Tema 1. Noțiuni generale privind gestiunea stocurilor.

în stoc: chelt cu primirea-recepţia, transportul în interiorul depozitului, de manipulare,

1. Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor depozitare propriu-zisă, pază, Costurile de stocare cuprind categorii de cheltuieli care
Stocurile – q de resurse materiale care se acumulează în depozitele firmei, într-un pot fi variabile în raport cu mărimea q stocate (dobânzile bancare pentru cumpărarea
anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp, cu un anumit scop. materialelor, chelt de conservare-păstrare sau cu uzura morală) şi convenţional constante
Stocurile sunt rezultatul activităţilor de aprovizionare şi de desfacere, care sunt (chel cu amortizarea fond fixe, cu paza şi securitatea contra sustragerilor sau incendiilor)
dependente de natura şi caracteristicile materialelor, de condiţiile de furnizare şi costul suplimentar aferent lipsei materialelor în stoc, de penalizare sau de penurie (Cp);
asigurare-transport. apare când cererea este mai > stocul şi, deci, nu poate fi acoperită; în acest caz, se fac
Scopul formării stocurilor la nivelul economiei, guvernul constituie stocuri sub cheltuieli suplimentare pentru satisfacerea a cererii pe alte căi (reaprovizionări suplimentare
forma rezervei naţionale a resurselor deficitare pentru a adaposti economia de infl urgentarea sosirii mai devreme a loturilor, folosirea de materii prime de altă calitate )sau se
unor factori ca seisme, inundatii. Agenţii economici îşi constituie stocuri de resurse acceptă lipsa de stoc, suportându-se pierderile de profit, penalizările
pentru a alimenta continu subunităţile de consum sau servirea clienţilor în vederea Pe baza acestor "elemente funcţionale" se delimitează "tipul de gestiune" în care se
desfăşurării normale a activităţii încadrează forma concretă de manifestare a proceselor de stocare şi se stabilesc condiţiile
În abordarea problematicii stocurilor se are în vedere rs la „întrebări” şi nivelul economic de formare a stocurilor, modalitatea de urmărire şi control.
care este nivelul cererilor constante şi cel al cererilor variabile?
ce influenţă prezintă cererea asupra nivelului stocurilor?
cât de mari trebuie să fie stocurile? ce sistem de control al stocurilor trebuie adoptat?
este bine să se aprovizioneze materialele în loturi mici sau mari
Obiectivele" în conducerea proceselor de stocare:
Asigurarea continuităţii proces de producţie Controlul stocurilor împotriva deteriorăr
Investiţiile minime în stocuri presupun costuri de depozitare minime.
Menţinerea stocurilor de producţie a întreprinderii la nivelurile planificate.
Păstrarea caracteristicilor calitative a materiilor prime pe timpul depozitării.
Prevenirea apariţiei lipselor de stoc sau suprastocării de resurse materiale.
Rolul stocurilor:asigură condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii firmei, stocul
asigura satisfacerea clientilor, fara stoc nu se poate obţine utilizarea judicioasă a
capacităţilor de producţie, nu se poate desfăşura desfacere cu cheltuieli rezonabile.
Functiile: "funcţie vitală”, aceea de "decuplare" şi de "armonizare" a fluxului:
"cumpărarea, aducerea (transportul), recepţia-depozitarea, pregătirea pentru consum
- utilizare a materialelor, trecerea acestora prin fazele de prelucrare până la magazia
de produse finite, expedierea sau livrarea produselor la clienţi".
"Funcţia vitală" a stocurilor nu justifică supradimensionarea lor pentru că stocurile
determină imobilizări de capital antrenat în cumpărarea de materiale stocate şi încă
nevândute. Se dispune de stocuri a căror valoare reprez circa 25% din capitalul investit.
Deţinerea de stocuri necesită spaţii special amenajate, cheltuieli de depozitare-păstrare,
taxe de asigurare, amplificând efortul investiţional aferent. La această situaţie se adaugă
efectele negative ale uzurii morale a resurselor materiale stocate. Sub acest aspect nu ar
fi justificată formarea de stocuri; dar, în procesul de furnizare, aprovizionare şi utilizare
a resurselor materiale, intervine influenţa multor situaţii şi factori cu acţiune permanentă
care condiţionează în mod "obiectiv" necesitatea formării de stocuri.
Situatii: de forta majora, periodicitatea transportului determină formarea de stocuri
curente; eventuala apariţie a unor dereglări în livrările de la furnizori determină formarea
de stocuri de siguranţă; întreruperea transportului ca urmare a condiţiilor naturale
determină formarea stocurilor sezoniere (de iarnă); necesitatea condiţionării materialelor
înaintea trecerii lor în consum implică constituirea stocurilor de pregătire, minimizarea chelt
de aducere si depozitare a res materiale.
Indiferent de situaţie, este necesară efectuarea de analize şi calcule care să determine
strategia şi politica în domeniul formării stocurilor in funcţie de noile condiţii care apar pe
piaţa internă şi internaţională de resurse, de mutaţiile în structura cererilor pentru consum.
Principalele "probleme" care se pun în faţa agenţilor economici se referă la stabilirea
tipurilor de stocuri care trebuie constituite şi nivelul acestora. Opţiunile pentru un tip de
"stoc", pentru o mărime sunt influenţate de rs la întrebarea: "ce avantaje şi ce pierderi se
înregistrează dacă se stochează mai > sau mai <, pentru perioade mai lungi sau mai scurte
de timp"? Răspunsul constă în stabilirea unui "prag optim" ce asigură un echilibru al
efectelor negative şi pozitive.Pentru aceasta este necesară, , cuantificarea "efortului de stocare" .
Efortul direct (Eds) cuprinde cheltuielile pentru deţinerea stocurilor de materiale;
Efortul indirect (Eids) determinat de mărimea investiţiei financiare efectuate pentru cumpărarea
şi stocarea unor q de materiale sau produse pe o anumită perioadă de timp.Es = Eds + Eids
În cadrul efortului direct, principalele elemente care determină mărimea acestuia sunt:
chelt cu salariile muncitorilor din depozite chelt pentru energie electrică, combustibili
chelt cu amortismentele mijloacelor fixe ale depozitelor
chel pentru întreţinerea şi repararea echipamentelor (Cr); chelt pentru iluminat, încălzit
chelt întreţinere activităţii depozitului (Cma); chelt determinate de pierderile prin perisabilităţile
Rezultatul aplicării relaţiei se exprimă în lei pentru o perioadă definită - an, trimestru, lună etc.
Activ de menţinere a stocurilor într-un depozit are un caracter continuitate, fără mari
variaţii ale volumelor şi respectiv valorii materialelor depozitate, se poate accepta ideea că
efortul direct de stocare este aproximativ constant pe unitatea de valoare stocată. În consecinţă,
se poate determina un coeficient de calcul (a) care arată cât reprezintă chelt efortului direct
de stocare în raport cu valoarea medie anuală a materialelor stocate (Spv).
În acest context efortul direct de stocare (Eds) 𝑬𝒅𝒔 = 𝒂 ∗ 𝑺𝒑𝒗
Efortul indirect de stocare este dat de efectele evitării finanţării pentru achiziţionarea şi stocarea
materialelor care se pot înregistra în ipoteza nestocării şi folosirii fondurilor financiar-valutare,
astfel disponibilizate, la dezvoltarea capacităţilor de producţie, efectuarea unor noi investiţii,
crearea condiţiilor pentru dezvoltarea producţiei şi pentru obţinerea unui spor de profit.
Efortul indirect de stocare, Eids, se poate calcula cu ajutorul relaţiei:
𝐸𝑖𝑑𝑠 = (𝑎 ∗ 𝑆𝑝𝑣 + 𝑆𝑝𝑣) ∗ 𝑒𝑖 , în care ei – reprezintă eficiența investiției 𝑒𝑖=𝑃𝑟 , unde
𝐼
Pr – profitul suplimentar obţinut prin punerea în valoare a rezultatelor investiţiei "I" finanţată prin
evitarea formării stocurilor ( a x Spv + Spv ).
Efortul total "Es" trebuie amortizat prin efectele favorabile determinate de constituirea stocurilor.
Importanţa proceselor de stocare se exprimă prin rolul de "regulator" pe care îl joacă acestea între
ritmul aprovizionărilor şi cel al producţiei, stocul reprezentând acel "tampon inevitabil'' care
asigură sincronizarea aprovizionării cu ritmul consumurilor.
În consecinţă, o politică eficientă în acest domeniu este cea care asigură formarea unor stocuri
minim necesare, care, prin nivel şi structură, asigură continuitate în alimentarea consumului
(continuu sau variabil) în condiţiile unui efort (cost) minim de stocare.
1.2. Elementele gestiunii stocurilor
Stabilirea "politicii de gestiune a stocurilor" este legată de cunoaşterea "elementelor
funcţionale" care asigură caracterizarea proceselor de stocare şi care contribuie la
dimensionarea stocurilor:
1) Cererea pentru consum (r) - element care condiţionează nivelul şi ritmul eliberărilor
de materiale din stoc şi implicit volumul şi ritmul aprovizionări ce asigură reîntregirea lor.
E motivaţia de bază pentru iniţierea şi desfăşurarea proceselor de aprovizionare-stocare.
Cererea poate fi cunoscută pe toată perioada iar procesul de formare a stocurilor şi,
modelele de dimensionare a acestora sunt deterministe. Cererea poate fi însă necunoscută
dar previzibilă in cazul unor reparatii accidentale, pentru activitate auxiliara. Natura cererii
se stabileste pe baza observatiilor, prognozelor, date statistice.Cererea de materii prime e
dependentă de eşalonarea calendaristică şi dimensională a programelor de fabricaţie.
Cererea poate fi ritmică sau nu, în cantităţi fixe sau variabile,, programată sau neprogramată -
in funct de program de fabricaţie, de livrărilor.
2) Q sau necesarul de aprovizionat pentru perioada de g (Na) - exprimă volumul de
resurse ce urmează a fi asigurat de la terţi furnizori. În modelele de optimizare se ia, frecvent,
în calcul şi necesarul pentru îndeplinirea programului de producţie (Npi).
3) Lot de livrare- Q comandata (n) – Q de materiale ce se aduce la un moment de la furniz.
Baza de calcul este necesarul de aprovizionat Na; Q de materiale care se comandă de la
furnizor depinde mărimea lotului de livrare.
4) Parametrii de timp:
perioada de gestiune (0) un an (360 zile) semestru sau trimestru, în funcţie de specificul
activităţii, de natura cererii pentru consum, de condiţiile de transport etc.;
intervalul de timp dintre două aprovizionări succesive (I) - perioada de timp care se scurge
între o intrare anterioară de resursă şi cea imediat următoare
durata de comandă-aprovizionare (T) - timpul care se scurge din momentul la care s-a
emis comanda de aprovizionare până la sosirea partizii în depozitele inclusiv recepţia.
În funcţie de durata de comandă-aprovizionare şi intervalul dintre aprovizionările succesive
se definesc momentele calendaristice (ti) de lansare a comenzilor. De regulă, durata de
comandă-aprovizionare e constantă, modificarea înregistrându-se când se schimbă furnizor;
momentul calendaristic de declanşare a acţiunii de aprovizionare (ti), reprezentat de data la
care se ia legătura cu furnizorul pentru efectuarea livrărilor următoare programate .
Acesta poate fi programat sau neprogramat (cind este dependent de evoluţia cererii)
5) Costurile - cheltuielile de comandarea-cumpărare a resurselor materiale şi
derularea procesului de aprovizionare-stocare :
costul (de achiziţie) - rezultatul produsului dintre q achiziţionată şi preţul, nu influenţează
calculele de optimizare a comenzilor de aprovizionare-stocare (cu excepţia situaţiilor cind
furnizorii acordă rabaturi comerciale sau bonificaţii);
costul de lansare a comenzii (Cl), toate cheltuielile începând cu întocmirea comenzii,
trimiterea acesteia la furnizor, cheltuielile de transport. Aceste cheltuieli se precizează
ca o sumă globală pe un lot "n" comandat sau pentru o comandă.

costul de stocare (Cs), suma chelt ce trebuie suportate pe timpul staţionării resurselor