Sunteți pe pagina 1din 32

Vârsta Universului

Calculele cele mai recente arată că vârsta universului este de 10-15 miliarde de ani. Gamov şi
studenţii săi au ajuns la concluzia ca unele elemente chimice din universul de azi provin din primele
timpuri ale formării acestuia. Unele radiaţii, care se presupune ca datează din perioada big bang-ului
şi încă mai circulă prin univers. S-a mai descoperit că cele mai uşoare elemente ca hidrogenul,
deuteriul şi heliul au fost primele elemente în univers, iar celelalte elemente mai grele s-au format
ulterior. Cercetătorii susţin că elementele mai grele decât heliul şi mai uşoare decât fierul s-au
format în procesul nuclear în stele, iar cele mai grele elemente (mai grele decât fierul) s-au format
în urma exploziilor supernovelor.

Unii specialişti apreciază că această vârstă se poate determina destul de aproximativ şi rezultatul
este în funcţie de metoda folosită. Una din metode se bazează pe mişcarea galaxiilor, mai precis pe
faptul că mişcarea lor este proporţională cu distanţa şi arată că „începutul universului” se situează
cu 15 – 20 de miliarde de ani în urmă (Hubert Reeves – Răbdare în azur; Evoluţia cosmică – ed.
Humanitas, Bucureşti 1993, pag.37).

Şi Georges Abell de la California University, S.U.A. are părerea că vârsta universului ar fi cuprinsă
între 15-20 de miliarde de ani, iar după Sandage şi Tammann această cifră ar fi exact 19,5 miliarde
de ani [Renato Zamfir – Ipoteza paleoastronautică (terra incognita), ed. Saeculum I.O., Bucureşti,
2001].

Big Bang
Big Bangul[1] este una din cele mai răspândite teorii cosmologice, fiind admisă de majoritatea
astrofizicienilor ca model standard de formare a universului. "Teoria Big Bang" se referă la un fel
de explozie specială (deoarece nu s-a produs într-un spaţiu deja existent), care a dus la apariţia
materiei, energiei, spaţiului şi timpului, altfel spus la existenţa universului. Această teorie încearcă
să explice de ce universul se extinde permanent încă de la apariţia sa, şi de ce pare a fi uniform în
toate direcţiile (după cum susţine George Gamow).

Teorii despre producerea Big Bangului; suportul ştiinţific


Astronomul american Edwin Hubble a descris universul ca fiind în continuă extindere, dând
cosmologilor "o temă pentru acasă". El porneşte de la ideea că la începuturi, cu circa 13,7 miliarde
de ani în urmă, universul încă nu exista. Ceea ce a existat a fost doar un punct de o natură cu totul
specială, o aşa-numită singularitate, ceva fără dimensiuni dar cu o energie nesfârşită. La momentul
"zero" acest punct a ieşit din starea lui de singularitate (încă nu se ştie din ce cauză) şi şi-a
manifestat uriaşa energie printr-o inimaginabilă explozie, Big Bangul, care mai continuă şi în ziua
de azi. În anul 1940 fizicianul ruso-american George Gamow şi asistenţii săi Ralph Alpher şi
Robert Herman au lansat ideea de explozie incandescentă de materie şi energie de la începuturile
universului. Numele teoriei "Big Bang" a fost dat dat de astronomul englez Fred Hoyle în 1950.

Sunt trei indicii majore că Big Bangul s-a produs cu adevărat:

• Vârsta celor mai bătrâne stele este de 12-13,7 miliarde de ani, adică ea corespunde parţial cu
vechimea Universului.

1
• Analiza luminii emise de galaxii indică faptul că obiectele galactice se îndepărtează unele de
altele cu o viteză cu atât mai mare, cu cât sunt mai îndepărtate de Pământ, ceea ce sugerează
că galaxiile erau altădată adunate într-o regiune unică a spaţiului;
• În ziua de azi, în toate regiunile Universului există o radiaţie de fond ("radiaţie cosmică")
foarte slabă, un fel de fosilă, rămăşiţă de pe urma torentelor de căldură şi lumină din primele
clipe ale Universului.

Limitele cunoaşterii momentelor de început ale Big Bangului

Astrofizicienii nu pot (încă?) explica apariţia universului la secunda "zero" (momentul iniţial). Ei
iau ca punct de plecare momentul 10-43 secunde după explozia originară (Big Bang). La această
"vârstă fragedă" tot universul era conţinut într-o sferă de mărime infimă, subnucleară, de numai 10–
33
centimetri diametru (nucleul unui atom are ordinul de mărime de 10–13 centimetri). Temperatura la
acel stadiu era însă inimaginabil de mare, de ordinul a 1032 grade.

Teoriile nu merg mai devreme de momentul de la 10–43 secunde; ele se izbesc de „zidul lui Planck”
(ştiinţa este încă incapabilă să explice comportamentul atomilor în condiţiile în care forţa de
gravitaţie devine extremă, aşa cum era deja în universul de 10–33 centimetri). „Zidul lui Planck”
reprezintă de fapt existenţa limitelor minime fizice ale obiectelor; una din barierele fizice este
„quantumul de acţiune” sau aşa-numita "Constantă a lui Planck" = 6,62 10–34 Joule secundă, care
reprezintă cea mai mică dintre cantităţile de energie existente în lumea noastră fizică, adică limita
divizibilităţii spectrale şi, prin aceasta, limita extremă a oricărei divizibilităţi. Prin analogie există o
„lungime ultimă” numită şi „Lungimea lui Planck”, precum şi „Timpul lui Planck”, care este cea
mai mică unitate de timp posibilă teoretic.

Originea Big Bangului


Există două importante curente care tratează originea Big Bangului:

• Susţinătorii unuia dintre ele afirmă că înainte de 10–34 secunde după Big Bang (care
reprezintă timpul ce a putut fi determinat de fizicieni) au existat un ocean de energie infinită;
perfecţiunea universului; simetria absolută înainte de Creaţie; atemporalitatea. În apropierea
Timpului („zidului”) lui Planck, când temperatura avea nivelul maxim şi când în supa
primordială (amestec de materie şi radiaţie), respectiv în oceanul de energie incomensurabilă
nu existau încă interacţiuni diferenţiate, universul avea o simetrie perfectă. Lumea, aşa cum
ne este cunoscută, nu este decât vestigiul asimetric al unui univers care era, odinioară,
perfect simetric. Această teorie induce idealismul, creaţionismul.

• Cealaltă teorie, contrară celei a creaţionismului, este teoria contracţiei şi extensiei


nesimultane a materiei în univers, care postulează că „Materia se concentrează şi
expandează, se transformă în energie şi apoi din nou în materie, în mod permanent, în
diferite centre ale universului infinit, procesul acesta fiind nu numai consecutiv pentru
anumite zone cosmice, dar şi nelimitat în timp şi spaţiu. Materia nu ia naştere din nimic.
Procesul formării universului nu a început niciodată şi nu a fost iniţiat de nimeni; el este un
proces natural, obiectiv, perpetuu şi nelimitat.” (v. pag. 23 din cartea "Terra incognita" a lui
Renato Zamfir).

Gamow şi studenţii săi au ajuns la concluzia că unele elemente chimice din universul de azi provin
din primele timpuri ale formării acestuia. Unele radiaţii se presupun că datează din perioada Big
Bangului şi încă mai circulă prin univers. S-a mai descoperit că cele mai uşoare elemente, ca
hidrogenul, deuteriul şi heliul, au fost primele elemente în univers, iar celelalte elemente mai grele

2
s-au format ulterior. Cercetătorii susţin că elementele mai grele decât heliul şi mai uşoare decât
fierul s-au format în procesul nuclear în stele, iar elementele mai grele decât fierul s-au format în
urma exploziilor supernovelor.

Cercetări fizico–matematice privind începutul Big Bangului şi cauzele exploziei


iniţiale

Ilustraţie a Big Bangului

Există fizicieni şi matematicieni care, pe baza calculelor matematice, caută să găsească explicaţii
asupra momentului zero al exploziei iniţiale - Big Bang. Astfel:

• Teoria / fizica cuantică a permis unor cercetători fizicieni să emită o serie de teorii
referitoare la cauza care a determinat Big Bangul. Demonstraţiile făcute în cadrul şi pe baza
teoriei fizicii cuantice, conform cărora o particulă elementară poate fi detectată în două
locuri în acelaşi timp (de unde şi concluzia că particula este într-o permanentă vibraţie), au
generat ideea că spaţiul şi timpul sunt abstracţiuni, iluzii ale gândirii omului.

• Există şi teoria "supragravitaţiei", bazată pe faptul că forţa gravitaţională este mult prea
slabă în raport cu forţa electromagnetică sau cu alte forţe (deşi în Univers ea se manifestă ca
o forţă deosebit de mare şi atotcuprinzătoare). Aceasta a postulat că gravitaţia se scurge într-
un "univers paralel" şi că forţa gravitaţională ce rămâne în universul nostru este mult
diminuată.

Ambele teorii au condus la dezvoltarea „teoriei membranei” sau Teoria M şi au permis concluzia că
în lumea reală trebuie să fie mult mai multe dimensiuni decât cele trei din universul nostru, şi că
deci există mai multe universuri.

Într-un laborator din SUA s-a reprodus într-o experienţă, pentru o milionime de secundă (10–7
secunde), modul cum ar fi fost starea materiei imediat după Big Bang. Ideea este că Big Bangul a
făcut să explodeze punctul ce conţinea o enormă cantitate de energie şi care, datorită condiţiilor, a
început să se transforme în materie – „supa primordială” care nici teoretic nu poate fi bine definită.
Materia rezultată imediat după Big Bang (supa primordială) a fost denumită plasma; experimentul
în care s-a obţinut această plasmă a constat într-un bombardament de particule de aur greu şi de
deuteriu (izotop al hidrogenului) [BBC- emisiune din 28.06.2003 ora 8:15 - www.bbc.ro].

Expansiunea şi contracţia universului

3
Expansiunea se datorează inerţiei încă deţinute de galaxii după Big Bang. După ce această energie
se va epuiza, galaxiile ar trebui să înceapă să se atragă din nou într-un punct comun, o singularitate
de genul unei "găuri negre".

Astfel, cosmologul rus Alexander Friedmann a propus un model al Universului care ascultă de cele
două ipoteze fundamentale ale sale. El spune că Universul are un început la singularitatea Big Bang,
urmat de o fază de expansiune, dar forţa gravitaţională dintre diferitele galaxii va produce în cele
din urmă încetinirea expansiunii. Până la urmă galaxiile vor începe să se mişte una spre cealaltă,
Universul sfârşind printr-o contracţie la singularitatea numită Big Crunch (marea contracţie).

Radiaţie cosmică
Radiaţia cosmică este radiaţia de natură corpusculară sau electromagnetică provenită direct din
spaţiul cosmic (radiaţie cosmică primară) sau din interacţiunile acesteia cu particulele din
atmosferă (radiaţie cosmică secundară).

Radiaţia cosmică primară este formată îndeosebi din protoni şi din alte nuclee atomice, lipsite
complet de învelişul electronic, precum şi din alte particule şi are ca origine procesele interstelare,
unde particulele dobândesc energii uriaşe (până la 10 19 megaelectronvolţi).

Radiaţia cosmică secundară conţine îndeosebi particule elementare:

• stabile (electroni, pozitroni, etc)


• instabile (mezoni, hiperoni, etc).

Istoric
În anul 1900, fizicienii cercetau conductibilitatea electrică în gaze şi observând cum se descarcă un
electroscop, au emis ipoteza că acesta este traversat de o radiaţie de slabă intensitate având origine
extraterestră, atribuindu-i însă şi o influenţă a radioactivităţii scoarţei terestre. În 1910, Albert
Gockel a ridicat un electroscop la 4000 m cu ajutorul unui balon, constatând că nu se observă o
scădere a acestei radiaţii parazite. În 1912, Victor Franz Hess a arătat că intensitatea radiaţiei creşte
cu altitudinea, rezultatele sale fiind confirmate şi de Werner Kolhorster care la 9000 m a observat o
intensitate a ionizării parazite de zece ori mai mare decât cea de la nivelul mării. Originea
extraterestră a noilor radiaţii, care erau mai pătrunzătoare decât radiaţiile gamma, abia în 1926 a
fost admisă unanim. Au fost denumite radiaţii cosmice şi ultraradiaţii gamma. În 1927, fizicianul
olandez Jacob Clay a descoperit că intensitatea radiaţiei cosmice descreşte de la pol spre ecuator
(efectul de latitudine). În 1927, Dmitri Skobelţîn, folosind o cameră Wilson, a fotografiat traiectoria
particulelor încărcate, din radiaţia cosmică secundară şi a determinat impulsul particulelor. În 1934,
K. Bethe şi Walter Heitler au elaborat teoria jerbelor. În 1940, Schein a dovedit că radiaţiile
cosmice primare sunt protoni. După anul 1948 s-a descoperit existenţa, (alături de cea a protonilor
primari), a unor nuclee ale diferitelor elemente, (de la heliu până la fier şi chiar mai grele), lipsite în
întregime de electronii lor. Aceste nuclee se dezintegrează rapid la contactul cu atmosfera. Pâna în
1953 se stabilise că intensitatea radiaţiei cosmice creşte de la sol până la altitudinea de 20 km, apoi
descreşte până la 40 km. După 1953, fizicianul american Van Allen a pus în evidenţă o creştere a
intensităţii radiaţiei de energie slabă până la 100 km altitudine. Anul 1958 a condus la descoperirea
centurilor de radiaţii. Pământul este înconjurat de două centuri de radiaţii. Zona interioară, mai
îngustă, se află la 3600 km, iar zona exterioară se află la o distanţă medie de 16000 km, având o
grosime maximă cât raza terestră. Între aceste două zone circulă electroni cu energii de sute de keV
şi protoni cu energii de zeci de keV, nivelul de radiaţie fiind de un milion de ori mai mare decât cel

4
al radiaţiei cosmice. După apariţia marilor acceleratoare de particule, fizica energiilor înalte s-a
despărţit de cea a radiaţiilor cosmice.

Importanţă
Radiaţiile cosmice au fost descoperite la începutul secolului XX şi au constituit o sursă de particule
de mare energie, necesare în studiul proprietăţilor materiei. Radiaţiile cosmice conţinând particule
cu o energie neegalată au devenit un puternic instrument în studiul universului şi a istoriei sale.

Energie întunecată
În cosmologie, energia întunecată este o formă de materie dovedită doar teoretic, prezentă în tot
universul. Numele ei este oarecum impropriu, deoarece este vorba de o substanţă (cu masă şi
energie), şi nu doar de o energie.

Exercitând o presiune negativă ea generează o forţă care se comportă ca o gravitaţie negativă


(repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii universului. Scopul
cercetărilor astrofizice actuale în domeniu este măsurarea precisă a vitezei de expansiune a
universului, pentru a determina modul în care această expansiune variază în timp.

Ultimele calcule (2008) arată că universul ar fi constituit în proporţie de 74 % din această formă de
materie.

Istorie
Alan Guth propune în anii 1970 ca un câmp de presiune negativ, similare în întuneric pentru
conceptul de energie, cum că ar putea conduce vehicule cosmice a inflaţiei în univers foarte
devreme. Inflaţia postulează că această vigoare, calitativ similar cu întuneric de energie, a dus la o
enormă expansiune exponenţială a universului, uşor după Big Bang. Cu toate acestea, inflaţia
trebuie să fi apărut la o densitate de energie mult mai mare decât în întuneric. De energia de azi vom
observa că s-a crezut căci este completă, a luat sfârşit atunci când universul a fost doar o fracţiune
de secundă. Chiar şi după ce au devenit modele de inflaţioniste acceptate, de constanţa cosmologică
a fost gândit pentru a fi la curent irelevante în univers.

Termenul de "energie întunecată" a fost inventat de Michael Turner, în 1998. Prin această dată, la
masă lipseşte problema de big-bang şi structura pe scară largă, care a fost stabilit, iar un un
cosmologist a început să teoretizeze că a fost o componenţă suplimentară pentru universul nostru.
Primele dovezi directe pentru energia întunecata a venit de la Supernova, observaţiile de
expansiunea accelerată, în Riess şi mai târziu a confirmat în Perlmutter. Acest lucru a dus la
Lambda-CDM model, care din 2006 este în concordanţă cu o serie de observaţii din ce în ce mai
riguroase cosmologic, cel mai recent fiind de 2005, Supernova Legacy Survey. Primele rezultate de
la SNLS arată că în medie de comportament (de exemplu, ecuaţia de stat) din întuneric de energie
se comportă constanţa cosmologică la o precizie de 10%. Recentele rezultate de la Hubble Space
Telecomanda Superior-Z, indică faptul că energia întunecată a fost prezentă pentru cel puţin 9
miliarde de ani, şi în perioada premergătoare cosmică accelerată.

Materie întunecată

5
Materia întunecată este o substanţă din cosmos foarte puţin cunoscută, descoperită relativ recent şi
formată din particule încă nedetectate experimental, şi a cărei existenţă a fost stabilită doar teoretic.
Proporţia de materie întunecată din univers este foarte mare: circa 21 % din totalul materiei sale. Cu
toate acestea, existenţa ei încă nu a putut fi dovedită pe cale experimentală din cauză că ea nu emite
radiaţii.

Pentru completitudine, conform teoriilor actuale (2008) restul materiei universului este format din:

• energie întunecată: circa 74 % din totalul materiei universului; aceasta este tot o substanţă, o
materie, foarte puţin cunoscută, doar că numele ei de „energie” este impropriu;
• barioni: circa 5 % - aceştia constituie lumea materială obişnuită pe care o percepem direct,
inclusiv stelele, planetele, galaxiile etc.
• neutrini: circa 0,1 %;
• radiaţia de fond: echivalează cu circa 0,01 % din materia universului.

Teorii şi deducţii ştiinţifice despre materia întunecată


Există dovezi teoretice (stabilite de către cercetătorii Universităţii din Pittsburg, Pennsylvania,
SUA, bazate pe radiaţia de fond - radiaţia reziduală de la explozia iniţială Big Bang) despre
existenţa materiei întunecate şi a energiei întunecate, nedetectate încă. Astfel, s-a constatat că
fotonii din radiaţia de fond sunt încetiniţi la trecerea lor printre galaxii mai mult decât se calculase
iniţial, întârzierea datorându-se trecerii prin materie întunecată. Prezenţa materiei întunecate mai
este dedusă şi indirect din mişcarea obiectelor astronomice, în special a stelelor, galaxiilor şi
roiurilor de galaxii ("superclustere") (conform lucrărilor lui Martin White).

De asemenea există teorii, bazate pe certitudinea prezenţei „găurilor negre”, prin care se
demonstrează existenţa materiei întunecate care este responsabilă de expansiunea accelerată a
universului. Pentru prima oară, în vremurile noastre, s-a observat o gaură neagră care a fost
surprinsă aruncând jeturi de energie, deşi se ştia că găurile negre doar aspiră, şi nu refulează
materia.

Alte teorii ale existenţei materiei întunecate se bazează pe abaterile gravitaţionale ce s-au detectat
cu privire la mişcarea galaxiilor şi roiurilor de galaxii în univers, abateri altfel inexplicabile.

Universul se află într-o permanentă expansiune care are loc cu o viteză mai mare decât s-au aşteptat
cercetătorii spaţiului cosmic; această viteză este imprimată de o curioasă forţă numită „de
chintesenţă” şi generată de vidul cosmic. Vidul cosmic, departe de a fi gol, constituie sediul unor
nebănuite energii. În univers, în jurul găurilor negre se îngrămădeşte aşa-numita materie întunecată,
care este până acum indetectabilă, deşi constituie 21 % din materia cosmică.

La începutul anului 2007 astronomii au întocmit o hartă tridimensională a materiei întunecate pe


care sunt indicate şi stelele şi galaxiile. Studiul, publicat în revista Nature, aduce cele mai
importante dovezi de până acum că răspândirea galaxiilor corespunde în bună măsură cu distribuţia
materiei întunecate. Explicaţia constă în faptul că materia întunecată atrage materia obişnuită
(galaxii, stele, planete, gaze, radiaţii, în total 5 % din materia universului) prin intermediul câmpului
gravitaţional.

Distributia materiei întunecate şi a energiei


întunecate în Univers (estimaţie din 2008)

6
Particule elementare care constituie materia întunecată
Particulele constitutive ale materiei întunecate nu pot fi nici protoni, nici neutroni, nici electroni şi
nici neutrinii obişnuiţi; cosmologii, care până acum nu le-au detectat experimental, le numesc de
exemplu axioni şi neutrini sterili. Câteva date sumare despre neutrini ne pot pregăti pentru ce ar
putea fi materia întunecată. Neutrinoul este o particulă elementară stabilă şi foarte uşoară, nu are
sarcină electrică (deci este neutră d.p.d.v. electric) şi are masa de cel puţin zece mii de ori mai mică
decât aceea a electronului. Existenţa neutrinilor a fost dovedită teoretic în anul 1936, ei constituind
explicaţia abaterii de la legile de conservare a energiei; experimental ea a fost pusă în evidenţă în
anul 1954, când au fost detectaţi primii neutrini.

Câteva trăsături specifice ale neutrinului

• Zi şi noapte primim de la Soare, în fiecare secundă, aproape zece miliarde de neutrini pe


centimetru pătrat.
• Se pare că neutrinii nu reacţionează cu materia, iar interacţiunea cu restul universului este
slabă.
• Corpul omenesc este străbătut în fiecare secundă de milioane de neutrini. Neutrinii
traversează cu uşurinţă volumul planetei noastre, fără să se abată de la drum.
• Neutrinii îşi schimbă starea frecvent.
• Se cunosc trei feluri de neutrini.

"Neutrinii joacă un rol fundamental la nivelul structurii materiei. Domină comportamentul ultimelor
vârste stelare. Nu este imposibil ca ei să dirijeze expansiunea universului..." ("Răbdare în azur",
Hubert Reeves, pag. 221 - ed. Humanitas, Bucureşti, 1993)

Cercetări experimentale pentru crearea de noi particule


elementare
Se fac experimente cu acceleratoare gigantice, ca de exemplu noul accelerator LHC al Centrului
European de Cercetare Nucleară CERN de la Geneva, Elveţia, şi cu programe de cercetări în care
sunt angrenate forţe ştiinţifice numeroase şi deosebit de puternice, care constau în încercarea de a
crea două fascicole de protoni care să se intersecteze şi astfel să se bombardeze reciproc. La LHC se
utilizează energii de ordinul a 12 gigajouli şi de mii de miliarde de electroni-volţi. Se aşteaptă ca
încă în 2009 să se creeze în laborator condiţiile existente în perioada foarte timpurie a Big-
Bangului. În cursul acestor experimentări se speră să se descopere noi particule elementare precum
şi mecanismele petrecute imediat după naşterea Universului, cu scopul creării unor teorii plauzibile
ale formării universului, şi ale existenţei şi compoziţiei materiei întunecate şi a energiei întunecate.
Pe lângă acceleratorul propriu-zis experimentele folosesc numeroase alte dispozitive speciale,
calculatoare gigantice şi instrumentar de laborator special. Acestea se află în subteran, în medie la
circa 100 metri adâncime, într-un tunel circular de 27 km lungime, construit în 2006 în apropiere de

7
oraşul Geneva. La Torino, aflat la o distanţă de circa 700 km de Geneva, s-au construit instalaţii
adecvate de recepţionare a fasciculelor de neutrini lansate de la CERN.

Există deja fotograme înregistrate pe hard discuri conţinând imagini de la bombardamente de


particule efectuate la energii enorme; tipărite pe hârtie şi stivuite unele peste altele ele ar atinge
înălţimea Turnului Eiffel. În aceste fotograme apar extrem de rar şi fenomene care se abat de la
fenomenele fizice deja cunoscute. Aceste „anomalii” sunt studiate în mod intensiv pentru a se
cunoaşte mecanismele ce s-au manifestat în Universul timpuriu, la începuturile sale, imediat după
Big Bang.

Cea mai mare structură de materie neagră,


detectată de astronomi

8
Materia neagră este detectată de astrofizicieni datorită forţei gravitaţionale pe care
aceasta o exercită asupra celei care o înconjoară. Ea este diferită de energia
neagră care respinge materia şi este responsabilă de expansiunea universului.

Potrivit astrofizicienilor, universul este compus din 75% energie neagră, 21%
materie neagră şi doar 4% materie obişnuită, formată din protoni, neutroni şi
electroni.

"Aşa cum structura osoasă a corpului uman este vizibilă pe radiografii prin
intermediul razelor X, materia neagră îşi lasă amprenta în semnătura luminoasă a
galaxiilor, relevându-şi prezenţa prin gravitatea pe care o exercită", a precizat
INSU. "Ne uităm la galaxiile foarte îndepărtate din univers şi le obervăm forma.
Lumina galaxiilor, trecând prin univers pentru a ajunge la noi, este decalată de
materia neagră", a explicat Martin Kilbinger, unul dintre cei 19 autori ai studiului.

"Dimensiunea măsurată de noi corespunde limitelor observaţiilor noastre. În


realitate, este posibil ca aceste structuri să fie şi mai mari", a spus Kilbinger.

"Ne imaginăm că materia neagră este compusă din particule pe care nu le


cunoaştem", a explicat Kilbinger. "Interacţiunea sa cu materia obişnuită este foarte,
foarte slabă. Ea trece prin Pământ fără să lase urme. Dacă am construi un mare
detector, materia neagră ar trece prin el", a spus acesta.

Secretul stralucirii stelelor este dat de materia neagra

Astrele din centrul Caii Lactee pot ingloba indeajuns de multa materie neagra pentru a-si
mari durata de viata la mai multe miliarde de ani, dupa cum sugereaza un nou studiu dat
publicitatii de Institutul National de Astrofizica din Florenta, Italia.

Cu toate ca ea constituie aproape 90 % din intreaga masa a galaxiei Calea Lactee, se crede ca
materia neagra este mult prea difuza incat sa poata avea efecte semnificative asupra tuturor stelelor

9
din galaxie. Dar in apropierea colosalei gauri negre situate in centrul galaxiei, materia neagra poate
fi atat de densa incat stelele din jur o pot capta.

Pentru a investiga efectele materiei negre asupra stelelor, astronomul Pat Scott a imaginat un model
care sugereaza evolutia stelelor pe masura ce gravitatia acestora acumuleaza din ce in ce mai putine
particule. Echipa de astronomi a mai descoperit ca unele stele orbiteaza la mai putin de 0,3 ani
lumina de centrul Caii Lactee si in consecinta pot capta mai multa materie neagra decat stelele
situate la marginea galaxiei. Pentru a capta aceasta materie, orbita unei stele trebuie sa aiba mai
degraba un parcurs elongat decat unul circular. Odata captate, particulele de materie neagra vor
intra in coliziune cu gazele din compozitia stelei si astfel se vor stabili in centrul astrului respectiv.
Aici, particulele de materie neagra se vor lovi una de alta determinand o explozie energetica ce va
alimenta steaua.

Inainte de acesta descoperire, astronomii credeau ca materia neagra poate duce la cresterea puterii
de stralucire doar in cazul piticelor albe, stele care nu mai prezinta fuziuni nucleare.

Sursa : New Scientist

Materia neagra, vizibila in urma unei coliziuni galactice

Telescoapele spatiale au capturat imagini din timpul unei coliziuni puternice dintre doua
galaxii, in urma careia misterioasa materie neagra a universului a putut fi observata, au
anuntat oficalii NASA.

Imaginile luate cu ajutorul telescopului Hubble si Chandra X-ray arata o separare clara intre materia
neagra si materia obisnuita in timpul ciocnirii.
Astronomii au putut diferentia cele doua substante cu ajutorul unei noi tehnici, prin intermediul
careia materia neagra apare intr-o nuanta albastra, in vreme ce materia comuna, care este in mare
formata din gaz fierbinte, apare in roz.
Pe masura ce componentele se amesteca cu o viteza de milioane de kilometri pe ora, gazul fierbinte
care intra in componenta fiecareia, intra in coliziune, incetinindu-si viteza.
Separarea care intervine intre cele doua materii reprezinta o dovada a faptului ca materia neagra
10
exista si arata cum particulele acesteia interactioneaza intre ele foarte putin sau deloc, sunt de parere
astronomii.

Albastrul şi rozul acestui "gigant accident cosmic de maşină", după cum a fost poreclit de
cercetători, aduc dovezi noi ale existenţei aşa-numitei materii negre.

Fotografia roiurilor stelare care se ciocnesc unele de altele, capturată cu un telescop extrem de
puternic, aduce, de asemenea, indicii noi despre caracteristicile acestei substanţe enigmatice.

Oamenii de ştiinţă cred că materia neagră, deşi invizibilă ochiului liber, asigură "schelele"
universului, formând un fel de cadru pentru planete, stele, galaxii şi pentru viaţa aşa cum o
cunoaştem noi.

Se crede că în univers există de şase ori mai multă materie neagră decât orice alt fel de materie.

Experţii sunt de părere că, în timp ce universul se forma după Big Bang, forţa gravitaţională a
acestei cantităţi enorme de materie neagră a format planete şi galaxii, modelând astfel cosmosul.

Rozul din imagine indică materia ordinară, în principal gazul fierbinte, iar zona albastră se crede că
arată prezenţa materiei negre.

Roiul stelar din fotografie, MACSJ0025.4-1222, este alcătuit din sute de galaxii şi se află la o
distanţă de 5.7 miliarde de ani lumină. Coliziunea intergalactică a avut loc acum 100 de milioane de
ani în urmă.

Imaginea a fost capturată de observatorul cu raze X Chandra, al NASA, cu ajutorul telescopului


Hubble.

Două roiuri stelare s-au amestecat, la o viteză de milioane de kilometri pe oră, iar imaginea indică
faptul că gazul fierbinte dintr-un roi s-a ciocnit de cel din al doilea roi şi a încetinit, au spus
cercetătorii. Însă nu a încetinit şi materia neagră, sunt de părere oamenii de ştiinţă.

Separarea rozului şi albastrului aduce dovezi pentru teoria potrivit căreia particulele negre
reacţionează foarte puţin între ele, poate chiar deloc, informează Daily Mail.

Ultimul studiu a fost realizat de o echipă internaţională de astronomi, conduşi de Marusa Bradac, de
la University of California Santa Barbara şi Steve Allen, de la Kavli Institute for Particle
Astrophysics and Cosmology, la Stanford.

Sursa: Discovery

Materia neagră, pusă sub lupă

Noi cercetări ale astronomilor asupra a mii de galaxii îndepărtate au dus la


descoperirea a unor filamente imense de materie neagră, anunţă New Scientist. Noua
descoperire sprijină teoria conform căreia acest tip de materie a ajutat la formarea

11
galaxiilor şi aduce puţină lumină în studiile anterioare care se confruntau cu problema:
câtă materie neagră există în univers? Cercetările continuă încă şi au acoperit deja o
suprafaţă de cer de 300 de ori mai mare decât suprafaţa unei luni pline. Cei care se
ocupă de noile studii sunt o echipă de 19 astronomi de la 11 instituţii, uniţi sub
comanda cercetătorului Liping Fu, de la Institutul de Astrofizică din Paris. Datele au
fost culese cu ajutorul unei megacamere de 340 de megapixeli, cea mai mare cameră
astronomică din lume. Aceasta a fost ataşată la telescopul de 3,6 metri Canada –
Franţa – Hawaii.

Observarea materiei negre a fost făcută prin studierea formelor aparente ale
galaxiilor. Aceste forme sunt de obicei distorsionate de gravitaţia oricărui tip de
materie, ce cauzează refracţia luminii galaxiei, fenomen presupus, se pare, şi de
Einstein. Un tipar al acestor distorsiuni indică o reţea vastă de filamente de materie
neagră. Unele dintre aceste filamente se întind pe o distanţă de cel puţin 270 de
milioane de ani-lumină, ceea ce înseamnă o distanţă de 2.000 de ori cât Calea Lactee.
Richard Ellis, cosmolog la Caltech, Pasadena, Statele Unite, a comparat harta cu una a
şoselelor ce leagă statele din SUA, pe când Hubble ar oferi o hartă asemănătoate cu
cea a şoselelor intrastatale, dar este de părere că rezultatele ambelor cercetări ajută
la formarea unei imagini despre structura materiei negre în univers.

Până acum, astronomii se loveau de mari discrepanţe în măsurările cosmice. Cercetări


anterioare sugerau că materia neagră este grupată mai strâns decât arătau studiile
relicvelor de radiaţii microunde ce proveneau de la big bang. Noile descoperiri au făcut
lumină în această privinţă: studiile radiaţiilor microunde erau corecte. 25% din univers
este ocupat de materia neagră. Restul este ocupat de 71% energie neagră, şi de 4%
materie luminoasă obişnuită. Teoreticienii sunt de părere că după big bang materia
neagră s-a prăbuşit sub propria forţă gravitaţională, sfărâmându-se în picături şi
filamente ce au atras şi au compresat gazele pentru a forma noi galaxii. Prin
rezultatele obţinute din studierea unei părţi cât mai mari din cer, astronomii speră să
poată răspunde celor mai arzătoare întrebări despre materia neagră. Una dintre
aceste întrebări ar fi: este materia neagră într-adevăr o substanţă invizibilă sau doar o
schimbare la scară largă în forţa gravitaţională? Momentan se presupune că este o
substanţă ce nu absoarbe, nici nu emite lumină, ceea ce o face să fie invizibilă. (A.Z.)

Astronomii americani…

Astronomii americani au anuntat ca au descoperit un inel de materie neagra intr-un


grup de galaxii, lucru care constituie proba cea mai importanta de pana acum ca
aceasta substanta misterioasa, care formeaza peste o cincime din Univers, exista.
"Este pentru prima data cand vedem ca materia neagra are o structura unica, diferita
de cea a gazului sau cea a galaxiilor din grupurile de galaxii", a explicat James Jee de
la Universitatea Johns Hopkins, unul dintre cercetatorii care au facut aceasta
descoperire.
Astrofizicienii au dedus existenta materiei negre dupa ce au constatat ca galaxiile
aveau o forta gravitationala mult mai mare decat cea care ar fi putut sa rezulte doar
din masa lor vizibila.

Materia neagra, salvatoarea galaxiilor tinere


12
Ignitia primei stele, la o perioada de 500 de milioane de ani dupa Big Bang, a provocat un masacru
cosmic din care a scapat doar o galaxie la cateva mii.

O simulare computerizata efectuata de catre cercetatorii din cadrul Universitatii Durham din Marea
Britanie pare sa indice ca principala conditie a supravietuirii a fost prezenta materiei negre.

In interiorul norilor cosmici se formeaza noi si noi stele ca urmare a fuzionarii materiei normale,
invaluita de misterioasa materie neagra. In cazul galaxiilor mari, aceasta materie a fost indeajuns de
multa si de puternica, incat sa protejeze stele abia formate sau in curs de formare. Acestea au
supravietuit. In schimb, cele mai multe galaxiile erau tinere, prin urmare mai mici ca dimensiuni.
Lipsa unor cantitati suficiente de materie neagra a dus la evaporarea sub efectul bombardamentului
cu radiatii puternice, a stelelor tinere, dar si a materiei normale care intra in compozitia acestora.
Insa nu si a materiei negre, care se regrupa rapid sub forma unor mici norisori.

Satelitul Pamela a depistat particule de „materie neagra“


Cercetatorii au anuntat ca aparatura de pe satelitul Pamela a depistat o sursa inexplicabila care emite
pozitroni din spatiu. Satelitul Pamela a fost lansat in iunie 2006 si are la bord un dispozitiv pentru
detectarea unor particule de “materie neagra”. “Materia neagra” exista, are un rol evident, dar
savantii inca ezita sa se pronunte categoric in acest domeniu. Ei cred ca “materia neagra” constituie
23% din Univers, dar poate fi detectata doar prin intermediul efectelor pe care le are asupra
“materiei normale”, arata revista “Nature”. Pozitronii sunt antiparticule cu sarcina pozitiva.
Experimentul e urmarit si de profesorul Piergiorgio Picozza de la Universitatea din Roma.
“Antimateria e ca lumina: cand vedeti culori diferite, percepeti practic fotoni; particulele albe au
alte forme de energie. Daca acceleratorul de particule din Elvetia va confirma ca pozitronii nu pot fi
emanati de pulsari, atunci inseamna ca am descoperit materia neagra”, spune Picozza. Pamela va
plana in jurul Terrei minimum trei ani. E posibil ca pozitronii sa fie lansati de pulsari, niste stele
moarte, cu o densitate uriasa, ce se rotesc rapid si emana o mare cantitate de energie in cosmos.

Materia neagră

13
Materia neagra este o materie
nelumioasa ce nu se poate detectata
prin observarea nici unei forme de
radiatie electromagnetica, dar a carei
existenta, distribuita de-a lungul
universului este sugerata de câteva
consideratii teoretice.

Au fost elaborate trei teorii care ar


explica existenta materiei negre.
Prima teorie afirma ca galaxiile din
apropierea Caii Lactee par sa se
roteasca mai repede decât ar fi de
asteptat luand in considerare cantitatea de materie vizibila din aceste galaxii. Multi
astronomi cred ca 90% din materia unei galaxii obisnuite este invizibila.
A doua teorie este existenta roiurilor de galaxii. Multe galaxii sunt grupate în astfel de
roiuri. Astronomii afirma ca daca se accepta ca aceste roiuri sunt "legate" între ele
prin gravitatie si ca aceste roiuri s-au format acum câteva miliarde de ani în urma,
atunci aproximativ 90% din masa acestora este materie neagra. Altfel, aceste roiuri nu
ar avea destula masa pentru a le tine apropiate si aceste galaxii s-ar fi îndepartat
pâna acum.

Ultima teorie, si cea mai discutata, sustine existenta materiei negre pe baza modelului
expansiunii universale. Conform acestei idei ,universul a trecut printr-o perioada de
expansiune extrem de rapida într-un timp extrem de scurt. Daca modelul Big Bang-
ului este corect, constanta expansiunii universale ar trebui sa aiba valoarea apropiata
de 1, însemnând ca masa totala a universului ar trebui sa fie de aproximativ 100 de
ori mai mare ca cea vizibila.

Impartirea materiei negre

S-a detectat cea mai mare structură de materie neagră descoperită


vreodată
14
O echipă internaţională de 19 astronomi a detectat o structură filamentoasă de 270 de milioane de
ani lumină - un an lumină corespunde unei distanţe de 9.460 de miliarde de kilometri - descoperită
graţie analizei imaginilor realizate de telescopul Canada-France-Hawaï (CFHT. Structura se
întinde pe distanţe de peste 2.000 de ori mai mari decît mărimea galaxiei noastre, Calea Lactee.
Recordul precedent era de aproape 100 de milioane de ani lumină.

Materia neagră este detectată de astrofizicieni datorită forţei gravitaţionale pe care aceasta o
exercită asupra celei care o înconjoară. Este diferită de energia neagră care respinge materia şi
este responsabilă de expansiunea universului. Potrivit astrofizicienilor, universul este compus din
75% energie neagră, 21% materie neagră şi doar 4% materie obişnuită, formată din protoni,
neutroni şi electroni. Aşa cum structura osoasă a corpului uman este vizibilă pe radiografii prin
intermediul razelor X, materia neagră îşi lasă amprenta în semnătura luminoasă a galaxiilor,
relevîndu-şi prezenţa prin gravitatea pe care o exercită. Lumina galaxiilor, trecînd prin univers
pentru a ajunge la noi, este decalată de materia neagră. Dimensiunea măsurată corespunde
limitelor observaţiilor de pînă acum. În realitate, este posibil ca această structură să fie şi mai
mare.

Materia intunecata, energia intunecata


Stirile pe care le primim în ultimii ani despre Univers
sfideaza logica, sfideaza modul nostru de a vedea lumea.
Credeam într-un univers în care materia cu care suntem
obisnuiti este predominanta. Numai ca lucrurile nu stau în
nici un fel asa. Numai 4-5% din Univers este alcatuit din
materie, din materia aceasta din care noi însine suntem
facuti. Restul de 95%? Nimeni nu stie deocamdata ce
reprezinta aceste 95%. Se vorbeste despre materie
întunecata si energie întunecata, dar aceste sintagme vor
doar sa acopere ceva ce nu cunoastem înca.

Ipoteza materiei întunecate s-a nascut din constatarile astrofizicienilor. Acestia au un mare avantaj:
dispun de cel mai mare laborator cu putinta. Un laborator în care ei nu pot organiza experimente,
dar în care pot observa fenomene ciudate, care trebuie sa îsi gaseasca explicatia. Iar în acest imens
15
laborator se întâmpla lucruri care nu prea pot fi explicate cu ajutorul a ceea ce stim acum. De fapt,
misterul este destul de vechi.
Iata un exemplu, vechi de cinci decenii. Prin 1933 un astrofizician german, pe numele sau Fritz
Zwiky, studia miscarea galaxiilor îndepartate încercând sa le estimeze masa, masurându-le
stralucirea. Apoi a folosit diferite alte metode de estimare, bazate pe viteza de rotatie a galaxiilor, si
a ajuns la niste rezultate aiuritoare: masa roiurilor galactice îndepartate era de 400 de ori mai mare
decât cea calculata initial. Discrepanta dintre masa calculata si cea estimata a capatat si un nume:
„Problema masei lipsa”. Problema nu este rezolvata nici în prezent si, mai mult decât atât, ea s-a
complicat. Si s-a complicat mai mult din 1998, când astrofizicienii au facut un anunt extraordinar.
Expansiunea Universului se accelereaza!
A sosit acum momentul unor scurte precizari. Relativitatea generalizata postuleaza ca prezenta unei
mase oarecare curbeaza spatiul. Analogia care descrie acest postulat este deja clasica: cea a unei
bile aflata pe o coala perfect elastica. Dar Teoria generalizata a Relativitatii poate fi aplicata în
cazul întregului Univers, caz în care vom putea stabili structura spatiu-timpului la scara mare.
Trebuie numai sa cunoastem cât mai bine felul în care masa si energia sunt distribuite în Univers.
Simplificând la maximum modelul cosmologic putem spune ca, daca densitatea materiei în Univers
este mai mica decât 2 x 10^-23 g/cm3, atunci curbura universului este negativa (pe o suprafata cu
curbura negativa dreptele paralele se îndeparteaza una de alta, iar suma unghiurilor unui triunghi
este mai mica de 180 grade). Daca densitatea materiei este egala cu valoarea de mai sus, atunci
curbura Universului este nula, avem de-a face cu un Univers plat (în acest caz sunt valabile
teoremele geometriei euclidiene). Si, în sfârsit, daca densitatea este mai mare decât cea indicata mai
devreme, atunci curbura universului este pozitiva (cum este cea a unei sfere, iar în acest caz nu
exista drepte paralele si suma unghiurilor unui triunghi este mai mare de 180 grade).
În discutia noastra mai exista un aspect important: legatura dintre densitatea medie a materiei în
Univers si viteza sa de expansiune. Într-un Univers alcatuit numai din materie, masele se vor atrage
reciproc, ceea ce va constitui o frâna în calea dilatarii, care ar trebui sa încetineasca pe masura
trecerii timpului. Dar teoria relativitatii vorbeste despre o echivalenta între materie si energie, motiv
pentru care modelele de Univers trebuie sa tina cont de o eventuala densitate de energie diferita de
zero, la scara Universului. De altfel, în modelul lui Einstein, pentru ca Universul sa fie stationar
(adica sa nu se dilate sau sa se contracte) a fost introdus un termen suplimentar, faimoasa constanta
cosmologica. Aceasta constanta joaca un rol foarte important: în anumite conditii, densitatea de
energie fiind diferita de zero, ar aparea o forta repulsiva, care ar contrabalansa efectele
gravitationale. Stim deja, datorita lui Hubble, ca universul se afla în expansiune. Acum sa ne
reamintim constatarea din 1998, conform careia aceasta expansiune se accelereaza. Ceva trebuie sa
provoace acest fenomen. Ce?
Raspunsurile se afla deocamdata la stadiul ipotezelor. Un lucru este cert. Materia aceasta, cu care
suntem noi obisnuiti, pe care o putem vedea sau pipai, reprezinta doar o foarte mica parte din
compozitia întregului Univers, doar vreo 4%! Restului, pâna la 100%, i se adauga cuvântul
„întunecat”: materie întunecata, energie întunecata, asta ca sa sublinieze mai mult misterul. Dar de
unde stim ca avem numai 4% materie obisnuita? Vorbeam mai sus despre curbura Universului, care
depinde de densitatea de materie. Iar curbura Universului a putut fi determinata cu o precizie
suficient de buna, prin masuratori efectuate asupra fondului cosmologic de radiatii. Acest fond de
radiatii reprezinta prima „pâlpâire” a Universului, la aproximativ 400.000 de ani dupa Big Bang
(pâna în acel moment densitatea si temperatura acestuia erau atât de mari încât nici un foton nu
putea „circula” liber, Universul era opac). Masuratorile au fost facute de-a lungul timpului cu sonda
spatiala COBE, a urmat experimentul Boomerang (care s-a folosit de baloane ridicate în stratosfera)
si, anul trecut, de catre sonda WMAP (Wilkinson Microwave Anisotropy Probe), care a studiat
variatiile foarte mici din acest fond cosmologic de radiatii. Interpretarea rezultatelor a dus la o
concluzie clara. Traim într-un Univers plat, adica într-un Univers în care este valabila geometria
euclidiana. Daca Universul este euclidian, atunci trebuie sa avem o anumita densitate de materie, a
carei valoare am indicat-o mai sus. Iar daca facem comparatia cu ceea ce masuram direct obtinem o

16
valoare foarte mica, de numai 4% din ceea ce ar trebui, pentru a ne da un Univers plat... Revenim la
ideea noastra: trebuie sa mai existe ceva. Ar trebui sa putem explica acest „ceva” apelând la ipoteze.
Ne este foarte usor sa ne gândim ca avem de-a face cu materie obisnuita, dar care nu este accesibila
instrumentelor noastre. Este vorba despre ceea ce astrofizicienii numesc MACHOs (Massive
Astrophysical Compact Halo Objects). Candidate pentru acest tip de materie întunecata ar putea fi
gaurile negre primordiale, despre care am vorbit în numarul 4-2004 ar revistei noastre. Acestea ar fi
putut fi „fabricate” în numar suficient de mare în perioada timpurie a Universului, astfel încât sa-l
influenteze si în prezent, ducând la manifestarile neasteptate pe care le-am descris mai sus. Aceste
MACHOs ar mai putea fi si altceva: pitice maro sau planete gigantice, care nu emit lumina proprie.
Acest tip de obiecte sunt analizate cu atentie de catre astrofizicieni, dar mai exista o ipoteza, mai
fascinanta si mai plina de perspective de nebanuit în prezent.
Este vorba despre WIMPs (Weakly Interacting Massive Particles), care poarta nume, deocamdata,
neobisnuite noua: neutralino, axoni etc. Aceste particule ipotetice ar avea capacitatea de a nu
interactiona decât foarte slab cu materia obisnuita. Astfel, este posibil ca în fiecare clipa trupurile
noastre sa fie strabatute de milioane asemenea particule în fiecare secunda, particule ce calatoresc
cu milioane de km/h, fara ca acestea sa interactioneze cu materia din care suntem alcatuiti. Nici
macar Pamântul sau corpurile ceresti cele mai masive nu ar fi un obstacol pentru WIMPs. De fapt,
avem detectat deja asemenea particule care interactioneaza slab: neutrinii. Numai ca neutrinii au
masa neglijabila, în timp ce WIMPs, asa cum le arata si numele, ar trebui sa fie particule masive. Sa
nu credeti ca aceste particule au fost scoase din vreun joben de catre astrofizicieni. Ele sunt
prevazute de catre cea mai moderna si exotica ramura a fizicii, cea a superstringurilor. Aceasta
teorie încerca sa unifice fortele naturii folosindu-se de un Univers multidimensional (7 dimensiuni
suplimentare se adauga celor cu care suntem noi obisnuiti). Pentru frumusetea ipotezelor din teoria
superstringurilor vom deschide o mica paranteza. Este bine sa stiti ca, potrivit acestei teorii, la
dimensiuni foarte mici, undeva în jurul a 10-35m, particulele elementare dispar. Ramân numai niste
mici deformari ale spatiului, un soi de corzi ce vibreaza într-un spatiu cu 11 dimensiuni (de aici
vine si numele de teoria superstringurilor). Ei bine, particulele elementare sunt tocmai rezultatul
combinarii acestor corzi. Altfel spus materia însasi este rezultatul combinarii unor vibratii la scara
subcuantica. Încheiem aici mica noastra paranteza, cu promisiunea ca într-un viitor nu prea
îndepartat vom dedica un întreg grupaj despre acest subiect.
Revenind acum la materia întunecata trebuie sa ne punem obisnuita întrebare: cum am putea
verifica o asemenea ipoteza? Una dintre cai ar fi sa fabricam noi însine materie întunecata. Este
posibil asa ceva? Se pare ca da, deoarece începând cu 2007 la CERN, în Elvetia, va fi pus în
functiune un superaccelerator de particule, în inelul caruia se vor ciocni protoni si antiprotoni de
foarte mare energie, energie înca neatinsa pe Terra. Se spera ca în urma acestor ciocniri vom gasi
urmele clare ale materiei întunecate. Si mai exista o cale. Desi, asa cum spuneam, particulele
WIMPs interactioneaza foarte slab cu materia totusi aceasta interactiune se produce. Mai multe
grupe de cercetatori din lumea întreaga au propus diferite metode pentru a o detecta. Imaginati-va
un cristal în care atomii sunt aproape „înghetati”, prin aducerea lui la temperaturi cât mai apropiate
de zero absolut. Apoi vom urmari ce se întâmpla cu atomii din reteaua cristalina, deoarece în urma
interactiei cu WIMPs vom avea o foarte usoara crestere a agitatiei acestor atomi. Desigur, precizia
de masurare este esentiala într-un asemenea experiment, deoarece, sa nu uitam, WIMPs înseamna
particule masive care interactioneaza slab cu materia obisnuita.
Daca pâna acum am vorbit despre materia întunecata, trebuie sa ne oprim putin si asupra energiei
întunecate, vinovata, asa cum se arata mai înainte, de accelerarea expansiunii Universului. Aici
lucrurile sunt si mai complicate, de aceea noi le vom simplifica. Întâi vom face o afirmatie: vidul nu
este vid si nici nu poate fi vid. Acolo se produc fluctuatii la scara cuantica, apar si dispar particule,
exista deci energie, numita chiar asa: energia vidului. Iar aceasta energie calculata de fizicieni este
cu 120 de ordine de marime mai mare decât cea calculata de cosmologi. Diferenta este uriasa si
pune mari probleme oamenilor de stiinta. Iar aceasta energie a vidului este cel mai bun candidat
pentru energia întunecata, care ar trebui sa reprezinte aproximativ 73% din întregul Univers. O
valoare uriasa pentru ceva ce nu stim, deocamdata, ce reprezinta. Dar si în acest caz vom avea, în
17
anii ce vin, experimentele corespunzatoare. De fapt, se va relua un experiment mai vechi, realizat
înca din 1948 de catre fizicianul olandez H.G.B. Casimir. Acesta a folosit doua placi de aluminiu
plasate în vid, foarte aproape una de alta. Între ele au aparut forte de atractie si de respingere (foarte
slabe) care oglindeau tocmai fluctuatiile de energie la nivelul cuantic al vidului. În anii nostri avem
la dispozitie un instrument mult mai sensibil: joctiunea Josephson. Cu ajutorul acesteia se pot
masura fluctuatiile din vidul cuantic, atunci când este racita pâna în apropiere de 0K. Asteptând
rezultatele acestor experimente, cu care va vom tine la curent în numerele viitoare, trebuie sa mai
introducem, în fuga, un cuvânt nou: quintesenta, a cincea esenta, dincolo de elementele standard ale
alchimistilor: pamântul, aerul, focul si apa. Acesta ar putea fi cuvântul ce va fi folosit în viitor
pentru a numi energia întunecata. Si credem ca acest cuvânt ilustreaza foarte bine ceea ce stim
acum.
Stim ca ne aflam în fata unui mare mister care trebuie sa-si gaseasca rezolvarea. Acesta este rostul
stiintei.

Materia întunecată şi energia întunecată

Oamenii de ştiinţă cunosc multe despre cei 4% din Univers care sunt constituiţi materie
obişnuită, vizibilă, precum cea care formează oamenii şi planetele, Pământul şi Soarele.
Insă restul de 96% din Universrămâne un mister. Ceea ce constituie o combinaţie de
materie nedescoperită şi energie cosmică, denumite materie întunecată şi energie neagră,
constituie una dintre cele mai mari intrebări ale ştiinţei moderne. Cercetătorii ştiu însă unde
ar putea gasi răspunsul. De aceea, astrofizicianul Rocky Kolb, de la universitatea din
Chicago, şi Joe Lykken, teoretician în fizica particulelor la laboratorul Fermilab, vor explica
într-o conferinţă săptămâna viitoare în Washington, DC, SUA, cum acceleratoarele de
particule, sateliţii, telescoapele din sateliţi şi detectoarele subterane sunt pe cale să arunce
o rază de lumină asupra materiei întunecate şi a enegiei întunecate.

Explicarea misterului materiei şi energiei întunecate ar putea deschide uşa către un mod complet nou
de a înţelege Universul nostru. „Materia întunecată şi energia întunecată sunt cele mai importante
teme din toată ştiinţa”, afirmă cosmologul Michael Turner, care va fi moderatorul conferinţei. Anul
trecut, la Smithsonian, Turner a fost moderatorul unei alte conferinţe, una despre teoria corzilor, unul
dintre cele mai controversate concepte din fizica particulelor în prezent. Turner, de la universitatea din
Chicago, este renumit prin faptul că îi împinge pe susţinătorii teoriilor în afara zonei lor de comfort, cu
întrebări provocatoare. „Este un adevărat maestru”, spune Melody Curtis, coodonatorul senior pentru
asociaţia Smithsonian. „El scoate tot ce este mai bun în oameni”.

Conferinţa va fi susţinută mercuri, 24 septembrie, la ora 7 p.m, la Muzeul Naţional de istorie naturală
Smithsonian din Washington, DC. Taxa de intrare este de 20 dolari.

Materia întunecată

Oamenii de ştiinţă au găsit primele dovezi ale existenţei materiei întunecate în 1935. Ei au formulat
ipoteza cum că îngramadiri de materie întunecată au creat scenariul pentru galaxiile individuale,
menţinându-le împreună, în timp ce planetele şi stelele se formau.

Energia întunecată

Cu aproximativ 10 ani în urmă, oamenii de ştiinţă au descoperit că o forţă de sens opus împingea
Universul, extinzându-i marginile într-un ritm din ce în ce mai alert (n.t. S-a descoperit că Universul este
în o expansiune accelerată). Aceasta putea fi cauzată de energia neagră, afirma Turner.
18
Materia şi energia întunecată comparate

El spune că: „ Materia întunecată şi energia întunecată sunt cei doi titani întunecaţi care au controlat
evoluţia Universului”. Ca şi energia neagră, materia întunecată a scăpat detectării directe, până acum.
In afară de aceasta, cele doua par să nu aibă multe în comun. "Materia întunecată este distribuită în
mod inegal în Univers”, afirmă Lykken. „Pe de altă parte, energia întunecată, dacă într-adevăr există,
este distribuită în mod egal prin tot Universul. Deci există tot atât de multă energie întunecată în acest
birou, câtă există şi într-un cub de aceeaşi marime, aflat în spaţiul intergalactic.”

Gravitaţia energiei neagre nu atrage. In schimb, ea inspiră repulsie, asemeni băieţilor şi fetelor la un
dans în şcoala generală. Deci se împrăştie cât mai departe în Univers. Asta nu înseamnă ca galaxia
noastră se va destrăma în viitorul apropiat, spune Turner. „In galaxia noastră, energia neagră este
depaşită numeric de materia întunecată.” Dar înţelegerea energiei negre ar putea să ne dea o noua
viziune asupra viitorului Universului.

Cum se studiază materia şi energia întunecată?

In zilele noastre, folosind diferite unelte de cercetare în cele trei frontiere ale fizicii particulelor,
cercetatorii lucrează împreună pentru a răspunde la întrebări despre antimaterie şi despre energia
neagră.

Pentru a descoperi cum s-a format Universul, oamenii de ştiintă folosesc acceleratoare de particule,
precum LHC în apropiere de Geneva, Elveţia, pentru a reproduce energii şi temperaturi care existau
imediat după Big Bang. Din cauză ca LHC va produce energii de şapte ori mai mari decât ale oricărui
accelerator de particule înaintea lui, cercetătorii speră să producă şi să înregistreze particule care au
disparut imediat după Big Bang, inclusiv particule teoretice de materie întunecată.

Alte unelte pe care cercetătorii speră că le vor folosi pentru a obţine o mai bună înţelegere asupra
originii Universului, îi vor ajuta să caute particule de antimaterie ce călătoresc prin spaţiu şi trec prin
Pământ. De asemenea, cercetătorii vor căuta efecte ale materiei întunecate şi ale energiei întunecate
în spaţiu.

Cercetătorii au îmbunătăţit un experiment denumit Căutarea Criogenică a Materiei Întunecate, prin


adăugarea unei colecţii de detectoare subterane. Ei speră că vor identifica materia întunecată în timp
ce ea trece prin interiorul Pământului.

Departamenul de Energie şi NASA lucrează la o misiune care propune să trimită un telescoap în spaţiu
pentru a verifica dacă expansiunea Universului se accelerează şi dacă materia neagră este cauza
pentru aceasta.

Entuziasmul unei generaţii

„Acesta este un moment extraordinar”, spune Turner. „Se întrevăd descoperiri la orizont. Şi dacă istoria
este un exemplu, probabil că vom fi surprinşi.” Ce înseamnă toate acestea? Este de asemenea posibil
ca aceste tipuri de experimente (acceleratorul de particule, detectoarele subterane pentru materie
întunecată şi telescoapul în satelit) să demonstreze că teoriile prezente despre materie întunecată şi

19
despre energia întunecată sunt de fapt greşite. „Ceea ce ar însemna este faptul că am trecut la un nou
nivel”, afirma Lukken. „ Aceasta ar fi grozav”.

Cercetarea fundamentală duce la dezvoltări practice nebănuite

„Când oamenii de ştiinţă se jucau cu baterii şi magneţi, nu părea că va fi folositor pentru ceva, însă s-a
dovedit a fi” , spune Lykken. Ideea că un magnet rotativ ar putea genera energie, acum guvernează
generatoarele de curent electric din toată lumea. „Conexiunea dintre magnetism şi electricitate a
revoluţionat societatea noastră”, susţine Lykken. „Este motivul pentru care acum noi nu îngheţăm în
întuneric”.

Altă idee care parea să fie folositoare doar pentru stimularea intelectului a fost cea a mecanicii
cuantice, formulată in 1920, pentru a explica comportamentul straniu al particulelor din interiorul
atomilor. „Doar câteva persoane din întreaga lume au înţeles-o”, spune Lykken.” Dar după aproximativ
30 de ani, John Bardeen a inventat tranzistorul bazat pe mecanica cuantică.” Şi acesta a stat de atunci
la baza electronicii.

Instrumentele de cercetare pot de asemenea să-şi găsească noi întrebuinţări în diferite domenii,
precum medicină. Cercetarea în domeniul fizicii particulelor a contribuit la Computer-Aided
Tomography (scanări CAT, sau tomografie asistată de calculator), Magnetic Resonance Imaging (MRI,
sau rezonanţă magnetică nucleară), Positron Emission Tomography (scanări PET, sau tomografie cu
emisie de pozitroni) şi la tratarea cancerului.

Turner spune ca el nu poate prezice cum întelegerea materiei întunecate şi energiei întunecate vor fi
folosite practic, dar el susţine că are încredere in puterea cercetărilor fundamentale. „Pe termen lung,
cercetarea fundamentală nu numai că schimbă modul în care privim Universul”, spune el, ”dar schimbă
de asemenea şi modul în care trăim şi îl schimbăîn bine”.

Misterioasa energie intunecata


accelereaza dezvoltarea Universului
20
O echipa de astrofizicieni americani a
anuntat marti identificarea unei noi metode
stiintifice ce confirma existenta misterioasei
energii intunecate in Univers, o forta a carei
existenta ipotetica a fost postulata pentru a
explica de ce Universul continua sa se
extinda, desi acceleratia gravitationala ar fi
trebui sa-l faca sa se contracte, informeaza
AFP, citata de Agerpres.

In astronomie, energia intunecata este o


forma de energie ipotetica prezenta in tot
Universul, ce genereaza o forta care se comporta ca o gravitatie negativa

(repulsiva), actionand contrar fortei gravitationale. Astfel, energia intunecata ar


putea explica accelerarea expansiunii Universului. Scopul cercetarilor astrofizice
actuale in domeniu este masurarea precisa a vitezei de expansiune a Universului
pentru a determina modul in care aceasta expansiune variaza in timp.

Cu ajutorul observatiilor realizate de telescopul cu raze X Chandra, apartinand


NASA, astrofizicienii americani sustin ca pot confirma ipoteza existentei energiei
intunecate. Echipa de cercetatori, coordonata de profesorul Alexey Vikhlinin de la
Observatorul Smithsonian

de Astrofizica, a studiat volumul de crestere a structurii clusterelor de galaxii, cele


mai mari aglomerari de materie din Univers.

"Acest studiu, ce s-a desfasurat pe durata mai multor ani, difera de alte metode de
cercetare a energiei intunecate, precum sunt cele bazate pe observarea exploziilor
supernovelor" (stele foarte masive aflate in ultimele stadii ale vietii, care explodeaza
cu o energie colosala si cu o luminozitate de aproximativ 10 miliarde de ori mai
puternica decat a Soarelui), precizeaza cercetatorii americani.

"Aceste noi rezultate ne ofera un test independent crucial privind existenta energiei
intunecate, cautata indelung de astrofzicieni. Asa cum arbitrii de fotbal se plaseaza
in anumite zone ale terenului de joc pentru a observa cu o cat mai mare acuratete
anumite faze, si noi incercam sa adoptam aceasi metoda in studiul nostru asupra
energiei intunecate", explica Alexey Vikhlinin.

Principala descoperire a astrofizicienilor coordonati de prof. Vikhlin este ca energia


intunecata, responsabila de expansiunea Universului, mai are un efect foarte
important, si anume previne cresterea continua a clusterelor de galaxii, prin
21
acumulare de materie sub efectul imenselor campuri gravitationale dezvoltate de
acestea. Ei au folosit telescopul orbital Chandra pentru a studia formarea unor
clustere de galaxii din urma cu miliarde de ani si au obtinut date care confirma
faptul ca misterioasa energie intunecata este o forta universala ce guverneaza
expansiunea materiei in Univers.

In absenta energiei intunecate aceste gigantice clustere de galaxii ar deveni din ce in


ce mai mari si mai dense, neexistand nici o forta care sa se opuna fortei
gravitationale ce ar fi fost suverana in Univers. Insa in ultimele miliarde de ani,
aceste clustere nu s-au marit, ceea ce constituie o dovada logica a existentei energiei
intunecate. Studiul a fost realizat in urma observarii a 86 de clustere de galaxii ce au
inceput sa se formeze in urma cu 5,5 miliarde de ani.

Astfel istoria Universului apare ca o inclestare perpetua intre "doi titani intunecati"
- energia intunecata si materia intunecata (un alt construct ipotetic al
astrofizicienilor, care sub imperiul fortei gravitationale dezvoltate se opune
destramarii Universului in spatiu, in cazul in care forta repulsiva a energiei
intunecate ar fi singura ce actioneaza). "Este pentru prima data cand observam
efectele unei lupte din aceasta inclestare, castigata de energia neagra", a comentat
astrofizicianul Michael Turner de la University of Chicago.

Aceste concluzii confirma de altfel si teoria Relativitatii generale, gandita de Albert


Einstein in urma cu un secol. Einstein a fost primul care a explicat echilibrul
fortelor din Univers prin ipoteza existentei unei forte care sa se opuna gravitatiei. In
absenta acestei forte repulsive, sub imperiul gravitatiei, intregul Univers s-ar
contracta si si-ar mari densitatea pana in momentul marii implozii finale, Big
Crunch.

Conform autorilor studiului ce va aparea in editia din 10 februarie a revistei


Astrophysical Journal, concluziile la care au ajuns intaresc ideea ca energia
intunecata ar fi constanta cosmologica postulata de Albert Einstein.

MATERIA ÎNTUNECATĂ. ENERGIA ÎNTUNECATĂ.

Ceea ce ştim şi vedem că există în Univers reprezintă materia vizibilă – adică „obişnuitele”
stele, planete, galaxii, supergalaxii -care este în proporţie de numai 5 % din masa
Universului. Nu ştim nimic, sau extrem de puţin, despre materia întunecată/neagră şi
energia întunecată.

22
Materia întunecată este o substanţă din cosmos foarte puţin cunoscută, descoperită relativ
recent şi formată din particule încă nedetectate experimental, a cărei existenţă a fost
stabilită doar teoretic; existenţa ei încă nu a putut fi dovedită pe cale experimentală din
cauză că ea nu emite radiaţii.

Energia întunecată / neagră.


Cu aproximativ 10 ani în urmă, oamenii de ştiinţă au descoperit că o forţă de sens opus
împingea Universul, extinzându-i marginile într-un ritm din ce în ce mai alert ( s-a
descoperit că Universul este în o expansiune accelerată). Aceasta putea fi cauzată de
energia neagră, afirma cosmologul Michael Turner. (Professor, Departments of Astronomy
and Astrophysics, and Physics, and the College; Enrico Fermi Institute; Kavli Institute for
Cosmological Physics; Ph.D., Stanford, 1978)

Distributia materiei întunecate şi a energiei întunecate în Univers (estimaţie din 2008)

Conform teoriilor actuale (date cf. revistei germane "Spektrum der Wissenschaft" nr.
11/2008 p.38), Universul ar fi format din:

• Materia întunecată: circa 21 % din totalul materiei din univers;


• energie întunecată: circa 74 % din totalul materiei universului; aceasta este tot o
substanţă, o materie, foarte puţin cunoscută, doar că numele ei de „energie” este
impropriu;
• barioni: circa 5 % - aceştia constituie lumea materială obişnuită pe care o percepem
direct, inclusiv stelele, planetele, galaxiile etc.
• neutrini: circa 0,1 %;
• radiaţia de fond: echivalează cu circa 0,01 % din materia universului.

Proportia materiei in univers

Materia şi energia întunecată comparate.


23
Turner spune că: „ Materia întunecată şi energia întunecată sunt cei doi titani întunecaţi
care au controlat evoluţia Universului”. Ca şi energia neagră, materia întunecată a scăpat
detectării directe, până acum. In afară de aceasta, cele două par să nu aibă multe în
comun. "Materia întunecată este distribuită în mod inegal în Univers”, afirmă Lykken. „Pe de
altă parte, energia întunecată, dacă într-adevăr există, este distribuită în mod egal prin tot
Universul. Deci există tot atât de multă energie întunecată în acest birou, câtă există şi într-
un cub de aceeaşi marime, aflat în spaţiul intergalactic.”

Există dovezi (stabilite de către cercetătorii Universităţii din Pittsburg cu ajutorul radiaţiilor
de fond, adică radiaţia reziduală a radiaţiilor din explozia iniţială ) despre existenţa
materiei şi energiei întunecate, nedetectabile încă. S-a constatat că fotonii din radiaţia de
fond sunt încetiniţi prin trecerea printre galaxii mai mult decât se calculase, întârzierea
datorându-se trecerii prin materia întunecată.

De asemenea sunt teorii care se bazează pe certitudinea prezenţei „ găurilor negre” prin
care se demonstrează existenţa energiei întunecate care este responsabilă de expansiunea
accelerată a Universului. Pentru prima oară, în vremurile noastre, s-a observat o gaură
neagră care a fost surprinsă aruncând jeturi de energie deşi se ştie că găurile negre aspiră şi
nu refulează materia.

Universul se află într-o permanentă expansiune care are loc cu o viteză mai mare decât s-au
aşteptat cercetătorii spaţiului cosmic; această viteză este imprimată de o curioasă forţă
numită „de chintesenţă”, o forţă generată de vidul cosmic. Vidul cosmic, departe de a fi
gol, constituie sediul unor nebănuite energii. In Univers, în jurul găurilor – care reprezintă
„bulele de vid” a spaţiului - se îngrămădeşte aşa numita materie întunecată precum şi
energia întunecată, invizibilă, care constituie 95% (după unii fizicieni 90%) din materia
cosmică. Particulele de materie întunecată sunt numite de savanţi (care nu le-au văzut
niciodată) axioni, neutrini.

Neutrino este o particulă elementară stabilă, nu are sarcină electrică (deci este neutră
d.p.d.v. electric), are masa de cel puţin zece mii de ori mai mică ca aceea a electronului.
Existenţa neutrinilor a fost teoretic stabilită în anul 1936, ei constituind explicaţia abaterii
de la legile de conservare a energiei şi a fost pusă în evidenţă experimental în anul 1954.
Zi şi noapte primim de la Soare, în fiecare secundă, aproape zece miliarde de neutrini pe
centimetru pătrat. Corpul omenesc este străbătut de milioane de neutrini.
Se pare că neutrinii nu reacţionează cu materia. Neutrinii îşi schimbă starea frecvent. Se
cunosc trei feluri de neutrini.

Se fac experimente – inclusiv cu acceleratoare gigantice ca cel al CERN[1] de la Geneva - şi


cu programe în care sunt angrenate multe şi deosebit de puternice forţe ştiinţifice, care
24
constau în încercarea de a creea două fascicole de neutrini care să se intersecteze / să se
bombardeze reciproc. Se utilizează şi se vor folosi energii de ordinul a 12 gigajouli şi de mii
de miliarde de volţi.

Se aşteaptă ca să se creieze condiţiile existente în perioada imediat următoare Big-Bang-


ului. Se aşteaptă să se descopere, în cursul acestor experiementări, noi particule
elementare precum şi mecanismele ce s-au petrecut la naşterea Universului timpuriu care să
permită emiterea unor teorii plauzibile asupra formării Universului, asupra existenţei şi
componenţei materiei şi energiei negre (întunecate). Este cazul experimentelor ce se vor
realiza atât cu acceleratorul şi alte dispozitive, maşini şi calculatoare gigantice precum şi
instrumentar de laborator.

Harta materiei lipsă a universului.

Cu ajutorul telescopului Hubble, cercetătorii au descoperit aproape jumătate din materia


lipsă a Universului, relatează AFP. Această materie, numită barioni, a fost creată în timpul
şi după producerea Big Bangului şi se ascunde în spaţiul dintre miliardele de galaxii.
"Credem că ceea ce vedem sînt firele unei structuri în formă de reţea, care formează
«coloana vertebrală» a Universului”, a declarat astronomul Mike Shull de la Universitatea
din Colorado, după o cercetare extinsă a Universului local. "Ceea ce completăm în detaliu
este faptul că spaţiul intergalactic, care în mod intuitiv ar părea gol, este de fapt rezervorul
majorităţii materii barionice din Univers”, a completat Mike Shull. Cercetările actuale sînt
cele mai detaliate în ceea ce priveşte materia lipsă sau materia normală, care nu ar trebui
confundată cu materia neagră a Universului. Materia barionică însumează de aproximativ
cinci ori materia Umiversului, pe cînd materia neagră se găseşte în procent de doar 25%.
Observaţiile acoperă o suprafaţă de patru
miliarde de ani lumină, iar în studiile lor,
cercetătorii s-au folosit de 28 de cuasari, care
luminează structurile de materie barionică.
"Scopul nostru este confirmarea existenţei
reţelei cosmice prin realizarea unei hărţI a
structurii sale, prin măsurarea temperaturii şI
cantităţii de metale grele prezente în ea.
Studierea reţelei cosmice ne oferă informaţii
despre cum s-au format galaxiile în timp", a
mai adăugat Shull.

Studiul de cercetare a fost publicat în revista


"Astrophysical Journal” şi caută să răspundă la întrebarea: unde se află materia lipsă a
Universului şI ce proprietăţi are ea?

25
Doi celebrii astrofizicieni despre materia întunecată şi energia întunecată:

St. Hawking: „Galaxia noastră şi alte galaxii trebuie să conţină deasemenea o mare
cantitate de „materie întunecată” pe care nu o putem vedea direct, dar despre care ştim că
trebuie să să fie acolo datorită influenţei atracţiei sale gravitaţionale asupra stelelor care
orbitează în galaxie...... Aceste stele orbitează în galaxii mult prea repede pentru a fi
menţinute pe traiectorii doar de atracţia gravitaţională a stelelelor galactice observate....
De fapt, cantitatea de materie întunecată depăşeşte cu mult cantitatea de materie
obişnuită din univers. Dacă însumăm toată această materie întunecată, obţinem totuşi
numai circa o zecime din cantitatea de materie necesară opririi expansiunii” (universului). „
Dar s-ar putea să existe, de asemenea, alte forme de materie întunecată, distribuită
uniform prin univers care nu au fost încă detectate şi care ar putea ridica şi mai mult
densitatea universului. De exemplu, există un tip de particule elementare numite neutrini,
care interacţionează foarte slab cu materia.... Dacă neutrinii au masă, ei pot constitui o
formă de materie întunecată.”; neutrinii „....trec prin noi cu o rată de miliarde de particule
pe secundă, dar fără vreun efect” ; „...fizicienii au postulat existenţa unei substanţe încă
neidentificată ca atare – energia întunecată”

Hubert Reeves: „Dispunem actualmente de o nouă evaluare a masei Galaxiei noastre.....


Rezultatul este uimitor: Galaxia noastră este de cinci până la zece ori mai masivă decât o
credeam înainte. Acelaşi rezultat a fost obţinut studiind numeroase alte galaxii. Nu
cunoaştem natura acestui adaos de masă... Despre ce este vorba ..? Există numeroşi
candidaţi posibili.. printre care chiar şi particule elementare a căror natură n-o concepenm
încă. Această componentă misterioasă este cunoscută în literatura de specialitate sub
numele de „materie neagră” sau „masă lipsă”. Ea ne forţează să admitem că o mare parte a
materiei universale se află încă în afara sferei noastre de cunoaştere.” „Suntem nevoiţi să
revedem situaţia prin prisma descoperirii, cu ajutorul studiului rotaţiei galactice, a unei
importante componente de „materie întunecată”.... nimic nu ne permite să să afirmăm că
această misterioasă materie întunecată este alcătuită din materie obişnuită (cum ar fi, de
exemplu, asteroizii sau stelele puţin luminoase). Ar putea fi vorba de o componentă mai
exotică ( particule necunoscute, neutrini masivi, etc).”

Telescopul spatial Hubble identifica un inel de materie intunecata

26
Astronomii au descoperit una dintre cele mai bune dovezi ale existentei materiei
intunecate- o cantitate misterioasa care cuprinde Universul nostru. Ei au identificat ceea ce
parea sa fie un inel supranatural pe cer, alcatuit dintr-o substanta enigmatica.
Folosind telescopul spatial Hubble, oamenii de stiinta au stabilit ca inelul s-a format cu mult
timp în urma, dupa o uriasa ciocnire dintre doua galaxii în forma de ciorchine. Asa cum
sugereaza si numele, materia întunecata nu reflecta, nici nu emite lumina detectabila, si
totusi reprezinta cea mai mare parte din materia Universului.

Astronomii au suspectat de mult existenta acestei „materii” invizibile ca fiind sursa


gravitatiei suplimentare care tine la un loc galaxiile-ciorchine. Aceste galaxii s-ar împrastia
daca ar fi atrase doar de gravitatia stelelor lor vizibile.

Nimeni nu stie din ce e facuta materia intunecata, dar se crede a fi o particula elementara
gasita în cosmos. Cercetatorii de la Universitatea Johns Hopkins si de la Institutul Stiintific
de Telescoape Spatiale, amandoua aflate în Baltimore, SUA, au observat inelul pe
neasteptate, in timp ce trasau pe harta distributia materiei întunecate din galaxia-ciorchine
Cl 0024+17.
Acest ciorchine se afla la o distanta de 5 miliarde de ani-lumina de Pamant; inelul lui de
materie întunecata masoara 2,6 milioane de ani-lumina. Pentru ca astronomii nu pot vedea
materia întunecata, ei trebuie sa-i deduca existenta studiind modul în care gravitatia ei
curbeaza lumina unor galaxii mai îndepartate.

Acest şoc puternic, numit lentila gravitationala, le permite astronomilor sa puna pe harta
lumina distorsionata, sa deduca masa ciorchinelui si cum este distribuita materia întunecata
In ciorchine.
La inceput, membrii echipei au crezut ca inelul era o iluzie în datele lor. Dar încercarile
repetate de a face ca inelul sa dispara au dus la esec. Pâna la urma, astronomii s-au convins
ca acesta trebuie sa fie o prezenta reala.

In august 2006, astronomii americani au identificat semnatura gravitationala a materiei într-


o alta galaxie- ciorchine.

27
„Desi materia invizibila a fost descoperita înaintea galaxiilor-ciorchine, nu a fost niciodata
detectata ca fiind asa de mult separata de gazul fierbinte si de galaxiile care formeaza
ciorchinii”, a declarat coautorul Myungkook James Jee de la Universitatea Johns Hopkins.

„Descoperind structura unei materii întunecate care nu este urmata de galaxii sau gaz
fierbinte, putem studia modul în care se manifesta diferit de materia normala.”

Simularile pe calculator a unor coliziuni ale galaxiilor-ciorchine arata ca atunci când doua
astfel de galaxii se ciocnesc, materia întunecata cade în mijlocul ciorchinelui si apoi
tâsneste înapoi afara.
Pe masura ce materia întunecata se scurge în afara, începe sa încetineasca sub forta
gravitatiei si se aduna vertical ca un stâlp de trafic. Din fericire, astronomii au vazut o parte
din coliziune, deoarece s-a întâmplat în partea vizibila de pe Pamânt.

„Este ca si cum ai privi niste pietricele de pe fundul unui elesteu cu valuri la suprafata.
Formele pietricelelor par sa se schimbe când trec valurile peste ele”, a explicat dr. Jee.
„Tot la fel, galaxiile îndepartate aflate dincolo de inel arata schimbari coerente ale formei
lor datorate prezentei inelului dens.” Membru al echipei, Holland Ford, tot de la
Universitatea Johns Hopkins, a spus: „Studiind aceasta coliziune, vedem cum reactioneaza
materia întunecata la gravitatie.” El a adaugat: „Natura face un experiment pentru noi pe
care noi nu-l putem realiza în laborator si este de acord cu modelele noastre teoretice.”

Materia neagra, salvatoarea galaxiilor tinere.


Ignitia primei stele, la o perioada de 500 de milioane de ani dupa Big Bang, a provocat un
masacru cosmic din care a scapat doar o galaxie la cateva mii.

O simulare computerizata efectuata de catre cercetatorii din cadrul Universitatii Durham


din Marea Britanie pare sa indice ca principala conditie a supravietuirii a fost prezenta
materiei negre.

In interiorul norilor cosmici se formeaza noi si noi stele ca urmare a fuzionarii materiei
normale, invaluita de misterioasa materie neagra. In cazul galaxiilor mari, aceasta materie a
fost indeajuns de multa si de puternica, incat sa protejeze stele abia formate sau in curs de
formare. Acestea au supravietuit. In schimb, cele mai multe galaxiile erau tinere, prin
urmare mai mici ca dimensiuni. Lipsa unor cantitati suficiente de materie neagra a dus la
evaporarea sub efectul bombardamentului cu radiatii puternice, a stelelor tinere, dar si a
materiei normale care intra in compozitia acestora. Insa nu si a materiei negre, care se
regrupa rapid sub forma unor mici norisori.

28
“Galaxiile care au reusit sa fabrice stelele care, efectiv, au "prajit" universul timpuriu sunt
cele care au reusit sa acumuleze cel mai repede materia neagra”, sustine astrofizicianul
Carlos Frenk din cadrul Universitatii Durham din Marea Britanie. Mult timp dupa ceea ce
astronomii au numit “masacru cosmic”, nu a fost posibila formarea unor noi galaxii. In
schimb, materia neagra a continuat sa fuzioneze si sa creasca, luand forma unor structuri
uriase. Episodul urmator s-a petrecut in urma cu 10 pana la 12 miliarde de ani, atunci cand
norii de materie neagra au devenit indeajuns de mari incat sa absoarba radiatiile puternice
venite dinspre galaxiile supravietuitoare. Acesti nori au format un scut de protectie pentru
materia normala, si astfel, noi galaxii au putut lua nastere.

Materia neagra desparte Pamantul de Luna

Pamant – Luna (earth-month)

Teoria avansata de unii cercetatori conform careia distanta dintre Luna si Terra este
presarata cu zone de materie neagra, vine ca un raspuns privitor la anomaliile de zbor care
au loc in apropierea Pamantului.

Aproape fiecare nava sau satelit spatial care se afla in apropierea planetei noastre, se
confrunta in anumite zone cu schimbari ale vitezei de deplasare, care, conform legilor
gravitatiei, nu ar trebui sa aiba loc.

Unii oameni de stiinta au sustinut ca aceste anomalii sunt greu de inteles pentru oameni,
deoarece ceva nu functioneaza corect in privinta legilor fizicii si in mod special in legea
gravitatiei, insa aceasta teorie a fost respinsa de majoritate ca fiind o sugestie radicala.

Dr. Stephan Adler de la Institutul de Studii Avansate din Princeton vine insa cu o alta teorie
care incearca sa explice fenomenul neobisnuit care se petrece atat de aproape de noi.
Conform acestuia, anomaliile care au loc in timpul zborului sunt cauzate de o alta sursa de
gravitatie, numita materie neagra, reprezentand 22% din masa universului.

29
Desi pana in prezent se stie foarte putin despre aceasta componenta, dovezile prezentei in
Univers sunt coplesitoare, iar forta ei gravitationala influenteaza miscarea galaxiilor, a
nucleelor acestora si a universului ca intreg.

Pentru a explica anomaliile de zbor, materia neagra din apropierea Pamantului ar trebui sa
fie concentrata pe o raza de 70 de kilometri in jurul planetei si sa aiba o densitate mai mare
decat cea a galaxiilor.

Exista materie neagra in Antarctica?

In timpul unei misiuni de cercetare care se desfasoara in Antarctica, o echipa de oameni de


stiinta a capturat si masurat electroni cu o incarcatura neobisnuita, care ar putea indica
prezenta unui misterios obiect astrofizic in apropiere.

Aceasta este una dintre teoriile pe care oamenii de stiinta le-au dezvoltat pentru a explica
sursa de energie puternica. Cea de-a doua avanseaza ideea ca energia ar fi prima evidenta
fizica a materiei negre. Oricare ar fi adevarul, neobisnuitele particule sunt in prezent
obiectul studiului cercetatorilor, care s-au declarat entuziasmati la gandul ca rezultatul ar
putea confirma sau nega zeci de teorii stiintifice. “In primul caz, am vedea pentru prima
data o sursa a razelor cosmice. Nimeni nu a mai vazut asa ceva vreodata. In cel de-al doilea
caz, vom vedea ceva si mai spectaculos”, a declarat John Wefel, fizician in cadrul Louisiana
State University.

Autorii studiului au survolat Antarctica, avand la bord un aparat denumit Advanced Thin
Ionization Calorimeter (ATIC), care captureaza si masoara incarcarea, energia si traiectoria
electronilor. Echipa a ramas surprinsa cand aparatul a descoperit numerosi electroni
incarcati cu energie care se potriveau semnalului corespunzator distrugerii materiei negre.
Zona va fi in continuare supravegheata si studiata, in speranta ca una dintre cele doua teorii
va fi sustinuta de dovezi fizice. Daca s-ar dovedi ca ceea ce au descoperit oamenii de stiinta
in Antarctica este materie neagra, una dintre cele mai mari enigme ale stiintei ar putea fi,
in sfarsit, dezlegata.

30
Secretul stralucirii stelelor este dat de materia neagra

Astrele din centrul Caii Lactee pot ingloba indeajuns de multa materie neagra pentru a-si
mari durata de viata la mai multe miliarde de ani, dupa cum sugereaza un nou studiu dat
publicitatii de Institutul National de Astrofizica din Florenta, Italia.

Cu toate ca ea constituie aproape 90 % din intreaga masa a galaxiei Calea Lactee, se crede
ca materia neagra este mult prea difuza incat sa poata avea efecte semnificative asupra
tuturor stelelor din galaxie. Dar in apropierea colosalei gauri negre situate in centrul
galaxiei, materia neagra poate fi atat de densa incat stelele din jur o pot capta.

Pentru a investiga efectele materiei negre asupra stelelor, astronomul Pat Scott a imaginat
un model care sugereaza evolutia stelelor pe masura ce gravitatia acestora acumuleaza din
ce in ce mai putine particule. Echipa de astronomi a mai descoperit ca unele stele orbiteaza
la mai putin de 0,3 ani lumina de centrul Caii Lactee si in consecinta pot capta mai multa
materie neagra decat stelele situate la marginea galaxiei. Pentru a capta aceasta materie,
orbita unei stele trebuie sa aiba mai degraba un parcurs elongat decat unul circular. Odata
captate, particulele de materie neagra vor intra in coliziune cu gazele din compozitia stelei
si astfel se vor stabili in centrul astrului respectiv. Aici, particulele de materie neagra se vor
lovi una de alta determinand o explozie energetica ce va alimenta steaua.

Inainte de acesta descoperire, astronomii credeau ca materia neagra poate duce la


cresterea puterii de stralucire doar in cazul piticelor albe, stele care nu mai prezinta fuziuni
nucleare.

[1] Centrul European de Cercetari Nucleare

Surse:
Stephen Hawking – O mai scurtă istorie a timpului

31
Hubert Reeves – Răbdare în azur
The National Geographic
www.fizicaparticulelor.ro
www.arenait.net
Spektrum der Wissenschaft – revistă de specialitate
New Scientist

32