Civilizația Indusului a apărut în mileniul III î.Hr., pe valea fluviului Indus.

India
antica este considerată una dintre cele mai vechi civilizații din lume cu o bagată
istorie și valori care sunt promovate până în prezent.
În India antică, conceptul de "lege" nu era pe deplin cunoscut. Caracteristic
este faptul că în limbajul acelei perioade nu exista nici un cuvânt special pentru
desemnarea legii în sensul în care îl înțelegem acum. Viața indienilor a fost supusă
normelor etice care erau considerate mult mai sacre, decât cele legale. În același
timp, deci aceste norme aveau o amprentă clară a religiei.
Legile Indiei Antic erau într-un mod strâns legate de religie și moralitatea
religioasă. Informațiile actuale despre vechea lege indiană se bazează în principal
pe vede - cărțile religioase și așa-numitele dharmasastrah - colecții de prescripții
religioase și legale. În astfel de colecții, cele mai importante sunt considerate
Dharmashastra Manu - legile Manu, aceste normele legale nu au ieșit încă din
masa generală de reguli și până în prezent reglementează viața de zi cu zi a
indienilor. Mai mult, în aceste colecții de legi, împreună cu normele
comportamentului social, au fost luate în considerare aspecte ale universului,
medicinei și alte domenii importante vieții.
Legile Manu constau din 12 capitole și 2685 de articole scrise sub forma unor
cuplete . Materialul juridic a fost interconectat cu raționamente religioase și
morale. Colecția ca un întreg mărturisește natura clasică a legii Indiei antice, marea
influență a sistemului comunal și sistemul de varnă asupra lui. Aici se descrie în
detaliu originea varnelor conform învățăturilor religioase, se indică caracterul lor
ereditar-profesional, se determină scopul fiecărei caste și privilegiile varnelor
superioare. Dharma este un termen spiritual și religios indian, ce definește "regula
veșnică a vieții" sau “ obligația religioasă”, pe care toți oamenii trebuie să o
urmeze.
Manu în mitologia vedică este strămoșul omenirii. Este numele purtat de cei 14
strămoși, se consideră că acest prim Manu era fiul lui Brahma, născut de zeul
însuși. Legile Manu sunt considerate ca cea mai faimoasă legislație și este cea mai
2
frecvent folosită de indologiștii experți, este un important monument sociologic,
politic și istoric al literaturii vechi indiene.
În prim plan legilor Manu este stabilită împărțirea socială divizată a societății,
se trasează o anumită logică a prezentării materialului, dar nu există nici o separare
a ramurilor individuale de drept, supremația legii nu poate fi separată de normele
religioase și morale. Conform acestor legi, arta diplomaţiei constă în iscusinţa de a
împiedica războiul şi a consolida pacea. Potrivit regulilor din legile lui Manu, cele
mai complicate probleme ale vieţii internaţionale pot şi trebuie să fie rezolvate pe
cale diplomatică, forţa fiind numai un mijloc secund de soluţionare a disputelor
dintre state. Codul a contribuit la consolidarea sistemului social bazat pe caste.
Cartea Legii lui Manu încearca sa prezinte drepturile și obligațiile membrilor
societății induse, urmând treptele ierarhice. "Cartea" este un adevarat cod de
comportare al castei brahmanice, în ansamblu, ea reprezintă o justificare a
existenței castelor sociale. O caracteristică importantă e legilor Manu, precum și a
întregii legi antice, este absența unor concepte juridice generale. Cu toate acestea,
împreună cu normele logice în aparență, dar false în fond , ele conțin concepte
aproape moderne de furt, jaf și apărare. Normele sunt foarte clar grupate pe tema
reglementării legale, mărturisesc nivelul ridicat al culturii generale, politice și
juridice a vechii societăți indiene. Multe dintre reguli vizează protejarea
proprietății asupra bunurilor mobile, sunt luate în considerate contractele de
împrumut, de vânzare și cumpărare, recrutare personalului, donațiile. Printre
garanțiile de executare a contractului se utilizează garantul, gaj sau ipotecă.
Împăratul nu era considerat proprietarul întregului pământ, dar el păzea proprietarii
de terenuri și primea taxe pentru ei. Angajarea funcționarilor și sclavii sunt
menționați împreună, iar munca salariată este disprețuită, ceea ce creează condiții
severe de angajare. În relațiile de familie se evidențiază subordonarea femeilor,
poligamia și neamestecul de caste.
Legile lui Manu se concentrează asupra consacrării inegalităţii, consolidată prin
3
bariere religioase, social-politice şi morale de netrecut între diferitele stări sociale,
închise şi ereditare, precizării status-ului specific al diferitor varne şi a raporturilor
dintre ele.
Societatea indiană era împărțită în patru caste, conform legilor lui Manu:
preoții, războinicii, producătorii, servitorii. Castelor de jos li se interzicea adesea
explicit accesul în temple, în alte instituții religioase şi în școlile publice, grupurile
respective confruntându-se cu multe restricții oprimante în relațiile cu cei din
castele superioare. Se considera că Manu justifică statutul social inferior,
explicându-l ca un rezultat inevitabil al păcatelor dintr-o viață anterioară și o
situație cu care trebuie de smerit. Astfel, legile interzic amestecul dintre caste cu
scopul de a întări sistemului social bazat pe exploatarea maselor muncitoare. Prin
urmare, prezența stratificării de clasă în această societate de a provocat apariția
celui mai vechi stat de sclavi, aparatul puterii pe care proprietarii de sclavi trebuie
să-l suprime pe sclavi și pe cei săraci, pentru a-și întări puterea. Inegalitatea
rezultând din această „origine” deosebită nu e numai socială şi politică, ci şi
morală sau funcţională: fiecare stare are datorii particulare. Reprezintă un mod de
diviziune socială a muncii şi îndatoririlor.
Cu tot caracterul său complex – religios, filosofic, etic, politico-juridic –învăţătura
lui Manu reprezintă o astfel de lucrare, bineînţeles, cu o finalitate precisă:
consolidarea orânduirii sociale de castă şi a guvernământului monarhic, în spiritul
şi interesele varnei brahmanilor. Interpretarea teologică brahmanică tradițională a
Dharmei în care budismul a contrastat abordarea sa în mare parte raționalistă a
conceptelor cheie ale gândirii atunci politice. În interpretarea budistă Dharma
gestionează lumea prin intermediul dreptului natural și a legii naturale. Pe atunci,
multe dintre ideile budismului au o semnificație actuală și plină de sens a
domeniului socio-politic. Cu un număr tot mai mare de susținători ai budismului și
consolidarea pozițiilor lor, această valoare s-a intensificat și a căpătat o anumită
imunitate și stabilitate . Treptat, ideile budismului au început tot mai mult să
influențeze politica și legislația statului, această tendință este observată până în
prezent. 4