Nuditatea în Grecia antică

În zilele noastre, nuditatea este o realitate comună în artă şi nu numai. Uşurinţa cu

care civilizaţia occidentală actuală admite nuditatea nu este însă un dat general uman: ca
şi în urmă cu mii de ani, în multe părţi ale globului, nuditatea este respinsă ca fiind
imorală şi ruşinoasă. Particularitatea civilizaţiei occidentale de a accepta şi a valoriza
nuditatea este rezultatul unei lungi evoluţii istorice care, trecând prin Renaştere, ne
conduce înapoi în timp în Grecia antică.
În jurul anului 650 î.e.n. societăţile din actualul Orient Mijlociu, fie că este vorba
de cea asiriană, babiloniană sau egipteană erau cele mai bogate şi avansate din vestul
Asiei, Europa şi Africa, fiind şi principalul reper din punct de vedere cultural al lumii
antice. În aceste societăţi orientale, ca şi în majoritatea societăţilor umane care înconjurau
acest centru al civilizaţiei, nuditatea era respinsă drept un lucru ruşinos, fiind acceptată
doar în câteva cazuri bine specificate ale unor ritualuri religioase. Goliciunea corpului
uman era considerată drept inadecvată desfăşurării normale a raporturilor sociale şi o
dovadă a unui statut social inferior, al slăbiciunii şi al neputinţei. În unele cazuri, ea era
creditată ca producătoare de efecte magice nefaste. Herodot povesteşte chiar o legendă în
care un rege al statului oriental al Lydiei (din vestul Turciei de astăzi), dorind să se laude
cu frumuseţea soţiei sale, a făcut în aşa fel încât aceasta să fie văzută goală de unul dintre
curtenii săi. Consecinţa a fost sumbră: regina, aflând de acest lucru, s-a înfuriat şi l-a pus
pe curtean să aleagă între moartea proprie şi asasinarea regelui, însoţită de o ulterioară
căsătorie cu ea şi urcarea pe tron (după o scurtă ezitare, curteanul a ales să îşi ucidă
regele). Pe marginea acestei poveşti sumbre, Herodot notează: „pentru lydieni şi
majoritatea popoarelor străine este o mare ruşine chiar şi dacă un bărbat este văzut
gol.” (Hdt. 1.10.3)
Observaţia lui Herodot, care scrie în jurul anului 440 î.e.n, la aproape două sute de
ani după respectivul eveniment, arată că în vremea sa, în Grecia, nuditatea era considerată
ca fiind ceva normal. Cu toate acestea, Tucidide sau Platon menţionează că această stare
de lucruri era recentă, astfel încât rezultă că în timpul povestirii relatate de Herodot şi la
greci nuditatea era considerată o ruşine şi o dovadă a slăbiciunii şi a inferiorităţii. Cum
s-a petrecut oare această schimbare de atitudine în lumea greacă?
Se pare că şi în Elada nuditatea era utilizată la început exclusiv în contexte
religioase, mai precis în diverse ritualuri prin care tinerii erau trecuţi din rândul copiilor
în rândul celor maturi. Dat fiind că zeii erau imaginaţi de greci ca fiind veşnic tineri,
nuditatea a început să fie asociată cu făpturile divine. Ulterior, semizeii şi eroii au fost la
rândul lor imaginaţi ca adoptând posturi nude. Apoi, aristocraţii, pentru a-şi sublinia
excelenţa şi apropierea lor mai pregnantă de planul divin, au început să promoveze o
imagine ideală, nudă, a corpului uman. Ilustrative în acest sens sunt statuile de tineri goi
depuse în temple sau în apropierea mormintelor, cunoscute sub numele de kouroi (tineri),
despre care se crede că reprezintă zei, eroi sau aristocraţi. De asemenea, conotaţiile
religioase ale nudităţii pot fi deduse din adoptarea ei în practica atletică. La greci, jocurile
sportive erau organizate ca o continuare a practicilor religioase, astfel încât trecerea la un
moment dat de la participarea unor atleţi încinşi în jurul brâului cu bucăţi de pânză
denumite perizoma la adoptarea nudităţii ca normă, constituie o dovadă în plus a
conotaţiilor religioase iniţiale ale nudităţii.
 Practica a fost însă extinsă destul de repede şi la activităţile civice. Nuditatea
devine un costum, o ţinută obligatorie în anumite contexte, cu rolul de a sublinia
apartenenţa la grupul exclusivist al cetăţenilor cu drepturi depline. Cel mai cunoscut şi
mai bine documentat context este cel al practicării exerciţiilor fizice în gymnasia,
complexe sportive în care cetăţenii se adunau spre a exersa în vederea păstrării unei
condiţii fizice adecvate pentru participarea la campanii militare (însuşi numele unui
asemenea complex, gymnasion, vine de la gymnos, care înseamnă „gol”, „dezbrăcat”). În
epoca clasică, a merge la război pentru apărarea şi gloria cetăţii reprezenta una dintre
dimensiunile definitorii ale cetăţeanului grec, astfel încât exerciţiile din gymnasia erau
extrem de importante. Abandonarea veşmintelor ce puteau oglindi diferenţierile din
ierarhia socială şi adoptarea nudităţii în acest context reprezenta astfel nu doar adăugarea
unei noi dimensiuni identităţii civice, ci şi o măsură prin care se sublinia egalitatea
cetăţenilor în ceea ce priveşte datoria lor de a-şi apăra patria.
Astfel printr-o stranie, relativ rapidă şi epocală răsturnare de sens, nuditatea a
ajuns să nu mai fie considerată un lucru ruşinos şi o dovadă a slăbiciunii, ba dimpotrivă, a
devenit un element de mândrie, de bărbăţie, o dovadă a virtuţii celor care sunt gata să
înfrunte pericolele chiar fără să deţină nicio protecţie.
Evident că, în realitate, târguind prin agora sau ţinând cuvântări în adunarea
poporului, grecii nu umblau despuiaţi. De asemenea, nici în războaie nu luptau goi, fără
protecţia atât de necesară a scutului, coifului sau platoşei. Nuditatea a fost întotdeauna
restrânsă la anumite contexte precum practicarea exerciţiilor în gymnasia, participarea la
concursurile atletice sau, uneori, participarea la anumite momente ale banchetelor. Pe de
altă parte, în arte şi la nivel mental, a ajuns să fie considerat un element al superiorităţii,
dacă nu chiar al idealului: sculpturile şi vasele greceşti abundă de reprezentări nude ale
zeilor, eroilor şi bărbaţilor greci, toţi cu trupuri tinere, sănătoase, suple, exersate. De
cealaltă parte a reprezentării mentale se găsesc toţi aceia faţă de care orgolioşii cetăţeni
greci se simţeau superiori: barbarii, sclavii şi femeile, figuraţi mai mereu ca înveşmântaţi.
În puţinele cazuri în care sunt reprezentaţi sclavi dezbrăcaţi, nuditatea acestora faţă de cea
a eroilor sau luptătorilor greci este una comună, chiar neplăcută privirii şi accentuează
ideea de muncă fizică degradantă. De asemenea, reprezentarea nudurilor feminine nu
începe să căştige teren decât în perioada elenistică, după apusul civilizaţiei clasice
greceşti, fiind restrânsă şi atunci, de obicei, la zeiţe şi alte făpturi divine.
Niciun alt popor antic nu a ajuns să aibă o concepţie atât de favorabilă faţă de
nuditate. Romanii, de pildă, deşi au preluat reprezentările nude din arta grecească, nu au
adoptat niciodată nuditatea ca practică în cadrul concursurilor atletice sau al
antrenamentelor fizice. Mai mult, odată cu răspândirea creştinismului, concepţia orientală
a imoralităţii nudităţii a devenit din nou predominantă. Abia în Renaştere s-au
redescoperit frumuseţea şi valenţele moralizatoare ale nudului, ca oglindă a măreţiei
creaţiei divine, dar şi a virtuţilor omeneşti. De această fericită redescoperire se leagă şi
acceptarea modernă în civilizaţia occidentală a nudităţii şi valorificarea în ei, în scopul
promovării individului uman.

Bibliografie selectivă
Bonfante, Larissa, „Nudity as a Costume in Classical Art”, în American Journal of
Archaeology, vol. 93, 1989, pp. 543-570.
Hurwitt, Jeffrey, „The Problem with Dexileos: Heroic and Other Nudities in Greek Art”,
în American Journal of Archaeology, vol. 111, 2007, pp. 35-60.