificare diagonală L60x60x6 – la efortul maxim din combinațiile de încărcări care
conțin acțiunea seismică
Pentru elementele disipative ale structurii-corniere L60x60x6, au fost realizate

verificări de rezistență și stabiltate, conform prevederilor standardului P100-1/2013 și
a SR EN 1993-1:2006.
Caracterisitcile sectionale sunt prezentate mai jos:
AL60x60x6=691 mm2
e=16,9mm
Iy=Iz=228000mm4
Iu=361000mm4
Iv=94400mm4
iy=iz=18,2mm
iu=22,9mm
iv=11,7mm
Pentru structura considerata, contravantuirile amplasate la etajul 1 al structurii

sunt realizate din profile L60x60x6. Lungimea acestora este de 6100mm. Zveltetea
contravantuirilor comprimate este λ=max(λy, λv)
Pentru zveltetea rezultata, considerand ca profilul flambeaza dupa curba c de

flambaj, capacitatea la compresiune a profilului este de Nb.Rd=A ∙ χ ∙ fy=691mm2 ∙
0.110 ∙ 235 N/mm2 ∙10-3= 17.8kN.
Capacitatea la intindere a profilului este Nt.Rd=A ∙fy=691mm2∙235 N/mm2∙10-3
= 162kN
Efortul axial de compresiune în diagonalele comprimate este de aproximativ
Nc.Ed=144kN, astfel încât, în timpul acțiunii seismice, diagonalele comprimate își vor
pierde stabilitatea (vor flamba) și vor lucra doar diagonalele intinse.
Efortul din diagonalele întinse se poate considera, conform P100-1/2013, ca
fiind efortul din acțiunea seismică amplificat cu 2. Astfel, efortul în diagonala întinsă,
după ce diagonala comprimată iese din lucru, poate fi considerat ca fiind
Nt.Ed=2∙144kN = 288kN
Verificarea de rezistenta pentru capacitatea barelor contravântuirilor verticale
de la nivelul superior este:
519
Aceasta valoare corespunde unui coeficient R3j=0.56 pentru diagonalele
structurii, corespunzator unei clase II de risc seismic, conform P100-3.
Prinderea diagonalelor la noduri este realizată cu 2 suruburi M16, grupa 4.6.
Efortul capabil al îmbinării cu două șuruburi M16 este FRd=min (Fb.Rd, Fv.Rd)
FRd=77.18kN
Verificarea de rezistenta pentru capacitatea îmbinărilor contravantuirilor la
noduri este:
Conform acestei verificari îmbinările contravantuirilor au un coeficient

, corespunzator clasei I de risc seismic, conform P100-3.
A fost realizată și o verificare a structurii în lipsa contravantuirilor. În acest
caz se poate observa ca factorul Rs3 are valoare tot aproximativ egala cu 0.20 pentru
elementele disipative (grinzile de cadru pe directie longitudinala) ale structurii.
Figura H.3.25: Vedere 3D – SEd / SRd în combinaţia cea mai defavorabilă (structura fără
contravântuiri)
520
H.3.13. Evaluarea finală şi formularea concluziilor
Pe baza rezultatelor obținute din evaluarea calitativă şi cantitativă, în urma
verificărilor condițiilor de rezistentă, stabilitate şi deformabilitate structurală s-a
constatat vulnerabilitatea construcției în raport cu cutremurul de proiectare (riscul
seismic), ca indicator al efectelor probabile ale cutremurelor caracteristice
amplasamentului asupra construcției analizate, fiind imperios necesară înlocuirea
contravântuirii care şi-a pierdut stabilitatea şi a rămas cu deformații remanente majore.
Ca urmare, din punct de vedere al indicatorului R3, construcția analizată se
încadrează în Clasa Rs I, clasă din care fac parte clădirile cu risc ridicat de prăbușire
totală sau parțială la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării limită
ultime.
H.3.14. Soluţia de reabilitare (consolidare)

(1) Se propune ca solutie de consolidare dublarea contravantuirilor cu un profil
identic cu cel existent și înlocuirea șuruburilor existente cu șuruburi din grupa de
caracteristici mecanice 8.8.
(2) Calitatea otelului din care vor fi realizate noile contravantuiri va fi din otel
S235J0.
(3) Profilele vor fi solidarizate între ele cu placuțe de solidarizare având
grosimea egală cu grosimea guseului. Distanța dintre placuțele de solidarizare va
respecta criteriile din SR EN 1993-1-1:2006.
(4) Se va efectua un releveu pentru stabilirea lungimii contravântuirii în poziția
deformată a structurii.
H.3.15. Verificarea structurii consolidate

Intervențiile propuse asupra structurii nu modifică semnificativ modul de
comportare la acțiunile seismice ale structurii.
Geometria propusa a barelor este:
A2L60x60x6=1382 mm2
tg=8mm
Iy=Iz=456000mm4
iy=18,2mm
iz=27,6mm
Zveltetea barelor alcătuite din două profile solidarizate este:
521
Pentru zveltețea rezultată, considerând că secțiunea își perde stabilitatea
(flambează) după curba b de flambaj, capacitatea la compresiune a barei este de
Nb.Rd=A ∙ χ ∙ fy = 1382mm2 ∙ 0.238 ∙ 235 N/mm2 ∙10-3 = 77.3kN.
Capacitatea la întindere a barei este Nt.Rd=A ∙ fy=1382mm2 ∙ 235 N/mm2 ∙10-3=
324kN.
Efortul axial de compresiune în diagonalele comprimate este de aproximativ
Nc.Ed=144kN, astfel încat, în timpul acțiunii seismice (cu valoare de cod) diagonalele
comprimate își pot pierde stabilitatea iar diagonalele întinse pot prelua întreaga
solicitare.
Efortul din diagonalele întinse se poate considera, conform P100-1/2013, ca
fiind efortul din acțiunea seismică amplificat cu 2. Astfel, efortul în diagonala întinsă
poate fi considerat ca fiind Nt.Ed = 2 x 144kN = 288kN
Verificarea de rezistență pentru capacitatea barelor este:
Diagonalele vor fi prinse la capete cu câte 2 suruburi M16, grupa 8.8, avand
două secțiuni de forfecare. De asemenea se va mări grosimea guseului prin dublarea
acestuia cu o placa din otel S235 cu grosime de 6mm. Efortul capabil al îmbinării cu 2
șuruburi M16 este FRd=min(Fb.Rd, Fv.Rd).
FRd=276,48 kN
Verificarea de rezistență privind capacitatea îmbinării cu șuruburi este:
Conform acestei verificari îmbinările contravantuirilor au un coeficient

, corespunzator clasei IV de risc seismic, conform P100-3.
O altă variantă de consolidare a îmbinărilor barelor la noduri este de a schimba
tipul îmbinării, din îmbinare cu șuruburi (îmbinare demontabilă) în îmbinare cu sudură.
De asemenea, se verifică și gradul de asigurare seismică a celorlaltor elemente
structurale. Starea de eforturi, precum și verificările de rezistență și stabilitate ale
stâlpilor și grinzilor rămân asemanatoare în cazul structurii proiectate inițial și ale
structurii consolidate prin dublarea profilelor barelor contravântuirilor verticale.
Astfel, gradul de asigurare seismică al structurii poate fi apreciat pe baza stării
de solicitare inițială a structurii (vezi figura H.4.27) ca fiind:
522
Pentru structura astfel consolidată, clasa de risc asociată indicatorului R3 este
clasa de risc seismic Rs III.
Intocmit, Expert Tehnic atestat MDRAPFE,

Ing. Ioana Ionescu (atestat seria D nr. 09448)
Ing. George Georgescu ing. Ion Popescu
523
524
H.4. Structuri din zidărie
H.4.1. Exemplul nr. 1: Clădire de locuit P+2E cu pereți structurali din zidărie
nearmată și planșee din grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de evaluare pentru clădiri cu planșee fără
rigiditate în plan orizontal.
H.4.1.1. Date generale

Amplasament: București;
Anul construcției: aprox.1900;
Funcțiune: clădire de locuit;
Structura: identică la toate nivelurile;
Pereți structurali din zidărie simplă nearmată;
Cărămidă plină și mortar de var;
Planșee din grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă fără suprabetonare;
Înălțimea nivelului: Hniv = 3.60 m;
Înălțimea totală a clădirii: Htot = 10.80 m;
Grosimea pereților: t = 42 cm la toate nivelurile;
Starea actuală: în exploatare, complet finisată. Nu sunt vizibile
deteriorări/degradări din cauze seismice și/sau neseismice;
Nu există planurile inițiale ale clădirii și nici informații privind comportarea
clădirii la cutremurele din secolul XX.
Figura H.4.1: Releveul nivelului curent

Notă: în Figura H.4.1: au fost notate cu “Z” grupurile de pereți care conlucrează pentru
preluarea încărcărilor verticale și orizontale.
525
H.4.1.2. Nivelul de cunoaștere
S-a efectuat un releveu al clădirii (Figura H.4.1:). Deoarece clădirea este în exploatare,
nivelul de inspecție și, respectiv, de încercări în teren este limitat. Nivelul de
cunoaștere este KL.1.
H.4.1.3. Rezistențele zidăriei

Pentru verificările analitice rezistențele zidăriei au fost stabilite, pe baza practicilor de
construcție din perioada realizării construcției și a rezultatelor încercărilor:
Factorul de încredere: CF = 1.35
Coeficientul parțial de siguranță pentru zidărie: γM = 3.0
Rezistența medie a zidăriei la compresiune:
fm = 3.0 N/mm2
Rezistența de proiectare la compresiune:
f m 3.00
fd    2.22N / mm 2
CF 1.35
Rezistența caracteristică inițială la forfecare (lunecare în rostul de așezare):
fvk0 = 0.045 N/mm2
Rezistența unitară de proiectare la lunecare în rost orizontal
f m 1.33 f k 1.33  f k 0  0.4 d 
f d   
 M CF  M CF  M CF
Rezistența de proiectare la forfecare (rupere în scară)
0.04 f m 0.04  3.00
f td    0.0296N / mm 2
 M CF 3.0  1.35
H.4.1.4. Caracteristici geometrice ale clădirii și structurii

Aria nivelului : Aniv = 124.08 m2
Aria planșeelor pe nivel : Apl,niv = 95.70 m2
Aria zidăriei în plan pe nivel (s-au scăzut parapetele): Azid,niv = 16.83 m2
Volumul zidăriei pe nivel :Vzid,niv = 75.146 m3
H.4.1.5. Greutatea de proiectare a nivelului

Greutatea volumetrică a zidăriei γzid = 18 kN/m3
Greutatea zidăriei pe nivel Gzid,niv = 18 × 75.146 = 1352 kN
Greutatea unitară a planșeelor peste parter (nivel 1) și peste etajul I(nivel 2):
bolțișoare de cărămidă 2.00 kN/m2
profile IPN 0.25 kN/m2
tavan 0.50 kN/m2
umplutură 8 cm moloz (medie) 1.00 kN/m2
526
pardoseala (grinzișoare și podină) 0.50 kN/m2
pereți despărțitori ușori 1.20 kN/m2
încărcare utilă 0.30 × 1.50 = 0.45 kN/m2
Total 5.90 kN/m2
Greutatea unitară a planșeului peste etajul II (nivel 3)
planșeu + șarpantă + învelitoare (estimat) 7.90 kN/m2
Greutatea de proiectare a planșeelor:
planșeu peste nivelul 1 și peste nivelul 2 Gpl,1 ≡ Gpl,2 = 565 kN
planșeu peste nivelul 3 Gpl,3 = 756 kN
Figura H.4.2: Calculul greutății nivelurilor pentru calculul forței seismice echivalente
Greutatea nivelurilor pentru calculul forței seismice echivalente:

G1 = 0.5 × (Gzid,1 + Gzid,2) + Gpl,1 = 1352 + 565 = 1917 kN
G2 = 0.5 × (Gzid,2 + Gzid,3) + Gpl,2 = 1352 + 565 = 1917 kN
G3 = 0.5 × Gzid,3 + Gpl,3 = 0.5 × 1352 + 756 = 1432 kN
Greutatea totală a clădirii pentru calculul forței seismice echivalente:
Gtot = G1 + G2 + G3 = 2 × 1917 +1432 = 5266 kN
H.4.1.6. Calculul forței seismice static echivalente

Factorul de importanță (clădire de locuit) : γI = 1.00
Accelerația terenului pentru proiectare (București) ag = 0.30g
Valoarea spectrului elastic β0 = 2.50
Factorul de reducere pentru clădiri cu nniv>2 :  = 0.85
Factorul de reducere pentru amortizare  = 0.88
Factorul de comportare (zidărie nearmată) q = 1.5
Coeficientul seismic (aplicat la greutatea clădirii pentru gruparea seismică)
 I a g  0  1.0  0.30  2.50  0.85  0.88
c   0.374
q 1.5
527
Forța seismică totală (forța tăietoare de bază)
Fb = c × Gtot = 0.374 × 5266 = 1969 kN
Distribuția forței seismice pe înălțimea clădirii se face cu relația
Gi zi
Fi  Fb
 Gi zi
unde zi este cota planșeului "i" peste secțiunea de încastrare
Au rezultat valorile:
F3 = 842 kN
F2 = 751 kN
F1 = 376 kN
Înălțimea echivalentă a forței tăietoare pentru calculul momentului de
răsturnare:
H ech 
F z i i

842  10.8  751  7.20  376  3.6
 8.05m
Fb 1969
Încărcarea verticală de proiectare pe grupurile de pereți s-a stabilit ca sumă a
încărcării provenite din greutatea proprie a pereților și din încărcările aduse de
planșee.
Figura H.4.3: Distribuția încărcărilor din planșee pe pereții structurali
H.4.1.7. Calculul forței seismice și al momentului încovoietor (de răsturnare) la

baza grupurilor de pereți Z1÷Z9
Tabelul 1.1
Gzid Apl Gpl Gpl Gtotal Gtotal
NRd σd
nivel nivel nivel nivel nivel nivel Azid Fb Mb
Elem. bază bază
1,2,3 1,2,3 1,2 3 1,2 3
2
kN m kN kN kN kN kN m2 N/mm2 kN kNm
Z1 95.51 5.715 33.72 45.15 129.23 92.91 399.12 1.191 0.3351 132 1065
Z2 138.52 9.728 57.40 76.86 195.92 146.12 607.22 1.854 0.3275 201 1620
528
Z3 39.47 --- --- --- 39.47 19.74 118.41 0.357 0.3317 39 316
Z4 182.98 19.253 113.59 152.1 296.57 243.59 928.22 2.432 0.3817 308 2476
Z5 142.16 11.635 68.63 91.89 210.79 162.97 655.63 1.802 0.3638 217 1749
Z6 171.42 16.203 95.60 128.01 267.02 213.72 833.47 2.169 0.3843 276 2223
Z7 171.42 16.203 95.60 128.01 267.02 213.72 833.47 2.169 0.3843 276 2223
Z8 167.78 10.686 63.05 84.42 230.83 168.31 713.86 2.222 0.3213 237 1904
Z9 124.78 6.278 37.04 49.60 161.82 111.99 498.02 1.558 0.3197 165 1328
H.4.1.8. Calculul valorii de proiectare a momentului încovoietor capabil (MRD) la

baza pereților transversali și longitudinali
Calculul s-a făcut, pentru ambele direcții principale (T și L), cu relația:
(1  1.15 d )
M Rd  N d lw
2
Forța tăietoare (Vf1) corespunzătoare atingerii valorii MRd s-a calculat cu relația
M Rd
Vf 1 
H ech
Valorile sunt date în tabelele 1.2a și 1.2b
Transversal
Tabelul 1.2a
σd lwT NdT MRdT Vf1T
Elem. υd=σd/fd 1-1.15υd
N/mm2 m kN kNm kN
Z1T 0.3351 0.151 0.826 1.92 270 214 26.6
Z2T 0.3275 0.148 0.830 3.50 481 699 86.9
Z3T 0.3317 0.149 0.829 --- --- --- ---
Z4T 0.3817 0.172 0.802 3.96 635 1008 125.2
Z5T 0.3638 0.164 0.811 2.46 376 375 46.6
Z6T 0.3843 0.173 0.801 2.46 397 391 48.6
Z7T 0.3843 0.173 0.801 2.46 397 391 48.6
Z8T 0.3213 0.145 0.833 3.50 472 689 85.5
Z9T 0.3197 0.144 0.834 1.92 258 206 25.6
Longitudinal
Tabelul 1.2b
σd lwL NdL MRdL Vf1L
Element υd=σd/fd 1-1.15υd
N/mm2 m kN kNm kN
Z1L 0.3351 0.151 0.826 1.335 188 104 12.9
Z2L 0.3275 0.148 0.830 1.335 184 102 12.6
Z3L 0.3317 0.149 0.829 0.85 118 42 5.2
Z4L 0.3817 0.172 0.802 2×1.335 2×214 2×115 2×14.2
529
Z5L 0.3638 0.164 0.811 2×1.335 2×204 2×110 2×13.7
Z6L 0.3843 0.173 0.801 3.125 504 631 78.4
Z7L 0.3843 0.173 0.801 3.125 504 631 78.4
Z8L 0.3213 0.145 0.833 2.21 298 275 34.1
Z9L 0.3197 0.144 0.834 2.21 297 273 34.0
H.4.1.9. Calculul rezistenței pereților structurali la forță tăietoare

Calculul s-a făcut cu relațiile indicate în P100-3, în care s-a ținut cont de valoarea
lungimii lad.
Rezultatele sunt date în tabelul 1.3.
Tabelul 1.3
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
Elem. NdT lc lw lad Vf21 NdL lc lw lad Vf21
kN m m m kN kN m m m kN
Z1 270 0.502 1.92 0.00 62.1 188 0.343 1.335 0.00 43.2
Z2 481 0.890 3.50 0.00 110.2 184 0.339 1.335 0.00 42.1
Z3 --- --- --- --- --- 118 0.207 0.85 0.00 27.1
Z4 635 1.178 3.96 0.00 146.1 2×214 0.390 2×1.335 0.00 2×49.2
Z5 376 0.698 2.46 0.00 86.5 2×204 0.385 2×1.335 0.00 2×46.9
Z6 397 0.735 2.46 0.00 91.3 504 0.932 3.125 0.00 115.9
Z7 397 0.735 2.46 0.00 91.3 504 0.932 3.125 0.00 115.9
Z8 472 0.871 3.50 0.00 108.6 298 0.547 2.21 0.00 68.5
Z9 258 0.485 1.92 0.00 59.3 297 0.557 2.21 0.00 68.3
Valoarea de proiectare a forței tăietoare de rupere prin fisurare diagonală s-a calculat
cu relația
tl w ftd 
V f 22  1 0
b ftd
Valorile rezultate sunt date în tabelul 1.4.
Tabelul 1.4
σd 
Elem 1 d AwT Vf22 AwL Vf22
2
f td 2 2
N/mm m kN m kN
Z1 0.3351 3.510 0.806 55.9 0.561 38.8
Z2 0.3275 3.473 1.470 146.9 0.561 38.4
Z3 0.3317 3.494 --- --- 0.357 24.6
Z4 0.3817 3.728 1.663 183.5 2×0.561 2×41.2
Z5 0.3638 3.646 1.033 76.2 2×0.561 2×40.3
530
Z6 0.3843 3.739 1.033 78.1 1.313 126.1
Z7 0.3843 3.739 1.033 78.1 1.313 126.1
Z8 0.3213 3.443 1.470 145.7 0.928 63.1
Z9 0.3197 3.435 0.806 54.7 0.928 62.9
Cu valorile din tabelele 1.3 și 1.4 s-au determinat forțele tăietoare capabile și modul de
rupere "ductil " (D) sau "fragil" (F) (tabelul 1.5). Valorile de proiectare sunt date în
casetele poșate.
Tabelul 1.5
Vf1 Vf21 Vf22 Vf1 Vf21 Vf22
Elem. Rupere Rupere
kN kN kN kN kN kN
Z1 26.6 35.3 55.9 D 12.9 24.6 38.8 D
Z2 86.9 63.0 146.9 D 12.6 24.1 38.4 D
Z3 --- --- --- --- 5.2 15.4 24.6 D
Z4 125.2 83.1 183.5 F 2×14.2 2×28.0 2×41.2 D
Z5 46.6 49.2 76.2 D 2×13.7 2×26.7 2×40.3 D
Z6 48.6 52.0 78.1 D 78.4 66.0 126.1 F
Z7 48.6 52.0 78.1 D 78.4 66.0 126.1 F
Z8 85.5 62.8 145.7 F 34.1 39.0 63.1 D
Z9 25.6 33.76 54.7 D 34.0 38.9 62.9 D
Verificarea siguranței pentru fiecare perete (pe ambele direcții) s-a făcut cu relația
Vcap,i
R3i 
Fb,i
Valorile R3i sunt date în tabelul 1.6, în care sunt poșate valorile Fbi ≥ 0.30 max(Fbi)
care se iau în considerare pentru calculul indicatorului R3 cu relația
V fd  V ff
R3 
jd kf
F bi
Tabelul 1.6
Forța TRANSVERSAL LONGITUDINAL
de proiectare Forța Forța
Element
Fbi capabilă R3i capabilă R3i
kN kN kN
Z1 132 26.6 0.202 12.9 0.098
Z2 201 63.0 0.313 12.6 0.063
Z3 39 --- --- 5.2 0.133
Z4 308 83.1 0.270 28.4 0.092
Z5 217 46.6 0.215 27.4 0.126
531
Z6 276 48.6 0.176 66.0 0.239
Z7 276 48.6 0.176 66.0 0.239
Z8 237 85.5 0.361 34.1 0.144
Z9 165 25.6 0.155 34.0 0.206
Fb = 1969 kN Σ = 427.6 kN Σ = 311.4 kN
Indicatorul R3 pentru ansamblul structurii are valoarea:
R3T = 0.22
R3L = 0.15
H.4.1.10. Calculul pereților structurali pentru acțiunea seismică perpendiculară

pe plan
În absența sondajelor pentru determinarea condițiilor de fixare la nivelul planșeelor
pentru pereții paraleli cu profilele IPN (axele A÷D), nu se poate stabili cu exactitate
nivelul solicitărilor produse de acțiunea seismică perpendiculară pe planul acestora.
Având în vedere că soluția de consolidare (a se vedea H.4.1.12) prevede
suprabetonarea planșeului existent și deci posibilitatea ancorării pereților respectivi la
nivelul planșeelor (reazeme simple), s-a efectuat verificarea peretelui de la nivelul 3
(etajul II) de pe axul A între axele 1 și 2 pentru acțiunea perpendiculară pe plan.
(a) (b)
Figura H.4.4: Schema de calcul pentru acțiunea perpendiculară pe planul peretelui
Încărcarea seismică normală pe planul peretelui se calculează conform P100-1 și
P100-3:
ag  w  w K z
f w ( z)  gw
g qw
luând valorile:
qw = 1.5
βw = 2.0 (element fixat pe două laturi)
γw = 1.0
532
z
Kz  1  2
H
accelerația seismică este ag = 0.30g
greutatea peretelui este gw = 0.42 × 18 = 7.56 kN/m2
Coeficientul Kz se calculează pentru pereții fixați sus și jos, cu relația
zinf  zsup
z  z med 
2
unde "zinf" este cota de rezemare (z = 7.20 m) iar "zsup≡ H" este cota acoperișului (H =
10.80 m)
Rezultă zmed = 9.00 m și Kz = 2.67
Cu aceste valori încărcarea seismică pe perete este fw = 8.064 kN/m2. Având în vedere
zonele aferente montantului între ferestre, încărcarea perpendiculară pe perete este
arătată în Figura H.4.4:.
Momentul încovoietor maxim (la mijlocul înălțimii șpaletului) este Mmax = 15.02 kNm.
Modulul de rezistență al șpaletului în secțiunea de moment maxim este
850  420 2
Ww   24990000mm3
6
Forța axială de compresiune în elementul Z3 la ultimul nivel este
N3 = 0.5 × 39.47 = 19.75 kN.
Adâncimea zonei comprimate se calculează cu relația
1.15  N 3 1.15  19.75  1000
xc    12mm
bf d 850  2.22
Momentul capabil perpendicular pe plan MRd┬ este deci
MRd┬ = 0.5 × (420 - 12) × 19.75 ≈ 4.03 kNm
Indicatorul de siguranță este
M RdT 4.03
R3T    0.268  0.35
M max T 15.02
H.4.1.11. Încadrarea clădirii în clase de risc seismic

Din punct de vedere calitativ clădirea expertizată prezintă deficiențe importante
concretizate prin:
Înălțimi de etaj prea mari pentru clădiri din zidărie simplă;
Absența planșeelor rigide în plan orizontal;
Pereții structurali paraleli cu grinzile planșeelor (axe A÷D) nu sunt ancorați.
Valorile indicatorilor R3 sunt:
transversal R3,max = 0.22
longitudinal R3,max = 0.15
533
În consecință, clădirea expertizată se încadrează în clasa I de risc seismic.
H.4.1.12. Lucrări de intervenție

Având în vedere nivelul foarte redus de siguranță exprimat prin indicatorul R3, se
propun următoarele lucrări de consolidare:
Suprabetonarea planșeelor cu o placă de beton monolit cu grosime de 6 cm
armată cu o plasă de oțel ductil Φ6/150 mm;
Ancorarea pereților de plăcile de beton armat nou create;
Solidarizarea profilelor IPN la fața inferioară prin sudarea unor diagonale;
Consolidarea pereților structurali de zidărie prin placarea acestora, spre interior,
cu pereți din beton armat cu grosime de 12 cm executați prin torcretare.
H.4.1.12.1. Reevaluarea greutății proprii a clădirii

Deoarece măsurile de consolidare propuse sporesc în mod semnificativ greutatea
permanentă a clădirii este necesară reevaluarea acesteia.
Greutatea suprabetonării este de 0.06 × 25 = 1.50 kN/m2 planșeu
Greutățile unitare de proiectare ale planșeelor devin:
planșeele peste nivelurile 1 și 2 : gpl1 = gpl2 = 5.9 + 1.5 = 7.4 kN/m2
planșeul peste nivelul 3: gpl3 = 7.9 + 1.5 = 9.4 kN/m2
Greutățile totale ale planșeelor devin:
Gpl1 = Gpl2 = 709 kN
Gpl3 = 900 kN
Greutatea placării cu beton este de gplacare = 0.12 × 25 = 3.0 kN/m2 perete. Adăugând
această greutate la greutatea zidăriei gzid = 0.42 × 18 = 7.56 kN/m2 rezultă greutatea
zidăriei consolidate gzid,cons = 10.56 kN/m2 perete. Pentru calculul greutății zidăriei
consolidate valorile din tabelul 1.1 se vor multiplica cu factorul cgcons = 10.56/7.56 ≈
1.40.
Rezultă greutatea zidăriei pe nivel Gzid,cons = 1.4 × 1352 = 1893 kN/nivel
Greutățile supuse acțiunii seismice, după consolidare, sunt:
G1,cons = G2,cons = 709 + 1893 = 2602 kN
G3,cons = 900 + 0.5 × 1893 = 1847 kN
Gtot,cons = 2 × 2602 + 1847 = 7051 kN
H.4.1.12.2. Recalcularea forței seismice statice echivalente

Factorul de comportare se va lua q = 2.25 conform prevederilor din Codul P100-1
Coeficientul seismic (aplicat la greutatea clădirii pentru gruparea seismică)
 I a g  0  1.0  0.30  2.50  0.85  0.88
c   0.249
q 2.25
Forța seismică totală (forța tăietoare de bază) după consolidare
534
Fb,cons = c × Gtot,cons = 0.249 × 7051 = 1756 kN
Distribuția forței seismice pe înălțimea clădirii se face cu relația
Gi zi
Fi  F
 Gi zi b
unde zi este cota planșeului "i" peste secțiunea de încastrare
Au rezultat valorile:
F3,cons = 729 kN
F2,cons = 685 kN
F1,cons = 342 kN
Valoarea totală a forței seismice de proiectare static echivalente pentru clădirea
consolidată este 89% din forța static echivalentă calculată pentru clădirea
neconsolidată. Diferența provine în special din adoptarea unei valori mai mari pentru
factorul q (q = 2.25 în loc de 1.5).
H.4.1.12.3. Caracteristicile geometrice ale pereților structurali consolidați

Pentru calculul forței tăietoare de bază și pentru distribuția forțelor seismice în pereții
consolidați se ia în considerare grosimea transformată a pereților de zidărie placați cu
beton armat. Transformarea se face în funcție de raportul modulelor de elasticitate ale
celor două materiale
Grosimea peretelui echivalent de zidărie se determină cu relația
Eb
t ech, z  t beton  t zid
Ezid
Placarea se execută cu beton C16/20 pentru care Eb = 27000 N/mm2
Modulul de elasticitate al zidăriei Ez = 1000 fk = 1000 × fm/1.3 ≈ 2310 N/mm2
Grosimea echivalentă (de calcul) a peretelui de zidărie este
27000
t ech, z   12  42  182.0cm
2310
În continuare calculul eforturilor secționale în structura consolidată se conduce ca în
H.4.3, având în vedere că, prin suprabetonarea prevăzută și prin solidarizarea grinzilor
cu diagonale de oțel, planșeele pot fi considerate rigide în plan orizontal.
H.4.1.12.4. Calculul rezistenței pereților placați cu beton armat.

Pentru calculul rezistenței pereților placați cu beton se neglijează capacitatea de
rezistență a zidăriei și a betonului și forța tăietoare capabilă este asigurată numai de
rezistența oțelului. Pentru detalierea etapelor calculului a se vedea H.4.3.
H.4.1.12.5. Detalierea lucrărilor de intervenție.

Proiectarea de detaliu a lucrărilor de intervenție se face numai după decopertarea
completă a structurii pentru evidențierea eventualelor deficiențe ascunse de tencuieli.
La nivel principial, intervenția va consta în:
535
Suprabetonarea planșeelor cu o placă de beton monolit cu grosime de 6 cm
armată cu o plasă de oțel ductil Φ6/150 mm
Ancorarea pereților consolidați de plăcile de beton armat nou create
Legătura stratului de placare din beton armat de stratul de suprabetonare al
planșeului se realizează prin continuitatea armăturilor.
Solidarizarea profilelor IPN la fața inferioară prin sudarea unor diagonale din
oțel beton.
Consolidarea pereților structurali de zidărie prin placarea acestora, către
interior, cu pereți din beton armat cu grosime de 12 cm executați prin torcretare.
Înainte de placare, se reface continuitatea aparentă a zidăriei prin injectare și se
execută, dacă este necesar, lucrări pentru asigurarea conlucrării între pereții de
pe direcțiile principale ale clădirii.
536
H.4.2. Exemplul nr.2.: Clădire de locuit P+2E cu pereți structurali din zidărie
nearmată și planșee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 1

Amplasament: zona seismică ag = 0.15 g;
Anul construcției: 1925;
Funcțiune: clădire de locuit;
Structura: identică la toate nivelurile;
Pereți structurali din zidărie simplă nearmată;
Planșee din beton armat monolit rezemate pe pereți (fără centuri);
Buiandrugii nu constituie grinzi de cuplare;
Grosimea pereților (fără tencuială): t = 42 cm la pereții exteriori și t = 28 cm la
pereții interiori (toate nivelurile);
Starea actuală: în exploatare, complet finisată. Nu sunt vizibile deteriorări sau
degradări din cauze seismice sau neseismice;
Nu există planurile inițiale ale clădirii și nici informații privind comportarea
clădirii la cutremurele din secolul XX;
S-a întocmit un releveu al clădirii (figura 2-1) și s-au efectuat investigații
limitate in-situ pentru determinarea proprietăților materialelor.
Figura H.4.5: Planul nivelului curent
H.4.2.2. Calculul încărcărilor și forțelor axiale pe pereții structurali
H.4.2.2.1. Date generale

Aria construită pe nivel: 10.56 x 10.56 = 111.5 m2
Aria utilă (aria planșeului) pe nivel: (5.72+3.72) x (4.22 + 5.22) = 89.1 m2
537
Înălțimea nivelurilor het = 3.30 m
Înălțimea totală a clădirii: P + 2E → Htot = 9.90 m
H.4.2.2.2. Date referitoare la zidărie

Elemente pline din argilă arsă (γzid=18.0 kN/m3) cu dimensiunile 67 × 130 ×270 mm
Rezistența medie la compresiune a elementelor 7.5 N/mm2 (7500 kN/m2)
Mortar var-ciment M2.5 (2500 kN/m2)
Tencuială pe ambele fețe 2 cm →greutate totală 2 x 0.02 x 20 = 0.8 kN/m2 perete
Greutate perete tencuit pe m2 perete
perete t = 28 cm → gz = 0.28 ×18.0 + 0.80  5.84 kN/m2
perete t = 42 cm → gz = 0.42 ×18.0 + 0.80  8.36 kN/m2
H.4.2.2.3. Greutate totală din planșeu în gruparea seismică

Greutate permanentă:
placa b.a. - 15 cm 3.75 kN/m2
tencuiala 2 cm 0.40 kN/m2
pardoseala + șapă 1.40 kN/m2
pereți despărțitori 1.25 kN/m2
Total 6.80 kN/m2
Încărcare de exploatare:
Locuințe 0.30 x 1.50 kN/m2=0.45 kN/m2
Încărcare totală
1.00 × 6.80 + 0.3 × 1.50 = 7.25 kN/m2
Greutate totală planșee/nivel
89.1 × 7.250  645.98 kN/nivel
H.4.2.2.4. Greutatea proprie a zidăriei pe nivel

Zidărie cu grosime t = 42 cm (total: 110.40 m2)
Ax 1: 10.56 × 3.30 - 2.50 × 1.80 - 2.00 × 1.80 = 26.75 m2
Ax 3: 10.56 × 3.30 - 2 × 1.50 × 1.50 = 30.35 m2
Ax A: (5.72 + 3.72) × 3.30 - 1.50 × 1.50 - 1.00 × 1.50 = 27.40 m2
Ax C: (5.72 + 3.72) × 3.30 - 2.00 × 1.50 - 1.50 × 1.50 = 25.90 m2
Zidărie cu grosime t = 28 cm (total 54.50 m2)
Ax 2: 10.56 × 3.30 - 1.02 × 2.10 - 1.52 × 2.40 = 29.1 m2
Ax B: (5.72 + 3.72) × 3.30 - 1.52 × 2.40 - 1.02 × 2.10 = 25.40 m2
Greutate totală pe nivel
Gz = 110.40 × 8.36 + 54.50 × 5.84  1241.23 kN
538
H.4.2.2.5. Greutate totală supusă acțiunii seismice
Greutate pe nivel
Gniv = 1241.23 + 645.98 = 1887.21 kN/nivel
Greutate echivalentă (uniform distribuită)
gniv = 1887.21/(10.56×10.56)= 16.93 kN/m2
Greutate totală a clădirii
Gtot = 3 × Gniv 5661.63 kN
H.4.2.3. Forțe axiale pe pereții structurali
H.4.2.3.1. Încărcarea verticală din planșee pe pereții structurali

Planșeele sunt alcătuite din plăci de beton armat și transmit încărcările pe două direcții.
Asupra pereților se transmit efectele încărcărilor aplicate pe porțiunile de placă
aferente, determinate de bisectoarele unghiurilor formate de laturile plăcilor (l1 l2).
Încărcările se consideră uniform distribuite pe lungimea peretelui respectiv și se
determină cu relațiile:
qtot l1
p1 
4
 l 
p 2  p1  2  1 
 l2 
unde l1 este lungimea laturii mici a panoului de placă.
Încărcarea totală pe perete s-a obținut prin înmulțirea încărcării p1 sau p2 cu lungimea
șpaletului respectiv, la care, în cazul pereților cu goluri de uși sau ferestre, s-a adăugat
câte ½ din lățimea golurilor care mărginesc șpaletul.
(a) (b)
Figura H.4.6: Încărcări din planșee
539
H.4.2.3.2. Forțe axiale și eforturi unitare de compresiune în pereți pe nivel
Tabelul 2.1
Azid Gzid Gplanșee Ncalcul σ0
Zona (axe)
m2 tone kN tone kN tone kN tone/m2 kN/m2
Z1 (1&A) 2.16 16.95 169.50 10.95 109.50 27.90 279.00 12.90 129.00
Z2 (1 &B) 1.43 12.75 127.50 8.10 81.00 20.85 208.50 14.60 146.00
Z3 (1&C) 1.74 14.25 142.50 5.00 50.00 19.25 192.50 11.10 111.00
Z4 (2&A) 1.43 11.75 117.50 6.25 62.50 18.00 180.00 12.60 126.00
Z5 (2&B) 2.30 17.20 172.00 17.80 178.00 35.00 350.00 15.20 152.00
Z6 (2&C) 1.78 15.00 150.00 7.60 76.00 22.60 226.00 12.70 127.00
Z7 (3&A) 1.53 12.00 120.00 3.50 35.00 15.50 155.00 10.10 101.00
Z8 (3&B) 1.85 14.95 149.50 6.30 63.00 21.25 212.50 11.50 115.00
Z9 (3&C) 1.11 9.60 96.00 2.65 26.50 12.25 122.50 11.00 110.00
 15.33 124.45 1244.50 68.15 681.50 192.60 1926.00 12.60 126.00
Azid este aria de zidărie în elevație. Greutatea zidăriei s-a determinat înmulțind Azid cu
greutatea peretelui pe 1 m2.
A rezultat încărcarea totală de referință pe nivel:
qetaj = Ncalcul /(10.56 ×10.56)=17.27 kN/m2
(valoarea poate fi considerată reprezentativă pentru această clasă de clădiri).
H.4.2.3.3. Forțe axiale și eforturi unitare de compresiune la baza pereților

structurali (cota ± 0.00)
Tabelul 2.2.
Azid Ncalcul σ0(mediu)
Zona m2 tone kN tone/m2 kN/m2
Z1 2.16 83.7 837 38.8 388
Z2 1.43 62.6 626 43.8 438
Z3 1.74 57.8 578 33.2 332
Z4 1.43 54 540 37.8 378
Z5 2.3 105 1050 45.7 457
Z6 1.78 67.8 678 38.1 381
Z7 1.53 46.5 465 30.4 304
Z8 1.85 63.8 638 34.5 345
Z9 1.11 36.8 368 33.2 332
 15.33 578 5780 37.7 377
540
H.4.2.4. Verificarea condițiilor de regularitate
Centrul de greutate al maselor se află în centrul geometric al planșeului și are
coordonatele xG = 5.28 m și yg = 5.28 m față de originea sistemului de axe de referință.
Centrul de rigiditate al nivelului este "centrul de greutate" al rigidităților pereților
structurali ai unui nivel. Poziția acestuia, este definită prin coordonatele (xCR, yCR) în
raport cu sistemul de axe de referință (O, X, Y) și se obține folosind rigiditatea
geometrică a pereților (Kgxi și Kgyi) cu relațiile:
ny
x K i gyi
xCR  i 1
K gy
nx
y K
i 1
i gxi
y CR 
K gx
unde
xi sunt coordonatele centrelor de greutate ale secțiunilor orizontale ale pereților
paraleli cu axa "y";
yi sunt coordonatele centrelor de greutate ale secțiunilor orizontale ale pereților
paraleli cu axa "x".
Figura H.4.7: Notații pentru calculul poziției centrului de rigiditate

Pereții structurali paraleli cu cele două direcții principale sunt arătați în Figura H.4.8:
Figura H.4.8: Pereți activi transversal (T) și longitudinal (L)
541
Având în vedere că toți pereții unui nivel sunt executați cu același tip de zidărie (cu
același modul de elasticitate) pentru calculul caracteristicilor de rigiditate ale clădirii
se va folosi rigiditatea geometrică a pereților (Kg) definită prin relația
 
K g  t  p 3  2p 
1
het
unde  p 
lw
Calculul valorilor xCR și yCR este sistematizat în tabelele 2.3a și 2.3b
Transversal (pereții paraleli cu axa OY)
Tabelul 2.3a
t lw Az KgM102 xi xiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m2) (m) (m) (m2)
T1 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 0.28 0.986
T2 0.42 2.50 1.050 1.320 6.680 0.28 1.870
T3 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 0.28 0.986
T4 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 6.28 14.745
T5 0.28 3.98 1.114 0.829 9.156 6.28 57.499
T6 0.28 2.28 0.638 1.453 3.752 6.28 23.562
T7 0.42 2.28 0.957 1.453 5.628 10.28 57.885
T8 0.42 3.50 1.470 0.942 11.466 10.28 117.87
T9 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 10.28 36.216
 7.968 49.5 311.6
Rezultă :
Densitatea pereților structurali:
ptr % = 7.968/(10.56×10.56) = 7.1 %
Poziția centrului de rigiditate față de originea sistemului de axe :
xCR = 3.116/0.495 =6.29 m
Excentricitatea centrului de rigiditate:
e0x = xCG - xCR = 6.29 - 5.28 = 1.01 m
Excentricitatea relativă a centrului de rigiditate:
e0x/Lx = 0.908/ 10.56 = 0.085 < 0.10
542
Longitudinal (pereții paraleli cu axa OX)
Tabelul 2.3b
t lw Az KgM102 yi yiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m2) (m) (m) (m2)
L1 0.42 3.78 1.587 0.873 12.789 0.28 3.580
L2 0.42 2.50 1.020 1.320 6.710 0.28 1.878
L3 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 0.28 0.986
L4 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 5.78 13.571
L5 0.28 4.50 1.260 0.733 10.802 5.78 62.435
L6 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 5.78 13.571
L7 0.42 2.78 1.167 1.187 8.027 10.28 82.517
L8 0.42 3.00 1.260 1.100 9.069 10.28 93.229
L9 0.42 1.28 0.537 2.578 1.688 10.28 17.352
 8.574 57.3 289.1
Rezultă:
Densitatea pereților longitudinali:
plong% = 8.574/(10.56 × 10.56)  7.70%
Poziția centrului de rigiditate:
yCR = 2.891/0.573=5.045 m
Excentricitatea centrului de rigiditate:
e0y = yCG - yCR = 5.28 - 5.045 = 0.235m
Excentricitatea relativă a centrului de rigiditate
e0y/Ly = 0.235/ 10.56 = 0.022 < 0.10
Calculul excentricității se reface considerând numai elementele a căror rigiditate este ≥
30% din rigiditatea celui mai puternic element de pe fiecare direcție
Transversal
T8 = 11.446×102 m → 0.3 × 11.446 ×102= 3.433× 102 m
Longitudinal
L1 = 12.789 × 102 m →0.3 × 12.789 × 102 = 3.836 × 102 m
Tabelul 2.4a
t lw KgM102 xi xiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m) (m) (m2)
T1 0.42 1.78 1.853 3.523 0.28 0.986
T2 0.42 2.50 1.320 6.680 0.28 1.870
T3 0.42 1.78 1.853 3.523 0.28 0.986
T4 0.28 1.78 1.853 2.348 6.28 14.745
T5 0.28 3.98 0.829 9.156 6.28 57.499
543
T6 0.28 2.28 1.453 3.752 6.28 23.562
T7 0.42 2.28 1.453 5.628 10.28 57.885
T8 0.42 3.50 0.942 11.466 10.28 117.87
T9 0.42 1.78 1.853 3.523 10.28 36.216
 KgM(T) = 0.472 m xiKgM(T) = 2.969 m2
Tabelul 2.4b
t lw KgM102 yi yiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m) (m) (m2)
L1 0.42 3.78 0.873 12.789 0.28 3.580
L2 0.42 2.50 1.320 6.710 0.28 1.878
L3 0.42 1.78 1.853 3.523 0.28 0.986
L4 0.28 1.78 1.853 2.348 5.78 13.571
L5 0.28 4.50 0.733 10.802 5.78 62.435
L6 0.28 1.78 1.853 2.348 5.78 13.571
L7 0.42 2.78 1.187 8.027 10.28 82.517
L8 0.42 3.00 1.100 9.069 10.28 93.229
L9 0.42 1.28 2.578 1.688 10.28 17.352
 KgM(L) = 0.443 m yiKgM (L) = 2.437m2
Cu aceste valori coordonatele centrului de rigiditate devin:

Transversal
xCR = 2.969/0.472 = 6.29m (diferența 0%)
Longitudinal
yCR = 2.437 /0.443 = 5.50 m (diferența 9%)
H.4.2.5. Determinarea forței tăietoare de bază pentru ansamblul clădirii.

Determinarea forței tăietoare de bază se realizează considerând următoarele:
Factorul de suprarezistență pentru zidărie simplă este
αu/α1 = 1.0 (zidărie simplă)
Factorul de corecție pentru amortizare ξ = 8.0% se ia
 = 0.88
Perioada proprie a clădirii (kT = 0.045) este
T  0.045  H tot   0.045  13.20 0.75  0.31sec
0.75
Factorul de corecție pentru numărul de niveluri supraterane

λ = 0.85
544
Ordonata spectrului elastic
Se (T= 0.31sec) = 0.15g × 2.50 = 0.375g
Factorul de comportare pentru zidărie nearmată
q = 1.5
Factorul de importanță (clădire de locuit)
γI = 1.0
Ordonata spectrului de proiectare
Sd = Se/q = 0.375g/1.5 = 0.25g
Forța tăietoare de bază pentru proiectare este
5661.63
Fb   I S d (T1 )m  0.88  1.0  0.25 g   0.85  0.187  5661  1058.7kN
g
H.4.2.6. Verificarea capacității de rezistență cu metodologia de nivel 1

Clădirea îndeplinește cerințele pentru utilizarea metodologiei de nivel 1: clădire din
zidărie nearmată, cu regularitate în plan și în elevație, cu planșee din beton armat
monolit, având înălțime  P+2E în zone seismice cu ag = 0,15g.
H.4.2.6.1. Evaluarea calitativă preliminară prin metodologia de nivel 1

Clădirea are următoarele caracteristici:
Regimul de înălțime P+2E;
Planșee rigide în plan orizontal;
Clădire cu regularitate geometrică și structurală în plan și în elevație.
Din tabelul D.1a rezultă indicatorul R1 = 100
H.4.2.6.2. Verificarea preliminară prin calcul prin metodologia de nivel 1

Din relația
nnivqetaj Aetaj
0 
Azx  Azy
avem
3  17.27  111.52
0   349.29kN / m 2
7.968  8.574
Pentru mortarul de var-ciment s-a luat valoarea medie τk = 90 kN/m2. S-a apreciat o
reducere de 15% pentru avariile ușoare de la cutremurele anterioare (1940 și 1977)
despre care există informații orale.
τcalc = 0.85 × 90.0 = 76.5 kN/m2
Az,min ≡ Az,transv = 7.968 m2
545
Din relația
2 0
Fb, cap  Az , min k 1 
3 k
a rezultat:
2  349.29
Fb,cap  7.968  76.5  1   1225.78kN
3  76.5
Cu aceste date indicatorul R3 este
1225.78
R3   1.16  1.0
1058.67
Condiția de siguranță este satisfăcută.
546
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2

Se verifică clădirea din H.4.2 considerată ca fiind amplasată în zona seismică
ag=0.20g;
Nu sunt satisfăcute condițiile pentru folosirea metodologiei de nivel 1;
Se folosește metodologia de nivel 2;
Structura este modelată cu pereți cu secțiune dreptunghiulară (Figura H.4.8:)
considerați console independente;
Încărcările verticale și caracteristicile geometrice ale structurii sunt cele din
H.4.2;
Calculul din H.4.2 se continuă începând cu determinarea forței tăietoare de
bază pentru ansamblul clădirii.
H.4.3.2. Determinarea forței tăietoare de bază pentru ansamblul clădirii

Determinarea forței tăietoare de bază se realizează considerând următoarele:
Factorul de suprarezistență (zidărie simplă)
αu/α1 = 1.0
Factorul de corecție pentru amortizare (ξ = 8.0%)
 = 0.88
Perioada proprie a clădirii (kT = 0.045) este
T  0.045  H tot   0.045  13.200.75  0.31 sec
0.75
Factorul de corecție pentru numărul de niveluri supraterane

λ = 0.85
Ordonata spectrului elastic
Se (T= 0.31sec) = 0.20g × 2.50 = 0.50g
Factorul de comportare pentru zidărie nearmată
q = 1.5
Factorul de importanță (clădire de locuit)
γI = 1.0
Sd = Se/q = 0.50g/1.5 = 0.333g
5661.63
Fb   I S d (T1 )m  0.88 1.0  0.333g   0.85  0.249  5661.6  1409.75kN
g
547
H.4.3.3. Distribuția forței tăietoare de bază pe înălțimea clădirii
Forța seismică la nivelul "i" s-a calculat cu relația
mi zi
Fi  Fb n
 mi zi
i 1
unde zi = i×het și mi = m
Pentru nniv = 3 avem  zi = 1+2+3 =6 și forțele seismice de etaj (Fi) și forțele tăietoare
de etaj (Vi) sunt date în tabelul 3.1
Tabelul 3.1
Forța i=1 i=2 i=3
Fi (kN) 0.166 Fb = 234.02 0.333Fb = 469.45.03 0.5Fb = 704.88
Vi (kN) V1 = Fb = 1409.75 V2 = 0.833Fb = 1174.32 V3 = 0.5Fb = 704.88
H.4.3.4. Distribuția forței tăietoare de etaj între pereții structurali
H.4.3.4.1. Rigiditatea la torsiune

Rigiditatea geometrică la torsiune a clădirii la un nivel oarecare se determină cu relația
ny nx
J gR   xCR  xi  K gyi    y CR  yi  K gxi
2 2
i 1 i 1
Din exemplul nr.2 tabelele 2.1 și 2.2., poziția centrului de rigiditate are coordonatele:
xCR = 6.29 m yCR = 5.05 m
Calculul este detaliat în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2
KgM(T) KgM(L)
KgM(T) KgM(L)
xi |xCR-xi| 10 
2 yi |yCR-yi| 102
Elem. 102 Elem. 102
(xCR-xi)2 (yCR-yi)2
m m m m3 m m m m3
T1 3.523 127.25 L1 12.789 290.98
T2 6.680 0.28 6.01 241.28 L2 6.710 0.28 4.77 152.67
T3 3.523 127.25 L3 3.523 80.16
T4 2.348 ---- L4 2.348 1.25
T5 9.156 6.28 0.0 ---- L5 10.802 5.78 0.73 5.75
T6 3.752 ---- L6 2.348 1.25
T7 5.628 89.60 L7 8.027 219.56
T8 11.466 10.28 3.99 182.54 L8 9.069 10.28 5.23 248.06
T9 3.523 56.09 L9 1.688 46.17
 49.6  824.01  57.30 Σ 1045.85
A rezultat valoarea momentului de inerție de torsiune
548
JR 1870.0 m3
H.4.3.4.2. Razele de girație la torsiune

Razele de torsiune pe cele două direcții se obțin din relațiile
JR J gR
rx  
Kx K gx
JR J gR
ry  
Ky K gy
Au rezultat valorile
JR 1870.0
r0 x    6.14 m
 Kx 49.60
JR 1870.0
r0 y    5.71m
 Ky 57.30
H.4.3.4.3. Verificarea condițiilor pentru folosirea calculului cu modele plane

Transversal
e0x = 1.01 m < 0.3 r0x = 0.3 × 6.14 = 1.84 m
Longitudinal
e0y = 0.235 < 0.3 r0y = 0.3 × 5.71 = 1.71 m
H.4.3.4.4. Excentricitate accidentală

e1i = ± 0.05 L1 = ± 0.05 × 10.56  0.53 cm
H.4.3.4.5. Distribuția forței tăietoare de etaj între pereții structurali

Se utilizează relațiile din P100-1, transformate pentru simplificare după cum urmează.
Forța laterală aferentă fiecărui perete "i", la un nivel oarecare "j", se calculează cu
următoarele relații condensate (pentru simplificarea scrierii s-a omis indicele "j" care
se referă la identificarea etajului):
Pentru acțiunea seismică pe direcția x
K ix  d iy e y 
Vix  Vx 1  2   Vix (tr )1  Vix (rot )
K x  rox 
Pentru acțiunea seismică pe direcția y
 d e 
Viy 
K iy
V y 1  ix2 x
K y  roy

  Viy (tr ) 1  Viy (rot )



în care
549
K ix K iy
Vix (tr )  V x și Viy (tr )  V y sunt componentele forțelor tăietoare care rezultă
Kx Ky
din egalitatea deplasărilor de translație pe direcția "x" și respectiv "y"
d iy d ix
Vix (rot )  2
e y și Viy (rot )  e x sunt factorii de corecție care țin seama de
rox roy2
compatibilitatea deplasărilor din rotire ale pereților asigurată de planșeul infinit rigid
în plan orizontal
Kix și Kiy sunt rigiditățile relative de nivel ale pereților pe direcția x și, respectiv, y,
nx ny
K x   Kix și K y   Kij sunt rigiditățile laterale ale structurii pe direcția "x" și

i 1 i 1
respectiv "y" la nivelul "j"
nx, ny este numărul pereților paraleli cu axa "x" și, respectiv cu axa "y"
Vix , Viy sunt forțele tăietoare pentru peretele "i" la nivelul "j" în direcția x, respectiv y,
Vx ,Vy sunt forțele tăietoare seismice pentru ansamblul structurii la nivelul "j" în
direcția x, respectiv y,
nx ny
J R   K ix d   K ix d ix2 este momentul de inerție la torsiune la nivelul "j"

2
iy
i 1 i 1
dix , diy sunt distanțele în direcția x, respectiv y, care definesc poziția peretelui "i" în
raport cu centrul de rigiditate de la nivelul "j"; dacă în raport cu sistemul general de
axe (OXY) se notează cu:
xCR , yCR - coordonatele centrului de rigiditate de la nivelul "j"
xi , yi - coordonatele centrului de greutate al peretelui "i" la nivelul "j"
avem relațiile d ix  xCR  xi și d iy  yCR  yi

Semnele mărimilor dix și diy se stabilesc după cum urmează:
dacă xCG > xCR avem:
dix> 0 pentru toți pereții cu xi< xCR
dix< 0 pentru toți pereții cu xi > xCR
dacă xCG< xCR avem
dix< 0 pentru toți pereții cu xi< xCR
dix> 0 pentru toți pereții cu xi> xCR
Pentru mărimile diy semnele se stabilesc în mod analog.
ex ,ey , sunt distanțele în direcția x, respectiv y, care definesc pozițiile deplasate ale
forțelor seismice, aplicate în centrul maselor, față de centrul de rigiditate calculate cu
relațiile e x  e0 x  eax și e y  e0 y  eay
550
unde eox  xCR  xCG și eoy  yCR  yCG sunt distanțele în direcția x, respectiv y, dintre
centrul de masă (CG) și centrul de rigiditate (CR) la nivelul "j"
eax ,eay , sunt excentricitățile accidentale în direcția x, respectiv y, la nivelul "j";
H.4.3.4.6. Calculul forțelor tăietoare în pereții structurali

Pentru parterul clădirii calculul este sistematizat în tabelele 3.3 și 3.4.
Pentru clădirea P+2E momentul de proiectare (Md) la baza peretelui s-a determinat în
funcție de forța tăietoare la bază cu relația
htotVtot  3  3.3Vtot  6.60Vtot

2 2
M calc 
3 3
Transversal
Tabelul 3.3
Perete K K/K Vi(transl) d=xR-xi Vi1 (rot) Vi1(tot) Vi2(rot) Vi2(tot) Mcalc
T1 3.52 0.07 109.55 -24.40 75.64 -9.41 90.64 598.20
T2 6.68 0.13 207.89 -6.01 -46.31 143.55 -17.86 172.00 1135.22
T3 3.52 0.07 109.55 -24.40 75.64 -9.41 90.64 598.20
T4 2.35 0.05 73.14 0.00 66.79 0.00 66.79 440.83
T5 9.16 0.18 285.07 0.00 0.00 260.35 0.00 260.35 1718.30
T6 3.75 0.08 116.71 0.00 106.58 0.00 106.58 703.45
T7 5.63 0.11 175.21 25.91 185.93 9.99 170.01 1227.14
T8 11.47 0.23 356.96 3.99 52.79 378.79 20.36 346.36 2500.04
T9 3.52 0.07 109.55 16.20 116.25 6.25 106.29 767.23
Longitudinal
Tabelul 3.4
L1 12.789 0.22 344.50 141.62 456.25 44.14 358.77 3011.24
L2 6.71 0.12 180.75 4.765 74.31 239.38 23.16 188.23 1579.91
L3 3.523 0.06 94.90 39.01 125.68 12.16 98.83 829.51
L4 2.348 0.04 63.25 -4.01 53.75 -1.25 56.51 372.99
L5 10.802 0.19 290.98 -0.735 -18.45 247.29 -5.75 259.99 1715.94
L6 2.348 0.04 63.25 -4.01 53.75 -1.25 56.51 372.99
L7 8.027 0.14 216.23 -97.66 99.82 -30.44 167.04 1102.43
L8 9.069 0.16 244.30 -5.235 -110.33 112.77 -34.39 188.72 1245.54
L9 1.688 0.03 45.47 -20.54 20.99 -6.40 35.13 231.83
Valorile de proiectare ale forței tăietoare sunt valorile maxime notate V(tot) pentru
ambele valori ale excentricității totale (ex și ey). Aceste valori sunt date în casetele
551
poșate. Valorile momentelor (Mcalc) corespund valorilor de proiectare ale forțelor
tăietoare.
Notă: Suma forțelor de proiectare V(tot) este mai mare decât forța tăietoare de bază (Fb)
deoarece cuprinde valorile maxime ale componentelor datorate rotirii de ansamblu
corespunzătoare celor două valori ale excentricității accidentale (valorile din tabel nu se
realizează simultan).
H.4.3.4.7. Refacerea distribuției forței seismice în pereții structurali folosind

ipoteza consolelor legate prin planșeele de beton armat
Calculul s-a refăcut luând în considerare efectul planșeului rigid, impunând egalitatea
deformațiilor laterale la nivelul tuturor planșeelor. S-a folosit pentru calculul
componentelor din translație un program pentru cadre plane, iar pentru calculul
componentelor din rotație s-au folosit, pentru simplificare, rigiditățile geometrice
determinate mai sus.
Transversal
Tabelul 3.3a
T1 3.52 0.07 86.90 -19.36 60.01 -7.47 71.90 474.57
T2 6.68 0.13 195.57 -6.01 -43.57 135.05 -16.80 161.81 1067.96
T3 3.52 0.07 86.90 -19.36 60.01 -7.47 71.90 474.57
T4 2.35 0.05 58.51 0.00 53.43 0.00 53.43 352.65
T5 9.16 0.18 356.34 0.00 0.00 325.44 0.00 325.44 2147.89
T6 3.75 0.08 104.56 0.00 95.49 0.00 95.49 630.22
T7 5.63 0.11 156.54 23.15 166.10 8.93 151.88 1096.28
T8 11.47 0.23 396.30 3.99 58.61 420.54 22.60 384.53 2775.56
T9 3.52 0.07 87.88 13.00 93.25 5.01 85.27 615.46
Longitudinal
Tabelul 3.4a
L1 12.789 0.22 384.29 67.82 418.50 26.15 376.84 2487.11
L2 6.71 0.12 158.25 4.765 27.93 172.34 10.77 155.18 1024.19
L3 3.523 0.06 71.24 12.57 77.58 4.85 69.86 461.08
L4 2.348 0.04 46.94 -1.28 41.55 -0.49 42.34 279.44
L5 10.802 0.19 365.99 -0.735 -9.96 324.03 -3.84 330.15 2178.98
L6 2.348 0.04 46.94 -1.28 41.55 -0.49 42.34 279.44
L7 8.027 0.14 201.09 -38.99 144.51 -15.03 168.47 1111.88
L8 9.069 0.16 237.35 -5.235 -46.02 170.58 -17.75 198.86 1312.45
L9 1.688 0.03 30.15 -5.85 21.67 -2.25 25.26 166.70
552
În tabelul 3.5a sunt arătate comparativ rezultatele obținute prin cele două modele.
Rezultatele din modelul cu console legate (M2) sunt arătate și procentual în raport cu
modelul console independente (M1).
Transversal
Tabelul 3.5a
Forța tăietoare la bază Moment încovoietor
Element
M1 M2 ∆% M1 M2 ∆%
T1 90.64 71.90 -20.67 598.20 474.57 -20.67
T2 172.00 161.81 -5.93 1135.22 1067.96 -5.93
T3 90.64 71.90 -20.67 598.20 474.57 -20.67
T4 66.79 53.43 -20.00 440.83 352.65 -20.00
T5 260.35 325.44 25.00 1718.30 2147.89 25.00
T6 106.58 95.49 -10.41 703.45 630.22 -10.41
T7 185.93 166.10 -10.66 1227.14 1096.28 -10.66
T8 378.79 420.54 11.02 2500.04 2775.56 11.02
T9 116.25 93.25 -19.78 767.23 615.46 -19.78
Longitudinal
Tabelul 3.5b
Element Forța tăietoare la bază Moment încovoietor
M1 M2 ∆% M1 M2 ∆%
L1 456.25 376.84 -17.41 3011.24 2487.11 -17.41
L2 239.38 155.18 -35.17 1579.91 1024.19 -35.17
L3 125.68 69.86 -44.42 829.51 461.08 -44.42
L4 56.51 42.34 -25.08 372.99 279.44 -25.08
L5 259.99 330.15 26.98 1715.94 2178.98 26.98
L6 56.51 42.34 -25.08 372.99 279.44 -25.08
L7 167.04 168.47 0.86 1102.43 1111.88 0.86
L8 188.72 198.86 5.37 1245.54 1312.45 5.37
L9 35.13 25.26 -28.09 231.83 166.70 -28.09
Deoarece diferențele între rezultatele date de cele două modele sunt semnificative,
pentru verificarea siguranței vor fi folosite rezultatele obținute cu modelul M2 care
ține seama de efectul planșeelor rigide (egalitatea deformațiilor laterale la toate
nivelurile).
553
H.4.3.5. Rezistențele zidăriei
În urma investigațiilor efectuate, s-a realizat nivelul de cunoaștere KL2 (cunoaștere
normală). Factorul de încredere are valoarea CF = 1.2
H.4.3.5.1. Rezistența de proiectare la compresiune a zidăriei

Rezistența medie la compresiune a elementelor pentru zidărie
fmed = 7.5 N/mm2
Rezistența standardizată la compresiune (fb) se calculează cu relația:
fb 0.8 × fmed = 0.8 × 7.5 = 6.0 N/mm2
Notă: coeficientul de transformare 0.8 s-a considerat conform SR EN 772-1
Rezistența mortarului
M2.5 = 2.5 N/mm2
Rezistența caracteristică a zidăriei (fk) s-a calculat conform CR6 (zidărie cu
rost longitudinal) cu relația
fk = 0.8 × K × fb0.7 × fm0.3 = 0.8 × 0.55 × 6.00.7 × 2.50.3 = 2.03 N/mm2
Rezistența medie la compresiune a zidăriei
fm = 1.3fk =1.3 × 2.03 = 2.63 N/mm2
Rezistența de proiectare la compresiune a zidăriei
f m 2.63
fd    2.19 N / mm 2
CF 1.20
H.4.3.5.2. Rezistența de proiectare la forfecare a zidăriei

Cedare prin lunecare în rostul orizontal
S-au folosit valorile rezistențelor din STAS 1031-51(56)(71) pentru M2.5 și efortul
unitar mediu de compresiune σ0= 0.377N/mm2. A rezultat Rf = 0.25 N/mm2.
Rezistența unitară medie
fvm ≡ Rf(σ0) = Rf + 0.4 σ0 = 0.25 + 0.4 × 0.377= 0.4 N/mm2
Rezistența unitară de proiectare
f vm 0.4
f vd    0.121N / mm2
 M CF 2.75 1.2
Cedare prin rupere pe diagonală
Rezistența unitară de proiectare s-a obținut cu relația:
0.04 f m 0.04  2.63
f td    0.031N / mm2
 M CF 2.75  1.2
554
H.4.3.6. Rezistențele de proiectare ale pereților structurali
Momentele capabile ale pereților și forțele tăietoare asociate sunt date în tabelele 3.6a
și 3.6b.
H.4.3.6.1. Forța tăietoare asociată cedării prin compresiune excentrică

Înălțimea echivalentă este
7
H echiv  H tot  0.777  9.90  7.70m
9
Transversal
Tabelul 3.6a
σd Azid lw Nd MRd Vf1
kN/m2 m2 (m) kN kNm kN
T1 388.22 0.747 0.177 0.796 1.78 290 205.48 26.69
T2 438.10 1.05 0.200 0.770 2.5 460 442.72 57.50
T3 388.22 0.747 0.177 0.796 1.78 290 205.48 26.69
T4 377.51 0.498 0.172 0.802 1.78 188 134.15 17.42
T5 456.91 1.114 0.209 0.760 3.98 509 769.88 99.98
T6 380.88 0.638 0.174 0.800 2.28 243 221.61 28.78
T7 304.08 0.957 0.139 0.840 2.28 291 278.77 36.20
T8 344.90 1.47 0.157 0.819 3.5 507 726.56 94.36
T9 331.99 0.747 0.152 0.826 1.78 248 182.24 23.67
Vf1=411.29 kN
Longitudinal
Tabelul 3.6b
σd Azid lw Nd MRd Vf1
kN/m2 m2 (m) kN kNm kN
L1 337.74 1.587 0.154 0.823 3.78 536 833.37 108.23
L2 438.24 1.02 0.200 0.770 2.5 447 430.17 55.87
L3 331.99 0.747 0.152 0.826 1.78 248 182.24 23.67
L4 377.51 0.498 0.172 0.802 1.78 188 134.15 17.42
L5 457.14 1.26 0.209 0.760 4.5 576 984.89 127.91
L6 381.53 0.498 0.174 0.800 1.78 190 135.22 17.56
L7 304.20 1.167 0.139 0.840 2.78 355 414.63 53.85
L8 345.24 1.26 0.158 0.819 3 435 534.21 69.38
L9 331.47 0.537 0.151 0.826 1.28 178 94.09 12.22
Vf1=486.10 kN
555
H.4.3.6.2. Forța tăietoare asociată cedării prin lunecare în rost orizontal
Determinarea zonei comprimate a peretelui corespunzătoare momentului capabil s-a
făcut ținând seama de alternanța sensului de acțiune al forței seismice.
Lungimea zonei comprimate (lc) s-a calculat cu relația
Md
lc  1.5lw  3
Nd
Lungimea pe care este activă aderența s-a calculat cu relația
lad  2lc  lw
Din tabelul 3.7 rezultă lad = 0.0 atât pentru pereții transversali cât și pentru cei
longitudinali.
Forța tăietoare Vf21 s-a calculat cu relația
Nd Nd
V f 21  0.53  0.53  0.161N d
CF M 1.2  2.75
Valorile corespunzătoare sunt date în tabelul 3.7.
Tabelul 3.7
Elem NdT Md lc lw lad Vf21 Elem NdL Md lc lw lad Vf21
kN kNm m m m kN kN kNm m m m kN
T1 290 206 0.54 1.78 -0.69 46.7 L1 536 833 1.01 3.78 -1.77 86.3
T2 460 443 0.86 2.5 -0.77 74.1 L2 447 430 0.86 2.5 -0.77 72.0
T3 290 206 0.54 1.78 -0.69 46.7 L3 248 182 0.47 1.78 -0.85 39.9
T4 188 134 0.53 1.78 -0.72 30.3 L4 188 134 0.53 1.78 -0.72 30.3
T5 509 770 1.43 3.98 -1.12 81.9 L5 576 985 1.62 4.5 -1.26 92.7
T6 243 222 0.68 2.28 -0.91 39.1 L6 190 135 0.53 1.78 -0.71 30.6
T7 291 279 0.55 2.28 -1.19 46.9 L7 355 415 0.67 2.78 -1.45 57.2
T8 507 727 0.95 3.5 -1.60 81.6 L8 435 534 0.82 3 -1.37 70.0
T9 248 182 0.47 1.78 -0.85 39.9 L9 178 94 0.33 1.28 -0.61 28.7
H.4.3.6.3. Forța tăietoare asociată cedării prin rupere pe secțiuni înclinate

Valoarea forței tăietoare asociată cedării prin rupere pe secțiuni înclinate s-a calculat
cu relația
tl w ftd 
V f 22  1 0
b ftd
unde ftd = 0.03188 N/mm2=31.88 kN/m2
Notă: din tabelul 2.6 (exemplul H.4.2) rezultă pentru toți pereții valorile λp> 1.5, deci
s-a luat valoarea b = 1.5.
556
Tabelul 3.8
σd d σd d
Elem 1 AwT Vf22 Elem 1 AwL Vf22
2
f td 2 2
f td 2
kN/m m kN kN/m m kN
T1 388.22 3.6301 0.747 57.63 L1 337.74 3.405 1.587 114.85
T2 438.1 3.8396 1.05 85.68 L2 438.24 3.840 1.02 83.25
T3 388.22 3.6301 0.747 57.63 L3 331.99 3.378 0.747 53.64
T4 377.51 3.5835 0.498 37.93 L4 377.51 3.584 0.498 37.93
T5 456.91 3.9156 1.114 92.71 L5 457.14 3.917 1.26 104.88
T6 380.88 3.5982 0.638 48.79 L6 381.53 3.601 0.498 38.11
T7 304.08 3.2463 0.957 66.03 L7 304.2 3.247 1.167 80.53
T8 344.9 3.4378 1.47 107.41 L8 345.24 3.439 1.26 92.10
T9 331.99 3.3784 0.747 53.64 L9 331.47 3.376 0.537 38.53
Determinarea forței tăietoare de rupere și a modului de rupere sunt prezentate în

tabelul 3.9.
Tabelul 3.9
Elem. Vf1 Vf21 Vf22 Elem. Vf1 Vf21 Vf22
Rupere Rupere
kN kN kN kN kN kN
T1 26.69 46.7 57.63 D L1 108.23 86.3 114.85 F
T2 57.5 74.1 85.68 D L2 55.87 72.0 83.25 D
T3 26.69 46.7 57.63 D L3 23.67 39.9 53.64 D
T4 17.42 30.3 37.93 D L4 17.42 30.3 37.93 D
T5 99.98 81.9 92.71 F L5 127.91 92.7 104.88 F
T6 28.78 39.1 48.79 D L6 17.56 30.6 38.11 D
T7 36.2 46.9 66.03 D L7 53.85 57.2 80.53 D
T8 94.36 81.6 107.41 F L8 69.38 70.0 92.1 D
T9 23.67 39.9 53.64 D L9 12.22 28.7 38.53 D
557
Calculul indicatorului R3i pentru fiecare perete structural în parte este sintetizat în
tabelele 3.10a și 3.10b.
Tabelul 3.10a
e0x+eax e0x-eax
Fcap
Elem. Fbi Fbi
R3i R3i
kN kN kN
T1 26.69 60.01 0.445 71.90 0.371
T2 57.5 135.05 0.426 161.81 0.355
T3 26.69 60.01 0.445 71.90 0.371
T4 17.42 53.43 0.326 53.43 0.326
T5 81.9 325.44 0.252 325.44 0.252
T6 28.78 95.49 0.301 95.49 0.301
T7 36.2 166.10 0.218 151.88 0.238
T8 94.36 420.54 0.224 384.53 0.245
T9 23.67 93.25 0.254 85.27 0.278
Indicatorul R3 pentru ansamblul structurii se calculează cu relația
V fd  V ff
R3 
jd kf
F bi
în care se introduc numai pereții pentru care valorile Fbi > 0.3max(Fbi) (casetele
poșate).
Pentru e0x+eax → R3 = 269.96/1047.13= 0.258
Pentru e0x-eax → R3 = 269.96/1023.66= 0.264
Tabelul 3.10b
ey=e0y+eay ey=e0y-eay
Fcap
Elem. Fbi Fbi
R3i R3i
kN kN kN
L1 86.3 418.50 0.206 376.84 0.229
L2 55.87 172.34 0.324 155.18 0.360
L3 23.67 77.58 0.305 69.86 0.339
L4 17.42 41.55 0.419 42.34 0.411
L5 92.7 324.03 0.286 330.15 0.281
L6 17.56 41.55 0.423 42.34 0.415
L7 53.85 144.51 0.373 168.47 0.320
L8 69.38 170.58 0.407 198.86 0.349
L9 12.22 21.67 0.564 25.26 0.484
558
Au rezultat valorile indicatorului R3 pentru ansamblul structurii:
Pentru e0y+eay → R3= 234.87/914.87 = 0.257
Pentru e0y-eay → R3= 358.1/1229.5 = 0.291
H.4.3.7. Încadrarea clădirii în clase de risc seismic

Pe baza indicatorilor R3 calculați mai sus clădirea se încadrează în clasa Rs I.
H.4.3.8. Lucrări de intervenție

Având în vedere nivelul foarte redus de siguranță exprimat prin indicatorul R3, se
propun următoarele lucrări de consolidare:
Consolidarea tuturor pereților structurali de zidărie prin placarea acestora, pe
ambele fețe, cu beton armat cu grosime de 6 cm, prin torcretare.
H.4.3.8.1. Recalcularea greutății proprii a zidăriei

Prin placarea fiecărui perete cu două straturi de beton de 6 cm grosime, greutatea
proprie a zidăriei sporește după cum urmează:
Perete de 42.0 cm grosime
gw = 0.42 × 1800 + 2 × 0.06 × 2500 + 80 = 1136 kg/m2 =11.36 kN/m2
Perete de 28.0 cm grosime
gw= 0.28 × 1800 + 2 × 0.06 x 2500 + 80 = 884 kg/m2 =8.84 kN/m2
Greutatea totală a zidăriei pe nivel (a se vedea exemplul H.4.2)
Gzid = 110.4 × 11.36 +54.50 × 8.84 = 1736 kN (creștere de 40%)
Greutatea totală pe nivel supusă acțiunii seismice (a se vedea exemplul H.4.2)
Gzid = 1736 + 646 = 2382 kN (creștere de 26%)
Greutatea totală a clădirii supusă acțiunii seismice
Gtot = 3 × 2382 = 7146 kN
H.4.3.8.2. Recalcularea forței seismice de proiectare

Soluția de consolidare propusă cu placarea zidăriei pe ambele fețe permite
considerarea factorului de comportare cu valoarea adoptată pentru zidăria cu inimă
armată (ZIA). Se adoptă valoarea q = 3.50 (conform P100-1) redusă cu factorul 0.75,
pentru a ține seama de neomogenitatea probabilă a stratului de placare și a condițiilor
de aderență.
q = 0.75 × 3.50 = 2.625
Sd = Se/q = 2.50 ×0.20g/2.625 = 0.190g
7146
Fb   I S d (T1 )m  0.88  1.0  0.190 g   0.85  0.142  7146  1016kN
g
Notă: valoarea reprezintă 73% din forța de proiectare pentru clădirea din zidărie nearmată
559
Valorile maxime ale forțelor tăietoare de proiectare în pereții structurali consolidați se
determină proporțional cu valorile din tabelele 3.10a și 3.10b și sunt date în tabelul
3.11.
Tabelul 3.11
Fbi Fbi
Element Element
kN kN
T1 52.49 L1 275.09
T2 118.12 L2 113.28
T3 52.49 L3 51.00
T4 39.01 L4 30.91
T5 237.57 L5 241.01
T6 69.71 L6 30.91
T7 121.26 L7 122.98
T8 306.99 L8 145.17
T9 68.07 L9 18.44
H.4.3.8.3. Verificarea condiției de siguranță pentru pereții consolidați

Conform P100-3, în cazul pereților placați cu beton armat se neglijează capacitatea de
rezistență a zidăriei existente și a betonului de placare (forța tăietoare se preia numai
prin armături).
Armarea fiecăruia dintre cele două straturi se face cu o plasă Φ6/200 mm din
oțel OB37 cu fyd = 2.100 daN/cm2≡ 21 kN/cm2
Capacitatea de forță tăietoare se calculează cu relația
Vcap, placat / m= (0.8 Ash + 0.2Asv) fyd
Ariile de armătură sunt
Ash = Asv = 2 × 0.283 /0.20 = 2.83 cm2/m
Forța tăietoare preluată de armături pe metru liniar de perete este
Vcap,placat/m= 21 × 2.83 = 59.4 kN/m
Pentru pereții cu lw> hniv
Vcap = 59.4 × hniv = 196.02 kN
Pentru pereții cu lw< hniv
Vcap = 59.4 × lw
560
În tabelul 3.12a.sunt date valorile forțelor tăietoare capabile și indicatorii R3,consolidat
pentru pereții transversali
Tabelul 3.12a
Fcap,consolidat Fbi
Element lw R3i,consolid
kN kN
T1 1.78 105.732 52.49 >1.0
T2 2.5 148.5 118.12 >1.0
T3 1.78 105.732 52.49 >1.0
T4 1.78 105.732 39.01 >1.0
T5 3.98 196.02 237.57 0.825
T6 2.28 135.432 69.71 >1.0
T7 2.28 135.432 121.26 >1.0
T8 3.5 207.9 306.99 0.677
T9 1.78 105.732 68.07 >1.0
Notă: din tabel se constată că pentru pereții T5 și T8 armătura aleasă este insuficientă și trebuie
majorată (casetele poșate).
Pentru peretele T5 se folosește plasă Φ6/150 mm

Asv = Ash = 2 × 0.283/0.15 = 3.77 cm2
Pentru aceasta armare avem
Vcap,placat/m = 21 × 3.77 = 79.2 kN/m
Vcap,placat (T5) = 3.3 × 79.2 = 261.36 kN > Fb(T5) = 237.57
R3,consolidat (T5) = 1.10 > 1.0
Pentru peretele T8 se folosește plasa Φ6/ 100 mm
Asv = Ash = 2 × 0.283/0.10 = 5.65 cm2
Pentru aceasta armare avem
Vcap,placat/m = 21 × 5.65 = 118.7 kN/m
Vcap,placat (T8) = 3.3 × 118.7 = 391.71 kN > Fb(T8) = 306.99 kN
R3,consolidat (T8)=1.276 >1.0
561
În tabelul 3.12b.sunt date valorile forțelor tăietoare capabile și indicatorii R3,consolidat
pentru pereții longitudinali
Tabelul 3.12b
Fcap,consolidat Fbi
Element lw R3i,consolid
kN kN
L1 3.78 196.02 275.09 0.713
L2 2.5 148.5 113.28 >1.0
L3 1.78 105.732 51.00 >1.0
L4 1.78 105.732 30.91 >1.0
L5 4.5 196.02 241.01 0.813
L6 1.78 105.732 30.91 >1.0
L7 2.78 165.132 122.98 >1.0
L8 3 178.2 145.17 >1.0
L9 1.28 76.032 18.44 >1.0
Notă: pentru pereții L1, L2 și L5 pentru care, cu armătura propusă, rezultă indicatorul R3,consolid
<1.0 (casetele poșate)
Se adoptă armăturile următoare:
Pentru peretele L5 se folosește plasă Φ6/150 mm
Vcap,placat (L5) = 3.3 × 79.2 = 261.36 kN > Fb(L5)= 241.01 kN
R3,consolidat (L5) > 1.0
Pentru peretele L1 se folosește plasa Φ6/10 cm
Vcap,placat (L1) = 3.3 × 118.7 = 391.71 kN > Fb(L1 ) = 275.09 kN
R3,consolidat (L1)> 1.0
Înainte de placare:
Se reface continuitatea aparentă a zidăriei prin injectare.
Se execută, dacă este necesar, lucrări pentru asigurarea conlucrării între pereții de pe
direcțiile principale ale clădirii
562
563
H.4.4. Exemplul nr.4: Clădire de locuit P+2E cu pereți structurali din zidărie
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2 la clădiri cu neregularități
geometrice și structurale

Se consideră partiul folosit la exemplele H.4.2 și H.4.3 în condițiile în care peretele
structural de pe axul 1 este perete de calcan (nu are goluri).
Notă: situația aceasta se întâlnește la numeroase clădiri existente și generează neregularitate
structurală în plan.
(a) (b)
Figura H.4.9: Plan de nivel (a) și pereți transversali (b)
Modificarea afectează numai pereții activi în direcție transversală (T) care sunt arătați
în figura 4-1b. Pereții longitudinali (L) rămân identici cu cei din exemplul H.4.3.
H.4.4.2. Recalcularea poziției centrului de rigiditate

Poziția CR pentru pereții longitudinali (L) nu se modifică
Poziția CR pentru pereții transversali (T) se modifică
Tabelul 4.1
t lw Az KgM102 xi xiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m2) (m) (m) (m2)
T1a 0.42 10.56 4.435 0.312 43.4 0.28 12.152
T4 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 6.28 14.745
T5 0.28 3.98 1.114 0.829 9.156 6.28 57.499
T6 0.28 2.28 0.638 1.453 3.752 6.28 23.562
T7 0.42 2.28 0.957 1.453 5.628 10.28 57.885
T8 0.42 3.50 1.470 0.942 11.466 10.28 117.87
T9 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 10.28 36.216
 9.859 79.273 319.93
564
Rezultă:
Densitatea pereților structurali
ptr % = 9.859/10.56×10.56 = 8.8 %
Poziția centrului de rigiditate față de originea sistemului de axe
xCR = 3.196/0.793 =4.035 m
Excentricitatea centrului de rigiditate
e0x = xCG - xCR = 4.035 - 5.28 = -1.245 m
Excentricitatea relativă a centrului de rigiditate
e0x/Lx = 1.245/ 10.56 = 0.117 > 0.10
H.4.4.3. Rigiditatea la torsiune

S-a recalculat rigiditatea la torsiune cu valorile obținute pentru coordonatele centrului
de rigiditate.
xCR = 4.035 m
yCR = 5.05 m

Tabelul 4.2
KgM(T)
KgM(T) KgM(L) 102
xi |xCR-xi| 102 KgM(L) 102 yi |yCR-yi|
Elem. 102 Elem. (yCR-yi)2
(xCR-xi)2
m m m m3 m m m m3
L1 12.789 290.98
T1a 43.4 0.28 3.755 611.8 L2 6.710 0.28 4.77 152.67
L3 3.523 80.16
T4 2.348 11.833 L4 2.348 1.25
T5 9.156 6.28 2.245 46.146 L5 10.802 5.78 0.73 5.75
T6 3.752 18.910 L6 2.348 1.25
T7 5.628 219.49 L7 8.027 219.56
T8 11.466 10.28 6.245 447.2 L8 9.069 10.28 5.23 248.06
T9 3.523 137.4 L9 1.688 46.17
 79.3  1192.8  57.30 Σ 1045.85
A rezultat valoarea momentului de inerție de torsiune

JR 2238.6 m3
H.4.4.4. Razele de girație la torsiune

Razele de torsiune pe cele două direcții se obțin din relațiile
565
JR J gR
rx  
Kx K gx
JR J gR
ry  
Ky K gy
JR 2238.6
r0 x    5.31m
Kx 79.30
JR 2238.6
r0 y    6.25m
Ky 57.30
Verificarea condițiilor din P100-1

Transversal
e0x = 1.245 m < 0.3r0x = 0.3 × 5.31 = 1.59 m
Longitudinal
e0y = 0.235 < 0.3 r0y = 0.3 × 6.25 = 1.875 m
Deoarece condițiile pentru folosirea calculului cu modele plane sunt îndeplinite,
calculul structurii poate fi continuat ca la exemplul H.4.3, folosind două modele plane.
566
567
confinată și planșee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2 pentru evaluarea siguranței
seismice a unei clădiri proiectate conform Normativului P2-85 pentru zona seismică
de grad 7MSK conform Normativului P100/81
Figura H.4.10: Planul nivelului curent (inclusiv parter)
H.4.5.2.1. Descriere
Clădire etajată curentă cu 3 niveluri (P+2E);
Toate nivelurile (inclusiv parterul) sunt identice (Figura H.4.10:);
Funcțiune: locuințe, 4 apartamente cu două camere la scară, pe fiecare nivel;
Structura: pereți din zidărie confinată cu elemente ceramice (GVP), t=300 mm;
Materiale pentru zidărie: Cărămidă C75 și mortar M25;
Beton pentru elementele de confinare: B150 (echivalent C12/15);
Oțel pentru elementele de confinare: PC52 pentru barele longitudinale,
respectiv OB37 pentru etrieri;
Planșee din beton armat monolit;
Teren normal de fundare;
Amplasament, zona seismică (conform P100-1) ag = 0.15g;
Înălțimea nivelului: 2.75 m;
Proiectarea inițială: conform Normativelor P2-85 și P100-81 pentru zona
seismică de grad 7 MSK.
568
H.4.5.2.2. Dimensiuni și greutăți
Arii de referință
Aria nivelului
Anivel = 18.00 × 11.10 + 4 × 1.80 × 3.90 = 227.88 m2
Aria planșeului
Aplanșeu (încăperi) = 8 × 3.30 × 5.10 + 2 × 3.00 × 5.10 = 165.24 m2
Aplanșeu (balcoane) = 4 × 1.80 × 3.90 = 28.08 m2
Aplanșeu (total) = 193.32 m2
Aria de zidărie
Azid (secțiunea orizontală) = Anivel - Aplanșeu = 227.88 - 193.32 = 34.56 m2
Aria secțiunilor orizontale a golurilor de uși și ferestre (Azid,0)
Din Figura H.4.10:, rezultă
Ferestre → (4 × 2.10 + 6 × 1.20 + 4 × 0.90) × 0.30 = 5.76 m2
Uși → (4 × 0.90 + 4 × 1.20 + 1 × 1.50) × 0.30 = 2.97 m2
Total 8.73 m2
Aria pereților structurali
Azid,str = Azid - Azid,0 = 34.56 - 8.73 = 25.83 m2
Notă: aria pereților structurali (care satisfac condițiile din CR6) se calculează ca diferența între
aria de zidărie Azid și aria secțiunilor orizontale în dreptul golurilor de ferestre și uși (Azid,0).
Volumul și greutatea zidăriei

Volum brut (Vzid,b)
Vzid,b = Azid × hetaj
hetaj = 2.75 m
Vzid,b = 34.56 × 2.75 = 95.1 m3
Volum goluri în pereți
Ferestre
4 × 2.10 × 2.40 = 20.16 m2
6 × 1.20 × 1.50 = 10.80 m2
4 × 0.90 × 0.90 = 3.24 m2
Total 34.20 m2
Uși
4 × 0.90 × 2.10 = 7.56 m2
4 × 1.20 × 2.10 = 10.08 m2
1 × 1.50 × 2.10 = 3.15 m2
Total 20.79 m2
569
Volum total goluri
Vgol = (34.20 + 20.79) × 0.30 = 16.50 m3
Volum zidărie (net)
Vzid,n = Vzid,b - Vgol → Vzid,n = 95.1 - 16.5 = 78.6 m3
În tabelul 5.1 este dată greutatea pereților cu grosime t = 300 mm, cu mortar pentru
utilizare generală (G) pentru elemente ceramice cu 25% goluri (clasa C2 conform
STAS 5185/1).
Tabelul 5.1
Greutate perete Greutate perete Greutate
Densitatea aparentă
netencuit tencuit volumetrică
kg/m3 kN/m2 kN/m2 kN/m3
1500 4.50 5.30 17.70
Notă: s-au considerat pereți tencuiți pe ambele fețe cu 2 cm de mortar de var-ciment (ρ = 2000 kg/m3).
Greutatea tencuielii s-a considerat gtenc = 2 × 0.02 × 2 = 0.8 kN/m2
H.4.5.3. Date privind proiectarea seismică inițială a clădirilor
H.4.5.3.1. Reglementări de referință

S-a considerat că proiectarea seismică s-a realizat pe baza următoarelor documente
normative (în prezent abrogate):
Zonarea seismică. Macrozonarea seismică a teritoriului Republicii Socialiste
România - STAS 11.100/1-77
Normativ de proiectare seismică, indicativ P100-81
Normativ privind alcătuirea, calculul și executarea structurilor din zidărie,
indicativ P2-85
Lucrări de zidărie - Calculul și alcătuirea elementelor - STAS 10109/1-82
H.4.5.3.2. Condiții seismice la amplasament

S-au considerat condițiile de amplasament conform STAS 11.100/1-77 și P100-81:
Clădire amplasată în zona seismică de grad 7 MSK cu coeficientul de
intensitate seismică ks = 0.12.
H.4.5.4. Forța seismică de proiectare conform P100-81

Conform P100-81, tabelul 4, pentru "clădiri cu pereți portanți de zidărie, cu o
dispoziție ordonată a structurii pe verticală, cu înălțime până la parter + 4 etaje", se
admite determinarea simplificată a încărcărilor seismice orizontale direct pe baza
valorii coeficientului seismic c = 0.45ks
Pentru amplasamentul din zona de grad 7 MSK a rezultat
c = 0.45 × 0.12 = 0.054
Notă: în Normativul P100-81 valoarea factorului 0.45 care multiplică coeficientul de intensitate
seismică ks a fost calculată considerând coeficientul de reducere a efectelor acțiunii seismice ψ = 0.30
(tabelul 3) independent de alcătuirea zidăriei (zidărie simplă sau confinată).
570
H.4.5.5. Încadrarea sistemului structural
Standardul STAS 10109/1-82 stabilea următoarele moduri de alcătuire a zidăriei:
Zidărie simplă - zidărie simplă alcătuită numai dintr-un singur tip de cărămidă
sau bloc de zidărie;
Zidărie complexă - alcătuită din cărămizi sau blocuri în asociere cu elemente
de beton armat monolit (stâlpișori, centuri, centuri-buiandrugi) executate astfel
încât să conlucreze la preluarea încărcărilor;
Zidărie armată - alcătuită din cărămizi sau blocuri și armături din oțel beton
prevăzute în mortarul din rosturile orizontale ale zidăriei.
Normativul P100-81, Cap.7 Construcții și elemente din zidărie prevedea că
pentru proiectarea clădirilor din zidărie portantă se vor respecta prevederile
normativului P2 privind alcătuirea și calculul structurilor din zidărie.
H.4.5.6. Prevederile normativului P2-85
H.4.5.6.1. Clasificarea clădirii din punct de vedere al dispunerii pereților

structurali
Conform art. 3.4.2. clădirea examinată este de tip fagure care are:
Distanța maximă între axele pereților:
Transversal 3.60 m < 5.00 m
Longitudinal 5.40 m  5.00 m
Aria delimitată de axele pereților structurali : 3.60 × 5.40 = 19.44 m2 < 25.0 m2
Înălțimea nivelului hniv = 2.75 m < 3.00 m
Clădirea examinată respectă și limitele dimensionale impuse de Normativul P2-85:
Lungimea maximă a tronsonului, prevăzută în tabelul 3
Înălțimea și numărul maxim de niveluri, prevăzute în tabelul 4
H.4.5.6.2. Poziționarea stâlpișorilor de beton armat

S-a presupus că stâlpișorii de beton armat au fost realizați în pozițiile prevăzute în
tabelul 7, și figura 12 din Normativul P2-85 pentru clădiri cu nniv = 3 și H < 9.00 m
Pentru evaluarea analitică a siguranței s-a presupus că:
Armarea stâlpișorilor a fost realizată cu 4Φ12 PC52 și etrieri Φ6/20 cm ;
Nu există armare în rosturile orizontale ale zidăriei.
571
Figura H.4.11: Poziționarea stâlpișorilor din beton armat conform P2-85 pentru clădiri amplasate
în zona de grad 7 MSK
H.4.5.6.3. Stabilirea rezistențelor de proiectare ale zidăriei pentru evaluarea

siguranței seismice
Nivel de cunoaștere atins
KL2
Factor de încredere
CF = 1.20
Determinarea caracteristicilor materialelor
Pentru evaluarea analitică a siguranței clădirii s-au folosit valorile rezistențelor din
STAS 10109/1-82
Notă: aceste rezistențe provin din aplicarea coeficienților de material γM asupra valorilor medii
din seria de standarde STAS 1031-50÷75
Materiale
Cărămidă: C75
Mortar: M25
Coeficient de material
γM = 2.5
Rezistență la compresiune
Rezistența unitară medie la compresiune
fm = 2 × 1.10 = 2.20 N/mm2
Notă: se determină înmulțind rezistența de calcul din STAS 10109/1-82 cu coeficientul de
material γm =2.0 pentru a se obține valorile medii din STAS 1031-75.
572
Rezistența unitară de proiectare la compresiune
fd = fm/CF = 2.20 / 1.20 = 1.83 N/mm2
Rezistența la lunecare în rost orizontal
Rezistența medie la lunecare în rost orizontal
fvm =2.2 × 0.110 = 0.242 N/mm2
material γm =2.2 pentru a se obține valorile medii din STAS 1031-75. Rezistențele depind
numai de marca mortarului.
Rezistența unitară de proiectare la lunecare în rost orizontal (fvd)
f vm
f vd 
 M CF
fvd = 0.242/1.2/2.5 = 0.081 N/mm2
Rezistența de proiectare la cedare pe secțiune înclinată (ruperea în scară)
0,04 f m
f td 
 M CF
ftd = 0.04 × 2.20 / 1.20 / 2.5 = 0.030 N/mm2
H.4.5.7. Calcul încărcărilor de proiectare pentru gruparea seismică
H.4.5.7.1. Încărcări verticale

Conform Codului CR0 pentru gruparea seismică de încărcări valorile de proiectare ale
efectelor cumulate ale încărcărilor verticale, permanente și utile, se determină cu
relația:
Ed = G + ψ Q
unde
G - este suma efectelor încărcărilor permanente
Q - este suma efectelor încărcărilor variabile (utile/de exploatare)
ψ = 0.3 pentru clădiri de locuit
Efectele totale de proiectare pentru gruparea seismică se obțin prin însumarea efectelor
încărcărilor verticale cu efectele încărcărilor seismice determinate conform P100-1
H.4.5.7.2. Greutatea zidăriei pe nivel (gruparea seismică)

Greutate totală
Gzid,niv (total) = Vzid,n × greutate volumetrică perete tencuit
Gzid,niv(total) = 1391 kN
Greutate unitară
Gzid,niv (unitar) = Gzid,niv / Anivel
Gzid,niv(unitar) = 6.11 kN/m2
573
H.4.5.7.3. Greutatea planșeului de beton (gruparea seismică)
Încărcare utilă (locuințe) conform CR0 și Anexa Națională la SR EN 1991-1-1:
încăperi → 1.50 kN/m2
balcoane → 2.50 kN/m2
Greutate totală încăperi:
Placa hpl = 13 cm 0.13×25 = 3.25 kN/m2
Pardoseala 1.25 kN/m2
Tencuiala intrados (2 cm) 0.40 kN/m2
Pereți despărțitori ușori 1.50 kN/m2
Încărcare utilă 0.3×1.5 = 0.45 kN/m2
Total 6.85 kN/m2
Greutate totală balcoane:
Placa 0.13×25 = 3.25 kN/m2
Pardoseala 1.25 kN/m2
Tencuiala intrados (2 cm) 0.40 kN/m2
Parapete beton t = 60 mm 2.20 kN/m2
Încărcare utilă 0.3×2.5 = 0.75 kN/m2
Total 7.85 kN/m2
Greutate de proiectare pe nivel pentru gruparea seismică
Gpl(nivel) = 165.24 × 6.85 + 28.08 × 7.85 = 1352 kN
H.4.5.7.4. Greutatea totală pentru calculul la cutremur (gruparea seismică)

Greutatea totală a nivelului
Gniv = Gzid,niv + Gpl(nivel) → Gniv = 1391 + 1352 = 2743 kN
Greutatea unitară a nivelului
Gniv
g niv  → gniv = 12 kN/m2
Aniv
Greutatea totală pentru clădirea P+2E este
Gtotal = 3 × 2743 = 8229 kN
Efortul unitar mediu de compresiune la parter (în secțiunea de încastrare)
Gtotal 8229
 0, P    319kN / m 2  0.32 N / mm2
Azid ,str 25.83
574
H.4.5.7.5. Calculul forțelor seismice
Din examinarea condițiilor de alcătuire rezultă următoarele concluzii:
Clădirea proiectată pentru zona seismică de grad 7 MSK trebuie considerată
clădire din zidărie simplă deoarece poziționarea elementelor de confinare nu
satisface cerințele din Codul P100-1 pentru a fi considerată zidărie confinată;
Calculul forței tăietoare de bază s-a făcut considerând următoarele valori:
Factorul de comportare q = 1.5
Factorul de suprarezistență αu/α1 = 1.00
Factorul de corecție pentru amortizarea structurală  = 0.88
Clădire P+2E → λ = 0.85
Pentru spectrul elastic s-a considerat valoarea maximă β0 = 2.50
Factorul de importanță (clădiri de locuit) γI = 1.00
Rezultă:
Fb,nec = 1.0 × 0.15 x (2.50/1.50) × 0.88 × 0.85 G = 0.187 G
Fb,nec  1540 kN
Notă: valoarea este de circa trei ori mai mare decât valoarea de proiectare inițială - diferența
provine, în principal, din modificarea valorii factorului de comportare q = 1/ψ.
H.4.5.8. Calculul eforturilor unitare de compresiune pe grupuri de pereți

Eforturile unitare de compresiune din încărcările verticale au fost determinate pentru
grupuri (zone) de pereți structurali care, în secțiunea de la bază (cota ± 0.00), pot fi
considerate ca având eforturi uniforme de compresiune din încărcările verticale.
Delimitarea zonelor de pereți și a suprafețelor aferente de planșeu este arătată în
Figura H.4.12:
Figura H.4.12: Grupuri de pereți (zone)
575
Pentru fiecare zonă s-au determinat:
Greutatea pereților în elevație pe înălțimea etajului (Gzid,etaj)
Aria secțiunii orizontale a pereților structurali (Azid)
Încărcările totale date de planșeu pe element (qpl)
Valorile sunt date în tabelul 5.2.
Tabelul 5.2
Gzid,etaj qpl Ntotal,etaj Azid σ0
Element Nr. elemente
kN kN kN m2 N/mm2
ZA 4 64.6 66.6 131.2 1.170 0.1121
ZB 4 81.4 105.6 187.0 1.485 0.1259
ZC 4 83.6 71.2 154.8 1.485 0.1042
ZD 2 232.4 188.6 421.0 4.635 0.0908
Σ1382.6 Σ 2735 Σ 2735
Forța axială la bază (parter) și valoarea de proiectare a efortului unitar de compresiune,

σ0,P pentru zonele ZA ÷ ZD - valori rotunjite - sunt date în tabelul 5.3
Tabelul 5.3
Număr N0 σ0,P
Element
elemente kN N/mm2
ZA 4 394 0.336
ZB 4 561 0.378
ZC 4 464 0.313
ZD 2 1263 0.272
Greutate clădire 8200 kN
576
H.4.5.9. Calculul forțelor seismice de proiectare pentru pereții structurali
H.4.5.9.1. Identificarea pereților structurali

Au fost identificați pereții structurali pe cele două direcții principale ale clădirii
Toți pereții au fost considerați dreptunghiulari (s-a neglijat contribuția tălpilor).
Figura H.4.13: Pereți structurali transversali
Figura H.4.14: Pereți structurali longitudinali
577
H.4.5.9.2. Caracteristicile geometrice ale secțiunilor orizontale ale pereților
structurali
Caracteristicile geometrice ale secțiunilor orizontale ale pereților structurali sunt date
în tabelele următoare.
Pereți transversali
Tabelul 5.4a
Tip Număr lw T Azid Izid σ0,P
Zona Elemente
elem. elem. m M m2 m4 N/mm2
T1 ZA 4 Tr1A,Tr1C; Tr6A,Tr6C; 3.30 0.30 0.990 0.898 0.336
T2 ZB 4 Tr2A,Tr2C,T5A Tr5C 3.30 0.30 0.990 0.898 0.378
T3 ZC 4 Tr3A,Tr3C,Tr4A,Tr4C 3.00 0.30 0.900 0.675 0.313
T4 ZD 6 Tr1B,Tr2B,Tr3B,Tr4B,Tr5B,Tr6B 2.70 0.30 0.810 0.492 0.272
Pereți longitudinali
Tabelul 5.4b
Tip Număr lw t Azid Izid σ0,P
Zona Elemente
elem. elem. m m m2 m4 N/mm2
L1 ZA 4 LA1,LA6,LC1,LC6 0.90 0.30 0.270 0.018 0.336
L2 ZB 4 LA2,LA5,LC2,LC5 1.95 0.30 0.585 0.185 0.378
L3 ZC 4 LA3,LA4,LC3,LC4 2.25 0.30 0.675 0.285 0.313
L4 ZD 2 LB1-3,LB4-6 8.25 0.30 2.475 14.04 0.272
H.4.5.9.3. Verificarea condițiilor de regularitate în plan și pe verticală

Clădirea expertizată satisface în totalitate condițiile de regularitate în plan și în elevație
date în Codul P100-1.
H.4.5.9.4. Verificarea respectării condițiilor din P100-1

Densitatea pereților
Transversal
 Azid,tr = 8 × 0.99 + 4 × 0.90 + 6 × 0.810 = 16.38 m2
Azid ,tr 16.38
ptr %    100  8.47% > 5.5%
Aplanseu 193.32
Longitudinal
Azid,long = 4 × 0.270 + 4 × 0.585 + 4 × 0.675 + 2 × 2.475 = 11.07m2
Azid ,long 11.07
plong %    100  5.73% > 5.5%
Aplanseu 193.32
578
Verificarea raportului între ariile golurilor și ariile plinurilor în peretele longitudinal de
fațadă
Notă: grosimea fiind constantă se compară lungimile golurilor cu lungimile plinurilor
Lplin = 2 × 0.90 + 2 × 1.95 + 2 × 2.25 = 10.20 m

Lgol = 18.0 - Lplin = 7.8 m
Lgol 7.80
   0.765  1.25
L plin 10.20
H.4.5.9.5. Calculul rigidităților laterale ale pereților

S-a considerat că pereții au comportare de "console independente", iar rigiditatea
geometrică a acestora s-a calculat cu relația
t
R

 p 3  42p 
cu notațiile
H
p 
lw
t - grosimea peretelui
lw - lungimea peretelui
H - înălțimea peretelui
Factorii de distribuție a forței tăietoare de bază între pereții structurali s-au calculat cu
relația:
Ri
V ,i 
 Ri
Pentru clădirea expertizată cu H ≡ Htot = 3 × hniv = 3 × 2.75 = 8.25 m, valorile
rigidităților pereților transversali și longitudinali și ale factorilor de distribuție ρV,i
sunt date în tabelele 5.6a și 5.6b.
Tabelul 5.6a
lw t Ri
Element Număr elemente λ ρV,i
m m m
T1 4 3.30 2.50 0.30 0.00429 0.0691
T2 4 3.30 2.50 0.30 0.00429 0.0691
T3 4 3.00 2.75 0.30 0.00328 0.0529
T4 6 2.70 3.06 0.30 0.00243 0.0392
RT=0.06201 m
579
Tabelul 5.6b
lw t Ri
Element Număr elemente λ ρV,i
m m m
L1 4 0.90 9.17 0.30 0.000097 0.001
L2 4 1.95 4.23 0.30 0.000951 0.010
L3 4 2.25 3.67 0.30 0.001441 0.015
L4 2 8.25 1.00 0.30 0.042857 0.448
RL = 0.09567 m
H.4.5.10. Metodologii de evaluare
H.4.5.10.1. Metodologia de nivel 1

Clădirea îndeplinește criteriile pentru aplicarea metodologiei de evaluare de nivel 1
deoarece:
Are înălțimea P+2E;
Se află în zonă seismică cu ag = 0.15g;
Pereții structurali sunt executați din zidărie simplă.
Evaluarea calitativă preliminară pentru metodologia de nivel 1
Pentru evaluarea calitativă preliminară, încadrarea clădirii este următoarea:
Regim de înălțime: P+2E
Rigiditatea planșeelor în plan orizontal: rigide
Regularitatea geometrică și structurală: cu regularitate în plan și în elevație
Cu acești parametri, din tabelul D.1a rezultă R1 = 100
Din informațiile existente, la cutremurele din 1986 și 1990 clădirea a suferit avarii
nesemnificative la elementele verticale și orizontale.
Se poate considera indicatorul R2 = 100
Verificarea preliminară prin calcul a capacității de rezistență pentru ansamblul clădirii.
Sunt îndeplinite condițiile pentru folosirea metodologiei de nivel 1.
Efortul unitar mediu de compresiune în pereții structurali este
Gtot 8200
0    317kN / m 2  0.32 N / mm 2
Azid , str 25.83
Forța tăietoare capabilă a clădirii se calculează considerând τk = 0.10 N/mm2
(s-a apreciat raportul var: ciment = 0.25) și Az,min ≡ AL = 11.07 m2
2 0.32
Fb,cap  11.07m2  0.1N / mm2  1    1959kN  Fb,nec  1540kN
3 0.1
Clădirea expertizată satisface condiția de siguranță conform metodologiei de nivel 1.
580
Evaluarea calitativă detaliată
Îndeplinirea criteriilor privind alcătuirea arhitectural-structurală
Calitatea sistemului structural
Conform prevederilor Normativului P2-85 pentru zona seismică de grad 7 MSK.
Corespunde cerințelor actuale pentru clădiri din zidărie simplă (nearmată)
Punctaj: 10
Calitatea zidăriei
Conform prevederilor Normativului P2/85
Punctaj: 10
Tipul planșeelor
Planșee din beton armat monolit
Punctaj: 10
Configurația în plan
Formă compactă, simetrică în raport cu ambele direcții principale
Punctaj: 10
Configurația în elevație
Forma în plan și structura sunt constante în elevație
Punctaj: 10
Distanțe între pereți
Distanța între axele pereților longitudinali depășește cu 8% distanța limită prevăzută
pentru structurile cu pereți deși
Punctaj: 8
Elemente care dau împingeri laterale
Nu există elemente care dau împingeri laterale
Punctaj:10
Tipul terenului de fundare și al fundațiilor
Teren de fundare normal
Fundații continue din beton armat sub pereții structurali
Punctaj: 10
Interacțiuni posibile cu clădirile adiacente
Clădire izolată; nu există risc de coliziune cu clădirile adiacente
Punctaj: 10
Elemente nestructurale
Nu există elemente nestructurale majore (frontoane/calcane)
581
Elemente nestructurale curente pentru clădiri de locuit.
Punctaj: 10
Punctaj total: R1 = 98 puncte
Îndeplinirea criteriilor de evaluare privind starea de avariere
Clădirea a suferit numai avarii nesemnificative la cutremurele din 1986 și 1990
Punctaj: 100
H.4.5.10.2.1. Evaluarea prin calcul a siguranței clădirii

Capacitatea de rezistență a pereților la compresiune excentrică
Se calculează considerând peretele în consolă solicitat de forțe orizontale distribuite
triunghiular.
Pentru clădirea P+2E înălțimea echivalentă la care se aplică ansamblul forțelor laterale
este
7 7
H ech  H tot   8.25  6.42m
9 9
Rezistența de proiectare la compresiune
fd = 1.83 N/mm2
Forța axială (Nd) s-a calculat cu formula
Nd = σ0,P lw t
Momentul capabil (MRd) s-a calculat cu formula
Nd
M Rd  ( 1  1.15d )lw
2
Forța tăietoare asociată cedării la compresiune excentrică este
M Rd
V f ,as 
H ech
Rezultatele sunt date în tabelele 5.7a și 5.7b
Tabelul 5.7a
Nr. σ0,P lw t Nd MRd Vf,as
Elem. υd 1-1.15υd
2
elem N/mm m m kN kNm kN
T1 4 0.336 3.30 0.30 333 0.184 0.789 433 67.4
T2 4 0.378 3.30 0.30 374 0.207 0.762 471 73.3
T3 4 0.313 3.00 0.30 282 0.171 0.803 339 52.9
T4 6 0.272 2.70 0.30 220 0.149 0.829 247 38.4
582
Tabelul 5.7b
Nr. σ0,P lw t Nd MRd Vf,as
Elem. υd 1-1.15υd
elem N/mm2 m m kN kNm kN
L1 4 0.336 0.90 0.30 91 0.184 0.789 32 5.0
L2 4 0.378 1.95 0.30 221 0.207 0.762 164 25.6
L3 4 0.313 2.25 0.30 211 0.171 0.803 191 29.7
L4* 2 0.272 8.25 0.30 673 0.149 0.829 3757* 58.5*
Notă: Pentru elementele L4*, care sunt mărginite la ambele capete de stâlpișori de beton armat
s-a adăugat momentul capabil al armăturilor longitudinale din stâlpișori, calculat cu valoarea
medie a rezistenței oțelului.
M Rd  As   ls As f yd ,med
MRd = (8.25 - 0.30) × 4 × 113 × 1.35 × 300 / 1000 = 1455kN
Capacitatea de rezistență la forță tăietoare

Forța tăietoare de rupere prin lunecare în rostul orizontal
Valorile sunt indicate în tabelele următoare
Tabelul 5.8a.
Nr. Md Nd lw lad Vf21
Elem.
elem kNm kN m m kN
T1 4 683 333 3.30 0 59
T2 4 683 374 3.30 0 66
T3 4 523 282 3.00 0 50
T4 6 388 220 2.70 0 39
Tabelul 5.8b
Nr. Md Nd lw lad' Vf21
Elem.
elem kNm kN m m kN
L1 4 10 91 0.90 0 16
L2 4 98 221 1.95 0 39
L3 4 149 211 2.25 0 37
L4* 2 4429 673 8.25 0 156
Notă: pentru elementele L4 care sunt mărginite la ambele capete de stâlpișori de beton armat
*
s-a adăugat rezistența la forță tăietoare a unui stâlpișor

VRd(Asc) = 0.2 Aascfyd,med
VRd (Asc) = 0.2 × 4 × 113 ×1.35 × 300 / 1000 = 37 kN
583
Rezistența la rupere pe secțiune înclinată
H ech
Se calculează considerând  p 
lw
Au rezultat valorile din tabelele 5.9a și 5.9b
Tabelul 5.9a
lw t σ0,P  0, P Vf22
Nr. tl w
Elem. λ≡ b f td 1
elem m m N/mm2 b f td kN
T1 4 3.30 0.30 0.336 1.50 19.8 3.49 69.2

T2 4 3.30 0.30 0.378 1.50 19.8 3.69 73.0
T3 4 3.00 0.30 0.313 1.50 18.0 3.38 60.9
T4 6 2.70 0.30 0.272 1.50 16.2 3.17 51.4
Tabelul 5.9b
lw t σ0,P  0, P Vf22
Nr. tl w
elem m m t/m2 b f td kN
L1 4 0.90 0.30 0.336 1.50 5.4 3.49 18.9

L2 4 1.95 0.30 0.378 1.50 11.7 3.69 43.2
L3 4 2.25 0.30 0.313 1.50 13.5 3.38 45.6
L4* 2 8.25 0.30 0.272 1.00 74.3 3.17 272.6*
Notă: rezistența la forță tăietoare a fiecărui element, Vcap, este valoarea cea mai mică dintre Vf21
și Vf22
H.4.5.11. Determinarea eforturilor secționale de proiectare (necesare) în pereții

structurali
Forța tăietoare de bază (Fb,nec) a fost distribuită pereților structurali de pe ambele
direcții proporțional cu rigiditatea lor.
Vnec = ρV,I × Fb,nec
Valorile ρ sunt date în tabelele 5.6a și 5.6b
Notă: pentru simplificarea calculului s-a neglijat efectul excentricității accidentale (care are o
valoare redusă deoarece tronsonul este scurt)
H.4.5.12. Calculul indicatorului R3
H.4.5.12.1. Indicatorul R3M pentru rezistența pereților la compresiune excentrică

S-au comparat valorile Mbază cu valorile MRd
Rezultatele sunt date în tabelele 5.10a și 5.10b.
584
Tabelul 5.10a
Vnec Mbază MRd
Element Număr elemente ρV,i R3M
kN kNm kNm
T1 4 0.0691 106.4 683 433 0.634
T2 4 0.0691 106.4 683 471 0.690
T3 4 0.0529 81.5 523 339 0.648
T4 6 0.0392 60.4 388 247 0.637
Σ Mbază = 9884 kNm Σ MRd = 6454kNm R3med = 0.653
Tabelul 5.10b
Vnec Mbază MRd
Element Număr elemente ρV,i R3M
kN kNm kNm
L1 4 0.001 1.6 10 32 >1.0
L2 4 0.010 15.3 98 164 >1.0
L3 4 0.015 23.2 149 191 >1.0
L4* 2 0.448 689.9 4429 3757* 0.848*
Σ Mbază = 9886 kNm Σ MRd = 9062 kNm R3 = 0.848
Notă: deoarece pereții L4 preiau aproape integral forța tăietoare pe direcție longitudinală, R3
pentru ansamblu corespunde valorii R3,L4. Dacă s-ar considera aportul tuturor pereților,
valoarea ar fi R3,med = 0.917
H.4.5.12.2. Indicatorul R3V pentru rezistența pereților la forță tăietoare

S-au comparat valorile Vcap cu Vnec pentru determinarea factorului R3V.
S-au comparat valorile Vcap cu valorile Vas pentru determinarea modului de rupere
Tabelul 5.11a
Număr Vnec Vf21 Vf22 Vcap Vas

Element R3V Rupere
elemente kN kN kN kN kN
T1 4 106.4 60 69.2 60 0.564 67.4 Fragilă
T2 4 106.4 66 73.0 66 0.620 73.3 Fragilă
T3 4 81.5 50 60.9 50 0.613 52.9 Fragilă
T4 6 60.4 39 51.4 39 0.646 38.4 Ductilă
Σ Vnec=1540 kN Σ Vcap=938 kN R3=0.610
585
Tabelul 5.11b
Vnec Vf21 Vf22 Vcap Vas
Element Număr elemente R3V Rupere
kN kN kN kN kN
L1 4 1.6 16 18.9 16 >1 5.0 Ductilă
L2 4 15.3 39 43.2 39 >1 25.6 Ductilă
L3 4 23.2 37 45.6 37 >1 29.7 Ductilă
L4 2 689.9 156 272.6* 156 0.226 58.5* Ductilă
ΣVnec=1540 kN ΣVcap=849 kN R3=0.303
Notă: deoarece pereții L4 preiau aproape integral forța tăietoare pe direcție longitudinală, R3
pentru ansamblu corespunde valorii R3,L4. Dacă s-ar considera aportul tuturor pereților,
valoarea ar fi R3,med = 0.442
H.4.5.13. Încadrarea clădirii în clase de risc

Încadrarea clădirii în clase de risc s-a făcut în funcție de indicatorii R1, R2, R3
Îndeplinirea condițiilor de alcătuire seismică
R1 = 0.98 → Clasa de risc seismic IV
Gradul de afectare structurală
Capacitatea de rezistență a structurii
R3 = 0.172 → Clasa de risc seismic I
H.4.5.14. Propunerea lucrărilor de consolidare
H.4.5.14.1. Criterii pentru adoptarea măsurilor de consolidare

Pentru pereții transversali, deoarece indicatorii R3M (siguranța pereților la
încovoiere) sunt > 0.65 nu sunt necesare în mod obligatoriu lucrări de
consolidare;
Pentru pereții transversali, deoarece indicatorii R3V (siguranța pereților la forță
tăietoare) sunt  0.65, nu sunt necesare în mod obligatoriu lucrări de
consolidare;
Pentru pereții longitudinali, deoarece toți indicatorii R3M > 0.65, nu sunt
necesare în mod obligatoriu lucrări de consolidare pentru sporirea capacității
de rezistență la încovoiere;
Pentru pereții longitudinali, deoarece indicatorul R3V = 0.172, sunt necesare
lucrări de consolidare pentru sporirea rezistenței la forță tăietoare.
Se propune consolidarea structurii prin placarea elementelor L4, pe ambele fețe, cu
tencuieli armate cu grosime de 60 mm, realizate cu mortar M10.
H.4.5.14.2. Calculul rezistenței elementelor de consolidare

Capacitatea de rezistență a peretelui după intervenție devine
586
Rzid , placat  R placare 
Vcap, placat  Vcap,existent  Vcap,existent  1  

Rzid ,existent  R zid ,existent 
1 Gzid Azid
Rzid ,existent 
k H
1 G placareAplacare
R placare 
k H
unde:
Gzid este modulul de elasticitate transversal al zidăriei peretelui existent
Gplacare ≡ Gmortar este modulul de elasticitate transversal al mortarului
Azid este aria secțiunii transversale a peretelui
Aplacare este aria secțiunii transversale a straturilor de placare
Prin urmare, exprimând ariile în funcție de grosimea zidului și, respectiv, de grosimea
placării, avem
R placare G placaret placare

Rzid ,existent Gzid t zid
În cazul clădirii expertizate rezistența caracteristică a zidăriei s-a calculat din
rezistența medie cu relația
fm 2.20
fk    1.41N / mm2
1.3  CF 1.3  1.2
Modulul de elasticitate transversal al zidăriei s-a calculat cu relația
Gzid =0.4Ezid = 0.4 × 1000fk = 564 N/mm2
Modulul de elasticitate transversal al mortarului de placare s-a calculat cu relația
Gmortar = 0.4 Emortar = 0.4 × 1000 Rmortar = 4000 N/mm2
Factorul de amplificare a rezistenței este
Rplacare 4000  2  60
  2.84
Rzid ,existent 564  300
Prin urmare rezistența peretelui consolidat este 156 × 2.84 = 443 kN
Indicatorul de rezistență devine
443
R3V   0.642  0.65
689.9
587
588
confinată și planșee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2 pentru evaluarea siguranței
seismice a unei clădiri proiectate conform Normativelor P2-85 și P100-81 pentru zona
seismică de grad 9 MSK.
Figura H.4.15: Planul nivelului curent (inclusiv parter)
H.4.6.2.1. Descriere
Clădire etajată curentă cu 3 niveluri (P+2E);
Toate nivelurile (inclusiv parterul) sunt identice;
Funcțiune: locuințe, 4 apartamente cu două camere la scară pe nivel;
Structura: pereți structurali din zidărie confinată cu elemente ceramice (GVP)
t=300 mm;
Materiale pentru zidărie: cărămidă C100 și mortar M50;
Beton pentru elementele de confinare B150 (echivalent C12/15);
Oțel pentru elementele de confinare: PC52 pentru barele longitudinale,
respectiv OB37 pentru etrieri;
Planșee din beton armat monolit;
Teren normal de fundare;
Amplasament, zona seismică (conform P100-1) ag = 0.40g;
Înălțimea nivelului: 2.75 m;
Proiectarea inițială conform P2-85 și P100-81 pentru gradul seismic 9 MSK.
589
H.4.6.2.2. Dimensiuni și greutăți
Arii de referință
A se vedea exemplul H.4.5
Volumul și greutatea zidăriei
H.4.6.3. Date privind proiectarea seismică inițială a clădirilor
H.4.6.3.1. Reglementări de referință

H.4.6.3.2. Condiții seismice la amplasament

S-au considerat condițiile de amplasament conform STAS 11.100/1-77 și P100-81:
Clădire amplasată în zona seismică de grad 9 MSK cu coeficientul de intensitate
seismică ks = 0.32.
H.4.6.4. Forța seismică de proiectare conform P100-81

Conform P100-81, tabelul 4, pentru "clădiri cu pereți portanți de zidărie, cu o
dispoziție ordonată a structurii pe verticală, cu înălțime până la parter + 4 etaje" , se
admite determinarea simplificată a încărcărilor seismice orizontale direct pe baza
valorii coeficientului seismic c = 0.45ks
Pentru amplasamentul din zona de grad 9 MSK a rezultat c = 0.45 × 0.32 = 0.144.
Notă: în Normativul P100-81 valoarea factorului 0.45 care multiplică coeficientul de
intensitate seismică ks a fost calculată considerând coeficientul de reducere a efectelor acțiunii
seismice ψ = 0.30 (q = 3.33) indiferent de alcătuirea zidăriei (zidărie simplă sau confinată).
H.4.6.5. Încadrarea sistemului structural

H.4.6.6. Prevederile normativului P2-85
H.4.6.6.1. Clasificarea clădirii din punct de vedere al dispunerii pereților

structurali
H.4.6.6.2. Poziționarea stâlpișorilor de beton armat

S-a presupus că:
stâlpișorii de beton armat au fost realizați în pozițiile prevăzute în tabelul 7 și
figura 13 din P2-85 pentru clădiri cu nniv = 3 și H < 9.00 m în zona seismică de
grad 9 MSK;
armarea stâlpișorilor a fost realizată cu 4Φ14 PC52 și etrieri Φ8/20 cm;
nu există armare în rosturile orizontale.
590
Figura H.4.16: Poziționarea stâlpișorilor pentru clădirea proiectată pentru gradul 9 MSK
H.4.6.6.3. Stabilirea rezistențelor de proiectare ale zidăriei pentru evaluarea

siguranței seismice
Nivel de cunoaștere atins
KL2
Factor de încredere
CF = 1.20
Determinarea caracteristicilor materialelor
Pentru evaluarea analitică a siguranței clădirii s-au folosit valorile rezistențelor
din STAS 10109/1-82
Notă: aceste rezistențe provin din aplicarea coeficienților de material γM asupra valorilor medii
din seria de standarde STAS 1031-50÷75
Materiale
Cărămidă: C100
Mortar: M50
Coeficient de material
γM = 2.5
Rezistență la compresiune
Rezistența unitară medie la compresiune
591
fm = 2 × 1.50 = 3.00 N/mm2
material γm =2.0 pentru a se obține valorile medii din STAS 1031-75.
Rezistența unitară de proiectare la compresiune
fd = fm/CF = 3.00 / 1.20 = 2.50 N/mm2
Rezistența medie la lunecare în rost orizontal
fvm =2.2 × 0.160 = 0.352 N/mm2
material γm =2.2 pentru a se obține valorile medii din STAS 1031-75. Rezistențele depind
numai de marca mortarului.
Rezistența unitară de proiectare la lunecare în rost orizontal (fvd)
f vm
f vd 
 M CF
fvd = 0.352/1.2/2.5 = 0.117 N/mm2
Rezistența de proiectare la cedare pe secțiune înclinată (ruperea în scară)
0,04 f m
f td 
 M CF
ftd = 0.04 × 3.00 / 1.20 / 2.5 = 0.04 N/mm2
H.4.6.7. Calcul încărcărilor de proiectare pentru gruparea seismică
H.4.6.7.1. Încărcări verticale

H.4.6.7.2. Greutatea zidăriei pe nivel (gruparea seismică)

H.4.6.7.3. Greutatea planșeului de beton (gruparea seismică)

H.4.6.7.4. Greutatea totală pentru calculul la cutremur (gruparea seismică)

H.4.6.7.5. Calculul forțelor seismice de proiectare pentru clădirea amplasată în

zona seismică de grad 9
Din examinarea condițiilor de alcătuire se încadra clădirea proiectată pentru zona
seismică de grad 9 MSK în categoria „clădire din zidărie confinată”, deoarece
poziționarea elementelor de confinare satisface cerințele din Codul P100-1.
Notă: elementele longitudinale de pe axele A și C (figura 6-2) trebuie să fie considerate
elemente de zidărie simplă deoarece nu sunt mărginite la ambele extremități de stâlpișori din
beton armat. Aceste elemente preiau, împreună, aproximativ 10% din forța seismică totală și
pot fi considerate elemente structurale secundare
592
Calculul forței tăietoare de bază se face considerând:
Factorul de suprarezistență: αu/α1 = 1.20
Factorul de comportare: q = 2.0 × 1.20 = 2.40
Factorul de corecție pentru amortizarea structurală:  = 0.88
Factorul de reducere, pentru clădire P+2E: λ = 0.85
Valoarea din spectrul elastic corespunzătoare: β0 = 2.50
Factorul de importanță (clădiri de locuit): γI = 1.00
Rezultă
Fb = 1.0 × 0.40 x (2.50/2.40) × 0.88 × 0.85 G = 0.312 G
G = 8200 kN
Fb  2560 kN
Notă: valoarea este de circa două ori mai mare decât valoarea de proiectare inițială.
H.4.6.7.6. Calculul eforturilor unitare de compresiune pe grupuri de pereți


H.4.6.9.1. Identificarea pereților structurali

H.4.6.9.2. Caracteristicile geometrice ale secțiunilor orizontale ale pereților

structurali
H.4.6.9.3. Verificarea condițiilor de regularitate în plan și pe verticală

H.4.6.9.4. Verificarea densității pereților

H.4.6.9.5. Calculul rigidității laterale a pereților

593
H.4.6.10. Metodologii de evaluare

Nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea metodologiei de nivel 1
H.4.6.10.2.1. Capacitatea de rezistență a pereților structurali pentru forțe în plan

Capacitatea de rezistență la compresiune excentrică pentru zidăria confinată
Se calculează considerând peretele în consolă solicitat de forțe orizontale
distribuite triunghiular.
Pentru clădirea P+2E, înălțimea echivalentă la care se aplică ansamblul forțelor
laterale este
7 7
H ech  H tot   8.25  6.42m
9 9
Rezistența de proiectare la compresiune fd = 2.50 N/mm2
Forța axială (Nd) se calculează cu formula
Nd = σ0,P lw t
Momentul capabil (MRd) pentru zidăria confinată se calculează cu formula
Nd
M Rd  (1  1.15 d )l w  Asc f yd ,med l s  M Rd 1  M Rd 2
2
Produsul Asc × fyd,med = 4 × 154 × 1.35 × 300 / 1000 = 249 kN
Forța tăietoare asociată cedării la compresiune excentrică este
M Rd
Vf1 
H ech
Tabelul 6.1a
Nr. σ0,P lw Nd MRd1 ls MRd2 MRd Vf1
Elem. υd 1-1.15υd
elem N/mm2 m kN kNm m kNm kNm kN
T1 4 0.336 3.30 333 0.134 0.845 465 3.00 747 1212 189
T2 4 0.378 3.30 374 0.151 0.826 510 3.00 747 1257 196
T3 4 0.313 3.00 282 0.125 0.856 362 2.70 672 1034 161
T4 6 0.272 2.70 220 0.109 0.875 260 2.40 598 857 134
594
Tabelul 6.1b
Nr. σ0,P lw Nd MRd1 ls MRd2 MRd Vf1
Elem. υd 1-1.15υd
elem N/mm2 m kN kNm m kNm kNm kN
L1 4 0.336 0.90 91 0.134 0.845 35 --- --- 35 5
L2 4 0.378 1.95 221 0.151 0.826 178 --- --- 178 28
L3 4 0.313 2.25 211 0.125 0.856 203 --- --- 203 32
L4* 2 0.272 8.25 673 0.109 0.875 2429 7.95 1980 4408 687
Capacitatea de rezistență la forță tăietoare

Având în vedere observațiile de la exemplul H.4.5, rezistența la lunecare s-a
calculat direct numai în funcție de componenta datorată frecării la care s-a
adăugat rezistența armăturilor din stâlpișorul comprimat.
VRd(Asc) = 0.2 Aasc fyd,med
VRd (Asc) = 0.2 × 4 × 154 ×1.35 × 300 / 1000 = 50 kN
Tabelul 6.2a
Nr. Nd Vf21z VRd(Asc) Vf21
Elem.
elem kN kN kN kN
T1 4 333 60 50 110
T2 4 374 66 50 116
T3 4 282 50 50 100
T4 6 220 39 50 89
Tabelul 6.2b
Nr. Nd Vf21z VRd(Asc) Vf21
Elem.
elem kN kN kN kN
L1 4 91 16 --- 16
L2 4 221 39 --- 39
L3 4 211 37 --- 37
L4 2 673 119 50 169
Notă: valorile Vf21z corespund rezistențelor zidăriei nearmate (a se vedea exemplul H.4.5)
595
Rezistența la rupere pe secțiune înclinată
H ech
Se calculează ținând cont că  p 
lw
Tabelul 6.3a.
Nr. lw t σ0,P  0 ,P Vf22z VRd(Asc) Vf22

tl w
elem m m N/mm2 b f td kN kN kN
T1 4 3.30 0.30 0.336 1.50 26.4 3.07 81 50 131

T2 4 3.30 0.30 0.378 1.50 26.4 3.23 85 50 135
T3 4 3.00 0.30 0.313 1.50 24 2.97 71 50 121
T4 6 2.70 0.30 0.272 1.50 21.6 2.79 60 50 110
Tabelul 6.3b
lw t σ0,P  0 ,P Vf22z VRd(Asc) Vf22
Nr. tl w
elem m m N/mm2 b f td kN kN kN
L1 4 0.90 0.30 0.336 1.50 7.2 3.07 22 --- 22

L2 4 1.95 0.30 0.378 1.50 15.6 3.23 50 --- 50
L3 4 2.25 0.30 0.313 1.50 18 2.97 53 --- 53
*
L4 2 8.25 0.30 0.272 1.00 99 2.79 276 50 326
Notă: valorile Vf22z corespund zidăriei nearmate (a se vedea tabelele 5.9a și 5.9b). Rezistența la
forță tăietoare a fiecărui element este valoarea cea mai mică dintre Vf21 și Vf22
H.4.6.11. Determinarea eforturilor secționale de proiectare (necesare) în pereții

structurali
Forța tăietoare de bază (Fb,nec) a fost distribuită pereților structurali de pe ambele
direcții proporțional cu rigiditatea lor.
Vnec = ρV,I × Fb,nec
Valorile ρ sunt date în tabelele din exemplul H.4.5
Notă: pentru simplificarea calculului, s-a neglijat efectul excentricității accidentale (care are o
valoare redusă deoarece tronsonul este scurt).
H.4.6.12. Calculul indicatorului R3
H.4.6.12.1. Indicatorul R3M pentru rezistența pereților la compresiune excentrică

Se compară valorile Mbază calculate din relația Mbază = Fb,nec × Hech cu valorile MRd
596
Tabelul 6.4a
Număr Vnec Mbază MRd

Element ρV,i R3M
elemente kN kNm kNm
T1 4 0.0691 177 1136 1212 >1
T2 4 0.0691 177 1136 1257 >1
T3 4 0.0529 135 869 1034 >1
T4 6 0.0392 100 644 857 >1
Tabelul 6.4b.
Număr Vnec Mbază MRd

Element ρV,i R3M
elemente kN kNm kNm
L1 4 0.001 3 16 35 >1.0
L2 4 0.010 26 164 178 >1.0
L3 4 0.015 38 247 203 0.823
L4 2 0.448 1147 7363 4408 0.599
H.4.6.12.2. Indicatorul R3 pentru rezistența pereților la forță tăietoare

Se compară valorile Vcap cu pentru determinarea factorului R3V.
Se compară valorile Vcap cu valorile Vas pentru determinarea modului de rupere.
Rezistența la forță tăietoare a fiecărui element (Vcap) este valoarea cea mai mică dintre
Vf21 și Vf22
Tabelul 6.5a.
Vnec Vf21 Vf22 Vf2 Vf1
kN kN kN kN kN
T1 4 177 110 131 110 0.621 189 Fragil
T2 4 177 116 135 116 0.655 196 Fragil
T3 4 135 100 121 100 0.741 161 Fragil
T4 6 100 89 110 89 0.89 134 Fragil
ΣVnec=2560 kN ΣVcap=1838 kN Rmed= 0.719
597
Tabelul 6.5b.
Vnec Vf21 Vf22 Vf2 Vf1
kN kN kN kN kN
L1 4 3 16 22 16 >1 5 Ductil
L2 4 26 39 50 39 >1 28 Ductil
L3 4 38 37 53 37 0.842 32 Ductil
L4 2 1147 169 326 169 0.147 687 Fragil
ΣVnec=2560 kN ΣVcap=706 kN R3=0.147
Nota: deoarece pereții L4 preiau majoritatea forței tăietoare pe direcție longitudinală, valoarea
R3 globală corespunde valorii R3.L4. Dacă s-ar considera și aportul celorlalți pereți, valoarea ar
fi R3,med=0.276.
H.4.6.13. Încadrarea clădirii în clase de risc

Încadrarea clădirii în clase de risc s-a făcut în funcție de indicatorii R1, R2, R3
Îndeplinirea condițiilor de alcătuire seismică
Gradul de afectare structurală
Capacitatea de rezistență a structurii
R3,min = 0.147 → Clasa de risc seismic I
H.4.6.14. Propunerea privind lucrările de consolidare
H.4.6.14.1. Criterii pentru adoptarea măsurilor de consolidare

Pentru pereții transversali:
Deoarece indicatorii R3M (siguranța pereților la compresiune excentrică) sunt >
1.00, nu sunt necesare măsuri de consolidare pentru sporirea capacității de
rezistență la compresiune excentrică
Deoarece indicatorii R3V  0.65, nu sunt necesare măsuri obligatorii de
consolidare pentru creșterea rezistenței la forță tăietoare
Pentru pereții longitudinali:
Pentru elementele L1 și L2, deoarece indicatorii R3M și R3V sunt > 1.00, nu
sunt necesare măsuri de consolidare, nici pentru sporirea rezistenței la
compresiune excentrică, nici pentru sporirea rezistenței la forță tăietoare
Pentru elementele L3, deoarece indicatorii R3M și R3V sunt > 0.65, nu sunt
necesare măsuri obligatorii de consolidare, nici pentru sporirea rezistenței la
compresiune excentrică, nici pentru sporirea rezistenței la forță tăietoare
598
Pentru elementele L4, care preiau 90% din forța seismică de proiectare,
deoarece R3M = 0.559 și R3V = 0.147, sunt necesare lucrări de consolidare
pentru sporirea rezistenței la compresiune excentrică și a rezistenței la forță
tăietoare
Se propune consolidarea structurii prin placarea elementelor L4 cu pereți din beton
armat cu grosimea de 8 ÷10 cm (executați prin torcretare) armați cu plasă Φ8/20 cm
PC52.
H.4.6.14.2. Calculul rezistenței elementelor de consolidare

Consolidare pentru creșterea capacității de rezistență la forță tăietoare
Se neglijează aportul zidăriei și al betonului de placare și rezistența peretelui placat se
determină numai în funcție de rezistența armăturilor din straturile de placare cu relația
Vcap, placat  (0.8 Ash  0.2 Asv ) f yd
Pentru armarea cu plasă Φ8/20 PC52 la peretele cu Hhot = 8.25 m și lw = 8.25 m rezultă
că fisura la 45o intersectează toate barele orizontale și verticale. Avem deci pentru cele
două straturi de placare (o singură plasă în fiecare strat)
Ash = Asv = 2 × 8.25 × 5 × 50 = 4125 mm2
și
Vcap,placat = (0.8 × 4125 + 0.2 × 4125)×300 / 1000 =1238 kN ≥ Vnec = 1147 kN
599
600
ANEXA I (informativă) Îndrumător pentru întocmirea raportului de evaluare
(expertiză) seismică la clădiri
La realizarea raportului de evaluare (expertiză) seismică la clădiri se vor parcurge

următorii paşi :
Se stabilește, împreună cu beneficiarul, scopul efectuării expertizei. Se prezintă
beneficiarului opțiunile privind selectarea cerințelor de performanță conform
prevederilor capitolul 3.
Se stabilesc activitățile care trebuie desfășurate pentru realizarea evaluării seismice.
Se identifică documentele și informațiile care trebuie colectate pentru evaluarea
seismică a construcției. Se indentifică documentele tehnice disponibile referitoare la
clădirea care se evaluează, aflate în posesia beneficiarului. Se solicită punerea la
dispoziție a cărții tehnice a construcției, dacă aceasta există.
Se stabilește natura amplasamentului clădirii, vecinătățile, drumuri de acces, adresă
poștală, coordonate GPS etc.
Se stabilesc condițiile naturale care caracterizează amplasamentul, inclusiv sursele
potențiale de hazard natural sau antropic (caracterizarea terenului de fundare, adâncimea
de îngheț şi condiții seismice).
Se analizează clădirea existentă, se identifică sistemul structural, se identifică
componentele nestructurale ale clădirii.
Se observă starea de degradare a clădirii existente. Se întocmește un releveu al
degradărilor existente. Acest releveu poate fi completat cu informații obținute după
decopertarea elementelor structurale în cazul în care se efectuează lucrări de intervenție.
Se identifică eventualele lucrări de intervenție executate asupra clădirii în trecut,
până la data efectuării prezentei expertize. Pentru aceasta se analizează sistemul
structural și detaliile de alcătuire și prindere a componentelor nestructurale prin
comparație cu practica perioadei în care s-a realizat inițial clădirea.
Se identifică sursele bibliografice disponibile, cum sunt: legislația primară și
secundară, documentele tehnice normative, standardele în vigoare la data întocmirii
expertizei, studii științifice, standarde internaționale etc.
În funcție de natura informațiilor colecate și în funcție de tipul clădiri se alege
metodologia de evaluare.
Se stabilește nivelul de cunoaștere atins, în acord cu natura și volumul informațiilor
colectate.
Se stabilește calitativ gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1,
prin examinarea tuturor condițiilor prevăzute în anexele normative B, C și D, privitoare
la clădirile realizate din diferite materiale.
Se stabilește calitativ gradul de afectare structurală, R2, prin analiza stării de
avariere a clădirii în raport cu condițiile prevăzute în anexele normative B, C și D,
privitoare la clădirile realizate din diferite materiale.
Se determină prin calcul gradul de asigurare structurală seismică, R3. În acord cu
prevederile codului se stabilesc: modelul de calcul cel mai potrivit, parametrii care
definesc proprietățile mecanice ale materialelor de construcție, acțiunile asupra clădirii,
601
regulile de combinare ale acțiunilor. Se prezintă rezultatele calculului structural în
termeni de deformații sau eforturi, după caz.
Se stabilește clasa de risc seismic în care se încadrează clădirea în funcție de valorile
determinate ale indicatorilor R1, R2 și R3 ținând seama și de condițiile particulare de
realizare a clădirii și de relevanța fiecărui indicator pentru clădirea evaluată.
Se stabilește vulnerabilitatea componentelor nestructurale la acțiunile seismice
corespunzătoare stării limită ultime și, după caz, se face reîncadrarea construcției în
clasa de risc seismic atunci când, prin natura și gradul de vulnerabilitate al
componentelor nestrucutrale, se poate pune în pericol siguranța vieții utilizatorilor.
Se analizează răspunsul clădirii la acțiunile seismice corespunzătoare stării limită
de serviciu, analizând răspunsul structurii și al componentelor nestructurale.
Se stabilește, după caz, în funcție de scopul expertizei, natura și anvergura măsurilor
de intervenție.
Se trag concluziile evaluării seismice.
Se redactează raportul de expertiză.
Se redactează fişa cu datele sintetice privind expertiza tehnică.
602
ANEXA J (informativă) Exemple de rapoarte de evaluare seismică
J.1. Structură din beton
Expertiză tehnică privind evaluarea seismică pentru o locuință unifamilială,

București
Expert Tehnic atestat MDRAPFE: ing. Ion Popescu
J.1.1. Date privind expertiza tehnică
J.1.1.1. Pagina de titluri și semnături
Denumirea lucrarii: Raport de expertiză tehnică privind evaluarea seismică pentru o

locuință unifamilială
Obiect: Locuință unifamilială
Adresa: Municipiul București
Expert: ing. Ion Popescu

Nr. expertiză: 1
Data expertizei: 10 ianuarie 2018
Lista de semnături:
Expert tehnic atestat: ing. Ion Popescu

Certificat de atestare: X00001/01.07.2017
Cerintele: A1
Elaboratori: ing. Ioana Ionescu

ing. George Georgescu
603
J.1.1.2. Copie după actul de atestare al expertului tehnic
604
J.1.1.3. Raport sintetic
Denumirea lucrării: Raport de expertiză tehnică privind evaluarea seismică pentru o
locuință unifamilială
Scopul expertizei: Evaluare seismică în vederea unor lucrări de reamenjare (refacere
mansardă, modificare planșee, extindere locuință)
Data expertizei 10 ianuarie 2018
Expert tehnic: ing. Ion Popescu Legitimație: X00001/2017
Adresa: Muncipiul București
Categoria de importanță (HG 766/1997): Categoria C
Clasa de importanță și expunere la cutremur (P 100-1): Clasa III
Anul construirii 2006 Funcțiunea clădirii: Locuință
Inălțimea supraterană totală (m): 9,62 Număr de niveluri: Dp+P+1E+M
Suprafața construită (mp): 549,39 Suprafața desfășurată (mp) 712,30
Sistemul structural: Structura de rezistență este alcătuită din cadre și planșee de beton armat.
Grinzile din beton armat au secțiunea de 250x450mm, respectiv 250x350mm la
mansardă. Stâlpii sunt din beton armat monolit, majoritatea cu secțiune de tip L,
cu dimensiunile de 500x500-250. Planșeele sunt din beton armat monolit și au
plăci cu grosimea de 200mm. Demisolul parțial este realizat din pereți de beton
armat monolit cu grosimea de 250mm.
Componente Pereți de compartimentare și închidere din zidărie eficientă cu grosimea de
nestructurale: 250mm.
Stări limită pentru SLS, ULS
evaluarea seismică
Metodologia de evaluare prin calcul folosită (P 100-3) Metodologia 3
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică R1: 90 puncte
Clasa de risc seismic asociată R1: IV
Gradul de afectare seismică R2: 85 puncte
Clasa de risc seismic asociată R2: IV
Gradul de asigurare structurală seismică R3: 76 puncte
Clasa de risc seismic asociată R3: III
Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcția III
Descrierea clasei de Sub efectul cutremurului de proiectare pot să apară degradări structurale care nu
risc: afectează semnificativ siguranța utilizatorilor. Degradările nestructurale pot fi
majore.
Verificarea la starea Sunt îndeplinite verificările deplasărilor relative de nivel, în ipoteza
limită de serviciu componenetelor nestructurale din materiale fragile, atașate structurii.
Concluzii: Pe baza rezultatelor evaluării calitative și prin calcul structura de rezistență se
încadrează în clasa de risc seismic RsIII. Nu se recomandă lucrări de intervenție
structurală aferente modificărilor funcționale propuse prin temă
Necesitatea lucrărilor de intervenție NU
Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenție -
605
J.1.2. Raportul de evaluare
J.1.2.1. Scopul expertizei

Reautorizarea construcției ca urmare a recompartimentării și extinderii,
conform planurilor temă supuse analizei expertului. Beneficiarul dorește, de asemenea,
să demoleze mansarda existentă a imobilului și să o refacă după o nouă geometrie.
J.1.2.2. Reglementări tehnice

Structura a fost proiectată în anul 2005, având ca bază documentele tehnice
normative în vigoare la acea dată:
- P 100-92 – Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcțiilor de locuințe,
social-culturale, agrozootehnice și industriale.
- P 2-85 – Normativ privind alcătuirea, calculul și executarea structurilor din zidărie.
- CR 0-2005 – Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în construcții.
- CR 1-1-3-2005 – Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii zăpezii asupra construcțiilor.
- NP 082-04 – Cod de proiectare. Bazele proiectării și acțiuni asupra construcțiilor.
Acțiunea vântului.
- STAS 10107/0-90 – Construcții civile și industriale. Calculul și alcătuirea
elementelor structurale din beton, beton armat și beton precomprimat.
- NP 112-2004 – Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directă.
Expertiza s-a efectuat pe baza următoarelor documente tehnice normative:

- CR 0-2012 – Cod de proiectare. Bazele proiectării construcțiilor.
- SR EN 1991-1-1:2004 – Eurocod 1: Acțiuni asupra structurilor. Partea 1-1: Acțiuni
generale - Greutăți specifice, greutăți proprii, încărcări utile pentru clădiri.
- CR 1-1-3-2012 – Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii zăpezii asupra construcțiilor.
- CR 1-1-4-2012 – Cod de proiectare. Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii vântului
asupra construcțiilor.
- P 100-1/2013 – Cod de proiectare seismică. Prevederi de proiectare pentru clădiri.
- P 100-3/2018 – Cod de proiectare seismica – Partea a III-a. Prevederi pentru
evaluarea seismică a clădirilor existente.
- NP 112-2014 – Normativ privind proiectarea fundațiilor de suprafață.
- CR 6-2013 – Cod de proiectare pentru structuri din zidărie.
- SR EN 1992-1-1:2004 – Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1:
Reguli generale și reguli pentru clădiri.
- SR EN 1998-3:2005 – Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistența la
cutremur. Partea 3: Evaluarea și consolidarea construcțiilor.
J.1.2.3. Activități desfășurate pentru întocmirea expertizei

Pentru întocmirea expertizei s-au realizat o inspecție vizuală și o relevare foto
la fața locului. De asemenea, s-a verificat dacă dimensiunile elementelor structurale
606
corespund cu cele din proiect. S-a efectuat modelarea structurii într-un program
comercial de calcul automat şi s-au interpretat rezultatele în concordanţă cu
prevederile normative, în vederea formulării concluziilor expertizei.
J.1.2.4. Date care au stat la baza expertizei tehnice

Expertiza s-a realizat pe baza proiectului original după care a fost construit
imobilul și pe baza încercărilor realizate pe epruvete de oțel beton și beton.
J.1.2.5. Caracterizarea amplasamentului
J.1.2.5.1. Încadrarea în zona seismică

Imobilul este situat în Municipiul Bucureşti. Conform P 100-1/2013,
amplasamentul este caracterizat de o accelerație de vârf a terenului ag=0,30g și de o
perioadă de colț Tc=1,60 s. Valoarea accelerației terenului pentru lucrările de evaluare,
corespunzătoare unui interval mediu de recurență de 225 de ani, este de ag=0,30g.
J.1.2.5.2. Încadrarea în zona de acţiune a vântului

Conform CR 1-1-4-2012, amplasamentul se încadrează în zona de acţiune a
vântului caracterizată de qref=0,40 kN/m2. Clasa de importanță - expunere la acțiunea
vântului este III, căreia îi corespunde γIw=1,00.
J.1.2.5.3. Încadrarea în zona de acţiune a zăpezii

Conform CR 1-1-3/2012, amplasamentul se încadrează în zona de acţiune a
zăpezii caracterizata de s(0,k)= 2,00 kN/m2. Clasa de importanță - expunere la acțiunea
zăpezii este II, căreia îi corespunde γIs=1,00.
J.1.2.5.4. Adâncimea de îngheţ

Conform STAS 6054/77, adâncimea maximă de ingheț aferentă
amplasamentului este de 0,90 m.
J.1.2.5.5. Natura terenului de fundare

Terenul de fundare din amplasament este relativ uniform, fundarea structurii
făcându-se direct pe un strat de argilă, cu o presiune convențională de 250 kPa.
Nivelul apei subterane a fost localizat la aproximativ -6,00 m, neinterferând cu
fundația de suprafaţă a clădirii.
J.1.2.6. Descrierea clădirii

În prezent există pe amplasament o construcție ”la roșu” realizată în anul 2006.
Se dorește modificarea și extinderea acesteia.
Beneficiarul dorește să modifice structura existentă după cum urmează:
- Demolarea mansardei (zidărie, stâlpi din beton armat și șarpantă) și refacerea
acesteia cu un acoperiș în două ape cu rupere de pantă, conform proiectului de
arhitectură. Structura pentru mansardă va fi din cadre de beton armat.
- Demolarea plăcilor în consolă din axul 1, respectiv axul 4, de la nivelul plăcii peste
parter / etaj.
- Completarea planșeului peste parter între axele 3-4/C-D și 3-4/A-B.
607
Figura J.1.1. Modificări propuse – etaj
De asemenea se vor construi și două noi corpuri cu structura independentă de

corpul existent la stânga axului 1, cu regimul de înălțime P+1E+M, respectiv la
dreapta axului 4, cu regimul de înălțime Parter.
Figura J.1.2. Modificări propuse - parter
J.1.2.6.1. Scurt istoric

Clădirea este una recentă, fiind edificată în anul 2006, fiind proiectată pe baza
normelor moderne. Nu a fost afectată de nicio mișcare seismică importantă și nici de
acțiunea factorilor antropici sau naturali.
J.1.2.6.2. Structura de rezistenţă

Structura de rezistență a clădirii existente este alcătuită din cadre și planșee din
beton armat. Grinzile din beton armat au secțiunea de 25x45 cm, respectiv 25x35 cm
la mansardă. Stâlpii sunt din beton armat monolit, majoritatea cu secțiune de tip „L”,
cu dimensiunile de 50x50-25 cm. Planșeele sunt din beton armat monolit și au plăci cu
grosimea de 20 cm (însă armătura este dispusă specific unei plăci de 15 cm).
Demisolul parțial este realizat din pereți din beton armat monolit cu grosimea de
25 cm. Pereții de compartimentare și închidere sunt din zidărie eficientă cu grosimea
de 25 cm.
J.1.2.6.3. Avarii, degradări
608
Structura nu prezintă degradări din acțiunea seismică (în intervalul 2005-2017
nu a avut loc niciun seism de intensitate importantă).
În urma examinării structurilor nu s-au descoperit nici alte degradări ca, de
exemplu, degradări produse de încărcările din vânt sau zăpadă, ori din tasări inegale
ale fundațiilor, diferențe de temperatură etc. În schimb au fost sesizate diverse vicii de
execuție din care amintim:
- beton segregat, în unele locuri reparat, în altele nu;
- rosturi în zidărie executate necorespunzător;
- ţesere necorespunzătoare a zidăriei;
- turnarea stâlpilor din beton armat după execuția pereților din zidărie.
J.1.2.6.4. Intervenţii
De la data construirii structurii până la realizarea expertizei nu s-au realizat
intervenții asupra structurii.
J.1.2.6.5. Materiale
Din documentația de execuție și din încercările efectuate a rezultat că structura
este realizată din beton de clasă C16/20. Armătura de rezistență este de tip PC52
pentru barele longitudinale și OB37 pentru etrieri și armături de repartiție.
J.1.2.6.6. Clădiri invecinate

Nu există alte clădiri în vecinătatea clădirii expertizate.
J.1.2.7. Nivelul de cunoaștere

Având în vedere că există la dispoziție planuri de execuție originale și că
structura a fost construită relativ recent, cu materiale controlate din punct de vedere al
calității, s-a considerat un nivel de cunoaștere KL2 – “Cunoaștere normală”, căruia îi
corespunde un factor de încredere CF=1,20.
De asemenea, au fost făcute și încercări la compresiune pe carote din beton,
precum și încercări la tracțiune pentru armătură, astfel fiind confirmate clasele de
calitate ale materialelor specificate în proiect.
Prin sondaj s-au făcut și decopertări pentru a identifica poziția și diametrul
armăturii din grinzi și stâlpi. În urma sondajului nu s-au descoperit diferențe față de
proiectul de execuție. O parte din sondaje sunt prezentate în continuare.
609
Figura J.1.3. Verificare armătură din stâlp Figura J.1.4. Verificare armătură din stâlp
Figura J.1.5. Verificare armătură din grindă Figura J.1.6. Verificare armătură din grindă
Figura J.1.7. Bară prelevată pentru încercare Figura J.1.8. Bară prelevată pentru încercare
610
Figura J.1.9. Stâlp cu beton segregat, reparat Figura J.1.10. Rosturi în zidărie executate
parțial în timpul construcției necorespunzător
Figura J.1.11. Țesere necorespunzătoare a zidăriei
J.1.2.8. Metodologia de evaluare

Evaluarea structurii s-a făcut în acord cu prevederile codului P 100-3/2018. S-a
efectuat o evaluare generală a structurii de rezistență și evaluări locale ale elementelor
structurale.
Evaluarea a urmărit identificarea zonelor cu vulnerabilitate ridicată ale
structurii, verificarea criteriilor privind cerințele de stabilitate, rezistență, rigiditate și
ductilitate.
Gradul de asigurare seismică s-a determinat cu metodologia de nivel 3, printr-o
evaluare prin calcul care ia în considerare în mod explicit comportarea neliniară a
elementelor structurale sub acțiunea cutremurelor severe.
J.1.2.9. Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică R1

Aprecierea calitativă în funcție de:
a) Condiții privind configurația structurii: 50 pct.
- Traseul încărcărilor este continuu;
- Sistemul este redundant;
611
- Nu există niveluri slabe din punct de vedere al rezistenței;
- Nu există niveluri flexibile;
- Nu există modificări importante ale dimensiunilor în plan ale sistemului
structural de la nivel la nivel;
- Nu există discontinuități pe verticală;
- Nu există diferențe între masele de nivel mai mari de 30%;
- Efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate;
- Infrastructura este în măsură să transmită la teren forțele verticale și
orizontale.
b) Condiții privind interacțiunile structurii: 10 pct.
- Distanțele până la clădirile vecine depășesc dimensiunea minimă de rost,
conform P 100-1/2013.
c) Condiții privind alcătuirea elementelor structurale: 20 pct.
- Ierarhizarea rezistențelor elementelor structurale asigură dezvoltarea unui
mecanism favorabil de disipare a energiei seismice: la fiecare nod suma
momentelor capabile ale stâlpilor este mai mare decât suma momentelor
capabile ale grinzilor;
- Încărcarea axială de compresiune a stâlpilor este moderată;
- În structură nu există stâlpi scurți, raportul între înălțimea secțiunii și
înălțimea liberă a stâlpului este mai mare de 0,30;
- Rezistența la forța tăietoare a nodului este suficientă pentru a se putea
mobiliza rezistența la încovoiere la extremitățile grinzilor și stâlpilor;
- Înnădirile armăturilor în stâlpi se dezvoltă pe 40 diametre, cu etrieri la o
distanța de 10 diametre pe zona de înnădire;
- Înnădirile armăturilor din grinzi se realizează în afara zonelor critice;
- Etrierii în stâlpi NU sunt dispuși astfel încât fiecare bară verticală să fie la
colțul unui etrier (agrafe);
- Distanțele între etrieri în zonele critice ale stâlpilor nu depășesc 10 diametre,
iar în restul stâlpului ¼ din latură;
- Distanțele între etrieri în zonele plastice ale grinzilor nu depășesc 12
diametre și ½ din lățimea grinzii;
- Armarea transversală a nodurilor este cel puțin egală cu cea necesară în
zonele critice ale stâlpilor;
- Rezistența grinzilor la momente pozitive pe reazeme este cel puțin 30% din
rezistența la momente negative în aceeași secțiune;
- La partea superioară a grinzilor sunt prevăzute cel puțin 2 bare dispuse
continuu.
d) Condiții referitoare la planșee 10 pct.
- Grosimea plăcilor aferente planșeelor este de 20 cm şi este realizată din
beton armat monolit;
612
- Armăturile centurilor și armăturile distribuite în placă asigură rezistența
necesară la încovoiere și forță tăietoare pentru forțele seismice aplicate în
planul planșeului;
- Forțele seismice din planul planșeului pot fi transmise la elementele
structurii verticale prin eforturi de lunecare și compresiune în beton.
Total 90 pct.
Valoarea gradului de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1, este de
90 de puncte.
J.1.2.10. Gradul de afectare structurală R2

Structura nu prezintă degradări din acțiunea seismică (în intervalul 2005-2017
nu a avut loc niciun seism de intensitate importantă).
În urma examinării structurii nu s-au descoperit nici alte degradări ca, de
exemplu, degradări produse de încărcările din vânt sau zăpadă, ori din tasări inegale
ale fundațiilor, diferențe de temperatură etc. În schimb, au fost sesizate diverse vicii de
execuție din care amintim:
- beton segregat, în unele locuri reparat, în altele nu;
- rosturi în zidărie executate necorespunzător;
- ţesere necorespunzătoare a zidăriei;
- turnarea stâlpilor din beton armat după execuția pereților din zidărie.
Ținând cont de starea structurii, valoarea gradului de afectare structurală R2
este de 85 de puncte.
J.1.2.11. Gradul de asigurare structurală seismică R3

Gradul de asigurare seismică s-a determinat cu metodologia de nivel 3, printr-o
evaluare prin calcul care ia în considerare în mod explicit comportarea neliniară a
elementelor structurale sub acțiunea cutremurelor severe.
Deteminarea curbei forţă tăietoare de bază – deplasare la vârf a construcţiei s-a
realizat cu ajutorul unui program de calcul static neliniar. S-au folosit două distribuții
ale forțelor orizontale de inerție, conform primelor două moduri proprii de vibrație.
Conform metodologiei descrise în P 100-1/2013, s-au calculat:
- cerința de deplasare la vârf a sistemului echivalent SDOF, d*=28 mm;
- masa generalizată a sistemului echivalent SDOF, m*=155,70 t
- factorul de participare, l*=254,08 t
Pentru ambele distribuții ale forțelor orizontale a rezultat că mecanismul de
cedare se formează prin depășirea capacității de rotire la baza unui stâlp de colț.
Acesta a fost marcat cu roșu în figurile următoare.
Deplasarea corespunzătoare formării mecanismului cinematic pe direcţie
transversală este dm*=21 mm, respectiv dm*=19 mm pe direcţie longitudinală. Forța la
curgere pentru cele două ipoteze este Fy*=1403 kN, respectiv Fy*=1460 kN, rezultând
astfel forțele normalizate de curgere cy*=0,29, respectiv cy*=0,30. Astfel:
613
d u 21 mm
R3    75 puncte
d s 28 mm
respectiv,
d u 19 mm
R3    68 puncte
d s 28 mm
Se poate observa că deplasarea ultimă este mai mică decât cerința de deplasare,
în consecință valoarea minimă a gradului de asigurare seismică R3 este de 68 puncte.
Rotirile capabile ultime sub încărcări ciclice au fost determinate conform SR
EN 1998-3:2005.
Figura J.1.12. Curba forță-deplasare pentru ipoteza corespunzătoare modului 1 (direcţie

longitudinală)
614
Figura J.1.13. Curba forță-deplasare pentru ipoteza corespunzătoare modului 2 (direcţie
transversală)
Figura J.1.14. Deformata corespunzătoare formării mecanismului cinematic (directie

longitudinală)
De asemenea, pentru toate elementele s-a verificat capacitatea la forță tăietoare

la nivelul de solicitare corespunzător formării mecanismului cinematic. S-a constatat
că toate elementele îndeplinesc această verificare, astfel nu există elemente care pot
avea cedări de tip fragil. Capacitatea la forță tăietoare ciclică a fost determinată
conform SR EN 1998-3:2005.
615
J.1.2.12. Verificări la Starea Limită de Serviciu
Verificarea la Starea Limită de Serviciu are drept scop menținerea funcțiunii
principale a clădirii în urma unor cutremure ce pot apărea de mai multe ori în viața
construcției, prin limitarea degradării elementelor nestructurale și a componentelor
instalațiilor construcției. Prin satisfacerea acestei condiții se limitează implicit și
costurile și durata reparațiilor necesare pentru aducerea construcției în situația
premergătoare seismului.
Valoarea admisibilă a deplasării relative de nivel la starea limită de serviciu
este de 5‰. După cum se poate observa din tabelele de mai jos această valoare nu este
depășită.
Tabelul 1: Verificarea deplasărilor relative de nivel (SLS, direcție longitudinală)

1-04 9.10 3.03 Ed-1 23.15 5.61 2.80 0.93‰
1-03 6.07 2.92 Ed-1 17.54 8.14 4.07 1.39‰
1-02 3.15 3.15 Ed-1 9.40 9.40 4.70 1.49‰
1-01 0.00 Ed-1 0.00
Punct Z (m) hs (m) Comb. dx (mm) dre,x (mm) dr,xSLS (mm) Drift x
Tabelul 2: Verificarea deplasărilor relative de nivel (SLS, direcție transversală)

1-04 9.10 3.03 Ed-3 37.05 8.81 4.41 1.45‰
1-03 6.07 2.92 Ed-3 28.24 12.82 6.41 2.20‰
1-02 3.15 3.15 Ed-3 15.42 15.42 7.71 2.45‰
1-01 0.00 Ed-3 0.00
Punct Z (m) hs (m) Comb. dy (mm) dre,y (mm) dr,ySLS (mm) Drift y
unde:
hs înălțimea de nivel;
dx, dy deplasările obținute din calcul elastic, pe direcțiile axelor x şi y,
în combinaţia seismică de proiectare;
dre,x, dre,y deplasările relative de nivel pe direcțiile axelor x şi y, în
combinaţia seismică de proiectare;
dr,xSLS, dr,xSLS deplasările relative de nivel sub acțiunea seismică asociată SLS;
Drift x (y) drift unghiular, sub acțiunea seismică asociată SLS
J.1.2.13. Sinteza evaluării

Construcția ce face obiectul expertizei a fost evaluată în conformitate cu
metodologia de nivel 3, în scopul fundamentării deciziei de încadrare într-o clasă de
risc seismic.
În urma evaluării calitative a gradului de îndeplinire a condițiilor de alcătuire
seismică (R1), acesta a fost apreciat ca având o valoare globală de 90 puncte. Clasa de
risc seismic asociată indicatorului R1 este RsIV.
În urma evaluării calitative a gradului de afectare structurală (R2), acesta a fost
apreciat ca având o valoare globală de 85 puncte. Clasa de risc seismic asociată
indicatorului R2 este RsIII. Cu toate că structura este realizată recent și nu a fost
616
supusă niciunei mișcări seismice semnificative, erorile de execuție prezentate în cadrul
expertizei duc la justificarea deciziei de asociere a gradului de afectare strucuturală cu
clasa de risc seismic RsIII.
În urma evaluării cantitative aferentă metodologiei de nivel 3, au rezultat
valorile gradului de asigurare seismică pentru cele două direcții principale ortogonale.
Astfel, pentru direcția transversală a clădirii, indicatorul R3 are valoarea de 75 puncte,
respectiv 68 puncte pentru direcția longitudinală, valori inferioare cerinței de deplasare
pentru care s-a efectuat evaluarea.
Astfel, clasa de risc seismic asociata indicatorilor R3 este RsIII, iar acest
rezultat, coroborat cu cel apreciat la evaluarea calitatitivă a R2, duc la justificarea
deciziei de încadrare finală a construcției în clasa de risc seismic RsIII.
J.1.2.14. Propuneri de intervenție

Nu sunt necesare lucrări de intervenție structurale aferente lucrărilor de
modificare și extindere propuse. În urma modificărilor și extinderii, clasa de risc
seismic se menține RsIII.
J.1.3. Concluzii
Pe baza rezultatelor evaluării calitative și prin calcul, structura de rezistență se
încadrează în clasa de risc seismic RsIII. Clasa de risc seismic RsIII cuprinde
construcțiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta degradări
structurale care nu afectează semnificativ siguranța structurală, dar la care degradările
nestructurale pot fi importante.
J.1.4. Anexe
J.1.4.1. Anexa A: Releveu Foto
Figura J.1.15. Fațadă stradă Figura J.1.16. Parter
Figura J.1.17. Etaj 1 Figura J.1.18. Mansardă
617
Nota: Imaginile au caracter exemplificativ.
J.1.4.2. Anexa B: Rapoarte de încercări

Nota: Se vor include copii ale rapoartelor de încercări.
J.1.4.3. Anexa C: Note de calcul

Nota: Se vor include notele de calcul.
618
J.2. Structură metalică
Expertiză tehnică privind evaluarea seismică a clădirii (Stație electrică cod ST03),
situată înncinta S.C.............S.A., str. ............nr. ........, mun. Buzău, jud. Buzău
Denumirea lucrarii: Raport de expertiză tehnică privind evaluarea seismică a clădirii

Stație electrică cod ST03
Obiect: Stație electrică cod ST03
Adresa: Str. .......... nr. ......, mun. Buzau, jud. Buzau
Expert: Ing. Ion Popescu

Nr. expertiză: 666/29.02.2017
Data expertizei: Februarie 2017

Certificat de atestare: D 09448/01.09.2014
Cerintele: A2

619
620
Denumirea lucrării Expertiză tehnică a clădirii „Stație electrică (cod ST03)
Scopul expertizei: Retehnologizare și modernizare a stației electrice (cod ST03) din ..............
Data expertizei: Octombrie 2017
Expert tehnic dr. ing.......... Legitimație: 000000
Adresa: mun. Buzău, jud. Buzău
Categoria de importanță (HG 766/1997): C
Clasa de importanță și expunere la cutremur (P100-1): II
Anul construirii: 1970 Funcțiunea clădiri: industrială
Înălțimea supraterană totală (m): 7,0 Număr de niveluri 2
Suprafața construită (mp): 220 Suprafața desfășurată (mp): 440
Sistemul structural: Structură metalică în cadre contravântuite și cadre necontravantuite,
planșee din beton armat turnate peste un platelaj metalic.
Componente Închideri cu panouri din tablă ondulată și panouri translucide, montate pe
nestructurale: structură proprie, fixate de stâlpii structurii de rezistență
Stări limită pentru SLU
evaluarea seismică:
Verificarea la starea limită ultimă:
Metodologia de evaluare prin calcul folosită (P100-3): Metodologia de nivel 2
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1 : 65 puncte
Clasa de risc seismic asociata R1: I II III IV
Gradul de afectare structurală, R2 : 68 puncte
Gradul de asigurare structurală seismică, R3: 21 puncte
Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcția: I II III IV
Descrierea clasei de Construcții care sub efectul cutremurului de proiectare pot suferi degradari
risc seismic: structurale sau nestructurale majore punând în pericol siguranța
utilizatorilor, dar prăbușirea totală sau parțială este puțin probabilă
Verificarea la starea Pentru cladirea analizată, având componente nestructurale care
limită de serviciu prin natura prinderilor nu reactionează cu structura, verificarea
deplasărilor la SLS este indeplinită
Concluzii: Pe baza rezultatelor evaluării calitative și prin calcul, structura
de rezistență se încadrează în clasa de risc seismic RsII.
Dupa realizarea interventiilor asupra structurii de rezistență,
clădirea va putea fi încadrată în clasa de risc seismic RsIII, clasă care
cuprinde construcțiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot
prezenta degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranța
structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi importante.
Necesitatea lucrărilor de intervenție: Da Nu
Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenție: I II III IV
621
Obiectul lucrării îl reprezintă expertizarea seismică a clădirii Stație electrică
(cod ST03) situată în incinta S.C.............................S.A, amplasată în mun. Buzău,
str. .............................. nr. ........, jud. Buzău.
Clădirea expertizată va fi supusă unor intervenții de retehnologizare și
reabilitare pentru a corespunde cerințelor tehnologice actuale. Se vor înlocui
echipamentele tehnologice aflate pe planșeele clădirii cu echipamente similare, fară a
se aduce modificări ale valorilor încărcărilor tehnologice transmise structurii. De
asemenea se vor înlocui elementele arhitecturale (nestructurale) degradate și se vor
realiza lucrări de reabilitare a instalațiilor aferente clădirii.

Conform Contractului întocmit între Proiectant și Beneficiar, scopul expertizei
este de a evalua, din punct de vedere al asigurării condițiilor de rezistență și stabilitate
la acțiuni tehnologice, de exploatare, climaterice și seismice, clădirea existentă cu
funcțiunea de stație electrică și, după caz, formularea măsurilor de intervenție pentru
reducerea vulnerabilității acesteia la acțiuni seismice și de exploatare.
Expertizele tehnice la acțiuni seismice se întocmesc pentru stabilirea
susceptibilității avarierii la acțiuni seismice severe, a necesității lucrărilor de
intervenție și pentru stabilirea tipului și anvergurii acestora.

Expertiza a fost întocmită ținând cont de următoarele reglementări legale:
 H.G.R. nr. 644/1990 privind reducerea riscului de avariere a construcţiilor care
prevede obligativitatea proprietarilor de a solicita analizarea stării tuturor
construcţiilor din patrimoniu.
 Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii (cu modificările ulterioare
conform legislaţiei în vigoare)
 Ordonanţa nr. 67/1997 pentru modificarea şi completarea ordonanţei
nr.20/1994 privind punerea în siguranţă a fondului construit existent, art.2,
alin.1
 Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (cu
modificările ulterioare conform legislaţiei in vigoare);
 Hotărârea Guvernului nr. 272/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind
controlul de stat al calităţii în construcţii.
Expertiza are la bază prevederile din următoarea legislaţie tehnică:
 P100-1/2013 – „Cod de proiectare seismică – Partea I – Prevederi de proiectare
pentru clădiri”;
 P100-3/20xx – „Cod de proiectare seismică – Partea a III-a – Prevederi pentru
evaluarea seismică a clădirilor existente”;
 CR0-2012– „Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor”;
 CR-1-1-3/2012 – „Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra
construcţiilor”;
 CR-1-1-4/2012 – „Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii vântului asupra
construcţiilor”;
622
 SR EN 1998-3:2005 - Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la
cutremur. Partea 3: Evaluarea şi consolidarea construcţiilor
 SR EN 1998-3:2005/NA:2010 - Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru
rezistenţa la cutremur. Partea 3: Evaluarea şi consolidarea construcţiilor.
Anexa naţională
 SR EN 1993-1-1:2006 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea 1-1:
Reguli generale și reguli pentru clădiri
 SR EN 1993-1-1/NA:2008 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea
1-1: Reguli generale și reguli pentru clădiri; Anexa Națională
 SR EN 1993-1-8:2006 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea 1-8:
Proiectarea Îmbinărilor
 SR EN 1993-1-8/AC:2006 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea
1-8: Proiectarea Îmbinărilor
 SR EN 1993-1-8/NB:2008 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea
1-8: Proiectarea Îmbinărilor; Anexa Națională

Colectivul de elaborare a expertizei s-a deplasat la amplasament în vederea
inspecției vizuale a structurii de rezistență.
Beneficiarul expertizei a pus la dispoziție Cartea Tehnică a Construcției
cuprinzând proiectul integral la nivel de detalii de execuție, rapoartele privind
calitatea execuție acesteia și Rapoartele privind Urmărirea Comportării în timp a
Construcției din ultimii 10 ani.
Pentru verificarea calității materialelor structurale puse în operă (oțel, organe
de asamblare, beton) au fost prelevate probe de un Laborator Autorizat, care a furnizat
informațiile necesare.

Expertiza tehnică a fost întocmită pe baza informațiilor obținute din proiectul
de execuție a clădirii pus la dispozișie de Beneficiar, completate cu datele obținute de
la fața locului în urma vizitelor la amplasament.
Caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor elementelor structurale au fost
obținute în urma testelor și încercărilor asupra eșantioanelor (epruvetelor) prelevate
din elementele structurale, teste realizate de către Laboratorul de Analiză și Încercări
în Construcții autorizat ISC cu nr......., aparținând S.C. ............, și sunt prezentate în
anexa 2.

Clădirea analizată este amplasată în zona industrială a mun. Buzău, în incinta
S.C................., și este parte dintr-o instalație de producere a energiei electrice și
termice, din rețeaua națională de furnizare a energiei electrice.

Conform Codului de proiectare seismică P100-1/2013, din punct de vedere
seismic, amplasamentul se află în zona seismică având accelerația terenului pentru
proiectare ag=0.35g, (pentru cutremure având intervalul mediu de recurentă IMR =
623
225 ani) perioada de colț a spectrului de răspuns Tc=1.6sec. Conform codului amintit,
construcția se încadrează în clasa II de importanţă.
J.2.2.5.2. Încadrarea în zona de acţiune a vântului

Conform CR 1-1-4/2012 - Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii vântului
asupra construcțiilor– construcția se află în zona cu presiunea de referință a vântului
(mediată pe 10minute, având intervalul mediu de recurență de 50 de ani) de qref=0,7
kN/m2 și viteza vântului mediată pe 10 minute la 10m înălțime de Uref=25.5m/s.
J.2.2.5.3. Încadrarea în zona de acţiune a zăpezii

Conform CR-1-1-3 -2012 - Cod de Proiectare. Evaluarea acțiuni zăpezii
asupra construcțiilor clădirea se află în zona cu valoarea caracteristică a încărcării din
zăpadă la sol (având intervalul mediu de recurență de 50 de ani) de s0,k = 2.0 kN/m2.
J.2.2.5.4. Adâncimea de îngheţ

Conform STAS 6054-77 - Teren de fundare. Adâncimi maxime de îngheţ.
Zonarea teritoriului Republicii Socialiste România, clădirea se află într-o zonă pentru
care adâncimea maximă de îngheț este de 70...80cm.

Pentru detereminarea naturii terenului de fundare din amplasamentul clădirii,
în imediata apropiere a construcției s-a realizat un studiu geotehnic. Acesta a fost
întocmit de către S.C.................. și verificat la exigenta Af de verificatorul atestat
MDRAP, ing. .................. (atestat Nr. .............).
În urma efectuării forajului geotehnic şi a interpretării rezultatelor analizelor de
laborator, s-a stabilit următoarea succesiune litologică a depozitelor existente:
 0,00 – 0,20m = sol vegetal;
 0,20 – 0,60m = orizont de tranziţie;
 0,60 – 1,80m = depozit loessoid constituit din praf nisipos argilos de culoare
galben-brună, vine calcaroase, plasticitate medie, vârtos, compresibilitate mare
(Eoed = 5000 kPa, ep=6,0%), sensibil la umezire (im3 = 3,7 %);
 1,80 – 3,70m = depozit loessoid, constituit din praf argilos de culoare galben-
brună, vine calcaroase, plasticitate mare, vârtos;
 3,70 – 6,00m = nisip argilos de culoare galben-brună, vine calcaroase,
plasticitate medie, vârtos.
Nivelul freatic al apei subterane nu a fost întâlnită în foraj până la adâncimea
de 6.00m.

Clădirea analizată are regimul de înălțime P+1E și are structura de rezistență
metalică, alcătuită din cadre longitudinale și transversale.
Forma în plan este regulată, având o singură deschidere interax de 12,00m, 4
travee (3 travee de 5.00m și o travee de 3.00m) și două niveluri cu înălțimea de 3.50m.
Planșeele sunt realizate dintr-un platelaj metalic, rigidizat, peste care a fost
turnată o placă din beton armat cu grosimea de 15cm. Pardoseala primului nivel a fost
realizată prin finisarea suprafeței de beton armat, prin „sclivisire” și amprentare
antiderapantă. Suprafața fiecarui planșeu este de aproximativ 220m2.
624
Închiderile perimetrale sunt realizate din tabla ondulată, fixată de structura de
rezistența a clădirii prin intermediul unor rigle orizontale.
Pe planșeul din beton armat de peste etaj a fost realizată o termoizolație din
beton celular autoclavizat, peste care s-a realizat o hidroizolație din membrană
bitumunoasă.
Pe planșeul de peste parter sunt montate echipamente tehnologice. Greutatea
estimată a acestor echipamente este de aproximativ 80 de tone. Echipamentele ocupă
aproximativ 50% din suprafața planșeului, restul reprezentând spații de circulație a
personalului și spații pentru mentenanța echipamentelor. La nivelul grinzilor de peste
etaj sunt dispuse grinzi monorail și echipamente de ridicat pentru întreținerea și
reparația echipamentelor de pe planșeul de la cota +3.50m.
Pe planșeul de peste etaj sunt montate echipamente tehnologice având o
greutate totală de aproximativ 130 de tone. Echipamentele reazemă pe planșeu în
dreptul elementelor structurale (grinzi longitudinale și transversale) și ocupă
aproximativ 90% din suprafața planșeului.
Accesul la cele două niveluri se realizează direct de pe planșeele clădirilor
invecinate, prin intermediul pasarelelor de circulatie, pasarele care sunt rezemate pe la
nivelul planșeelor clădirii prin dispozitive care permit deplasarea relativă a clădirilor
legate de aceste pasarele (făra să împiedice în vreun fel deplasările laterale sau să
inducă solicitări laterale în clădiri).
Perimetral clădirea este prevăzută cu trotuare cu lățimea de 80cm, cu pantă de
scurgerea apelor meteorice către exterior.

Structura a fost proiectată în anul 1970, proiectul fiind întocmit de ...............
Execuția clădirii a început în anul 1970 și a fost finalizată la începutul anului 1971.
Colectivul de expertiză a avut la dispoziție un extras din proiectul tehnic, ce
cuprinde planuri de montaj și un memoriu tehnic cu descrierea soluției structurale
adoptate. Nu se cunosc date referitoare la eventualele modificări ale proiectului
aparute în timpul executiei și montajului.
De-a lungul vremii, clădirea a fost supusă atât încărcărilor tehnologice,
gravitaționale, a încărcărilor date de acțiunile climatice (acțiunea vântului asupra
clădirii, greutatea zăpezii pe acoperișul terasă) cât și a solicitărilor date de seismele
care au avut loc de la darea în exploatare a clădirii: 4 martie 1977 (cutremur de
magnitudine 7,2 Mw, cel mai distructiv cutremur din România din ultimii 50 de ani),
30 august 1986 (magnitudine 7,1Mw), 30-31 mai 1990 (magnitudine 6,1-7,0Mw), 22
noiembrie 2014 (magnitudine 5,7Mw).
Din datele culese de la beneficiar și de la angajati ai platformei industriale care
se ocupă de întreținerea clădirii, s-a aflat că, pe durata de viață a construcției, de la
finalizarea execuției pâna în prezent, nu au fost realizate lucrări de reparații, reabilitări
sau consolidări ale clădirii sau a elementelor acesteia. Singurele intervenții asupra
structurii, depistate de colectivul de expertiză, au fost cele de realizare a continuității
cu sudură a unor elemente de contravântuire verticală. Nu se cunoaste cu certitudine
perioada în care aceste lucrări au fost efectuate și nici cauzele care au condus la
necesitatea acestor intervenții.
625
J.2.2.6.2. Structura de rezistenţă
Conform proiectului de execuție, structura de rezistență a clădirii a fost
realizată din oțel OL37 (oțel având caracteristicile fizico-mecanice similare oțelului
S235). Fundația a fost realiztă din beton marca B250 (echivalentul clasei C16/20),
armat cu bare independente din oțel beton OB37.
Stâlpii clădirii sunt încastrați în fundații, baza stâlpilor fiind prevazută cu placă
de bază rigidizată, iar prinderea stâlpilor în fundații se realizează cu câte 4 șuruburi de
ancoraj M42, grupa de caracteristici mecanice 4.6. Stâlpii primului nivel din axele 1, 2
și 3 sunt realizați din table sudate, cu sectiunea 406x15+2x22x300mm. La cel de-al
doilea nivel stalpii sunt realizati tot din table sudate, cu secțiunea
406x15+2x22x300mm. În axul D stâlpii aflați la intersecția axelor A1 și D1 sunt
realizați din țeavă rectangulară 120x120x5 iar cei din axele B și C sunt realizați din
profile laminate INP-240.
Grinzile cadrelor transversale de peste parter sunt realizate din table sudate cu
secțiunea 410x12+2x20x200. Grinzile cadrelor transversale de peste ultimul nivel sunt
realizate tot din table sudate cu secțiunea 450x12+2x25x250. Grinzile cadrelor
longitudinale din axele A si D sunt din profile laminate INP-240. Grinzile secundare
sunt dispuse paralel cu axele A și D și sunt realizate din profile laminate INP-240.
Structura este contravântuită în planul cadrelor transversale din axele A si D,
între axele 1-2 respectiv 3-4, contravântuirile transversale fiind realizate din profile
laminate L80x80x8 respectiv L60x60x6 – vezi Figura J.2.3.
Figura J.2.1. Plan cota ±0.00: distante interax și poziționarea elementelor verticale
626
Figura J.2.2. Plan de nivel curent
Figura J.2.3. Cadrul din axul A (A1) similar cu cadrul din axul D (D1)
Figura J.2.4. Cadrul din axul B similar cu cadrul din axul C
627
Figura J.2.5. Cadrul transversal axul 2 (similar cu cadrul din axele 3 si 4)
Îmbinarile dintre elementele principale sunt realizate cu sudură în relief,

exceptie făcând îmbinările la noduri a contravântuirilor verticale, îmbinări care sunt
realizate cu câte 2 șuruburi normale, M16, grupa de caracteristici mecanice 4.6.
Sistemul de fundare este de tip radier general, cu grosime de 50cm și
dimensiuni în plan de 14.00x20.00m, dispus pe un strat de balast compactat cu
grosime de 60cm.
Din punct de vedere geomorfologic, amplasamentul construcției este localizat
în zona plană, aparţinând Câmpiei Buzăului. Perimetrul nu este afectat de procese
erozionale sau de alunecări de teren.
Geologic, arealul clădirii este situat pe depozite de vârstă Pleistocen superior,
constituite din aluviuni şi depozite loessoide.
Forajul executat a semnalat prezenţa depozitelor loessoide constituite din
prafuri nisipoase argiloase sensibile la umezire care stau pe prafuri nisipoase.

Cu ocazia vizitei la amplasament au fost depistate degradari locale ale
elementelor structurale și nestructurale produse în principal de coroziunea elementelor,
care a afectat toate elementele metalice, atât cele structurale cât și cele nestructurale.
Cele mai afectate zone sunt cele situate la baza stâlpilor și în zona planșeelor din beton
armat, acolo unde au fost observate aglomerări de praf și unde a pătruns cu ușurință
umezeala.
În zonele de la baza stâlpilor plăcile de bază ale aparatului de reazem sunt
puternic corodate, fiind observate exfolieri ale materialului – vezi anexa 1: releveu
foto.
S-a observat că, la nivelul etajului, contravântuirile verticale din axul A situate
între axele 1și 2 respectiv 3 și 4 sunt puternic deformate (vezi fotografiile din anexa 1:
releveu foto). De asemnea, una dintre barele contravântuirii verticale situată între axele
3 și 4 a fost ruptă în zona de îmbinare cu șuruburi, fiind ulterior reparată (fiindu-i
refacută continuitatea prin sudură). Din discuțiile avute cu personalul care asigură
întretinerea clădirii, nu s-a putut stabili cu exactitate data apariției acestor degradări
însă este foarte probabil ca aceste degradări să fi aparut în urma seismului din 4 martie
1977.
628
S-a observat de asemenea că prinderea la nod a unei contravântuiri verticale,
cea dintre axele 1 și 2, a cedat, în îmbinare lipsind șuruburile de prindere a profilului
cornier de guseul din nodul grindă-stâlp. Din discuțiile avute cu personalul care
asigură întreținerea clădirii, șuruburile lipsesc de mai mulți ani, însă nu s-a putut
stabili perioada de timp în care a aparut acest defect. În urma unei examinări atente a
formei găurilor din guseul de prindere abarei la noduri și în profilul cornier s-a
observat o ușoară ovalizare a acestora pe direcția efortului din bara de contravântuire,
fapt ce conduce la ipoteza foarte probabilă ca aceste șuruburi să fi cedat în urma unei
solicitări peste limita capabilă a îmbinării. Însă, având în vedere faptul că pe planșeele
clădirii sunt și echipamente care produc vibrații, nu se exclude faptul ca, în această
îmbinare, ansamblurile șuruburi-piulițe să fi fost înlocuite în urma unei cedări, însă să
nu fi fost strânse corespunător, iar vibrațiile să fi cauzat desfacerea în timp a piulițelor.
Figura J.2.6. Cadrul transversal din axul A: elemente degradate
J.2.2.6.4. Intervenţii
Nu au fost constatate intervenții asupra structurii de rezistență a clădirii în afara
celor menționate anterior.
În conformitate cu prevederile Codului P100-3, cap. 4.2, în funcție de numărul
de elemente verificate pentru detalii se definesc trei niveluri de inspecție:
 inspecție limitată;
 inspecție extinsă;
 inspecție cuprinzătoare.
Conform paragrafului (6) al cap. 4.2 din P100-3, nivelul de inspecție se

definește în funcție de procentul de elemente verificate, pentru detalii, pentru fiecare
tip de element structural, p, dupa cum urmează:
 (a) Inspecție limitată: p=10%;
 (b) Inspecție extinsă: p=20%;
 (c) Inspecție cuprinzătoare: p=40%.
629
Pentru construcția expertizată s-a decis realizarea unei inspecții cuprinzătoare.
Colectivul de elaborare a expertizei s-a deplasat la amplasament pentru măsurători de
ansamblu a elementelor clădirii, măsuratori pentru determinarea dimensiunilor
elementelor structurale, observații privind existența și starea tehnică a elementelor
structurale și nestructurale, traseul și valoarea încărcărilor.
Un procent de peste 70% din elemente au fost analizate vizual în detaliu,
celelalte elemente fiind analizate parțial, accesul la anumite zone fiind greu de realizat
(este vorba de grinzile perimetrale unde, datorită existenței panourilor de închidere a
clădirii foarte aproape de elementele structurale și a planșeului (platelaj metalic cu
placă din beton armat turnat peste acesta), unele fețe ale elementelor structurale nu au
putut fi vizualizate și inspectate. De asemenea s-au realizat măsurători ale
dimensiunilor secțiunilor elementelor structurale și dimensiuni de gabarit ale clădirii.
Conform paragrafului (9) din cap. 4.2 din P100-3, nivelul de încercări se
definește în funcție de numărul de probe de materiale încercate la fiecare 500 m2 de
suprafață desfășurată de planșeu, pentru fiecare tip de element structural:
 Încercări limitate: n=1;
 Încercări extinse: n=2;
 Încercări cuprinzătoare: n=3.
Pentru determinarea proprietatilor fizico-mecanice ale materialelor elementelor
structurale s-au realizat încercări semi-distructive pe eșantioane prelevate din
elementele structurale. Au fost prelevate probe de material din următoarele elemente
structurale: stâlpi, grinzi principale, grinzi secundare, contravântuiri verticale. Zonele
de prelevare a probelor de materiale sunt aratate în Figura J.2.7.
Figura J.2.7. Zonele de prelevare a probelor de materiale pentru determinarea incercarilor

distructive si nedistructive
Din stâlpi au fost prelevate 3 probe (T-1, T-2, T-3), probele T-1 si T-2 au fost
extrase din tălpile secțiunilor iar proba T-3 din inima secțiunii.
630
Pentru determinarea caracteristicilor mecanice a materialului din grinzi au fost
prelevate 5 probe (T-4...T-8), atât din grinzile de la nivelul +3,50 cât și din grinzile de
la ultimul nivel. Probele au fost prelevate din tălpile secțiunii grinzilor.
Din elementele contravântuirilor au fost extrase 3 eșantioane (T9...T11), atât
din elementele contravântuirilor de la primul nivel, cât și din elementele
contravântuirilor situate la cel de-al doilea nivel. De asemenea au fost prelevate probe
de material din guseele de prindere a barelor de contravântuire la noduri.
Conform celor prezentate mai sus, nivelul de încercări pe materiale poate fi
considerat cuprinzător.
Au fost realizate încercări de tracțiune pentru determinarea caracteristicilor
fizico-mecanice ale oțelului, încercări de încovoiere prin șoc (reziliența). Rapoartele
de încercare sunt prezentate în Anexa J.2.1.2.
În urma încercărilor de tracțiune a rezultat o rezistența medie la rupere de
cuprinsă între 366N/mm2 (354,5/387,8/356,8) și 442N/mm2 (479,9/447,3/400,5), o
limita de curgere cuprinsă între 225N/mm2 (222,0/219,8/233,5) și 335N/mm2
(344,9/365,6/293,7).
Conform prevederilor codului P100-3, pentru evaluarea cantitativă, în cazul
elementelor cu cedare ductilă, valorile de proiectare ale rezistențelor se obțin prin
împărțirea valorilor medii ale rezistențelor determinate prin încercări la factorii de
încredere.
Conform rezultatelor încercărilor materialul poate fi cosiderat ca fiind oțel
S235, având limita de curgere minim garantată de 235N/mm2 și o rezistență la rupere
de 360N/mm2, caracteristici similare unui oțel OL37 care era produs în perioada
execuției cladirii. Având în vedere faptul că la vremea respectivă oțelul OL37 era cea
mai slabă clasă de oțel care se fabrica, s-a luat decizia de folosire pentru verificările de
rezistență și stabilitate a caracteristicilor fizico-mecanice corespunzătoare oțelului
S235.
În urma încercărilor de încovoiere prin șoc (reziliență) la o temperatură de
23C, s-a obținut o energie la rupere cuprinsă între 18,3J (18/22/15) și 129J
(155/162/70). Conform acestor rezultate se poate concluziona că materialul nu poate fi
încadrat în nicio clasă de calitate în ceea ce privește reziliența minim garantată (o
cauză probabilă a dispersiei valorilor obținute în urma încercărilor poate fi explicată
prin îmbătrânirea oțelului sau supunerea elementelor la acțiuni ciclice și apariția
fenomenului de oboseală, sau poate fi pusă pe seama unei fabricații neconforme a
tablelor de la vremea respectivă).

Clădirea analizată nu se află în vecinătatea altor clădiri.
631
În continuare este reprodus tabelul 4.1 din codul P100-3, tabel în care se
detaliază, în funcție de nivelul de cunoaștere, cerintele privind informațiile necesare
pentru geometria clădirii, alcătuirea de detaliu și proprietățile mecanice ale
materialelor. În tabel sunt marcate informatiile deținute de colectivul de elaborare a
expertizei.
cunoașterii
Geometria clădirii Alcătuirea de detaliu Proprietățile mecanice ale materialelor

Nivelul
(a) din documentația tehnică de proiectare (a) din documentația tehnică de proiectare
originală originală
sau sau
KL1 (b) Pe baza proiectării simulate în acord cu (b) valori stabilite pe baza standardelor
practica la data realizării construcției și pe valabile sau practicilor de construcție din
baza unei inspecții limitate pe teren perioada realizării construcției și din încercări
limitate în teren
KL2 (a) din documentația tehnică de proiectare (a) din documentația tehnică de proiectare
(1) din proiectul de ansamblu originală, din rapoartele originale privind originală și rapoartele originale privind
original și verificarea vizuală calitatea lucrărilor de construire și dintr-o calitatea lucrărilor de construire
prin sondaj în teren inspecție limitată pe teren sau
sau sau (b) din specificațiile de proiectare originale și
(2) dintr-un releveu complet (b) dintr-o inspecție extinsă pe teren din încercări limitate în teren
al clădirii sau
(c) din încercări extinse în teren
(a) din documentația tehnică de proiectare (a) din documentația tehnică de proiectare
originală, din rapoartele originale privind originală, din rapoartele originale privind
calitatea lucrărilor de construire și dintr-o calitatea lucrărilor de construire și din
KL3 inspecție limitată pe teren încercări limitate în teren
sau sau
(b) dintr-o inspecție cuprinzătoare pe teren (b) din încercări cuprinzătoare în teren
În funcție de cantitatea și calitatea informațiilor obținute s-a putut stabili un

Nivel de cunoaștere completă – KL3.
Valorile factorilor de încredere se aleg în funcție de nivelul de cunoaștere
realizat, astfel:
Nivel de cunoaștere CF
KL1 Cunoaștere limitată 1,35
KL2 Cunoaștere normală 1,20
KL3 Cunoaștere completă 1,00
În vederea stabilirii caracteristicilor materialelor din structura existentă
utilizate la calculul capacităţii elementelor structurale, în verificarea acestora în raport
cu cerinţele, valorile medii obţinute prin teste in-situ şi din alte surse de informare se
împart la valorile factorilor de încredere, CF, date în tabelul 4.1, conform nivelului de
cunoaştere. Pentru nivelul de cunoaștere KL3- CF=1,00.

Pentru determinarea stării de eforturi şi deformații şi a nivelului de asigurare
seismic s-a ales metoda calitativă şi metoda de calcul, corespunzătoare Metodologiei
de nivel 2, metodologie care, în conformitate cu P100-3, poate fi aplicată la “toate
clădirile la care nu se poate aplica metodologia de nivel 1” (metodologia de nivel 1 se
poate aplica la clădirile aparținând claselor III și IV de importanță la cutremur, dar
numai pentru clădirile cu structura metalică amplasată în zone seismice cu accelerația
terenului ag=0,1g conform P100-1).
632
Au fost realizate verificări la Starea Limită Ultimă (SLU) și Starea Limită de
Serviciu (SLS). La Starea Limită Ultimă s-au facut verificări de rezistență și stabilitate
a elementelor structurale, verificări ale capacității de rezistență a îmbinărilor și
verificari ale deplasărilor laterale de nivel.
La Starea Limită de Serviciu s-au facut verificări ale deplasărilor laterale de
nivel.

Pentru metodologia de nivel 2 se verifică lista condiţiilor referitoare la
alcătuirea şi conformarea structurilor metalice conform tabelului C.2. din P100-3,
anexa C.
Tabelul C.2: Lista condițiilor privind alcătuirea seismică pentru structuri din oțel
Criteriul nu
este îndeplinit
Neîndeplinire
Neîndeplinire
Criteriul este
Criteriu
îndeplinit
moderată
majoră
Condiţii privind configuraţia structurii Punctaj maxim:
50 puncte
• Traseul încărcărilor este continuu
• Sistemul este redundant (sistemul are suficiente legături
pentru a avea stabilitate laterală şi suficiente zone potenţial
plastice)
• Nu există niveluri slabe din punct de vedere al rezistenţei
• Nu există niveluri flexibile
• Nu există modificări importante ale dimensiunilor în plan
ale sistemului structural de la un nivel la altul
• Nu există discontinuităţi pe verticală (toate elementele
50 30-49 0-29
verticale sunt continue până la fundaţie)
• Nu există diferenţe între masele de nivel mai mari de 50 %
• Nu există tendința de torsiune în ansamblu
• Legătura dintre infra şi suprastructură are capacitatea
portantă de a asigura transmiterea eforturilor la terenul de
fundare
• Infrastructura (fundaţiile) este în măsură să transmită la
teren forţele verticale şi orizontale şi să asigure stabilitatea
la răsturnare a construcţiei
Punctaj total realizat 30
Condiţii privind interacţiunile structurii Punctaj maxim:
10 puncte
• Distanţele până la clădirile vecine depăşesc dimensiunea
minimă de rost, conform P 100-1
10 5-9 0-4
• Planşeele intermediare (supantele) au o structură de
susţinere şi preluare a foţelor orizontale proprie sau sunt
633
ancorate adecvat de structura principală
• Pereţii nestructurali sunt izolaţi (sau legaţi flexibil) de
structură
Condiţii privind alcătuirea elementelor structurale Punctaj maxim:
30 puncte
● Ierarhizarea eforturilor capabile ale elementelor
structurale asigură dezvoltarea unui mecanism favorabil de
disipare a energiei seismice, zonele disipative fiind situate la
capetele grinzilor în vecinătatea îmbinării grindă-stâlp
- Grinzi:
● zonele potţial plastice (de la capetele grinzilor) au secţiuni
din clasa 1 sau 2 de secţiune.
● ambele tălpi sunt rezemate lateral împotriva pierderii
stabilităţii generale în zonele potenţial plastice, valoarea
forţei ce trebuie preluată de respectivele reazeme fiind
conform P 100-1;
● prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de capacitate
totală, putând transmite la stâlp întregul moment încovoietor
dezvoltat la capătul grinzii
- Stâlpi:
● zonele potenţial plastice de la baza stâlpului şi de la
capătul superior al stâlpului aflat la ultimul etaj au secţiuni
din clasa 1 sau 2 de secţiune;
30 20–29 0–19
● panourile de inimă ale stâlpilor în zona nodului de cadru
(îmbinarea grindă-stâlp) pot prelua forţa tăietoare
corespunzătore momentelor plastice capabile ale zonelor
disipative ale grinzilor adiacente;
● grosimea inimii stâlpului în zona nodului de cadru
(eventual suplimentată cu plăci de dublare) are supleţea
suficient de mică (conform P 100-1) astfel încât este evitată
pierderea stabilităţii locale;
● în dreptul nodului de cadru stâlpul este prevăzut cu
rigidizări de continuitate la nivelul tălpilor (superioară şi
inferioară) grinzilor adiacente care asigură continuitatea
transmiterii tensiunilor normale de la o grindă la alta;
● în zona nodului de cadru tălpile stâlpului sunt legate
lateral la nivelul tălpii superioare a grinzilor adiacente;
● zvelteţea stâlpului, în planul în care
grinzile pot forma articulaţii plastice este limitată la
E
valoarea:   0,7   0,7 e
fy
Punctaj total realizat (20)
634
● Ierarhizarea eforturilor capabile ale elementelor
structurale asigură dezvoltarea unui mecanism favorabil de
disipare a energiei seismice astfel încât plastificarea
diagonalelor întinse să se producă înainte de formarea
articulaţiilor plastice sau de pierderea stabilităţii generale /
locale în grinzi şi stâlpi;
● Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid astfel încât
cadrele, cu sau fără contravântuiri, pot prelua cel puţin 25%
din acţiunea seismică în ipoteza în care contravântuirile
verticale au ieşit din lucru 30 20–29 0– 19
● Diagonalele dispuse în “X” au zvelteţea 
1,3 e    2,0 e
● Diagonalele dispuse în „V“ au zvelteţea
  2,0 e
● Grinda de cadru este prevăzută în locul de prindere a
diagonalelor în „V“ cu legături laterale la ambele tălpi
● Zvelteţea stâlpilor în planul contravântuit este
E
  1,3   1,3 e
fy
Punctaj total realizat (20)
Condiţii referitoare la planşeu Punctaj maxim:
● Placa planşeelor este realizată din beton armat monolit,
armăturile distribuite în placă asigură rezistenţa necesară la
încovoiere şi forţa tăietoare pentru forţele seismice aplicate
în planul planşeului; golurile în planşeu sunt bordate cu
armături suficiente, ancorate adecvat
10 6–9 0–5
● Forţele seismice din planul planşeului pot fi transmise la
elementele structurii verticale (grinzi principale şi
secundare) prin intermediul conectorilor în cazul planșeelor
din beton sau prin platelajul metalic și/sau contravântuirile
orizontale în cazul planșeelor metalice;
Punctaj total pentru ansamblul condiţiilor R1=65 puncte
Criteriul (i) Condiţii privind configuraţia structurii a primit 30 de puncte (din

maximul de 50 de puncte) din cauza faptului că între încărcările de pe cele două
planșee există diferențe, chiar dacă acestea nu sunt mai mari de 50%. De asemenea,
redundanța structurală atât pe direcție longitudinală (în planul cadrelor contravântuite)
cât și pe direcție transversală (în planul cadrelor necontravântuite) este redusă; în cazul
cedarii contravântuirilor cadrele longitudinale nu au capacitate portantă de preluare a
sarcinilor laterale.
Criteriul (ii) Condiţii privind interacţiunile structurii a primit 10 de puncte (din
maximul de 10 de puncte): distanțele până la clădirile învecinate sunt suficient de mari,
nu există pereți despărțitori, pereții de închidere sunt legați flexibil de structură.
635
Criteriul (iii) Condiţii privind alcătuirea elementelor structurale a primit 20 de
puncte (din maximul de 30 de puncte) deoarece în planul cadrului contravântuit nu
este respectată zveltețea limită a diagonalelor conform prevederilor codului P100-3.
Criteriul (iv) Conditii referitoare la planșeu a primit 5 puncte (din maximul de
10 de puncte); planșeul poate fi considerat „diafragmă rigida” în plan orizontal dacă
acesta este conectat cu grinzile de planșeu; în cazul de față nu se cunoaste în detaliu
dacă între elementele structurale metalice și planșeul din beton armat ar exista
elemente de conexiune și care este configurația acestor elemente de conexiune;
prezența platelajului metalic poate însă asigura transferul forțelor seismice la
elementele structurale.
Conform prevederilor pct. 8.1.1 din codul P100-3, clasa de risc asociată
indicatorului R1 se stabilește astfel:
(d) Clasa de risc seismic IV, dacă 90≤R1<100.
Pentru punctajul obținut R1=65 puncte, clasa de risc seismic asociată
indicatorului R1 este III.

Pentru metodologia de nivel 2 se verifică lista condiţiilor referitoare la
evaluarea starii de degradare a elementelor structurale și nestructurale a structurilor
metalice conform tabelului C.3. din P100-3.
Tabelul C.3: Starea de degradare a elementelor structurale

Criteriul nu este
îndeplinit
Neîndeplinire
Neîndeplinire
Criteriul este
Criteriu
îndeplinit
moderată
majoră
Degradări produse de acţiunea cutremurului Punctaj 40

maxim: puncte
● Grinzi: deformaţii în domeniul plastic, voalarea
pereţilor secţiunii, fisuri şi ruperi parţiale
● Bare disipative (link-uri): deformaţii plastice severe,
fisuri şi ruperi parţiale

● Stâlpi: deformaţii moderate, voalări ale tălpilor,
incursiuni în domeniul plastic (la unii stâlpi)
40 21-39 0-20
● Prindere grindă / bare disipative – stâlp: deformaţii
pronunţate, ruperi ale elementelor prinderii cu

diminuarea rezistenţei capabile (fără a fi afectate însă
mijloacele de prindere care transmit forţa tăietoare)
● Nodul de cadru: deformaţii pronunţate, voalare, fisuri şi
ruperi parţiale ale sudurilor
636
● Prinderi de continuitate ale stâlpilor şi grinzilor:
incursiuni în domeniul plastic fără ruperi ale elementelor
de continuitate sau ale mijloacelor de prindere
● Contravântuiri verticale: flambaj, deformaţii plastice,
cedarea prinderilor
● Baza stâlpilor: deformaţii plastice ale plăcii de bază,
traverselor, deformaţii plastice / ruperea şuruburilor de

prindere în fundaţii
● Diafragme orizontale:
- metalice: deformaţii pronunţate, flambajul unor bare de

contravântuire, ruperea mijloacelor de prindere a barelor
de contravântuirie şi/sau panourilor metalice de structura
de rezistenţă
- din beton armat: fisurarea sau ruperea planşeelor,
distrugerea prinderii plăcii din beton armat de structură
metalică (smulgerea din conectori / ruperea conectorilor)
Degradări produse de încărcările verticale Punctaj 20
maxim: puncte
 Fisuri şi degradări în plăcile planşeelor
 Pierderea stabilităţii generale a stâlpilor şi
1
grinzilor 20 0 – 10
1 – 19
 Pierderea stabilității locale a elementelor
componente ale stâlpilor și grinzilor
Degradări produse de încărcarea cu deformaţii Punctaj 10
(tasarea reazemelor, contracţii, acţiunea temperaturii) maxim: puncte
10 6–9 0–5
Degradări produse de o execuţie defectuoasă Punctaj 10
(dezaxări ale stâlpilor, contravântuirilor, defecte în maxim: puncte
îmbinǎri sudate, defecte în îmbinǎri cu şuruburi) 10 6–9 0–5
Degradări produse de factori de mediu: agenţi Punctaj 20
corozivi chimici sau biologici etc., asupra: maxim: puncte
- oţelului (coroziune, exfolieri)
20 11–19 0 – 10
- elementelor îmbinărilor
Punctaj total pentru ansamblul condiţiilor R2=68 puncte
Criteriul (i) Degradări produse de acţiunea cutremurului a primit 20 de puncte

(din maximul de 40 de puncte) deoarece s-a observat că unele contravântuiri sunt
puternic deformate (flambaj) dintr-o actiune laterală, cel mai probabil acțiunea
seismică, iar unele îmbinări ale contravântuirilor la noduri sunt deteriorate.
Criteriul (ii) Degradări produse de încărcările verticale primit 15 de puncte
(din maximul de 20 de puncte) deoarece au fost observate unele deformații verticale
ale grinzilor de la ultimul nivel, cel mai probabil deformații produse de încărcările
tehnologice pe direcție gravitaționala.
637
Criteriul (iii) Degradări produse de încărcarea cu deformaţii a primit 20 de
puncte (din maximul de 20 de puncte) deoarece nu au fost observate tasări ale
fundațiilor.
Criteriul (iv) Degradări produse de o execuţie defectuoasă a primit 5 de puncte
(din maximul de 10 de puncte) deoarece au fost observate dezaxări ale stâlpilor față de
verticală, ale pozitiei contravântuirilor fața de axa teoretică nod-nod.
Criteriul (v) Degradări produse de factori de mediu: agenţi corozivi chimici
sau biologici etc. a primit 8 de puncte (din maximul de 20 de puncte) deoarece
elementele sunt puternic afectate de coroziune, în unele zone (în special la baza
stâlpilor) aceasta afectând mai mult de 20% din secțiunea elementului.
Pentru punctajul obtinut R2=68 puncte, clasa de risc seismic asociată
indicatorului R2 este II.

Conform metodologiei de nivel 2, se verifică capacitatea de rezistență a
elementelor structurale și deplasările relative de nivel, la Starea Limită Ultimă.
Efectele acțiunii seismice au fost evaluate prin metoda de calcul modal cu
spectre de răspuns.
Factorul de comportare q a fost ales conform tabelului C4 din P100-3. Pentru
construcții proiectate înainte de intrarea în vigoare a codului de proiectare antiseismică
P100/92, cu structura în cadre contravântuite centric cu diagonale în X, factorul de
comportare este q=2,5.
Verificarea rezistenței elementelor se realizează cu relația:
Ed ≤ Rd
unde:
 Ed – este valoarea de proiectare a efortului sectional în element;
 Rd – este valoarea efortului capabil al elementului.
Valorile individuale ale indicatorilor R3j sunt prezentațe în anexa 3.
În urma verificărilor de stabilitate ale contravântuirilor verticale de la partea
superioară a clădirii, valoarea indicatorului R3j a rezultat:
În urma verificărilor de rezistență a îmbinărilor contravântuirilor la noduri

valoarea indicatorului R3j a rezultat:
638
Pentru punctajul obtinut R3=21 puncte, clasa de risc seismic asociată
indicatorului R3 este I.
J.2.2.12. Verificări la starea limită de serviciu

Pentru verificările la Starea Limită Ultimă, se utilizează valorile accelerației
terenului pentru proiectare având intervalul mediu de recurență de 30 de ani (avand
80% probabilitate de depăşire a valorii de vârf a acceleraţiei terenului în 50 de ani.
În conformitate cu prevederile anexei A din codul de proiectare P100-3, la
verificarea deplasărilor laterale la SLS factorul de reducere care ține seama de
intervalul de recurență mai redus al acțiunii seismice, ν, se alege conform Tabelului
A.1, corespunzător cu intervalul mediu de recurență asociat acestei stări limită.
Pentru amplasamentul clădirii (în apropierea municipiului Buzău), factorul de
scalare pentru determinarea valorilor de vârf ale accelerațiilor seismice orizontale
pentru IMR=30ani, este ν =0.4.
Verificările la Starea Limită de Serviciu s-au facut în termeni de deplasare,
prin limitarea deplasărilor relative de nivel conform prevederilor P100-1 pentru
această stare limită.
Verificarea la depasare se face în baza expresiei:
Valoarea admisibilă a deplasării relative de nivel este

(componente nestructurale care prin natura prinderilor nu reactionează cu structura).
Valoarea factorului de comportare a structurii este q=2.5.
Valoarea deplasării relative de nivel obținută în urma aplicării metodei de
calculul modal cu spectre de răspuns, pentru structura existentă, având una din
îmbinări ale contravântuirii verticale deteriorată (ruptă) este dre=20,3mm:
Relația de verificare este satisfacută.
J.2.2.13. Sinteza evaluării

Sinteza procesului de evaluare furnizează informații care fundamentează
decizia de încadrare a construcției în clasa de risc seismic.
Pentru determinarea nivelului de asigurare seismic, evaluarea clădirii s-a
realizat dupa Metodologia de nivel 2.
În urma evaluării calitative privind modul de îndeplinire a cerințelor de
conformare generală a structurii, de detaliere a elementelor structurale și nestructurale
și a regulilor constructive pentru structuri solicitate la acțiuni seismice, s-a obținut un
639
punctaj de R1=65 puncte, care încadrează clădirea în clasa de risc seismic III (asociată
indicatorului R1).
În urma evaluării calitative privind degradările structurale și nestructurale
produse de acțiunea seismică sau alte cauze, s-a obtinut un punctaj de R2=68 puncte,
care încadrează clădirea în clasa de risc seismic II (asociată indicatorului R2).
În urma evaluării cantitative, evaluare prin calcul structural, de verificare a
cerințelor fundamentale de rezistență și stabilitate la acțiuni seismice, s-a obtinut un
punctaj de R3=21 puncte, punctaj care încadrează clădirea în clasa de risc seismic I
(asociată indicatorului R3).
Pe baza celor trei indicatori (R1, R2 si R3), având în vedere vârsta clădirii,
intensitatea mișcărilor seismice care au afectat-o în trecut prin comparație cu cerințele
seismice corespunzătoare stării limită ultimă, mecanismul de cedare probabil al
structurii, clădirea, în ansamblul ei, poate fi încadrată în clasa de risc seismic II.

În urma analizei cantitative, a rezultat necesitatea consolidării structurii prin
mărirea capacității de rezistență a contravântuirilor verticale, atât pentru cele
amplasate la primul nivel cât și pentru cele de la nivelul superior.
Se va realiza mărirea capacității de rezistență a contravântuirilor se poate face
fie prin înlocuirea acestor contravântuiri cu unele similare ca geometrie însă cu
secțiune mai mare, fie prin suplimentarea secțiuni barelor existente. Mărirea secțiunii
barelor existente se poate face prin dublarea profilelor cornier din structură, rezultând
secțiuni din două profile „puțin departate” solidarizate între ele. Modificarea secțiunii
elementelor contravântuirilor verticale se va realiza în conformitate cu prevederile
codului P100-1 capitolul 6. Zveltețea adimensională a contravîntuirilor va fi
.
De asemnea se vor consolida prinderile grindă transversală – stâlp astfel încat
eforturile în îmbinările cu sudură să se reducă, prevenind astfel producerea unei cedări
fragile a prinderii.
Se va asigura formarea articulațiilor plastice la nivelul grinzilor, în afara
îmbinărilor grinda-stalp, prin sporirea corespunzătoare a capacității de rezistență a
stâlpului și a nodului grinda-stalp.
Se vor curăța toate elementele metalice, structurale și nestructurale, prin
sablare și se va reface integral protecția anticorosivă. După curățarea elementelor se
vor verifica secțiunile elementelor, dacă se constată slăbiri ale secțiunilor afectate de
coroziune prin reducerea dimensiunilor cu mai mult de 5% vor fi anunțați elaboratorii
expertizei pentru analiza și elaborarea eventualelor măsuri de consolidare.
J.2.3. Concluzii
În ansamblu structura a avut o comportare satisfăcătoare la încărcări de
exploatare, gravitaționale, la încărcări datorate acțiunii vântului asupra structurii, la
încărcarea dată de zăpada depusă pe ultimul planșeu, dar și la încărcări seismice.
Pe baza rezultatelor evaluării calitative și prin calcul structura de rezistență
clădirea se încadrează în clasa de risc seismic RsII.
640
Clasa Rs II de risc seismic cuprinde construcțiile care sub efectul cutremurului
de proiectare pot suferi degradari structurale sau nestructurale majore punând în
pericol siguranța utilizatorilor, dar prăbușirea totală sau parțială este puțin probabilă.
Se va interveni în cel mai scurt timp posibil pentru asigurarea condițiilor de
rezistența și stabilitate a elementelor structurale și ale clădirii în ansamblu, asa cum se
precizează la caitolul Propuneri de interventie.
După realizarea intervențiilor asupra structurii de rezistență, clădirea va putea
fi încadrată în clasa de risc seismic RsIII, clasă care cuprinde construcțiile care, sub
efectul cutremurului de proiectare, pot prezenta degradări structurale care nu afectează
semnificativ siguranța structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi
importante.
Expert Tehnic atestat MDRAPFE,
(atestat seria D nr. 09448)
ing. Ion Popescu
J.2.4. Anexe
Figura J.2.8. Imagine de ansablu a clădirii Figura J.2.9. Fațada secundară a clădirii
expertizată (fațada principală) expertizată
Figura J.2.10. Fațada laterală a clădirii Figura J.2.11. Contravântuiri verticale

expertizată deformate la nivelul superior
641
Figura J.2.12. Contravântuiri verticale Figura J.2.13. Contravântuiri verticale
deformate la nivelul etajului superior deformate la nivelul etajului
Figura J.2.14. Contravântuiri verticale la Figura J.2.15. Contravântuiri verticale la

nivelul etajului: se poate observa că elementul nivelul etajului: se poate observa că elementul
a cedat în zona slabită a secțiunii și a fost a cedat în zona slabită a secțiunii și a fost
reparat reparat
Figura J.2.16. Coroziune la nivelul stâlpului, in Figura J.2.17. Coroziune la nivelul stâlpului, în
zona planșeului peste parter zona planșeului peste parter
642
Figura J.2.18. Grinzi de planseu afectate de Figura J.2.19. Verificarea grosimii reale a
coroziune elementului structural (talpa stâlpului)
Nota: Imaginile au caracter exemplificativ
EXEMPLU DE
BULETIN DE
INCERCARE
J.2.4.3. Anexa C: Note de calcul

643
J.3. Structură cu pereți din zidărie simplă nearmată – exemplul 1
Expertiză tehnică privind evaluarea seismică a clădirii locuință unifamilială,

situată în Mun. București, Str. Aviator Căpitănescu, Nr. 984
Expert Tehnic atestat MDRAPFE: ing. Alexandra Alexandrescu
Denumirea lucrării: Raport de expertiză tehnică privind evaluarea seismică

Obiect: Locuință unifamilială
Adresa: Str. Aviator Căpitănescu, Nr. 984, București
Expert: Ing. Alexandra Alexandrescu

Nr. expertiză: 3
Data expertizei: Ianuarie 2018
Expert tehnic atestat: ing. Alexandra Alexandrescu

Certificat de atestare: U00999/29.02.2008
Cerințele: A1
644
645
Denumirea lucrării Locuință unifamilială
Scopul expertizei Evaluare seismică
Data expertizei 31 Ianuarie 2018
Expert tehnic Ing. Alexandra Alexandrescu Legitimație U00999/2008
Adresa Str. Aviator Căpitănescu, Nr. 984, București
Categoria de importanță (HG 766/1997) Categoria C
Clasa de importanță și expunere la cutremur (P100-1) Clasa III
Anul construirii 1930 Funcțiunea clădirii Locuință
Înălțimea supraterană totală: 10.8 Număr de niveluri P+2
Suprafața construită (mp) 124 Suprafața desfășurată (mp) 372
Sistemul structural: Pereți structurali de zidărie din cărămidă simplă nearmată, planșee cu profile
metalice și bolțișoare din cărămidă
Componente Coșuri de fum
nestructurale:
Stări limită pentru SLU, SLS
evaluarea seismică
Metodologia de evaluare prin calcul folosită (P100-3) Metodologie de nivel 2
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică R1: 50
Clasa de risc seismic asociată R1: Rs II
Gradul de afectare seismică R2: 70
Clasa de risc seismic asociată R2: Rs III
Gradul de asigurare structurală seismică R3: 13
Clasa de risc seismic asociată R3: Rs I
Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcția Rs I
Descrierea clasei de Clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI prezintă un risc ridicat de
risc: prăbușire la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării limită
ultime.
Verificarea la starea Deoarece clădirea se încadrează în clasa de risc RsI în urma verificării la SLU,
limită de serviciu nu a mai fost verificată cerința de deplasare la SLS
Concluzii: Sunt necesare intervenții pentru creșterea gradului de asigurare la acțiuni
seismice
Necesitatea lucrărilor de intervenție DA
Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenție Nu s-a solicitat elaborarea
soluției de intervenție
646

Prezenta documentație are ca scop evaluarea seismică a clădirii situate pe Str.
Aviator Căpitănescu, Nr. 984, București, cu funcțiunea de locuință unifamilială.
Beneficiarul a solicitat ca expertiza tehnică să nu conțină recomandări privind
tipul și anvergura lucrărilor de intervenție.
Cerințele seismice: evaluarea este făcută pentru cerințele fundamentale de
referință, definite pentru clădiri noi în P 100-1. Valoarea considerată pentru IMR este
de 225 ani pentru verificări la Starea Limită Ultimă și 40 de ani pentru verificări la
Starea Limită de Serviciu.

CR 0-2012 Cod de proiectare. Bazele proiectării construcțiilor;
CR 1-1-3-2012 Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii zăpezii asupra
construcțiilor;
CR 1-1-4-2012 Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii vântului asupra
construcțiilor;
P 100-1/2013 Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare
pentru clădiri;
P 100-3/2018 Cod de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru
evaluarea seismică a clădirilor existente;
SR EN 1998-3:2005/NA:2010/AC:2013 Eurocod 8: Proiectarea structurilor
pentru rezistența la cutremur. Partea 3: Evaluarea și consolidarea construcțiilor;
CR 6 - 2013 Cod de proiectare pentru structuri din zidărie;
STAS 6057-77 – Adâncimi maxime de îngheț.

S-a analizat documentația referitoare la clădirea existentă (releveu, teste pe
materiale, studiu geotehnic etc.).
S-au realizat 2 vizite pe amplasament, în decembrie 2017. În cadrul acestor
vizite a fost efectuată inspecția vizuală la exteriorul și la interiorul clădirii.
Au fost făcute analize calitative și prin calcul în scopul încadrării clădirii în
clasa de risc seismic.

Pentru întocmirea prezentei documentații, s-au analizat:
 Releveu de structură și de arhitectură pentru clădirea analizată, întocmite
de către S.C. EXPERTRELEVEEABC S.R.L., în decembrie 2017;
 Raport tehnic asupra încercărilor de laborator efectuate la imobil, realizat
de către S.C. EXPERTTESTEABC S.R.L., în decembrie 2017;
 Studiu geotehnic privind amplasamentul, întocmit de către S.C.
EXPERTGEOABC S.R.L., în noiembrie 2017;
647
 Informațiile culese în cadrul inspecției vizuale în amplasament, la
exteriorul și la interiorul imobilului;
 Informațiile prezentate de proprietari referitoare la istoricul clădirii, în
cadrul discuțiilor dintre expert și aceștia.

Amplasamentul se găsește în intravilanul municipiului București. Terenul este
orizontal și fără risc de inundații.

Imobilul este situat într-o zonă ce corespunde unei accelerații la nivelul
terenului de ag=0,30g (IMR 225 ani), cu o perioadă de colț a spectrului seismic Tc=1,6
sec.
J.3.2.5.2. Încadrarea în zona de acțiune a vântului

Din punct de vedere al solicitărilor din vânt, conform CR 1-1-4/2012,
amplasamentul corespunde unei presiuni de referință a vântului qb=0.5 kN/m2.
J.3.2.5.3. Încadrarea în zona de acțiune a zăpezii

Din punct de vedere al încărcărilor din zăpadă, conform CR 1-1-3/2012,
amplasamentul corespunde unei valori caracteristice a încărcării din zăpadă pe sol
sk=2,0 kN/m2.
J.3.2.5.4. Adâncimea de îngheț

Adâncimea maximă de îngheț, în zona amplasamentului este de 80-90 cm de la
suprafața terenului, conform STAS 6054-77.

Conform studiului geotehnic, pe amplasament s-a executat un foraj cu
adâncimea de 6,00 m (a se vedea forajul F1, anexat studiului), din care a rezultat
următoarea stratificație a terenului:
0,00 - 0,40 m – pământ vegetal;
0,40 - 1,40 m – argilă, cafenie, plastic vârtoasă;
1,40 - 2,10 m – argilă prăfoasă, gălbuie – cafenie, plastic vârtoasă;
2,10 - 4,60 m – argilă prăfoasă, gălbuie, plastic vârtoasă;
4,60 - 4,90 m – nisip prăfos, de îndesare medie,
4,90 - 6,00 m – nisip mediu, cu elemente rare de pietriș mic, cu îndesare medie.
Apa subterană nu a fost interceptată în foraj.
În amplasament s-a realizat o dezvelire de fundație (a se vedea sondajul S1
anexat studiului).
Presiunea convențională de bază considerată este de 300 kPa, pentru sarcini din
gruparea fundamentală.
648
Clădirea care este evaluată are funcțiunea de locuință unifamilială.
Regimul de înălțime al clădirii este P+2E.
Suprafața construită a parterului este de cca. 124 m2, fiind similară cu suprafața
etajelor. Podul este desfășurat pe toată amprenta construcției. La nivelul podului,
șarpanta este realizată în mai multe ape, urmărind conturul pereților exteriori.
Forma în plan a clădirii este aproape rectangulară, cu dimensiuni de aprox.
8 x 17 m.
Conform releveului, înălțimile de nivel sunt Hniv = 3.60m:
Pe verticală, imobilul nu prezintă retrageri. Ca formă în plan parterul și etajele
sunt similare.
Pe zona ax 1 / C, clădirea se învecinează cu o construcție cu regim de înălțime
P+2E+Pod, care a fost realizată, probabil, tot în perioada interbelică.

Clădirea fost edificată în perioada interbelică.
J.3.2.6.2. Structura de rezistență

Suprastructura imobilului este realizată cu pereți structurali de zidărie din
cărămidă simplă nearmată. Pe baza studierii cotelor din releveul de structură și în urma
investigațiilor, s-a stabilit grosimea pereților de 42 cm.
Figura J.3.1. : Releveul nivelului curent
Deasupra ușilor și ferestrelor sunt dispuși buiandrugi din beton armat cu

înălțime redusă (de cca. 10 cm) sau buiandrugi din lemn.
Conform sondajelor din raportul tehnic, planșeele au următoarea alcătuire:
profile IPN dispuse la pas de cca. 50-60 cm, între care sunt bolțișoare din cărămidă.
649
Peste bolțișoare există o umplutură de moloz cu o grosime medie de 8 cm peste care
este realizată pardoseala (cu grinzișoare din lemn și podină).
Pereții nu au prevăzute centuri care să facă legătura cu planșeele.
Structura de rezistență a podului este realizată dintr-o șarpantă de lemn, iar
învelitoarea este din țiglă ceramică solzi.
Conform dezvelirii de fundație, sistemul de fundare este realizat din fundații
continue sub pereții de zidărie, realizate din beton simplu de ciment cu agregate
naturale de râu, turnate direct în teren. Lățimea fundației este egală cu lățimea zidăriei
din elevație.
Cota de fundare este la cca. 70 cm de la nivelul actual al trotuarului.

În cei 80 de ani de existență, clădirea a fost solicitată de o serie de seisme de
origine vrânceană (cele din 1940, 1977 și 1986 având cele mai mari magnitudini). Nu
se cunosc informații despre eventualele avarii produse de cutremurele la care a fost
supusă clădirea. Cu excepția fisurilor constatate pe exteriorul imobilului, la interior
majoritatea spațiilor sunt zugrăvite și nu sunt vizibile avarii la nivel de finisaj.
J.3.2.6.4. Intervenții
Din informațiile prezentate de proprietari, clădirea nu a suferit intervenții la
structură.
Imobilul a suportat o serie de intervenții de modernizare (ce au constat în
refacerea tencuielilor și zugrăvelii) fără a avea însă vreo influență semnificativă asupra
structurii de rezistență.
J.3.2.6.5. Starea tehnică a elementelor de construcție

La data evaluării, starea tehnica a elementelor de construcție este următoarea:
Fundații
Singura informație referitoare la alcătuirea acestora este sondajul S1, din
studiul geotehnic anexat. Conform acesteia, reiese că fundațiile sunt continue sub
pereții de zidărie, din beton simplu, iar cota de fundare s-a identificat la cca. 70 cm
față de nivelul trotuarului existent. S-a constatat că betonul din fundație, de clasă
inferioară, se prezintă în stare normală pentru vârsta construcției.
Pereți structurali
La exteriorul clădirii, pe fațada principală, pereții structurali de zidărie prezintă
fisuri pronunțate și expulzări locale ale tencuielii. S-au observat fisuri verticale în
buiandrugi și parapete, în dreptul golurilor de ferestre și de uși. Acestea au drept cauză
probabilă un efect combinat, al comportării terenului de fundare la variații de
umiditate și al solicitărilor seismelor majore suportate de clădire.
La nivelul podului, la colțurile de pereți s-au constatat fisuri înclinate
pronunțate, cauzate cel mai probabil de împingerile date de șarpanta din lemn.
La interior, la nivelul etajului, majoritatea pereților structurali de zidărie sunt
acoperiți de finisaje si eventualele fisuri nu au putut fi observate.
650
Planșee
La intradosul planșeului peste parter s-au constatat fisuri numeroase, paralele
cu grinzile metalice, însoțite de fisuri transversale, la intersecția cu pereții de zidărie
(cauza probabilă este lipsa centurilor). Conform raportului tehnic de încercări,
sondajele realizate la nivelul planșeelor nu au semnalat degradări semnificative ale
elementelor din oțel.
Pereți nestructurali
Nu s-au constatat avarii semnificative în pereții despărțitori nestructurali.
Coșuri de fum
Sunt realizate din cărămidă, iar starea lor una bună (nu au fost identificate
degradări).
Anvelopă
Pereții structurali exteriori prezintă o serie de degradări la nivelul finisajelor,
reprezentate prin fisuri și expulzări de tencuială.
Tâmplăria clădirii este veche realizată cu tocuri din lemn pe care se poate
observa un grad de uzură corespunzător vechimii acestora.
S-au constatat degradări la unele elemente de rezistență ale șarpantei (datorate
infiltrațiilor), dar starea fizică în care se găsește șarpanta în ansamblu este una relativ
bună.
Materialele au fost evidențiate în raportul de încercări. Din zidăria de la parter,
s-au extras 3 carote, care au fost prelevate, preparate și încercate, iar mortarul analizat
fizico-chimic.
S-au obținut rezistențe efective cuprinse între 4,7 – 7,8 N/mm2, cu o medie de
6,2 N/mm2. Mortarul prelevat de la parter, a fost analizat fizico-chimic, conform
raportului de încercări nr. …….., rezultând că liantul este var + argilă, iar agregatul
este nisip cuarțos de râu. Mortarul analizat are un conținut de liant de 21,74%.

În amplasament s-a realizat o inspecție vizuală a stării clădirii învecinate
existente, din exterior. Judecând după arhitectură și gradul de uzură, imobilul învecinat
a fost probabil realizat în aceeași perioadă cu imobilul analizat. La exterior, imobilul
învecinat nu prezintă degradări vizibile la nivelul finisajelor. Din inspecția vizuală s-a
constatat că există un rost structural de mici dimensiuni între cele 2 construcții.

Nivelul de cunoaștere realizat este KL1 - cunoaștere limitată.
Factorul de încredere CF = 1,35.

S-a utilizat metodologia de nivel 2.
651
Criteriul Criteriul nu este îndeplinit
Criteriu este Abateri Abateri
Abateri majore
îndeplinit minore moderate
Calitatea sistemului
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Eficienta conlucrării spațiale a
elementelor structurii - 3
legături intre pereți ortogonali
Eficiența conlucrării spațiale a
legături între pereți și planșeu
Existenta ariilor de zidărie
suficienta pe ambele direcții și 4
aproximativ egale
Punctaj realizat 3
Calitatea zidăriei
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Calitatea elementelor 5
Omogenitatea țeserii,
regularitate rosturi, grad de 8
umplere cu mortar
Existenta unor zone slăbite 8
Punctaj realizat 7
3. Tipul planșeelor
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Rigiditate planșee in plan
1
orizontal
Eficiența legăturilor cu pereții 1
Punctaj realizat 1
4. Configurația în plan
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Compactitate și simetrie
exprimată prin raportul
8
laturilor și dimensiunile
retragerilor
existența sau absența
8
bovindou-urilor
Punctaj realizat 8
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Uniformitate in elevație
exprimată prin retrageri la 8
niveluri succesive
Uniformitate în elevație
exprimată prin existența de 8
proeminențe la ultimul nivel
Discontinuități pe verticală
(goluri mai mari în etaj decât 8
în parter)
Punctaj realizat 8
6. Distanța între pereți
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Distanța între pereți 6
Punctaj realizat 6
652
7. Elemente care dau
împingeri laterale
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Existență arce, bolți cupole,
șarpante și elemente care dau 3
împingeri
Punctaj realizat 3
8. Tipul terenului de
fundare
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Natura terenului de fundare
8
(normal/dificil)
Capacitate fundații 5
Eforturi provenite din tasări
diferențiale și din acțiunea 5
seismului
Punctaj realizat 6
9. Interacțiuni cu clădiri
adiacente
Punctaj maxim: 10 puncte 10 8 - 10 4-8 0-4
Risc de ciocnire cu clădiri
8
alăturate
Înălțimile clădirilor vecine 5
Risc de cădere al unor
componente ale clădirilor 6
vecine
Punctaj realizat 6
10. Elemente nestructurale
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Existență elemente de zidărie
majore (calcane, frontoane,
2
timpane) sau placaje grele cu
risc de prăbușire
Punctaj realizat 2
Punctaj total R1 = 50

Elemente verticale : avarii grave pe 20% din suprafață Av= 50 puncte.
Elemente orizontale: avarii moderate pe 40% din suprafață Ah = 20 puncte.

Categoria avariilor Suprafața afectată Suprafața afectată
 1/3 1/32/3 > 2/3  1/3 1/32/3 > 2/3
Moderate 65 60 50 25 20 15
Grave 50 45 35 20 15 10
Foarte grave 30 25 15 15 10 5
R2 = Ah + Av = 20 + 50 = 70
653
În baza verificării prin calcul (detaliate în anexa), s-au obținut valorile
R3,T=21% pentru pereți transversali și R3,L=13% pentru pereții longitudinali.
Aceasta corespunde încadrării clădirii în clasa de risc seismic Rs I.

Deoarece clădirea se încadrează în clasa de risc RsI în urma verificării la SLU,
nu au mai fost verificate cerințele de deplasare la SLS. În codul CR 0 se precizează
situațiile în care poate fi omisă verificarea uneia dintre cele două categorii de stări
limită. S-a considerat că neîndeplinirea majoră a verificării la SLU conduce în mod
direct la nerespectarea criteriilor de verificare pentru SLS.

J.3.3. Concluzii
A fost realizată evaluarea seismică a clădirii situate pe Str. Aviator Căpitănescu,
Nr. 984, București, cu funcțiunea de locuință unifamilială.
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1, are valoarea 50.
Această valoare corespunde încadrării clădirii în clasa de risc seismic RsII.
Gradul de afectare structurală, R2, are valoarea 70. Această valoare corespunde
încadrării clădirii în clasa de risc seismic RsIII.
Gradul de asigurare obținut prin calcul cu metodologia de nivel 2 este:
R3,T=21% pentru pereți transversali și R3,L=13% pentru pereții longitudinali. Aceasta
corespunde încadrării clădirii în clasa de risc seismic RsI.
În urma analizei indicatorilor, expertul decide încadrarea clădirii în clasa R sI,
ținând cond de valoarea foarte redusă a indicatorului R3,L.
Clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI prezintă un risc ridicat de
prăbușire la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării limită ultime. Din
acest motiv, expertul consideră necesară realizarea de intervenții pentru creșterea
gradului de asigurare la acțiuni seismice.
Gradul de asigurare pentru grinzile din metal pentru acțiunea verticală a
cutremurului este redus. Chiar dacă valoarea obținută este datorată și modului de
calcul al rezistențelor (utilizând coeficienți de siguranță și coeficient de încredere),
expertul consideră că sunt necesare intervenții la nivelul planșeelor pentru reducerea
încărcărilor, pentru introducerea unor noi elemente cu rol structural sau pentru
creșterea capacității de rezistență a elementelor existente. Aceste intervenții la planșee
trebuie realizate, indiferent de soluția de intervenție care se va adopta pentru
elementele verticale (pereți).
J.3.4. Anexe
654
Nota: Se vor include fotografii relevante.

J.3.4.3. Anexa C: Studiu geotehnic
J.3.4.4. Anexa D: Note de calcul

655
J.4. Structură cu pereți din zidărie simplă nearmată – exemplul 2
Expertiză tehnică privind evaluarea seismică a căminului studențesc nr. 6 din

incinta campusului UTCB Tei, situat în Mun. București, Sector 2, Str. Lacul Tei
nr. 122-124.
Denumirea lucrarii: Raport de expertiză tehnică privind evaluarea seismică

Beneficiar: Universitatea Tehnică de Construcții București
Obiect: Cămin studențesc nr. 6
Adresa: Str. Lacul Tei, nr. 122 - 124, București
Expert: ing. Ion Popescu

Nr. expertiză: 4
Data expertizei: Ianuarie 2018

Certificat de atestare: U00614/26.06.2007
Cerintele: A1

656
657
Denumirea lucrării Expertiză tehnică privind clădirea căminului studențesc nr. 6
Scopul expertizei Evaluare seismică
Data expertizei 25 Noiembrie 2017
Expert tehnic Conf. Univ. Dr. Ing. Viorel POPA Legitimație U09014/2012
Adresa Str. Lacul Tei nr. 122-124, Sector 2, București
Categoria de importanță (HG 766/1997) Categoria C
Clasa de importanță și expunere la cutremur (P100-1) Clasa III
Anul construirii 1960 Funcțiunea clădirii Cămin
Înălțimea supraterană totală: 10.8 Număr de niveluri P+1
Suprafața construită (mp) 590 Suprafața desfășurată (mp) 1180
Sistemul structural: Pereți structurali de zidărie din cărămidă simplă nearmată, planșeu din beton
armat peste parter și planșeu din lemn peste etaj
Componente Coșuri de fum
nestructurale:
Stări limită pentru SLU, SLS
evaluarea seismică
Metodologia de evaluare prin calcul folosită (P100-3) Metodologie de nivel 2
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică R1: 45
Gradul de afectare seismică R2: 50
Gradul de asigurare structurală seismică R3: 37
Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcția Rs II
Descrierea clasei de Clădirile încadrate în clasa de risc seismic Rs II prezintă un risc redus de
risc: prăbușire la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării limită
ultime, dar avariile structurale și nestructurale pot fi majore
Verificarea la starea Deoarece clădirea se încadrează în clasa de risc RsII în urma verificării la SLU,
limită de serviciu nu a mai fost verificată cerința de deplasare la SLS
Concluzii: Sunt necesare intervenții pentru creșterea gradului de asigurare la acțiuni
seismice
Necesitatea lucrărilor de intervenție DA
Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenție Rs IV
658

Căminul C6 din Campusul UTCB Tei este o clădire aflată într-o stare avansată
de degradare, uzată fizic și moral. Clădirea realizată în urmă cu mai mult de 50 de ani
nu mai corespunde standardelor actuale de locuire. La data elaborării expertizei
clădirea era parțial evacuată.
Prin această expertiză se urmărește să se stabilească oportunitatea desființării
totale și înlocuirii acestei clădiri în raport cu necesitatea consolidării și reparării
capitale ținând seama de caracteristicile arhitectural-funcționale actuale, nivelul de
degradare și vulnerabilitatea structurală.
In conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995, privind calitatea în construcții
art. 23 si H.G. nr. 925/1995, privind Regulamentul de verificare si expertizare tehnica
de calitate, a proiectelor și a execuției lucrărilor și a construcțiilor „Intervențiile la
construcțiile existente se referă la lucrări de reconstruire, consolidare, extindere,
desființare parțială, precum și la lucrări de reparații, care se fac numai pe baza unui
proiect avizat de proiectantul inițial al clădirii, sau ca urmare a unei expertize tehnice,
întocmită de un expert tehnic atestat, și se consemnează în cartea tehnică a
construcției”.
Având în vedere prevederile din actele normative mai sus menționate și
cerințele din certificatul de urbanism, prezenta expertiză tehnică are ca obiectiv
cercetarea în teren a construcției existente și a lucrărilor de intervenție realizate de
beneficiar (conform P100-3/2018), in scopul:
 evaluării nivelului de asigurare la acțiuni seismice acționând concomitent
cu încărcările gravitaționale;
 fundamentării propunerii deciziei de intervenție pentru revitalizarea acestui
cămin în scopul creșterii calității condițiilor de cazare a studenților UTCB;
s-au avut în vedere, alternativ, soluția desființării și înlocuirii construcției și
soluția consolidării și reparării capitale a construcției existente.
Clădirea nu are valențe arhitecturale deosebite și nu este clasată ca monument
istoric sau de arhitectură.

Legea nr 10/1995, privind calitatea in construcții, cu modificările și
completările ulterioare;
Ordonanța Guvernului nr. 20 din ian. 1994 privind punerea in siguranță a
clădirilor existente pentru acțiuni seismice;
CR 0-2012 Cod de proiectare. Bazele proiectării construcțiilor;
CR 1-1-3-2012 Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii zăpezii asupra
construcțiilor;
CR 1-1-4-2012 Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii vântului asupra
construcțiilor;
P 100-1/2013 Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare
pentru clădiri;
659
P 100-3/2018 Cod de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru
evaluarea seismică a clădirilor existente;
NP112-2013 – Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directa;
CR6-2013 – Cod de proiectare pentru structuri din zidărie;
NP005-2003 – Normativ pentru proiectarea construcțiilor din lemn;
SR EN 1992-1-1:2004 – Construcții civile și industriale. Calculul și alcătuirea
elementelor structurale din beton, beton armat si beton precomprimat;
STAS 6057-77 – Adâncimi maxime de îngheț.

Pentru realizarea expertizei, s-au desfășurat următoarele activități:
 Inspecția vizuală detaliată a construcției și relevarea fotografică;
 Consultarea documentelor referitoare la clădire, puse la dispoziție de către
beneficiar;
 Relevarea clădirii - măsurătorile au fost executate la suprafața finită a
elementelor componente;
 Încercări distructive și nedistructive ale elementelor structurale in-situ;
 Calculul structural;
 Elaborarea raportului de expertiză.

Pentru întocmirea prezentei documentații, s-au analizat:
 Releveu de structură și de arhitectură pentru clădirea analizată, întocmite
de către S.C. EXPERTRELEVEEABC S.R.L., în decembrie 2017;
 Raport tehnic asupra încercărilor de laborator efectuate la imobil, realizat
de către S.C. EXPERTTESTEABC S.R.L., în decembrie 2017;
 Studiu geotehnic privind amplasamentul, întocmit de către S.C.
EXPERTGEOABC S.R.L., în noiembrie 2017;
 Informațiile culese în cadrul inspecției vizuale în amplasament, la
exteriorul și la interiorul imobilului;
 Informaţiile prezentate de proprietari referitoare la istoricul clădirii, în
cadrul discuţiilor dintre expert şi aceştia.

Amplasamentul se găsește în intravilanul municipiului București. Terenul este
orizontal și fără risc de inundații.

Imobilul este situat într-o zonă ce corespunde unei accelerații la nivelul
terenului de ag=0.30g (IMR 225 ani), cu o perioadă de colț a spectrului seismic Tc=1,6
sec.
660
J.4.2.5.2. Încadrarea în zona de acțiune a vântului
Din punct de vedere al solicitărilor din vânt, conform CR 1-1-4/2012,
amplasamentul corespunde unei presiuni de referință a vântului qb=0,5 kN/m2.
J.4.2.5.3. Încadrarea în zona de acțiune a zăpezii

Din punct de vedere al încărcărilor din zăpadă, conform CR 1-1-3/2012,
amplasamentul corespunde unei valori caracteristice a încărcării din zăpadă pe sol
sk=2,0 kN/m2.
J.4.2.5.4. Adâncimea de îngheț

Adâncimea maximă de îngheț, în zona amplasamentului, este de 80-90 cm de
la suprafața terenului, conform STAS 6054-77.

Conform studiului geotehnic, pe amplasament s-a executat un foraj cu
adâncimea de 6,00 m (a se vedea forajul F1, anexat studiului), din care a rezultat
următoarea stratificație a terenului:
0,00 - 0,40 m – pământ vegetal;
0,40 - 1,40 m – argilă, cafenie, plastic vârtoasă;
1,40 - 2,10 m – argilă prăfoasă, gălbuie – cafenie, plastic vârtoasă;
2,10 - 4,60 m – argilă prăfoasă, gălbuie, plastic vârtoasă;
4,60 - 4,90 m – nisip prăfos, de îndesare medie,
4,90 - 6,00 m – nisip mediu, cu elemente rare de pietriș mic, cu îndesare medie.
Apa subterană nu a fost interceptată în foraj.
În amplasament s-a realizat o dezvelire de fundație (a se vedea sondajul S1
anexat studiului).
Presiunea convențională de bază considerată este de 300 KPa, pentru sarcini
din gruparea fundamentală.

Clădirea are funcțiunea de cămin studențesc. La momentul actual clădirea
adăpostește și spații pentru birouri.
Forma clădirii în plan orizontal este rectangulară, fără retrageri semnificative
față de conturul poligonal convex.
Regimul de înălțime este P+1E. Clădirea nu are retrageri semnificative în
elevație.
Clădirea este organizată, la fiecare nivel, sub forma a două aripi longitudinale
despărțite de un culoar central longitudinal din care se face intrarea în dormitoare.
Camerele au ferestre dispuse în fațadele longitudinale.
La parter, clădirea a adăpostit camere pentru studenți. În prezent, în
extremitatea nordică, adăpostește birourile poliției campusului Tei. La etaj, clădirea
adăpostește birouri ale Departamentului de Hidraulică și Protecția Mediului.
661
Accesul în clădire se realizează prin fațada nordică, pe la parter, sau prin fațada
sudică, pe la etajul 1.
Clădirea se învecinează în fațada sudică cu Laboratorul Departamentului de
Hidraulică și Protecția Mediului.
Finisajele sunt tipice pentru clădiri vechi din zidărie: tencuieli cu mortar de
var-ciment, acoperite cu var sau humă și vopsea pe bază de ulei, pardoseli mozaicate
în culoarul central și parchet de lemn în dormitoare. Finisajele sunt în general de
proastă calitate și deteriorate.
Figura J.4.1. : Amplasarea construcției în incinta campusului UTCB Tei
Tâmplăria exterioară este realizată din lemn de rășinoase, în sistem cu geam

dublu, și este acoperită cu vopsea de ulei . Tâmplăria este veche, relativ degradată,
deformată, și nu poate asigura cerințele moderne de izolare termică și acustică.
662
Învelitoarea din tablă a fost întreținută în timp prin vopsire cu vopsea pe bază
de ulei. Nu s-au observat urme sistematice de infiltrații ale apelor pluviale prin
învelitoare.
Pereții de zidărie, planșeul de lemn de la ultimul nivel și pardoseala de la parter
nu pot asigura cerințele actuale privind confortul termic al utilizatorilor și limitarea
consumului de energie pentru încălzirea imobilului.

Clădirea a fost proiectată și realizată înainte de apariția primului documentul
normativ de proiectare seismică, P13-63.
Beneficiarul nu a putut pune la depoziția echipei de elaboratori Cartea Tehnică
a construcției completă, astfel încât să conțină proiectul inițial și date privind
modificările survenite pe parcurs. In absența Cărții tehnice complete, se pot face
referiri numai la constatările de pe teren concretizate în relevee și poze precum și la
informații colectate prin discuțiile purtate cu reprezentanți ai beneficiarului. S-au
realizat încercări nedistructive și distructive pe amplasament în concordanță cu anexa
atașată.
Clădirea a fost exploatată în condiții normale, nefiind semnalate deficiențe care
ar fi putut afecta starea tehnică. Cu o anumită periodicitate și în funcție de
posibilitățile financiare, s-au efectuat lucrări de reparații curente. Nu s-au efectuat
reparații capitale, desființări parțiale sau extinderi.
În imediata vecinătate a căminului C6 exista un cămin similar din punct de
vedere arhitectural și structural, realizat în aceeași perioadă. Acesta a fost demolat și
înlocuit cu un cămin în deceniul precedent. Căminul nou are regimul de înălțime P+4E
și este utilizat integral de către studenți.
J.4.2.6.3. Structura de rezistență

Structura de rezistență la acțiuni orizontale și verticale este realizată din pereți
de zidărie nearmată dispuși paralel cu două axe ortogonale paralele cu principalele
fațade. Pereții longitudinali sunt dispuși în patru șiruri paralele, în lungul celor două
fațade longitudinale și în lungul culoarului central al clădirii. Pereții longitudinali sunt
perforați de goluri de fereastră, în cazul fațadelor, și de goluri de ușă, în cazul pereților
care mărginesc culoarul central.
Pereții de zidărie reazemă pe fundații de suprafață (tălpi) realizate din beton
simplu.
Planșeele sunt realizate astfel:
Placă de beton armat cu rezemare pe pereții structurali de zidărie, deasupra
parterului;
Planșeu de lemn realizat din grinzi și platelaj de lemn cu rezemare pe pereții de
zidărie, deasupra etajului 1.
Structura acoperișului este realizată sub forma unei șarpante de lemn cu
astereală. Învelitoarea este realizată din tablă.
Referitor la structura clădirii căminului C6 se pot face următoarele observații:
 Structura nu a fost proiectată pe baza unor documente normative de
proiectare seismică;
663
 Structura respectă unele principii de conformare generală a structurilor
pentru clădiri expuse cutremurelor severe;
 Prin modul de conformare, structura asigură transmiterea directă a
încărcărilor gravitaționale către terenul de fundare, pe drumul cel mai scurt;
 Structura are formă rectangulară în plan, aproximativ simetrică față de cele
două axe ortogonale aliniate cu fațadele principale;
 Pereții de zidărie interiori și exteriori sunt dispuși regulat, paralel cu axele
ortogonale principale, la distanțe aproximativ egale;
 Pereții sunt realizați din zidărie simplă, fără stâlpișori de beton armat;
 Planșeul de peste parter este rigid și rezistent la acțiuni în planul său;
 Planșeul de peste etaj nu este rigid și rezistent pentru acțiuni în planul său
 Structura are regularitate în elevație
 Pereții de zidărie sunt realizați din cărămizi de calitate medie și mortar de
calitate relativ slabă;
 Nu s-au observat intervenții efectuate de-a lungul timpului asupra structurii
de rezistență cu excepția golului de trecere către Laboratorul de Hidraulică
de la etajul 1.
Ariile inimilor pereților de zidărie pe cele două direcții ortogonale principale
sunt date în tabelul următor.
Tabelul 4.1: Ariile inimilor pereților de zidărie

Caracteristica Direcție Existent
Longitudinal 32
Arie pereți (m2)
Transversal 41
2 590
Arie de nivel (m )
Longitudinal 5.42
Densități pereți (%)
Transversal 6.95
Se constata medii ale densităților de pereți cuprinse între 5,42 si 6,95 %.

Aceste valori sunt superioare celor minime recomandate de codul P100-1.

În cei peste 50 de ani de existență, clădirea a fost solicitată de o serie de seisme
de origine vrânceană (cele din 1977 și 1986 având cele mai mari magnitudini). Nu se
cunosc informații despre eventualele avarii produse de cutremurele la care a fost
supusă clădirea. Cu excepția fisurilor constatate pe exteriorul imobilului, la interior
majoritatea spațiilor sunt zugrăvite și nu sunt vizibile avarii la nivel de finisaj.
J.4.2.6.5. Intervenții
Din informațiile prezentate de reprezentanții beneficiarului, clădirea nu a
suferit intervenții la structură.
664
Imobilul a suportat o serie de intervenții de modernizare (ce au constat în
refacerea tencuielilor și zugrăvelii) fără a avea însă vreo influență semnificativă asupra
structurii de rezistență.
Din încercările realizate pe zidărie s-au obținut următoarele rezultate:
 Cărămizi cu rezistenta fb = 6,16 N/mm2 – clasa C75
 Mortarele utilizate sunt M1.5 cu rezistenta fm = 1,5N/mm2
Tabelul 2: Rezistențele materialelor

fb fm fk fd fk,min fk/fk,min
K
(N/mm2) (N/mm2) (N/mm2) (N/mm2) (N/mm2)
6.16 1.50 0.55 1.58 1.15 3.15 0.48
Se constată că rezistențele zidăriei clădirii existente sunt în general sub limitele

minime admisibile indicate în codul P100-1 (fk,real / fk,min = 0,50).
J.4.2.6.7. Clădiri învecinate

Clădirea se învecinează în fațada sudică cu Laboratorul Departamentului de
Hidraulică și Protecția Mediului.

Echipa de elaboratori ai expertizei a efectuat cinci vizite la construcția
expertizată prilej cu care s-au colectat datele disponibile privind clădirea, s-a întocmit
releveul structurii de rezistență, s-au cules informații privind calitatea execuției, gradul
de degradare al construcției și gradul de afectare seismică, calitatea materialelor și
caracteristicile dinamice ale construcției.
Ținând seama de faptul ca structura este proiectata si construita în urmă mai
mult de 100 de ani și:
 geometria structurii a fost identificată printr-un releveu complet al clădirii,
 alcătuirea de detaliu s-a stabilit printr-o inspecție limitată în teren,
 calitatea materialelor de construcție s-a stabilit prin teste limitate în teren,
pentru construcția expertizată s-a selectat nivelul de cunoaștere KL1 – “Cunoaștere
limitată”, căruia un corespunde un factor de încredere CF=1,35.

În acord cu prevederile P 100-3, pentru evaluarea cantitativă a clădirii s-a
utilizat metodologia de nivel 2.
665
Criteriul Criteriul nu este îndeplinit
Criteriu este Abateri Abateri
Abateri majore
îndeplinit minore moderate
Calitatea sistemului
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Eficienta conlucrării spațiale a
legături intre pereți ortogonali
Eficiența conlucrării spațiale a
legături între pereți și planșeu
Existenta ariilor de zidărie
suficienta pe ambele direcții şi 4
aproximativ egale
Punctaj realizat 3
Calitatea zidăriei
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Calitatea elementelor 5
Omogenitatea țeserii,
regularitate rosturi, grad de 4
umplere cu mortar
Existenta unor zone slăbite 4
Punctaj realizat 4
3. Tipul planșeelor
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Rigiditate planșee in plan
1
orizontal
Eficiența legăturilor cu pereții 1
Punctaj realizat 1
4. Configurația în plan
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Compactitate și simetrie
exprimată prin raportul
8
laturilor și dimensiunile
retragerilor
existența sau absența
8
bovindo-urilor
Punctaj realizat 8
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Uniformitate in elevație
exprimată prin retrageri la 8
niveluri succesive
Uniformitate în elevație
exprimată prin existența de 8
proeminențe la ultimul nivel
Discontinuități pe verticală
(goluri mai mari în etaj decât 8
în parter)
Punctaj realizat 8
6. Distanța între pereți
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Distanța între pereți 6
Punctaj realizat 6
666
7. Elemente care dau
împingeri laterale
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Existență arce, bolți cupole,
șarpante și elemente care dau 3
împingeri
Punctaj realizat 3
8. Tipul terenului de
fundare
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Natura terenului de fundare
8
(normal/dificil)
Capacitate fundații 5
Eforturi provenite din tasări
diferențiale și din acțiunea 5
seismului
Punctaj realizat 5
9. Interacțiuni cu clădiri
adiacente
Punctaj maxim: 10 puncte 10 8 - 10 4-8 0-4
Risc de ciocnire cu clădiri
8
alăturate
Înălțimile clădirilor vecine 5
Risc de cădere al unor
componente ale clădirilor 6
vecine
Punctaj realizat 5
10. Elemente nestructurale
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Existență elemente de zidărie
majore (calcane, frontoane,
2
timpane) sau placaje grele cu
risc de prăbușire
Punctaj realizat 2
Punctaj total R1 = 45

În urma inspecției vizuale a clădiri s-au constatat avarii ale elementelor
structurale de zidărie constând în principal din fisuri normale și înclinate în șpaleții de
zidărie și buiandrugi. Local s-au semnalat avarii cauzate de scurgerea apelor pluviale
pe fațade, deteriorarea tencuielii exterioare și a zidăriei.
Se poate aprecia că elementele verticale prezintă avarii grave pe mai mult de
2/3 din suprafață. Elementele orizontale prezintă avarii moderate pe mai mult de 2/3
din suprafață.
Elemente verticale : avarii grave pe 70% din suprafață Av= 35 puncte.
Elemente orizontale: avarii moderate pe 70% din suprafață Ah = 15 puncte.

Categoria avariilor
Suprafaţa afectată Suprafaţa afectată
667
 1/3 1/32/3 > 2/3  1/3 1/32/3 > 2/3
Moderate 65 60 50 25 20 15
Grave 50 45 35 20 15 10
Foarte grave 30 25 15 15 10 5
R2 = Ah + Av = 35 + 15 = 50

În baza verificării prin calcul (detaliate în anexa), s-au obținut valorile
R3,L=37% pentru pereți longitudinali și R3,T = 47% pentru pereții transversali.
Aceasta corespunde încadrării clădirii în clasa de risc seismic RsII.

Deoarece clădirea se încadrează în clasa de risc RsII în urma verificării la SLU,
nu au mai fost verificate cerințele de deplasare la SLS. În codul CR 0 se precizează
situațiile în care poate fi omisă verificarea uneia dintre cele două categorii de stări
limită. S-a considerat că neîndeplinirea majoră a verificării la SLU conduce în mod
direct la nerespectarea criteriilor de verificare pentru SLS.

Având în vedere:
 Cerințele de performanță seismică ale construcției existente, concepția
generală de proiectare, calitatea execuției, valorile indicatorilor
vulnerabilității structurale R1, R2 si R3, rigiditatea la deplasări orizontale,
pericolul ruperii fragile a unor elemente structurale vitale, ductilitatea
locală și de ansamblu;
 Natura și gravitatea degradărilor și avariilor produse de acțiunile care au
solicitat construcția respectivă în exploatare: acțiuni seismice, tasări ale
terenului de fundare, variații de temperatură, coroziune, condens;
 Durata de exploatare a construcției ulterioară intervenției;
 Clasa de importanță a construcției;
 Implicațiile măsurilor de intervenție preconizate asupra confortului și
funcționalității construcției, precum și a modului ei de încadrare în mediul
ambiant;
pentru punerea in siguranță structurală seismică și gravitațională și pentru refacerea
condițiilor de confort în clădire se recomandă următoarea soluție de intervenție:
 cămășuirea tuturor pereților structurali din zidărie nearmată (ZNA),
începând de la fundații, până la partea superioară a clădirii, pe una sau
ambele fețe, cu 5-7 cm de mortar M10T și plase de otel Φ6 - la 100/100
mm;
 înlocuirea planșeului de lemn peste etaj cu planșeu din beton armat;
668
 înlocuirea șarpantei existente și învelitorii;
 subzidirea fundațiilor în zonele unde sunt vizibile fisuri cauzate de tasări
diferențiate;
 realizarea de reparații capitale ale construcției, astfel: reconfigurarea
arhitecturală pentru realizarea unor dependințe specifice căminelor,
asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități și realizarea unui grup
sanitar secundar pentru aceste persoane, izolarea termică a clădirii (inclusiv
la nivelul pardoselii de la parter), refacerea tuturor instalațiilor existente,
înlocuirea tâmplăriei existente, exterioară și interioară, refacerea trotuarelor
perimetrale existente, refacerea instalațiilor pluviale, refacerea finisajelor
interioare și exterioare existente.
Alternativ, ținând seama de costurile realizării lucrărilor de intervenție
structurală pentru punerea în siguranță a imobilului, costurile necesare pentru reparații
capitale, valoarea redusă a imobilului existent, deficiențele funcționale ale imobilului,
perioada de timp de exploatare ulterioară intervenției, necesitatea asigurării unor
condiții moderne de locuit pentru studenții UTCB, se propune desființarea clădirii
existente și realizarea unei clădiri noi care să fie în concordanță cu cerințele moderne
de ordin funcțional, arhitectural și structural.
Din punct de vedere al eficientei tehnico-economice se consideră că soluția de
dezafectare a clădirii vechi, existente și înlocuirea cu o clădire nouă concepută
funcțional și structural în conformitate cu cerințele actuale este acceptabilă.
J.4.3. Concluzii
Clădirea căminului C6 este în exploatare de peste 50 de ani. Clădirea a fost
realizată pe baza unor cerințe arhitecturale, funcționale și structurale care nu mai sunt
în acord cu cerințele moderne pentru astfel de imobile. Clădirea este uzată fizic și
moral, instalațiile, tâmplăria, finisajele interioare și exterioare necesită înlocuire. În
starea actuală această construcție nu poate asigura condiții moderne de confort pentru
studenții UTCB.
Clădirea prezintă un grad ridicat de vulnerabilitate la acțiuni seismice severe.
La data realizării construcției nu erau în vigoare în România documente normative de
proiectare la acțiuni seismice. Clădirea a suferit degradări moderate de-a lungul
timpului ca urmare a acțiunilor din hazard natural.
Clădirea căminului C6 nu este încadrată în lista monumentelor istorice sau de
arhitectură.
Pentru punerea în siguranță și asigurarea condițiilor minimale de confort sunt
necesare lucrări de intervenție structurală extinse și reparații capitale.
Dată fiind valoarea tehnico-economică scăzută, caracteristicile funcționale
deficitare și vulnerabilitatea structurală a imobilului existent, desființarea acestuia și
realizarea unui nou imobil în acord cu standardele moderne de siguranță și locuire este
recomandată prin această expertiză.
J.4.4. Anexe

Nota: Se vor include fotografii relevante.
669
J.4.4.2. Anexa B: Releveu de fisuri
Nota: Se va include releveul de fisuri.
J.4.4.3. Anexa C: Rapoarte de încercări

J.4.4.4. Anexa D: Note de calcul

670

Codul de Proiectare Seismica A Cladirilor P100-3 - Proiect

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Codul de Proiectare Seismica A Cladirilor P100-3 - Proiect

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cititi pe www.arenaconstruct.

ro stirile din constructii si imobiliare

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI

CONTRACT NR. M.D.R.A.P 135/2017

RECTOR: PROF. UNIV. DR. ING. RADU VĂCĂREANU

ȘEF PROIECT: CONF. DR. ING. VIOREL POPA

COLECTIV DE ELABORATORI (P 100-3/2018):

Această ediție a codului a fost elaborată ca revizuire a ediției din anul

Capitolul 1 Viorel Popa, Radu Văcăreanu

Capitolul 2 Viorel Popa

Capitolul 3 Viorel Popa, Radu Văcăreanu

Capitolul 4 Viorel Popa, Eugen Lozincă

Capitolul 5 Viorel Popa, Radu Pascu

Capitolul 6 Viorel Popa, Ionuț Damian

Capitolul 7 Horațiu Popa

Capitolul 8 Viorel Popa, Mihai Pavel, Radu Văcăreanu

Anexa A Radu Văcăreanu, Florin Pavel

Anexa B Radu Pascu, Eugen Lozincă, Viorel Popa,

Anexa C Șerban Dima, Paul Ioan, Dan Bitca, Helmuth Kober

Anexa D Dan Stoica, Mircea Bârnaure

Anexa E Dietlinde Kober, Viorel Popa

Anexa F Eugen Lozincă

Anexas H Ionuț Daminan, Tiberiu Pascu, Vasile Oprișoreanu,

Anexa I Andrei Papurcu

Anexa J Mihai Pavel, Dan Bîtcă, Daniel Stoica, Mircea Bârnaure

4. Informații pentru evaluarea seismică 18

7. Evaluare a fundațiilor și terenului de fundare 36

Anexa A. Hazardul seismic 49

Anexa B. Structuri din beton 51

Anexa C. Structuri din oțel 62

Anexa D. Structuri din zidărie 76

Anexa E. Componente nestructurale 100

Anexa F: Îndrumător de reabilitare seismică a clădirilor existente 111

Obiect și domeniu de aplicare

2 SR EN 1998-3:2005 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru

Întrucât documentele normative sunt supuse actualizării periodice, lista

Operațiile care compun procesul de evaluare

2.3.1. Metodologia de nivel 1

2.3.2. Metodologia de nivel 2

2.3.3. Metodologia de nivel 3

Clase de risc seismic

Necesitatea lucrărilor de intervenție

Proiectarea lucrărilor de intervenție

În vederea evaluării vulnerabilității seismice a clădirilor existente, informațiile

Definirea nivelurilor de inspecție și de încercare

4.3.2. KL1 - Cunoaștere limitată

4.3.3. KL2 - Cunoaștere normală

4.3.4. KL3 - Cunoaștere completă

Obiectul evaluării calitative

5.2.1. Condiții privind configurația structurii

Condiții privind traseul încărcărilor

Condiții privind redundanța

5.2.2. Condiții privind interacțiunile clădirii

Condiții privind distanța față de construcțiile învecinate

Condiții referitoare la supante

Condiții referitoare la componentele nestructurale

5.2.3. Condiții privind planșeele

5.2.4. Condiții privind alcătuirea elementelor structurale

6.1.2. Starea Limită de Serviciu

Acțiunea seismică și combinațiile de încărcări

Verificări ale elementelor structurale

Metodologia de nivel 1 – evaluare prin calcul

Metodologia de nivel 2 – evaluare prin calcul