1.1.

Delimitări între promisiunea de a contracta și oferta de contracta

Art. 1188 alin. (1) C. Civ. prevede, în ceea ce privește oferta de a contracta: „O
propunere constituie ofertă de a contracta dacă aceasta conține suficiente elemente pentru
formarea contractului și exprimă intenția ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către
destinatar.”

În ceea ce privește promisiunea de a contracta, aceasta nu beneficiază de o definiție

legală, dar este înțeleasă în doctrină ca fiind acea convenţie prin care părţile se angajează
reciproc, ori numai una dintre ele, a încheia în viitor un contract.

O primă diferență între cele două noțiuni, ce se desprinde din analizarea definițiilor
acestora, este reprezentată de faptul că, în ceea ce privește oferta de a contracta, ne aflăm în
prezența unei intenții de a se obliga a ofertantului, spre deosebire de promisiunea de a
contracta, unde părțile (sau cel ce se obligă, dacă ne referim la promisiunea unilaterală), odată cu
încheierea unei astfel de convenții în condițiile prevăzute art. 1279 C. Civ., s-au obligat deja la
îndeplinirea obligațiilor prevăzute de contract.

O a doua diferență între cele două noțiuni este constituită de faptul că oferta poate
presupune și o contraofertă (art. 1188 alin (2) teza finală), spre deosebire de promisiunea de a
contracta, care exclude această noțiune (art. 1279 alin (4)). Așadar, când ne referin la oferta de a
contracta, ne referim totodată și la posibilitatea de a negocia clauzele viitorului contract, diferit
de promisiunea de a contracta, unde faza negocierilor este încheiată.

O a treia diferență între cele două noțiuni se referă la faptul că în cazul ofertei, spre
deosebire de cel al promisiunii de a contracta, poate interveni, în anumite condiții, retractarea
sau, după caz, revocarea. În acest sens, referitor la promisiunea de a contracta, art. 1279 alin. (2)
C. Civ. prevede că „dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea
părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de
contract”.

Astefel, analizând în linii mari diferențele dintre noțiunea de promisiune de a contracta și

aceea de ofertă de a contracta, ajungm la concluzia că oferta presupune mai mult decât o simplă
propunere de a contracta dar mai puțin decât o promisiune de a contracta.

1.3. pactul de opțiune și promisiune

Reglementând partea generală a obligaţiilor, respectiv cea a izvoarelor

obligaţionale (Cartea a Va, Titlul II), în cuprinsul capitolului I, referitoare la Contract,
Noul Cod Civil cuprinde dispoziţii relative, atât la pactul de opţiune, definit ca fiind acea
convenţie prin care una dintre ele rămâne legată de propria declaraţie de voinţă, iar
cealaltă să o poată accepta sau refuza, acea declaraţie se consideră o ofertă irevocabilă şi
produce efectele prevăzute la art. 1.191, (art. 1.278 NCC), cât şi la promisiunea de a
contracta (art. 1.279), ce nu beneficiază de o definiţie legală, dar care este înţeleasă în
doctrină [3] ca fiind acea convenţie prin care părţile se angajează reciproc, ori numai una
dintre ele, a încheia în viitor un contract. Cât priveşte promisiunea de a contracta, după
cum obligaţia de a încheia contractul în viitor (a face) este asumată numai de una dintre
părţile contractate, ori, deopotrivă de cele două, suntem în prezenţa fie a unei promisiuni
unilaterale de a contracta, fie, în cazul celei din urmă, în cazul unei promisiuni bilaterale
(sinalagmatice) de a contracta.

Cât priveşte promisiunea unilaterală de a contracta, aceasta, după cum am arătat,

naşte în sarcina promitentului obligaţia de a încheia în viitor contractul, aşa încât, în cazul
în care, beneficiarul promisiunii se va hotărî a încheia contractul, promitentul va fi ţinut
să-şi manifeste consimţământul la încheierea contractului subsecvent, iar în caz de refuz,
obligaţia acestuia fiind susceptibilă de executare silită (indirectă), caz în care, instanţa,
suplinind consimţământul acestuia, va pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract

Deosebit de acestea, în cazul încheierii unui pact de opţiune, promitentul nu se mai

angajează a încheia în viitor contractul (a face) ci, deja, în mod actual şi anticipat, acesta
îşi manifestă consimţământul la încheierea contractului subsecvent, astfel încât, la data la
care şi beneficiarul va opta pentru încheierea acestuia, odată cu manifestarea propriei
voinţe realizandu-se ipso jure acordul de voinţă, contractul fiind considerat încheiat. De
altfel, s-a definit de către legiuitor că manifestarea de voinţă, astfel exprimată, potrivit art.
1.278 NCC reprezintă o ofertă irevocabilă, ce produce efectele prevăzute la art. 1.191
NCC

Cât priveşte natura juridică desemnată de legiuitor, ca fiind cea a unei “oferte”, avem
unele rezerve, aceasta întrucât oferta (în concepţia clasică) reprezintă o propunere de a
contracta, prin care ofertantul fixează elementele ce pot fi luate în considerare pentru
încheierea contractului, ori, în cazul pactului de opţiune, aceste elemente sunt stabilite de
către părţile ce încheie “pactul” şi nu doar de către “ofertant” (promitent).

Promisiunea de a contracta ori pact de opţiune, manifestă un interes practic deosebit,

aceasta pe de o parte, pentru a observa modalitatea în care se va încheia contractul
subsecvent (proiectat), respectiv, în cazul promisiunii de a contracta în “doi timp”, fiind
necesar ca ambele părţi să îşi manifeste consimţământul pentru încheierea actului
subsecvent, pe când în cazul pactului de opţiune, contractul se încheie prin simpla
manifestare de voinţă a beneficiarului, caz în care se realizează acordul de voinţă. Iar, pe
de altă parte, interesează forma pe care trebuie să o îmbrace un astfel de act, aceasta
deoarece, dacă în cazul pactului de preferinţă, legiuitorul a reglementat forma actului ca
fiind cerută de lege pentru contractul pe care părţile urmăresc să îl încheie (art. 1.278 alin.
5), o astfel de reglementare lipseste în cazul promisiunii de a contracta, de unde rezultă că
se aplică regula generală, cea a consensualismului (art. 1.178 NCC “Libertatea Formei”),
indiferent dacă actul proiectat este unul pentru care legea cere încheierea în forma
solemnă.