CASSIS DE DIJON

INTRODUCERE
Cazul Cassis de Dijon a oferit unul dintre verdictele cele mai importante in definirea regulii
generale prin care orice produs dintr-un stat membru al Uniunii Europene este valabil si in alt stat
membru.
Rewe Zentral AG era o companie care importa bunuri din alte state membre ale Uniunii
Europene. La 14 septembrie 1976, compania a solicitat catre Bundesmonopolverwaltung für
Branntwein(Administratia federala a monopolurilor pentru bauturi spirtoase) din Germania, sa
autorizeze importul unei bauturi spirtoase pe baza de fruncte, lichiorul, denumita “Cassis de
Dijon”. Administratia a informat compania in cauza ca nu era nevoie sa solicite o astfel de
autorizatie deoarece aceasta bautura, lichiorul, nu putea fi comercializata si vanduta in Germania,
deoarece bautura nu indeplinea cerintele privind concentratia de alcool, mai exact, in acea perioada
in Republica Federala Germania exista o lege care stipula ca, bauturile pe baza de fructe trebuie
sa aiba o concentratie de alcool de miniim 25%, pe cand bautura pe care Rewe-Zentral AG voia sa
o comercializeze avea o concentratie de doar 15-20% alcool.
Rewe-Zentral AG a sustinut ca dispozitia Germaniei reprezenta o restrictie pentru libera
circulatie a marfurilor si era o incalcare a Articolului 30 din Tratatul de la Roma, astfel acest lucru
a determinat compania sa apeleze la Curtea Europeana de Justitie.
REWE-ZENTRAL AG
Reclamanta în acţiunea principală, Rewe-Zentral AG, a susţinut că stabilirea prin
reglementările germane a unui conţinut minim de alcool în cazul produselor alcoolice reprezintă
un obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre şi are drept consecinţă faptul
că respectivele produse, originare din alte state membre ale Comunităţii, nu pot fi valorificate în
RFG. În opinia acesteia, este vorba despre o măsură cu efect echivalent cu cel al restricţiilor
cantitative la import, contrară articolului 30 din Tratatul CEE. De asemenea, fiind vorba de o
măsură luată în cadrul gestionării monopolului alcoolului, reclamanta consideră că este vorba şi
despre o încălcare a articolului 37 din Tratatul CEE în temeiul căruia statele membre restructurează
treptat monopolurile naţionale cu caracter comercial, astfel încât, la încheierea perioadei de
tranziţie, să se asigure excluderea oricărei discriminări între resortisanţii statelor membre cu privire
la condiţiile de aprovizionare şi desfacere
REPUBLICA FEDERALA GERMANIA
Guvernul Republicii Federale Germania, a pledat in fata Curtii, invocand diverse
argumente care in opinia sa, justificau aplicarea dispozitiilor referitoare la continutul minim de
alcool al bauturilor alcoolice: pe de o parte era invocata protectia sanatatii publice si pe de alta
parte, protectia consumatorilor impotriva practicilor comerciale neloiale. In ceea ce priveste
protectia sanatatii publice, guvernul german afirma ca scopul stabilirii continutului minim de
alcool de catre legislatia nationala este de a evita proliferarea bauturilor alcoolice pe piata
nationala, in special a bauturilor alcoolice cu continut scazut de alcool, deoarece astfel, produsele
cu un continut mai redus de alcool pot induce o usoara toleranta (fata de alcool), decat bauturile
mai alcoolizate.
De asemenea, guvernul german sustinea ca stabilirea unei limite inferioare pentru
continutul de alcool al anumitor lichioruri este menita sa protejeze consumatorul impotriva
practicilor comerciale neloiale din partea producatorilor si distribuitorilor de bauturi alcoolice.
Acest argument se bazeaza pe faptul ca reducerea continutului de alcool asigura un avantaj
competitiv petnru bauturile cu un continut mai mare de alcool, deoarece alcoolul constitutie, pe
departe, cel mai scump constituent de bauturi din cauza ratei ridicate a impozitului. Pe cat este
bautaura mai puternica pe atat impozitul este mai mare(acciza) si interesul lor este sa permita pe
piata bauturilor cu o concentratie mai mare pentru a avea de castigat din prisma acestui impozit.
In practica, efectul principal al cerintelor de acest tip este promovarea bauturilor alcoolice
cu un continut ridicat de alcool prin excluderea de pe piata nationala a produselor din alte state
membre care nu raspund acestei descrieri.
CURTEA EUROPEANA DE JUSTITIE

Prevederile privind conţinutul minim de alcool al băuturilor spirtoase nu urmăresc un scop

de interes general care să primeze faţă de cerinţele liberei circulaţii a mărfurilor - una dintre regulile
fundamentale ale Comunităţii - efectul practic al acestora constând, în principal, în asigurarea unui
avantaj băuturilor spirtoase cu conţinut ridicat de alcool, îndepărtându-se astfel de pe piaţa
naţională produsele din alte state membre care nu corespund specificaţiei respective. Cerinţa
unilaterală, impusă prin reglementările unui stat membru, privind existenţa unui conţinut minim
de alcool pentru comercializarea băuturilor spirtoase constituie un obstacol în calea schimburilor,
incompatibil cu dispoziţiile articolului 30 din tratat. Nu există niciun motiv valabil pentru a
împiedica introducerea în orice alt stat membru a băuturilor spirtoase, cu condiţia ca acestea să fie
legal produse şi comercializate într-unul din statele membre. Valorificarea acestor produse nu
poate face obiectul unei interdicţii legale privind comercializarea băuturilor cu un conţinut de
alcool mai scăzut decât limita stabilită prin reglementarea naţională.
Noţiunea „măsuri cu efect echivalent cu cel al restricţiilor cantitative la import” prevăzută
la articolul 30 din Tratatul CEE, trebuie înţeleasă în sensul că stabilirea, prin legislaţia unui stat
membru, a unui conţinut minim de alcool pentru băuturile spirtoase alimentare, intră sub incidenţa
interdicţiei prevăzute de această dispoziţie, atunci când este vorba despre importul băuturilor
alcoolice produse şi comercializate legal într-un alt stat membru.
În ceea ce privește rezultatul, instanța se pronunță în hotărârea Cassis, afirmând și
dezvoltând hotărârea Dassonville. El a afirmat punctul 5 din Dassonville: ceea ce este acum
articolul 28 ar putea aplica regulilor naționale care nu au discrimina produsele importate, dar care
au împiedicat comerțul deoarece erau diferite de regulile comerciale aplicabile în țara de origine.
Ipoteza fundamentală a fost aceea că, odată ce mărfurile au fost comercializate în mod legal în
același stat membru, acestea ar trebui să fie admise în orice alt stat fără restricții, cu excepția
cazului în care statul import ar putea invoca cu succes una dintre cerințele obligatorii.
Hotărârea Cassis a incorporat, prin urmare, un principiu de recunoaștere reciprocă. Decizia
Cassis s-a bazat, de asemenea, pe alineatul 6 din Dassonville, în care CEJ a introdus principiul
rațiunii: în lipsa unei armonizări comunitare, ar putea fi luate măsuri rezonabile de către un stat
pentru a preveni practicile comerciale neloiale.
În ceea ce privește rezultatul, instanța se pronunță în hotărârea Cassis, afirmând și
dezvoltând hotărârea Dassonville. Hotărârea Cassis a incorporat, prin urmare, un principiu de
recunoaștere reciprocă. Decizia Cassis sa bazat, de asemenea, pe alineatul 6 din Dassonville, în
care CEJ a introdus principiul rațiunii: în lipsa unei armonizări comunitare, ar putea fi luate
măsuri rezonabile de către un stat pentru a preveni practicile comerciale neloiale. Cerințele
obligatorii care constituie regula rațiunii sunt luate în considerare în textul articolului 28 și sunt
separate de articolul 30 din TFUE.
Efectul hotărârii Cassis a făcut ca normele comerciale inaplicabile să împiedice bunurile
comercializate în mod legal într-un stat să fie importate într-un alt stat. Rezultatul ar putea fi un
standard comun bazat pe țara cu cele mai puțin exigente reguli.
 Au existat numeroase cazuri în care Cassis se aplica diferitelor norme comerciale. La
Deserbais, un importator de brânză Edam din Germania în Franța a fost urmărit pentru folosirea
ilegală a unei denumiri comerciale.
În Germania, această chesse ar putea fi produsă în mod legal cu un conținut de grăsime de
numai 34,3%, în timp ce în Franța, denumirea Edam era limitată la brânză cu un conținut de
grăsime de 40%. Importatorul sa bazat pe articolul 28 în apărarea la urmărirea penală. CEJ a
susținut, în acord cu Cassis, că regula franceză era incompatibilă cu acest articol și nu putea fi
salvată de cerințele obligatorii.
Același rezultat a fost obținut la Gilli și la Andres, unde importatorii de oțet de mere din
Germania în Italia au fost urmăriți pentru fraudă, deoarece au vândut oțet în Italia, care nu se făcea
din fermentarea vinului. Norma a împiedicat comerțul comunitar și nu a beneficiat de cerințele
obligatorii, deoarece o etichetare adecvată ar putea alerta consumatorii cu privire la natura
produsului, evitând astfel confuzia consumatorilor.
În speţă, Curtea a decis că este vorba de o măsură cu efect echivalent restricţiilor cantitative
la importul de mărfuri, care nu se justifică printr-o exigenţă imperativă. Aceste exigenţe sunt
supuse controlului judecătoresc exercitat de Curte, din perspective respectării proporţionalităţii
între restricţia impusă asupra liberei circulaţii a mărfurilor şi un obiectiv care poate fi urmărit la
nivel naţional. Cu ocazia hotărârii de faţă, instanţa comunitară a reţinut că regulile naţionale cu
privire la concentraţia minimă de alcool pentru băuturile spirtoase nu puteau constitui un obiectiv
de interes general de natură să primeze asupra principiului liberei circulaţii a mărfurilor, care
constituie unul dintre regulile fundamentale ale Comunităţii.
În ipoteza în care statele membre au obiective de reglementare echivalente în
domeniile siguranţei, sănătăţii, mediului si protecţiei consumatorului, apropierea legislativă nu ar
mai fi necesară şi libera circulaţie poate avea prioritate. Principiul recunoaşterii reciproce, introdus
prin hotărârea „Cassis de Dijon” a CJCE impune ţărilor importatoare ca reglementările lor să nu
fie aplicate importurilor intracomunitare, atât timp cât obiectivele naţionale de reglementare sunt
echivalente, chiar dacă sunt invocate derogările enunţate de art. 30 CE. De aceea, această hotărâre
a limitat autonomia de reglementare a statelor membre în privinţa schimburilor intracomunitare.

Aplicarea principiului recunoaşterii reciproce are un număr de avantaje importante:

1. realizarea mai rapidă a pieţei interne a mărfurilor;

 2. descurajarea suprareglementării de către statele membre, deoarece aceasta ar putea
induce obstacole asupra exerctării de către proprii producători a liberei circulaţii a
mărfurilor;
3. introducerea unui element de concurenţă între reglementări naţionale în privinţa
schimburilor transfrontaliere, facilitând, în consecinţă, cele mai bune practici.
INTREBARI

1. Noţiunea „măsură cu efect echivalent cu cel al restricţiilor cantitative la import”,

menţionată la articolul 30 din Tratatul CEE, trebuie interpretată în sensul în care se
aplică deopotrivă stabilirii unui conţinut minim de alcool etilic pentru alcoolul
alimentar, prevăzut de Legea germană privind monopolul alcoolului, care are ca efect
împiedicarea punerii în circulaţie în RFG a unor produse tradiţionale ale celorlalte state
membre, al căror conţinut de alcool etilic este inferior limitei stabilite?

2. Stabilirea acestui conţinut minim de alcool etilic intră în sfera noţiunii de discriminare
între resortisanţii statelor membre, în ceea ce priveşte condiţiile de aprovizionare şi de
desfacere, în sensul articolului 37 din Tratatul CEE?