ARGUMENT

Apa este un factor indispensabil vieţii. De aceea, în jurul surselor de apă s-a
dezvoltat o diversitate de biocenoze şi chiar civilzaţia umană a fost atrasă de aceste
zone. Corpul omenesc este alcătuit mai mult de trei sferturi din apă. Pe măsură ce
oamenii îmbătrânesc, cantitatea de apă din organism scade. Cei mai mulţi oameni în
vârstă sunt slabi. O vorba din popor spune despre aceştia că ”se usucă” sau că sunt
”uscaţi”. Şi aşa şi este. Înainte de a se naşte, atât timp cât este învelit de „cămăşile”
apoase din uterul mamei, embrionul fraged este format din 94% apa. Organismul
copilului nou-născut conţine 71%, al adolescentului 69%, al omului matur 63%. Omul
în vârstă are numai 58% apă. Ca importanţă pentru viaţa omului, apa se situează pe
locul doi, imediat dupa aer. Ca să existăm, avem nevoie de aer, apă, hrană, căldura
şi lumina. Nimic nu poate fi conceput în economia planetei fără apă. Se pare că
datorită consumului mare de apă, în curând, populaţia globului va suferi de sete. În
zilele noastre, apa este tot mai poluată. La robinete curge o apă din ce în ce mai
murdară. Peştii mor în lacuri, mări şi oceane. Apele negre rezultate în urma
deversărilor de petrol în ape sunt tot mai frecvente. Petrolierele transportă 550.000
tone de petrol, astfel accidentele pot fi devastatoare. Petrolul pluteşte pe suprafaţa
mării, formînd o peliculă care blochează pătrunderea luminii necesare plantelor
marine. Păsări şi peşti pot fi prinşi şi otrăviţi de valul de petrol. Dar cu toate că mor
mii de animale, majoritatea zonelor din largul mării sau de pe coastele afectate se
refac în câţiva ani. Substanţele organice duc la înflorirea apelor, care-şi pierd
însuşirile de ape potabile. Deşeurile din industrie şi agricultură sunt deseori
deversate în ape, în ideea că apa curge, iar oceanul este un coş de gunoi uriaş şi
fără fund. În concluzie, sursa cea mai importantă a vieţii se află într-o continuă
ameninţare. Datoria noastra, a celor ce o consumam în fiecare zi, este de a o folosi
cu înţelepciune şi de a o proteja atât cât putem fiecare.
 GENERALITĂŢI

Poluarea apelor la nivel global a cunoscut o creştere semnificativă mai ales în

ultimele decenii, ca urmare a creşterii numărului de locuitori ai planetei, dezvoltării
sociale şi industriale, corelate cu lipsa unor măsuri adecvate de protecţie a diferitelor
categorii de ape. Din acest motiv, uneori poluarea apelor, mai ales în zonele cu deficit
hidrologic, nu mai este numai o problematică legată strict de protecţia mediului,
având implicaţii sociale, economice şi chiar politice. Din acest punct de vedere,
poluarea surselor de apă potabilă sau cu folosinţa agricolă şi degradarea acestor
categorii de ape este un aspect stringent a vieţii contemporane.

CIRCUITUL APEI ÎN NATURĂ

Circuitul apei presupune mișcarea continuă a apei sub cele trei forme ale sale
de agregare, din lichid, în vapori, în gheață, după care ciclul se reia.
Acest circuit al apei este esențial pentru toată viața de pe Pământ și are loc de
miliarde de ani pe planeta noastră. Circuitul apei nu are un punct fix, clar de plecare,
dar putem să începem cu oceanele. Soarele, care este “motorul” circuitului apei,
încălzește apa din oceane, care se evaporă ajungând în aer sub formă de vapori.
Curenți de aer ascendenți transportă vaporii în atmosferă, unde temperaturile mai
scăzute determină condensarea vaporilor sub formă de nori. Curenți de aer
ascendenți transportă vaporii în atmosferă, unde temperaturile mai scăzute
determină condensarea vaporilor sub formă de nori. Curenții de aer deplasează norii
pe tot globul, particule de nor se ciocnesc, cresc în dimensiuni și cad sub formă de
precipitații. O parte a precipitațiilor cade sub formă de zăpadă și se poate acumula în
calote glaciare și ghețari. Zăpada aflată în zone cu o climă mai blândă se topește
când vine primăvara, iar apa rezultată se scurge pe suprafața solului, ca scurgere
nivală.

O ANALIZĂ A CALITĂŢII APEI

Cea mai mare parte a precipitațiilor cade înapoi în oceane sau pe sol, unde,
datorită gravitației se scurge în continuare pe suprafața solului ca scurgere de
suprafață. O mare parte a acesteia se infiltrează în sol. O parte din această apă
rămâne în apropierea suprafeței solului și se poate infiltra înapoi în corpurile de apă
de suprafață (și în ocean) sub formă de scurgere de apă subterană (descărcare
acvifer). O parte din apa subterană găsește fisuri în suprafața pământului și iese la
suprafață sub formă de izvoare cu apă dulce.
Apa din acviferul freatic (apa subterană de adâncime mică) este asimilată de
rădăcinile plantelor și se întoarce înapoi în atmosfera prin evapotranspirația de pe
suprafața frunzelor. O altă parte a apei infiltrate în pământ ajunge la adâncimi mai
mari și reîmprospătează acviferele de adâncime (zona subterană saturată), care
înmagazinează cantități imense de apă dulce pe perioade îndelungate. Totuși, în
timp, aceasta apă se deplasea-ză, o parte urmând să reintre în ocean, unde circuitul
apei “se termină” ... și “reîncepe”.
Institutul de Cadastru Geologic din Statele Unite (U.S. Geological Survey -
USGS) a identificat 15 componente ale circuitului apei:
• Apa înmagazinată în oceane
• Evaporare
• Apa din atmosferă
• Condensare
• Precipitații
• Apa înmagazinată în gheață și zăpadă
• Scurgerea de apă provenită din topirea zăpezii în râuri
• Scurgerea de suprafață
• Scurgerea apei prin albia râurilor
• Apa înmagazinată în râuri și lacuri (apa dulce)
• Infiltrație
• Descărcare acvifer (scurgerea de apă subterană)
• Izvoare
• Transpirație
• Apa înmagazinată în acvifer (acumularea de apa subterană)
Pe cât de complex este circuitul apei în natură, pe atât de mult acest proces
este supus interferențelor cauzate de activitatea umană, prin intermediul activităților
și practicilor noastre la nivel de industrie, comunitate, cât și personale. În calitate de
ființe vii, avem nevoie de apă pentru a supraviețui. Cu toate acestea, modul în care
gestionăm apa la nivel global, fie că ne referim la procesul de extracție, la captarea
sau modificarea cursurilor unor râuri, ori la modalitatea prin care alegem să o
distribuim sau să o comercializăm, a ajuns într-un punct în care este necesar să
reanalizăm impactul nostru asupra mediului înconjurător.

SURSE DE POLUARE

Sursele de poluare a apelor pot fi clasificate în mai multe moduri. Există surse
de poluare naturală a apelor, aşa cum există surse antropice (artificiale). În cadrul
ultimei categorii, se poate aminti de surse de poluare organizate, al căror efect
poluant este facilitat de existenţa unor instalaţii construite specia pentru evacuarea
apelor uzate din localităţile urbane, diverse industrii, zootehnie etc., precum şi de
surse neorganizate care determină, de exemplu, poluarea apelor din zonele rurale
locuite sau localităţile fără sisteme de canalizare şi drenaj al apelor uzate.
În funcţie de perioada de timp activă a diverselor surse de poluare, se
pot aminti:
- surse de poluare permanente;
- surse de poluare cu funcţionare intermitentă sau sezonală;
- surse de poluare accidentală.
Poluarea naturala a apelor se produce mai ales dacă există condiţiile mediale
favorizate. Dintre acestea, cele mai importante sunt prezentate în continuare.
- prezenţa rocilor mai mult sau mai puţin solubile constituite din minerale
care solvite de ape contribuie la creşterea concentraţiei diferitelor elemente chimice.
- prezenţa solurilor instabile, mai ales cele afectate de eroziune, determină
creşterea cantităţilor de material în suspensie în diferite categorii de ape curgătoare.
- prezenţa vegetaţiei în exces poate conduce la creşterea cantităţilor de
substanţă organică în suspensie.
Poluarea artificială se datorează mai ales apelor uzate din industrie,
agricultura sau menajere dar şi accidentelor din diferite industrii sau transporturi.
Apele uzate sunt incluse în câteva categorii, în funcţie de provenienţa
lor:
- ape menajere provenite din centrele urbane sau aşezările rurale ca rezultat
al consumului de apă pentru necesităţi igienico-sanitare şi alte activităţi specifice;
- ape uzate provenite din activităţile publice specifice aglomeraţiilor urbane;
- ape uzate industriale rezultate în urma consumului de apă în diferite
tehnologii specifice unor industrii diverse;
- ape uzate ca urmare a activităţilor zootehnice,
 - ape de precipitaţie contaminate ca urmare a poluării atmosferei şi solului.
Poluarea apelor poate fi produsă şi de către deşeurile toxice sau de reziduurile
contaminante nedepozitate sau depozitate necorespunzător şi care pot fi spălate sau
antrenate de apele precipitaţiei.
Având în vedere numărul mare de astfel de substanţe este dificil de studiat
efectele pe care fiecare dintre ele separat sau în anumite combinaţii le pot avea atât
asupra mediului cât şi asupra fiinţelor umane, fapt ce determină o posibilitate redusă
a restricţionarii prin măsuri legislative a utilizării acestora.
În ciuda dificultăţilor implicate de atenuarea efectelor deşeurilor, au fost
sugerate şi uneori utilizate cu succes unele metode ce pot reduce atât cantitatea de
deşeuri produse cât şi nocivitatea acestora. Astfel, ca şi în cazul altor tipuri de
poluanţi, se pot controla cantităţile de deşeuri eliminate de fiecare tip de activitate. Se
pot lua măsuri legislative care să impună modul adecvat de depozitare a acestora
precum şi cantităţile maxime de deşeuri ce pot rezulta în diverse industrii. Chiar în
cazul în care unele deşeuri toxice au fost eliberate în mediu în mod deliberat sau
accidental se pot lua măsuri de tratare, de obicei chimică, care să reducă potenţialul
lor toxic sau să le neutralizeze.
Mulţi specialişti sunt de părere că producţia deşeurilor poate fi redusă
semnificativ (cu cel puţin 30%) în cazul utilizării eficiente a unor metode şi tehnologii
actuale şi multe ţări europene sunt preocupate de găsirea celor mai bune soluţii la
problema reducerii deşeurilor eliminate în mediu.
Ploile acide
Ploile acide sunt rezultatul de contact cu atmosferă a gazelor de eşapament
produse de întreprinderi metalurgice, centrale termice, rafinării şi alte întreprideri
industriale şi de transportul auto. Aceste gaze conţin oxizi de sulf şi de azot, care se
combină cu umezeală şi oxigen pentru a forma acid sulfuric şi azotic. Apoi, aceşti
acizi cad pe pământ, uneori, la o distanţă de câteva sute de kilometri de la sursa de
poluare a atmosferei. În astfel de ţări, cum ar fi Canada, Statele Unite ale Americii,
Germania mii de râuri şi lacuri au rămas fără vegetaţie şi fără peşte.
Deşeuri solide
Dacă în apă există o cantitate mare de substanţe solide, acestea o fac opacă
la lumina soarelui şi astfel împiedică procesul de fotosinteză în bazinele acvatice.
Acest fapt, la rândul său, provoacă o perturbare în lanţul alimentar din aceste
rezervoare de apă. În plus, deşeuri solide, înnămolesc râuri şi canale de transport
maritime, ceea ce conduce la nevoia de dragare frecventă.
 Scurgeri de petrol
Numai în SUA în fiecare an se întâmplă aproximativ 13 000 de cazuri de
deversări de petrol. În apă de mare în fiecare an nimeresc 12 milioane de tone de
petrol. În Marea Britanie, anual, se revarsă în canalizare mai mult de 1 milion de tone
de ulei de motor folosit.
Petrolul, vărsat în apă de mare, are multe efecte negative asupra vieţii marine.
Mai întâi de toate, pier păsările: se îneacă, se supraîncălzesc la soare sau sunt
private de hrană. Petrolul orbeşte animale, care trăiesc în apă, de exemplu, foca.
Petrolul reduce pătrunderea luminii în bazinele acvatice închise şi poate mări
temperatura apei.
Surse neidentificate
Adesea este dificil de a determina sursa de poluare a apei – aceasta poate fi o
eliberare neautorizată a substanţelor periculoase de la o întreprindere sau o
contaminare, cauzată de lucrări agricole sau industriale. Acest lucru conduce la
poluarea apelor cu nitraţi, fosfaţi, ioni de metale grele toxice şi pesticide.
Poluarea termică a apei
Poluarea termică a apei este cauzată de centrale electrice termice sau
nucleare. Poluarea termică este introdusă în bazinele acvatice de apă utilizată de
răcire. Ca urmare a temperaturilor mai mari de apă în aceste bazine acvatice se
produce o accelerare în unele procese biochimice, precum şi o scădere a oxigenului
dizolvat în apă. Se încalcă ciclul fin de reproducere echilibrată a diferitelor
organisme. În condiţii de poluare termică, de regulă, se observă o creştere puternică
a algelor şi dispar alte organism, care trăiesc în apă.

CLASIFICAREA POLUANŢILOR

Poluanti de natură fizică:

 depunerile radioactive;
 ape folosite în uzine atomice;
 deşeuri radioactive;
 ape termale;
 lichide calde provenite de la răcirea instalaţiilor industriale sau a
centralelor termoelectrice.
Poluanţi de natură chimică

Mercurul provenit din:

 deşeuri industriale;
 inhalarea vaporilor ca urmare a unor scăpari accidentale determinate
de deteriorarea unor termometre sau tuburi fluorescente;
 ingerarea accidentală de compuşi anorganici;
 deversările unor uzine producătoare de fungicide organomercurice.

Azotaţii proveniţi din:

 îngrăăaminte chimice;
 detergenţi;
 pesticide organofosforice.

Cadminiul provenit din:

 ape în care s-au deversat reziduuri de cadminiu;

 aerosoli.

Plumbul provenit din:

 evacuările uzinelor industriale;

 gazele de esapament ale autovehiculelor;
 manipularea greşita a tetraetilplumbului folosit ca activ antidetonant la
benzina.

Zincul provenit din:

 apa sau bauturi cu conţinut de zinc;

 ingerarea accidentală a unor săruri sau oxizi ai acestuia (vopsele);
 dizolvarea de către soluţii acide a zincului din vase, din deşeuri sau
scăpări industriale

Hidrocarburile provenite din:

 gazele de esapament ale autovehiculelor;

 scurgerile de ţiţei;
  arderea incompletă a combustibililor fosili (cărbuni, petrol şi gaze
naturale);
 arderea incompleta a biomasei (lemnul, tutunul);
 fumul de tigara.

Pesticidele, insecticidele, fungicidele provenite din:

 apele reziduale de la fabricile de produse antiparazitare;

 pulverizările aeriene;
 spălarea acestor substanţe de către apa de ploaie de pe terenurile
agricole tratate;
 detergenţi.

Poluanti de natura biologică:

 microorganismele patogene;
 substanţele organice fermentescibile.

CONSECINŢELE POLUĂRII

Asupra mediului:
- posibilitatea contaminarii sau poluării chimice a animalelor acvatice;
- contaminarea bacteriologica sau poluarea chimică şi radioactivă a legumelor,
fructelor sau a zarzavaturilor;
Distrugerea florei microbiene proprii apei ceea ce determină micşorarea
capacităţii de debarasare faţă de diverşi poluanţi prezenţi la un moment dat.
Asupra sănătăţi:
Majoritatea bolilor din organism sunt cauzate de faptul ca oamenii nu beau
suficientă apă sau apă băuta nu are cele mai bune calităţi.
I. Boli infecţioase:
- boli microbiene: febra tifoida, dizenteria, holeria;
- boli virotive: poliomielita, hepatita epidemica;
- boli parazitare: dizenteria, giardiaza.
II. Boli neinfecţioase: determinate de contaminarea apei cu substanţe
chimice cu potenţial toxic:
• Intoxicatia cu plumb (saturnism), se manifestă prin:
 - oboseala nejustificată;
- afectează globulele roşii, vasele sanguine;
- afecteaza sistemul nervos central, provocând ecefalopatia saturnină şi cel
perifieric cu dereglări motorii.
• Intoxicaţia cu mercur:
- dureri de cap, ameţeli, insomnie, oboseală;
- tulburări vizuale;
- afecţiuni ale sistemului nervos;
- afecţiuni ale rinichilor;
- malformaţii congenitale ale fătului în cazul femeilor însărcinate.
• Intoxicatia cu zinc:
- dureri epigastrice, diaree, tremurături, pareze;
- afecţiuni ale sistemului nervos central, muşchilor şi sistemului cardiovascular.
• Intoxicatia cu cadminiu:
- cefalee;
- scăderea tensiuni arteriale;
- afectiuni hepato-renale.
• Intoxicaţia cu azotaţi şi fosfaţi:
- învineţirea buzelor, nărilor, feţei;
- agitaţie până la convulsii;
- cefalee, greaţă.
• Intoxicaţia cu pesticide:
- alterarea funcţiilor ficatului până la formarea hepatitei cronice;
- encefalopatii;
- malformaţii congenitale.
Asupra calităţii apelor:
În viata colectivităţilor umane, apele sunt utilizate zilnic atât ca aliment cât şi în
asigurarea igienei personale. În medie, în 24 de ore, un om adult consumă în scopuri
alimentare 2-10L de apă.
Mirosul apei provine de la substantele volatile pe care le conţine ca rezultat al
încărcării cu substanţe organice în descompunere, al poluării cu substanţe chimice
sau ape reziduale. Cu cât apa conţine mai multe substanţe organice, chimice sau
ape reziduale cu atât mirosul este mai uşor de perceput.
Culoarea apei poate da indicaţii asupra modificării calităţii astfel:
 - apele de culoare arămie sau brună provin de la distilările de carbune
amestecate cu ape industriale care conţin fier;
- apele de culoare brun închis sunt apele de la fabricile de celuloză;
- apele bogate în fier sunt cele provenite de la tăbăcării şi au culoarea verde
închis sau neagră;
- ionii de fier dau apelor o culoare galbenă;
- ionii de cupru confera apei o culoare albastră;
- apele care conţin argilă coloidală au o culoare galben-brună.

MODUL DE DISPERSIE A APELOR POLUATE

Apa este un vector important al agenţilor poluanţi. Răspândirea acestora prin

apă se face cu o viteză mai redusă decât prin aer, deoarece circulaţia apei este mai
înceată decât circulatia aerului datorată vânturilor. Apa este foarte importantă pentru
echilibrele ecologice şi perturbarea circuitului ei aduce prejudicii imediate în
comunitatile ecologice. Caracteristicile apei ca agent poluant sunt:
- poate dizolva multe substanţe nocive, mobilizându-le în loc să le lase pe
locul de producere;
- poate vehicula şi materiale mai dense, care în atmosfera s-ar depune
uşor;
- prezintă condiţii favorabile pentru concentrări fizice, chimice şi
biologice ale agenţilor poluanţi;
- fiind cea mai importantă substanţă pentru procesele biochimice,
poluarea ei poate influenţa în cel mai înalt grad întreaga textura a
lanţurilor alimentare.
În tara noastră, aproape toate unităţile industriale îşi evacuează apele uzate în
emisarul învecinat. Emisarul reprezinta apa de suprafaţă, curgătoare sau
stătătoare, care colectează apele reziduale provenite de la întreprinderile
industriale sau apele menajere. Curenţii de apă au un mare rol în dispersarea
agenţilor poluanţi: în apele stătătoare, curenţii verticali şi orizontali au ca efect o
simplă amestecare, în apele curgătoare însa, fluxul de apa antrenează continuu,
unidirecţional şi dă o direcţie privilegiată dispersării agenţilor poluanţi, în masa de apă
poluată (efluentul), de-a lungul evoluţiei acesteia, de la punctul de emisie până la
dispersia şi diluţia sa completă, se disting trei zone principale:
 - zona de jet, care apare de la punctul de emisie şi se continuă atâta
timp cât sursa de energie preponderentă este aceea proprie efluentului;
- zona de tranziţie, care apare atunci când energia proprie a
efluentului ajunge de acelaşi ordin de mărime cu aceea a emisarului;
- zona de dispersie, este zona în care efluentul îsi pierde toată
energia proprie şi evoluează numai sub acţiunea dinamicii emisarului.
Parametrii externi care influentează evoluţia şi amestecul apelor poluate cu
emisarul sunt de natura hidrodinamică (curentul transversal sau coaxial din emisar şi
vântul) şi termica (procesele de transfer termic la interfaţa apă - atmosferă şi
stratificarea termică a maselor de apă aflate în repaus).
În apele curgătoare, turbulenţa lor ajută la difuzia agenţilor poluanţi,
încetineşte sedimentarea şi accentuează aerarea. Apele freatice nu sunt ferite de
poluare: unii poluanţi pot difuza până la adâncimi de zeci şi sute de metri,
infiltrându-se prin straturile de roci până la apele subterane. Dacă poluanţii sub
formă de suspensii întâlnesc în sol o barieră se opresc, poluanţii sub formă de
soluţii însă ajung cu uşurinţă până la apele freatice.
Caile prin care agenţii poluanţi sunt vehiculaţi de ape sunt:
- Ingerarea directă a apei contaminate de către om;
- Ingerarea apei contaminate de către plante şi animale;
- Utilizarea apei contaminate pentru irigaţii;
- Acumularea agentului poluant pe plaja bazinelor de apă, utilizate în
scopuri sportive sau recreative.

PROTECŢIA APELOR

Autopurificarea apelor:
Se realizează prin procese fizice şi fizico-chimice precum şi prin procese
biologice şi biochimice. Acestea constau în:
- sedimentarea materiilor mai grele, sedimentare, care este influenţată de
temperatură, viteza de scurgere a apei etc.;
- prin acţiunea radiaţilor solare (ultraviolete) cu efecte antibacteriene;
- prin reacţii chimice de oxidare, reducere, neutralizare care au loc între
substanţele chimice din apă şi cele din apa poluată;
- prin reactii chimice chiar numai între substanţele chimice din apa poluată.
 Procesele biologice şi biochimice constau în primul rând în concurenţa dintre
flora propriei ape şi flora poluantă pătrunsă în apă. Astfel, germenii proprii apei
eliberează în apă o serie de metaboliţi cu acţiune antibiotică faţă de germenii
poluanţi, ducând în cele din urmă la dispariţia suportului nutritiv de hrană al
germenilor patogeni pătrunşi prin poluare.

Protectia apelor si a ecosistemelor acvatice:

Protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice are ca

obiect, menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale ale acestora în
scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor
materiale:
- interzicerea evacuării la întâmplare a rezidurilor de orice fel care ar putea
polua apa şi, în primul rând, a apelor reziduale, comunale şi industriale. Acestea
trebuie colectate şi îndepărtate prin sisteme de canalizare sau instalaţii locale de
colectare;
- construirea de staţii de epurare pentru reţinerea şi degradarea substanţelor
organice poluante conţinute în apele reziduale ale localităţilor şi unităţilor zootehnice
înainte de eliminarea lor în apă;
- distrugerea prin dezinfecţie a germenilor patogeni conţinuţi în ape reziduale
ale unor instituţii (spitale), abatoarele, unităţile industriei cărnii;
- înzestrarea cu sisteme de reţinere şi colectare a substanţelor radioactive din
ape reziduale;
- construirea de staţii sau sisteme de epurare specifice pentru apele reziduale
ale unităţii industriale în vederea reţinerii şi neutralizării substanţelor chimice potenţial
toxice;
- controlul depozitării deşeurilor solide, astfel încât acestea să nu fie antrenate
sau purtate în sursele de apă de suprafaţă sau subterane.

MĂSURI ŞI STRATEGII DE PREVENIRE A POLUĂRII APELOR

La nivel naţional, elaborarea strategiei şi politicii privind coordonarea şi

controlul aplicării reglementărilor în domeniul gospodăririi apelor se realizează de
Ministerul Apelor, Padurilor si Protecţiei Mediului căruia îi revin, potrivit legii,
următoarele atribuţii privind:
 amenajarea complexă a bazinelor hidrografice;
  valorificarea de noi surse de apă;
 corelarea tuturor lucrărilor realizate pe ape sau în legătura cu apele;
 coordonarea întocmirii tuturor planurilor şi schemelor cadru de
amenajare a bazinelor hidrografice;
 avizarea lucrărilor ce se executa pe ape;
 organizarea întocmirii registrului de cadastru general al apelor ţării şi a
evidenţei drepturilor de folosire cantitativă şi calitativă a apelor;
 coordonarea activităţii de prognoza, avertizare şi informare în domeniul
gospodăririi apelor şi hidrometeorologiei;
 gestionarea fondului apelor constituit conform prevederilor legale;
 promovarea informaţiilor ce privesc respectarea legilor şi
reglementărilor de folosire a apei, precum şi a acţiunilor de
constientizare a populaţiei asupra drepturilor şi obligaţiilor privind
folosirea resurselor de apă.
Ministerul Mediului are în curs de definitivare strategia gestionării resurselor
de apă cu următoarele direcţii prioritare:
 asigurarea exploatării tuturor lucrărilor de gospodărire a apelor
existente, în special a acumularilor, la parametrii maximi posibili, prin
lucrări de extindere, modernizare ţi dezvoltare corespunzătoare;
 finalizarea lucrărilor aflate în diverse faze de execuţie în zonele
deficitare de apă şi promovarea unor lucrări noi după gradul lor de
urgenţa al zonelor cu probleme, pe specific de folosinţă;
 modernizarea sistemelor de alimentare în vederea reducerii pierderilor
de apă prin reţeaua de aducţiune şi distribuţie la beneficiari;
 depoluarea sectoarelor de râuri afectate de ape reziduale industriale;
 asigurarea cadrului instituţional şi legislativ adecvat economiei de piaţă,
promovarea şi respectarea unei noi legi a apelor, reanalizarea
standardelor existente şi elaborarea altora noi.
Pentru schimbarea situaţiei precare a apelor din România s-au adoptat o serie
de măsuri la nivel naţional, local şi agent economic pentru prevenirea şi controlul
poluării apelor prin:
 realizarea de statii de epurare la agenţii economici
nedotaţi;
 înăsprirea penalizărilor financiare aplicate celor care
poluează mediul ambiant;
  actualizarea şi extinderea indicatorilor din standardele
privind calitatea efluenţilor pentru îmbunătăţirea calităţii receptorilor;
 reactualizarea şi punerea în functiune a instalaţiilor de
epurare în conformitate cu obiectivele de producţie;
 intensificarea controlului eficient al noilor unităţi
industriale, a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii şi a depozitelor de
deşeuri de orice fel;
 limitarea prin folosirea raţională şi riguros planificată a
îngrăşămintelor şi pesticidelor;
 controlul evacuărilor de ape reziduale industriale, inclusiv
a exploatării instalaţiilor şi tehnologiilor de epurare şi intensificarea
recirculării lor;
 stabilirea şi introducerea de reglementări privind
diminuarea poluării termice a resurselor de apă;
 tratarea apelor uzate pentru a putea fi întrebuinţate în
industrie, agricultură, acvacultură, agrement;
 refacerea retelelor de colectare a apelor uzate din orase
si de pe platforme industriale;
 studierea şi eliminarea cauzelor care determină poluarea
cu substanţe petroliere a solului, subsolului şi a apelor;
 supravegherea strictă a producţiei, transportului şi folosirii
îngrăşămintelor şi pesticidelor;
 aplicarea programelor de organizare şi echipare a
teritoriului, în scopul prevenirii degradarii, eroziunii sau colmatării terenurilor
sau a altor efecte distructive a apelor.