CERCETARE ÎN NURSING

CURS 1

PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR

NOȚIUNI DE BAZĂ DESPRE CERCETARE

După Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, termenul cercetare se traduce drept un studiu
amănunţit, efectuat în mod sistematic, cu scopul de a cunoaşte ceva; investigaţie.
Există și o lege care se referă în mod strict la activitatea de cercetare-dezvoltare, și anume Legea
nr. 324/2003, privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, ce cuprinde cercetarea
fundamentală, cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică şi inovarea.

Depinzând de punctul de vedere din care este privită, cercetarea poate fi descrisă ca:
- o căutare a cunoaşterii şi în alegerea lucrurilor,
- o experienţă interesantă şi, câteodată, utilă,
- un proces de calificare,
- o carieră, un stil de viaţă,
- un proces esenţial pentru asigurarea succesului comercial,
- un mod de îmbunătăţire a calităţii vieţii,
- un impuls de satisfacere a ego-ului,
- justificarea alocării de fonduri pentru un departament şi justificarea funcţionării sale1.
(1 Tony Greenfield, Research Methods, Publisher Hodder Arnold, 2002. )

Cercetarea ştiinţifică ar putea fi definită ca un proces de lărgire a cunoştinţelor realizat printr-o

atentă şi obiectivă observare, investigare şi experimentare, având ca ţintă descoperirea sau
interpretarea unor noi informaţii.

DEMERSUL ŞTIINŢIFIC

Constă din ansamblul operaţiilor care permit omului să cunoască (să înţeleagă, să-şi explice)
lumea materială şi legile ei (fără a recurge la transcendent). Acesta este posibil graţie modului de
funcţionare al creierului uman şi organelor de simţ.
În faza actuală de dezvoltare a ştiinţelor exacte, cunoaşterea extrasenzorială este respinsă, fiind
considerată nefundamentată – teoretic şi experimental. În consecinţă, demersul ştiinţific face apel
exclusiv la datele senzoriale.
Captarea informaţiilor de către receptori reprezintă operaţia iniţială (senzaţia). Ea este imediat
urmată de recunoaştere (percepţia,identificarea). Decizia de recunoaşte re (sau de
nerecunoaştere) se face pe baza unor indici (de recunoaștere) extrași din stocurile de mesaje
păstrate şi clasificate în memoria cerebrală.
Principiile cunoaşterii şi cunoştinţelor ştiinţifice reprezintă consistenţa logică, obiectivitatea şi
repetabilitatea.
Principiul cercetării ştiinţifice fundamentale este noul şi corectul într-un domeniu ştiinţific
constituit istoric şi recunoscut ca atare de o comunitate ştiinţifică; noul şi corectul se definesc în
raport cu metodele, conceptele şi normele proprii domeniului.

1
În ansamblul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, cercetarea ştiinţifică fundamentală
ocupă poziţia centrală. Ea oferă noi metode şi concepte cercetării aplicate şi dezvoltării
tehnologice şi stabileşte noi direcţii de cercetare. Cercetarea ştiinţifică aplicată şi dezvoltarea
tehnologică au ca element necesar cercetarea ştiinţifică fundamentală.
În disciplinele medicale datele obţinute prin cercetare ştiinţifică pot fi utilizate pentru:
- a elucida anumite aspecte din etiologia unei anumite boli,
- a identifica persoanele predispuse unui anumit risc de îmbolnăvire,
- a determina nevoile unui anumit grup populaţional,
- a stimula interesul public într-o anumită problemă de sănătate publică,
- a evalua eficienţa unui program de sănătate în curs de desfăşurare,
- a evalua acurateţea ştiinţifică a unui articol sau comunicări.

PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR (alimentația,

fumatul, sedentarismul, planificarea examinărilor periodice etc.)

CONCEPTUL DE SĂNĂTATE
Așa cum este el definit de către Organizația Mondială a Sănătății, se refera la „o bună stare
fizică, psihică și socială”, lărgind astfel sfera noțiunii din domeniul biologic în cel social.
Sănătatea exprimă capacitatea adaptativă a individului la mediul natural și social. Munca, ca și
modalitate specific umană de adaptare la mediu, este și cel mai elocvent criteriu de apreciere a
stării de sănătate, condiționând atât starea biologică, cât și cea de integrare socială.
Exista o relatie birecționala între starea de sănătate și capacitatea de muncă, individul sănătos
prezentând o adaptare la muncă și o productivitate optimă, iar pe de altă parte munca reprezintă
sursa bunăstării sociale și de asemenea influențează starea fizică.
Prevenirea îmbolnăvirilor profesionale și promovarea sănătății angajatilor reprezintă scopul
principal al medicinii muncii, ceea ce în final se traduce și în productivitate și beneficii
economice.
Promovarea sănătății este definită ca fiind știința și arta de a ajuta oamenii sa ajungă la o stare
optimă de sănătate prin creșterea conștientizării, adoptarea de schimbari benefice în stilul de
viață și în mediul de viață.
Un exemplu simplu și elocvent în ceea ce privește bolile profesionale: una din bolile legate de
profesie determinate de expunerea la zgomotul profesional peste limitele legale admise este
hipertensiunea arteriala; dar aceasta boala poate trece neobservata în fazele initiale și fără un
program de screening la grupele de angajati expusi la zgomot, hipertensiunea arteriala evolueaza
și poate conduce la pierderea capacitatii de munca (invaliditate).
Printr-o atitudine activă se pot depista precoce anumite boli și se pot lua măsuri de contracarare a
evoluției și complicațiilor acestora.
Legislaţia în vigoare privind prevenirea îmbolnăvirii şi promovarea sănătaţii presupune
cunoaşterea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 107/24.10.2003, pentru modificarea și
completarea Legii nr. 346/2002, privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli
profesionale (Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 747 din 26/10/2003), dar şi Legea nr.
307/28.06.2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical și a profesiei de moașă, precum
și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali și Moaselor din România.
Este dificilă definirea stării de sănătate, dar este îndeobşte agreat că a fi sănătos este mult mai
mult decât „a nu fi bolnav”.

2
Starea de sănătate include, de asemenea, şi “starea de bine” şi abilitatea persoanei de a-şi atinge
potenţialul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte promovarea sănătăţii ca:procesul care
permite unei persoane să îşi controleze şi să îşi îmbunătăţească starea de sănătate.
Sănătatea este influenţată de mai mulţi factori, precum stilul de viaţă şi comportamentul (ce pot
fi controlaţi de către individ), dar și de factori asupra cărora oamenii au puţin control precum
veniturile, condiţiile de locuit, reţelele de transport sau calitatea aerului.
Promovarea sănătăţii ia în considerare şi nevoia de a crea mediul favorabil unor alegeri benefice
pentru sănătate. De asemenea, recunoaşte şi nevoia de a furniza informaţii potrivite şi la timp
pentru a ajuta oamenii să facă „alegeri sănătoase”.
Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în întregime. Starea de sănătate
completă este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a fericirii. Complexitatea stării de sănătate este
dată de dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care le presupune:

I. Dimensiunile sănătăţii:
 biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică);
 psihologică (cognitivă, emoţională, comportamentală);
 socio-profesională (roluri, relaţii, aspiraţii);
 spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene)

II. Componentele sănătăţii:

 absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii
 rezistenţă fizică şi fiziologică
 atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii)
 asumarea controlului propriei vieţii
 acceptarea de sine
 relaţionare socială pozitivă
 stare subiectivă de bine

III. Grade ale sănătăţii:

 sănătate optimă
 sănătate
 sănătate aparentă
 sănătate precară
 sănătate foarte precară

Promovarea sănătăţii este diferită de promovarea unor produse sau servicii comerciale.
„Sănătatea” nu este palpabilă la fel cum este un produs comercial şi beneficiile în a urma
îndemnul unui mesaj de sănătate nu sunt, în multe cazuri, obţinute imediat. În cazul produselor şi
serviciilor comerciale beneficiile vin imediat după ce publicului consumator i se cere să
acţioneze într-un anumit fel. O campanie implică furnizarea coordonată de informaţii sau o serie
de evenimente şi activităţi. Scopul unei campanii de informare publică poate fi oricare dintre
următoarele, sau o combinaţie a lor:
o să schimbe credinţe şi atitudini;
o să furnizeze noi informaţii;
o să încurajeze adoptarea unor practici noi sau o schimbare a stilului de viaţă.

3
Ideal este să comunici un mesaj simplu. Este dificil să schimbi atitudini sau să încurajezi oamenii
să adopte comportamente noi mai ales dacă asta implică un efort de renunţare la comportamente
curente care produc satisfacţii şi bucurie.
Este important, de asemenea de ţinut minte că un mesaj nu poate fi transmis către populaţia
generală. Asta pentru că nici măcar un mesaj simplu nu poate fi transmis eficient şi înţeles de
către un public atât de divers ca vârste, nevoi şi interese ca populaţia generală. Un element cheie
al
succesului unei campanii de informare publică este definirea, cât se poate de restrâns, a celor
care se doreşte să răspundă la respectiva campanie.

DEFINIŢII ALE PROMOVĂRII SĂNĂTĂŢII PRIN COMUNICARE

 Definiţia 1. Procesul de promovare a sănătăţii prin diseminarea de mesaje prin

intermediul mass media, canalelor interpersonale sau a evenimentelor.

Poate include activităţi diverse precum interacţiunea clinician-pacient, cursuri, grupuri de suport,
transmiterea de materiale prin poştă, linii telefonice tip hotline, campanii mass media sau
evenimente. Eforturile pot fi direcţionate către indivizi, reţele, grupuri, organizţatii, comunităţi
sau chiar catre naţiuni.(Health Communication Unit, Centre for Health Promotion, University of
Toronto).
 Definiţia 2. „Locul unde practicile bune de promovarea a sănătăţii se întâlnesc cu
practicile bune de comunicare” (Irv Rootman and Larry Hershfield, “Health
Communication Research: Broadening the Scope,” în Health Communication, 6(1), 69-
72)
 Definiţia 3. Campaniile cuprinzătoare de promovare a sănătăţii sunt:

 încercări cu scop clar de a informa, persuada sau motiva o schimbare de comportament;

 în mod ideal orientate către individ, reţele, organizaţii sau societate;
 ţintind o audienţă largă şi bine definită (deci nu reprezintă doar persuasiune de la om la
om);
 duc la beneficii necomerciale pentru individ şi/sau societate;
 se desfăşoară pe o perioadă dată de timp de la câteva săptămâni la mai mulţi ani;
 sunt cele mai eficiente atunci când includ o combinaţie de activităţi media, interpersonale
şi evenimente;
 implică dezvoltarea unui set structurat de activităţi de comunicare care să includă
minimum producerea şi distribuirea de mesaje. (Everett M. Rogers, and J. Douglas
Storey, “Communication Campaigns,” în Charles R. Berger and Steven H. Chaffee
(eds.) Handbook of Communication Science, Sage: Newbury Park, CA, 1988)